CONTROLUL AERULUI IN EXCES, MASURA A EFICIENTEI SI

PROTEJARII CAZANULUI DE ABUR

CONF.DR.ING.NICUSOR VATACHI
Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi
nicusor.vatachi@ugal.ro

Abstract

Of the whole heat rate introduced in to the boiler, a portion is lost in different forms.
The most significant type of losses is the thermal ones by the heat of the burning gases
exhausted at the stack. The cause for the occurrence of such losses is the temperature
difference between the exhaust temperature of the gases at the stack and the environmental
temperature. With the purpose to avoid the appearance of the dew condense in the flue gas
and to keep a high efficiency of the system, two ways is possible:
-the exhaust temperature of the gases at the stack must increase, in this way
decreasing the boiler efficiency.
-the air excess and temperature must control to avoid the acid dew point formation and
decreasing the heat losses at the stack to obtain a maximum efficiency.

Introducere

Instalaţiile de producere a apei calde si a aburului sunt sisteme termice care extrag
energia chimică a combustibililor şi o transformă in căldură in timpul proceselor de ardere.
Procesele de ardere sunt posibile doar in prezenta oxigenului necesar arderii care de obicei
este introdus in focar prin aerul de combustie.
Există trei moduri de introducere a aerului in focare: prin tiraj natural, prin alimentare
forţată şi prin alimentare etajată.
In cazul tirajului natural, aerul este introdus in focar prin convecţie naturală şi de aici
rezultă un control limitat al raportului aer/combustibil. Dacă utilizăm introducerea forţată a
aerului de combustie cantitatea de aer introdusă in focar este controlată de o instalaţie
specializată de comandă şi control a ventilatorului. In al treilea caz, este necesar un control
şi mai riguros al aerului de combustie, atât pentru aerul primar cat şi pentru cel secundar.
In toate cazurile insă este nevoie de un efort deosebit pentru a măsura şi controla
debitul de aer necesar combustiei.
Obţinerea temperaturii gazelor de ardere la cos la o valoare minimum posibila, fără
atingerea valorii la care se iniţializează coroziunea de joasa temperatura este o posibila cale de
control a cantităţii de aer introdusa in focar, dar ea nu trebuie sa influenţeze negativ eficienta
instalaţiei de cazan.

Eficienta cazanului

Calculul eficientei arderii se bazează pe trei factori: proprietăţile chimice ale

combustibilului, temperatura neta la cos a gazelor de ardere şi procentele de oxigen şi
dioxid de carbon din gazele de ardere.
 Observarea culorii flăcării, apariţia fumului la cos nu sunt metode suficiente pentru a
mari eficienta instalaţiei.
In general, eficienta unui sistem este data de raportul dintre lucrul mecanic obţinut şi
energia introdusa in sistem pentru obţinerea acestuia. La sistemele bazate pe arderea
combustibililor eficienta este calculata prin calculul pierderilor de căldura cu gazele de ardere
(exprimate in procente), care se scad din eficienta maxima de 100%. Totuşi, şi in acest caz
este necesara o măsurare exacta a diferitelor mărimi cum sunt debitul, temperatura sau viteza
gazelor de ardere. Lucrurile se complica şi mai mult atunci când sunt folosiţi diverşi
combustibili şi când aceştia sunt obţinuţi prin tehnologii avansate de rafinare. Mai mult,
calitatea combustibililor folosiţi nu este constanta.
In aceste condiţii, nu se poate aplica o aceeaşi metoda de control a eficientei arderii şi
se poate recurge la metoda directa de măsurare conţinutului de oxigen in gazele de ardere
evacuate la cos şi a temperaturii acestora.

Metode de măsurare a excesului de aer

Pentru desfăşurarea completa a oricărui proces chimic, unul dintre reactanţi trebuie sa
fie in exces. La fel se pune problema şi in cazul arderii combustibililor, când aerul este
introdus in focar in exces pentru arderea completa a combustibilului. Trebuie insa precizata
valoarea optima a participaţiei aerului la reacţia de ardere. Aceasta valoare optima depinde
de diferiţi factori cum sunt tipul instalaţiei de ardere, metodele operaţionale utilizate, tipul de
combustibil folosit. Combustia consta in eliberarea energiei aflate in legăturile carbonului din
combustibili sub forma de căldura in timpul procesului de oxidare. Scopul este obţinerea
cantităţii maxime de căldura prin ardere şi acesta poate fi atins doar prin controlul riguros al
reacţiilor din focar.
Arderea completa presupune reacţia:
carbon + hidrogen + oxigen + azot = apa + CO2 + azot
Arderea incompleta se desfăşoară astfel:
carbon + hidrogen + oxigen + azot = funingine + apa + CO2 + CO + azot
Arderea perfecta este procesul de oxidare completa a combustibilului fără aer in
exces. Acest proces poarta numele de „CO2 maxim” şi pe parcursul sau se obţin următoarele
valori ale participaţiilor CO2 in gazele de ardere:

