Adolescenti pe mare - analiza literara de

Nichita STANESCU

Nichita STANESCU ADOLESCENTI PE MARE

Aceasta mare e acoperita de adolescenti care invata mersul pe valuri, in picioare, mai
rezemandu-se cu bratul de curenti, mai sprijinindu-se de o raza teapana, de soare.

Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect si ii contemplu ca la o debarcare.

O-flota infinita de yole. Si astept un pas gresit sa vad, sau o alunecare macar pan la genunchi in
valul diafan sunand sub lenta lor inaintare.

Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.

Poezia Adolescenti pe mare face parte din cel de al treilea volum de poezii al lui Nichita
Stanescu—Dreptul la timp (1965), celelalte doua anterioare fiind O viziune a sentimentelor
(1964), precedat de Sensul iubirii (1960). Deocamdata, aflat inca in faza mai ingenua, de
dincoace de setea de abstractiuni care il vor absoarbe in cele 11 elegii, poetul isi traieste emotiile
si sentimentele aproape corporal. Dorurile neimplinite sunt pe punctul de a se intrezari si
jubilatiile descoperirilor unor visuri ce par a se implini se revarsa in versuri fosnitoare ca niste
matasuri de mare pret. Desigur, motivul-imagine al sublimului mers pe valurile marii isi are
punctul de plecare in mitul biblic prea bine cunoscut:

„Si i-au vazand pre dansii (pe apostoli, n.n.) ca se chinuiesc vaslind, ca era vantul impotriva lor;
iar intru a patra streaje a noptii au venit la dansii umbland pre mare, si vrea sa treaca pre langa ei.
Iar ei vazandu-L pre dansul umbland pre mare, li s-a parut ca este naluca si au strigat. Ca toti L-
au vazut pre El si s-au turburat. Si El indata a grait cu dansii si le-au zis: indrazniti, Eu sunt, nu
va temeti!"

(Marcu, 6, 48-50)

„Si intrand in corabie, mergeau de cea parte de mare la Capernaum. Si iata intuneric s-a facut, si
nu venise catre ei Iisus. Si marea s-a ridicat, vant mare sufland. Deci vaslind ei ca la douazeci de
stadii, vad pre Iisus umbland pre mare, si apropiindu-Se de corabie; si s-au infricosat. Iar El au
zis lor: Eu sunt; nu va temeti".

(loan, 6, 17-20)
Ca sa poti merge pe valurile marii trebuie sa fii Iisus. Ca sa poti crede, sa fii sigur ca se poate
merge pe valurile marii, trebuie sa accepti miracolul divin, forta material-emotionala (punct
maxim, altfel spus, de manifestare a extazului liriC) ce poate transforma concretul in
imponderabil si invers. Poetul are, asa zicand, viziunea unor Iisusi-adolescenti, o superba,
fantomatica, magnifica, „infinita" flota de yole „care invata mersul pe valuri in picioare". O
contempla ca pe o debarcare a salvarii de pe plaja „taiata-n unghi perfect", inca neincrezator,
controland lucid incredibila minune, asteptandu-se la cate un pas „gresit", la vreo „alunecare", la
o scufundare macar pana „la genunchi in valul diafan" care „suna" sub inaintarea lor majestuoasa
(„sunand sub lenta lor inaintare"). Este, altfel spus, jubilatia aflarii fortei unei generatii, care e si
aceea a poetului, capabila sa infrunte, prin chiar puterea spiritului, vicisitudinile unor vremi
potrivnice. Varsta barbatiei pure, neintinate, a curajului mai presus de firea comuna a unei
generatii imbatranite, ingenuncheate, cu idealurile infrante, fara sperante.

Adolescenti pe mare este poezia „varstei de bronz" a lui Nichita Stanescu si a generatiei sale, mai
bine zis a generatiei aflate cu numai o jumatate de pas in urma sa. Ideea poetica e sustinuta de o
muzica a cuvintelor ce-i este specifica poetului, in o sintaxa dreapta, calma, fireasca, ritmata larg,
ca o respiratie a marii si a pamantului, cu rimele, fiecare la locurile lor, venite parca din
intamplare sub condei, la acest maestru al versului liber. Trimiterea la textul biblic am facut-o,
asa zicand, cu de la noi putere, fara vreun semn al poetului de trimitere intr-acolo. Ea poate fi
chiar involuntara, iesita din subconstientul inspiratiei, lucru cu atat mai uimitor, semn indubitabil
al unui poet marc in stare sa surprinda miscarile cele mai secrete ale sufletului. Lirismul este
absolut, cu atat mai mult cu cat textul ni se prezinta aproape nud, lipsit de orice artificii,
murmurat colocvial ca o proza oarecare, desfasurata mai curand mental, surdinizata la maximum,
discreta asemenea unei viziuni destinate numai initiatilor.

