Subiecte drept pentru examen

1. În sens juridic, prin noţiunea de drept înţelegem:

a) ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile
sociale instituite de
organele abilitate şi garantate în aplicarea lor de forţa de
constrângere a
statului;
b) totalitatea normelor juridice obiective, care există
independent de voinţa
omului şi sunt aplicate subiectiv de către aceştia;
c) totalitatea actelor normative care reglementează relaţiile
interumane,
statornicite între membri societăţii la un anumit termen de
referinţă.
2. Prin noţiunea de drept se înţelege atât termenul de drept obiectiv
cât şi cel de drept subiectiv. Distincţia este reprezentată de:
a) relaţiile juridice diferite pe care la reflectă cele 2 noţiuni;
b) dreptul obiectiv este format din totalitatea normelor juridice
care există independent de la portul juridic concret, în care
părţile apar ca titulare de drepturi şi obligaţii, în timp ce
dreptul sbiectiv aparţine unui titular determinat, subiect al
raportului juridic concret;
c) dreptul obiectiv desemnează totalitatea normelor juridice
care instituie norme de conduită obligatorii, în timp ce
dreptul subiectiv desemnează prerogativa recunoscută
subiectului de a avea o anumită conduită şi de a pretinde
celuilalt subiect să dea, să facă, să se abţină de la
săvârşirea unei acţiuni.
3. Norma desemnează:
a) o categorie a normelor sociale care reglementază în mod
ştiinţific relaţiile
interumane, disciplinându-le;
b) o categorie a normelor sociale care îmbracă o formă
distinctă, în sensul că
este exprimată prin intermediul unui act normativ adoptat de
un organ de
stat reprezentativ;
c) o categorie a normelor sociale exprimate de un act
normativ, impunându-se ca obligatorie prin forţa de
constrângere a statului.
4. Elementele constitutive ale normei juridice sunt:

1
 a) subiectele, conţinutul, dispoziţia;
b) obiectul, dispoziţia, conţinutul;
c) ipoteza, dispoziţia, sancţiunea.
5. În funcţie de conduita prevăzută, dispoziţiile pot fi:
a) onerative, care prevăd obligaţii de a săvârşi acţiuni;
b) prohibitive, care interzic săvârşirea anumitor acţiuni,
c) permisive, care lasă la latitudinea subiecţilor dacă să
săvârşească sau nu anumite acţiuni;
d) facultative, care se aplică doar în cazul normelor juridice
care reglementează relaţiile sociale legate de dreptul la
învăţătură.
6. Sancţiunea normei juridice indică consecinţele juridice ale
nerespectării dispoziţiei normei. În funcţie de natura juridică a
raportului reglementat şi pericolul social al faptei sancţionate
sunt:
a) sancţiuni morale, pecuniare, de atenţionare;
b) normale, convenţionale, extraordinare;
c) sancţiuni penale, administrative, civile, disciplinare.
7. Normele juridice sunt cuprinse atât în actele normative, cât şi în
actele individuale. În funcţie de data intrării lor în acţiune, ele
produc efecte:
a) la 6 luni din momentul publicării lor în Monitorul Oficial;
b) din momentul prelucrării lor întregului personal interesat;
c) din momentul publicării lor în Monitorul Oficial, dacă în lege
nu este prevăzut un alt termen pentru actele normative şi
din momentul comunicării lor personal, în cazul actelor
individuale.
8. Actele normative cuprind reguli de conduită cu caracter:
a) personal, în textul lor sunt individualizat persoane;
b) particular, deoarece se aplică doar unei anumite categorii
de persoane;
c) au o singură aplicabilitate după care actul normativ cade în
desuetudine;
d) actele normative au un caracter general, impersonal şi de
aplicabilitate repetată.
9. Cutuma sau obiceiul este unul din izvoarele dreptului,
caracterizată prin.
a) regulă de conduită scrisă care are un caracter general şi
obligatoriu;
b) aceleaşi soluţii repetate, date de instanţele de judecată
unor speţe similare;

