Sunteți pe pagina 1din 8

Psihologie medicală Seminarul 2

PSIHOLOGIA PERSOANEI CONCRETE

CONSTITUŢIE ŞI TIP
În cadrul psihologiei, tipul este considerat o reprezentare generală, cu note particulare
şi concrete, care conţine însuşirile selecţionate pe baza anumitor criterii (care pot fi somatice-
constituţionale, psihofiziologice, psihosociale).
El reprezintă o schemă de referinţă, cu valoare orientativă, o categorie gnoseologică.
A recunoaşte existenţa mai multor tipuri nu înseamnă o ierarhizare, neexistând tipuri
inferioare sau superioare.
Metoda tipologică reprezintă o cale de cunoaştere mijlocită a esenţialului şi a
individualului. Încadrarea tipologică nu reprezintă o clasificare, individul putând să aparţină
mai multor tipuri psihologice diferite.
Tipul indică faptul că anumite modalităţi psihice ale unui grup de indivizi sunt
dominate de trăsături psihice care corelează pozitiv cu anumite însuşiri constituţionale. Tipul
constituie un model, care însumează calităţi ale unei clase de indivizi, fără a acoperi în mod
absolut indivizii clasei respective, care, deşi aparţin acelui model, prin însuşiri comune,
grupate în jurul unui criteriu, se pot diferenţia esenţial prin alte însuşiri. O persoană nu pate fi
redusă la tipul de care aparţine, tipul neacoperind personalitatea.
Tipul cunoaşte o dublă limitare: formală – este limitat la un număr de însuşiri şi
dinamică – nu surprinde mecanismele profunde ale acţiunilor umane.
El este, în special, legat de temperament, adică de calităţile înnăscute, care favorizează
o serie de trăsături de caracter, pe care nu le determină însă în exclusivitate.
P.Popescu-Neveanu vorbeşte despre tip ca fiind „un concept comod pentru a
sistematiza, a grupa, a diferenţia în scopul apropierii de concret, de real”. În acest fel, devine
posibil să se depăşească omul abstract şi să se trateze ştiinţific omul concret. În tip se
exprimă generalul, în timp ce în singular se exprimă tipul, deşi niciodată tipul nu poate
epuiza singularul.
Noţiunea de tip are două semnificaţii de bază:
- este reprezentativ pentru o anumită populaţie, corespunzător mediei statistice; în acest
caz ne referim la normă din punct de vedere statistic;
- exemplar foarte rar, model la care se raportează indivizii unei clase, specii etc.
Tipologia reprezintă o modalitate de clasificare, după anumite criterii, a indivizilor
umani în tipuri şi descrierea acestor tipuri.
Tipologia poate fi definită ca şi clasificare psihologică (ansamblul însuşirilor cu
originea în factori constituţionali, fiziologici şi ereditari) sau ca şi metodă, ce are ca scop
evidenţierea modului în care un mod de funcţionare psihică este dominat de o anumită
proprietate esenţială, de cele mai multe ori bipolară, celelalte însuşiri articulându-se cu
această trăsătură.
Clasificările tipologice au o nuanţă de rigiditate, care se dovedeşte doar aparentă, ea
depinzând de modul în care este utilizată.
Tipologiile pot fi categorizate diferit:
a) tipuri totale – care reuneşte caracteristici psihice şi spirituale, şi caracteristici
fizice, într-un complex coerent; tipurile totale în sens restrâns sunt studiate de
caracterologie.
b) tipuri parţiale – ex. tipuri de percepţie, de gândire, de imaginaţiei.

După N.Mărgineanu, vorbim despre:


- tipologii psihologice, bazată pe structura psihică a indivizilot;
- biotipologii – sisteme de clasificare tipologice care pleacă de la constituţia corporală a

1
Psihologie medicală Seminarul 2

individului, postulând o corelaţie între anumite structuri morfologice şi anumite


structuri caracteriale.

