Sunteți pe pagina 1din 27

POLITICI SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ: CONCLUZII PENTRU

REPUBLICA MOLDOVA

Dr. Gh. Raţă

Politica socială rămâne a fi una dintre cele mai importante pentru statele de drept din cea
de-a doua jumătate a sec. XX, începutul sec. XXI. Pe lângă protecţia drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, statele bunăstării, precum tinde a fi şi Republica Moldova, sunt ferm
angajate în apărarea şi garantarea drepturilor sociale. Un astfel de stat poate fi conceput ca
rezultat al acţiunii actorilor politici şi a instituţiilor politice de a dezvolta colectiv şi sistematic
realitatea politică şi cea economică. Deţinând resurse importante şi pe baza unei voinţe generale
de compensare a limitelor sociale ale economiei de piaţă, poate fi constituit un sistem social de
tip nou.
În ţările UE politica socială a devenit o parte indispensabilă a politicii de prosperitate a
tuturor membrilor societăţii, bazele acesteia fiind înscrise chiar în Tratatul de la Roma (titlul III,
partea a III-a – “Politici sociale”), unde erau prevăzute măsuri de ameliorare a condiţiilor de
viaţă şi de muncă, armonizarea sistemelor sociale din diferite state membre. Pentru a realiza
prevederile politicii sociale, statul se implică tot mai activ în viaţa economică şi politica de
repartizare a bunurilor societăţii, protejând anumite categorii ale populaţiei. Aceste măsuri
conduc la minimalizarea conflictelor şi a diferenţierii sociale. Evaluarea eficienţei acestui sistem
social (în ce măsură se rezolvă problemele sociale, evoluţia acestora, cu ce costuri, care sunt
efectele secundare etc.) pot servi drept repere de bază pentru constituirea Politicii sociale a
Republicii Moldova. O prezentare succintă, dar deplină a evoluţiei istorice a Politicii sociale în
UE devine importantă din punctul de vedere al devenirii acesteia ca exemplu pentru ţara noastră,
iar studiul asupra mecanismului de coordonare şi corelaţie a politicii economice cu politica
socială promovată de UE ni se pare foarte actuală pentru guvernanţii moldoveni. Neglijarea
insistentă a existenţei acestei interdependenţe pentru o ţară în tranziţie spre o economie de piaţă,
desechilibrul între declaraţiile făcute pentru organismele financiare externe şi îndeplinirea
cerinţelor acestor organisme faţă de politicile sociale, conduc doar la agravarea situaţiei interne şi
declinul nivelului de trai în Republica Moldova.
Prezentarea politicilor sociale comunitare şi modalităţilor de preluare a acestora în ţara
noastră în cap. al II-lea a studiului este un imperativ al zilei. Politicile sociale urmează să
primească un statut de politică de prim-plan, cu caracter stabil şi durabil, capabilă să conducă
spre eradicarea sărăciei şi ridicarea nivelului de trai a cetăţenilor de rând din republică.

1. CORELAŢIA DINTRE INTEGRAREA ECONOMICĂ ŞI EVOLUŢIA


SOCIALĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ DIN ANII ‘50-90 AI SEC. AL XX-LEA ÎN
CALITATE DE MODEL PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

1
Abia după Tratatul de la Maastricht politica socială în UE îşi ocupă locul în topul celor mai
importante politici comunitare. Evoluţia îndelungată şi deseori anevoioasă a acestei politici e
legată de mulţi factori de ordin politic, economic, precum şi de particularităţile locale. Însăşi
cunoaşterea istoriei politicii sociale în UE devine un model demn de atenţie, dar nu de aprobare
totală şi absolută pentru guvernele ţărilor în tranziţie, care urmează să ia în considerare şi
specificul ţării în care se implementează reforma socială. Multe elemente de bază ale acestei
politici pot servi drept temelie pentru fondarea unei Politici sociale durabile în Republica
Moldova. Pentru aceasta e nevoie de a cunoaşte etapele principale în evoluţia politicii sociale din
UE şi mecanismul de corelaţie dintre aspectul economic şi cel social. În opinia noastră
mecanismul dat este cheia de boltă în descifrarea succesului politicii sociale comunitare.
Conducerea actuală a Republicii Moldova desconsideră acest mecanism complex de
interacţiune a sferei sociale cu cea economică, deaceia insistăm în I-ul cap. al studiului asupra
evoluţiei politicilor sociale în UE, schiţând şi anumite sugestii pentru instituţiile politice din ţară.
De aici şi atenţia sporită faţă de această corelaţie, în dependenţă de epoca parcursă de UE şi de
complexitatea conexiunii problemelor sociale cu cele economice sau politice.

Anii ‘50-60 - perioada Comunităţilor (CEE, CECO, CEEA) şi devenirii Pieţii comune.

2
Această perioadă poate fi menţionată drept prima modificare a corelaţiei economico-
sociale din istoria UE caracterizată de o integrare economică slabă, de o atenţie sporită a
guvernelor naţionale faţă de problemele sociale şi de instabilitatea socială legată de creşterea
pericolului disponibilizării odată cu creşterea economică. Situaţia se agrava şi din cauza
volumului ridicat de prerogative ale statului în domeniul redistribuirii bunurilor sociale prin
intermediul bugetelor naţionale. Pentru Republica Moldova această perioadă urmează a fi
similară în aspectul creşterii concurenţei economice, restructurării şi reînzestrării întreprinderilor,
datorită privatizării în primul rând, folosirii mai efective a resurselor, inclusiv a celor umane şi
drept rezultat a creşterii nivelului de trai. Momentele negative ale acestui proces, precum
disponibilizarea masivă, ruinarea majorităţii întreprinderilor şi intrarea într-o criză de lungă
durată nu au fost evitate, deşi cunoscând evoluţia evenimentelor din UE aceste momente puteau
fi depăşite. Specificul ţării noastre în această situaţie rămâne numărul ridicat de gospodării săteşti
şi modul de privatizare a pământului. Nici gospodăriile de tip vechi, nici ţăranii împroprietăriţi
peste noapte cu câteva cote de pământ nu pot rezista concurenţei deschise. Evoluţia acestor
comunităţi agricole va fi în defavoarea proprietarilor, fiind asistată de o reducere substanţială a
veniturilor şi de sărăcirea în masă a deţinărilor de pământ. Efectul social a fost minim deja în
primii ani de reformă agrară. În timp ce comunitatea europeană deja în Tratatele de la Paris şi de
la Roma includ prevederi de recalificare profesională a celor disponibilizaţi, în Republica
Moldova la începutul anilor ‘90 nu se prevedeau măsuri concrete în acest domeniu. Rămâne
actuală problema recalificării cadrelor şi pregătirii specialiştilor de generaţie nouă drept garanţie
a stopării fluxului de cetăţeni peste hotare şi de înviorare a economiei naţionale. Implicarea
activă a statului în redistribuirea bunurilor sociale nu trebuie să ne sperie din momentul când
pentru guvern politica socială devine un aspect la fel de important ca politica externă a statului.
Drept exemplu putem aduce cheltuielile sociale ale Franţei în 1960 – 13,4% din buget, în Belgia
– 17%, iar în RFG – 20,5% (2). Cheltuielile respective vor creşte în anii următori, obligând
guvernele să-şi păstreze controlul asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Acest control nu
devine împovărător pentru producător sub un regim de stat liberal şi democratic în sfera
economiei de piaţă. Situaţia producătorilor locali în primii ani de independenţă a Republicii
Moldova urma să fie îmbunătăţită datorită intrării într-o zonă de liber schimb avantajoasă. Urma
alternativa dintre posibilităţile geopolitice din Est, prin CSI şi din Vest, prin angajarea reală spre
UE, după cum au făcut Ţările din Europa de Est şi cele Baltice. Miza a fost făcută pentru CSI, iar
rezultatele integrării economice rămân în continuare sub aşteptări. Republica Moldova a
cunoscut tensiuni sociale provocate de disponibilizările masive şi de nivelul scăzut al veniturilor
în localităţile rurale deja la începutul anilor ’90, dar fără consecinţe grave. Acest factor se explică
prin “deplasarea” populaţiei în Rusia şi în Europa în căutarea unor locuri de muncă mai
avantajoase. O soluţie ar rămâne şi astăzi ridicarea atractivităţii locurilor de muncă prin mărirea
salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, oferirea creditelor preferenţiale, asigurarea cu locuri
de trai şi posibilitatea de răscumpărare în rate etc., în mod deosebit pentru specialiştii tineri.
Toate împreună ar conduce la diminuarea problemelor sociale, la angajarea tinerilor în câmpul de
muncă, la stoparea fluxului de resurse umane în străinătate şi nu în ultimul rând la regenerarea
potenţialului economic al ţării. Crearea după modelul european a “economiei de piaţă socială” ar
fi condus real la ridicarea nivelului de trai între Nistru şi Prut, creând în acest mod imaginea
regiunii preferenţiale pentru populaţia Transnistriei, moment ratat imediat după aplanarea
conflictului armat de pe Nistru de guvernele republicii. Deşi în anii ‘50-60 UE nu socotea
politica agrară comună drept o parte componentă a politicii sociale, aceasta a avut cel mai direct
impact social pentru populaţia rurală (3). Modelul ridicării nivelului de trai al ţărănimii prin

3
intermediul unei politici agrare bine delimitate rămâne pentru ţara noastră o prioritate stringentă.
Nivelul de trai al acestei pături sociale în Republica Moldova este în declin continuu, eradicarea
sărăciei urmează a începe anume din rândul acestei categorii. Doar amestecul activ al statului în
sectorul agrar prin favorizarea apariţiei unei categorii de fermieri, concentrarea proprietăţii
funciare, reglarea preţurilor la producţia agricolă, reutilarea tehnică şi tehnologică, precum şi
ocrotirea celor disponibilizaţi ar putea hotărî problema satului. Toate aceste măsuri accentuează
corelaţia dintre economic şi social, transformând problema reformei agrare (extrem de
importantă pentru Republica Moldova) într-o politică de stat social-orientată. UE a avut nevoie
pentru elaborarea strategiei sociale şi aplicarea ei reală în practica comunitară nu mai puţin de 20
de ani, ţara noastră ar putea accelera această perioadă, dacă ar accepta modelul social european
în perioada de tranziţie la economia de piaţă, iar în politica externă ar domina real vectorul
integrării europene.

Anii ‘70 – prima criză economică postbelică şi amprenta acesteia asupra politicii sociale
comunitare.

Conjunctura economică mondială cunoaşte în această perioadă un declin pronunţat din


cauza crizei financiare declanşate în SUA şi asistată de o mărire a preţurilor la petrol de patru ori.
Prima criză economică din perioada postbelică a avut cele mai grele repercursiuni pentru UE,
unde ritmul creşterii economice a scăzut în mod evident. Programele de consolidare a integrării,
elaborate în anii 1969-1971 vor eşua, lăsând loc politicii protecţioniste la nivel de guvern
naţional. Tendinţa de salvgardare a propriei pieţi interne va crea noi probleme în sfera socială.
Ultima evoluţionează foarte lent, deşi în cadrul CEE sunt adoptate un şir de măsuri menite să
îmbunătăţească situaţia oamenilor de rând. În ipostaza complicată de criză profundă sunt
selectate patru domenii prioritare din sfera socială. Cel mai important – lupta cu şomajul, care a
crescut foarte repede, mărindu-se în 1975 de 2-5 ori în comparaţie cu 1970. Chiar şi în momentul
stopării declinului economic nivelul şomajului rămânea în creştere. Acest fenomen obligă
Comisia şi Consiliul de Miniştri de a declara problema şomajului una de primă importanţă. O
parte considerabilă a Fondului Social European a fost destinată luptei cu şomajul.
În Republica Moldova situaţia a fost diferită. S-a evitat această problemă în primul rând
datorită creşterii fluxului de cetăţeni apţi de muncă peste hotarele ţării, dar circumstanţele pot să
se complice odată cu revenirea majorităţii populaţiei plecate din ţară. Pentru Republica Moldova
această problemă trebuie să rămână una de prioritate majoră, fiind elaborat un plan clar şi de
lungă durată de luptă împotriva şomajului. Deşi ritmul creşterii economice în Republica
Moldova pare a fi în creştere, situaţia ar putea să se agraveze datorită factorilor externi – în
primul rând din cauza conjuncturii economice mondiale. Problemele de natură diferită, inclusiv
sociale, din UE sau Rusia obligă o parte considerabilă a cetăţenilor plecaţi ilegal să se întoarcă
acasă, deşi numărul acestora rămâne în continuare un punct de discuţii deschise. Puţin optimism
în acest sens oferă pericolul începerii unui război împotriva Iracului, deoarece în mod indirect va
influenţa asupra economiei naţionale şi a revenirii cetăţenilor moldoveni acasă. Toate aceste
aspecte vin să confirme necesitatea elaborării unui plan de lungă durată pentru combaterea
şomajului şi amplasarea tinerilor specialişti în câmpul de muncă.
În situaţia de criză ce cuprinde UE la începutul anilor ’70 creşte şi diferenţierea asigurării
sociale în diferite tări ale Comunităţii. UE va hotărî această problemă prin elaborarea Politicii
Comune Regionale (PCR). Republica Moldova de asemenea trece printr-o perioadă similară de
diferenţiere socială şi economică la nivel regional (nord-centru-sud, Republica Moldova -

