DIVERSIFICAREA TEHNICILOR ARTISTICO- PLASTICE ÎN VEDEREA

DEZVOLTĂRII DEPRINDERILOR DE EXPRIMARE PLASTICĂ

Prof. SOARE ANA

G.P.P. NR. 1 SLATINA, JUD. OLT

Procesul de învăţământ reprezintă un ansamblu complex şi variat în acţiuni instructiv-

educative, întotdeauna orientat spre atingerea unui scop comun. Fiecare dintre aceste acţiuni este
decisivă în atingerea scopului urmărit, îşi are propria ei tehnică de desfăşurare care conduce la
realizarea ţelului propus, fiecare implică în structura ei o modalitate practică de lucru, un mod
specific de acţiune, un fel anume de a se proceda, adică o metodă, un procedeu.
Copilul prin structura lui, este un foarte bun receptor, dotat cu sensibilitate şi discernământ
pentru diferite valori. Viziunea lui, acest potenţial active si specific trebuie exploatat. Copilul trebuie
format să gândească vizual. Intensificarea antrenamentului de educaţie vizuală a copilului sub o
indrumare corectă îl ajută să-şi îmbogăţească percepţia vizuală.
Toţi copiii doresc să deseneze. De aceea ei trebuie sprijiniţi. Adultul trebuie să aprecieze desenul
copilului, să-l admire, să-l încurajeze, să-i creeze condiţii de lucru pentru activităţile plastice.
Activităţile artistico-plastice exercită o influenţă multilaterală asupra copiilor, ajutându-i să
dobândească priceperi si deprinderi elementare de a reda în imagini artistice realitatea, de a îmbina
linii, forme, culori, le cultivă gustul estetic, dragostea pentru frumos, pentru artă.
Procedeele folosite în activităţile de educaţie artistico-plastcă sunt diverse: fluidizare,
fuzionare, justapunere, transparenţă, modulare, modelare, iar modalităţile de exprimare trebuie să
ţină seama de interdependenţa plastică a elementlor de limbaj plastic, semnificaţia culorilor în
conţinutul exprimării, de ritmul, echilibrul şi armonia lucrărilor exprimate plastic.
Tehnicile şi procedeele se folosesc gradat, eşalonat pe teme ţinând cont de particularităţile de
vârstă şi individuale.
“Metoda adevărată cere să se procedeze întotdeauna în ordine, ca toate cele precedente să fie
trepte către cele următoare, şi toate cele următoare să adauge vigoare celor precedente”
J.A.Comenius
Fiecare tehnică de pictură presupune materiale diferite şi altfel de modalităţi şi mijloace de
realizare.
Dactilopictura este o tehnică simplă dar foarte importantă, folosită de la grupa mică cu rol în
dezvoltarea abilităţii degetelor mâinii.
Preşcolarii transpun în culoare bogăţia de informaţii de care dispune şi cu care operează, dau
libertate memoriei cromatice şi figurative. De asemenea cei mici învaţă cum să folosească degetul
arătător în decorarea unor obiecte familiare lui. Până se obişnuiesc cu pensulele, încearcă pastilele de
culoare frumos colorate cu degetul arătător, înmuindu-l mai întâi în apă apoi atingându-l uşor de
culoare.
În momentul când degetul atinge foaia, se apasă uşor fără a-l mişca apoi se ridică repede şi
operaţiunea se repetă. În felul acesta desenul va ieşi curat, fără pete sau urme.
Surpriza este abia când amprenta colorată de pe deget ramâne pe foaia de hârtie (albă sau
colorată) realizând astfel teme diverse: Minge, Strugurele, Picături de apă, Flori, Mingea cu buline,
Buline pe umbreluţe, Baloane mici, Rochiţa mamei, Bluza păpuşii, Material cu buline, etc.
Această tehnică este foarte plăcută şi îndrăgită de toate grupele de vârstă, în special de grupa
mică şi se poate combina cu success cu alte tehnici.
 Diversitatea materialelor cu care îi pun în contact pe copii contribuie în mod activ la
îmbogăţirea cunoştinţelor, le stimulează interesul, le dezvoltă gustul pentru frumos, armonie,
compoziţii, simetrie, ordine şi acurateţe. Astfel, căutând să îmbogăţesc gama posibilităţilor de
decorare a unor suprafeţe, cu elemente decorative obţinute prin diferite tehnici am folosit ustensile
de lucru, obiecte şi materiale variate şi simple, ca de exemplu: ştampile din cartofi, din plută, din
gumă de şters, pieptene, perii de dinţi, tampoane, şabloane decupate şi chiar amprenta degetelor sau
palmelor.
Odată cu predarea unei tehnici noi am familiarizat copiii cu materialele cu care vor lucra,
dobândind noi cunoştinţe despre acestea, despre însuşirile lor, modul de folosire, de aplicare a
culorilor. Familiarizarea copiilor cu materialele noi pe care le-am introdus odată cu predarea unei noi
tehnici de lucru am realizat-o prin jocuri-exerciţii de forma “hai să ne jucăm cu …..”, “spune ce ai
obţinut din......”.
În tematica propusă pentru tehnica ştampilelor, aplicată la grupa mijlocie am ţinut seama de
nivelul de cunoştinţe al copiilor, de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestora. Pentru
aplicarea acestei tehnici am confecţionat ştampile pe care am desenat diferite modele: brazi, case,
