Destinul Generaţiei

1880-1965
Ion Agârbiceanu & George Bacovia
 Ion Agârbiceanu
 S-a născut în anul
1882 pe 12 septembrie în
satul Cenade, nu departe
de Blaj, Ion, al doilea copil
din cei opt ai lui Nicolae
Agârbiceanu şi ai Anei.
 A fost un scriitor, ziarist și
prozator român, adept al
semănătorismului,
parlamentar,
academician, preot greco-
catolic.
 Studii
o În 1888 micul Ion începe să înveţe la şcoala din satul
natal . În ultima parte a clasei a treia trece la Blaj, unde
face şi clasa a patra, pentru a putea fi mai bine pregătit
în vederea continuării studiilor.

o Intre 1891—1900 : gimnaziul şi liceul, la Blaj, unde îşi ia

şi bacalaureatul . Începând din clasa a patra liceală are
ca profesor la limbile română şi latină pe Gavriil Precup,
„om cu aleasă cultură şi cu mult simţ pentru literatură“.
Citeşte cu nesaţ din Alecsandri, Creangă şi din colecţia
de poezii populare a lui G. D. Teodorescu.

o În ultimii ani de liceu se afirmă cu încercări de poezie la

societatea de lectură a elevilor, iar în foiletonul ziarului
“Unirea” din Blaj, la sfârşitul clasei a VII-a, i se publică
primele versuri. În acelaşi ziar, în aprilie 1900,
debutează cu schiţa “În postul Paştelui”.
 Cariera
 Sub-prefect la Internatul de băieţi din Blaj (1904- 1905).
 După 1918 a fost director al ziarului “Patria” din Cluj (1919 - 1927),
apoi al ziarului “Tribuna” din Cluj (1938 - 1940).
 A deţinut mai multe funcţii politice în “Primul Parlament al României
Întregite” (prima dată in 1919, apoi in 1922 - 1926), mai tarziu a fost
senator şi vicepreşedinte al Senatului.
 A fost membru in Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din
Transilvania (1919).
 Pentru activitatea sa literară, a fost ales membru corespondent
(1912), apoi activ (1925) al Astrei, secretar general al secţiilor
literare-ştiinţifice ale Astrei (1925 - 1940), cu un rol însemnat in
Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al
revistei “Transilvania”.
 A fost ales membru corespondent al Academiei Române in 1919, apoi
membru titular al aceleiaşi Academii in 1955.
 A fost membru in Comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor,
până la moarte a fost şi preşedinte al Sindicatului presei române din
Ardeal si Banat (începand cu 1921).
 A primit premiul naţional pentru proză în 1927, “Ordinul Muncii”,
pentru merite deosebite în domeniul creaţiei literare în 1954, ordinul
“Steaua Republicii”, clasa I în 1962
 A fost sărbătorit oficial cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă.
 Opere
 1930 - La Craiova este publicat micul roman “Dolor”.
 1931 - Vede lumina tiparului romanul “Biruinţa”
 1930—1937 - Prezent în continuare, cu producţii literare, în publicaţiile literare,
numele scriitorului poate fi întâlnit mai frecvent în revistele ardelene: “Darul
vremii” ( Cluj, 1930), “Societatea de mâine”, “ Gând românesc” (Cluj, 1933),
“Pagini literare” (Turda, 1935), “Familia” (Oradea, 1935).
 1938 - Apare romanul Sectarii.
 1942 - Apare la Editura Fundaţiilor romanul de factură autobiografică “Liceean...
Odinioară” , reconstituire a vieţii de elev de la Blaj şi a atmosferei blăjene .
 1943 - În revista Convorbiri literare , se încheie publicarea unui nou roman,
“Vâltoarea” , imagine a moravurilor electorale. Romanul apare şi în volum, la
Sibiu, în 1944.
 În anii războiului (1940—1945) cenzura timpului îi opreşte editarea mai multor
creaţii .
 1959 - Ion Agârbiceanu publică volumul “File din cartea naturii” .
 1961 - Apare la Editura Pentru Literatură, volumul de nuvele “Faraonii”,
cuprinzând cele patru mari nuvele ale scriitorului: “Faraonii”, “Popa Man”,
“Jandarmul” şi “Păscălierul”.
 Ultimele clipe din viaŢĂ…
 1962 Scriitorul este sărbătorit cu
prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani.
Revistele marchează evenimentul,
iar unele, ca Steaua şi Tribuna , îi
închină numere omagiale.
Remarcabil prin ţinută mai ales nr. 9
al revistei Steaua , care cuprinde şi
un util indice bibliografic al operei
literare a scriitorului, precum şi