4
Transnistria), dar şi la nivel de oraş – sat. În timp ce în capitala republicii şi la Tiraspol este
concentrat potenţialul economic şi financiar, în alte judeţe situaţia rămâne deplorabilă. Doar o
redistribuire a acestui potenţial cu o dirijare corectă din partea guvernului ar putea diminua
tensiunea socială în curs de acumulare. O politică coordonată regională în RM poate fi realizată
doar cu susţinerea financiară străină (în cadrul proiectelor finanţate de BM, BERD, Pactului de
Stabilitate în Europa de Sud-est ş.a.) prin elaborarea de proiecte concrete, menite să
îmbunătăţească infrastructura locală, să faciliteze dezvoltarea economică, să deschidă noi locuri
de muncă în judeţele îndepărtate de capitală etc. Ar fi binevenită crearea unui Fond regional, care
ar atrage investiţii locale prin elaborarea diferitor proiecte. Nici în UE, nici în RM o politică
regională adecvată nu poate fi calificată drept una socială, dar impactul social al acestei politici
este evident.
Un element important al instabilităţii sociale în timpul crizelor este inflaţia, instabilitatea
permanentă a cursului valutar şi deficitul în creştere a bugetului. În Europa anume acest element
conduce la creşterea bruscă a cheltuielilor pentru întreţinere, dacă în anii ’60 coşul de consum
constituia 32-63% din salariul mediu al unui muncitor, atunci în perioada 1971-1974 acest
procent ajunge la 54-76, iar în 1978-1980 – de la 70 până la 94% din acelaşi salariu (4). Doar o
politică valutară şi antiinflaţionistă dură, coordonarea indicilor macroeconomici şi o politică
bugetară corectă pot conduce spre schimbarea conjuncturii economice în perioada de criză. UE a
câştigat şi prin adoptarea acestui set de măsuri. Ignorarea acestui element poate conduce la
tensiuni sociale cu consecinţe grave.
Nu mai puţin important este şi aspectul ideologic în atare situaţii de criză. UE a ales drept
lozincă socială la această etapă istorică – construcţia “Europei sociale”. O astfel de Europă era
preferabilă Europei bântuite de reforme şi măsuri antiinflaţioniste. Deja în anul 1972
conducătorii statelor-membre declară politica socială drept una de aceiaşi importanţă ca şi
politica economică. Acest moment va deveni realitate mult mai târziu, după Tratatul de la
Amsterdam, dar cheltuielile din domeniu social vor începe să crească stabil şi continuu anume în
această perioadă de criză (5).
În Republica Moldova au existat tentative de exploatare a aspectului ideologic, dar
alegerea aspectului concret (fie etnic, naţional sau lingvistic) nu a condus la consolidarea
societăţii, ci doar la scindarea acesteia. Vectorul integrării europene ca aspect salvator şi ca
model pentru evoluţia socială la începutul anilor ’90 a fost ratat. Nu este târziu nici acum, e chiar
mai bine pregătit terenul pentru avansarea ideei europene la nivel naţional şi susţinerea activă a
modelului social european pentru ţara noastră. Instituţiile de învăţământ superior, ONG-le,
partidele politice şi chiar unii conducători de nivel înalt din ţară promovează tot mai insistent
principiul integrării europene drept unul optim pentru Republica Moldova. Urmează ca ideea
respectivă să pătrundă în masele nostalgice după perioada sovietică unde exista o asigurare
socială minimă, superioară celei aproape inexistente la moment în republică. În acest sens
evoluţia evenimentelor din România, ţară angajată ferm în cursa de integrare europeană, pot
deveni hotărâtoare pentru majoritatea populaţiei din Republica Moldova. În acelaşi timp ideea
integrării europene poate fi una benefică pentru consolidarea societăţii civile, scindată după
criterii etnice, naţionale, lingvistice, religioase etc. O politică coordonată la nivel de guvern în
această direcţie poate, în opinia noastră, facilita reîntregirea teritorială a RM şi elaborarea unui
statut aparte şi pentru Transnistria. Exact aşa cum UE a căutat ieşirea din criza economică prin
ideologia unei “Europe sociale”, Republica Moldova ar merge real spre consolidarea societăţii
civile, orientate spre pregătirea ţării pentru aderare la UE.

5
Noile eforturi nu pot speria din momentul când în faţă avem exemplul elocvent al Ţărilor
Baltice şi celor din Europa de Est, care deja în 2004 vor deveni membre cu drepturi depline ale
UE. Nu este exlusă nici tentativa diplomatică de avansare a lozincii “În Europa împreună cu
România” - nu ar fi o noutate pentru istoria integrării europene. Anume în acest mod a procedat
Portugalia, insistând la aderare concomitent cu Spania - rezultatul a fost pozitiv. În ţara noastră,
pentru realizarea unui atare imperativ, lipseşte voinţa politică şi lipsa unui obiectiv clar definit de
aderarea la UE. Aspectul social ar urma să fie unul de prim plan în promovarea modelului
european pentru RM.

1.1 Anii ‘80 - adâncirea şi extinderea intervenţiei comunitare ca factor favorabil în evoluţia
politicii sociale comunitare.

În anii ’80 UE parcurge o nouă etapă de integrare în domeniu economic şi social –


perioada constituirii şi definitivării Pieţii interne comune. Atât extinderea Comunităţii, cât şi
trecerea la piaţa internă comună dictau schimbări esenţiale în domeniul social. Interdependenţa
dintre necesitatea realizării unei politici sociale comune coerente şi posibilitatea realizării pieţei
comune s-a dovedit a fi considerabilă (moment important de luat în considerare de guvernul ţării
noastre la moment). Politica socială comună devine o premiză pentru realizarea planurilor
economice comunitare, iar începutul funcţionării mecanismelor pieţei comune devine un stimul
real pentru transformările sociale. Astfel, anume în această perioadă politica socială comună
devine o parte componentă a strategiei de integrare economică, iar însemnătatea ei pe parcurs nu
va mai fi diminuată. În Republica Moldova aceste două elemente au fost şi rămân a fi privite
separat, eroare întâlnită pe parcursul evoluţiei istorice şi în UE. Starea generală în comunitate era
complicată de situaţiile diferite din ţările-membre şi de problemele din cadrul negocierilor pentru
o Politică socială comună, fază ce poate fi depăşită la noi.
Important este să menţionăm la acest capitol negocierile intense dintre reprezentanţii
diferitor state. Gradul de diferenţiere socială mai rămânea înalt, îndeosebi în Grecia, Spania şi
Portugalia, dar anume negocierile îndelungate au permis nu doar declararea politicii sociale, ci şi
realizarea acesteia. Pentru ţara noastră importante sunt negocierile pe plan intern pentru
elaborarea unei strategii sociale comune, reale şi de lungă durată, care ar urma să fie îndeplinită
indiferent de culoarea politică a conducerii ţării. Măsurile parţiale, precum Strategiile
preliminare de reducere a sărăciei din decembrie 2000 (6) sau cea din mai 2002 (7) sunt foarte
binevenite cu condiţia realizării măsurilor prevăzute în aceste documente, dar realitatea
demonstrează incapacitatea guvernului de a-şi onora obligaţiunile. Cauza principală o vedem în
incoerenţa politicii sociale, în lipsa unei Politici sociale realiste, acceptate şi aprobate la nivel
naţional, dar nu în lipsa mijloacelor financiare, motiv vehiculat în majoritatea situaţiilor. Vom
insista pe parcursul studiului asupra elaborării unei Politici sociale a Republicii Moldova în baza
Cartei sociale a Consiliului Europei şi altor documente importante ce vizează politica socială în
Europa, pentru a pregăti terenul aderării la UE. Imposibilitatea realizării imediate a tuturor
prevederilor acestui eventual Document nu înseamnă amânarea la nesfârşit a elaborării şi
adoptării acestui important document strategic cu efect terapeutic. În realizarea prevederilor
Politicii sociale a Republicii Moldova urmeză a fi antrenaţi toţi participanţii la elaborarea acestui
proiect (reprezentanţii societăţii civile, ONG-urile, partidele politice, sindicatele, guvernul,
parlamentul, preşedinţia), termenii fixaţi pentru îndeplinire devenind absolut obligatorii pentru
agenţii vizaţi.

6
Una din priorităţile UE în anii ’80 a fost lichidarea tuturor barajelor în circuitul forţei de
muncă în interiorul Comunităţii, ceea ce conducea direct la crearea pieţii comune a forţei de
muncă. Realitatea de la începutul sec. al XXI-lea ne demonstrează că pentru noii membri ai UE
se vor face careva excepţii, fiind limitată mişcarea liberă a forţei de muncă din ţările mai sărace a
Europei de Est. La prima vedere această problemă ar părea străină pentru dezideratele cotidiene
moldoveneşti, în realitate au cea mai directă atribuţie la cetăţenii ţării, aflaţi ilegal pe teritoriul
ţărilor vecine. Impactul social se poate răsfrânge direct atâta timp, cât Guvernul ţării rămâne
pasiv şi indiferent faţă de aceşti cetăţeni. Anume ei asigură material membrii familiei rămaşi în
ţară, făcând posibilă evitarea unei catastrofe sociale. Aici extrem de actuale devin negocierile
permanente bi şi multilaterale cu organele de resort din ţările europene şi din Rusia în scopul
legiferării şi îmbunătăţirii situaţiei cetăţenilor moldoveni aflaţi pe teritoriul ţării respective.
Succesele din acest domeniu urmează a fi amplificate. Este vorba de recunoaşterea diplomelor şi
certificatelor de studii moldoveneşti pe teritoriul altor ţări, despre modificările legislative în
domeniu, despre posibilitatea continuării studiilor peste hotare şi facilitarea acestui proces,
despre asigurarea socială a cetăţenilor conform legislaţiei din ţara respectivă şi alte măsuri
menite să apropie situaţia cetăţeanului moldovean de cea a localnicilor. În acest caz impactul
social al acţiunilor Centralei MAE din Republica Moldova şi misiunilor sale din străinătate ar fi
evident, fiind sprijinit şi de efectul politic (augmentarea autorităţii ţării pe plan extern şi
consolidarea statalităţii pe plan intern). Aceste eforturi sunt absolut reale din momentul angajării
republicii pe calea integrării europene, rămâne a fi acordată o atenţie mai mare la încadrarea
funcţionarilor în MAE, în mod deosebit pregătirii profesionale şi manageriale în domeniul
relaţiilor internaţionale.
Pentru UE devine extrem de important în a doua jumătate a anilor ’80 factorul social,
moment evocat mai întâi în Actul Unic European (AUE) din 1986 şi mai târziu în Carta
drepturilor sociale a muncitorilor Comunităţii adoptat de Consiliul European la 9 decembrie
1989 (Documentul a fost adoptat la Strasbourg de şefii a 11 state-membre, Marea Britanie
refuzând participarea la elaborarea şi implimentarea Cartei sociale). Progresul economic din acea
perioadă a permis şi a stimulat integrarea ţărilor de curând devenite membre ale UE atât pe plan
economic, cât şi pe plan social. Solidaritatea comunitară (8) în domeniul politic şi social au
permis în schimb crearea Pieţei interne comune.
Tot în această perioadă în UE începe un proces cu caracter social-politic pronunţat, care
poate servi pentru Republica Moldova drept model de realizare civilizată, neforţată şi profund
originală. Abia peste patruzeci de ani de integrare devine tot mai proeminentă apariţia conştiinţei
europene şi a sentimentului apartenenţei la o entitate comună. În acest context şi problemele
sociale încep să depăşească hotarele naţionale, devenind mai mult comunitare, indiferent de
originea acestora. UE nu a insistat asupra forţării acestor procese extrem de sensibile la nivel
naţional. La sigur ţara noastră nu are aceste probleme, dar perioada de constituire a statalităţii
Republicii Moldova trece o etapă de consolidare şi devenire destul de dureroasă. Populaţia ţării
are nevoie de cicatrizarea apartenenţei la URSS, moment clar dovedit de ultimele alegeri
parlamentare. Se formează abia acum în spaţiul Pruto-Nistrean conştiinţa naţională în rândul
majorităţii populaţiei (la partea covârşitoare a intelectualităţii conştiinţa naţională este formată,
dar de fiecare dată trece noi metamorfoze, impuse de guvernanţii ce operează în domeniul
respectiv). Exemplul UE este unic în măsura în care urmează a se opera cu conştiinţa naţională,
fără a forţa evenimentele şi fără a aborda tematica, ce poate conduce la o explozie de ordin
social. În situaţia actuală devine extrem de necesară promovarea ideei apartenenţei la spaţiul

7
european, idee în stare să alterneze fosta uniune prin una net superioară din punct de vedere
social şi să consolideze populaţia alolingvă din ţară.

