PSIHOLOGIA ANALITICÃ

a lui Carl Gustav JUNG

Urmãtoarele rânduri prezintã o expunere sumarã a ideilor marelui

psihiatru si psiholog elvetian C. G. Jung (1875-1961), a cãrui operã si
activitate în domeniul descifrãrii misterelor vietii onirice, au facut deja
scoalã.
Împreunã cu Freud si Adler el face parte din " grupul celor 3 mari ",
cercetãtori de mare eruditie si inspiratie, care au revolutionat gândirea
medicalã în domeniul psihiatriei, punând bazele abordãrii moderne a
activitãtii psihismului uman si a pulsiunilor subconstientului. Elev, într-o
primã fazã, a lui Freud, el devine mai apoi prietenul si colaboratorul
acestuia, fiind cucerit de teoria psihanaliticã a marelui sãu profesor.
În anul 1913, se separã de maestrul sãu, fiind în dezacord cu
materialismul exclusiv al ideilor acestuia.

Prin urmare fondeazã scoala de " psihologie analiticã ", denumitã astfel
deoarece Freud, foarte afectat în urma rupturii de discipolul sãu favorit, îi
interzice sã foloseascã termenul de psihanalizã.

De o eruditie si o meticulozitate extraordinarã, Jung se considerã un

empiric, în sensul cã rezultatele cercetãrilor sale, au la bazã ani lungi de
verificare si studiu experimental.

2 - Conceptia Jungianã despre structura psihicului uman

Psihicul uman, care cuprinde ansamblul tuturor proceselor psihice

constiente si inconstiente, este animat de o masã de energie psihicã sau
libido.
Dacã luãm în considerare cele trei planuri care alcãtuiesc fiinta umanã:
corpul, sufletul si spiritul, putem sã precizãm astfel functiile acestora:
Corpul - este partea materialã, fizicã a fiintei însufletite, care posedã pulsiuni
instinctive animalice.
Sufletul - din punct de vedere psihologic, este un soi de personalitate
interioarã, posedând un complex delimitat de functii foarte net determinate
în cadrul psihismului, care contine totalitatea proceselor constiente si
inconstiente.
Spiritul - este principiul creator universal, sursã de energie si inteligentã.
Din punct de vedere psihologic, spiritul este substanta transformatoare care
se activeazã în sânul creaturii umane; este aspectul dinamic al psihismului,
care produce si face ordine în imaginile psihice în scopul de a permite priza
de constiintã.

Notiunea de Spirit exprimã ansamblul vietii psihice în centrul cãreia se

aflã Dumnezeu, cãci Dumnezeu ca principiu, ca notiune, este o manifestare a
cãrei perceptie se realizeazã prin intermediul psihismului si nu al perceptiei
fizice. Cu alte cuvinte putem constata prezenta lui Dumnezeu prin
intermediul psihismul nostru si nu prin perceptie fizicã.
Sau: inima este cea care-l simte pe Dumnezeu, nu ratiunea, investigatia
analiticã.
Sensul vietii, asa cum este redat în cadrul gândirii religioase, evangelice
(vezi Sf.Ioan), este de a descoperi si atinge " Împãrãtia lui Dumnezeu, care
se aflã înlãuntrul nostru ". În acelasi context, Dumnezeu este Spirit; acest
Spirit Creator este Lumina care strãluceste si lumineazã tenebrele
întunericului, permitându-ne sã atingem Spiritul adevãrului, Lumina
adevãrului,Împãrãtia lui Dumnezeu.

Acest scurt periplu în lumea ideilor mistice, religioase, cuprinse în

învãtãtura crestinã, a fost necesar pentru cã el dezvãluie esenta notiunii de
prizã de constiintã de sine, pe care o întâlnim în psihologia analiticã a lui
Jung.
Dar Jung insistã asupra faptului cã " viata si spiritul sunt douã puteri,
sau douã necesitãti între care omul se aflã plasat ".
Spiritul îi dã Vietii sensul si posibilitatea unei dezvoltãri, expansiuni, mai
ample, dar Viata îi este indispensabilã Spiritului cãci adevãrul acestuia nu
reprezintã nimic dacã acesta nu poate fi trãit, exprimat...
Fãrã Materie, Spiritul suflã în van, dar Spiritul este acela care pune în
miscare, transformã si ordoneazã Materia primã a inconstientului.