Poezia, cuprinsa in volumul "Dreptul la timp", reia simbolurile ascensionale ale

fiintei, ale "inaltarii in lume", in orizontul ontic, ilustrate si in "Dimineata marina"
si "O calarire in zori", din primul volum, "O viziune a sentimentelor" (1960).
Adolescenta, varsta a exploziei de viata, a elanurilor impetuoase, a-frumusetii si a
implinirii fiintei, se naste, ca Afrodita, din spuma si din valurile marii: "Aceasta mare
e acoperita de adolescenti/ care invata mersul pe valuri in picioare,/ mai
rezemandu-se cu bratul, de curenti,/ mai sprijinindu-se de-o raza teapana de soare."
Fiinta cosmica a omului se intemeiaza intre cer si pamant, nascandu-se din
imensitatea marii si pregatindu-se de zborul diafan catre inaltimi.
Contemplativ, usor ingrijorat de indrazneala gesturilor adolescentine, privind
imensa derulare a destinelor-corabii, poetul se intoarce catre mit, catre repere
fundamentale, cuprins de fiorul marilor miracole: "Eu stau pe plaja-ntinsa, taiata in
unghi perfect/ Si ii contemplu ca la o debarcare./ O flota infinita de yole. Si astept/
un pas gresit sa vad, sau o alunecare/ macar pan la genunchi in valul diafan/
sunand sub lenta lor inaintare,/ Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan/ au si deprins
sa mearga pe valuri, in picioare." Mersul pe valuri repeta gestul eristic, intamplat in
departare de timp, si confera omului puterea mantuirii de sine. Coborarea pe scara
temporala, pana in momentul redobandirii puterilor arhaice, plutirea lina, calma, pe
mare, ca un dans cosmic, sub semnul elementelor primordiale, soarele si marea,
confera acestui poem o substantialitate pregnanta.

TEMPERATURA

Notiunea de temperatura

Temperatura este o marime care caracterizeaza energia cinetica medie de

miscare a moleculelor gazului ideal.

Relatia dintre temperatura si energia cinetica medie este :

Ec=ľKT. Aceasta dependenta are sens fizic intrucat experienta arata ca la

aceeasi temperatura energiile cinetice madii ale moleculelor diferitelor gaze,
coincid.Temperatura este legata de cantitatea de caldura transmisa prin
schimbul de caldura intre doua corpuri. La contactul a doua corpuri, care au
temperaturi diferite, cantitatea de caldura se transmite de la corpul cu
temperatura mai ridicata la corpul cu temperatura mai scazuta. Cand
corpurile au aceeasi temperatura intre ele nu se produce schimb de caldura.
Din punct de vedere termodinamic temperatura caracterizeaza sensul
schimbului de caldura intr-un proces. Experienta arata ca sensul de
transmisie a caldurii este iontotdeauna de la corpul mai cald , care se afla in
echilibru termodinamic, spre corpul mai rece .

Temperatura este acea marime fizica prin care se caracterizeaza starea

termica a unui corp aflat in starea de echilibru termodinamic.

Unitatea de masura in SI este Kelvinul (K) sau gradul absolut. In practica

se mai utilizeaza si gradul Celsius (°C). Cand temperatura este exprimata in
grade absolute se noteaza cu T, iar atunci cand este data in grade Celsius se
noteaza cu t.

Instrumentele folosite pentru indicarea temperaturii corpurilor se numesc

termometre .

Termometrul indica temperatura, care datorita echilibrului termic, este

egala tu temperatura corpului cu care este pus in contact. Termometrul
primeste sau cedeaza corpului o cantitate de caldura , care trebuie sa fie
neglijabila pentru ca sa nu modifice sensibil temperatura corpului si indicatia
termometrului sa fie corecta.

Pentru etalonarea termometrelor se poate gasi un numar infinit de mare

de procedee, dar in practica se utilizeaza numai acelea care reprezinta
avantaje nete.

