Sunteți pe pagina 1din 283

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

COMENTARIU
***
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul I. INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI
DE RĂZBOI
Articolul 135. Genocidul
Articolul 136. Ecocidul
Articolul 137. Tratamente inumane
Articolul 138. Încălcarea dreptului umanitar internaţional
Articolul 139. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului
Articolul 140. Propaganda războiului
Articolul 141. Activitatea mercenarilor
Articolul 142. Atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională
Articolul 143. Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului
Articolul 144. Clonarea
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. Omorul intenţionat
Articolul 146. Omorul săvârşit în stare de afect
Articolul 147. Pruncuciderea
Articolul 148. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia)
Articolul 149. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
Articolul 150. Determinarea la sinucidere
Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 153. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă
Articolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 156. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect
Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă
Articolul 158. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare
Articolul 159. Provocarea ilegală a avortului
Articolul 160. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
Articolul 161. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul
pacientei
Articolul 162. Neacordarea de ajutor unui bolnav
Articolul 163. Lăsarea în primejdie
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII
PERSOANEI
Articolul 164. Răpirea unei persoane
Articolul 165. Traficul de fiinţe umane
Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
Articolul 167. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei
Articolul 168. Munca forţată
Articolul 169. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică
Articolul 170. Calomnia
Capitolul IV. INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. Violul
Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual
Articolul 173. Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual
Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 14 ani
Articolul 175. Acţiuni perverse
Capitolul V. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE,
DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
Articolul 177. Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale
Articolul 178. Violarea dreptului la secretul corespondenţei
Articolul 179. Violarea de domiciliu
Articolul 180. Încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
Articolul 181. Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale
Articolul 182. Falsificarea rezultatelor votării
Articolul 183. Încălcarea regulilor de protecţie a muncii
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
Articolul 185. Atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. Furtul
Articolul 187. Jaful
Articolul 188. Tâlhăria
Articolul 189. Şantajul
Articolul 190. Escrocheria
Articolul 191. Delapidarea averii străine
Articolul 192. Pungăşia
Articolul 193. Ocuparea bunurilor imobile străine
Articolul 194. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale
Articolul 195. Însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari
Articolul 196. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere
Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
Articolul 198. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor
Articolul 199. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală
Articolul 200. Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului
Capitolul VII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. Incestul
Articolul 202. Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor
Articolul 203. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului
Articolul 204. Divulgarea secretului adopţiei
Articolul 205. Abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor
Articolul 206. Traficul de copii
Articolul 207. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară
Articolul 208. Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte
imorale
Articolul 209. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte substanţe cu
efect narcotizant
Articolul 210. Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII
SOCIALE
Articolul 211. Transmiterea unei boli venerice
Articolul 212. Contaminarea cu maladia SIDA
Articolul 213. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale
Articolul 214. Practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice
Articolul 215. Răspândirea bolilor epidemice
Articolul 216. Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor
(mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor
Articolul 218. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotrope
Articolul 219. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope
Articolul 220. Proxenetismul
Articolul 221. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură
Articolul 222. Profanarea mormintelor
Capitolul IX. INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice
Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive,
bacteriologice sau toxice
Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea
mediului
Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice
Articolul 227. Poluarea solului
Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului
Articolul 229. Poluarea apei
Articolul 230. Poluarea aerului
Articolul 231. Defrişarea ilegală a vegetaţiei forestiere
Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere
Articolul 233. Vânatul ilegal
Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor
Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat
Capitolul X. INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false
Articolul 238. Dobândirea creditului prin înşelăciune
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare
Articolul 240. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe
garantate de stat
Articolul 241. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător
Articolul 242. Pseudoactivitatea de întreprinzător
Articolul 243. Spălarea banilor
Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
Articolul 245. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare
Articolul 246. Limitarea concurenţei libere
Articolul 247. Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei
Articolul 248. Contrabanda
Articolul 249. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale
Articolul 250. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea
lor cu timbre de control sau timbre de acciz
Articolul 251. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau
confiscate
Articolul 252. Insolvabilitatea intenţionată
Articolul 253. Insolvabilitatea fictivă
Articolul 254. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor
Articolul 255. Înşelarea clienţilor
Articolul 256. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea
populaţiei
Articolul 257. Executarea necalitativă a construcţiilor
Articolul 258. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de
locuit
Capitolul XI. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. Accesul ilegal la informaţia computerizată
Articolul 260. Introducerea sau răspândirea programelor virulente pentru calculatoare
Articolul 261. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic
Capitolul XII. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. Încălcarea regulilor de zbor
Articolul 263. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar,
naval sau aerian
Articolul 264. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport
Articolul 265. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite
Articolul 266. Părăsirea locului accidentului rutier
Articolul 267. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte tehnice
Articolul 268. Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de
transport
Articolul 269. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei
Articolul 270. Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului
Articolul 271. Blocarea intenţionată a arterelor de transport
Articolul 272. Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi
îndeplini obligaţiunile de serviciu
Articolul 273. Răpirea mijlocului de transport
Articolul 274. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de
tracţiune
Articolul 275. Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale
Articolul 276. Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor
Articolul 277. Folosirea unui autovehicul cu elementele de identificare false
Capitolul XIII. INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI ORDINII PUBLICE
Articolul 278. Terorismul
Articolul 279. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste
Articolul 280. Luarea de ostatici
Articolul 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism
Articolul 282. Organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea
Articolul 283. Banditismul
Articolul 284. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale
Articolul 285. Dezordini de masă
Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
Articolul 287. Huliganismul
Articolul 288. Vandalismul
Articolul 289. Pirateria
Articolul 290. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a
armelor şi a muniţiilor
Articolul 291. Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor
Articolul 292. Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea
substanţelor explozive ori a materialelor radioactive
Articolul 293. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corosive
Articolul 294. Transportarea ilegală cu transportul aerian a substanţelor explozive sau uşor
inflamabile
Articolul 295. Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive sau de a le folosi
Articolul 296. Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor
Articolul 297. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei
civile
Articolul 298. Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice
Articolul 299. Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii
Articolul 300. Încălcarea regulilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie
miniere
Articolul 301. Încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului
exploziei
Articolul 302. Iniţierea sau organizarea cerşetoriei
Capitolul XIV. INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală
Articolul 304. Calomnierea judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie
la înfăptuirea justiţiei
Articolul 305. Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei
Articolul 306. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate
Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii
Articolul 308. Reţinerea sau arestarea ilegală
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii
Articolul 310. Falsificarea probelor
Articolul 311. Denunţarea calomnioasă
Articolul 312. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă
Articolul 313. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii
Articolul 314. Constrângerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau traduceri incorecte
ori de a se eschiva de la aceste obligaţiuni
Articolul 315. Divulgarea datelor urmăririi penale
Articolul 316. Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi faţă de
participanţii la procesul penal
Articolul 317. Evadarea din locurile de deţinere
Articolul 318. Înlesnirea evadării
Articolul 319. Eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoare
Articolul 320. Neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată
Articolul 321. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor administraţiei penitenciarului
Articolul 322. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în penitenciare
Articolul 323. Favorizarea infracţiunii
Capitolul XV. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢIE DE
RĂSPUNDERE
Articolul 324. Coruperea pasivă
Articolul 325. Coruperea activă
Articolul 326. Traficul de influenţă
Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
Articolul 329. Neglijenţa în serviciu
Articolul 330. Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite
Articolul 331. Refuzul de a îndeplini legea
Articolul 332. Falsul în acte publice
Capitolul XVI. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE GESTIONEAZĂ
ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII NESTATALE
Articolul 333. Luarea de mită
Articolul 334. Darea de mită
Articolul 335. Abuzul de serviciu
Articolul 336. Depăşirea atribuţiilor de serviciu
Capitolul XVII. INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI SECURITĂŢII
DE STAT
Articolul 337. Trădarea de Patrie
Articolul 338. Spionajul
Articolul 339. Uzurparea puterii de stat
Articolul 340. Rebeliunea armată
Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a
Republicii Moldova
Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau
a Prim-ministrului
Articolul 343. Diversiunea
Articolul 344. Divulgarea secretului de stat
Articolul 345. Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale
sau religioase
Articolul 347. Profanarea simbolurilor naţional-statale
Articolul 348. Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere
Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a
unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească
Articolul 350. Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei
Articolul 351. Uzurparea de calităţi oficiale
Articolul 352. Samavolnicia
Articolul 353. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de
la concentrările rezerviştilor
Articolul 354. Eschivarea de la mobilizare
Articolul 355. Eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile serviciului de alternativă
Articolul 356. Eschivarea pe timp de război de la îndeplinirea prestaţiilor
Articolul 357. Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii
întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă
Articolul 358. Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică
ori implicarea minorilor în aceste acţiuni
Articolul 359. Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale
Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor,
ştampilelor sau sigiliilor
Articolul 361. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false
Articolul 362. Trecerea ilegală a frontierei de stat .
Articolul 363. Folosirea ilegală a însemnelor Crucii Roşii
Capitolul XVIII. INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiunilor
de serviciu
Articolul 366. Insultarea militarului
Articolul 367. Ameninţarea şefului
Articolul 368. Acte de violenţă săvârşite asupra şefului
Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care
trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, dacă între ei nu există raporturi de subordonare
Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii
Articolul 371. Dezertarea
Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar
Articolul 373. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi obiectelor ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur
Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă
Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor militare
Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea securităţii
publice
Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar
Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar
Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar
Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar
Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor
Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor
Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie
Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului
Articolul 386. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma
Articolul 387. Predarea de bună voie în prizonierat
Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat
Articolul 389. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
Articolul 390. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare
Articolul 391. Încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
Articolul 392. Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element protector în timpul
conflictului armat
Articolul 393. Infracţiunile săvârşite de civili
ABREVIERI:
abr. = abreviat, abreviere
alin. = alineat şi derivatele
AP = revista Avocatul poporului
art. = articol şi derivatele
BNM = Banca Naţională a Moldovei
cap. = capitolul şi derivatele
CC = Codul civil
CCA = Codul contravenţiilor administrative
CE = Consiliul Europei
CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului
CEl = Codul electoral
CEx = Codul de executare
CF = Codul familiei
CFisc. = Codul fiscal
CG = Convenţiile de la Geneva din 1949
CIP = Curtea Internaţională Penală
CÎS = Camera Înregistrării de Stat
CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale
CM = Codul muncii
CP = Codul penal
CPC = Codul de procedură civilă
CPP = Codul de procedură penală
CRM = Constituţia Republicii Moldova
CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DE = Dicţionarul enciclopedic, Cartier, 2000
Dec. CA = Decizia Curţii de Apel
Dec. Tr. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române
DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale
DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
FMI = Fondul Monetar Internaţional
HG = Hotărârea Guvernului
HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
JM = Judecătoria Militară
M = monitor şi derivatele
MA = Ministerul Apărării
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
MF = Ministerul Finanţelor
MO = Monitorul Oficial
MS = Ministerul Sănătăţii
nr. = număr şi derivatele
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite
ord. = ordin şi derivatele
p. = punct şi derivatele
pag. = pagina şi derivatele
PPA = Primul Protocol adiţional
rec. = recomandare şi derivatele
reg. = regulament şi derivatele
rez. = rezoluţie şi derivatele
RM = Republica Moldova şi derivatele
RND = Revista Naţională de Drept
sec. = secţiune şi derivatele
sent. = sentinţa şi derivatele
SFS = Serviciul Fiscal de Stat
TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
TVA = taxa pe valoarea adăugată
ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
USM = Universitatea de Stat din Moldova
PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
Articolul 135. GENOCIDUL
Săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau
religios, a vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului;
d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;
e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică
totală sau parţială,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept internaţional
penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la prevederile art.2 al Convenţiei pentru
prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1, pag.100-104).
2. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiunile orientate spre a nimici în totalitate sau în
parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin vreuna din următoarele fapte:
a) Omorârea membrilor acestui grup. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare a laturii
obiective este identică cu cea prevăzută în art.145 CP.
b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului. Activitatea infracţională a
acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art.151 CP.
c) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului. Activitatea infracţională se
realizează prin avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea procreării în
sânul grupului.
d) Traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv. Această formă de activitate infracţională constă în
distrugerea indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se contra voinţei membrilor grupului într-o
altă colectivitate sau grup.
e) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică
totală sau parţială. Sunt cunoscute următoarele modalităţi de realizare a acestei activităţi infracţionale:
neasigurarea asistenţei medicale, crearea unor condiţii inumane de existenţă: hrană, locuinţă, obiecte
vestimentare.
3. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă şi prin existenţa unui scop urmărit de făptuitor -
în mod special - nimicirea în totalitate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios.
4. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 136. ECOCIDUL
Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a resurselor
acvatice, precum şi săvârşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă ecologică,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar cido în
latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau regionale cu
consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la menţinerea securităţii
omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi garantat
dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând convenţiile respective
(Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la
19.09.1979; Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în zonele transfrontaliere, adoptată
la Espoo, Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a
se vedea TI, vol.7, pag.59-65), şi-a demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul
că distrugerea mediului duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din CRM proclamă
dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios din punct de vedere
ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive...".
5. Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei;
intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot provoca sau au provocat o
catastrofă ecologică.
Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune acţiuni
intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit mediu sau regiune
într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de impurificare a
aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri industriale, agricole,
comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite de legislaţie.
Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau globale,
ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl).
6. La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din Codul silvic,
Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc.
7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 137. TRATAMENTE INUMANE
(1) Supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în mod
intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor,
prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi al
organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte persoane căzute sub puterea
adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt
justificate de un tratament medical în interesul lor
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(2) Săvârşirea faţă de persoanele indicate la alin.1 a uneia dintre următoarele fapte:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată prealabilă şi
fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege,
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(3) Torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a persoanelor
menţionate la alin.1,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi
inalienabile constituie baza libertăţii, a justiţiei şi a păcii în lume.
2. Termenii şi noţiunile folosite în desemnarea conceptului de tratament inuman sunt explicate şi
utilizate în sensul pe care li-l oferă Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime,
inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 (TI, vol.1, pag.129-144) şi PPA la
CG (TI, vol.5, pag.194-196), semnat la 12 august 1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate
internaţionale (art.8):
a) supunerea unei persoane la tratament inuman se realizează prin orice metode de lipsire a
persoanei de condiţii elementare de viaţă, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală
etc., greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral;
b) termenul tortură desemnează orice act prin care i se provoacă persoanei suferinţe de natură fizică
sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii
sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită
că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv
bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt
provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau
la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane;
c) prin sintagma mari suferinţe se înţelege durerea fizică sau morală, starea persoanei care resimte
puternic o durere fizică sau psihică;
d) noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei supuse tratamentului
inuman este explicată în comentariul la art.151 CP;
e) prin termenii răniţi şi bolnavi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care, ca urmare a unui
traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mintale, au nevoie de îngrijiri
medicale şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopotrivă, lăuzele, nou-
născuţii şi alte persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, cum ar fi infirmii şi
femeile însărcinate, şi care se abţin de la orice act de ostilitate;
f) prin noţiunea de prizonier de război se înţelege o persoană care ia parte la ostilităţi şi cade în
mâinile părţii adverse. Prizonierul de război este presupus a fi şi, în consecinţă, este protejat de prevederile
celei de-a III-a Convenţii de la Geneva, atunci când el revendică statutul de prizonier de război sau rezultă
că are dreptul la statutul de prizonier de război;
g) este considerată civilă orice persoană care nu aparţine uneia din categoriile prevăzute în art.4 A 1),
2), 3) şi 6) al celei de-a III-a CG şi în art.43 al PPA. În caz de îndoială, persoana respectivă va fi
considerată civilă (art.50 PPA). Populaţia civilă cuprinde toate persoanele civile. Prezenţa în mijlocul
populaţiei civile a persoanelor izolate care nu corespund definiţiei de persoană civilă nu privează această
populaţie de calitatea sa;
h) prin noţiunea de personal sanitar civil se înţelege totalitatea angajaţilor care au în funcţie îngrijirea
bolnavilor şi răniţilor în armată sau a civililor în unităţile de întremare şi de diagnosticare;
i) prin personal al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia se înţelege totalitatea angajaţilor
în organizaţia internaţională a Crucii Roşii şi în alte societăţi naţionale voluntare de asistenţă, recunoscute
legal şi autorizate de către o parte la conflict;
j) prin termenul naufragiaţi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care se află într-o situaţie
periculoasă pe mare sau în alte ape, ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care loveşte nava sau
aeronava care-i transportă, şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceste persoane, cu condiţia ca ele
să continue să se abţină de la orice act de ostilitate, vor continua să fie considerate naufragiaţi în timpul
salvării lor până vor fi dobândit un alt statut în virtutea Convenţiilor sau a PPA la CG;
k) prin supunere a unei persoane la experienţe medicale biologice sau ştiinţifice se înţelege folosirea
persoanei ca material viu pentru efectuarea unor anumite experimente. Pentru existenţa infracţiunii în
această modalitate este necesar ca experienţele la care este supusă persoana să nu fie justificate de un
tratament medical în interesul ei.
3. Alin.2 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante care se referă la formele de realizare a
laturii obiective:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului presupune
determinarea persoanei de a se încadra efectiv în forţele armate ale adversarului sau de a presta nişte
servicii în favoarea acestora;
b) luarea de ostatici presupune lipsirea de libertate a uneia sau a mai multor persoane drept represalii
ori impunerea adversarului la o anumită conduită. Prin ostatic se înţelege o persoană dintr-un teritoriu
ocupat în timp de război, reţinută de ocupant drept garanţie pentru a preveni acte ostile împotriva sa. Pentru
intensificarea presiunilor, ostaticii sunt ameninţaţi cu moartea. Pentru a exista componenţa de infracţiune
dată, nu are însemnătate numărul persoanelor luate ca ostatici şi nici durata reţinerii lor în această stare;
c) deportare înseamnă a trimite forţat persoana din teritoriul în care se află în teritoriul statului străin,
inamic, sau într-un alt teritoriu ocupat de inamic. Pentru existenţa infracţiunii nu are importanţă numărul
persoanelor deportate, durata deportării şi distanţa. Latura obiectivă a infracţiunii de deportare este
realizată chiar dacă a fost deportată o singură persoană;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal. Prin dislocare se înţelege o mutare forţată
dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiaşi stat. Numărul persoanelor dislocate şi durata dislocării
nu au un rol hotărâtor la calificarea infracţiunii de tratamente inumane. Prin lipsire de libertate se înţeleg o
serie de acţiuni prin care se restrânge libertatea persoanei aflate sub puterea forţei inamice: amplasarea
persoanelor în lagăre sau în alte locuri de detenţie. Pentru ca infracţiunea să fie calificată ca atare, această
acţiune trebuie să fie lipsită de temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal, fără judecată prealabilă şi
fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege, înseamnă pronunţarea unei sentinţe
de condamnare nerespectând procedura legală stabilită de lege şi neglijând mijloacele prin care se asigură
învinuiţilor o judecată legală (dreptul la apărare, dreptul liber la justiţie, dreptul de a nu fi judecat sau
pedepsit de două ori pentru una şi aceeaşi faptă etc.).
4. Alin.3 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) pentru noţiunea de torturare a se vedea comentariul termenului tortură efectuat la p.2 lit.b) al
art.137;
b) termenul mutilare desemnează acţiunile de a mutila şi rezultatul ei, adică a tăia, a amputa o parte a
corpului, a schilodi, a desfigura;
c) termenul exterminare înseamnă a ucide, a nimici, a masacra, a stârpi în masă;
d) executarea fără judecată legală a persoanelor menţionate în alin.1 înseamnă a aduce la îndeplinire
o hotărâre a unei instanţe ilegale.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă.
6. Subiect al infracţiunii de tratament inuman poate fi orice persoană civilă sau militară care a atins
vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 138. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI UMANITAR INTERNAŢIONAL
(1) Executarea unui ordin nelegitim care conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.137
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Darea de către şef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare a
unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de infracţiuni prevăzute la art.137, dacă lipsesc
semnele unei infracţiuni mai grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(3) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiilor de
preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.
1. Toate unităţile armate care iau parte la conflictele militare sunt puse sub o comandă care răspunde
de conduita subordonaţilor şi asigură un regim de disciplină internă pentru a asigura respectarea regulilor
de drept internaţional aplicabile în conflictele armate (a se vedea art.43 PPA). Ordinul are valoare juridică
dacă este emis şi se încadrează în limitele competenţelor funcţionale ale emiţătorului.
2. Prin ordin se înţelege o dispoziţie cu caracter obligatoriu, scrisă sau verbală, emisă de o persoană
oficială pentru a fi executată de subalterni. Pentru elucidarea noţiunilor de ordin nelegitim (ordin sau
dispoziţie ilegală) şi ordin vădit nelegitim (ordin sau dispoziţie vădit ilegale) a se vedea prevederile alin.5
şi 6 art.364 CP.
3. Infracţiunile mai grave decât cele de încălcare a dreptului umanitar internaţional sunt genocidul,
omorul etc. Prin infracţiuni mai grave se înţeleg crimele pentru care este posibilă aplicarea pedepsei cu
închisoarea pe un termen de peste 15 ani sau detenţiunea pe viaţă, deci infracţiuni deosebit de grave şi
excepţional de grave.
4. Părţile la conflictul militar trebuie să-i însărcineze pe comandanţii militari în ceea ce-i priveşte pe
membrii forţelor armate puse sub comanda lor, precum şi cu privire la celelalte persoane aflate sub
autoritatea lor pentru a le împiedica să comită infracţiuni prevăzute de CG, să le pedepsească şi să le
denunţe autorităţilor competente (TI, vol.5, pag.241).
5. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiunilor de preîntâmpinare
a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137 CP ca rezultat al unei atitudini
neglijente sau neconştiincioase faţă de ele constituie modalităţile de realizare a laturii obiective prevăzute
de alin.3 art.138 CP.
Noţiunile de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare sunt analoage cu cele expuse în
comentariul art.329 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 şi 2 ale articolului supus analizei se realizează
prin intenţie directă. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în alin.3 se realizează din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii de încălcare a dreptului umanitar internaţional poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, îşi face serviciul militar sau care se încadrează în categoria de
combatant. Subiectul infracţiunii prevăzute de alin.2 şi 3 este unul special - şeful, comandantul militar.
Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA
RĂZBOIULUI
(1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Ducerea războiului
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea
războiului, se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În plan universal
războiul este considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale.
2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a ONU
agresiunea era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii
teritoriale ori a independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod este incompatibil cu Carta ONU".
Art.2 al aceleiaşi rezoluţii prevede că folosirea forţei armate, prin violarea Cartei, de către un stat care
acţionează primul constituie dovada suficientă, prima facie a unui act de agresiune.
3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de
declanşare şi de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată, determinarea
termenelor şi a amploarei conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea rezultatelor agresiunii etc.).
4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se realizează
scopul de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea forţelor armate într-o
regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor antrenamente tactice apropiate de luptele
reale, creşterea producţiei industriale de război: armament, tehnică militară; pregătirea surplusurilor de
hrană, medicamente, lubrifianţi şi carburanţi, activizarea acţiunilor de informare asupra statului şi zonei
respective, pregătirea rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi etc.).
5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului, realizarea
actului concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia.
6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat.
7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat străin sau
orice tip de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din teritoriul statului atacat,
bombardarea sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a constituit ţinta agresorului, blocarea
porturilor şi a frontierelor statului atacat, folosirea armatei altui stat aflate în baza unor acorduri pe
teritoriul statului atacat, folosirea bandelor de mercenari etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui război
agresiv se caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie directă.
9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului poate fi
preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia supremă de conducere în
stat: preşedintele parlamentului, primul ministru.
Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI
(1) Propaganda războiului, răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la
război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvârşite verbal, în scris, prin
intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3
la 8 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de până la 5 ani.
(2) Săvârşirea acţiunilor prevăzute la alin.1 de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere
se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 8 la 12
ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al Pactului
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice propagandă în favoarea
războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o
incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39).
2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în favoarea
războiului.
3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă aducerea la
cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop înrădăcinarea în
conştiinţa membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a războiului.
4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi tip de
manifestare, de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral sau în scris, prin
intermediul radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc.
5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o persoană cu
înalte funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP).
6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii, a prevăzut urmările
prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit.
7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP - persoana cu înaltă funcţie de
răspundere, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR
(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acţiuni militare
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor
într-un conflict armat sau în acţiuni militare,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.
1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea
omenirii. Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei internaţionale
împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul căreia se stipulează că
mercenarii sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care violează principiile dreptului
internaţional, cum ar fi suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi
autodeterminarea popoarelor.
2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în
străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care ia parte la
ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv promisă, de către o
parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având
un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al unei părţi
la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor
armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în
misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv" (art.47 PPA la CG, în TI, vol.5,
pag.215).
3. Noţiunea mercenar este descifrată şi în art.130 CP.
4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg acţiunile de
luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a două sau
mai multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar.
6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea mercenarului angajat
în conflictele armate sau în acţiunile militare.
7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii
mercenarilor, adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc.