Primele tipologii:
PLATON - psihismul este alcătuit din trei părţi: inteligenţa (funcţiile de cunoaştere),
apetitul irascibil (afectele şi pasiunile) şi apetitul concupiscibil (comportament de luare în
posesie a obiectelor ce satisfac pulsiunile primate, foamea şi reproducerea). Preponderenţa
uneia sau alteia dintre aceste părţi determină tipuri de temperament care, la rândul lor,
generează o anumită conduită.
HIPOCRATE ŞI GALENUS – biotipologii, pornind de la calităţi fizice primare, prin
combinarea unor proprietăţi naturale fizice (cald, frig, uscat, umed) cu proprietăţi corporale
(sângele, flegma, bila albă, bila neagră).

P.Popescu-Neveanu vorbeşte şi despre o clasificare a psihologiilor, „o tipologie a


tipologiilor”, care ar cuprinde:

I. Tipologii morfo-fizio-psihologice
1. HIPOCRAT (după constituţia corporală şi corelaţia ei cu frecvenţa mai mare a
unui anumit tip de afecţiune):
- tipul ftizic – dezvoltare mai mare a membrelor faţă de trunchi, cu predispoziţie către
tuberculoză;
- tipul apoplectic – predominanţă a toracelui şi abdomenului faţă de membre,
predispoziţie pentru apoplexie.

2. VIOLA (raportul torace-membre, 1909):


- brachitip (macrosplanchnic) – torace mai dezvoltat decât membrele, scund;
- mediotip (normosplanchnic);
- longitip (microsplanchnic) – membre mai dezvoltate decât toracele, înalt.

3. PENDE (raportul torace-membre şi funcţionalitatea endocrină):


- brevilin (scund): a) stenic (stenic-tonic) – normal, hipergenitalism, hipersuprarenalism,
adesea şi hiperpancreatism, hiperpituitarism, cu relativ hipertiroidism.
b) astenic (hipostenic-hipotonic) – anormal, cu hipotiroidism,
hipopituitarism, relativ hiposuprarenalism, cu genitalism normal sau exagerat,
la fel ca şi pancreatismul şi timismul;
- mediu;
- longilin (înalt): a) stenic (stenic-tonic) – normal, cu hipertiroidism, hiperpituitarism,
suprarenalism şi pancreatism, genitalism normal sau exagerat;
b) astenic (hipostenic, hipotonic), anormal, caracterizat prin
hipotiroidism, cu hipertimolimfatism, hiperparatiroidism frecvent,
hipergenitalism şi relativ hiposuprarenalism.

4. E.KRETSCHMER (după constituţia corporală asociată cu constituţia psihică şi cu


predispoziţia psihopatologică) – tipologie de referinţă:
- tipul picnic – constituţie orizontală, scund, sistem osteomuscular plăpând (cu membrele
inferioare mai scurte), strat de grăsime la suprafaţa trunchiului, trunchi în
formă de butoi, cap rotund (frecvent cu chelie), faţă rotundă, cu ten fin, gât
scurt. Constituţia sa psihică este de tip ciclotim ( cu oscilaţii/cicluri între
euforie şi depresie, cu trei variante: hipomaniac (vesel, mobil), sintonic
(realist, umorist, benign, în acord cu sine şi cu ambianţa) şi greoi (dintre care

2
Psihologie medicală Seminarul 2

se vor manifesta psihoticii maniaco-depresivi; manifestă adaptare pasivă,


supunere, extraversie).
- tipul leptosom (cu varianta sa extremă, astenicul) – consituţie verticală, trunchi cilindric,
sistem osteomuscular firav, faţă ovală şi uscăţivă, gât lung, corp subţire, torace
lung şi plat, adipozitate şi musculatură reduse. Tipul caracterologic
corespunzător este schizotimul, tipul premorbid este schizoidul. Are trei
variante: hiperestezic (iritabil, idealist, delicat, interiorizat); intermediar (rece,
energic, calm, aristocrat) şi anestezic (rece, nervos, solitar, indolent, eronat,
obtuz).
Tipul leptosom este generator de tulburări de tipul schizofreniei, având în perioada
premorbidă o adaptare deficitară şi introversie.
- tipul atletic – se caractecrizează printr-o bună dezvoltare musculară, trunchi piramidal,
cu baza mare în sus, corp înalt, cu capul adesea rotund, corp bine proporţionat.
Este liniştit în mişcări, mai degrabă greoi; imaginaţie redusă, dar perseverenţă
considerabilă. La polul extrem, caracteristica vieţii lor psihice este
„vâscozitatea psihică”, întreruptă de manifestări paroxistice, explozive.
Predispoziţia neuropatologică este către epilepsie, iar cea psihiatrică, către
catatonie.
Cele trei tipuri de până acum sunt considerate tipuri „normale”, la care se adaugă şi
tipurile displastice („anormale”, submorbide sau chiar morbide), caracterizat prin diverse
malformaţii corporale.