Adaos la Mărturisiri. Începe
publicarea seriei de Opere , sub
directa supraveghere a scriitorului.
Studiul introductiv, aşezat în fruntea
volumului I, e semnat de Mircea
Zaciu; revizuit şi îmbogăţit, textul
acesta devine monografia din 1964
Ion Agârbiceanu , tipărită de Editura
pentru literatură .
 1963 28 mai Scriitorul încetează din
viaţă, la Cluj .
 George Bacovia
 S-a născut pe 17 septembrie
1881, Bacău şi a murit pe 22
mai 1957, București. A fost un
scriitor român format la școala
simbolismului literar francez.
Este autorul unor volume de
versuri și proză scrise în baza
unei tehnici unice în literatura
română, cu vădite influențe din
marii lirici moderni francezi pe
care-i admira.
 La început văzut ca poet minor
de critica literară, va cunoaște
treptat o receptare favorabilă,
mergând până la recunoașterea
sa ca cel mai important poet
simbolist român și unul dintre
cei mai importanți poeți din
poezia română modernă.
 Studii
 In 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se
retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina
cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuși abia în
1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului
Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia
"Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister
absolvenților din acel an, în vederea reformei
învățământului inițiată de Spiru Haret. Se înscrie la
Facultatea de Drept din București.
 În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din
București. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara.
Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în
colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză,
recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relațiile de
prietenie cu Alexandru Macedonski.
 În 1916 devine copist la Direcția învățământului secundar și
superior din Ministerul Instrucțiunii. În iulie apare în librării
volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este
trimis cu arhiva direcției sale în evacuare la Iași.
 În perioada 1917-1919 e funcționar în București. În 1920
devine șef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921
este avansat șef de birou clasa a I-a în același minister. Se
îmbolnăvește de plămâni și demisionează. Un an mai târziu
se reîntoarce la Bacău.
 Volume antume
 “Plumb”, București, 1916
 “Scîntei galbene”, Bacău, 1926
 “Poezii”, București, 1929
 “Cu voi...”, București, 1930
 “Poezii”, prefață de Adrian Maniu,
București, 1934
 “Comedii în fond”, București, 1936
 “Opere”, București, 1944
 “Stanțe burgheze”, București, 1946
 “Poezii”, București, 1956 (ediție revăzută și
adăugită de autor, 1957)
 Receptare critica
 Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un
poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior
că își depășește epoca, aparținând poeziei
române moderne. Se pare că pseudonimul său
provine din limba latină Bachus via, unde
insemna Calea lui Bachus, dar are legătură și
cu denumirea orasului său natal, Bacău.
 Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în
1916, imediat după ce carnagiul din primul
război mondial, se dezlănțuise, influența
poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din
volumele următoare, în Scântei galbene sau
Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta
poeziei moderne, apropiată de proza poetică.
Criticii interbelici au văzut în Bacovia un
neosimbolist (George Călinescu) sau "o
bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un
poet cu o materie poetică insuficientă.
 Astfel, Bacovia ajunge unul dintre cei mai
importanți poeți români, devenind autorul care
execută un uriaș salt canonic de la statutul de
poet minor la cel de autor clasic al literaturii
române.
 Plumb
 Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veştmânt --
Stam singur în cavou... si era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

 Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig
--
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.
Proiect realizat de: