Orasul turnurilor

ORAŞUL BLOCURILOR INALTE

 Le Corbusier

Am văzut concepţiile Ordinului Arhitecţilor din Marea Britanie cu privire la superioritatea

blocurilor.
Intelectualitatea pariziană a ieşit din primul război mondial cu credinţa că numai prin idei
radicale se poate face ordine în mediul urban.
Blocurile cu apartamente păreau soluţia salvatoare care a dominat perioada de după
1920 şi pînă în 1960 în lumea occidentală şi în USA.

Părintele spiritual al acestui curent a fost Le Corbusier,

gînditorul elveţian de origine adoptat de Paris.
Numele său adevărat a fost Charles Edouard Jeanneret.
Educat în Elveţia în spiritul calvinist al ordinii şi disciplinei a sosit într-un Paris haotic.
Provenind dintr-o familie de ceasornicari, de meseriaşi care se ocupă cu mecanismele,
el a fost cel care a lansat conceptul de casă-maşină.
Parisul a fost locul unde s-a confruntat exuberanţa, haosul, sordidul cu ordinea
centralizată
t li tă despotică.
d ti ă
Între 1920 şi 39 în spatele faţadelor haussmanniene erau mahalale sordide.
Acest oraş pervers nu putea fi salvat, în concepţia tînărului sosit aici pentru afirmare,
decît prin operaţiuni de tip Ludovic al XIV-lea, Napoleon, Haussmann care au operat
fără scrupule.
scrupule
În toată viaţa sa LC a căutat un protector de tipul celor enunţaţi anterior care să fie
dispuşi să-i aplice în practică teoriile.
 Le
e Co
Corbusier
bus e
În 1925 a lansat Plan Voisin după numele unui astfel de protector care se
ocupa cu fabricarea avionelor.
Era vorba de 18 turnuri de înălţime de 230m care înlocuiau o mare parte din
Parisul istoric din partea de nord a Senei care avea atunci o densitate de
neacceptat.
Erau totuşi salvate cîteva obiecte de arhitectură, precum Place Vendome, care
în mintea lui LC era simbolul ordinii.
Proiectul a stîrnit protestul consiliului local care l-a l a considerat barbar
barbar.
Ofensat el a contraatacat susţinînd că
“Arhitectura oraşelor era prea importanţă pentru a fi lăsată în seama
cetăţenilor”.
Principiile sale au fost prezentate în
“La ville contemporaine” din 1922 şi
“La ville Radieuse” din 1933.
Tema princială era descongestionarea centrelor marilor oraşe prin demolarea
ţ
ţesutului
t l i llor şii construirea
t i d
de bl
blocurii tturn,
realizîndu-se astfel densităţi sporite.
Aceasta ar conduce la îmbunătăţirea circulaţiei şi
la
a realizarea
ea a ea de spaţ spaţii libere
be e desc
deschise.
se
“Oraşul de astăzi este pe moarte pentru că nu este proiectat geometric”
Intuiţia lui cu privire la creşterea numărului de auto a condus la ideea unor
bulevarde largi care să treacă prin centrul oraşului.
 Plan
a Voisin
os
Toate acestea fără a ţine cont de locurile de parcare sau de mutilarea mediului.
Structura spaţială era însoţită şi de structură socială segreţionistă. Mărimea şi
poziţionarea unităţii de locuit depindea de meseria locatarului.
-Astfel în centru erau birourile pentru elite, precum industriaşii, oamenii de
ştiinţă, artiştii.
24 de turnuri vor oferi pînă la 600.000 locuri de muncă pentru aleşi, cu o
densitate mare
mare, dar care are POT-ulPOT ul cca 5% construit
construit.
-În exteriorul acestui centru se vor găsi apartamentele de lux în clădiri în cadre
cu 6 nivele, cu POT-ul 15%
şi blocuri pentru muncitori cu curţi interioare şi un POT-ul de 52%.
Blocurile pentru muncitori trebuiau să fie construite în masă şi LC le denumea
“celule” de locuit.
Unitatea de locuit era identică şi în interior şi mobilierul era identic.
Locuinţele de lux erau dotate cu servire comună prin telefon.
Î iinima
În i centrului
t l i era lla îînălţimea
ălţi d
de 180
180m era un centru
t cultural.
lt l
Muncitorii trebuiau să trăiască în unităţi satelit.
Aici urmau să fie construite spaţii verzi, utilităţi sportive şi locuri de agrement.
1925
 LC - orasul pt 1 million de locuitori
Paris – La Defense- Grand Arche 1988
1925
Curti interioare
 “La
a ville
e Radieuse”
ad euse
Deşi principiile au rămas identice la “La ville Radieuse” faţă de ”La ville
contemporaine” apar modificări ideologice.
Acest tip de proiect nu mai urma să fie construit de marii capitalişti
ci de marile sindicate precum cele musoliniene italiene de stînga,
cele ce reprezentau urbanismul centralizat.
Oraşul urma să fie conceput de specialişti care cunosc urbanismul.
Odată concepute,
concepute planurile urmau să fie implementate fără opoziţie
opoziţie.

