Sunteți pe pagina 1din 184

VASILICHIA TUDOSE SINESCU

CERCETĂRI
ECOLOGICE ASUPRA
CULTURILOR DE
TRITICOSECALE
- Teză de doctorat -

UNIVERSITATEA PITEŞTI – FACULTATEA DE STIINTE


PROFILUL BIOLOGIE

SEMĂNĂTORUL
Editura online – iunie 2010
CERCETĂRI ECOLOGICE
ASUPRA CULTURII DE TRITICOSECALE
ÎNFIINŢATE PE SOLURILE PODZOLICE DE LA ALBOTA - ARGEŞ
CUPRINS

CUPRINS................................................................................................................................................3
INTRODUCERE.....................................................................................................................................5
CAPITOLUL I........................................................................................................................................7
STADIUL CUNOAŞTERII....................................................................................................................7
1.1. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale în România...........................................7
CAPITOLUL II.....................................................................................................................................10
BIOLOGIA TRITICALELOR..............................................................................................................10
2.1. Importanţa culturii de triticale ...................................................................................................11
2.2. Fecundarea şi embriogeneza la hibrizii de grâu x secară...........................................................12
2.3. Cercetări privind aspecte morfologice, fizice, biochimice şi ereditatea speciei la triticale ......14
2.4. Particularităţi biologice ale triticosecalelor................................................................................14
2.5. Biologia triticalelor....................................................................................................................17
2.6. Compoziţia chimică a bobului....................................................................................................23
2.7. Valoarea tehnologică..................................................................................................................25
2.8. Valoarea furajeră........................................................................................................................27
2.9. Încrucişarea grâu/secară.............................................................................................................30
2.10. Cercetări privind unele aspecte morfologice, fiziologice, biochimice şi genetice ale speciei de
triticale...............................................................................................................................................32
2.11. Cerinţele biologice ale speciei triticale ...................................................................................50
CAPITOLUL III....................................................................................................................................55
METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU....................................................................................................55
3.1. Principalele boli ale triticalelor .................................................................................................56
3.2. Dăunătorii la triticale..................................................................................................................59
3.3. Obiectivele ameliorării - scopul urmărit - materiale şi metode utilizate....................................60
CAPITOLUL IV...................................................................................................................................86
CARACTERISTICILE CÂMPULUI DE EXPERIENŢE....................................................................86
4.1. Tipul de sol şi caracterizarea climatică a zonei Albota..............................................................87
CAPITOLUL V...................................................................................................................................104
MATERIAL ŞI METODĂ DE TEHNICĂ EXPERIMENTALĂ
CERCETĂRI PROPRII......................................................................................................................104
5.1. Materialul biologic studiat.......................................................................................................104
5.2. Îngrăşămintele chimice folosite...............................................................................................106
CAPITOLUL VI.................................................................................................................................114
REZULTATE OBŢINUTE ŞI DISCUŢII..........................................................................................114
6.1. Rezultatele obţinute din cercetări, privind corelaţia soi X densitatea de semănat a triticalelor,
asupra capacităţii de producţie biologică la triticalele de toamnă...................................................115
6.2. Rezultatele cercetărilor privitor la corelaţia soi (a) x densitate de semănat a triticalelor de
toamnă, asupra producţiei fizice......................................................................................................128
6.3. Rezultatele obţinute din cercetări prinvind corelaţia soi (a) x densitatea de semănat asupra
masei hectolitrice.............................................................................................................................130
6.4. Rezultatele studiilor privind corelaţiile dintre soi (a) şi densitatea de semănat a triticalelor,
asupra caracteristicilor de morărit şi panificaţie.............................................................................133
6.5. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi x fertilizare chimică cu îngrăşăminte foliare a
triticalelor de toamnă.......................................................................................................................140
CAPITOLUL VII................................................................................................................................163
EFICIENŢA ECONOMICĂ OBŢINUŢĂ DE LA VARIANTELE EXPERIMENTALE................163
7.1. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu soiul de triticale (2007-2009)...164
7.2. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu îngrăşămintele foliare administrate
la triticale (2007-2009)....................................................................................................................166
CAPITOLUL VIII...............................................................................................................................167
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI....................................................................................................167
8.1. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x densitate de semănat, asupra producţiei şi
calităţii triticalelor de toamnă..........................................................................................................167
8.2. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra producţiei şi
calităţii triticalelor de toamnă..........................................................................................................169
8.3. Recomandări.............................................................................................................................172
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................172
CUPRINS............................................................................................................................................184
INTRODUCERE

Cultura de triticale sau triticosecale este o cerinţă a agriculturii actuale, care constă în
exploatarea suprafeţelor mai puţin productive pentru grâu şi porumb, suprafeţe acide, afectate de
secetă, băltire, sărace în elemente nutritive.
Factorii ecologici care sunt studiaţi şi cercetaţi în vederea înfiinţării culturii de triticale pe
solurile acide de la Albota, judeţul Argeş sunt:
a) factorii climatici reprezentaţi de: temperatură, umiditate, durată de strălucire a soarelui,
lumină;
b) factorii geografici reprezentaţi de altitudine si relief.
c) factorii agrotehnici reprezentaţi de densitatea de înfiinţare a culturii şi reacţia de răspuns a
soiului de triticale la administrarea de îngrăşăminte foliare cu azot,fosfor.potasiu si microelemente.

Obiectivele lucrării:
Principalele obiective propuse au fost:
- cuantificarea efectului îngrăşămintelor foliare la triticalele de toamnă;
- stabilirea influenţei fertilizanţilor asupra conţinutului în proteine, gluten umed şi alţi
indicatori de calitate;
- stabilirea legăturii dintre densitatea de însămânţare a triticalelor de toamnă şi producţia fizică
per hectar;
- eficienţa economică a producţiei obţinute;
- sporirea încrederii cultivatorilor în scopul creşterii eficienţei culturii pe soluri sărăcăcioase,
de tip podzolic.

Scopul lucrării:
Direcţia principală de cercetare este dictată de necesitatea actuală şi de viitor a ţării în
asigurarea securităţii alimentare. Crizele climaterice, energetice şi alimentare globale şi regionale
impun în faţa societăţii ştiinţifice, îndeosebi a geneticii şi fiziologia plantelor, mari probleme de a
obţine noi cunoştinţe fundamentale şi aplicate în evidenţierea, evaluarea şi dirijarea mecanismelor
genetico-fiziologice a procesului de producţie şi de rezistenţă ecologică a plantelor, în cazul de faţă,
triticalele.
Scopul lucrării constă în îmbunătăţirea adaptabilităţii triticalelor la condiţiile climatice
nefavorabile prin creşterea rezistenţei la stres hidric şi termic şi obtinerea de producţii sănătoase, fără
aport sporit de îngrăşăminte chimice, şi stabilirea unor densităţi optime de producţie. Triticale este
regina solurilor sărace. Lucrările s-au realizat pe parcele în blocuri randomizate, pentru 3 soiuri de
triticale cultivate pe sol acid din localitatea Albota, judeţul Argeş. Determinările vizuale s-au realizat
în câmp; determinările de laborator s-au efectuat la SCDA Albota; determinările chimice asupra
solului s-au produs la OSPA Argeş iar analizele asupra glutenului, substanţelor proteice şi cenuşei au
fost realizate la Inspectoratul de Stat al Seminţelor Argeş.
Consider că acest subiect constituie o necesitate pentru fermieri în condiţiile actuale de
încălzire globală accentuată, cu secetă atmosferică şi pedologică, instalată pe un areal cu terenuri slab
fertile, pe care cultura de triticale le valorifică eficient din plin, prin sporuri de producţie, fără aport
mărit de îngrăşăminte chimice. Se contribuie în acest fel la diminuarea impactului negativ al
chimicalelor asupra solului.
Structura lucrării cuprinde: stadiul cunoaşterii – informaţii ştiinţifice publicate şi însuşite din
bibliografie – şi contribuţia proprie, exprimată prin studiu, experienţe, documentare, prelucrare date,
analize de laborator întreprinse asupra triticalelor pe parcursul anilor agricoli 2007, 2008, 2009.
Rolul cercetărilor şi observaţiilor de fiziologia triticalelor, întreprinse personal la Albota, este
de a participa la procesul de sporire a producţiei vegetale prin valorificarea întregului potenţial
biologic de producţie al triticalelor, dar şi al solurilor sărace sub randament economic.
Pentru realizarea acestui deziderat au fost necesare cercetări de fiziologie pentru a obţine date
concludente privind procesele fundamentale ale formării recoltelor prin:
* studiul proceselor fiziologice şi biochimice implicate în reacţia plantelor de triticale, supuse
la condiţii de stres hidric datorate secetei pedologice şi atmosferice mai ales din anul 2007;
* studii privind creşterea şi dezvoltarea plantelor, nutriţia minerală, productivitatea;
* studii privind calitatea recoltelor;
* utilizarea modelelor matematice în agricultură.
Datele experimentale au fost prelucrate statistic, prin analiza varianţei şi a regresiei, folosind
funcţiile de gradul I şi II de tipul:
Y=a+bx
Y=a+bx+cx2
CAPITOLUL I

STADIUL CUNOAŞTERII
CHAPTER I
THE STAGE OF KNOWLEDGE

1.1. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale în România


1.1.1. Istoricul triticalelor

Specia triticale, care se poate semăna cu succes în condiţii de cultură ecologică, a avut o
evoluţie relativ scurtă, prima hibridare grâu/secară fiind realizată de către WILSON în anul 1875
(VARUGESE şi colab., 1996). În ţara noastră primii hibrizi de grâu şi de secară au fost descrişi în
anul 1927 (SĂULESCU, 1927), iar prima formă de triticale octoploidă a fost obţinută în anul 1939
(PREDNICEANU, 1952). Dar un program sistematic de ameliorare la această specie a fost iniţiat la
I.C.C.P.T. Fundulea în anul 1971.

1.1.2. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale din România

Istoric vorbind, triticalele au fost obţinute pentru prima dată la noi în ţară, la Staţiunea de
Cercetări şi Plante Tehnice, de la Fundulea, în anul 1971 (soiul TF2). Triticalele au precocitate,
rezistenţă bună la iernare şi redau circuitului agricol suprafeţe de teren improprii altor culturi agricole.
Triticalele – specie de sinteză creată de om prin amfiploidizarea hibridului între grâu (Triticum
sp.) şi secară (Secale cereale) – au pătruns încet în producţie din cauza defectelor pe care primele
forme create le prezentau mai ales din punct de vedere al fertilităţii spicului, comportării la cădere,
dezvoltării endospermului şi încolţirii în spic (ITTU şi colab., 1986). Între culturile cerealiere triticale
se află şi una dintre marile realizări obţinute de om în domeniul geneticii teoretice şi aplicate şi care
dispune de largi posibilităţi potenţiale pentru mărirea randamentului la unitatea de suprafaţă a
produselor pentru alimentaţia omului şi furajarea animalelor, cu deosebire în zonele cu condiţii de
cultură mai puţin prielnice pentru alte cereale (ITTU şi colab., 1986), aceasta fiind de fapt importanţa
acestei culturi.
În ultimele decenii, datorită progreselor genetice obţinute în ameliorare au fost create soiuri
mult mai competitive decât genotipurile actuale de cereale păioase şi chiar de porumb, mai ales
pentru zona colinară cu soluri slab fertile şi pH scăzut (ITTU şi colab., 2005). Aceste soiuri sunt mai
bune datorită capacităţii ridicate de producţie, însuşirilor largi de adaptare, a însuşirilor de calitate şi a
unor însuşiri agronomice utile (rezistenţă la cădere, rezistenţă la condiţiile nefavorabile de mediu,
umplerea bobului, etc.). Subliniem ca în anul 1971 s-a iniţiat la I.C.C.P.T. Fundulea programul de
ameliorare la specia triticale, specie creată de om, iar în anul 1984 este înregistrat aici primul soi la
această specie, TF2, care a inagurat introducerea în cultură, în România, a speciei triticale, specie cu
potenţial productiv şi de adaptabilitate superior altor cereale, îndeosebi în zona colinară, precum zona
Albota, cu soluri cu pH scăzut, slab fertile.
În continuare, au fost înregistrate soiurile Plai (1992) şi Colina (1993), soiuri care au
reprezentat un progres în ameliorarea potenţialului de producţie, dar mai ales pentru umplerea
boabelor, o caracteristică deficitară a acestei specii la iniţierea programului de ameliorare. O etapă
importantă în ameliorarea la triticale a constituit-o introducerea în germoplasma autohtonă de triticale
a genelor de reducere a taliei, Rht1 (transferată de la grâu) şi Hl (transferată de la secară), care au
permis crearea de soiuri intensive de triticale româneşti, capabile să fie cultivate cu eficienţă
economică ridicată nu numai pe solurile podzolice acide, dar şi pe solurile cu fertilitate ridicată din
zona de câmpie. Astfel de soiuri sunt Titan (1998), Trilstar (2001), Stil (2003), Gorun (2005) şi
Haiduc (2006). Progresul genetic pentru producţia de boabe, estimat de la înregistrarea primului soi
TF2 (în 1984) până în prezent, a fost de 60 kg/ha/an sau de 1,06% pe ha/an, spor genetic similar cu
cele realizate în programele cele mai importante din lume (CIMMYT - Mexic şi Polonia). Realizările
obţinute în programul de ameliorare de la I.N.C.D.A. Fundulea s-au dovedit a fi competive cu cele
înregistrate în cadrul altor programe din lume.
Din punct de vedere tehnic triticalele prezintă marea capacitate de a se adapta la cele mai diferite
climate, ceea ce îi conferă incontestabile avantaje faţă de alte culturi mai pretenţioase la factorii
naturali. De asemenea se pretează la mecanizarea totală a lucrărilor, fapt deosebit de important într-o
societate care tinde să micşoreze continuu consumul de muncă vie pe unitatea de produs.
Sub aspect agricol, cultura de triticale este componenta principală a asolamentelor, din zonele
mai puţin favorabile grâului şi orzului, datorită calităţii sale de bună premergătoare, în special pentru
culturile mai sensibile la pregătirea terenului şi respectarea epocii de semănat, ca de exemplu rapiţa
de toamnă.
1.1.3. Stadiul cercetărilor pe plan mondial

Pe plan mondial, programe similare de ameliorare au început din anul 1969 când în Ungaria s-
a obţinut soiul de toamnă KT 64 de către KISS şi două soiuri de primavară, Cachuluru, create de
Sanghez-Monge în Spania, şi soiul Rosner, creat la Universitatea Manitoba, din Canada. A urmat
apoi programul din Mexic, CIMMYT, din 1964, şi programul din Polonia din anul 1968, sub
coordonarea lui Wolski (VARUGEZE şi colab., 1996), mai ales pentru umplerea boabelor, o
caracteristică deficitară a acestei specii la iniţierea programului de ameliorare.
O etapă importantă în ameliorarea la triticale a constituit-o introducerea în germoplasma
autohtonă de triticale a genelor de reducere a taliei, Rht1 (transferată de la grâu) şi Hl (transferată de
la secară), care au permis crearea de soiuri intensive de triticale româneşti capabile să fie cultivate cu
eficienţă economică ridicată, nu numai pe solurile podzolice acide, dar şi pe solurile cu fertilitate
ridicată din zona de câmpie. Astfel de soiuri sunt Titan (1998), Trilstar (2001), Stil (2003), Gorun
(2005) şi Haiduc (2006). Progresul genetic pentru producţia de boabe, estimat de la înregistrarea
primului soi TF2 (în 1984) şi până în prezent, a fost de 60 kg/ha/an sau de 1,06% pe ha/an, spor
genetic similar cu cele realizate în programele cele mai importante din lume (CIMMYT - Mexic şi
Polonia). Realizările obţinute în programul de ameliorare de la I.N.C.D.A. Fundulea s-au dovedit a fi
competive cu cele înregistrate în cadrul altor programe din lume, fapt demonstrat prin îngregistrarea
soiului Titan în Canada, Franţa şi Ungaria şi a liniei Decor în S.U.A.
Ca urmare a realizărilor obţinute în ameliorare, mai ales în ultima perioadă de timp, triticalele
sunt în prezent o cultură în plină extindere în producţie în România, fiind o posibilitate de creştere a
producţiei totale de cereale, dar şi de diversificare a destinaţiilor de utilizare (furajarea animalelor,
industria alcoolului, biocarburanţi etc).
Triticale a devenit o cereală importantă, ocupând suprafeţe apreciabile în cultură în ţări ca
Polonia (750-800 mii ha.), Germania (500-550 mii ha.), Franţa (250 mii ha.), Ungaria (150-160 mii
ha.) etc. În lume se cultivă cu această specie o suprafaţă de cca. 3,5 milioane hectare, din care peste
70% în Europa (WOLSKI şi colab., 1998; ARSENIUC şi OLEKSIAK, 2002; ITTU şi colab., 2004).
CAPITOLUL II

BIOLOGIA TRITICALELOR
CHAPTER II
TRITICAL’S BIOLOGY

2.1. Importanţa culturii de triticale


2.1.1. Răspândirea speciei în cultură

Triticosecale sau triticale face parte din Regnul Plantae, Subregnul Tracheobionta, Clasa
Liliobsida, Ordinul Cipperalis, Familia Poaceae. Nomenclatura binominala este X Triticosecale Witt,
ex. A Camus, şi este o plantă cerealieră obţinută prin încrucişarea grâului cu secară, prin metode de
ameliorare. Această plantă cerealieră prezintă toleranţă la toxicitatea ionilor de aluminiu, ce
determină cultura să poată fi amplasată pe solurile acide, nemaifiind necesară amendarea cu calcar a
acestora.
Avantajul pe care îl conferă această specie este capacitatea de a realiza producţii ridicate de
boabe şi de biomasă într-o diversitate mare de condiţii pedoclimatice şi cu tehnologii de cultură cu
inputuri mai scăzute comparativ cu alte cereale păioase. Acest avantaj a făcut ca triticale să devină o
cultură tot mai mult apreciată de fermieri, fiind în prezent în continuă extindere. În România au fost
înregistrate până în prezent mai multe soiuri de triticale, însă odată cu introducerea în producţie a
soiurilor cu talia semi-pitică a plantei, Titan şi Trilstar (purtătoare a genei RHt1 transferată de la grâu),
soiuri cu potenţial şi stabilitate ridicată a producţiei, extinderea în producţie a speciei triticale este în
continuă creştere (ITTU şi colab., 2004). În România, la nivelul anului 2008, triticalele s-au cultivat
pe circa 20.000 ha cu tendinţa de creştere în viitor a arealului de cultură.

2.1.2. Valoarea nutritivă a triticalelor

Valoarea nutritivă a produselor obţinute din triticale este dată, în cea mai mare parte, de conţinutul
sporit de substanţe proteice, care depăşeşte pe cel al grâului, precum şi de structura de acizi aminici ai
complexului de proteine şi îndeosebi de conţinutul mai bogat în lizină. Valoarea nutritivă, digestibilitatea
ridicată a hidraţilor de carbon şi a substanţelor proteice conferă prioritate triticalelor îndeosebi în furajarea
animalelor nerumegătoare, a porcilor şi a păsărilor. Cercetările efectuate în această privinţă au demonstrat
că raportul proteină – energie este în general mai mare în cazul nutreţurilor obţinute din triticale decât al
nutreţurilor concentrate tradiţionale (BROUWER; 1976, 1977). Din boabe se extrage alcool, realizându-
se, în medie, 400 l alcool din 1.000 kg sămânţă de triticale.

2.2. Fecundarea şi embriogeneza la hibrizii de grâu x secară

În anul 1989, Palada şi colaboratorii săi au efectuat studii privind optimizarea culturii
anterelor şi obţinerii haploizilor şi dubluhaploizilor prin androgeneză la grâu, triticale şi orz.
Verzea şi colaboratorii (1992) au efectuat numeroase cercetări cu privire la utilizarea
androgenezei experimentale, la formele hexaploide de triticale şi rolul unor factori implicaţi în
obţinerea plantelor cu origine polinică. S-a concluzionat că în germoplasma speciei triticale de la
I.N.C.D.A. Fundulea există gene care conferă capacitatea de a parcurge androgeneza în vitro.
Încrucişarea unor linii şi soiuri care posedă această capacitate conduce la obţinerea unor hibrizi la
care se manifestă efectul heterozis pentru acest caracter. În prezent, se obţin anual prin androgeneză
în medie 2.000 de plante haploide, care sunt utilizate în programul de ameliorare al speciei Triticale.
Cercetările de androgeneză la forme hexaploide de triticale (BADEA şi colab., 1992) au avut
drept scop stabilirea influenţei mediilor de cultură şi a genotipului asupra abilităţii androgenetice. S-
au folosit cinci forme de triticale şi 20 de hibrizi F1 obţinuţi din încrucişarea lor. Rezultatele obţinute
au evidenţiat faptul că încrucişarea unor linii şi soiuri care posedă capacitate androgenetică ridicată
conduce la obţinerea de hibrizi la care se manifestă efectul heterozis pentru acest caracter.
Cealâcu şi colaboratorii săi (1992) au efectuat studii referitoare la controlul biochimic al
embriogenezei somatice şi au evidenţiat specificitatea de soi şi de tip de explant a peroxidazei la trei
soiuri cu potenţial embriogen diferit. Din ţesuturile cultivate în vitro au fost identificate două tipuri de
zimograme caracteristice).
În 1993, Verzea şi colaboratorii au studiat embriogeneza somatică la formele parentale şi
hibrizi F1 rezultaţi din încrucişări dialele (6x6) la triticale 6x, în vederea identificării genotipurilor
hexaploide care să posede capacitate androgenetică ridicată şi acumularea unor date care să contribuie
la elucidarea unor aspecte privind determinismul genetic al abilităţii androgenetice. Din aceste
experimente s-a constatat că performanţa per se a părinţilor nu este reflectată într-o performanţă
similară la combinaţiile hibride în care sunt implicate. Selectia părinţilor pentru programul de
încrucişări trebuie efectută pe baza analizei capacităţii lor de combinare. Diferenţele mari obţinute în
privinţa valorilor înregistrate la hibrizii reciproci sugerează ideea influenţei citoplasmei asupra
intensităţii exprimării diferitelor componente ale capacităţii androgenetice.
Verzea (1989, 1990), folosind tehnica „embryo rescue” pentru obţinerea hibrizilor grâu x
secară, a concluzionat că metoda aplicată constituie o cale eficientă de obţinere a plantelor viabile F1.
În anul 1991, Papa şi colaboratorii săi au efectuat cercetări în scopul testării potenţialului
regenerativ în cultura de durată (long term culture) la 21 de genotipuri de grâu, constatând că
intensitatea procesului de variabilitate somaclonală este direct proporţională cu durata culturii. A fost,
de asemenea, evaluată variabilitatea cromozomală a calusurilor neregenerative menţinute timp de 150
de zile prin subculturi repetate. Rezultatele studiului au evidenţiat faptul că la unele linii pierderea
capacităţii embriogene este asociată cu variaţii numerice şi structurale ale cromozomilor, prezente în
celulele calusale cu frecvenţă vizibilă în funcţie de genotip.
Moraru şi Răducanu (1994) au efectuat studii privind cultura de antere la specia Triticum
aestivum, luând în studiu 10 genotipuri de grâu de toamnă create în România, 5 dintre ele fiind
cunoscute ca fiind purtătoare ale translocaţiei 1B/1R. S-a constatat că genotipurile purtatoare ale
translocaţiei 1B/1R au manifestat o pretabilitate superioară, asigurată statistic, la toţi parametrii studiaţi,
iar frecvenţa plantelor verzi/100 antere cultivate au fost semnificativ corelate cu frecvenţa anterelor cu
răspuns şi rata regenerării, dar nu şi cu producţia de embrioizi şi frecvenţa plantelor albinotice.
La grâu şi triticale (MORARU şi colab., 1994) au fost investigaţi diferiţi agenţi selectivi (NaCl, PEG
şi ABA), în vederea testării şi selecţiei pentru rezistenţă la diferiţi factori abiotici de stres (salinitate, stres
termic/hidric). A fost evidenţiată existenţa corelaţiilor pozitive între reacţia genotipurilor în condiţii in vitro,
în prezenţa agenţilor selectivi, şi comportamentul plantelor în condiţii de stres de aceeaşi natură, în vivo.

Tabelul nr. 1
Soiurile de triticale de toamnă din România, create între anii 1984-2008
N Soiul de triticale creat Anul
r.
cr
t.
1. TF 2 (Triticale Fundulea 2) 1984
2. PLAI 1992
3. COLINA 1993
4. TITAN 1998
5. TRIL 2001
6. STIL 2003
7. GORUN 2005
8. HAIDUC 2006

2.3. Cercetări privind aspecte morfologice, fizice, biochimice şi ereditatea speciei la


triticale
2.3.1. Însuşirile triticalelor

Ritmul de creştere, puternic în primele faze de creştere, şi masa vegetativă bogată a plantelor
concurează cu creşterea buruienilor pe care le înăbuşă, contribuind astfel la curăţirea terenului de
buruieni (GAŞPAR; BUTNARU; 1985). Apreciind însuşirile esenţiale ale speciei triticale,
comparativ cu cerealele de bază, porumbul şi grâul (ZILLINSKI şi BORLAUG, 1971) atribuie
acestei specii următoarele însuşiri prioritare: capacitate de creştere pe soluri sărace, potenţial înalt de
productivitate, conţinut ridicat de proteină în bob, rezistenţă la frig, la seceta, insensibilitate la
lungimea zilei, posibilitate de utilizare complexă atât ca furaj cât şi în alimentaţia omului.

2.3.2. Destinaţia către terenuri agricole

Destinată să ocupe terenuri mai puţin favorabile culturii orzului şi grâului, pe soluri cu
aciditate ridicată şi exces de ioni de aluminiu ori pe soluri nisipoase – condiţii în care s-a dovedit
a realiza producţii mai mari decât orzul şi grâul – triticalele vor contribui la mărirea producţiei de
cereale şi totodată la valorificarea mai eficientă a acestor soluri. De asemenea se poate cultiva în
zonele cu terenuri şi condiţii climatice favorabile dezvoltării agenţilor patogeni, care limitează în
mod sever producţia de grâu sau alte cereale. În perspectivă se prevede o continuare a politicii de
reconsiderare a culturii de triticale dată fiind importanţa sa ca furaj concentrat cât şi avantajele
economice pe care le prezintă în comparaţie cu porumbul; pretabilitate la condiţii vitrege de
cultură şi posibilitatea extinderii sale în zone de deal şi munte, cu efect ameliorator al terenurilor
supuse eroziunii, un grad de mecanizare al lucrărilor agricole de 100%, ceea ce conduce la un
cost redus al producţiei.
2.4. Particularităţi biologice ale triticosecalelor

2.4.1. Capacitatea de încrucişare a grâului cu secara

La triticale (hibrid artificial între grâul tare (Triticum durum) şi secară (Secale Cereale)) şi la
plantele care se înmulţesc în principal pe cale vegetativă, simpla selecţie a mutantelor spontane a
contribuit, de asemenea, la sporirea biodiversităţii plantelor cultivate. Prin suprimarea barierelor
naturale, care, până în prezent, împiedicau schimburile de gene între specii şi regnuri diferite, geniul
genetic permite crearea de organisme transgenice, dotate cu proprietăţi noi, total necunoscute înainte,
şi toate acestea într-un timp scurt (un deceniu), fără nici o relaţie cu ritmul multimilenar al evoluţiei
fiinţelor vii.
Tehnicile transgenezei conferă astfel omului puterea cvasinelimitată (cel puţin teoretic) de a
modifica patrimoniul ereditar al tuturor fiinţelor care-l înconjoară, inclusiv al propriei sale specii.
Este vorba, aşadar, de o veritabilă revoluţie biologică.

2.4.2. Organogeneza triticalelor

De-a lungul ciclului biologic se disting două faze: vegetativă şi generativă.


DIONIGI (1970) menţionează că separarea celor două etape corespunde momentului când
merismenul apical al tulpinii pierde capacitatea de diferenţiere a frunzelor şi câştigă capacitatea de
diferenţiere a spicului. F. KUPERMAN (1955) distinge 12 etape de organogeneză, ale căror
caracteristici sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabelul nr. 2
Formarea elementelor productivităţii la triticale; organogeneza
Fazele Etapele Elementele productivităţii
Germinare şi răsărire I. Diferenţierea şi creşterea Răsărirea în câmp; densitatea
organelor embrionare culturii
Frunza a treia, înfrăţire II. Diferenţierea conului de Numărul de frunze,
creştere (aplexului vegetativ) în capacitatea de înfrăţire,
primele noduri, internodii şi frunze rezistenţa la ger
tulpinale (primodii foliare)
"Criptovegetaţia'' III. Inducţia florală, începutul Numărul segmentelor de
diferenţierii spicului (diferenţierea rahis
axului principal al inflorescenţei şi
a glumelor)
Începutul alungirii IV. Diferenţierea primordiilor Numărul spiculeţelor în spic,
paiului spiculeţelor; formarea paleelor şi a rezistenţa la secetă
primordiilor florale
Alungirea paiului V. Formarea lodiculelor în flori; Numărul de flori în spiculeţe
diferenţierea primordiilor
staminelor şi a primordiului
carpelei (pistilului)
"Burduf'' ("crăparea VI. Formarea elementelor de
burdufului'') reproducere (micro- şi
macrosporogeneza)
VII. Microgametogeneza, Fertilitatea florilor, densitatea
creşterea componentelor florale, a spicului, rezistenţa la
paleelor, alungirea segmentelor de temperaturi ridicate
rahis
Înspicarea (apariţia VIII. Macrogametogeneza,
spicului) definitivarea proceselor de formare
a tuturor organelor inflorescenţei
şi florilor
Înflorirea IX. Fecundarea şi formarea Numărul de boabe în spic
zigoţilor
Formarea boabelor X. Formarea şi creşterea Mărimea boabelor
cariopselor proembriogeneza
Umplerea boabelor; XI. Acumularea substanţelor Greutatea boabelor
coacerea în lapte nutritive în boabe: embriogeneza
Coacerea în pârgă şi XII. Transformarea substanţelor Rezistenţa la şiştăvire
deplină nutritive în substanţe de rezervă în
cariopsă

Fotosinteza se desfăşoară în două etape succesive, interdependente: una la lumina şi alta la


întuneric. Etapa de lumină se produce în zona cloroplastelor; clorofila absoarbe energia luminoasă şi
o utilizează pentru:
a. sinteza unor substanţe necesare în următoarea etapă, între care ATP-ul (adenozintrifosfat)
-substanţa macroergică a organismelor, care contribuie la conversia energiei luminoase în energie
chimică;
b. descompunerea apei în hidrogen şi oxigen (fotoliza), acesta din urmă fiind eliminat în
atmosferă.
Etapa de întuneric are loc la nivelul stromei. Ea constă în reacţii care folosesc energia stocată
în ATP pentru încorporarea CO2 din aer în compuşi organici – hidraţi de carbon (în special, glucoza).
Monozaharidele sunt convertite în polizaharide (amidon, celuloză), acizi organici, lipide. Substanţele
organice sintetizate în frunză (seva elaborată) sunt conduse prin vasele de liber la ţesuturile din
întreaga plantă, unde sunt consumate sau depozitate.
Fotosinteza este un proces supus influenţelor factorilor de mediu. Dintre aceştia enumerăm:
temperatura, cantitatea şi calitatea luminii, cantitatea de O2 şi de CO2.
În general, procesul de fotosinteză începe la o temperatură uşor inferioară valorii de 0 0C,
creşte în intensitate odată cu ridicarea temperaturii, atingând la unele plante maximum de intensitate
la 30-370C, după care, prin mărirea în continuare a temperaturii, descreşte rapid, încetând în jurul
temperaturii de 500C. Există mari variaţii între diferite specii, variaţii care se datorează mediului în
care trăiesc plantele respective, temperaturilor la care sunt adaptate. Temperatura optimă pentru
fotosinteză este în strânsă legătură cu condiţiile de iluminare şi cu concentraţia CO2 din mediu. În
general, la plantele din zona temperată, temperatura optimă a fotosintezei este cuprinsă între 20-300C.
Ecuaţia generală a procesului de fotosinteză este:
6 CO2 + 6 H2O → C6H12O6 + 6O2.
Respectiv, din şase molecule de CO2 şi şase de H2O se formează o moleculă de glucoză şi şase
molecule de O2.

2.5. Biologia triticalelor


2.5.1. Repausul seminal

Repausul seminal reprezintă perioada în care seminţele de triticale îşi manifestă rezistenţa la
încolţire. În condiţii normale de păstrare, repausul seminal durează de la câteva zile la câteva
săptămâni, depinzând de soi, condiţii de păstrare şi factorii de climă din perioada de coacere
(CEAPOIU şi colab., 1984). Scurtarea repausului seminal este provocată şi de vremea caldă şi uscată.

2.5.2. Germinarea
Germinarea boabelor de triticale normal dezvoltate are loc atunci când acestea sunt puse în
condiţii favorabile de umiditate, aer şi temperatură. Substanţele nutritive şi energetice necesare
germinării se găsesc în bob (embrion, scutişor şi endosperm). Pentru germinare, boabele absorb o
cantitate de apă egală cu 26-40% din greutatea lor uscată (BĂLTEANU şi BÂRNAURE, 1979).
Temperatura necesară germinării este diferită în funcţie de specie, varietate şi stare fizică,
chimică, fiziologică şi sanitară a seminţelor. Temperatura optimă pentru germinarea triticalelor este
21-250C. Temperaturile sub 3-40C sau peste 30-400C, scad ritmul germinaţiei grâului (CEAPOIU şi
colab., 1984).
Germinaţia este evidenţiată de apariţia rădăcinilor seminale. În general, triticalele formează
şase rădăcini seminale, dar curent se întâlnesc 3-4. Concomitent cu creşterea rădăcinilor seminale are
loc şi creşterea coleoptilului. În condiţii normale de semănat la o adâncime corespunzătoare,
coleoptilul ajunge până la 6-7 cm lungime.

2.5.3. Răsărirea

Răsărirea începe prin apariţia la suprafaţa solului a coleoptilului, după care la scurt timp apar
şi frunzele ce iau naştere din nodurile tulpinii. Acestea au o dispunere alternă. În condiţii normale de
umiditate (15-30 mm în stratul arabil) se obsevă la triticale că durata răsăririi depinde de nivelul
temperaturilor.
Astfel, la temperatura de 15-18 grade C şi cu suficienta umiditate în sol, triticalele apar în 5-6
zile. O răsărire normală este cea care are loc într-o perioadă de 10 zile de la semănat. Pentru a
rasari,are nevoie de 100-145 grade C şi de o umiditate în sol egala cu 70-80% din capacitatea de
camp pentru apa. Limita inferioara a capacitatii de camp pentru apa a solului, la care se produce
rasarirea este de 40%. Sub aceasta limita, triticalele apar după prima ploaie sau dacă seceta se
prelungeste, rasare în iarna sau primavara timpuriu.
Din momentul răsăririi, triticalele si-au început vegetaţia, care cuprinde 4 etape mai importante:
a) Perioada activă de vegetaţie din toamnă cuprinde două faze distincte: înrădăcinarea şi
înfrăţirea.
2.5.4. Înrădăcinarea

Înrădăcinarea, materializată iniţial prin rădăcinile seminale, se continuă la scurt timp prin
rădăcinile coronare, care se formează din nodurile de înfrăţire, la circa 2 săptămâni de la răsărire. Ele
se dezvoltă în stratul din imediata vecinătate a suprafeţei şi au rol de aprovizionare a plantelor cu apă
şi săruri minerale. Unele rădăcini coronare pot ajunge până la 1,5 m adâncime în solurile profunde.

2.5.5. Înfrăţirea

Înfrăţirea constă în aparitia la baza tulpinii a unor lăstari laterali, care se constituie în tulpini
secundare sau fraţi, ce apar din nodul de înfrăţire. Înfrăţirea începe la circa două săptămâni de la
răsărirea plantelor şi continuă până la scăderea temperaturii sub 50C. Procesul se desfăşoară în
condiţii optime, când temperaturile sunt mai scăzute de 8-100C. Temperaturile mai ridicate conduc la
formarea nodurilor de înfrăţire mai aproape de suprafaţă, ceea ce provoacă scăderea rezistenţei la ger
a plantelor în sezonul rece.
Înfrăţirea este un caracter ereditar şi este influenţat de factorii climatici, trofici, ca şi de
măsurile culturale aplicate.
În perioada înfrăţitului, triticalele au nevoie de multa apă, deoarece în această fază de vegetaţie
are loc o creştere intensă a plantelor (se formează fraţi, frunze, noi rădăcini). Stânjenirea înfrăţirii este
provocată de excesul de umiditate din sol sau lipsa acesteia, lipsa aerului şi existenţa temperaturilor
scăzute.
Potenţialul de înfrăţire este diferit de la un soi la altul. În mod normal, plantele de triticale
formează 3-5 fraţi, dar s-a constatat că nu fructifică toţi, fraţii sterili devenind dăunători în perioadele
de secetă, datorită consumului în plus de apă şi de substanţe hrănitoare.
Adâncimea de formare a nodului de înfrăţire, deşi este un caracter de soi, depinde în mare
măsură şi de adâncimea la care s-a încorporat sămânţa ca şi de condiţiile de climă din perioada
înfrăţitului. Epoca de semănat are influenţă asupra înfrăţirii. Astfel, triticalele semănate toamna
timpuriu în condiţii de căldură şi lumină multă, având şi o perioadă lungă de asimilare, înfrăţesc mai
abundent decât cele semănate mai târziu.
În cursul perioadei de vegetaţie din toamnă, în plantele de triticale se desfăşoară importante
procese cantitative şi calitative, determinate de particularităţile biologice ale soiului, ca şi de
condiţiile de vegetaţie (BĂLTEANU, 1985).

2.5.6. Călirea

Călirea reprezintă cel mai important proces din această perioadă, care durează 30-35 de zile şi
se desfăşoară în două etape: prima are loc la temperaturi diurne de 10-15 0C şi nocturne de 1-50C, iar a
doua etapă se desfăşoară la temperaturi care variază de la -50C la -1,00C.
Procesul de călire constă în acumularea în celulele plantelor a unor cantităţi mari de zaharuri.
După prima fază de călire, care durează 10-15 zile, plantele rezistă la temperaturi minime la nivelul
nodului de înfrăţire de -110C. În faza a doua de călire, când temperaturile sunt negative, plantele
elimină prin îngheţ şi transpiraţie 30-50% din apa celulelor, mărindu-se astfel concentraţia sucului
celular şi rezistenţa la îngheţ (plantele pot suporta temperaturi de -16-220C)
Pentru a se asigura condiţii optime de călire, în vederea asigurării rezistenţei la iernare a
triticalelor, trebuie să se respecte timpul optim de semănat. La semănatul prea devreme se realizează
o masă vegetativă bogată, cu un conţinut mare de apă, iar la semănatul prea târziu nu se mai parcurge
procesul de călire. În ambele situaţii rezistenţa la ger a plantelor va fi mult diminuată, în anii secetoşi
(BĂLTEANU şi colab, 1985).
b) Perioada de vegetaţie din timpul iernii se petrece în majoritate în condiţii cu temperaturi
scăzute. În această perioadă, în plantele de triticale se desfăşoară procese fiziologice importante, a
căror intensitate depinde de nivelul temperaturilor. Cel mai important proces fiziologic din această
perioadă este absorbţia azotului, în caz de administrare, transformarea şi utilizarea acestuia în procese
morfo-genetice. Tot în această perioadă, în masa foliară se desfăşoară şi procese de fotosinteză, care
au loc până la temperaturi de -50C (BĂLTEANU şi BÂRNAURE, 1985).
Oscilaţiile mari de temperatură dintre zi şi noapte şi, mai ales, alternanţa repetată a perioadelor
de îngheţ cu cele de dezgheţ sunt dăunătoare, întrucât provoacă ruperea rădăcinilor şi dezrădăcinarea
plantelor de triticale. La fel de dăunătoare în această perioadă este şi persistenţa unui strat gros de
zăpadă peste solul dezgheţat. În acest caz se produce asfixierea plantelor concomitent cu activarea
ciupercilor, care produc mucegaiul de zăpadă. Acelaşi proces de asfixiere se produce pe soluri acide,
cum sunt cele din zona Albota, şi datorită existenţei crustei de gheaţă sau a băltirii apei provenită din
topirea bruscă a zăpezii.
Rezistenţa la iernare a plantelor este importantă pentru asigurarea unor culturi încheiate în
primavară. Ea depinde de procesele fiziologice, biochimice şi biofizice, care se petrec în plante în
perioada temperaturilor scăzute. Acest proces constituie mecanismul de apărare al plantelor împotriva
stresului provocat de factorii nefavorabili ai iernii.
c) Perioada de regenerare a plantelor în primăvară este timpul când se intensifică
procesele vitale din plante, perioadă în care un rol important revine rezervelor de azot acumulate în
perioada anterioară. Ritmul mai rapid sau mai lent de regenerare a plantelor în primavară variază în
funcţie de mersul vremii şi concentraţia solului în azot.
d) Perioada creşterii intensive în primăvară se caracterizează prin creşterea accentuată a
organelor vegetative şi formarea organelor de reproducere.

2.5.7. Apariţia paiului

După înfrăţirea triticalelor urmează o fază de creştere rapidă a întregii plante. Începe alungirea
primului internod bazal de deasupra nodului de înfrăţire, după care urmează succesiv celelalte,
ultimul fiind al şaselea, din care ia naştere spicul. Încetarea creşterii internodurilor decurge în aceeaşi
ordine ca şi alungirea lor. Internodul cel mai scurt şi cu pereţii cei mai groşi este cel bazal, ceea ce
asigură o bună susţinere a plantelor de triticale.
Apariţia paiului se desfăşoară în condiţii bune când temperatura aerului este cuprinsă între 14-
180C. Lungimea paiului variază între 50-60 cm la soiurile pitice, la 130-140 cm la soiurile foarte
înalte. Soiurile cu talie mică sunt mai rezistente la cădere decât cele cu talie înaltă.
Rezistenţa la cădere depinde în primul rând de structura anatomică a tulpinii şi în mod
deosebit de structura internodurilor bazale. Căderea plantelor este influenţată de factori climatici, dar
şi de unele măsuri fitotehnice. Astfel, lumina insuficientă, spaţiul limitat, umiditatea mare din sol şi
aer, fertilizarea în exces şi unilaterală cu azot favorizează căderea, deoarece nu permit fortificarea
paiului.
Efectele păgubitoare ale căderii asupra producţiei sunt mai mari sau mai mici, în functie de
intensitate şi faza la care se produce căderea . Cele mai mari pagube se produc atunci când căderea
este masivă şi are loc în faza înspicării, deoarece stânjeneşte recoltarea şi favorizează atacul bolilor
criptogamice.

2.5.8. Înspicarea

Înspicarea constă în ieşirea spicului din teaca frunzei. Temperaturile optime pentru ca această
fază să se desfăşoare normal sunt situate între 16-180C.
Cerinţele plantelor de triticale faţă de umiditate, în faza de înspicare, sunt mari. Insuficienţa
apei din sol, însoţită de secetă atmosferică şi arşiţă, determină modificări în sens negativ în
metabolismul plantelor şi scăderea producţiei.
Deşi data înspicatului este caracter de soi, condiţionat genetic, totuşi aceasta este influenţată de
mai mulţi factori: latitudine, altitudine, precipitaţii, temperatură, lumină şi unele elemente
tehnologice. Pentru producţie, în zona solurilor acide, sunt preferate soiurile precoce, deoarece
plantele scapă de arşiţele din vară, ca şi de unele boli foliare.
2.5.9. Înflorirea, fecundaţia şi polenizarea

Înflorirea la triticale este mult influenţată de temperatură, ea putându-se declanşa imediat după
înspicare dacă temperatura este ridicată sau după 8-9 zile dacă temperatura este scăzută.
În condiţii optime de căldură, lumină şi umiditate, înflorirea unui spic durează 3-6 zile, iar a
unei plante 8-9 zile.
Polenizarea este directă, iar în situaţia când florile rămân mai mult timp deschise, se poate
produce şi o polenizare încrucişată. Dacă în timpul înfloritului apar temperaturi de 400C timp de 2-3
zile, se produc tulburări în diviziunea miotică, care conduc la sterilitatea polenului şi a ovulelor.
Efect deosebit asupra înfloririi şi fecundaţiei, îl are lumina prin intensificarea procesului de
fotosinteză sau încetinirea acestuia.