5. SHELDON – 1926 – după dezvoltarea şi rolul în economia organismului a derivatelor


celor trei foiţe embrionare.
- tipul endomorf – cu dezvoltare corporală predominant internă, rotund, afabil, iubitor de
comoditate, de spectacole şi de tovărăşie, curios şi tolerant, satisfăcut de sine însuşi, ataşat de
familie şi de trecut; se caracterizează prin dragoste de confort fizic, reacţii încete, amator de
ceremonii, uniformitate în curgerea emoţională, trăsături netemperate, fire extravertită. Tipul
psihologic este viscerotonic, cu tendinţe psihopatologice către psihoză maniaco-depresivă;
- tipul mezomorf – cu dezvoltare corporală echilibrată, sistem muscular şi cardiovascular
bine dezvoltat; este puternic, plin de energie, uneori dur, curajos, combativ şi chiar agresiv,
amator de aventură şi de excitaţii, cu tendinţe dominatoare, trăind mai ales în prezent; voce
nereţinută, fără inhibiţii, maturitate în prezentare. Ca tip psihologic, este somatotonic, iar ca
dezvoltare psihopatologică, paranoia şi cele mai multe cazuri de delincvenţă.
- tipul ectomorf – are sistemul nervos dezvoltat şi sensibil; fizic, este slab şi fragil, cu
mişcări dizarmonice, dar cu reacţii fiziologice vii; sensibil la durere; iubitor de singurătate,
nesigur de sine, introvertit, egoist, aşteptând fericirea de la viitor; activism mental;
neexprimarea sentimentelor, voce reţinută, evitarea zgomotului, prezentare infantilă. Ca tip
psihologic, este cerebrotonic, cu tendinţe psihopatologice spre schizofrenie.

II. Tipologii psihofiziologice


1. I.V.PAVLOV – după tipul general de activitate nervoasă superioară, stabilit după
combinarea forţei, echilibrului şi mobilităţii proceselor nervoase fundamentale şi tipul
temperamental corespunzător.
- Puternic-echilibrat-excitabil – coleric;
- Puternic-echilibrat-mobil – sangvinic;
- Puternic-echilibrat-inert – flegmatic;
- Slab – melancolic.
Tipul parţial de ANS stabilit după aferentaţia dominantă:
- Vizual;

3
Psihologie medicală Seminarul 2

- Auditiv;
- Motric.
Tipul special de ANS, stabilit după raportul dintre cele două sisteme de semnalizare.
- tipul artistic – prevalează primul sistem de semnalizare, reflectarea realităţii
realizându-se prin imagini intuitiv-concrete, cu încărcătură afectiv-voliţională,
atitudine sintetică faţă de realitate;
- tipul mediu – egalitatea de manifestare a celor două sisteme de semnalizare;
- tipul gânditor – prevalează cel de-al doilea sistem de semnalizare, reflectarea realităţii
realizându-se prin legături de tip logic-noţional; atitudine analitică faţă de viaţă.

2. O.GROSS – după particularităţile repercusivităţii – rezonanţei:


- tipul primar – prevalează procesele primare, cu senzaţii şi emoţii preponderente;
- tipul secundar – prevalează procesele secundare, marcate de gândirea abstractă,
imaginaţie şi sentimente.