În 1938 LC a conceput un “ Centru Naţional pentru Festivaluri Colective pentru

100.000 persoane” a cărui scop principal era locul de unde se putea ţine
discursuri precum cele ale puternicilor vremii
discursuri, vremii.
În noul concept lumea va locui în apartamentele din “Unitees de .....”
Apartamentele vor fi identice, minimal riguros, însă cu servicii colective.
Familia este scutită de creşterea copiilor pentru care sus pe terasă era
organizată
i tă o creşă,
ă de
d gătit
ătit pentru
t că ă erau organizate
i t locuri
l id
de unde
d se
putea lua mîncarea şi ca atare bucătăria se minimizează, spălatul rufelor se
face în spaţii comune etc.
Un astfel de imobil a fost construit de după planurile lui LC la Marsilia în 1946 şi
apoi la Berlin ...
 1946
cartier traditional- 280 locuinte pt 1400 locuitori, pt a accede este nevoie de
3,5km de strazi, conducte de g gaz, canalizare
unitate de locuire – o strada de 5 m latime, 150m lungime-
o pasarele pietonala de 1,83m si lunga de 50m ce trece peste un plan de apa
 URBANISTII
U S SO SOVIETICI
C

O serie din aceste idei LC le luase de la urbaniştii sovietici în urma

vizitei sale în URSS
URSS.
Aceştia în anii 1920-30 au dezvoltat o serie de idei seducătoare.
Urmau să construiască oraşe noi pentru oameni noi în cîmp, în care
toată lumea urma să locuiască în blocuri imense care s-a ajuns pînă
l suprafaţa
la f ţ minimă
i i ă a unuii patt pentru
t nevoile
il iindividuale.
di id l
Bucătăriile individuale şi băile individuale erau desfiinţate.
S-a ajuns atît de departe încît se suna deşteptarea la 6 dimineaţa,
plecarea la serviciu era la ora7 .
Ideile erau fecunde astfel ca să nu se mai audă zgomotul sforăiturilor,
era adusă o formaţie simfonică.
Aceşti urbanişti sovietici precum Ivanov, Terekhin, Smolin de la
L i
Leningrad,
d sau B Barshch,
h h VlVladimirov,
di i Al
Alexander,
d V Vesnini d
de lla
Moscova aveau acelaşi set de idei ca LC.
 “oraşelor radioconcentrice ale schimburilor”.

După 1940 LC şi-a schimbat din nou concepţia aruncînd pe

piaţă ideea “oraşelor
oraşelor radioconcentrice ale schimburilor
schimburilor”.
Acestea trebuie să completeze “oraşele liniare industriale”
care sunt construite de a lungul coridoarelor de
transport.
transport
Erau ideile deurbaniştilor sovietici de la începutul anilor 20.
LC prevedea micşorarea populaţiei Parisului de la 3,5 la
1 milion de locuitori
locuitori.
Oraşele lui LC urmau să fie mobilate cu imobile cu terase
înierbate care adăposteau fiecare 1500-2500 locatari.
Din nou suprafeţele individuale sunt minimale avînd servicii
comune, colective.
Cartea sa “The Radiant City” conţine numeroase referiri la
oraşele vizitate precum Alger
Alger, Anvers
Anvers, Stockholm
Stockholm,
Barcelona.
 Chandigarth
Singura sa mare realizare în domeniul urbanismului a fost Chandigarth.
Guvernul indian a dorit construirea unei noi capitale pentru un stat cu probleme Punjab.
Proiectul iniţial a fost elaborat în maniera Oraşului Grădină pe filiera Unwin, Parker,
Stein, Wright de Albert Mayer.
Ul i pentru notorietate
Ulterior i ell a ffost d
dat spre d
detaliere
li unuii grup d
de arhitecţi
hi i celebri
l b i condus
d
de LC.
Acesta din prima clipă a preluat conducerea proiectului şi l-a îndreptat de la atenţie
urbanistică spre una arhitecturală.
“o
o schimbare în favoarea preocupării pentru formă vizuală, vizuală simbolism,
simbolism imaginar şi estetic
mai curînd decît în favoarea preocupării pentru problemele vitale ale populaţiei
indiene.
LC a deturnat ideile oraşului grădină spre un post New Delhi în maniera “Beautiful City” .
Nu s-a ţinut de loc cont de clima şi de cultura de acolo preferîndu-se construirea unui
oraş de tip european,
european cu o reţea de căi de comunicaţii rapide rapide, pentru un număr
incomparabil mai mic decît ce se prefigurase deja în SUA cu 20 de ani mai înainte.
Delimitările nu pot determina o viaţă a cartierelor şi oraşul este puternic segregat după
poziţia socială datorită densităţior foarte diferite între categoriile sociale.
Contrastele dintre centrul administrativ unde se lucra în birouri doar trei ore p pe zi şşi restul
oamenilor înghesuiţi în mahalalele răsărite fără plan din jurul a ceea ce acceput LC.
În 1970 peste jumătate din comercianţi serveau din buticuri improvizate.
De nenumărate ori autorităţile au încercat să pună ordine prin demolări care au stîrnit
revolta populaţiei băştinaş.
A fost penultimul urbanism în maniera “ Beautiful City City”.
 Chandigarth capitala Punjab 1951- complexul Capitolului in nord exterior –
zona centrala districtul de afaceri – strazile comerciale orizonta- spatiile verzi
verticale
Chandigarth
Chandigarth
BERLIN 1909
FRANKFURT-AM –MAIN 1925 ERNST MAY
BERLIN 1935 MEYERS-HOF
MEYERS HOF
 BERLIN
SPANDAU
1930-34
BERLIN SPANDAU 1930-34
SPANDAU 1966
BERLIN 1951
CHARLOTTENBURG
C O U G 1957
95
CHARLOTTENBURG
C O U G 1957
95
Rotterdam
oud
d 1924
Rotterdam J.J.Oud 1925
1934 38
1934-38
1935
 Rotterdam
1950-53 Lijnban