Unul din procedeele acceptate este si acela propus de Celsius . Gradul

Celsius este tocmai un grad centigrad.

Rezulta ca temperatura masurata in grade Celsius este relativa intrucat

se raporteaza la temperatura de topire a ghetii notata arbitrar cu 0°C.

Pentru construirea termometrelor se utilizeaza fenomene fizice si

substante diferite. Datorita naturii lor diferite, ele prezinta o variatie diferita
a proprietatilor in functie de temperatura. Astfel cu toate ca cele doua
puncte fixe sunt riguros determinate, divizarea intervalului in parti egale nu
este intotdeauna cea mai potrivita .

Pentru a evita masurarea inexacta a temperaturilor s-a introdus o noua

conventie prin care s-a ales un nou termometru drept termometru etalon iar
toate celelalte termometre s-a inpus sa fie gradate prin comparatie cu
acesta.

S-a convenit ca termometrul etalon sa fie un termometru cu gaz datorita

sensibilitatii lui, iar substanta termometrica sa fie hidrogenul.

Scara normala de temperatura foloseste hidrogenul ca substanta

termometrica. Aceasa scara este definita prin conventia Celsius. Scara de
temperatura Celsius obtinuta prin foplosirea termometrului etalon se
numeste scara normala de temperatura.

Scara normala de temperatura este o scara relativa . Cu ajutorul ei putem

stabili starea termica a unui carp prin comparatie cu cea a ghetii care se
topeste fara a o indica exact.

Marimea fizica care caracterizeaza direct starea termica a unui corp,

carese gaseste in echilibru termic se numeste temperatura absoluta.

Temperatura absoluta se masoara in grade Kelvin si se noteaza cu TK.

Definirea gradului Kelvin se face la fel ca si a gradului Celdius. In acest caz
scriem:Tf-Tt=100K si in relatie introducem valorile experimentale obtinute
pentru presiune in cazul termometrului cu hidrogen: Pf-Pt/Pt=0,3661 atunci
se obtine Tt=273,15 K.

Temperatura de topire a ghetii la presiune normala este egala cu 273,15

K si corespunzator, cea de fierbere a apei pure la presiune normala este de
373,15 K. Schematic legatura dintre temperaturile masurate pe scara Celsius
si Kelvin se exprima prin relatia : t°C=TK-273,15 .

Nivelul de zero al temperaturii pe scara absoluta se numeste zero

absolut.

La temperatura de zero absolut energia cinetica de translatie a

moleculelor este egala cu zero. Totusi miscarea nu se opreste complet
intrucat se pastreaza miscarea de rotatie de oscilatie in interiorul
moleculelor.

Astfel nu se poate trage concluzia ca la zero absolut inceteaza toate

miscarile. Miscarile executate de e molecule la zero absolut sunt denumite
uneori oscilatii la zero care corespund energiei cinetice de oscilatie minime
ce se poate atinge numai la aceasta temperatura . Conform legii lui Charles,
la T=0K si p=0 daca energia cinetica de deplasare a moleculelor este zero.
Atunci din: p0(1+α t)=0 avand in vedere ca p0=0, rezulta ca t0=-273°C .

Pentru gaze reale nu avem indeplinita vonditia V=0 la zero absolut, ceea
ce prezica legea lui Gay -Lussac. In realitate toate gazele la aceasta
temperatura sunt in stare lichida sau solida.

SCARI DE TEMPERATURA

Una dintre primele scari a fost cea conceputa de fizicianul german Gabriel Daniel
Fahrenheit, care situeaza, la presiune atmosferica standard, punctul de inghet si de topire al ghetii
la 32 grade F si punctul de fierbere al apei la 212 grade F.
In anul 1714 a construit doua termometre cu alcool cu care se putea masura relativ precis. In
acelasi an a folosit si mercur in termometre, continuand astfel lucrarea lui G. Amonton, care
studiase dilatabilitatea mercurului.
Pentru termometrele sale folosea mai multe scale, dintre care ultima - denumita ulterior cu
numele lui - lua ca puncte fundamentale trei temperaturi. Primul punct reprezenta temperatura
unui amestec de apa, gheata si sare de bucatarie, notata cu 0. Al doilea - temperatura unui
amestec de apa si gheata, notata cu 32, iar al treilea temperatura apei care fierbe, notata cu 212.
La unele scale mai vechi folosea si temperatura corpului omenesc sanatos ca unul din punctele
fundamentale.
In anul 1724 a explicat dependenta dintre temperatura de fierbere a apei si presiunea atmosferica,
a mai construit un nou densimetru si un termometru combinat cu barometru.
Gradul Fahrenheit este o unitate tolerata. Se mai utilizeaza in tarile anglo - americane. Unitatea
fundamentala pentru diferenta de temperatura este kelvinul (°K) si este acceptat ca unitate si
gradul Celsius (°C).