Din întreaga masã de energie psihicã, care constituie totalitatea

sistemului nostru psihic, noi nu avem constiintã decât de o infimã parte.
Constientul este cel în centrul cãruia troneazã ego-ul, acest "eu" suficient si
limitat.
Constientul este relatia între Eul nostru si continutul total al psihismului
nostru, cu alte cuvinte existã constient atâta timp cât Eul percepe aceastã
relatie.

Dar dincolo de zona constientului se aflã marele, insondabilul, nepãtrunsul

Inconstient, o zonã care înglobeazã tot continutul psihic al cãrui raport cu
Eul nu este perceptibil.

Spre deosebire de Freud ( care face din Ego centrul psihismului nostru,
reducând inconstientul la " continuturi psihice refulate ", un fel de groapã de
gunoi a constientului ), Jung considerã cã existã un ansamblu psihic care
înglobeazã în egalã mãsurã si constientul si inconstientul, deci incluzând în
egalã mãsurã ego-ul si ceea ce el numeste Sinele, eul fiind subordonat
Sinelui.
Acest Sine este expresia prin care inconstientul cautã sa se reveleze Ego-ului
constient.
Sinele reprezintã Imago Dei, imaginea lui Dumnezeu, acea sãmântã de
divinitate pe care orice fiintã umanã o are înlãuntrul ei, acea Împãrãtie a lui
Dumnezeu din lãuntrul nostru. Este cea mai înaltã intensitate de Viatã, ideea
pe care ne-o putem face despre Dumnezeu si Iubirea neconditionatã.
De sesizat faptul cã Iubirea neconditionatã cuprinde o semnificatie aparte,
proprie, diferitã de ceea ce oamenii numesc în mod comun iubire.
Cãci Dumnezeu este Iubire cu I mare, adicã Iubire neconditionatã.
Jung spune de altfel : " Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare
ale activitãtilor omenesti. Ne-o reprezentãm ca fiind Divinã, si pe bunã
dreptate îi dãm acest nume, cãci puterea absolutã a psihismului a fost
denumitã, dintotdeauna, Dumnezeu..."

Atenuarea hegemoniei ego-ului asupra ansamblului psihismului si tendinta

ca, printr-o lãrgire a câmpului de constiintã, eul sã se confunde cu Sinele,
este sensul si telul Vietii, cãci Sinele este expresia cea mai completã a
acestor combinatii ale destinului, pe care cu un termen generic le numim
Individ.
Aceastã cãutare permanentã a Sinelui se face prin intermediul religiei, cãci:
" Omul a avut dintotdeauna nevoie, pentru a înfrunta puterile lumii
interioare, de suportul spiritual pe care l-a adus religia existentã la un
moment dat...De când lumea si în orice loc de pe Pãmânt au existat clanuri
totemice, comunitãti de cult si organizatii religioase, care aveau toate drept
scop sã confere o formã ordonatã izbucnirilor haotice din lumea
instinctelor..."

Sinele este de asemenea un centru organizator de unde emanã o actiune

regulatoare si în acelasi timp, o sursã de imagini onirice. Putem spune cã
Sinele este un soi de ghid interior, distinct de personalitatea constientã, pe
care nu-l putem sesiza decât prin intermediul analizei propriilor noastre vise
si prin experienta personala directa.

Exact ca si în cazul misterelor antice, al mitologiilor si religiilor,

atingerea acestui nucleu psihic este obiectivul principal al " psihologiei
analitice ", dar procesul evolutiv se face predominant prin interpretarea
limbajului simbolic al imaginilor din vis.

3 - Inconstientul personal si inconstientul colectiv

Pentru Jung inconstientul se împarte, la rândul sãu în douã zone:

inconstientul personal si inconstinetul colectiv.

Inconstientul personal adunã tot ceea ce am refulat si ce nu am reusit

încã sã percepem despre noi însine, începând de la nastere si pânã la vârsta
actualã.
Continutul refulat al inconstientului personal îl reprezintã dorintele, temerile,
si alte tendinte ale psihicului care sunt incompatibile cu ego-ul nostru, fie
pentru cã sunt prea infantile, prea penibile, sau pentru tot felul de alte
ratiuni. Aceste " materiale " care figureazã în inconstientul personal au ca
principalã caracteristicã faptul cã ar putea foarte bine sã fie constiente, dar
procesul de refulare le face sã se situeze în zona inconstientã.