8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele militare
sau în acţiunile militare.
9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord între state,
care se soluţionează prin implicarea forţelor armate.
10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale statelor
implicate în conflictul armat.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă. Persoana care
recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale,
prevede urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de violenţă în schimbul unei remunerări
materiale.
12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR SAU INSTITUŢIILOR CARE
BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ
Atacul asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale, persoane care beneficiază de protecţie internaţională conform prevederilor tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi asupra oficiilor sau locuinţelor acestora,
dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau complicaţiilor internaţionale,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Drept bază juridică pentru protecţia persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională în dreptul internaţional servesc prevederile convenţiilor internaţionale: Convenţia de la
Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile
consulare din 24 aprilie 1963, Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra
persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie
1973, Convenţia privind reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale cu caracter
universal din 1975 de la Viena, Convenţia europeană asupra terorismului din 1976 etc.
2. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este descifrată în art.1 al
Convenţiei cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o
protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973: "Orice şef de stat, inclusiv
fiecare membru al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor constituţionale funcţiile şefului
statului şi orice şef de guvern sau orice ministru al afacerilor externe, dacă o asemenea persoană se găseşte
într-un stat străin, precum şi membrii familiei sale care îl însoţesc; oricare reprezentant, funcţionar sau
personalitate oficială a unui stat şi orice funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al organizaţiei
interguvernamentale care, la data şi în locul unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei sale, a
localurilor sale oficiale, a domiciliului privat sau a mijloacelor sale de transport, are dreptul, conform
dreptului internaţional, la o protecţie specială împotriva oricărui atentat la persoana, libertatea sau
demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu ei".
3. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este stipulată în articolul 122 CP.
4. Noţiunea de misiune diplomatică desemnează un oficiu sau o reprezentanţă diplomatică cu grad de
ambasadă sau de legaţie, care este creată prin acordul dintre state în urma stabilirii relaţiilor diplomatice.
Misiunea diplomatică a unui stat se bucură de inviolabilitatea localului, arhivelor, documentelor,
corespondenţei. Angajaţii misiunii diplomatice - agenţii diplomatici şi consulari (şi membrii familiilor lor)
- se bucură de inviolabilitatea domiciliului, a propriei persoane, imunitate de jurisdicţie, scutiri de taxe şi
impozite personale.
5. Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce se materializează într-
o acţiune îndreptată împotriva persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională.
6. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care se află
persoana ce se bucură de protecţie internaţională sau a statului reprezentat de o asemenea persoană sau a
oricărui alt stat cu scopul de a fi atras în conflicte militare. Prin complicare a relaţiilor internaţionale se
înţelege întreruperea relaţiilor diplomatice, a relaţiilor contractuale, a altor relaţii dintre statele implicate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, indiferent de motiv, în scopul de a
provoca război sau de a complica relaţiile internaţionale.
8. În calitate de subiect apare orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 143. APLICAREA MIJLOACELOR ŞI METODELOR INTERZISE DE DUCERE A
RĂZBOIULUI
(1) Aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de
ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Orice stat care foloseşte arme nucleare sau termonucleare trebuie să fie considerat violator al Cartei
ONU, deoarece acţionează contrar spiritului legilor umanităţii şi comite o crimă contra umanităţii şi
civilizaţiei (a se vedea Rezoluţia ONU 1653/XVI din 14 noiembrie 1961).
2. Dreptul internaţional interzice armele şi metodele de război: armele chimice, armele bacteriologice
(biologice), capcanele, otrăvurile, armele nucleare, armele incendiare, orice metode şi mijloace de război
ecologic, armele şi/sau metodele care produc inevitabil moartea ori suferinţe inutile: proiectilele de calibru
mic, gloanţele "dum-dum", gazele asfixiante, toxice sau similare, otrăvurile sau armele otrăvite, proiectilele
cu schije nelocalizabile, tehnicile de schimbare a mediului în scopuri militare.
3. În art.35 din Titlul III Mijloace de luptă. Statutul de combatant şi de prizonier de război, Sec.I
Metode şi mijloace de luptă (PPA la CG, TI, vol.5, pag.189-258) se stipulează: "1. În orice conflict armat,
dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat. 2. Este interzis să se
întrebuinţeze arme, proiectile şi materiale, metode de luptă de natură să provoace suferinţe inutile. 3. Este
interzis să se întrebuinţeze metode şi mijloace de luptă concepute pentru a cauza, sau de la care se poate
aştepta că vor cauza pagube excesive, de durată şi grave mediului natural".
4. Dreptul umanitar interzice atacurile fără discriminare. În sensul prevederilor art.51 PPA, prin
atacuri fără discriminare se înţeleg:

• atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;


• atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ce nu pot fi îndreptate împotriva unui
obiectiv militar determinat, sau
• atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate şi care
sunt capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bunuri cu caracter
civil.

5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP.


6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, adică făptuitorul este
conştient de caracterul devastator al acţiunilor pe care le întreprinde, prevede urmările şi doreşte în mod
conştient aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului, declanşarea şi/sau ducerea
războiului.
7. Subiect al infracţiunii de aplicare a mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului este
persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 144. CLONAREA
Crearea fiinţelor umane prin clonare
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
1. Termenul clon defineşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată. Prin
clon se mai înţelege şi "un grup de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex prin care nucleul se
divide indirect) dintr-un singur ascendent". Membrii unui clon sunt identici genetic, au acelaşi genotip,
adică au aceeaşi totalitate de proprietăţi ale organismului la un moment dat sau, altfel zis, toţi indivizii
manifestă aceeaşi informaţie genetică: dimensiuni, comportare, formă, culoare, funcţii fiziologice,
compoziţie chimică, structură internă şi externă, structură microscopică şi macroscopică etc.
2. A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii, iar clonare
constituie acţiunea de a clona şi rezultatul ei.
3. ONU, Adunarea Parlamentară a CE, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre să interzică
crearea fiinţelor identice prin clonare sau oricare alte metode (Anexa I. 14 mai 1997 - Rezoluţia
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană - Raportul directorului general al
OMS Hirishi Nakajima Clonarea, tehnologiile biomedicale şi rolul normativ al OMS; Anexa II. 26 iunie
1997 - Extras din comunicatul final al Summitului din Deniver despre clonajul uman; Anexa III. 25
februarie 1997 - Declaraţia secretarului general al CE; Anexa IV. 11 martie 1997 - Atitudinea Comisiei
Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; Anexa V. 12 martie 1997 - Rezoluţia
Parlamentului Europei despre clonaj; Anexa VI. 28 mai 1997 - Avizul grupei de consilieri pentru etica
biotehnologiei de pe lângă Comisia Europeană: aspecte etice ale tehnicilor de clonaj; Anexa VII.
Amsterdam 16-17 iunie 1997. Consiliul Europei. Concluziile preşedinţiei; Avizul nr.202 (1997) al
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind proiectul de protocol adiţional la Convenţia
Drepturilor Omului şi a Biomedicinii referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane. Anexa I).
4. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se realizează prin orice intervenţie având drept scop crearea
unei fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin intenţie directă, fiindcă făptuitorul
conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad sub incidenţa art.144 şi le doreşte.
6. Subiect al infracţiunii de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
CAPITOLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT
(1) Omorul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(2) Omorul săvârşit:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) cu intenţii huliganice;
d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) profitând de starea de neputinţă a victimei;
f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani.
(3) Omorul săvârşit:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
c) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra unui militar în timpul sau în legătură
cu îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor de serviciu;
f) de două sau mai multe persoane;
g) de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1) sau (2);
h) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
i) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi însoţit de viol;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
m) la comandă
se pedepseşte cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate
ilegală care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o acţiune (de
împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi, provocare a unei
emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei moartea, folosire a unor animale sălbatice,
folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar
numai în acele cazuri în care făptuitorul avea obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii
persoanei. De exemplu, mama nu-şi hrăneşte copilul.
4. Deosebim trei categorii de omor: a) simplu (alin.1 art.145 CP); b) agravat (alin.2 art.145 CP); c)
omorul deosebit de grav (alin.3 art.145 CP).
5. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin.1 art.145 CP,
poate fi comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia intenţiilor huliganice şi
interesului material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii personale, din cauza certurilor, în timpul
unei bătăi, al efectuării unui experiment ştiinţific etc.
6. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei.
7. Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.2 art.145 CP) presupune întrunirea concomitentă a trei
condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei şi până în
momentul executării omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în funcţie de calităţile
subiective ale făptuitorului, precum şi de celelalte împrejurări ale cauzei. O persoană poate avea nevoie de
un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar
într-un interval de timp foarte scurt. O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de
reflectare, de chibzuire asupra modului în care va săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut
posibilitatea să mediteze, să cântărească şansele de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă,
circumstanţa premeditării se exclude. În sfârşit, pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în intervalul
de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului,
făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să consolideze decizia luată şi să asigure
realizarea ei. De exemplu, pregătirea instrumentelor şi mijloacelor pentru săvârşirea omorului. Dacă
lipseşte vreuna dintre condiţiile menţionate, omorul este simplu, nu agravat.
Premeditarea atribuie omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o concentrare
a forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei, asigură acestuia şanse
sporite de reuşită.
8. Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.2 art.145 CP) este cel săvârşit în scopul de a obţine
un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic.
Potrivit p.10 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele despre
omorurile intenţionate, drept omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat omorul intenţionat,
săvârşit cu scopuri de a primi un venit material pentru vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau
drepturi la primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din partea unei terţe persoane etc.) sau cu
intenţia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea
obligaţiunilor patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.).
Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; este
suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului.
Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că
lipseşte intenţia de a dobândi un câştig material.
Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată în
concurs (lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP), deoarece tâlhăria nu este prevăzută de dispoziţia
art.145 CP.
9. Omorul săvârşit cu intenţii huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP). Imboldurile huliganice conţin
caracteristica generală a unui grup întreg de motive diferite, pentru care este comună lipsa de respect faţă
de societate. Din rândul lor fac parte motive ca ştrengăria, străduinţa de a sfida opinia publică, manifestarea
unei bravuri la beţie, demonstrarea brutală şi făţişă a puterii faţă de cei din jur, înjosirea şi intimidarea lor
etc.
Conform p.11 al HP CSJ din 15 noiembrie1993, drept omor din intenţii huliganice trebuie calificat
omorul săvârşit din imbold huliganic de un făptuitor ce manifestă lipsă de respect faţă de societate,
neglijează regulile de convieţuire socială şi normele morale, fără vreun pretext sau din cauze neînsemnate
pentru omor intenţionat.
Intenţiile huliganice sunt un semn obligatoriu, constitutiv al componenţei omorului săvârşit din
intenţii huliganice, de aceea un concurs ideal al huliganismului (art.287 CP) şi omorul din intenţii
huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP) se exclud. Anume asemenea indicaţii sunt menţionate în HP CSJ din 15
noiembrie 1993: "Dacă vinovatul pe lângă omorul din intenţii huliganice a mai săvârşit şi alte acţiuni
intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o lipsă vădită de respect faţă de societate,
atunci faptele comise trebuie calificate potrivit art.145 şi 287 CP". Cu alte cuvinte, este posibil numai un
concurs real de infracţiuni, dacă omorul a precedat sau după el au urmat acţiuni huliganice.
Deseori intenţiile huliganice se îmbină cu asemenea motive ca mânia, gelozia, răzbunarea, pasiunea
sexuală, lăcomia etc., care nu sunt semne constitutive ale componenţei omorului din intenţii huliganice. Ele
trebuie luate în consideraţie numai la individualizarea răspunderii penale.
10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a
celor obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei organizaţii
nestatale sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar
constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile lit.c) alin.3 art.145 CP), pentru a-i împiedica să
înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de serviciu sau cea obştească. Un asemenea omor poate fi
săvârşit şi din motive de răzbunare împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a
îndeplinit datoria de serviciu sau obştească.
Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu - aceasta
şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această agravantă, fiindcă acţiunile
ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în lipsa altor agravante, constituie un
omor simplu.
Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în legătură cu
îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul
când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare.
11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP). Pentru
aplicarea agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de neputinţă
de a se apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei.
Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor
împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau
psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare de epuizare fizică,
cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei
trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună
victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a
omorului, care, după săvârşirea omorului, sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor.
A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea de
neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar făptuitorul
nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă.
12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2 art.145 CP)
presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu timpul comiterii,
sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor menţionate. În toate aceste trei
cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de înlesnire a acestor infracţiuni sau a unei
răzbunări, sau al ascunderii acestor activităţi infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea sau luarea
persoanei în calitate de ostatic se încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea vieţii
persoanei, dar şi relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea libertăţii
persoanei sau a securităţii publice.
13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP) presupune
uciderea a doi sau mai multor oameni.
Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a mai multor
persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în mâncarea destinată
mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele persoane). A doua opinie, susţinută şi
de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii sale din 15 noiembrie 1993, presupune că
rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin acţiuni diferite, dar cuprinse de unitatea intenţiei şi
săvârşite, de regulă, concomitent.
Mai corectă ni se pare prima opinie, deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această agravantă
de agravanta prevăzută de lit.g) alin.3 art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat), care, evident, presupune
săvârşirea omorurilor prin acţiuni diferite.
Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă
atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele persoane,
avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit.a) alin.3 art.145 CP.
Dacă rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o singură
persoană, unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri consumate nu mai
există, deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un omor consumat şi o tentativă
de omor, urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP şi potrivit
art.27, literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu excepţia literei a) alin.3 art.145 CP.
Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13 alin.2),
potrivit cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate conform
prevederilor art.89 sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem lua în consideraţie
pentru calificare de două ori una şi aceeaşi faptă.
14. În cazul unui omor săvârşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate (lit.b) alin.3 art.145
CP), agravanta se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima
infracţiunii.
Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Calitatea de soţ (soţie) rezultă
numai dintr-o căsătorie legal încheiată. Nu se cere ca la data săvârşirii omorului soţii să fi convieţuit în
fapt. Dacă calitatea de soţ a încetat ca urmare a divorţului, sau dacă căsătoria făptuitorului cu victima a fost
anulată, sau dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-o căsătorie nulă, fapta, în lipsa altor agravante,
constituie omor simplu. Omorul săvârşit asupra concubinului este de asemenea un omor simplu.
Potrivit art.134 CP, sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora,
precum şi verii primari.
Sunt recunoscute ca rude apropiate şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Rude apropiate sunt considerate persoanele care cad sub incidenţa prevederii art.134 CP.
Calitatea de soţ (soţie) sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o circumstanţă
personală, de aceea în caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge asupra participanţilor.
De exemplu, inculpatul care îşi ucide soţia, în timp ce alt inculpat, prieten al primului inculpat, ţinea
victima pentru a nu se putea apăra, răspunde pentru omor deosebit de grav (lit.b) alin.3 art.145 CP), iar
participantul, în lipsa altor agravante, - pentru omor săvârşit de două sau mai multe persoane (art.145 alin.3
lit f).
15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP) presupune
suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile criminale ale
făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este
necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu
certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a
determinat să săvârşească acest omor, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie
calificate ca o tentativă (art.27 şi lit.c) alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii
faptei, că victima este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate ca un
omor simplu.
16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea
unei persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii care este un omor cu
circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că victima nu a împlinit vârsta de
optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv, situaţia cunoaşterii cu certitudine de către
vinovat că victima este un minor.
17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură cu
îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se deosebeşte de omorul
în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti numai prin
statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP.
Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a înainta
cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi
organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor departamentală (deputaţii, conducătorii,
adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale, judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie,
inspectorii de stat etc.).
În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii naţionale, ale
afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie.
18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se cer luate în
consideraţie faptele la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 din art.42 CP,
trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar în acelaşi
moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului;
c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe persoane,
dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori. Dacă la săvârşirea
omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie
calificate conform situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din art.145 sau art.42 şi lit.f) alin.3 art.145 CP.
De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un omor, acţiunile
autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.145 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1
art.145 CP. În cazul în care instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii de omor,
acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar acţiunile coautorilor - potrivit
lit.f) alin.3 art.145 CP.
19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.1
sau 2 este prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a infracţiunii
săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu
condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1 sau 2
art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele internaţionale. Prin
Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO, precum şi Protocolul nr.7. Iar
conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi
se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile
aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre
definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind aplicarea
în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17, precum şi de procurorul general
al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29
septembrie 2000, potrivit cărora condamnările anterioare trebuie luate în consideraţie doar la
individualizarea pedepsei penale. Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie
numai faptele pentru care făptuitorul încă nu a fost condamnat.
Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un omor
prevăzut de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice pregătire sau
tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt condamnate în aşa mod, ele nu
pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor consumat, deci în aceste cazuri agravanta în
cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor,
agravanta poate fi aplicată conform art.26 sau 27 CP.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator,
instigator sau complice.
20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h) alin.3
art.145 CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă anormală spre
cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe.
Potrivit p.15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în
care, înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă torturilor,
schingiuirilor, batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bună-ştiinţa vinovatului au
fost îmbinate cu aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite (aplicarea unui număr mare de leziuni
corporale, folosirea unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa
îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se poate manifesta de asemenea prin săvârşirea
omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei, când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le
pricinuieşte acestora mari suferinţe.
Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept bază
pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită.
Omorul intenţionat comis în stare de afect şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor lit.d)
art.117 CP, se califică numai în baza art.146 CP.
21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum
şi cel însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant.
Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei, martorului,
persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le nimici. Prin înlesnirea
săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care, după închipuirea ucigaşului, poate să
împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu
precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită
gravitate. Nu interesează dacă scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau
nu realizat.
Prin omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în procesul
luptei cu victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita demascarea, precum şi
omorul comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa opusă. Ţinând cont că prin aceasta se
săvârşesc două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3 art.145 CP
şi lit.f) alin.3 art.171 CP.
22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau
religioasă (lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care este
suficientă pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de persoanele altei
naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii sale şi, dimpotrivă,
imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni.
Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse naţiuni, rase sau
confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială (cel puţin din partea
vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul omorului. În unele cazuri
concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor ostile în alte baze, de exemplu, în
baza condiţiilor de trai - nu pot împărţi sectoarele pentru păşunatul vitelor, nu se pot înţelege în privinţa
ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii de trai.
De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care aparţine
făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană de aceeaşi
naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei de altă etnie sau
uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni duşmănie sau ură socială
naţională, rasială sau religioasă.
23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane (lit.k)
alin.3 art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa mai multor
persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor, tragerea unui foc de armă într-
o mulţime de oameni.
Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat, săvârşit prin
mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit dacă vinovatul, realizând
intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit mijloace de omor periculoase nu
numai pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii
altor persoane acţiunile vinovatului trebuie calificate, în afară de agravanta în cauză, şi în baza art.151, 152
sau 153 CP, care prevăd responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale
sau ale sănătăţii.
24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a persoanelor
aduse în instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente, încăierări etc.), sau a
altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei.
Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe
speciale pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de autor,
coautor poate fi şi o altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale specialiştilor.
Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM.
Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane apropiate sau de
a efectua un experiment medical.
25. Omorul săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei
persoane în scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista şi alte
motive, din solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu eterodoxii etc.
Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a contribuit la
săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc. trebuie trasă la
răspundere penală potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP.
26. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145 CP, atunci,
potrivit lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din art.145 CP. De
exemplu, a fost săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va clasifica numai în baza lit.m)
alin.3 art.145 CP, indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b), alin.2 art.145 CP.
27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea se
va efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită.
28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o concurenţă a
normelor juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate numai în baza art.283 CP
(banditism). De aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, potrivit cărora
faptele menţionate constituie un concurs de infracţiuni.
29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT
Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau de
insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut
avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
[Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă
sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut
avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de acţiunile
sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le conduce. În acest
caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei, important este a nu confunda
starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de
iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei
tulburări psihice.
În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată o
circumstanţă atenuantă.
5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la integritatea
corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică -
ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art.146 CP
numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra violenţei ilegale, pentru că în acest caz
ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;
b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se
consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al înjosirii cu
adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a
avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei, călcarea cu
automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o
înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de afect
şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată după aceasta şi
se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după acţiunile ilegale
ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate fi calificat potrivit art.146
CP.
7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în prezenţa
circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai potrivit art.146 CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 147. PRUNCUCIDEREA
Omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama
care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de
naştere,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul
naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu
diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate de
legislaţie, de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici un termen
formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în cauză să fie rezolvată în
mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile art.147 CP, potrivit cărora timpul
stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile: timpul naşterii sau imediat după aceasta.
5. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în măsură să
suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu, neacordarea la timp a
îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau imediat după
naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii recente. Dacă uciderea a avut loc mai
târziu, mama răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP. Dacă moartea s-a produs până la expulzarea fătului,
ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort ilegal
(art.159 CP).
6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a
mamei, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată exclusiv
de procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în perioada de gestaţie, a
şocului hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din cauza ruşinii, a fricii de consecinţele
sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din jur etc.
7. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia urmând să
răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP.
8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului nou-născut nu
atrage răspunderea penală.
9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA)
Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al
suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a eutanasiei se realizează prin lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie
incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul
minorilor, a rudelor acestora. Aceste prevederi sunt determinate de art.34 din Legea nr.411-XIII din
28.03.95 ocrotirii sănătăţii (modificat): MO nr.34/373 din 22.06.1995.
4. În CP din 1961 eutanasia se socotea un omor simplu, săvârşit fără circumstanţe atenuante sau
agravante, şi se încadra în baza art.89 CP din 1961.
5. Fiind o formă atenuantă a omorului, eutanasia se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de
ucidere (a se vedea explicaţiile corespunzătoare la art.145 CP).
6. Pentru atenuanta în cauză, legea înaintează două cerinţe cumulative:
a) omorul persoanei care suferă de o maladie incurabilă sau cu caracter insuportabil al suferinţelor
fizice;
b) omorul săvârşit la dorinţa victimei sau a rudelor acesteia în cazul minorilor.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie.
8. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ
(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să producă
direct sau indirect decesul unei persoane.
4. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut posibilitatea
survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea s-o prevadă
(neglijenţa criminală). De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o clădire în curs de finisare, a
aruncat de la etajul nouă nişte rămăşiţe de beton, care au lovit în cap un pieton, cauzându-i moartea.
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când vinovatul
prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera că o va evita.
Calculul conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune întotdeauna un plan referitor la o
circumstanţă concretă, care ar putea, după părerea infractorului, să zădărnicească posibilitatea provocării
consecinţelor fatale. Asemenea circumstanţe ar putea fi: acţiunile sale (profesionalismul, isteţimea etc.),
acţiunile altor persoane, acţiunea forţelor naturii etc. Dar speranţa făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată
şi moartea totuşi survine. De exemplu, un ofiţer a tras cocoşul armei, crezând că e descărcată, şi a provocat
moartea unui soldat; un sportiv de performanţă la haltere şi-a ridicat prietenul deasupra balustradei unui
palc şi l-a scăpat de la etajul şapte etc.
6. Dispoziţia art.149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de norme
penale în care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu, alin.4 art.151,
lit.c) alin.2 art.159, lit.c) alin.3 art.160, lit.b) alin.2 art.162, lit.b), alin.3 art.164, lit.e), alin.3 art.171, lit.b)
art.216, lit.b) alin.3 art.224, lit.b) alin.3 art.264, lit.b) alin.3 art.278 CP ş. a. m. d.
În aceste cazuri, potrivit alin.1 art.116 CP şi art.149 CP, este o normă generală, iar articolele
menţionate sunt norme speciale şi, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică
numai norma specială.
7. Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.2 art.149 CP) se referă la
rezultatul produs. Nu interesează dacă moartea a survenit din imprudenţă simplă ori profesională, ori dacă
făptuitorul s-a aflat în stare de ebrietate, dar toate aceste circumstanţe determină limitele legale de
pedeapsă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE
(1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire
din partea celui vinovat
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere:
a) a soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
b) a unui minor;
c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel
vinovat;
d) prin comportare plină de cruzime;
e) prin înjosirea sistematică a demnităţii victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin determinarea la sinucidere sau la tentativă de
sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire din partea celui vinovat.
4. Prin persecutare se înţelege urmărirea victimei cu scopul de a-i pricinui un rău, a-i provoca
necazuri, lipsuri, nedreptăţi, de a o prigoni, asupri, oropsi.
5. Prin clevetire se înţelege răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează onoarea şi demnitatea
victimei.
6. Prin jignire se înţelege lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite acţiuni
verbale sau în scris.
7. Este necesar ca făptuitorul, prin acţiunile sale menţionate, să fi făcut ca victima să ia hotărârea de a
se sinucide.
8. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat sinuciderea sau
tentativa de sinucidere a persoanei. Între acţiune şi rezultat trebuie să existe un raport de cauzalitate.
9. Agravantele prevăzute de literele a), b) din alin.2 art.150 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele
corespunzătoare ale omorului intenţionat, de aceea facem trimitere la explicaţiile art.145 CP.
10. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unei persoane care se află într-o
dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat (lit.c) alin.2 art.150 CP). Prin dependenţă
materială se înţelege că victima a fost întreţinută material de vinovat sau că ajutorul lui material a constituit
una din principalele surse de existenţă ale victimei.
Drept altă dependenţă trebuie înţeleasă dependenţa de serviciu, dependenţa de locul domicilierii, de
raporturile conjugale etc.
11. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin comportare plină de cruzime (lit.d)
alin.2 art.150 CP) presupune lipsirea victimei de hrană, de îmbrăcăminte, de libertate, expunerea acesteia la
bătaie şi tortură etc.
12. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin înjosirea sistematică a demnităţii
victimei (lit.e) alin.2 art.150 CP) presupune lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin
diferite acţiuni verbale sau în scris, săvârşite sistematic, adică de cel puţin trei ori.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie indirectă sau imprudenţă. Intenţie directă
nu poate fi, pentru că, dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea victimei la sinucidere trebuie
calificată ca omor.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă
pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea
funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel
puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare
iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) asupra minorului;
c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
d) de două sau mai multe persoane;
e) prin schingiuire sau tortură;
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
g) din interes material;
h) cu intenţii huliganice;
i) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
e) la comandă,
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), care au provocat decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei categorii (grave, mai
puţin grave şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării
corporale (MO nr.170-172 din 08.08.2003) deosebesc patru categorii de vătămări ale integrităţii corporale
sau ale sănătăţii: grave, medii, uşoare şi leziunii corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii. Pentru
primele trei este prevăzută răspunderea penală, iar pentru ultima se prevede răspundere administrativă.
Noul regulament determină şi termenul dereglării sănătăţii:
a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen mai mare de 21 de zile;
b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;
c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă.
4. Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate
realiza prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate produse sănătăţii persoanei:
a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor;
b) pierderea vederii;
c) pierderea auzului;
d) pierderea graiului;
e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia;
f) boală psihică;
g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă;
h) întreruperea sarcinii;
i) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
5. Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin însăşi natura lor sunt
primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor sau care în evoluţia lor obişnuită, fără un
tratament corespunzător, provoacă moartea victimei. Prevenirea morţii prin acordarea asistenţei medicale
nu poate fi considerată ca motiv obiectiv pentru a renunţa la calificarea vătămărilor în cauză drept
periculoase pentru viaţă.
Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune formală, deoarece
infracţiunea se consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor primejdioase prin ele însele pentru viaţa
victimei în momentul producerii lor, indiferent de dauna cauzată sănătăţii persoanei. De exemplu, plăgile
abdomenului fără lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare doar câteva zile. Dacă s-ar lua în
seamă numai dauna reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea constitui numai vătămări uşoare, pe când, după
cum s-a constatat deja, asemenea acţiuni se socot vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul menţionat, iar fiecare acţiune
periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală.
6. Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea vederii când obiectele
nu pot fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 şi mai mică).
Pierderea vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai mult de 1/3,
din care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale grave.
7. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă, când victima nu
percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul urechii.
Pierderea auzului de o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă, mai puţin de 1/3, din
care cauză ea face parte din vătămările corporale medii.
8. Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a gândurilor pin
sunete articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni anatomo-funcţionale
ale coardelor vocale sau de origine nervoasă.
9. Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune pierderea mâinii, piciorului
ori încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de reproducere.
Pierderea mâinii, a piciorului constă în detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor acestora
(paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor). Prin pierderea anatomică a mâinii sau a piciorului
se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii sau a piciorului, precum şi amputarea lor nu mai jos
de articulaţia cotului ori a genunchiului. Celelalte cazuri trebuie considerate drept pierdere a unei părţi a
membrului, având drept criteriu de calificare incapacitatea permanentă de muncă.
Pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea capacităţii de coabitare sau pierderea
capacităţii de fecundare, concepere şi naştere.
10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către expertiza psihiatrică.
Gradul de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază cu concursul medicului legist.
11. Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte în procente (mai
mult de 33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele tabelului pentru aprecierea incapacităţii
de muncă.
Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul vieţii.
Se ia în consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. În cazurile în care se va dovedi că
intenţia făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea capacităţii de muncă profesională se poate
lua în consideraţie şi aceasta. Incapacitatea stabilă de muncă se stabileşte prin expertiză medico-legală.
12. Întreruperea sarcinii, indiferent de termenul ei, face parte din vătămările integrităţii corporale sau
ale sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor individuale ale organismului şi dacă se află în
legătură cauzală directă cu vătămarea. Expertiza medico-legală în astfel de cazuri se efectuează împreună
cu medicul obstetrician-ginecolog.
13. În cazul desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente expertiza medico-legală
apreciază după semnele obişnuite caracterul şi gradul de gravitate ale leziunilor produse feţei şi/sau
regiunilor adiacente (gâtul) constatând dacă acestea pot fi reparabile sau nu în mod obişnuit.
Prin vătămări reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii chirurgicale însemnate.
Prin vătămări ireparabile, care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se înţeleg leziunile care
pot fi înlăturate numai printr-o intervenţie chirurgicală sau operaţie cosmetică.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
15. Agravantele prevăzute de literele a), b), c), d), e), f), g), h) şi i) din alin.2, precum şi de literele a),
b), d), şi e) alin.3 art.151 CP, au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145 CP, de
aceea, pentru a exclude repetarea, facem trimitere la aceste explicaţii.
16. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită prin schingiuire
sau tortură (lit.e) alin.2 art.151 CP). Schingiuirea sau torturarea nu prezintă o categorie aparte de vătămări
corporale, ci determină originea acestora, metodele de cauzare a lor.
Schingiuirea reprezintă nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de
băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate prin pişcături,
biciuire, împunsături cu obiecte ascuţite, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.
Nu interesează dacă daunele produse sănătăţii, prevăzute de alin.1 art.151 CP, sunt rezultatul
acţiunilor de schingiuire sau torturare sau dacă aceste acţiuni se săvârşesc după producerea vătămărilor
menţionate.
17. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c) alin.3 art.151 CP). Noţiunea grupului criminal
organizat este prevăzută de art.46 CP, iar a organizaţiei criminale - de art.47 CP, de aceea se iau în seamă
reglementările indicate.
18. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii prevăzute la alin.1, 2 sau
3, care au provocat decesul victimei (alin.4 art.151 CP). Această agravantă constituie o infracţiune unică
complexă, formată din două activităţi infracţionale: a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, prevăzută de alin.1, 2 şi 3 art.151 CP, şi b) lipsirea de viaţă din imprudenţă, prevăzută de
art.149 CP. De aceea latura subiectivă a infracţiunii acestei agravante trebuie determinată aparte pentru
fiecare activitate infracţională menţionată. Potrivit art.19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia formă de
vinovăţie, ci o infracţiune săvârşită cu două forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). În consecinţă,
infracţiunea se consideră intenţionată.
Deci, trebuie să determinăm dacă intenţia făptuitorului a fost îndreptată numai spre cauzarea
vătămării grave şi dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă.
19. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este periculoasă
pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată fie de dereglarea
îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea
de muncă,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu închisoare de până la 4 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) prin schingiuire sau tortură;
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
h) din interes material;
i) cu intenţii huliganice;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) la comandă
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin provocarea dereglării îndelungate a sănătăţii sau
pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.
4. Dereglarea îndelungată a sănătăţii este determinată nemijlocit de un şir de vătămări, maladii,
dereglări de funcţie care au o durată de peste 21 de zile, dar cu condiţia că victima îşi recapătă sănătatea
iniţială.
5. Prin pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă se are în
vedere o incapacitate generală de muncă pe viaţă de la 10% până la 33%. Incapacitatea stabilă de muncă
înseamnă pierderea pentru totdeauna a capacităţii de muncă, iar incapacitatea considerabilă de muncă
presupune pierderea a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă, adică de la 10 până la 33%.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Explicaţiile agravantelor infracţiunii enumerate în alin.2 art.152 CP corespund cu lămuririle date
agravantelor corespunzătoare la art.145 şi 151 CP.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani, în
condiţiile alin.1, şi de 14 ani, în condiţiile alin.2.
Articolul 153. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ UŞOARĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE
SAU A SĂNĂTĂŢII
Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, urmată fie de o dereglare de
scurtă durată a sănătăţii, fie de o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la un an.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează fie prin provocarea dereglării de scurtă durată a
sănătăţii, fie printr-o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă.
4. Dereglarea de scurtă durată a sănătăţii este determinată de daunele produse sănătăţii, care durează
mai mult de 6 zile, dar nu mai mult de 21 de zile.
5. Prin pierderea neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă se înţelege o incapacitate generală
pe viaţă de muncă până la 10 %.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 154. MALTRATAREA INTENŢIONATĂ SAU ALTE ACTE DE VIOLENŢĂ
(1) Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute la
art.151-153,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6
luni.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
c) asupra unui minor;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) profitând de starea de neputinţă a victimei;
g) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură;
h) la comandă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1. 000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la un an.
[Art.154 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin maltratarea intenţionată sau aplicarea altor acte de
violenţă, care n-au provocat vătămări grave, medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
4. Prin maltratarea intenţionată se înţelege purtarea crudă, brutală cu victima pentru a-i provoca
dureri fizice prin aplicarea loviturilor multiple şi repetate cu pumnul, cu palma, cu bastonul etc. sau
aplicarea altei forţe pe care o pune în acţiune (de exemplu, asmuţă un câine care trânteşte victima etc.).
5. Prin aplicarea altor acte de violenţă în măsură să producă dureri fizice înţelegem faptele săvârşite
fără aplicarea loviturilor, dar care pot să contribuie la pricinuirea de dureri fizice. De exemplu, strângerea
sau frângerea mâinilor, pişcăturile, tragerea de păr, îmbrâncirea şi punerea de piedică unei persoane,
oferirea unui scaun stricat, de pe care victima, aşezându-se, cade şi se loveşte, determinarea victimei să
folosească un aparat electric, deşi făptuitorul ştia că este defectat şi îi va provoca dureri fizice, oferirea de
către făptuitor victimei a unui pahar de apă conţinând o substanţă vomitivă, sperierea persoanei, pentru ca
aceasta, căzând, să fie supusă unei loviri etc.
6. Maltratarea sau un alt act de violenţă poate produce victimei echimoze (vânătăi). Prin echimoze se
înţelege un revărsat sanguin mai mult sau mai puţin întins, localizat în grosimea tegumentului, în ţesutul
celular subcutanat sau mai profund. De regulă, echimozele nu necesită tratament medical pentru vindecare.
Un asemenea tratament se impune numai în cazul unor echimoze foarte întinse, însoţite de edem. Dacă ele
necesită îngrijiri medicale, în raport cu durata acestora fapta poate fi încadrată ca vătămare uşoară sau
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
7. Lovirile reciproce nu sunt o circumstanţă care exclude răspunderea penală a fiecăruia dintre
vinovaţi.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii unora dintre acţiunile menţionate.
9. Agravantele infracţiunii din alin.2 art.154 CP au aceeaşi explicaţie ca şi agravantele
corespunzătoare de la art.145 şi 151 CP.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 155. AMENINŢAREA CU OMOR ORI CU VĂTĂMAREA GRAVĂ A
INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat
pericolul realizării acestei ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni, sau cu închisoare de până la 2 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
4. Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care făptuitorul insuflă victimei
temerea de a i se produce o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau a lipsirii de viaţă.
Metodele ameninţării pot fi diferite: orale, în scris, prin gesturi, prin telefon, prin alte persoane, prin semne
simbolice etc.
5. Acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, să fie percepută de el
ca reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă din
acţiunea făptuitorului nu rezultă că acesta va trece la înfăptuirea ameninţării sau dacă ameninţarea în mod
obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu constituie infracţiunea în cauză.
6. Infracţiunea dată trebuie deosebită de descoperirea intenţiei criminale care constituie o etapă
infracţională ce nu se pedepseşte penal. Dispoziţia art.155 CP ne permite să constatăm că ea stipulează
realizarea intenţiei prin acţiuni concrete de ameninţare, la săvârşirea cărora nu poate fi vorba numai de o
descoperire de intenţie.
7. Infracţiunea se consumă în momentul în care victimei conştiente de ameninţare îi apare starea de
temere care îi răpeşte libertatea morală.
8. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII ÎN STARE DE AFECT
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect, survenită în
mod subit, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei,
dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni, sau cu închisoare de până la 3 ani.
[Art.156 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii în stare de afect, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau
imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau au putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele
lui.
4. În ceea ce priveşte explicaţiile privind noţiunea vătămărilor grave sau medii, facem trimitere la
lămuririle date semnelor constitutive ale acestora, prevăzute în art.151 şi 152 CP.
5. Circumstanţele săvârşirii acestei infracţiuni şi ale condiţiilor stării de afect sunt aceleaşi ca şi la
omorul în stare de afect. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.146 CP.)
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 157. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII CAUZATĂ DIN IMPRUDENŢĂ
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
[Art.157 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1.Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cauzată din imprudenţă.
4. Explicaţiile noţiunii de vătămare gravă sau medie sunt date la art.151 şi 152 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii este aceeaşi ca şi în cazul infracţiunii de lipsire de viaţă din
imprudenţă (a se vedea explicaţiile de la art.149 CP).
6. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei din
imprudenţă, presupune imprudenţă (neglijenţă sau încredere în sine) atât faţă de provocarea vătămărilor
grave, cât şi faţă de lipsirea de viaţă a victimei.
7. Răspunderea penală faţă de vătămările medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii
din imprudenţă se exclude.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 158. CONSTRÂNGEREA PERSOANEI LA PRELEVAREA ORGANELOR SAU
ŢESUTURILOR PENTRU TRANSPLANTARE
(1) Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare sau în
alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se
află în stare de neputinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea persoanei la prelevarea organelor
sau ţesuturilor pentru transplantare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea
aplicării ei. Reglementările sunt prevăzute de Legea nr.473-XIV din 25.06.99 privind transplantul de
organe şi ţesuturi umane (MO nr.94-95/474 din 26.08.1999) şi ordinul MS nr.297 din 16.12.99 despre
aplicarea Legii privind transplantul de organe şi ţesuturi umane în RM (MO nr.29-30/99 din 16.03.2000).
4. Conform regulilor existente, prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare este posibilă
numai cu condiţia că donatorul şi-a expus în scris liber şi intenţionat dorinţa în această privinţă.
5. Victimă a acestei infracţiuni poate fi orice persoană aleasă de făptuitor în calitate de donator. Nu se
admite prelevarea organelor şi ţesuturilor de la persoanele minore, bolnave de maladia SIDA, boli venerice
şi alte boli infecţioase ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea recipientului.
6. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru prelevare presupune
aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea ei.
7. Prin aplicarea violenţei se înţelege uzul forţei fizice asupra victimei prin aplicarea loviturilor sau a
altor acte de violenţă care provoacă o daună sănătăţii victimei sub formă de maltratări, vătămări uşoare,
medii sau chiar grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii. Dacă în urma constrângerii cu aplicarea
violenţei se produc dureri fizice, vătămări uşoare sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii,
prevăzute de art.152, 153 sau 154 CP, fapta săvârşită se încadrează numai în baza alin.1 art.158 CP, iar
dacă victimei i se produc vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii, fapta săvârşită constituie
un concurs de infracţiuni prevăzut de alin.1 art.158 CP şi alin.1 art.151 CP.
8. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice se înţelege ameninţarea victimei cu astfel de cuvinte
sau acţiuni, din care se vede intenţia făptuitorului de a aplica imediat violenţa fizică faţă de victimă.
Violenţa psihică trebuie să fie reală şi destul de serioasă pentru ca victima să aibă motive de a se teme de
realizarea ei. Ameninţarea cu distrugerea averii sau răspândirea unor ştiri calomnioase nu este
condamnabilă penal.
9. Infracţiunea se consumă din momentul constrângerii în scopul prelevării organelor sau ţesuturilor
pentru prelevare. Dacă făptuitorul a reuşit, în urma constrângerii, să preleveze organele şi ţesuturile
victimei, infracţiunea dată intră în concurs real cu vătămările corporale corespunzătoare, în funcţie de
dauna produsă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
11. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare, săvârşită
asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de neputinţă ori în
dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el (alin.2 art.158 CP). Noţiunea de stare de neputinţă este
explicată la lit.e) alin.2 art.145 CP, iar noţiunea de dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de
făptuitor este aceeaşi ca şi a agravantei prevăzute de lit.c) alin.2 art.150 CP.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI
(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul
Sănătăţii;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită repetat;
b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
[Art.159 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
Latura obiectivă a avortului se realizează prin întreruperea sarcinii prin orice mijloace, săvârşită în
vreunul din următoarele cazuri:
a) în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) când sarcina depăşeşte 12 săptămâni;
d) în cazul contradicţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare.
3. În RM femeii i se garantează dreptul de a dispune personal de fructul procreării. Regulamentul MS
despre ordinea efectuării avortului interzice un şir de avorturi, efectuarea acestora este pasibilă de
răspundere penală (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Sintagma avortul săvârşit în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop elucidează sensul
de întrerupere a sarcinii femeii în orice alte locuri decât cele medicale care dispun de autorizaţii pentru a
efectua asemenea operaţii chirurgicale. Conform regulamentului menţionat, efectuarea avortului se admite
numai în instituţiile curative staţionare. Orice avort săvârşit, de exemplu, acasă la medic, acasă la victimă
sau în orice alt loc, se consideră ilegal.
5. Sintagma avortul săvârşit de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale
înglobează sensul că operaţia a fost săvârşită de către o persoană care nu este competentă, care nu este
licenţiat în materie de obstetrică şi ginecologie. Avortul se admite a fi efectuat numai de un medic
obstetrician-ginecolog. De aceea avortul săvârşit de către orice alt lucrător medical sau de către orice altă
persoană se consideră avort ilegal. Săvârşirea avortului de către un medic obstetrician-ginecolog în afară de
spital sau cu încălcarea altor condiţii presupune numai răspundere disciplinară.
6. Orice avort săvârşit în cazurile sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni şi nu este prescris de medici este
periculos pentru viaţa sau sănătatea victimei şi este socotit avort ilegal.
7. Întreruperea sarcinii dacă există interdicţii medicale pentru efectuarea acestei operaţii prezintă un
pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea victimei, deoarece poate duce la daune grave sănătăţii victimei
sau chiar la decesul ei.
8. Avortul săvârşit în condiţii antisanitare este întotdeauna legat de infectarea victimei şi prezintă un
pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea acesteia.
9. Provocarea ilegală a avortului se consumă în momentul în care în urma acţiunii făptuitorului a fost
întreruptă sarcina şi a fost nimicit fătul, indiferent de dauna cauzată sănătăţii femeii.
10. Latura subiectivă a avortului ilegal se caracterizează prin intenţie directă.
11. Avortul ilegal săvârşit în mod repetat presupune săvârşirea a două sau a mai multor avorturi
ilegale până la condamnarea vinovatului cel puţin pentru unul dintre ele, bineînţeles, dacă n-au expirat
termenele de prescripţie pentru urmărirea penală stabilite de lege. (A se vedea şi celelalte explicaţii ale
repetării infracţiunilor la art.145 CP.)
12. Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii. Noţiunea vătămărilor grave şi medii este explicată în comentariul de la art.151 şi 152 CP.
13. Avortul ilegal care a provocat din imprudenţă decesul victimei are aceleaşi explicaţii ca şi
agravanta prevăzută de alin.4 art.151 CP.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 160. EFECTUAREA ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE
(1) Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) în unităţi medico-sanitare nespecializate;
b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite repetat;
b) au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii;
c) au provocat din imprudenţă decesul pacientului,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către
un medic în afara condiţiilor determinate de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95
(MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii
reproductive şi planificarea familială (MO nr.90-91/697 din 02.08.2001.
4. Prin sterilizare se înţelege acţiunea chirurgicală de a-l face pe un om să devină steril, incapabil de a
procrea; a castra. Adică, a supune victima unei operaţii chirurgicale de extirpare a glandelor sexuale. Este
necesar că această operaţie să fie efectuată de către un medic cu studii superioare speciale. Dacă extirparea
glandelor sexuale sau pierderea funcţiilor lor s-a efectuat fără o operaţie de sterilizare chirurgicală de către
alte persoane, răspunderea penală va surveni potrivit daunei concrete cauzate sănătăţii victimei.
5. Dacă operaţiunea sterilizării chirurgicale pentru extirparea glandelor sexuale a fost săvârşită de
către un medic cu studii superioare speciale, dar în condiţii medico-sanitare nespecializate, cele săvârşite
trebuie încadrate potrivit lit.a) alin.2 art.160 CP.
6. Aceleaşi acţiuni săvârşite de către o persoană fără studii medicale speciale se vor califica potrivit
lit.b) alin.2 art.160 CP.
7. Agravantele alin.3 art.160 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele de la art.145, 151, 152 CP.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul extirpării glandelor sexuale sau al încetării
funcţiilor lor.
9. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 161. EFECTUAREA FECUNDĂRII ARTIFICIALE SAU A IMPLANTĂRII
EMBRIONULUI FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTEI
Efectuarea de către medic a fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţământul scris al pacientei
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de
a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea de către un medic a fecundării artificiale
sau a implantării embrionului fără consimţământul în scris al pacientei cu excepţia condiţiilor determinate
de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale
Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială
(MO nr.90-91/697 din 02.08.2001.
4. Prin fecundare se înţelege înzestrarea pe cale naturală sau artificială a unei femei cu celule de sex
masculin în vederea procreării.
5. Fecundarea artificială sau implantarea embrionului, efectuate de către un medic, presupune
înzestrarea femeii cu celule de sex masculin în vederea procreării printr-o operaţie chirurgicală sau cu
ajutorul unor instrumente, aparate medicale.
6. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului trebuie să fie săvârşită fără
consimţământul în scris al pacientei.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unirii a două celule de sex opus şi al apariţiei
unui germen nou.
8. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 162. NEACORDAREA DE AJUTOR UNUI BOLNAV
(1) Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în
virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni.
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul bolnavului
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
[Art.162 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui
bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde (a se
vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Neacordarea de ajutor unui bolnav constă în neacordarea de ajutor persoanei care are nevoie de
asistenţă medicală în legătură cu o traumă gravă, intoxicarea, otrăvirea, apendicită purulentă, un infarct sau
cu alte boli periculoase pentru viaţă. Inacţiunea făptuitorului se poate manifesta prin neprezentare la
bolnav, refuz de a-l consulta, de a-i administra medicamente etc.
5. Legea are în vedere neacordarea de ajutor fără motive întemeiate. Printre motivele întemeiate se
enumără: cataclismele naturale, extrema necesitate, efectuarea în aceeaşi vreme a unei operaţii altei
persoane, care nu poate fi amânată, etc. Nu se consideră motive întemeiate ca aflarea medicului în
concediu, la odihnă, la o nuntă, sfârşitul zilei de muncă etc.
6. Infracţiunea se consumă o dată cu neacordarea ajutorului medical, indiferent de dauna cauzată
sănătăţii bolnavului.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi numai medicii şi alţi lucrători medicali, sarcina cărora este de a îngriji
de bolnavi (felceri, obstetricieni-ginecologi, moaşe, surori de caritate, infirmieri etc.).
9. Neacordarea de ajutor unui bolnav, care a provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii sau decesul bolnavului, are aceeaşi explicaţie ca şi agravanta de la alin.4 art.151
CP.
Articolul 163. LĂSAREA ÎN PRIMEJDIE
(1) Lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă
pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii
sau a neputinţei, în cazurile când cel vinovat fie că a avut posibilitatea de a acorda ajutor părţii
vătămate, fiind obligat să îi poarte de grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru
viaţă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei se pedepseşte cu închisoare de până la 4 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane
care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei
fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, în cazurile în care cel vinovat fie că a avut posibilitatea de a
acorda ajutor părţii vătămate, fiind obligat să îi poarte de grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca victima să se afle într-o stare periculoasă pentru viaţă,
de exemplu - ea este rănită, se îneacă şi nu poate înota, în condiţiile unui cataclism natural sau al unui
accident de producţie şi în alte condiţii care expun victima unor vătămări imediate.
5. Lăsarea în primejdie este condiţionată de două circumstanţe:
a) făptuitorul era obligat să-i poarte de grijă victimei; b) vinovatul însuşi a pus victima într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă.
6. Obligaţiunea de a îngriji de victimă poate să apară când există legături de rudenie (grija părinţilor
de copiii minori, datoria copiilor maturi de a îngriji de părinţii în vârstă înaintată), îndatoriri profesionale
(ale medicului, pompierului, poliţistului etc.), raporturi contractuale (cu dădaca, călăuza etc.), fapte
concludente (cu şoferul, maşinistul).
7. Obligaţiunea de a îngriji de victimă apare şi în cazul în care făptuitorul însuşi, prin acţiunile sale, a
pus victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (de exemplu, vinovatul şi-a luat îndatorirea să treacă
victima cu luntrea peste un râu, luntrea s-a răsturnat, iar victima nu poate înota), generarea unui accident de
producţie (o persoană s-a angajat călăuză pentru o trecere prin munţi şi s-a rătăcit împreună cu victima) etc.