Combustibilul CO2 maxim

Gaz natural 11,70%
Propan 13,70%
Păcura 2 15,70%
Păcura 5 16,30%
Cărbune bituminos(huila) 18,50%
Antracit 19,90%
Cocs 20,60%

Valorile diferite pentru participaţia CO2 in gazele de ardere depind de tipul de

combustibil, variind funcţie de participaţia carbonului in compoziţia acestuia. Valorile reale
ale conţinutului de CO2 in gazele de ardere sunt mai mici decât valorile maxime tocmai din
cauza excesului de aer utilizat. Cu 20% exces de aer, de exemplu, valorile de mai sus devin:
 Combustibilul CO2
Gaz natural 10,50%
Propan 11,50%
Păcura 2 12,00%
Păcura 5 13,00%

In cazul real excesul de aer ajuta la arderea completa a combustibilului, dar produce şi
reducerea participaţiei de CO2 in gazele de ardere, astfel încât nu putem şti când arderea este
completa sau nu, doar prin compararea valorii CO2 din gaze cu CO2 maxim (teoretic). Se
impune deci pe lângă controlul excesului de aer prin măsurarea CO2 in gazele de ardere şi
măsurarea suplimentara a CO din aceste gaze. Este deci necesara utilizarea a doi senzori
diferiţi, pentru măsurarea de CO2 şi de CO in gazele de ardere.
Figura 1 arata ca aceleaşi participaţii de CO2 pot fi obţinute de ambele parţi ale curbei
arderii stoechiometrice. Singur, dioxidul de carbon nu poate defini excesul de aer necesar
pentru combustibilul respectiv. Mai este necesara şi măsurarea prezentei oxigenului din
gazele de ardere, care sa confirme ca arderea se face cu exces şi nu cu deficit de aer. Gazele
trebuiesc controlate deasemeni şi in privinţa prezentei CO.

Exces de aer teoretic

CO si alti combustibili

CO2 CO2

Deficit de aer Exces de aer

Stoechiometric

Figura 1.

Gazul natural de exemplu, conţine metan şi gaze inerte ca azotul dar şi CO2, al cărui
conţinut variază odată cu sursa. Normal ca in gazele de ardere generate prin arderea gazului
natural vom regăsi alături de CO2 produs prin ardere şi CO2 din compoziţia combustibilului.
Acest lucru poate induce erori de apreciere pentru personalul operator.
 In operaţiile zilnice nu este controlat conţinutul de carbon din combustibil. Deasemeni,
sunt situaţii când se utilizează amestecuri variate de combustibili, pentru care nu putem
cunoaşte valoarea maxima de CO2 care trebuie atinsa la cos. In aceste situaţii nu este
recomandata utilizarea analizorului de CO2 pentru limitarea excesului de aer.
Determinarea conţinutului de oxigen in gazele de ardere este măsura directa a excesului
de aer. Totuşi, acest lucru nu este chiar simplu şi trebuie avut in vedere şi locul unde se
efectuează măsurarea. Un traductor profesional de oxigen instalat pe coşul de evacuare al
gazelor de ardere poate rezolva problema.

Întrebarea este unde trebuie montat analizorul de oxigen?

Exista doua tipuri de introducere a aerului in focar:
1. Introducerea directa a aerului la arzătoare;
2. Introducerea aerului in focar prin uşile de verificare, prin coloane speciale de
alimentare cu aer, alimentarea cu aer provenit de la preîncălzitoarele de aer, etc.

Aerul in exces pentru arderea completa poate scăpa din camera de combustie a
cazanului. O parte a arderii poate avea loc după arzătoare, in zona de radiaţie de înalta
temperatura.
Arderea carbonului are loc la temperaturi mai mari de 600 Co. Procesul de ardere se
termina când gazul este răcit in jurul acestei temperaturi. Acesta va fi punctul in care
urmează sa se măsoare oxigenul scăpat in gazele de ardere: sfârşitul camerei de ardere in
cazul cazanului şi partea superioara a zonei de radiaţie sunt locaţiile ideale. In aceste zone,
temperaturile se situează la valori de 600 pana la 900Co. După aceasta zona sunt montate
sistemele de supraîncălzire care sunt dotate cu guri de vizitare pentru control şi întreţinere. In
aceste zone nu pot fi evitate pătrunderile de aer suplimentar. Deasemeni, orice fisura sau
crăpătura in coloanele de admisie a aerului, neetanşeităţile din zona preîncălzitoarelor de aer
sau din zonele de transfer de căldura convective sunt surse de aer suplimentar.
Măsurând oxigenul in aceste locaţii e posibil sa obţinem participaţii foarte înalte in
gazele de ardere, lucru total eronat. Deci oxigenul trebuie sa fie măsurat la cel puţin 20-25
cm înainte de zonele prin care ar putea intra aer excedentar nedorit. Mai trebuie remarcat ca
pătrunderile de aer fals reduc şi eficienta întregului cazan, deoarece aerul cu temperatura
mediului care pătrunde in mod nedorit in cazan va fi şi el încălzit pana la valori ale
temperaturii de evacuare la cos.
Deci măsurarea conţinutului de oxigen in gazele de ardere trebuie sa fie făcuta după cum
urmează:
a). La sfârşitul camerei de ardere ori in partea superioara a secţiunii de radiaţie, unde
temperatura gazelor este in jurul 600 Co. Acesta va fi excesul real de oxigen.
b). Măsurarea conţinutului de oxigen la ieşirea sau la intrarea in fiecare sistem de recuperare
de căldura cum ar fi zonele convective sau preîncălzitoarele de aer va indica pătrunderile
suplimentare de aer in sistem.
O alt mare sursa de pierderi de căldura a cazanului este temperatura înalta de evacuare a
gazelor la cos. Cu cat scade temperatura de evacuare a gazelor, cu atât creste eficienta
cazanului. Totuşi, care este temperatura minim posibila de evacuare a gazelor la cos?
Aceasta este temperatura la care are loc procesul de condensare acida. Ea poarta numele de
punct de rouă acida.
204,4
Punctul de roua teoretic
(tot sulful trece in SO3)
176,7
Punctul de roua in gaze [oC]