Integrarea economică şi avansarea politicilor sociale după încheierea Tratatului de la


Maastricht.

Deja pe parcursul negocierilor asupra viitorului Tratat de la Maastricht şi creării Uniunii


Economice şi Monetare problemele sociale comunitare revin în prim-plan, alături de cele
economice. Dacă în precedentele perioade corelaţia dintre economic şi social a cunoscut o
variaţie sinusoidală, provocată de problemele interne şi criza economică mondială, atunci la
începutul anilor ’90 această corelaţie devine constantă. Succesele generale ale UE, inclusiv
decizia de acceptare a zece noi membri în comunitate, erau irealizabile fără o Politică socială
comună tot mai clară şi mai deplină. Politica socială nu putea fi neglijată în măsura în care era
importantă evoluţia economică a UEM.
Perioada de tranziţie spre UEM a impus guvernelor naţionale o politică macroeconomică
dură, micşorarea datoriilor de stat şi alte măsuri restrictive în domeniu, inclusiv diminuarea
sumelor bugetare pentru politica socială şi micşorarea ritmului de creştere a salariilor în sectorul
privat. Doar două ţări corespundeau criteriilor impuse către 1995 (Germania şi Luxembourgul),
alte cinci le-au îndeplinit doar parţial, principala cauză a eşecului fiind politica socială şi
imposibilitatea neglijării ei. Totuşi majoritatea ţărilor (cu excepţia Greciei) către 1998 au fost
declarate de către Comisia europeană pregătite pentru UEM. Momentul politic a fost destul de
semnificativ, dar toate ţările rămân conştiente de faptul creşterii potenţialului economic şi
respectiv a posibilităţilor sociale pentru cetăţenii europeni.
Problema nr.1 în anii 1991-1997 a fost creşterea permanentă a şomajului ca urmare directă
a politicii antiinflaţioniste. În 1995 în UE e atinsă cifra medie de 11,5% din rândul populaţiei
apte de lucru. La sfârşitul secolului situaţia a fost depăşită în majoritatea ţărilor europene dată
fiind crearea reală a UEM şi îmbunătăţirea conjuncturii economice în zona euro. În 1999 cifra
medie constituia 9,1%, azi e şi mai mică. Menţionăm atenţia deosebită în această perioadă faţă de
deschiderea noilor locuri de muncă şi politica amplasării în câmpul de muncă, deoarece
problema va purta un cert caracter economic şi social concomitent. Situaţia a fost depăşită când
s-a luat în considerare influenţa asupra creşterii şomajului şi aplasarea în câmpul de muncă la
nivel macroeconomic, moment realizat şi în România (9). Tendinţa delegării prerogativelor
sociale de la nivel naţional la cel comunitar va continua şi în acest caz, proiectele sociale comune
devin absolut prioritare.
Instituţiile comunitare aveau nevoie de susţinerea tuturor cetăţenilor europeni, iar pentru a
o menţine urmau să fie îndeplinite consecvent prevederile sociale. Un pas important va fi făcut
în 1997, menit să impulsioneze dialogul dintre partenerii sociali din ţările uniunii. Documentul
final a fost prezentat la summit-ul Consiliului European (10). Există punctul de vedere, conform
căruia, multitudinea de documente din sfera socială au compensat realitatea (11), care era de altă
natură. Într-adevăr în anii 1990-1993 cheluielile sociale creşteau în mediu cu 4% anual, iar în
anii 1994-1996 scad până la 1,3%, situaţie absolut clară pentru politica restrictivă, menită să
pregătească ţările UE pentru o veritabilă UEM. Realitatea la începutul secolului al XXI-lea este
de natură optimistă, alocările bugetare pentru sfera socială cresc, iar politica comună devine tot
mai eficientă. Evoluţia economică conduce la delegarea a tot mai multe prerogative UE, unde
elementul social devine prioritar. Politica socială va include tot mai insistent domeniul protecţiei

8
consumatorului, politicii mediului, transportului şi altor domenii importante. Astfel creşte
importanţa elementului social prezent în majoritatea absolută a politicilor economice.
Abia în anii ’90 devine reală armonizarea condiţiilor de muncă şi de trai din ţările membre.
În Carta Verde a politicii sociale europene (noiembrie 1993) se confirmă importanţa coordonării
evoluţiei sociale şi economice pentru a nu conserva nivelul de trai din ţările europene mai bogate
şi pentru a ridica standardele din domeniu pentru toate ţările membre. Alte aspecte importante, ce
preocupă instituţiile europene sunt: asigurarea persoanelor de vârsta a treia şi altor categorii
defavorizate, problemele femeilor, tineretului, minorităţilor etc. O temă prioritară socială rămâne
domeniul ocrotirii sănătăţii în legătură cu maladiile ce poartă un cert caracter social.
Republica Moldova a trecut prin aceleaşi probleme în anii ’90, complicate de situaţia
politică nestabilă, moştenirea sovietică, separatismul şi alte probleme de ordin economic şi
politic. În capitolul următor vom analiza amănunţit fiecare element al Politicii sociale din UE
drept model şi posibilitate reală pentru ţara noastră. Vom atrage o atenţie deosebită acelor
elemente ale politicii sociale, care rămân prioritare pentru Republica Moldova. La fel vor fi
trecute în revistă măsurile luate de ţările candidate la aderare pentru a realiza o politică socială
coordonată şi pentru a pregăti ţara de aderare la UE.

CONCLUZII PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

Cunoaşterea etapelor principale în evoluţia construcţiei europene, precum şi a


mecanismului de corelaţie dintre domeniul economic şi cel social permit unele concluzii
importante pentru Republica Moldova. Evoluţia Politicii sociale comunitare poate fi un model
demn de urmat, atât din considerentele efectului pozitiv a acestei politici, cât şi pentru a nu
repeta unele greşeli şi confuzii comise în anumite perioade în UE. Modelul poate deveni viabil în
ţara noastră doar în cazul preluării creative a acestuia, fiind luate în considerare realităţile şi
imperativele populaţiei Republicii Moldova în perioada de tranziţie la economia de piaţă.
Menţionăm corelaţia strânsă dintre economic şi social, în mod deosebit începând cu anii
’90 şi până astăzi şi impactul politicii sociale asupra celorlalte domenii comunitare: economic,
politic, ideologic, psihologic etc.
Deja primele comunităţi europene atrag o atenţie sporită aspectului agrar. În Republica
Moldova urmează a fi continuată reforma agrară prin ridicarea nivelului de trai şi a capacităţii de
cumpărare a ţăranilor, prin elaborarea unui set de garanţii pentru achiziţionarea şi realizarea
produselor agricole, prin elaborarea proiectelor de reînzestrare tehnică a gospodăriilor săteşti,
prin crearea şi susţinerea unui grup social de fermieri, capabil să definitiveze reforma agrară, prin
micşorarea impozitelor şi acordarea creditelor preferenţiale. Extrem de importantă devine şi
problema reorientării şi recalificării profesionale a populaţiei rurale. Aceste măsuri, bine
structurate şi coordonate cu dezvoltarea industriei prelucrătoare, pot deveni o temelie a politicii
sociale rurale. Numai concomitent cu aplicarea măsurilor economice în sectorul agrar pot să
apară resurse reale şi condiţii de realizare a măsurilor sociale. Politica activă de redistribuire şi
reorientare a veniturilor dintr-un sector în altul nu are decât un efect temporar, iluzoriu şi
instabil, dacă politica socială nu este de primă importanţă în stat (în corelaţie cu politica
economică).
Pentru toţi producătorii locali este extrem de importantă posibilitatea de vânzare a
mărfurilor produse. UE a hotărât problema prin crearea zonei de liber schimb comunitar şi
metode de protecţie. Pentru Republica Moldova rămâne extrem de importantă exploatarea
posibilităţilor legate de integrarea economică în CSI, includerea în Pactul de Stabilitate în Sud-

9
estul Europei şi mai ales de aderarea la OMC. Rămân nevalorificate posibilităţile Acordurilor de
liber schimb cu România şi Ukraina. Aceste aspecte au cel mai direct impact social pentru
majoritatea populaţiei republicii.
Măsurile din acest domeniu ar conduce direct la deschiderea a noi locuri de muncă, la
reutilarea tehnică a întreprinderilor, la ridicarea atractivităţii noilor locuri de muncă prin
îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi mărirea salariilor. Toate împreună ar conduce la diminuarea
problemelor sociale, la angajarea tinerilor în câmpul de muncă, la stoparea fluxului de resurse
umane în străinătate şi la regenerarea potenţialului economic al ţării. Crearea după modelul
european a “economiei de piaţă socială” ar deveni reală în aproximativ zece ani de politică
coordonată în domeniu. Pentru aceasta nu trebuie neglijat cadrul legislativ favorabil pentru
trecerea la economia de piaţă, precum şi crearea unui climat investiţional adecvat.
Pentru Republica Moldova rămâne importantă politica amplasării în câmpul de muncă a
tinerilor specialişti, chiar dacă la moment există anumite condiţii atenuante în domeniu. Lupta cu
şomajul a devenit o realitate strigentă, deşi aproximativ o treime din populaţia aptă de muncă se
află peste hotarele ţării. Este importantă elaborarea unei strategii clare în domeniu, asistată de
îmbunătăţirea climatului investiţional şi acordarea unor privilegii şi facilităţi pentru crearea
locurilor de muncă. În această direcţie statul urmează a se implica mai activ în politica de
orientare a investiţiilor nu atât în jurul capitalei, cât în judeţele din nordul şi sudul republicii. O
politică regională bine coordonată ar fi în stare să diminueze tensiunea socială.
Un aspect ce nu trebuie neglijat este situaţia cetăţenilor moldoveni plecaţi peste hotare.
Statul urmează să ia un şir de măsuri, ce ar conduce la îmbunătăţirea situaţiei compatrioţilor
noştri, chiar dacă majoritatea cetăţenilor moldoveni a ajuns în străinătate în mod ilegal. Printre
măsurile de prim ordin aici ar fi: recunoaşterea diplomelor şi certificatelor de studii moldoveneşti
pe teritoriul altor ţări, posibilitatea continuării studiilor peste hotare şi facilitarea acestui proces,
legiferarea aflării cetăţenilor moldoveni pe teritoriul acestor ţări, posibilitatea angajării la lucru în
bază de contract şi alte măsuri cu efect social, menite să apropie situaţia cetăţeanului moldovean
de cea a localnicilor.
În UE a avut un impact social şi problema ideologică, necesitatea consolidării cetăţenilor
europeni în jurul unei noi idei. Rezultatele sunt impresionante şi pot servi drept model pentru
Republica Moldova, unde problemele de consolidare a societăţii civile sunt actuale până în
prezent. Modelul social european este agreabil şi poate servi un bun atractor pentru propagarea
ideei integrării europene în rândul populaţiei republicii, indiferent de apartenenţa etnică,
lingvistică sau religioasă. Acest aspect, asistat de rezultatele reale de îndeplinire a condiţiilor de
preaderare, pot deveni un factor catalizator de consolidare cu populaţia Transnistriei şi
Gagauziei, un factor unificator.
Istoria integrării europene ne-a demonstrat clar prioritatea negocierilor în adoptarea
hotărârilor de importanţă majoră, de lungă durată, acceptate şi realizate de toţi membrii societăţii.
Pentru Republica Moldova această problemă rămâne de importanţă deosebită, îndeosebi în
situaţia lipsei mecanismului real de separare a puterilor în stat. Doar o consolidare a societăţii, un
pact social veritabil ar putea conduce la răsturnarea situaţiei de moment. Conducerea de vârf a
Republicii Moldova urmează să iniţieze elaborarea unei Politici sociale de durată medie şi lungă,
obligatorie pentru toate partidele ce pot eventual veni la putere în următorii ani. Politica trebuie
să fie racordată la documentele europene în domeniu, să fie elaborată în condiţii de transparenţă
totală cu implicarea reprezentanţilor societăţii civile, ONG-urilor, partidelor politice şi
ministerelor de resort. Numai un astfel de Proiect poate deveni un program real de activitate în

10
domeniu social şi poate ameliora situaţia din republică, având drept model Politica socială
comună din UE.