Inconstientul colectiv este zona din inconstient alcãtuitã din ansamblul

instinctelor si a tot ce are legãturã cu acestea, " imaginile primordiale " pe
care Jung le numeste ARHETIPURI.

Acesta este comun pentru întreaga colectivitate umanã, în timp ce

inconstientul personal este produsul experientelor personale.
Cu alte cuvinte, inconstientul colectiv este expresia psihismului obiectiv, în
opozitie cu inconstientul personal care exprimã psihismul subiectiv.
Sã stãruim putin asupra acestui termen, devenit instrument de bazã în
studierea psihologiei umane, la ora actualã - inconstientul colectiv.
El s-a format de-a lungul a milioane de ani de existentã si evolutie
umanã, în urma experientei ancestrale a acesteia, având rãdãcinile în
evenimentele preistoriei umanitãtii si manifestându-se sub forma unui
imens " depozit psihic ", la care fiecare mileniu a adãugat noi straturi. Este
ca o imagine care cuprinde întreaga trãire psihicã a umanitãtii, de la origini
pânã în prezent.

Experientele reluate, repetate, din timpurile cele mai îndepãrtate ale

aventurii umane pe acest Pãmânt, s-au constituit într-o dimensiune
suprapersonalã, îmbrãcând un caracter de universalitate, dând astfel nastere
unor " modele" , de tipul eroilor si zeilor mitologici, care sunt, de altfel, o
proiectie arhetipala.

Este evident, deci, cã la nivelul inconstientului colectiv, mitologia se

confundã cu psihologia.

4 - Arhetipul

Un alt " instrument " pe care Jung îl introduce, cu deosebit succes, în

studiul si analiza psihologiei umane este notiunea de arhetip.
El defineste acest concept ca fiind o formã psihicã pe care nici un incident al
vietii unui individ nu-l poate explica si care pare a fi o mostenire a spiritului
uman universal.
Arhetipurile sunt centre încãrcate energetic, ca un soi de precipitate a
milioane de experiente imemoriale, si se traduc prin imagini sau teme
simbolice, extrem de încãrcate afectiv, pe care le întâlnim de-a lungul
epocilor sau civilizatiilor, întrupate în mitologii, religii, legende, mistere
initiatice, epopei, superstitii, obiceiuri, traditii, povesti din folclor, gesturi
rituale, opere de artã, limbaj curent, viziuni, halucinatii si VISE.
Jung insistã asupra faptului cã arhetipurile nu sunt imagini sau motive
mitologice definite. Ele sunt doar tendinta de a reprezenta aceste motive iar
reprezentãrile pot fi diferite de la un individ la altul.
Ele se exprimã ca posibilitãti de manifestare, de reprezentare mostenite, care
preexistã în strãfundurile inconstientului si sunt activate numai dacã o
problemã din interiorul unui individ, sau din exterior, le declanseazã.
Sunt ca niste prezente permanente si eterne pe care constiinta le percepe sau
le ignorã.

Arhetipurile sunt, pentru individ, la nivel mental, ceea ce instinctele sunt la

nivel biologic.Ele sunt forma si imaginea instinctului.

Ele reveleazã existenta inconstientului colectiv, care este ca un ocean pe

care pluteste constiinta individuala.

Exemple de imagini arhetipale ar putea fi:

Dragonul, Balaurul cu sapte capete, Vrãjitoarea cea rea, Bãtrânul întelept,

Pestisorul de aur, Fãt-Frumos, Eroul savator, etc...

Motive arhetipale ar putea fi:

Catostrofa Cosmicã, Spirala care urcã, Coborârea în Infern etc..

Astfel Dumnezeu ar fi arhetipul Sinelui, potentialitatea realizãrii unitãtii
armonioase înlãuntrul fiecãrui individ.

Este interesant de notat aici aprecierea pe care Jung o dãdea artistului,

acesta fiind un soi de preot al inconstientului, care prin opera sa pune în
relatie viata constientã a concetãtenilor sãi cu arhetipurile care le populeazã
inconstientul.
Fiind produsul si chintesenta trecutului, arhetipurile conditioneazã viitorul si
în calitatea lor de simboluri, functioneazã ca intermediari si transformatori,
în sensul cã energia psihicã trece de la o formã inferioarã la o alta
superioarã.
În acest sens, întâlnirea cu arhetipurile genereazã fortã, liniste si bucurie,
cu conditia sã le sesizãm semnificatia, cãci descoperindu-le valorile si
întelegându-le, începem, putin câte putin, sã devenim mai liberi, mai
autonomi.
Arhetipul, întrucât transcede constiinta, este de esentã metafizicã.