2.5.10. Formarea şi coacerea bobului


Ca urmare a acumulărilor de apă şi substanţe nutritive, după fecundare, ovarul creşte în volum.
Depunerile în bob sunt influenţate de umiditatea din sol şi aer, de temperatură şi lumină.
Temperaturile ridicate asociate cu insuficienţa apei din sol şi cu seceta atmosferică, determină
modificări în metabolismul plantelor.
În aceste condiţii bobul se opreşte din dezvoltare, pierde apă, se încreţeşte, iar dacă fenomenul
se produce de timpuriu, în partea superioară a spicului nu se mai formează boabele.
După ce boabele ajung la volumul maxim, acestea încep să piardă apă şi să capete consistenţă,
intrând astfel în perioada de coacere. În cadrul acestui proces se disting patru faze: coacerea în lapte,
în ceară, deplină şi răscoacere.
Temperatura ridicată şi seceta, în primele două faze ale procesului de coacere, au efecte
negative asupra boabelor şi asupra producţiei. În schimb, în faza de coacere deplină, timpul secetos
asigură o bună maturare a boabelor ca şi recoltarea în timp mai scurt. Ploile favorizează încolţirea
boabelor în spic şi produc dificultăţi mari în păstrarea seminţelor.
Prezentăm, în continuare, o imagine ce a surprins încolţirea boabelor în spic, cu efecte
negative asupra producţiei.
Fig. 1 - Încolţirea în spic la triticale

2.6. Compoziţia chimică a bobului

Importanţa speciei triticale pentru economie este explicată, pe de o parte, prin cerinţele sale
mai modeste faţă de condiţiile de climă şi sol şi, pe de altă parte, prin compoziţia chimică a boabelor,
care le conferă însuşiri deosebite de utilizare în alimentaţie, în furajarea animalelor, precum şi în
industrie.
Triticale – cereală cu valoare nutritivă ridicată a boabelor, datorită conţinutului ridicat în
lizină, superior grâului – deschide noi perspective în îmbunătăţirea valorii nutritive a raţiilor umane şi
animale (KNIPTEL, 1969, CHEN şi colab., 1970; RASHEEDUDDIN şi colab., 1974, VILLEGAS,
1980; BERTONI şi colab., 1981; SKIEBE, 1982)
Compoziţia chimică a bobului de triticale se poate aprecia prin valorile medii ale principalelor
substanţe ce intră în alcătuirea complexă a acesteia. Se constată că, în medie, 14,8 % din complexul
chimic al bobului revine substanţelor proteice, triticalele depăşind în această privinţă celelalte culturi
cerealiere. Conţinutul în substanţe proteice, ca şi la celelalte culturi cereale, variază în limite largi,
înregistrând valori mai ridicate în condiţii bune de cultură şi fertilizate cu doze sporite de azot.

Tabelul nr. 3
Compoziţia chimică a triticalelor, comparativ cu alte cereale şi soia
Specia
Specificare
Triticale Secară Grâu Orz Porumb Ovăz Orez Soia
Proteină % 14,8 13,4 14,3 13,1 10,4 13,0 8,2 42,8
Substanţe solubile în 1,9 1,8 1,9 2,1 4,5 5,8 2,2 19,6
eter%
Celuloză brută % 2,9 2,6 2,9 6,0 2,4 11,8 10,1 5,5
Cenuşă % 2,0 2,1 2,0 3,1 1,5 3,7 5,7 5,0
Substanţe neazotate% 78,9 80,1 78,9 75,7 81,2 66,0 73,8 27,1

Un component de bază al substanţelor extractive neazotate, care la triticale înregistrează în


medie 78,90%, este amidonul. Conţinutul acestuia se găseşte întotdeauna în raport invers proporţional
cu conţinutul în substanţe proteice. Conţinutul în celuloză are o valoare medie de 2,9%, relativ
asemănătoare cu cea de la grâu şi secară. De asemenea, în compoziţia chimică a bobului de triticale se
pot găsi, cu o valoare medie de 1,9%, diferite substanţe solubile în eter, precum şi diverse minerale
reprezentate printr-un conţinut de 2% cenuşă.
Cercetări recente asupra principalelor componente chimice ale bobului, la un număr însemnat
de genotipuri de triticale, au evidenţiat un conţinut bogat în proteine şi amidon. Prin valori medii de
14,5%, 63% amidon, 1,6% grăsimi, 2% cenuşă, precum şi după conţinutul mediu în elemente
minerale, P2O5 şi K2O, triticalele ocupă o situaţie intermediară între grâu şi secară, apropiindu-se în
această privinţă mai mult de soiurile de grâu. Pe baza cercetărilor, s-a stabilit că conţinutul în cenuşă
este mai ridicat în stratul aleuronic al bobului, ca urmare a prezenţei în celulele acestuia a corpurilor
aleuronice, alcătuite din granule compuse din amestec de săruri de potasiu şi magneziu şi înconjurate
de membrane cu conţinut proteic. Substanţe minerale se găsesc, de asemenea, concentrate în
pericarpul exterior al bobului, în pereţii celulari ai stratului aleuronic şi ai endospermului. De
asemenea s-a găsit o cantitate neînsemnată de fier şi calciu.
Proteinele constituie una dintre cele mai importante şi mai valoroase grupe de substanţe
chimice ale bobului. Ca şi la alte cereale panificabile, în complexul proteinelor intră şi alte substanţe
cum ar fi: aminoacizii şi amidele acestora. Multiple cercetări în domeniul biochimiei au arătat că în
compoziţia chimică a proteinelor din boabele de triticale se pot separa prin metoda fracţionării, patru
fracţiuni proteice principale, diferite după însuşirile şi modul lor de solubilizare, şi anume: albumina
solubilă în apă; globulina solubilă în soluţii diluate de săruri neutre; prolamina solubilă în alcool 50-
80%; gluteina solubilă în soluţii diluate alcaline (CIMMYT, 1982).
Dintre aceste substanţe proteice mai importante sunt prolamina şi glutenina, care, datorită
conţinutului lor mai bogat în anumiţi aminoacizi, conferă boabelor însuşiri de calitate bună. Aceste
două fracţiuni proteice sunt generatoarele de gluten.

2.7. Valoarea tehnologică

Triticale este asemănător grâului şi secarei din punctul de vedere al obţinerii făinii. Ca şi la
secară, aluatul de triticale se diferenţiază de cel al grâului printr-o serie de însuşiri de panificaţie
relativ mai slabe. Analizele efectuate asupra calităţii proteinelor din făină au demonstrat că la triticale
proteinele de rezervă se caracterizează printr-un conţinut destul de ridicat de glutamină (peste 32%) şi
în prolină (peste 12,5%) şi, în acelaşi timp, prin cantităţi sporite de aminoacizi esenţiali: lizină,
metionină, triptofan (BUSHUK, 1978, 1980; ACHMED şi Mc DONALD, 1978). Sub acest aspect,
proteinele de triticale, exceptând pe cele ale grâului, prezintă o valoare biologică mai mare decât
proteinele altor cereale. Cercetările privind însuşirile de morărit şi posibilităţile de obţinere a unor
sorturi de făină cu calităţi bune de panificaţie au demonstrat că triticalele dau un randament de făină
mai scăzut decât grâul. S-a constatat că făina de triticale conţine mai puţine glicolipide în formă
liberă comparativ cu făina de grâu, însă în făina de triticale s-a găsit o cantitate mai mare de
fosfolipide şi relativ mai mulţi acizi graşi decât în făina de grâu.
Testarea comportării făinii de triticale în procesul de panificaţie a arătat că formele octoploide
de triticale au caracteristici mai bune de panificaţie comparativ cu formele hexaploide (UNRAU şi
colab., 1964; MAKHALIN, 1977; IVANOV şi colab., 1977 şi GUPKA şi colab., 1982).
Formele hexaploide de triticale, care sunt cele mai răspândite în cultură, datorită unor
caracteristici agronomice superioare formelor octoploide (capacitate de producţie, rezistenţă la
cădere, fertilitatea spicului), au în general o comportare în panificaţie mai slabă din cauza unei
activităţi prea ridicate a amilazei, a calităţii tehnologice slabe a glutenului şi a durităţii scăzute a
bobului (SULINDIN, 1974; MAKHALIN şi colab., 1977). Din aceste considerente pentru obţinerea
unei pâini de bună calitate (bine crescută, cu porozitate uniformă, aspect exterior plăcut) este necesar
ca în procesul de panificaţie făina de triticale să fie amestecată cu făină de grâu de bună calitate sau să
se adauge unele substanţe ca: monogligeride, steroidele de sodiu, bromat de potasiu, etc. (LORENZ şi
colab., 1972; TSEN şi colab., 1973; LORENZ şi colab., 1977; SAURER şi colab., 1979; ZERINGUE
şi colab., 1981; ELENA OPROIU, 1982).
Deşi destinaţia principală a boabelor de triticale este de a fi utilizate în nutriţia animală, testele
de laborator au indicat că se poate folosi şi în panificaţie (în nutriţia umană), prin aplicarea unei
tehnologii speciale. Analizând comportarea în panificaţie s-a constatat că soiurile noi de triticale au
caracteristici de calitate inferioare soiului de grâu Dropia, care este cel mai bun soi de grâu în ceea ce
priveşte calitatea de panificaţie (Tabelul nr. 4), dar prin utilizarea în fabricarea pâinii a unui amestec
de 50% făină de triticale cu 50% făină din soiul Dropia pâinea obţinută a avut parametrii de calitate
asemănători cu cei ai pâinii produse din făina soiului de grâu utilizat în amestec (ITTU şi colab.,
1999; ITTU şi colab., 2004) .
Tabelul nr. 4
Caracteristicile de calitate ale unor soiuri de triticale, comparativ cu soiul de grâu Dropia
(după ITTU şi colab., 2004)
Volumul pâinii din
Conţinutul Volumul pâinii
Producţia Valoarea de amestec 1:1
de din făină
Soiul de proteine sedimentare făină de triticale
proteine de triticale
cu făină de grâu
% Kg/ha ml cm3 cm3
Dropia 13,0 - 60,50 - 432
Titan 13,0 578,0 27,50 365,0 410
Tril 12,7 670,5 27,50 355,0 410
Stil 13,2 700,0 25,75 359,0 415

2.8. Valoarea furajeră

Caracteristicile de calitate ale triticalelor le recomandă a fi folosite cu predilecţie în nutriţia


animalelor. Valoarea lor în această privinţă creşte cu atât mai mult cu cat în furajare se pot folosi atât
masa vegetativă, cât şi producţia de boabe. Boabele prelucrate, sub formă de tărâţe sau făină furajeră,
reprezintă furaje concentrate deosebit de valoroase. Folosite în raţiile de furajare a puilor, porcilor,
oilor şi bovinelor, pentru carne şi lapte, produsele de prelucrare de la triticale au înlocuit cu succes
grâul, porumbul, orzul şi sorgul. În această privinţă s-a precizat că digestibilitatea proteinelor şi
asimilarea grăsimilor pentru animalele nerumegatoare şi chiar pentru om reprezintă 60-80% din
valorile lor teoretice. După cum se constată din Tabelul nr. 5, cea mai ridicată digestibilitate a
proteinelor, 87%, se înregistrează la triticale, aceasta depăşind grâul, orzul şi secara.

Tabelul nr. 5
Digestibilitatea proteinelor la principalele cereale (modificat după Rakovska şi colab., 1979,
citaţi de GAŞPAR şi GALIA BUTNARU, 1985)
Protein digestibility Digestibilitatea proteinelor
for the main cereal aparentă reală
Protein digestibility
80 87
for the main cereal
78 83
Protein digestibility 67 75
for the main cereal
78 82

Conţinutul ridicat de celuloză din tărâţele de triticale nu permite o utilizare largă a acestora în
produsele alimentare, dar prezintă o sursă bogată de proteine, de calitate superioară, de grăsimi
nesaturate, vitamine şi substanţe minerale (Tabelul nr. 6).

Tabelul nr. 6
Compoziţia chimică a tărâţelor de triticale (după SAUNDERS şi colab., 1978, citaţi de
GAŞPAR şi GALIA BUTNARU, 1985)
Spe % la S.U.
cific
proteină N x 6,25 grăsimi celuloză cenuşă
are
Tărâ 24,5 5,1 6,7 5,4
ţe
Tărâ 23,7 4,9 5,3 5,2
ţe
fine
Făin 16,9 1,5 0,8 0,9
ă

Din cauza cantităţii mari de tegumente seminale, tărâţele de triticale erau mai puţin digestibile
decât făina furajeră şi se foloseau cu precădere în furajarea bovinelor, iar făina furajeră în hrănirea
porcilor şi a altor nerumegătoare. Odată cu crearea soiurilor noi de triticale, cu boabe cu umplere
foarte bună s-a pus capăt acestui fenomen. Teste speciale, efectuate asupra animalelor tinere, au
demonstrat calitatea proteinelor din triticale, grâu şi secară, arătând totodată ca indicele de eficienţă al
proteinelor de triticale corespunde cu acela al secarei şi este mult superior celui al grâului. Se
apreciază că importanţa mai mare a indicelui de eficienţă a proteinelor de triticale rezultă din
conţinutul mai mare în lizină, care înregistrează valori mai mari decât la grâu.

Tabelul nr. 7
Conţinutul în proteină şi în lizină al soiurilor de triticale, grâu şi secară (după ITTU şi colab., 1999)
Soiul Conţinutul în proteine % Conţinutul în lizină g
la 100 g proteină
Titan 14,46 3,55
Plai 14,45 3,65
Gloria 13,25 3,91
Fundulea 29 14,15 2,74

Numeroase testări de furajare au evidenţiat valoarea deosebită în furajarea animalelor celor


mai diverse specii de animale. Astfel s-a constatat că pentru animalele rumegătoare valorile pentru
energia netă, necesară pentru creşterea în greutate a animalelor furajate cu triticale, au fost foarte
apropiate de cele înregistrate la furajarea cu orz, depăşind pe cele de la furajarea cu grâu, sorg şi cu
alte cereale. Testările făcute în ţara noastră pe un lot de pui de carne au demonstrat că valoarea
energetică a furajelor de triticale este echivalentă cu cea a porumbului Opaque. Folosit în furajarea
tăuraşilor la îngrăşat, simplu sau în amestec cu orzul sau cu sorgul, triticale a realizat sporuri de
creştere ridicate, egale cu cele rezultate prin furajarea cu orz.

Tabelul nr. 8
Sporul mediu zilnic în greutate al tăuraşilor furajaţi cu diferite cereale (după GASPAR şi
GALIA BUTNARU, 1985)
Cultura Spor mediu zilnic, kg Consum furaj, kg Raportul furaj/spor de creştere
Orz 1,54 9,50 6,19
Sorg 1,42 9,23 6,50
Triticale 1,50 9,30 6,20
Orz + triticale 1,55 9,55 6,15
Sorg + triticale 1,46 9,00 6,16

Triticalele constituie o sursă importantă de nutreţuri verzi, asigurând o masă verde gustoasă şi
cu valoare nutritivă ridicată, care este consumată cu plăcere de către animale şi în cantităţi mari.
Soiurile de triticale depăşesc producţia de masă verde a orzului, ovăzului sau a grâului. Având un
ritm de creştere intens la temperaturi scăzute, triticale intră în vegetaţie primăvara devreme, folosind
mai bine decât grâul sau orzul umezeala acumulată peste iarnă în sol, şi reuşeşte să realizeze o
producţie de masă verde corespunzătoare, într-o perioadă în care furajarea animalelor are mari
carenţe. Analizele efectuate asupra compoziţiei chimice a plantelor de triticale la nivelul principalelor
faze de vegetaţie au demonstrat că valoarea nutritivă şi perioada cea mai indicată pentru folosirea
plantelor ca furaj verde nu trebuie să depăşească faza de înspicare. În faza de burduf – înspicare,
plantele au un conţinut ridicat de glucide, proteine, săruri şi vitamine, care completează valoarea
nutritivă a furajelor.

Tabelul nr. 9
Compoziţia chimică a plantelor de triticale în diferite faze de vegetaţie (după GASPAR şi
GALIA BUTNARU, 1985)
% la S. U.
Faza de vegetaţie Proteina
data P2O5 K2O Ca Mg cenuşă Zahăr reducător
(Nx6,25)
Împăiere-burduf 15 mai 23,0 1,25 4,94 0,23 0,34 11,25 15,4
Burduf-înspicare 30 mai 13,0 0,71 3,85 0,24 0,25 9,65 21,3
Înflorire 15 iunie 10,3 0,48 2,29 0,28 0,28 8,58 21,7

Pentru obţinerea de recolte mari de masă verde, cu calităţi nutritive superioare, se recomandă
ca recoltarea să se facă în faza de început de înspicare. Tot în această fază se va recolta şi pentru
siloz.
Sensibilitatea la cădere, determinată de talia înaltă a plantei, caracteristică comună a majorităţii
soiurilor hexaploide de triticale cultivate, este unul din principalii factori limitativi ai recoltei la această
specie. Din această cauză, reducerea taliei plantei, prin introducerea genelor pentru talie scurtă atât de la
grâu cât şi de la secară, a constituit obiectivul major urmărit în ameliorarea noilor soiuri de triticale.

2.9. Încrucişarea grâu/secară

Dintre genele implicate în reducerea taliei la grâu, care au fost transferate primele în
germoplasma de triticale, sunt: gena de la soiul Norin 10, parţial dominantă, Rht1, localizată pe
cromozomul 4A şi gena semidominantă alelică cu aceasta din soiul de grâu Tom Trumb, Rht3
(ZILLINSKI şi BORLAUG, 1971; GREGORY, 1980; SKOVMAND şi colab., 1984). Rezultate
mai bune în ameliorare la triticale s-au obţinut până în prezent cu gena Rht1, prezentă mai ales în
germoplasma de triticale de primăvară, creată la CMMYT – Mexico, care, chiar dacă efectul ei în
reducerea taliei la triticale a fost mai puţin pregnant ca la grâu, a avut un efect favorabil asupra
îmbunătăţirii fertilităţii spicului şi a sincroniei înfrăţirii. Gena Rht3, prezentă în special în
germoplasma de triticale de toamnă, este mai puţin utilizată, deşi efectul ei asupra reducerii taliei
este foarte mare, deoarece are influenţă nefavorabilă asupra umplerii boabelor şi mai ales determină
un grad ridicat de aneuploizi care, în generaţii succesive de înmulţire, produc plante sterile.
De la secară au fost folosite mai multe surse de talie scurtă, dar rezultatele cele mai
promiţătoare au fost obţinute cu mutanta EM1, purtătoare a genei parţial dominante H1 (WOLSKI şi
POJMAN, 1984; REKHMETULIN, 1984). În privinţa genelor de talie scurtă, există posibilitatea de
diversificare genetică la triticale în viitor, atât prin folosirea de germoplasmă de secară cât şi de grâu.
BŐRNER (1991) descrie la secară alte trei gene de reducere a taliei, recesive şi insenzitive la acidul
giberelic în faza de plantulă: ct1 (localizată pe cromozomul 7R) şi dw6 (localizată pe cromozomul
5R) şi ct2 (localizată în cromozomul 5RL). De asemenea, este posibilă folosirea genelor de talie
scurtă, larg utilizate în ameliorarea grâului, Rht2 şi Rht8, chiar dacă transferul acestora va fi mai
dificil de realizat, deoarece sunt localizate pe genomul D, respectiv pe cromozomii 4DS şi 2D.
În lucrările de ameliorare de la INCDA Fundule au existat preocupări de introducere a genelor
pentru reducerea taliei, atât de la grâu, cât şi de la secară, prin utilizarea în special a tipului de
încrucişări grâu/secară/triticale şi triticale/grâu/triticale, folosindu-se în acest scop germoplasma de
grâu şi secară, adaptată condiţiilor climatice din ţara noastră. Pe baza acestui program s-au creat o
serie de linii de triticale cu talie scurtă. Având în vedere că în generaţiile de segregare ale
combinaţiilor hibride interspecifice, folosite în aceste lucrări, se înregistrează un grad mare de
sterilitate datorită instabilităţii meiotice, se realizează cu uşurinţă contaminări cu polen străin, astfel
că este dificil de stabilit cu precizie, numai pe baza analizei genealogiei liniilor, ce gene de reducere a
taliei s-a reuşit să se transfere.
Pentru o primă orientare asupra genelor implicate în controlul taliei scurte la liniile de triticale
create se utilizează testarea pentru lungimea coleoptilului şi pentru reacţia lor în faza de plantulă la
tratamentul exogen cu acid giberelic. Pe baza acestor teste pot fi identificate genele Rht1, Rht3 şi
Rht8. Este cunoscut că genele Rht1, Rht3 determină coleoptilul scurt şi insensibilitate la tratamentul
exogen cu acid giberelic, cu menţiunea că în cazul genei Rht3 coleoptilul este foarte scurt, iar la
tratamentul exogen cu acid giberelic creşterile plantulelor sunt foarte reduse, iar culoarea acestora
este verde închis (ALLAN şi colab., 1959; GALE şi LAW, 1974). Gena Rht8 de la linia de grâu
Sincron determină coleoptilul lung şi reacţionează prin creşterea foarte pronunţată a plantulelor la
tratamentul exogen cu acid giberelic (SĂULESCU şi colab., 1988). În germoplasma de triticale creată
în programul de ameliorare de la INCDA Fundulea sunt prezente genele de reducere a taliei plantei
Rht1, Rht3 şi Rht s (genă transferată de la linia de secară, Snoopy Danae) (ITTU şi colab., 1994).

2.10. Cercetări privind unele aspecte morfologice, fiziologice, biochimice şi genetice ale
speciei de triticale
2.10.1. Cercetări privind unele aspecte morfologice ale speciei de triticale

Triticalele impresionează prin robusteţea plantelor, portul şi mărimea frunzelor, prin bogăţia
spicului. Ca aspect general, plantele de triticale sunt asemănătoare grâului, însă au habitusul mult mai
robust şi viguros, spice foarte mari cu multe spiculeţe. Diversitatea morfologică a plantelor este foarte
mare, de la forme de tipul grânelor asiatice, cu spicul mai mic, frunze erecte şi mici sau speltoid, la
cele de tipul indo-european, cu spic mare, frunze mari, cel mai adesea curbate sau de tip Triticum
turgidum, glabre sau pubescente sub spic, aristate sau nearistate.
Rădăcina este fibroasă. Numărul rădăcinilor adventiv embrionare, care se formează prin
germinarea unui bob, este relativ asemănător cu cel întâlnit la secara şi grâul tare. Prin încolţirea unui
bob la triticale, pe lângă radiculă, se formează 5-6 rădăcini adventiv embrionare. Determinările făcute
SCDA Albota asupra ritmului mediu zilnic de creştere a rădăcinilor în primele 10 zile de la
germinare, au arătat ca acesta este între cel de la Triticum durum şi cel de la Secale cereale şi superior
celui de la Triticum aestivum (Tabelul nr. 10).
Numărul sporit de rădăcini embrionare, ritmul rapid de creştere a acestora, asigură
vigurozitatea plantulelor şi, totodată, formarea unui sistem radicular bine dezvoltat, conferindu-i
astfel plantei o rezistenţă sporită faţă de condiţiile de sol nefavorabile. S-a demonstrat că sistemul
radicular la triticale acoperă o suprafaţă de contact de 18,59 mp faţă de 17,32 mp la secară şi de
numai 16,32 mp la grâu.

Tabelul nr. 10
Ritmul de creştere al rădăcinilor embrionare la principalele cereale (Institutul Agronomic
Timişoara)
Specia Lungimea rădăcinilor, în mm, după
5 zile 10 zile Ritmul mediu zilnic de creştere, mm
Triticum aestivum 55,5 86,0 5,39
Triticum durum 40,8 107,1 5,50
Secale cereale 67,5 119,4 7,32
Triticale 47,9 111,0 6,43

În perioada toamnă-iarna, prin diferenţierea conului de creştere, alungirea internodurilor şi


formarea primordiilor frunzelor, la partea superioară a fiecărui nod, se formează tulpina.
Paiul sau tulpina este împărţită în 5-7 noduri, care sunt străbătute de diafragmă. Primul şi cel
de-al doilea internod sunt cel mai adesea umplute cu un ţesut parenchimatic pufos. Celelalte
internodii sunt incomplet umplute. Internodul superior al tulpinii este gol.
Internodurile sunt diferite ca mărime – mai scurte în partea inferioară a tulpinii –, lungimea lor
crescând total spre vârf, ultimul fiind de două ori mai lung ca penultimul şi cu aproape de cinci ori mai
lung decât internodurile bazale. Grosimea paiului în diametru oscilează în limite largi de la 2 la 6 mm,
la formele normale, şi de la 5 la 8 mm, la formele pitice. Formele de triticale cu talie înaltă au de obicei
o rezistenţă slabă la cădere, defect care a constituit un serios impediment în extinderea în cultură a
triticalelor. Reducerea taliei a fost un obiectiv greu de atins deoarece talia pitica este determinată de
prezenţa genelor Kr, care sunt înlănţuite cu susceptilitate de sterilitate (KISS şi colab., 1977). În prezent
acest obiectiv este îndeplinit şi s-au creat soiuri care au talia cuprinsă între 40 şi 130 cm.
Frunza este constituită din teacă, limb, ligulă şi urechiuşe. Frunzele sunt dispuse altern,
pornind de la fiecare nod, şi de formă diferită: liniare sau liniar lanceolate, de tip xerofitic, înguste,
scurte, erectoide, uşor răsucite şi ţepoase, sau de tipul maritim, indo-european, late, lungi, puternic
curbate. La baza limbului se găseşte ligula şi pe marginea ei urechiuşele, care sunt mari, cu bordura
uşor încreţită, sau mici. La unele forme, ligula este conturată cu roşu datorită pigmenţilor antocianici.
Culoarea frunzelor poate fi verde-argintie, datorită stratului ceros de pruină, verde închis sau verde
gălbui, cu mici pete de culoare deschisă.
Inflorescenţa este un spic cu dimensiuni şi forme diferite. Spicele prezintă o largă variabilitate,
putând fi laxe de tip speltoid, cu 29-30 de spiculeţe, compacte de tip durum sau turgidum, cu mai
mult de 40 de spiculeţe şi cu ariste lungi, mijlociu de compacte, cu un număr de 33-36 spiculeţe.
Primordiile florale se diferenţiază în conul de creştere ca elemente ale spicului, în perioada vegetaţiei
timpurii de primăvară. Mai târziu se diferenţiază şi florile. Până la sfârşitul lunii aprilie are loc
formarea completă a spicului, florilor, a gineceului şi androceului. După forma spicului, se întâlnesc
următoarele tipuri mai răspândite: fusiform, prismatic, alungit eliptic, triunghiular, ramificat. Spicele
pot fi aristate cu ariste lungi aspre şi răsfirate, sau cu ariste mai scurte, semiaristate sau nearistate.
Culoarea spicelor variază de la galben aurie până la roşcată tip ferugineum, şi chiar până la maro
întunecat, cu nuanţă neagră. Structura spicului este dată de lungimea şi consistenţa rahisului, numărul
spiculeţelor, numărul florilor în spiculeţ, morfologia glumei şi glumelei. În ceea ce priveşte
dimensiunea spiculeţelor, lungimea şi lăţimea glumelor şi glumelelor, există o mare variabilitate.
Fructul de triticale este o cariopsa. La maturitate, când are umiditatea de 14-15%, cel mai
adesea bobul are un aspect uşor creponat cu cute mai adânci, sau are aspect de sistavit. Boabele sunt
mari, cu şanţul de pe faţa ventrală mai larg sau mai îngust. Masa a 1.000 de boabe variază în limite
largi, în funcţie de soi şi de condiţiile de mediu, de la 32 de grame la 65 de grame. Greutatea
hectolitrică este cuprinsă între 63-81 kg/hl. Culoarea boabelor este galben maronie sau galben
verzuie. Gradul de acoperire al bobului cu pleve este diferit în funcţie de soi şi de poziţia bobului în
spic, dar, în general, bobul prezintă o acoperire bună. Formele cu acoperire slabă de pleve sunt în
general sensibile la scuturare.

2.10.2. Cercetări privind unele aspecte fiziologice ale speciei de triticale

Observaţii de durată asupra dezvoltării plantelor au demonstrat că perioada de vegetaţie la


triticale oscilează între 228-238 de zile, iar suma gradelor de temperatură are limite largi, fiind
cuprinsă între 1.100 şi 1.3000C.
Studiind însuşirile genetico-fiziologice ale creşterii şi dezvoltării în toamnă, ale rezistenţei la
ger şi iernare, la un număr mare de combinaţii hibride, între formele de toamnă şi de primăvară, au
demonstrat că formele trispecifice de triticale, după rezistenţa la ger şi iernare, întrec grâul sau sunt
egale cu acesta, dar cedează în faţa secarei. Formele de toamnă evidenţiază o creştere de trei ori mai
lentă decât formele de primăvară, acumulează o cantitate mare de zaharuri, ceea ce le face mai
rezistente la ger. Intrând în iarnă cu o masă vegetativă abundentă (mai ales formele foarte înalte),
triticalele suferă mult în condiţii de asfixiere. Pierderea plantelor în iarnă este determinată cel mai
adesea de descălţare. Slaba rezistenţă la iernare este unul dintre defectele importante ale formelor de
triticale. Procentul de plante dispărute poate varia de la 20 la 100%. Cu toate acestea, prin lucrări de
ameliorare, a fost posibilă obţinerea de linii şi soiuri de triticale foarte rezistente la ger şi la alte
condiţii nefavorabile din timpul iernii. Triticale, ca şi secara, porneşte de timpuriu în vegetaţie.
Ritmul lor de creştere, în primăvară şi în celelalte perioade, este în general intermediar între cel al
grâului şi cel al secarei. Cercetări efectuate recent asupra unui număr mare de soiuri de grâu, secară şi
triticale, diferite ca înălţime, au arătat că, la nivelul principalelor faze de dezvoltare, soiurile de
triticale se înscriu cu valori intermediare între cele de la grâu şi cele de la secară, în ceea ce priveşte
ritmul de creştere în înălţime a plantelor, cu precizarea că formele înalte au un ritm de creştere
apropiat de cel al secarei, iar formele cu talie scurtă de cel al grâului.
Cel mai intens ritm de creştere s-a înregistrat la nivelul fazelor burduf – timpuriu – înspicat –
începutul formării bobului, când plantele de triticale au crescut în înălţime de la 40 cm la 80 cm şi
respectiv 117 cm. O comportare asemănătoare s-a înregistrat şi la acumularea de substanţă uscată în
plantă, soiurile de triticale situându-se între mediile de acumulare ale grâului şi cele ale secarei. La
începutul formării bobului şi în faza de lapte ritmul de acumulare în substanţă uscată, la triticale, este
chiar mai mare ca la secară. În perioada de înspicare, triticale este sensibil la temperaturile scăzute,
însă, cele mai dăunătoare sunt temperaturile scăzute când sunt însoţite şi de ploi. Cu toate acestea
totuşi, triticalele au o mare plasticitate ecologică, putând fi cultivate de la ecuator până în zona
subpolară, iar la altitudine ridicându-se până la 2.500 metri.
Este tolerant la cultură, atât în condiţii de aciditate cât şi de alcalinitate ale solurilor. Poate
creşte pe soluri nisipoase, în curs de formare, pietroase, precum şi pe soluri grele.
Principalele faze ale dezvoltării plantelor sunt: germinarea seminţelor, răsărirea plantelor,
înfrăţirea, împăierea, înspicarea, înflorirea şi maturitatea plantelor.

Tabelul nr. 11
Ritmul de creştere în înălţime şi greutate al triticalelor la Albota, în 2008

Limitele termice pentru germinarea seminţelor sunt cuprinse între 1-20C şi 28-300C.
Comparativ cu grâul şi secara, boabele de triticale germinează mai repede, germinaţia rapidă se
datorează permeabilităţii învelişului şi activităţii enzimatice a alfaamilazei, care, încă din perioada de
repaus, este activă şi hidrolizează amidonul în zaharuri simple uşor asimilabile. În prezent se ştie că
prezenţa activă a alfaamilazei este una dintre cauzele repausului seminal scurt, ale încolţirii în spic şi,
în parte, ale şiştăvirii bobului. Energia germinativă este mai mare la triticale comparativ cu grâul.
Acest lucru se datorează neuniformităţii structurii stratului de celule cu aleurona. Aceste celule au
aspect neregulat, cu spaţii mari între ele, fapt care uşurează pătrunderea apei în endosperm.
După una-două zile de la ivirea radicelelor, se observă muguraşul care este protejat de
coleoptil. Când coleoptilul ajunge la lungimea de 6-7 cm apare prima frunză. Creşterea coleoptilului
este mai lentă decât creşterea rădăcinilor. Ritmul mediu zilnic de creştere al plantulelor de triticale
depăşeşte pe cel al plantulelor de grâu.
La aproximativ 10-12 zile de la răsărire, plantele îşi încetează creşterea în înălţime şi intră într-
o noua fază ontogenetică, faza de înfrăţire. Capacitatea de înfrăţire a plantelor de triticale este destul
de mare, mai mare ca la grâu, apropiindu-se de cea a secarei. Nodul de înfrăţire format în adâncime
asigură plantelor de triticale rezistenţă sporită la ger, secetă şi favorizează obţinerea de producţii

Grâu Triticale Secară


Nr.
Faza de vegetaţie Data Înălţime Greutate Înălţime Greutate Înălţime Greutate
ctr.
(cm.) S.U., g (cm.) S.U., g (cm.) S.U., g
1 Înfrăţire 2 IV 15,2 0,08 17,5 0,10 20,8 0,25
2 Împăiere 15 IV 25,4 0,21 30,8 0,23 32,5 0,48
3 Burduf 28 IV 36,1 0,48 41,2 0,80 49,7 1,39
4 Înspicare 8V 70,4 3,42 80,7 5,30 100,3 7,92
5 Înflorit –începutul 15 V 84,3 6,58 119,4 13,82 135,8 12,65
formării bobului
6 Faza de lapte 30 V 84,7 7,35 119,5 14,30 142,8 14,25
7 Faza de lapte ceară 15 VI 84,8 8,01 119,8 16,25 143,1 19,75
8 Maturitate deplină 30 VI 85,2 9,75 120,1 20,96 144,3 23,51
superioare.
Înfrăţirea este influenţată de factorii tehnologici ca spaţiul de nutriţie, fertilitatea solului, epoca
de semănat, adâncimea de semănat, precum şi de factorii de mediu: umiditate, temperatură şi lumină.
Temperatura optimă necesară înfrăţirii trebuie să nu depăşească 140C şi, în acelaşi timp, să existe o
alternanţă de zile cu lumină şi temperaturi mai ridicate şi nopţi răcoroase. După înfrăţire plantele de
triticale formează tufe erecte, semi-culcate şi culcate. În anii cu condiţii nefavorabile înfrăţirea are loc
primăvara, ceea ce duce la formarea unui număr mic de fraţi, dar de fertilitate bună. Un fenomen care
apare şi la cereale este înfrăţirea de vară, care apare după coacerea în lapte a fraţilor normal formaţi,
mai ales în cazul când aceştia au căzut din cauza ploilor şi a vântului. Fenomenul este favorizat de
precipitaţiile abundente, însoţite de temperaturi scăzute. Înfrăţirea de vară este o însuşire negativă
care duce la coacerea neuniformă şi deprecierea calităţii producţiei. Numărul de fraţi fertili pe care îi
formează o plantă de triticale poate fi de 1 – 16 şi este în funcţie de condiţiile pedoclimatice şi
tehnologia aplicată.
Împăierea începe primăvara, când temperatura aerului creşte la 10-150C şi se realizează prin
creşterea fiecărui internod, începând cu cel bazal. Pe rând fiecare internod se alungeşte prin divizarea
celulelor din zona nodului bazal. Ultimul internod creşte cel mai repede, fiind şi cel mai lung.
Soiurile cu talie redusă au creşterea internodiilor mai lentă, mai ales a ultimului internod. Finalizarea
fazei de creştere a internodiilor, coincide cu înspicatul. Numărul de zile de la răsărire până la
finalizarea împăierii este de 150-200 de zile, fiind influenţat de zona de cultură şi genotip. În
condiţiile ţării noastre, în condiţii climatice normale, împăierea la triticale are loc la începutul lunii
mai, după secară.
Înspicarea începe cu ieşirea spicului din teaca ultimei frunze din burduf. Momentul înspicării
se notează când 75% din spice au ieşit din burduf. Faza de înspicare depinde de genotip, condiţiile de
mediu şi de condiţiile de cultură.
Înflorirea are loc la 195-210 zile de la răsărire, după 5-7 zile de la înspicare. Înflorirea începe
de la mijlocul spicului spre cele două extremităţi, vârf şi bază. Înflorirea unui spic durează 3-5 zile, în
timp ce plantele unui genotip înfloresc în decurs de 8-12 zile, şi este influenţată de climă; în mod
deosebit de temperatură şi arşiţă. Triticale este o plantă autogamă, dar are un procent de 5-10% de
alogamie. La 2-3 zile de la polenizare stigmatul se ofileşte, semn că a avut loc fecundarea. Dacă
fecundarea nu are loc, floarea se deschide puternic rămânând deschisă până la polenizare.
După înflorire şi fecundare începe o nouă fază, care este de obicei mai lungă şi se prelungeşte
în funcţie de condiţiile climatice şi de genotip la 25-45 de zile, iar în anumite situaţii chiar mai mult.
În acest timp se formează bobul cu embrionul şi endospermul. Formarea bobului parcurge
următoarele faze: perioada de creştere, coacerea în lapte – când bobul are consistenţă lăptoasă –,
coacerea în pârgă – când bobul este consistent, dar moale ca de ceară, iar plantele îşi schimbă
culoarea în galben, embrionul este format şi viabil – şi coacerea deplină – când bobul are consistenţă
tare, culoare specifică, iar planta devine galben brună. Timpul de la coacerea în lapte până la cea în
pârgă durează mult, timp în care poate apărea fenomenul de şiştăvire datorat pierderii masive a apei
din bob. În această perioadă are loc acumularea de substanţe plastice în bob. Ritmul de formare al
boabelor la triticale este diferenţiat în funcţie de genotip şi este deosebit de cel al grâului. Noile
genotipuri de triticale au boabele aproape netede, asemănătoare cu cele ale grâului, dar mai mari.

2.10.3. Cercetări privind unele aspecte biochimice şi enzimatice ale speciei de triticale

Tehnicile de laborator bazate pe electroforeză se dovedesc din ce în ce mai utile în ameliorarea


plantelor, datorită numeroaselor avantaje pe care le oferă. Studiul variantelor electroforetice ale
proteinelor şi enzimelor s-a efectuat la diferite, plante printre care şi la triticale. Acest studiu al
variabilităţii biochimice privind fosfataza acidă şi beta-amilaza totală la unele forme de triticale se
face în scopul unei posibile utilizări a acestor diferenţe genotipice în ameliorarea unor caractere
agronomice utile la această specie.
Fosfataza acidă a fost studiată atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, iar beta-
amilaza numai calitativ. După metoda utilizată de HAGIMA şi ITTU (1986), în boabele de triticale s-
au identificat maximum şase izoenzime.
După numărul, dispoziţia şi activitatea activităţii izoenzimelor s-au stabilit patru tipuri de
enzimogramă pentru fosfataza acidă, notate în mod convenţional de la I la IV.
Primul tip de enzimogramă se caracterizează prin prezenţa a şase izoenzime, dintre care trei cu
activitate semnificativă şi identică şi cu activitate electroforetică medie. Liniile care aparţin acestui tip
au în genealogia lor soiul de triticale AD 206 şi se caracterizează printr-o vigoare scăzută a plantulei.
Cel de-al doilea tip de enzimogramă relevă tot şase izoenzime ca şi primul tip, cu menţiunea
că cele trei izoenzime cu mobilitatea electroforetică medie au activităţi fosfatazice net diferite. Astfel,
izoenzima cu numărul cinci este cea mai activă, urmată de izoenzimele cu numărul trei şi patru. Acest
tip de izoenzimă se întâlneşte la soiul cu port culcat şi talie mijlocie spre mare, dar cu rezistenţă slabă
la cădere, Lasko.
Al treilea tip de enzimogramă prezintă cinci izoenzime net conturate, dintre care cea cu
numărul trei este cea mai intensă ca activitate. În acest tip sunt incluse triticalele de talie mijlocie cu
rezistenţă bună la cădere, Juanillo 85.
Cel de-al patrulea tip de enzimogramă conţine şase izoenzime repartizate echidistant în
regiunea dintre catod şi anod a tubului de migrare. Acesta s-a evidenţiat la soiul cu talie mare, TF2.
Comparând cele patru tipuri de enzimograme conturate la analiza unui set de genotipuri de
triticale, se poate menţiona faptul că asemănări mai evidente prezintă tipul trei de enzimogramă din
care fac parte genotipurile de talie mijlocie şi rezistente la cădere.
Variabilitatea beta-amilazei totale din formele de triticale analizate este mai accentuată
comparativ cu fosfataza acidă. Astfel s-au stabilit şapte tipuri de enzimograme, evidenţiindu-se între
două şi şase izoenzime. Primul tip de enzimogramă conţine patru izoenzime, dintre care trei cu
activitate echilibrată şi a patra cu activitate şi mobilitate electroforetică redusă.
Cel de-al doilea tip de enzimogramă prezintă trei izoenzime ale beta-amilazei totale cu
activitate enzimatică intensă şi egală.
Al treilea tip de enzimogramă se caracterizează prin prezenţa a două izoenzime ale beta-
amilazei totale inegale ca distribuţie a activităţii.
Tipul patru de enzimogramă conţine patru izoenzime, dintre care trei cu activitate intensă, iar
cea de-a patra cu activitate semnificativ mai redusă, dar cu mobilitatea electroforetică cea mai mare.
Alt tip de enziogramă, cel de-al cincilea, însumează cinci izoenzime ale beta-amilazei totale,
dispuse în două grupuri, unul compus din trei izoenzime şi celălalt din două. Cel de-al şaselea tip de
enziogramă are trei izoenzime ale beta-amilazei totale, clar conturate şi cu activitate semnificativă, iar
cel de-al şaptelea conţine şase izoenzime.
Din studiile întreprinse de HAGIMA în anul 1984, pe diferite soiuri de grâu, s-a degajat
ipoteza că indicele activităţii fosfatazei acide se poate corela cu capacitatea unui soi privind rezistenţa
sa la ger.
În anul 1986, HAGIMA şi ITTU au extins aceste cercetări şi la triticale, folosind un set de
genotipuri care se diferenţiau în ceea ce priveşte rezistenţa la ger. Comparativ cu cele remarcate la
grâu, privind relaţia posibilă în unele cazuri între activitatea crescută a fosfatazei acide şi rezistenţa la
ger, această relaţie nu s-a regăsit în cazul sortimentului de triticale analizat. Astfel, forme cu activitate
fosfatazică crescută, ca: AD 202, Lasko şi TF 2, sunt caracterizate prin rezistenţa redusă la ger, în
timp ce alte linii mai noi create, cu activitate fosfatazică redusă, manifestă o rezistenţă ridicată la ger.