Van den Brock & Bakema

AMSTERDAM 1915-17 BERLAGE
AMSTERDAM 1934
1940 CCA
 Marea
a ea Britanie
ta e
Bariera celor 5 nivele a trecut greu în Marea Britanie.
În anii 30 doar la Londra s-au construit cîteva astfel de imobile.
Sfîrşitul războiului a însemna o altă filozofie de a rezolva problema oraşelor şi implicit cea
a locuinţelor.
Oraşele bombardate au constituit prilejul de a se cere demolarea mahalalelor şi
reconstruirea oraşelor după principii noi.
Guvernul englez a fost nevoit să să-şi
şi asume asistenţa socială a celor care au rămas fără
locuinţă.
Abercrombie şi Forshaw au susţinut la începutul acestei noi ere că pentru familiile cu
copii casele sunt de preferat apartamentelor din blocuri.
Deşiş casele sunt în spiritual
p englez
g terenul aferent lor nu p
putea fi p
pus la dispoziţie
p ţ p pentru
că aproape două treimi din populaţie trebuia să se mute în unităţi de locuinţă.
Soluţia propusă era jumătate din unităţile de locuit trebuiau să fie în blocuri şi cealaltă
jumătate în case individuale.
Asta însemna 40 persoane pe hectarul de suprafaţa efectiv rezidenţială sau 90 persoane
pe ha de zonă rezidenţială ceea ce însemna cca 30 apartamente pe ha. ha
Pînă la urmă s-a decis ca o treime să fie pentru case şi două treimi pentru apartamente
în blocuri, cu o densitate de cca 40 unităţi la ha.
Pentru a realiza aceasta s-a renunţat la înălţimea maximă pentru locuit de cca 26 de
metri hotărîre luată în planul de dezvoltare din 1951.
 Marea
a ea Britanie
ta e

Aceste noi atitudini au fost criticate chiar de la început prin 1953 pentru lipsa
unui urbanism coerent.
Cu toate acestea trebuia să se apeleze la un sistem industriazat prin care
spaţiul rural să nu fie afectat ci poate chiar extins şi aceasta se putea face
doar prin construcţia pe înălţime şi prin compacteizarea oraşelor.
Aşadar s-a început subvenţia clădirilor înalte pentru a se demara în 1955 un
program masiv de demolare a mahalalelor şi creerea de centuri verzi în
jurul tuturor oraşelor.
Costurile terenurilor au explodat după 1959, ceea ce fost interpretat că singura
soluţie rămasă era construcţia pe înălţime.
Subvenţia clădirilor înalte a început din 1956 cu un procentaj de trei ori mai
mare la clădirile cu mai mult de 15 etaje decăt pentru casele individuale.
Toate aceste facilităţi au determinat construcţia într-un număr tot mai mare
a blocurilor cu multe etaje.
Primul cartier corbusianist a fost construit la sfîrşitul anilor 50 în Alton West,
Roehampton.
Între 1964 şi 74 au fost construite peste 375 de astfel de turnuri zvelte.
 Marea
a ea Britanie
ta e
Cercetările sociologilor au arătat o serie de neajunsuri.
S-a încercat remedierea acestora prin aplicarea unor noi principii din care
amintim separarea între circulaţia pietonală şi cea auto, prin realizarea unor
dale de beton.
O altă nouă cerinţă rezultată din cercetările sociologilor pe blocurile existente
este mixtura de funcţiuni locuinţe cu spaţii comerciale şi
revenirea la ideea de stradă
stradă.
O ultimă cerinţă importantă a fost găsirea pentru fiecare din noile ansambluri
a unor identităţi proprii.

Poate
P t cell maii iinteresant
t t ansamblu
bl d
de acestt titip a ffostt cartierul
ti l d de llocuinţe
i ţ
“ Barbican” din centrul City-ului care avea locuinţe pentru 6000 locuitori mixtate
cu spaţii comerciale, dar şi cu birouri, o şcoală, un centru de arte etc.
Amenajarea s-a făcut prin demolarea a 16 ha cu o investiţie de 50 milioane de
li sterline
lire t li cu o d dală
lă pietonală
i t lă cu bazine
b i spaţii ţii verzi,
i etc,
t lla cota
t d de pestet
5m faţă de cota oraşului, circulaţia auto şi parcările rămănînd la cota veche.
Densitatea este de 550 locuitori la ha (180 unit la Ha), care s-a obţinut prin
construirea a trei blocuri turn înalte de 40 etaje şi a alte numeroase blocuri
lamă terasate cu apartamente de tip duplex duplex.
Lucrarea a fost începută în anul 1967.
 Ronan
o a Point
o t

Căderea în dizgraţie a acestui tip de construcţii a început în

1968 cînd
î dR
Ronan P Point,
i t o clădire
lădi îînaltă
ltă a explodat
l d t îîn
estul Londrei.

Deşi procedeul subvenţiilor a început să fie redus deja cu

un an înainte, totuşi momentul acestei explozii a
constituit momentul declanşării tuturor criticilor împotriva
blocurilor înalte
înalte.

S-a descoperit brusc că nu erau lifturi sufciente,

că se producea condens,
că cei în vîrstă nu puteau coborî în spaţiul public,
că administrarea acestora nu se făcea eficient etc.
Ca efect a acestei întreruperi de construire de blocuri înalte cei săraci
nu mai erau interesanţi pentru developeri care nu nu-şi
şi mai primeau
subvenţiile.
Eşecul provenea din faptul că cei săraci şi cu familii numeroase nu-şi
puteau întreţine apartamentele.
Atacurile proveneau şi din faptul că numeroşii copii de la etajele
superioare nu puteau să se joace împreună, deoarece nu puteau
folosi singuri lifturile şi nu putea accede la o educaşie aleasă, ceea
ce făcea ca ei să devină antisociali ş şi în timp
p să devină o pproblemă
pentru societatea engleză.
Cei bogaţi au putut trăi în continuare în blocuri înalte dezvoltînd
“condominium” care le asigura toate serviciile adiacente la parter şi
mezanin în conformitate cu ceea ce îşi dorea de la început LC LC.
Pentru familiile sărace şi cu mulţi copii a administra eficient era cel
mai convenabil a se construi case individuale, dar care necesitau
investiţii publice pe care administraţiile locale nu şi le puteau
permite.
permite
HILBERSSEIMER
SS LUDWIG
U G 1920
9 0
HILBERSSEIMER LUDWIG 1920
1921 LUDWIG van der ROHE
 Blocurile
ocu e înalte
a te în SU
SUA

Programul de locuinţe înalte a început mult mai devreme în SUA.