In anul 1742, Anders Celsius a propus o scara „inversa” scarii Celsius moderne, unde 0 era
temperatura de fierbere, iar 100 cea de inghet a apei. El a constatat ca temperatura de inghetare a
apei nu depinde practic de presiune. De asemenea, el a determinat cu o precizie remarcabila cum
depinde temperatura de fierbere a apei de presiunea atmosferica.
Celsius a folosit doua puncte fixe in scara sa: temperatura de topire a apei si temperatura de
fierbere a apei. Aceasta nu era o idee noua, Isaac Newton lucrand deja cu ceva asemanator.
Deosebirea era aceea ca Celsius a folosit temperatura de topire a apei si nu cea de inghet.
Experimentele pentru o buna calibrare a termometrului s-au desfasurat pe parcursul a doua ierni.
Repetand experimentul iarasi si iarasi, el a descoperit ca gheata se topeste intotdeauna la acelasi
punct de calibrare marcat pe termometru. El a descoperit un punct similar la fierberea apei,
punctul de evaporare a apei. Cand aceasta determinare se face cu o precizie ridicata se observa o
variatie a acestui punct in functie de presiunea atmosferica. In momentul in care se indeparta
termometrul de vapori, nivelul mercurului crestea putin . Acest fenomen se poate explica prin
racirea rapida si contractarea sticlei.
Cand Celsius a decis sa foloseasca propria scara de temperatura, el a ales punctul de fierbere a
apei pure la 0 °C (212 °F) si punctul de inghet (solidificare) la 100 °C (32 °F). Un an mai tarziu,
Frenchman Jean Pierre Cristin a propus o versiune inversata a scarii, cu punctul de inghet la 0 °C
(32 °F) si punctul de fierbere la 100 °C (212 °F), denumind-o Centigrad.
Celsius a propus o metoda de calibrare a termometrelor:
- se introduce tubul termometrului intr-un amestec de gheata pisata si apa pura si se marcheaza
punctul unde lichidul termometric (mercurul) se stabilizeaza; acest punct reprezinta punctul de
inghet/dezghet al apei;
- similar, se marcheaza punctul in care mercurul se stabilizeaza cand termometrul este tinut in
vapori de apa;
- se imparte lungimea dintre cele doua puncte in 100 de diviziuni egale.

Pentru lucrarile stiintifice, cea mai folosita este scara absoluta sau Kelvin, inventata de
matematicianul si fizicianul britanic William Thomson (1st Baron Kelvin).
Scara Kelvin este scara de temperatura termodinamica (absoluta) unde temperatura de zero
absolut (0 K) este cea mai scazuta temperatura posibila. Unitatea de masura a scarii Kelvin este
kelvinul (simbol: K), care este unitatea de temperatura in SI si este una din cele sapte unitati de
masura fundamentale.
Unitatea si scara Kelvin este definita, conform conventiilor internationale, prin doua puncte: zero
absolut si punctul triplu al apei. De asemenea, aceasta definitie leaga exact scara Kelvin de scara
Celsius. Zero absolut - temperatura fata de care nimic nu poate fi mai rece si la care in substanta
nu mai exista energie sub forma de caldura - este definita ca fiind exact 0 K si −273,15 °C.
Punctul triplu al apei este definit ca fiind la exact 273,16 K si 0,01 °C. Aceasta definitie are trei
consecinte:
- stabileste valoarea unitatii kelvin ca fiind exact 1 / 273,16 parti din diferenta dintre punctul
triplu al apei si zero absolut;
- stabileste ca un kelvin are exact aceeasi marime cu un grad de pe scara Celsius;
- stabileste ca diferenta punctelor de zero intre cele doua scari este exact 273,15 kelvini (0 K =
−273,15 °C si 273,16 K = 0,01 °C).