5 - Simptomul si Complexul

Spre deosebire de Freud, care considerã cã eul este centrul personalitãtii,

pentru Jung inconstientul precede constiinta, care este ca un fel de emanatie
a masei energetice inconstiente.
 Egoul, eul personal, preexistã în inconstient, precum o sãmântã în
Pãmânt si se dezvolã progresiv, încetul cu încetul. La început este vulnerabil
si slab, simtindu-se permanent amenintat de a fi înghitit în masa
inconstientului, pentru ca apoi, cu timpul si experienta, prin lãrgirea treptatã
a câmpului de constiintã sã devinã din ce în ce mai ferm, odatã cu
rationalizarea, constientizarea si stãpânirea propriilor reactii inconstiente.
Este extrem de dificil sã ne dãm seama de reactiile noastre inconstiente.
Dacã, în ceea ce priveste reactiile noastre constiente, este destul de simplu sã
le sesizãm, nu putem spune acelasi lucru despre reactiile inconstiente.
În acest caz, singurul lucru pe care-l putem percepe este, ceea ce se cheamã,
simptomul.Simptomul se produce atunci când pulsiunile energetice sunt
perturbate în necesitatea lor de-a nu se manifesta.

O pulsiune este o fortã, un puseu, un impuls nestãpânit al unei tendinte

organice sau psihice.

De exemplu frigiditatea sau impotenta sunt simptomuri ale pulsiunilor

sexuale care nu se pot elibera.

Bulimia este un simptom al unor frustatii afective.Simptomul este un semnal

de alarmã care ne avertizeazã cã ceva esential nu este în regulã, sau este în
dezacord, în ceea ce priveste atitudinea noastrã constientã si cã se impune o
lãrgire a câmpului de constiintã.

Dacã dezacordul între vointa constientã si pulsiunile inconstiente

afecteazã grav capacitatea de adaptare atât la lumea trãirilor interioare cât si
la mediul exterior, atunci este vorba de o nevrozã, care presupune recurgerea
la psihoterapie, în scopul de a restaura echilibrul psihic.
Aceste procese inconstiente, cu întreg continutul lor, pozitiv sau negativ,
sunt încãrcate cu o mare fortã emotionalã si poartã numele de complexe de
naturã afectivã, sau mai pe scurt complexe.Complexul este deci un
mãnunchi de tendinte inconstiente dotate cu o mare fortã emotionalã.
Complexele se manifestã ca niste energii de sine stãtãtoare, caracterizate
prin autonomie, independentã si capacitatea de a se manifesta liber în sânul
psihismului uman, iesind la ivealã pe neasteptate, fãrã a putea fi subordonate
vointei constiente.
Când un complex invadeazã constientul cu întreaga lui încãrcãturã afectiv -
emotionalã nu mai este eul constient cel care decide ci complexul este cel
care ia frâiele în stãpanire.
Forta acestuia este teribilã si reaproprierea controlului constient este o
muncã dificilã care necesitã o analizã minutioasã a psihicului individual, cu
atât mai mult cu cât, de regulã, la forta complexului se adaugã sentimente de
inferioritate si culpabilitate.

6 - Persona

Fiecare om poartã în societate o " mascã ", în scopul de a rãspunde

exigentelor mediului social în care se deruleazã existenta acestuia la un
moment dat.
Aceastã mascã ascunde componentele profunde ale personalitãtii sale, având
drept scop de a permite individului sã proiecteze o imagine ideala - pe care
acesta si-o face despre el însusi si pe care vrea sã o rãspândeascã în jur -
pentru conservarea prestigiului pe care doreste sã-l afiseze în ochii proprii si
în ochii altora.

Cuvântul persona vine din latinã însemnând mascã de teatru, Jung

introducându-l în analiza psihologicã, pentru a desemna masca pe care o
afiseazã oamenii când vor sã " joace un rol în societate ".
Persona permite deci individului de a se ascunde înapoia unei imagini
idealizate si de a-si confectiona rolul dorit, în functie de circumstante.
Problema care apare este cã aceastã mascã nu reprezintã personalitatea
autenticã a individului ci este o proiectie a ceea ce acesta ar dori sã fie dar nu
este în realitate.