P i programull cuprins
Prin i îîn LLegea L Locuinţelor
i ţ l didin 1954 se prevedea
d revigorarea
i
urbană care se afla în decădere datorită utilizării necorespunzătoare a
parcelăririlor.
Chiar mai înainte în 1949 se prevedea prin lege resuscitarea mahalalelor
marilor oraşe dar nu şi furnizarea de utilităţi marilor ansambluri de locuinţe
locuinţe.
De aici rezultă că locuinţele ieftine erau pentru săracii credbili,
sau pentru prospeţii şomeri care prin revigorarea economică şi
reocuparea unui loc de muncă şi-ar fi putut cumpăra cu credit o locuinţă.
Negrii erau excluşi din acesastă categorie pentru că ei erau
din generaţie în generaţie săraci.
Aşadar statul prin fonduri federale putea achiziţiona şi urbaniza terenuri,
dar nu putea subvenţiona cheltuielile de întreţinere
întreţinere.
Aşadar o largă categorie de cetăţeni americani nu putea să se înscrie în
această categorie.
Totuşi s-a trecut şi de această barieră socială la sfîrşitul anilor 40
cînd
î d s-a permisi săă se încadreze
î d în
î rîndul
î d l celor
l care primeau
i aceste
t locuinţe
l i ţ
şi cei care trăiau cu asistenţă socială.
 În realitate aceste legii nu aveau ca scop construirea de locuinţe în
locul mahalalelor ci principalul motiv era de eliberare de
amplasamente centrale locuite pînă atunci de o populaţie foarte
săracă şi construirea de facilităţi comerciale.
În legea din 1949 clauza conform căreia aceste zone trebuiau să fie
preponderente
d t rezideţială
id ţi lă a fost
f t rapid
id ocultată.
lt tă
Construirea de zone rezidenţiale s-a făcut cu subvenţii de la stat pentru
urbanizarea acelor zone pentru locuinţe.
Acest grup de interese care a condus operaţiunea era formată din
bancheri, antreprenori, agenţi imobiliari, comercianţi,
care erau susţinuţi de consiile locale şi de autoriţăţile locale.
Evident că aceste operaţiuni au deranjat conservatorii urbani,
mici comercianţi, locuitori a zonelor ce urmau să fie demolate,
care s-au constituit în grupuri de presiune
împotriva acestor operaţiuni imobiliare.
 New
e York
o

Dacă studiem cazul New York-ului el este ceva special.

R b M
Robert Moses responsabilulbil l pentru llucrări
ă i publice
bli a edificat
difi d
drumuri,
i
poduri, tunele, autostrăzi şi
după 1950 a reconvertit mahalale în locuinţe publice.
Aici ss-au
au cheltuit dublu decît în toată SUA
între 1949 şi 1957 pentru locuinţe publice.
Acesta R.M. a deţinut două calităţi şi
anume credinţa ţ sa în incoruptibilitatea
p de sus în jjos,,
adică dorinţa de a servii interesele publice,
adaugată pe principiul că conexiunile politice sunt indispensabile.
Deşi era interzisă segregarea rasială şi la început erau şi albi
cu timpul aceştia au părăsit zonele nou create din cauza rasismului in
oraşele sudiste fiind înlocuiţi doar de negrii.
 Pruitt-Igoe
u tt goe ddin St
St. Louis
ou s
Un cartier celebru era Pruitt-Igoe din St. Louis a cărui viaţă a fost
scurtă.
41% din
di locuitorii
l it ii acestui
t i cartier
ti erau victime
i ti ale
l ffurturilor,
t il 35% ale
l
violenţei etc
Dar şi mai grav era că acest cartier a fost conceput pentru oameni cu
ţ de cele avute de locuitorii reali.
venituri duble faţă
Diferenţele între normele de comportament şi realitate era imensă.
Respectul de sine era slab, care era de fapt o adaptare la realitate.
În 1965 peste 60% erau minori în zonă, 70% erau sub 12 ani, erau
mult mai multe femei,
femei aproape 40% din familii erau totalmente
formate din şomeri.
Cu timpul totul s-a deteriorat, şi în 1969 s-a petrecut grevă a chiriaşilor
care a durat 9 luni.
Di cele
Din l 34 ded lifturi
lift i ffuncţionau
ţi d
doar 66.
Aşadar în 1972 s-a produs dărîmarea blocurilor.
Ca şi în Marea Britanie aceste blocuri înalte erau bune
doar pentru clasa de mijloc superioră
şi nu pentru cei săraci care le-au folosit de fapt..
 Brasilia
Brazilia ca orice stat în curs de dezvoltare avea dorinţa de a avea o capitală demnă şi nu
una rezultată din creşterea fără ordine precum era oraşul port Rio de Janeiro, care nu
mai putea fi stăpînit.
Încă din 1823 Jose Bonifacio de Andrada e Silva părintele naţiunii brasiliene a cerut
acestt lucru
l pe care l-a
l şii bbotezat
t t “Brasilia”.
“B ili ”
În 1892 i-a fost găsit un amplasament, schimbat ulterior în 1955.
Campania electorală prezidenţială din acel an a fost condusă de Jucelino Kubitschek de
Oliveira fiind focalizată pe ideea de a construi noua capitală.
Demararea unor astfel de lucrări pe nepregătire este tipică pentru ţările sudiste în curs
de dezvoltare. Kubritschek a fost inflexibil pînă la finalul operaţiunii.
Acesta a apelat rapid la vechiul său prieten Oscar Niemayer.
În urma protestelor Ordinului Arhitecţilor de acolo, Niemayer a rămas doar în juriu şi l-a
premiat p
p pe unul din campionii
p arhitecturii moderne braziliene şi ş anume p pe Lucio
Costa.
Fără nici o cercetare, fie sociologică, fie a climei, fie a reliefului, fie a culturii locuitorilor
din zonă, fie economică, acesta a făcut nişte crochiuri pe care juriul le-a apreciat
pentru grandoarea lor.
Planul este conceput ca un deltaplan
deltaplan, din care fuselajul era axa monumentală în care se
aflau clădirile publice.
Aripile erau concepute pentru a adăpostii zonele rezidenţiale.
Cvartale principale cu blocuri înalte erau aliniate de-a lungul axei principale care urma să
fie axa supercentrală a traficului major din capitală.
Toată populaţia indiferent de poziţia socială urma să locuiască în acelaşi tip de bloc care
avea acelaşi tip de apartament.
 Brasilia

