STRATEGII REGIONALE DE

DEZVOLTARE ECONOMICA
MASTER TEHNOLOGII SI
INFORMATICA APLICATA
SAMBATA 13 SI DUMINICA 14 NOIEMBRIE
-CADRU LEGISLATIV IN ROMANIA
-CADRU INSTITUTIONAL IN ROMANIA
-CARTA VERDE SI ADR
-REGIUNI DE DEZVOLTARE
APLICATII
SAMBATA 27 SI DUMINICA 28 NOIEMBRIE
-DISFUNCTIONALITATI IN POLITICA DE
DEZVOLTARE REGIONALA IN ROMANIA
-DEZVOLTAREA REGIONALA IN UE
APLICATII
SAMBATA 4 SI DUMINICA 5 DECEMBRIE
-ANALIZA SWOT PENTRU FUNDAMENTAREA PDR
-ETAPE ALE ELABORARII STRATEGIEI REGIONALE
APLICATII
Politicile si strategiile de dezvoltare se
implementează la:
- Nivel global - zona de actiune a unor organisme
internationale (ONU, UNDP, NATO), a unor state cu
putere economico-militara mare (UE, SUA, Rusia,
etc.) sau a unor organisme economice internationale
(OPEC-Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol,
OECD-Organizatia pentru Cooperare Economica si
Dezvoltare etc.).
Miza interventiilor la acest nivel este construirea si
implementarea unor acorduri de comert dar si
elaborarea si derularea unor programe globale de
dezvoltare socio-economica.
Nivel transnational (macro-regiuni) - programe de
dezvoltare ce vizează regiuni largi ce acoperă
mai multe tari sau chiar continente; în cazul
României astfel de zone de cooperare care fac
obiectul unor politici aparte sunt, de exemplu,
regiunea Marii Negre si regiunea tarilor
Balcanice.
- Nivelul relatiilor bilaterale intre tari - realizarea
de strategii de cooperare intre doua tari în
vederea facilitării reciproce a proceselor de
dezvoltare socio-economica; cel mai adesea
aceste strategii iau forma tratatelor si acordurilor
de cooperare.
- Nivel national – elaborarea si implementarea de
politici si strategii nationale de dezvoltare socio-
economica; sunt în responsabilitatea guvernului
si a parlamentului.
- Nivel regional – elaborarea si implementarea de
politici si strategii regionale de dezvoltare socio-
economica
- Nivel judetean (sau districtual) - elaborarea si
implementarea de politici si strategii judetene de
dezvoltare socio-economica
- Nivel local - elaborarea si implementarea de
politici si strategii locale de dezvoltare socio-
economica
- Nivel organizational - programe ce urmăresc
dezvoltarea competentelor si a
eficientei organizationale; vizează, de regula,
organizatii publice si private
existente pe aria unei localitati. Programe similare
pot fi dezvoltate si la nivelele anterioare de
interventie.
- Nivel individual – programe ce vizează
dezvoltarea si realizarea capacitatilor si
potentialului uman; se adresează indivizilor si au,
de regula, o arie limitata de acoperire.
CADRU LEGISLATIV IN ROMANIA
SCURT ISTORIC
1994: Programul Naţional Indicativ pentru perioada 1994
– 1997, convenit între România şi UE conţine 4 priorităţi
printre care
• dezvoltarea sectorului IMM şi
• dezvoltarea regională
1996 – 1998: Programul PHARE pentru politica de
dezvoltare regională
• conştientizarea problemei şi
• fundamentarea cadrului juridic şi instituţional al
PDR
Iulie 1996: raportul "Disparităţi Regionale în România -
1990/1994"
Aprilie 1997: "Carta Verde privind dezvoltarea regională
în România"
Mai 1997: Conferinţă internaţională la Bucureşti,
• Guvernul României adoptă "Carta Verde" şi
principiile politicii de dezvoltare regională în România
1998 – 1999 – crearea cadrului legislativ
Iunie 1997 - iunie 1998: proiecte de lege pentru
dezvoltare regională în România
Iulie 1998: Legea nr. 151 privind dezvoltarea regională
în România
August 1998 - aprilie 2000 : Programul PHARE de AT
pentru crearea instituţiilor de dezvoltare regională în
România
Octombrie 1998: HG 634 privind normele metodologice
de aplicare a legii 151 şi regulamentul cadru de
organizare şi funcţionare a Consiliilor de
Dezvoltare Regională (CDR)
Noiembrie 1998 "Carta Verde a dezvoltării
rurale“ fundamentează Planul Naţional pentru
Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Programul
SAPARD
Decembrie 1998: HG 977 privind înfiinţarea ARD
HG 978 privind organizarea şi
funcţionarea ANDR
HG 979 privind reprezentanţii
Guvernului în CNDR
Decembrie 1998 - februarie 1999: formarea