Repere bibliografice:

1. O succintă continuare în acest domeniu a fost: Crearea Fondului social european (FSE);
Actul Unic European (art. 118 A şi B, cap. I, titlul III din fosta parte a II)); amendamentele în
vederea adaptării şi lărgirii obiectivelor FSE (art. 123, înlocuirea art. 125, 126 şi 127 cu art. 125);
Protocolul asupra politicii sociale; Carta socială din 1989 a Consiliului Europei lasă o amprentă
obligatorie tuturor statelor membre, iar UE va fi prima care se va conforma acestor prevederi;
Tratatul de la Maastricht din 1992, în care Politica socială (partea a II, art. G(3)) devine o
politică comunitară prioritară; Tratatul de la Amsterdam din 1997 (titlul “Politica socială,
educaţie, formare profesională şi tineret”).
1. The OECD Observer. – 1984. - № 126. – P. 5
2. Борко Ю. Экономическая интеграция и социальная политика в условиях
капитализма. – М., 1984. – Р. 22
3. European Economy. – Luxembourg, 1997. - № 64. – P. 216
4. Борко Ю. Социальные аспекты интеграции // Eвропейский союз на пороге ХХ I
века. – М.: УРСС, 2001. – Р. 114
5. Hotărârea cu privire la aprobarea strategiei preliminare de reducere a sărăciei nr. 1337
din 29 decembrie 2000 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. – nr. 16-18.
6. Hotărârea cu privire la aprobarea strategiei preliminare de reducere a sărăciei nr. 670
din 18 mai 2002 // Monitorul oficial al Republicii Moldova. – nr. 65. – P. 9-21
7. Elementul persistă de la apariţia CEE, când în Tratatul de la Roma din 1957 a fost
introdus capitolul “Solidaritatea economică şi socială” - Documente de bază ale Comunităţii şi
Uniunii Europene. – Bucureşti: Polirom, 1999 sau L’Union europeene. Les traites de Rome et de
Maastricht: textes compares // La Documentation francaise, 1992
8. Zamfir Cătălin. Politici sociale în România. – Bucureşti, 1999. – P. 15-21, 65-149
9. Social Parteners Contribution to the Employment Summit of November 1997 //
European Economy. – Luxembourg, 1998. – nr. 66. – P. 48.
10. Борко Ю. Социальные аспекты интеграции // Eвропейский союз на пороге ХХ I
века. – М.: УРСС, 2001. – Р. 122

2. POLITICI SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ LA ETAPA ACTUALĂ


ŞI PERSPECTIVELE DEVENIRII UNEI POLITICI SOCIALE LA NIVEL NAŢIONAL
ÎN REPUBLICA MOLDOVA.

2.1 Funcţii şi obligaţii sociale comunitare şi naţionale. Scopul şi obiectivele


principale ale unei politici sociale în Republica Moldova

11
Delimitarea funcţiilor şi obligaţiunilor sociale între instituţiile UE şi guvernele naţionale în
prezent are loc în corespundere cu prevederile juridice din Tratatele revizuite de fondare a
Comunităţilor europene şi din Tratatul de la Amsterdam din 1997. Sfera de competenţă a
instituţiilor comunitare în domeniu este destul de largă şi cuprinde nu doar sfera socială în sensul
îngust al sintagmei, ci şi domeniile adiacente, fără de care ar fi imposibilă realizarea adecvată a
acestei politici importante. Ea cuprinde:
• lichidarea obstacolelor în libera circulaţie a persoanelor;
• politicile comune în domeniul agricol şi cel al pescuitului;
• politica comună în domeniul transportului;
• elaborarea unei strategii comune în domeniul luptei împotriva şomajului şi deschiderii
noilor locuri de muncă;
• politica socială propriu-zisă, inclusiv crearea Fondului Social European;
• întărirea coeziunii din domeniul economic şi cel social;
• politica mediului înconjurător;
• implicarea activă în creşterea nivelului de protecţie a sănătăţii;
• implicarea în domeniul învăţământului şi orientării profesionale;
• aspecte ale culturii şi civilizaţiei ţărilor-membre;
• întărirea măsurilor legate de protecţia şi drepturile consumatorului.
O simplă enumerare a posibilităţilor de implicare a instituţiilor comunitare denotă o
amlitudine destul de mare în comparaţie cu politica socială aparte. Astfel prevederi de ordin
social întâlnim în cel puţin 8-9 capitole din Tratatul de la Amsterdam. Comisia europeană, în
scopul aplicării efective a prevederilor sociale a elaborat un şir de documente importante, precum
ar fi Carta verde “Alternative pentru Uniunea Europeană” - 1993, Carta albă cu privire la
amplasarea în câmpul muncii – 1993, Carta albă “Politica socială europeană: calea Uniunii” –
1994, “Programa prevederilor sociale de durată medie, 1995-1997” – 1995 etc. În aceste acte
importante sunt trasate căile de depăşire a problemelor sociale conjugate cu eforturile creşterii
economice şi amplasarea cât mai eficientă în câmpul de muncă. Inclusiv astăzi, după numeroase
discuţii la nivel înalt (spre exemplu Consiliul European de la Louxemburg, 2000), problema
maximizării eficienţei resurselor umane şi susţinerea din partea cetăţenilor UE rămâne extrem de
importantă pentru instituţiile europene. De fapt, anume aceasta este realitatea pentru majoritatea
ţărilor democratice din lume – interdependenţa şi interrelatarea factorilor de ordin social şi
politic. Acest moment impune majoritatea partidelor politice să-şi revizuiască programa socială,
acordând o atenţie tot mai sporită acestui bloc de probleme, iar cooperarea în baza ideologiei de
partid în cadrul Parlamentului European permite concordanţa şi aplicarea mai eficace a
prevederilor sociale în practica uzuală.
Pentru Republica Moldova o politică socială eficientă este un imperativ al timpului. A fost
ratată posibilitatea restructurării economice pe calea “terapiei de şoc”, aşa cum s-a reuşit în alte
state din estul Europei, populaţia a obosit de promisiuni şi neîndeplinirea angajamentelor. Acum
nu mai există alternative în acest sens, adoptarea unei politici sociale bine coordonate şi realiste
este nu numai actuală, ci şi imperios necesară. Ea ar urma să devină nu numai un instrument de
atragere a electoratului, fie aceştea ţărani, medici sau pedagogi, dar şi un mecanism bine
coordonat cu posibilităţile economice ale ţării, de lungă durată, viabil, care ar conduce la
iradicarea sărăciei, stoparea valului migraţionist şi în cele din urmă – la creşterea potenţialului
economic al ţării. Obiectivele de stat în domeniu trebuie să fie similare cu cele a majorităţii
partidelor politice, pentru a păstra o continuitate fermă pe plan social, apărarea şi afirmarea

12
cursului social în faţa instituţiilor şi organismelor internaţionale, pentru a nu deveni un moment
speculativ în cadrul campaniilor electorale sau în cazul schimbării guvernanţilor.
În această direcţie, atât UE, cât şi Republica Moldova se aliniază la îndeplinirea
prevederilor Cartei Sociale Europene Revizuite (CSER), care a devenit un mecanism real de
protejare şi respectare a drepturilor social-economice a populaţiei. Ţara noastră şi-a exprimat
consimţământul de a se asocia la prevederile stipulate în CSER încă în 1996, fiind unul din
primele state postsovietice, care a ratificat Carta Revizuită. Acesta a fost doar primul pas spre
angajamentul real de elaborare a unei strategii sociale, unitare şi indivizibile, care ar fi în stare să
garanteze drepturile social-economice a concetăţenilor noştri pe plan intern.

2.2 Primirea şi îndeplinirea hotărârilor legate de sfera socială: mecanismul


primirii şi îndeplinirii hotărârilor legate de sfera socială. Necesitatea perfectării legislaţiei
moldoveneşti şi mecanismului de implementare a prevederilor sociale.

Documentele menţionate indică măsurile necesare şi reglementează mecanismul de


realizare a strategiei sociale a instituţiilor europene. În fiecare caz aparte sunt delimitate sferele
instituţionale comunitare şi cele naţionale. De exemplu Carta albă prevede elaborarea la
Bruxelles a proiectului-cadru cu privire la amplasarea în câmpul muncii, în timp ce mijloacele
băneşti şi alocarea acestora în cadrul proiectului rămân o prioritate a guvernelor naţionale.
Fiecare guvern naţional este obligat să adopte un program social pe durată medie şi lungă, în
baza cărora ar fi întreprinse principalele măsuri ce ţin de domeniul social. Dacă s-ar impune o
generalizare a sferei de influenţă comunitară, am putea spune, că aici sunt concentrate:
• elaborarea strategiilor principale în domeniu;
• elaborarea programelor-cadru de acţiune socială;
• lucrul asupra principalelor direcţii şi concepte în domeniu;
• studiile de caz;
• organizarea conferinţelor, seminarelor de lucru, meselor rotunde;
• selectarea şi prelucrarea statistică a informaţiei, ce ţine de domeniul social;
• analiza şi controlul îndeplinirii angajamentelor luate de către statele membre ale
Comunităţii;
• elaborarea recomandărilor în domeniu pentru guvernele ţărilor-membre;
• coordonarea acţiunilor generale între statele-membre;
• elaborarea documentelor ce ţin de legislaţia naţională şi coordonarea adoptării acestora în
parlamentele naţionale;
• elaborarea şi implementarea propriilor programe în domeniu cu sprijin din bugetul comun
al UE sau în baza creditelor acordate de BERD sau de alţi finanţatori.
În cadrul elaborării şi implementării programelor sociale sunt implicate instituţiile
principale: Consiliul European, Consiliul de Miniştri, Comisia, Parlamentul, Curtea de Justiţie;
Comitetele europene, precum cel Social-economic sau cel al Regiunilor; multe instituţii
specializate în domeniul politicii sociale. Coordonarea şi delegarea responsabilităţilor sociale
între aceste instituţii şi organizaţii este bine determinată şi e similară cu cea din domeniul altor
politici comunitare. Direcţiile principale de activitate socială pot fi regrupate în trei părţi:
1. Implicarea în direcţia soluţionării problemelor sociale pentru anumite categorii de
lucrători (femei, tineret, bătrâni, persoane cu handicap, lucrători migranţi etc.) sau a lucrătorilor
din anumite ramuri ale economiei (agricultură, industrie, transport etc.). Această direcţie include

13
atât munca juridică, coordonarea acţiunilor guvernelor naţionale, cât şi implementarea propriilor
programe sociale din bugetul comunitar.
2.Protecţia socială în muncă, dreptul la protecţia sănătăţii, ridicarea nivelului de viaţă prin
intermediul pârghiilor de drept comunitar.
3. Implicarea în direcţia apropierii sistemelor sociale din statele-membre prin
elaborarea normelor sociale comune şi includerea acestora în dreptul comunitar (Acquis
communautaire), respectiv obligativitatea acestora pentru legislaţiile naţionale. Carta albă
subliniază, că în realitate scopul final nu este armonizarea sistemelor sociale naţionale, ci
coordonarea şi eficientizarea activităţii acestora în cadrul Uniunii Europene. Se insistă a lucra nu
în direcţia adoptării a noi şi noi directive, ci mai curând “în profunzime”, în direcţia controlului
îndeplinirii coerente a prevederilor sociale în vigoare.
O tendinţă generală de la apariţia primelor comunităţi şi până astăzi rămâne trecerea
treptată a funcţiilor şi priorităţilor din domeniul naţional în cel comunitar. Aceasta se realizează
fără tensionarea relaţiilor, cu multă prudenţă şi după o analiză a fezabilităţii acestei “deplasări”
destul de minuţioasă.
Pentru Guvernul Republicii Moldova ar rămâne important, în legătură cu funcţiile
principale ale conducerii de stat în domeniul social, următoarele concretizări:
• O funcţie importantă a guvernelor din statele UE a fost redistribuirea produsului social în
direcţia asigurării protecţiei muncii şi sănătăţii publice, protecţiei mediului înconjurător,
învăţământului şi pregătirii profesionale, precum şi susţinerea unor categorii speciale ale
populaţiei. Această funcţie i-a afirmat dreptul de a tinde spre crearea unui “stat social”.
• O funcţie importantă la nivel supranaţional pentru aceleaşi state a fost armonizarea
legislaţiei, succesul economic şi abia apoi redistribuirea unor resurse financiare limitate pentru
domeniul social.
În acest mod, o comparaţie a resurselor financiare, destinate şi alocate domeniului social,
permit concluzia generală: politica socială a fost şi rămâne o prioritate a guvernelor naţionale, în
timp ce politica comunitară imprimă anumite angajamente şi obligaţiuni, în stare să garanteze un
nivel de viaţă decent al tuturor membrilor societăţii. Pentru ţările cu un sistem social avansat nu
există pericolul “decăderii”, a unei stopări sau al unui declin în domeniul social; în acelaşi timp
celelalte state tind să-şi ridice nivelul asigurărilor şi angajamentelor sociale la nivelul celor mai
“bogate” state ale Comunităţii. Un plus în interiorul UE a fost şi principiul subsidiarităţii, care a
permis o delegare a responsabilităţilor pe verticală.
Pentru Republica Moldova principiul subsidiarităţii este nu mai puţin important, folosit
la nivel naţional, acesta ar putea fi conjugat cu eforturile de armonizare a legislaţiei naţionale cu
cea europeană şi cea comunitară în domeniu. Cadrul juridic în sine deja ar deveni un factor
stabilizator, în stare pe viitor să contribuie activ, alături de succesele economice, la integrarea
republicii în Uniunea Europeană. Această bază normativă ar fi eventual acel “minim legislativ”,
de care are nevoie ţara noastră pentru racordarea legislaţiei naţionale la cea europeană.
Mecanismul de reglare a politicilor sociale în Uniunea Europeană pare cu adevărat o procedură
de dirijare în domeniu cu scopul transformării societăţii în una mai prosperă (1) şi aici practica e
foarte importantă pentru organele de resort moldoveneşti.
Până la elaborarea mecanismului real de implementare a politicilor sociale e necesară
participarea activă a partidelor politice, inclusiv a celor din opoziţie, ONG-urilor şi societăţii
civile pentru realizarea proiectului general de Politică socială în Republica Moldova pentru anii
2003-2015. Astfel de idei nu sunt noi pentru societatea noastră, fiind expuse mai ales în legătură
cu ratificarea CSER (2), dar insistăm asupra importanţei acestui proiect, care ar deveni piatra de