Construirea capitalei într-un timp atît de scurt, un ciclu electoral de patru ani, a determinat măsuri
precum lucru 24 de ore p
p pe zi asezonate cu furturi ppe măsură.
Costurile nu au contat.
Au lucrat peste 60.000 muncitori care au ajuns la performanţa ca înainte de inaugurare să
zugrăvească într-o noapte 722 de clădiri.
Cu un asemenea ritm şi cu o organizare centralizată la termenul stabilit Palatul Prezidenţial, Palatul
Executiv,, Congresul
g Naţional,
ţ , Curtea Supremă
p de Justiţie,
ţ , 11 Ministere,, un hotel,, 94 de blocuri
rezidenţiale au fost finisate în exterior.
Nu a contat că în interior nu erau gata finisajele, pentru că după ceremonia oficială de inaugurare toţi
politicienii s-au reîntors la Rio.
A fost necesar 10 ani pentru ca din punct de vedere al funcţionării administrative a Braziliei faptul să
se realizeze pe de a întregul.
Ceea ce s-a sperat era să se scape de mahalalele din Rio “favela” prin planurile lui Costa.
Dar în realitate cei peste 100.000 de muncitori care au lucrat la ridicarea noii caitale s-au aciut în
Taguantinga, aşezare lîngă capitală. În 1961 erau o treime aici din locuitorii oraşului.
Cu timpul această aşezare a crescut adăpostind în timp pînă la jumătate din populaţia capitalei.
Autorităţile
ţ au încercat să facă ordine aici,, să traseze arterele p principale,
p , să aducă apa p şşi canalul.
Cu timpul deşi nu s-a dorit aceasta s-a creat un cordon social între cei din oraşul monumental şi cei ce
munceau care erau îndepărtaţi pentru a nu distorsiona imaginea dorită de CREATOR.
BRASILIA –IMAGINE
VISTA LAGO PARANOA
VISTA LAGO PARANOA
BRASILIA - ESPLANADA
BRASILIA - ESPLANADA
BRASILIA – ESPLANADA- CONGRESSO NACIONAL
BRASILIA –PLAN ESPLANADA
BRASILIA –
BRASILIA
BRASILIA - CELANDIA
BRASILIA CELANDIA
BRASILIA CELANDIA
 CIAM
Congresul Internaţional al Arhitecturii Moderne a fost
fondat în 1928 la sugestia lui Siegfried Giedion.
Î 1933 acesta
În t a înfiinţat
î fii ţ t la
l LLondra
d M Modern
d A
Architecture
hit t
Research MARS.
În aceaşi an la Atena a fost ţinut un Congres Internaţional
de Arhitectură Modernă care a stabilit principiile unei
Charte de Urbanism.
În 1941 la Paris a apărut o lucrare anonimă cu titlul de
“Charta
Charta de la Atena”
Atena care oferea publicului larg aceste
principii.
Charta avea 95 de puncte cu grupate în şapte capitole
după cum urmează: generalităţi,
generalităţi locuire
locuire, loisir
loisir, muncă
muncă,
circulaţie, patrimoniu istoric al oraşelor şi puncte
doctrinare.
Primul capitol de introducere începea cu:
 ORAŞUL ŞI REGIUNEA

1 - oraşul nu este decît o parte dintr-un ansamblu economic, social şi politic ce constituie regiunea
2 – valorile de ordin phihologic juxtapuse economicului
economicului, socialui şi politicului ataşate unei persoane
umane introducîn dezbatere preocupări de ordin individual şi colectiv.
Viaţa nu se poate împlini decît în măsura în care se poate acorda cu cele două principii contradictoriu
care guvernează personalitatea umană şi anume individualul şi colectivul.
3 – constantele psihologice şi biologice suferă de influenţa mediului: de situaţia geografică,
p g
topografică,, de situaţia
ţ economică,, politică.
p

Dar în primul rînd de situaţia geografică, şi topografică, de natura elementelor, a apei şi a pămîntului, a
naturii, a solului, a climatului...
4 – în al doilea rînd de situaţiei economice.
Resursele regiunii
regiunii, contactele naturale sau artificiale cu exteriorul
5 – în al treilea rînd cu situaţia politică, cu sistemul administrativ.
6 – circumstanţele particulare au determinat de a lungul istoriei caracteristicile oraşului : apărarea
militară, descopewririle ştiinţifice, administraţiile succesive, dezvoltarea progresivă a
comunicaţiilor şi a mijloacelor de transport (pe uscat, pe apă, pe calea ferată, în aer)
7 – raţiunea care prezidează dezvoltarea oraşelor este aşadar supusă schimbărilor continue.
continue
8 – Apariţia erei maşiniste a provocat imense perturbaţii în comportamentul oamenilor, în repartiţia lor
pe pămînt, în întreprinderi; o mişcarea de nestopat a concentrării oamenilor în favoarea vitezei
mecanice; o evoluţie brutală şi universală fără precedent în istorie.
Haosul a intrat în oraşe.
 LOCUIREA OBSERVAŢII:

