INVESTIŢII DIRECTE ŞI FINANŢAREA LOR

INVESTIŢII DIRECTE ŞI FINANŢAREA LOR

CUPRINS
PARTEA I - INVESTIŢII DIRECTE

Introducere

TEMA 1 Investiţii – Investiţii directe

1.1. Investiţii, definiţie, clasificare, sferă de cuprindere
1.2. Investiţii străine directe, concept şi rol
1.3. Investiţiile directe în România sub influenţa fluxurilor de capital pe plan
mondial
1.4. Investiţii şi dezvoltare durabilă

TEMA 2 Planificarea şi bugetarea investiţiilor de capital

2.1. Descrierea generală
2.2. Istoricul şi oportunitatea activităţii de programare multianuală
2.3. Ghid de utilizare a setului de instrumente GRASP „CIP Toolkiz”
2.4. Rezultate practice
TEMA 3 Procesul investiţional direct
3.1. Proiectarea investiţiilor
3.2. Programarea investiţiilor
3.3. Indicatorii economico-financiari
3.4. Deviz general
3.5. Autorizarea investiţiilor publice şi a investiţiilor private
3.6. Urmărirea lucrărilor de investiţii
3.7. Procedura atribuirii contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări şi a contractelor de concesiune de servicii

PARTEA a II-a - FINANŢAREA INVESTIŢIILOR DIN SURSE

INTERNE ŞI EXTERNE

TEMA 4 Finanţarea investiţiilor

4.1. Conceptul de finanţare pentru finanţarea investiţiilor din surse interne
(naţionale)
4.2. Finanţarea investiţiilor din surse externe
4.2.1. Principii în planificarea şi managementul financiar pentru proiectele
finanţate de FEDR Cadrul investiţional

4.2.1.1. Definirea beneficiarului şi a proiectului în cadrul F.S. al U.E.

4.2.1.2. Principiile şi metodologiile de analiză financiară pentru
proiectele finanţate din U.E.
4.2.1.3. Principiile de bază ale intervenţiilor fondurilor structurale şi
managementul financiar
4.2.1.4. Cadrul instituţional pentru implementarea Programului
Operaţional
4.2.2. Estimarea costurilor în redactarea proiectului, planificarea
cofinanţării pentru operaţiuni în cadrul programului F.E.D.R.
4.2.2.1. Costul proiectului
4.2.2.1.1. Principalele categori de costuri ale proiectului şi principalii
factori de influenţă

2
 4.2.2.1.2. Factori care afectează costurile proiectului şi variabilitatea
costurilor
4.2.2.3. Calcularea costurilor eligibile ale proiectului cu asistenţă U.E.
4.2.2.4. Reguli pentru cofinanţarea din F.S. ale U.E. pentru proiectele de
investiţii
4.2.2.4.1. Contribuţia la finanţarea proiectelor din surse naţionale

4.2.2.5. Proiecte generatoare de venituri pentru infrastructuri publice

4.2.2.6. Elemente de bază pentru redactarea planului de cofinanţare

4.2.3. Analiza financiară pentru fondurile structurale. Nevoi de finanţare şi

surse
4.2.3.1. Analiza financiară pentru Fondurile structurale
4.2.3.2. Fezabilitatea financiară
4.2.3.2.1. Fezabilitatea financiară şi analiza fluxurilor de numerar
4.2.3.3. Indicatori financiari ai profitabilităţii
4.2.3.4. Analiza financiară pentru infrastructurile publice generatoare de
venituri
4.2.4. Planificare financiară pentru fondurile structurale. Instrumente
financiare şi proceduri

4.2.4.1. Opţiuni de finanţare pentru proiecte de investiţii

4.2.4.2. Utilizarea creditelor pentru implementarea proiectelor
4.2.4.3. Finanţarea proiectelor şi managementul datoriei publice
4.2.4.4. Managementul financiar pentru implementarea proiectelor

4.2.5. Rolul parteneriatului public-privat în finanţarea proiectelor

TEMA 5 Factori care influenţează procesul investiţional în România

5.1. Planul naţional de dezvoltare 2007-2013
5.2. Conformarea cu standardele europene de mediu
5.3. Planul de amenajare a teritoriului judeţean

3
 INTRODUCERE

România la finele perioadei de tranziţie, la începutul procesului de

integrare în Uniunea Europeană, mai are de elucidat probleme din domenii
majore care să contribuie la o integrare reală.
Domeniile care necesită performanţă sunt:
- reforma fiscală;
- sistemul de pensii care să reglementeze alături de pensiile
de stat soluţiile complementare oferite de pensiile private;
- sistemul de susţinere al agriculturii pe termen lung
(subvenţii, sprijin financiar etc.);
- descentralizarea administraţiei publice locale;
- piaţa forţei de muncă;
- organizarea relaţiilor patronale în jurul camerelor de comerţ
şi industrie ca organism reprezentativ
- revitalizarea acţiunilor legate de susţinerea procesului de
cercetare – dezvoltare.

Armonizarea legislaţiei în domeniile menţionate trebuie realizată în

contextul în care priorităţile naţionale de bază sunt cele legate de realizarea
unei infrastructuri în primul rând rutiere („ Europa se termină acolo unde se
termină autostrăzile”), dezvoltarea şi modernizarea agriculturii pentru
depăşirea stadiului „agricultură pentru subexistenţă”, dezvoltarea turismului de
performanţă.
În acest context, procesul investiţional cu surse provenind din
bugetul public sau privat, din surse interne sau externe capătă valenţe
deosebite dând sens ideilor de dezvoltare socio-economică durabilă.
Sunt tratate în lucrare cu preponderenţă aspecte legate de
procesul investiţiilor de capital în sectorul public dar respectarea cadrului legal
în domeniu, seriozitatea impusă de planificarea investiţiilor sub aspectul
tehnic şi financiar, oportunitate eficientă economică şi financiară creează în
cele mai multe cazuri similitudine de abordare. Temele prezentate considerăm
că pot asigura bagajul de cunoştinţe necesar pentru abordarea cu şanse de
reuşită a procesului investiţional la orice nivel, cunoscându-se complexitatea
lui deosebită.

4
 PARTEA I – INVESTIŢII DIRECTE

TEMA 1

INVESTIŢII – INVESTIŢII DIRECTE

1.1.INVESTIŢIILE, DEFINIŢIE, CLASIFICARE, SFERA DE

CUPRINDERE

În sens larg prin investiţii trebuie înţeles procesul de „ plasare a unor

sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ,
militar, etc. cu scopul de a asigura baza tehnico-materială şi forţa de
muncă necesare desfăşurării şi lărgirii activităţii acestora” (D.E.P. Ed.
Politică 1979)

O definiţie mai succintă abordată economic este dată în Micul dicţionar

enciclopedic, Editura ştiinţifică şi pedagogică Bucureşti 1996 – investiţiile
reprezentând „totalitatea cheltuielilor care se fac pentru crearea de noi
fonduri fixe precum şi pentru reconstruirea, lărgirea şi modernizarea
celor existente”.