Tabelul nr. 12
Clasificarea unor forme de triticale după enzimogramele fosfatazei acide din bob (HAGIMA
şi ITTU, 1986)
Tipul de Număr Formele studiate
enzimogramă forme
I 13 AD 206, Foton, 37TK1, 31TK2, 121 TJ 2-1, 121 TJ 2-3, 123 TJ 1-2,
235 TJ 6-1, 12 TH 1021, 12 TH 1 2021, 143 TM 2-2, 149 TM 1-1, 27
TM 1
II 3 Lasko, 23 TG 1- 11, 113 TJ 1-2
III 6 AD 202, Juanillo 85, TF 4, TF 6, 58 TJ 3-2, 58 TJ 7-1, tt 575-79, TF 5
IV 2 TF 2, TF 7

2.10.4. Cercetări privind unele aspecte genetice ale speciei de triticale

Lucrările de analiză citologică ale lui LEVITSKI şi BENETSKAIA (1930, 1931) asupra
mitozei la hibrizii fertili dintre grâu şi secară au scos în evidenţă starea amfidiploidă a lor şi au
deschis calea a numeroase şi diferite studii citogenetice. Prima reprezentare a cromozomilor de
triticale datează din 1929.
BERG şi OEHLER (1928) au făcut prima analiză citologică detaliată, la mai multe forme de
triticale octoploid, printre care şi triticale Rimpau.
În „The cytogenetics of Triticale”, O’MARA (1953) face o sinteză a informaţiilor privind
citologia formelor de triticale, referindu-se cu precădere la cercetările lui BERG (1937), BERG şi
OEHLER (1938) şi Munzing (1939).
Formele octoploide (2n=56), hexaploide (2n=42) şi tetraploide (2n=28) se diferenţiază mult
între ele în ceea ce priveşte caracteristicile citologice şi citogenetice.
Triticalele se pot obţine pe mai multe căi, de aceea şi structura citogenetică este diversă, cu
particularităţi citologice diferenţiate după cantitatea de heterocromatină, morfologia cromozomilor,
prezenţa sau absenţa cromozomilor B etc.
Genotipul unei specii este transmis printr-un proces cromozomal caracteristic, determinat de
numărul, lungimea, forma şi structura cromozomilor.
Formele de triticale provin din genitori foarte diverşi. Complexul cromozomal diferenţiat al
formelor parentale se regăseşte în amfidiploidul de triticale într-o măsura mai mare sau mai mică.
Pentru aceste considerente este necesar să se prezinte cariotipul unor genitori ai formelor de triticale.
Cariotipul speciei Secale cereale (2n=14) este alcătuit din grupe de cromozomi morfologic
distincte şi anume: două perechi metacentrici, două perechi submetacentrici/submetacentrici, două
perechi submetacentrici şi o pereche submetacentrici cu satelit.
Cariotipul speciei Triticum turgidum (2n=28) este alcătuit din şapte cromozomi metacentrici,
cinci cromozomi submetacentrici şi cinci cromozomi submetacentrici cu satelit.
Cariotipul speciei Triticum durum (2n=28) este alcătuit din trei grupe de cromozomi şi anume;
metacentrici cromozomii 8, 12 şi 14, submetacentrici cromozomii 2, 3, 7, 9, 10, 11 şi 13 şi
telocentrici cromozomii 1, 4 şi 5. Cromozomii 4 şi 10 poartă sateliţi.
Cariotipul amfidiploidului T turgidum x Secale cereale (2n=42) conţine 13 perechi de
cromozomi metacentrici, patru perechi submetacentrici, şi patru perechi cu sateliţi. Prezenţa
cromozomilor cu sateliţi la cariotipul de triticale este controversată, astfel că TUDOSE (1969, 1970 şi
1972) evidenţiază la formele studiate cinci cromozomi cu sateliţi.
EVANS şi JENKINS (1960), BHATTACACHARYYA şi colaboratorii săi (1961) consideră
că regiunea constricţiei secundare a perechii a VII-a de la secară nu se evidenţiază la amfidiploizi în
prezenţa cromozomilor de la grâu. Analizele efectuate asupra cariotipului la unele forme hexaploide
au evidenţiat prezenţa a cinci cromozomi metacentrici, 13 submetacentrici, o pereche subterminală, şi
doi cromozomi cu sateliţi. La amfidiploizii de triticale numărul şi mărimea sateliţilor e variabilă.
Morfologia cromozomilor din cariotipul de triticale este modificată în comparaţie cu cariotipul
speciilor utilizate ca forme parentale. Se consideră că prezenţa cromozomilor de secară şi de grâu în
citoplasma de grâu duce la modificări în morfologia cromozomilor. Morfologia cromozomilor de
secară se modifică atunci când sunt incluşi în nucleul de la triticale. Analiza cariotipului de triticale a
evidenţiat şi prezenţa cromozomilor B în număr variabil. Prezenţa cromozomilor B atestă modificări
cantitative şi calitative la nivelul materialului genetic şi o creştere inegală a ADN-ului din celule. În
cercetările efectuate la USAMV Timişoara, DRACEA şi GALIA BUTNARU, în anul 1978, observă
că în cariotipul hibrizilor direcţi şi reciproci de grâu x triticale cromozomii B sunt în proporţie
diferită. La trei hibrizi Triticale x Triticum aestivum s-au identificat 1-2 cromozomi B la 5 până la
90% din plante. În hibridarea reciprocă Triticum aestivum x Triticale frecvenţa cromozomilor B
creşte de la 15 până la 95% din plantele analizate, numărul lor variind de la unu la patru. Frecvenţa
cromozomilor B în populaţiile hibride din F2 este superioară faţă de F1, ceea ce permite să se
considere că prezenţa cromozomilor B conferă microsporilor viabilitate sporită şi o distribuţie
preferenţială.
În diviziunea mitotică la Triticale nu se disting anomalii evidente. Aneuploidia nu duce la
perturbarea mitozei. Ciclul mitotic se desfăşoară în decurs de 11-12 ore, timp care este intermediar
între cel al formelor parentale (KALTSIKES, 1971, 1972).
Ciclul celular la formele hexaploide primare de triticale este mai scurt decât cel al formelor
parentale. Ciclul celular al formelor hexaploide secundare, avansate în procesul de ameliorare, este
mai lung faţă de cel al formelor primare. Modificările observate în durata fazei de sinteză a ADN au
determinat efectuarea analizelor cantitative, care au scos în evidenţă diferenţe în conţinutul în ADN
dintre diferitele linii şi forme parentale.
KALTSIKES (1971) a constatat, în cazul formelor hexaploide de triticale, o cantitate de ADN
superioară celei de la formele parentale, iar această creştere nu este datorată prelungirii ciclului
mitotic. Determinările cantitative efectuate de BENNETT şi SMITH (1972) la formele octoploide
indică valori cantitative intermediare între cele ale formelor parentale. Observaţiile efectuate asupra
mitozei din vârfurile rădăcinii, la unele linii de triticale, au evidenţiat o rată scăzută de anomalii (6,5-
8,3%), cel mai adesea fiind observate anomalii de tipul cromozomilor retardatari, fragmente, punţi
cromatidice în anafază şi telofază, fusuri nucleare multipolare, micronuclei şi celule poliploide.
Aproape aceleaşi anomalii s-au observat şi în mitoza celulelor tapetale. Anomaliile din mitoza
premeiotică duc la formarea de celule mamă ale polenului cu număr diferit de cromozomi fie
hiponumerari, fie supranumerari. La formele primare, frecvenţa aberaţiilor este net superioară faţă de
aceea de la formele secundare sau ameliorate.
La triticale meioza decurge diferit la formele cu grad de ploidie diferenţiat. Durata ciclului
meiotic la formele octoploide este mai scurtă decât la formele parentale. La formele hexaploide este
intermediară, fiind mai scurtă decât la secară, dar mai lungă decât la grâu (BENNETT şi
KALTSIKES, 1973).
În leptonem este dificil de identificat anomalii cromozomale. TARCOWSKI (1968) şi
SKUTINA şi KVOSTOVA (1971) au constat diferenţe între numărul nucleolilor în celulele mamă ale
polenului. Liniile cu un singur nucleol, în celulele mamă, prezentau stabilitate meiotică ridicată, în
timp ce la liniile cu doi nucleoli labilitatea meiotică era foarte accentuată. În leptonem are loc un
proces de heterocromatizare, urmat de aglutinarea unei mase variabile de cromozomi.
Heterocromatizarea indică procese certe de alterare a ADN, ceea ce duce la migrarea din celule a unei
părţi din cromozomi prin citomixis.
În pachinem şi diplonem sunt observabili univalenţii; bivalenţii par a fi normal formaţi, la
aceştia chiasmele apar de asemenea normale.
În diachineză se observă bivalenţi normal formaţi, alături de univalenţi şi multivalenţi.
TSUCHIYA (1970) a explicat frecvenţa mai ridicată a univalenţilor din metafaza I, în comparaţie cu
cea din diachineză, prin separarea timpurie a bivalenţilor achiasmatici şi separarea timpurie a
bivalenţilor în timpul migrării către placa ecuatorială.
Faza în care se disting cu uşurinţă şi exactitate anomaliile din meioză este metafaza I.
Univalenţii, de obicei, se dispun la periferia plăcii ecuatoriale. Prezenţa univalenţilor depinde de mai
multe cauze şi anume: gradul de ploidie (la formele hexaploide frecvenţa univalenţilor este mai
redusă faţă de formele octoploide), condiţiile de mediu şi stabilitatea liniilor. Multivalenţii sunt
observaţi cu o frecvenţă mai mare la liniile instabile. Frecvenţa mai ridicată a multivalenţilor se
explică prin heterozigoţia de translocaţie. Translocaţia este un proces comun la formele hexaploide de
grâu, dar şi la formele tetraploide de grâu; translocaţia este un fenomen frecvent, de aceea formarea
de multivalenţi în cazul liniilor de triticale cu un pedigreu complex pare a fi normală încât şi la specii
diferite de secară au fost observate translocaţii, ceea ce explică formarea de multivalenţi în cazul
liniilor de triticale în a cărui pedigreu intră mai multe specii de secară.
În anafaza I, univalenţii au o comportare foarte diferită; ei pot migra neordonat la polii fusului
nuclear, formând celule cu număr diferit de cromozomi; pot rămâne pe placa ecuatorială,
reorganizându-se în micro-nuclei, în celulele diadei; sau pot să cliveze ca în mitoză, migrând câte o
cromatină în polii celulelor fiice şi astfel se formează diade normale. În telofaza I pot fi observaţi
univalenţi rămaşi în afara nucleilor fii, care cel mai adesea se organizează în micronuclei. În cea de-a
doua parte a meiozei, frecvenţa anomaliilor este mai redusă, deoarece în interfază celulele cu aberaţii
cromozomale pot fi excluse de la diviziune.
În anafaza II au fost observaţi retardatari cromatidici, care sunt incluşi în nucleul tetradei sau
formează micronuclei. Atât la formele octoploide, cât şi la cele hexaploide, au fost remarcate celule
poliploide. Poliploidia, care la unele linii octoploide poate să fie într-o proporţie mai mare de 10% din
celulele observate, se poate explica prin inhibarea formării fusului nuclear în metafaza I. Instabilitatea
meiotică, exprimată prin formarea de univalenţi, punţi cromatice, fus multipolar sau inhibarea
formării lui, este cauzată de diferenţele dintre ciclul meiotic al cromozomilor de la grâu şi secară
(alocilie genomică), de prezenţa heterocromatinei factorilor citoplasmatici, condiţiilor de mediu
variabile sau a modului de polenizare.
Alocilia genomică este o încercare de a explica formarea univalenţilor la triticale. Durata
meiozei la formele diploide, tetraploide şi hexaploide este mai lungă la plantele care conţin
cromozomi de secară. BENNET (1974) a constatat că anomaliile din meioză se datorează timpului
insuficient pentru formarea bivalenţilor de la secară în zigo-pachiten, ceea ce duce la alocilia
genomică, care nu în toate cazurile este vizibilă. La formele octoploide timpul de zigoten şi pachitem
este suficient pentru formarea bivalenţilor de la grâu, dar insuficient pentru formarea celor de la
secară. Conţinutul mai ridicat în ADN din celulele mamă ale polenului de la secară reclamă un timp
meiotic mai îndelungat faţă de cel de la grâul tetraploid. Când sunt combinate genomurile de la grâul
tetraploid cu cel de la secară, la hibridul hexaploid ciclul meiotic este mai scurt, ceea ce duce la
formarea univalenţilor. ROUPACHIAS şi KALTSIKES (1977) au studiat efectele genomurilor D şi
R asupra diferitelor faze ale meiozei, constatând că factorii genetici din genomurile D şi R au un rol
mai hotărâtor în formarea bivalenţilor decât schimbările cantitative la nivelul cromozomilor şi
conţinutul de ADN. Ca şi la grâu, şi la triticale durata meiozei este afectată prin adiţia sau eliminarea
diferitilor cromozomi. Prezenţa heterocromatinei în cantitate mai mare în cromozomii de secară a dus
la ideea că aceasta ar fi implicată în sinapsa cromozomală. THOMAS şi KALTSIKES (1976) au
observat că zonele heterocromatice de pe cromozomii de secară nu se împerechează în metafaza I la
triticale. MERKER (1976) a găsit diferenţe în conţinutul şi în modul de dispunere a heterocromatinei
la diferite linii de triticale. Utilizând plante la care zona heterocromatică telomerică largă era absentă,
prin deleţie, acelaşi autor a constatat creşterea sinapsei cu 2/3 faţă de plantele care conţineau zona
heterocromatică telomerică şi la care perechea cromozomală forma un bivalent deschis sau rămânea
sub formă de univalenţi. Aceste observaţii au condus la concluzia că heterocromatina joacă un rol
important în formarea bivalenţilor şi în stabilitatea citologică la triticale. La multe linii de triticale
bune ca fertilitate a fost observată o cantitate mai mică de heterocromatină, ceea ce indică o tendinţă
de selecţie împotriva omologilor purtători ai regiunii heterocromatice telomerice. Utilizarea unor linii
de triticale la care heterocromatina telomerică să fie complet îndepărtată ar fi o cale de sporire a
fertilităţii.
Datorită posibilităţilor de identificare al fiecărui cromozom cu zonele heterocromatice şi
eurocromatice specifice, WEIMARCK (1975) a putut analiza incidenţa heterocromatinei la linii
consangvinizate de secară. Tehnica de bandare Giemsa a condus la identificarea individuală a
cromozomilor, atât a celor de la secară, cât şi a celor de la grâu. Interacţiunea nucleu – citoplasmă
poate fi responsabilă de formarea univalenţilor şi de instabilitatea meiotică. LARTER şi HSAM
(1973) au obţinut linii identice, dar cu citoplasmă diferită, la care numărul univalenţilor pe celulă a
fost diferit.
LARTER şi colaboratorii săi (1968) au constatat că instabilitatea meiotică şi formarea
univalenţilor sunt o consecinţă a condiţiilor de mediu şi anume, la temperaturi diferite, frecvenţa
univalenţilor pe celulă este diferită.
Polenizarea influenţează formarea bivalenţilor în mod diferit. Triticalele conţin cromozomi
de la grâu, la care formarea bivalenţilor este controlată de câteva gene specifice şi cromozomi de la
secară, la care formarea bivalenţilor este sub control poligenic. Autopolenizarea sau alopolenizarea
sporeşte formarea univalenţilor, ceea ce măreşte frecvenţa anomaliilor din meioză. Cert este că
meioza decurge anormal, formarea univalenţilor, care duce la perturbaţii meiotice grave, fiind sub
controlul la o serie de factori ce nu sunt încă elucidaţi în totalitate. Procesul de regularizare al
meiozei duce în final la un grad diferit de viabilitate a polenului. În urma gametogenezei se
formează gameţii a căror funcţionalitate este diferită. Megasporul rămâne funcţional în condiţii de
aneuploidie ridicată, producând plante F1 şi atunci când numărul de cromozomi variază de la 24 la
30, în timp ce polenul este rareori funcţional în asemenea condiţii. Toleranţa diferită la aneuploidie
şi capacitatea de transmitere a unui număr diferit de cromozomi prin microspori sau megaspori
devin clare dacă avem în vedere că în timpul germinaţiei are loc competiţia între microspori şi că
tubul polinic se formează din rezervele existente în acesta, în timp ce oosfera este hrănită de planta
mamă şi nu intră în concurenţă cu alte oosfere. În felul acesta, formele euploide instabile vor
produce oosfere aneuploide funcţionale, ceea ce va mări procentul aneuploidiei cu fiecare generaţie
reproductivă. Germinarea defectuoasă a grăuncioarelor de polen aneuploide sporeşte sterilitatea la
triticale. În grăunciorul de polen se disting cele două spermatii în celula vegetativă. O anteră de
triticale formează 3.000 - 9.000 de microspori, cu mult mai puţin decât o anteră de grâu (12.000 -
130.009 sau la secară 15.000 - 18.000).
În comparaţie cu alcătuirea normală, au fost observaţi microspori cu spiralare incompletă a
uneia sau a ambelor spermatii, datorită diviziunii de maturare incomplete sau aberante.
Citodiferenţierea aberantă duce la formarea de microspori cu spermatii sau celule vegetative
suplimentare. Faţă de procentul de anomalii observat în meioză, proporţia microsporilor anormal
structuraţi morfologic este mult mai mică, ceea ce dovedeşte că procesul de autoreglare, prin
eliminarea celulelor cu anomalii majore, acţionează pe tot parcursul procesului de gametogeneză.
Variabilitatea dimensiunilor grăuncioarelor de polen este mare şi asemănătoare cu cea observată la
grâu. Raportul dintre cele două diametre situează formele de triticale în grupe distincte de
morfologie, mai aproape de grâu (1,05) sau mai aproape de secară (1,28). În medie, raportul celor
două diametre la triticale este intermediar între cel al grâului şi cel al secarei.
Megagametofitul la triticalele hexaploid conţine oosfera, două sinergide, doi nuclei polari
(nuclei secundari) şi un aparat antipodal mare, în care numărul şi mărimea celulelor sunt foarte
diferite. Când în microspor se desfăşoară diviziunea de maturare, gametofitul femel este
transformat în patru nuclei dispuşi liniar. După 4 până la 15 ore de la polenizare are loc dubla
fecundare prin fuziunea unei spermatii cu nuclei polari (după 4-5 ore) şi a altei spermatii cu oosfera
(după 10-15 ore). În formarea endospermului şi a embrionului se produc decalaje evidente de la
început. Prima diviziune a endospermului are loc după 6-8 ore de la polenizare, în timp ce prima
diviziune a zigotului se produce după 15-20 de ore.
Formarea endospermului începe după 6-8 ore de la polenizare, prin diviziuni mitotice
succesive sincrone. Între diferite linii de triticale există diferenţe din punctul de vedere ale
ciclului mitotic, la unele linii mitoza fiind mai activă, iar la altele mai lentă. Durata ciclului
endospermic (3n) pare să fie de 6-7 ore, fiind mult mai scurtă decât a ciclului mitotic din celulele
meristemului radicular (2n) (10-12 ore). Durata ciclului celular descreşte prin creşterea nivelului
de ploidie. După 60 de ore de la polenizare, diviziunea endospermului se diferenţiază de la
individ la individ, de la linie la linie. Astfel la liniile de triticale ameliorate sincronia şi ciclul de
diviziune a endospermului au fost mai stabile în comparaţie cu liniile mai noi. Procesul de
celularizare a endospermului începe după 96-120 de ore după polenizare. Diviziunea
endospermului este mai rapidă în zona micropolară, în jurul embrionului, de unde începe şi
celularizarea. În diviziunea endospermului au fost observate anomalii ca: punţi cromatidice,
picnoze, nuclei fuzionaţi cu o rată scăzută. După ce procesul de celularizare s-a produs şi cel de
depunere al amidonului în celule este în curs, din zona centrală începe degenerarea celulelor, cel
mai frecvent din zona antipodală şi numai rareori cu cea embrionară. Degenerarea endospermului
determină o slabă aprovizionare a embrionului şi, în final, duce la moartea lui. Cantitatea de ADN
în celulele endospermului este variabilă, adesea fiind mai ridicată.
Formarea embrionului la triticale decurge mult mai lent decât cea a endospermului.
Diviziunea embrionului nu este sincronă. La 24 de ore de la polenizare, proembrionul, la prima sa
diviziune, s-a format din 2-5 celule. La 72 de ore de la polenizare embrionul este piriform (20-30
de celule) cu o celulă mai mare, orientată către micropil. Aparatul antipodal se formează pe seama
endoreduplicării, numărul, forma şi volumul celulelor fiind variabile. Diviziunea antipodelor
continuă până la 20-60 de ore de la polenizare, în timpul fecundării morfologia antipodelor se
modifică. La începutul fecundării antipodele sunt în interfază, în care se observă zone intens
colorate numite cromomeri care reprezintă cromozomii de secară şi câte un nucleol mare. La 96 de
ore de la polenizare, aparatul antipodal începe să degenereze. Degenerarea antipodelor poate fi mai
timpurie sau mai târzie, în funcţie de genotip. La liniile cu un grad de şiştăvire redus aparatul
antipodal a crescut în dimensiuni până la 40-50 de ore de la polenizare şi şi-a menţinut funcţiile
până la 120 de ore de la polenizare. Prezenţa unui aparat antipodal masiv şi funcţional timp
îndelungat, după polenizare, constituie un factor esenţial pentru formarea seminţelor normale,
neşiştăvite. Se crede că secara este forma parentală care este responsabilă de degenerarea timpurie a
antipodelor, de formarea nucleilor endospermici aberanţi şi de şiştăvirea boabelor de triticale.
Poliploizii de substituţie sunt forme la care unul sau mai mulţi cromozomi de secară au fost
substituiţi de un număr egal de cromozomi homeologi din genomul D. Triticale hexaploid are
formula genomică AABBRR şi grâul hexaploid formula AABBDD. Încrucişind aceste forme se
obţin hibrizi hexaploizi, care în F1 au genomul AABBRD. După cum rezultă, două genomuri în
asemenea organisme, R şi D, se află în stare haploidă, regăsindu-se în meioză în stare univalentă.
În meioza hibrizior genomul A formează 7 bivalenţi, genomul B alţi 7 bivalenţi, alături de
care se găsesc 7 univalenţi R şi 7 univalenţi D, după formula 7II A+7II B + 7 IR + 7ID.
În timpul meiozei, parte din univalenţi sunt eliminţi, parte pot fi transformaţi în generaţia
următoare. Între descendenţe ar trebui să se găsească toate formele de cornbinaţii posibile de la
Triticale la grâu, printre care şi forme cu cromozomi R şi D.
O astfel de combinaţie favorabilă este Armalillo, la care a fost depistată perechea 2D, care a
substituit o pereche de cromozomi 2R din genomul R (GUSTAFSON şi ZILLINSKI, 1973).
Această substituţie 2R cu 2D a favorizat vizibil creşterea fertilităţii. Ulterior s-a demonstrat că
cromozomii: 4R, 5R, 6R influenţează dezvoltarea endospermului. Formele la care lipsesc chiar şi
numai doi dintre aceşti cromozomi formează boabe bine umplute.
Având în vedere posibilităţile foate largi de transmitere în gameţi a cromozomilor din
genomurile R şi D, la care raportul poate varia de la 0:7 până la 7:0, apare întrebarea: care
dintre aceste forme cu cel de-al treilea genom combinat prezintă interes pentru ameliorari.
Răspunsul este dat de cercetările efectuate de SEMENOV şi SEMENOVA (1983), precum şi de
FEDOROVA (1984), care, pe baza analizei cromozomilor prin metoda C – colorare a unui
număr mare de hibrizi de triticale de tip grâu –, au demonstrat că sub raport practic cele mat
interesante forme de substituţie sunt cele care conţin 4 până la 7 cromozomi de secară. Deosebit
de valoroase s-au dovedit liniile cu 5 perechi de cromozomi de secară în următoarea
componenţă: l R, 3R, 5R, 6R, 7R.
Liniile cu 4 perechi de cromozomi în componenţă (1R, 5R, 6R, 7R) s-au dovedit mai puţin
valoroase. Valoroase sunt şi alte forme de substituţie cu 5 perechi de cromozomi R, cu 6 perechi şi
chiar cu 4 perechi de cromozomi R, dar cu altă componenţă. Aceiaşi autori au semnalat pentru
prima data substituţia cromozomului 1R, care de obiecei nu lipseşte, pentru că lângă satelitul
acestui cromozom se află gena care condiţionează producerea de ARN şi deci cromozomul are,
importanţă adaptivă.
Formele care pierd acest cromozom nu au posibilitate de adaptare şi deci sunt foarte rare.
După aspectul exterior şi componenţa cromozomală, formele de substituţie se pot separa în 3 grupe:
forme de substituţie de grâu, care poartă una sau două perechi de cromozomi de secară (R), forme
de substituţie intermediare cu 3-4 perechi de cromozomi, triticale de substituţie, care au 5-6 perechi
de cromozomi de secara (R).
Pentru ameliorare sunt importante şi liniile de grâu de substituţie cu 1-2 perechi de
cromozomi R, pentru că indică ce caractere conţin aceşti cromozomi. Importante s-au dovedit
liniile de grâu cu cromozomi translocaţi, ca 1B/1R şi 1B/1R - 1B. Până în prezent nu există date
care să ateste prezenţa unei linii de grâu cu alt cromozom de secară decât 1R. Se cunosc însă
situaţii când cromozomii sunt translocaţi: 1R/2R şi IR/6R, dar şi în asemenea cazuri este
prezent măcar un segment din cromozomul 1R. Se apreciază că poliploizii de substituţie
constituie, probabil, cauza superiorităţii fomelor de triticale rezultate din hibridarea dintre
Triticale x T. aestivum.
Liniile de substituţie cu una, două sau trei perechi de cromozomi ai genomului D au
caractere agronomice deosebit de favorabile şi o producţie ridicată. Cromozomii de secară R sunt
primii care se pierd şi sunt prezenţi numai atunci când există întregul complex cromozomal R.
Cromozomii 3R, 4R/7R, 5R, 6R sau 7R/4R s-au găsit prezenţi în proporţie de 70, 77, 60, 73 şi 50%
din plante. Concluzia care se desprinde este aceea că sunt posibile diverse substituţii de cromozomi
care induc în genotipurile respective însuşiri noi şi utile, dar deocamdată problema formelor de
substituţie rămâne încă prea puţin studiată.
2.11. Cerinţele biologice ale speciei triticale
2.11.1. Cerinţele faţă de temperatură

La triticale, ca la grâu şi la secară, germinarea seminelor are loc începând de la temperaturi


scăzute de 1-20C. Temperaturile de 10-250C asigură o răsărire rapidă şi uniformă.
Am constatat că în cursul vegetaţiei, triticalele necesită o sumă de peste 2.200-2.300 0C. Pentru
o înfrăţire optimă, triticale are nevoie în toamnă de o perioadă mai lungă de vegetaţie activă cu
temperaturi de peste 120C.
Desăvârşirea înfrăţirii în toamnă necesită epoci de însămânţare mai timpurii pentru a se
termina înfrăţirea plantelor înainte de apariţia fazei de călire a acestora, care intervine de obicei când
temperatura aerului coboară sub 50C.
În condiţii mai puţin favorabile de realizare a călirii plantelor, rezistenţa la ger a formelor de
triticale se reduce simţitor. După tipul de dezvoltare şi cerinţele faţă de regimul termic, triticale
prezintă forme de toamnă, care solicită pentru stadiul de vernalizare o perioadă cu temperaturi
scăzute, şi forme de primăvară, la care cerinţele pentru vernalizare sunt mult reduse. În afară de
acestea există o mare diversitate de forme care se diferentiază după intensitatea cerinţelor faţă de
temperatură. În experienţe am folosit 7 soiuri de triticale de toamnă, şi anume: Plai, Trilstar, Gorun,
Stil, Titan, Haiduc şi TF2.
Deşi formele de triticale reclamă temperaturi mai ridicate, ele sunt totuşi mai sensible,
nesuportând temperaturile excesive. Prin masa foliară abundentă, în condiţiile de insolaţie puternică,
se pierde prin transpiraţie o cantitate mare de apă, ceea ce stânjeneşte evident dezvoltarea plantelor.
Triticale, mai mult decât alte cereale, necesită temperaturi mai moderate în faza de umplere a bobului,
fapt pentru care realizează producţii mai mari şi de mai bună calitate, sub aspectul umplerii bobului în
ani mai termostabili.

2.11.2. Cerinţele faţă de fotoperioadă

Spre deosebire de alte plante de cultură, triticale creşte tot atât de bine în condiţii de zi lungă,
cât şi de zi scurtă, fiind planta care din acest punct de vedere are plasticitatea cea mai largă. Triticale
este totuşi o plantă de zi lungă. KISS (1968) a urmărit şi a reuşit obţinerea unor forme dc zi scurtă
care să poată să crească bine şi la altitudini înalte. Pe baza cercetărilor efectuate s-a tras concluzia că
sensibilitatea mai redusă la durata zilei la triticale este un caracter cu ereditate intermediară şi că
aceasta este înlănţuită cu însuşirea de rezistenţă la ger. Reacţia mai slabă la durata fotoperioadei
influenţează favorabil creşterea rapidă din primăvară, acumularea de substanţă uscată, a hidraţilor de
carbon şi a conţinutului în aminoacizi şi în final producţia.
Determinări efectuate în această privinţă pe parcelele unde am avut experienţe precum silla
SCDA - Albota au demonstrat că cea mai mare intensitate a regimului de creştere în înălţime se
realizează la triticale la nivelul fazei de înspicare. În acestă direcţie, triticale evidenţiază o comportare
intermediară între cea a grâului şi cea a secarei.
Lipsa de reacţie la durata fotoperioadei influenţează adaptabilitatea ridicată a formelor de
triticale în diferitele zone geografice şi utilizarea mai eficientă a energiei solare.

2.11.3. Cerinţele faţă de umiditate

Experienţele efectuate recent în condiţii naturale de secetă excesivă din anul 2007 au
demonstrat ca triticale suportă mai bine decât grâul lipsa de apă, datorită sistemului radicular mai
puternic. Nevoile cele mai ridicate de apă sunt evidente în timpul împăierii, înspicării, înfloririi şi
începutului formării boabelor imediat după polenizare. Dacă intervin perioade de secetă de la
împăiere la înspicare, spiculeţele de la baza spicului degenerează şi se atrofiază.
Seceta din faza de înspicare - înflorire determină, de asemenea, sterilitatea, fie prin
degenerarea spiculeţelor din partea superioară a spicului sau a florilor centrale din spiculeţ, fie prin
formarea de celule reproducătoare afuncţionale. Asemenea situaţii s-au semnalat în anul 2007 când
culturile de triticale au evidenţiat o sterilitate parţială a spiculeţelor de la baza şi de la vârful spicului.
Dimpotrivă, prelungirea perioadei de înflorire - maturitate face ca plantele să-şi desăvârşească
producţia de boabe în condiţii de secetă şi temperaturi ridicate, ceea ce adesea conduce la şiştăvirea
boabelor şi reducerea recoltelor.

2.11.4. Cerinţele faţă de sol


Triticale se caracterizează printr-o plasticitate genetică evidentă şi creşte destul de bine pe
orice tip de sol, de la solurile nisipoase până la cele podzolice, chiar şi pe cele foarte superficiale, ori
în curs de formare.
Pe baza cercetărilor efectuate s-a constatat că reacţionează bine pe terenuri cu fertilitate
naturală redusă, umede şi cu aciditate ridicată, cum sunt solurile albice sau brun luvice de la Albota.
În acelaşi timp evidenţiază o toleranţă superioară faţă de toxicitatea ionilor mobili de aluminiu
în sol (ITTU şi colab., 1988). Deşi este puţin sensibil la aciditatea solului, s-a constatat totuşi că pe
solurile cu un pH (H2O) de 4,5-4,0 recolta este sensibil influenţată. În asemenea condiţii se
înregistrează o reducere a taliei plantelor şi o înfrăţire mai slabă. Pe solurile mai indicate pentru
secară, triticale realizează producţii superioare grâului, dar relativ egale sau mai scăzute decât secara.
Din aceasta cauză, zonarea culturilor de triticale urmăreşte cu precădere terenurile marginale
din zona de cultură a grâului. Faţă de condiţiile de fertilitate a solului s-a constatat că există o
specificitate genotipică la triticale. Unele linii hexaploide din sortimentul cunoscut de triticale au
manifestat o comportare mai bună pe terenunile foarte uşoare, nisipoase, în timp ce alte forme, din
contră, s-au dovedit mai productive pe terenurile cu fertilitate naturală mai bună.

2.11.5. Cerinţele faţă de nutriţia minerală

Cerinţele faţă de substanţele nutritive la triticale, pe parcursul perioadei de vegetaţie, sunt


diferite, fiind impuse de starea plantelor, condiţiile de climă şi sol, planta premergătoare şi
îngrăşămintele aplicate.
Unul dintre elementele importante pentru triticale, ca şi pentru celelalte cereale, este azotul.
Aceasta şi pentru faptul că triticale se cultivă în general pe soluri mai sărace. Lipsa azotului din sol şi
din plantă este pusă în evidenţă prin îngălbenirea frunzelor, chiar oprirea creşterii şi apoi înroşirea şi
uscarea plantelor.
Fertilizarea plantelor cu azot măreşte gradul de înfrăţire, creşte vigoarea generală a acestora şi
contribuie la sporirea produţiei. Date experimentale, efectuate cu doze diferite de azotat, au
demonstat că pe măsura creşterii dozelor de îngrăşăminte de la 18 până la 90 kg/ha azot s.a. a crescut
simţitor producţia, însă la doze mai mici de azot, triticalele dau producţii mai mari decât grâul. Pe
măsura creşterii dozelor de îngrăşăminte cu azot în boabele de triticale creşte conţinutul de azot,
mangan, molibden, şi s-a redus conţinutul de calciu şi zinc. Nu s-au semnalat modificări ale
conţinutului de fosfor, potasiu, magneziu, fier şi cupru în bob, dar s-a înregistrat reducerea cantităţii
de molibden şi sporirea potasiului în tulpină.
Fosforul este necesar atât ca element nutritiv, cât şi pentru folosirea mai eficientă a azotului de
către plante. Lipsa fosforului frânează şi la triticale sinteza albuminelor, fapt pentru care este
indispensabil în dezvoltarea plantelor tinere, el participând la procesul de formare a produselor
primare ale fotosintezei şi la sinteza moleculelor de clorofilă. Prezenţa fosforului favorizează
formarea sistemului radicular, grăbeşte maturitatea plantelor, pe când insuficienţa lui întârzie
dezvoltarea, înflorirea şi maturitatea plantelor.
Potasiul se găseşte mai mult în părţile tinere ale plantelor, mai ales în sucul celular. Ca şi
fosforul, potasiul ajută la creşterea conţinutului în clorofilă, carotin, xantofilă şi influenţează
intensitatea creşterii fotosintezei şi sinteza albuminelor. Lipsa potasiului influenţează negativ
înfrăţirea plantelor şi rezistenţa acestora la cădere şi faţă de atacul unor ciuperci. Carenţele mari în
potasiu se evidenţiază prin aceea că frunzele devin mate, iar marginile acestora cafenii, răsucindu-se.
Calciul joacă un rol important în schimbul de hidraţi de carbon. Insuficienţa lui influenţează
dereglarea sintezei zaharurilor şi a albuminelor, reducând intensitatea respiraţiei şi fotosintezei.
Calciul serveşste la neutralizarea acidităţii solurilor şi slăbirea activităţii ionilor de hidrogen şi
aluminiu. Cercetările au demonstrat şi la triticale necesitatea unor microelemente pentru creşterea şi
dezvoltarea normală a plantelor. Printre acestea o importanţă deosebită revine cuprului, care s-a
constatat că intră în compoziţia unor acizi şi fermenţi, şi zincului, care, de asemenea, participă la o
serie de reacţii de fermentare ce influenţează la rândul lor, intensitatea respiraţiei şi fotosinteza
(CIMMYT - Rev., 1979, 1980).
Un rol important are manganul, borul şi molibdenul, microelemente care participă în
metabolismul plantelor, în diferite procese de fermentare influenţând sinteza anumitor substanţe
zaharoase, precum şi reacţiile de fixare biologică a azotului. Faţă de acţiunea sărurilor (NaCl, KCl,
CaCl2) s-a constatat că formele de triticale se comportă asemănător grâului, în timp ce secara s-a
dovedit mai rezistentă (CIMMYT Rev., 1981, 1982).
Cercetările privind sistemul de fertilizare au precizat că azotul este principalul element nutritiv
care determină cantitatea şi calitatea producţiei agricole, solul putând furniza numai parţial necesarul
pentru o recoltă mare. S-a stabilit, de asemenea, că fosforul este deficitar pe cele mai mari suprafeţe
cultivate şi că acesta determină cantitatea, calitatea, dar mai ales stabilitatea producţiei, în diferite
condiţii climatice. S-a stabilit că în condiţiile unui disponibil limitat de îngrăşăminte este preferabil,
sub raport economic, ca azotul şi fosforul să fie aplicate în doze mici sau moderate pe suprafeţe cât
mai mari, la grâu, porumb şi sfeclă de zahăr. S-au stabilit reguli precise pentru aplicarea gunoiului
proaspăt sau fermentat, s-au precizat dozele, culturile şi perioadele optime de încorporare,
valorificându-se cercetările clasice efectuate în perioada interbelică de GORDON, la Beltsville
(S.U.A.) şi în România de HULPOI (1940-1945).
CAPITOLUL III

METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU


CHAPTER III
METHODS AND WORK TECHNICS

Metodele de lucru folosite sunt:


* Determinări în câmp;
* Studii de birou;
* Analiza instrumentală;
* Evaluare;
* Metoda de informare şi studiu bibliografic de referinţă;

În timpul perioadei de vegetaţie, pe solele de experienţă fixate la Albota, s-au făcut


următoarele observaţii şi determinări. Observaţiile fenologice din timpul perioadei de vegetaţie
(rezistenţa la boli, rezistenţa la iernare, densitatea plantelor) s-au determinat prin numărători direct în
câmp: măsurătorile biometrice (înalţimea plantelor, număr de boabe în spice, număr de spice/m) s-au
determinat prin măsurători în teren, numărare şi cântărire în laborator.
Soiurile luate în studiu au fost: TF2, Plai, Colina, Trilstar, Stil, Gorun şi Haiduc.

3.1. Principalele boli ale triticalelor

Triticale evidenţiază o rezistenţă bună la atacul agenţilor patogeni. În general, s-a constatat că
soiurile şi liniile actuale de triticale sunt atacate de aproximativ aceleaşi boli ca şi formele parentale
din care provin. Este posibil ca în viitor, pe măsura diversificarii germoplasmei şi a răspândirii
acesteia în cultură, să apară şi alţi agenţi patogeni mult mai agresivi decât cei cunoscuţi în prezent.
3.1.1. Mucegaiul de zăpadă

Mucegaiul de zăpadă (Fusarium nivale (Fr.) Ges.) este o boală răspândită în zonele umede,
înregistrând atacuri puternice îndeosebi în regiunile unde zăpada în timpul iernii este abundentă şi se
topeşte greu în primăvară. Boala atacă triticalele de toamnă şi se manifestă începând de la răsărire şi
până în faza de rozetă a plantelor. Boabele contaminate dau naştere la colţi infectaţi, care au putere
slabă de străbatere şi răsar greu. Miceliul care se dezvoltă pe frunze este fin, alb-roz şi apare de obicei
sub formă de vetre, dând aspectul denumit ,,mucegai de zăpadă”. Faza cea mai păgubitoare este aceea
când atacul se extinde şi asupra paiului, producând brunificarea şi putrezirea ţesuturilor de la baza
acestuia, slăbindu-i rezistenţa la cădere.
Ciuperca atacă şi spicele, pe care formează un mucegai fin, roşiatic. În această fază boala mai
este cunoscută şi sub denumirea de ,,fuzarioză”, dăunând plantelor prin aceea că boabele şiştăvesc şi
îşi pierd culoarea, devenind albicioase. Boala poate fi prevenită prin utilizarea pentru semănat a unor
seminţe sănătoase şi tratate împotriva acestei boli.

3.1.2. Fuzarioza spicelor

Fuzarioza spicelor (Giberella zae sau Fusarium graminearum) este o boală păgubitoare.
Atacul se produce în toate fazele de dezvoltare a plantelor, de la germinaţie până la maturitate.
Plantulele atacate înainte de răsărire se îngălbenesc, se brunifică, se îndoaie, se răsucesc ca o
spirală şi apoi putrezesc în sol. În faza de înfrăţire, plantele se brunifică în zona coletului sau se
înnegresc, apoi rămân mici, nu mai înfrăţesc şi formează spice mici şi cu boabe puţine. Pe tulpină
boala apare la primul internod, care se înnegreşte. Spicele atacate au de obicei culoarea roşiatică.
Prevenirea bolii se face prin folosirea de sămânţă sănătoasă tratată înainte de semănat cu substanţe
specifice acestei boli (Dividend, Dinitin, Protilyn, Vitalin etc.)

3.1.3. Făinarea
Faţă de atacul de făinare (Erysiphe grarninis f. tritici) majoritatea formelor de triticale sunt
foarte rezistente. Cu toate acestea, există şi forme de triticale mai sensibile, care însă suportă destul de
uşor boala, fără a înregistra pierderi evidente din producţie.
3.1.4. Rugina

Rugina atacă culturile de triticale în mod diferit, în funcţie de condiţiile ecologice şi


genotipurile formelor respective.

Tabelul nr. 13
Conţinutul de alcaloizi (%) în scleroţii de cornul secarei la triticale, la SCDA Suceava,
1980 - 1981
Tipul alcaloidului Triticale Secară
Ergocriptină 0,61 0,40
Ergocornină 0,63 0,45
Ergotamină 0,52 0,45

Scleroţii ciupercii Claviceps purpurea au un conţinut bogat de alcaloizi foarte preţuiţi pentru
utilizarea lor în industria farmaceutică. Cercetări efectuate la SCDA Suceava, în perioada 1980-1981,
au demonstrat că între formele de triticale există genotipuri cu receptivitate sporită la atacul ciupercii,
care produc tipuri alcaloidice diferite (Tabelul nr. 13). S-a constatat că prin infecţia artificială a
plantelor de triticale şi de secară cu spori de la aceeaşi tulpină de Claviceps purpurea, la triticale se
obţin scleroţi cu un conţinut mai bogat de alcaloizi decât la secară. Acest fapt oferă posibilitatea
folosirii culturii acestei plante pentru producerea de scleroţi necesari industriei farmaceutice, pentru
producerea de medicamente. În condiţii optime, prin infecţii artificiale, numărul de scleroţi la un spic
poate depăşi 12 - 15, mărindu-se în acelaşi timp şi conţinutul de alcaloizi.

Alte boli ale bobului:


3.1.5. Malura (Tiletia caries) şi 3.1.6. tăciunele spicelor (Ustilago tritici) se întâlnesc sporadic
în culturile de triticale, fără a prezenta un pericol deosebit pentru producţie. În general, faţă de aceste
boli, triticale manifestă o rezistenţă mai mare decât grâul.
3.1.7. Septorioza (Septoria tritici), care se manifestă la grâu, în ultimii anii din ce în ce mai
frecvent, este semnalată şi la triticale, cu frecvenţă şi intensitate mai redusă. Atacă de obicei limbul
frunzelor, dar poate infecta şi tecile, tulpinile şi chiar spicele. Pe frunze, boala apare începând de la
baza spre vârf, sub formă de pete eliptice, dispuse în direcţia nervurilor, la început galbene, apoi
brune şi rnai târziu de culoare deschisă, înconjurate de o margine brună. Petele iniţial sunt mici, apoi
se măresc, ocupând suprafeţe tot mai mari din limb. Frunzele puternic infectate se usucă şi cad.

3.1.8. Îngenunchierea şi înnegrirea bazei tuipinii (Ophiobolus graminis) are o arie mai redusă
de răspândire la triticale. S-a constatat că formele octoploide sunt mai sensibile. La plantele atacate
tulpinile se rup sau se îndoaie uşor la nivelul solului. Din cauza putrezirii rădăcinilor, plantele se
ofilesc, spicele devin albicioase şi rămân sterile sau formează boabe mici şi şiştave.

3.1.9. Pătarea lanceolară a bazei tulpinii (Cercosporella herpotricoides) apare frecvent în ţările
cu climă mai umedă şi rece, unde atacă majoritatea cerealelor. La triticale a fost semnalată atât în
Mexic, cât şi în Europa. În condiţii deosebit de favorabile, în primăverile reci şi umede, ciuperca
atacă şi paiul, în zona internodurior 1 şi 2, unde formează pete mici, ovale, ,,în formă de ochi”, gălbui
la centru şi cu un halou brun la periferie. Plantele bolnave rămân mici, parţial sau total sterile.
Bacteriozele şi virozele sunt boli care pot să provoace pagube însemnate culturilor de triticale
cu rezistenţă mai redusă. În ambele cazuri de îmbolnăvire, infecţia cuprinde planta în întregime. Nu s-
au semnalat diferenţieri în privinţa receptivităţii între formele octoploide sau hexaploide de triticale.
Prin selecţie pot fi create forme rezistente la bacterioze.

3.2. Dăunătorii la triticale

În culturile de triticale se întâlnesc de obicei aceiaşi dăunători cunoscuţi pentru culturile de


grâu şi secară. Deşi s-au efectuat puţine cercetări sistematice privind rezistenţa la dăunători, totuşi, pe
baza observaţiilor acumulate, s-a constatat că la triticale, în condiţii de cultură mai restrânsă, atacul
dăunătorilor nu este semnificativ.
3.2.1. Tripsii cerealelor (Limothrips denticornis) au o răspândire foarte largă, putând fi
întâlniţi în cele mai diferite zone geografice. Tripsii atacă plantele atât ca adulţi, cât şi ca larve. Spicul
tânăr este atacat de adulţi, iar după formarea boabelor începe atacul larvelor, astfel că în final, în
funcţie de frecvenţa dăunătorilor, se obţin spice cu sterilitate parţială şi cu boabe şiştave.