3. HEYMANS, WIERSMA (LE SENNE) – după combinarea repercusivităţii (însuşirea


reacţiei de a fii mediată sau tardivă şi elaborată), emotivităţii şi activităţii.
- nEnAP - Amorfii - sunt pasivi, apatici, nerăbdători în faţa bolii, conştiincioşi în
respectarea prescripţiilor; sunt mai mult ascultători decât încrezători. Comunicarea cu medicul
e redusă. Deseori sunt obezi şi constipaţi.
- nEnAS - Apaticii - Au deseori o simptomatologie complexă, dar o relatare confuză.
Prezintă supunere şi indiferenţă. Nu-i interesează nici persoana lor, nici cea a medicului. iau
indicaţiile regulat, dar cu tendinţă la obişnuinţă, la toxicomanie. Abuzează de concedii.
- nEAP - Sangvinicii - nu sunt decât foarte rareori anxioşi. Ei se supun tratamentului cu o
oarecare înţelegere, dar aşteaptă “ultimul moment” pentru a merge la consultaţie. De obicei,
sangvinicul este imperativ, indiferent faţă de boală; greu acceptată întreruperea lucrului şi
odihna terapeutică (parţial şi datorită zgârceniei).
- nEAS - Flegmaticii - consultă medicii pentru tulburări precise. Atitudinea sa este
“corectă” sau “indiferentă”, în sensul de a lăsa pe medic să suporte tot greul tratamentului.
- EnAP - Nervoşii - sunt oameni anxioşi în faţa bolii; se alarmează şi se calmează la fel de
uşor; nu urmăresc cu perseverenţă vindecarea; schimbă des tratamentele şi medicii; sunt
capricioşi, oferă o patologie funcţională bogată pe plan neurovegetativ, organic şi mental
(reacţii isterice, etc.).
- EnAS - Sentimentalii - sunt înclinaţi spre ipohondrie; pot stabili un contact afectiv
foarte strâns cu medicul, dacă acesta nu-l inhibă; dar au faţă de el o atitudine critică sau de
suspiciune şi pot fi uşor dezamăgiţi; sunt încrezători, dar nu sunt fideli. Boala este pentru ei
un eveniment grav; se autoobservă şi-şi expun detaliat suferinţele, acceptă terapia, oricât ar fi
de penibilă, fără opoziţie; tulburări psihosomatice frecvente.
- EAP - Colericii - sunt anxioşi în faţa bolii. Recurg la medic fără întârziereşi sunt lipsiţi
de curaj, datorită importanţei pe care o acordă valorilor elementare ale vieţii: sănătate,
plăcere, etc. Boala le apare nu doar ca un obstacol, ci ca un scandal. Colaborarea cu medicul
este satisfăcătoare, dar atitudinea sa e uneori insolentă (medicul este privit în primul rând ca
un auditor sau aprobator al atitudinilor şi iniţiativelor). Prezintă frecvent tulburări digestive.
- EAS - Pasionaţii - ei îşi îndreaptă interesul asupra operei la care lucrează. Când s-au
decis să facă apel la medic, pasionatul dă dovadă de perseverenţă, de bunăvoinţă şi de spirit
de colaborare. Încrederea sa faţă de medic este deplină, însă eventuala decepţie este resimţită
profund. E un tip “egocentric” şi “narcisic”. Pentru a-i obliga la repaus, este nevoie uneori de
o deosebită insistenţă. Prezintă mai rar suferinţe psihosomatice.