In tabelul de mai jos sunt prezentate cateva temperaturi de baza pe scara Celsius si
corespondentele lor pe alte scari.

Kelvin Celsius Fahrenheit

Zero absolut
(exact, prin definitie) 0 K −273,15 °C −459,67 °F
Punctul de topire al ghetii 273,15 K 0 °C 32 °F
Punctul triplu al apei
(exact, prin definitie) 273,16 K 0,01 °C 32,018 °F
Punctul de fierbere a apei 373,1339 K 99,9839 °C 211,9710 °F

1. Fenomenele atmosferice

a. Temperatura aerului:

Termometrul

 exprima gradul de incalzire a aerului;

 se masoara cu termometrul si se exprima in grade: Celsius sau Fahrenheit.
Functionarea termometrului se bazeaza pe faptul ca, atunci cand se incalzeste,
lichidul din rezervor se dilata, ocupand mai mult spatiu, iar cand se raceste, se
contracta. Pentru gradarea termometrului se iau ca puncte de referinta temperatura
de inghet (00 C) si de fierbere a apei (1000 C), la nivelul marii;

Incalzirea atmosferei

 sursa ei este Soarele. Din cauza vitezei sale mari, radiatia solara strabate
atmosfera fara sa o incalzeasca. Ajungand la suprafata terestra, radiatia solara este
absorbita de uscat si de apa, care retransmit apoi caldura catre atmosfera. Primele
se incalzesc paturile inferioare ale troposferei, pentru ca sunt in contact cu
suprafata terestra, iar de la acestea caldura se transmite si spre paturile mai inalte.
Rezulta ca atmosfera se incalzeste de jos in sus, prin intermediul suprafetei
terestre;
 temperatura aerului nu este aceeasi pe tot Globul, ci variaza de la un loc la altul si
de la un moment la altul.
Factorii care influenteaza temperatura aerului

 temperatura aerului variaza odata cu latitudinea, scazand de la Ecuator catre cei

doi poli. Cauza este scaderea unghiului pe care il fac razele solare cu suprafata
terestra, scadere determinata de forma Pamantului. Ca urmare, pe masura ce ne
apropiem de poli, cantitatea de caldura primita de scoarta terestra este tot mai
mica;
 temperatura aerului scade, pe masura cresterii altitudinii, cu cca. 60 C;
 temperatura aerului variaza in cursul anului in functie de anotimp. Diferentele de
temperatura dintre anotimpuri se simt mai mult in zona temperatav si mai putin in
zona calda. Cauza formarii anotimpurilor este miscarea de revolutie a
Pamantuluim, combinata cu inclinarea axei sale;
 temperatura aerului variaza in decursul a 24 ore, de la zi la noapte, dar si de-a
lungul zilei. Cauza este miscarea de rotatie a Pamatului. Cea mai mare
temperatura se inregistreaza la amiza, iar cea mai scazuta, inainte de rasaritul
Soarelui;:
 temperatura aerului variaza in functie de distanta fata de mare. Ca urmare a
faptului ca uscatul se incalzeste si se raceste de cca. doua ori mai repede decat
apa. Regiunile de langa apa au ierni mai calduroase si veri mai racoroase decat
cele din interiorul continentelor. Deci, in interiorul continentelor diferentele de
temperatura dintre vara si iarna sunt mult mai mari decat pe tarmuri.
 Temperatura aerului este influentata si de alti factori, precum: prezenta sau
absenta norilor, a curentilor marini (calzi sau reci), a vanturilor (calde sau reci), a
vegetatiei etc. Si activitatea omului poate influenta, intr-o masura mai mica,
temperatura aerului. Astfel, in orase temperatura este mai ridicata cu 10-20 C decat
in imprejurimi din cauza lipsei vegetatiei, a faptului ca betonul cladirilor si
asfaltul absorb mai multa caldura, precum si a caldurii emanate de uzine sau a
cantitatii mai mari de dioxid de carbon din atmosfera.

Masurarea temperaturii aerului

 se face in statii meteorologice raspandite pe tot Globul. Cu datele obtinute se

calculeaza temperatura medie zilnica, temperatura medie lunara si temperatura
medie anuala. Acestea se folosesc la intocmirea hartilor cu izoterme. Izotermele
sunt liniile care unesc punctele cu aceeasi temperatura medie si ne arata cum este
repartizata temperatura aerului pe Glob sau in diferitele regiuni ale planetei.