Definiţiile prezentate mai sus sunt construite pe două paliere

funcţionale. În prima parte a procesului care ar cuprinde două trepte
economisire-investire sunt cuprinşi toţi potenţialii procesori (stat, firme,
persoane fizice etc.) iar pe al doilea palier al rezultatelor procesului
investiţional evantaiul beneficiarilor se lărgeşte.
Definirea categoriei economice de investiţii se poate face şi în sensul:”
investiţiile înseamnă plasarea unor resurse financiare atât în capital fix,
cât şi în capital circulant sau de circulaţie” (D.E.P. Ed. Politică 1974).
definiţia ia în calcul circulaţia capitalului investit la nivel de operator economic
sau persoană fizică – investitoare.
În scopul clarificării conceptuale a noţiunii de investiţie este importantă
clasificarea lor. Există mai multe criterii de clasificare după cum urmează:
1. În economia de piaţă, investiţiile pot avea loc sub diferite forme, atât
directe cât şi indirecte în funcţie de dezvoltarea procesului investiţional.
Investiţiile indirecte se derulează prin instrumente intermediari cum este cazul
bonurilor de tezaur, certificare de trezorerie, obligaţiuni municipale ca formă
de angajare a împrumuturilor de stat.
Investiţii indirecte trebuie considerate în general investiţiile financiare.

2. În funcţie de relaţia investitor – obiectiv de investiţie se deosebesc:

investiţii directe , care se fac pentru obiectivul de bază, (construcţii-montaj,
utilaje, etc), investiţii colaterale , care asigură utilităţi investiţiei directe (căi
de acces, utilităţi, etc) şi investiţii conexe care se realizează în amonte sau
aval faţă de investiţia directă pentru a asigura de exemplu materiile prime
necesare pentru realizarea unor produse, şi reţeaua de desfacere a
produsului, resursele umane calificate necesare etc.

5
 3. După sursa de finanţare avem investiţii finanţate din surse proprii
şi din surse atrase.

4. După scopul obiectivului de investiţie, investiţiile ca proces

economic, se împart în obiective noi, dezvoltări, modernizări, reutilări sau
reprofilări.

5. După structura lucrărilor avem investiţii în lucrări de construcţii

montaj, achiziţii, utilaje şi terenuri, sau prospecţiuni geologice şi foraj,
etc.

6. După destinaţia lor, investiţiile pot fi clasificate în investiţii

productive şi investiţii neproductive sau în investiţii economice şi
investiţii social-culturale.

7. După modul de realizare a obiectivului de investiţie, determinat de

gradul de complexitate, volumul specializărilor necesare, mărimea
obiectivului şi natura lucrărilor, deosebim:
- investiţii executate în regie proprie
- investiţii executate în antrepriză.

8. După modul de finanţare se deosebesc investiţii centralizate

(incluse în programe naţionale de dezvoltare) şi investiţii descentralizate
derulate de regulă la nivel local.

9. După perioada de planificare a realizării şi bugetării obiectivului de

investiţii se deosebesc investiţii anuale şi investiţii multianuale.

10. Din punct de vedere al cadrului naţional şi al suportului legislativ,

deosebim: investiţii autohtone, investiţii mixte şi investiţii străine.
Din punct de vedere al sferei de cuprindere, investiţiile ca şi
categorie economică pot fi analizate în două sensuri. În sens larg pot fi
abordate investiţiile financiare care pot fi definite sau înţelese ca orice
plasament de capital cu scopul de a obţine un anumit profit.
Instrumentele prin care se pot derula aceste investiţii sunt: titluri de valoare,
acţiuni sau părţi sociale la agenţii economici, plasamente de sume băneşti la
bănci sau fonduri de investiţii, sau societăţi de asigurări, în scopul de a obţine
dividente sau dobânzi.
Sfera restrânsă a investiţiilor se referă la investiţiile de capital, care
au destinaţia în economia reală, în domeniul economic dar şi în domeniile
social- culturale. Prin aceste investiţii se realizează în fapt bugetul creşterii
economice al dezvoltării de ansamblu a societăţii.

1.2. INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE, ISTORIC, CONCEPT, DEFINIŢIE

ŞI ROL

Investiţiile străine directe au câmp de manifestare atunci când într-o

ţară nivelul cererii de investiţii este mai mare decât volumul economiilor
interne. Se creează premise ca economiile din alte ţari să fie atrase pentru a
compensa deficitul intern de resurse financiare.

6
 De regulă aceste fluxuri financiare provin din ţările dezvoltate având loc
un transfer net de resurse ca urmare a faptului că economiile în aceste ţări
depăşesc cererea internă de investiţii.
În acest sens se poate vorbi de o istorie a fluxurilor externe de fonduri
de capital. Istoria lor începe cu secolul al XIX-lea, perioadă în care erau
predominate împrumuturile şi investiţiile de portofoliu. Anglia în special şi
Franţa deţineau cea mai mare parte a acestor plasamente în care statul juca
rol important alături de firmele private. Motivaţia principală a acestor
investiţii nu era diferenţa de dobânzi ci atractivitatea lor provenea pe
fondul dezvoltării coloniale. Coloniile aveau de multe ori rol de supapă
pentru investitori în caz de recesiune în ţările furnizoare de capital financiar.
O delimitare conceptuală a investiţiilor străine directe faţă de cele de
portofoliu se face după anul 1914, în condiţiile în care alături de Anglia şi
Franţa apar în calitate de investitori peste graniţa naţională: Germania şi
Statele Unite. De asemenea apar firme puternice cunoscute ca Simens,
Standard Oil sau General Electric etc.
Prima parte a secolului al XX-lea este marcată de primul război
mondial şi de criza economică mondială care răstoarnă ierarhiile din punct de
vedere al potenţialului investiţional al statelor, SUA trecând pe primul loc ca
investitori, iar Germania pe primul loc ca importator de capital.
Al II-lea război mondial, din punct de vedere economic marchează şi
trecerea la o nouă etapă a economiei mondiale, cea a dominaţiei
investiţiilor străine directe (I.S.D.)
Dacă investiţiile străine de portofoliu presupun achiziţionarea de
pe piaţa financiară a unor valori mobiliare străine (acţiuni, obligaţiuni),
investiţiile străine directe constau în achiziţionarea pachetului de acţiuni
de control a unor întreprinderi sau construirea unora noi.
Acelaşi regim de investiţie străină directă îl are şi majorarea capitalului
unei filiale externe sau un împrumut acordat de firma mamă.
În literatura de specialitate este recunoscută definirea I.S.D. ca
„proprietatea asupra unor active de către un rezident străin, cu scopul
de a controla folosirea acestor active” (Grahomg Krugman, 1989).
Funcţia de control a investitorului este de fapt particularitatea care
deosebeşte investiţiile de portofoliu, necontrolate direct de investitor şi
controlul direct exercitat de investitor în cazul I.S.D.
Problema care se pune în acest context se referă la cât din capitalul
firmei trebuie să fie în proprietatea unui investitor pentru ai asigura această
funcţie de control.
Există opinii prin care se consideră I.S.D. procentul investiţional al
firmelor în care participarea investitorului este între 10-25%. Susţinem ideea
că această reprezentare este insuficientă, coeficientul necesar pentru a
asigura controlul afacerii trebuie să fie de cel puţin 50%.
I.S.D. au suscitat interes în mediul economic fiind cunoscute mai multe
teorii economice în domeniu.
Se distinge în primul rând teoria concurenţei perfecte a pieţelor
(Kindleberger 1969), care considera determinant în dezvoltarea I.S.D.:
concurenţa perfectă a bunurilor, concurenţa perfectă pe piaţa a
factorilor, producţia de masă internă şi externă şi restricţiile guvernamentale
la producţie şi dezvoltare.