2
 c) o regulă de conduită nescrisă, care s-a impus în practica
vieţii sociale prin respectarea ei de-a lungul timpului.
10. Pentru a deveni subiecte ale raportului juridic, persoanele
fizice trebuie să dispună de capacitate juridică. Prin capacitatea
juridică a persoanelor fizice se înţelege:
a) o anumită specializare a subiecţilor: comercianţi,
militari,etc. ;
b) să aibă o pregătire juridică;
c) să aibă capacitate de folosinţă şi de exerciţiu.
11. Capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice constă în
aptitudinea acestora de a avea drepturi şi obligaţii. Capacitatea
de folosinţă a peroanelor se dobândeşte:
a) de la naşterea persoanei;
b) de la împlinirea vârstei de 14 ani;
c) de la împlinirea vârstei de 16 ani;
d) de la împlinirea vârstei de 18 ani.
12. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice, subiect al
raporturilor juridice, este aptitudinea unei persoane de a-şi
asuma obligaţii săvârşind acte juridice şi e condiţionată de
existenţa discernământului. Discernământul se dobândeşte:
a) după absolvirea şcolii;
b) după terminarea stagiului militar;
c) după împlinirea vîrstei de 18 ani;
d) după împlinirea vîrstei de 16 ani pentru fetele căsătorite.

13. Nu dispun de capacitate de exerciţiu:

a) persoanele care au împlinitvârsta de 18 ani;
b) fetele căsătorite legal, după împlinirea vârstei de 16 ani;
c) alienaţii, debilii mintali, persoanele aflate sub interdicţie,
minorii sub 14 ani.
14. Elementele raportului juridic sunt:
a) subiectele;
b) sancţiunea;
c) conţinutul;
d) obiectul.
15. Răspunderea juridică e desemnată ca un ansamblu de drepturi
şi obligaţii în raport de conexiune, ce se nasc în urma săvârşirii
unei fapte ilicite şi presupune intervenţia unui organ de stat cu
atribuţii specifice, şi constă în:
a) individualizarea persoanei care a comis fapta ilicită;
b) constatarea gradului de vinovăţie a persoanei care a
săvîrşit fapta ilicită;

3
 c) aplicarea sancţiunii.
16. Principiile răspunderii juridice sunt:
a) principiul răspunderii pentru fapta comisă cu vinovăţie;
b) principiul răspunderii pentru fapta proprie;
c) principiul proporţionalităţii dintre gravitatea faptei săvârşite
şi sancţiunea aplicată;
d) principiul celerităţii angajării răspunderii juridice;
e) principiul răspunderii colective;
17. Principiul celerităţii angajării răspunderii juridice impune:
a) răspunderea colectivă, în cazul imposibilităţii identificării
autorului unei fapte ilicite;
b) principiul răspunderii părinţilor pentru faptele comise de
copiii minori;
c) principiul tragerii la răspundere pentru comiterea de fapte
ilicite cât mai aproape de data săvârşirii faptelor.
18. Actul juridic şi faptul juridic sunt 2 noţiuni care desemnează
prezenţa sau absenţa intenţiei producerii raportului juridic:
a) faptul juridic e o manifestare de voinţă a subiecţilor în
scopul producerii de raporturi juridice;
b) actul juridic este caracterizat prin producerea unor efecte
juridice, independent de voinţa oamenilor;
c) faptul juridic poate să nu conţină manifestarea de voinţă
umană, însă ceea ce îl caracterizează este producerea unor
raporturi juridice, independent de voinţa omului;
d) actul juridic este definit ca o manifestare de voinţă a
subiecţilor în scopul naşterii, modificării sau stingerii unor
raporturi juridice.
19. Vinovăţia constă în atitudinea psihică şi de conştiinţă negativă
a unor persoane faţă de interesele şi valorile sociale protejate
prin norme de drept. Vinovăţia îmbracă forma:
a) intenţiei
b) culpei
c) nebăgării de seamă.
20. Cauzele care înlătură răspunderea juridică sunt împrejurări
care afectează libertatea de acţiune a individului, impun voinţei
sale anumite acţiuni, care, în mod normal, nu s-ar fi produs, ori
sunt independente de voinţa umană. Acestea sunt:
a) starea de necesitate, legitima apărare, constrângera fizică
sau morală;
b) forţa majoră, iresponsabilitatea, beţia involuntară, eroarea
de fapt, exercitarea unui anumit drept sau obligaţii legale;