celor 8 CDR (convenţii)
Decembrie 1998 - mai 1999: formarea celor 8
ADR (numire directori)
Iunie 1999 - ianuarie 2000: program de formare
profesională pentru personalul din cadrul ADR şi
ANDR
August 1999: prima fază de finanţare a unor
proiecte de dezvoltare regională în România
(fonduri Phare 1998 –cca. 16 MEURO)
Aprilie - noiembrie 1999: elaborarea primei
variante (experimentale) a Planului Naţional de
Dezvoltare şi a Planurilor de Dezvoltare
Regională
Decembrie 1999: înfiinţarea OPCP (Oficiul de
Plăţi şi Contractare PHARE) şi a Fondului
Naţional, în cadrul Ministerului de Finanţe
Mai 2000: comasarea ANDR cu ANIMM (OG 48)
şi reorganizarea
acesteia (HG 382); ANDR căpătă dimensiuni de
minister
Iulie - august 2000: semnarea contractelor de
finanţare a primelor proiecte de dezvoltare
regională
Septembrie 2000: înfiinţarea Agenţiei Naţionale
SAPARD - OUG 142 /2000 (aprobată prin legea 309
/2000), responsabilă pentru implementarea
tehnică şi financiară a Programului Special de Pre-
Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
Octombrie 2000: o nouă versiune a PND pentru
etapa 2000 – 2002
Decembrie 2000 : HG 1328 pentru aprobarea
Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul
României şi Comunitatea Europeană privind
utilizarea Fondului Naţional pentru ISPA;
între 2001 – 2004 peste 30 de proiecte mari de
infrastructură, cca. 2,0 mlrd. EURO, din care cca.
1,4 mlrd. fonduri nerambursabile
Ianuarie 2001: înfiinţarea Ministerului Dezvoltării şi
Prognozei prin HG nr. 16 MDP preia atribuţiile ANDR
privind politica de dezvoltare regională
Aprilie 2001: HG 399 privind concentrarea fondurilor
PHARE 2001 – CES şi a fondurilor de co-finanţare
corespunzătoare de la bugetul de stat, în 11 zone de
restructurare industrială cu potenţial de creştere
economică (ZRI)
Implementarea programului RICOP (Restructurarea
Întreprinderilor şi Conversie Profesională), din
fonduri UE 1999 (se încheie în oct. 2004)
• cca. 100 MEURO;
• componenta de finanţare a IMM-urilor (cca. 30
MEURO)
Mai – septembrie 2001: lansarea licitaţiilor
pentru fonduri Phare 2001
Iulie 2001: semnarea convenţiei privind
programul de twinning pentru
întărirea capacităţii instituţionale în domeniul
dezvoltării regionale (twinning-uri regionale şi o
coordonare la nivel naţional)
Decembrie 2001: o nouă versiune a PND pentru
etapa 2003 – 2005
Măsuri de reorganizare şi funcţionare a MDP în
februarie 2002 (HG 161) şi iulie 2002 (HG 758)
Aprilie – mai 2002: lansarea primelor programe
de twinning regional
Martie 2002: deschiderea capitolului 21 de
negociere cu UE privind politica regională
August 2002: HG 759 /2002 privind aprobarea
Planului naţional de acţiune pentru ocuparea
forţei de muncă (PNAOFM)
Septembrie 2002: HG 829 /2002 privind
aprobarea Planului naţional anti-sărăcie şi
promovare a incluziunii sociale (PNAinc)
Octombrie 2002: prima serie de STUDII DE
IMPACT privind integrarea României în UE, sub
egida Institutului European Român (IER)
• SI9 se referă la politica de dezvoltare
regională
Ianuarie 2003: lansarea componentei RU din Phare
2002 - CES
Mai 2003: lansarea programului multi-anual de
reabilitare a infrastructurii de apa din oraşele mici şi
mijlocii (SAMTID)
• peste 200 de localităţi urbane, cu peste 6
milioane de locuitori
• cca. 380 MEURO, din care 50% fonduri
nerambursabile UE prin
• 40 MEURO pentru faza pilot
Iulie 2003: HG 734 privind organizarea şi funcţionarea
MIE
• sunt preluate atribuţiile MDP privind dezvoltarea
regională
Programe de asistenţă tehnică pentru implementarea
proiectelor de infrastructură regională
Decembrie 2003: o nouă versiune a PND pentru
perioada 2004 – 2006
• este folosit un indicator agregat pentru
stabilirea cuantumului alocaţiilor financiare din
fonduri nerambursabile pe regiuni de dezvoltare
(prioritatea 5)
Ianuarie 2004: Programul Phare 2003 dispune
de 265,5 MEURO
Martie 2004: HG 402 privind organizarea şi
funcţionarea MIE;
• se organizează AM pentru POR
Mai 2004: a 2-a serie de SI impact privind
integrarea României în UE, sub egida IER
• SI6 se referă la Instrumentele Structurale