Temperatura aerului si modificarea reliefului

 temperatura aerului este si un agent modelator al scoartei terestre, mai ales prin
diferentele mari de temperatura de la iarna la vara si de la zi la noapte. Ziua, rocile
neprotejate de vegetatie, se incalzesc si isi maresc volumul, iar noaptea se
contracta, micsorandu-si volumul. Prin aceasta modificare repetata a volumului,
rocile sufera un proces de dezagregare care duce la formarea grohotisurilor si,
treptat, a nisipurilor.
b. Presiunea atmosferica

• ca toate corpurile, atmosfera are o greutate proprie. Prin urmare, atmosfera apasa
asupra suprafetei terestre cu o forta care se numeste “presiune atmosferica”.
aceasta nu se manifesta doar de sus in jos, ci in toate directiile;

• aceasta nu se manifesta doar de sus in jos, ci din toate directiile. Presiunea

atmosferica se masoara pe unitatea de suprafata, iar instrumentul de masurare se
numeste barometru;

• valoarea presiunii, citita pe barometru, se exprima in mm coloana de mercur.

Cand valoarea este de 760 mm coloana de mercur, avemde-a face cu o presiune
normala, cvare se inregistreaza la temperatura de 00 C si la 0 m altitudine<

• cand valoarea inregistrata este mai mare de 760 mm coloana de mercur, atunci
presiunea este inalta (sau maxima), iar daca valoarea inregistrata este mai mica de
760 mm, presiunea este joasa (sau minima);

• din cauza rarefierii aerului, presiunea atmosferica scade odata cu crsterea

altitudinii. In acelaasi timp, presiunea se modifica in functie de temperatura
aerului (scade odata cu cresterea temperaturii si creste odata cu scaderea
temperaturii);

• cand aerul se incalzeste, se dilata si se ridica, formandu-se un centru de joasa

presiune, numit ciclon. Cand este rece, aerul dvine mai dens si mai greu, aparand
astfel un centru de inalta presiune, numit anticiclon;

• in functie de acesti factori (temperatura si altitudinea), pe Glob s-au format zone

permanente de minima si de maxima presiune:

-zona minimelor ecuatoriale (de o part si de alta a Ecuatorului, pana la 50

altitudine);

-zonele maximelor subtropicale (la aproximativ 300 latitudine nordica si sudica);

-zonele minimelor subpolare (la aproximativ 600 latitudine nordica si sudica);

-zonele maximelor polare (in regiunea polilor);

c. Miscarile aerului

• aerul se deplaseaza prin miscari verticale si orizontale. Cauza deplasarii o

reprezinta incalzirea diferita a suprafetei terestre;
 • miscarile verticale pot fi ascendente, cel c se produc in zonele permanente de
minima presiune, dar pot fi si descendente – in zonele permanente de maxima
presiune;

• cele mai cunoscute miscari verticale sunt asa-numitele calme ecuatoriale. Acestea
sunt miscari ascendente;

• miscarile orizontale ale aerului se numesc vanturi si se produc din cauza diferentei
de presiune dintre doua zone. Vantul deplasarea orizontala a aerului dintr-o zona
cu presiune ridicata intr-o zona cu presiune joasa. Vantul are anumite
caracteristici, printre care mai importante sunt:

-directia (dinspre care bate);

-intensitatea (viteza cu care sufla).

• instrumentele de masurare folosite sunt girueta si anemometrul. Girueta masoara

directia vantului, iar anemometrul intensitatea;

• exista vanturi permanene, vanturi periodice si vanturi neregulate;

• vanturile permanente bat tot timpul anului. Se formeaza intre zonele de maxima
presiune permanenta si intre cele de minima presiune permanenta. Datorita
miscarii de rotatie, aceste vanturi sunt abatute de la directia lor normala (spre sud
sau spre nord9. Astfel, sunt deplasate spre dreapta in emisfera nordica si spre
stanga in emisfera sudica (raportarea se face la directia de deplasare;

• vanturile permanente sunt: alizeele, vanturile de vest si vanturile polare;

