|
|

à |
 este ramura anatomiei care se

ocupă cu studiul articulaţiilor.
à Artrologia poartă şi numele de

.
à potalitatea formaţiunilor care concură la
ţinerea în contact a oaselor formează
articulaţia.
el mai important { 
  după
care se împart articulaţiile este
cel al mobilităţii.

   


articulaţiile se împart în:
à 2
2  
2 2


 uncturae synoviales sau

articulaţii sinoviale)
à 2
2 
 
2
22


à 2
2 
2  
2
2

sau uncturae
fibrosae.
 V


½iartrozele sunt cele mai
numeroase articulaţii din
corpul uman.
La nivelul lor se produc
mişcări variate. Aceste
articulaţii complexe sunt
formate din:
à V V
 2

2
2

à V 
2



à V 
2

2
2
î
 VîVî   
{ 
à sunt de fapt suprafeţe care 

.
à sunt acele suprafeţe osoase prin
care un os intră în contact cu alt
os. ontactul este mediat de
componentele articulaţiei, care
se interpun între cele două oase.
à   
{  sunt bine
delimitate şi au suprafaţa netedă.
§  
{ este
diversă.
În general forma poate fi
redusă la cea  

 

.
Forma suprafeţei articulare
este importantă pentru
gradul de mobilitate al
articulaţiei.
à În articulaţiile 2

mobilitatea este mai redusă

decât în cele sferoidale, în
care mişcările sunt mult
mai complexe.
à În cazul articulaţiilor

2
există un os
ce prezintă o suprafaţă
concavă în care intră
perfect o porţiune
convexă a altui os.
Această adaptare a
unui capăt osos cu
celălalt poartă numele
de  
 În lipsa
acesteia apar leziuni
ulcerativ-necrotice,
care duc la alterarea
cartila ului şi apariţia
artrozelor.
 VîVîVî

 
{
artila ul articular
 


 2


2
2
.
a urmare, cartila ul are exact
aceeaşi formă cu forma suprafeţei
articulare.
artila ul articular are  de
amortizare a greutăţii corpului şi
atenuează loviturile datorită
elasticităţii sale.
El apără suprafaţa articulară de
erodări şi uşurează alunecarea
capetelor articulare unul pe altul.
artila ul articular este 
 2 

2
, de culoare albă
strălucitoare, cu reflexe
albăstrui.
artila ul   
.
u Œna din feţe este aderentă de
suprafaţa articulară a osului.
u ealaltă faţă se află în cavitatea
articulară, nefiind aderentă de
vreun alt element. Suprafaţa din
interiorul articulaţiei este
netedă, liberă şi umectată de
lichidul sinovial. Suprafaţa liberă
intră în contact cu suprafaţa
articulară a celuilalt os
component al articulaţiei.
Suprafaţa articulară are o
 
 {   {




  
 {  
  
 


 {




 
 


î
artila ul artiular se 


 exact
cât suprafaţa articulară.
Întinderea cartila ului este
proporţională cu gradul de
libertate al mişcărilor
articulare.
à m  cartila ului articular
este diferită la fiecare
articulaţie, fiind în funcţie de
presiunea exercitată pe
suprafaţa articulară.
u cât presiunea exercitată este
mai mare, cartila ul articular
se îngroaşe ex. cartila ele
membrului pelvin).
O dată cu îmbătrânirea,
cartila ul se subţiază. artila ul
situat cel mai profund, în
raport cu suprafaţa articulară,
se calcifică.
artila ul articular este format
din substanţă fundamentală,
în care există celule şi fibre.
 
22 2

2
conţine o proteină numită
{
 

. Aceasta imprimă
caracterele cartila ului.
artila ul este sărac în celule.
elulele de la suprafaţă sunt
turtite, spre deosebire de
cele profunde care sunt
ovalare sau alungite. Fiecare
celulă se află într-o  
  Mai multe celule
sunt cuprinse într-o teacă
comună, formând  

 


mrupele izogenice se
formează prin
diviziunea unei celule
mamă. mrupele
izogenice se
orientează liniar sau în
coroană.
O grupă izogenică
împreună cu
substanţa
fundamentală care o
înveleşte, poartă