Părăsirea locului accidentului rutier, lăsând în primejdie victima accidentată, se încadrează în baza
art.266 CP.
8. Infracţiunea se consumă din momentul părăsirii cu bună-ştiinţă a persoanei care se află într-o stare
periculoasă.
9. Pentru agravantele prevăzute de alin.2 art.163 CP sunt valabile explicaţiile respective de la art.151
CP.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL III
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE
(1) Răpirea unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) de două sau mai multe persoane;
f) din interes material;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000
unităţi convenţionale.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul
victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 800 la 1.500
unităţi convenţionale.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea unei persoane.
4. Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de
schimbarea locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate.
5. Capturarea, schimbarea locului de reşedinţă şi privarea de libertate a victimei constituie două
elemente obligatorii ale laturii obiective ale răpirii persoanei.
6. De obicei, răpirea persoanei se realizează prin îmbinarea ei cu alte acţiuni infracţionale: ameninţări,
violenţă, privarea de libertate, viol, şantaj etc. Potrivit regulii generale, o calificare suplimentară se cere
numai în cazul în care se comite o infracţiune mai gravă decât răpirea persoanei sau există un concurs real
de infracţiuni. De exemplu, vătămări grave ale integrităţii corporale, omor, viol, şantaj etc.
7. Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art.166) şi cu
luarea de ostatici (art.280). Însă există şi deosebiri.
Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este însoţită de
schimbarea locului de aflare a victimei. Ea se efectuează prin reţinerea persoanei în locul unde ea se afla de
bună voie.
Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea publică,
precum şi alt conţinut al cerinţelor înaintate (dacă există de acestea). La răpirea persoanei acestea nu se
afişează, vinovatul se străduieşte să acţioneze pe ascuns, inclusiv de autorităţi.
8. Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu, a unei persoane care dormea); b) deschis
(prin aplicarea violenţei fizice: legare, închiderea într-o încăpere, sau a violenţei psihice: ameninţare cu
violenţa fizică, răspândirea unor informaţii pe care nu le dorea); c) prin înşelăciune sau abuz de încredere.
9. Răpirea persoanei se consideră consumată din momentul capturării şi schimbării locului de aflare a
victimei contrar dorinţei şi voinţei sale. Durata privării de libertate (ore, zile, săptămâni, luni) nu are
importanţă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite: răzbunare,
gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de libertate etc.
Cele mai răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau în consideraţie numai la individualizarea
pedepsei penale.
11. Victimă a răpirii poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, sex, cetăţenie, religie, origine
naţională sau socială, capacitatea de a înţelege cele ce se petrec etc.
12. Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin.2 şi 3 la art.164 este aceeaşi ca şi a agravantelor
infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art.145-154.)
13. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane în scop de
exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau în
condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a
organelor sau ţesuturilor pentru transplantare, săvârşită prin:
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin servitute, în scopul
întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil;
b) înşelăciune;
c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii
pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) asupra unei femei gravide;
d) de două sau mai multe persoane;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;
f) prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea
persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei, a ameninţării cu divulgarea
informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane, precum şi a altor mijloace,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, sau cu
decesul acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile
săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de
urmărire penală în cauza dată.
[Art.165 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se formează din două categorii de acţiuni de sine
stătătoare legate între ele. Aceste acţiuni sunt reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a CE nr.1325
(1997) cu privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale CE; Rec. nr.R(2000)11
adoptată de Consiliul de Miniştri al CE la 19.05.2000 şi Raportul explicativ; Rec. 1526 (2001) a Adunării
Parlamentare a CE privind traficul de minori (cazul Moldovei); Protocolul cu privire la prevenirea,
suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în special femei şi copii, care completează Convenţia
ONU pentru combaterea crimei organizate transnaţionale, ONU, 2000; Rezoluţia ONU din 18.01.2000;
Convenţia ONU contra crimei organizate transfrontaliere.
4. Prima categorie de acţiuni infracţionale poate avea următoarele varietăţi: a) recrutarea; b)
transportarea; c) transferul; d) adăpostirea; e) primirea unei persoane. Acţiunile enumerate trebuie comise
în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau
în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a
organelor sau ţesuturilor pentru transplantare.
5. Acţiunile infracţionale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) ameninţare cu aplicarea
violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin
confiscarea documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită
în mod rezonabil; b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire
a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra altei
persoane.
6. Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel puţin a unei
varietăţi din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua categorie de acţiuni
menţionate.
7. Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanei prin selecţionare
într-o anumită activitate, determinată de scopurile stipulate la alin.1 art.165.
8. Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-un loc în
altul în aceleaşi scopuri.
9. Transferul presupune trecerea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite făptuitorului a
utiliza victima în scopurile menţionate.
10. Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită făptuitorului a o
folosi în scopurile infracţiunii analizate.
11. Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o întreprindere,
într-o instituţie, într-o organizaţie sau găzduirea ei într-un loc care să-i permită făptuitorului de a o folosi în
scopurile traficului de fiinţe umane.
12. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem loviturile care produc
numai dureri fizice şi vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii, care cer îngrijiri medicale
pe un termen de până la 6 zile.
13. Noţiunea răpirii este dată de interpretările de la art.164.
14. Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită
în mod rezonabil înţelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul datoriei.
15. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la robie
(slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
16. Înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă false, sau
pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice, pentru a realiza
traficul de fiinţe umane.
17. Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea părţii slabe a
victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.
18. Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănătoare cu
interpretările acestor noţiuni de la art.324, 325, 326, 327, 333, 334 şi 335.
19. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră
consumată din momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma penală indiferent de
survenirea consecinţelor prejudiciabile.
20. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn constitutiv al laturii
subiective este scopul traficului de fiinţe umane descris detailat la alin.1 art.165.
21. Agravantele traficului de fiinţe umane din alin.2 şi 3 art.165 au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
22. Alin.4 art.165 stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile săvârşite de
ea în legătură cu calitatea procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în
cauza dată.
23. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE
(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea
acesteia,
se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
d) de două sau mai multe persoane;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), însoţite de cauzarea unei vătămări grave integrităţii
corporale sau sănătăţii ori soldate cu decesul victimei din imprudenţă,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este lipsită de
libertate o persoană de către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol), pe insulă, în pădure sau în
orice alt loc, unde aceasta se găsea de bună voie sau în urma unei înşelăciuni, şi reţinerea victimei acolo
împotriva dorinţei şi voinţei sale.
4. Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal, adică
aceasta să nu fie expres sau implicit admisă de lege. Atunci când lipsirea de libertate are caracter legal,
fapta nu constituie infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor contagioşi pentru tratament
împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute în carantină, a militarilor reţinuţi în cazarmă, al supravegherii
minorilor de către părinţi, de către tutore, educator, lipsirea de libertate a agresorului în caz de legitimă
apărare, al reţinerii unei persoane în stare avansată de ebrietate pentru a o împiedica să facă rău etc.
5. Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, săptămâni, luni), încât să rezulte
că persoana a fost efectiv împiedicată a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa sa. Dacă persoana
trebuia să îndeplinească un anumit act şi nu l-a putut îndeplini din cauză că a fost lipsită de libertate, fapta
constituie infracţiune chiar dacă această lipsire de libertate a durat extrem de puţin, de exemplu - câteva
minute.
6. Pentru a vedea deosebirea dintre privaţiunea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane sau luarea
de ostatici, facem trimitere la explicaţiile alin.5 art.164.
7. Fiind o infracţiune continuă, lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în care
începe această acţiune şi se epuizează când ea se termină.
8. Nu se socoate infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu consimţământul
acesteia.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare motivele
infracţiunii. Ele pot fi josnice, cum sunt lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc., însă trebuie luate în
consideraţie la individualizarea pedepsei penale.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3. Dacă victima a fost lipsită de libertate
în mod ilegal de o persoană cu funcţii de răspundere sau care gestionează o organizaţie nestatală, atunci - în
funcţie de circumstanţele cauzei - cele săvârşite trebuie calificate ca reţinere sau arestare ilegală (art.308)
sau ca abuz de putere sau abuz de serviciu (art.327), sau ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de
serviciu (art.328), sau ca abuz de serviciu (art.335), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.336).
11. Agravantele privaţiunii ilegale de libertate din alin.2 şi 3 art.166 au aceeaşi interpretare ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI
Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra
acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu
violenţă, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 10 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea unei persoane în
stare de sclavie; b) ţinerea unei persoane în stare de sclavie; c) determinarea unei persoane la condiţii
similare sclaviei.
4. A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un
simplu obiect al dreptului de proprietate.
5. A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita asupra unei persoane ajunse în stare de
sclavie prerogativele dreptului de proprietate.
6. A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană ajunsă în stare
de sclavie, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu violenţa, să ia o hotărâre
ca ea aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie cu el.
Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate prerogativele dreptului de proprietate.
7. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau determinată la
condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se epuizează atunci când încetează starea de
sclavie.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru calificare.
9. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşite trebuie încadrate
potrivit art.327, 328, 335 sau 336.
Articolul 168. MUNCA FORŢATĂ
Forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale sau forţarea la muncă
obligatorie, ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii, obţinerea muncii sau a
serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţă
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi
convenţionale.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative: a) forţarea unei persoane
să presteze o muncă împotriva dorinţei sale; b) forţarea la muncă obligatorie; c) ţinerea persoanei în
servitute pentru achitarea unei datorii; d) obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere,
violenţă sau ameninţare cu violenţa.
4. Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege determinarea
unei persoane prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care din propria sa voinţă ea nu ar îndeplini-
o.
5. Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane în situaţia de a presta o
muncă la care nu este obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.
6. Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea unei persoane la
robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
7. Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu
violenţa presupune dobândirea pentru sine sau în interesul altor persoane a unei munci sau servicii prin
eforturile menţionate.
8. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă, servicii forţate sau
obligatorii şi se epuizează în momentul în care persoana îşi redobândeşte libertatea.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Subiectul poate fi o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ
(1) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de
vedere psihic
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a cauzat din imprudenţă:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin internarea într-o instituţie psihiatrică a unei
persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic. Modul şi condiţiile de internare a persoanei în
instituţia psihiatrică sunt reglementate de Legea 1402 din 16.12.1997 privind asistenţa psihiatrică şi de
Legea cu privire la asistenţa psihiatrică.
4. Spitalizarea într-o instituţie psihiatrică poate fi aplicată numai în prezenţa concomitentă a trei
condiţii: a) persoana suferă de o boală psihică; b) persoana necesită îngrijiri medicale; c) există rugămintea
sau consimţământul bolnavului sau a reprezentanţilor lui legali.
5. Internarea într-o instituţie psihiatrică se efectuează în baza încheierii unui consiliu de medici
psihiatri sau a hotărârii instanţei de judecată.
6. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: a) spitalizarea forţată a unei
persoane sănătoase sau b) spitalizarea persoanei cu tulburări psihice, dar fără temeiuri legale.
7. Reţinerea într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu necesită mai
departe această izolare poate fi încadrată ca o privaţiune ilegală de libertate sau ca o infracţiune comisă de
persoane cu funcţii de răspundere.
8. Infracţiunea se consumă în momentul internării ilegale într-o instituţie psihiatrică a unei persoane
vădit sănătoase din punct de vedere psihic.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană oficială din instituţiile curative sau un medic
specialist în neurologie, învestit cu dreptul de a decide internarea într-un spital de boli psihice.
11. Agravantele infracţiunii sunt identice cu agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 170. CALOMNIA
Calomnia, adică răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă
persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de
grave ori soldată cu urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea demnităţii persoanei.
3. Latura obiectivă a calomniei se realizează prin răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri
mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de
grave sau excepţional de grave ori soldată cu urmări grave.
4. Prin răspândire se înţelege comunicarea unei alte persoane (în afară de victimă) a unor informaţii
ce nu corespund realităţii. De exemplu, că persoana şi-a construit casa cu mijloace neprovenite din munca
ei proprie, sau că ia mită etc. Scornirile calomnioase comunicate numai victimei, în lipsa altor persoane, nu
constituie o calomnie, ci poate fi vorba de insultă.
5. Răspândirea unor informaţii adevărate care, deşi dezonorează persoana, corespund parţial sau total
realităţii, nu constituie componenţa unei calomnii.
6. Defăimătoare se consideră orice scorniri despre săvârşirea de către o persoană a unor acţiuni sau a
unor fapte ce încalcă normele morale şi de convieţuire.
7. Răspândirea scornirilor mincinoase trebuie să conţină afirmaţia cu privire la unele fapte care ar fi
existat sau există în prezent, şi nu despre unele fapte care se pot produce în viitor.
8. Victima calomniei poate fi orice persoană (matură, copil, persoană responsabilă etc.), întrucât
demnitatea ei se apreciază indiferent de faptul dacă posedă sau nu sentimentul propriei demnităţi.
9. Nu se consideră răspândite scornirile defăimătoare divulgate în prezenţa unor oameni care nu
posedă limba sau a surzilor, copiilor mici, a persoanelor incapabile să înţeleagă sensul celor comunicate
din cauza unor boli psihice.
10. Răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează o altă persoană poate fi pedepsită penal dacă e
însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, adică a
unor infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce
depăşeşte 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.
11. Altă consecinţă a calomniei sunt urmările ei grave. Prin urmări grave înţelegem îmbolnăvirea
psihică a victimei, sinuciderea, naşterea prematură de către o femeie gravidă, o maladie periculoasă pentru
viaţă, alte îmbolnăviri grave etc.
12. Calomnia se consideră consumată o dată cu comunicarea scornirilor mincinoase altei persoane
despre învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, indiferent de
faptul dacă persoana calomniată a aflat despre aceste scorniri sau nu, sau din momentul survenirii urmărilor
grave pentru victimă.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele calomniei pot fi diferite:
invidia, răzbunarea, gelozia, ştrengăria etc., însă pentru calificare ele nu prezintă interes.
14. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. VIOLUL
(1) Violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau
profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
(2) Violul:
a) săvârşit repetat;
b) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) săvârşit de două sau mai multe persoane;
d) săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei;
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) însoţit de torturarea victimei;
g) însoţit cu ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate, cu moartea ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului;
b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.171 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei, indiferent de sex.
2. Prin raport sexual se înţelege un act sexual normal dintre un bărbat şi o femeie.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin următoarele modalităţi: a) constrângere
fizică; b) constrângere psihică; c) profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa.
4. Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei fizice a
făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei.
5. Constrângerea psihică se manifestă prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a forţei
asupra victimei, copiilor, rudelor, apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa victimei şi de a o
sili să întreţină cu făptuitorul relaţii sexuale.
6. Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se înţeleg
acţiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima, înţelegând că ea nu se
poate apăra sau nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă avansată, manifestă un handicap fizic
sau suferă de o maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să înţeleagă caracterul şi esenţa acţiunilor
făptuitorului.
7. Infracţiunea de viol se consideră consumată din momentul în care s-a început raportul sexual,
indiferent de consecinţe.
La soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii
psihice trebuie constatat faptul dacă vinovatul a acţionat în scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa
aplicată i-a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. Numai dacă există aceste circumstanţe, acţiunile
vinovatului pot fi examinate ca tentativă de viol. În legătură cu aceasta este necesar de a face deosebire
între tentativa de viol şi alte atentate criminale care lezează onoarea, demnitatea şi inviolabilitatea
personalităţii victimei (acte de desfrâu, huliganism, cauzarea leziunilor corporale, insulta etc.; a se vedea
p.13 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale,
cu modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
8. Prin viol săvârşit repetat se înţeleg acţiunile făptuitorului care anterior a mai săvârşit o astfel de
infracţiune, pentru care nu a fost condamnat anterior şi pentru care nu au expirat termenele de prescripţie.
În cazurile în care aplicarea forţei fizice asupra victimei nu s-a întrerupt sau s-a întrerupt pe un termen
scurt, iar circumstanţele raporturilor sexuale săvârşite forţat mărturisesc intenţia unică a vinovatului,
săvârşirea raporturilor sexuale ulterioare de către acesta nu poate să se examineze în calitate de
circumstanţă care dă temei de calificare a faptei săvârşite conform semnului repetării.
9. Săvârşirea a două sau a mai multor violuri, pentru care răspunderea este prevăzută de diferite
alineate ale art.171 CP, indiferent dacă, într-un caz, a fost săvârşită tentativa de viol ori făptuitorul a apărut
în calitate de organizator, instigator sau complice al acestei infracţiuni sau, în alt caz, a fost săvârşită fapta
de viol terminat, acţiunile întreprinse trebuie calificate de sine stătător pentru fiecare dintre infracţiunile
comise de făptuitor.
Violul nu poate fi recunoscut repetat, dacă la momentul săvârşirii unui alt viol au expirat termenele
prescripţiei urmăririi penale (a se vedea p.7 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu modificările HP CSJ nr.38
din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
10. Violul săvârşit asupra unui minor este calificat astfel dacă făptuitorul cunoştea cu bună-ştiinţă
faptul că săvârşeşte un raport sexual forţat cu o persoană în vârstă de la 14 până la 18 ani.
11. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane obţine o asemenea calificare dacă infracţiunea a
fost realizată de cel puţin două persoane care acţionau de comun acord în calitate de coautori. Infracţiunea
poate fi săvârşită şi prin participaţie complexă (a se vedea comentariul de la art.45 CP).
12. Violul săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei se califică astfel în
cazurile în care vinovatul i-a administrat victimei substanţe narcotice, substanţe toxice cu efect puternic,
băuturi alcoolice cu scopul de a o lipsi de posibilitatea de a opune rezistenţă acţiunilor întreprinse de
făptuitor.
13. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică este comentat la art.211 CP.
14. Violul însoţit de torturarea victimei se califică astfel în cazurile în care este săvârşit prin
supunerea victimei la dureri violente: chinuri fizice sau psihice.
15. Violul însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu moartea ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se realizează prin acţiuni concrete care demonstrează intenţia
reală a făptuitorului de a aplica forţa fizică faţă de victimă sau de rudele apropiate (de exemplu,
demonstrarea armei, pistolului, cuţitului etc.).
Dacă ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei
sau a rudelor ei apropiate s-a produs după viol şi a urmărit scopul de a speria victima pentru a nu se adresa
organelor competente cu o cerere de intentare a urmăririi penale, acţiunile făptuitorului urmează a fi
calificate în baza art.171 şi 155 CP.
16. Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului se realizează de către o persoană care, în baza unei obligaţiuni, avea datoria de a îngriji,
ocroti, educa, păzi sau trata victima. De exemplu, făptuitorul avea calitatea de tutore, curator, pedagog,
medic, antrenor etc.
17. Infracţiunea de viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani se califică astfel în cazul
în care făptuitorul ştia sau admitea că săvârşeşte un raport sexual cu o minoră de până la 14 ani.
18. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (a se vedea comentariul de la art.212
CP) se califică în baza agravantei prevăzute la lit.c) din alin.3 al prezentului articol şi a prevederilor art.212
CP.
19. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei din imprudenţă este
expusă în comentariul de la art.157.
20. Noţiunea de deces al victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art.149 CP.
21. În sintagma viol soldat cu alte urmări grave pentru victimă legea penală include cazurile care au
drept consecinţă sinuciderea victimei, îmbolnăvirea ei de o maladie psihică, graviditatea sau întreruperea
sarcinii etc.
22. Latura subiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin intenţie directă, făptuitorul este conştient
că realizează raportul sexual prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitare de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, prevede urmările acţiunilor sale şi le doreşte. Drept motiv
al săvârşirii infracţiunii de viol serveşte dorinţa făptuitorului de a-şi satisface pofta sexuală.
23. Subiect al infracţiunii de viol este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 172. ACŢIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL
(1) Homosexualismul, lesbianismul sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite
prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) săvârşite de două sau mai multe persoane;
d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
e) însoţite de ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de
14 ani;
b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;
e) au provocat alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.172 modificat prin Legea nr.305-XV din 11 iulie 2003]
1. Noţiunea de homosexualism presupune raportul sexual dintre bărbaţi, realizat pe cale anală. Este
pedepsit doar homosexualul care îşi satisface poftele sexuale prin acţiuni violente sau prin profitare de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
2. Noţiunea de lesbianism desemnează acţiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin,
homosexualitate feminină. Lesbianismul este calificat drept infracţiune în cazul în care este săvârşit prin
acţiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
3. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înţeleg toate celelalte forme ale raportului
sexual, cu excepţia homosexualismului şi a lesbianismului, săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a
persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
4. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acţiunilor violente de homosexualism sau
lesbianism (de exemplu, femeia participă la acţiunile de homosexualism, bărbatul - la cele de lesbianism)
sunt pasibile de răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau complici, conform
comentariului de la art.45 CP.
5. Noţiunile de constrângere fizică sau psihică ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra
sau de a-şi exprima voinţa, precum şi agravantele prevăzute de alin.2 şi 3 ale art.172 CP, sunt identice cu
noţiunile explicate la art.171 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie. Făptuitorul este conştient că aplică
acţiuni violente cu caracter sexual pentru a-şi satisface pofta sexuală sau pentru a leza onoarea victimei.
7. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 173. CONSTRÂNGEREA LA ACŢIUNI CU CARACTER SEXUAL
Constrângerea unei persoane la raporturi sexuale, homosexualism, lesbianism ori la săvârşirea
altor acţiuni cu caracter sexual prin şantaj sau profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de
altă natură a victimei
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani.
1. Prin constrângere la acţiuni cu caracter sexual se înţeleg acţiunile de homosexualism, lesbianism
sau alte acţiuni cu caracter sexual, săvârşite de făptuitor prin presiune asupra psihicului victimei, prin
şantaj sau profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei pentru a o determina
la raporturi sexuale.
2. Pentru a elucida noţiunile de homosexualism, lesbianism ori de săvârşire a altor acţiuni cu
caracter sexual a se vedea explicaţiile din comentariul art.172 CP.
3. Şantajul este un mijloc de constrângere exercitat asupra victimei prin ameninţare cu divulgarea
unui secret compromiţător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a o determina la acţiuni cu
caracter sexual. Noţiunea de şantaj şi modalităţile de realizare a şantajului sunt expuse mai detaliat în
comentariul la art.189 CP.
4. Prin sintagma profitând de dependenţa materială se înţelege folosirea circumstanţelor de
dependenţă financiară, de obligaţiuni materiale nestinse ale victimei faţă de făptuitor sau de convieţuire a
victimei în spaţiul locativ al făptuitorului pentru a o determina la acţiuni cu caracter sexual.
Transmiterea de cadouri neînsemnate de către unele persoane altora nu poate fi considerată
dependenţă materială.
5. Prin dependenţă de serviciu se înţelege starea de pierdere parţială a autonomiei personale, de
subordonare, de supunere faţă de o persoană de care depinde mărimea salariului, primele, distincţiile,
cariera etc., pe care făptuitorul o foloseşte pentru a determina victima la acţiuni cu caracter sexual.
6. Prin noţiunea dependenţă de altă natură se înţeleg toate celelalte cazuri de dependenţă, cu excepţia
celor enumerate la p.4 şi 5 ale prezentului comentariu.
7. În situaţia în care o terţă persoană impune victima la acţiuni cu caracter sexual cu făptuitorul, iar
făptuitorul nu a întreprins acţiuni de instigare, de complicitate, de organizare a activităţii terţei persoane,
acţiunea întreprinsă de făptuitor nu cade sub incidenţa prevederilor art.173.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual se realizează prin
intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că prin acţiunile enumerate în dispoziţia art.173 constrânge
persoana la acţiuni cu caracter sexual.
9. Subiect al infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual pot fi persoanele de orice sex,
care au atins vârsta de 16 ani.
Articolul 174. RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ATINS VÂRSTA DE 16
ANI
Raportul sexual, homosexualismul, lesbianismul, cu o persoană despre care se ştia cu certitudine
că nu a atins vârsta de 16 ani
se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani.
(Art.174 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03)
1. Infracţiunea de săvârşire a raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani atentează
la relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor şi este evidenţiată de
legiuitor aparte din cauza consecinţelor negative care se produc asupra dezvoltării fizice şi psihice a acestor
copii.
2. Raportul sexual natural, homosexualismul, lesbianismul se realizează de către făptuitor cu
consimţământul persoanei minore, fapt ce delimitează infracţiunea în cauză de cea de viol şi de cea de
acţiuni violente cu caracter sexual etc.
3. Noţiunile de raport sexual, homosexualism, lesbianism sunt explicate în comentariul de la art.171
şi 172 CP.
4. În calitate de victime ale infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani
apar copiii de ambele sexe.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu certitudine că
persoana asupra căreia săvârşeşte acţiunile prevăzute de dispoziţia legii nu a atins vârsta de 16 ani.
6. În calitate de subiect al infracţiunii apare orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta
de 16 ani.