-alizeele sunt vanturi regulate care se formeaza intr maximele tropicale si minimele
ecuatoriale. Ele bat intre 300 si 50 latitudine nordica si sudica. In timpul verii, alizeele bat
intre 400 si 120 latitudine. Aceasta deplasare se datoreaza faptului ca, in vara
corespunzatoare fiecarei emisfere, zona calmelor ecuatoriale se extinde pana la 120
latitudine. Cauza este incalzirea mai puternica a emisferei respective;

-vanturile de vest se formeaza intre maximele tropicale si minimele subtropicale, deci

bat intre 400 si 600 latitudine nordica si sudica. Fiind deviate de la directia normala, bat
dinspre vest, de unde si denumirea lor. Aceste vanturi aduc precipitatii bogate pe coastele
vestice ale continentelor;

-vanturile polare (de est) bat dinspre maximele polare spre minimele subpolare,
aducand aerul rece al polilor;

• vanturile periodice sunt vanturi care isi schimba directia: o perioada bat dintr-o
directie, iar perioada calalta din directia opusa . cele mai importante vanturi
periodic sunt musonii si brizele;
 -musonii sunt vanturi care isi schimba directia de la iarna la vara. Se formeaza din
cauza incalzirii diferite a uscatului si a apei, ceea ce duce la diferente de presiune;

-cele mai puternice vanturi musonice se formeaza intre Oceanul Indian si sudul Asiei.
Musonul de vara, care bate din aprielie pana in octombrie dinspre ocean, aduce
precipitatii bogate, iar musonul de iarna, care bate din octombrie pana in aprilie, este
secetos;

-brizele sunt asemana toare musoniilor, dar isi schimba directia de la zi la noapte si
bat p suprafete restranse. Exista brize marine, formate din cauza incalzirii diferite a plajei
si a apei, si brize d munte – vale, formate datorita incalzirii diferitea vailor si a culmilor
invecinate;

• vanturile neregulate bat numai intr-o anumita regiune. Exista multe astfel de
vanturi. Printre cle mai cunoscute se numara Bora, care bate pe tarmul Marii
adriatice, si Mistralul, care bate pe valea Rhonului, spre Marea Mediterana;

-in Romania, cel mai cunoscut vant neregulat este Crivatul. Acesta bate dinspre nord-
nord-est, in anotimpul rece, si se resimte mai mult in estul si sud-estul tarii. Aparitia
crivatului se datoreaza deplasarii maselor de aer dinspre anticiclonul de deasupra
Campiei Ruse spre ciclonul format deasupra Marii Mediterane;

-un tip special de vant este cel generat de ciclonii tropicali. Acestia se formeaza
deasupra oceanelor calde, intre 100 si 200 latitudine nordica si sudica, de unde se
deplaseaza sub forma unor vartejuri uriase deasupra tarmurilor. In interiorul ciclonilor
tropicali, vantul are viteze foarte mari (100-200 km/h si chiar 500 km/h);

• ciclonii tropicali sunt insotiti de ploi puternice si provoaca mari daune regiunilor
prin care trec;

• vanturile contribuiesc la evaporarea apei, transporta aerul si, odata cu acesta,

vaporii de apa, aducand precipitatii. Ele ajuta si la raspandirea semintelor
plantelor si la polenizare;

• vantul are un rol important si in modelarea unor forme de relief. Astfel, in zonele
desertice, pe litoral sau in luncile raurilor, vantul spulbera nisipul, construind dune
de nisip. In Sahara, aceste dune se desfasoara pe suprafete mari, formand
adevarate campuri de nisip numite erguri, iar in locul in care a fost spulberat
nisipul ramane un platou stancos, numit hamada;

• tot vantul, incarcat cu particule de nisip, apa sau gheata, izbeste rocile, erodandu-
le in diferite forme. Astfel, la noi in tara au luat nastere Babele si Sfinxul, aflate in
Muntii Bucegi;

• din cele mai vechi timpuri, omul a ttiut sa foloseasca forta vantului. Mole de vant
erau destul de raspandite pana in urma cu un secol, peisajul unor regiuni fiind de
 neinchipuit fara acestea. De asemenea, pana la aparitia motorului cu aburi, vantul
era folosit pentru punerea in miuscare a corabiilor cu panze. In zilele noastre
vantul este din ce in ce mai important pentru obtinerea energiei electrice.

• Vanturile pot avea si efecte negative: distrug cladiri sau culturi agricole, atunci
cand sunt pra puternice, sau pot favoriza secetei.