Predica Mitropolitului Augustin de Florina

la pomenirea Sfântului Apostol Varnava

-11 iunie –

CIPRU, INSULĂ CREŞTINĂ

Iubiţii mei, pentru a răspândi pretutindeni Evanghelia,

Hristos a avut nevoie de colaboratori. Ca un Dumnezeu ce era
putea, desigur, să poruncească îngerilor şi arhanghelilor să coboare
pe pământ, cum a coborât El însuşi de altfel, ca să se ducă în cetăţi
şi în sate, să meargă în întreaga lume şi să propovăduiască
Evanghelia. Îngeri şi arhangheli propovăduitori ai Evangheliei! Ce
privelişte măreaţă ar fi fost aceasta! Să vadă oamenii un înger cu
aripi cu totul albe propovăduind învăţătura creştină! Nimeni n-ar
mai fi putut să spună atunci, că oameni păcătoşi şi nevrednici
propovăduiesc Evanghelia. Dar aşa cum observă undeva Sfântul
Ioan Gură de Aur, dacă un înger ar fi propovăduit cuvântul lui
Dumnezeu şi ar fi săvârşit Sfintele Taine, cine ar mai fi îndrăznit
să se apropie? Îngerii, deoarece nu au căzut în păcat şi au rămas
lângă Dumnezeu duhuri curate şi neîntinate, ca preoţi şi
propovăduitori ai Evangheliei, ar fi fost aspri faţă de oamenii
păcătoşi. Ar fi ţinut sabie şi ar fi fost gata să pedepsească orice
abatere omenească. Şi astfel, noi, oameni păcătoşi, care cădem
zilnic în felurite păcate, ne-am fi temut să mergem la biserică, să
ascultăm predica de la înger şi să ne mărturisim îngerului.
De aceea, Hristos, aici, pe pământ, nu Şi-a ales drept
colaboratori pe îngeri şi pe arhangheli, ci şi-a ales oameni. A ales
dintre oameni doisprezece, ca să fie colaboratorii Săi. Cei
doisprezece apostoli nu au fost sfinţi de la început. Aveau răutăţi şi
neputinţe, aşa cum avem şi noi. Cădeau în păcate. Unul din ei,
Petru, într-o clipă s-a lepădat de Hristos. Un altul, Toma, a arătat
necredinţă în Învierea Lui. Şi aproape toţi, când evreii L-au arestat
pe Hristos, au manifestat laşitate şi s-au risipit şi L-au lăsat singur
pe Hristos. Aşadar, din propria experienţă, apostolii ştiau cât de
neputincios este omul şi câtă nevoie are de mila lui Dumnezeu. De
aceea, erau foarte compătimitori faţă de semenii lor păcătoşi.
Vedeau în ei înşişi cât de mult îl iubeşte Hristos pe omul care se
pocăieşte. Şi această iubire a lui Hristos s-au dus să o
propovăduiască în lume. Pavel zicea: “Hristos a venit în lume să
mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”. L-am
hulit pe Hristos, i-am prigonit pe creştini şi am făcut tot ce-am
putut, ca să distrug Biserica lui Hristos. Dar Hristos, în ciuda
tuturor păcatelor mele, m-a miluit, m-a iertat, m-a primit şi m-a
făcut apostol al Său. Şi de atunci, nu încetez să propovăduiesc
nesfârşita iubire a lui Hristos şi să zic: Oameni,veniţi la Hristos! (I
Timotei 1,15 şi următoarele).
Aceştia au fost cei doisprezece apostoli. Dar în afară de cei
doisprezece apostoli a existat şi un al doilea rând de apostoli. Au
fost cei şaptezeci de apostoli. Şi aceştia au ajutat foarte mult la
propovăduirea Evangheliei. Iar unul din cei şaptezeci de apostoli a
fost şi Sfântul Varnava, pe care Sfânta noastră Biserică îl
sărbătoreşte pe 11 iunie, împreună cu un alt apostol din cei
doisprezece, cu Sfântul Vartolomeu. Despre Sfântul Vartolomeu
sau Natanael am vorbit altă dată. Acum vom vorbi despre Sfântul
Varnava.