Articolul 175. ACŢIUNI PERVERSE
Săvârşirea de acţiuni perverse faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vârsta de 16 ani
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
[Art.175 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Noţiunea de acţiuni perverse desemnează nişte acţiuni reprobate de societate, care prezintă
devierea de la normal a instinctelor, a comportamentului persoanei, a ideilor, a judecăţii.
2. Acţiunile perverse (imoralitate, desfrâu) comportă un caracter sexual orientat spre satisfacerea
poftei sexuale a făptuitorului sau excitarea instinctului sexual al victimei. Aceste acţiuni pot fi de natură
fizică sau intelectuală.
3. În categoria acţiunilor perverse cu caracter fizic se includ: atingerile indecente, mângâierea sau
demonstrarea organelor sexuale proprii sau pe cele ale minorului, pozele indecente, dezgolirea corpului,
săvârşirea raportului sexual sau a raportului homosexual în prezenţa victimei minore etc.
4. Actele de desfrâu cu caracter intelectual se pot exprima prin: discuţii cinice cu victima despre
relaţii sexuale; demonstrarea imaginilor pornografice; demonstrarea în faţa victimei a operelor
pornografice, înscrierile cu asemenea conţinut etc. (a se vedea p.21 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu
modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
5. În calitate de victime ale acţiunilor perverse pot fi persoanele de ambele sexe, care nu au atins
vârsta de 16 ani.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Drept mobil pentru făptuitor
serveşte dorinţa de a-şi satisface pofta sexuală în formă perversă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană de orice sex, care a atins vârsta de 14 ani.
CAPITOLUL V
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR
DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. ÎNCĂLCAREA EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR
Încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin alte legi, în
dependenţă de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională
sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) soldată cu daune în proporţii considerabile,
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani,
în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi (art.1 DUDO din
10.XIV.1948). Art.16 CRM proclamă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, origine socială.
2. Constituţia enumără drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi
psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, dreptul la apărare, dreptul la libera circulaţie etc. (A
se vedea art.24-54 CRM.)
3. CRM prevede şi cazurile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, condiţionate de apărarea
siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, de desfăşurare a urmăririi penale,
prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale ori avarii (a se vedea art.54 CRM).
4. Componenţa de infracţiune există numai în cazul în care sunt încălcate drepturile şi libertăţile
cetăţenilor garantate de Constituţie sau de alte legi, acţiuni sau inacţiuni condiţionate de apartenenţa
persoanei la o anumită rasă, naţionalitate etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează:
- de către o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea art.123 CP);
- prin cauzarea unor daune în proporţii considerabile (a se vedea art.126 CP).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul
conştientizează că încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prevede urmările prejudiciabile, le doreşte sau
le admite. Motivul infracţiunii este determinat de porniri josnice şi dispreţ faţă de persoanele care fac parte
din altă rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de
origine socială.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. În
cazul prevăzut de lit.a) subiect al infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere.
Articolul 177. ÎNCĂLCAREA INVIOLABILITĂŢII VIEŢII PERSONALE
1. Culegerea ilegală sau răspândirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa
personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consimţământul ei
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
2. Răspândirea informaţiilor menţionate la alin.1:
a) într-un discurs public, prin mass-media;
b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni.
1. Art.8 CEDO şi art.28 CRM stabilesc dreptul inviolabilităţii vieţii personale. Nu este admis
amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în limitele în care acest amestec este
prevăzut de lege şi numai dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru
securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor
penale, protejarea sănătăţii, moralei ori a drepturilor şi libertăţilor persoanei.
2. Prin noţiunea de viaţă personală se înţelege ansamblul de condiţii materiale şi morale individuale,
particulare, pe care şi le creează persoana pentru a exista aşa cum înţelege ea la adăpost sigur, fără
amestecul cuiva. Toate acestea formează mediul în care persoana îşi desfăşoară existenţa.
3. CEDO utilizează termenul viaţă privată pentru a desemna dreptul la viaţa personală şi îl exprimă
prin art.8. În raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului asupra cauzei Van Oosterwijk împotriva
Belgiei (Rap. Com. din 1979) este consemnată următoarea interpretare a noţiunii de viaţă privată: "Dreptul
la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi aşa cum doreşti, protejat de
publicitate [...]. El cuprinde, de asemenea, într-o anumită măsură dreptul de a stabili şi întreţine relaţii cu
alte fiinţe umane, în special în domeniul emoţional, pentru dezvoltarea şi realizarea propriei personalităţi".
4. Prin noţiunea de a culege informaţii se înţelege faptul de a aduna, a strânge, a obţine, a căpăta în
mod ilegal informaţii despre viaţa personală ce constituie un secret personal sau familial al altei persoane,
fără consimţământul ei.
5. Prin noţiunea de a răspândi informaţii se înţelege faptul de difuzare, fără consimţământul
persoanei vizate, în mod ilegal, a unor veşti, ştiri, publicaţii, informaţii despre viaţa personală ce constituie
secret personal sau familial al acesteia.
6. Prin sintagma informaţii despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial se
înţeleg datele care fac parte din categoria informaţiei confidenţiale despre persoană, adică datele ce se
referă la o persoană privată, identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar constitui o violare a
intimităţii persoanei vizate.
7. Conform Legii privind accesul la informaţie, nr.982-XIV din 11.05.2000, protejarea vieţii private
a persoanei include:
a) dreptul la consimţământul persoanei ale cărei interese sunt atinse în procesul de divulgare a
informaţiei cu caracter personal;
b) dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;
c) dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii cu caracter personal, cu
respectarea confidenţialităţii;
d) dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete, neactualizate,
nerelevante etc.
e) dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a deciziilor asupra
divulgării informaţiei;
f) dreptul de a se adresa în instanţele de judecată.
8. Noţiunea într-un discurs public, prin mass-media înglobează ideea de răspândire de către făptuitor
a informaţiilor care încalcă inviolabilitatea vieţii personale prin transferarea, difuzarea unei asemenea
informaţii câtorva persoane sau cel puţin unei persoane printr-o luare de cuvânt publică sau prin mijloacele
de informare în masă: ziare, reviste, mijloace radio şi TV, prin afişare în locurile publice a placardelor,
lozincilor, fotografiilor etc.
9. Prin folosire intenţionată a situaţiei de serviciu se înţelege situaţia în care făptuitorul utilizează
informaţiile deţinute, în virtutea funcţiei sale, în detrimentul acestor persoane, cauzând astfel daune
drepturilor şi intereselor lor. A se vedea noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere şi obligaţiunile lor
în art.123-124 CP. În cadrul unor activităţi acestea sunt reglementate de legi speciale (a se vedea art.8 al
Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV din 11.05.2000, art.40 al Legii audiovizualului etc.).
10. Infracţiunea se consideră consumată în momentul culegerii sau răspândirii informaţiei. Legea nu
prevede survenirea de consecinţe negative pentru victimă.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă. Sintagma cu bună-ştiinţă
înseamnă că făptuitorul a conştientizat ilegalitatea acţiunilor sale de încălcare a inviolabilităţii vieţii
personale, a prevăzut consecinţele prejudiciabile şi le-a dorit. Motivul infracţiunii nu are nici o relevanţă,
această circumstanţă va fi luată în consideraţie la numirea pedepsei.
12. Subiect al infracţiunii poate deveni orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 178. VIOLAREA DREPTULUI LA SECRETUL CORESPONDENŢEI
(1) Violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poştale, al
convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea ilicită a informaţiei;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, sau cu închisoare de până la
3 ani, sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate pe
un termen de până la 3 ani.
[Art.178 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Art.30 CRM stipulează obligaţiunea statului de a asigura secretul scrisorilor, al telegramelor, al
altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.
2. Prin violare a dreptului la secretul corespondenţei se înţeleg acţiunile întreprinse de făptuitor prin
încălcarea prevederilor legii, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul scrisorilor, telegramelor, coletelor,
trimiterilor poştale, al convorbirilor telefonice şi al altor mijloace legale de comunicare, fără acordul
persoanei căreia i-a fost adresată informaţia.
3. Noţiunea de alte trimiteri poştale cuprinde informaţiile recepţionate de persoană prin radiograme,
banderole, containere poştale, mandate poştale, comunicările prin fax, poştă electronică.
4. Sintagma folosirea situaţiei de serviciu desemnează acţiunile de violare a secretului corespondenţei
de către lucrătorii poştei, ai serviciilor de telecomunicaţie, ai celor de asigurare a mesageriei prin internet
etc.
5. Conţinutul sintagmei prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea
ilicită a informaţiei înglobează ideea de folosire ilicită a uneltelor, maşinilor, aparatelor pentru asigurarea
procesului de interceptare şi descifrare a informaţiei cuprinse în mesajele persoanei.
6. Agravanta în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale a fost
explicată în comentariul de la art.46, 47 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie. Făptuitorul conştientizează că prin
violarea dreptului la secretul corespondenţei el încalcă posibilitatea altei persoane de a primi mesajul
respectiv, prevede urmările prejudiciabile pe care le doreşte sau le admite.
8. Subiect al infracţiunii poare fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 179. VIOLAREA DE DOMICILIU
1. Pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără
consimţământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cercetările
ilegale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până
la 2 ani.
2. Aceleaşi acţiuni săvârşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani.
3. Acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, se pedepsesc cu închisoare de la 3
la 7 ani.
1. Art.29 CRM stipulează inviolabilitatea domiciliului. Aceasta presupune că nimeni nu poate
pătrunde sau rămâne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia, decât în
cazurile prevăzute de lege. Incriminând violarea de domiciliu, legiuitorul a asigurat, şi pe această cale,
realizarea dreptului persoanei de a-şi desfăşura viaţa personală la dorinţa sa fără amestecul abuziv al
reprezentanţilor organelor de stat sau al altor persoane.
2. Noţiunea de violare de domiciliu se conţine în textul legii (alin.1 art.179 CP). În acelaşi timp,
conform prevederilor art.29 CRM, nu se consideră violare de domiciliu în cazurile în care imixtiunea în
viaţa privată a persoanei prin violarea de domiciliu sau reşedinţă se face:
a) pentru executarea unui mandat de arest sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
3. Noţiunea de domiciliu desemnează locul în care persoana îşi are locuinţa stabilă, statornică sau
principală, iar noţiunea de reşedinţă indică atât sediul unei autorităţi sau al unei persoane oficiale, cât şi al
unei persoane fizice, precum şi localitatea sau clădirea în care se află temporar sau permanent.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau prin rămânere
ilegală în domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Acţiunea de pătrundere presupune survolarea spaţiului locativ, intrarea ilegală a făptuitorului în
domiciliul sau în reşedinţa persoanei. A rămâne înseamnă a nu părăsi locul în care se află făptuitorul.
5. Percheziţiile şi cercetările sunt ilegale în cazurile în care ele se efectuează cu încălcarea normelor
de procedură penală: lipseşte ordonanţa motivată a organului de urmărire penală, se efectuează în timpul
nopţii, cu excepţia cazurilor care nu suferă amânare etc.
6. Noţiunea cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei este comentată la art.165 CP.
7. Agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu pot constitui acţiunile săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu, adică făptuitorul realizează latura obiectivă a infracţiunii folosind
abuziv drepturile cu care este înzestrat în virtutea funcţiei pe care o deţine;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.46,
47 CP).
8. Infracţiunea se consideră realizată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliu sau
în reşedinţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul este conştient de
caracterul ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţământul stăpânului, în domiciliul sau în reşedinţa
acestuia, încălcându-i astfel libertatea.
10. Subiect al infracţiunii, este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 180. ÎNCĂLCAREA INTENŢIONATĂ A LEGISLAŢIEI PRIVIND ACCESUL LA
INFORMAŢIE
Încălcarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a procedurii legale de
asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat daune în proporţii
considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat informaţii
referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului,
se pedepseşte cu închisoare pe un termen de până la 3 ani sau cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Art.36 CRM stipulează dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public.
Autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor în probleme publice.
2. Dreptul la informaţie nu poate fi îngrădit decât în cazurile în care informaţiile ar prejudicia
protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională.
3. Art.180 stabileşte răspunderea penală pentru încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la
informaţiile referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului. Faptele
penale cu referinţă la ocrotirea sănătăţii populaţiei sunt incriminate de cap.VIII al CP (a se vedea
comentariul); faptele ce ţin de securitatea publică sunt incriminate în cap.XIII al CP (a se vedea
comentariul); cele ce vizează protecţia mediului sunt stipulate în cap.IX al CP (a se vedea comentariul).
4. Procedura legală de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie este prevăzută de
Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000).
5. Posesorii de informaţie oficială sunt obligaţi să asigure informarea activă, corectă şi la timp a
cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public, să garanteze liberul acces la informaţie etc., conform
prevederilor art.11 al Legii cu privire la informaţie.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni ce conduc la încălcarea
legislaţiei de către o persoană cu funcţii de răspundere, care a dus la cauzarea de daune în proporţii
considerabile solicitantului de informaţie.
7. Pentru a elucida noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere a se vedea comentariul de la
art.123 CP.
8. Noţiunea de daune în proporţii considerabile este elucidată în comentariul de la art.126 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că încalcă
legislaţia privind accesul la informaţie, a prevăzut şi a dorit provocarea daunelor în proporţii considerabile
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale solicitantului de informaţie.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani şi
deţine o funcţie de răspundere.
Articolul 181. ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII LIBERE A DREPTULUI ELECTORAL SAU
A ACTIVITĂŢII ORGANELOR ELECTORALE
Împiedicarea prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau împiedicarea
activităţii organelor electorale:
a) săvârşită prin blocarea sau atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice
formă;
b) săvârşită prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) săvârşită cu periclitarea vieţii persoanei;
d) însoţită de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) soldată cu alte urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
1. Art.38 din CRM stabileşte dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. Art.181 CP este una din garanţiile
de realizare a acestui drept.
2. Noţiunile de drept electoral şi organe electorale sunt definite de CEl. Prin drept electoral se
înţelege dreptul constituţional al cetăţenilor de a alege, de a fi aleşi şi de a-şi exprima prin vot atitudinea
privind cele mai importante domenii ale statului şi ale societăţii în ansamblu şi/sau în problemele locale de
interes naţional. Prin organ electoral se înţelege o instituţie socială, colaboratorii căreia au obligaţiunea de
a organiza şi desfăşura alegerile la nivelul administraţiei publice centrale: parlament, preşedinţie (CRM din
29 iulie 1994), organ al administraţiei publice locale, precum şi desfăşurarea referendumurilor.
3. Sintagma împiedicare a exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor
electorale explică acţiunile făptuitorului pe care acesta le întreprinde pentru a opri, a pune piedici, a bloca
activitatea organelor electorale şi exprimarea dreptului de vot al cuiva, prin modalităţile indicate în
dispoziţia legii.
4. Prin blocarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă se înţelege
întreprinderea diferitelor acţiuni care au drept scop stoparea funcţionării secţiilor de votare, izolarea lor de
alegători, punerea diverselor piedici, bariere în calea alegătorilor sau a membrilor birourilor electorale, ale
secţiilor de votare, consiliilor electorale de circumscripţie, Comisiei Electorale Centrale.
5. Atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă presupune întreprinderea
de către făptuitor sau făptuitori a unor acţiuni violente, inclusiv cu aplicarea armelor sau cu ameninţarea
aplicării lor, care au drept scop împiedicarea exprimării dreptului electoral al cetăţenilor.
6. Prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale se înţeleg acţiunile făptuitorului care
ia, intenţionat şi ilegal, urnele de vot sau documentele electorale (lista electorală, lista de subscripţie,
buletinele de vot etc.) cu scopul de a împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral sau a activităţii
organelor electorale.
7. Noţiunea săvârşit cu periclitarea vieţii persoanei desemnează acţiunile întreprinse de făptuitor
pentru a împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral şi care au pus în primejdie viaţa unei persoane.
8. Noţiunea însoţită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost explicată în
comentariul de la art.151 CP.
9. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege survenirea altor consecinţe grave: decesul
persoanei, anularea rezultatelor alegerilor, distrugerea localurilor secţiilor de votare etc.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul a conştientizat
caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, a prevăzut urmările indicate în dispoziţia legii şi le-a dorit.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 182. FALSIFICAREA REZULTATELOR VOTĂRII
Falsificarea, prin orice mijloace, a rezultatelor votării
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani.
1. Articolul 38 din CRM proclamă voinţa poporului drept bază a puterii de stat. Această voinţă se
exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat. Art.182 CP este o garanţie a realizării dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales.
2. A falsifica înseamnă: a) a face un lucru să semene cu altul, cu intenţia de a înşela; a contraface; b) a
prezenta lucrurile altfel decât sunt ele în realitate; a denatura, a mistifica.
3. Sintagma prin orice mijloace presupune orice acţiuni de falsificare: înlocuire sau suplinire de liste,
semnarea în liste în locul alegătorilor care nu s-au prezentat la sufragiu, înlocuirea buletinelor de vot cu
altele din timp pregătite, schimbarea urnelor cu buletinele de vot etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de falsificare, folosind orice mijloace, a
rezultatelor votării. Pot fi falsificate procesele-verbale ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, ale
consiliului electoral de circumscripţie şi, respectiv, cele ale Comisiei Electorale Centrale care vizează:
a) numărul de alegători incluşi în listele electorale;
b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
c) numărul de alegători care au primit buletinele de vot;
d) numărul de alegători care au participat la votare;
e) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
f) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral;
g) numărul total de voturi valabil exprimate;
h) numărul buletinelor de vot primite de consiliul electoral de circumscripţie;
i) numărul de buletine neutilizate şi anulate.
5. Latura subiectivă se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că falsifică
rezultatele votării şi doreşte acest rezultat.
6. Subiectul infracţiunii de falsificare a votării este unul special. În această calitate apar membrii
biroului electoral al secţiei de votare, membrii consiliului electoral de circumscripţie, membrii Comisiei
Electorale Centrale, care au atins vârsta de 16 ani.
Articolul 183. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE A MUNCII
1. Încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii securităţii, a
igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente
cu oameni sau alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
2. Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
1. Dreptul la protecţia muncii este stipulat în art.43 CRM, art.2 CM, Legea cu privire la protecţia
muncii, nr.625-XII din 02.07.91 etc.
2. Noţiunea de protecţie a muncii desemnează sistemul de măsuri şi mijloace social-economice,
organizatorice, tehnice, curative şi profilactice care au drept scop asigurarea securităţii angajatului,
păstrarea sănătăţii şi menţinerea capacităţii lui de muncă în procesul activităţii profesionale.
3. Latura obiectivă a art.183 CP prevede responsabilitatea penală în cazurile în care încălcarea
regulilor de protecţie a muncii a provocat accidente de oameni, alte urmări grave sau decesul unei persoane
din imprudenţă. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar a stabili legătura cauzală între
încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi urmările care au survenit.
4. Norma dispoziţiei art.183 CP este de blanchetă. Întrucât legile, standardele, normele, regulile,
instrucţiunile de protecţie a muncii sunt obligatorii pentru toate organele de stat şi cele economice,
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, toate persoanele oficiale şi pentru toţi angajaţii, în fiecare caz
concret este necesar a stabili ce prevederi ale acestor acte au fost încălcate.
5. Prin accidente cu oameni se înţeleg faptele de pe urma cărora se produc, din imprudenţă, prin
încălcarea regulilor de protecţie a muncii, vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale sau sănătăţii
angajatului.
În legislaţia muncii este folosită şi noţiunea de accident de muncă prin care se înţelege evenimentul
care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, electrocutare, arsură, degerare,
asfixiere, intoxicaţie acută profesională etc.) ca urmare a acţiunii unui factor de risc propriu unui element al
sistemului de muncă, provocând pierderea temporară a capacităţii de muncă sau invaliditatea ori decesul
salariatului (a se vedea p.2 al Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat
prin HG RM nr.706 din 05.06.2002).
6. Prin alte urmări grave se înţeleg consecinţele, survenite de pe urma încălcării regulilor de protecţie
a muncii, care au cauzat angajatului, din imprudenţă, o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii,
survenirea bolilor profesionale etc.
7. Alin.2 art.183 CP prevede în calitate de urmare provocarea din imprudenţă a decesului unei
persoane (a se vedea comentariul de la art.149 CP).
8. Noţiunile de persoană cu funcţii de răspundere şi persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală sunt explicate în comentariile de la art.123 şi 124 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă.
10. Subiect al infracţiunii este unul special: orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani
şi deţine o funcţie de răspundere sau care gestionează o organizaţie comercială, obştească ori altă
organizaţie.
Articolul 184. VIOLAREA DREPTULUI LA LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR
Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului,
demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la
acestea fie prin constrângerea lor la participare:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvârşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
2. Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au fost special
adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;
d) soldată cu alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani.
1. Articolul 40 CRM stipulează că mitingurile, demonstraţiile, manifestaţiile, procesiunile sau orice
alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
2. Prin întrunire se înţelege: miting, demonstraţie, manifestaţie, procesiune, marş, pichetare, grevă
desfăşurată în locuri publice, în afara unităţii economice sau a locului de lucru, orice altă adunare a
cetăţenilor (a se vedea Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor nr.560-XIII din
21.07.1995; MO nr.61/683 din 02.XI.1995).
3. Conform dispoziţiei articolului 184 CP, violarea dreptului la libertatea întrunirilor se realizează
prin următoarele modalităţi:
a) prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor;
b) prin împiedicarea participării cetăţenilor la aceste întruniri;
c) prin constrângerea cetăţenilor de a nu participa la aceste întruniri.
4. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor ori a participării cetăţenilor la acestea poate să fie realizată prin acţiuni sau inacţiuni şi poate
să se manifeste, de exemplu, prin interzicerea de către persoana cu funcţii de răspundere, prin realizarea
unor activităţi nominalizate, prin darea de indicaţii de a bloca accesul cetăţenilor, traseul sau locul în care
se desfăşoară mitingul, demonstraţia, manifestaţia, procesiunea etc.
5. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii, întrunirilor
poate să fie realizată nu numai de persoane cu funcţii de răspundere, dar de orice altă persoană.
Latura obiectivă a infracţiunii, în astfel de situaţie, se realizează de către făptuitor prin aplicarea
constrângerii fizice sau psihice, sau prin ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
6. Noţiunea de constrângere este comentată la art.171 CP.
7. Pentru elucidarea noţiunii săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, a se vedea prevederile
art.123 CP. Noţiunea săvârşită de două sau mai multe persoane este explicată în comentariul de la art.44 şi
45 CP. Pentru înţelegerea noţiunii de acţiune însoţită de violenţa nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate
sunt valabile comentariile de la art.165 CP.
8. Pentru elucidarea sensului agravantelor: săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au
servit drept armă ori au fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii a se
vedea comentariul de la art.166 CP; pentru însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate a se
vedea comentariul de la art.165 CP; pentru soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari a se vedea
prevederile art.126 CP. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege situaţia în care survin alte
urmări decât cele prevăzute de articolul dat, de exemplu - moartea persoanei din imprudenţă etc.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul este conştient că,
împiedicând desfăşurarea mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau a altor întruniri,
întreprinde acţiuni de violare a dreptului cetăţenilor la libertatea întrunirilor şi doreşte acest lucru.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 185. ATENTAREA LA PERSOANĂ ŞI LA DREPTURILE CETĂŢENILOR SUB
FORMĂ DE PROPOVĂDUIRE A CREDINŢELOR RELIGIOASE ŞI DE ÎNDEPLINIRE A
RITURILOR RELIGIOASE
Organizarea, conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate, desfăşurată sub
formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase, este însoţită fie de
cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia, fie de
instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile cetăţeneşti
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani.
[Art.185 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. CRM recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de
religie (a se vedea art.10, 16, 31 CRM).
Acest drept trebuie să se manifeste prin spirit de toleranţă şi de respect reciproc, cuprinde libertatea
cetăţeanului de a-şi schimba religia sau convingerea, de a profesa religia sau convingerea în mod individual
sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi prin îndeplinirea ritualului (a se
vedea art.1 al Legii despre culte, nr.979-XII din 24.03.92, MO. nr.3/70 din 30.03.1992).
2. Legea despre culte stabileşte inadmisibilitatea prozelitismului abuziv, care constituie o încercare de
a influenţa conştiinţa religioasă a unei persoane prin violenţă sau abuz de autoritate, precum şi
responsabilitatea pentru intoleranţă confesională manifestată prin acte care stânjenesc liberul exerciţiu al
unui cult recunoscut de stat.
3. Latura obiectivă a infracţiunii, stabileşte responsabilitatea pentru organizarea, conducerea sau
participarea activă la un grup a cărui activitate atentează la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă
de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
A organiza înseamnă a face ca un grup de persoane să funcţioneze şi să acţioneze sub formă de
propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
A conduce înseamnă a dirija, a îndruma acest grup de persoane pentru a atinge scopul propus.
Prin sintagma a participa activ se înţelege activitatea unei persoane care realizează nemijlocit planul
de acţiuni al grupului.