Capitolul II începe cu analiza stării actuale şi a remediilor oraşelor, cu primul

calup care priveşte:
9 – populaţia este prea densă în interiorul centrului istoric al oraşelor ( s-a
ajuns pînă la 1.000 şi chiar pînă la 1.500 locuitori la hectar) şi al unor zone
de expansiune industrială din secolul XIX-lea.
10 - În sectoarele urbane comprimate, condiţiile de locuire sunt nefaste fie din
cauza lipsei spaţiului pentru locuire, fie din cauza lipsei spaţiului verde
atribuit,, fie din cauza întreţinerii
ţ clădirilor (exploatate
( p p
pe bază speculativă).
p )
Starea de lucruri s-a agravat şi mai mult de prezenţa unei populaţii cu standard
de viaţă foarte scăzut, incapabilă de a lua pentru ea măsuri de
apărare(mortalitatea a ajuns păînă la 20%).
11 – Creşterea
ş oraşelor
ş devorează suprafeţele
p ţ verzi limitrofe. Această creştere
ş
întotdeauna prea mare creşte dezordinea igienei
12 – construcţiile destinate locuirii sunt repartizate pe suprafaţa oraşului în
contradicţie cu necesitatea de igienă.
13 - Cartierele cele mai dense se g găsesc amplasate
p în zonele cele mai p
puţin
ţ
favoraile ( cu orientări proaste, în zone cu zgomot, cu poluare, în zone
inundabile)
14 – Construcţiile aerate ( locuinţe aerate) ocupă zonele favorabile, adăpostite
de vînturile ostile, avînd privelişti favorabile, cu perspective peisagistice,
spre lacuri, mare, munţi, izolate, etc.
 LOCUIREA OBSERVAŢII:

15 – Această repartizare parţială a locuinţelor este sancţionată de folosinţe şi

de dispoziţiile edilitare considerate ca justificate prin zonning
zonning.
16 – Construcţiile ridicate de a lungul căilor de comunicaţii şi în intersecţii
produc prejudicii locuitorilor săi datorită zgomotului, prafului şi a gazelor
nocive.
17 – Aliniamentul tradiţional a locuinţelor de a lungul străzilor nu asigură izolare
decît la mică parte a acestora
18 – Repartiţia construcţiilor cu caracter colectiv de care depinde locuirea este
arbitrară.
19 – În mod special şcolile sunt deseori amplasate de a lungul căilor de
comunicaţii şi sunt prea depărtate de locuinţe. .
20 - Banlieurile sunt amenajate fără plan şi fără o legătură normală cu oraşul.
21 – Se încearcă apoi îngloarea acestor banlieuri în administrativul localităţilor.
22 - De
D cele
l maii multelt orii aceste
t b banlieuri
li i nu suntt d
decît
ît o aglomerare
l d
de
barăci unde viabilizarea indispensabilă este de cele mai multe ori
nerentabilă.
 LOCUIREA CERINŢE:

23 – Trebuie ca cartierele de locuit să ocupe de acum înainte

amplasamentele urbane cele mai favorabile,
favorabile care ţin de topografie
topografie,
de climă, de însorire şi de suprafeţe verzi aferente.
24 – Trebuie ca amplasamentul zonelor de locuit să fie dictate de
raţiuni de igienă.
25 – Trebuie ca să se impună densităţi rezonabile indiferent de formele
de locuire determinate chiar de natura terenului.
26 – Trebuie fixat un număr minim de ore de însorire pentru fiecare
locuinţă.
locuinţă
27 – Trebuie interzisă alinierea locuinţelor de a lungul căilor de
comunicaţii.
28 – Trebuie ţinut cont de resursele tehnice moderne pentru a ridica
clădiri
lădi i îînalte.
lt
29 – Trebuie implantate construcţiile înalte la mari distanţe unele de
altele, pentru a elibera solul în favoarea unor mari suprafeţe de
p ţ verzi.
spaţii
 LOISIRS
O S
OBSERVAŢII
Ţ

30 – Suprafeţele libere sunt în general insuficiete.

31 – Chiar dacă suprafeţele
s prafeţele libere ssunt
nt ssuficiente,
ficiente ele ssunt
nt
deseori rău distribuite şi ca atare sunt puţin utilizate de
masele de locuitori.
32 – Situarea excentrică a suprafeţelor libere nu ajută la
ameliorarea condiţiilor de locuire în zonele congestionate
ale oraşului.
33 – Rarele instalaţii sportive de pe lîngă utilizatori sunt în
general echipate provizoriu pe terenuri destinate pentru
că ele sunt destinate viitoarelor cartiere de locuinţe sau
de industrie.
Ceea ce înseamnă precaritate şi nesiguranţă.
34 – Terenurile care pot să fie afectate loisirului
săptămînal sunt de cele mai multe ori rău legate cu
oraşul.
 LOISIR
O S CERINŢE
C Ţ

