Sunteți pe pagina 1din 3

SPIRITUALITATE

Paştele Blajinilor

Pe 20 aprilie s-a făcut pomenirea morţilor noştri care se ţine în


fiecare an, în prima luni din a doua săptămână după Paşti. Această
sărbătoare mai este numită şi „Prohoadele”, „Paştile Rahmanilor”,
„Paştile Mici”, „Paştele Morţilor” sau „Lunea Morţilor”.
Care este originea acestor sărbători?
Sfânta Sciptură nu menţionează Paştele Blajinilor. Nu există nicio
referinţă în „Vechiul Testament” sau în „Noul Testament” care ar arăta
vreun eveniment sau vreo lege prin care Dumnezeu ar fi lăsat această
sărbătoare. De asemenea, Paştele Blajinilor nu face parte din canonul
Bisericii Ortodoxe.
Rădăcinile acestei sărbători sunt păgâne, fiind adoptată de
creştinism spre cinstirea moşilor şi strămoşilor noştri. Astfel,
sărbătoarea este pentru creştini motiv de comemorare a rudelor
decedate, toţi mergând la biserică şi la cimitir(cele două locuri sacre ale
oricărei comunităţi) şi rugându-se împreună cu preoţii pentru sufletele
celor răposaţi.
Credinţele despre blajini sunt multe şi contradictorii. Se spune că ar
fi fost primii oameni de pe pământ, susţinând de atunci stâlpii cerului şi
ai pământului.
Aceştia mai sunt consideraţi urmaşii celor care, atunci când Moise a
despărţit Marea Roşie să treacă israeliţii după robia egipteană, nu au
mai putut să iasă. Blajinii au rămas pe un ostrov, unde trece apa
Sâmbetei, într-ul loc aproape de rai. Se mai zice că aceşti „blajini”,
cunoscuţi în folclorul românesc şi sub denumirea de „rahmani”,
„rocamni”, „rugmani”, „urici”, „oameni roşii”, „rogmani”(Moldova),
„ragmani”(Maramureş), „rugmani”(Năsăud), descind din Set, unul din
fii lui Adam. Totodată, se crede că ei umblă goi, sunt oameni scunzi,
buni la suflet, paşnici, înţelepţi şi foarte credincioşi, hrănindu-se numai
cu fructe. Singurele lor preocupări sunt postul şi rugăciunile pentru cei
vii.
Alte credinţe spun că blajinii provin din copii nebotezaţi morţi
imediat după naştere.
Sunt ipoteze susţinute de istorici şi etnologi cum că cuvântul
„rahman” ar deriva de la cuvântul „brahman”, ambele semnificând
ideea de om sfânt. În romanul lui Alexandru cel Mare, „Alexandria”,
una dintre cele mai populare scrieri ale sec. alXVI-lea în Ţările
Române, se povesteşte cum împăratul a întâlnit, în jurul anului 327
î.Hr., nişte înţelepţi pe valea Indusului, care umblau goi şi se hrăneau cu
vegetale, numiţi brahmani. Alexandru cel Mare a fost deosebit de
impresionat de modul de viaţă şi de gândirea acestora, cerându-le chiar
să-l însoţească în expediţia sa.
Etimologic, cuvântul „blajin” este explicat de Nicolae Băieşu, doctor
în filologie şi etnograf, că provine din slavonescul „blajenîi” care
înseamnă „blând”, „bun”, „cuvios”, „fericit”. Şi într-adevăr, cei
răposaţi cu adevărat sunt fericiţi în comparaţie cu noi, pentru că ei au
trecut în viaţa veşnică, „ unde nu este durere, nici întristare, nici
suspin…”
Deoarece nu este rânduită strict canonic, în unele regiuni
sărbătoarea este ţinută la date diferite, începând cu luni după Duminica
Tomei(8 zile după Paşti) până la Duminica Mare.
De paştele Blajinilor se crede că sufletele morţilor sunt libere, de
aceea în această zi se gătesc multe şi alese bucate, împărţindu-se pe la
vecini, cu credinţa că morţii numai în această zi sunt liberi şi pot gusta
din mâncărurile pregătite. Se crede că cine nu serbează şi nu le dă
morţilor de pomană vin morţii noaptea şi le cer. În unele ţinuturi ale
ţării se împart doar ouă roşii şi cozonac săracilor şi se face slujba de
pomenire la biserică şi cimitir.
În unele regiuni ale ţării, creştinii se duc la cimitir înainte de
răsăritul soarelui, precum odinioară s-au dus mironosiţele la

2
mormântul Mântuitorului nostru, cu miresme şi toate cele pregătite. La
fel şi enoriaşii, în zilele noastre, după slujba la Sfânta Biserică, vin la
morminte, aprind lumânări pentru cei adormiţi, tămâind mormintele şi
împărţind pomeni pentru amintirea lor.
Aşadar, Dumnezeu nu vrea să ne lase în ignoranţă cu privire la
soarta celor dragi ai noştri care nu mai sunt printre noi şi nici cu privire
la soarta noastră în veşnicie. De aceea, ne-a lăsat prin Sfântul Apostol
Pavel următoarele cuvinte în paginile Epistolei Întâi către
Tesaloniceni(IV, 13-17): „Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să
fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au nădejde.
Pentru că, de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că
Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El…”
Şi pentru că suntem o comunitate preponderent agrară menţionăm,
la sfârşit, că oamenii satelor româneşti ţineau cu străşnicie această
sărbătoare a Paştelui Blajinilor, considerând că altfel nu ar fi rodit
ogoarele, oile s-ar fi îmbolnăvit, iar pe ei iar fi durut mâinile şi
picioarele.
Vă veţi întreba, de ce un astfel de subiect în revista şcolii.
Pentru că trebuie să ne cinstim strămoşii, fără de care noi nu am fi
putut exista. Omul este „hristofor”, adică purtător de Hristos şi, de
aceea, cimitirul este un loc sfânt al comunităţii noastre, un loc sfinţit de
trupurile şi oasele morţilor noştri. De aceea şi noi, copiii, trebuie să
respectăm şi să cinstim acest loc întru memoria părinţilor, bunicilor şi a
strămoşilor noştri.
Încheiem cu creştinescul „Dumnezeu să-i ierte pe cei adormiţi!” şi
Dumnezeului nostru slavă! Amin!

S-ar putea să vă placă și