4. Prin sintagma cauzare de daune sănătăţii se înţelege pricinuirea intenţionată a vătămărilor uşoare,
medii, grave integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
5. Noţiunea de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia include celelalte violări ale
drepturilor persoanei prevăzute de Constituţie sau de alte legi, de exemplu - atentatele asupra averii
persoanei, dreptului la muncă, inviolabilităţii domiciliului etc.
6. Prin sintagma instigare a cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti se înţelege
activitatea de aţâţare, provocare a cetăţenilor pentru ca aceştia să-şi manifeste refuzul de a-şi îndeplini
obligaţiunile cetăţeneşti (de exemplu, a nu participa la alegeri, a nu fi încorporat în forţele militare etc.)
7. Latura subiectivă a infracţiuni se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că
atentează la persoană şi la drepturile ei sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi doreşte
consecinţele indicate de lege.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL VI
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. FURTUL
(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Furtul săvârşit:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul săvârşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale.
(4) La alin.(2) din art.186-192 se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o
persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.(1) din articolele menţionate,
dar nu a fost condamnată pentru aceasta.
[Art.186 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.
3. Sustragerea bunurilor altei persoane constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a
persoanei în posesia sau deţinerea căreia se afla acel bun şi trecerea lui în sfera de stăpânire a făptuitorului.
4. Bunul sustras poate fi numai un bun mobil. Bunul mobil poate fi animat sau neanimat. Nu
interesează dacă bunurile mobile sunt principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile, fungibile sau
nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile, iar cele neanimate, indiferent de starea lor fizică (lichidă,
solidă sau gazoasă).
5. Potrivit p.2 al HP al JS RM din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată pe ascuns
dacă:
a) a fost săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine;
b) a fost comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul;
c) a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe situaţia creată,
consideră că acţionează pe ascuns;
d) a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a înţelege caracterul
şi esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a altei stări bolnăvicioase,
dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;
e) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor implicate în actul de însuşire a averii;
f) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din motive
personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de furt prevăzute de alin.1 art.186, pot apărea daunele materiale în
proporţii esenţiale pricinuite proprietarului.
7. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul trebuie delimitat de delapidarea averii.
Dacă sustragerea a fost săvârşită de persoanele care, conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor
contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiau împuterniciri de dispunere, administrare,
transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier şi alte persoane), cele comise trebuie calificate drept
delapidare a averii străine (art.191 CP).
Dacă însă sustragerea a fost săvârşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar ele au
avut acces la ele în legătură cu munca îndeplinită (combineri, hamali, paznici, îngrijitori de vite etc.),
acţiunile lor trebuie să fie încadrate drept sustragere prin furt.
8. Potrivit p.30 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazul în care persoana a săvârşit răpirea mijloacelor de
transport fără scopul de a şi le însuşi, însă cu scopul sustragerii ulterioare a averii aflate în ele sau a unor
părţi ale mijloacelor de transport, cele săvârşite trebuie calificate în baza art.186 şi 273 CP.
9. Potrivit p.16 HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul se consideră consumat dacă averea a fost sustrasă şi
infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa. De aceea, dacă făptuitorul a
fost reţinut cu averea sustrasă pe teritoriul asigurat cu pază al uzinei, fabricii etc. sau în camera de control a
organizaţiei respective, acesta este un caz de tentativă de furt.
10. Furtul trebuie delimitat de samavolnicie. Sustragerea bunurilor în mod arbitrar, adică a unor
bunuri care, la presupunerea făptuitorului, îi aparţin, trebuie calificată drept samavolnicie (art.352 CP).
11. Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit (acaparator,
hrăpăreţ, de a obţine avantaje materiale). Este necesar ca scopul cerut de lege să existe în momentul
săvârşirii faptei. Dacă acest scop lipseşte, fapta nu constituie infracţiunea de furt. Într-un asemenea caz,
fapta fie că nu constituie infracţiune (bunul a fost luat în glumă), fie că realizează componenţa unei
distrugeri (art.197 CP; bunul a fost luat pentru a fi distrus), fie că constituie, după caz, o răpire a mijlocului
de transport (art.273 CP) sau o răpire a mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor
de tracţiune (art.274 CP), fie un abuz de putere sau abuz de serviciu (art.327 şi 335 CP; bunul a fost
"împrumutat" temporar).
12. Furtul repetat. Potrivit alin.4 art.186-192, se consideră repetate infracţiunile săvârşite de o
persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.1 din articolele menţionate, dar nu a
fost condamnată pentru aceasta.
Este necesar să determinăm că nu au expirat termenele de prescripţie pentru faptele infracţionale
săvârşite.
Principiile calificării furtului repetat care rezultă din standardele internaţionale sunt aceleaşi ca şi ale
omorului repetat, de aceea facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare date la art.145 CP.
13. Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 art.42 CP,
trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un furt împreună până a începe desfăşurarea acţiunii sau chiar în acel
moment, dar nu mai târziu de consumarea furtului;
c) ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a furtului, adică cel puţin doi participanţi
ai infracţiunii trebuie să fie coautori. Dacă la săvârşirea furtului participă şi alte persoane în calitate de
organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete (un autor
sau doi şi mai mulţi), potrivit art.42 şi alin.1 art.186 sau art.42 şi alin.2 art.186 CP. De exemplu, dacă o
persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un furt, acţiunile autorului trebuie
calificate potrivit alin.1 art.186 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.186 CP. În cazul
în care instigatorul a determinat două persoane la săvârşirea furtului, acţiunile lui trebuie calificate potrivit
art.42 şi potrivit prevederilor din lit.b) alin.2 art.186, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.b) art.186 CP.
Potrivit p.18 al HP CSJ din 6 iunie 1992, coautori ai însuşirilor trebuie considerate şi persoanele cu care,
deşi nu participă nemijlocit la sustragerea averii, coautorii s-au înţeles să stea la pândă lângă locul
săvârşirii infracţiunii, să ameninţe cu aplicarea violenţei, să percheziţioneze victima sau să ia o atitudine ce
le demonstrează victimelor că orice rezistenţă n-are nici un rost etc.
14. Furtul săvârşit prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Termenii
pătrundere, încăpere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă sunt explicaţi în p.21 al HP CSJ din 6 iulie 1992.
Prin noţiunea de pătrundere se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt
loc pentru depozitare sau locuinţă cu scopul săvârşirii furtului, jafului sau tâlhăriei. Pătrunderea poate fi
comisă atât cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cât şi fără aceasta. Ea poate fi realizată de asemenea cu
ajutorul dispozitivelor când infractorul extrage obiectele fără a intra în încăperea respectivă.
Prin termenul încăpere se înţeleg construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte
construcţii gospodăreşti, menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor materiale, utilate cu
un gard sau mijloace tehnice sau asigurate cu o altă pază; magazinele mobile, limuzinele, refrigeratoarele,
containerele, seifurile şi alte depozite asemănătoare. Totodată, sectoarele de teritorii care nu sunt folosite
pentru păstrare, ci, de exemplu, pentru cultivarea unei oarecare producţii, nu se încadrează în noţiunea de
alt loc pentru depozitare.
Termenul de locuinţă denumeşte o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau
temporar al persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. Tot la acest termen se
referă părţile componente ale locuinţei în care oamenii pot să nu locuiască nemijlocit. În afară de aceasta,
trebuie considerate drept locuinţă nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele
alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, loggiile, în casele individuale -
verandele, mansardele, beciurile, cămările etc.
Potrivit p.22 al HP CSJ din 6 iulie 1992, pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului, cu
menţiunea pătrunderii în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, intenţia de a sustrage trebuie să
apară la infractor până la pătrunderea în această încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
15. Furtul săvârşit cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Caracterul considerabil sau
esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea
bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte
circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
16. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Prin calamitate se înţeleg nenorocirile mari, dezastrele
care lovesc o colectivitate. Prin noţiunea de furt săvârşit în timpul unei calamităţi se înţelege situaţia în care
se produce furtul, ca urmare a unui eveniment, a unei stări de fapt păgubitoare sau periculoase pentru o
colectivitate. De exemplu, starea de fapt produsă în timpul unui cutremur, al unei inundaţii, pe timp de
incendiu, în momentul unei catastrofe de cale ferată, în timpul unei epidemii, molime etc. Este necesar ca
fapta să fie săvârşită în perioada de timp cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă
naştere stării de calamitate şi momentul când această stare încetează.
17. Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea de grup
criminal organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.
18. Potrivit alin.2 art.186, dacă furtul a fost săvârşit în timpul unei calamităţi (lit.a) alin.3 art.186 CP)
de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b) alin.3 art.186 CP) în mod repetat (lit.a)
alin.2 art.186 CP) sau de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.2 art.186 CP), sau prin pătrundere în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c) alin.2 art.186 CP), sau cu cauzarea de daune în
proporţii considerabile (lit.d) alin.2 art.186 CP), acţiunile infractorilor, în lipsa concursului real al
infracţiunilor, trebuie să fie încadrate numai în baza alin.3 art.186 CP.
19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 187. JAFUL
(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(2) Jaful săvârşit:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea
aplicării unei asemenea violenţe;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000
unităţi convenţionale.
(3) Jaful săvârşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la 4.000
unităţi convenţionale.
[Art.187 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a jafului se realizează prin sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane.
4. Noţiunile de sustragere şi bunuri sunt identice cu cele folosite la explicarea noţiunii de furt. (A se
vedea explicaţiile date la p.2 şi 3 ale art.186 CP.)
5. Potrivit p.3 al HP CSJ din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată în mod deschis
dacă a fost săvârşită cu bună-ştiinţă în prezenţa victimelor sau a altor persoane care îşi dădeau seama de
caracterul acţiunilor făptuitorului, dar el a ignorat această circumstanţă.
Nu poate fi considerată deschisă sustragerea averii proprietarului în prezenţa complicilor sau a
persoanelor care nu-şi dădeau seama de caracterul faptei săvârşite.
Acţiunile începute ca un furt, dar care nu au fost duse până la capăt din cauză că au fost descoperite
de către victimă sau de alte persoane, dar neţinându-se cont de aceasta, au fost prelungite de către infractor
cu scopul însuşirii averii sau reţinerii ei, se încadrează în infracţiunea de jaf, iar în cazul aplicării unei
violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau al ameninţării cu o astfel de violenţă - în cea de tâlhărie.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de jaf prevăzute de alin.1 din art.187 CP pot apărea daunele
materiale atât în proporţii esenţiale, cât şi în proporţii mici.
7. Jaful are acelaşi moment de consumare ca şi furtul. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
8. Potrivit p.28 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazurile în care însuşirea averii a fost săvârşită în
timpul huliganismului, violului sau al altor acţiuni criminale, cele săvârşite trebuie să fie încadrate în
funcţie de scopul şi de metoda însuşirii averii în concurs de infracţiune corespunzătoare împotriva
patrimoniului şi huliganism, viol sau altă infracţiune.
9. Latura subiectivă a jafului este identică cu cea a furtului. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
10. Noţiunea şi semnele jafului săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin
pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală sunt
identice cu cele din cazul furtului (a se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP).
11. Jaful săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită are drept agravantă folosirea de
către infractor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. În cazul mascării, făptuitorul îşi
acoperă faţa cu mască, adică cu o bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc., înfăţişând o faţă
omenească sau figura unui animal, lăsând numai ochii descoperiţi; obrăzar.
În cazul deghizării sau travestirii, făptuitorul îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa fel încât să
nu poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte îmbrăcămintea sexului opus
etc.
12. Jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe. Potrivit p.4 al HP CSJ din 6 iulie 1992, violenţă
nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei e considerată cauzarea unei vătămări neînsemnate
integrităţii corporale sau sănătăţii care nu a pricinuit o dereglare de scurtă durată sănătăţii sau o pierdere
neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă, precum şi aplicarea intenţionată a loviturilor sau a altor
acţiuni violente care au cauzat numai dureri fizice (art.154 CP).
În conformitate cu Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor corporale, prin
violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţeleg vătămările trecătoare sub formă de
zgârieturi, echimoze (vânătăi) etc., care se încheie cu restabilirea completă a sănătăţii într-un termen de cel
mult 6 zile, precum şi durerile fizice fără o dereglare pe un anumit termen a sănătăţii victimei.
Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei păgubaşe
se înţelege un act de violenţă psihică care poate paraliza rezistenţa victimei şi înlesni sustragerea averii
proprietarului. Ameninţările nedeterminate de tipul "va fi rău de tine", "ţi-arăt eu ţie", "am să-ţi dau de
cheltuială" şi altele sunt considerate ca ameninţări cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori
sănătatea persoanei în cazurile în care circumstanţele obiective nu mărturisesc intenţii mai serioase ale
infractorului. De exemplu, făptuitorul ameninţă victima că va fi rău de ea, începând să scoată un pistol din
buzunar. Astfel de ameninţare se referă la tâlhărie, şi nicidecum la jaf.
13. Agravanta în timpul unei calamităţi a fost comentată în art.151, iar cea de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală - la art.46 şi 47.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 188. TÂLHĂRIA
(1) Tâlhăria, adică atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de
violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 400 la 1.000
unităţi convenţionale.
(2) Tâlhăria săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.500
unităţi convenţionale.
(3) Tâlhăria săvârşită:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 5.000 unităţi
convenţionale.
[Art.188 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a tâlhăriei se realizează printr-un atac săvârşit asupra unei persoane în scopul
sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
4. Atacul în scopul săvârşirii unei tâlhării se manifestă prin acţiuni agresive active cu caracter
surprinzător pentru victimă, care creează un pericol real însoţit de aplicarea imediată şi nemijlocită a unei
violenţe periculoase pentru viaţa ori sănătatea persoanei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe în scopul însuşirii avutului proprietarului. El poate avea un caracter deschis, însă în unele cazuri
poate fi săvârşit pe neaşteptate şi pe neobservate (pe ascuns): o lovitură de după colţ, o împuşcătură din
ambuscadă, atacul unui paznic care dormea etc.
5. Doctrina penală şi practica judiciară recunosc drept atac şi aducerea victimei în stare de
inconştienţă sau imposibilitate de a se apăra ca rezultat al introducerii, contrar voinţei ei (inclusiv prin
înşelăciune), în organism a unor substanţe narcotice, cu efect puternic sau otrăvitoare, periculoase pentru
viaţă şi sănătate.
Altfel trebuie calificate cazurile în care drept rezultat al "cinstirii" cu băuturi alcoolice sau cu alte
substanţe, caracterul acţiunii cărora este cunoscut victimei, victima se pomeneşte într-o stare de
inconştienţă, iar infractorii, folosindu-se de aceasta, sustrag averea ei. Atare acţiuni sunt calificate drept
furt.
6. Drept violenţă periculoasă pentru viaţa ori sănătatea victimei, prevăzută de alin.1 din art.188 CP,
trebuie considerată vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este explicată în
art.153 CP) sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este stipulată în art.152 CP), precum
şi alte acţiuni care, deşi nu au pricinuit vătămările menţionate, au creat la momentul aplicării lor un pericol
real pentru viaţa şi sănătatea victimei. De exemplu, aruncarea victimei din tren, automobil, de la etaj,
strangularea (sugrumarea) ei, reţinerea îndelungată a capului victimei în apă etc.
Cauzarea vătămărilor grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este considerată circumstanţă
agravantă, prevăzută la alin.3 din art.188 CP, şi nu un semn constitutiv al tâlhăriei.
7. Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să aibă un
caracter real, adică vinovatul poate imediat să transforme ameninţarea în acte de violenţă fizică. Pentru
constatarea acestui semn constitutiv al tâlhăriei trebuie să ţinem cont de toate circumstanţele cauzei:
caracterul ameninţării, al obiectelor sau armelor cu care ameninţa infractorul, locul şi timpul săvârşirii
infracţiunii, numărul infractorilor etc. Forma de manifestare a ameninţării poate fi diferită: prin cuvinte,
gesturi, demonstrare a armei, a cuţitului şi a altor obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori
sănătăţii persoanei atacate.
Ameninţarea cu aplicarea violenţei, dar nu imediat, ci în viitor, sau ameninţarea cu răspândirea unor
ştiri defăimătoare, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor proprietarului ori cu răpirea victimei, nu
constituie tâlhărie, ci şantaj (art.189 CP).
8. Potrivit p.16 al HP CSJ din 6 iulie 1992, tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului,
însoţit de aplicarea sau ameninţarea de aplicare a violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei,
indiferent de faptul dacă a fost sau nu însuşită averea proprietarului.
Luând în consideraţie că tâlhăria săvârşită în scopul sustragerii averii proprietarului în proporţii mari
sau deosebit de mari trebuie încadrată potrivit art.195 CP, precum şi construcţia materială a agravantei la
lit.f) alin.2 art.188 CP, consecinţele tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP pot fi un atac în scopul
sustragerii bunurilor proprietarului în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, dacă din cauze indiferente
de voinţa făptuitorului nu s-a realizat, precum şi producerea daunei materiale proprietarului în proporţii
mici sau esenţiale, valoarea cărora este determinată de alin.1 art.126 CP.
9. Latura subiectivă a tâlhăriei este identică cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile de la
art.186.)
10. Tâlhăria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere,
în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în timpul unei
calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală este identică cu furtul, iar
tâlhăria săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau travestită este identică cu jaful. (A se vedea
explicaţiile corespunzătoare de la art.186 şi 187 CP.) Aici vom analiza doar agravantele specifice tâlhăriei.
11. Tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă. Potrivit
lit.a) p.1 al HP CSJ din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre
purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor
sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, prin armă de foc se
înţelege arma a cărei funcţionare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, datorită forţei de
expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături. Conform lit.b)
p.1 al aceleiaşi hotărâri, armă albă se consideră cea destinată şi adaptată pentru a vătăma, a omorî fiinţe
umane cu aplicarea forţei musculare prin contact nemijlocit cu tăiere (săbii, tesace etc.), înţepare (baionete
unghiulare, pumnale, stilete etc.), prin înţepare-tăiere (baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu
tăiş etc.), prin spargere-fărâmiţare (box, buzdugan, mlaciu, nunciaki etc.).
Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune
considerabile sănătăţii sau vieţii persoanei (topor, cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect metalic etc.).
Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea lor în timpul
actelor de violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un pericol real pentru
viaţa sau sănătatea persoanei.
Potrivit p.27 al HP CSJ din 6 iulie 1992, dacă infractorul în timpul tâlhăriei a ameninţat cu o armă cu
bună-ştiinţă imposibil de a fi folosită sau cu o imitaţie a armei, de exemplu - un machet de pistolet, un
pumnal-jucărie etc., neavând intenţia să folosească aceste obiecte pentru cauzarea vătămărilor integrităţii
corporale sau sănătăţii periculoase pentru viaţă şi sănătate, chiar dacă victima a perceput-o drept armă,
acţiunile lui (în lipsa altor circumstanţe agravante) trebuie încadrate în baza alin.1 art.188 CP.
12. În cazul tâlhăriei săvârşite cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii noţiunea
vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii este determinată de alin.1 art.151 CP.
Potrivit p.7 al HP CSJ din 6 iulie 1992, atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă, care a atras
după sine cauzarea unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei trebuie încadrat în
baza lit.c), alin.3 din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza alin.1 art.151 CP. Dacă în urma
vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit moartea victimei, cele săvârşite trebuie să fie
încadrate prin concurs de infracţiuni prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi alin.4 art.151 CP.
Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de infracţiuni,
prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.
Deoarece agravanta în cauză, spre deosebire de componenţa de bază din alin.1 art.188 CP, este
formulată ca o componenţă materială, în cazurile în care intenţia făptuitorului este îndreptată spre cauzarea
vătămărilor grave, dar de fapt el a pricinuit numai vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale, cele
săvârşite trebuie calificate ca tentativă de infracţiune (art.27 şi lit.c) alin.3 art.188 CP).
În cazul tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP tentativa de tâlhărie se exclude; până la începerea
atacului poate fi vorba numai de o pregătire de infracţiune, iar din primul act de atac tâlhăria se consideră
consumată (componenţă formal redusă).
13. În cazul tâlhăriei săvârşite prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, prin
schingiuire se înţeleg nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau de
căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate (prin pişcături,
biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.).
Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe medicale sau
ştiinţifice nejustificate de un tratament medical în interesul lor sau obligarea victimei la condiţii de hrană,
locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de
vedere moral.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 189. ŞANTAJUL
(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului
ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu
violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu
deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea
proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 4 ani.
(2) Şantajul săvârşit:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
d) prin ameninţare cu moartea;
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi
convenţionale.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) săvârşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
d) însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant;
e) urmate de dobândirea bunurilor cerute;
f) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi
convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, posesorului sau
deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi
convenţionale.
[Art.189 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a şantajului se realizează prin cererea de a se transmite bunurile proprietarului,
posesorului sau deţinătorului, ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter
patrimonial, ameninţând cu violenţa persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri
defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului,
deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
4. Şantajul este format din două acţiuni de sine stătătoare legate între ele - cerinţa şi ameninţarea.
Cerinţele pot fi următoarele:
a) cerinţa de a se transmite, fără plată, infractorului sau reprezentantului lui bunurile ce se află în
proprietatea sau în posesia victimei;
b) cerinţa ca victima să transmită dreptul asupra bunurilor pe care le posedă infractorului sau unor
persoane numite de el, pentru ca acestea, folosindu-se de acest drept, să primească bunuri sau alte foloase
patrimoniale. De exemplu, întocmirea unei procuri pentru a căpăta bunuri, perfectarea donaţiei, legalizarea
unui testament, darea unei recipise care confirmă faptul că a primit, chipurile, pe datorie, o sumă de bani
etc.;
c) cererea de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, prin care se înţeleg asemenea acţiuni de
importanţă juridică ale victimei, în urma cărora şantajistul sau persoanele numite de el pot primi foloase
materiale sau să scape de anumite cheltuieli materiale. De exemplu, acordul victimei de a încheia o
tranzacţie nerentabilă pentru ea, nimicirea unei recipise de creanţă (de datorie) a şantajistului, efectuarea
fără plată a unei lucrări pentru el etc.
5. Metoda constrângerii victimei de a satisface aceste cereri se poate exprima prin următoarele forme
de ameninţări:
a) ameninţarea cu violenţa. Această ameninţare trebuie să fie reală şi concepută de victimă drept
realizabilă. Prin violenţă ca semn constitutiv al şantajului, prevăzută de alin.1 art.189 CP, se înţelege
ameninţarea cu aplicarea loviturilor ce cauzează o durere fizică (a se vedea comentariul la art.154 CP), cu
vătămări uşoare ale integrităţii corporale (art.153 CP), cu vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale
sănătăţii (art.152 CP) sau cu vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.151 CP).
Ameninţarea cu omor constituie agravantă prevăzută de alin.2 art.189 CP.
Ameninţarea cu violenţa este proiectată, de obicei, în viitor, după un anumit răstimp, dacă victima nu-
i va îndeplini cerinţa de a-i transmite averea. Prin aceasta, de fapt, se deosebeşte ameninţarea cu violenţa în
cadrul infracţiunii de şantaj de cea aplicată în timpul tâlhăriei. Însă în cazul cerinţei de transmitere a
dreptului asupra unui avut, ameninţarea poate fi înfăptuită imediat, dacă ea nu va fi satisfăcută. În atare caz
caracterul ameninţării nu transformă faptul în tâlhărie însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa şi
sănătatea persoanei, deoarece obiectul material al atentării nu-l constituie averea propriu-zisă, ci dreptul
asupra acesteia. Pe când obiectul material al tâlhăriei, ca şi al oricărei alte forme de însuşire, poate fi numai
dobândirea unei averi reale;
b) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă presupune ameninţarea cu
răspândirea unor informaţii care jignesc (umilesc) demnitatea persoanei. Nu interesează dacă aceste
informaţii sunt adevărate sau mincinoase. Dacă şantajul a fost urmat de răspândirea scornirilor
defăimătoare despre victimă, acţiunile trebuie calificate şi în baza art.170 CP (calomnia), deoarece
componenţa infracţiunii de şantaj nu le conţine;
c) în metodele de şantaj se înscrie şi ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor
victimei. De obicei, se ameninţă cu incendierea averii, cu producerea unei explozii, organizarea unei
inundaţii etc. Nu este obligatoriu ca metoda distrugerii averii să prezinte un pericol social;
d) ameninţarea cu răpirea victimei presupune ameninţarea victimei cu luarea sau reţinerea ei în
scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său.
6. În calitate de victimă a infracţiunii de şantaj pot fi proprietarii, posesorii şi deţinătorii averii (şefii
de depozit, casierii, expeditorii, paznicii etc.), rudele (bunic, tată, fraţi, surori) sau apropiaţii (strănepoţi,
fraţi şi surori vitrege, logodnici etc.).
7. Şantajul se consumă din momentul înaintării cerinţei însoţite de ameninţare, indiferent de faptul
dacă infractorul şi-a atins scopul sau nu.