pomi, oameni de zăpadă, flori, nori, frunze, şi altele. Ştampilele realizate din gume de şters s-au
dovedit a avea o durabilitate mai mare decât altele. Hârtia suport pe care a fost aplicată ştampila a
fost albă sau colorată. Pentru colorarea fondului şi a ştampilelor am folosit acuarelă, tempera sau
guaşe.
Aplicarea ştampilei se face astfel: cu ajutorul pensulei şi a acuarelelor se pictează forma de
pe ştampilă, folosind culorile potrivite. După aceea această formă se aşează pe foaia albă sau
colorată, apăsându-se uşor. Apoi se ridică ştampila observându-se rezulattul obţinut. Aşezarea
ştampilei se face de la stânga la dreapta, şi de sus în jos, încât să nu ne murdărim şi nici să ştergem
sau să întinăm culoarea aplicată anterior.
În continuare voi prezenta aplicarea ştampilei în activitatea “Ambalaj pentru darul mamei”,
activitate ce a avut ca scop formarea de priceperi şi deprinderi de a aplica ştampila şi de a realiza un
ambalaj cât mai frumos pentru darul mamei. Pentru realizarea unor ambalaje cât mai variate am
folosit ştampile cu diferite modele. Aplicarea acestora am facut-o pe hârtia anterior colorată în
cadrul jocurilor şi activităţilor alese. După analizarea modelului meu, a urmat explicaţia şi
demonstraţia tehnicii de lucru. În timpul executării temei am observat cum copiii aplică alternativ
ştampilele urmărind să armonizeze culorile cu fondul hârtiei de ambalaj. Mulţi copii au realizat
“ambalajul” întocmai ca modelul meu. Alţii, fiindcă observasem diferite modele de ambalaj au
aplicat ştampilele după plăcerea şi dorinţa lor, astfel: au format grupuri de câte 2 sau 3 flori, sau le-
au dispus alternativ, variind culorile, sau numai forma. Ţinând seamă de tema pe care o aveau de
realizat, copiii s-au străduit să realizeze o lucrare cât mai frumoasă.
La vârsta preşcolară spiritul de imitaţie este specific. Metoda exerciţiului, constând în
repetarea conştientă a unei tehnici, urmăreşte formarea deprinderilor practice de lucru, acesta fiind şi
scopul activităţilor artistico-plastice “nici un elev nu va învăţa să deseneze privind la profesor”
spunea Ioan Cerghit.
Exersând în cadrul activităţilor plastice comune, cât şi în jocurile şi activităţile comune alese
copiii şi-au consolidat deprinderea formată, şi-au dezvoltat imaginaţia creatoare, realizând şi alte
modele. Dacă la început au realizat numai modele decorative, folosind ştampile, apoi au realizat
peisaje deosebite.
Iată un procedeu aplicat în care am îmbinat 2 tehnici. Am împărţit foaia de hârtie în 2, partea
de sus am colorat-o cu o culoare mai închisă, iar cea de jos cu aceeaşi culoare mai deschisă. Apoi am
aplicat ştampile (case, pomi, brazi, flori), obţinând acelaşi peisaj în 2 nuanţe(mai aproape şi mai
departe). Fiecare procedeu eficient sporeşte valoarea metodei în care se integrează, dar e posibil ca şi
fiecare procedeu lipsit de eficienţă să aducă prejudicii acesteia, contribuind la deprecierea ei.
În temele “Pădurea de brazi” sau “peisaj de iarnă” strădania copiilor s-a concretizat în cele
mai reuşite lucrări. Aplicând această tehnică am observat că preşcolarii îşi educă voinţa în scopul
realizării celor mai deosebite şi corecte lucrări, căci posibilităţile acestora de a-şi reprezenta scopul şi
de a-şi mobiliza forţele în vederea realizării lui sunt destul de dezvoltate.
Ţinând seama de temele si subtemele parcurse am propus copiilor şi alte teme “Batista”,
“Câmp cu flori”, “Legume”,”Fructe”,”Animale”, activităţi prin care copiii au exersat aplicarea
ştampilelor realizând compoziţii plastice care au dat libertate armoniei cromatice dintre fond şi
elementele ştampilate, sau îmbinării cu alte tehnici de lucru. Lucrările obţinute le-au aţâţat
imaginaţia, le-au declanşat pasiunea de a cerceta, de a obţine şi alte compoziţii plastice.
În concluzie, aplicarea ştampilei dezvoltă atenţia, fantezia copiilor, îmbogăţeşte şi
consolidează cunoştinţele despre mediul înconjurător, clarifică unele lucruri înţelese greşit. Lucrările
realizate indică evoluţia intelectuală a copilului, ele pot fii socotite o oglindă fidelă a stadiului
intelectual în care se găseşte copilul.
Subliniind rolul pe care îl au activităţile plastice, menţionez că desenul copilului reprezintă
un joc plăcut, o activitate agreabilă, care dirijată cu mult tact are consecinţe dintre cele mai
favorabile pentru dezvoltarea sa ulterioară.

Bibliografie:
Cerghit Ioan- Metode de învăţământ, editura Didactică şi pedagogică Bucureşti 1980
Constantin Paul- Culoare, artă, ambient, editura Meridiane Bucureşti 1979
Mureşan Pavel- Culoarea în viaţa noastră, editura Ceres Bucureşti 1988
Şuşală Ion- Culoarea cea de toate zilele, editura Albatros Bucureşti 1982