Iunie 2004: LEGEA 315 privind dezvoltarea regională în
România (legea 151 este abrogată)
• noua lege reglementează raporturile dintre CDR
şi CL şi CJ
August 2004: HG 1115 privind elaborarea în parteneriat
a Planului Naţional de Dezvoltare (vechea HG 1323
/2002 este abrogată)
August 2004: lansarea licitaţiei pentru proiecte de
Infrastructură Regională, care urmează să primească
finanţare prin Programul Phare 2004-2006 CES
• sprijinul UE, pentru 2004–2006, dedicat
infrastructurii de turism, afaceri şi transport > 150 de
milioane Euro
Septembrie 2004: Încheierea CAPITOLULUI 21
privind dezvoltarea regională şi coordonarea
Instrumentelor Structurale
• România obţine cca. 6,0 miliarde EURO
pentru perioada 2007 – 2009
Octombrie 2004: începe elaborarea PND şi POR
pentru perioada 2007 – 2009
Din 2005 – maturizarea sistemului
Ianuarie: depunerea primelor proiecte de
dezvoltare regională (infrastructură), pentru
selecţia la nivel regional, care solicită finanţare în
perioada 2004 - 2006
Aprilie: Semnarea tratatului de aderare
Elaborarea PND, POR şi POS-uri – consultări la toate
nivelurile
Formarea instituţiilor naţionale şi regionale responsabile
cu elaborarea şi implementarea POR
Pregătirea AM, OI pentru accesarea FS şi FC
Decembrie 2005: Finalizarea PND
2006: elaborarea CSNR şi a Planurilor Operaţionale
Iunie 2006: modificarea şi completarea LATU (legea
289 /2006) – se fac anumite corelări între activităţile de
AT şi U şi cele de DR
Legea 151 /1998 privind dezvoltarea regională în
România înlocuită de legea 315 /2004
A stabilit:
-obiectivele politicii naţionale:
• reducerea şi prevenirea disparităţilor
• integrarea politicilor sectoriale la nivel
regional
• stimularea cooperării inter-regionale
transfrontaliere
• pregătirea cadrului instituţional (nu mai apare
în L 315)
-cadrul instituţional şi competenţele :
• la nivel naţional: CNDR, ANDR (ulterior MDP, MIE)
• regional: CDR, ADR
- instrumentele specifice:
• fonduri (FNDR, FDR) şi planuri (PNDR, PDR)
Legea 315 /2004
POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ (PDR)
= ansamblul politicilor elaborate de Guvern, prin
organele administraţiei publice centrale, de
autorităţile administraţiei publice locale şi de
organismele regionale specializate, cu consultarea
partenerilor socio-economici implicaţi, în scopul
- asigurării creşterii economice şi dezvoltării sociale
echilibrate şi durabile ale unor arii geografice constituite
în regiuni de dezvoltare,
- îmbunătăţirii competitivităţii internaţionale a României
şi
- al reducerii decalajelor economice şi sociale dintre
România şi statele membre ale UE.
CADRUL INSTITUTIONAL IN ROMANIA
CONSILIUL DE DEZVOLTARE REGIONALĂ (CDR)
Organism deliberativ de coordonare – monitorizare a PDR.
Format din 4 reprezentanţi ai judeţelor componente
(PCJ+M+O+C).
În regiunea 8 “BI” are 14 membri (7 MB + 7 JI).
Atribuţii (15)
• Analizează şi aprobă programele şi strategia de
dezvoltare regională
• Sprijină elaborarea în parteneriat a PND
• Aprobă proiecte selectate regional sau transmite
portofoliul la CNDR
• Prezintă CNDR propuneri privind utilizarea FNDR
• Aprobă criteriile, priorităţile, alocarea şi destinaţia
FDR
• Coordonează activitatea, aprobă documentele ADR
• Urmăreşte utilizarea fondurilor alocate ADR
• Numeşte directorul ADR (prin concurs) şi
aprobă organigrama acesteia
CJ şi CGMB adoptă hotărări de aplicare a
HCDR!
AGENŢIA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ (ADR)
Organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate
publică, cu personalitate juridică care acţionează în
domeniul dezvoltării regionale.
Atribuţii (23):
• Elaborează strategia, planurile şi programele de
dezvoltare regională
• Asgură aplicarea planurilor şi programelor
aprobate de CDR
• Atrage surse de finanţare şi gestionează FDR
• Organizează competiţiile de proiecte şi propune
spre aprobare proiectele selectate pentru finanţare
• Asigură implementarea, monitorizarea şi
controlul proiectelor pt. DR
• Organizează şi dezvoltă parteneriate (vezi HG
1115 /2004)
• Participă la elaborarea PND