III. Tipologii psihologice

4
Psihologie medicală Seminarul 2

1. SIGMUND FREUD
- Caracterul oral – se disting, în cadrul oralităţii, un caracter „optimist” şi un caracter
„avid”, care au în comun marea lor dependenţă de obiectele care le înconjoară şi dificultăţile
lor de autonomizare. „Caracterul optimist” este marcat printr-un sentiment de încredere în
viitor. Subiectul se simte întotdeauna asigurat de sprijinul prezent sau fictiv al unei fiinţe
binevoitoare şi protectoare. Acest lucru reflectă o fixaţie la o mamă atotputernică şi
protectoare care, la începutul vieţii, a îngrijit excesiv copilul. „Caracterul avid” este marcat de
aceeaşi nevoie de dependenţă, dar însoţită de un sentiment de insatisfacţie. De aici rezultă
elemente de gelozie, de invidie, tendinţe posesive, nerăbdare, impulsivitate, cerinţe exagerate.
Este vorba despre subiecţi expansivi, adesea agresivi, la care se constată o valorizare excesivă
a vorbirii, a plăcerilor orale. În cele două cazuri, caracterul arhaic al fixaţiilor care dă naştere
unor trăsături de caracter se va traduce prin: investiri absolute fie în obiecte bune, fie în
obiecte rele, fără posibilitatea nuanţărilor, compromisului şi a unei ambivalenţe veritabile,
prin nerăbdare şi imposibilitatea de a aştepta, prin insaţiabilitate şi absenţa limitelor, subiectul
devorând totul şi pe toată lumea. Această sensibilitate predispune subiecţii la reacţii depresive
şi la o dependenţă crescută în raport cu ceilalţi. Fixaţiile orale se mai traduc şi în manifestări
de invidie. Aceasta reprezintă aspectul cel mai destructiv al oralităţii. Relaţia de invidie este,
la nivel fantasmatic, o relaţie de devorare sau de vampirizare, în cursul căreia subiectul
absoarbe toate calităţile obiectului invidiat şi le introiectează în întregime. Implică o conduită
foarte agresivă şi chiar destructivă. Invidia este adesea la originea unor reacţii de inhibiţie a
conduitelor care implică achiziţii şi agresivitate, adică a conduitelor care recurg la inhibiţie.
Inhibiţia este o modalitate de a proteja obiectul împotriva unei distrugeri fantasmatice. O altă
modalitate de a-l proteja ar fi aceea de a rămâne într-o relaţie de parazitare cu obiectul.
Acest tip de relaţie se regăseşte la personalităţile numite orale şi mai ales la cele care
prezintă conduite adictive: toxicomani, alcoolici, bulimici etc.;
- Caracterul anal – trăsăturile de caracter care evocă această fixaţie formează o triadă
clasică, compusă din mania pentru ordine, parcimonie şi încăpăţânare. Widlocher
descrie, din punct de vedere clinic, efectele pe care aceste trăsături anale le au în formarea
personalităţii:
- mania pentru ordine – se reflectă, dpdv clinic, prin plăcerea de a aranja, grija pentru
curăţenie, minuţiozitatea, căutarea preciziei, tendinţa la clasare, colecţionism;
- parcimonia – conduce uneori la avariţie, dar adesea este vorba despre plăcerea de a
poseda, de a păstra pentru sine, sau de o contorizare minuţioasă a ceea ce i se
datoreazăparcimonia se aplică deopotrivă pentru timp şi pentru tot ceea ce poate fi identificat
ca un bun (opinie, sentiment faţă de un altul etc.);
- încăpăţânarea – se reflectă în ataşamentul faţă de propriile opinii, o atitudine critică
permanentă faţă de părerile celorlalţi, refuzul de a se lăsa influenţat sau ominat de altul.
- Caracterul falic – este mai puţin individualizat decât cele anterioare. În ansamblul său,
problematica caracterului falic este dominată de opoziţia falic-castrat, care se tarduce prin
necesitatea de a se afirma ca fiind posesor de falus. Conduita este orientată de ambiţie şi de
nevoia de a se dovedi cuceritor şi hiperviril. Acest lucru este valabil atât pentru femeie, cât şi
pentru bărbat, întrucât problema nu este aceea a recunoaşterii diferenţei dintre sexe, ci aceea
de a avea falus sau de a nu avea.