14
temelie a construcţiei unui stat social de drept, unui stat al “bunăstării”, precum sunt privite
majoritate ţărilor-membre ale UE la momentul actual.

2.3 Reforma sistemului educaţional şi de pregătire profesională. Strategia socială


a guvernelor moldoveneşti şi perspectivele evoluţiei acesteia.

Reforma sistemului educaţional şi pregătirea profesională sunt direcţii de prioritate


evidentă în cadrul politicilor sociale. Resursele umane, folosirea eficientă a acestora şi pregătirea
profesională direcţionată (în special în instituţiile de învăţământ de stat) devin momente cheie
pentru instituţiile europene, mai ales atunci când e vorba de amplasarea în câmpul muncii.
Sistemul educaţional e în continuă evoluţie şi modificare, aşa cum este caracteristic oricărei ţări
cu un sistem al economiei de piaţă avansat. Sistemul educaţional şi pregătirea profesională se
adaptează la noile condiţii economice, creşterea concurenţei, crearea noilor locuri de muncă.
Acest proces necesită investiţii de capital din partea statului, care nici într-un caz nu trebuie să
economisească în baza sistemului educaţional şi pregătirii profesionale a tinerilor, deoarece
atragerea cadrelor calitative de peste hotare costă mult mai mult, iar eficienţa scade.
Interacţiunea e destul de mare şi această direcţie socială prioritară pentru instituţiile comunitare
poate fi cu adevărat componentul de bază în cadrul politicii de luptă cu şomajul şi amplasării în
câmpul muncii.
Pentru ţările în tranziţie spre economia de piaţă, această direcţie are semnificaţie dublă,
deoarece are loc suprapunerea problemelor sociale şi celor economice. Reorganizarea
întreprinderilor industriale, scăderea preţurilor braţelor de muncă şi minimalizarea ajutoarelor
sociale trebuie să conducă la elaborarea unor programe speciale de reprofilare a tineretului,
moment dirijat şi controlat de stat. Republica Moldova trece prin acest colaps socio-economic,
fără ca populaţia ţării, tineretul să poată folosi beneficiile tranziţiei prin reorientarea economică
clară a statului. E foarte important pentru astfel de ţări mici să-şi perfecteze “orientarea
profesională – specializarea economică”, momentul de tranziţie de fapt fiind unul favorabil în
acest sens. Dar aceasta necesită nu doar investiţii de capital, care lipsesc în ţară, dar şi crearea
unui climat investiţional atractiv pentru diferinţi agenţi economici internaţionali, capabili să
conducă această “specializare profesională” a ţării.
Pregătirea tinerilor şi reorientarea profesională în corespundere cu strategia social-
economică a statului, ar contribui la evitarea unui surplus de specialişti într-o ramură şi deficitul
strident al acestora în alte ramuri. E important să menţionăm aici:
• implicarea guvernului în orientarea profesională la nivel de instituţii de învăţământ de
stat şi mai puţin la nivel de instituţii particulare de învăţământ, cota cărora nu e atât de ridicată în
stat, încât să schimbe esenţial situaţia din domeniu. Elemente prudente şi clar formulate de
dirijare pot exista şi în acest sector. În plus, pentru justificarea implicării, statul urmează să
asigure condiţii egale pentru toate instituţiile;
• sferele profesionale puţin atractive, dar vitale pentru economia ţării, urmează a fi
susţinute activ de către organele de resort (Ministerul Agriculturii, Ministerul Economiei,
Ministerul de Finanţe, Ministerul Educaţiei). În această direcţie ar urma o implicare activă şi o
conlucrare a ministerelor vizate, întreprinderilor, celor cointeresaţi. Modelul de susţinere a
învăţământului profesional şi superior de Union Fenosa în Republica Moldova trebuie preluat,
susţinut şi extins la nivelul marilor producători locali şi străini;

15
• numărul ridicat de licenţiaţi în drept, economie, relaţii internaţionale va contribui în cele
din urmă la ridicarea potenţialului economic, social şi de drept al statului, indiferent de faptul că
vor munci pe specialitate sau nu, acest fenomen este bine cunoscut în ţările Europei de Sud-est;
• guvernul trebuie să folosească diferite modalităţi şi mijloace pentru susţinerea proiectelor
înaintate de instituţiile superioare de învăţământ cu menirea unei direcţionări economice a ţării
(în situaţia de astăzi un domeniu avantajos ar putea fi sfera tehnologiilor informaţionale, dar şi
domeniile tradiţional avantajoase pentru ţara noastră) şi pregătirii specialiştilor în acest domeniu;
• eforturile ONG-urilor şi altor instituţii nestatale în direcţia reformării sistemului
educaţional urmează a fi observate, monitorizate şi susţinute prin folosirea recomandărilor
acestora la luarea deciziilor în domeniu. Susţinerea activă a domeniului respectiv de către
Fundaţia Soros-Moldova prin implementarea programului de susţinere a învăţământului superior;
TACIS-Moldova în acelaşi domeniu sunt doar câteva exemple elocvente şi demne de atenţie şi
susţinere din partea conducerii statului;
• susţinerea studenţilor cu performanţe, activizarea schimbului de studenţi şi profesori cu
cei din ţările occidentale, orientarea acestor schimburi în direcţia profesională favorabilă
economiei naţionale; În acest sens nu trebuie să ne temem de procesul “scurgerii de creieri”, care
are loc în pofida restricţiilor de diferit ordin şi care, în cele din urmă este un proces natural,
urmează să creăm condiţii cel puţin apropiate sau similare de lucru şi procesul va stopa de la
sine.
Deşi la prima etapă a reformei sistemului educaţional, ţara noastră a trecut prin faza
deideologizării, decentralizării şi prin sistarea pregătirii paramilitare, acum nu e îndeajuns să nu
revenim la unele aspecte depăşite – e important să continuăm redimensionarea reperelor valorice.
În situaţia când baza scapă de sub control, când delicvenţa juvenilă şi devalorizarea prestigiului
sferei educaţionale sunt semnificative, e foarte important să extindem posibilităţile statului prin
implicarea instituţiilor particulare de învăţământ, prin reformarea managementului educaţional şi
separarea funcţiilor manageriale etc. Importantă este şi schimbarea mecanismului de finanţare a
învăţământului prin diversificarea surselor de venituri.

2.4. Politica încadrării în câmpul de muncă şi lupta cu şomajul. Posibilităţi pentru


Republica Moldova.

Politica încadrării în câmpul de muncă şi de luptă cu şomajul a fost în UE una din


principalele direcţii de activitate, dat fiind faptul, că Comunitatea europeană tinde spre crearea
unei pieţe unice a forţei de muncă (3) şi rămâne importantă inclusiv după crearea Uniunii
Economice şi Monetare. Piaţa forţelor de muncă este mai puţin flexibilă ca piaţa unică a
mărfurilor sau a capitalului, de aceia urmează a fi stimulată şi încurajată. Măsurile principale aici
sunt de ordinul: asigurarea dreptului la alegerea locului de trai, recunoaşterea diplomelor şi
certificatelor de studii, armonizarea şi uniformizarea legislaţiei cu privire la asigurarea cu pensii,
armonizarea şi uniformizarea sistemului fiscal etc. Pentru Republica Moldova e important să
specificăm, că legislaţia europeană cu privire la migraţia forţei de muncă din ţările terţe e în
continuă devenire, fiind făcute tot mai multe concesii în această direcţie. E un moment cunoscut,
că populaţia UE “îmbătrâneşte” şi datorită migraţiei forţei de muncă din afară situaţia
demografică poate fi ameliorată. Creşte nu doar numărul acestor muncitori, care la mijlocul
anilor ’90 atingea cota de 5% din totalul muncitorilor (4), ci şi asigurarea drepturilor sociale a
acestora şi a familiilor lor în conformitate cu prevederile Cartei Sociale Europene.

16
În fiecare ţară există proiecte la nivel de stat, coordonate cu instituţiile europene, pentru a
conjuga eforturile comune în scopul realizării prevederilor în domeniu. Protecţia şomerilor în
ţările dezvoltate are acelaşi obiectiv prioritar, încercându-se conformarea la rata medie de 2-3%,
în comparaţie cu cea de 10% în anii ’70. Ţările industrializate au cunoscut o evoluţie şi o
interdependenţă dintre economic şi social diferită de cea parcursă de ţările est-europene la finele
secolului XX (5). Doar un exemplu de evoluţie a ratei şomajului ar ilustra situaţia în care s-au
aflat ţările est-europene, pentru a aprecia efortul acestora în cadrul înaintării spre integrarea
europeană.

Tabelul evoluţiei ratei şomajului în ţările est-europene


[Sursa: Jackson M. Labour Market and Income Maintenance: a Survey of Transition. –
Working Paper 58. – Leuven, 1996[

1991 1992 1993 1994 1995


e
Bulgaria 11,5 15,6 16,4 12,8 11,8
Cehia 4,1 2,6 3,5 3,2 3,0
Ungaria 8,0 12,7 12,6 10,9 11,4
Polonia 11,8 13,6 15,7 16,0 14,9

La finele acestei perioade a devenit clar, că conceptul de angajare, distribuirea locurilor de


muncă şi orientarea/reorientarea profesională nu se pot realiza fără implicarea statului şi fără un
program bine definit social. Politica de susţinere a şomerilor în Republica Moldova este mai
degrabă una pasivă, de tipul programelor din anii ’70, care nu e capabilă să soluţioneze această
problemă. E vital important de a stimula un comportament activ al individului, aşa cum se face
în UE. Chiar şi în UE mai există o mică cotă a măsurilor pasive de luptă cu şomajul, dar
prevalează măsurile active (6). Pentru ţara noastră am menţiona câteva dintre aceste politici
active în domeniu, încadrate în programe de luptă împotriva şomajului:
• Crearea locurilor de muncă prin dezvoltarea activităţii antreprenoriale.
• Creditarea sau acordarea de facilităţi financiare întreprinderilor la angajarea şomerilor în
câmpul muncii.
• Focalizarea pe anumite segmente ale populaţiei, în deosebi asupra tinerilor fără loc de
muncă sau a şomerilor cu studii superioare.
• Programe de consultanţă şi calificare reale şi adecvate.
• Antrenarea în acest proces a instituţiilor şi iniţiativelor locale etc.
În prima parte a lucrării au fost indicate cauzele unui efect relativ muşamalizat al şomajului
în Republica Moldova, însă actualitatea acestei probleme rămâne vitală pentru orice ţară în
tranziţie spre economia de piaţă. Republica Moldova ar trebui să folosească acest interval de
“criză latentă”, pentru a lichida premizele declanşării unei crize reale şi pentru a adopta măsurile
respective de minimalizare a şomajului. Pentru ţara noastră este extrem de important de a acţiona
imediat în mediul rural, unde preocuparea principală rămâne agricultura şi unde o reformă
adecvată a sectorului ar conduce la disponibilizarea masivă a actualilor mici proprietari. Mai
degrabă sau mai târziu statul va fi nevoit să meargă la aceste reforme, pentru a eficientiza