ADR are unitate de audit intern!

ADR este OI în utilizarea FS (conf HG 497
/2004)-POR
CONSILIUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE
REGIONALă (CNDR)
Compus din preşedinţii şi vicepreşedinţii CDR şi
la paritate cu numărul acestora din reprezentanţi
ai GuvRO desemnaţi prin HG.
• între 1999 şi 2001 - condus de Primul
Ministru
• între 2001 şi 2003 - conducerea şi
coordonarea au fost asigurate de MDP, iar din
iulie 2003 de către MIE
Atribuţii:
• Avizează politicile şi strategia naţională
pentru dezvoltare regională
• Avizează PND (aprobat de Guvern)
• Propune Guvernului programe prioritare
finanţate din FNDR;
• Aprobă criteriile, priorităţile şi modul de
utilizare a FNDR;
• Urmăreşte utilizarea fondurilor alocate ADR
• Aprobă utilizarea fondurilor de preaderare şi
listele de proiecte
• Urmăreşte realizarea obiectivelor dezvoltării
regionale în cadrul cooperării externe a regiunilor.
Rolul post-aderare – neclar!
1999 AGENŢIA NAŢIONALĂ DE DEZVOLTARE
REGIONALĂ (ANDR)
în 2001 funcţiile ANDR au fost preluate de MDP, iar din
iulie 2003 de MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE
(MIE)
Atribuţii în domeniul politicii regionale
- Coordonează şi monitorizează activitatea de
dezvoltare regională
- Coordonează procesul de evaluare a programului
Phare CES
- Propune CNDR finanţarea de programe şi proiecte de
DR
- Elaborează principiile, criteriile şi priorităţile şi modul de
alocare a fondului naţional
- Asigură managementul financiar şi tehnic al FNDR
- Asigură asistenţă de specialitate în regiuni
- Gestionează fondurile de dezvoltare regională
din fondurile de preaderare
- Participă la elaborarea PND
- Elaborează POR (în calitate de viitoare AM)
- Asigură preşedinţia şi secretariatul CNDR
Probleme ale cadrului instituţional al PDR
-Timpul scurt de implementare (lipsa unei perioade de
experimentare şi validare)
- Necesitatea aplicării unui proces de “învăţare din mers”
afluxul mare de informaţii care trebuie asimilate
procese paralele de formare şi implementare
lucrul “sub presiune”
- Instabilitatea structurilor organizatorice şi de personal (mai
ales la nivel central)
- Relaţiile dintre instituţiile nou create
comunicarea încă dificilă
lipsa unui mediu favorabil parteneriatului instituţional
-Credibilitate scăzută la nivelul opiniei publice
-Nesiguranţa finanţării costurilor instituţiilor (la nivel regional)
-Dificultatea distanţării de influenţele “politizate”
CARTA VERDE
În perioada febuarie 1996-31 ianuarie 1998
Guvernul României şi-a propus să stabilească
pregătirea unui set de principii fundamentale
pentru dezvoltarea unei politici regionale în
România, prezentat în Carta Verde. De fapt,
Carta Verde reprezintă un document de sinteză
care doreşte să pună bazele unor principii de
dezvoltare regională a României în vederea
realizării integrării la Uniunea Europeană.
Obiectivele politicii de dezvoltare regională
propuse în acest document sunt :
- pregătirea pentru integrarea în structurile
europene şi asigurarea eligibilităţii României
pentru a accede la fondurile structurale de
dezvoltare ale Uniunii Europene.
- reducerea disparităţilor existente între diferite
regiuni ale României
- integrarea activităţilor din sectorul public într-un