35 – Trebuie ca toate cartierele de locuinţe să ofere suprafeţe verzi

necesare amenajării raţionale de jocuri şi sport pentru copii, copii pntru
adolescenţi, pentru adulţi.
36 – Trebuie ca insulele insalubre să fie demolate şi înlocuite cu
suprafeţe verzi; cartierele limitrofe trebuie asanate.
37 – Trebuie ca noile suprafeţe verzi să aibă definiţii foarte clare: să
conţină parcuri pentru copii, pentru şcoli, pentru centre de tineret,
sau pentru toate clădirile de folosinţă comunitară, alipide intim de
locuire.
38 - Trebuie ca orele liere săptămînae să se desfăsoare în locuri
preparate favorabil.
Parcuri, păduri, terenuri de sport, plaje, etc.
39 - Trebuie
T b i d definite
fi it ffuncţiunile
ţi il pentru t parcuri, i tterenurii d
de sport,
t
stadione, plaje etc.
40 – Trebuie folosite pentru acesteaelementele existente precum
riviera,, pădurile,
p , colinele,, munţii,
ţ , văile,, lacurile,, marea etc.
 MUNCA
O S
OBSERVAŢII
Ţ

41 – Locurile de muncă nu sunt dispuse raţional în contextul urban:

industria meteşugăritul
industria, meteşugăritul, afacerile
afacerile, administraţia
administraţia, comerţul
comerţul.
42 – Legătura dintre locuire şi locul de muncă nu este normal; ea dă
naştere deplasărilor nemăsurate.
43 – Orele de vîrf ale transportuluieste
p într-o stare critică.
44 – Din cauza lipsei unui program privind creşterea incontrolabilă a
oraşelor, a absenţei previziunilor, a speculaţii imobiliare a terenurilor
etc, industria se amplasează la întîmplare, neascultînd de nici o
regulă.
regulă
45 - În oraş birourile sunt concentrate în zonele de afaceri. Zonele de
afaceri sa-u instalat în zonele privilegiate ale oraşului, fiind supuse
unei circulaţii din ce în ce mai complexe, sunt rapid înghiţite
despeculă.
despeculă
Cum ele sunt afaceri private, organizarea dezvoltării lor utile este în
lipsă.
 MUNCA CERINŢE

46 – Trebuie reduse distanţele între locurile de muncă şi

cele
l dde llocuit
it lla minimum.
i i
47 – Trebuie ca sectoarele industriale să fie indepedente
de sectoarele de locuire şi separate una de altaprintr-o
zonăă de
d verdeaţă.
d ţă
48 – Trebuie ca zonele industriale să fie legate de căile
ferae, de canale de apă, şi de şosele.
49 – Trebuie ca meşteşugăritul să fie f intim legat de viaţa
urbană printr-o manieră directă, trebuie să ocupe locuile
clar destinate în interiorul oraşului.
50 – Trebuie
T b i ca zona d de afaceri
f i consacratătă administraţiei
d i i t ţi i
private şi publice să aibă comunicaţii bune cu cartierele
de locuit chiar dacă industria şi meşteşugăritul sunt în
oraş sau în imediata lor proximitate
proximitate.
 CIRCULAŢIA
O S
OBSERVAŢII
Ţ

51 - Reţeaua actuală de căi urbane este un ansamblu de ramificaţii dezvoltate în jurul

unor mari căi de comunicaţii
comunicaţii.
Acestea din urmă coboară în timp în Europa începînd cu Evul Mediu şi poate chiar cu
antichitatea.
52 – Marile căi de comunicaţii au fost concepute pentru a receptapietoni şi căruţe, şi prin
urmare nu răspund astăzi mijloacelor mecanice de trasport.
53 – Dimensiunile străzilor, sunt din păcate neadecvate şi se opun utilizării noilor viteze
mecanice şi aşadar dezvoltării regulate ale oraşului.
54 – Distanţele între intersecţiile dintre străzi este prea mică.
55 – Lărgimea străzilor este insuficientă.
Î
Încercarea de
d lărgire
lă i a acestorat este
t dde cele
l maii multe
lt orii o operaţiune
ţi oneroasă
ă şii
inoperantă.
56 – Faţă de vitezele mecanice reţeaua de străzi pare iraţională, lipsit de exatitate, de
supleţe, de diversitate, de conformitate.
57 – Traseele somptuase cere urmăresc puncte reprezentative pot constitui probleme
grave în circulaţie
58 – De cele mai multe ori reţeaua de căi ferate a devenit prin extensia oraşului un
obstacol grav pentru urbanizare.
Ea blochează cartiere de locuit, pe care le privează de contacte utile cu elementele vitale
ale
l oraşului.
l i
 CIRCULAŢIA CERINŢE
59 – Trebuie făcute analize utile bazate pe statistici
riguroase, pe ansamblu circulaţiei în oraş şi în regiune,
muncă care să releveze traseele şi calitatea debitelor lor lor.
60 – Trebuie ca căile de circulaţie să fie clasate după
natura lor şi să fie construite în funcţie de vehicule şi de
viteza
it llor.
61 – Trebuie ca intersecţiile cu debit mare să fie amenajate
avînd o circulaţie
ţ continuă p prin denivelare.
62 – Trebuie ca pietonul să urmeze alte căi ca automobilul.
63 – Trebuie ca străzile să fie diferenţiate după destinaţia
lor în străzi de locuire,
locuire de promenadă
promenadă, de tranzit,
tranzit de
mare viteză.
64 – Trebuie ca zinele verzi să fie izolete în principiu de
paturile
t il marilor
il circulaţii.
i l ţii
 PATRIMONIU
O U ISTORIC
S O C AL ORAŞELOR
O Ş O