2. C.G.JUNG – deosebeşte două tipuri iraţionale: perceptivul şi intuitivul; şi două


tipuri raţionale: afectivul şi reflexivul. Fiecare dintre ele se poate asocia cu un tip
fundamental de comportare, atitudine, orientare: extravertitul (orientat spre lumea exterioară)
şi introvertitul (interiorizat)
- tipul extravertit – gândire (reflexivul) : accentul pe interpretarea şi înţelegerea faptelor
legate de lumea exterioarã; reguli raţionale, concluzii intelectuale, “convenienţe”, “obligaţii”;

5
Psihologie medicală Seminarul 2

poate fi de tip descoperitor sau rezolutiv (DARWIN, EINSTEIN), reformator social, acuzator
public; dogmatic sau fanatic; mai des printre bãrbaţi; inconştient, predominã
introversia, afectivi-tatea. Este raţionalist; Sentiment (emotivul): accent pe judecãţile
care se conformeazã valorilor externe; conservator, acceptã cu uşurinţã standarde de
toate tipurile; sociabil, dar poate fi instabil, capricios, ostentativ; mai frecvent printre femei;
inconştientul este puternic introvertit; gândire. Este isteroid. Senzaţia (perceptivul): accent
pe perceperea realitãţii externe aşa cum este ea; realist, neimaginativ, senzual, cãutãtor de
plãcere; inconştientul este puternic introvertit, intuitiv. Senzual (epicureic). Intuiţie
(intuitivul): accent pe cãutarea de noi posibilitãţi în lumea externã; poate fi carierist,
speculator, incapabil sã fie stabil într-o slujbã sau activitate; îi lipseşte o
judecatã corectã; mai frecvent printre femei; inconştientul este puternic introvertit,
senzitiv. Un specialist al vorbirii curente.
- tipul ambivert – cu elemente mixte.
- tipul introvertit – gândire (reflexivul): accentul pe interpretarea şi înţelegerea ideilor
subiective; poate fi un filosof (KANT), psiholog existenţialist, profesor, nepractic, rebel,
deosebit de sensibil la criticã; dacã este bãrbat, îi poate fi teamã de femei; inconştientul este
extravertit; afectivitate. Sentiment (emotivul): accent pe judecãţile legate de condiţiile
interne, subiective; non-conformist; opinii contrare adesea opiniei publice; pentru cei din
afarã este rece, rezervat, greu de pãtruns; adesea are emoţii puternice, dar mascate; mai
frecvent printre femei. Inconştientul este puternic extrovertit; gândire. Consum interior foarte
mare. Senzaţie (perceptivul): accent pe rezultatul subiectiv a ceea ce este perceput; priveşte
lumea externã ca banalã, rãsuflatã; poate fi un artist modernist, un muzician;
inconştientul este puternic extravertit, intuitiv; Intuiţie (intuitivul): accent pe cãutarea de noi
posibilitãţi în psihicul subiectiv; poate dezvolta insight-uri strãlucite, sau poate fi un visãtor
mistic, un profet fixist sau un “geniu neînţeles”; nepractic; inconştientul este puternic
extravertit, senzitivitate. Poate fi un vizionar sau un artist.

IV. Tipologii clinice


1. S.FREUD (tipuri psihosociale caracteriale):
- erotic – preocupat să nu-şi piardă iubirea;
- obsesiv – cu scopuri extrapersonale, afirmându-şi supraeul;
- narcisic – iubindu-se pe sine, conservându-se;
- erotico-obsesiv;
- narcisico-obsesiv.

2. K.LEONHARD – personalităţi accentuate, adică acele personalităţi care prezintă


tendinţa de a aluneca spre anormal, care, chiar în condiţii de dezvoltare favorabile, au
dificultăţi de adaptare. Aceste personalităţi interesează psihologia medicală sub raportul
reacţiei persoanei la boală şi la relaţia cu medicul. Personalităţile accentuate se adaptează greu
la boală, ridică obstacole în relaţiile cu medicul şi faţă de tratament, favorizează apariţia unor
stări morbide. O parte dintre personalităţile accentuate sunt legate de caracter:
- firea demonstrativă – capacitate anormală de refulare. Poate deveni isteric (refularea ca
mecanism de apărare în isterie). Pacientul este exagerat în gesturi şi vorbe, dornic să fie băgat
în seamă şi să se afirme; manifestări teatrale lipsite de autenticitate, uşor de depistat în
general; lăudăros sau autocompătimitor, cu accente patetice. Uneori mitoman, lipsit de spirit
autocritic, are tendinţe de a manipula anamneza. Refularea se poate manifesta şi în sectorul
fizic: anestezii paradoxale, leşin isteric, refugiu în boală, beneficiul secundar. Este recalcitrant
în raport cu tratamentul (ex.alcoolicii), este impulsiv în decizii, tendinţe de manipulare a celor
dispuşi să-i asculte. Predispus la surmenaj şi epuizare nervoasă.
- firea hiperexactă – carenţe în capacitatea de refulare: nehotărât în decizii, oscilant,