concept mai larg de dezvoltare regională.
Carta încearcă să evidenţieze ideea că structura
administrativ-teritorială a ţării (caracterizată prin
existenţa a 42 de judeţe) nu poate asigura o bază
eficientă pentru dezvoltarea regională. Astfel, pe
baza experienţei unor ţări ale Uniunii Europene
se propune să se utilizeze un număr mai redus
de macroregiuni de dezvoltare obţinute prin
asocierea mai multor judeţe determinate ca
făcând parte din aceste structuri pe baza unor
evaluări a indicatorilor de dezvoltare şi a
elementelor lor comune sau complementare.
Regiunile în număr de 8 sunt structurate astfel :
Regiunea 1: judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ,
Bacău, Vaslui
Regiunea 2: judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila,
Tulcea, Constanţa
Regiunea 3: judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa,
Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman
Regiunea 4: judeţele Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt
Regiunea 5: judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-
Severin
Regiunea 6: judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Satu Mare,
Maramureş, Bistriţa Năsăud
Regiunea 7: judeţele Alba, Sibiu, Braşov, Mureş,
Harghita, Covasna
Regiunea 8: municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
O agenţie de dezvoltare este principalul
organism local pentru definirea şi
implementarea unei strategii regionale
de dezvoltare.
ADR este o structură operaţională care
identifică probleme sectoriale sau
generale şi selectează o serie de
posibilităţi sau metodologii pentru
soluţionarea acestor probleme şi
promovează proiectele de
soluţionare ideală a problemelor.
Orice organizaţie care desfăşoară o misiune
de interes colectiv sau general pentru o
regiune. Din acest punct de vedere, agenţia de
dezvoltare trebuie să aibă o cooperare
semnificativă cu o autoritate locală sau
regională, pe probleme de management,
finanţare şi sarcini.
În acelaşi timp, trebuie să aibă o arie de
acţiune îndeajuns de mare, dar oricum mai
mică decât o ţară.
(Eurada, ’94)
Organizaţii independente, non-guvernamentale,
ale căror scopuri includ în principal, dezvoltarea
regiunilor, susţinerea administraţiei de stat în
implementarea sarcinilor legate de DR şi crearea
unei infrastructuri pentru realizare măsurilor de
restructurare.
(Polonia, 1996)
Sarcinile ce revin agenţiilor au legătură cu:
• pregătirea strategiei,
• atragerea participanţilor, inclusiv a celor politici, în
jurul strategiei,
• mobilizarea de fonduri care au un efect influent,
• identificarea proiectelor pilot sau demonstrative şi
asigurarea sprijinului financiar (cu atât mai mult cu
cât micro-proiectele oferă cel mai adesea returnarea
investiţiilor, având un efect demonstrativ şi de
formare considerabil, dând populaţiei locale
posibilitatea de a-şi recâştiga încrederea în propriile
capacităţi),
• asigurarea unei infrastructuri la scară redusă,
• atragerea investiţiilor din sectorul privat,
• menţinerea nivelului de calitate.
În concluzie:
Activităţile esenţiale ale agenţiei constau:
• în obţinerea consensului politic fata de strategia
respectivă şi
• asigurarea ca fondurile publice şi particulare vor fi
disponibile pentru realizarea acestor strategii.