17
principala ramură de activitate a locuitorilor republicii. Practica UE arată, că doar concentrarea
loturilor de pământ de la 30-50 ha şi mai mult devine eficientă şi rentabilă. Acest fenomen
devine o realitate şi în ţara noastră, important este ca procesul să decurgă benevol şi organizat,
evitându-se colectivizări forţate, şi ca să fie prevenit impactul social al acestui proces inevitabil.
În Republica Moldova şomerii se înregistrează de către Oficiul Forţei de Muncă, unde se
adresează doar o parte din totalul celor fără locuri de muncă. Totuşi numărul lor este în continuă
creştere; doar o cincime din totalul celor ce se adresează beneficiază de ajutor de şomaj, care în
plus se mai plăteşte cu întârziere şi foarte alarmant este că 71% din cei înregistraţi sunt cu studii
superioare. Unui loc vacant de muncă în ţară îi revin aproximativ 18 şomeri (7). Spre deosebire
de alte ţări din regiune, în Republica Moldova nu a existat o migraţie reală de la oraş spre mediul
rural, în majoritate fiind înregistrat un flux negativ din ambele direcţii în afara ţării. Efectul final
pentru şomaj fiind de fapt acelaşi.
Am menţiona necesitatea creării unui fond de calificare şi recalificare, care s-ar ocupa de
persoanele ce absolvesc instituţiile superioare de învăţământ, de cei pe cale de disponibilizare,
precum şi de alte categorii sociale. O direcţie importantă ar fi calificarea polivalentă a
salariaţilor, ca măsură de profilactică în domeniu. La crearea unei pieţe de recalificare ar putea
contribui şi instituţiile private, inclusiv cele de pregătire profesională şi cele superioare de
învăţământ, precum şi instituţiile non-profit, extinzându-se şi aria de acţiune, dar şi efectul
programului. Alte direcţii de activitate ar fi: subvenţionarea creării locurilor de muncă, suport
pentru începerea unei activităţi pe cont propriu, moment practicat şi în Republica Moldova, dar
fără efectul scontat, activităţile de informare şi documentare în domeniul pieţii muncii etc. E
important ca aceste măsuri nu doar să fie elaborate şi adoptate, ci să fie asistate de mecanisme
reale de implementare a acestor hotărâri.
Caracterul iniţiativelor din partea statului trebuie să fie amplu, complex şi direcţionat, în
urma analizei propunerilor şi sugestiilor înaintate pe diferite căi. Nu trebuie neglijate
posibilităţile reale în această direcţie, finanţate de Fundaţii internaţionale, precum au fost
fondurile acordate în cadrul PHARE măsurilor active de combatere a şomajului sau alte fonduri
mai actuale în ultimii ani. Principalul moment în asigurarea unor politici reale în domeniu
rămâne caracteristica economică a statului, piaţa muncii, ritmul de tranziţie spre economia de
piaţă şi angajamentul real de integrare în spaţiul comunitar european.

2.5 Evoluţia în domeniul medicinei şi ocrotirii sănătăţii în Republica Moldova:


impact imediat şi de lungă durată.

Conceptul unei politici social-economice de lungă durată porneşte de la premisa că o viaţă


sănătoasă şi lungă este dreptul fiecărei fiinţe umane. Anume această direcţie este o preocupare de
bază, atât pentru instituţiile comunitare, cât şi pentru guvernele ţărilor-membre ale Uniunii
Europene.
Indicatorii de sănătate din Republica Moldova sunt de multe ori tipici pentru poziţia sa de
ţară cu venituri mici, în tranziţie spre economia de piaţă. Doar o comparaţie cu situaţia din ţările
Europei de Est, dar mai ales cu ţările-membre ale UE denotă realitatea dură prin care trece ţara
noastră în ultimul deceniu.
În ultimul deceniu Republica Moldova înregistrează o deteriorare constantă a stării
sănătăţii populaţiei cu efecte de lungă durată. Pentru perioada de tranziţie s-ar părea că nu
consemnăm ceva deosebit de ţările est-europene, unde s-a trecut prin aceiaşi situaţie datorită
următorilor factori:

18
• Reducerea veniturilor reale şi lărgirea disparităţilor în venituri.
• Stresul şi comportamentul legat de stres.
• Reglementările laxe referitoare la riscurile de mediu şi de ocupaţie.
• Destrămarea serviciilor medicale clasice şi lipsa celor noi (8).
Dar aceste cauze în Republica Moldova sunt de fapt mult mai numeroase, dată fiind starea
prelungită de criză economică şi lipsa unui management adecvat în domeniu, urmările fiind
scăderea standardului de viaţă, insecuritatea socială, stresul, extinderea maladiilor sociale şi a
modului de viaţă viciat, reducerea asociaţiilor publice şi cheltuielilor personale pentru sănătate.
Speranţa de viaţă la naştere este una din cele mai scăzute în Europa, cu aproximativ 10 ani mai
mică decât media din ţările UE şi cu o evoluţie fluctuantă. Acest indicator înregistrează diferenţe
însemnate între femei şi bărbaţi, între populaţia rurală şi urbană. Indicii de sănătate în general
sunt caracterizaţi de o situaţie deplorabilă, în continuă scădere. Direcţiile principale şi cele mai
alarmante din domeniu, la care ar urma să-şi canalizeze atenţia instituţiile respective sunt:
1. Mortalitatea generală pe fonul natalităţii scăzute şi cu preponderenţă masivă în
mediul rural. Cauza principală aici fiind bolile cardiovasculare.
2.Morbiditatea generală, indice important de sănătate a populaţiei, care se menţine mai ales
din cauza numărului în creştere a bolnavilor de tuberculoză, incidenţei dereglărilor psihice şi a
narcomaniei.
3. Sănătatea femeii ca potenţial reproductiv al populaţiei ţării. Rata fertilităţii este de
aproximativ 1,67%, în timp ce pentru asigurarea reproducerii naturale trebuie să avem indicele
de 2,1%, mai ales în situaţia când majoritatea populaţiei de vârstă reproductivă nu ascunde
tendinţa de părăsire a ţării.
4. Femeile gravide şi copiii în primul lor an de viaţă. Situaţia acestora în Republica
Moldova este sub nivel, fiind foarte vulnerabili. Morbiditatea copiilor nou-născuţi a atins cifra
înspăimântătoare de 40%, indicele fiind de 2-5 ori mai mare ca în ţările europene.
5. Sănătatea copiilor de până la 14 ani.
6. Frecvenţa maladiilor profesionale şi lipsa securităţii condiţiilor de muncă.
Aproximativ o treime din toţi salariaţii muncesc în condiţii nocive peste limitele admise şi tot o
treime din morbiditatea salariaţilor este provocată de factorii de risc profesional.
Deşi acoperirea populaţiei cu personal medical se consideră suficientă (la 10 000 locuitori
revin peste 40 medici), sistemul de sănătate în general înregistrează o adâncire a crizei. Serviciile
medicale primare calculate la un locuitor sunt în descreştere, adresabilitatea populaţiei la
serviciile medicale secundare scade, în special în mediul rural, se deteriorează în continuare
calitatea serviciilor medicale, se simte insuficienţa utilajului medical, predominarea serviciilor
curative faţă de serviciile preventive şi de reabilitare. În acest context am menţiona aparte
proliferarea formelor economiei subterane, dominaţiei mitei şi corupţiei în rândul personalului
medical.
Acest domeniu important şi vital pentru sănătatea publică şi pentru o funcţionare normală a
sistemului economic şi politic al ţării a fost lăsat în voia sorţii, în valul reformelor multiple,
urmate de o situaţie nespus de grea pentru toţi cei, care s-au adresat pe parcursul acestor ani în
instituţiile curative din republică. Ţara se află de fapt în faţa unei catastrofe demografice şi
distrugerii genofondului. Finanţarea domeniului a scăzut tot timpul, conducând la o subfinanţare
cronică şi sporind raza de acţiune a formelor economiei tenebre în domeniu, în condiţiile lipsei
unei societăţi civile active şi dezvoltate, care ar putea stopa situaţia pe alte căi, decât cele
prescrise de guvernanţi.

19
Fiind absolut conştienţi de faptul imposibilităţii unor schimbări rapide şi majore pentru
sistemul sanitar, am insista asupra câtorva momente importante:
• Problema reformei trebuie să fie pe agenda politică una de importanţă primară.
• Trebuie luate în considerare rolul şi poziţia Băncii Mondiale, care are o atitudine
constructivă şi pozitivă în domeniu (9).
• Politica guvernului în domeniu urmează a fi conjugată cu eforturile altor actori în scopul
selectării, analizei şi implementării proiectelor viabile din domeniul asistenţei medicale.
• Elaborarea şi implementarea opţiunilor de politică a sănătăţii (prin schimbarea în stilul
de viaţă şi în reducerea riscurilor profesionale, reducerea poluării mediului, alocarea mai
eficientă a resurselor, asigurarea condiţiilor egale de concurenţă în sectorul particular, finanţarea
echilibrată prin impozitare şi asigurări sociale, asistenţa managerială în domeniu).
Asistenţa tehnică externă survine şi creşte din momentul când guvernul înregistrează
succese în reforma primară a sistemului. Un exemplu poate fi şi finanţarea externă pentru
reforma sanitară din România, care s-a bucurat substanţial de ajutor în cadru diferitor programe,
finanţate din exterior: EU/PHARE, UNICEF, OMS, USAID, Consiliul Britanic etc. (10). Pentru
Republica Moldova acest ajutor este imperios necesar şi îndeplinirea condiţiilor impuse în cadrul
acestor finanţări ar conduce şi la ameliorarea situaţiei economice din ţară. Există un stimulent
dublu în cadrul atragerii finanţărilor externe, de aceia urmează a sensibiliza atenţia nomenclaturii
şi ministerelor respective în direcţia participării active la aceste proiecte. Caracterul internaţional
al procesului reformei conduce şi la o monitorizare exigentă a măsurilor din domeniu şi
impactului general asupra sănătăţii publice, acesta fiind un pressing pozitiv asupra guvernanţilor.
În interior, alături de reforma sistemului sanitar în direcţia întăririi responsabilităţii
personale a lucrătorilor medicali e foarte importantă trecerea la asigurările sociale de sănătate.
Ultimele ar trebui să poarte o contribuţie dublă sau chiar triplă: din partea statului, patronatului şi
indemnizaţiilor personale pentru cei ce muncesc şi condiţii speciale pentru grupurile defavorizate
social (care nu ar fi eliberate de vărsarea unui anumit procent în fondul asigurărilor obligatorii
pentru sănătate). În direcţia asigurării unui control riguros şi transparent asupra fondurilor, ar fi
binevenită o Casă a Asigurărilor, precum există în România, Ungaria sau în alte ţări occidentale.

2.6 Asigurarea pensiilor bătrânilor. Realităţile Republicii Moldova - necesitatea


elaborării unei strategii de lungă durată în domeniul respectiv.

Regimul de securitate socială în UE este menţinut la nivelul Codului european de


securitate socială cu o influenţă importantă asupra legislaţiilor naţionale. Documentul prevede
următoarele prestaţii în legătură cu cele nouă riscuri sociale: îngrijire medicală, indemnizaţii de
boală, ajutoare de şomaj, pensii de bătrâneţe, ajutoare în caz de incidente de muncă şi boli
profesionale, ajutoare familiale, ajutoare de maternitate, ajutoare de invaliditate, pensii de urmaş.
Republica Moldova a ratificat art. 12 al CSER şi s-a angajat să pună în aplicare un minim nivel
al prestaţiilor. Acest minim este o obligaţie a CSER şi prevede realizarea a cel puţin şase puncte
din cele nouă. Până în prezent nu au fost înregistrate succese în domeniu, angajamentul
rămânând doar o dorinţă a guvernanţilor.
În conformitate cu art. 23 al CSER persoanele vârstnice au dreptul la protecţie socială, care
le-ar permite să rămână membri deplini ai societăţii cât mai mult timp posibil, să li se asigure o
existenţă independentă în mediul lor obişnuit, să li se asigure o asistenţă corespunzătoare în
instituţiile speciale. Toate pot fi asigurate în primul rând prin plata la timp a pensiilor acestei
categorii sociale.