  {
 .
Fibrele sunt reprezentate de
fibrele 
{ şi fibrele de
{
.
Fibrele elastice sunt prezente
doar la suprafaţă.
Fibrele colagene se găsesc în
tot cartila ul.
Fibrele superficiale sunt
paralele cu suprafaţa
articulară. Fibrele din
profunzime sunt arciforme.
Mai adânc, fibrele sunt
perpendiculare pe
suprafaţa articulară.
à Structura cartila ului
este în funcţie de mai
mulţi factori, cel mai
important fiind cel
mecanic.
à Aceşti factori
acţionează atât asupra
substanţei
fundamentale, cât şi
asupra fibrelor
colagene.
à ½upă imobilizarea prelungită, datorită lipsei
mişcărilor, substanţa fundamentală se fibrozează şi
poate apărea anchiloza.
à ½upă Papilian, în timpul imobilizării prelungite,
cartila ul va fi invadat de vase sanguine. a urmare
a invaziei vasculare sunt aduse şi elemente
sanguine. Acestea vor determina reabsorbţia
cartila ului articular şi formarea de ţesut osos.
à ½atorită imobilizării, lichidul sinovial nu se poate
răspândii între cele două cartila e articulare. a
urmare, nutriţia cartila ului nu poate avea loc în
bune condiţii, deşi cartila ul are metabolismul redus
este braditrof).
à Anchiloza poate fi datorată lipsei de nutriţie a
cartila ului.
à 2
2   2



 2 2 2
2

 

2 
2

à a urmare,



{
 este dată de
uarterele capsulo-sinoviale,
ude vasele ţesutului osos
subiacent şi
ude lichidul sinovial.
à artila ul articular este
{   oacă rolul de
amortizor) şi elastic. Elasticitatea
este dată de condrocitele aflate în
condroplaste, care oacă rolul de
pneuri.
à onţinutul în apă a cartila ului
este de 5o ʹ 60 %. a urmare,
deshidratarea produce scăderea
elasticităţii, având ca urmare
posibilitatea apariţiei artrozelor.
à artila ul articular este acoperit
de 
 . Acesta este o
membrană con unctivă bogată în
celule mezenchimale, cu potenţial
de condrogeneză.
 VîVîî § {
 
{ 
à Œneori, suprafeţele articulare
nu concordă, J    J
 J
à a urmare, refacerea
concordanţei se face cu a utorul
J

 

à oncordanţa dintre suprafeţele
articulare este dată de
următoarele tipuri de
formaţiuni:
 J

 
este cunoscut şi sub
numele de
 

   

.
à Arată ca o lamă situată la
marginea părţii mai mici a
articulaţiei, mărind-o şi
adâncind-o în acest fel.
Inele articulare pot fi
complete sau incomplete.
à Labrul articular apare pe
secţiune ca o prismă
triunghiulară cu trei feţe.
u O faţă este aderentă de
suprafaţa articulară,
u alta este orientată spre
cavitatea articulară şi intră în
contact cu suprafaţa articulară
corespondentă,
u iar cea de a treia priveşte spre
exteriorul articulaţiei, pe ea
inserându-se capsula articulară.
 J


 . Acest
tip de fibrocartila are rol în
restabilirea congruenţei suprafeţelor
articulare.
Fibrocartila ele intrarticulare sunt de
două tipuri.
u Œnul este  2
2 . Acesta este
o lamă fbrocartilaginoasă care se
interpune între cele două capete
articulare. ele două capete
articulare sunt separate complet. Ele
nu se ating ex art.
temporomandibulară).
u Alt tip de fibrocartila
 
 articular.

 este un
fibrocartila incomplet.
a urmare prezintă un
orificiu, la nivelul căruia
cele două suprafeţe
articulare intră în
contact. Fibrocartila ele
de formă semilunară
poartă numele de
meniscuri ex. art.
genunchi).
-
Fibrocatrila ele,
indiferent de formă
se inseră numai pe o
suprafaţă articulară,
de obicei de cea a
osului cu cea mai
mare mobilitate, pe
care o şi însoţeşte în
mişcările sale.
„
    {  

 
  


