Călăul

Omoara-mi iubirea pe loc, nu-asculta

Un vaiet de-amor cum vrea a scapa;

Lasa-ma surda, sa nu mai aud

Nimic din dulceata cea de demult.

Si far-a clipi, te rog ia-mi si ochii

Sacrifica-i repede in-intunericul noptii;

Ochii ce-odata au fost sarutati

Cu miere si foc si-apoi renegati;

Si cand ritualul va fi incheiat,

Sa nu te intrebi de ce am plecat.

Fara amar, rational

Ai fost un calau sentimental.

Taceri

Tu ascunzi mereu sub aripi de cantec

Cuvinte nespuse, omori ganduri in pantec

Privirea ta e-o providenţă

Tacuta, aroganta , fara clementa;

Miscarea ta, subtila si rece

Ar face-orice demon sa plece

Iar glasul tau, judecator

Ar muti marea si-ar face-o décor.

Si visele tale, cutite de suflete

Sfasie linisti, tulbura zambete

Iar cand te trezesti, spre dimineata

Calci pe trecut, spre-o alta viata.

Păcatele

Otravă dulce tu-mi dadeai

In fiecare dimineată

Si eu stiam că m-omorai

Si tot as mai fi stat o viata

Pe rug m-ardeai in orice noapte

Ca un eretic blestemat

Dar eu vroiam sa simt păcate

Si sa mai ard in al tau pat.

Si-n inimă cuie-mi băteai

Sperand ca o vei rastigni

Dar ea-nvia cand tu loveai

Si-ti cerea doar a nu fugi.

Iar in păcatul meu de-atunci,

In loc să imi dai vindecare

Otravă continuai s-arunci

Si eu s-o cer cu disperare.