7
 Există şi susţinători ai teoriei care ia în considerare modelul
imperfecţiunilor pieţei - Calvet (1981). După această teorie I.S.D. sunt
determinate de: diferenţa ratei profitului în diferite segmente ale pieţei,
distorsiunile provocate de investiţiile guvernamentale, de politici
guvernamentale (tarife, impozite, controlul preţurilor, taxe vamale,
reglementări antimonopol etc.), şi imperfecţiunile generate de eşecurile
pieţei care se manifestă sub trei aspecte: efecte externe, bunuri publice şi
producţia de masă.
Alt grup de teorii asupra I.S.D. se leagă de lichidităţi, de excesul de
lichiditate care este reinvestit pe fondul atractivităţii mediului extern,
comparativ cu costul scăzut al fondurilor interne, idei susţinute de Kojiama.
Zona valutară la fel a dat naştere unor teorii susţinute de Aliber
(1910) care susţine că I.S.D. sunt o consecinţă a zonelor valutare în care este
împărţită economia mondială. Fiecare zonă valutară are un anumit risc valutar
propriu şi în funcţie de acest risc zona respectivă poate fi destinaţie sau
transfer al I.S.D. din punct de vedere al capitalului investit.
Evoluţia economiei mondiale în a doua jumătate a secolului XX,
începutul secolului XXI, face ca în prezent I.S.D. să devină cea mai
importantă sursă de finanţare externă pentru toate ţările lumii indiferent
de nivelul de dezvoltare economică. Regulile şi modalitatea de finanţare a
I.S.D. oferă stabilitate economică comparativ cu cele de portofoliu din motive
lesne de înţeles.
Din această perspectivă trebuie înţeles rolul I.S.D. de a aduce în ţara
destinatară surse financiare pentru susţinerea dezvoltării de ansamblu
a societăţii. De aceea se justifică atitudinea guvernelor de a căuta soluţii
pentru a favoriza I.S.D., sub aspectul atragerii fluxurilor de capital extern.

1.3. INVESTIŢIILE DIRECTE ÎN ROMÂNIA SUB INFLUENŢA

FLUXURILIOR DE CAPITAL PE PLAN MONDIAL

Investiţiile străine directe au devenit la începutul mileniului trei cea mai

importantă sursă de finanţare externă pentru toate statele lumii, indiferent de
gradul lor de dezvoltare. Aceasta s-a dovedit a fi o sursă de finanţare stabilă,
des utilizată comparativ cu investiţiile de portofoliu şi cu împrumuturile
bancare fiind mai puţin afectate de crizele financiare.
În acest context creşterea puternică a fluxurilor de capital străin apare
ca rezultat al combinaţiei politicilor guvernamentale şi al acţiunii firmelor,
guvernele şi autorităţile locale căutând soluţii de favorizare pentru atragerea
investitorilor.
La nivel mondial, în anul 2003 volumul investiţiilor străine directe a
atins 823,8 miliarde dolari, reprezentând o creştere cu aproape 200 miliarde
dolari faţă de 19981.
Fluxul de capital străin către ţările dezvoltate a atins în 2002 nivelul de
589,4 miliarde dolari (faţă de 481 miliarde dolari în 1999), iar acelaşi flux

1
Moise E I.S.D. pag 5

8
orientat către ţările în curs de dezvoltare, tot în anul 2003, a reprezentat 209,4
miliarde dolari (faţă de 179 miliarde în 1999)2.
Se observă că avantajul atragerii de capital străin este deţinut de către
ţările dezvoltate acestea deţinând un volum de 3 ori mai mare de I.S.D. decât
ţările în curs de dezvoltare (Tab.1)
În cadrul ţărilor dezvoltate în 2003, UE deţine 66,5% din totalul
fluxurilor de capital străin fapt ce confirmă puterea economică a acestui grup
de ţări precum şi amplitudinea relaţiilor sale cu piaţa mondială. Ţările din UE
au avut o participare semnificativă la dinamizarea fluxurilor de capital pe plan
mondial în mod special prin corporaţiile transnaţionale din spaţiul comunitar,
care au investit 510 miliarde dolari reprezentând 2/3 din stocul investiţiilor
străine mondiale. Marea Britanie şi Franţa, ca ţări membre ale UE, deţin
ponderile cele mai însemnate de ISD din totalul fluxurilor mondiale: 17, 5,% şi
respectiv 6,7% în timp ce Germania înregistrează un volum mai mic de
capital străin reprezentând doar 4,1% din totalul mondial. Amplificarea
fluxurilor de capital străin în cadrul UE este legată de adoptarea monedei
unice, euro, care a asanat economiile scoţând de pe piaţă firmele
nerentabile (prin amplificarea concurenţei) şi obligându-le, totodată, pe cele
ce s-au dovedit viabile, să adopte măsuri pentru a răspunde cât mai bine
standardelor concurenţiale ridicate.
Diferenţele semnificative se înregistrează şi dacă se compară fluxurile
de ISD înregistrate de către Europa Centrală şi de Est cu cele ale Americii
Latine (de 3,3 ori mai mici) şi cu cele ale Asiei şi Oceaniei (de 4,2 ori mai
mici). Această comparaţie pune în evidenţă credibilitatea redusă în plan
economic a ţărilor aflate în zona de Est şi Centrală a Europei comparativ cu
cele din America Latină şi din Asia. Ţările est-europene, în marea lor
majoritate, aflate în desfăşurarea proceselor de tranziţie la economia de piaţă
s-au confruntat cu dificultăţi privind stabilitatea macroeconomică şi
înlăturarea efectelor sociale generate de măsurile impuse de tranziţie, fapt
resimţit de către investitorii străini care au fost reticienţi faţă de această zonă
geografico-economică.
În tabloul fluxurilor mondiale de ISD impresionantă este situaţia Asiei şi
Oceaniei, care deţin 14,6% prin forţa economică degajată de către China şi
Hong-Kong, care prin performanţele spectaculoase, privind ritmurile de
creştere economică, par să atragă atenţia asupra faptului că viitorul aparţine
mai mult Asiei decât Europei. În ultimii zece ani, ţările Asiei au acumulat,
reducând rata consumului, iar în prezent investesc puternic focalizând asupra
industriilor de vârf (automatică, electronică) sub aspectul progresului tehnic
fapt ce le ridică cota de atractivitate pentru capitalul străin. Fireşte, că pe
fondul unei creşteri economice sănătoase, investitorii îşi plasează mult mai
sigur şi mai uşor capitalurile simţindu-se totodată în siguranţă în mediul de
afaceri autohton caracterizat prin seriozitate şi performanţă.
În cazul ţărilor din Asia, China se indidualizează prin ritmul constat al
atragerii de ISD din ultimii ani. Faţă de ultimii zece ani, volumul de capital
străin este de circa 8 ori mai mare, orientarea făcându-se către o paletă largă
de activităţi.
China prezintă o particularitate ce o individualizează şi anume: este
singura ţară din lume cu o structură bidimensională prin