î a
urmare, fibrocartila ele
interarticulare sunt parţial
mobile. Pe secţiune
fibrocartila ele au forme
diferite.
Fibrocartila ele intrarticulare
sunt vascularizate şi
inervate. Vasele pătrund de
la exterior către centrul
discurilor, dar nu a ung
până în porţiunea mi locie
a discurilor. Periferia este
vascularizată, în
detrimentul zonei centrale.
à Fibrocartila ul este format
din fibre colagene, celule
cartilaginoase şi puţină
substanţă fundamentală
hialină.
à Fibrele sunt orientate
longitudinal. mrupele
celulare izogenice sunt de
mici dimensiuni şi sunt
învelite într-o capsulă
comună
½upă forma şi gradul de mobilitate 
  {{

:

à   sau
articulaţii sferoidale.
à Acestea sunt cele mai
mobile articulaţii.
à Permit mişcări ample şi
variate.
à Œn segment articular
are formă de sferă, iar
celălat capăt îl
recepţionează pe
primul ex. arti.
coxofemurală).
à  
 .
à Acestea sunt mai puţin
mobile ca primele,
datorită amplitudinii
mai mici a mişcărilor.
Permit însă mişcări
variate. Œn capăt
articular este un condil,
celălalt fiind cavitatea
în care primul este
receptat ex. artic.
temporomandibulară).
à  
 .
à Acestea sunt şi ele mai
puţin mobile ca
enartrozele. ½eosebirea
faţă de cele de mai sus
constă în faptul că
permit mişcări variate,
dar cu amplitudine
mare. Œnul din capetele
articulare are forma de
trohlee scripete). Ex.
artc. tibioastragaliană.
à - 

 . În aceste articulaţii se execută doar
mişcarea de rotaţie. Œnul din capetele articulare are
aspectul de cilindru osos plin, iar celălalt capăt este
reprezentat de un cilindru gol osteofibros ex. artic.
radioulnară proximală).
à - 

  sau prin îmbucătură reciprocă. În acest
tip de articulaţii una din suprafeţe este concavă într-un plan
şi convexă în alt plan. elălalt cap articular prezintă
concavitatea şi convexitatea invers. În aceste articulaţii se
execută mişcări variate, dar cu amlitudine scăzută.
Mişcarea de rotaţie este imposibilă.
à - 

J . Suprafeţele articulare sunt plane
sau aproape plane. În aceste articulaţii se execută doar
mişcări de alunecare ex. artic. intecarpiene). Acest tip de
articulaţie lipseşte în anumite clasificări.
 V  2



Mi loacele de unire sunt elementele

care ţin unită articulaţia pe de o parte,
dar si limitează mişcările articulare pe de
altă parte. Ele sunt reprezentate de:
- capsula articulară.
- ligamentele.
- muşchi.
- presiunea atmosferică.
 V  V 222
2 

apsula articulară este

dispusă ca un
manşon care
înveleşte articulaţia.
Are rol de apărare
pentru articulaţie,
deoarece o
delimitează de
exterior.
apsula se 

pe oasele
articulaţiei, mai aproape sau
mai departe de marginea
cartila ului articular.
ând inserţia capsulei se face pe
marginea cartila ului articular,
mişcările în articulaţie sunt
reduse ca amplitudine.
ând inserţia capsulei se face la
distanţă de cartila ul articular,
mişcările au amplitudine
mare.
apsula poate fi inserată
neuniform ca apropiere de
cartila ul articular. În acest
caz, amplitudinea mişcărilor
în diferite direcţii are
amplitudini diferite.
- apsula este formată din ţesut
con unctiv fibros, care se află de
fapt în 
2
2 