Obiectivele AD sunt ghidate de trei consideraţii:

• consultarea şi cooperarea cu participanţii locali,
• complementaritatea şi dezvoltarea sinergiilor
dintre activităţi si obligaţii pentru actorii locali,
• parteneriat intre toţi actorii.
Caracteristici ale ADR-urilor
a. Aria: regională, sub-regională, locală
b. Tipologie:
• Create de autorităţi centrale, regionale, locale
• În parteneriat public-privat
c. Rol: strategic, operaţional, mixte
d. Mărimea: < 25 persoane; 25-50 persoane; >50
persoane
e. Forma juridică:
• SA, SRL, (SA public-privată)
• Asociaţie non-profit, fundaţie, ONG de
utilitate publică
• Organizaţie de drept public
• Alte forme
Rolul agenţiilor este diferit de la ţară la ţară în funcţie de:
- structura administrativă
- competenţe
- tradiţii
- factori conjuncturali (ex: politica UE şi FS)

Agenţii puternice cu orientare spre sectorul public

Austria, Germania, Luxemburg, Belgia,
Franţa, Finlanda

ADR cu rol foarte important

Franţa, Finlanda, UK, Irlanda, Olanda, Spania

P-P-P
UK, Irlanda, Olanda, Germania, Finlanda, Franţa
(SEM)
Sistemul de agenţii de dezvoltare în România
- în fază incipientă
- legat de autoritatea centrală
- autonomie şi motivare reduse
- proces lent şi întarziat de descentralizare
- cadru partenerial nefavorabil
- implicare redusă a sectorului privat
- există tentative de creare a unor forme specializate la
nivel judeţean, local (Timiş, Arad, Oradea, Iaşi etc.)
- experienţe ratate (cazul AD Bucureşti 2000)
- implementarea FS ar putea genera noi forme de AD
- POR 2007-2013 reprezintă sub 15% din sprijinul UE!
REGIUNI DE DEZVOLTARE

REGIUNE
O zonă de teritoriu cu un ansamblu de caracteristici
interne (proprii) distincte şi consistente, fie ele fizice
sau umane, şi care îi conferă o anumită unitate
semnificativă şi care o disting pe de altă parte de alte
zone învecinate (GU-Goddall)

2 aspecte majore:
a. delimitare după anumite criterii
b. nivel administrativ sub-statal
(Oxford dictionary)
CRITERII DE DELIMITARE A UNEI REGIUNI:
• Atribute fizice: geografie, climă
• Atribute culturale: limbă, etnicitate, istorie
• Caracteristici socio – economice: resurse materiale,
activităţi cu un anumit specific
• Altele: religia

Delimitări curente:
• Limite naturale
• Limite istorice
• Limite administrative
O DEFINIŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN:
“prin regiune de dezvoltare se înţelege un teritoriu
care formează, din punct de vedre geografic, o
unitate netă, sau un ansamblu similar de teritorii
în care există continuitate, în care populaţia
posedă anumite elemente comune şi doreşte să-
şi păstreze specificitatea astfel rezultată, şi să o
dezvolte cu scopul de a stimula progresul
cultural, social şi economic”.
ÎN UE REGIUNEA ARE O ANUMITĂ
SEMNIFICAŢIE
Consolidarea unităţii economice a Statelor
Membre
Reducerea disparităţilor dintre Statele Membre
“…să întărească unitatea economiilor lor şi să
asigure dezvoltarea armonioasă a acestora
reducând decalajul dintre diferitele regiuni şi
întârzierea celor mai puţin favorizate”
(preambulul tratatului de la Roma, 1957)
ROMÂNIA - REGIUNI - DEZVOLTARE REGIONALĂ
până în 1859 şi 1918: Mai multe regiuni istorice
1938 – 1940: Ţinuturi
1950 – 1968: Regiuni
1947- 1989: Regim autoritar / sistem centralizat de
planificare
1995: Asociere la UE
1998: Regiuni de dezvoltare
1999: Încep negocieri de aderare (Helsinki)
2004: Se încheie negocierile de aderare
2005: Se semnează acordul de aderare cu UE
2006: Se finalizează documentele de programare
2007: România devine membră a UE
STRATEGII DE DEZVOLTARE REGIONALA IN
ROMANIA