2
Idem

9
complementarietatea economiei de piaţă şi a celei centralizate. Cu toate
acestea, investitorii au preferat acest mediu economic celui din fostele ţări
socialiste, chiar dacă acestea din urmă dispun de economii mult mai
descentralizate decât economia Chinei. Acest fapt pune în evidenţă
importanţa acordată de către investitorii străini, în primul rând, stabilităţii
macroeconomice şi climatului de afaceri autohton. Este importantă de
asemenea mărimea pieţei de desfacere şi capacitatea de absorbţie a
acesteia. Sub acest aspect, avantajul revine tot ţărilor din Asia, deoarece
statisticile demonstrează că în Europa rata natalităţii este în scădere şi, prin
urmare, este de aşteptat ca în viitor pieţele europene să se dezvolte mai lent
ca cele din Asia.
Desigur că rolul privatizării în contextul unei economii concurenţiale
este esenţial atât timp cât nu se manifestă ca un scop în sine şi este
acompaniat de măsuri privind stabilizarea macroeconomică şi creşterea
nivelului de trai. O poziţie importantă în cadrul pieţei mondiale a ISD o deţine
Japonia, care a primit în anul 2003 14 miliarde dolari, de 4 ori mai mult faţă
de 2000. Fluxurile de ISD ale Japoniei către restul lumii au crescut cu 6%
reprezentând 23 miliarde dolari .
La rândul ei, SUA deţine circa 17,5 % din totalul mondial al ISD
depăşind cu numai 3 % Asia şi cu 7 % America latină. Fuziunile şi achiziţiile
importante din SUA ca şi continuarea creşterii economice din această ţară
au făcut ca ea să fie principala destinaţie a capitalului străin – 276 miliarde
dolari, adică aproape o treime din totalul mondial (sub aspectul destinaţiei).
În ceea ce priveşte Africa, ISD au rămas la un nivel modest de circa
18,8 miliarde dolari din care Africa de Sud deţine 36%.
În cadrul Europei Centrale şi de Est Polonia şi Cehia în acelaşi
an au atras niveluri record de ISD de la corporaţiile transnaţionale, deţinând
împreună 55% din fluxurile către întreaga regiune. În Polonia unde investiţiile
străine au fost în 2001 de 7,5 miliarde dolari (o creştere cu 1 miliard faţă de
2000), investitorii străini au fost atraşi de mărimea pieţei interne. În Cehia,
capitalul străin atras a fost de 5,1 miliarde dolari, faţă de 2,7 miliarde în 2000 .
Această evoluţie semnificativă se explică în principal prin succesele
înregistrate de Cehia în domeniul privatizării.
Raportat la mărimea economiilor lor, Estonia, Ungaria şi Cehia sunt
principalele destinaţii pentru ISD, ponderea capitalului străin în Produsul lor
Intern Brut fiind de 41,5%, 39,6% şi respectiv 30,6%. În comparaţie, pentru
România, valoarea acestui indicator este de circa 21%.

Tabelul 1
Fluxurile de ISD în cadrul economiei mondiale pe perioada 2001-2003

2001 2003
Ţara/regiunea Miliarde % Miliarde %
gazdă Dolari din total Dolari din total
Total fluxuri 651,2 100% 823,8 100%
mondiale de ISD
din care:
Ţări dezvoltate, 460,3 70,75 589,4 71,5%
din care:
UE, din care: 374,4 57,55 389,4 47,35

10
Franţa 51,5 7,9% 55,2 6,75

Germania 38 5,8% 33,9 4,15

Marea Britanie 24,9 3,8% 62,0 3,8%

SUA 30 4,6% 144,0 17,5%

2001 2003
Ţara/regiunea Miliarde % Miliarde %
gazdă Dolari din total Dolari din total
Ţări în dezvoltare 162,1 24,9% 209,4 25,4%

Europa Centrală şi 28,7 4,4% 25,0

de Est
America Latină şi 56 8,65 83,7 10,25
Caraibe, din care:
Brazilia 16,6 2,5% 225 2,7%

Mexic 13,6 2,1% 25,3 3,1%

Asia şi Oceania, din 95,1 14,6% 106,9 13,0%

care:
China 52,7 8,1% 46,8 5,7%

Hong-Kong 13,7 2,1% 23,8 2,9%

Africa, din care: 11,0 1,6% 18,8 2,3%

Africa de Sud 0,8 0,1% 6,8 0,8%

Sursa: E. Moise I.S.D. pag.9

Un caz aparte îl constituie Rusia unde în anul 2001 ISD au însemnat

4,3 miliarde dolari, reprezentând o creştere semnificativă faţă de anul
precedent. Volumul total al capitalului străin rămâne totuşi redus pentru o ţară
atât de mare ca Rusia chiar dacă, Ministerul Economiei din această ţară
apreciază, de asemenea, că ISD ar putea atinge 5 miliarde dolari în 2002.
Trebuie subliniat că, Rusia se bucură de un important sprijin financiar
din partea BIRD, care a investit până în prezent 1 miliard de euro, şi
preconizează în viitor deschiderea unor proiecte în valoare de 11 miliarde de
euro.
În prezent, se apreciază că pentru companiile străine climatul
investiţional este puţin favorabil, ceea ce ar putea să modifice, în termeni
reali, prognoza anunţată.
Ca tendinţă generală privind evoluţia şi focalizarea fluxurilor de capital
străin se pot rezuma următoarele:
- ponderea cea mai mare a fluxurilor de ISD (ca intrări dar şi ca ieşiri)
o deţin în continuare companiile din : SUA, Uniunea Europeană şi Japonia;
- se remarcă o creştere sensibilă a poziţiei Japoniei în cadrul Triadei,
iar prognozele arată că în viitor este posibil ca ordinea în Triadă să devină:
SUA, Japonia şi Uniunea Europeană. Interesul mai mare pentru Japonia ţine
de stabilitatea economică, dar şi de puterea mai mare de absorbţie a acestei

11
pieţe. La aceasta se mai adaugă şi poziţia Guvernului japonez, mai deschis
capitalului străin şi mai puţin protecţionist prin politicile sale;
- un rol important în viitor îl va juca China care câştigă tot mai mult
încrederea investitorilor străini şi care în 2004 a dublat volumul de capital
atras;
- cu siguranţă că aceste orientări ale capitalului străin pot modifica
fluxurile de ISD către ţările Central şi est-europene. Evoluţia capitalului străin
în perioada 1990-2001, a fost fluctuantă nefiind marcată de creşteri
spectaculoase. Este posibil însă, ca în viitor, ţările est-europene să piardă o
parte a fluxurilor de ISD. Pentru a evita acest fapt va fi necesară o atitudine
serioasă faţă de problemele de ordin economic proprii şi în special faţă de
politicile de stabilizare macro-economică ce trebuie aplicate mult mai ferm ca
până acum;
- modificările rapide ce intervin în orientarea şi reorientarea fluxurilor de
ISD, atestă ascuţirea raporturilor concurenţiale la scară mondială privind
atragerea de capital străin.
După 1990 ţările fostului bloc comunist, printre care se numără şi
România, şi-au propus trecerea la economia de piaţă, renunţând la structura
economiei centralizate. Pentru aceasta a fost necesar parcurgerea unei etape
de tranziţie, în cadrul căreia abordarea pe baze reale a restructurării a
necesitat, pe de o parte, analiza riguroasă a dezechilibrelor, iar pe de altă
parte, evaluarea posibilităţilor concrete de înlăturare a acestora.
Pe lângă dezechilibrele generate de nerespectarea raporturilor dintre
cererea şi oferta de bunuri se numără şi cel care priveşte investiţiile.
Orientarea centralizată a investiţiilor, făcută exclusiv pe criterii arbitrare şi
neeconomice a determinat distorsiuni atât la nivel macro-economic cât şi în
cadrul principalelor ramuri din economie. Alocarea investiţiilor s-a făcut prin
indicatori şi sarcini de plan, urmărindu-se realizarea unor obiective „prioritare”
cu efecte destabilizatoare în ansamblul complexului economic naţional.
Neglijarea criteriilor de ordin economic, orientarea investiţiilor a făcut ca
din volumul total al acestora 50% să fie alocate sectorului secundar în timp ce
terţiarul deţinea mai puţin de 30%.
În cadrul sectorului secundar, resursa investiţională a fost orientată
preponderent către obiective energofage, pentru construcţia unor obiective
economice supradimensionate, de tipul combinatelor siderurgice, chimice,
etc.
Investiţile străine prezente în România până în decembrie 1989 se
limitau la cinci societăţi comerciale cu capital mixt (investitori străini şi statul).
Atragerea de capital străin reprezintă pentru perioada de tranziţie la
economia de piaţă o condiţie esenţială în vederea creşterii economice.
Asupra ISD în România un impact pozitiv îl are integrarea la 1 ianuarie
2007 a României în U.E. eveniment care dă un sentiment de siguranţă
investiţională şi influenţează evoluţia indicatorilor macroeconomici: reducerea
inflaţiei, creşterea PIB, reducerea şomajului.
România atrage investitori străini şi datorită poziţiei geografice şi
nivelului de calificare al forţei de muncă comparativ cu salariile. Înfiinţarea
ARIS (Agenţia Română de Investiţii Străine), intrarea în vigoare a legii privind
investiţiile directe cu impact semnificativ (octombrie 2001) au făcut ca în
perioada oct.2001 – oct. 2006 să fie înregistrate 520 proiecte ISD cu o valoare
angajată de 6,4 miliarde dolari, în domenii ca: industria componentelor auto,