6
Psihologie medicală Seminarul 2

ambivalent în acţiune şi sentimente, inhibiţie şi autocontrol excesiv. Extrem de meticulos,


sentimente intense de anxietate. De aici, predispoziţie la ipohondrie, neurastenie (cu sau fără
ticuri), nevroză obsesională, reacţie sau dezvoltare anancastă. Tendinţă obsesivă de a se spăla,
frică de îmbolnăvire. Rar dezvoltă alcoolism.
- firea hiperperseverentă – perseverenţa anormală a afectului; de aici, susceptibilitate
sporită, spirit bănuitor, încăpăţânat, ambiţios, intens proiectiv în ceea ce priveşte sentimentele
altora faţă de el. Anxietate şi teamă, cu idei prevalente, chiar fixe, obsesive, cu treceri spre
psihopatia paranoidă şi spre nevroza ipohondrică. Este bolnavul care are „idei” clare despre
boala sa, pe care caută să şi le impună, uneori caută beneficiile secundare (ex.o pensie de
invaliditate inexistentă).
- firea nestăpânită – dominată de pulsiuni, gândire greoaie, pedanterie, acte impulsive
violente. Pacient irascibil, ostil medicului; incapacitatea de a respecta un regim organizat de
viaţă sau alimentar (principiul plăcerii). Predispoziţie la obezitate, la alcoolism cronic şi acte
antisociale. Se învecinează cu psihopatia epileptoidă (are adesea constituţie atletică, ca la
epileptoizi).
Alte tipuri de personalităţi accentuate sunt legate de trăsăturile accentuate de
temperament, de sfera afectivă:
- personalitatea hipertimică – o psihopatologie hipomaniacală în mic; vesel, locvace,
superficial; fugă de idei, precipitare a ideilor în vorbire. Predispoziţie la alcoolism;
- personalitatea distimică – dă psihopatie depresivă; tăcut, serios, pesimist, predispus
la depresie.
- labilii afectivi – oscilaţii între stări afective opuse. Specifice dezvoltărilor ciclotimice.
Predispuşi şi la nevroze ipohondrice. Imprevizibili la tratament.
- firea exaltată – oscilare între entuziasm şi disperare, euforie şi descurajare. Dă un tip
special de ciclotimie, „un anxios-fericit”. În situaţia de boală (nu neapărat psihică), are
o sensibilitate exagerată, excesiv de îngrijorat în rapor cu boala sa sau cu simptome
banale (ex.anestezii);
- firea anxioasă – bazată pe o hiperiritabilitate a sistemului nervos vegetativ; tendinţe
ipohondrice, timiditate. Are nevoie de discuţii liniştitoare cu medicul;
- firea emotivă – reacţii foarte sensibile şi de profunzime în sfera sentimentelor
spirituale. Este extrem de sensibil la suferinţele celor din jur, mergând până la reacţii
nevrotice, depresie şi clacare în faţa evenimentelor.
- firea extravertită – aderent la concret, la opinia colectivităţii; influenţabil, sugestibil,
răspunde în acord cu modul în care i se pune întrebarea. Este foarte docil la sfaturile
medicului şi la tratament.
- firea introvertită – are reacţii şi păreri proprii despre lume; este mai sensibil la
reprezentările proprii decât la percepţii. Evenimentele exterioare sunt filtrate prin
propria gândire. Rezervat, izolat, preferând singurătatea.
Aceste tipuri de personalităţi pot apărea frecvent în combinaţii, care trebuie
sesizate de către personalul medical, pentru a-şi adapta demersurile profesionale la
specificul acestor personalităţi.