20
Evoluţia demografică din Republica Moldova arată că procesul de îmbătrânire a populaţiei
se va accentua, fapt care va impune alte proporţii în mecanismele de redistribuire şi asigurarea cu
economii individuale. Actualul sistem de protecţie funcţionează pe principiul transferului între
generaţii. Raportul dintre numărul beneficiarilor de pensii şi numărul contribuabililor în sistemul
de pensii nu este favorabil. Există neconcordanţe între diferite categorii de pensii (de exemplu
pensiile pentru lucrătorii din sistemul legislativ, judecătoresc şi cel executiv sunt
supradimensionate în comparaţie cu sistemul general de pensionare, dar în special cu cel al
majorităţii populaţiei ţării – cel al agricultorilor), între nivelul pensiei medii şi nivelul salariului
mediu pe economie etc.
Situaţia din sector poate fi schimbată doar în baza îndeplinirii cerinţelor principale faţă de
reforma sistemului de pensii, aşa cum s-a făcut în toate ţările în tranziţie spre economia de piaţă.
Există câteva modele europene de realizare a unui nou sistem de pensii: primul - principiul celor
patru piloni, al doilea - principiul belgian de asigurare cu pensii, aşa numit în Europa şi
recunoscut drept cel mai eficient în UE – principiul “capucino”. Principiul celor patru piloni
prevede următoarele componente:
1. Sistemul garantat de stat şi bazat pe redistribuire care se formează pe sistemul
public de pensii şi alte forme de asigurări sociale, administrat de o instituţie autonomă.
2. Fondurile universale de pensii administrate în mod privat. Aici protecţia
suplimentară e oferită de sistemul public şi funcţionarea unui mecanism stabil, care să reziste
presiunilor demografice şi macroeconomice. Fondurile se investesc în economia naţională.
3. Schemele de asigurări suplimentare constituite şi susţinute de patroni şi sindicate
pentru angajaţi şi membrii familiei acestora.
4. Beneficiile adiţionale pentru pensionarii sistemului public aflaţi în plată. Fondul
de plată e constituit cu participarea statului cu acţiuni sau opţiuni pentru acţiunile deţinute de
agenţii economici, care nu au fost privatizaţi în totalitate.
Principiul belgian “capucino” de asigurare cu pensii a fost recunoscut în februarie 2003 de
Comisia Europeană drept unul dintre cele mai eficiente şi este recomandat majorităţii ţărilor-
membre pentru a fi urmat. Elementele acestui sistem în general pot fi diversificate, dar cele mai
de bază componente sunt:
1. Sistemul garantat de stat, care indiferent de categoria socială are menirea
asigurării unui venit minim pentru pensionar. E administrat de o instituţie autonomă şi nu este
mai mic decât 400-500 euro lunar.
2. Fondurile de pensii administrate privat. Aici protecţia suplimentară e oferită de
sistemul public, fiind garantată de stat şi aflându-se sub supravegherea acestuia. Fondurile se
investesc în economia naţională şi ocupă o rată ridicată în pensia generală a persoanelor vârstnice
în ţările, unde sistemul are anumite tradiţii.
3. Fondurile de pensii susţinute de patroni pentru angajaţii proprii, fără asigurarea
altor membri ai familiei acestora, dar reieşind din considerentul, ca suma să fie suficientă pentru
asigurarea a trei persoane (mai ales în cazul când e vorba de capii de familie).
O reformă după una din schemele prezentate şi crearea fondurilor universale de pensii
administrate privat pot determina o schimbare profundă cu efecte majore bugetare şi economice.
Alinierea valorii actualizate a datoriilor cu cea a veniturilor şi combinarea cu introducerea
fondurilor de pensii administrate privat pot spori şi investiţiile în economia ţării. Acest lucru e
dovedit elocvent inclusiv de ţările din Europa de Est, care în ultimii 10-14 ani au făcut un salt
enorm cu consecinţe benefice pentru populaţia ţării şi cu pregătirea unui teren benefic pentru
aderare la UE.

21
În Republica Moldova reforma a fost întreprinsă doar parţial şi cu părere de rău reformele
parţiale pot fi chiar mai periculoase şi cu impact mai greu decât cele neîncepute. Acesta este
exemplul din agricultura republicii. Principala direcţie, din punctul nostru de vedere, este
diversificarea şi autonomizarea tipurilor de asigurări sociale. Valoarea beneficiului trebuie să
depindă şi de vechimea în muncă şi de fondul individual vărsat în bugetul statului, şi de salariul
mediu din care patronul ar fi obligat să verse anumite sume, dar şi din acele cote depuse în
fondurile de administrare privată, care ar deveni un beneficiu satisfăcător la vârsta de pensionare.
Mărirea pensiilor actualilor pensionari din fondurile bugetare nu poate fi îndreptăţită la
nivelul de gestionare actuală şi acest mecanism nu trebuie folosit drept pârghie politică în
mâinile guvernanţilor, aşa cum s-a procedat de mai multe ori în istoria contemporană a
Moldovei. Principalele rezultate ale reformei trebuie să servească în exclusivitate populaţiei
vârstnice şi să aibă obiective sociale de protecţie a acestei categorii sociale în continuă creştere:
• Ameliorarea situaţiei materiale a actualilor pensionari, în special a celor din localităţile
rurale ale republicii.
• Crearea unui sistem de pensii echilibrat cu disciplinarea financiară a contribuabililor.
• Unificarea sistemului de pensionare pentru toţi cetăţenii ţării cu diversificarea izvoarelor
de acumulare a fondului de pensii.
• Echitatea socială prin stabilirea pensiei în funcţie de aportul în sistemul de pensii
conjugat cu o asigurare demnă de existenţă din partea statului.
Elaborarea unei strategii de lungă durată în cadrul unui Program social complex,
acceptat de majoritatea partidelor politice, ONG-urilor şi sindicatelor, ar permite o activitate
durabilă şi un efect sporit pentru economia ţării. Această strategie de lungă durată ar exclude
aspectul politic speculativ din domeniul asigurării persoanelor vârstnice, domeniu, care ar urma
să fie dominat în exclusivitate de interesele de creştere a bunăstării populaţiei şi de asigurare a
unui nivel de viaţă demn în deplină concordanţă cu art. 23 al Cartei Sociale Europene Revizuite.

2.7 Politica UE pentru tineret. Politica de stat a Republicii Moldova pentru tineret.

După gradul de importanţă, garantarea reală a accesului egal al tinerilor la educaţie,


amplasare în câmpul muncii şi autorealizare, echivalează cu alegerea corectă a obiectivelor
strategice de dezvoltare durabilă. Succesul antrenării societăţii pe calea dezvoltării durabile va
depinde de pregătirea şi capacităţile factorilor politici şi decizionali, de disponibilitatea
specialiştilor, a întregii populaţii tinere de a accepta şi a pune în aplicare proiectele de integrare
europeană, de dezvoltare şi armonizare a societăţii în corespundere cu standardele occidentale.
În conformitate cu art. 17 al Cartei Sociale Europene Revizuite:
• Tinerii au dreptul de a creşte într-un mediu favorabil dezvoltării personalităţii lor şi a
aptitudinilor fizice şi mentale. Rolul statului şi instituţiilor comunitare în UE aici e foarte înalt,
deoarece pe de o parte el asigură îndeplinirea acestor condiţii favorabile, iar pe de altă parte,
coordonează activitatea cu organizaţiile publice sau private.
• Tinerii au nevoie nu numai de educaţie, ci şi de îngrijire, asistenţă prin menţinerea unor
instituţii sau servicii adecvate şi suficiente în acest scop.
• Statul urmează să protejeze tinerii împotriva neglijenţei, violenţei sau exploatărilor.
• Statul urmează să asigure o protecţie şi un ajutor special tinerilor rămaşi fără sprijinul
temporar sau definitiv al familiei.
• Statul urmează să asigure învăţământ primar şi secundar gratuit şi să favorizeze
regularitatea frecvenţei şcolare.

22
Legislaţia Republicii Moldova este destul de deplină în domeniu (Legea cu privire la
tineret, Legea despre asociaţiile obşteşti, Legea cu privire la fundaţii, un şir de acte normative
etc.) şi în mare parte corespunde legislaţiei internaţionale şi europene, dar important este
mecanismul de implementare a legislaţiei şi modul în care statul îşi onorează obligaţiunile
asumate în corespundere cu legislaţia naţională şi internaţională. Aici ne lovim de încălcările
principale sau de neglijarea multor prevederi importante pentru tânăra generaţie. Structurile de
stat, care determină politica de tineret în Republica Moldova sunt de rang înalt: Parlamentul
cu/prin Comisia Parlamentară în Problemele tineretului; Guvernul, prin Departamentul Tineret şi
Sport; ultimul lucrează în concordanţă cu Consiliul Naţional al Tineretului, Consiliul Naţional în
Problemele Tineretului, Structurile internaţionale de promovare şi cooperare în politica de tineret
şi Organizaţiile neguvernamentale de tineret. Pentru o ţară mică posibil că sunt prea multe
structuri, importante însă sunt rezultatele acestei politici sociale de importanţă majoră.
Dacă analizăm Programul acţiunilor prioritare întru realizarea Legii cu privire la tineret
pentru anii 2000-2002 (11), observăm un şir de măsuri absolut vitale şi oportune în domeniu,
inclusiv responsabilii de aceste acţiuni sunt importanţi, dar realizarea lui a lăsat de dorit în aceşti
ani, iar finanţarea proiectelor în mare măsură a fost redusă sau chiar anulată. Rămân insuficient
dezvoltate posibilităţile statului în informarea şi valorificarea potenţialului creativ şi crearea
condiţiilor pentru dezvoltarea fizică şi spirituală a tinerilor. Am indicat în capitolul referitor la
reforma educaţională stimularea legăturilor cu instituţiile de peste hotare, aici am adăuga
necesitatea stimulării unei vieţi asociative a tineretului şi promovarea relaţiilor internaţionale în
domeniu.
Rezultatele politicii în domeniul tineretului nu pot fi socotite atâta timp satisfăcătore, cât
sunt încălcate drepturile acestora, nu se asigură condiţii de realizare profesională, nu sunt
susţinuţi eficient în plan locativ, continuă “scurgerea de creieri” din ţară, în special din rândul
tineretului, domină starea de apatie şi stres pentru absolvenţii şcolilor profesionale şi superioare
de învăţământ, frica pentru ziua de mâine.
Posibilităţile de implicare a statului în acest domeniu rămân enorm de mari, inclusiv prin
mecanismul de redistribuire a efortului social, prin intensificarea muncii de cooperare cu
structurile internaţionale de promovare în politica de tineret, precum şi cu ONG-urile de tineret
din Republica Moldova. Eforturile ultimilor doi factori de multe ori sunt mai eficiente, mai
potenţiale şi mai oportune, decât cele ale statului. Situaţia urmează a se schimba în direcţia:
• activizării politicii statului în direcţia implementării legilor adoptate în domeniu;
• elaborării unui mecanism real de asigurare a condiţiilor pentru tineret;
• creării premizelor economice şi sociale favorabile dezvoltării tineretului;
• valorificării potenţialului creativ existent în ţară;
• stimularea activităţilor asociative în rândul tineretului etc.

2.8 Alte direcţii de activitate în domeniul politicii sociale în UE şi Republica Moldova

După cum am specificat în alte capitole, CSER nu reprezintă doar o declaraţie politică
fundamentală pentru modelul social continental, ci este şi un cadru juridic consecvent pentru
protecţia şi garantarea drepturilor sociale şi necesităţile elementare. Multe direcţii sociale au
rămas în afara studiului din diferite considerente. Printre direcţiile importante şi actuale, atât în
UE, cât şi în Republica Moldova, mai putem enumera următoarele:
• protecţia în muncă;
• protecţia socială în afara mediului de muncă;

23
• egalitatea în drepturi şi tratament social dintre bărbaţi şi femei;
• evoluţia demografică;
• politica în domeniul resurselor umane;
• politica salarială;
• politica de mediu etc.
Aceste direcţii importante pot fi elucidate în studiile următoare referitoare la politicile
sociale şi la necesitatea adoptării unei politici sociale de lungă durată, coordonată la nivel
naţional şi promovată în concordanţă cu politica economică a statului. Viziunile asupra elaborării
şi adoptării unei atare politici pot fi diferite, dar fundamentul de bază trebuie să rămână CSER,
ratificată de Republica Moldova, precum şi politica socială europeană, dat fiind faptul, că ţara
noastră s-a angajat în cursa de integrare în Uniunea Europeană.