3.2.2. Gândăcelul ovăzului (Lema melanopus)

Atacul adultului este nesemnificativ, însă larva gândăcelului ovăzului, care de obicei atacă în
vetre, poate compromite cultura în condiţii optime de atac. Atacul poate începe de primăvara
devreme, până în faza de înspicat, cu condiţia ca temperaturile să fie ridicate. Larvele consumă
clorofila din frunze, iar în condiţii de atac puternic frunzele se usucă. Pentru a proteja cultura de
triticale, în anii cu condiţii optime de dezvoltare a gândăcelului (ani secetoşi), în soluţia de erbicidat
se adaugă un insecticid.
Plantele de triticale mai sunt atacate şi de o serie de alte muşte, ca: musca de Hesa (Mayetiola
destructor), buha semănăturilor (Scotia segetum), musca neagră a cerealelor (Oscinella frit),
musca galbenă a cerealelor (Chlorops pumilionis) şi opomizidul gaben al cerealelor (Opomyza
florum). Atacul acestor insecte, îndeosebi în condiţiile de cultură din Albota, nu provoacă pagube
mari culturilor de triticale.

3.3. Obiectivele ameliorării - scopul urmărit - materiale şi metode utilizate


3.3.1. Preocupări actuale de ameliorare la triticale

Obiectivele ameliorării la triticale trebuie să răspundă întru totul cerinţelor pe care le reclamă
cultura celor mai intensive soiuri de grâu şi anume rezistenţa mare la cădere, plasticitate ecologică
largă, rezistenţa la încolţirea în spic, grad înalt de reacţie la nivelul ridicat de agrotehnică, rezistenţa
bună la atacul bolilor şi dăunătorilor, precum şi calitate superioară de morărit şi panificaţie.
În prezent activitatea de ameliorare la triticale este orientată în două direcţii:
1). crearea unui tip de triticale cu destinaţie pentru boabe, de mare productivitate, capabil să
realizeze producţii de 100-120 q/ha, cu pai scurt şi gros, cu o înălţime medie de 80-100 cm. Sub
raportul calităţii, acest tip se caracterizează prin boabe mari, bine formate, având greutatea a 1.000 de
boabe de peste 50 de grame, cu un conţinut ridicat de proteină şi lizină în bob, la formele furajere, şi
cu gluten de calitate bună, la formele destinate pentru alimentaţie.
În cadrul acestui tip se vizează şi realizarea unor forme rezistente la boli şi iernare, care să
prezinte un raport între boabe şi paie cât mai apropiat de 1:1.
2). crearea unui tip de talie mijlocie cu destinaţie mixtă, pentru boabe şi masă verde, cu
înălţimea plantelor de 100-120 cm, cu rezistenţă bună la cădere, cu un potenţial de producţie ridicat,
care să asigure realizarea unor recolte de boabe de 100-120 q/ha şi o cantitate de peste 30-35 t/ha
masă verde. Valoarea furajeră a acestor forme de triticale trebuie să fie întregită de conţinutul ridicat
de proteină digestibilă, atât în bob cât şi în plantă, precum şi de capacitatea mare de înfrăţire, de
ritmul timpuriu de creştere al plantelor, precum şi de însuşirea de otăvire a acestora, după cosire ori
păşunat.
În ameliorarea formelor furajere se ridică probleme serioase legate de faptul că triticalele, în
general, sunt predispuse la infecţia cu cornul secarei, fapt ce constituie un mare neajuns pentru
furajare şi impune în mod obligatoriu introducerea de gene de rezistenţă la atacul acestei ciuperci.
Pe lângă însuşirile complexe care trebuie să caracterizeze în ansamblu formele perfecţionate de
triticale, în preocupările actuale se înscriu şi probleme de perspectivă, printre care folosirea
heterozisului şi elaborarea metodelor de obţinere a seminţei hibride. Legat de aceasta s-a conturat
deja părerea că efectul heterozis la triticale poate avea o importanţă nu mai puţin însemnată decât la
porumb. Această părere se sprijină în principal pe faptul că numeroase forme de triticale manifestă
o tendinţă evidentă de înflorire deschisă, o capacitate ridicată de a produce polen şi o împrăştiere
abundentă a acestuia în aer.
Pornind de la prezenţa genelor de secară în genotipul de triticale, se apreciază posibilitatea de
mărire a alogamiei plantelor şi chiar de inducere la aceasta a sterilităţii citoplasmatice masculine.
Acest fapt poate fi posibil prin utilizarea citoplasmei de Aegilops.ovata, Aegilops caudata şi Triticum
tirnopheevii, care induc vizibil efectul sterilităţii masculine.

3.3.2. Scopul şi obiectivele ameliorării


Pentru realizarea obiectivelor de ameliorare se folosesc tehnici moderne adecvate, atât pentru
obţinerea de hibrizi, cât şi pentru selecţie, ca de exemplu:
1. cultura de embrioni pentru hibridările îndepărtate, care în mod obişnuit nu produc boabe;
2. cultura de ţesuturi, folosirea mutantelor la locusul care controlează împerecherea
cromozomilor, pentru a facilita transferul de gene între cromozomi neomologi;
3. metoda haploizilor dublaţi, folosind hibrizii „grâu x secară”;
4. metode de infecţie artificială adecvate pentru fiecare din boli, incluzând metoda “frunzelor
detaşate” pentru Septoria, injectarea de inocul în florile mediane pentru Fusarium etc., în
scopul selecţiei descendenţelor rezistente;
5. selecţia pentru reglare osmotică ridicată, pe baza expresiei genei corespunzătoare la
grăunciorii de polen etc.
Activitatea de ameliorare ar trebui să ducă în final la crearea unor soiuri noi de triticale, în care
să se regăsească combinate în mod favorabil o serie de însuşiri, precum: capacitatea mare de
producţie, rezistenţa sporită la cădere, scuturare, la încolţirea boabelor în spic, rezistenţa la ger,
iernare, precocitate, rezistenţa complexă la boli şi dăunători, cu însuşiri îmbunătăţite de calitate a
glutenului pentru morărit şi panificaţie, hibridarea şi selecţia.

3.3.3. Capacitatea de producţie

Capacitatea de producţie este cea rnai importantă însuşire a unui soi şi din această cauză se
constituie ca obiectiv fundamental al activităţii de ameliorare. Capacitatea de producţie la triticale, ca
şi la celelalte cereale, este condiţionată de factori intrinse şi de factori de influenţă. De prima grupă de
factori aparţin componentele de producţie, şi anume: productivitatea spicului evidenţiat prin creşterea
numărului de spiculeţe în spic şi numărului de boabe în spiculeţ; mărimea şi greutatea boabelor din
spic; capacitatea de înfrăţire şi de a forma fraţi fertili, care asigură sporirea numărului de spice la
unitatea de suprafaţă (m2).
Dintre factorii de influenţă cu acţiune ecologică sau patologică, au mare importanţă: rezistenţa
la condiţiile nefavorabile de mediu, precum şi rezistenta la încolţirea boabelor în spic, la atacul de
boli şi dăunători şi rezistenţa la cădere.
Principalele elemente ale productivităţii se formează începând cu etapa a V-a a organogenezei
(LELLEY 1980). În această etapă se definitivează numărul de spiculeţe şi de flori în spiculeţ. În
ultima etapă a organogenezei are loc fecundarea şi se definitivează şi numărul de boabe din spic.
Observaţiile efectuate asupra posibilităţilor de realizare a componentelor de producţie ale spicului au
demonstrat că numărul de boabe în spic poate să depindă fie de un număr mare de flori fertile într-un
număr relativ mai mic de spiculeţe, fie invers, de un număr mai mic de flori fertile, dar într-un număr
mare de spiculeţe în spic.
Această situaţie prezintă mare importanţă în procesul de ameliorare pentru că, în funcţie de
aceasta, amelioratorul îşi poate preciza şi urmări din timp tipul şi forma spicului, la soiul nou ce se va
obţine. În legătură cu aceasta, şi la triticale, ca şi la grâu, sunt de preferat, în procesul de ameliorare,
formele cu spicul mai lung, care să formeze în mod normal uneori chiar până la patru boabe în
spiculeţ, faţă de formele cu spice scurte, măciucate, cu peste patru boabe în spiculeţ. În această ultimă
situaţie, producţia de boabe în cadrul spicului este mult diferenţiată sub aspectul mărimii boabelor,
fapt care influenţează negativ randamentul de sămânţă. S-a precizat deja că în multe situaţii spicul
lung corelează pozitiv cu numărul de boabe. După alte date, s-a stabilit că la formele hexaplode de
triticale există o corelaţie pozitivă între productivitatea plantei şi masa a 1.000 de boabe, precum şi
între acestea şi lăţimea frunzei superioare şi cantitatea de stomate de pe aceasta (KALTSIKES, 1974).
Creşterea productivităţii la triticale este strâns legată şi de o mai bună intensificare a activităţii
fotosintetice, cu coeficientul de utilizare a energiei solare.
În prezent se ştie că elementele de producţie sunt caractere de soi şi reprezintă în sine însuşiri
cantitative al căror determinism genetic nu este încă foarte bine cunoscut. În general se admite că
asemenea însuşiri sunt determinate polligenic, iar la triticale sunt cu atât mai complexe cu cât însăşi
natura genetică a acestor forme hibride este complexă. Cu toate ca sunt determinate genetic,
componentele producţiei sunt puternic influenţate de factorii ecologici şi agrofitotehnici. În această
privinţă s-a constatat că cel mai puţin influenţată este greutatea boabelor, elementul cel mai variabil
rămânând totuşi numărul de boabe în spic. În prezent, părerea amelioratorilor de triticale este
unanimă în ceea ce priveşte posibilităţile largi de sporire a capacităţii de producţie, care depăşesc în
această direcţie cele mai bune soiuri de grâu şi de secară. Lucrările de ameliorare în direcţia
capacităţii de producţie la noi în ţară, cât şi pe plan mondial, utilizând cele mai noi şi eficiente metode
de selecţie, vizează realizarea în viitor a unor soiuri de triticale cu potenţial de producţie foarte
ridicat, care să poată depăşi 10.000 — 12.000 kg/ha. Se consideră că la asemenea nivel de producţie
se va putea ajunge prin crearea de forme cu capacitate ridicată de înfrăţire, capabile să formeze în
acelaşi timp plante cu spice mari, care la maturitate să-şi păstreze poziţia puţin aplecată ca să evite
stagnarea apei pe spice, să producă un număr mare de boabe în spic, normal dezvoltate, cu o greutate
pentru masa a 1.000 de boabe de peste 50-60 g.
Gradul de îmbrăcare a boabebor în palee diminuează posibilităţile de scuturare a boabebol şi
contribuie la realizarea unor producţii sporite. Prin selecţie şi hibridări repetate se urmăreşte
realizarea unor linii fără spiculeţe sterile, la baza şi la vârful spicului, cu toate că sterilitatea
spiculeţelor ajunge la triticale până la 15,5%, comparativ cu nivelurile de 8% la grâu şi 6,5% la
secară. În această privinţă, în lucrările de hibridare, se utilizează cele mai valoroase gene cunoscute în
sortimentul de grâu şi secară, pentru formarea unui material iniţial cu spice mari, cu boabe numeroase
şi grele. Se utilizează, de asemenea cu succes, materialul genelor liniilor de triticale hexaploid pentru
inducerea fertilităţii spicului şi a formării unor boabe cu endosperm bine dezvoltat. În acelaşi sens
sunt întrebuinţate şi alte surse genetice, care pe langă elementele de productivitate ale spicului,
transmit la descenţi genele de scurtare a taliei şi sporire a rezistenţei plantelor la cădere.
Succesul ameliorării la triticale, în direcţia sporirii capacităţii de producţie, s-a datorat în
ultima vreme lărgirii fondului genetic prin utilizarea celor mai noi creaţii înregistrate în ameliorarea
grâului, secarei şi chiar a noilor forme de triticale şi prin precizarea comportării acestora ca surse
genice. Prin numeroase cercetări s-a stabilit că pentru obţinerea de soiuri de triticale cu număr mare
de boabe în spic se pot utiliza linii din colecţia CIMMYT, precum şi liniile create în Europa în ţările
vecine României. Numărul liniilor valoroase pentru folosire ca sursă de gene în ameliorarea
capacităţii de producţie a crescut mult şi în ţara noastră prin crearea liniilor şi soiurilor performante
de triticale, atât de INCDA Fundulea, cât şi de SCDA Turda şi SCDA Suceava, care au preocupări
serioase în acest sens.
Această germoplasmă, care reprezintă materialul folosit, are la bază atât germoplasmă de la
CIMMYT, cât şi din alte centre de ameliorare ca: Rusia, Ukraina, Polonia, Ungaria, Germania, Spania.
Pentru realizarea unor linii de triticale cu capacitate ridicată de producţie şi cu o plasticitate cât
mai largă este necesar şi obligatoriu ca experimentarea şi selecţia populaţiilor hibride să se efectueze
în zone ecologice diferite. Prin aceasta formele segregante pot fi mai uşor evidenţiate şi separate ca
material inţial valoros.
Cercetările de agricultură ecologică continuă tradiţia de la INCDA Fundulea, unde, în anul
1994, a fost înfiinţat Colectivul de agricultură ecologică, care ulterior, în anul 2005, a devenit Centrul
Agroecologic de Cercetare, Inovare şi Transfer Tehnologic. Realizările obţinute în programul de
ameliorare de la INCDA Fundulea s-au dovedit a fi competitive cu cele înregistrate în cadrul altor
programe din lume, fapt demonstrat prin înregistrarea soiului Titan în Canada, Franţa şi Ungaria şi a
liniei Decor în S.U.A. Ca urmare a realizărilor obţinute în ameliorare, mai ales în ultima perioadă de
timp, triticale este în prezent o cultură în plină extindere în producţie în România, fiind o posibilitate
de creştere a producţiei totale de cereale, dar şi de diversificare a destinaţiilor de utilizare (furajarea
animalelor, industria alcoolului, biocarburanţi etc.).
Obiectivele cele mai importante de cercetare sunt:
 stabilirea particularităţilor şi soluţiilor agroecologice, inclusiv agroforestiere, de cultivare a
terenurilor cu cereale, leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi furajere etc., de creştere
a animalelor şi de prelucrare a produselor agricole;
 identificarea genotipurilor de cereale (grâu, secară, triticale), plante tehnice şi furajere
corespunzătoare tehnologiilor agroecologice de cultivare a terenurilor, în special a celor
acide, mai sărăcăcioase;
 proiectarea de tehnologii agroecologice şi agroforestiere integrate şi multifuncţionale;
 participarea la programele naţionale şi internaţionale de cercetare-dezvoltare, inovare şi de
educare agroecologică;
 instruirea, perfecţionarea şi îndrumarea elevilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor,
fermierilor şi a altor întreprinzători agroecologişti.
Studiile agroecologice au caracter predominant aplicativ şi vizează în principal îmbunătăţirea
şi conservarea fertilităţii solului, inclusiv prin valorificarea resturilor vegetale şi identificarea
genotipurilor de cereale, leguminoase pentru boabe şi de plante tehnice şi furajere, care conferă
avantaje de calitate şi productivitate în condiţii tipice agriculturii ecologice.

3.3.4. Fertilitatea plantelor

Fertilitatea scăzută la triticale a constituit multă vreme una dintre cele mai mari greutăţi în
ameliorarea acestei culturi. În legătură cu aceasta s-a emis şi acceptat aproape în totalitate părerea că
unul dintre factorii de bază care influenţează fertilitatea mai redusă constă în desfăşurarea anormală a
meiozei. Ca urmare are loc atât reducerea procentului de formare a seminţelor în cadrul liniilor, cât şi
apariţia de forme aneuploide în populaţie.
Instabilitatea citologică la triticale constituie una dintre cele mai serioase probleme de
cercetare, sub raportul cauzalităţii şi mecanismului de manifestare, asupra căreia sunt concentrate
eforturi susţinute în cadrul tuturor programelor de ameliorare. Referitor la aceasta s-a precizat că
deranjamentele cromozomale din meioză implică de obicei cromozomii secarei, care nu pot manifesta
o comportare normală şi un ritm corespunzător de parcurgere a fazelor în citoplasma grâului.
În ceea ce priveşte gradul diferit de fertilitate s-a constatat că acesta poate fi determinat de
anomaliile meiozei, dar poate fi, în acelaşi timp, influenţat şi de alţi numeroşi factori. Când fertilitatea
este exprimată prin numărul de boabe în spiculeţ, ea nu corelează perfect cu gradul de instabilitate
cromozomală, pentru că numărul de boabe dintr-un spiculeţ este determinat nu numai de sterilitatea
gameţilor, ci şi de alţi factori, care influenţează numărul mediu de flori în spiculeţ, cantitatea de polen
şi receptivitatea stigmatelor pentru polenul străin etc.
Fertilitatea şi comportarea meiotică a cromozomilor pot fi condiţionate de diferiţi factori.
Cercetările efectuate asupra liniilor de triticale din seria Armadillo au demonstrat că acestea au o
fertilitate a spiculeţului superioară altor forme, cu toate că au o stabilitate cromozomală mai slabă. În
general însă, în cazul unor constituţii genetice asemănătoare, regularitatea rneiozei are o influenţă
determinantă asupra fertilităţii (SĂULESCU şi EUSTATIU, 1972).
În lucrările de ameliorare, în direcţia creşterii fertilităţii şi productivităţii plantelor, o metodă
eficientă constă în selectarea formelor fertile din populaţiile hibride rezultate prin încrucişarea
formelor hexaploide de triticale între ele, precum şi cu cele octoploide sau prin hibridarea între
triticale şi grâul comun, hexaploid. În acest caz prin selecţie se reţin de obicei plantele cu număr mare
de boabe în spiculeţ şi în spic, precum şi cele cu boabe mari, care s-au dovedit că produc plante cu
fertilitate ridicată.
Metoda nr. 1: Cercetări hibridologice
Efectuate de TVETKOV (1983) asupra hibrizilor între forme de triticale cu acelaşi grad de
ploidie, precum şi asupra celor dintre forme cu grad diferit de ploidie, aceste cercetări au demonstrat
că fertilitatea spiculeţului la hibrizii dintre formele hexaploide este mai ridicată, iar anomaliile
meiotice sunt mai reduse decât în cazul hibrizilor dintre forme cu grad diferit de ploidie
(2n=56x2n=42). În medie s-au înregistrat 53,4-76,8 boabe în spic, în primul caz, faţă de numai 32,3-
40,4 boabe în spic, în cel de-al doilea caz, ceea ce reprezintă de la 1,6 până la 2,7 boabe în spiculeţ şi
respectiv de la 0,8 până la 1,5 boabe în spiculeţ. S-a constatat că posibilităţile de selecţie a formelor
productive în F2 şi F3 sunt mult mai mari la hibrizii din grupa hexaploidă (2n=42x2n=42), la care şi
greutatea boabelor în spic este mai mare (3,1 - 3,3 g) faţă de cea de la hibrizii dintre formele de
triticale cu grad diferit ploidie (2,4 - 2,8 g).
Selecţia în direcţia fertilităţii trebuie să urmărească, de asemenea, gradul de fecunditate şi
capacitatea de formare a boabelor în raport cu numărul florilor primare fecundate.
Metoda nr. 2: Analiza citolologică
A fost posibilă creşterea fertilităţii la triticale, astfel încât în prezent sterilitatea nu mai
constituie o problemă îngrijorătoare pentru amelioratori. În legătură cu aceasta se apreciază că prin
descoperirea liniei de triticale Armandillo, în anul 1968, la Staţiunea Ciudad Obregon din Mexic, s-a
constituit prima sursă genică pentru introducerea şi diversificarea germoplasmei cu fertilitate
normală. Linia Armandillo se încrucişează uşor atât cu grâul, cât şi cu secara, transmiţând fără
complicaţii la urmaşi însuşiri valoroase, precum: fertilitate bună, producţie mare de boabe,
precocitate, talie scurtă, calitate bună a bobului şi cerinţe scăzute faţă de fotoperioadă. În perioada
care s-a scurs după obţinerea acestei forme de triticale, s-au realizat numeroase alte linii şi soiuri
înrudite cu Armandillo, care se utilizează în prezent ca genitori pentru obţinerea de noi soiuri cu
fertilitate ridicată.

3.3.5. Capacitatea de umplere a bobului

Zbârcirea boabelor, precum şi formarea incompletă a acestora au reprezentat unele dintre


neajunsurile de seamă ale calităţii producţiei la triticale, care au însoţit în mod permanent evoluţia
acestei culturi de la începuturi până în prezent. Din această cauză boabele au o structură afânată şi
scad mult în greutate, capată un aspect exterior nesatisfăcător şi, în mod deosebit, se reduc calităţile
de morărit şi panificaţie ale bobului.
Cauzele care conduc la formarea boabelor zbârcite sunt condiţionate genetic şi se regăsesc în
majoritate la nivelul modificărilor structurale care se produc în unele stadii timpurii de dezvoltare ale
bobului.
Astfel, s-a precizat că evidenţierea acestui neajuns se manifestă aproximativ după 34 de zile de
la înflorit, când începe uscarea bobului, care este însoţită de scăderea greutăţii şi a dimensiunilor
acestuia. În acest stadiu, pericarpul exterior devine strâns alipit de stratul de celule cu aleuronă şi
endosperm. De altfel, pe baza a numeroase cercetări, s-a demonstrat că zbârcirea poate fi semnalată
chiar în stadii mult mai timpurii, începând cu dezvoltarea incorectă a endospermului, ca urmare a
diviziunii celulare asincronice, cu pierderea funcţiilor stratului meristematic, periferic al acestuia şi
terminând cu distrugerea sau cu pierderea unor sectoare ale stratului aleuronic. Se apreciază că toate
aceste modificări ale straturilor de celule se produc sub acţiunea fermenţilor şi, în mod deosebit, a
alfaamilazei.
Dezvoltarea a numeroase malformaţii în straturile cu aleuronă şi periferic ale endospermului
este condiţionată de producerea timpurie a unor cantităţi mai mari de alfaamilază, în multe cazuri
legată de lipsa repausului germinativ, care duce la încolţirea boabelor în spic. Rezolvarea problemelor
privind ameliorarea capacităţii de umplere mai bună a bobului şi evitarea neajunsunilor legate de
zbârcirea sau dezvoltarea incompletă a acestuia presupune cercetarea morfologică şi citogenetică a
acestor însuşiri şi precizarea corectă a cauzelor de apariţie a acestora. În această privinţă, un rol
important a revenit îmbunătăţirii metodelor de ameliorare.
Metoda nr. 3: Selecţia repetată
Rezultatele obţinute în direcţia ameliorării formei şi densităţii bobului demonstrează rolul pe
care l-a jucat în această privinţă Metoda nr. 3: selecţia repetată şi riguroasă asupra populaţiilor
obţinute din încrucişarea formelor de triticale octoploide cu cele hexaploide, precum: Triticum
aestivum x Secale cereale // Triticale hexaploid. Sub acţiunea selecţiei au fost realizate forme de
triticale cu însuşiri de formare şi umplere normală a boabelor, forme care, îndeosebi începând din
anul 1970, au contribuit la creşterea evidentă a producţiilor de boabe în general şi a greutăţii
hectolitrice în special.

3.3.6. Selecţia

Progresul în această privinţă a fost lent, devenind foarte evident şi uşor de generalizat, mai
ales după obţinerea în cadrul programului de ameliorare de la CIMMYT, în anul 1971, a liniei
Camel, care, ca şi Armadillo, în privinţa fertilităţii, a constituit sursa genică de bază în ameliorarea
acestei însuşiri. Prin încrucişările multiple efectuate ulterior cu linia Camel, au fost realizate
numeroase alte forme valoroase de triticale, dintre care în anul 1976 a fost obţinută linia Panda,
competitivă cu grâul moale, sub raportul greutăţii bobului. Ambele linii au fost mult utilizate ca surse
genice, folosindu-se cu succes şi în prezent pentru transmiterea însuşirii de umplere normală a
bobului. Se poate spune că majoritatea soiurilor actuale de triticale conţin gene din zestrea ereditară a
acestor prime linii.
În ultimul deceniu se utilizează rnult la încrucişări Triticum persicum, Triticum timopheevi,
precum şi secară, care transmit la hibrizi însuşiri superioare în privinţa aspectului şi greutăţii bobului.
Se caută, de asemenea, obţinerea şi utilizarea unor forme de secară cu conţinut scăzut de alfaamilază.
În prezent, în cadrul programelor de ameliorare pentru îmbunătăţirea capacităţii de umplere normală a
boabelor şi eliminarea fenomenului de zbârcire a acestora, se folosesc şi alte soiuri şi linii noi de
triticale.
În ţara noastră, ca urmare a lucrărilor de ameliorare, au fost realizate o serie de linii şi soiuri
noi, care se remarcă prin boabe normal dezvoltate şi care se pot utiliza ca genitori pentru obţinerea de
soiuri cu boabe mari şi grele.
Sensibilitatea la cădere, determinată de talia înaltă a plantelor, caracteristica comună a
majorităţii soiurilor hexaploide de triticale cultivate, este unul din principalii factori limitativi ai
recoltei la această specie. Din această cauză reducerea taliei plantei, prin introducerea genelor pentru
talie scurtă, atât de la grâu, cât şi de la secară, a constituit obiectivul major urmărit în ameliorarea
noilor soiuri de triticale. Sporirea rezistenţei la cădere s-a impus ca un obiectiv de cea mai mare
importanţă în ameliorarea formelor de triticale, aceasta cu cât se cunoaşte că primele linii aparţinând
formelor de plante înalte şi mai tardive s-au caracterizat prin sensibilitate.

3.3.7. Rezistenţa la cădere

La Triticale, ca şi la grâu sau secară, există două tipuri de cădere a plantelor:


* îndoirea ireversibilă a tulpinilor de la nivelul nodurilor, caracteristică formelor înalte şi cu
pai subţire;
* aplecarea plantelor ca urmare a răsturnării lor din rădăcină, mai ales pe terenunile umede sau
afânate.
Ambele tipuri de cădere sunt provocate de creşterea greutăţii spicului şi a plantei în totalitate,
în urma ploilor şi a vânturilor puternice. În această privinţă s-a constatat că greutatea masei vegetative
a plantei, în urma ploilor, poate spori cu până la 33%. Calea cea mai sigură pentru ameliorarea
rezistenţei la cădere constă în scurtarea paiului, în condiţiile menţinerii potenţialului de producţie.
Sub acest aspect sunt de învins o serie de dificultăţi legate de faptul că la triticale s-au semnalat
anumite corelaţii directe între talia plantelor şi productivitatea mai scăzută a acestora, ca urmare a
transmiterii înlănţuite dintre genele taliei scurte şi unele însuşiri nefavorabile cum sunt: fertilitatea
scăzută, susceptibilitatea la boli, spice şi boabe mai mici etc. În pofida acestor greutăţi, în programele
de amelirare, se prevăd crearea şi introducerea în cultură a unor forme de triticale cu talia mai redusă,
cu paiul gros şi cu un sistem radicular dezvoltat, capabile să susţină cantităţi sporite de masă
vegetativă. După înălţimea plantelor, formele de triticale se pot clasifica în patru grupe:
- forme pitice, cu talia scurtă, având înălţimea medie cuprinsă între 40 şi 60 cm;
- forme-semipitice, cu talia cuprinsă între 60 şi 85 cm;
- forme mijlociu de înalte, cu lungimea paiului cu valori cuprinse între 85 şi 105 cm;
- forme înalte, cu talia plantelor care depăşeşte 105 cm, ajungând până la 150 cm.
Cercetări privind genetica rezistenţei la cădere au demonstrat că aceasta depinde de un
complex de particularităţi morfologice, anatomice şi fiziologice şi că reprezintă în sine un caracter cu
un determinism genetic complicat, condiţionat poligenic (CIMMYT Rev. 1980, 1982).

Metoda nr. 4: Introducerea în triticale a genelor ce condiţionează talia pitică


În majoritatea centrelor de ameliorare din lume s-a demonstrat că scurtarea taliei se poate
realiza cu succes prin Metoda nr. 4 de introducere în triticale a genelor ce condiţionează talia pitică.
În acest scop, îndeosebi în primele etape ale ameliorării la CIMMYT, s-au utilizat o serie de surse
genice mai cunoscute, precum UM 940 şi Beavor, care posedă una dintre genele taliei pitice de tip
Norin 10, de la grâul mexican P 160 E1. Utilizarea lor a demonstrat că forma UM 940 este mai puţin
favorabilă pentru scurtarea taliei, întrucât determină în descendenţa hibridă o frecvenţă ridicată de
anomalii meiotice şi o fertilitate nesatisfăcătoare. În această direcţie, soiul Beavor s-a dovedit mai
indicat, mărind rezistenţa paiului. O serie de linii din acest soi se utilizează şi în prezent; mai ales în
combinaţie cu linii din seria Armadillo, pentru ameliorarea rezistenţei la cădere la formele cu spic
fertil. Dintre genele implicate în reducerea taliei la grâu, care au fost transferate primele în
germoplasma de triticale, sunt: gena de la soiul Norin 10, parţial dominantă, RHt1, localizată pe
cromozomul 4A şi gena semidominantă alelică cu aceasta din soiul de grâu Tom Trumb, Rht 3
(ZILLINSKI şi BORLAUG, 1971; GREGORY, 1980; SKOVMAND şi colab., 1984).
Ca deosebit de valoroase se comportă formele pitice conţinând două şi trei gene pentru paiul
scurt de la soiul de grâu japonez Norin 10, precum şi alte surse de gene existente în sortimentul
formelor de grâu comun şi Durum din Orientul Îndepărtat.
În prezent, genele taliei pitice provenite de la grâul Norin 10 se regăsesc într-o multitudine de
forme noi, de recombinare genică, atât în sortimentul de grâu, cât şi la triticale.
Pe această bază se poate aprecia că soiul Norin 10 a deschis mari posibilităţi în ameliorarea
rezistenţei la cădere şi a capacităţii de producţie atât la grâu, cât şi la triticale. Din punct de vedere
genetic, talia scurtă a paiului la soiul Norin 10 este condiţionată de două gene parţial recesive; Sd1 şi
Sd2. Transmiterea cu uşurinţă a acestei însuşiri a făcut posibilă obţinerea unor noi soiuri de grâu,
binecunoscute pe plan mondial, precum Gaines, Pitik 62, Lerrna Royo 64, Sonora 6, Inia 66 şi multe
altele, care în prezent constituie surse genice deosebit de valoroase pentru scurtarea paiului la
triticale. Posibilităţile de utilizare a acestor gene s-au lărgit mult după transformarea în forme pitice a
soiului Tom Thumb (C.I. 23563), care transmite talia pitică în mod dominant sau semidominant.
Ulterior, genele acestei însuşiri, situate pe cromozomul 4A, au fost transferate şi la alte soiuri de grâu.
De reţinut în această privinţă rămâne şi comportarea bună a soiului pitic Ble Tom Pouce, care,
deţinând o genă incomplet dominantă pentru această însuşire, s-a folosit, şi continuă să fie utilizat
mult şi în prezent, în inducerea taliei scurte a plantelor de triticale. O altă sursă de gene valoroase s-a
identificat prin selecţia formei pitice de secară Snoopy, din soiul american Gator. S-a precizat că
secara Snoopy posedă genele taliei scurte în stare heterozigotă, fapt pentru care scurtarea taliei la
triticale se evidenţiază adeseori insuficient. S-a constatat că genele de la grâul Norin 10 sunt puternic
hipostatice în raport genetic, adică controlează înălţimea paiului la secară.
În ultimii ani a devenit posibilă utilizarea unor forme de secară cu paiul scurt, cu determinism
genetic de tip monofactorial dominant, create în România, care, odată cu scurtarea taliei, transmit şi
alte elemente de productivitate, precum lungimea spicului, numărul şi greutatea boabelor în spic.
Inducerea genelor de talie scurtă la triticale se realizează în procesul de ameliorare prin folosirea
hibridării, îndeosebi a hibrizilor de saturaţie, a formelor amfiploide hexaploide cu diverşi donatori. În
prezent a căpătat o largă folosire şi metoda mutagenezei induse. După părerea unor cercetători,
aceasta poate fi mai eficientă decât hibridarea, care adesea transmite şi gene nedorite ca scăderea
productivităţii sau alte efecte neasteptate (SANCHEZ-MONGE, 1958; VETTEL, 1960;
MUNTZING, 1972; TVETKOV 1983; SULINDIN şi SCIPAK, 1984).

3.3.8. Precocitatea

Majoritatea formelor de triticale sunt mai tardive, având o durată de vegetaţie mai lungă decât
formele parentale. Cu toate acestea, în ultimul timp, prin selecţie repetată, asupra unui material iniţial
infuzat cu genele precocităţii, au fost create o serie de soiuri şi linii cu perioadă scurtă de vegetaţie.
Pentru condiţiile de cultură din ţara noastră şi în general din emisfera nordică, precocitatea constituie
un factor al siguranţei producţiei, care adeseori poate salva culturile de atacul bolilor, îndeosebi de cel
al ruginilor, precum şi de efectul negativ al unor factori nefavorabili. Aceasta are o mare însemnătate
mai ales pentru zonele nordice de cultură, ca şi pentru cele montane şi submontane, unde perioada de
vegetaţie activă este mult limitată. Tardivitatea la triticale poate, deci, constitui o dificultate în
răspândirea culturii, atât în zonele nordice, cât şi în cele sudice, mai ales pentru acelea cu condiţii de
irigare, unde prelungirea vegetaţiei ar solicita consum suplimentar de apă şi energie.
Prin cercetările efectuate s-a demonstrat că gradul de precocitate a soiurilor de grâu
influenţează precocitatea la triticale. Din încrucişarea grânelor timpurii cu secara rezultă de
obicei triticale tirnpurii, în timp ce din încrucişarea soiunilor tardive cu aceeaşi secară se obţin
forme tardive.
Durata perioadei de vegetaţie reprezintă un caracter genetic, cu condiţionare poligenică, ce
poate fi transmis de la o formă la alta. Pe această cale au fost introduse gene de precocitate în
numeroase soiuri de triticale. S-a constatat că, prin încrucişarea soiurilor cu durată de vegetaţie
diferită, precocitatea se transmite dominant, observându-se frecvent fenomene transgresive.
Triticale înspică şi înfloreşte în general mai devreme decât grâul, dar maturitatea are loc mai
târziu. De aceea, în lucrările de ameliorare se urmăreşte ca o direcţie independentă obţinerea de forme
timpurii. O altă direcţie o constituie precocitatea indusă prin secară, plantă care se apreciază că ar
putea fi cauza întârzierii relative a precocităţii la triticale.
Pentru precocizarea germoplasmei actuale de triticale se utilizează mult forme timpurii de
secară, îndeosebi colectate de la altitudini mari, de pe platouri înalte, deoarece s-a constatat că secara,
ca părinte, are un rol dominant în transmiterea precocităţii (CIMMYT- Rev., 1982).
În ceea ce priveşte corelaţia dintre nivelul productivităţii şi durata perioadei de vegetaţie există
tendinţa neargumentată pe deplin, de a se crede că formele timpurii nu pot avea o capacitate mare de
producţie. În legătură cu aceasta se poate admite că într-adevăr o perioadă extrem de scurtă de
vegetaţie nu poate condiţiona un potenţial productiv foarte înalt, dar în prezent se cunosc în cadrul
sortimentului naţional şi mondial, numeroase forme care dau producţii mari şi chiar record şi nu sunt
deloc tardive. De aici se poate desprinde concluzia că nu întotdeauna capacitarea mare de producţie
este condiţionată de perioada lungă de vegetaţie. În realizarea producţiei, o deosebită importanţă o are
perioada de dezvoltare a embrionului, după fecundare, care durează între 10 de 20 de zile, uneori
chiar mai mult, precum şi durata perioadei de depunere a amidonului, care, pe lângă determinismul
genetic, este mult influenţată şi de factorii de mediu. Această din urmă însuşire constituie un factor de
bază care influenţează masa a 1.000 de boabe şi probabil şi calitatea. De aceea, în lucrările de
ameliorare a precocităţii, concomitent cu observaţiile asupra uniformităţii maturităţii spicelor
principale şi a spicelor fraţilor formaţi, trebuie acordată o atenţie deosebită duratei perioadei de
umplere a bobului.

3.3.9. Calitatea

La triticale, ca şi la grâu şi secară, calitatea este determinată de complexul însuşirilor de


morărit şi panificaţie, iar acestea depind în primul rand de conţinutul în substanţe proteice, de
cantitatea şi calitatea glutenului, şi de structura chimică a bobului. Numeroase cercetări efectuate în
ultimele două decenii, în diferite laboratoare de biochimie şi chimie alimentară, au demonstrat că
conţinutul în proteină din bobul de triticale înregistrează valori superioare celor de la grâu evidenţiind
o variabilitate largă de la 11,7 până la 22,5%.
La formele actuale de triticale conţinutul mediu în substanţe proteice din bob a înregistrat faţă
de liniile mai vechi o scădere de la 19 la 17,5% (KNIPFEL, 1969; FINLEY şi FREEDMAN, 1973),
însă toate soiurile de triticale omologate în ţara noastră au peste 15,1% proteină.
Conţinutul mai ridicat în proteină din boabele formelor de triticale mai vechi a fost condiţionat
în mare măsură de dezvoltarea incompletă a endospermului (umplere defectuoasă a boabelor), ceea ce
a sporit cota de participare în alcătuirea bobului a embrionului şi a pericarpului, care conţin, de fapt,
cea mai mare cantitate de proteină. Perfecţionarea formelor de triticale prin ameliorarea dimensiunii
şi capacităţii de umplere a bobului a condus la creşterea conţinutului de amidon din endosperm şi, în
acelaşi timp, la scăderea substanţelor proteice din bob. S-a constatat că scăderea conţinutului de
proteină din bob, prin umplerea normală a acestora, a fost compensată prin creşterea cantităţii de
proteină la hectar, ca urmare a creşterii producţiei de boabe. Legat de aceasta s-a semnalat faptul că în
ultimii ani, la triticale, producţia de proteină la hectar a crescut de peste trei ori ajungând de la 400-
450kg/ha la peste 1.500 kg/ha.
Valoarea nutritivă a proteinei de la triticale depinde de conţinutul şi structura aminoacizilor
esenţiali pe care îi conţine. Triticale este planta care se caracterizează în general printr-un conţinut
sporit în lizină, aminoacidul esenţial cel mai limitat. După conţinutul în lizină, care are valori medii
de la 3,7 până la peste 5% din proteină, triticale egalează şi chiar depăşeşte formele de porumb
Opaque, specializate pentru producerea de lizină.
În legatură cu calitatea de panificaţie, acestea presupun ca în procesul de ameliorare să se
urmărească crearea de linii cu însuşiri îmbunătăţite sub raportul morăritului. Din acest punct de
vedere se apreciază că sunt bune pentru panificaţie formele care dau un randarnent mare de făina şi
care produc o cantitate redusă de tărâţe. Valoarea de panificaţie creşte mult dacă, pe lângă calităţile
amintite, făina conţine puţină cenuşă, deci are un conţinut scăzut în săruri minerale şi are o culoare
albă strălucitoare. Calitatea de morărit şi panificaţie depind în mare măsură de dimensiunile şi
uniformitatea boabelor, structura endospermului, conţinutul pericarpului seminal, culoarea
endospermului şi pericarpului.
Toate aceste însuşiri sunt caractere genetice foarte complexe, condiţionate poligenic, care, în
acelaşi timp, pot fi mult influenţate de condiţiile ecologice, precum şi de nivelul de fertilizare cu azot
al solului. Numeroase cercetări privind îmbunătăţirea calităţii la triticale şi studierea geneticii
acesteia, au precizat o serie de legităţi care sunt comune la grâu şi la triticale. În această privinţă s-a
stabilit că genomurile grâului comum sunt determinante pentru calitatea bobului la triticale. Dintre
acestea, genomul D se consideră a condiţiona calităţile de panificaţie.
Îmbunătăţirea calităţii de panificaţie s-ar putea realiza prin utilizarea drept component
tetraploid în sinteza de triticale a soiului Tetra Prelude, extras din soiul hexaploid Prelude, tetraploid
cu calităţi bune de panificaţie, datorită unei translocaţii a unui fragment din cromozomul 1D
(SĂULESCU şi EUSTATIU, 1972). Folosirea amestecurilor de făină de triticale cu făină de grâu de
bună calitate, în proporţie de cel puţin 50/50, poate asigura obţinerea unei pâini calitativ apropiate de
pâinea obţinută de grânele de calitate bună (ELENA OPROIU şi colab, 1982).
Pentru ameliorarea conţinutului în proteină bogată în aminoacizi esenţiali, îndeosebi în lizină
şi în triptofan, s-au dovedit valoroase unele linii de triticale obţinute în Canada, Mexic, fosta U.R.S.S
etc., linii care au provenit din încrucişarea unor grâne de calitate bună cu diferite specii de secară
perenă. Dintre acestea Secale montanum şi Secale kuprijanovii s-au remarcat ca genitori valoroşi,
capabili să transmită un conţinut bogat în proteină de până la 22-24%.