4
 c) starea de tulburare psihică produsă prin calomnie, beţia
voluntară.
21. Deosebirea dintre dreptul public şi dreptul privat se datorează
normelor juridice care protejează interesele instituţiilor statului
sau interesele individuale ale cetăţenilor. În funcţie de aceasta,
cele 2 categorii cuprind următoarele ramuri de drept:
a) dreptul public cuprinde: dreptul constituţional, civil, al
muncii, penal;
b) dreptul privat cuprinde: dreptul civil, comercial, al familiei,
al muncii;
c) dreptul public cuprinde: dreptul constituţional,
administrativ, financiar, penal.
22. Constituţia cuprinde ansamblul normelor care reglementează:
a) forma de stat şi de guvernământ;
b) raporturile dintre autorităţile publice
c) raporturile dintre autorităţile publice şi cetăţeni, cât şi
dispoziţii ce reglementează materii constituţionale (legi
organice şi o parte a celor ordinare);
23. Constituţia României consacră iniţiativa revizuirii de către:
a) Parlament;
b) Guvern;
c) Preşedinte, la propunerea Guvernului,
d) cel puţin un sfert din nr. deputaţilor sau senatorilor;
e) cel puţin 500.000 din cetăţenii cu drept de vot, dacă
îndeplinesc proporţia de reprezentare prevăzută în
Constituţie.
24. Principiul separaţiei puterilor în stat, conform prevederilor din
Constituţie, e realizat de:
a) separarea celor 2 camere ale Parlamentului: Senat şi
Camera Deputaţilor;
b) separarea celor 3 puteri: legislativă, executivă şi
judecătorească;
c) conferirea Preşedintelui României a atributelor de mediere
între puterile statului.
25. Raporturile de drept administrativ sunt:
a) acelea care se nasc în cadrul şi pentru realizarea activităţii
executive;
b) raporturile în care cel puţin unul dintre subiecţi (cel
calificat)este o autoritate publică sau organ de stat ce
exercită putere de stat;
c) acele raporturi în care celălalt subiect al raportului trebuie,
obligatoriu, să aibă capacitate deplină de exerciţiu.

5
26. Prin contencios administrativ se înţelege:
a) lupta persoanelor fizice sau juridice pentru apărarea
dreptului acestora în raport cu autorităţile publice;
b) acţiunea prefectului de a acţiona în justiţie, în faţa instanţei
de contencios administrativ actele Consiliului Judetean,
Local sau ale primarului, în cazul în care le consideră
ilegale;
c) acţiunea consilierilor municipali, nemulţumiţi de activitatea
primarului.
27. Instanţele de contencios administrativ sunt competente a se
pronunţa asupra:
a) legalităţii actelor administrative a căror anulare se cere;
b) oportuniţăţii actelor de gestiune a căror anulare se cere;
c) legalităţii actelor de gestiune a căror anulare se cere.
28. Condiţiile de admisibilitate ale acţiunilor în contencios
subiectiv prevăd:
a) caracterul individual al actului a cărui anulare se cere;
b) reclamantul să invoce vătămarea unui drept subiectiv;
c) actul să nu constituie prin natura sa o excepţie de la
controlul judecătoresc;
d) actul atacat să fie ilegal, iar acţiunea introdusă să fie în
termen.
29. Sancţiunile specifice răspunderii contravenţionale sunt:
a) avertismentul;
b) amenda administrativă;
c) confiscarea administrativă;
d) inchisoarea şi confiscarea totală a averii ilicite.
30. Care e deosebirea fundamentală dintre contenciosul obiectiv şi
subiectiv:
a) contenciosul obiectiv este o acţiune în anulare exercitată de
persoanele fizice şi juridice;
b) contenciosul subiectiv este o acţiune în anulare exercitată
de prefect;
c) ambele pot fi exercitate de prefect şi de persoanele fizice şi
juridice;
d) contenciosul obiectiv este o acţiune în anulare care poate fi
exercitată doar de prefect;
e) contenciosul subiectiv este o acţiune în anulare care poate
fi exercitată doar de persoanele fizice şi juridice.

6
Răspunsuri: 1.a 2.abc 3.abc 4.c
5.abc 6.c 7.c 8.d
9.c 10.c 11.a 12.cd
13.c 14.acd 15.abc 16.abcd
17.c 18.cd 19.ab 20.ab
21.bc 22.abc 23.cde 24.bc 25.ab
26.ab 27.a 28.bcd 29.abc
30.de