Elaborarea strategiei regionale presupune

parcurgerea următoarelor etape:
-analiza diagnostic a situaţiei dezvoltării
regionale;
-fixarea obiectivelor strategice;
-elaborarea variantelor pentru atingerea
obiectivelor;
-selectarea uneia dintre aceste variante.
În practică se delimitează trei obiective majore
ale strategiei dezvoltării regionale:
●realizarea unei distribuţii echilibrate a
veniturilor şi condiţiilor de viaţă pe plan
regional;
●restrângerea, între anumite limite, a şomajului
pe regiuni;
●diminuarea riscului scăderii populaţiei unei
regiuni ca urmare a emigrării.
În 1988 ONU recomanda 3 obiective pentru
strategiile de dezvoltare regională:
- încurajarea unei economii deschise,
competitive, în condiţiile asigurării protecţiei
mediului;
- crearea de locuri de muncă productive,
stabile pe termen lung;
- protecţia mediului natural, prin utilizarea mai
eficientă a resurselor neregenerabile şi
regenerabile.
Mai jos sunt prezentate, selectiv, obiective din strategiile
de dezvoltare regională a unor ţări din cadrul UE:
-formarea profesională şi crearea de noi locuri de
muncă;
-modernizarea agriculturii;
-dezvoltarea zonelor rurale;
-dezvoltarea infrastructurii;
-protecţia mediului;
- promovarea turismului;
-cooperarea regională;
-dezvoltarea serviciilor de consultanţă tehnologică;
-efectuarea de investiţii în centrele de cercetare;
-dezvoltarea incubatoarelor de afaceri;
-dezvoltarea unei economii de piaţă în fiecare regiune;
integrarea politicilor sectoriale la nivel regional;
atenuarea disparităţilor regionale existente
-acordarea de facilităţi oamenilor de afaceri şi
investitorilor;
-crearea condiţiilor pentru dezvoltarea durabilă;
-urbanizarea mediului rural;
-promovarea agriculturii organice;
-dezvoltarea economiilor alternative sau
complementare;
Principiile esenţiale ale politicii regionale, formulate în
cadrul UE, sunt:
-principiul subsidiarităţii, care presupune aplicarea
deciziilor la nivelul la care apar problemele de rezolvat
sau la care soluţionarea acestora se face optim;
-principiul concentrării sprijinului financiar, spre
regiunile cele mai sărace şi spre activităţile cu impact
maxim la nivel regional, acest principiu implicând
selectivitatea priorităţilor;
-principiul programări multi anuale, se referă la
integrarea armonioasă a obiectivelor şi poiliticilor într-o
strategie unitară a dezvoltării regionale;
-principiul subordonării, care afirmă
necesitatea subordonării planurilor de dezvoltare
regională unor obiective prioritare ale politicii
regionale
europene;
-principiul parteneriatului, afirmă necesitatea
cooperării între toţi partenerii publici sau privaţi,
implicaţi în procesul dezvoltării regionale, în toate
fazele folosirii fondurilor comunitare;
-principiul adiţionării sau a selectării proiectelor,
în scopul minimizării costurilor adiţionale,
-principiul cofinanţării, presupune ca fiecare program să
aibă asigurat suportul financiar necesar, incluzând şi
sprijinul financiar particular, internaţional sau de altă natură,
în afara celui public.
-principiul coerenţei, care presupune încadrarea eforturilor
pentru sprijinirea regiunilor într-o strategie de lungă durată,
proiectele de dezvoltare regională trebuind să fie corelate, şi
circumscrise planului general de dezvoltare;
-principiul evaluării, implică ca evaluarea să fie făcută atât
pe parcursul implementării proiectului, pentru a putea
interveni pentru corectarea devierilor, cât şi la finalizarea
proiectului, pentru a constata în ce măsură s-au atins
obiectivele;
-principiul sincronizării politicii regionale cu cea sectorială;
Principiile dezvoltării durabile pot inspira principii ale
politicilor de dezvoltare regională, precum:
-prevenirea poluării la sursă;
-integrarea acţiunilor de protecţie a mediului în
ansamblul politicilor de dezvoltare regională;
-încurajarea parteneriatului, inclusiv de tip voluntar;
-amplificarea cercetării-dezvoltării în domeniul
tehnologiilor curate;
-recurgerea, când este posibil, la materiale alternative,