8. Luând în consideraţie că cererea de a se transmite averea, dreptul asupra ei sau de a săvârşi alte
acţiuni cu caracter patrimonial, precum şi dobândirea acestora în proporţii mari sau deosebit de mari, se
încadrează în baza art.195 CP, iar şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute în proporţii mici, esenţiale
şi considerabile trebuie calificat potrivit lit.e) alin.3 art.189 CP, acţiunile de şantaj din alin.1 art.189 CP
presupun numai cererea de a transmite infractorului bunurile victimei, drepturile asupra acestora sau de a
săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial în proporţii mici, esenţiale sau considerabile fără ca şantajistul
să primească averea cerută.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este similară cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea
explicaţiile de la art.186.)
10. Şantajul săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenţei
nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, însoţit
de acţiuni violente periculoase pentru viaţă sau sănătate, însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman
sau degradant, este identic cu agravantele corespunzătoare ale furtului, jafului şi tâlhăriei. (A se vedea
explicaţiile de la art.186, 187, 188.)
11. Şantajul săvârşit prin ameninţarea cu moartea presupune o metodă de influenţare psihică,
îndreptată spre intimidarea, înfricoşarea victimei, pentru a-i provoca nelinişte pentru securitatea sa, o stare
de disconfort. Metodele de manifestare a ameninţării pot fi diferite: oral, în scris, prin gesturi, fără
avertizare prealabilă, prin telefon, nemijlocit victimei sau prin alte persoane etc. Atare acţiuni nu trebuie
calificate şi în baza art.155 CP.
12. În cazul şantajului săvârşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor, deteriorare a unui bun
înseamnă degradarea acestuia, stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea totală sau numai
a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce
i se vor face. Distrugerea unui bun presupune nimicirea totală sau parţială a unui obiect, astfel că acesta
devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale. Atare acţiuni sunt cuprinse de această agravantă şi
nu cer o calificare şi în baza art.197 CP.
13. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute presupune transmiterea de către victimă a
bunurilor cerute de şantajist, a dreptului asupra acestora sau săvârşirea altor acţiuni cu caracter patrimonial
cerute, valoarea cărora este în proporţii mici, esenţiale sau considerabile.
14. Şantajul soldat cu alte urmări grave presupune sinuciderea victimei, falimentul întreprinderii,
autodizolvarea ei, nerealizarea veniturilor, fapt ce conduce la scăderea bruscă a indicilor economici etc.
15. Şantajul însoţit de răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora presupune luarea sau reţinerea lor în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul
său. Atare acţiuni nu cer o calificare şi în baza art.164 şi 280 CP.
16. Dacă infractorul cere să i se transmită anumite bunuri, drepturile asupra acestora sau să i se
efectueze nişte lucrări deja plătite prin metode ilegale specifice samavolniciei, asemenea acţiuni trebuie
încadrate în baza art.352 CP (samavolnicie), şi nu în baza art.189.
17. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în condiţiile
alin.1 şi de 14 ani, în condiţiile alin.2, 3 şi 4.
Articolul 190. ESCROCHERIA
(1) Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de
încredere,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Escrocheria săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 7 ani.
(3) Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale.
[Art.190 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a escrocheriei se realizează prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înţelege transmiterea benevolă infractorului de
către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra bunurilor sub influenţa înşelăciunii sau a abuzului de
încredere.
Potrivit p.8 al HP CSJ din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament
(de exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate) poate fi încadrată drept escrocherie
numai în cazul în care infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor bunuri avea drept scop
însuşirea lor şi nu avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat.
5. Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin
ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la personalitatea
infractorului sau a altor persoane, cât şi la unele obiecte, fenomene. Actele de înşelăciune pot fi înfăptuite
pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Când înşelăciunea se efectuează prin falsificarea
documentelor, ea constituie un concurs de infracţiuni (art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP). De obicei
înşelăciunea se manifestă prin vinderea mărfurilor şi obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a
diferitelor indemnizaţii de la stat etc.
6. Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înşelăciunii, constă în faptul că infractorul
până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia îşi asumă obligaţiuni patrimoniale care apar drept
condiţie pentru a i se transmite averea. De exemplu, încheind un contract de antrepriză, luând un avans, el
promite să efectueze anumite lucrări; căpătând dreptul la un apartament privatizat al unui pensionar, el se
obligă să-l întreţină toată viaţa pe stăpân; primind unele obiecte în credit, el se obligă să plătească în rate
suma neachitată; comandând o masă la restaurant, el îşi asumă, de obicei, obligaţiunea să o plătească etc. În
realitate, făptuitorul nu intenţiona să-şi îndeplinească obligaţiunile luate şi, folosindu-se de relaţiile de
încredere cu victima, îşi însuşeşte averea ei. Spre deosebire de înşelăciune, abuzul de încredere presupune
că infractorul primeşte averea de la victimă în aparenţă pe baze legitime, pe numele său, fără falsificarea
fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar împiedica să primească averea.
7. Escrocheria se consideră consumată dacă averea a fost dobândită de la victimă şi infractorul are o
posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa.
8. Latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
9. Escrocheria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de daune în
proporţii considerabile, de un grup organizat sau o organizaţie criminală are aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele infracţiunii de furt (a se vedea comentariul de la art.186).
10. Escrocheria săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu presupune că făptuitorul, având calitatea
de funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, deşi în realitate
nu se află în exerciţiul acestor atribuţii. Însă, dacă făptuitorul foloseşte atribuţiile sale de serviciu la
săvârşirea unei escrocherii, cele săvârşite constituie un concurs ideal de infracţiuni (art.190 CP şi art.327
sau 335 CP).
11. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.
12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile
alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 191. DELAPIDAREA AVERII STRĂINE
(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în
administrarea vinovatului,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Delapidarea averii străine, săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 4 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a delapidării se realizează prin însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane,
încredinţate în administrarea vinovatului.
4. Pentru delapidarea averii străine este caracteristic faptul că poate fi săvârşită numai de un
funcţionar sau de alt salariat, care gestionează sau administrează bunurile din avutul proprietarului. Potrivit
p.11 al HP CSJ din 6 iunie 1992, delapidare a averii străine trebuie calificate acţiunile persoanelor care,
conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului,
înfăptuiesc în privinţa bunurilor încredinţate împuternicirile de dispunere, administrare, transportare sau
păstrare (depozitor, expeditor, casier etc.). De obicei cu aceste persoane proprietarul încheie contracte de
răspundere materială deplină pentru averea încredinţată.
5. Delapidarea averii străine constă în faptul că infractorul transformă bunul aflat în gestionarea sau
administrarea sa într-un bun al său, îl trece efectiv în stăpânirea sa, creând posibilităţi de a se comporta faţă
de bun ca faţă de un bun propriu, de a efectua acte de dispoziţie cu privire la acel bun.
6. Delapidarea averii străine presupune nu numai însuşirea bunului administrat, dar şi irosirea lui
prin consumare, cheltuire, dăruire sau transmitere altor persoane fără restituirea echivalentului lui.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
8. Agravantele infracţiunii de delapidare a averii străine sunt aceleaşi ca şi ale infracţiunii de furt şi
escrocherie (a se vedea explicaţiile de la art.186 şi 190).
9. Delapidarea se consideră consumată din momentul în care vinovatul a obţinut posibilitatea de a se
folosi de această avere la dorinţa sa ori din momentul când a consumat-o.
10. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.
11. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 192. PUNGĂŞIA
(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau
din alte obiecte prezente la persoană,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.
(2) Pungăşia săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu amendă în mărime de la 200 la 1.000 unităţi
convenţionale.
[Art.192 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a pungăşiei se realizează prin săvârşirea acţiunilor în scopul sustragerii bunurilor
altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoane.
4. Pungăşia constă în hoţia din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană.
5. Prin alte obiecte prezente la persoană se înţeleg diferite sacoşe, poşete, plase în formă de săculeţ,
serviete, saci, geamantane, valize, cufere etc. în care se pun lucrurile, obiectele necesare pentru transportare
sau călătorie.
6. Pungăşia se consideră consumată din momentul începerii acţiunii de a sustrage bani sau alte bunuri
din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, indiferent de faptul dacă infractorul şi-a
realizat scopul scontat sau nu.
7. Deoarece acţiunile în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte
obiecte prezente la persoană, precum şi sustragerea bunurilor din obiectele indicate în proporţii mari sau
deosebit de mari, trebuie încadrate în baza art.195 CP, pungăşia prevăzută de alin.1 din art.192 presupune
numai acţiunile în scopul sustragerii bunurilor din obiectele indicate în proporţii mici, esenţiale sau
considerabile, precum şi sustragerea averii în aceste proporţii.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
9. Agravantele pungăşiei săvârşite în mod repetat sau de două sau mai multe persoane sunt identice
cu cele ale furtului (a se vedea explicaţiile de la art.186 CP).
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile
alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 193. OCUPAREA BUNURILOR IMOBILE STRĂINE
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea altuia
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) de două sau mai multe persoane
b) prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui imobil aflat în proprietatea altuia;
c) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a ocupării bunurilor imobile străine se realizează prin ocuparea, în întregime sau
în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea altuia.
4. A ocupa un imobil înseamnă a pătrunde şi a lua în stăpânire un imobil pe o anumită durată. Nu
interesează dacă imobilul a fost ocupat în întregime sau în parte, dacă făptuitorul a reuşit sau nu să rămână
multă vreme în imobilul ocupat; este suficient ca el să fi pătruns şi să fi rămas în imobil atât încât să se
poată vorbi de o ocupare efectivă.
De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul şi-a adus sau nu lucrurile în imobilul ocupat, după cum
nu interesează dacă lucrurile celui în posesia căruia se află imobilul au fost sau nu îndepărtate.
5. Ocuparea imobilului aflat în posesia altei persoane trebuie să se facă fără drept. Cerinţa legii este
îndeplinită dacă în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul nu avea un titlu legitim (de exemplu, bon de
repartiţie, hotărâre de evacuare etc.) care să-l îndreptăţească a lua în stăpânire imobilul. Dacă ocuparea s-a
făcut în temeiul unui asemenea titlu, fapta nu constituie infracţiune de ocupare, ci infracţiune de
samavolnicie (art.352 CP), bineînţeles - cu condiţia să fie întrunite semnele componenţei acestei
infracţiuni.
6. Dacă luarea în stăpânire nu este efectivă, adică de o anumită durată, fiind vorba numai de o
pătrundere, fapta va constitui, eventual, infracţiunea de violare de domiciliu (art.179 CP), bineînţeles cu
condiţia să fie întrunite trăsăturile componenţei acestei infracţiuni.
7. Ocuparea bunurilor imobile străine se consumă în momentul ocupării imobilului aflat în posesia
altuia, adică în momentul în care făptuitorul, pătrunzând în imobil, a reuşit să-l ia în stăpânire.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
9. În cazul ocupării bunurilor imobile străine de către două sau mai multe persoane, sunt valabile
explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP.
10. Ocuparea bunurilor imobile străine prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui
imobil aflat în posesia altuia. Semnele de hotar sunt cele care delimitează două terenuri învecinate. Prin
distrugerea semnelor de hotar se înţelege nimicirea sau înlăturarea acestora (nimicirea unui gard sau
ridicarea gardului şi aruncarea lui în altă parte), iar prin strămutarea semnelor de hotar se înţelege
deplasarea acestora spre interiorul terenului învecinat, ceea ce duce la ocuparea unei porţiuni din acest
teren. Este indiferent dacă, în momentul săvârşirii faptei, posesorul imobilului a fost sau nu de faţă.
Este necesar ca acţiunile menţionate să fi constituit mijlocul folosit de făptuitor pentru ocuparea
imobilului aflat în posesia altuia.
11. Ocuparea bunurilor imobile străine cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei.
Violenţa acestei agravante se poate manifesta prin loviri care produc dureri fizice (a se vedea comentariul
de la art.154 CP) sau prin vătămări neînsemnate ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (noţiunile sunt
elucidate în CCA), uşoare (art.153 CP), medii (art.152 CP) sau grave (art.151 CP). Analizând sancţiunile
acestor articole, putem conchide că violenţa sub formă de lovituri, vătămări neînsemnate, uşoare sau medii
ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii sunt complet cuprinse de această agravantă şi nu se cere o
calificare şi în baza acestor articole, iar pricinuirea vătămărilor grave integrităţii corporale sau sănătăţii în
procesul ocupării bunurilor imobile străine constituie un concurs de infracţiuni (lit.c) alin.2 art.193 şi alin.1
art.151 CP).
12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 194. ÎNSUŞIREA SAU UTILIZAREA ILICITĂ A ENERGIEI ELECTRICE,
TERMICE SAU A GAZELOR NATURALE
(1) Însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori utilizarea ilicită a acestora
evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.500 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
[Art.194 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor
naturale ori utilizarea ilicită a acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin
acestea, dar deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
4. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale se poate efectua
numai din reţelele electrice, termice sau din conductele de gaze naturale. Însuşirea gazelor naturale din
depozite, cisterne, butelii va constitui o formă concretă de însuşire (furt, jaf etc., în funcţie de metoda
însuşirii).
5. Însuşirea acestor valori poate fi efectuată atât prin conectarea ilegală la aceste reţele, conducte, cât
şi prin reţelele, conductele instalate legal, dar prin deteriorarea sistemelor de control, de exemplu - a
diferitelor contoare.
6. Dacă, săvârşind infracţiunea, făptuitorul produce şi avarierea reţelei sau a conductei, infracţiunea în
cauză intră în concurs cu cea de distrugere (art.197 sau 198 CP), cu condiţia să fie întrunite trăsăturile
componenţelor acestor infracţiuni.
7. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale este condamnabilă
penal, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari, valoarea cărora, potrivit alin.1 art.126 CP, este
de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Dacă valoarea celor însuşite depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă, atare acţiuni
constituie agravanta prevăzută de alin.2 art.194 CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
9. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 195. ÎNSUŞIREA ÎN PROPORŢII MARI ŞI DEOSEBIT DE MARI
(1) Însuşirea în proporţii mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită (art.186-
192),
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Însuşirea în proporţii deosebit de mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită
(art.186-192),
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari a
bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită (art.186-192).
4. Toate cazurile de însuşire ilicită a averii proprietarului prin furt, jaf, tâlhărie, şantaj, escrocherie,
delapidare sau pungăşie, indiferent de complexitatea îmbinării lor, dacă valoarea averii însuşite este
stabilită ca proporţie mare sau deosebit de mare, sunt calificate în baza art.195 CP.
5. Însuşirea averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit de mari poate fi săvârşită printr-un
singur episod sau prin diferite metode, din diverse izvoare, dacă persoana nu a fost condamnată pentru un
oarecare episod şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie pentru acţiunile precedente. Dacă în timpul
săvârşirii infracţiunii de însuşire intenţia infractorului a fost îndreptată asupra însuşirii averii într-o
proporţie mare sau deosebit de mare şi ea nu a fost realizată din cauze independente de voinţa infractorului,
fapta trebuie calificată drept tentativă de însuşire în proporţii mari sau deosebit de mari, indiferent de
însuşirea celor sustrase real (art.27 şi alin.1 sau alin.2 din art.195 CP).
6. De regulă, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari din avutul proprietarului se consumă din
momentul în care averea a fost sustrasă şi infractorul are posibilitatea reală de a o folosi sau de a dispune
de ea la dorinţa sa. Dacă însă această infracţiune a fost săvârşită printr-un act de tâlhărie, şantaj sau
pungăşie, ea se consideră consumată din momentul formulării cererii de a i se transmite averea, acţiunii în
scopul însuşirii averii din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, şi neînsuşirea de către
vinovat a averii proprietarului în aceste cazuri nu are nici o importanţă.
7. De obicei, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari o înfăptuiesc mai multe persoane. În
aceste cazuri acţiunile tuturor participanţilor trebuie calificate în baza art.195 CP, luându-se în consideraţie
volumul general al averii însuşite de toţi participanţii. Dacă însă unul din participanţi săvârşeşte acţiuni de
sine stătătoare, care nu intră în intenţia grupului de infractori, această faptă este calificată de sine stătător.
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 196. CAUZAREA DE PAGUBE MATERIALE PRIN ÎNŞELĂCIUNE SAU ABUZ
DE ÎNCREDERE
(1) Cauzarea de daune materiale proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta
nu constituie o însuşire,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 6 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin cauzarea de daune materiale proprietarului prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Obiectul material al infracţiunii îl poate constitui orice valoare materială care în momentul
săvârşirii infracţiunii încă nu a trecut în posesia proprietarului, dar trebuia să treacă, dacă vinovatul nu ar fi
săvârşit infracţiunea în cauză.
5. Cauzarea de daune materiale proprietarului se realizează în lipsa semnelor însuşirii averii, de
exemplu - a escrocheriei. Făptuitorul nu sustrage averea din posesia proprietarului. El săvârşeşte
infracţiunea printr-o inacţiune, neîndeplinind obligaţiunea juridică de a transmite averea sau banii
persoanelor fizice sau juridice corespunzătoare. Consecinţele materiale ale acestei inacţiuni se manifestă
prin pagube materiale sub formă de venituri nerealizate (ratate).
6. Înşelăciunea ca metodă de săvârşire a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiuni active, care
constau în comunicarea informaţiilor false despre anumite circumstanţe sau fapte, cât şi prin inacţiuni, care
rezidă în ascunderea, tăinuirea circumstanţelor sau faptelor, în trecerea lor sub tăcere. De exemplu,
înşelarea organelor notariale în privinţa preţului real de vânzare al caselor, al autovehiculelor şi al altor
valori preţioase la înregistrarea contractelor de cumpărare-vânzare în scopul micşorării taxei de plată
obligatorii stabilite de lege, precum şi alte acţiuni de înşelăciune care au cauzat proprietarului pagube
materiale sub formă de venituri nerealizate.
Dacă pentru eschivarea de la plata impozitelor sau a altor plăţi obligatorii vinovatul prezintă
documente falsificate de el însuşi, cele săvârşite intră în concurs de infracţiuni cu falsificarea documentelor
oficiale (art.361 CP).
7. Abuzul de încredere constă în folosirea relaţiilor speciale de încredere dintre vinovat şi persoanele
fizice sau juridice în scopul însuşirii ilegale a profiturilor materiale sau băneşti. Asemenea relaţii apar în
legătură cu funcţia ocupată sau munca îndeplinită legată de exploatarea averii proprietarului (de exemplu,
şoferii automobilelor, taxiurilor etc.) ori în timpul prestării diferitelor servicii comunale şi sociale
populaţiei (ceasornicarii, cizmarii, maiştrii de televizoare etc.). Stabilind relaţii de muncă cu vinovatul şi
punându-i la dispoziţie averea sa, proprietarul are încredere în el, dar vinovatul îşi însuşeşte veniturile
căpătate din exploatarea averii proprietarului.
8. Cauzarea de pagube materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere se deosebeşte de escrocheria
săvârşită prin înşelăciune sau abuz de încredere după semnele sale obiective. Pentru escrocherie este
caracteristică trecerea ilegală a averii proprietarului din posesia acestuia în posesia vinovatului. Pentru
cauzarea de pagube materiale este specifică folosirea temporară ilegală gratuită a averii proprietarului sau
eschivarea de la actul de transmitere proprietarului a averii care i se cuvine după lege.
9. Cauzarea de daune materiale proprietarului, prevăzută de alin.1 art.196 CP, presupune o daună
materială în proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul daunei în proporţii mici trebuie să ţinem
cont de prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii daunelor materiale pentru proprietar.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
12. Agravantele cauzării de pagube materiale săvârşite de două sau mai multe persoane, de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală, în proporţii mari sau deosebit de mari au acelaşi sens ca
şi agravantele însuşirilor averii proprietarului, de aceea, pentru a evita repetările, facem trimitere la
explicaţiile anterioare.
13. Cauzarea de pagube materiale săvârşite în mod repetat constă în săvârşirea a două sau mai
multor acţiuni prevăzute de alin.1 art.196, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din
ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile
alin.1, 2, 3 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.4.
Articolul 197. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate:
a) cu decesul persoanei;
b) cu alte urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.
[Art.197 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea, însuşirea, pierderea sau
pieirea bunurilor proprietarului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
4. Distrugerea unui obiect presupune orice acţiune care are drept rezultat nimicirea lui totală sau
parţială, după care acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
5. Deteriorarea unui obiect înseamnă degradarea sau distrugerea lui parţială, ceea ce are drept
consecinţă pierderea totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea
redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face.
6. Între acţiunile vinovatului şi consecinţele survenite sub formă de distrugere sau deteriorare a
avutului proprietarului în proporţii mari (de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă)
trebuie să existe legătură cauzală.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează atât prin intenţie directă, cât şi prin intenţie
indirectă. Vinovatul prevede că drept rezultat al acţiunilor sale poate fi, ilegal, distrusă sau deteriorată
averea proprietarului şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Motivul şi scopurile
activităţii infracţionale pot fi foarte diferite: răzbunarea, tendinţa de a ascunde urmele unei infracţiuni etc.
Ele nu au importanţă pentru calificare, dar trebuie luate în consideraţie la individualizarea răspunderii
penale. Dacă vinovatul acţionează în scopul subminării economiei naţionale, atare acţiuni trebuie încadrate
în baza art.343 CP (diversiunea).
8. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu decesul persoanei presupune
decesul a cel puţin unei persoane. Atitudinea psihică faţă de decesul persoanei trebuie să fie imprudentă.
Dacă vinovatul a urmărit şi omorul intenţionat al persoanei în procesul distrugerii sau deteriorării
intenţionate a bunurilor, va exista un concurs ideal de infracţiuni: lit.a) alin.2 art.197 şi alineatul
corespunzător, în funcţie de scopul omorului (art.145 CP).
9. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu alte urmări grave presupune
sinuciderea victimei, schilodirea sau mutilarea oamenilor, sistarea pe un timp îndelungat a activităţii unei
întreprinderi, lăsarea fără locuinţe a unui număr considerabil de oameni, daune materiale în proporţii
deosebit de mari etc.
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile
alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 198. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 3 la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate:
a) cu decesul persoanei;
b) cu alte urmări grave
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până
la 5 ani.
[Art.198 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea, însuşirea, pierderea sau
pieirea bunurilor proprietarului.
3. Semnele laturii obiective şi esenţa agravantelor acestei infracţiuni sunt identice cu semnele
caracteristice distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor proprietarului (a se vedea explicaţiile de la
art.197).
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă, care se poate manifesta sub
formă de încredere exagerată în sine sau prin neglijenţă criminală.
5. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 199. DOBÂNDIREA SAU COMERCIALIZAREA BUNURILOR DESPRE CARE SE
ŞTIE CĂ AU FOST OBŢINUTE PE CALE CRIMINALĂ
(1) Dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie
că au fost obţinute pe cale criminală
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) de două sau mai multe persoane;
b) sub formă de îndeletnicire;
c) în proporţii mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune
prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală.
4. Dobândirea bunurilor presupune procurarea gratuită sau cu plată a averii în orice formă
(cumpărarea, primirea în dar, în schimb, în contul datoriei, compensării daunelor etc.), în urma căreia
făptuitorul capătă posibilitatea de a dispune de aceste bunuri la dorinţa sa.
5. Comercializarea bunurilor înseamnă transmiterea lor gratuită sau cu plată altor persoane prin orice
metodă (vânzare, donaţie, schimb, dare în contul unei datorii, compensare a unor pagube).
6. Prin dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală se înţelege că făptuitorul ştie cu siguranţă că averea a fost căpătată în urma săvârşirii unei
infracţiuni. Acest semn se exclude dacă averea căpătată printr-o infracţiune a fost dobândită de făptuitor în
condiţii care nu-i permit să tragă o concluzie univocă (de exemplu, la piaţă, de la o persoană întâlnită
întâmplător etc.).
7. Dobândirea sau comercializarea fără o promisiune prealabilă înseamnă că făptuitorul nu a promis
infractorului despre aceasta înainte ca ultimul să săvârşească infracţiunea. Dacă făptuitorul a promis din
timp că va procura sau va vinde obiectele dobândite pe cale criminală, aceste acţiuni constituie o
participaţie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice (alin.5 art.42 CP).
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
9. Valoarea bunurilor dobândite sau comercializate, prevăzute în alin.1 din art.199, poate fi în
proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul dobândirii bunurilor în proporţii mici trebuie să ţinem
cont de prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Agravantele dobândirii sau comercializării bunurilor săvârşite de două sau mai multe persoane,
în proporţii mari sau deosebit de mari, au acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor averii, expuse în
explicaţiile de la art.186-192.
11. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală, săvârşite sub formă de îndeletnicire, presupune o repetare de cel puţin trei ori a acestor acţiuni
pentru care persoana încă nu a fost condamnată, în scopul de a trage foloase, fiind o sursă de bază sau
suplimentară de venituri a făptuitorului.
12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 200. NEGLIJENŢA CRIMINALĂ FAŢĂ DE PAZA BUNURILOR
PROPRIETARULUI
Neglijenţa criminală faţă de obligaţiile proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost
încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea,
deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor bunuri,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat
în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea, însuşirea, pierderea sau
pieirea bunurilor proprietarului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neglijenţa criminală faţă de obligaţiunile proprii,
manifestată de o persoană căreia i-a fost încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat
cu însuşirea, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor
bunuri.