Acest dezacord naste un conflict la nivelul eului individului, care, cu cât

antagonismul dintre natura profundã a eului si persona ( imaginea fortatã a
mãstii ), este mai accentuat, cu atât genereazã o angoasã mai puternicã.
Unii oameni acordã atâta importantã rolului lor social, identificând Persona
cu o functie de prestigiu, încât fãrã sã-si dea seama devin ei însisi Functia.
Ei ajung sã umfle importanta imaginii încercând astfel sã flateze propriul
ego, încât întâlnim Persona medic, Persona colonel, Persona profesor
universitar, etc.
Persona nu se manifestã doar legat de statutul profesional.
În permanentã oamenii actioneazã de asa naturã încât sã creascã în propriii
ochi sentimentul propriei valori, impresionând societatea din jur si
alimentând continuu orgoliul si suficienta propriului ego.
Împotriva acestei fatade care ne face robii conventiilor sociale,sacrificându-
ne firescul natural al calitãtilor umane, se pare cã singurul antidot rãmâne
simtul umorului, râsul sãnãtos, care rãstoarnã scara valorilor, punând
lucrurile la locul lor.Altfel, confuzia generatã de conflictele interioare pe
care le naste Persona duc inevitabil la depresiunea nervoasã.

7 - Umbra

Un arhetip care personificã partea cea mai arhaicã si mai obscurã a

psihismului uman si care constituie zona cea mai joasã a personalitãtii, este
Umbra.
Jung spune: " crusta noastrã de civilizatie ascunde un soi de brutã cu aspect
preistoric..."
Tot ce este mai primitiv, mai bestial si violent în natura umanã este atributul
Umbrei.
Aceastã figurã arhetipalã care sãlãsluieste în tenebrele inconstientului
cuprinde elemente psihice personale sau colective care se opun tendintelor
constiente sau care nu au fost trãite ca experiente concrete.

Ea este compusã din douã aspecte ale psihismului uman.

Pe de o parte semnificã zona psihicã cea mai putin evoluatã, mai întunecatã,
prin raportarea la normele morale ale unei constiinte civilizate. Pe de altã
parte este suma tuturor defectelor, slãbiciunilor, tendintelor nefaste, care
sunt respinse de cãtre ego-ul individului.

Aspectul terific al Umbrei, care se reveleazã în vise sub forma unor

aparitii detestabile, diabolice, dusmãnoase, criminale, este expresia
instinctelor bestiale, animalice, a poftelor sexuale incontrolabile, a pasiunilor
oarbe si dezlãntuite, care populeazã straturile cele mai frustre din
profunzimile insondabile ale inconstientului. Arhetipul Umbrei este
personalizat de cãtre Diavol, cel care dezbinã, cel care tenteazã...
Este într-un fel opusul arhetipului Sinelui, simbolizat prin Dumnezeu, cel
care uneste armonios fiinta umanã. Aceastã violentã intrinsecã aspectelor
cele mai reprobabile si josnice ale personalitãtii individului, egoismului cel
mai acerb, barbariei si sadismului, orgoliului mistuitor si vindicativ, se
dezlãntuie la nivel colectiv cu ocazia rãzboaielor nimicitoare, desfãsurare
oarbã de urã distructivã. Dar ea este prezentã, de asemenea, în viata de zi cu
zi , în conflictele familiale, la locul de muncã, în viata politicã, disputele
religioase, etc, unde dorinta de dominatie, de aservire si pofta nesãbuitã de
putere sunt expresia acelorasi pulsiuni obscure ale primitivismului unei
naturi psihice neevoluate Umbra, pe care o purtãm cu totii în adâncul fiintei
noastre, este partea din noi care trebuie prelucratã, materialul brut care supus
procesului de analizã si transformare, ne obligã sã iesim din propria
ignorantã si permite, în final, ca urmare a prizei de constiintã, evolutiei sã
se desfãsoare. Cãci evolutia este tocmai acest drum de la tenebre
inconstientului spre lumina constiintei.