.
- Ea este formată aproape exclusiv
din fibre con unctive fibroase şi
puţine fibre elastice. Între fibre se
află în cantitate mică ţesut
con unctiv lax, substanţă
fundamentală şi puţine celule
con unctive. Fibrele con unctive se
unesc în fascicule.
- Fibrele se dispun în două straturi.
u În stratul superficial fibrele sunt dispuse în sens
longitudinal faţa de axul lung al articulaţiei.
u Fibrele profunde sunt circulare, adică sunt aşezate
perpendicular sau sau oblic faţă de primele, sau faţă
de axul articulaţiei. În cazul articulaţiilor cu grad
mare al amplitudinii de mişcare, fibrele elastice sunt
mai numeroase, pentru a prmite întinderea capsulei
ex. artic. coxofemurală).
à m  capsulei fibroase este diferită în
funcţie de articulaţie şi de rezistenţa ei.
à u cât este mai groasă, cu atât ea este
mai rezistentă. În articulaţiile cu
mobilitate şi amplitudine mare,
membrana este subţire şi nu poate limita
mişcările ex. art. scapulohumerală). În
articulaţiile cu amplitudine scăzută,
grosimea capsulei este mare ex. art.
Sterno-costo-claviculară).
à Există însă şi unele excepţii, cum ar fi
articulaţiile care suportă greutăţi mari şi
tracţiuni importante. Acestea au capsula
groasă şi rezistentă, deşi în aceste
articulaţii se execută mişcări cu
amplitudine mare ex. art. coxofemurală).
à În articulaţiile puţin mobile capsula este
strânsă, spre deosebire de articulaţiile cu
mobilitate mare, în care capsula este laxă.
à În acestea din urmă, capsula, sau anumite
porţiuni din aceasta pot fi prinse şi
traumatizate între suprafeţele articulare.
În aceste condiţii, 
 { 
{



2
2
2




 222


 2 2

2
2
î Fascicule musculare exercită
tracţiuni pe capsulă şi nu îi permit
alunecarea în interiorul articulaţiei în
cursul anumitor mişcări. Aceşti muşchi
poartă numele de

   { 

{ . ex.art. scapulohumerală). pot
la nivelul capsulelor laxe se pot găsi  {
prin care herniază prelungiri ale
membranei sinoviale.
à D{  {  
{ , ca
şi inervaţia acesteia, sunt
abundente.
à Arterele capsulei articulare provin
din arterele muşchilor învecinaţi,
care dau ramuri ce pătrund în
grosimea membranei fibroase
articulare. În interiorul capsulei,
arterele se divid şi formează o reţea
în urul fasciculelor fibroase.
Reţeaua arterială este bine
dezvoltată în profunzimea capsulei,
în apropierea sinovialei.
à Venele, după ce colectează sângele,
au un parcurs invers decât al
arterelor. Limfaticele sunt puţin
numeroase şi sunt legate de cele ale
sinovialei.
à „
  {  este asigurată
de nervi care pătrund în aceasta
alături de vase. Nervii trimit
ramuri comunicante,
anastomozându-se între ei.
Formează astfel plexuri nervoase
întinse. ½in aceste plexuri pleacă
terminaţii nervoase libere, dar şi
terminaţii nervoase care se
termină cu corpusculi senzitivi.
Atât terminaţiile libere cât şi
corpusculii au rolul de a
recepţiona stimulii proveniţi din
mişcarea capsulei sau din
întinderea sa.
 V   2

2
2
à Ligamentele articulare sunt formate din benzi
fibroase care se inseră pe capetele osoase
articulare, pentru a le menţine în contact.
à 



, ligamentele articulare pot
provenii din:
à - îngroşarea capsulei articulare ex.
ligamentele glenohumerale).
à -transformarea ligamentoasă a unor tendoane
musculare ex. ligamentul rotulian).
à - fascicule musculare atrofiate ex. lig.
acromiocoracoidian).
à - transformarea şi îngroşarea unor fascii
musculare ex. membrana interosoasă a
antebraţului).
à - oase sau catla e fibrozate ex. lig.
stilohioidian).
à 
 ocupată faţă de capsulă,
deosbim:
- 

 {  . Acestea sunt de fapt
îngroşări ale capsulei şi se găsesc în
grosimea acesteia ex. ligamentele
colaterale ale articulaţiilor degetelor
mâinii).
- 

 

  sau intracapsulare.
Acestea sunt interpuse între suprafeţele
articulare. Ele nu sunt intaarticulare,
deoarece sunt în afara membranei
sinoviale. Ele sunt 

{   


 ex. lig. încrucişate ale
genunchiului).
- 

  


 