3.3.10. Rezistenţa la boli, dăunători şi încolţirea în spic

Comparativ cu alte însuşiri, rezistenţa la boli şi dăunători la triticale a fost studiată mai intens
în ultimii ani. Odată cu diversificarea germoplasmei şi răspândirea acesteia în diferite zone ecologice,
s-a constatat că triticale este atacat, în mod diferenţiat, de aproximativ aceleaşi boli ca şi grâul sau
secara. Printre bolile cu o frecvenţă mai mare în lanurile de triticale din România, s-a constatat a fi
fuzarioza plantelor şi spicelor, cornul secarei, piticirea orzului, (BYDV) septorioza, rugina brună,
făinarea etc. În zonele umede şi mai răcoroase, semănăturile de triticale sunt atacate de diferite specii
de fusarium care produc mucegaiul de zăpadă, o boală importantă care poate produce pagube
însemnate în desimea lanului, uneori ajungând până la calamitarea totală a culturii. Fuzarioza spicelor
este favorizată de umiditatea relativ ridicată din perioada înfloritului şi a umplerii bobului. Este bine
cunoscut efectul acestei boli asupra reducerii cantitative, dar mai ales calitative, a producţiei. S-a
constatat că boabele de triticale contaminate cu fuzarioză conţin o serie de toxine (din grupurile
zearralenon şi trichothecene) cu efecte nefavorabile în nutriţia animalelor şi a omului (BARNICOL şi
colab., 1985; TOBIN, 1988). Deşi cercetările efectuate asupra rezistenţei speciei triticale la fuzarioza
spicelor sunt puţin numeroase (FRAUESTEIN, 1983; BEKELE şi colab.,1985), totusi sursele de
rezistenţă faţă de acest patogen, identificate la formele parentale ale acestei specii, Secale sp. (LIU,
1984) şi Triticum sp. (ITTU MARIANA şi colab., 1990), precum şi progresele obţinute deja în
ameliorarea rezistenţei la fuzarioza spicelor la grâu, în diferite programe de grâu din lume (LIU,
1984; MESTERHAZY, 1983; MOLDOVAN MARIA, 1986; ITTU MARIANA şi colab, 1990),
justifică speranţa de a realiza progrese în acest domeniu şi la triticale.
Până în prezent s-au creat mai multe soiuri şi linii de triticale hexaploide cu un nivel bun şi
chiar foarte bun de rezistenţă. Printre acestea s-au remarcat mai multe linii care au în comun, în
genealogia lor, linia românească 37TK, una dintre posibilele surse de rezistenţă la fuzarioza spicelor
existente în germoplasma de triticale de la INCDA Fundulea. În afară de această sursă este de
remarcat rezistenţa bună a soiului polonez Malno (ITTU şi colab., 1990).
Îngălbenirea şi piticirea, boală virală cu importanţă economică la cerealele păioase în toată
lumea, produce înroşirea frunzelor şi piticirea sau stagnarea creşterii vegetative a plantelor.
Sindromul îngălbenirii şi piticirii cerealelor s-a descoperit pentru prima dată în California, ca fiind o
boală virală produsă cu ajutorul afidelor vectoare (OSWALT şi HOUSTON, 1951).
Recent, despre semnalarea bolii în culturile de cereale păioase, se fac multe referiri în
rapoartele fitosanitare din ţările Africii de Nord şi Africii de Sud, Egipt, Siria etc., ţări unde nu se
cunoştea până acum, datorită lipsei cercetărilor în acest domeniu (BURNETT, 1990). Această boală
poate fi deseori mascată sau confundată cu stresuri abiotice, ca deficienţe de nutritie, fitotoxicitatea
unor produse chimice, umiditatea în exces sau prezenţa altor boli (AURELIA JILĂVEANU şi colab,
1992).
La triticale, la început, s-a acordat o mică atenţie fenomenelor patologice produse de infecţia
cu virusul BYDV, până când cercetările efectuate la CIMMYT (1979) au demonstrat prezenţa acestui
agent patogen şi în culturile de triticale. Testarea unui număr mare de genotipuri de triticale au
evidenţiat existenţa unor surse de rezistenţă la BYDV, în special în formele de toamnă şi în mai mică
măsură la formele de primăvară (COLLINS şi colab., 1990).
COLLINS şi colaboratorii săi (1990) sugerează că triticalele ar putea constitui o sursă
valoroasă de gene de rezistenţă şi pentru ameliorarea grâului, prin hibridare interspecifică. ITTU şi
colaboratorii (1990) au arătat că numărul redus de forme la triticale rezistente la BYDV constituie o
preocupare a geneticienilor.
Frecvenţa formelor rezistente la BYDV s-a dovedit a fi mai mare la specia triticale decât la
grâul comun şi grâul durum. Rezistenţa la BYDV la triticale, care pare a fi transmisă de la secară
(ITTU şi colab., 1990), presupune o complexitate genetică a rezistenţei la acest virus al secarei pe de
o parte, cât şi represarea parţială sau totală a genelor de rezistenţă la BYDV de la secară, în cadrul
hibridului interspecific, respectiv la triticale, pe de altă parte.
Se subliniază, de asemenea, că nivelul de rezistenţă la BYDV, existent în triticale, permite
realizarea unui progres genetic în crearea soiurilor rezistente, dar că acest nivel de rezistenţă poate fi
îmbunătăţit prin folosirea la crearea materialului iniţial de triticale a unor surse de grâu comun şi
secară cu un grad ridicat de rezistenţă la această boală virală. SHUKLE şi colaboratorii (1987) au
testat gradul de contaminare cu BYDV a speciilor de Agropyrum stabilind că, în majoritatea
cazurilor, rezistenţa era exprimată prin reducerea concentraţiei de virus în plante, iar în alte situaţii
prin incapacitatea afidelor de a localiza floemul pentru a produce infecţia.
XIN şi colaboratorii (1988) au identificat că amphiploidul cu 56 de cromozomi de Triticum
aestivum-Tynopyrum intermedium (Host) Zhone 4, la determinările cu testul Elisa, a manifestat o
rezistenţă bună la BYDV.
LARKIN şi colaboratorii (1990) indică numeroase surse de rezistenţă la BYDV, incluzând
specii de Thinopyrum, Agropyrum, Elymus, şi Elytrigia, iar QUALSET (1990) raportează despre un
grâu de primăvară chinezesc şi despre specia Lophopyrum elongatum (Egenome) cum că ar fi
promiţătoare sub aspectul rezistenţei la această boală, în condiţiile din California. Toate aceste surse
pot constitui o germoplasmă potenţială pentru ameliorarea rezistenţei la BYDV a speciei triticale. La
grâu şi triticale nu se cunoaşte însă nici o genă dominantă de rezistenţă la acest virus, dar au fost
identificate genotipuri cu grade diferite de rezistenţă.
Linia de triticale 5385 TW 1-1, creată de INCDA Fundulea, s-a manifestat ca rezistentă la
acest patogen de natură virală. Totuşi numărul redus de forme de triticale rezistente la BYDV
presupune, pe de o parte, complexitatea genetică a rezistenţei la BYDV de la secară, iar pe de altă
parte, represarea parţială sau totală a genelor de rezistenţă la BYDV de la secară în hibridul
interspecific, care este specia triticale (COMEAU şi colab., 1983). Acest fenomen, de altfel, a fost
observat şi pentru alte caractere, un exemplu concludent constituindu-l rezistenţa la temperaturi
scăzute (FOWLER, 1985).
Este important de subliniat, totuşi, că nivelul de rezistenţă la BYDV, existent în specia
triticale, poate permite realizarea unui progres genetic în crearea de soiuri rezistente şi, totodată, acest
nivel este posibil să fie îmbunătăţit şi diversificat prin folosirea în sinteza formelor primare de
triticale a unor genotipuri de grâu şi secară cu nivel ridicat de rezistenţă.
Iniţierea unor lucrări eficiente în ameliorarea rezistenţei la BYDV la triticale, în România, au
fost posibile în urma cercetărilor efectuate de JILĂVEANU şi colaboratorii (1987) privind izolarea,
purificarea şi manipularea virusului ce produce BYDV, precum şi elaborarea metodologiei de triere
pe scară largă, în condiţii de inoculare artificială în câmp şi în condiţii de seră, a unui volum mare de
material bioplogic aflat în procesul de ameliorare. Pentru stabilirea comportării la BYDV a diferitelor
genotipuri de triticale a fost adoptată, pentru prima dată la noi în ţară, o metodologie de testare prin
infecţii artificiale în câmp, prin utilizarea afidelor virulifere (Ropalosiphum padi) produse în seră,
purtătoare ale unei anumite tulpini de BYDV.
Cornul secarei produs de ciuperca Claviceps purpureea poate provoaca pierderi calitative
serioase îndeosebi culturilor destinate pentru furaj. Se apreciază că sensibilitatea se datorează în mare
măsură sterilităţii şi înfloririi deschise. În prezent se urmăreşte crearea de linii rezistente la cornul
secarei prin folosirea de forme de secară rezistente, precum şi de gene de rezistenţă existente în
diferite genotipuri de grâu, ca, de exemplu, Kenya Farmer.
Îmbunătăţirea rezistenţei la boli prezintă o serie de particularităţi, prin aceea că sunt afectate
atât genotipul plantelor, cât şi variabilitatea neîntreruptă a patogenului, care tinde să se adapteze la
shimbarea soiului şi să conserve specia. De aceea, în programele de ameliorare a rezistenţei se
efectuează cercetări privind rezistenţa oligogenică şi poligenică a soiurilor parentale de grâu şi secară,
caracterul înlănţuirii genelor, condiţionarea rezistenţei şi posibilităţile lor de înlănţuire şi cu alte
caractere şi însuşiri. În acelaşi timp sunt studiate posibilităţile de interacţiune a genelor de grâu şi
secară care controlează raportul gazdă/patogen. Deşi triticale, în general, este predispus la atacul
aceloraşi boli şi dăunători ca şi formele sale parentale, totuşi s-a constatat că la anumite boli
manifestă rezistenţă datorită influenţei epistatice a genelor de la secară. Astfel, la făinare, majoritatea
formelor recent selecţionate sunt mult mai rezistente decât soiurile de grâu. În prezent, pentru
obţinerea formelor cu rezistenţă sporită la atacul bolilor, se utilizează multe gene de rezistenţă, atât de
la secara de munte (Secale montanum), cât şi de la grâu, îndeosebi de la Triticum Timopheevii. Se
urmăreşte realizarea unui tip de rezistenţă orizontală, de câmp sau generală, care s-a dovedit a fi mai
de durată şi mai avantajoasă decât rezistenţa verticală sau monogenică.
În ceea ce priveşte dăunătorii, sunt aceiaşi ca şi la grâu; mai virulent se comportă gândăcelul
ovăzului când plantele sunt foarte tinere (Lema melanopus), însă aceştia se combat foarte bine prin
mijloace agrotehnice şi chimice, însuşirea de rezistenţă neconstituind un obiectiv major al ameliorării.
Rezistenţa la încolţirea în spic reprezintă o însuşire importantă pentru triticale, mai ales pentru
soiurile şi liniile destinate pentru cultură, în zonele cu precipitaţii abundente şi cu umiditate
atmosferică ridicată.
Producţia la specia triticale, cu destinaţie specială în nutriţia animală, dar şi în nutriţia umană,
este puternic influenţată, atât cantitativ, cât şi calitativ, de factorii climatici. Ploile din faza coacerii
depline, înaintea recoltării, au influenţă majoră asupra compoziţiei chimice, dar şi asupra nivelului de
producţie, prin declanşarea procesului încolţirii în spic a boabelor. Fenomenul de încolţire în spic la
specia triticale se manifestă când lanurile la majoritatea deplină sunt surprinse de ploi cu o durată mai
lungă de timp. Efectele nefavorabile ale acestui fenomen sunt multiple: reducerea valorii nutritive şi a
producţiei de boabe, prin pierderea unei cantităţi mari de hidraţi de carbon acumulaţi în bob;
reducerea drastică a masei hectolitrice a boabelor; reducerea valorii culturale a seminţelor, prin
diminuarea vigorii şi a energiei germinative ale acestora, care poate duce la compromiterea lanurilor
semincere, favorizând contaminarea cu diferite microorganisme, ce pot produce micotoxine
dăunătoare atât omului, cât şi animalelor. Rezistenţa la încolţirea în spic, la cerealele păioase, rezultă
din combinarea efectelor mai multor factori care influenţează absorţia apei în spic şi uscarea acestora,
repausul seminal şi rata de degradare a componentelor bobului în timpul germinaţiei. Efectul total al
acestor factori a fost denumit de DERERA şi colaboratori (1977) cu termenul generic de robur
contra pluvium (rezistenţa la ploaie).
Selecţia împotriva încolţirii la spic a cerealelor păioase a început să se facă odată cu
domesticirea acestora (mai ales la grâu), dar până în prezent au rămas o serie de probleme nerezolvate
ale acestui fenomen (KING, 1983). Astfel, numeroase echipe de cercetare din lume au abordat şi
abordează şi în prezent în studiile lor diferitele aspecte ale acestei caracteristici complexe, pentru a
putea identifica diferente genotipice, care să fie folosite în ameliorarea rezistenţei. La triticale s-au
utilizat pe scară largă rezultatele cercetărilor îndelungate care s-au obţinut la grâu, ca bază de
dezvoltare a lucrărilor de creare de soiuri cu rezistenţă îmbunătăţită la încolţirea în spic.
Pentru stabilirea diferenţierilor genotipite în privinţa rezistenţei la încolţirea în spic sunt
utilizate diferite metode de testare, din care enumerăm: testul direct de încolţire în spic, repausul
seminal (PLETT şi LARTER, 1986) activitatea amilolitică în bob la maturitate deplină, indicele de
cădere (PLETT şi LARTER, 1986; HUMPHREYS & NOLL, 2002; POJMAJ& POJMAJ, 2006).
Dintre acestea, pentru repausul seminal (dormantă) se foloseşte o metodă prin care se creează condiţii
de umiditate ridicată (în simulatoare de ploaie) pentru spice intacte recoltate la maturitate deplină sau
germinarea boabelor imediat după recoltat, în cutii Petri. Rezultatele testelor cu spice intacte depind
nu numai de durata repausului seminal, ci şi de culoarea boabelor (ATSUSHI şi YOICHI, 2002),
prezenţa unor substanţe inhibitoare din palei (XIAO şi colab., 1998), precum şi de unele bariere fizice
care împiedică pătrunderea apei în spic, precum: poziţia spicelor, lipsa aristelor etc. (TRETHOWAN
şi colab., 1994) şi care contribuie la mărirea rezistenţei.
La triticale s-a constatat că, genotipurile care au capacitatea de a acumula o cantitate mai mică
de acizi fenolici şi acid fitic în bob la maturitate, au o dormantă mai lungă a embrionului
(NIZIOLEK, 1995 şi WEIDNER şi colab., 2002). Totuşi este de remarcat că nivelul de rezistenţă este
mult influenţat şi de condiţiile de mediu. De exemplu coacerea forţată, datorată secetei şi arşiţei,
induce un repaus seminal mai lung, iar îngrăşămintele cu azot în exces, în condiţii de umiditate
ridicată, măresc activitatea diastatică (DETJE şi GEISLER, 1989; KING şi colab., 1983). Din aceste
considerente este necesar ca testarea rezistenţei, cu metodele menţionate anterior, trebuie să se facă
pe material produs în diferite zone ecologice şi repetată mai mulţi ani.
În cercetările efectuate de CIMMYT în Mexic (TRETHOWAN şi colab., 1993) a rezultat că,
la triticale, dormanta contribuie cu 78% la rezistenţa la încolţirea în spic, cu variaţii semnificative
între genotipuri, dată de inhibitorii din învelişul bobului (palei), barierele mecanice ale paleilor
(grosimea paleelor, cerozitatea spicelor) şi de indicele de cădere (failling number). Activitatea
amilolitică din bob, la maturitate (activitatea enzimei a-amilază), se apreciază prin determinarea
indicelui de cădere, cu aparatul Perten Inframatic 1900 (ITTU şi colab., 2006). Indicele de cădere
determinat cu acest aparat măsoară timpul de gelifiere, la temperatura de 1000C, a amidonului dintr-o
proba de 6 g de făină, într-o soluţie alcalină. Timpul de gelifiere a amidonului se măsoară în secunde,
valorile scăzute ale acestui indice (valoarea minimă fiind de 62 de secunde) arată că probele
respective au activitate amilolitică ridicată, iar valorile mari – activitate scăzută. De asemenea, din
experienţele făcute la CIMMYT, a rezultat că formele de triticale de substituţie, 2D (2R) au rezistenţă
la încolţirea în spic asemănătoare cu cea a grâului. Componentele ce dau rezistenţă la încolţirea în
spic la grâu şi secară (formele parentale ale speciei triticale) sunt în grade diferite supresate în
formele primare de triticale. În general se consideră că la triticale, pentru ameliorarea rezistenţei la
încolţirea în spic, un prim pas care trebuie făcut este să se obţină o germoplasmă cu un indice de
cădere ridicat şi stabil, care ulterior să fie supusă selecţiei pentru o dormantă cât mai mare sau pentru
alţi factori implicaţi în determinarea acestui caracter.
Există o asociere destul de bună, atât la grâu, cât şi la triticale, între genele de reducere a taliei,
insensibile la acidul giberelic exogen (Rht1, Rht2 şi Rht3) şi activitatea redusă a enzimei a-amilază.
Dintre aceste gene, efectul cel mai puternic îl are, la triticale, gena Rht3 (MRVA şi MARES, 1996).
Studiile privind genetica rezistenţei la încolţirea în spic au scos în evidenţă determinismul
genetic complex al acestui caracter (DERERA, 1977; FLINTHMAN, 2002). Factorii implicati în
rezistenţă sunt divizaţi în două: cei care afectează rata de germinare şi cei care afectează activitatea
enzimatică a boabelor. În categoria celor din urmă sunt incluse genele de reducere a taliei şi unii loci
localizaţi pe cromozomii 6B şi 7A. Prin utilizarea seriilor de linii aneuploide şi de sustituţie au fost
identificate, cu rol în controlul repausului seminal, grupele de cromozomi 1, 3, 4, 5 şi 7 Rht3 (MRVA
şi MARES, 1996). Recent, FLINTHMAN şi colaboratorii săi (2002) fac o sinteză a cercetărilor
privind localizarea genelor pentru caracterele cantitative (QTLs), implicate în controlul rezistenţei la
încolţirea în spic la grâu, informaţii utile în parte (cele care se referă la genoamele A şi B) şi pentru
cercetările ce se desfăşoară şi la triticale.
Cauzele încolţirii în spic la triticale ţin, ca şi la secară, de prezenţa unor corelaţii strânse între
activitatea amilolitică a fermenţilor din boabe şi încolţirea acestora.
Pe baza cercetărilor efectuate s-a precizat că formele care în perioada de maturitate
evindenţiază o activitate mai intensă a fermentului alfaamilaza manifestă de obicei o sensibilitate
accentuată la încolţirea boabelor în spic şi, invers, cele la care activitatea alfaamilazei este mai redusă
au un repaus seminal mai profund şi o rezistenţă sporită la încolţire. Legat de aceasta determinarea
activităţii alfaamilazei se utilizează în ameliorare, o metodă indirectă de selecţie a materialului,
reţinându-se de obicei liniile a căror activitate fermentativă este mai redusă. Paralel cu metodele
biochimice indirecte, se folosesc metode de apreciere directe a materialului de ameliorare, prin
expunerea spicelor în camere special amenajate, cu temperatură şi umiditate controlată, pentru
provocarea artificială a încolţirii boabelor în spic (SĂULESCU şi EUSTATIU, 1972; SULANDIN,
1979; MOGHILEVA, 1980, 1982).
Încolţirea în spic, deşi este influenţată de condiţiile de mediu, prezintă un caracter genetic
transmis formelor de triticale de la secară. De aceea, în lucrările de ameliorare a rezistenţei la
încolţire, se acordă o atenţie deosebită folosirii formelor de secară cu rezistenţă sporită. Recent s-au
identificat noi surse de rezistenţă la încolţirea boabelor în spic, între soiurile şi liniile de triticale de
toamnă. Soiurile de triticale de toamnă, create şi omologate la noi în ţară, sunt destul de diferenţiate
între ele în privinţa rezistenţei la încoltirea în spic. Valorile medii pe doi ani ale indicelui de cădere şi,
respectiv, nota de rezistenţă la încolţirea în spic ale acestor soiuri arată că soiul Titan, cel mai
răspândit în prezent în cultură, are o rezistenţă bună pentru încolţirea în spic, urmat de Stil şi Haiduc.
Cele mai vulnerabile la încolţirea în spic sunt soiurile Plai şi Gorun. Dintre liniile noi studiate
s-au remarcat soiurile: Cascador, Lotru şi Leopard, care recombină nivelul bun de rezistenţă la
încolţirea în spic, cu potenţialul ridicat de producţie şi cu unele însuşiri de adaptabilitate la factorii
nefavorabili de mediu pentru indicele de cădere, care măsoară activitatea amilolitică din bob la
maturitate deplină. Aceste linii de perspectivă au fost superioare celor mai importante soiuri de
triticale cultivate, Plai, Tril şi chiar Titan, cel mai bun dintre ele pentru acest indice. În privinţa
duratei repausului seminal, aceste linii au fost la nivelul celui mai bun soi comercial, Titan, dar au
fost net superioare soiurilor Trilstar şi Plai (ITTU şi colab. 2006).

3.3.11. Rezistenţa la secetă

Printre factorii care stânjenesc vegetaţia şi provoacă pagube culturilor de triticale se numără
seceta atmosferică, seceta solului şi arşiţa. Ca şi la alte cereale, rezistenţa la secetă este o însuşire
complexă. Deşi triticalele s-au impus ca o cultură rezistentă la secetă, combinând în această privinţă
însuşiri valoroase de la secară, totuşi, pentru acoperirea zonelor ecologice foarte largi, pentru care
este destinat, se cere crearea, introducerea şi generalizarea în cultură a unor soiuri cu rezistenţă
sporită, capabile să asigure producţii mari şi constante, atât pe solurile impermeabile, cât şi pe cele
nisipoase.
În ceea ce priveşte aspectele genetice ale însuşirii de rezistenţă la secetă, acestea sunt foarte
puţin studiate. Se cunoaşte că determinismul genetic al acestei însuşiri este poligenic şi, prin
hibridarea formelor rezistente cu cele sensibile, sau mai puţin rezistente, rezultă de obicei descendenţi
sensibili. De aceea, pentru sporirea sanselor de a obţine un material iniţial valoros, se recomandă
încrucişarea între ele a formelor rezistente sau a unor soiuri foarte rezistente cu cele rezistente.
Din cauza secetei, regimul hidric al plantelor se deranjează treptat. Conţinutul în apă al
citoplasmei se reduce, provocând o situaţie similară celei întâlnite în urma îngheţului. Concentraţia
sucului celular creşte până la nivelul când se declanşează acţiunea toxică, care provoacă schimbări
ireversibile în cloroplaste şi mitocondrii, ceea ce determină moartea celulei.
Fazele critice în decursul dezvoltării plantelor se regăsesc la începutul formării frunzei a treia,
în timpul înfrăţirii, împăierii şi mai ales al înspicării. Deosebit de sensibile la secetă devin plantele în
perioada înflorii şi formării bobului. Seceta din timpul înfrăţirii influenţează numărul de spice la
plantă şi chiar dimensiunile spicului, iar seceta din perioada înfloririi reduce fecundarea şi micşorează
numărul de boabe în spic. S-au constatat, de asemenea, unele corelaţii între rezistenţa la secetă şi
ritmul de creştere a rădăcinilor embrionare, în general a sistemului radicular, cantitatea de clorofilă şi
ritmul de acumulare a substanţei uscate.
Un indiciu utilizat în selecţia timpurie a formelor rezistente la secetă îl constituie, ca şi la grâu,
acumularea în plantă a unor aminoacizi liberi ca asparagina, glutamina, prolina şi alanina.
Precocitatea şi ritmul intens de creştere primăvara devreme sunt însuşiri importante în lupta împotriva
secetei. Ca metode practice de lucru în ameliorarea rezistenţei la secetă rămân hibridarea şi selecţia
individuală, pe baza însuşirilor enumerate anterior. Există şi posibilitatea utilizării mutaţiilor, dar
până în prezent nu s-au înregistrat rezultate deosebite.
În aprecierea rezistenţei la secetă se utilizează adeseori metode indirecte, cum ar fi unele
însuşiri fiziologice, precum concentraţia sucului celular şi conţinutul în zahăr din frunze, sau anumite
caractere morfologice. Legat de aceasta s-a constatat că unele forme cu paiul mai subţire, cu strat
ceros, cu frunze şi tulpină cu stomate numeroase şi mici, cu cuticula îngroşată şi celule buliforme
dezvoltate, prezintă o rezistenţă mai mare la secetă.

3.3.12. Rezistenţa la scuturare

Rezistenţa plantelor la scuturare, care influenţează în mare măsură producţia de boabe, este o
însuşire complexă ce depinde de mai mulţi factori. Printre aceştia, prezintă importanţă caracterele
morfoanatomice ale glumelor şi paleelor, modul de fixare a bazei bobului pe rahis, rezistenţa
rahisului, compactitatea spicului, precum şi factorii ecologici. Aspectele genetice ale rezistenţei la
scuturare au preocupat mai puţin pe amelioratorii de triticale, fiind destul de slab studiate până în
prezent. Observaţiile efectuate au dus la concluzia că sensibilitatea la scuturare se transmite în mod
dominant sau prevalent. Fiind o însuşire complexă se apreciază că are un determinism genetic
polifactorial în ameliorarea rezistenţei la scuturare se folosesc pentru încrucişare soiuri de grâu cu
bună rezistenţă şi, de asemenea, forme de secară asiatice, care au bobul bine îmbrăcat în pleve şi
posedă o rezistenţă bună la scuturare.
3.3.13. Toleranţa la toxicitatea solului

Un obiectiv de bază în programele de ameliorare la triticale îl constituie crearea de soiuri cu


plasticitate foarte largă, capabile să se cultive în condiţii pedoclimatice dintre cele mai diferite. Se ştie
că triticale prezintă deja un avantaj de adaptare, compativ cu grâul, pe solurile acide caracterizate prin
prezenţa unor toxine de aluminiu sau cupru. Toleranţa faţă de toxicitatea ionilor de aluminiu s-a
transmis la triticale de la secară, specie care se evidenţiază prin rezistenţa la condiţiile de cultură pe
solurile acide, reci. Între grâne, majoritatea soiurilor cultivate, manifestă o toleranţă mult mai scăzută
pentru cultură pe terenurile cu aciditate ridicată. Cu toate acestea, există în prezent şi unele linii de
grâu cu toleranţă îmbunătăţită faţă de toxicitatea ionilor de aluminiu (VOICA, 2002). Cu toate că
specia triticale are o toleranţă mai bună la toxicitatea ionilor de aluminiu, dată de genomul de secară,
comparativ cu actualele soiuri de grâu şi orz raionate, amplitudinea mare a conţinutului în ioni liberi
de aluminiu, evidenţiaţi pe diferite soluri acide din România, face necesară urmărirea în lucrările de
ameliorare, la această specie, a creării de soiuri cu un grad cât mai ridicat de toleranţă. În
determinismul genetic al acestui caracter este implicat un număr redus de gene majore cu acţiune
dominantă. La secară, ANIOL şi GUSTAFSON (1984) au localizat toleranţa de aluminiu pe
cromozomii 6RS, 3R şi 4R, iar la grâu, la soiul Atlass 66, ELLIOT (1985), ELLIOT şi MORRIS
(1985) au identificat o genă dominantă pe cromozomul 5D şi MARIO LAGOS şi colaboratorii săi
(1986), la soiul BH ii46, o genă dominantă pe cromozomul 4D. Totuşi, din testările efectuate de
ANIOL (1985) pe 400 de genotipuri de triticale pentru toleranţa la aluminiu, s-a constatat că marea
majoritate a acestora au fost heterogene în privinţa toleranţei.
S-a sugerat că pentru obţinerea de soiuri de triticale cu o omogenitate cât mai ridicată pentru
aceste caracteristici, este necesară testarea materialului de ameliorare în generaţii succesive de
selecţie. Metoda constă în testarea toleranţei la toxicitatea ionilor de aluminiu a materialului de
ameliorare la triticale pe soluţii nutritive cu aluminiu, metodă elaborată de CIMMYT. Metoda constă
în germinarea şi creşterea plantelor pe rulouri de hârtie de filtru la temperatura de 22-250C, timp de
48 de ore, după care plantele cu rădăcinile embrionare de 1,5-2,00 cm lungime sunt trecute pe soluţia
nutritivă cu aluminiu.
Pe soluţia cu aluminiu aerată continuu plantele sunt crescute 48 de ore, după care li se măsoară
rădăcinile şi apoi sunt trecute pe soluţia nutritivă aerată fără aluminiu timp de 72 de ore. După acest
interval sunt măsurate din nou rădăcinile, iar prin diferenţa faţă de prima determinare se apreciază
creşterea care reflectă gradul de toleranţă la toxicitatea ionilor de aluminiu. În timpul testărilor se
menţine temperatura constanta la 250C şi lumină continuu, pH-ul soluţiei fiind de 4,5-5,00, iar
concentraţia soluţiei de testare în aluminiu este de 15 şi 30 ppm. Calculul şi interpretarea rezultatelor
s-au făcut prin analiza varianţei. Ca martor pentru toleranţa la aluminiu se folosesc soiuri foarte
tolerante (Atlass 66, TF2). Crearea de soiuri de triticale cu toleranţă cât mai ridicată la toxicitatea
ionilor de aluminiu necesită realizarea unei presiuni de selecţie cât mai timpuriu în procesul de
ameliorare pentru acest caracter, fie în condiţii artificiale (soluţii nutritive), fie în condiţii naturale,
prin cultivarea materialului supus selecţiei pe soluri cu concentraţii ridicate de ioni liberi de aluminiu.
De asemenea, o altă cale de îmbunătăţire a nivelului de toleranţă la toxicitatea ionilor de aluminiu la
triticale ar fi utilizarea, în crearea materialului iniţial, de soiuri şi linii de grâu cu gene eficace de
toreranţă la toxicitatea ionilor de aluminiu (ITTU şi SĂULESCU, 1988).

3.3.14. Reacţia la fotoperioadă

Reacţia formelor de triticale la lungimea zilei constituie o caracteristică irnportantă pentru


adaptabilitatea ecologică. În această privinţă s-a constatat că lipsa reacţiei de fotoperioadă se prezintă
ca un indiciu al plasticităţii soiurilor. Atenţia cercetătorilor asupra reacţiei formelor de triticale la
fotoperioadă a fost reţinută după ce s-a constatat că una dintre cele mai valoroase linii, sub raport
productiv, create în Canada, a evidenţiat o comportare total necorespunzătoare în Mexic, unde linia
respectivă nu a mai depăşit faza de înfrăţire (RINGHIN şi ORLOVA, 1977).
În privinţa reacţiei la fotoperioadă, soiurile de grâu se manifestă diferit, existând soiuri
insensibile la lungimea zilei, care înspică şi realizează producţii de boabe şi la zi lungă, dar şi la zi
scurtă, dar şi soiuri de grâu care reacţionează slab la lungimea zilei. Existenţa unor asemenea surse de
germoplasmă uşurează lucrările pentru obţinerea unor forme de triticale cu cerinţe reduse faţă de
fotoperioadă, capabile să se adapteze cu uşurinţă la condiţii ecologice cât mai diferite.
În urma lucrărilor de ameliorare s-au obţinut numeroase soiuri şi linii de triticale, cu
posibilităţi de adaptare, în zone geografice foarte întinse, care realizează producţii egale sau chiar
superioare soiurilor de grâu cultivate în asemenea zone.

6.3.3. Formarea recoltei

Recolta este un rezultat nu numai al activităţii fotosintetice ce vizează plantele, ea se datorează


şi acţiunii complexe, reciproce dintre plantă, sol, substanţe nutritive cu factorii climatici, genetici,
fito-sanitari şi tehnologici (fig. 2).
Formarea recoltei se află sub permanenta supraveghere a omului, care depune o activitate
productivă creatoare, în vederea dirijării şi conducerii ştiinţifice a procesului de producţie.

Fig. 2 - Relaţia dintre recoltă şi factorii mediului ambient

Este bine de reţinut că factorii care participă în producţia agricolă şi la formarea recoltei, de
orice natură ar fi ei, au o importanţă egală în orice moment sau fază a procesului tehnologic, neputând
fi înlocuiţi unul de altul. Cele mai bune rezultate în realizarea recoltei se obţin atunci când aceşti
factori se află la un nivel optim, care variază în funcţie de specie şi soi.
DAVIDESCU, D. (1968) arată că recolta este o funcţie complexă a unui mare număr de
factori, unii fiind foarte variabili, alţii constanţi.

CAPITOLUL IV

CARACTERISTICILE CÂMPULUI DE EXPERIENŢE


CHAPTER IV
CHARACTERISTICS OF THE EXPERIMENTAL FIELD

4.1. Tipul de sol şi caracterizarea climatică a zonei Albota


4.1.1. Aşezarea geografică a câmpului experimental

Suprafeţele de cercetate agricolă de la Albota sunt situate în partea de sud-vest a oraşului


Piteşti, la 5 km, pe drumul naţional Piteşti – Slatina – Craiova, la o altitudine de 310 m, pe o suprafaţă
de 1.000 mp, unde am amenajat, în teren arabil, blocuri randomizate pentru semănat de triticale şi
efectuare de observaţii privind ritmul de creştere, înălţimea plantelor, rezistenţa la factorii climatici şi
de sol.
Marea majoritate a fondului funciar s-a retrocedat proprietarilor în baza legilor funciare: Legea
18/1991, Legea nr 169/1997, Legea 247/2007. Teritoriul este situat pe terasa a treia şi a patra a râului
Argeş, la limita de trecere de la Câmpia înaltă a Piteştiului către zona colinară, la extremitatea sudică
a Platformei Cotmeana, la sud-vestul Podişului Cândeşti. Terenul este în cea mai mare parte de tipul
brun luvic - vertic pseudogleizat slab. Apa freatică se află la o adâncime mai mare de 30 de metri.
Date meteorologice am extras de la Staţia meteo Piteşti, la care am lucrat în urmă cu 15 ani, precum
şi de la Punctul Meteo al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Albota.
Comuna Albota se află la jumătatea de sud a judeţului Argeş, la SV faţă de municipiul Piteşti,
pe şoseaua naţională E-65, având suprafaţa de 59 km pătraţi.

4.1.2. Hidrografia

Teritoriul localităţii este scăldat de râurile Teleorman şi Teleormănel, iar în partea de nord a
localităţii îşi are izvoarele râul Dâmbovnic. Vecinătăţile localităţii sunt: la N – comunele Moşoaia şi
Poiana Lacului, la E – comuna Bradu, la SE – comuna Podu-Broşteni, Costeşti, la SV – comuna
Lunca Corbului, iar la V comuna Săpata.
Zona de relief corespunzătoare teritoriului se încadrează în prelungirea dealurilor subcarpatice,
care în partea de sud scad în înălţime, pierzându-se treptat în câmpie. Aceste prelungiri ale dealurilor
subcarpatice, acoperite cu păduri de foioase, dau un aspect de relief larg vălurit. Cel mai înalt vârf de
deal din comuna Albota este punctul Moţoc, cu altitudine de circa 385 m. Zona estică şi sud-estică a
comunei Albota constituie zona Piemontului Argeşului şi dealurile sale se pierd în câmpia Piteştilor,
către zona înaltă.

4.1.3. Vegetaţia

Vegetaţia specifică zonei este reprezentată de arbori şi arbuşti pentru vegetaţia lemnoasă,
plante perene şi anuale, pentru vegetaţia ierboasă din păşuni.
Vegetaţia lemnoasă, este caracteristică zonei pădurilor de Quercinee – predominant fiind
stejarul (Quercus rubus), cedrul (Quercus cerris), ulmul (Ulmus lonis), frasinul (Fraximus excelsior).
Cei mai răspândiţi arbuşti sunt: măceşul (Rosa canina), porumbarul (Prunus spinosa),
păducelul (Crategus monogyna), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare).
Vegetaţia ierboasă întâlnită în cultură este formată din: volbură (Convolvulus arvensis), pir
gros (Cynodon dactylon), mohor (Setaria viridis), pălămidă (Cirsium arvense), ştir (Amaranthus
retroflexus), costrei (Echinocloa crus galii), zemosită (Hibiscus ternatus), rug (Rubus caesius).
Ca plante hidrofile sunt întâlnite rogozul (Carex specia), isma (Mentha sp.), stuful
(Phragmites Communis). Vegetaţia cultivată este reprezentată de grâu, porumb, triticale, floarea
soarelui, plante furajere.
Factorii pedoclimatici din zonă oferă condiţii satisfăcătoare pentru majoritatea culturilor.

Tabelul nr. 14
Evoluţia repartiţiei terenurilor agricole pe tipuri de cultură în judeţul Argeş, în perioada
2000-2009
Sursa: Buletin Statistic DADR Argeş

4.1.4. Caracterizarea pedologică şi agrochimică a solurilor

Experienţele au fost amplasate pe sol podzolic acid, care ocupă terasa a patra a Câmpiei
Piteştiului, zona localităţii argeşene Albota, pe un teren de .1000 mp lot demonstrativ.
În România, solurile acide grele ocupă o suprafaţă de peste două milioane hectare, din care
peste 800.000 de hectare sunt plasate în zona de nord a Câmpiei Române. Aceste soluri prezintă
defecte hidrice pronunţate, fapt ce face ca periodic să fie afectate de exces de umiditate sau de secetă
(HOROBEANU şi FURDUI, 1968; PUIU, 1983; RĂUŢĂ şi colab., 1984).
Fiind soluri umede, reci şi acide sunt în acelaşi timp şi slab fertile (aprox. 1,5% humus; 1,0-1,5
mg/100 g. sol fosfor asimilabil; 7,8 mg./100g. sol K2O şi 0,1% azot), pe care se obţin producţii mici
la majoritatea culturilor.
Sărăcirea în materie organică, aportul redus de azot, fosfor, potasiu, aciditatea ridicată pe mari
suprafeţe, conţinutul ridicat de aluminiu mobil, argilozitate ridicată, drenaj global imperfect sunt
însuşiri care presupun măsuri ameliorative specifice acestor soluri, fără de care nu s-ar putea obţine
producţiile scontate (NICOLAE şi colab., 1970; CREMENESCU şi colab., 1974).
Solurile acide prezintă un orizont arabil de 20-22 cm grosime, cu textură mijlocie (luto-
argiloasă), sub care se găseşte orizontul eluvial cu o grosime de 20-30 cm, foarte slab structurat,
puternic pseudogleizat, cu conţinut ridicat în aluminiu şi foarte scăzut în humus. În adâncime
urmează orizontul impermeabil cu 60-70% argilă, care împiedică pătrunderea apei şi a sistemului
radicular.
Din punct de vedere al rocilor mamă, pe care s-au format principalele tipuri de sol, se
remarcă două situaţii distincte, uniformitatea dată de prezenţa depozitelor argiloase pleistocene, cu
o mare grosime, care ocupă în întregime zonele de câmpie şi dealuri joase, şi caracterul foarte
variat al depozitelor de suprafaţă din zona dealurilor înalte şi zona montană. Aceste aspecte
diferenţiază substanţial solurile acide, din zona nordică a Câmpiei Române, de cele existente în
Câmpia de N-V a ţării.
Condiţiile de mediu au condus la favorizarea unor procese pedogenetice, în care influenţa
singulară sau asociată a factorilor de formare a solurilor a determinat apariţia unui înveliş variat
solificat.
Procesul pedogenetic cu cea mai mare extindere în zona agricolă, atât la câmpie, cât şi în zona
dealurilor joase cu materiale parentale fine, este argilo-eluvierea asociată în mare parte cu caracterul
vertic, proces favorizat de creşterea cantităţii de precipitaţii şi scăderea temperaturii de la sud la nord.
Ca urmare, prezenţa orizontului argilo-iluvial, adesea cu caractere vertice îmbogăţit în argilă şi
foarte tasat, accentuează însuşirile nefavorabile imprimate de sedimentele de textură fină (RĂUŢĂ şi
colab., 1982).
În cea mai mare parte dintre soluri (peste 38%), concomitent cu translocarea argilei, are loc
procesul de debazificare a complexului adsortiv exprimat prin prezenţa orizontului eluvial şi, ca
urmare, acidifierea solului cu implicaţii importante pentru măsurile de fertilizare. Acest proces este
foarte accentuat în cazul luvisolului albic.
Aşa cum rezultă din studiul lui RĂUŢĂ şi colaboratorii săi (1982), o bună parte din aceste
soluri sunt debazificate. Din suprafaţa arabilă a zonei, 51% reprezintă soluri cu reacţie puternic acidă
cu pH sub 5,7; 78% au rezervă de materie organică foarte redusă; 66% sunt slab aprovizionate cu
fosfor, iar peste 45% sunt slab aprovizionate cu potasiu.
Solul brun luvic are caracteristică prezenţa orizontului EL (luvic).
Stratul arabil este format din orizontul Ap şi o parte din orizontul luvic.
Solul brun luvic de la Albota se caracterizează prin însuşiri fizice şi chimice ceva mai bune
pentru creşterea plantelor comparativ cu cele ale luvisolului albic.
Prezentând o fertilitate potenţială mai bună, prin lucrări de ameliorare, solurile brun-luvice pot
deveni mai prductive, capabile să asigure producţii mari la toate culturile şi mai ales la grâul de
toamnă.
Indicii, precum: densitatea aparentă (DA g/cm3), porozitatea totală (PT %), porozitatea de
aeraţie, au valori ce oferă condiţii de creştere şi dezvoltare a plantelor agricole ceva mai bune decât
cele oferite de luvisolul albic.

Tabelul nr. 15
Însuşirile fizice ale solului podzolic de la Albota
% K CC CO CT
Adâncimea DA PT PA GT RP
Orizontul argilă 3 sat.
cm. g/cm % % % kgf/cm2 % din masă
<0.002 mm mm/h
Ap+E1 0 – 22 27,3 1,27 52 13,9 -0,2 14 16,3 25,6 8,4 41
EL 22 – 31 26,1 1,56 42 4,3 16 25 3,6 23,5 8,2 26,9
EB 31 – 42 30,9 1,52 43 0,5 14 29 3,3 23,5 10,2 28,2
Bt1yw2 42– 64 44,6 1,45 46 9 6 32 2 24,5 14,5 31,7
Bt2yw2 64 – 84 48,9 1,4 50 14,3 -4 25 1,6 26,6 19,4 37,3
Bt3y 84 - 100 53 1,46 45 7,4 6 24 0,5 25,7 19,2 30,8

DA – densitatea aparentă; GT – greutatea totală; CC – capacitatea de apă pentru câmp


CO – coeficient de ofilire; CT – capacitate totală; RP – rezistenţa la penetrare
PA – porozitatea de aeraţie; PT – porozitatea totală; K sat. – conductivitate saturată

Tabelul nr. 16
Însuşirile chimice ale solului podzolic de la Albota
Adâncime Humus Al schimbabil N total P K pH
Orizontul V% C/N
cm. Ctx1,72 me/100g sol % ppm ppm (H2O)
Ap+E1 0 – 22 57,3 2,94 0,92 0,135 75 49 75 5,02
EL 22 – 31 58,4 2,70 1,39 0,120 69 11 69 5,03
EB 31 – 42 73,9 1,56 0,86 5,18
Bt1yw2 42 – 64 76,1 1,33 1,28 0,081 92 3 92 5,18
Bt2yw2 64 – 84 82,4 1,42 1,09 103 3 103 5,32
Bt3y 84 - 100 87,2 1,59 5,78

Astfel pH-ul în stratul arabil este cuprins între 5,03-5,02; cantitatea de humus este cuprinsă
între 2,70-2,94, iar aprovizionarea cu elemente nutritive este mai bună ca la luvisolul albic. Cantitatea
de aluminiu mobil este mai mică pe solul brun luvic, numai de 0,92 me /100g sol. Pe acest tip de sol
este nevoie de o tehnologie specială cu amendare, afânare adâncă, folosirea gunoiului de grajd sau
folosirea de genotipuri tolerante la factorii nefavorabili de sol, capabile să valorifice foarte bine
condiţiile naturale ale zonei.

4.1.5. Caracterizarea climatică a zonei

S-au folosit informaţii meteo de la staţiile meteorologice prezentate în tabele.


Climateric, zona se caracterizează printr-o temperatură medie anuală de 9,80C (în ianuarie -
2,40C, iar în iulie 20,80C), cu o sumă a precipitaţiilor medii anuale cuprinsă între 450-700 mm,
evapotranspiraţia de 662 mm şi cu un indice de ariditate de 34. Vegetaţia naturală este specifică
subzonei pădurilor de gorun, iar folosinţa agricolă este arabil.
După criteriul zonelor climatice reale, DISSESCU (1952) încadrează zona solurilor podzolice
din sudul ţării în regiunea climatică Dfbx, caracterizată prin veri mai răcoroase şi ierni aspre.
Precipitaţiile sunt de tip continental, cu un maxim în luna iunie. CANARACHE şi
colaboratorii săi (1987) o situează în zona climatică doi, moderat călduroasă şi semiumedă.

Tabelul nr. 17
Principalele caracteristici ale zonei climatice doi (după CANARACHE şi colab., 1987)
Specificare Valori
temperatura medie anuală 8,0-10,5
radiaţia solară (Kcal/cm2) 114-128
suma temperaturilor mai mari de 00C 3.400-4.100
suma temperaturilor mai mari de 100C 2.800-3.500
suma temperaturilor mai mari de 100C efective 1.100-1.600
precipitaţii medii anuale mm 450-700
precipitaţii medii mm (aprilie - octombrie) 325-475
deficit evapotranspiraţie mm (aprilie – octombrie) 220-391

4.1.5.1. Regimul termic

Factorul termic limitează nivelul producţiilor prin acumulările insuficiente din toamnă, când la
păioase se realizează răsărirea şi înfrăţirea plantelor. În vară, temperaturile ridicate, chiar şi arşiţele,
se fac simţite din luna iunie, repercursiunile vegetative fiind simţite în perioada umplerii boabelor.
Marea variaţie a datelor calendaristice, când s-au realizat 100-200-4000C, demonstrează riscul
ridicat de a cultiva unele genotipuri, care nu sunt bine adaptate zonal. Suma temperaturilor de 1000C
se realizează în 68% din ani până în prima decadă a lunii martie, cea de 2500C se realizează în 86%
din ani până la 10 aprilie, iar pragul de 4000C este realizat până la 1 mai.
Resursele termice din toamnă, necesare înfrăţitului grâului (4000C), la Albota, se realizează
numai în cazul semănatului în perioada 1-10 octombrie. Vremea se încălzeşte treptat începând cu
luna martie, când temperatura ajunge la 30C în mod constant.

4.1.5.2. Temperaturi absolute

Temperatura maximă absolută înregistrată la Albota a fost de 38,80C, la data de 28 iulie 2007.
Temperaturile maxime s-au înregistrat cu o frecvenţă de 4% în luna mai, 12% în luna iunie, 46% în
luna iulie, 38% în luna august şi 4% în luna septembrie.
În zona Albota temperatura minimă absolută a apărut între lunile decembrie şi martie, cu o
frecvenţă de 23% în decembrie, 35% în ianuarie, 38% în februarie şi 4% în martie.
În perioada 1898-1998 primul îngheţ a apărut cel mai timpuriu la 8 septembrie şi cel mai
târziu la 24 mai. Data medie a ultimului îngheţ a fost la 13-17 aprilie. Datorită fenomenului de
încălzire globală, numărul zilelor cu temperaturi negative critice este progresiv în reducere, dar există
riscul arşiţelor în perioada lunilor iulie şi august, cu efecte asupra plantelor şi a solului.