148,9 Temperatura de roua a gazelor

121,1

93,33
Temperatura minima a
metalului

65,56
Punctul de roua al apei

37,78
0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0
Procente de sulf in combustibil

Figura 2.

Daca gazele de ardere sunt răcite sub aceasta valoare se va produce coroziunea de joasa
temperatura. Punctul de roua acida va avea valori diferite pentru diferite conţinuturi de sulf in
combustibil. Ea va fi cu atât mai ridicata, cu cat creste conţinutul de sulf in combustibil (vezi
figura 2). Pentru a se evita apariţia coroziunii de joasa temperatura, gazele la cos vor trebui sa
aibă temperaturi cu circa 8-10 Co peste temperatura de rouă acida.
Apare problema locului in care trebuie sa montam aparatul de măsurare a temperaturii
de evacuare a gazelor de ardere la cos.
Sistemele de recuperare a căldurii sunt prevăzute cu posibilităţi de bypass in scopuri de
protecţie şi întreţinere. Oricare dintre aceste bypass-uri pot conduce gazele direct la cos sau
la ieşirea din recuperatoarele de căldura. In funcţie de posibilităţi şi de soluţia constructivă
adoptată cazanele pot avea una sau doua intrări la coşul de evacuare. Daca avem o singura
intrare la cos, atunci doar la intrarea in cos avem cea mai joasa temperatura a gazelor înainte
de evacuare şi deci aceasta este locaţia cea mai nimerita pentru poziţionarea termocuplului.
Daca coşul are doua intrări, atunci poziţia ideala a termocuplului este in cos, dedesubtul celei
mai de sus intrări. Ideea este ca in cazul in care clapeta de bypass este deschisa, traductorul de
temperatura măsoară acelaşi lucru pe care l-ar măsura in mod normal, adică temperatura
gazelor la părăsirea suprafeţei recuperatorului de căldura terminal.
Concluzii

Fenomenele chimice privind procesul de ardere sunt foarte complexe şi devin şi mai
complicate in cazul utilizării mai multor combustibili ce ard simultan. Cea mai buna cale de a
măsura excesul de aer consta in instalarea analizorului de oxigen la sfârşitul camerei de
ardere, unde temperatura gazelor este in jurul a 600 Co.
Temperatura de evacuare va fi măsurata la intrarea in cos in cazul coşurilor cu o
singura intrare şi in cos, in sub cea mai de sus intrare a gazelor de ardere in cazul coşurilor
cu mai multe intrări.
Chiar daca prin măsurarea in locaţiile mai sus amintite se obţine o eficienta sporita a
cazanului, este esenţial sa se urmărească cu atenţie pătrunderile aerului fals in partea iniţiala a
zonei de combustie evitându-se astfel pierderile de căldura la cos.

Bibliografie:

[1]. Ioniţã,C.I.,Vatachi,Nicuşor.,. “The Influence of the Dew Temperature of the Flue Gas
on the Steam Boiler Working” ECOS’98, Nancy, France, 8-10 July 1998, Proceedings,vol.II,
pp.693-699.
[2]. Pierce, R. R., "Estimating acid dewpoints in stack gases", Chem.Eng., Apt. 11, 1973.
[3]. Vatachi. Nicuşor., “The experimental determination of steam boilers flue gas dew
temperature”, Eight International Expert Meeting Power Engineering 1999, Maribor,
Slovenia, Proceedings, pp.191-201.
[4]. Vatachi, Nicuşor., “The dynamics control of steam boiler pressure and the dew
temperature”, Communications Scientifiques Du 1er Symposium International Euretech,
16/17 Juillet, 1999, Settat, Maroc, Partie Roumaine, Tome 1, Pag. 9-10.