8 - Anima si Animus

Psihologia profunzimilor a lui Jung, pune în evidentã un alt aspect al

psihismului uman: energia psihicã - libidoul - este bisexuatã.
Natura umanã, în esenta sa, este bisexuatã, ea contine în egalã mãsurã
principiul feminin si masculin care coexistã si se manifestã în interrelatie în
cadrul aceluiasi individ.

Principiul Masculin, corespunde Logosului creator, este principiul activ,

rational, care prin analizã logicã si constructivã, estimeazã, criticã si
organizeazã atât valorile materiale cât si cele spirituale.
Prin vointã si initiativã, diferentiazã, ordoneazã si clarificã elementele
constitutive ale lumii interioare si exterioare entitãtii individuale.
El permite accesul la lumina unei Cunoasteri superioare.

Principiul Feminin, corespunde Erosului instinctiv, este principiul pasiv,

irational,sentimental, sensibil.

Exprimând pasiuni arzãtoare si emotii nãvalnice poate perturba

realizarea proiectelor.
Poate conduce la gelozii devastatoare dar si la împlinirea Iubirii fãrã limite.

Principiul feminin trãieste experienta, cel masculin o întelege.

În exces, principiul feminin duce la întunecarea ratiunii si a gândirii, în timp
ce, principiul masculin în exces, duce la incapacitatea de a resimti fluxul
emotional.
Iubirea fãrã intelect este incoerentã si perturbatoare, intelectul fãrã iubire
este steril si abstract. Iubirea are nevoie de intelect pentru a fi cãlãuzitã si
canalizatã benefic, intelectul are nevoie de iubire pentru a înflori si a se
manifesta creator.

Evolutia presupune îmbinarea armonioasã a celor douã principii: a

Logosului si a Erosului.

Jung aratã cã, desi bãrbatul se percepe ca masculin în plan constient, el

are în structura sa inconstientã o componentã femininã, la fel femeia, care la
nivel constient se percepe femininã, posedã o componentã masculinã în
structura sa inconstientã. El denumeste Anima zona inconstientã a
bãrbatului si Animus sfera inconstientã a femeii.

Sexualitatea, care se exprimã în vise prin imagini extrem de frecvente si

semnificative, este mai degrabã o expresie simbolicã a uniunii acestor douã
polaritãti care tind spre îngemãnare armonioasã si nu trebuie luatã explicit,
ca expresie a uniunii fizice bãrbat –femeie.

Din cauzã cã bãrbatul tinde sã reprime aspectul sãu feminin iar femeia sã
refuleze aspectul sãu masculin, conflictele si tensiunile care se nasc la nivel
inconstient duc la tulburãri psihice care pot lua forma nevrozelor.
Si în acest caz, visele îsi afirmã rolul defulator, orientativ si într-o oarecare
mãsurã curativ.

9 - Jung si lumea viselor

Jung spune cã el nu posedã o teorie personalã în ceea ce priveste visele.

Mai curând el este un creator de teorii, metode si tehnici care pot fi aplicate,
cu mai mult sau mai putin succes, la analiza si explicarea viselor.
Pentru el o interpretare este bunã atâta timp cât ea provoacã o reactie asupra
celui care este implicat în analiza propriilor vise, iar aceastã reactie poate sã
ducã la o ameliorare în bine a vietii acestuia.
În loc sã se simtã izolat, victimã a destinului, marcat prin suferintã, individul
realizeazã cã " în nici un caz nu este singur într-o lume strãinã în care
nimeni nu întelege nimic ci cã apartine marelui fluviu al umanitãtii istorice,
care a trãit, de nenumãrate ori, ceea ce el considerã ca o singularitate
exclusiv personalã si patologicã...Suferinta sa este suferinta întregii
umanitãti, nu o suferintã personalã, care izoleazã, ci o durere lipsitã de
amãrãciune care-l leagã de toti oamenii..."
" Individul este singura realitate ", cu alte cuvinte: trebuie sã interpretãm
visele nu numai la nivel de obiect, dar si la nivel de subiect, cãci, în final,
orice vis este visãtorul însusi, fiecare element al visului apartine ansamblului
psihic al celui care viseazã." Nici o imagine simbolicã nu poate avea o
semnificatie universalã si absolut fixã ".

Prin visele noastre luãm contact cu un proces, un aspect al

inconstientului nostru, ceea ce ne permite sã realizãm priza de constiintã, sã
ne cunostem pe noi însine.