4.1.5.3. Regimul precipitaţiilor


O analiză a precipitaţiilor pe ultimii 37 de ani scoate în evidenţă o medie anuală de 680 mm,
mediile pe sezoane fiind de 242 mm în sezonul rece (octombrie-martie) şi 438 mm în sezonul cald
(aprilie-septembrie). Această cantitate de precipitaţii ar putea asigura cerinţele plantelor de triticale,
dacă ar fi bine repartizată. Dar este de remarcat marea neuniformitate a cantităţii de apă din
precipitaţii căzute în ambele sezoane şi pe total an, fapt ce împarte perioada exemplificată în 13% ani
secetoşi, 63% ani normali şi 24% ani ploioşi, cu exces de umiditate. O siguranţă de 80% în privinţa
acumulării unei cantităţi de aproximativ 300 litri de apă în sezonul cald se situează în mare
contradicţie cu valorile lunare ce oscilează între 16 şi 41 mm (Tabelul nr. 18).
Bilanţul apei, privit ca diferenţă între aportul precipitaţiilor şi evapotranspiraţia potenţială,
conduce la o caracterizare a lunilor din sezonul rece, ca luni cu exces, iar a lunilor din sezonul cald,
ca luni cu deficit (1-60 mm). Cantitatea totală excedentară ajunge la 166 mm, iar cea deficitară la 150
mm. Încălzirea globală generează fenomene extreme, precum seceta excesivă, arşiţa toridă, crăpături
în scoarţa pământului.
Tabelul nr. 18
Bilanţul apei din punct de vedere al diferenţei (precipitaţii-evapotranspiraţie potenţială) în
Albota, în perioada 2007-2008

Evapotranspiraţia
Precipitaţii P – ETP Caracterizarea
Luna potenţială
(mm) (mm) perioadei
ETP (mm)

+ - Exces Deficit
X 40 44 - 4 - -
XI 50 13 37 - Exces -
XII 43 2 41 - Exces -
I 39 0 39 - Exces -
II 37 0 37 - Exces -
III 33 17 16 - Exces -
Total X-III 242 76 +166 Excedentară
IV 49 50 - 1 - -
V 84 89 - 5 - Deficit
VI 98 118 - 20 - Deficit
VII 99 130 - 31 - Deficit
VIII 60 120 - 60 - Deficit
IX 48 81 - 33 - Deficit
Total IV-IX 438 588 -150 Deficitară
Total an 680 664 +16 mm/an Echilibrat

Tabelul nr. 19
Caracterizrea anilor 1970 – 2008 după precipitaţiile înregistrate la Albota
Precipitaţii în Precipitaţii în
Total precipiaţii în Caracterizarea
Anul sezonul rece sezonul cald
anul agricol (mm) anului
1 X – 31 III (mm) 1 IV – 30 IX (mm)
1970 396 470 866 P
1971 228 653 881 P
1972 161 477 638 N
1973 431 278 709 N
1974 101 515 616 N
1975 213 683 896 P
1976 186 388 574 N
1977 245 404 649 N
1978 191 528 719 N
1979 238 642 880 P
1980 264 490 754 N
1981 362 388 750 N
1982 202 318 520 S
1983 136 508 644 N
1984 339 502 841 P
1985 210 273 483 S
1986 271 303 574 N
1987 199 332 531 N
1988 313 295 608 N
1989 214 227 441 S
1990 200 374 574 N
1991 209 528 728 N
1992 153 208 361 S
1993 189 282 471 S
1994 180 379 559 N
1995 268 438 706 N
1996 347 442 789 P
1997 203 546 749 N
1998 278 442 720 N
1999 239 538 777 N
2000 268 304 572 N
2001 183 341 524 N
2002 80 521 601 N
2003 338 319 657 N
2004 345 491 836 P
2005 346 810 1156 P
2006 239 583 822 P
2007 167 580 747 N
2008 259
Medie 242 438 680 N
Secetoşi % - - 5 ani 13 %
Normali % - - 23 ani 64 %
Ploioşi % - - 9 ani 24 %

S = secetos <523 mm/an


N = normal =523-785 mm/an
P = ploios >785 mm/an

Toate aceste date aduc în prim plan cât de incompletă este informaţia climatică, interpretată pe
total an, care poate caracteriza cantitatea precipitaţiilor ca echilibrată, diferenţa fiind de numai 16
mm. Concluzia este susţinută de valoarea coeficientului de variaţie lunară a precipitaţiilor (Tabelul
nr. 20), care este cuprins între 40-133%, cu mult peste cea anuală care este de numai 20% (ŞTEFAN
şi colab, 1990), ceea ce ne arată că valorile acestui indicator, pe luni, se află în afara limitelor admise.
Tabelul nr. 20
Valoarea coeficientului de variaţie (S%) a precipitaţiilor
Luna Drăgăşani Piteşti Rm. Vâlcea Tg. Jiu
Ianuarie 69 71 72 59
Februarie 53 54 64 70
Martie 62 60 67 59
Aprilie 39 40 32 45
Mai 68 58 58 57
Iunie 54 62 57 59
Iulie 60 49 52 67
August 74 54 46 68
Septembrie 92 76 79 81
Octombrie 128 133 107 108
Noiembrie 68 60 62 77
Decembrie 70 77 74 76
Anual 20 20 16 20
Prin urmare, riscul limitării creşterii şi dezvoltării culturilor în orice perioadă a anului este
extrem de mare, lipsa precipitaţiilor poate compromite pregătirea corespunzătoare a terenului şi
răsărirea culturilor.
Durata medie de acoperire a solului cu zăpadă a fost de 45 de zile, cu variaţii medii de la 33 la
55 de zile. Variaţiile anuale au fost foarte mari, de la 7 la 120 de zile, ceea ce arată existenţa a două
mari perioade nefavorabile pentru grâul de toamnă şi anume asfixierea plantelor (1996) sau
expunerea la ger în intervale mari de timp în care nu există strat protector de zăpadă.
Umiditatea relativă a aerului satisface, în general, în limite optime, cerinţele plantelor, iar
valorile medii lunare din perioada aprilie-octombrie variază între 62-83%, limitele inferioare fiind
întâlnite în luna iulie, iar cele maxime în octombrie (ŞTEFAN şi colab., 1990).
Valorile scăzute ale umidităţii relative de la amiază, în lunile din prima parte a vegetaţiei,
accentuează perioadele de secetă, întăresc şi înăspresc caracterul continental al condiţiilor climatice
din zonă şi influenţează negativ recoltele de grâu, cu atât mai mult cu cât frecvenţa cazurilor în care
umiditatea relativă a aerului scade sub 30% în lunile aprilie, mai şi iunie.

4.1.5.4. Favorabilitatea climatică pentru cultura triticalelor

Analizând datele climatice prezentate, rezultă că în zona în care s-au desfăşurat cercetările se
întrunesc în bună măsură condiţiile necesare de creştere şi dezvoltare a cerealelor de toamnă.
Regimul pluviometric asigură necesarul de apă al acestei culturi, iar uneori provoacă solului
exces temporar de umiditate, deoarece cantităţi mari de precipitaţii cad în perioada rece a anului când
consumul este foarte mic. Caracteristic zonei este şi variaţia mare a precipitaţiilor în perioada
septembrie-octombrie. Faţă de media de 88 mm, numai 23% din ani se regăsesc cu valori superioare,
cea mai mare parte fiind sub 50 mm.
Datorită faptului că terenul este uscat, lucrările solului în vederea semănatului se execută cu
dificultate şi cu consumuri sporite de energie. Încorporarea seminţelor în solul uscat sau puţin umed,
nepregătit corespunzător, duce la o răsărire neuniformă a culturii sau la prelungirea acestui proces pe
perioade mari de timp, care durează uneori până în primăvară, cu repercusiuni negative asupra
producţiei.
Prelungirea secetei din toamnă conduce uneori şi la dispariţia unui număr însemnat de plante
abia răsărite, cu implicaţii importante asupra desimii culturii. În anii cu precipitaţii suficiente în
toamnă, triticalele întâlnesc în toată zona condiţii optime pentru răsărit şi înfrăţit înainte de apariţia
primelor geruri, atunci când condiţiile climatice permit semănatul în epoca optimă (1-10 oct).
Primăvara există, de regulă, suficientă apă în sol care să asigure creşterea şi dezvoltarea.
Uneori apar în cursul lunii mai şi iunie secete de scurtă durată cu efect negativ asupra producţiei
triticalelor de toamnă. Din cauza cantităţii mari de zăpadă din timpul sezonului rece plantele se pot
asfixia sau debilita, reducându-se în acest fel desimea culturii. Foarte păgubitoare la Albota sunt
ploile din luna mai şi iunie, foarte rapide, însoţite de vânt puternic, care adesea provoacă căderea
masivă a plantelor, diminuând foarte puternic producţia atât cantitativ, cât şi calitativ.
Din punct de vedere termic, temperaturile înregistrate pe întreaga zonă permit ca în cea mai
mare parte a anilor triticalele de toamnă să-şi parcurgă normal toate fazele de creştere şi dezvoltare.
Limitele extreme ale temperaturilor medii lunare variază între 21,90C în luna iulie, aceasta fiind cea
mai caldă lună, şi –3,20C în ianuarie, luna cea mai rece a anului, cu o amplitudine uneori de până la
24,90C.
Tabelul nr. 21
Temperatura aerului (0C). Media lunară şi anuală (1970 – 2008)
Luna

Amplit
Anual
Staţia
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Drăgăşani -2,4 -0,5 4,8 10,9 16,2 19,8 21,9 21,1 17,0 11,2 5,2 0,0 10,4 24,3
Piteşti -3,2 -1,2 4,2 10,0 15,3 18,8 21,9 20,1 16,2 10,4 4,6 0,2 9,76 24,9
Rm. Vâlcea -2,4 -0,4 4,9 10,8 16,0 19,3 21,3 20,7 16,8 11,0 5,0 0,2 10,3 23,7
Tg. Jiu -2,5 -0,4 4,9 10,8 15,8 19,4 21,6 20,7 16,9 11,0 4,9 -0,1 10,2 24,1

Se remarcă şi faptul că aproape 2/3 din numărul anilor înregistrează temperaturi medii
normale. Lipsa în general a temperaturilor prea scăzute din timpul iernii face ca plantele de triticale să
sufere mai puţin din cauza gerului. Mult mai păgubitoare sunt, uneori, arşiţele atmosferice, cu
temperaturi ce depăşesc 350C, care apar în perioada iunie-iulie şi produc şiştăvirea boabelor de
triticale, de aceea se impune cultivarea în zonă a soiurilor de triticale cu perioadă de vegetaţie
mijlocie. Apariţia în luna februarie a oscilaţiilor termice mari, cu perioade de îngheţ şi dezgheţ,
determină dezrădăcinarea plantelor de triticale pe suprafeţele unde acesta a fost semănat la adâncime
mică sau unde nu s-a dezvoltat corespunzător.

4.1.5.5. Caracterizarea climatică a anilor de experimentare

Experienţele s-au efectuat pe parcursul anilor agricoli 2006-2007, 2007-2008 şi 2008-2009


motiv pentru care în tabel este prezentată perioada august - anul precedent, iulie - anul de recoltare.
Regimul termic. În Tabelul nr. 22 sunt prezentate temperaturile medii lunare pentru perioada
2007-2008 şi media multianuală 1896-2008.
Se constată că cea mai mică valoare medie lunară s-a înregistrat în luna ianuarie 2006
(-4,80C), cu valori zilnice de –190C timp de mai multe zile, iar cea mai mare valoare medie
lunară s-a înregistrat în luna iunie 2007 (22,70C), cu variaţii zilnice de 18-360C.
Anul cel mai bine echilibrat din punct de vedere termic a fost 2008 şi cel mai
dezechilibrat 2007.
Tabelul nr. 22
Temperatura aerului (medii lunare şi multianuale 0C) – Albota
ANUL LUNA
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII med
an
2006 -4,8 -2,3 3,7 11,8 16,1 19,5 22,6 20,9 17,0 13,7 8,2 3,6 10.8
2007 5,0 3,3 7,7 13,0 19,1 22,7 22,9 22,4 16,6 11,5 3,5 -0,4 12,2
2008 -1,3 3,7 7,8 11,8 15,5 20,4 22,8 22,5 17,3 12.3 3,6 0.0 11,3
Medie 1970-2008 -1,1 0,2 4,7 10,2 15,6 19,1 20,8 20,3 15,7 10,3 4,4 0,4 10,1
M. 1896-2008 -2,0 -0,1 4,2 10,2 15,3 18,8 20,7 20,1 16,0 10,4 4,6 0,3 9,9

Regimul precipitaţiilor. În Tabelul nr. 23 sunt prezentate precipitaţiile medii lunare din anii
2007-2008 şi media multianuală 1889-2008. În perioada de experimentare, cea mai mare cantitate de
precipitaţii a căzut în anul 2008 (-mm), cu un excedent de mm faţă de media multianuală, şi cea mai
mică cantitate de precipitaţii s-a înregistrat în anul 2006 (784 mm) cu un deficit de 21 mm faţă de
media multianuală.
Tabelul nr. 23
Precipitaţiile atmosferice (sume lunare şi medii anuale) înregistrate la Staţia
meteorologică Piteşti
ANUL LUNA
I II III IV V VI VII VII IX X XI XII Suma an mm
I
2006 42 25 78 82 87 128 87 108 91 31 8 17 784
2007 21 19 67 2 62 67 60 199 66 98 86 38 785
2008 24 5 7,8 93,3 97 53
Medie 1970-2007 35 34 37 59 79 93 85 59 52 48 43 42 666
Medie 1896-2007 37 38 42 56 86 93 77 60 57 48 41 47 682
Diferenţa ( + ) -2 -4 -5 +3 -7 0 +8 -1 -5 0 +2

Tabelul nr. 24
Condiţiile climatice pe faze de vegetaţie Albota -2007-2009
Creştere Temperatura Temperatura
Sem-
Rezerva de intensă- Umplere februarie iunie
răsărit 0 0
Nr crt. Anul iarnă XI- înflorit bob VI C C
IX-X
III (mm) IV-V (mm)
(mm) Med min Med max
(mm)
1 2007 175 227 168,5 128,4 -2,3 -4,9 19,5 26,3
2 2008 121,7 132,5 64,1 66,7 3,3 -3,3 22,7 28,5
3 2009 163,9 161,1 190,3 53,0 3,7 0,9 20,4 27,1
Media multianuală
153,5 173,5 140,9 82,7 1,6 -2,6 20,9 27,3
mm
Aşa după cum este cunoscut, elementul climatic poate influenţa în mod decisiv realizarea unui
anumit nivel de producţie. Spunem acest lucru deoarece nivelul tehnologic practicat la o anumită
specie, variază în limite destul de strânse de la un an la altul. Pe lângă realizarea unui anumit nivel de
producţie, condiţionat în principal de mersul regimului pluviometric, se realizează şi un anumit nivel
de cheltuieli cu efectuarea lucrărilor agricole.
În ultimii ani s-au acumulat numeroase rezultate ştiinţifice şi observaţii practice care sugerează
că prin alegerea celui mai adecvat genotip se poate îmbunătăţi eficienţa utilizării substanţelor
nutritive, poate creşte competitivitatea cu buruienile, se poate reduce impactul bolilor asupra
recoltelor şi se pot obţine recolte diversificate şi de bună calitate, crescând astfel profitabilitatea
agriculturii ecologice.
abelul nr. 25
Însuşirile chimice ale solului cu experienţe de la Albota
solul pH Al ppm Pppm N ppm
Brun luvic 4,90-5,00 49,00 23,07 13,30

Fig. 3 – Boabe de triticale de toamnă, soiul Stil, producţie 2008


CAPITOLUL V

MATERIAL ŞI METODĂ DE TEHNICĂ EXPERIMENTALĂ


CERCETĂRI PROPRII
CHAPTER V
THE MATERIAL AND THE EXPERIMENTAL METHOD
PERSONAL RESEARCH

Pentru realizarea acestei teze am efectuat un număr de două experienţe, după cum urmează:

Experienţa 1:
Studii şi cercetări despre influenţa densităţii de semănat în corelaţie cu soiul, asupra producţiei
şi calităţii triticalelor de toamnă înfiinţate pe soluri acide.

Experienţa 2:
Studii şi cercetări despre influenţa îngrăşămintelor chimice foliare cu azot, administrate
triticalelor de toamnă înfiinţate pe soluri acide.

5.1. Materialul biologic studiat

La prima experienţă, despre influenţa densităţii de semănat în corelaţie cu soiul asupra


producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă, am luat în studiu un număr de trei soiuri de triticale de
toamnă, pe care le prezentăm în continuare.
Soiul de triticale de toamnă PLAI a fost creat la Institutul de Creare şi Cercetare Plante
Tehnice Fundulea (ICCPT), în anul 1991. Acest soi valorifică bine solurile mai puţin fertile, de tipul
celor acide (podzolice) şi răspund foarte bine la fertilizare. Densitatea recomandată de amelioratori
este de 450-500 boabe germinabile/mp. Se foloseşte mai ales în raţia de furajare a animalelor:
porcine, taurine, precum şi a păsărilor.
Tabelul nr. 26
Caracteristicile şi însuşirile agricole ale soiului PLAI
(Lista oficială a soiurilor şi hibrizilor de plante din România 1988)
Masa a 1.000 boabe 43 – 45 g
Masa hectolitrică 60 – 62 kg/hl
Rezistenţa la iernare bună
Rezistenţa la cădere bună
Rezistenţa la făinare mijlocie
Rezistenţa la rugina galbenă mijlocie
Rezistenţa la rugina brună mijlocie
Rezistenţa la septorioză mijlocie
Potenţial mediu de producţie 8.200 kg/ha

Soiul de triticale STIL a fost creat prin selecţie şi ameliorare în cadrul Institutului de Creare şi
Cercetare Plante Tehnice Fundulea (ICCPT), în anul 2003. Este un soi de toamnă, productiv, care
pune bine în valoare terenurile acide. Se foloseşte ca nutreţ-boabe şi ca furaj masă verde, în hrana
animalelor. Făina se foloseşte în panificaţie, dar în amestec într-o proporţie de 1:1 cu făină de grâu.

Tabelul nr. 27
Caracteristicile şi însuşirile agricole ale soiului STIL
(Lista oficială a soiurilor şi hibrizilor de plante din România 1988)

Masa a 1.000 boabe 41–44g


Masa hectolitrică 62–64 kg/hl
Rezistenţa la iernare bună
Rezistenţa la cădere bună
Rezistenţa la făinare bună
Rezistenţa la rugina galbenă mijlocie
Rezistenţa la rugina brună sensibil
Rezistenţa la septorioză mijlocie
Potenţial mediu de producţie 8.651 kg/ha
Soiul de triticale de toamnă GORUN a fost creeat prin selecţie şi ameliorare în cadrul
Institutului de Creare şi Cercetare Plante Tehnice Fundulea (ICCPT), în anul 2005. Este un soi de
toamnă, productiv, care pune în valoare terenurile slabe, acide. Se foloseşte ca nutreţ-boabe şi ca furaj
masă verde în hrana animalelor. Făina se foloseşte şi în industria de panificaţie, dar în amestec în
proporţie de 2:1 cu făina de grâu. Reacţionează foarte bine la îngrăşăminte chimice cu azot, dar se
obţin producţii bune şi în condiţii de neaplicare a îngrăşămintelor chimice.
Tabelul nr. 28
Caracteristicile şi însuşirile agricole ale soiului GORUN
(Lista oficială a soiurilor şi hibrizilor de plante din România 1988)

Masa a 1.000 boabe 43


Masa hectolitrică 64,5
Rezistenţa la iernare bună
Rezistenţa la cădere mijlocie
Rezistenţa la făinare sensibil
Rezistenţa la rugina galbenă rezistent
Rezistenţa la rugina brună sensibil
Rezistenţa la septorioză sensibil
Potenţial mediu de producţie 6.000 kg/ha

5.2. Îngrăşămintele chimice folosite

Pentru a doua experienţă, studii şi cercetări despre influenţa îngrăşămintelor chimice foliare
asupra producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă, au fost cercetate un număr de trei îngrăşăminte
chimice foliare, aplicate soiului GORUN.
5.3. Metoda experimentală
5.3.1. Metoda experimentală efectuată în câmp

Experienţa nr. 1
Studii şi cercetări despre influenţa densităţii de semănat în corelaţie cu soiul, asupra producţiei
şi calităţii triticalelor de toamnă.
Am luat în studiu 2 factori:
Factorul A, soiurile de triticale de toamnă, cu graduările:
a1 - STIL
b1 - GORUN
c1 - PLAI
Factorul B, densitatea de semănat a triticalelor de toamnă, cu graduările:
b1 - 300 boabe germinabile /mp
b2 - 400 boabe germinabile /mp
b3 - 450 boabe germinabile /mp
b4 - 500 boabe germinabile/mp

R1 V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10 V11 V12

R2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10 V11 V12 V1 V2

R3 V5 V6 V7 V8 V9 V10 V11 V12 V1 V2 V3 V4

Fig. 4 - Parcele din blocurile randomizate din prima experienţă cu densitatea de semănat

Tabelul nr. 29
Experienţa cu 12 variante
V a1b1 300 b.g./mp
1 Soiul STIL
V a1b2 400 b.g./mp
2
V a1b3 450 b.g./mp
3
V a1b4 500 b.g./mp
4
V a2b1 300 b.g./mp
5 Soiul GORUN
V a2b2 400 b.g./mp
6
V a2b3 450 b.g./mp
7
V a2b4 500 b.g./mp
8
V a3b1 300 b.g./mp
9 Soiul PLAI
V a3b2 400 b.g./mp
1
0
V a3b3 450 b.g./mp
1
1
V a3b4 500 b.g./mp
1
2
Prin combinarea factorilor şi a graduărilor rezultă experienţa de tip 3 x 4 = 12 variante:
Ca variantă test am luat media variantelor ( X ).

Experienţa nr. 2: Studii şi cercetări despre influenţa îngrăşămintelor chimice foliare asupra
producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă.
Factorii luaţi în studiu:
Factorul A - îngrăşăminte chimice foliare cu azot, potasiu şi microelemente (cu pregătire
soluţie în echivalent 300 l apa/ha, cu rol de asigurare a apei pentru plante şi ecologizarea solului).
a1 - Microfert U
a2 - Plantfert
a3 - Nutrient Express
Factorul B – faza de aplicare, cu următoarele graduări:
1. faza de înfrăţire a triticalelor de toamnă
2. faza de burduf a triticalelor de toamnă

a). Prezentarea produsului foliar MICROFERT U


COMPOZIŢIA PRODUSULUI ŞI PRINCIPALELE CARACTERISTICI:
Compoziţie [g/l]
Element
(minim)
Nutrienţi principali:
· Azot total (N) din uree
(conţinut de biuret maxim – 90
0,24%)
· Potasiu, sub formă de oxid de 25
potasiu (K2O), solubil în apă
Nutrienţi secundari:
· Magneziu (Mg+2) solubil în apă 4,5
· Sulf (S) din SO-24 25
Micronutrienţi:
· Bor (B)
· Fier (Fe+2) complexat cu acid
3
citric
25
· Mangan (Mn+2) complexat cu acid
0,7
citric
0,25
· Zinc (Zn+2) complexat cu acid
citric
b). Prezentarea îngrăşământului foliar PLANFERT
c). Prezentare îngrăşământ foliar NUTRIENT EXPRES

COMPOZIŢIA PRODUSULUI ŞI PRINCIPALELE CARACTERISTICI:


ElementCompoziţie [g/l] (minim) %AZOT
18FOSFOR
18POTASIU
18
Tabelul nr. 29
Variantele 6+1 test
Din combinaţia factorilor cu graduările, a rezultat o experienţă de tipul 3 x 2 = 6 variante şi
încă o variantă test, astfel:
Varianta Combinaţia Factorul A x Factorul B
V1 F0 (nefertilizat)
V2 a1b1
V3 a1b2
V4 a2b1
V5 a2b2
V6 a3b1
V7 a3b2
R
V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7
1

R
V2 V3 V4 V5 V6 V7 V1
2

R
V6 V7 V1 V2 V3 V4 V5
3

V1 F0 Nefertilizat NEFERTILIZAT
V2 a1b1 Faza de înfrăţire
MICROFERT U
V3 a1b2 Faza de burduf
V4 a2b1 Faza de înfrăţire
PLANTFERT
V5 a2b2 Faza de burduf
V6 a3b1 Faza de înfrăţire NUTRIENT
V7 a3b2 Faza de burduf EXPRESS

Fig. 5 - Parcele din blocurile randomizate din a doua experienţă cu fertilizarea foliară cu
azot
Parcelele au fiecare suprafaţa de 10 mp (L=10m.l=1m).
În câmp s-au efectuat determinări biometrice anuale, iar înainte de faza de recoltat s-au luat
probe din recoltă pentru a determina elementele de productivitate şi pentru a calcula producţia
triticalelor.

5.3.2. Metoda experimentală din laborator

În laboratorul de seminţe din eşantionul luat din câmp înaintea recoltării am făcut următoarele
determinări:
a) numărul de spice /mp
b) numărul de spiculeţe/spic
c) numărul de boabe în spiculeţ
d) numărul de boabe în spic
e) masă la 1.000 de boabe (MMB)
f) masă hectolitrică (MH)
g) cantitatea de gluten umed
h) cantitatea de proteine
i) cantitatea de cenuşe
Analizele de mai sus le-am efectuat la Laboratorul Inspectoratului de stat pentru seminţe
Argeş.

În funcţie de elementele de productivitate (numărul mediu al spicelor/mp, numărul mediu al


boabelor/spic şi masa a 1.000 de boabe) am calculat producţia biologică a triticalelor, în intervalul
2007-2009.

S-a folosit următoarea formulă:


Q kg/ha = (Nsp x NbxMMB)/100, unde

Q kg/ha = producţia medie/ha exprimată în kg;


Nsp = numărul mediu al spicelor/mp;
Nb = numărul mediu al boabelor dintr-un spic;
MMB = masa a 1.000 de boabe, exprimată în g.
Determinarea producţiei fizice obţinute de la fiecare parcelă s-a efectuat prin operaţiunea de
cântărire.

Determinările din laborator asupra conţinutului de gluten, de proteine şi cenuse s-au făcut prin
următoarele metode:
* Spălarea cu soluţie de clorură de sodiu 2%, pentru determinarea cantităţii de gluten;
* Descompunerea substanţelor organice cu azot în acid sulfuric, pentru determinarea
conţinutului de proteine.
* Calcinarea la 6000C pentru determinarea cantităţii de cenuşă.
Rezultatele au fost prelucrate statistic prin metoda variaţiei (CEAPOIU).

CAPITOLUL VI

REZULTATE OBŢINUTE ŞI DISCUŢII


CHAPTER VI
RESULTS AND DISCUSSIONS

6.1. Rezultatele obţinute din cercetări, privind corelaţia soi X densitatea de semănat a
triticalelor, asupra capacităţii de producţie biologică la triticalele de toamnă
6.1.1. Numărul de plante răsărite/mp

Numărul de plante răsărite pe mp, în funcţie de densitatea/mp, este prezentată în Tabelul nr.
30. A rezultat că cel mai mare procent de răsărire al celor trei soiuri de triticale s-a realizat în cazul
variantelor în care am folosit 300, respectiv 400, boabe germinabile pe mp.

Tabelul nr. 30
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat (b) asupra numărului de triticale răsărite pe mp
(2007-2009)

Numărul de plante răsărite la m2


Nr. b.g./m.p Combinaţia
nr. %
300 a1b1 292,56 97,52

400 a1b2 385,22 96,31

450 a1b3 470,00 94,00

500 a1b4 559,22 93,20

300 a2b1 293,67 97,89

400 a2b2 385,11 96,28

450 a2b3 467,56 93,51

500 a2b4 554,44 92,41

300 a3b1 294,00 98,11


400 a3b2 387,50 96,89

450 a3b3 474,00 94,87

500 a3b4 500 93,83

6.1.2. Numărul de spice rezultate pe mp

Acest aspect este prezentat în Tabelele nr. 31 şi 32.

Tabelul nr. 31
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) asupra numărului de
spice viabile /mp (2007-2009)

Numărul de fraţi (spice/m2)


Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
nr. %
1 a1b1 695,33 97,9 -14,67 000

2 a1b2 707,67 99,7 -2,33 -

3 a1b3 717,33 101,0 +7,33 ***

4 a1b4 738,33 104,0 +28,33 ***

5 a2b1 687,33 96,8 -22,67 000

6 a2b2 698,67 98,4 -11,33 000

7 a2b3 704,33 99,2 -5,67 00

8 a2b4 716,67 100,9 +6,67 **

9 a3b1 694,67 97,8 -15,33 000

10 a3b2 706,67 99,5 -3,33 -

11 a3b3 711,33 100,2 +1,33 -


12 a3b4 736,67 103,8 +26,67 ***

13 X 710,00 100,0 0,00

Tabelul nr. 32
Corelaţia soi (a) x densitatea de semăanat a triticalelor de toamnă (b) asupra înfrăţirii /mp )
(2007-2009)
Factorul „B” – desimea de
Mediile factorului „B”
însămânţare

felii / m2Numărul de fraţi

Semnificaţia
Factorul „A” 300 400 450 500

Diferenţa
(soiul)
%

b1 b2 b3 b4

STIL 695,33 707,67 717,33 738,33 714,67 100,7 +5,08 -

GORUN 687,33 698,67 704,33 716,67 701,75 98,9 -7,83 0

PLAI 694,67 706,67 711,33 736,67 712,34 100,4 +2,75 -

X 692,44 704,34 711,00 730,56 709,58 100,0 0,00

% 97,60 99,30 100,20 103,00 100,0


DL 5% 6,50
DL 1% 9,84
Diferenţa -17,14 -5,25 +1,41 +20,97 0,00 DL 0,1% 15,80
Semnificaţia 00 - - *** Mt.
DL 5% 7,50
DL 1% 11,36
DL 0,1 18,25

Din datele prezentate mai sus, am constatat că:


- cel mai mare număr de spice/mp a fost obţinut la soiul STIL în toate densităţile folosite (V1-
v4).
Diferenţa faţă de media experienţei este foarte semnificativă la densitatea de 450 şi 500
b,g./mp, este nesemnificativă la 400 b.g/mp şi foarte semnificativ inferioară la 300 b.g/mp. (Tabelul
nr. 31).
- la soiurile GORUN şi PLAI cel mai mare număr de spice a fost obţinut la densităţile de 450
şi 500 b.g./mp.
- se constată că, dacă creşte densitatea de semănat, scade înfrăţirea.
- la toate soiurile numărul de fraţi fertili este foarte semnificativ superior la densitatea de 500
b.g./mp şi distinct semnificativ inferior la densitatea de 300 b.g /mp. (Tabelul nr. 32).

6.1.3. Numărul de spiculeţe dintr-un spic

Influenţa densităţii folosite la semănatul triticalelor de toamnă asupra numărului de


spiculeţe/spic este redată în Tabelele nr. 33 şi 34.

Tabelul nr. 33
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) asupra numărului de
spiculeţe /spic (2007-2009)
Numărul de spiculeţe în spic
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
nr. %
1 a1b1 20,28 122,0 +3,65 ***
2 a1b2 17,64 106,1 +1,02 ***
3 a1b3 14,87 89,4 -1,76 000
4 a1b4 13,29 79,9 -3,34 000
5 a2b1 20,28 122,0 +3,65 ***
6 a2b2 18,12 109,0 +1,50 ***
7 a2b3 15,36 92,4 -1,27 000
8 a2b4 13,17 79,2 -3,46 000
9 a3b1 20,31 122,2 +3,69 ***
10 a3b2 17,69 106,4 +1,06 ***
11 a3b3 14,98 90,1 -1,65 000
12 a3b4 13,5 81,2 -3,13 000
13 X 16,63 100,0 0,00
DL 5% 0,36
DL 1% 0,49
DL 0,1% 0,65

Tabelul nr. 34
Număr de spiculeţe/spic în funcţie de soi (a) x densitatea de semănat (b), cu graduările
folosite (2007-2009)
Factorul „B” –densitatea de semănat Mediile factorului „B”

spiculeţe în spic

Semnificaţia
Numărul de

Diferenţa
Factorul „A” 300 400 450 500
(soiul) %

b1 b2 b3 b4

STIL 20,28 17,64 14,87 13,29 16,52 99,4 -0,10 -

GORUN 20,28 18,12 15,36 13,17 16,73 100,7 +0,11 -

PLAI 20,31 17,69 14,98 13,50 16,62 100,0 0,00 -

X 20,29 17,82 15,07 13,32 16,62 100,0 0,00

% 122,1 107,2 90,7 80,1 100,0


DL 5% 0,34
DL 1% 0,52
Diferenţa +3,67 +1,19 -1,55 -3,30 0,00 DL 0,1% 0,84
Semnificaţia *** *** 000 000 Mt.
DL 5% 0,40
DL 1% 0,60
DL 0,1 0,97

Constatări:
- cel mai mare număr de spiculeţe/spic l-a dat soiul STIL (varianta 9) – Tabelul nr. 33.
- se observă că la toate soiurile de triticale de toamnă folosite în experienţe, s-a obţinut cel mai
mare număr de spiculeţe în spic la variantele cu densităţi mici de semănat, 300, respectiv 400 b.g/mp
– semnificativ superioare şi respectiv semnificativ inferioare la densităţile de 450 şi 500 b.g./mp.
6.1.4. Numărul de boabe viabile/spiculeţ

Acest aspect este prezentat în Tabelele nr. 35 şi 36.

Tabelul nr. 35
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) asupra numărului de
boabe/spiculeţ (2007-2009)
Numărul de boabe în
Varianta Combinaţia spiculeţe Diferenţa Semnificaţia
nr. %
1 a1b1 1,71 112,7 +0,19 ***

2 a1b2 1,64 108,4 +0,13 ***

3 a1b3 1,43 94,1 -0,09 000

4 a1b4 1,22 80,2 -0,30 000

5 a2b1 1,71 112,5 +0,19 ***

6 a2b2 1,65 108,6 +0,13 ***

7 a2b3 1,45 95,4 -0,07 000

8 a2b4 1,29 85,1 -0,23 000

9 a3b1 1,70 112,3 +0,19 ***

10 a3b2 1,63 107,5 +0,11 ***

11 a3b3 1,49 98,0 -0,03 -

12 a3b4 1,27 83,5 -0,25 000


13 X 1,52 100,0 0,00
DL 5% 0,03
DL 1% 0,04
DL 0,1% 0,06

Tabelul nr. 36
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) în graduări diferite
asupra numărului de boabe /spiculeţ (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat a
Mediile factorului „B”
triticalelor de toamnă

Numărul de boabe în

Semnificaţia
Factorul „A”

Diferenţa
spiculeţe
300 400 450 500
(soiul)
%

b1 b2 b3 b4

STIL 1,71 1,64 1,43 1,22 1,50 99,0 -0,02 -

GORUN 1,71 1,65 1,45 1,29 1,53 100,6 +0,01 -

PLAI 1,70 1,63 1,49 1,27 1,52 100,4 +0,01 -

X 1,71 1,64 1,46 1,26 1,52 100,0 0,00

% 112,6 108,2 96,1 83,1 100,0


DL 5% 0,04
DL 1% 0,06
Diferenţa +0,19 +0,12 -0,06 -0,26 0,00 DL 0,1% 0,11
Semnificaţia *** *** 0 000 Mt.
DL 5% 0,05
DL 1% 0,07
DL 0,1 0,1

Constatări din datele expuse în Tabelele nr. 35 şi 36:


- soiul cu cel mai mare număr de boabe este soiul STIL (V1) (Tabelul nr. 35);
- la densităţi mici de 300-400 b.g./mp s-au obtinut cele mai bune rezultate;
- diferenţele sunt foarte semnificativ superioare faţă de media variantelor;
- la toate soiurile, numărul de boabe în spiculeţ se prezintă foarte semnificativ superior la
densităţile de 300 şi 400 b.g./mp, semnificativ inferior la densitatea de 450 b.g./mpsi, foarte
semnificativ inferior la densitatea practicată de 500 b.g./mp. (Tabelul nr. 36).

6.1.5. Numărul de boabe în spicul de triticale

În Tabelele nr. 37 şi 38 este prezentată influenţa densităţii asupra numărului de boabe în spic.

Tabelul nr. 37
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) asupra numărului de
boabe în spic (2007-2009)
Numărul de boabe în
Varianta Combinaţia spic Diferenţa Semnificaţia
nr. %
1 a1b1 35,00 136,5 +9,36 ***

2 a1b2 28,67 111,8 +3,03 ***

3 a1b3 21,33 83,2 -4,31 000

4 a1b4 16,00 62,4 -9,64 000

5 a2b1 35,00 136,5 +9,36 ***

6 a2b2 29,67 115,7 +4,03 ***

7 a2b3 22,33 87,1 -3,31 000

8 a2b4 17,00 66,3 -8,64 000

9 a3b1 34,67 135,2 +9,30 ***

10 a3b2 28,67 111,8 +3,03 ***


11 a3b3 22,33 87,1 -3,31 000

12 a3b4 17,33 67,6 -8,31 000

13 X 25,64 100,0 0,00


DL 5% 1,13
DL 1% 1,54
DL 0,1% 2,06

Tabelul nr. 38
Numărul de boabe în spic în funcţie de soi (a) x densitatea de semănat (b) în graduări diferite
la triticalele de toamnă (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”

Numărul de boabe în

Semnificaţia
Diferenţa
Factorul „A” 300 400 450 500
(soiul) spic %

b1 b2 b3 b4

STIL 35,00 28,67 21,33 16,00 25,25 98,4 -0,42 -

GORUN 35,00 29,67 22,33 17,00 26,00 101,3 +0,33 -

PLAI 34,67 28,67 22,33 17,33 25,75 100,3 +0,08 -

X 34,89 29,00 22,00 16,78 25,67 100,0 0,00

% 135,90 113,00 85,70 65,40 100,0


DL 5% 0,77
DL 1% 1,17
Diferenţa +9,22 +3,34 -3,67 -8,89 0,00 DL 0,1% 1,88
Semnificaţia *** *** 000 000 Mt.
DL 5% 0,89
DL 1% 1,35
DL 0,1 2,17
Constatări:
- din datele prezente în Tabelele nr. 37 şi 38 rezultă că cel mai mare număr de boabe pe spic
le-am obţinut la soiurile STIL (V1) şi GORUN (V5), cu valoarea de 35 boabe pe spic;
- la toate cele trei soiuri cercetate, cele mai bune variante s-au obţinut la variantele unde am
practicat densităţi mici de semănat, 300 şi 400 b.g/mp;
- numărul boabelor este foarte semnificativ superior la densităţile de 300 şi 400 b .g./mp şi
semnificativ inferior la densităţile mari de 450 şi 500 b.g./mp. (Tabelul nr. 38).

6.1.6. MMB (Masa a 1.000 de boabe)

Studiul densităţii de semănat a triticalelor de toamnă asupra MMB este redată sintetic în
Tabelele nr. 39 şi 40.

Tabelul nr. 39
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) asupra MMB (2007-2009)
Vari Masa a 1.000 de boabe
Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
anta g %
1 a1b1 51,00 116,3 +7,15 ***

2 a1b2 49,32 112,3 +5,42 ***

3 a1b3 48,30 110,0 +4,39 ***

4 a1b4 46,55 106,0 +2,64 ***

5 a2b1 47,49 108,1 +3,57 ***

6 a2b2 46,78 106,5 +2,87 ***

7 a2b3 45,6 104,2 +1,83 ***

8 a2b4 44,57 101,5 +0,65 ***

9 a3b1 37,81 86,0 -6,10 000


10 a3b2 36,81 83,8 -7,10 000

11 a3b3 36,50 83,1 -7,40 000

12 a3b4 35,95 81,9 -7,96 000

13 X 43,91 100,0 0,00


DL 5% 0,38
DL 1% 0,52
DL 0,1% 0,70

Tabelul nr. 40
MMB obţinută la triticalele de toamnă, în functie de soi (a) x densitatea de semănat (b),
(2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”

Masa a 1.000 de

Semnificaţia
Diferenţa
Factorul „A” 300 400 450 500 boabe
(soiul) %

b1 b2 b3 b4

STIL 51,01 49,33 48,30 46,55 48,82 111,1 +4,90 ***

GORUN 47,49 46,78 45,72 44,57 46,15 105,1 +2,23 **

PLAI 37,81 36,81 36,51 35,93 36,77 83,6 -7,14 000

X 45,47 44,31 43,52 42,36 43,91 100,0 0,00

% 103,5 100,9 99,1 96,5 100,0


DL 5% 1,01
DL 1% 1,53
Diferenţa +1,55 +0,40 -0,39 -1,55 0,00 DL 0,1% 2,46
Semnificaţia * - - 0 Mt.
DL 5% 1,18
DL 1% 1,78
DL 0,1 2,86
Din datele expuse în Tabelele nr. 39 şi 40 constatăm că:
- MMB are valorile cele mai mari la soiul Stil în toate variantele din experienţe;
- densitatea de 300 b.g./mp a dat cel mai bun rezultat privitor la MMB, la toate soiurile, pe
primul loc situându-se soiul STIL cu 51,0 g.;
- MMB este superioară la soiul STIL, foarte semnificativ faţă de media soiurilor de triticale de
toamnă;
- la toate soiurile, MMB este semnificativ superior la densitatea efectuată cu 300 b.g/mp şi
semnificativ inferior la densitatea mare de 500 b.g./mp.

6.1.7. Producţia biologică

În Tabelele nr. 41 şi 42 prezentăm interrelaţia dintre densitatea aplicată şi cantitatea de


producţie biologică.

Tabelul nr. 41
Influenţa marcată de soi (a) şi densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (2007-2009)
Producţia biologică
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
kg/ha %
1 a1b1 12.261,33 153,2 +4.255,90 ***

2 a1b2 10.178,67 127,1 +2.173,24 ***

3 a1b3 7.364,33 92,0 -641,10 -

4 a1b4 5.612,00 70,1 -2.393,43 000

5 a2b1 11.287,33 141,0 +3.281,90 ***

6 a2b2 9.781,00 122,1 +1.775,57 ***

7 a2b3 7.192,65 89,8 -812,76 0


8 a2b4 5.446,66 68,0 -2.558,76 000
9 a3b1 9.070,67 113,3 +1.065,24 **
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”
10 a3b2 7,522,33 94,0 -483,10 -

Producţia biologică

Semnificaţia
11 „A” a300
3b3 4005.774,00 450 72,0 500 -2.231,43 000

Diferenţa
Factorul
(soiul) %
12 a3b4 5.570,00 69,6 -2.435,43 000
b1 b2 b3 b4
13 X 8.005,43 100,0 0,00
STIL 12.261,31 10.178,6 7.364,3 5.612,00 8.854,08 109,4 +765,66 -
DL 5% 764,15
DL 1% 1.038,66
GORUN 11.287,33 9.781,00 7.192,6 5.446,67 8.426,92 104,2 +338,50 -
DL 0,1% 1.391,10
PLAI 9.070,68 7.522,32 5.774,0 5.570,00 6.984,25 86,3 -1.104,17 -

X 10.873,10 9.160,65 6.777,0 5.542,88 8.088,42 100,0 0,00

% 134,4 83.8 83,8 68,5 100,0


DL 5% 1,01
- DL 1% 1,53
Diferenţa +2.784,69 -1.311,42 -1.311,4 0,00
2.545,51 DL 0,1% 2,46
Semnificaţia ** - - 00 Mt

DL 5% 1.486,06
DL 1% 2.250,35
DL 0,1 3.615,12

Tabelul nr. 42
Relaţia soi (a) x densitatea de semănat a triticalelor de toamnă (b) pe graduări diferite,
asupra producţiei biologice (2007-2009)

Din datele prezentate în Tabelele nr. 41 şi 42, am constatat următoarele:


- soiul STIL a înregistrat cele mai mari valori ale producţiei biologice la densităţi mici, 300
b.g./mp;
- soiul GORUN are producţia foarte semnificativă, iar soiul PLAI are producţia distinct
semnificativă;
- toate soiurile cercetate în experienţe au producţia biologică distinct semnificativ superioară la
densitate mică şi distinct semnificativ inferioară la densitate mare (500 b.g./mp).

6.2. Rezultatele cercetărilor privitor la corelaţia soi (a) x densitate de semănat a


triticalelor de toamnă, asupra producţiei fizice

Datele obtinute sunt expuse în Tabelele nr. 43 şi 44.