{  . Acestea nu a ung în
contact cu capsula articulară.
à 
 
se descriu forme
variate de ligamente:
- benzi turtite, mai late sau mai
înguste, care sunt ma oritatea.
- lame late, cum ar fi membrana
interoasoasă a antebraţului.
- cilindru, cum este lig. rotund al
artic. coxofemurale.
- cordoane lig. colateral extern
al artic. genunchiului).
- evantai ex. lig. colateral
extern alartic.
temporomandibulare).
à Vascularizaţia şi inervaţia ligamentelor
este asemănătoare cu cea a capsulei
articulare. La fel se întâmplă şi cu
structura ligamentelor, care este
asemănătoare cu cea a capsulei.
Predomină fasciculele fibroase în
detrimentul fibrelor elastice, care sunt
slab reprezentate.
à Ligamentele sunt elemente rezistente
şi inextensibile, care nu permit
depăşirea limitei normale a mişcărilor.
potuşi, au un grad de flexibilitate, încât
să nu împiedice executarea mişcărilor.
½urerea este semnul solicitării intense
a acestor formaţiuni.
à Vîîî { 


  
{.
à ½atorită contracţiei tonice a muşchilor,
capetele articulare sunt menţinute în contact.
potodată, prin contracţie muşchii trag de
capsula articulară, atunci când aceştia au
fascicule destinate capsulei. Aceşti muşchi
împiedică prinderea capsulei în interiorul
articulaţiei.
à Vîîî  
 
 {
.
à Presiunea atmosferică acţionează prin
gradientul de presiune care apare între
presiunea exercitată pe suprafaţa articulară şi
presiunea exercitată pe suprafaţa
segmentului în care este aşezată articulaţia.
 Vî î {  
{ 
à Mi loacele de
alunecare sunt
reprezentate de
u membrana
sinovială şi
ulichidul sinovial.
 V.3.V. Membrana sinovială
à Membrana sinovială aderă intim de
suprafaţa interioară a capsulei articulare.
Aceasta se prezintă ca o lamă subţire,
netedă şi lucioasă.
à Marginea membranei sinoviale se inseră în
imediata apropiere a cartila ului articular.
Între aceste două formaţiuni rămâne o mică
suprafaţă osoasă acoperită de un strat
subţire fibrocartilaginos. ½eci membrana
sinovială se opreşte la foarte mică distanţă
de cartila ul articular, care rămîne neacoperit
de sinovială în cavitatea articulară.
Õ

{  {  
   { 

{ , mai aproape sau mai
departe de marginea suprafeţei
articulare,  
 

 
{ 


 
î ½acă capsula se
inseră în imediata apropiere a
cartila ului articular, membrana
sinovială se răsfrânge direct pe capsula
articulară. ½acă capsula este inserată la
depărtare de suprafţa articulară,
membrana sinovială se întinde mai
întâi pe porţiunea de os din apropierea
suprfeţei articulare, situată în interiorul
capsulei articulare.
½atorită numărului mare de vase din
componenţa sa, sinoviala este prima
formaţiune articulară care se
inflamează. În comparaţie cu capsula
articulară care poate fi sbţiată sau
perforată, membrana sinovială este
intodeauna intactă, continuă.
În cazul în care capsula este perforată,
faţa externă a membranei sinoviale
vine în contact cu alte elemente din
apropiere, cum ar fi muşchi, tendoane,
vase, nervi. Faţa internă a membranei
sinoviale delimitează cavitatea
articulară. ½eci, cavitatea articulară
este spaţiul virtual delimitat de
membrana sinovială.
 M 



  





  


J
 

 

  .

à VîîVîVî  
  

 




   {  { 
î
§ 

2 sau recesurile au
aspect de prelungiri externe
voluminoase, care herniază prin
orificii ale capsulei articulare.
omunicarea dintre fundul de sac
şi cavitatea articulară este foarte
mică şi are dimensiunea orificiului
capsulei.
Fiind foarte mari, fundurile de sac pot
încon ura tendoane sau pot să se
găsească sub muşchi, uşurându-le
alunecarea în timpul contracţiei fundul
de sac din urul tendonului porţiunii
lungi a bicepsului, sau fundul de sac al
muşchiului subscapular). Œnii autori
pestut) neagă apartenenţa iniţială a
fundurilor de sac la sinovială. Ei
consideră că fundul de sac este iniţial o
bursă extraseroasă, care ulterior a intrat
în legătură cu cavitatea articulară.
 