3. K.SCHNEIDER - tipurile de personalitate bazate pe trăsături predominant ale


acesteia. Se poate afirma că “personalităţile psihopatice”, fără a reprezenta tipuri de bolnavi
psihici, dau conţinut psihiatriei “extra muros” (din afara zidurilor spitalului). Urmărind aceste
trăsături de personalitate care nu ajung la intensitatea unor simptome, el descrie:
- tipul hipertimic - poate fi hipomaniacal (caracterizat printr-o încărcare afectivă pozitivă,
prin hiperactivitate, realizând un tablou maniacal de mică amplitudine, compatibil cu existenţa
în mediul social) sau poate fi depresiv, care este negativul primului;
- tipul neliniştit - cuprinde două variante:

7
Psihologie medicală Seminarul 2

a) senzitiv - caracterizat prin hipersensibilitate şi inadaptabilitate;


b) anancastic - dominat de introversie şi obsesii.
- tipul paranoic - caracterizat prin orgoliu, vanitate, psihorigiditate şi stringenţă logică;
- tipul histeroid - bazat pe egocentrism, superficialitatea efectelor, tendinţă la fabulaţie şi
nevoia de supravalorizare şi supraestimare;
- tipul instabil - ilustrat prin instabilitatea timică, ce are drept consecinţă o instabilitate
socială;
- tipul exploziv - ilustrat prin reacţii emoţionale violent agresive, de scurtă durată;
- tipul apatic -corespunzător schizoidului (descris de Kretschmer), bazat pe
hiposensibilitate şi insuficientă forţă de rezonanţă şi vibrare afectivă;
- tipul abulic - inert, lipsit de iniţiativă şi sugestibil;
- tipul astenic - caracterizat prin fatigabilitate, lipsă de rezinstenţă şi perseverenţă.

4. E. KAHN - face o clasificare clinico-descriptivă a personalităţilor:


- nervoşii (corespund astenicilor din clasificaţia lui Schneider) - sunt caracterizaţI printr-o
fenomenologie nevrotiformă;
- anxioşii - au o predispoziţie spre anxietate;
- sensibilii - sunt caracterizaţI printr-o sensibilitate infantilă, dublată de o mare
sensibilitate;
- obsesivii - caracterizaţI prin nesiguranţă şi teamă;
- explozivii - au o capacitate crescută de descărcare; reacţionează violent şi primitiv la
situaţii pentru care alţii manifestă deplină toleranţă;
- hipertimicii - sunt euforici, optimişti, în continuă acţiune, văd viaţa în roz, distingând în
evenimente doar aspectele lor pozitive;
- depresivii - sunt pesimişti, serioşi, cu un exagerat spirit critic;
- instabilii - sunt oscilanţI între bună-dispoziţie şi tristeţe, stări timice care pot apărea
autonom, dar şi reactiv;
- amoralii - (moral insanity) sunt duşmanii corectei convieţuiri sociale, lipsiţI de scrupule,
de milă şi decenţă;
- nestatornicii - înclinaţI spre dromomanie şi schimbare;
- impulsivii - (epiletoizii) dau curs liber, uneori fără deliberare, tendinţelor instinctive;
- perverşii sexuali - urmează orbeşte un instinct dezlănţuit;
- istericii - sunt inautentici, falşi, pentru care totul este iluzie, înfăţIşarea lor firească fiind
poza, iar ţelul lor, impresia pe care o realizează asupra celor din jur;
- fantasticii - sunt visători, trăind în reverie, se mint pe ei înşişi, spre deosebire de isterici,
care au tendinţa de a minţI pe alţii;
- încăpăţânaţii - (fanaticii, paranoizii), cei care, ancoraţI într-o idee, luptă cu vehemenţă
pentru ea;
- bizarii - în orice domeniu de activitate se comportă aparte, excentric şi cu un plus de
originalitate.