65 – Valorile arhitecturale trebuie salvate (clădiri izolate sau

ansambluri întregi)
66 – Ele trebuie salvate dacă sunt expresia unei culturi anterioare şi ele
răspund unui interes general
67 – Dacă conservarea lor necesită trebuie sacrificată p populaţiei
p ţ ţinută
ţ
în condiţii mizere.
68 – Dacă este posibil de remediat prezenţa lor prin măsuri radicale ca
de exemplu prin devierea elementelor vitale de circulaţie, chiar dacă
acele centre erau considerate ca imuabile
imuabile.
69 – Demolările din jurul monumentelor istorice oferă posibiltatea de a
crea zone verzi.
70 – Folosirea stilurilor vechi, sub pretext estetic, în construcţiile noi
ridicate
idi t îîn zonele l iistorice
t i au consecinţe i ţ nefaste.
f t
Menţinerea unor astfel de metode şi introducerea de astfel de iniţiative
nu trebuie nici într-un fel tolerate.
 CONCLUZII
PUNCTE
U C DOCTRINARE
OC

• 71 – Cea mai mare parte din oraşele studiate oferă astăzi imaginea haosului: Acele oraşe nu răspund destinaţiei lor de a satisface nevoile
primordiale biologice şi psihologice ale populaţiei lor.
• 72 – Această situaţie relevată de la începutul erei maşiniste se adînceşte datorită intereselor private private.
• 73 – Violenţa intereselor private provoacă o ruptură dezastroasă a echilibrului între forţele economice pe de o parte şi slabul
contol administrativ şi slabei solidarităţi sociale pe de altă parte.
• 74 – Deşi oraşele sunt într-o stare permanentă de transformare, dezvoltarea lor este condusă fără precizie, fără control şi fără
a se ţine cont de principiile urbanismului contemporan pus la punct de tehnicieni calificaţi
• 75 – Oraşul trebuie să asigure pe plan spiritual şi material libertatea individuală şi să beneficieze de acţiunea colectivă.
• 76 – Dimensiunea oricărui lucru în dispozitivul urban nu poate fi dictat decît de scara umană.
• 77 – Cheile
Ch il urnanismului
i l i suntt cele
l patru
t ffuncţiuni:
ţi i a llocui,i a munci,
i a se recrea,(( îîn titimpull lib
liber)) a circula.
i l
• 78 – Planurile determină structurafiecărui sector atribuit uneia din cele patru funcţiuni cheie şi ele fixează amplasamentul lor în
ansamblu.
• 79 – Ciclu funcţiunilor cotidiene: a locui, a muncii, a se recrea ( a se recuoera) sunt reglate prin urbanism în economia de timp
cea mai strictă, locuirea fiind considerată ca însăşi centrul preocupărilor urbanistice şi punctul în jurul căruia se învîrt toate celălalte.
• 80 – Vitezele mecanice noi au bulversat urbanul, au instaurat un pericol permanent, au provocat ambuteiaje şi
paraliziacomunicaţiilor compromiţind igiena.
• 81 – Principiul
P i i i l circulaţiei
i l ţi i urbane
b şii suburbane
b b ttrebuie
b i revizuită.
i ită Un
U clasament
l t all vitezelor
it l di disponibile
ibil ttrebuie
b i alcătuit.
l ăt it Reforma
R f
zonării trebuie să pună în armonie funcţiunile cheie ale oraşului creind între locurile naturale consolidate de la care sunt prevăzute o reţea
raţională de mari artere.
• 82 - Urbanismul este o ştiinţă cu trei dimensiuni şi nu cu două. Aceasta presupune ca soluţie folosirea elementelor pe
înălţime care oferă o circulaţie şi un loisir modern prin exploatarea spaţiilor libere astfel create.
• 83 – Oraşul trebuie studiat ca un ansamblu în regiunea sa de influenţă. Un plan regional înlocuieşte un simplu pln municipal.
Limita aglomeraţiei urbane este funcţie de raza sa de acţiune economică.
•
• 84 – Oraşul definit ca o unitate funcţională, trebuie să crească armonios în fiecare din părţile sale dispunînd de
spaţii şi de locuri unde se pot înscrie prin echilibru etapele sale de dezvoltare.
• 85 – Este de cea mai mare urgenţă ca fiecare oraş să-şi stabilească programul său, prin emiterea de
legi care să permită realizarea sa.
• 86 – Programul trebuie făcut pe analize riguroase făcute de specialişti. Trebuie prevăzuteetape în
timp şi spaţiu. Trebuie făcut un acord fecund între resursele naturale ale locului, topografia sa datele economice,
necesităţile sociologice şi valorile spirituale.
• 87 – Pentru arhitectul csare se ocupă de probleme de urbanism măsura este scara umană.
• 88 – Nuclel iniţial al urbanismului este celula de locuit ( apartamentul) ţi inserţia sa într-un grup ce
formeazăo unitate de locuit de o grandoare eficace.
• 89 – Pornind de la aceste unităţi apartament se stabilescîn spaţiul urban raporturile între locuire,
locul de muncă, şi instalaţiile consacrate timpului liber.
• 90 – Pentru a rezova aceste mari probleme este indispensabil a se utiliza resursele tehnicii
moderne. Acestea prin concursul specialiştilor măresc arta construrii prin folosirea tuturor ştiinţelor îmbogăţesc
i
invenţiile
iil şii resurselel epocii.
ii
• 91 – Piaţa evenimentelor este influenţată de factorii politici, socisali, economici.
• 92 – Şi nu în ultimul rînd intervenţia arhitecturii.
• 93 – Scara lucrărilor de intreprins de urgenţă pentru amenajarea oraşelor sunt formate de două
realitţi antagonice cea a proprietăţii funciare şi pe de altă psrte de stat.
• 94 – Contradicţia periculoasă este de fapt una din cele mai periculoase din epocă şi anume urgenţa
de a regla prin mijloace legale utilizarea solului npentru a echilibra nevoile vitale ale individului în deplină armonie
cu nevoile colectivităţii.
• 95 – Interesul privat trebuie subordonat interesului colectiv
Bari 2005 reziduri industriale