2
 sau foliculii, sunt
prelungiri externe mai mici ale sinovialei
articulare, care se insinuează între
ligamentele articulaţiei.
à VîîVîî  
  


 sunt reprezentate
de: ciucurii şi vilozităţile sinoviale.

{  sau plicile sinoviale plutesc liber în
cavităţile articulare. Ele sunt prelungiri
voluminoase ale membranei sinoviale. Aceste
prelungiri sunt dispuse în grupe, sau sunt
ramificate.
D

 sinoviale sunt mici şi au forme
diferite. Rolul ambelor forme de prelungiri
interne este de a umple anumite spaţii ale
cavităţii articulare. Prelungirile interne sunt
fixate prin bază de faţa internă a membranei
sinoviale. Baza se continuă spre interiorul
articulaţiei cu corpul, care pluteşte în
cavitatea sinovială. ½upă unii autori
prelungirile interne sunt formaţiuni reactive
la diverşi stimuli mişcare sau apăsare).
à VîîVî.D{   
  sunt bogate.
Arterele membranei sinoviale pleacă din arterele
capsulei şi formează reţele din care se desprind
capilare. În prelungirile interne pătrund capilare care
se dispun sub formă de anse. Venele sunt
voluminoase, toruase, neregulate, varicoase. Venele
sunt anastomozate multiplu. Ele formează spirale
sau ghemuri venoase şi se varsă în venele capsulei
articulare. Limfaticele sunt dispuse în două reţele:
una profundă care drenează în alta superficială şi
apoi spre ganglionii limfatici regionali. Nervii sunt
dispuşi în plexuri mielinice bine dezvoltate. Prezenţa
acestor nervi sugerează existenţa inervaţiei senzitive
a membranei sinoviale.
à Membrana sinovială are putere redusă de absorbţie.
Aceasta este cauza pentru care lichidele acumulate
în cavitatea sinovială sânge, puroi) nu se absorb.
 V.3.2. Lichidul sinovial
à Lichidul sinovial sau sinovia se găseşte în
cavitatea articulară. Este în cantitate foarte
mică şi are aspectul unui lichid vâscos, uşor
gălbui, clar, cu gust sărat şi reacţie alcalină.
onţine 95% apă, 3% proteine, lipide şi
săruri minerale. Lichidul mai conţine şi celule
descuamate de pe cartila ul articular şi
membrana sinovială.
à Lichidul sinovial are rol lubrifiant, dar şi de
curăţire. În acelaşi timp determină şi o
oarecare adeziune între suprafeţele
articulare. Mişcarea este principalul motor al
secreţiei de lichid sinovial. Lichidul sinovial
este rezultatul unui proces de transudare a
plasmei sanguine, din capilarele
perisinoviale în cavitatea sinovială.
 Vîî §
{ 
{

à Rolul articulaţiei constă în a da

posibilitatea oaselor să se mişte. Forma
suprafeţelor articulare condiţionează
felul mişcărilor şi invers. Influenţa
funcţiei asupra suprafeţelor articulare
este evidentă în cazul articulaţiilor
sinoviale.
à Între oasele unei articulaţii sinoviale se
pot efectua trei feluri de mişcări
elementare alunecarea, învârtirea sau
rostogolirea şi rotaţia).
à Alunecarea este mişcarea de deplasare a suprafeţelor
articulare puse în contact. În cadrul acestei mişcări,
suprafeţele care intră în contact nu se îndepărtează una
de alta. Mişcarea este comparată cu cea a unei sănii care
se deplasează pe zăpadă. Acst tip de mişcare are loc în
articulaţiile plane.
à În cazul mişcării de invârtire, la fiecare fază a mişcării alte
porţiuni din articulaţie vin în contact. Acest tip de mişcare
îl putem compara cu cel al unei roţi în mişcare. Exeplu
sunt articulaţia cotului sau a genunchiului.
à În timpul rotaţiei, care este o mişcare circulară, osul mobil
se mişcă în urul axului său longitudinal.
 6
J

à sunt semimobile.
à Sunt articulaţii formate din
suprafeţe articulare şi mi loace
de unire.
à Ex:
-
 
  


 
. ½iscul are forma
corpurilor vertebrale si prezintă la
periferie o serie de lame concentrice
din ţesut fibrocartilaginos, iar in
centru o substanţa gelatinoasa
numita nucleu pulpos.