12
industria materialelor de construcţii, energie neconvenţională (biodisel,
energie eoliană) şi sectorul IT.
Estimările ARIS pentru anul 2006 au fost generoase, valoarea
prezentată a ISD se va cifra la peste 8 miliarde euro, in creştere cu 3 miliarde
euro faţă de 2005.
În fapt, investiţiile străine directe au înregistrat în anul 2006 o creştere
spectaculoasă, de 75 % faţă de 2005, ajungând la 9,1 mld.euro. De altfel
anul 2006 va rămâne anul cu cele mai mari intrări de valută, din investiţii
străine şi de la muncitării din străinătate pentru economia românească.
Evenimentul ianuarie 2007 înseamnă pentru investitorii străini însă şi
renunţarea la facilităţile acordate de Legea 332/2001 – scutiri de TVA pentru
importul de utilaje şi materii prime, sau exceptarea de la plata taxelor vamale
pentru importul de utilaje şi echipamente lucru ce va afecta trendul I.S.D. în
viitor dar se consideră că se vor dezvolta investiţiile de tip greenfield pe
fondul finalizării marilor privatizări din economia românească.
O evoluţie a ISD în ţările din Europa Centrală şi de Est în anii 2004-
2005 este următoarea:
2004 2005
mild.euro mild. euro
Cehia 4,007 8,837
Polonia 10,292 7,703
Ungaria 3,633 5,559
România 5,183 5,197
Bulgaria 2,728 2,326
Slovacia 1,016 1,694
Croaţia 0,986 1,381
Slovenia 0,665 0,445

Sursa:Wienna Institute of Economic Studies

1.4. INVESTIŢII DIRECTE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ

Ultimele decenii ale secolului XX au adus în atenţia statelor lumii o

nouă provocare ca rezultat al căutării unor răspunsuri, al unor soluţii pentru
contracararea consecinţelor pe care le poate avea o dezvoltare necontrolată.
Aceste căutări au impus un nou concept: dezvoltare durabilă.
Exprimat sintetic noul concept presupune dezvoltarea pe termen
lung în condiţiile armonizării celor trei sisteme: social, economic şi de
mediu.
Evoluţia cercetărilor legate de dezvoltarea durabilă a fost determinată
de analiza problemelor globale cu care se confruntă omenirea, analize ce au
făcut obiectul unor rapoarte interdisciplinare de geniul celor emise de (Clubul
de la Roma, documentaţii ale ONU, sau alte organisme ale societăţii civile).
Un prim astfel de eveniment a fost Conferinţa ONU asupra Mediului
de la Stockholm din anul 1972 unde s-a pus accentul pe probleme de mediu
natural, sănătate umană din perspectiva om – natură în viziunea ecologică.

13
 În anul 1993 s-a creat de către ONU Comisia Mondială pentru Mediu şi
Dezvoltare, cu scopul de a analiza problematica mondială de mediu şi de a
formula un „program global de schimbare”.
Concluziile comisie s-au constituit în Raportul Brundtland, în care se
instituia necesitatea unui „alt tip de dezvoltare” capabil să asigure pe termen
lung creşterea economică, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi conservarea
resurselor naturale.
Noul tip de dezvoltare a fost definit ca: „o dezvoltare care răspunde
nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare
de a răspunde propriilor nevoi” şi s-a impus ca şi concept intitulat
dezvoltare durabilă.
Raportul Brundtland identifică problemele ambientale care ameninţă
directa dezvoltare a unui număr mare de ţări: creşterea demografică excesivă,
despăduriri şi păşunat excesiv, care provoacă deşetificări importante,
distrugerea pădurilor tropicale, exploatarea combustibililor fosili şi
despăduririle care produc efectul de seră, ploile acide, eroziunea stratului de
ozon al atmosferei etc.
Problemele prezentate mai sus trebuie analizate în contextul în care,
ţările dezvoltate care reprezintă 26% din populaţia globului produc şi consumă
80% din resursele mondiale de energie, petrol şi hârtie şi 40% din producţia
alimentară.
În aceste ţări chiar dacă se produc dezechilibre ambientale ele pot fi şi
remediate în timp ce în ţările în curs de dezvoltare se pune problema
supravieţuirii şi asigurării unor nevoi esenţiale.
Alte două sesiuni internaţionale de prestigiu, Conferinţa ONU asupra
Mediului şi Dezvoltării desfăşurată la Rio de Janerio în 1992 şi la Conferinţa
de la Johannesburg din 2002 au impus o definire mai largă a dezvoltării
durabile şi anume aceea : „ a trăi echilibrat în limitele impuse de natură”.
Rezultatele directe ale Conferinţei de la Rio s-au concretizat în două
declaraţii de principiu: „Declaraţia de la Rio asupra Mediului şi
dezvoltării”, şi „Declaraţia asupra pădurilor”, două acorduri internaţionale
care au caracter de lege „Convenţia asupra modificărilor climatice” şi
„Convenţia asupra Biodiversităţii” şi un plan de acţiune Agenda 21.
Domeniile de interes ale Agendei 21 sunt: Comerţul mondial,
evoluţia demografică mondială, cooperare internaţională, aşezări umane
durabile.
Din perspectiva aşezărilor umane durabile, vectorii de interes sunt:
mediul urban, utilizarea materialelor de construcţii locale, randamentul
energetic al construcţiilor, energii regenerabile, eficienţa transportului public
în defavoarea celui individual, proiecte private şi publice de restructurare
urbană, dezvoltare aşezări urbane mici urban şi rural.
În Uniunea Europeană s-a pus problema dezvoltării durabile cu ocazia
încheierii Tratatului de la Maastricht, semnat în februarie 1992. La art. 2 se
propune ca obiectiv principal promovarea unei dezvoltări durabile care
respectă mediul iar la art. 3 promovarea de politici ambientale în scopul
protejării mediului.
De asemenea Uniunea Europeană şi-a creat un organism propriu de
monitorizare a politicilor ambientale Agenţia Europeană de Mediu (E.E.A.) cu
sediul la Copenhaga. Pe baza datelor furnizate de Agenţie a fost
fundamentat al V-lea program cadru intitulat „Către o dezvoltzare durabilă”.