Tabelul nr. 43
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat asupra producţiei fizice, la triticalele de toamnă
(2007-2009)
Producţia fizică
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
kg/ha %
1 a1b1 7.298,69 1310 +1.731,61 ***

2 a1b2 6.524,67 117,2 +957,63 ***

3 a1b3 5.571,00 100,0 +3,96 -

4 a1b4 4.069,67 73,1 -1.497,37 000

5 a2b1 6.602,30 118,6 +1.035,30 ***

6 a2b2 7.039,67 126,5 +1.472,63 ***

7 a2b3 5.628,00 101,0 +60,96 **

8 a2b4 4.515,00 81,1 -1.052,04 000

9 a3b1 5.832,67 104,8 +265,63 ***

10 a3b2 5.062,33 90,9 -504,70 000

11 a3b3 4.910,67 88,2 -656,37 000


12 a3b4 3.749,33 67,3 -1.817,70 000

13 X 5.567,02 100,0 0,00


DL 5% 39,24
DL 1% 53,34
DL 0,1% 71,44

Tabelul nr. 44
Corelaţia între soi (a) x densitate de semănat în graduări diferite asupra producţiei fizice la
triticalele de toamnă, Albota (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”

Producţia biologică

Semnificaţia
Diferenţa
300 400 450 500
%

b1 b2 b3 b4

7.298,66 6.524,67 5.571,00 4.069,67 5.866,00 105,3 +299,00 -

6.602,33 7.039,66 5.628,00 4.515,00 5.946,25 106,8 +379,25 -

5.832,67 5.062,35 4.910,67 3.749,33 4.888,75 87,8 -678,25 -

6.577,89 6.208,89 5.369,89 4.111,33 5.567,00 100,0 0,00

118,2 111,5 96,5 73,9 100,0


DL 5% 714,52
- DL 1% 1.081,98
+1010,6 +641,89 -197,10 0,00 DL 0,1% 1.738,15
1.455,67
* - - 00 Mt.

Din datele prezente în Tabelele nr. 43 şi 44 se constată că:


- cea mai mare producţie fizică s-a obţinut la soiul STIL cu 7.298,66 kg;
- soiurile STIL şi PLAI au dat cele mai bune producţii în cazul densităţii mici, de 300 b.g./ha.
La soiul GORUN s-a obţinut cea mai mare producţie la densitatea de 400 b.g./mp;
- la soiul PLAI, în cazul densităţilor de 400 şi 450 b.g./mp, producţiile sunt aprope la fel;
5.062,35 şi 4.910,67 kg./ha;
- dacă densitatea de semănat creşte, producţia fizică scade datorită concurenţei pe spaţiul de
nutriţie al unor soluri acide (Tabelul nr. 43);
- se observă că producţia fizică este demnificativ superioară la densitatea de 300 b.gh./mp şi
distinct semnificativ inferioară la densitatea de semănat de 500 b.g./mp. la toate cele trei soiuri din
câmpul de experienţe.

6.3. Rezultatele obţinute din cercetări prinvind corelaţia soi (a) x densitatea de semănat
asupra masei hectolitrice

Datele sunt expuse în Tabelele nr. 45 şi 46.

Tabelul nr. 45
Corelaţia soiului (a) x densitatea de semănat (b) asupra masei hectolitrice (MH)
Producţia fizică
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
kg/ha %
1 a1b1 63,80 100,3 +0,22 *

2 a1b2 63,70 100,2 +0,12 -

3 a1b3 63,12 99,2 -0,47 000

4 a1b4 61,52 97,2 -2,07 000

5 a2b1 63,10 99,3 -0,49 000

6 a2b2 62,96 99,1 -1,64 000

7 a2b3 62,78 98,9 -0,85 000

8 a2b4 62,20 98,1 -1,40 000

9 a3b1 65,82 103,0 +2,23 ***

10 a3b2 65,33 102,4 +1,74 ***


11 a3b3 64,76 101,6 +1,16 ***

12 a3b4 64,16 100,8 +0,57 ***

13 X 63,59 100,0 0,00


DL 5% 0,19
DL 1% 0,26
DL 0,1% 0,34

Tabelul nr. 46
Corelaţia soiului (a) x densitatea de semănat (b) în diferite graduări la triticale, asupra masei
hectolitrice (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”

Masa hectolitrică

Semnificaţia
Diferenţa
Factorul „A” 300 400 450 500
(soiul) %

b1 b2 b3 b4

STIL 63,81 63,71 63,12 61,52 63,04 99,2 -0,56 -

GORUN 63,10 62,96 62,76 62,20 62,76 98,8 -0,85 0

PLAI 65,82 65,33 64,76 64,16 65,02 101,9 +1,41 **

X 64,24 64,00 63,55 62,63 63,60 100,0 0,00

% 100,9 100,5 99,9 98,7 100,0


DL 5% 0,63
DL 1% 0,96
Diferenţa +0,64 +0,40 -0,06 -0,98 0,00 DL 0,1% 1,54
Semnificaţia - - - 0 Mt.
DL 5% 0,73
DL 1% 1,11
DL 0,1 1,78
Analizând datele expuse în Tabelele nr. 45 şi 46 rezultă că:
- soiul Plai a avut cea mai mare masă hectolitrică la toate densităţile de semănat (V9-V12);
- la toate soiurile studiate, cele mai bune rezultate s-au obţinut la semănatul cu densitate mică
de b.g./mp., adică la 300 şi respectiv 400 b.g./mp;
- dacă densitatea de semănat creşte, masa hectolitrică scade, la toate soiurile (Tabelul nr. 45);
- toate cele trei soiuri au valori mici ale masei hectolitrice, la variantele cu densităţi mari de
semănat diferenţele fiind semnificativ inferioare (Tabelul nr. 46);
- soiul PLAI are diferenţe semnificativ distincte superioare, fiind urmat de soiul STIL şi soiul
GORUN;
- soiurile luate în studiu au masa hectolitrică mică la variantele cu densitatea de semănat de
500 b.g./mp.
Fig. 6 - Spice de triticale soiul Stil, iulie 2008, Albota

6.4. Rezultatele studiilor privind corelaţiile dintre soi (a) şi densitatea de semănat a
triticalelor, asupra caracteristicilor de morărit şi panificaţie
6.4.1. Cantitatea de gluten umed

Datele despre cantitatea de gluten umed sunt prezentate în Tabelele nr 47 şi 48.

Tabelul nr. 47
Influenţa soiului (a) şi a densităţii de semănat (b) asupra cantităţii de gluten umed la
triticalele de toamnă (2007-2009)
Varianta Combinaţia Conţinutul în gluten Diferenţa Semnificaţia
umed
% %
1 a1b1 40,33 117,0 +6,10 ***

2 a1b2 36,39 106,8 +2,16 ***

3 a1b3 35,12 102,6 +0,89 ***

4 a1b4 34,79 101,6 +0,54 **

5 a2b1 35,01 102,5 +0,78 ***

6 a2b2 32,92 96,2 -1,34 000

7 a2b3 32,71 95,6 -1,52 000

8 a2b4 30,19 88,2 -4,04 000

9 a3b1 37,84 110,7 +3,65 ***

10 a3b2 33,40 97,8 -0,77 000

11 a3b3 32,61 95,4 -1,56 000

12 a3b4 29,33 85,71 -4,90 000

13 X 34,23 100,0 0,00


DL 5% 0,33
DL 1% 0,45
DL 0,1% 0,60

Tabelul nr. 48
Corelaţia soi (a) x densitatea de semănat (b), în graduări diferite, asupra conţinutului de
gluten umed la triticalele de toamnă (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”

Conţinutul în gluten

Semnificaţia
Diferenţa
Factorul „A” 300 400 450 500

umed
(soiul) %

b1 b2 b3 b4

STIL 40,31 36,39 34,77 35,12 36,65 107,1 +2,42 *

GORUN 35,01 32,91 32,71 30,19 32,70 95,5 -1,51 -

PLAI 37,87 33,46 32,67 29,33 33,34 97,4 -0,90 -

X 37,73 34,24 33,38 31,53 34,23 100,0 0,00


DL 5% 1,95
% 110,2 100,1 97,3 92,2 100,0
DL 1% 2,95
DL 0,1% 4,75
Diferenţa +3,51 +0,02 -0,85 -2,68 0,00

Semnificaţia ** - - 0 Mt.
DL 5% 2,24
DL 1% 3,41
DL 0,1 5,48

Din analiza datelor prezentate în Tabelele nr. 47 şi 48 am constatat că:


- soiul STIL a avut cea mai mare cantitate de gluten umed la toate densităţile de semănat ale
triticalelor de toamnă;
- la densitatea de 300 b.g./mp cantitatea de gluten umed are rezultatele cele mai bune,
diferenţele faţă de media variantelor fiind foarte semnificativ superioare (Tabelul nr. 47);
- pe măsură ce densitatea de semănat creşte, scade conţinutul în gluten umed la triticale;
- soiul STIL are valori distinct semnificative superioare la conţinutul în gluten umed.

6.4.2. Conţinutul în substanţe proteice


Corelaţia între densitatea de semănat şi conţinutul în substanţe proteice la triticalele de toamnă
este prezentată în Tabelele nr. 49 şi 50.

Tabelul nr. 49
Corelaţia între soi (a) x densitatea de semănat (b) şi conţinutul în substanţe proteice la
triticalele de toamnă (2007-2009)
Conţinutul în
Varianta Combinaţia substanţe proteice Diferenţa Semnificaţia
% %
1 a1b1 18,44 123,4 +3,50 ***

2 a1b2 15,60 104,4 +0,66 ***

3 a1b3 14,85 99,4 -0,09 -

4 a1b4 12,98 86,9 -1,96 000

5 a2b1 16,27 108,9 +1,34 ***

6 a2b2 16,11 107,8 +1,17 ***

7 a2b3 13,31 89,1 -1,63 000

8 a2b4 11,60 77,6 -3,34 000

9 a3b1 16,28 109,0 +1,34 ***

10 a3b2 15,396 103,0 +0,45 **

11 a3b3 14,13 94,6 -0,81 000

12 a3b4 12,98 86,9 -1,96 000

13 X 14,94 100,0 0,00


DL 5% 0,30
DL 1% 0,41
DL 0,1% 0,54
Tabelul nr. 50
Cantitatea de substanţe proteice la triticale, în funcţie de soi (a) x densitatea de semănat în
graduări diferite (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”

Conţinutul în substanţe

Semnificaţia
Diferenţa
Factorul „A” 300 400 450 500

proteice
(soiul) %

b1 b2 b3 b4

STIL 18,44 15,60 14,85 12,96 15,47 104,3 +0,64 -

GORUN 16,27 16,11 13,31 11,60 14,32 96,6 -0,51 -

PLAI 16,28 15,39 14,13 12,98 14,70 99,1 -0,31 -

X 17,00 15,70 14,10 12,52 14,83 100,0 0,00


DL 5% 2,22
% 114,5 105,9 95,1 84,4 100,0
DL 1% 3,37
DL 0,1% 5,41
Diferenţa +2,16 +0,87 -0,73 -2,30 0,00

Semnificaţia - - - - Mt.
DL 5% 2,57
DL 1% 3,89
DL 0,1 6,24

Din datele prezentate în Tabelele nr. 49 şi 50 am constatat că:


- cel mai mare conţinut în substanţe proteice s-a manifestat la soiul de triticale STIL, la toate
densităţile de semănat;
- diferenţa faţă de media experienţei este distinctă şi foarte semnificativă la densitatea de 300
şi 400 b.g./mp., nesemnificativă la 450 b.g./mp şi foarte semnificativă inferioară la densitatea de
semănat folosită cu 500 b.g./mp;
- calculul statistic dintre corelaţia soi x densitate de semănat relevă că faţă de media
experienţelor, nu avem diferenţe semnificative (Tabelul nr. 50).
6.4.3. Conţinutul triticalelor de toamnă în cenuşă

Datele rezultate din experienţa cu influenţa soiului (a) x densitatea de semănat (b) a triticalelor
de toamnă sunt prezentate în Tabelele nr. 51 şi 52.

Tabelul nr. 51
Cercetări privind influenţa soiului (a) x densitatea de semănat (b) a triticalelor de toamnă
asupra conţinutului în cenuşă
Conţinutul în cenuşă
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
% %
1 a1b1 1,46 114,6 +0,19 ***

2 a1b2 1,44 112,5 +0,16 ***

3 a1b3 1,34 104,7 +0,06 *

4 a1b4 1,23 96,1 -0,05 0

5 a2b1 1,37 107,6 +0,10 ***

6 a2b2 1,28 100,3 0,00 -

7 a2b3 1,23 96,1 -0,05 0

8 a2b4 1,14 89,6 -0,13 000

9 a3b1 1,35 106,0 +0,08 **

10 a3b2 1,21 94,8 -0,07 00

11 a3b3 1,16 90,9 -0,12 000

12 a3b4 1,13 88,8 -0,14 000

13 X 1,28 100,0 0,00


DL 5% 0,05
DL 1% 0,07
DL 0,1% 0,09

Tabelul nr. 52
Cantitatea de cenuşă în funcţie de soi (a) x densitatea de semănat (b) a triticalelor de toamnă,
în graduări diferite (2007-2009)
Factorul „B” – densitatea de semănat Mediile factorului „B”

Conţinutul în cenuşă

Semnificaţia
Diferenţa
Factorul „A” 300 400 450 500
(soiul) %

b1 b2 b3 b4

STIL 1,48 1,44 1,34 1,23 1,37 107,0 +0,09 **

GORUN 1,37 1,28 1,23 1,13 1,26 98,2 -0,02 -

PLAI 1,35 1,20 1,16 1,13 1,21 94,9 -0,07 0

X 1,37 1,31 1,24 1,17 1,28 100,0 0,00


DL 5% 0,05
% 109,0 102,5 97,3 91,4 100,0 DL 1% 0,08
DL 0,1% 0,13
Diferenţa +0,12 +0,03 -0,03 -0,11 0,00

Semnificaţia ** - - 00 Mt.
DL 5% 0,06
DL 1% 0,09
DL 0,1 0,15

Din datele expuse în Tabelele nr. 51 şi 52 am constatat că:


- cea mai ridicată valoare a cantităţii de gluten umed s-a înregistrat la soiul STIL;
- diferenţele faţă de media variantelor se prezintă astfel: foarte semnificative la densitatea mică
de semănat, cu 300 şi 400 b.g./mp; semnificative la densitatea de 450 b.g./mp şi semnificativ
inferioară la densitatea de semănat cu 500 b.g/mp;
- pe măsură ce creşte densitatea de semănat, conţinutul de cenuşă scade.

6.5. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi x fertilizare chimică cu îngrăşăminte


foliare a triticalelor de toamnă

Cercetările privind influenţa fertilizării cu azot s-au efectuat pe un singur soi, şi anume soiul
GORUN. Rezultatele sunt prezentate în Tabelele nr. 53 şi 54.

6.5.1. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi x fertilizare, asupra productivităţii fizice şi
biologice, la triticalele de toamnă
6.5.1.1. Înfrăţirea-numărul spicelor pe mp

Tabelul nr. 53
Numărul de spice /mp la soiul GORUN, în functie de fertilizarea foliară (a) şi faza de aplicare
(b) (2007-2009)

Conţinutul în cenuşă
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia
nr. %
Nefertilizat
1 719,00 100,0 0,00 Mt.
(Mt)

2 a1b1 723,34 100,6 +4,33 ***

3 a1b2 719,68 100,0 +0,67 -

4 a2b1 726,00 101,0 +6.99 ***

5 a2b2 720,33 100,2 +1,33 -

6 a3b1 724,00 100,8 +5,00 ***


7 a3b2 719,32 100,0 +0,33 -

DL 5% 1,98
DL 1% 2,78
DL 0,1% 3,92

Tabelul nr. 54
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de aplicare (b), în graduări diferite, asupra
numărului de spice la soiul GORUN (2007-2009)

Numărul de fraţi fertili/m2


Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)

Semnificaţia
Factorul „A”

(spice/m2)

Diferenţa
(Fertilizantul) Înfrăţire Burduf
%

b1 b2

Nefertilizat 719,00 719,00 719,00 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U 723,33 719,67 721,50 100,3 +2,50 -

PLANFERT 726,00 720,33 723,17 100,6 +4,17 -


NUTRIENT
724,00 719,33 721,67 100,4 +2,67 -
EXPRES
Numărul de fraţi DL 5% 5,56
723,08 719,58
fertili/m2 DL 1% 10,21
DL 0,1% 22,63
% 100,00 99,5

Diferenţa 0,00 -3,50

Semnificaţia Mt. -
DL 5% 3,93
DL 1% 7,22
DL 0,1 16,00
Din datele expuse în Tabelele nr. 53 şi 54 am constatat că:
- la toţi fertilizanţii utilizaţi, cel mai mare număr de spice/mp s-a înregistrat la variantele V2,
V4, V6, în faza de fertilizare fazială 1 şi respectiv la faza de înfrăţire a triticalelor de toamnă;
- din calculul statistic efectuat a rezultat ca între momentele aplicării tratamentelor chimice cu
azot, diferenţele sunt nesemnificative.

6.5.1.2. Numărul de spiculeţe dintr-un spic

În ceea ce priveşte numărul de spiculeţe dintr-un spic de triticale, în funcţie de fertilizarea


chimică cu azot, datele sunt prezentate în Tabelele nr. 55 şi 56.

Tabelul nr. 55
Numărul de spiculeţe/spic, în funcţie de fertilizarea chimică foliară cu azot (a) şi faza de
aplicare (b), la soiul GORUN (2007-2009)

Numărul de spiculeţe
Varianta Combinaţia în spic Diferenţa Semnificaţia

nr. %
Nefertilizat
1 14,43 100,0 0,00 Mt.
(Mt)

2 a1b1 15,12 104,8 +0,70 ***

3 a1b2 14,83 102,6 +0,40 **

4 a2b1 14,96 103,7 +0,53 ***

5 a2b2 14,80 102,6 +0,36 **

6 a3b1 14,97 103,7 +0,53 ***


7 a3b2 14,87 103,0 +0,42 **

DL 5% 0,23
DL 1% 0,31
DL 0,1% 0,46

Tabelul nr. 56
Influenţa îngrăşămintelor chimice foliare cu azot (a) şi a fazei de aplicare (b) în graduări
diferite asupra numărului de spiculeţe/spic la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)

Numărul de spiculeţe în
Înfrăţire Burduf

Semnificaţia
Factorul „A”

Diferenţa
(Fertilizantul) spic
%

b1 b2

Nefertilizat 14,43 14,43 14,43 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U 15,13 14,83 14,98 103,8 +0,55 **

PLANTFERT 14,97 14,80 14,89 103,2 +0,45 *


NUTRIENT
14,97 14,87 14,92 103,4 +0,49 *
EXPRES
Numărul de DL 5% 0,28
14,88 14,73
spiculeţe în spic DL 1% 0,52
DL 0,1% 1,15
% 100,00 99,0

Diferenţa 0,00 -0,14

Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,20
DL 1% 0,37
DL 0,1 0,82

Din datele prezentate în Tabelele nr. 55 şi 56 am constatat că:


- îngrăşămintele foliare cu azot, cu absorbţie prin frunze, au stimulat formarea şi dezvoltarea
spiculeţelor în spic la triticalele de toamnă, faţă de varianta netratată, în mod foarte semnificativ la
tratamentul primar sau timpuriu (b1) şi distinct semnificativ la tratamentul târziu (b2);
- recolta a fost stimulată distinct semnificativ cu fertilizatorul foliar MICROFERT U;
- ceilalţi fertilizatori foliari au stimulat recolta de triticale de toamnă distinct semnificativ
(Tabelul nr. 56).
6.5.1.3. Numărul boabelor din spiculeţ

Influenţa dată de îngrăşămintele foliare asupra numărului de boabe în spiculeţul triticalelor de


toamnă este evidenţiată în Tabelele nr. 57 şi 58.

Tabelul nr. 57
Numărul de boabe în spiculeţul triticalelor de toamnă în funcţie de îngrăşămintele foliare (a)
şi faza de aplicare la soiul GORUN (2007-2009)

Numărul de boabe în
Varianta Combinaţia spiculeţe Diferenţa Semnificaţia

nr. %
Nefertilizat
1 1,44 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)

2 a1b1 1,48 103,5 +0,06 ***

3 a1b2 1,50 104,2 +0,06 ***

4 a2b1 1,48 102,6 +0,04 ***


5 a2b2 1,50 103,9 +0,06 ***

6 a3b1 1,47 102,3 +0,03 **

7 a3b2 1,49 103,5 +0,05 ***

DL 5% 0,02
DL 1% 0,02
DL 0,1% 0,03

Tabelul nr. 58
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b) în graduări diferite, asupra
numărului de boabe în spiculeţ la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)
spiculeţeNumărul de boabe în

Înfrăţire Burduf
Factorul „A” Semnificaţia
Diferenţa

(Fertilizantul)
%

b1 b2

Nefertilizat 1,42 1,44 1,44 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U 1,48 1,50 1,50 103,8 +0,05 **

PLANTFERT 1,48 1,50 1,49 103,5 +0,05 **

NUTRIENT EXPRES 1,47 1,49 1,48 102,8 +0,04 **


DL 5% 0,02
Numărul de boabe în spiculeţe 1,46 1,48
DL 1% 0,04
% 100,0 100,9

Diferenţa 0,00 +0,01 DL 0,1% 0,09

Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,02
DL 1% 0,03
DL 0,1 0,06

Din datele prezentate în Tabelele nr. 57 şi 58 am constatat urmatoarele:


- toate îngrăşămintele foliare folosite în experienţă au avut ca efect stimularea numărului de
boabe în spiculeţele soiului Gorun;
- cele mai multe boabe au fost numărate la variantele tratate foliar în faza de burdu f
(V1,V5, V7).
- diferenţele faţă de varianta netratată au fost foarte semnificative ori distinct semnificative
(Tabelul nr. 57).
6.5.1.4. Numărul de boabe în spic, la soiul GORUN

Influenţa îngrăşămintelor foliare asupra numărului de boabe în spicul de triticale, la soiul


GORUN, este prezentată în Tabelele nr. 59 şi 60.

Tabelul nr. 59
Numărul boabelor în spic în funcţie de îngrăşământul foliar administrat (a) şi faza de
aplicare la soiul GORUN (2005-2007)

Numărul de boabe în
Varianta Combinaţia spic Diferenţa Semnificaţia

nr. %
Nefertilizat
1 21,00 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)

2 a1b1 22,33 106,3 +1,33 ***


3 a1b2 22,00 104,8 +1,00 ***

4 a2b1 22,00 104,8 +1,00 ***

5 a2b2 22,00 104,8 +1,00 ***

6 a3b1 22,00 104,8 +1,00 ***

7 a3b2 22,00 104,8 +1,00 ***

DL 5% 0,39
DL 1% 0,54
DL 0,1% 0,77

Tabelul nr. 60
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b), în graduări diferite,
asupra numărului de boabe în spic, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)
Numărul de boabe în

Înfrăţire Burduf Semnificaţia


Factorul „A”
Diferenţa

(Fertilizantul)
spic

b1 b2

Nefertilizat 21,00 21,00 21,00 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U 22,32 22,00 22,16 105,5 +1,17 **

PLANTFERT 22,00 22,00 22,00 104,8 +1,00 **


NUTRIENT EXPRES 22,00 22,00 22,00 104,8 +1,00 **
Numărul de boabe în DL 5% 0,36
21,83 21,75
spic DL 1% 0,68
DL 0,1% 1,51
% 100,0 99,6

Diferenţa 0,00 -0,08

Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,26
DL 1% 0,48
DL 0,1 1,07

Din datele prezentate în Tabelele nr. 59 şi 60 am constatat urmatoarele:


- cele trei îngrăşăminte foliare (care protejează solul de efectele directe ale chimizării) au
stimulat foarte semnificativ numărul boabelor în spic, la soiul GORUN, faţă de martorul nefertilizat;
- cel mai mare rezultat s-a realizat cu fertilizatorul MICROFERT U;
- s-a realizat un spor distinct semnificativ la boabe, datorită celor trei îngrăşăminte foliare
(Tabelul nr. 60).

6.5.1.5. Masa a 1.000 de boabe (MMB)

Influenţa îngrăşămintelor foliare asupra MMB este redată în Tabelele nr. 61 şi 62.

Tabelul nr. 61
MMB în funcţie de îngrăşământul foliar (a) şi faza de aplicare (b), la soiul GORUN
(2007-2009)

Masa a 1.000 de boabe


Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia

g %
Nefertilizat
1 48,10 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)

2 a1b1 50,42 104,8 +2,34 ***

3 a1b2 51,39 106,6 +3,29 ***

4 a2b1 49,68 103,3 +1,58 ***

5 a2b2 51,30 106,5 +3,19 ***

6 a3b1 50,70 105,4 +2,61 ***

7 a3b2 51,54 107,2 +3,44 ***

DL 5% 0,13
DL 1% 0,18
DL 0,1% 0,25

Tabelul nr. 62
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b), în graduări diferite,
asupra MMB, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)
Masa a 1.000 de boabe

Semnificaţia

Factorul „A”
Diferenţa

Înfrăţire Burduf
(Fertilizantul)
%

b1 b2
Nefertilizat 48,10 48,10 48,10 100,0 0,00 Mt.
MICROFERT U
50,43 51,39 50,91 105,8 +2,81 **

PLANFERT 49,67 51,30 50,48 105,0 +2,39 *

NUTRIENT EXPRES 50,70 51,54 51,13 106,3 +3,03 **


Numărul de boabe în DL 5% 1,50
49,73 50,58
spiculeţe DL 1% 2,75
DL 0,1% 6,08
% 100,0 101,7

Diferenţa 0,00 +0,85

Semnificaţia Mt. -
DL 5% 1,06
DL 1% 1,94
DL 0,1 4,30

Din datele prezentate în Tabelele nr. 61 şi 62 rezultă că:


- fertilizarea foliaăa, bogată în N, P, K şi microelemente chimice, a produs o influenţă uşor
stimulatoare asupra indicatorului MMB;
- faţă de varianta martor diferenţa este foarte semnificativă la toate variantele;
- fertilizatorul foliar NUTRIENT EXPRES a avut cele mai mari valori (Tabelul nr. 61);
- tratamentul foliar aplicat în faza de burduf a avut cele mai mari valori (V3.V5,V7);
- faţă de martorul nefertilizat, îngrăşămintele foliare NUTRIENT EXPRES şi MICROFERT U
au avut diferenţe distinct semnificative;
- fertilizatorul PLANTFERT a avut diferenţe semnificative faţă de varianta martor
(Tabelul nr. 62).

6.5.1.6. Producţia biologică

Influenţa îngrăşămintelor foliare asupra producţiei biologice a soiului GORUN este redată în
Tabelele nr. 63 şi 64.
Tabelul nr. 63
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b) asupra producţiei biologice
la soiul GORUN (2007-2009)

Producţia biologică
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia

kg/ha %
Nefertilizat
1 7.118,00 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)

2 a1b1 8.412,33 118,2 +1.294,33 ***

3 a1b2 8.211,31 115,4 +1.093,33 ***

4 a2b1 7.959,00 111,7 +841,00 ***

5 a2b2 8.157,00 114,6 +1.039,00 ***

6 a3b1 8.080,00 113,5 +962,00 ***

7 a3b2 8.169,33 114,8 +1.051,33 ***


DL 5% 325,67
DL 1% 457,17
DL 0,1% 645,39

Tabelul nr. 64
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b), în graduări diferite,
asupra producţiei biologice, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)
Semnificaţia

Factorul „A”
Producţia

Diferenţa
biologică

(Fertilizantul)
toamna primăvara %
b1 b2

Nefertilizat 7.118,00 7.118,00 7.118,00 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U 8.412,33 8.211,33 8.311,83 116,8 +1.193,83 **

PLANTFERT 7.959,00 8.157,00 8.058,00 113,2 +940,00 **


NUTRIENT
8.080,00 8.169,33 8.124,67 114,1 +1.006,67 **
EXPRES
DL 5% 380,10
Producţia biologică 7.892,33 7.913,92
DL 1% 698,04
DL 0,1% 1.546,69
% 100,0 100,3

Diferenţa 0,00 +21,58

Semnificaţia Mt. -

DL 5% 268,77
DL 1% 493,59
DL 0,1 1.093,68

Din datele prezentate în Tabelele nr. 63 şi 64 am constatat următoarele:


- cel mai mare rezultat s-a obţinut cu îngrăşământul foliar MICROFERT U, în V1 şi V3, cu
producţiile de 8.412,33 şi 8.211,33 kg/ha;
- aceste rezultate se datorează în egală măsură şi apei din soluţiile preparate pentru stropiri
foliare, care au barat efectul secetei din 2007;
- sporul de producţie faţă de varianta netratată este de 1.300 kg/ha (Tabelul nr. 63);
- îngrăşământul foliar MICROFERT U a realizat producţia maximă în faza de înfrăţire;
- PLANTFERT şi NUTRIENT EXPRES au reacţionat favorabil în faza de burduf.

6.5.2. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi (a) x îngrăşăminte chimice foliare (b),
asupra producţiei fizice la triticalele de toamnă (2007-2009)

Datele obţinute despre parametrul producţie fizică sunt prezentate în Tabelele nr. 65 şi 66.
Tabelul nr. 65
Producţia fizică raportată la îngrăşământul foliar (a) şi faza de aplicare (b), la soiul GORUN
(2007-2009)

Producţia fizică
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia

kg/ha %
Nefertilizat
1 5.398,00 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)

2 a1b1 5.704,63 105,5 +306,66 ***

3 a1b2 5.931,66 109,9 +533,67 ***

4 a2b1 5.605,65 103,7 +207,66 ***

5 a2b2 5.805,00 107,5 407,00 ***

6 a3b1 5.998,33 111,1 600,33 ***

7 a3b2 6.169,00 114,3 771,00 ***

DL 5% 30,09
DL 1% 42,22
DL 0,1% 59,62

Tabelul nr. 66
Influenţa îngrăşămintelor foliare (a) şi a fazei de administrare (b) în graduari diferite, asupra
producţiei fizice la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „A” Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Fertilizantul) (Faza de aplicare)
Producţia biologică
toamna primăvara

Semnificaţia
Diferenţa
%

b1 b2

Nefertilizat 5.398,00 5.398,00 5.398,00 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT 5.704,65 5.931,62 5.818,66 107,6 +420,16 *

PLANTFERT 5.605,64 5.803,88 5.705,34 105,6 +307,34 *


NUTRIENT
5.998,33 6.167,00 6.083,67 112,7 +685,67 **
EXPRES
DL 5% 229,63
Producţia fizică 5.676,63 5.825,92
DL 1% 421,71
DL 0,1% 934,42
% 100,0 102,6

Diferenţa 0,00 +149,25

Semnificaţia Mt. -
DL 5% 162,32
DL 1% 298,20
DL 0,1 660,74

Conform datelor din Tabelele nr. 65 şi 66 am constatat următoarele:


- toate îngrăşămintele foliare utilizate pe bază de azot au stimulat foarte semnificativ
producţia fizică a soiului GORUN, atât în faza de înfrăţire, cât şi în faza de burduf, cu 11,1 şi
14,3 (Tabelul nr. 65);
- conform rezultatelor obţinute, îngrăşământul foliar NUTRIENT EXPRES a dat cel mai mare
spor de producţie (11,1%), urmat de MICROFERT U, cu sporuri de 5,7 şi 9,9%, şi PLANTFERT cu
sporuri de 3,8 şi 7,5%;
- nivelul producţiilor obţinute se prezintă astfel în faza îngrăşării foliare cu azot, din faza de
burduf: 5.398 kg, la varianta nefertilizată; 6.167 kg, la varianta fertilizată cu NUTRIENT EXPRESS;
5.932 kg, la varianta fertilizată cu MICROFERT U şi 5.803,88 kg, la fertilizarea foliară cu
PLANTFERT (Tabelul nr. 65).
- s-a observat că producţiile cele mai mari s-au obţinut când fertilizările foliate cu azot au fost
administrate în faza de burduf (Tabelul nr. 66).
- îngrăşământul foliar NUTRIENT EXPRES a avut diferenţe distinct semnificative faţă de
martor.

6.2.3. Rezultatele studiilor privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare cu azot, asupra
masei hectolitrice (MH), la triticalele de toamnă

Rezultatele obţinute asupra influenţei manifestate de îngrăşămintele foliare cu azot, asupra


MH, sunt prezentate în Tabelele nr. 67 şi 68.

Tabelul nr. 67
Masa hectolitrică obţinută în funcţie de îngrăşămintele foliare cu azot (a) şi faza de aplicare
la soiul GORUN (2007-2009)

Masa hectolitrică
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia

kg/hl %
Nefertilizat
1 63,17 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 64,05 101,1 +0,87 ***

3 a1b2 64,24 101,5 +1,06 ***

4 a2b1 64,48 101,8 +1,30 ***

5 a2b2 64,48 102,1 +1,60 ***

6 a3b1 64,43 101,7 +1,25 ***


7 a3b2 64,66 102,0 +1,48 ***

DL 5% 0,07
DL 1% 0,10
DL 0,1% 0,15

Tabelul nr. 68
Influenţa îngrăşămintelor foliare cu azot (a) şi a fazei de aplicare (b), în diferite graduări,
asupra MH, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)

Masa hectolitrică

Semnificaţia
Factorul „A”

Diferenţa
Înfrăţire Burduf
(Fertilizantul)
%

b1 b2

Nefertilizat 63,17 63,18 63,18 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U 64,06 64,25 64,15 101,3 +0,97 **

PLANTFERT 64,47 64,77 64,63 102,0 +1,44 ***

NUTRIENT EXPRES 64,42 64,65 64,55 101,9 +1,35 ***

Masa hectolitrică 64,04 64,22

% 100,0 100,2 DL 5% 0,29


DL 1% 0,53
Diferenţa 0,00 +0,18 DL 0,1% 1,17

Semnificaţia Mt. -

DL 5% 0,20
DL 1% 0,37
DL 0,1 0,83
Din datele expuse în Tabelele nr. 67 şi 68 am constatat că:
- efectul superior asupra MH s-a obţinut când a fost administrat în faza de burduf (b2);
- diferenţele faţă de martor sunt nesemnificative;
- fertilizarile foliare cu azot, din formula produsului NUTRIENT EXPRES, asupra soiului de
triticale GORUN, sunt nesemnificative faţă de varianta care nu a fost fertilizată.

6.2.4. Rezultatele studiilor privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare cu azot, asupra
caracteristicilor de morărit şi panificaţie, la triticalele de toamnă
6.2.4.1. Conţinutul în gluten umed la soiul Gorun

Rezultatele obţinute sunt prezentate în Tabelele nr. 69 şi 70.

Tabelul nr. 69
Conţinutul în gluten umed, în funcţie de îngrăşămintele foliare cu azot (a) x faza de aplicare,
la soiul GORUN (2007-2009)

Conţinutul în gluten
Varianta Combinaţia umed Diferenţa Semnificaţia

% %
Nefertilizat
1 36,48 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)
2 a1b1 40,87 112,0 +4,36 ***

3 a1b2 42,55 116,6 +6,06 ***

4 a2b1 37,49 102,7 +1,00 ***

5 a2b2 38,41 105,3 +1,92 ***

6 a3b1 39,51 108,3 +3,02 ***

7 a3b2 40,86 112,0 +4,38 ***


DL 5% 0,04
DL 1% 0,06
DL 0,1% 0,08

Tabelul nr. 70
Influenţa îngrăşămintelor foliare cu azot (a) şi a fazei de aplicare (b), în diferite graduări,
asupra conţinutului în gluten umed, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)

Conţinutul în gluten
Înfrăţire Burduf

Semnificaţia
Factorul „A”

Diferenţa
(Fertilizantul)

umed
%

b1 b2

Nefertilizat 36,47 36,49 36,49 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U
40,86 42,53 41,71 114,3 +5,22 **

PLANTFERT 37,49 38,41 37,95 104,0 +1,46 -

NUTRIENT EXPRES 39,50 40,87 40,19 110,1 +3,70 **

Conţinutul în gluten DL 5% 1,64


38,59 39,58 DL 1% 3,01
umed
DL 0,1% 6,68
% 100,0 102,6

Diferenţa 0,00 +0,99

Semnificaţia Mt. -

DL 5% 1,16
DL 1% 2,13
DL 0,1 4,72

Din datele expuse în Tabelele nr. 69 şi 70 rezultă următoarele:


- conţinutul cel mai mare de gluten umed a fost înregistrat când s-a administrat în faza de
burduf (Tabelul nr. 70);
- toate îngrăşămintele foliare cu azot au determinat o influenţă favorabilă foarte semnificativă
asupra conţinutului în gluten umed, semnalând o creştere de la 36,47%, la varianta nefertilizată, la
40,86% şi 42,53%, la fertilizantul MICROFERT U, 39,50% şi 40,87, la NUTRIENT EXPRES şi
37,49% şi 38,41%;
- toate cele trei îngrăşăminte foliare, aplicate în ambele faze de vegetaţie au avut influenţă
favorabilă foarte semnificativă asupra conţinutului procentual de gluten umed.

6.2.4.2. Conţinutul în substante proteice la soiul GORUN


Tabelul nr. 71
Conţinutul în substanţe proteice, în functie de îngrăşămintele foliare cu azot (a) şi faza de
aplicare, la soiul GORUN (2007-2009)

Conţinutul în substanţe
Varianta Combinaţia proteice Diferenţa Semnificaţia

% %
Nefertilizat
1 15,55 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)

2 a1b1 16,98 109,2 +1,43 ***

3 a1b2 17,51 112,6 +1,96 ***

4 a2b1 15,73 101,1 +0,18 ***

5 a2b2 16,19 104,1 +0,64 ***

6 a3b1 16,25 104,5 +0,70 ***


7 a3b2 16,72 107,5 +1,17 ***

DL 5% 0,08
DL 1% 0,12
DL 0,1% 0,17

Tabelul nr. 72
Influenţa îngrăşămintelor foliare cu azot (a) şi a fazei de aplicare (b), în diferite graduări,
asupra conţinutului în substante proteice, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)

Conţinutul în substanţe
Înfrăţire Burduf

Semnificaţia
Factorul „A”

Diferenţa
proteice
(Fertilizantul)
%

b1 b2

Nefertilizat 15,54 15,55 15,55 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U 16,98 17,50 17,25 110,9 +1,69 **

PLANTFERT 15,72 16,19 15,96 102,6 +0,41 -

NUTRIENT EXPRES 16,25 16,72 16,49 106,0 +0,94 *


Conţinutul în DL 5% 0,55
16,13 16,49
substanţe proteice DL 1% 1,01
DL 0,1% 2,24
% 100,0 102,4

Diferenţa 0,00 +0,37

Semnificaţia Mt. -
DL 5% 0,39
DL 1% 0,72
DL 0,1 1,59

Analizând rezultatele prezentate în Tabelele nr. 71 şi 72, se constată că:


- la varianta fertilizată cu MICROFERT U s-a obţinut cea mai mare valoare a conţinutului în
substanţe proteice în V3 (Tabelul nr. 71);
- toţi fertilizanţii foliari utilizaţi în ambele faze de aplicare au manifestat o influenţă favorabilă
foarte semnificativă asupra conţinutului de substanţe proteice, cu o creştere de la 15,54%, la varianta
netratată, până la 17,50 şi 16,25%, la NUTRIENT EXPRES, şi 16.19% şi 15,72 %, la PLANTFERT;
- conţinutul cel mai mare de substanţe proteice s-a marcat în faza de burduf (Tabelul nr. 72).

6.2.4.3. Conţinutul în cenuşă, la soiul GORUN


Tabelul nr. 73
Conţinutul în cenuşă, în funcţie de îngrăşămintele foliare cu azot (a) şi faza de aplicare la
soiul GORUN (2007-2009)

Conţinutul cenuşă
Varianta Combinaţia Diferenţa Semnificaţia

% %

Nefertilizat
1 0,50 100,0 0,00 Mt.
(Mt.)

2 a1b1 0,59 118,1 +0,09 ***

3 a1b2 0,74 148,3 0,24 ***


4 a2b1 0,51 102,7 0,01 *

5 a2b2 0,56 113,4 +0,07 ***

6 a3b1 0,56 113,4 +0,07 ***

7 a3b2 0,58 116,1 +0,08 ***

DL 5% 0,01
DL 1% 0,02
DL 0,1% 0,02

Tabelul nr. 74
Influenţa îngrăşămintelor foliare cu azot (a) şi a fazei de aplicare (b), în diferite graduări,
asupra conţinutului în cenuşă, la soiul GORUN (2007-2009)
Factorul „B”
Mediile factorului „B”
(Faza de aplicare)
Conţinutul în cenuşă

Înfrăţire Burduf
Semnificaţia

Factorul „A”
Diferenţa

(Fertilizantul)
%

b1 b2

Nefertilizat 0,50 0,50 0,50 100,0 0,00 Mt.

MICROFERT U 0,59 0,74 0,67 133,0 +0,17 *


PLANTFERT 0,51 0,56 0,54 107,0 +0,03 -

NUTRIENT EXPRES 0,56 0,57 0,57 114,0 +0,07 -


DL 5% 0,15
Conţinutul în cenuşă 0,54 0,60
DL 1% 0,27
DL 0,1% 0,61
% 100,0 110,2

Diferenţa 0,00 +0,06

Semnificaţia Mt. -

DL 5% 0,11
DL 1% 0,19
DL 0,1 0,43

Din datele expuse în Tabelele nr. 73 şi 74 am constatat că:


- cel mai mare conţinut de cenuşe s-a înregistrat cu îngrăşământul foliar MICROFERT U în
V3 (Tabelul nr. 73);
- PLANTFERT şi NUTRIENT EXPRES au manifestat diferenţe foarte semnificative faţă de
varianta netratată, atât în faza de înfrăţire, cât şi în faza de burduf.

CAPITOLUL VII

EFICIENŢA ECONOMICĂ OBŢINUŢĂ DE LA VARIANTELE


EXPERIMENTALE
CHAPTER VII
ECONOMIC EFFICIENCY OF EXPERIMENTAL VARIATIONS

Pentru determinarea rentabilităţii culturii de triticale de toamnă, în condiţiile de sol acid de


la Albota, judeţul Argeş, s-a calculat eficienţa economică a variantelor experimentale, după
urmatoarele elemente:
* Total cheltuieli efective (RON):
- pregătirea şi realizarea semănatului triticalelor;
- fertilizarea cu fertilizatori foliari (îngrăşăminte chimice foliare);
- tratamente fitosanitare;
- recoltatul producţiei;
- transportul producţiei;
- alte cheltuieli.

* producţia medie / ha, realizată pe variante;


* preţul de vânzare (RON/kg);
* profitul net (beneficiul) (RON/ha);
* rata profitului (%).