Rolul visului este dublu: el este un agent de legãturã între constient si

inconstient dar este si un agent transformator, permitându-ne sã ne
modificãm felul de a fi, în urma perceperii unor activitãti psihice de care
înainte nu aveam cunostintã.

Spre deosebire de Freud, el crede cã, a reduce toate visele la nivelul

unor dorinte refulate, este nu numai contrar spiritului stiintific, dar aceastã
metodã poate sã fie chiar dãunãtoare integritãtii psihice a pacientului.
El se intereseazã, mai degrabã, de continutul manifest al viselor, adicã de
ceea ce visele vor sã spunã, nu de ceea ce ele vor sã ascundã.
Orice vis poate sã ne deschidã o poartã spre lumea gândurilor ascunse care
ne tulburã.

Întrebându-se la ce servesc visele, Jung releveazã câteva lucruri

interesante: în primul rând nu toate visele sunt în legãturã cu refulãrile
sexuale, cum postula Freud. Unele au o semnificatie literalã: de exemplu
visãm despre mamã si visul este chiar în legãturã cu persoana mamei.
De asemenea Jung cautã sã descopere dacã un anumit element al visului,
persoanã sau obiect, nu reprezintã o anumitã parte a celui care viseazã: zâna
din povesti poate sã exprime, de pildã, un aspect nestiut al personalitãtii
acestuia, intuitia sa, de exemplu.

Un aspect mai dogmatic al analizei jungiene este importanta pe care o

dã acesta aducerii mesajului visului în prezent. De pildã dacã o persoanã a
suferit în copilãrie o traumã, aceasta se va manifesta în viata prezentã
apãrând, pe neasteptate, în vis. Complexul pe care individul îl poartã încã
din copilãrie, îsi cere dreptul de a se exprima, realizând acest lucru prin
intermediul visului.

Viziunea lui Jung despre inconstient este radical diferitã de cea a lui Freud.
Inconstientul este un ghid, un prieten, un sfãtuitor.

Asa cum, în plan fizic o ranã se cicatrizeazã de la sine, organismul uman

tinzând spre integritatea corporalã, tot astfel el tinde spre sãnãtatea psihicã,
iar inconstientul este permanent prezent pentru a aranja lucrurile. El ne
indicã ce anume trebuie reparat în planul psihismului uman si trece la
actiune, cicatrizând ranile sufletesti, erorile vietii de zi cu zi.
" Functia generalã a visului este de a încerca sã restabileascã echilibrul
nostru psihologic cu ajutorul materialului oniric, care, într-o manierã foarte
subtilã, reconstituie echilibrul psihismului nostru, în ansamblul sãu ".
O altã functie a visului, pe lângã aspectul sãu compensator,este ceea ce Jung
numeste functia prospectivã. Visele ne dau indicatii asupra unor planuri pe
care le avem într-un viitor foarte apropiat, indicatii care par uneori profetice.
Ele se bazeazã pe informatii înregistrate în inconstient. Asa cum putem
prezice timpul probabil cu ajutorul a numeroase informatii pe care le primim
de la tot felul de aparate stiintifice care depãsesc capacitãtile perceptiei fizice
omenesti, tot astfel visele dau indicatii despre posibile evenimente viitoare,
prin analiza informatiilor stocate în inconstient, care depãsesc cu mult
informatiile ajunse la nivelul constient al omului.

În ceea ce priveste capacitatea oamenilor de a întelege mesajele viselor,

Jung este convins cã acest lucru e pe deplin posibil.
El crede cã oricine poate sã înteleagã propriile vise, prin el însusi, fãrã a
recurge la ajutor dinafarã, gândind, analizând, interpretând, imaginile care se
afiseazã pe ecranul personal în fiecare noapte.De altfel el este autorul unei
tehnici care rãmâne de actualitate si care constã în dialogul cu propriile
imagini din vis.

Interpretarea viselor se face printr-o asociatie de idei dirijate, adicã "

asociatiile vor fi canalizate si limitate la periferia imediatã a visului ca si la
elementele care sunt în raport direct cu acesta ", spre deosebire de
psihanaliza lui Freud, care era adeptul asociatiei de idei libere.
Supletea metodei de interpreare a viselor a lui Jung, face ca ea sã rãmâna
foarte actualã si utilã, fiind un model de analizã pertinentã si
documentatã.