14
 S-au delimitat domeniile de acţiune la nivel local: energie,
transporturi, industrie, agricultură şi silvicultură, gestionarea şi organizarea
spaţiului, educaţie, managementul dezastrului.
Pentru a se asigura eficienţa acestor investiţii se impune participarea
autorităţii publice la toate nivelurile: internaţional, european, regional, prin
formarea unor mecanisme legislative şi instituţionale precum şi prin
asigurarea surselor financiare necesare.
La fel de important este şi formularea unui plan naţional însoţit de
politici sectoriale integrate unei politici ambientale naţionale.
Raportul Brundtland şi Declaraţia de la Rio au stabilit principiile
dezvoltării durabile dar o prezentare mai concentrată a acestora o face
Banca Mondială. Ele se regăsesc în metodologiile de elaborare a strategiilor
de dezvoltare durabilă.
Sunt definite astfel trei principii:
1. Principiul protecţiei sănătăţii oamenilor, plantelor, conservarea
biodiversităţii şi a peisajului natural, într-o viziune de lungă durată;
2. Principiul eficienţei capitalului natural uman, financiar, a
acumulărilor antropice (infrastructurii existente);
3. Principiul corectitudinii şi echităţii între generaţii, în interiorul
aceleaşi generaţii şi între ţări.
Problema dezvoltării durabile este deosebit de importantă şi la
începutul mileniului trei, obiectivele ei fiind: dezvoltarea economică
sustenabilă, asigurarea calităţii vieţii pentru întreaga populaţie, protecţia
mediului înconjurător.
În acest context, dezvoltarea durabilă se defineşte ca o nouă cale
de dezvoltare care susţine dezvoltarea, progresul uman pe întreaga
planetă, pentru un viitor îndelungat prin armonizarea dezvoltării
economice cu mediul înconjurător.

România – creştere economică

După anul 2000 în România după o perioadă de declin economic acut,

indicatorii macroeconomici înregistrează un trend pozitiv în ce priveşte
valoarea P.I.B. şi al creşterii economice şi trend de descreştere în ce priveşte
indicele preţurilor de consum

Creşterea economică, estimată la construcţia bugetului pe anul 2006

la 6 % corespunzătoare unui P.I.B. de 93 mld. Euro a fost depăşită, ajungând
la 7% corespunzător unui P.I.B. de 97,15 mld. Euro.
Rezultatele pot fi apreciate ca foarte bune în condiţiile în care, acelaşi
indicator a fost echivalent în anul 2003 cu 50 mld. Euro în anul 2004 cu 58,9
miliarde Euro, iar în anul 2005 de 79,26 Euro.
Principalele motoare ale creşterii economice din anul 2006 au fost: industria
cu un plus de 7,1 % la producţia şi construcţiile cu un plus de 19,3 %.
Relevante pentru evoluţia P.I.B.-ului în perioada următoare până în
anul 2010 sunt estimările privind evoluţia indicatorilor macroeconomici
integraţi tendinţelor din economia românească după cum urmează:

15
 - modificare procentuală faţă de anul anterior –

2006 2007 2008 2009 2010

Creştere economică - % +6,0 +6,2 +6,3 +5,9 +5,6
Indicele preţurilor de consum 106,0 104,0 103,0 103,0 102,5
(decembrie an curent faţă de
decembrie an anterior) - %
Indicele preţurilor de consum 107,2 105,0 103,6 103,0 102,7
(medie an curent faţă de medie
an anterior) - %
Rata şomajului - % 5,9 5,8 5,6 5,5 5,5
Cursul de schimb – lei/Euro 3,55 3,53 3,51 3,5 3,5
Sursa : M.F.P.

Pentru anul 2007 estimările analiştilor şi ale instituţiilor financiare

internaţionale variază între 6 % şi 6,5 %, iar P.I.B.-ul se va apropia de 11,5
mld. Euro.
Asupra evoluţiei creşterii economice şi va pune amprenta imperativele
respectării regulilor impuse de dezvoltarea durabilă în condiţiile în care
începând cu 1 ianuarie 2007 România este membră cu drepturi depline în
Uniunea Europeană.
În acest proces menit să ducă la eliminarea decalajelor între ţările
Europei Unite un rol important îl vor avea operatorii economici dar la fel de
important va fi şi rolul instituţiilor Statului care pot oferi cadrul necesar
dezvoltării durabile.

Perspectivele integrării sub impactul creşterii economice

În termen de 15 ani se vor recupera decalajele faţă de nivelul de

dezvoltare al Uniunii Europene mai ales din punct de vedere al
infrastructurii, susţine reprezentantul casei internaţionale de consultanţă al
cărei nume îl poartă Roland Berger.
Declaraţia acestuia la Gala ZF 2006, „Cred că perspectiva ca România
să devină un aşa-numit tip al Uniunii Europene din punctul de vedere al
dinamicii economice nu este lipsit de suport, având în vedere că există toate
ingredientele necesare”
La capitolul RISCURI este recunoscut cel al stabilităţii politice
existând exemplul Ungariei şi de ce nu în curs de desfăşurare cel din
România.
Politica firmelor româneşti va fi influenţată pozitiv de costurile
reduse al forţei de muncă, efortul de reducere al impozitării piaţa resurselor
materiale, efortul de reducere al birocraţiei, dimensiunile considerabile ale
pieţei, productivitatea muncii mai ridicată de ex. ca în Ungaria.
Contextul internaţional favorizează creşterea economică în general.
Economia Europei se îndreaptă către un nou an de creştere economică care
va fi potrivit estimărilor de 2,7 %.
Ţările anunţate cu cele mai mari performanţe vor fi Spania (3,7 %)
Polonia (6 %), Olanda (2,8 %).
Potrivit declaraţiilor făcute de Joaquin Almunia comisarul european
pentru afaceri monetare, UE va avea ocazia rară ca în 2007 de a depăşi

16
creşterea economică din SUA pentru care se prognozează o creştere
moderată de 2,5 %.

TEMA 2

PLANIFICAREA ŞI BUGETAREA INVESTIŢIILOR DE CAPITAL

2.1. Descriere generală

Ce poate face acest instrument pentru administraţia locală şi ce
Probleme rezolvă?

Ordonata Guvernului nr.45 din 2003, privind finanţele publice locale, în

secţiunea a 3-a referitoare !a investiţiile publice locale, stabileşte o serie de
cerinţe suplimentare vizând, mai ales, un set de informaţii financiare şi
nefinanciare cu privire la programele de investiţii, cerinţe cărora setul de
instrumente de programare multianuală "CIP Toolkit" - le răspunde pe deplin.

Setul de instrumente pentru elaborarea planului multianual de investiţii

de capital -"CIP Toolkit" – se bazează pe următoarele documente şi materiale:

• Manualul de planificare şi bugetare a Investiţiilor de Capital;

• Modele de dispoziţie de constituire a colectivului de lucru şi de

plan de acţiune ;

• Analiza sistemului informaţional al activităţii de planificare

multianuală a investiţilor de capital, şi proiectul de regulament ;

• Aprobarea şi implementarea formularelor şi a

instrucţiunilor;

• Planificarea financiară

• Stabilirea criteriilor pentru analiza şi prioritizarea proiectelor;

• Participarea cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor.