7.1. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu soiul de triticale


(2007-2009)

Tabelul nr. 75
Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu soiul (2007-2009)
Combinaţia
Varianta

Producţia Preţ de Cheltuieli Venituri Profitul Rata


medie vânzare totale totale profitului
obţinută

kg/ha ron/kg ron/ha ron/ha Ron/ha %


1 a1b1 7.298,5 0,60 2.948,40 4.379,20 +1.430,77 32,7

2 a1b2 6.524,67 0,60 2.965,06 3.914,80 +949,74 24,3

3 a1b3 5.571,00 0,60 2.969,14 3.3342,60 +373,46 11,2

4 a1b4 4.069,67 0,60 2.934,88 2.441,80 -493,07 -20,2

5 a2b1 6.602,33 0,60 2.830,93 3.961,40 +1.130,46 28,5

6 a2b2 7.039,67 0,60 2,909,47 4.223,80 +1.314,31 31,1

7 a2b3 5.628,00 0,60 2,858,58 3.376,80 +518,22 15,3

8 a2b4 4.515,00 0,60 2.828,59 2.709,00 -119,59 -4,4

9 a3b1 5.832,66 0,60 2.745,10 3.499,60 +754,50 21,8

10 a3b2 5.062,31 0,60 2.728,44 3.037,40 +308,96 10,2

11 a3b3 4.910,67 0,60 2.755,10 2.946,40 +191,31 6,5

12 a3b4 3.749,33 0,60 2.711,07 2.249,60 -461,47 -20,5

13 X 5.567,04 0,60 2.848,73 3.340,20 +491,47 14,7

Din datele prezentate în Tabelul nr. 75 reiese că:


- cel mai mare profit s-a obţinut la soiul STIL, la densitatea de 300 b.g./mp, cu valoarea de
1.430,77 RON/ha şi 32,7% (V1);
- soiul GORUN a realizat profit maxim la densitatea de 400 b.g./mp, având valorile de
1.314,31 RON/ha şi 31,1% (V6);
- soiul PLAI a realizat, la densitatea mică de 300 b.g./mp, valorile de 754,51 RON/ha şi,
respectiv, 21,6% (V9).
7.2. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu îngrăşămintele foliare
administrate la triticale (2007-2009)

Tabelul nr. 76
Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu îngrăşămintele foliare utilizate la
soiul GORUN (2007-2009)
Combinaţia
Varianta

Producţia Preţ de Cheltuieli Venituri Profitul Rata


medie vânzare totale totale profitului
obţinută

kg/ha ron/kg ron/ha ron/ha Ron/ha %

1 Nefertilizat 5.398,00 0,60 2.812,03 3.238,80 426,77 13,2

2 a1b1 5.704,67 0,60 2.933,49 3.422,80 489,31 14,3

3 a1b2 5.931,67 0,60 2.949,38 3.559,00 609,61 17,0

4 a2b1 5.605,67 0,60 2.989,06 3.363,40 374,34 11,1

5 a2b2 5.805,00 0,60 3.003,02 3.483,00 479,98 13,8

6 a3b1 5.998,33 0,60 3.005,55 3.599,00 593,45 16,5

7 a3b2 6.169,00 0,60 3.017,50 3.701,40 683,88 18,49

Din Tabelul nr. 76, expus mai sus, rezultă următoarele:


- administrarea îngrăşămintelor foliare, în faza de burduf, este cea mai economică;
- profitul cel mai mare s-a obţinut cu îngrăşământul foliar NUTRIENT EXPRES (V7), cu
profit de 683,98 RON/ha şi rata profitului de 18,49%;
- îngrăşământul foliar MULTIFERT U a avut un profit de 609,61 RON/ha şi rata
profitului de 17,0%;
- îngrăşământul foliar PLANTFERT a avut un profit de 479,98 RON/ha şi o rată a
profitului de 13,8%.
CAPITOLUL VIII

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
CHAPTER VIII
CONCLUSIONS AND SUGGESTIONS

8.1. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x densitate de semănat, asupra
producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă

Din datele obţinute între anii 2007-2009 pe câmpul de experienţe, pe care l-am înfiinţat în
localitatea Albota, judeţul Argeş, pe soluri acide cu pH de 4,5, în condiţii de an secetos – an normal
din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, se desprind următoarele concluzii:

8.1.1. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat asupra elementelor de


productivitate şi producţiei biologice la triticalelor de toamnă

# Am constatat că înfrăţirea productivă este maximă la densitatea de 300 b.g./mp, la toate


soiurile de triticale;
# Numărul de spice/mp este superior la densitatea de 500 spice/mp, iar cea mai mare valoare
s-a produs la soiul STIL;
# Privitor la celelalte elemente de productivitate ale triticalelor de toamnă, reprezentate de
numărul spiculeţelor în spic, numărul boabelor în spiculeţe, numărul boabelor în spic şi MMB, au
valori mai scăzute pe măsură ce densitatea de semănat creşte de la 300 la 500 b.g/mp, la toate
soiurile;
# La densitatea de semănat mică, de 300 b.g./ mp, producţia biologică a avut valoarea cea mai
mare, pe măsură ce densitatea de semănat a crescut.
8.1.2. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat a triticalelor asupra
producţiei fizice

# Producţia fizică la soiul de triticale de toamnă STIL a înregistrat cele mai mari valori la
densităţile de 300 şi 400 b.g./mp, cu 7.298,66 kg/ha, respectiv 6.254,66 kg/ha;
# Producţia fizică la soiul de triticale GORUN a înregistrat cele mai mari valori la variantele
de semănat cu densităţile de semănat de 400 şi respectiv 300 b.g./mp, cu 7.039,66 kg/ha, respectiv
6.602,33 kg/ha;
# Producţia fizică la soiul de triticale PLAI a înregistrat cea mai mare producţie la densitatea
de 300 b.g./mp, cu 5.823,66 kg/ha, iar la densităţile de 300 b.g./mp s-au obţinut 5.062,31 kg/ha şi la
densităţile de 400 şi 500 b.g./mp s-a obţinut aproximativ acelaşi rezultat al producţiilor şi anume
5.062,31 kg/ha şi, respectiv, 4.910,66 kg/ha;
# La densităţile maxime de semănat cu 500 b.g./ha, de la cele trei soiuri, s-au obţinut cele mai
mici producţii, astfel: soiul STIL a realizat 4.515 kg/ha, soiul PLAI a înregistrat 4.069,66 kg/ha, soiul
GORUN a înregistrat 3.749,32 kg/ha.

8.1.3. Concluzii privind corelaţia soi x densitatea de semănat asupra masei hectolitrice la
triticalele de toamnă

# Masa hectolitrică a avut cele mai valori înregistrate la semănatul în densitate mică, de 300 şi
400 b.g./mp, la toate cele trei soiuri;
# Cea mai mare valoare la masa hectolitrică s-a obţinut la TURDA, cu 63,10 kg/hl;
# Pe măsură ce densitatea de semănat creşte, masa hectolitrică scade.

8.1.4. Concluzii privind corelaţia soi x densitate de semănat, asupra indicilor de panificaţie la
triticalele de toamnă

# La densitate mică, de 300 b.g./mp, conţinutul în gluten umed are valorile cele mai mari, la
toate soiurile. Soiul STIL a avut cel mai ridicat nivel al glutenului umed (40,32);
# La densitatea de 500 b.g./mp s-a înregistrat cea mai mică valoare la soiul PLAI, cu 30,18%;
# Toate cele trei soiuri au avut valori mari ale conţinutului în substanţe proteice; soiul STIL a
ocupat primul loc, cu 15,47% conţinut în substanţe proteice;
# Conţinutul în cenuşă a avut valori mari la toate cele trei soiuri de triticale semănate cu
densitate mică, de 300 b.g./mp. Astfel soiul STIL a avut 1,45% conţinut de cenuşă, situându-se pe
primul loc, urmat de soiurile ARDEAL cu 1,36% şi, respectiv, soiul GORUN cu 1,35%;
# Conţinutul în cenuşă a scăzut odată cu creşterea densităţii de semănat a triticalelor de
toamnă.

8.2. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra
producţiei şi calităţii triticalelor de toamnă
8.2.1. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra productivităţii şi producţiei
biologice, la triticalele de toamnă

# Îngrăşămintele foliare, cu înglobare în formula lor cu azot, fosfor, potasiu şi microelemente,


folosite în fertilizarea triticalelor, au influenţat favorabil productivitatea şi producţia biologică;
# Cele mai bune rezultate s-au obţinut prin fertilizarea foliară cu produsul MICROFERT U.

8.2.2. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra producţiei fizice la
triticalele de toamnă

# Comparativ cu martorul netratat, cei trei fertilizanţi foliari au acţionat favorabil asupra
producţiei fizice la triticalele de toamnă;
# Cel mai bine s-a comportat produsul NUTRIENT EXPRES, care a asigurat o producţie de
6.168 kg/ha (perioada 2007-2009), în faza de burduf.

8.2.3. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra masei hectolitrice, la
triticalele de toamnă

# Îngrăşămintele foliare aplicate au dus la creşterea masei hectolitrice, fără să se manifeste


diferenţe semnificative între îngrăşămintele foliare, raportat la faza de aplicare;
# Diferenţele faţă de martorul netratat sunt foarte semnificativ superioare, la cele trei
îngrăşăminte foliare;
# MH are valoarea cea mai mare datorată îngrăşămantului foliar numit PLANTFERT
(74,77 kg./hl).

8.2.4. Concluzii privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare asupra unor însuşiri de morărit şi
panificaţie, la triticalele de toamnă

# Conţinutul în gluten umed a fost stimulat de îngrăşămintele foliare folosite în experienţe, cu


diferenţe foarte semnificative faţă de martor.
# În faza de burduf, MICROFERT U a realizat 42,54% gluten umed;
# Conţinutul în substanţe proteice a fost stimulat de îngrăşămintele foliare folosite în
experienţe, în faza de burduf;
# MICROFERT U a realizat 17,50% substanţe proteice, urmat de NUTRIENT EXPRES, cu
16,70% substanţe proteice şi PLANTFERT, cu 16,97% substanşe proteice;
# Conţinutul în cenuşă a fost stimulat de îngrăşământul MICROFERT U, aplicat în faza de
burduf, cu valoarea de 0,74%.

8.2.5. Concluzii ale cercetărilor privind eficienţa economică a factorilor tehnologici în


corelaţie cu soiurile de triticale

# Referitor la densitatea de semănat, profitul maxim s-a înregistrat la soiul PLAI, cu


1.430,80 RON/ha şi rata profitului de 32,7%, la densitatea de semănat mică, de 300 b.g./ha;
# La soiul STIL, profitul şi rata profitului au fost maxime la densitatea de 400 b.g./ha, cu
1.314,32 RON/ha, respectiv 31,2%;
# La soiul GORUN s-a înregistrat profit de 754,50 RON/ha, cu rata profitului de 21, 6%, deci
valorile cele mai mici, la densitatea de semănat de 300 b.g./mp;
# La densitatea maximă de 500 b.g./mp s-au înregistrat pierderi la toate cele trei soiuri de
triticale semănate;
# La soiurile PLAI şi GORUN am constatat că, pe măsură ce densitatea de semănat creşte,
profitul şi rata profitului scad;
# La soiul STIL profitul şi rata profitului au crescut la densităţile de 300 şi 400 b.g./ha şi apoi
scad pe măsură ce densitatea creşte.

8.2.6. Concluzii ale cercetărilor privind eficienţa economică a factorilor tehnologici, în


corelaţie cu îngrăşămintele foliare

# Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu îngrăşământul foliar NUTRIENT EXPRES, cu
profitul de 683,80 RON/ha şi rata profitului de 18,4%;
# Cele mai mici rezultate economice le-a dat PLANTFERT, cu profitul de numai 374,33
RON/ha şi rata profitului de 11%;
# Cele trei îngrăşăminte chimice foliare au avut cele mai bune rezultate când aplicarea s-a
efectuat în faza de burduf.

8.2.7. Rezultatele cercetărilor privind eficienţa solului

# Solurile acide din zona Albota, judeţul Argeş, au dat producţii foarte bune, în condiţiile unei
fertilizări foliare aplicate în fazele de înfrăţire şi de burduf;
# Îngrăşămintele chimice foliare, absorbite prin masa foliară, sunt ecologice pentru sol;
# Îngrăşămintele foliare aplicate asigură şi deficitul de apă, contribuind la creşterea producţiei
triticalelor;
# Cultura de triticale dă eficienţă terenurilor acide, sărăcăcioase.

8.3. Recomandări

Rezultatele cercetărilor privind tehnologia aplicată, adică densităţile de semănat şi fertilizarea


cu îngrăşăminte foliare, au condus la formularea următoarelor recomandări:
În zonă se pot cultiva cu succes soiurile de triticale STIL şi GORUN.
În această zonă se pot cultiva triticale la densitatea mică de 300 b.g./ha, în anii normali.
În zonă se pot cultiva triticale la densitate mai mare, de 450 b.g./ha, în anii secetoşi.
Cel mai bun îngrăşământ foliar pentru triticale este NUTRIENT EXPRES, aplicat în vegetaţie,
în faza de burduf.

BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAPHY

1. ACHMED, S.P., McDONALD, S.E., 1978 – Triticale - pervaia zernovaia kultura,


sozdannaia celovekom, sub red. IU. L. GUJOV, Kolos, Moskva, 151
2. ALLAN, R.E., VOGEL D.A., CRADDOCK, J.C., Jr., 1959 - Comparative reponse to
gibberellic acid of dwarf, demi dwarf and standard short and tall winter wheat varieties. Agronomy
Journal 51., 737-740
3. ANIOL, A., GUSTAFSON, J.P., 1984 - Cromosome location of genes controlling
aluminium tolerancein wheat, rye and triticale. Canad. J. Gen and Cytology 26(6), 701-705
4. ANIOL, A., 1985 – Breeding of triticale for aluminium tolerance. Genetics and breeding
of triticale, Paris, France, 573-582
5. ARSENIUK, E., OLEKSIAKK, T., 2002 - Production and breeding of cereals în Poland.
1:11-26
6. ATSUCHI, T., YOICHI, A., 2002 - Effect of seed coat color on seed dormancy în
different enviroment. Eufhitica 126, 99-105
7. BARNICOL, H., THAIMANN, A., WENGERT, D., 1985 - Hautschaden bei
neugeborenen ferkeln în zusammenhang mit einem Fusarien toxin (T2-toxin) und Muttercorn.
Tierarzttiche Umschau Zeitschrift fur alle Gabiete der Veterinarmedizin 40 (9), 658-666
8. BĂLTEANU, GH.,
9. BĂLTEANU, GH.,
10. BĂLTEANU, GH.,
11. BEKELE, E., 1985 - The Biology of Cereal Land Race Populations I. Problems of Gene
Conservation Plant-Breeding Selection Schemes and Sample Size Requirement. Hereditas (Lund)
103, 119-34
12. BEKELE, G.T., SKOVMAND, B., GILCHRIST, L.I., WARHAM, E.J., 1985 - Screening
triticale for resistence to certain diseases occuring în Mexico. Genetics and breeding of triticale
(edited by Bernard, M., Bernard, S.) Paris, France, 559-564
13. BENNETT şi SMITH, 1972 - The effects of polyploidy on meiotic duration and pollen
development în cereal anthers. Proceedings of the Royal Society of London B. 1972;181:81–107
14. BENNETT, M.D. şi KALTSIKES, P.J., 1973 - The duration of meiosis în a diploid rye, a
tetraploid wheat and the hexaploid triticale derived from them. Canadian Journal of Genetics and
Cytology. 1973;15:671–679. Canad. J. Genet. Cytol. 15,671-679
15. BENNETT, M.D., 1974 - Meiotic, gametophytic and early endosperm development in
Triticale. Proc Int Symp, El Batan, Mexico, pp.137–148
16. BERG, K.H., 1937 - B. Beitrag Zytol, Pflanzenzucht. Forchungsd., 4, 561-571
17. BERG, K.H., OEHLER, E., 1938 - Untersuchungen über die Cytogenetik amphidiploider
Weizen-Roggen-Bastarde. - Züchter 10: 226–238
18. BERTONI, G., ROSSI, L., 1981 - Caracteristiche chimico-nutrizionali della granella di
nuovo linee di triticale. Zootehnica e nutrizione animale, nr. 1, 17-25
19. BHATTACACHARYYA, N.K., Evans, L. E., Jenkins, B.C., 1961 - Karyotype analysis of
the individual "Dakold" fall rye chromosome additions to "Kharkov" winter wheat. Nucleus, 4, 25-38
20. BŐRNER, A., 1991 - Genetic studies of gibberellicacid insensivity în rye (Secale cereale)
genes., Plant breeding 10., 53-57
21. BROUWER, J.B., 1976 - Proc. First austr. Poultry and stokfeed convention, Melbourne,
2:10-15, 344
22. BROUWER, J.B., 1977 – Victorian oat and triticale variety comparisons, J. agr.,
Victoria, 75, 9, 310-313
23. BURNETT, P.A., 1990 - Breeding for resistanceto barley yellow dwarf. Proceedings
Aphid, Plant Interactions, Populations to Molecules, Oklahoma USA:179-193
24. BUSHUK, W., 1978 – Triticale - pervaia zernovaia kultura, sozdannaia celovekom, sub
red. IU. L. GUJOV, Kolos, Moskva, 143
25. BUSHUK, W., 1980 - Roji, proizvodstvo, himiiai tehnologia, sub red. V.I. Dasevski şi
N.A Emilianova, Kolos, Moskva
26. BUTNARU, G., PĂTRU, L., 1979 - The effect of ionizing radiation în early stages of
ontogeny în some forms of triticale, Lucrări Ştiinţifice, Institutul Agronomic Timişoara, 16, ROM
27. CANARACHE, A., TRANDAFIRESCU, T., DUMITRU, E., DUMITRU, R., 1987 –
Metodologia elaborării studiilor pedologice - partea a III-a - Indicatori ecopedologici. Red. prop.
tehn. agric., Bucureşti, p. 23-36
28. CEAPOIU, N., 1968 – Metode statistice aplicate în experienţele agricole şi biologice. Ed.
Agro-silvică, Bucureşti, p. 36-93, 225-241
29. CHEN, C.H., BUSHUK, W., 1970 - Natures of proteines în Triticale and its parental
species. Solubility characteristics and amino acid composition of endosperm proteins. Canad. J.,
Plant. Sci., 50, 9
30. COLLINS, J., ST-PIERRE, C.A., COMEAU, A., 1990 - Annalysis of genetic resistance to
barley yellow dwarf virus în triticale and evaluation of various estimatoreof resistabnce. Word
Perspective son Barley Yellow Dwarf, Proc. Of the International Worksop, july 6-11
31. COMEAU, A., DUBUC, J.P., ST-PIERRE, C.A., 1983 - Genetic variability for resistance
to barley yellow dwarf virus în spring triticale. Cereal Research Communications, 11(3/4), 259-262
32. COTIANU, R., IOANA, BARBU, COTIANU, R.D., 2005 - Politici şi strategii globale de
securitate alimentară. ASA Bucureşti: 100-115
33. CREMENESCU, GH., BOERIU, I., BUZDUGAN, I., MATE, ST., POP, M.,
CĂTĂNESCU, V., CEAUŞU, C., 1974 – Sistemul de fertilizare şi amendare pe solurile podzolice
şi podzolite. Probl. agric., XXVI, Vol. I, p. 47-59
34. DERERA, N.F., BATT, M.G., Mc MASTER, J.C., 1977 - On the problem of pre-harvest
sprouting of wheat. Euphytica, 26, 299-308
35. DETJE, H., GEISLER, G., 1989 - Influence of varying N fertilizer rate son amylase
activity, primary dormancy and resistance to pre-harvest sprouting în wheat, rye and triticale. J.
Agronomy&Crop Science 162(3), 201-213
36. DISSESCU, C., 1952 – Climatologia în manualul inginerului agronom. Ed. Tehnică, Vol.
I, Bucureşti
37. DRACEA, I., BUTNARU, G., 1980 - Triticale research în România. Hodowla Roslin,
Aklimatyzacja i Nasiennictwo, 24, ROM
38. 1978 - Lucrări ştiinţifice. IAT XI seria A, 15-18
39. ELLIOT, D.M., 1985 - Cromosomal location of genes for aluminium tolerance, leaf rust
and high protein în wheat cultivar Atlas 66 using monosomic method. Abstract from PH\h. D.
disertation, Nebraska University
40. ELLIOT, M.D., MORRIS, R., 1985 – Observation on inheritance of aluminum tolerance
în wheat. Agron. Abstr., p. 52-53
41. EVANS, L.E., JENKINS, B.C., 1960 - Individual Secale cereale cromsoms addition to
triticum aestivum I. The adition of individual „Dacold” all rye chromosomes to „Karkov” winter
wheat and their subsequent identification. Canad. J. Genet. Cytol. 2, 205-215
42. FEDOROVA,T.N., KOLESNIKOVA, O.S., CHICHKIN, S.N., 1982 - Biological
peculiarities of flowering of octo- and hexaploid triticale, Sel'skokhozyaistvennaya. Biologiya, 17(3)
43. FISCHER, R.A., MAURER, R., 1978 - Drought resistance în spring wheat cultivars,
Grain yield responses. Austr. J. Agric. Res., 29, 897-912
44. FINLAY, K.W., WILKINSON, G.N., 1963 - The analisys of adaptation în plant –
breeding programe. Aust. j. agr. Res.., 14, 742-754
45. FINLAY, K.W., FRIEDMAN, M., 1973 - Chemical methods for available lysine. Cereal
chem, 50, 101
46. FLINTHMAN, J., ADLAM, R., BASSOI, M., HOLDSWORTH, GALE, M., 2002 -
Mapping genes for resistance to sprouting damage în wheat. Euphytica 126, 39-45
47. FRAUENSTEIN, KATE, 1983 - Zur Krankheitsanfalligkeit von triticale. Arch.
Zuchtungsforsch., Berlin 13(1), 43-55
48. FREEMAN, G.H., 1973 - Statistical methode for the analisys of genotype-environment
interactione. Heredity, 31, 339-354
49. FOWLER, A.E., 1985 - Cold hardines în hexaploid triticale. Can. j. Plant. Sci., 65(3),487-
490
50. GALE, M.D., LAW, C.N., 1974 - The identification and exploitation of Norin 10
semidwarfing genes. Plant breeding Institute, Anual report, Cambridge, 21-35
51. GAŞPAR, I., BUTNARU, G., 1985 - Triticale o nouă cereală. Ed Academiei RSR
Bucuresti
52. GREGORY, R., 1980 - A tehnique for identifying major dwaefiggenes and its application
în a triticale breeding programe. Hodowli Roslin Akklimatyzacja Nassiennictwo, 24(4). 407-418
53. GUPTA, P.K., AND PRIYADARSHAN, P.M., 1982 - Triticale: present status and future
prospects. Advances în Genetics, 21, 256–341
54. GUSTAFSON, J.P., ZILLINSKI, F.J., 1973 - Identification of genome croosomes for
hehaploid wheat în a 42 chromosome triticale. Proc 4 th Int wheat Genet. Symp. 225-231
55. HAGIMA, I., ITTU, GH., 1986 - Polimorfismul fosfatazei acide şi al beta-amilazei totale
la unele forme de triticale (Triticosecale Wittmach). Probl. Genet. Teor. Aplic. XVIII(1), 41-52
56. HUMPHREYS, G.D., NOLL, J., 2002 - Metods for caracterization of pre-harvest
sprouting resistance în wheat breeding program. Euphytica, 126, 61-65
57. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., TAPU, C., CEAPOIU, N., 1986 - Soiul de triticale TF2
(xTriticosecale Wittmack) An. I.C.C.P.T. Fundulea, LIV:43-55
58. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., 1988 - Ameliorarea toleranţei la toxicitatea de aluminiu
la Triticale. Probl. Genet. Teor. Aplic. XX(2), 67-74
59. ITTU, M., SĂULESCU, N.N., ITTU, GH., 1990/1 - Influenţa unor factori de mediu
asupra rezultatelor testării rezistenţei la fuzarioza spicului (Fusarium sp.) în condiţii de infectii
artificiale în câmp. Probl. Genet. Teor. Aplic. XXII(1), 9-18
60. ITTU, GH., ITTU, M., SĂULESCU, N.N., 1990/2 - Rezultate preliminare privind
rezistenţa la fuzarioza spicelor, la un sortiment de soiuri şi linii de triticale (Triticosecale Witt.)
Probl. Genet. Teor. Aplic. XXII(3), 91-98
61. ITTU, GH., JILĂVEANU, A., SĂULESCU, N.N., 1990/3 - Rezultate preliminare privind
rezistenţa la virusul îngălbenirii şi piticirii orzului a triticalelor. Probl. Genet. Teor. Aplic. XXII(4),
147-158
62. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., 1994 - Gene pentru reducerea taliei plantei utilizate în
programul de ameliorare la triticale (Triticosecale Wittmach) de la FUNDULEA. Cercet. Genet.
veget. an. III. 37-44
63. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., ITTU, M., MUSTĂŢEA, P., 1999 - Titan – primul soi
intensiv de triticale românesc. An I.C.C.P.T. Fundulea, LXVI:33-41
64. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., ITTU, M., MUSTĂŢEA, P., 2004 - Soiul de triticale Stil
(xTriticosecale Wittmack) An. I. N. C.D. A. Fundulea, LXXI: 17-25
65. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., ITTU, M., MUSTĂŢEA, P., 2005 - Realizări şi
perspective în ameliorarea speciei triticale în România. Lucrări ştiinţifice U.S.A.M.V.B. XLV
66. ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., ITTU, M., MUSTĂŢEA, P., 2006 - Rezistenţa la
încolţirea în spic a germoplasmei româneşti de triticale (xTriticosecale Wittmack), Probl. Genet.
Teor. Aplic. XXXVIII(1-2), 31-47
67. IVANOV, A.P., PROKOPENKO, S.M., 1977 - Physical, chemical and baking quality of
the grain în wheat rye amphyploides(triticale) P.B.A. vol. 3, 47
68. JILĂVEANU, A., SĂULESCU, N.N., ITTU, GH., 1987 - Cercetări metodologice privind
testarea rezistenţei cerealelor păioase faţă de virusurile transmise prin afide. Probl. Genet. Teor.
Aplic. XIV(3), 125-134
69. JILĂVEANU, A., ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., BUDE, AL., DUTA, Z., 1992 -
Aspecte ale rezistenţei cerealelor opăioase la virusul îngălbenirii şi piticirii orzului. Probl. Genet.
Teor. Aplic. XXIV(3-4),71-90
70. KALTSIKES, P.J., 1971 - The mitotic cycle în an amphiploid (Triticale) and its parental
species. Can. J. Genet. CytoL 13:656-662
71. KALTSIKES, P.J., 1972 - Duration of the mitotic cycle în triticale. Caryologia 25:537-
542
72. KALTSIKES, P.J., 1974 - Methods for triticale production. Zeith, Pflanzenzucht., 71, 3,
264-286
73. KALTSIKES, P.J., AND ROUPAKIAS, D.G., 1976. - Hetero-chromatin and
chromosome pairing în triticale. Crop Sci Soc Am Ann Meet, Houston, p. 54
74. KING, R.W., 1983 - The physiology of pre harvest sprouting-a review. Third. Int. Sym.of
pre-harvest sprouting în cereals. Boulter Colorado, 11-21
75. KISS, J., 1968 – Triticale. Mezogazdasagi Klado, Budapest, HUN
76. KNIPTEL, J. E., 1969 - Comparative protein quality of triticale wheat and rye. Cereal
Chem., 46, 313-317
77. LAGOS, M., FERNANDEZ, M.O.B., CARVALHO, F.I.F., CAMARGO, C.E.O., 1986 –
Identification of wheat chromosomal 4D as responsable for tolerance to aluminum (Al3+) toxicity
prevailing în souther Brazil. Annual Wheat Newsletter, 32 p. 32-41
78. LARKIN, P.J., BRETTEL, R.I.S., BANKS, P., APPELS, R., WATERHOUSE, P.M.,
CHENG., Z.M., ZHOU, G.H., XIN, Z.I., 1990 - Indentification, characterization and utilization of
sources of resistance to barley yellou dwarf virus. Word Perspective son Barley Yellow Dwarf, Proc.
Of the International Worksop, 415-421
79. LARTER, E.T., TSUCHIYA, L., EVANS, 1968 - Breeding and genetics of triticale, p.
93-101
80. LARTER, E.N., HSAM, S.L.K., 1973 - Performance of hexaploid Triticale as influenced
by source of wheat cytoplasm. Proc. 4th. Int. Wheat Genet. Symp.: 245-251
81. LIU, Z.Z., 1984 - Recent advancesin research on wheat scab în China. Wheat for more
tropical enviroments. Proceedings of the International Symposium CIMMYT 1985, 174-182
82. LORENZ, K., WELSH, J., NORMANN, R., MAGA, J., 1972 - Comparative mixing and
baking properties of wheat and triticale flour, Cereal Chem, 49, 187-193
83. LORENZ, K., WELSH, J., 1977 - Agronomic and baking performance of semi-dwarf
triticale. Cereal chem. 54(5), 1049-1056
84. LELLEY, T., AND LARTER, E.N., 1980 - Meiotic regulation în triticale: Interaction of
the rye genotype and specific wheat chromosomes on meiotic pairing în the hybrid. Can J Genet
Cytol, 22, 1–6
85. LEVITSKY, G.A., BENETSKAJA, G.K., 1927 - On the karyotype of Secale cereale. L.
Bul. Appl. Bot. and Plant Breeding 17: 289-303
86. LEVITSKI, G.A., şi BENETSKAJA, G.K., 1930 - Proc. All Unton Congr. Genet. Sel.
Leningrad, 345-352
87. LEVITSKI, G.A., şi BENETSKAJA, G.K, 1931 - Bull Appl. Bot genet. Plant breed.
Leningrad, 27. 241-26
88. MAKHALIN, M.A., GRUZDEVA, E.D., DOLGOVA, S.P., 1977 - The baking qualities
of hybrid hexaploid triticales. P.B.A. vol 47 no. 1
89. MAKHALIN, M.A., 1977 - Results and future prospects of breeding triticale. P.B.A. vol
47, no. 1
90. MERKER, A., 1976 - The cytogenetic effect of heterochromatin în hexaploid triticale.
Hereditas, 83, 215–222.
91. MESTERHAZI, A., 1983 - Breeding wheat for resistance to Fusarium graminearumand
culmorum. Z. Plaanzenzuchtung 91, 295-311
92. MOGHILEVA, V.I., 1979 - Sources of short straw in breeding triticale in
Czechoslovakia, Doklady Vsesoyuznoi Ordena Lenina i Ordena Trudovogo Krasnogo Znameni
Akademii Sel'skokhozyaistvennyk Nauk Imeni V.I. Lenina, 9, SUN
93. MOGHILEVA, V.I., 1980 - Tag. Ber. Akad. Landwirtsch - Wiss Berlin DDR, 171, 67-72
94. MOGHILEVA, V.I., 1982 - Tag. Ber. Akad. Landwirtsch - Wiss Berlin DDR, 198, 117-
127
95. MOLDOVAN, M., NEGULESCU, F., SĂULESCU, N.N., BOTEZAN, V., ITTU, GH.,
MOLDOVAN, V., 1986 - Aspecte privind comportarea unor genotipuri de grâu la fuzarioza
spicelor. Probl. Gen. teor şi aplic 18 (1), 17-40
96. MRVA, K., MARES, J.D., 1996 - Expression of late maturity amilase activity în wheat
containing gibberellic acid intensivity genes. Euphityca, 88, 69-76
97. MUNZING, A., 1939 - Studie son the properties and the ways of production of rye-wheat
amphiploides. Hereditas 25, 387-430
98. MUNZING, A., 1972 - Experiences from work wicht octoploid and hexaploid tye wheat
Biol. Zentralb., 91, 69-80
99. MUNZING, A., 1974 - Historical revievw of the development of triticale. Triticale
Proceeding International Symposion El Batan, Mexico, 13-30
100. NICOLAE, C., CREMENESCU, GH., ENESCU STELA, ENESCU, D., 1970 –
Bazele ştiinţifice ale extinderii şi rentabilizării culturii grâului în zona solurilor acide din nordul
Câmpiei Române. Probl. agric., 7, p. 1-16
101. NIZIOLEK, S., 1995 - Changes în phytic acid, phytase activity and inorganic
phosphorus during maturation of triticale varieties resistant and susceptibile to pre-harvest
sprouting. Acta Physiologiae Plantarum, 17(3), 269-274
102. OPROIU, E., ITTU, GH., SĂULESCU, N.N., CERNESCU, L., 1982 - Caracteristicile
de panificaţie ale unor soiuri de triticale. Probl. Gen. teor şi aplic 6:419-427
103. OSWALT, J.W., HOUSTON, B.R., 1951 - A new virus disease of cereale
transmisible by aphide. Plant. Dis. Rep. 35, 471-475
104. QUALSET, C.O., 1990 - Barley Yellou Dwarf Virus resistance în cereale a proven
approach. Perspective son Barley Yellow Dwarf, Proc. Of the International Worksop
105. PLET, S., LARTER, E.N., 1986 - Influence of maturity temperature and stage of
development on sprouting tolerance wheat and triticale. Crop Science 26(4), 804-807
106. POJMAJ, M.S., POSMAJ, R., 2006 - Breeding triticale for sprouting resistanceand
baking quality. Proc. of. 6 th Intr. Sym. Stellenbosch, Sout Africa, 3-7 sept, 60
107. RASHEEDUDDIN, S.A., MC. DONALD, C.E., 1974 - Aminoacid compozition,
protein fractions and baking quality of triticale. Triticale: irst man-made cereal, edited byCHO
C.Tsen, published by the AACC. INC., 137-149
108. RĂUŢĂ, C., CANARACHE, A., POPOVĂŢ, A., CÂRSTEA, S., ZARIOIU, V.,
CREMENESCU, GH., GEORGESCU, M., 1982 – Resursele de sol din judetul Argeş şi măsurile de
creştere a capacităţii lor de producţie. Probl. de agrofit. teor. şi aplic., Vol IV, nr. 3, p. 269
109. REKHMETULIN, R.M., 1984 – Inheritance of shortness of straw în triticale. Sbornic
nauchnykh trudov po prikladnoi botanike, genetike i selectsii 85, 61-66
110. RINGHIN, B.V., ORLOVA, O.N., 1977 - Psenicinorijanie amfidiploid. Kolos,
Leningrad
111. ROUPAKIAS, D.G., AND KALTSIKES, P.J., 1977 - The effect of telomeric
heterochromatin on chromosome pairing of hexaploid triticale. Can J Genet Cytol, 19, 543–548
112. SANCHEZ-MONGE, E., 1958 - Hexaploid triticale. Proc. Of the first international
wheat genetics symp. Winnipeg, Manitoba, Canada, Sug.11-15, The Public. PressmLtd., Winnipeg
Canada, 181-194
113. SĂULESCU, N., EUSTAŢIU, N., 1972 – Triticale – realizări - perspective în
ameliorare. Probl. Genet. Teor. Aplic. 5, 314-346
114. SĂULESCU, N.N., ITTU, GH., GIURA, A., 1988 - Identificarea genelor care
determină reducerea taliei plantelor la câteva soiuri semipitice româneşti de grâu de toamnă. Probl.
Genet. Teor. Aplic. XX(4), 227-237
115. SAURER, W., DORMAN, A., 1979 - Einige Untersuchungen uber die
Backeigenschaften von triticale, Mitt Scweiz Landwirtsch, 27, 69-75
116. SEMENOV, V.I., SEMENOVA, E.V., 1983 - Ghenetika XIX, 7, 1176-1185
117. SHKUTINA, F.M., KHUVOSTOVA, 1971 - Cytological investigation of triticale.
Teor. applic. Genet., 41, 109-119
118. SKIEBE, K., 1982 - Eiweissgehalt und Eiweissqualitat bei neuartigen Weizen-
Roggen-Allo-poliploiden unter Beruk – sichtigung der Kornzal pro ahre. Arch. Zuchtungsforsch 12,
1, 3-9
119. SKOVMAND, B., FOX, P.N., VILLAREAL, R.I., 1984 - Triticale in commercial
agriculture: progress and promise. Advantage în Agronomy, 37, 1-44
120. SUKLE, R.H., LAMPE, D.J., LISTER, R.M., FOSTER, J.E., 1987 - Aphid feeding
behavior to barley yellou dwarf virus resistance în Agropyron species. Phytopatol.77, 725-729
121. SHULINDIN, A.F, 1971 - Vestnik s-h nauki, 11, 60-71
122. SULINDIN, A.F., 1974 - Baking quality în wheat- rye amphyploids. P.B.A., 44, 2
123. SHULYNDIN, A.F., 1979 - Selektia i semenovodstvo, 2, 14-15
124. SHULYNDIN, A.F., SOTNIKOV, P.M., 1980 - Economic and biological features of
the new fodder triticale variety Amfidiploid 257, Selektsiya i Semenovodstvo, Ukrainian SSR, 45,
SUN
125. SHULYNDIN, A.F., SCIPAK, G., 1984 - Ghenetika XX(1), 82-89
126. ŞTEFAN, I., NICULESCU, R., ROMAN MARIANA, DINCĂ, B., SAFTA, I.,
DIACONU ILEANA, 1990 – Condiţiile pedoclimatice ale zonei. Cultura grâului de toamnă pe
solurile podzolice şi podzolite. Red. de prop. şi tehn. agric., p. 9-27
127. TARKOWSKI, C., 1969 - Cytogenetics on hexaploid triticale hybrids with wheat and
rye. Genet Polonica, 1, 85–86
128. THOMAS, J.B., KALSIKES, P.J., 1976 - The genomic origin of the unpaired
chromosomes in triticale. Canad. J. Genet. Cytol 18, 687-700
129. TOBIN, N.F., 1980 - Presence of deoxynivalenol in Australian wheat and triticale-
New South Wales Northern Rivers region. Austr. J. Exp. Agr. 28, 107-110
130. TRETHOWAN, R.M., PFEIFFER, W.H., PENA, R.J., ABDALLA, S.O., 1993 - Pre-
harvest sprouting tolerance în three triticalebiotypes. Australian Journal of Agricultural Research,
44, 1789-1798
131. TRETHOWAN, R.M., PENA, R.J., PFEIFFER, W.H., 1994 - Evaluation of pre-
harvest sprouting în triticale compared with wheat and rye using a line sources of gradient.
Australian Journal of Agricultural Research 45(1), 65-67
132. TSEN, C.C., HOUVER, W.J., FARRELL, E.P., 1973 - Baking ouality of triticale
flours. Cereal chem., 50, 16-26
133. TSUCHIYA, T., 1970 - Chromosome pairing at diakinesis în hexaploid Triticale.
Wheat Inform. Serv. 31: 22–23
134. TSVETKOV, S., STAVREVA, N., 1983 - Study of the type and dynamics of
flowering în triticale and F1 hybrids, Voprosy selektsii i genetiki zernovykh kultur, ed. Sechnyak, L.
135. UNRAU, AM., JENKINS, B.D., 1964 - Investigations on syntetic cerel species.
Milling, baking and some compozitional caracteristics of some triticale and parental species. Cereal
Chem 41, 365-372
136. VETTEL, F.K., 1960 - Mutation versuchean Weizen-Roggen-Bastarden. II.
Cytologiske, Untersuchung und Fertilitatsbe ti sumungen and Triticale Rimpau und einigen
Mutanten, Zuchter, 30 nr. 5, 181-188
137. VILLEGAS, E.,M., EGGUM, B.O., VASAL, S.K., KOHLIN, M., 1980 - Progres in
nutritional improvement of maize and triticale. Food and nutrition bulletin 2, 1, 17-24
138. VOICA, M., DUMITRAŞCU, N., 2002 - Toleranţa unor genotipuri de grâu de
toamnă la toxicitatea ionilor de aluminiu - Anale ICCPT Fundulea vol. XIX pag. 51-63
139. VOICA, M., 2008 - Comportarea soiurilor de cereale de toamnă în zona colinară din
sudul ţării în perioada 2005-2007. An INCDA Fundulea, LXXVI, 23-34
140. XIN, Z.I., BRETTEL, R.I.S., CHENG., Z.M., WATERHOUSE, P.M., APPELS, R
BANKS, P., ZHOU, G.H., Chen, X., LARKIN, P.J., 1988 - Caracterization of a potential source of
barley yellou dwarf virus resistance în wheat. Genome, 301, 250-257
141. ZILLINSKI, F, J., BORLAUG, N, E., 1971 - Progress în developing triticale as an
economic crop. Res, Bull, International Maize and Wheat Center Res. Bull CIMMYT, 17, 1-27
142. ZERINGUE, H. J., SINCH, B., FEUGE, R.O., 1981 - Triticale, lipide composition
and bread making characteristics of triticale flours. Cereal chem., 58, 351-354
143. WEIDNER, S., KRUPA, U., AMAROWICZ, R., KARAMAC, M., 2002 - Phenolic
compounds in embryos of triticale caryopses at different stages of development and maturation in
normal environment and after dehydration treatment. Euphytica, 126, 115-122
144. WEIMARCK, A., 1975 - Cytogenetic behaviour in octoploid Triticale 11. Meiosis
with specialreference to chiasma frequency and fertility in F1 and parents. Hereditas 80: 121-130.
Lund, Sweden
145. WOLSKI, T., POJMAR, M.S., 1984 - Some prospect of hibrid triticale breeding.
Current opinion for cereal inprovement (Ed. By M Maluszynski) 185-192
146. WOLSKI, T., SZOLKOWSKI, C.J., GRYCA, J., POJMAN, M., 1998 - Current status
of winter triticale breeding in DANKO, Bulletyn Institu Hodovli i Aklimatyzacji Roslin, 205-206,
287-289
147. CIMMYT, 1978 - Results of the eighth Internatinal Triticale Yield Nuresry (ITYN)
1976-77, CIMMYT Information Bulletin No. 41, 41, MEX
148. CIMMYT, 1979 - Results of the ninth International Triticale Yield Nursery (ITYN)
1977-78, Information Bulletin, CIMMYT, 49, MEX
149. CIMMYT, 1980 - Results of the eleventh international triticale yield nursery (INYT)
1979-80., CIMMYT Information Bulletin No.70., CIMM, MEX
150. CIMMYT, 1982 - Performance of triticale in comparison with barley and wheat,
(REVIEW: 71-77)
CUPRINS

CUPRINS................................................................................................................................................3
INTRODUCERE.....................................................................................................................................5
CAPITOLUL I........................................................................................................................................7
STADIUL CUNOAŞTERII....................................................................................................................7
1.1. Stadiul actual al cercetărilor asupra culturii de triticale în România...........................................7
CAPITOLUL II.....................................................................................................................................10
BIOLOGIA TRITICALELOR..............................................................................................................10
2.1. Importanţa culturii de triticale ...................................................................................................11
2.2. Fecundarea şi embriogeneza la hibrizii de grâu x secară...........................................................12
2.3. Cercetări privind aspecte morfologice, fizice, biochimice şi ereditatea speciei la triticale ......14
2.4. Particularităţi biologice ale triticosecalelor................................................................................14
2.5. Biologia triticalelor....................................................................................................................17
2.6. Compoziţia chimică a bobului....................................................................................................23
2.7. Valoarea tehnologică..................................................................................................................25
2.8. Valoarea furajeră........................................................................................................................27
2.9. Încrucişarea grâu/secară.............................................................................................................30
2.10. Cercetări privind unele aspecte morfologice, fiziologice, biochimice şi genetice ale speciei de
triticale...............................................................................................................................................32
2.11. Cerinţele biologice ale speciei triticale ...................................................................................50
CAPITOLUL III....................................................................................................................................55
METODE ŞI TEHNICI DE LUCRU....................................................................................................55
3.1. Principalele boli ale triticalelor .................................................................................................56
3.2. Dăunătorii la triticale..................................................................................................................59
3.3. Obiectivele ameliorării - scopul urmărit - materiale şi metode utilizate....................................60
CAPITOLUL IV...................................................................................................................................86
CARACTERISTICILE CÂMPULUI DE EXPERIENŢE....................................................................86
4.1. Tipul de sol şi caracterizarea climatică a zonei Albota..............................................................87
CAPITOLUL V...................................................................................................................................104
MATERIAL ŞI METODĂ DE TEHNICĂ EXPERIMENTALĂ
CERCETĂRI PROPRII......................................................................................................................104
5.1. Materialul biologic studiat.......................................................................................................104
5.2. Îngrăşămintele chimice folosite...............................................................................................106
CAPITOLUL VI.................................................................................................................................114
REZULTATE OBŢINUTE ŞI DISCUŢII..........................................................................................114
6.1. Rezultatele obţinute din cercetări, privind corelaţia soi X densitatea de semănat a triticalelor,
asupra capacităţii de producţie biologică la triticalele de toamnă...................................................115
6.2. Rezultatele cercetărilor privitor la corelaţia soi (a) x densitate de semănat a triticalelor de
toamnă, asupra producţiei fizice......................................................................................................128
6.3. Rezultatele obţinute din cercetări prinvind corelaţia soi (a) x densitatea de semănat asupra
masei hectolitrice.............................................................................................................................130
6.4. Rezultatele studiilor privind corelaţiile dintre soi (a) şi densitatea de semănat a triticalelor,
asupra caracteristicilor de morărit şi panificaţie.............................................................................133
6.5. Rezultatele cercetărilor privind corelaţia soi x fertilizare chimică cu îngrăşăminte foliare a
triticalelor de toamnă.......................................................................................................................140
CAPITOLUL VII................................................................................................................................163
EFICIENŢA ECONOMICĂ OBŢINUŢĂ DE LA VARIANTELE EXPERIMENTALE................163
7.1. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu soiul de triticale (2007-2009)...164
7.2. Eficienţa economică a factorilor tehnologici, în corelaţie cu îngrăşămintele foliare administrate
la triticale (2007-2009)....................................................................................................................166
CAPITOLUL VIII...............................................................................................................................167
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI....................................................................................................167
8.1. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x densitate de semănat, asupra producţiei şi
calităţii triticalelor de toamnă..........................................................................................................167
8.2. Concluzii ale cercetărilor, privind corelaţia soi x îngrăşăminte foliare, asupra producţiei şi
calităţii triticalelor de toamnă..........................................................................................................169
8.3. Recomandări.............................................................................................................................172
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................172
CUPRINS............................................................................................................................................184