***
În cartea Faptele Apostolilor citim că Varnava era
cipriot şi mai înainte se numea Iosie, iar atunci când a crezut în
Hristos, apostolii l-au numit Varnava, care înseamnă “fiul
mângâierii”, pentru că simţea o mare compătimire pentru oamenii
păcătoşi îndureraţi şi prin cuvintele sale dăruia mângâiere inimilor
lor. Şi iubirea lui Varnava faţă de oamenii îndureraţi nu se limita
doar la cuvinte. Moşia însemnată pe care o deţinea a vândut-o şi
toţi banii pe care i-a primit pe ea, i-a adus şi i-a încredinţat celor
doisprezece apostoli, ca să-i folosească pentru săraci. Pentru
virtuţile sale, Varnava a devenit una din cele mai importante
personalităţi din Biserica primară. A fost însărcinat cu felurite
slujiri şi trimis în misiuni dificile, care pretindeau curaj şi
abnegaţie. Cine vrea să afle amănunte despre activitatea
apostolului Varnava, să citească Faptele Apostolilor şi anume
capitolele 9, 11, 13-15. Aici spunem doar atât: La început, Varnava
a fost un apropiat colaborator al apostolului Pavel. Împreună s-au
dus în Cipru. În această mare insulă toţi erau idololatri. Acestora şi
puţinilor evrei, care erau în insulă, apostolii Pavel şi Varnava au
propovăduit Evanghelia. Şi mulţi au crezut şi astfel a fost
intemeiată Biserica Apostolică a Ciprului, care este una din cele
mai vechi Biserici. Apoi, s-au dus în diferite părţi ale Asiei Mici.
Centrul activităţii lor în Asia a fost marea cetate Antiohia.
Dar dacă cei doi apostoli erau uniţi şi colaborau strâns pentru
răspândirea Evangheliei, deodată s-a ivit o neînţelegere între ei. Să
nu vi se pară ciudat, iubiţii mei. N-am spus la începutul omiliei, că
şi apostolii au fost oameni şi că oricât de sfinţi ar fi fost, au avut şi
ei nedesăvârşirile lor? Nimeni nu este fără de păcat. Doar Hristos
a fost fără de păcat. Aşadar, din pricina lui Marcu, care nu a arătat
o deosebită consecvenţă misionară, cei doi apostoli Pavel şi
Varnava, au ajus la o neînţelegere şi s-au despărţit, fără însă a
întrerupe legătura lor misionară. Varnava l-a luat cu el pe Marcu şi
a început o nouă călătorie prin diferite alte părţi. A ajuns până în
Alexandria. S-a întors apoi în iubita lui patrie, în Cipru, şi a
continuat acolo cu o mare râvnă lucrarea lui misionară. Dar
activitatea sa i-a mâniat pe închinătorii la idoli şi pe evrei. Aceştia
l-au ucis cu pietre, iar apoi au aprins un foc şi l-au ars. Sfintele lui
moaşte au fost adunate de credinciosul său ucenic Marcu. Insula
Cipru îl cinsteşte în mod deosebit pe Apostolul Varnava.

***

Astăzi, iubiţii mei, insula Cipru este mult încercată şi politic

şi bisericeşte. Însă Domnul nostru, în Evanghelia Sa, se roagă ca
toţi creştinii să fie uniţi (Ioan 17,11 şi următoarele).
 Fie ca Domnul pentru mijlocirile Sfântului Varnava,
ocrotitorul Ciprului, să dăruiască insulei Cipru cât de curând
unitatea religioasă şi etnică.

(traducere din elină: M.L., sursa: “Myripnoa anthi”)