 
  



 
 îVî   
{ 

à Suprafaţa articulară este

asemănătoare cu cea a
diartrozelor şi este
acoperită de un cartila
articular asemănător cu al
acestora. Suprafaţa
articulară este plană sau
uşor scobită.
 îî {  
 .
Mi loacele de unire sunt ligamentul interosos şi
ligamentele externe
à 2.V. V

 

  este o formaţiune
fibrocartilaginoasă, asemănătoare cu cea din
diartroze, cu excepţia faptului că
fibrocartila ul din amfiartroze ocupă tot
spaţiul dintre suprafeţele articulare. În acest
mod cavitatea articulară dispare complet,



    

{

 
{ î Fibrocartila ul se inseră
solid, prin două suprafeţe, pe cartila ul
articular al celor două oase care se
articulează. Astfel, oasele articulare sunt
ferm unite. Pericondrul este în continuarea
periostului de pe ambele capete osoase
articulare.
à Fibrocartila ele pot fi pline. În acest caz se
formează diartrozele propriu-zise, de care am
vorbit anterior. âteodată, în interiorul
fibrocartila ului apar cavităţi. Acestea sunt forme
de trecere între diartroze şi amfiartroze, cavitatea
din interiorul fibrocartila ului mimând cavitatea
diartrozică. Acestea se numesc diartroamfiartroze
şi au un grad de libertate mai mare decât al
amfiartrozelor propriu-zise.
à 2.2.2. V

 

 sunt
reprezentate de benzi rezistente care pot
da aspectul general de capsulă articulară,
cu porţiuni mai îngroşate, care sunt de
fapt ligamentele.
à Papilian împarte acest tip de articulaţii în
 , în care suprafeţele
articulare sunt unite printr-un cartila
hialin foarte aderent la suprafeţele
articulare ex. articulaţia dintre prima
coastă şi stern) şi simfize. La acestea din
urmă fibrocartila ul are de obicei formă
de disc ex. articulaţiile dintre oasele
pubiene). Prin osificarea ţesutului
cartilaginos sau fibrocartilaginos din
interiorul acestor articulaţii rezultă
Sinostozele, numite şi anchiloze.
 ë


à Sinartrozele, denumite
şi articulaţii fibroase,
sunt de fapt nişte
articulaţii fixe.
à În aceste articulaţii

 { {
, oasele
fiind strâns unite între
ele prin ţesut fibros
dens, rigid.
 ½eosebim mai multe tipuri de articulaţii fibroase
 V 
 

à sunt articulaţiile de la nivelul

oaselor craniului. Ele se mai
numesc şi sinfibroze. Între oasele
care formează sutura se găseşte o
lamă de ţesut fibros care a fost
respectată în timpul osificării.
Această lamă aderă la ambele
suprafeţe articulare osoase,
fixându-le strâns între ele. Ţesutul
fibros se continuă la exterior cu
periostul exocranian şi la interior
cu stratul fibros al durei mater.
 Ele se clasifică după forma suprafeţelor articulare în
à Sutura plană sau armonică, în care suprafeţele
articulare sunt plane ex. artic. internazală).
à Sutura dinţată, în care suprafeţele articulare
care se angrenează între ele sunt dinţate
ex.artic. frontoparietală).
à Sutura solzoasă sau scuamoasă se formează
prin suprapunerea suprafeţelor articulare care
sunt tăiate oblic în sensuri complementare.
ele două suprafeţe se suprapun sub formă de
solzi ex. artic. temporoparietală).
à Sutura schindileză. În acest tip de sutură, unul
din oase prezintă o creastă, iar celălalt un şanţ
în care intră creasta ex. artc. sfenovomeriană).
à La vârste de peste 45 de ani membranele
dintre oase se osifică producând o sinostoză.
    2

à este articulaţia
fibroasă dento-
alveolară care uneşte
dintele cu alveola
dentară. Ligamentul
de unire este alcătuit
din fibre radiare şi
circulare.
   



à sunt articulaţii în care

oasele articulare sunt
unite prin ţesutul fibros
al unor ligamente sau
membrane ex.
membrana interosoasă
a antebraţului sau
ligamentul
coracoacromial au
ligamentele galbene
dintre lamele
vertebrale).