Tudor Arghezi este unul din scriitorii reprezentativi ai literaturii romane, ce s-a

afirmat mai ales in perioada interbelica prin originalitatea sa debordanta si prin

varietatea temelor abordate. Opera sa a fost puternic influentata de Charles
Baudelaire, dovada fiind “estetica uratului” pe care Arghezi a introdus-o in literatura
romana prin volumul “Flori de mucigai”. El a mai fost influentat de poeti ca Edgar
Allan Poe, Alexandru Macedonski sau Anton Pann. Compune poezii pentru copii in
care trateaza subiecte complexe si explica tainele universului pe intelesul lor.

Ciclul de versuri “Tablouri biblice(Versuri de abecedar)” trateaza subiectul aparitiei

omului pe Pamant in viziunea crestina, imbratisand teoria creationista. Arghezi
reuseste cu succes sa transpuna intr-o forma ludica, usor de inteles pentru copii un
text atat de complex ca Vechiul Testament, din care s-a inspirat. Totusi, el lasa
amprenta originalitatii sale asupra poeziilor si isi permite chiar sa modifice anumite
pasaje din textul biblic.
Titlul volumului are o conotatie religioasa; se povesteste cum Dumnezeu a creat
primii oameni si care a fost in final soarta lor dupa doctrina crestina. Constructia din
paranteza “Versuri de Abecedar” sugereaza in primul rand categoria de cititori careia
ii sunt adresate poeziile. Ea are, insa, si o semnificatie mai adanca; poetul compara
indirect faptele relatate de el cu abecedarul, exprimand importanta cunoasterii
lor(Geneza/Biblia devine un abecedar al crestinilor si nu numai) si convingerea lui
neclintita fata de aceste idei.
Dupa cum am spus, Tudor Arghezi pune amprenta originalitatii sale asupra versurilor
nesfiindu-se sa se departeze de adevarul biblic in anumite aspecte si sa-l inlocuiasca
sau sa-l transforme in ceva mai captivant pentru cei mici.
Pentru a usura prezentarea diferentelor voi imparti Geneza lui Arghezi in trei etape:
crearea propriu-zisa a primilor oameni, viata lor in Rai si incalcarea poruncii divine.
In prima etapa observam prima si cea mai semnificativa neconcordanta: faptul ca
Dumnezeu Insusi este prezentat ca un copil. Poetul spune despre cei trei(Dumnezeu,
Adam si Eva) ca sunt mici: “Sa nu te miri ca sovaind si mici,/Li se julea si nasul prin
urzici”. In viziunea lui, El a creat primii oameni, copii si ei, pentru ca se plictisise
singur in Rai. Copil fiind, Dumnezeu are neindemanarea specifica si greseste
“aluatul” lui Adam. Arghezi arata, astfel, ca dispune de indrazneala si de
nonconformismul necesar ca sa conteste perfectiunea divinitatii, lucru considerat o
blasfemie. Primul om este astfel creat destul de stangaci. Epitetele “frumosi”,
“cinstiti” si “nevinovati” ilustreaza “schema” dupa care Adam si Eva trebuiau sa fie
conceputi. Intaiul copil, insa, iese “cam somnoros si cam/ Trandav si naravas(...)”;
aceste epitete se opun intr-o masura destul de mare planului divin. De asemenea,
poetul mai foloseste metafora “Ca sa incerce daca un altoi/ De stea putea sa prinda pe
noroi”, care sugereaza incercarea lui Dumnezeu de a pune intr-un material mediocru
ceva deosebit, superior. El a sadit intr-un trup modest minte, dand omului puterea de a
domina celelalte vietuitoare.
Mergand mai departe in cea de-a doua etapa ne este descrisa minunata viata dusa
de primii copii in Rai. Ei nu aveau reguli de respectat si nici treburi de facut. Dupa ce
Dumnezeu i-a creat, cei trei “S-au luat de maini si au cutreierat/ Gradina toata-n lung
si-n lat”. Poetul descrie viata in Eden din viziunea proprie prin epitete ca “de gluma”,
“de joaca”, „(Raiul) dulce”, „(tihna) buna”. De asemenea, foloseste imaginea de
miscare “Prin Rai copiii-au dus-o foarte bine,/(…)/ Jucandu-se cu gazele si iezii/Care
sareau pe mugurii livezii” ilustrand traiul dulce al celor doi si atmosfera ludica. In
realitate, Adam si Eva au fost pusi stapani peste animale si primesc pamant sa-l
lucreze, deci ei aveau anumite responsabilitati, contrar spuselor lui Arghezi. Intr-o zi,
insa, Dumnezeu s-a aratat “incins in curcubeu” si a instaurat o lege: Adam si Eva nu
aveau voie sa manance din pomul cunostintei binelui si raului. Inevitabil, fata este
tentata in mod irezistibil de fructele acelui pom.
In cele din urma copiii cedeaza si, crezand ca nu vor fi prinsi incalca porunca
divina. Dumnezeu se infurie, fiind descrisa reactia Sa prin imaginea de miscare “El,
Dumnezeu, venind in rotogoale/In supararea Prea Sfintiei Sale”. Poetul scrie ca, drept
pedeapsa, cei doi sunt izgoniti in rai, „in furtuna”, metafora ce sugereaza lumea dura
din afara Edenului. De asemenea, pedeapsa este descrisa prin epitete ca fiind
„crancena” si „dreapta”. Biblia sustine ca Dumnezeu i-a spus lui Adam ca daca va
manca din pomul interzis va muri. In poezie nu se vorbeste despre moarte deoarece,
pentru un copil, este un subiect considerat prea dur.
Stilul ludic al ciclului de versuri se face simtit si prin limbajul familiar folosit de poet.
El utilizeaza termeni populari, argotici si regionalisme, ca de exemplu “scapatat”, “a
zamislit”,“se julea”,“nitelus”,“cata”,“sa puie” sau “scuipat”. De asemenea, el
foloseste pe alocuri un ton ironic si chiar peiorativ. De exemplu, in versurile “Ca, de
urat, scuipand in patru zari, stingher/Facuse si luminile din cer” Arghezi ia peste
picior puterea divina. El ii ironizeaza si pe Adam si pe Eva, numindu-i “neroada” si
“netot”, subliniind lipsa de judecata specifica varstei lor.
Tratand o tema religioasa, ar fi fost de asteptat ca in aceste poezii sa abunde cuvintele
din campul semantic religios. Predomina, insa, cuvintele apartinand campului
semantic al jocului, cum ar fi “copii”,“jucandu-se”,“sareau”,“gluma” sau “joaca”.
Astfel creeaza o ambianta jucausa, indepartandu-se de stilul grav in care este redactata
Biblia pentru ca acesta este prea complicat si prea sobru pentru a capta atentia unui
copil.

Tudor Arghezi a reusit inca odata sa realizeze o opera originala. Originalitatea sa este
data, in primul rand, de curaj, curajul de a-si expune ideile si de a contrazice chiar si
Biserica intr-o perioada in care exprimarea libera inca suferea constrangeri.
Prin geniul sau poetic a reusit sa explice pe intelesul celor mici un pasaj complex din
Scriptura si anume Geneza. Desi a fost un scriitor matur, a reusit cu succes sa se
transpuna in mintea unui copil si sa conceapa versuri care sa-l distreze si sa-l invete in
acelasi timp.