reciclate;
-transferul către ţările mai puţin dezvoltate a inovatiilor
tehnologice.
In urma cu cca trei decenii, dimensiunea
regionala a inceput sa fie luata din ce in ce mai
des in calcul pentru gandirea si implementarea
politicilor de dezvoltare socio-economica
alături de nivele deja clasice (local si national) la
care astfel de politici si strategii erau
implementate.
Se vorbeste deja despre “noul regionalism” ca
reviriment al ideii de administrare regională si
construire regională a bunăstării. Exista mai
multe argumente care au sustinut aceasta
tendinta:
A. Nivelul national (centralizat) de planificare s-a
dovedit a fi prea greoi si prea ineficient pentru a
tine seama de specificul local si regional. Astfel,
critica adusa managementului public si presiunea
sociala creata pentru reformarea sistemului
centralizat de planificare a dezvoltării socio-
economice a determinat orientarea către un nivel
intermediar intre comunitătile locale si statul
national;
B. Nivelul local de gandire si implementare a
politicilor de dezvoltare este mult prea mic si
dificil de folosit, mai ales in cazul comunitarilor
relativ mici. Daca la nivelul marilor aglomerări
urbane (care sunt tot-odată si influente centre de
dezvoltare socio-economica) se practica cu
succes elaborarea politicilor de dezvoltare, la
nivelul comunitarilor locale mici acest lucru nu
mai este nici posibil si nici fezabil. Nivelul regional
apare astfel ca solutia optima care evita
atat localismul exagerat cat si generalizarea
neacceptabila a politicilor nationale
C. Regiunile au fost din totdeauna o realitate a
statelor nationale. Statele natiune au
fost mereu formate din regiuni care nu si-au
pierdut identitatea si nu s-au topit in
statul natiune. Regiunile au existat dintotdeauna,
chiar inaintea statelor natiune.
C. Aparitia unor studii si cercetari care au
demonstrat cat de importanta este
dimensiunea regională atat in influentarea
proceselor locale cat si in influentarea
proceselor nationale. Merita sa mentionam aici
lucrarea lui Robert Putnam „Cum functioneaza
democratiile” in care face o analiza deosebita a
rolului si importantei regiunilor.
D. Preferinta organismelor internationale
pentru dimensiunea regională. In cazul
nostru este vorba despre preferinta Uniunii
Europene pentru nivelul regional de
interventie. De altfel, inca de la inceputul
constructiei UE una din perspectivele
ce au animat acest proces a fost aceea a
unificarii statelor membre intr-o structura
federativa in care granitele nationale sa fie sterse
si acestea sa fie inlocuite cu o serie de noi granite
regionale.
Adoptarea unei perspective regionale are
avantaje:
- Mai buna adecvare a strategiilor la resurse si
potentialitati locale
- Oportunitati crescute de participare publica
- Cresterea responsabilizarii institutiilor
publice locale si regionale
- Reducerea distantelor sociale (distantele
dintre institutii si cetateni)
Dar si dezavantaje
- creste aparatul birocratic (adoptarea unei abordari
regionale implica, printre altele dezvoltarea unui aparat
administrativ suplimentar)
- lipsa competentelor la nivelul birocratiilor regionale –
delegarea unor responsabilitati care in mod traditional
erau asigurate la nivel central catre regiuni implica, cel
putin pe termen scurt o anumita lipsa a expertizei si
competentelor necesare.
- aparitia concurentei intre regiuni si posibilitatea dublarii
inutile a unor cheltuieli publice
- presiuni separatiste din partea unor regiuni –
adoptarea unei abordari regională alimenteaza tensiuni
istorice mai vechi si genereaza un cadru propice pentru
manifestarea presiunilor separatiste
-opozitie politica din partea guvernelor
centrale si locale care pierd parte din puterea
si parghiile de control.
Desi, numarul dezavantajelor si al pericolelor
pare sa fie destul de mare, majoritatea
dintre ele tin de domeniul probabilului si pot fi
minimalizate prin maniera in care se
adopta si se implementeaza politica regională de
dezvoltare
Aplicatii