CONCLUZII GENERALE PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

Politica socială europeană în mare măsură se bazează pe principiile respectării normelor de


drept şi pe asigurarea prevederilor sociale în corespundere cu Carta Socială Europeană Revizuită,
care a fost ratificată şi de Republica Moldova. Pentru ţările europene cu un sistem social avansat
este imperios important de a nu stopa acest proces, iar pentru celelalte – de a se ralia la cele mai
performante succese în domeniu.
Tranziţia ţărilor din Europa de Sud-est spre economia de piaţă şi constituirea unor
sisteme sociale adecvate servesc exemplu şi pentru Republica Moldova în calea edificării unui
stat de drept, orientat social şi susţinut de reformele economice substanţiale. Mecanismele de
implementare a prevederilor sociale din UE au fost preluate şi de ţările candidate la aderare,
practica dovedind, că pe parcursul a 10-15 ani de eforturi conjugate, acestea funcţionează şi pe
tărâmul postsocialist.
Pentru ţara noastră angajarea în plan social european devine şi o posibilitate de
elaborare a unui mecanism bine coordonat cu posibilităţile economice ale ţării, de lungă durată,
viabil, care ar conduce la iradicarea sărăciei, stoparea valului migraţionist şi în cele din urmă – la
creşterea potenţialului economic al ţării. Obiectivele de stat în domeniu trebuie să fie similare cu
cele a majorităţii partidelor politice, pentru a păstra o continuitate fermă pe plan social, apărarea
şi afirmarea cursului social în faţa instituţiilor şi organismelor internaţionale, pentru a nu deveni
un moment speculativ.
În realizarea prevederilor sociale rămâne important principiul subsidiarităţii, îndeosebi
dacă acesta ar putea fi conjugat cu eforturile de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea
europeană şi cea comunitară în domeniu. Cadrul juridic în sine deja ar deveni un factor
stabilizator, în stare pe viitor să contribuie activ la integrarea republicii în Uniunea Europeană.
Această bază normativă este necesarul, de care are nevoie ţara noastră pentru racordarea
legislaţiei naţionale la cea europeană. Elaborarea unui Document (Proiect general de Politică
socială în Republica Moldova pentru anii 2003-2015) vast şi coordonat cu partidele politice din
opoziţie, ONG-urile şi societatea civilă ar deveni o idee repetată, dar insistentă, care ar fi piatra
de temelie a construcţiei unui stat social de drept, unui stat al “bunăstării”, precum sunt privite
majoritate ţărilor-membre ale UE la momentul actual. Am recomanda să fie revăzute:
• Programul naţional de ocupare a forţei de muncă şi protecţie socială a şomerilor din
28.06.01 pentru anii următori şi integrarea lui într-un program social de amploare
• Legea nr. 156 – XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat

24
• Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1628 din 17.12.02 privind unele măsuri de
protecţie socială a unor categorii de populaţie
• Legea cu privire la fondul de rezerve al bugetului asigurărilor sociale de stat nr.1-XV din
6.02.03 şi Regulamentul privind formarea şi utilizarea mijloacelor fondului
• Lista statelor cu care se vor iniţia negocieri asupra proiectului Acordului privind
colaborarea în domeniul muncii şi politicii sociale nr. 124 din ianuarie 2003
În direcţie juridică menţionăm şi necesitatea elaborării mecanismelor de realizare a
legislaţiei în vigoare, care sunt absente în majoritatea cazurilor. Exemplu elocvent este şi
Strategia de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu, aprobat de
guvern la 19.12.01. Documentul e lipsit de măsuri concrete, nu sunt indicate mecanismele de
realizare şi responsabilii pentru îndeplinirea prevederilor.
Reforma sistemului educaţional şi formării profesionale în ţările în tranziţie spre
economia de piaţă, respectiv şi în Republica Moldova, permit tineretului să poată folosi
beneficiile tranziţiei prin reorientarea economică clară a statului. E foarte important pentru ca
astfel de ţări mici să-şi perfecteze “orientarea profesională – specializarea economică”,
momentul de tranziţie de fapt fiind unul favorabil în acest sens. Dar aceasta necesită investiţii
serioase de capital din surse interne, de stat şi crearea unui climat investiţional atractiv, în special
pentru agenţii economici occidentali.
În situaţia când prestigiului sferei educaţionale este în declin, e foarte important să
extindem posibilităţile statului prin implicarea instituţiilor particulare de învăţământ, prin
reformarea managementului educaţional şi separarea funcţiilor manageriale, prin implementarea
modelelor verificate din statele europene. Importantă este şi schimbarea mecanismului de
finanţare a învăţământului prin diversificarea surselor de venituri.
Şomajul este o problemă social-economică, care afectează direct şi serios nu doar indivizi
aparte, ci familii întregi. Politica de susţinere a şomerilor în Republica Moldova este mai degrabă
una pasivă, şi în această situaţie e important de a stimula un comportament activ al individului.
Printre politicile active de luptă împotriva şomajului am menţiona: crearea locurilor de muncă
prin dezvoltarea activităţii antreprenoriale; creditarea sau acordarea de facilităţi financiare
întreprinderilor la angajarea şomerilor în câmpul muncii; focalizarea pe anumite segmente ale
populaţiei, în deosebi asupra tinerilor fără loc de muncă sau a şomerilor cu studii superioare;
programe de consultanţă şi calificare reale şi adecvate; antrenarea în acest proces a instituţiilor şi
iniţiativelor locale etc. Am menţiona necesitatea creării unui fond de calificare şi recalificare,
care s-ar ocupa de persoanele ce absolvesc instituţiile superioare de învăţământ, dar şi de alte
categorii sociale. Importantă ar fi calificarea polivalentă a salariaţilor, ca măsură de profilactică
în domeniu; crearea unei pieţe de recalificare; subvenţionarea creării locurilor de muncă etc. E
important ca aceste măsuri nu doar să fie elaborate şi adoptate, ci să fie asistate de mecanisme
reale de implementare. Principalul în asigurarea politicii reale în domeniu rămâne caracteristica
economică a statului, piaţa muncii, ritmul de tranziţie spre economia de piaţă şi angajamentul
real de integrare în spaţiul comunitar european.
Direcţiile cele mai alarmante din domeniul ocrotirii sănătăţii: mortalitatea generală pe
fonul natalităţii scăzute; morbiditatea generală; sănătatea femeii ca potenţial reproductiv al
populaţiei ţării; femeile gravide şi copiii în primul lor an de viaţă; sănătatea copiilor de până la
14 ani; maladiile profesionale şi lipsa securităţii condiţiilor de muncă. Pentru redresarea situaţiei
din sistemul sanitar al ţării sunt importante: reforma ca problemă politică primară; îndeplinirea
cerinţelor prescrise de Banca Mondială; conjugarea eforturilor guvernului cu a altor instituţii în
scopul selectării, analizei şi implementării proiectelor viabile din domeniul asistenţei medicale;

25
elaborarea şi implementarea opţiunilor de politică a sănătăţii. Pentru Republica Moldova ajutorul
extern este imperios necesar pentru finisarea reformei în domeniu, iar îndeplinirea condiţiilor
impuse în cadrul finanţărilor externe pot conduce la ameliorarea situaţiei economice din ţară.
Sistemul asigurărilor cu pensii ar urma să fie adus în concordanţă cu una din schemele
existente în Europa şi să fie create fonduri universale de pensii administrate privat. Alinierea
valorii actualizate a datoriilor cu cea a veniturilor şi combinarea cu introducerea fondurilor de
pensii administrate privat pot spori şi investiţiile în economia ţării. Diversificarea şi
autonomizarea tipurilor de asigurări sociale sunt actuale şi necesare.
După gradul de importanţă, garantarea reală a accesului egal al tinerilor la educaţie,
amplasarea în câmpul muncii şi crearea condiţiilor pentru autorealizare, echivalează cu alegerea
corectă a obiectivelor strategice de dezvoltare durabilă. Succesul antrenării societăţii pe calea
dezvoltării durabile va depinde de pregătirea şi capacităţile factorilor politici şi decizionali, de
disponibilitatea specialiştilor, a întregii populaţii tinere de a accepta şi a pune în aplicare
proiectele de integrare europeană, de dezvoltare şi armonizare a societăţii în corespundere cu
standardele occidentale.
Legislaţia Republicii Moldova este destul de deplină în domeniu de tineret, dar important
este mecanismul de implementare a legislaţiei şi modul în care statul îşi onorează obligaţiunile
asumate în corespundere cu legislaţia naţională şi internaţională. Posibilităţile de implicare a
statului în acest domeniu rămân enorm de mari, inclusiv prin mecanismul de redistribuire a
efortului social, prin intensificarea muncii de cooperare cu structurile internaţionale de
promovare în politica de tineret, precum şi cu ONG-urile de tineret din Republica Moldova. E
importantă activizarea politicii statului în direcţia implementării legilor adoptate în domeniu,
elaborarea unui mecanism real de asigurare a condiţiilor pentru tineret, crearea premizelor
economice şi sociale favorabile dezvoltării tineretului, valorificarea potenţialului creativ existent
în ţară, stimularea activităţilor asociative în rândul tineretului etc.
Studiul de faţă nu poate fi deplin şi definitiv în vederea importanţei şi actualităţii politicilor
sociale pentru Republica Moldova, precum şi a viziunilor diferite în domeniu. Prezentarea
modelului european în domeniul politicii sociale, conjugat cu eforturile de raliere la cerinţele
Cartei Sociale sunt o posibilitate reală pentru ţara noastră de a ieşi din impas şi de a se pregăti
pentru aderare la Uniunea Europeană. Rămâne ca acest model să fie fructificat de voinţa politică
a conducătorilor Republicii Moldova, Organizaţiile neguvernamentale şi societatea civică.
Cît priveşte acţiunile, care trebuiesc întreprinse pe termen scurt şi mediu, cele mai
importante sunt:

1. Elaborarea Programului social al statului cu luarea în considerare a corelaţiei dintre


economic şi social şi asigurarea parteneriatului în acest domeniu la nivel de partide politice,
sindicate, ONG-uri şi societate civilă.
2. Crearea unui mecanism real de implementare şi de control al îndeplinirii deciziilor şi
hotărârilor din domeniul social (inclusiv prin perfecţionarea legislaţiei sociale indicate în
Concluziile generale)

Măsurile pe termen scurt şi mediu pot fi formulate precum urmează:

1. Acţiuni concrete în domeniul încadrării în câmpul de muncă şi lupta cu şomajul:


• stimularea deschiderii noilor locuri de muncă;

26
• amplasarea tinerilor specialişti în câmpul muncii şi recalificarea acestora din contul
statului cu angajamente ulterioare respective;
• perfecţionarea sistemului de pregătire profesională la nivel de învăţământ mediu şi
superior;
• monitorizarea activă la nivel de guvern a cererii şi ofertei pe piaţa internă şi externă a
muncii;
• eficientizarea cheltuielilor din fondurile de stat menite luptei cu şomajul;
• ridicarea atractivităţii ofertei de muncă în sferele de bază ale economiei naţionale
(inclusiv prin salariu, credite, condiţii de muncă etc.).
2. Definitivarea reformei în domeniul medicinei şi ocrotirii sănătăţii publice prin
introducerea asigurării obligatorii, asistată de un control riguros din partea statului.
3. Asigurarea continuităţii în domeniul pensiilor pentru bătrâni şi asigurării sociale a
păturilor vulnerabile.
4. Radicalizarea măsurilor în domeniul politicii pentru tineret – elaborarea unui set
obligatoriu de măsuri menite să stopeze plecarea tinerilor din localitate şi asigurarea controlului
asupra îndeplinirii acestora la nivel local şi de guvern.
5. Eradicarea sărăciei prin metode protecţioniste şi stimulatorii de scurtă durată, asistată de
proiecte la nivel de guvern cu suport financiar din partea organismelor internaţionale.

Repere bibliografice:

1. Majone G. The European Community Between Social Policy and Social Regulation //
Journal of Common Market Studies. Oxford, 1993. – vol. 31. – nr.2. – P. 168
2. Strutzescu Paul. Societatea civilă – promotor important al Cartei Sociale Europene //
Carta Socială Europeană Revizuită în aplicare. – Chişinău, 2001. – P. 9-12
3. Социальная политика. – М., 1996. – Р. 196
4. Employment in Europe, 1997. – Luxembourg, 1997. – P. 67-68
5. Stroie S. Politici de suport pentru şomeri // Politici sociale în România. Coord. Zamfir
C. – Bucureşti, 1999. – P. 417-419
6. Monitorul ocupării forţei de muncă în Europa. – Bucureşti: Expert, 1996
7. Raport. Program de monitorizare şi promovare a drepturilor social-economice
“Cunoaşte-ţi drepturile”. – Chişinău: LADOM, 2000
8. Adeyl O. and col. Reverse Developement Trend: The Transition in Central and Eastern
Europe. – Washington, 1996. – P. 1
9. World Development Report. From Plan to Market. – Oxford University Press, 1996
10. Vlădescu Cristian. Politica de reformă a serviciilor de sănătate în România după 1989:
cadru, actori, proces şi conţinut // Politici sociale în România. Coord. C. Zamfir. – Bucureşti,
1999. – P. 362-363
11. Aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.736 din 24 iulie 2000

27