Modelul propus de către specialiştii GRASP („Governance reform aud
Sustainable Partuerships” – Reforma administraţiei publice locale prin
parteneriate durabile; programe de asistenţă sub autoritatea Agenţiei Statelor
Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internaţională – USAID) pentru pregătirea,
elaborarea, adoptarea şi monitorizarea planului multianual de investiţii vine să
răspundă, în primul rând, unei cerinţe legale, respectiv intrarea în practica
curentă a întocmirii programelor multianuale şi a bugetelor de investiţii, şi în
al doilea rând, procesul de planificare a investiţiilor poate fi considerat ca

17
universal valabil, iar Executivul unităţii administrativ teritoriale se poate
angrena în acest proces în dorinţa de a îmbunătăţi procesul administrativ.

Schema de planificare prezentată în acest capitol are la bază

experienţa acumulată în gestionarea investiţiilor din municipii din România,
modele de lucru din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, strategii
de dezvoltare regională şi locală, programe ale agenţiilor de dezvoltare din ţară
şi internaţionale.

Planificarea investiţiilor de capital creează avantaje administraţiilor care

utilizează acest instrument. Beneficiile majore sunt următoarele:
• planificarea serveşte ca punte de legătură între dezvoltarea locală
şi programele administraţiei publice locale în materie de
dezvoltare urbană, strategie, transport,parcuri şi recreere, deşeuri,
apă, canalizare etc;
• asigură coordonarea dintre programarea financiară şi cea de execuţie
propriu zisă a lucrărilor de investiţii;
• pune în relaţie dotările publice cu alte programe de dezvoltare ale
agenţiilor publice şi private;
• atrage atenţia asupra obiectivelor unei comunităţi şi a capacităţii financiare a
acesteia;
• ajută la stabilirea priorităţilor dintre nevoile de investiţii prezente şi
viitoare, precum şi la echilibrarea nevoilor cu posibilităţile de plată;
• asigură informarea publicului asupra nevoilor şi obiectivelor
de investiţii, şi contribuie la formarea susţinerii publice; permite
administraţiei publice locale să îşi dovedească angajarea în câteva
proiecte pe o perioadă mai îndelungată de timp;
• consolidează credibilitatea financiară (bonitatea) şi asigură
stabilitatea prin controlul asupra impozitelor, evitând, astfel,
împrumuturile neanticipate şi maximizând paleta opţiunilor
financiare alternative;
• identifică mijloacele cele mai eficiente şi mai economice de
finanţare a obiectivelor de investiţii;
• creşte numărul ocaziilor de obţinere a finanţării din partea
guvernului şi a surselor private dacă este cazul;
• asigură coordonarea cu bugetul operaţional.

Cui îi este de folos acest set de instrumente ?

Utilizat ca instrument de comunicare cu mediul extern administraţiei publice,

"CIP Toolkit", modelul de programare multianuală conduce la coroborarea
armonizarea propriilor programe de investiţii cu cele iniţiate de alte autorităţi
şi instituţii publice locale, judeţene şi naţionale, contribuind astfel la utilizarea
mai eficientă a resurselor, prin generarea unor efecte de sinergie. De asemeni,
modelul favorizează legătura cu cetăţenii, mediul de afaceri, sponsori,
finanţatori, etc.

18
Planul de investiţii de capital, ca instrument de management la îndemâna
administraţiilor publice locale, dobândeşte o legitimitate sporită prin girul
cetăţenesc, astfel încât finanţatorii externi şi potenţialii investitori vor avea
garanţia sprijinului comunităţii în proiectele pe care le vor finanţa, respectiv
derula. Mai mult, implicarea cetăţenilor în procesul decizional va fi garanţia
accesului la fondurile interne şi internaţionale.

Componente ale "CIP Toolkit" pot fi utilizate şi de către serviciile,

compartimentele, direcţiile şi regiile subordonate autorităţilor publice locale şi
chiar în sectorul privat.

Cât timp este necesar pentru implementare?

Procesul de planificare şi bugetare a investiţiilor şi elaborare a unui plan

multianual pe o perioadă de 5 ani are la bază un calendar inclus într-un plan de
acţiune. Durata de elaborare a primului plan multianual diferă de la o
administraţie la alta, având ca variabile dimensiunile municipalităţii şi a grupului
de lucru, structura organizaţiei şi disponibilitatea componenţilor acesteia.
Practica a arătat că perioadele necesare pentru acoperirea întregului proces,
dar care nu pot fi considerate repere, reprezintă 5-7 luni dintr-un an bugetar.

Fiecare etapă din proces consumă o anumită resursă de timp. Aceasta va

fi prezentată pe parcursul descrierii procesului în capitolele următoare. Pentru
că planul de investiţii de capital este un instrument de lucru, iar procesul de
planificare are în vedere un orizont de timp de 5 ani, elaborarea documentelor
aferente Planului se va face anual, prin revizuirea şi ajustarea acestora la
condiţiile locale, de către grupurile de lucru, oferind bază de informaţii de la şi
către administraţia locală.

Unde poate fi folosit acest set de instrumente?

Bazat pe nevoia identificată la nivelul fiecărei administraţii publice

locale pentru eficientizarea gestionării fondurilor destinate investiţiilor, şi având
în vedere precizările OUG 45/2003 privind întocmirea programelor de investiţii
pe 3 ani ca anexă la proiectul de buget, „CIP Toolkit" poate fi utilizat de către
toate administraţiile publice locale indiferent de dimensiune.

GRASP a sprijinit elaborarea planurilor multianuale pe cinci ani în 13

administraţii publice locale din România, respectiv consilii judeţene, municipii
de rangul I şi II, oraşe şi comune. "CIP Toolkit" a fost utilizat respectând
aceeaşi metodologie pentru toate administraţiile publice. Componente ale
"CIP Toolkit" pot fi utilizate şi de către serviciile, compartimentele, direcţiile şi
regiile subordonate autorităţilor publice locale.

Ce tipuri de resurse sunt necesare pentru utilizarea setului de

instrumente?

Principala resursă utilizată în derularea procesului de planificare este

cea umană. Abordarea propusă de specialiştii GRASP presupune în primul rând

19
constituirea unui grup de lucru interdisciplinar cu o componenţă care să
acopere domeniile specifice autorităţilor publice locale: buget, tehnic-
investiţii, urbanism şi dezvoltare strategică, taxe şi impozite locale, patrimoniu,
programe internaţionale, managementul resurselor umane. Dimensiunea şi
componenţa grupului de lucru se stabileşte de către coordonatorul acestui
proces.

Timpul este o altă resursă importantă având în vedere faptul că acest

proces prin activităţile sale consumă un timp alocat probabil unor activităţi
curente ale administraţiei, sau timpul liber al membrilor grupului de lucru, timp
care trebuie monetizat.

Resursele financiare necesare procesului, în afara celor alocate salariilor

şi drepturilor care decurg din lucrul peste program, se limitează la costuri de
funcţionare şi costuri de organizare a unor evenimente cu caracter public
(audiere publică, tipărire de chestionare şi operarea acestora, publicitate,
tipărituri şi distribuţie).

Deoarece există diverse posibilităţi de finalizare a unor activităţi şi de

alocare de fonduri, iar libertatea de acţiune a fiecărei entităţi a autorităţilor
publice locale nu este afectată, prezentarea unor sume sau resurse financiare în
natură cu caracter informativ-estimativ au în vedere: asigurarea cu calculatoare
şi echipamente de informatică la un nivel minimal pentru utilizarea modelelor de
calcul puse la dispoziţie de GRASP, asigurarea unui număr minim de cinci
exemplare ale Planului elaborat, asigurarea unor condiţii de publicitate şi
informare a cetăţenilor cerute prin lege.

