Sunteți pe pagina 1din 5

TRATAMENTUL ARTROZEI

Programul complex de recuperare fizical-kinetic ←

Kinetoterapia - cu mentiuni despre coxartroza si gonartroza

Un program kinetoterapeutic trebuie întotdeauna inclus în orice schemă terapeutică a


artrozei; orientarea programului se face în funcţie de stadiul clinico-anatomo-funcţional
al bolii.

Mişcarea, dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru menţinerea lubrefierii


articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mişcărilor articulare şi conservarea
troficităţii musculare.

Obiectivele programului de kinetologie recuperatorie:


scăderea durerilor;
creşterea stabilităţii;
creşterea mobilităţii;
creşterea gradului de coordonare şi echilibru la mers.

Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:


Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare. Se porneşte de
la poziţia de amplitudine maximă permisă de redoare şi cu ajutorul unor forţe exterioare
cu acţiune prelungită în timp se încearcă creşterea amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se
pot utiliza cu folos unele tehnici de facilitare neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi:
alternanţa contracţie izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold - relax. În
coxartroză se evită în special flexum-ul şi rotaţia externă, ca cele mai frecvente devieri,
adducţia fiind mai rară. În gonartroză – evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan
frontal (varus, valgus) posturările directe sunt inoperante, doar posturarea corectoare
pentru mers a piciorului prin talonete la pantof are valoare.

Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de mişcare. În


coxartroză se va pune accentul pe extensie, rotaţia internă şi abducţie iar în gonartroză pe
recâştigarea extensiei complete şi rotaţia internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza
toate tehnicile cunoscute: posturări, mobilizări pasive, active, scripetoterapie etc.

Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac alinierea, pot fi:
- manuale – executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de masaj; se
execută succesiv tracţiuni (moderate) şi compresiuni corelate cu ritmul respirator
(favorizează circulaţia şi troficitatea); şi - mecanice - prin tracţiuni la nivelul gleznei,
practicate zilnic, cu greutăţi de cca. 3 Kg pe membru, perioade lungi de timp, cu efect de
reducere a presiunii intraarticulare şi decontracturant.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii
în lanţ kinetic închis;
Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare, echilibru, abilitate)
astfel încât să fie evitat mersul şchiopătat.

Relaxarea – decontracturarea musculară.

Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul articulaţiilor adiacente,


cât şi la membrul opus; pentru coxartroza este importantă şi corectarea poziţiei bazinului
cu menţinerea unei funcţionalităţi cât mai bune a coloanei lombare.

Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională.

Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau
eventual recuperată, de eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care
trebuiesc lucrate preferenţial pentru obţinerea unui rezultat funcţional optim.

Tonifierea musculaturii: în coxartroză vizează tonifierea muşchilor fesier mare şi


mijlociu, ischiogambieri şi cvadriceps; în gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii
care „înzăvorăşte” genunchiul în mers – cvadricepsul în principal dar şi ischiogambierii,
se va urmări refacerea forţei extensoare pentru ultimele 200.

Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi prin exerciţii
în lanţ kinetic închis; exerciţiile la bicicleta ergonomică se indică cu condiţia
individualizării pentru fiecare bolnav a parametrilor de lucru: înălţimea şeii, încărcarea
adecvată (şi progresivă) a solicitării la efort.

Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată.

Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice.

Ca regulă generală, sensul mişcării va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare
a mişcărilor.

KINETOTERAPIA PASIVĂ

Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a articulaţiei . În


acest fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă, intră în comunicare cu
pacientul, încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o bună colaborare pe durata
programului complex de recuperare.

a. Kinetoterapia pasivă în coxartroză

În coxartroză mobilizarea pasivă va insista pe mişcările de extensie, abducţie şi rotaţie


internă .
Exemplude mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie
Regula generală: în timpul forţării extensiei articulaţiei coxofemurale genunchiul rămâne
extins.
Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior opus flectat la maximum
(genunchiul cu coapsa pe piept); bascularea puternică a bazinului extinde ea însăşi
articulaţia afectată şi eventual asistentul accentuează extensia.
În mobilizarea autopasivă, pacientul menţine cu mâinile genunchiul membrului opus la
piept, membrul afectat fiind întins pe un plan înclinat.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de abducţie


Pacientul în decubit dorsal: asistentul fixează bazinul cu o mână iar cu cealaltă
execută abducţia cu priză la nivelul condilului intern al femurului.
În mobilizarea autopasivă, pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă, cu membrul
inferior suspendat printr-un scripete şi tracţionat în sus prin priză manuală.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă


Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a coapsei, rulând-o
înâuntru sau în afară (genunchiul întins).

b. Kinetoterapia pasivă în gonartroză

Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens longitudinal şi


transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-tibiale, avănd ca
obiectiv principal asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi rotaţie, în special rotaţia
internă care este aproape întotdeauna limitată.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă
Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 900.
Kinetoterapeutul fixează glezna bolnavului şi susţine extremitatea superioară a gambei cu
ambele mâini sub linia articulară, imprimând o mişcare de translaţie orizontală externă a
întregii gambe. Această mişcare se repetă, reducând progresiv unghiul de flexie a gambei
pe coapsă.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie


Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă; kinetoterapeutul execută extensia,
făcând două prize – una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun şi cealaltă pe
gambă, distal.

KINETOTERAPIA ACTIVĂ

Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi antagonişti, în


special a muşchilor stabilizatori ai ai articulaţiei trebuie începută cât mai precoce şi
continuată mereu printr-un program de menţinere a tonusului şi forţei musculare. Se
realizează prin exerciţii izometrice şi izodinamice contra unor rezistenţe, fiind
recunoscută necesitatea de a se lucra cu rezistenţă manuală dirijată în sectorul de
mobilitate indolor .

Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular: pentru forţele 0-
1-2, tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice de lucru (contracţii
repetate, inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere, relaxarea – contracţie, izometria
alternantă); reeducarea forţei musculare de la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile
obişnuite de izometrie (exerciţiile scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de
o valoare deosebită, nu sunt uzuale.

În coxartroză se insistă asupra tonifierii muşchilor fesier mare şi mijlociu, ischiogambieri


şi cvadriceps.

În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe bicicleta


ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor cvadriceps,
ischiogambieri şi triceps sural .

Întrucât musculatura supusă tonifierii în coxartroză şi gonartroză este solicitată în


ortostatism (musculatura antigravitaţională) prezentăm în continuare câteva exerciţii
pentru exemplificare.

Exemplu de exerciţiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a articulaţiei


coxofemurale (fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului mijlociu,
ischiogambierii): Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei, cu articulaţia
coxofemurală flectată, genunchiul extins, piciorul flectat ; kinetoterapeutul face priză pe
faţa dorsală a treimii distale a coapsei şi pe faţa plantară; membrul inferior opus este
flectat, cu piciorul pe masă sau gamba atârnă la marginea mesei; pacientul execută flexia
degetelor, extensia piciorului apoi flexia genunchiului şi în sfărşit extensia articulaţiei
coxofemurale în timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţă acestor mişcări (mişcarea de
extensie contrată se continuă sub planul orizontalei).

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mare. Pacientul în


decubit dorsal la marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină cu talpa pe masă,
membrul afectat are coapsa flectată la 600 (adductorii sunt scoşi din activitate),
genunchiul este flectat (ischiogambierii sunt scoşi din activitate), gamba relaxată; se
execută extensia articulaţiei coxofemurale, kinetoterapeutul contrând pe faţa posterioară a
coapsei .

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor. Pacientul în decubit


dorsal, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul aproape extins (poziţia
genunchiului este importantă – nu trebuie extins complet, ci atât cât intră în acţiune
ischiogambierii); pacientul face extensia coapsei, kinetoterapeutul contrând la nivelul
talonului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu. Pacientul în


decubit contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi membrul afectat cu genunchiul
flectat; pacientul execută abducţie în timp ce kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa
laterală a genunchiului.

Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps. Pacientul în decubit


dorsal, cu coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior opus, flectat, se
sprijină cu piciorul pe masă; kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe
faţa anterioară distal pe gambă; pacientul execută extensia gambei fiind contrat de
kinetoterapeut . Grupul de exerciţii selective pentru antrenarea celor 3 capete
monoarticulare ale cvadricepsului au ca principiu general menţinerea articulaţiei
coxofemurale flectate la 900,din această poziţie executându-se extensia genunchiului.

Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural. Pacientul în


decubit dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală; kinetoterapeutul
prinde în mână călcâiul pe faţa lui posterioară şi se opune încercărilor pacientului de a
extinde piciorul. Deoarece nu există rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în
activitate decât tricepsul sural .

octombrie 2007
Dr Gabriel Panait