2.2. ISTORICUL ŞI OPORTUNITATEA ACTIVITĂŢII DE PROGRAMARE

MULTIANUALĂ

Odată cu intrarea în vigoare a Ordonatei Guvernului nr.45 din 2003,

privind finanţele publice locale, au fost stabilite o serie de cerinţe suplimentare
vizând, mai ales, un set de informaţii financiare şi nefinanciare cu privire la
programele de investiţii.

GRASP a propus, începând cu iulie 2003, pachete de asistenţă

tehnică pentru planificarea şi bugetarea investiţiilor de capital şi a asistat
administraţiile în implementarea acestor instrumente la nivel local, ca
răspuns la nevoia identificată la nivelul fiecărei administraţii publice locale
privind managementul financiar şi, în mod deosebit, eficientizarea gestionării
fondurilor destinate investiţiilor.

Începând cu luna noiembrie 2003, 13 administraţii publice locale au

solicitat sprijin pentru derularea procesului de planificare a cheltuielilor de
capital pe modelul propus de specialiştii GRASP. În luna iunie 2004, toate cele
treisprezece autorităţi publice locale aveau elaborat planul multianual. Zece
dintre acestea au supus planul multianual dezbaterii şi aprobării consiliilor
locale. Toate planurile multianuale au fost aprobate de consiliile locale, iar
celelate 3 au fost aprobate de către primarul în exerciţiu. Acoperind o paletă
largă de administraţii publice, de la nivelul consiliilor judeţene, municipii şi

20
oraşe până la comune, prin asistenţa tehnică oferită, GRASP a evidenţiat
potenţialul local pentru investiţii publice în următorii 5 ani şi a reuşit să determine
un nou mod de lucru, pentru planificarea investiţiilor.

Planul multianual de investiţii pune în evidenţă nevoia de a corela

sursele de finaţare cu proiectele de investiţii, opinia cetăţenilor cu decizia
aleşilor locali, regulamentele locale cu structura organizaţională.

Unul dintre principiile călăuzitoare în utilizarea banilor publici îl

reprezintă obţinerea celei mai mari valori pentru fiecare leu investit,
maximizarea rezultatelor economice şi sociale. Pentru atingerea acestui
deziderat, modelul de programare multianuală a investiţiilor propune
parcurgerea unei serii de paşi procedurali, care vizează identificarea
problemelor cu care se confruntă comunitatea, definirea clară a scopului şi
obiectivelor, a soluţiilor alternative şi evaluarea acestora comparând costurile cu
beneficiile.

Ce trebuie să avem în vedere pentru ca această activitate să fie o

reuşită?

Un program multianual de investiţii impune utilizarea unei metodologii

coerente şi unitare, cât şi a mai multor instrumente de management financiar.
Demersul vizează un orizont de timp mediu, iar programele de investiţii sunt
eşalonate pe ani, respectând o ordine care reflectă priorităţile comunităţii.

Stabilirea priorităţilor contribuie la atingerea obiectivelor strategice ale

comunităţii şi se face în baza unei metodologii care înlătură subiectivismul şi
conduce la folosirea mai eficientă a disponibilităţilor bugetare. Includerea în
program a proiectelor de investiţii implică în mod obligatoriu identificarea
resurselor de finanţare, ca urmare a unui exerciţiu de prognoză bugetară. în
practica curentă, pentru a putea reflecta toate schimbările ce apar inerent de-a
lungul unei perioade de timp mai întinse, programul se actualizează anual.

În primul rând, programul multianual de investiţii creează premisele

unei mai mari consecvenţe şi coerenţe în folosirea resurselor financiare pentru
atingerea obiectivelor prioritare, stabilind legătura dintre strategia de dezvoltare şi
bugetele anuale, precum şi dintre programarea financiară şi cea de execuţie a
obiectivelor de investiţii.

Programul multianual poate fi elaborat şi implementat numai dacă

atribuţii specifice acestui proces sunt repartizate mai multor specialişti care
activează într-un grup de lucru. Etapele de parcurs reprezintă obiective clar
definite cu responsabili, resurse şi termene incluse intr-un plan de acţiune.
Planul de acţiune este avizat de către coordonatorul grupului de lucru şi apobat
de către primar sau, după caz, de către preşedintele consiliului judeţean
(ordonatorul principal de credite).

Colaborarea deplină a departamentelor implicate în proces

contribuie la succesul acestuia şi la evitarea unor disfuncţionalităţi pe
parcurs.

21
 Participarea cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor reprezintă o bună
practică. Opt primării care au fost asistate de GRASP în elaborarea planului
multianual de investiţii au organizat dezbateri publice cu cetăţenii. Reacţiile
participanţilor la adunările publice au surprins prin decenţă, specificitate şi
înţelegere a nevoilor şi posibilităţilor locale. Dezbaterea planului multianual de
investiţii cu cetăţenii şi ceilalţi actori ai societăţii civile reprezintă activitatea care
legitimează şi acordă recunoaştere executivului în demersul efectuat.

Planificarea şi bugetarea investiţiilor ca practică şi, revizuirea, ajustarea

şi aprobarea anuală a planului prin intermediul unui regulament local
reprezintă instituţionalizarea procesului şi recunoaşterea acestuia de către
componenţii mediului decizional local.

Aprobarea planului multianual de investiţii şi a regulamentului de către

consiliul local asigură sustenabilitatea procesului.

Cum poate fi abordată această activitate şi care sunt etapele de

desfăşurare?

Împlementarea cu succes a modelului de plan multianual de investiţii a pus

în evidenţă o abordare bazată pe training urmat de asistenţă tehnică directă din
partea GRASP. în funcţie de dimensiunea primăriei şi concursul specialiştilor
acesteia abordarea a fost schimbată astfel încât să se atingă obiectivele din
planul de acţiune. în cele din urmă elaborarea planului multianual de investiţii a
fost un succes pentru communele (5), oraşele (2), municipiile (4) şi consiliile
judeţene (2) unde a fost iniţiat.

Colaborarea deplină a departamentelor implicate în proces contribuie

la succesul acestuia şi la evitarea unor disfuncţionalităţi pe parcurs.

Metodologia de elaborare a planului de investiţii şi utilizarea "CIP

Toolkit" pus la dispoziţie de GRASP nu diferă de la o administraţie la alta.

Administraţiile au deplina libertate să-şi aleagă echipa de

implementare, modul de lucru şi de abordare a fazelor sau de colaborare cu
consultanţi pe diferite domenii.

22
 Modelul de planificare a investiţiilor propus de GRASP se
realizează în 12 paşi. Rămâne !a latitudinea grupului de lucru să
urmeze paşii prezentaţi:

PASUL 1 PASUL 2 PASUL 3

Determinarea Stabilirea Elaborarea

structurii politicilor formularelor
organizaţionale şi a
instrucţiunilor

PASUL 6 PASUL 5
PASUL 4
Pregătirea Analiza
cererilor capacităţii Evaluarea
de proiecte financiare nevoilor
de investiţii

PASUL 7 PASUL 8
PASUL 9
Analiza Stabilirea
cererilor priorităţilor Evaluarea
de proiecte opţiunilo
r
financiar
e

PASUL PASUL 11 PASUL 10

12 întocmirea
Aplicarea programului şi
şi a bugetului de
monitoriz Adoptarea investiţii
area programului şi
bugetului bugetului de
de investiţii
investiţii

23
24
25
26