4. Prin neglijenţă criminală faţă de obligaţiunile propriii de a păzi bunurile încredinţate se înţelege
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană a îndatoririlor sale, drept rezultat al
cărora a avut loc furtul, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea averii proprietarului în valoare ce
depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă.
5. Atitudinea neconştiincioasă faţă de paza avutului proprietarului se poate manifesta sau printr-o
neglijare conştientă de către victimă a îndatoririlor de serviciu (plecarea de la serviciu, somnul în timpul
pazei etc.), sau prin neîndeplinirea obligaţiunilor proprii (paza neatentă, jocul în cărţi sau altă ocupaţie de
altă natură), sau provocarea neatentă a unui incendiu (de exemplu, a aruncat o ţigară aprinsă şi s-a produs
un incendiu etc.). În ultimul caz infracţiunea intră în concurs cu infracţiunea din art.198 CP.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie indirectă şi prin imprudenţă (încredere exagerată în
sine sau neglijenţă).
7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL VII
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. INCESTUL
Raportul sexual între rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe
linie colaterală (fraţi, surori, veri primari),
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
[Art.201 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Practicarea raporturilor sexuale între rude încalcă grav bazele morale ale familiei şi prezintă un
pericol pentru fondul biologic al speciei umane.
2. Obiectul infracţiunii de incest constă în relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea vieţii sexuale a
persoanei în condiţii morale normale.
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea unui raport sexual firesc între două persoane de sex
opus care sunt rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, sau şi între rude pe linie colaterală (fraţi,
surori, veri primari).
4. Noţiunea de rudenie desemnează legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă
persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie
dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală. Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri (a
se vedea art.45 CF).
5. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin intenţie directă.
6. Subiectul incestului este unul special - rudele pe linie dreaptă sau pe cea colaterală, care sunt
responsabile şi au atins vârsta de 16 ani.
7. Răspunderea penală revine ambilor făptuitori, fiecare săvârşind infracţiunea de incest în calitate de
autor.
Articolul 202. ESCHIVAREA DE LA PLATA PENSIEI ALIMENTARE SAU DE LA
ÎNTREŢINEREA COPIILOR
Eschivarea cu rea-voinţă a părinţilor de la plata mijloacelor, stabilite prin hotărâre a instanţei de
judecată, pentru întreţinerea copiilor minori (a pensiei alimentare), precum şi de la întreţinerea copiilor
maturi, dar inapţi pentru muncă, aflaţi la întreţinerea lor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
1. Părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă, care necesită
sprijin material (a se vedea art.74 alin.1 CF).
2. Obiectul infracţiunii date îl formează relaţiile sociale ce ţin de asigurarea unui trai normal al
minorilor şi al copiilor inapţi de muncă.
3. Latura obiectivă se exprimă prin inacţiune, adică prin eschivare cu rea-voinţă a părinţilor de la
plata mijloacelor stabilite prin hotărârea instanţei de judecată pentru întreţinerea copiilor. Prin rea-voinţă se
înţelege eschivarea conştientă, sistematică şi continuă de la îndeplinirea acestei obligaţiuni. Drept mijloace
de eschivare pot fi: schimbarea frecventă a locului de trai şi de muncă, ascunderea unei părţi din venitul
real, falsificarea documentelor corespunzătoare ş. a. Componenţa de infracţiune este formală. Infracţiunea
se consideră consumată din momentul eschivării cu rea-voinţă a părinţilor de la plata pensiei alimentare
pentru întreţinerea copiilor, stabilită prin hotărârea instanţei de judecată.
4. Latura subiectivă a eschivării cu rea-voinţă de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea
copiilor maturi inapţi de muncă se caracterizează prin intenţie directă.
5. Subiectul infracţiunii este unul special: părinţii copiilor minori sau ai celor maturi inapţi de muncă.
Articolul 203. ESCHIVAREA DE LA ACORDAREA AJUTORULUI MATERIAL
PĂRINŢILOR SAU SOŢULUI
Eschivarea cu rea-voinţă de la acordarea ajutorului material, stabilit prin hotărâre a instanţei de
judecată, părinţilor sau unuia dintre soţi, inapţi pentru muncă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore.
1. Articolul 203 stabileşte răspunderea pentru eschivarea cu rea-voinţă a copiilor maturi de la plata
mijloacelor, stabilite prin hotărârea instanţei de judecată, pentru întreţinerea părinţilor sau a unuia dintre
soţi - de la plata mijloacelor pentru întreţinerea celuilalt soţ, dacă acesta e inapt de muncă şi necesită sprijin
material.
2. Conform prevederilor alin.1 art.80 CF, copiii maturi, apţi de muncă, sunt obligaţi să-şi întreţină şi
să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, iar alin.1 art.82 al aceluiaşi cod
obligă soţii la întreţinere materială reciprocă.
3. Soţii îşi datorează întreţinerea materială reciprocă în cazurile în care:
a) unul dintre soţi este inapt de muncă (a atins vârsta de pensionare sau este invalid de gradul I, II sau
III) şi necesită sprijin material;
b) soţia se află în perioada de graviditate;
c) unul dintre soţi îngrijeşte copilul comun timp de 3 ani după naşterea acestuia;
d) unul dintre soţi care îngrijeşte până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid sau care îngrijeşte
un copil comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soţ nu lucrează şi copilul necesită îngrijire.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă. Noţiunea de rea-voinţă a fost
explicată în comentariul la art.202 CP.
5. Subiectul infracţiunii este unul special: copiii sau soţul obligaţi prin hotărârea instanţei de judecată
să întreţină material părinţii sau pe unul dintre soţi.
Articolul 204. DIVULGAREA SECRETULUI ADOPŢIEI
(1) Divulgarea secretului adopţiei contrar voinţei adoptatorului
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită de o persoană obligată să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de
serviciu;
b) soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani.
1. Conform art.134 CF, secretul adopţiei este ocrotit de lege. Răspunderea penală pentru divulgarea
secretului adopţiei reprezintă una din garanţiile de păstrare a acestui secret.
2. Obiect al infracţiunii sunt interesele familiei şi copilului, onoarea şi demnitatea adoptatorilor,
precum şi libertatea lor de a dispune de secretul adopţiei.
3. Latura obiectivă o constituie divulgarea secretului adopţiei contra voinţei adoptatorilor, altfel zis -
comunicarea (orală, scrisă, anonimă) a informaţiilor despre faptul că adoptatorii nu sunt părinţi de sânge ai
celui adoptat. Secretul poate fi comunicat rudelor, cunoştinţelor şi altor persoane cărora nu le-a fost
încredinţat oficial.
4. Conform jurisdicţiei CEDO, adoptatul are dreptul să cunoască istoria vieţii sale, de aceea
comunicarea faptului de adopţie adoptatului nu constituie componenţă de infracţiune (Cazul Jaskin c.
Regatului Unit, Hotărârea CEDO din 7.07.1989, nr.160).
5. Componenţa de infracţiune, potrivit alin.1 art.204, este formală. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul divulgării secretului adopţiei - comunicarea de către cel vinovat cel puţin unei
persoane, indiferent dacă aceasta a fost cunoscută sau nu de către adoptatori.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Pentru existenţa infracţiunii nu
are importanţă motivul sau scopul faptei.
7. Subiect al alin.1 art.204 CP este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
8. Agravanta prevăzută de lit.a) alin.2 art.204 CP prevede răspunderea penală pentru subiecţii
speciali: lucrătorii oficiului stării civile, ai instituţiilor medicale etc. care au obligaţiunea, în virtutea
funcţiei ocupate, să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu.
9. Agravanta prevăzută de lit.b) alin.2 art.204 CP soldată cu urmări grave include în calitate de
consecinţă destrămarea familiei adoptatorilor, plecarea minorului din familie etc. ca rezultat al divulgării
secretului adopţiei.
Articolul 205. ABUZUL PĂRINŢILOR ŞI ALTOR PERSOANE LA ADOPŢIA COPIILOR
Primirea de către părinte, tutore (curator) sau alt ocrotitor legal al copilului, de către altă
persoană a unei recompense sub orice formă pentru consimţământul la adopţie sau în alte scopuri
legate de adopţie
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
1 la 3 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce vizează drepturile legale ale copilului în
procesul adopţiei.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni ilegale îndreptate spre primirea unei recompense sub
orice formă pentru consimţământul de adopţie din partea părinţilor copilului, tutorilor, curatorilor,
ocrotitorilor legali sau a altor persoane.
3. Prin sintagmele alt ocrotitor legal, de către o altă persoană se înţeleg:
a) tutorii, curatorii;
b) educatorii caselor de copii de tip familial;
c) conducătorii instituţiilor de stat pentru copii: case-internat, şcoli speciale, instituţii curative sau
orice altă persoană care deţine informaţii despre copii ce pot fi înfiaţi.
4. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă cu
scop de profit sau în alte scopuri (interese, avantaje, foloase etc.) legate de adopţie.
Articolul 206. TRAFICUL DE COPII
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau
primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul
asupra copilului, în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică;
b) exploatării prin muncă sau servicii forţate;
c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale;
d) folosirii în conflicte armate;
e) folosirii în activitate criminală;
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare;
g) abandonării în străinătate,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicare a violenţei fizice sau psihice asupra copilului;
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a acestuia;
c) de aplicare a torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea
copilului ori însoţite de viol, de profitare de dependenţa fizică a copilului, de folosire a armei, de
ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane;
d) de exploatare în sclavie sau în condiţii similare sclaviei;
e) de folosire a copilului în conflicte armate;
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare se pedepsesc cu închisoare de la 15
la 20 de ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite asupra a doi sau mai multor copii;
c) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului ori cu
decesul acestuia,
se pedepsesc cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(4) Victima traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite de
ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire
penală în cauza dată.
[Art.206 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. În corespundere cu art.1 al Convenţiei Cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989
(New York), în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993 (TI, vol.I, pag.43), prin copil se înţelege orice
fiinţă umană de până la 18 ani. Statele-părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional,
bilateral sau multilateral, pentru a împiedica răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi în orice
formă, se stipulează în art.35 al Convenţiei numite.
2. Prin trafic de copii se înţelege comerţul, negoţul cu copii în scopul de a obţine profit.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile ce vizează dezvoltarea normală fizică şi psihică a
copilului, libertatea lui individuală.
4. Latura obiectivă a infracţiunii este complexă. Alin.1 art.206 CP prevede următoarele modalităţi de
realizare a laturii obiective a infracţiunii: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui
copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei
persoane care deţine controlul asupra copilului în scopurile indicate în dispoziţia legii. Toate metodele de
trafic enumerate se reduc la transmiterea copilului unei alte persoane, pentru o anumită recompensă.
5. Recrutarea presupune căutarea, invitarea şi alegerea minorilor pentru vânzarea sau pentru
exploatarea muncii lor.
6. Transportarea constituie acţiunea de transferare a copilului - indiferent de mijloacele de transport
şi de locul de aflare a lor - în interiorul frontierelor unui stat sau peste frontierele statului.
7. Transferul copilului presupune transmiterea lui la dispoziţia şi în posesia altei persoane pentru un
timp sau pentru totdeauna, în schimbul unei recompense.
8. Adăpostire este ascunderea copilului oferindu-i-se locuinţă, schimbându-i exteriorul, înzestrarea lui
cu documente falsificate, în scop de trafic.
9. Primirea unui copil are loc în cazul cumpărării-vânzării, adică obţinerea acestuia pentru posesie
permanentă.
10. Darea sau primirea de plăţi şi beneficii este o înţelegere între două persoane vinovate,
cointeresate în obţinerea acordului referitor la transmiterea copilului şi la folosirea lui în scopurile
enumerate în norma dată.
11. Legiuitorul prevede răspunderea penală pentru acţiunile enumerate, dacă ele se săvârşesc în
scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică. Prin
exploatare sexuală se înţelege tragerea de foloase de pe urma impunerii abuzive a copilului la raporturi
sexuale. În cazul în care de pe urma acestor raporturi se obţine un profit în bani sau obiecte, acest fapt se
numeşte exploatare sexuală comercială, iar în cazul în care nu se urmăreşte un atare profit, faptul este
denumit exploatare sexuală necomercială. Prin exploatare sexuală, comercială şi necomercială, în
prostituţie sau în industria pornografică se înţelege folosirea abuzivă, degradantă, nedemnă a copiilor în
raporturile sexuale şi în opere care au caracter obscen, indecent, imoral, licenţios;
b) exploatării prin muncă sau prin servicii forţate, adică întreţinerea jertfelor în condiţiile unei munci
forţate plătite sau neplătite. Prin exploatare prin muncă se înţelege întreţinerea victimei în condiţii forţate
de muncă plătită sau neplătită pentru a trage sau obţine diverse foloase. Prin servicii forţate se înţelege
obligarea copiilor la efectuarea unor lucrări prestate în folosul sau în interesul vinovatului;
c) exploatării în sclavie, adică impunerea copiilor la muncă forţată, ilegală ori în condiţii echivalente
cu cele ale sclaviei, inclusiv în cazul înfierii ilegale. Prin exploatare în sclavie se înţelege tragerea de
foloase de pe urma muncii copiilor, inclusiv a celor înfiaţi ilegal, în condiţiile de stare de totală dependenţă
economică în care aceştia sunt ţinuţi;
d) de folosire în conflicte armate. Sensul sintagmei a fost descris la comentariul art.210 CP;
e) folosirii în activitate criminală (a se vedea comentariul la art.208 CP);
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la art.158 CP);
g) În scopul abandonării în străinătate (a se vedea comentariul la art.207 CP).
12. Alin.2 art.206 prevede răspunderea agravată pentru aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei fizice sau psihice asupra copilului (a se vedea comentariul la art.39 CP);
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a acestuia (a se
vedea comentariul la p.11 al art.206);
c) de aplicare a torturii, a violenţei fizice, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura
subordonarea copilului, ori însoţite de viol, de profitare de dependenţă fizică a copilului, de folosire a
armei, de ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane, ceea
ce presupune subjugarea copilului pentru a satisface în mod servil dorinţele vinovatului. Noţiunea de
tortură a fost explicată în comentariul la art.151, 154 CP. Noţiunea de violenţă fizică a fost comentată în
art.39 CP. Noţiunea de aplicare a tratamentelor inumane sau degradante pentru subordonarea copilului a
fost explicată în comentariul la art.137 CP;
d) de exploatare în sclavie a minorului, deci cu privarea de toate drepturile şi libertăţile, ce se află ca
proprietate a celui ce-l deţine sau în condiţii similare robiei - exploatându-i munca (a se vedea p.11 lit.a)
comentariul articolului dat);
e) sintagma de folosire a copilului în conflicte armate înseamnă a face uz de persoana copilului
pentru ca să îndeplinească anumite misiuni pe timp de război sau în alte conflagraţii (a se vedea
comentariul la art.210);
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la art.158
CP).
13. Alin.3 art.206 CP prevede răspunderea pentru anumite semne deosebit de agravante prevăzute de
alin.1 sau 2, dacă ele au fost săvârşite:
a) în mod repetat (a se vedea explicaţia la comentariul art.31 CP);
b) asupra a doi sau mai mulţi copii, adică victime ale infracţiunii făptuitorului sunt doi sau mai mulţi
copii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul la art.46 şi
47 CP).
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului ori cu
decesul acestuia (a se vedea comentariul la art.145 şi 151 CP).
14. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Specificul motivelor este
determinat de profit sau de dorinţa făptuitorului de a se izbăvi de cheltuielile materiale ce apar la
întreţinerea copilului.
15. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, orice altă persoană la care copilul se află la
întreţinere legală.
16. Norma alin.4 din articolul comentat stimulează comportamentul victimei şi prevede absolvirea ei
de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite, dacă aceasta a acceptat colaborarea cu organele de
urmărire penală.
Articolul 207. SCOATEREA ILEGALĂ A COPIILOR DIN ŢARĂ
Scoaterea copilului din ţară în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi
abandonarea lui în străinătate în alte scopuri decât cele indicate la art.206,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.
1. Obiect al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de drepturile şi libertăţile copilului.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin două forme: a) prin acţiuni care constau în scoaterea
ilegală, adică prin trafic de copii din RM; b) prin inacţiunea ce include abandonarea în străinătate a
copilului, a cărui transportare (scoatere) poate fi realizată şi pe temeiuri legale.
3. Mijloacele de scoatere ilegală a copilului peste hotare pot fi cele mai diverse: a) prin folosirea
documentelor falsificate (a se vedea comentariul la alin.1 art.361 CP); b) prin alte căi ilegale - eludarea
controlului actelor de identitate etc.
4. Prin abandonare a copilului în străinătate se înţelege părăsirea într-o altă ţară, împotriva regulilor
morale, a copilului care a fost scos din ţara sa în mod legal.
5. În articolul comentat scopul scoaterii copilului peste hotare nu este indicat, totuşi el trebuie să
difere de scopurile indicate în art.206 CP.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul scoaterii copilului din ţară sau din momentul
abandonării copilului în străinătate.
7. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, tutela, curatela, rudele sau orice altă persoană
la care copilul se află în baza unui temei legal.
Articolul 208. ATRAGEREA MINORILOR LA ACTIVITATE CRIMINALĂ SAU
DETERMINAREA LOR LA SĂVÂRŞIREA UNOR FAPTE IMORALE
(1) Atragerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor,
precum şi determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale (cerşetorie, jocuri de noroc, desfrâu
etc. ), săvârşite de o persoană care a atins vârsta de 18 ani,
se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de părinţi, pedagogi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului
se pedepsesc cu închisoare de până la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei;
b) prin atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(4) Atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.173, 219 şi 220
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 10 ani.
1. Articolul 208 CP stabileşte răspunderea pentru acţiunile prejudiciabile ce constau în influenţa
dăunătoare asupra minorilor. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie interesele legitime ale copiilor,
educarea şi dezvoltarea lor ca personalitate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi:
a) atragerea sau instigarea minorilor la activitate criminală desemnează acţiunile îndreptate spre a
provoca dorinţa minorilor de a participa la săvârşirea unei sau câtorva infracţiuni, însoţite de aplicarea
influenţei fizice sau psihice (lovituri, îndemnări, asigurări de nepedepsire, măguliri, ameninţări, intimidări,
mituire, înşelăciune, provocarea sentimentului de răzbunare, invidie şi alte îndemnuri josnice, darea de
sfaturi despre locul şi modul săvârşirii crimei, promiterea de a acorda ajutor în comercializarea celor
sustrase şi altele (HP CSJ Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul
examinării cauzelor privind infracţiunile săvârşite de minori nr.37 din 12.11.1997 p.12);
b) determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale constă în acţiunile persoanei majore de a-
l face pe minor să întreprindă unele acţiuni contrar moralei: cerşetoria, jocuri de noroc, desfrâu etc.
3. Componenţa de infracţiune analizată în alin.1 art.208 CP este formală şi momentul consumării se
consideră săvârşirea propriu-zisă a acţiunilor de atragere a minorilor în activitatea infracţională sau
determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale.
4. Alin.2 art.208 CP prevede acţiunea săvârşită de părinte, pedagog sau de alte persoane care prin lege
au fost însărcinaţi cu obligaţiunile de educaţie a minorului, ceea ce face ca infracţiunea dată să fie mai
periculoasă. Semnul calificativ în acest caz se referă la subiectul infracţiunii, care este unul special -
părinte, pedagog, adoptator, tutore, curator, educator ş. a.
5. Agravantele prevăzute de alin.3 art.208 CP sunt:
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei - a se vedea comentariile la art.152, 153, 187
alin.2 lit.e) CP;
b) într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală: a se vedea comentariul la art.46
şi 47 CP;
6. Alin.4 art.208 CP evidenţiază atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor de constrângere cu
caracter sexual (art.173 CP); organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor
narcotice sau psihotrope (art.219 CP) şi proxenetismul (art.220 CP).
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a
atins vârsta de 18 ani.
Articolul 209. ATRAGEREA MINORILOR LA CONSUMUL ILEGAL DE DROGURI,
MEDICAMENTE ŞI ALTE SUBSTANŢE CU EFECT NARCOTIZANT
(1) Atragerea de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani a minorilor la consumul ilegal de
droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 6 ani.
1. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie sănătatea şi dezvoltarea normală a minorului ca
personalitate.
2. Prin noţiunea de drog (narcotic, stupefiant) se înţeleg substanţele de origine vegetală, animală sau
minerală, care servesc la prepararea anumitor medicamente.
3. Obiecte ale infracţiunii sunt:
a) substanţele toxice;
b) substanţele cu efect puternic;
c) mijloacele narcotice (a se vedea lista de mijloace narcotice şi de substanţe cu efect puternic şi
toxice, confirmată de Comitetul permanent de control asupra drogurilor al RM, Convenţia ONU din 19
decembrie 1988, la care RM a aderat prin Hotărârea Parlamentului din 3 noiembrie 1994).
4. Substanţe toxice se consideră substanţele în stare solidă, lichidă sau sub formă de praf, a căror
utilizare de către o persoană, chiar şi în condiţiile unei neînsemnate depăşiri a dozei, poate provoca moartea
acesteia (sulfatul de atropină, arsenul, strihana, clorura mercurică, cianura de potasiu etc.).
5. Substanţe cu efect puternic se consideră mijloacele medicamentoase şi alte mijloace, a căror
utilizare fără prescripţia medicului sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune grave
organismului omului (de exemplu, preparatele hormonale).
6. Mijloace narcotice se consideră plantele, materiile prime şi substanţele naturale sau sintetice,
prevăzute în convenţiile internaţionale, precum şi alte plante, materii prime şi substanţe care prezintă
pericol pentru sănătatea populaţiei în cazul în care se face abuz de ele. Obiectul material îl constituie
substanţele narcotice, medicamentele sau alte substanţe cu efect narcotizant (HP CSJ 27 martie 1997 nr.12
Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de
mijloacele narcotice şi substanţelor cu efect puternic şi toxice).
7. Prin atragerea sau îndemnul minorilor la consumare de mijloace narcotice se înţeleg orice acţiuni
premeditate prin violenţă, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturare sau batjocură la adresa persoanei,
precum şi înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte acţiuni având scopul de a provoca dorinţa de
consumare a mijloacelor narcotice de către persoana, asupra căreia se exercită influenţa (HP CSJ 27 martie
1997 nr.11).
8. Acţiunile vinovatului îndreptate spre atragerea minorului la consumul ilegal de droguri,
medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant, săvârşite repetat, cu aplicarea violenţei sau cu
ameninţarea aplicării ei, formează semnele alin.2 art.209. Noţiunea repetare a atragerii la infracţiune este
analizată în comentariul art.31 CP, violenţa şi ameninţarea cu aplicarea ei sunt explicate în comentariile la
art.152, 153, 187 alin.2 lit.e) CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii comentate o constituie intenţia directă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 18 ani.
Articolul 210. ANTRENAREA MINORILOR ÎN ACŢIUNI MILITARE SAU PROPAGANDA
RĂZBOIULUI ÎN RÂNDURILE LOR
Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani.
1. Legea privind drepturile copiilor din 15.12.84 (art.26), modificat la 19.04.2002 (MO 71/06.06.02)
interzice antrenarea copiilor în acţiuni militare şi propagarea războiului şi a violenţei în rândurile copiilor.
Unul din mijloacele legale de asigurare a drepturilor minorilor îl reprezintă art.210 CP.
2. Obiectul infracţiunii date îl constituie dezvoltarea fizică, psihică şi educarea normală a minorilor.
3. Latura obiectivă se exprimă sub două forme de acţiuni: a) antrenarea minorilor în acţiuni militare
sau b) propaganda războiului în rândurile lor.
4. Componenţa de infracţiune este formală. Infracţiunea se consideră consumată din momentul
săvârşirii acţiunilor enumerate, indiferent de faptul dacă a reuşit vinovatul să atragă minorii în acţiuni
militare sau a efectuat propaganda războiului în rândurile lor.
5. Antrenarea minorilor în acţiuni militare se poate exprima în formă orală, scrisă sau în orice altă
formă. Aceste acţiuni sunt determinate de influenţa psihică îndreptată nemijlocit asupra voinţei minorului
sau asupra grupului de persoane cărora li se trezeşte dorinţa de a participa la acţiunile date.
6. Propaganda războiului constă în răspândirea printre minori a ideilor şi a imaginilor direcţionate la
ducerea războiului între state. Propagandă înseamnă influenţa activă asupra conştiinţei şi voinţei minorului
în scopul de a trezi interesul de rezolvare a problemelor interstatale prin forţă armată. Propaganda poate
purta un caracter oral ce se realizează prin discursuri în faţa tinerilor sau prin răspândirea materialelor
scrise sau tipărite ori prin săvârşirea acţiunilor simbolice.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă.
Motivele şi scopurile nu sunt elemente obligatorii ale componenţei de infracţiune, de aceea nu au
importanţă la calificare.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, cetăţean al RM, cetăţean străin sau persoană fără
cetăţenie, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL VIII
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. TRANSMITEREA UNEI BOLI VENERICE
(1) Persoana care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite altei persoane
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multe persoane;
c) cu bună ştiinţă asupra unui minor
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin transmiterea unei boli venerice altei persoane de către persoana
care ştie că suferă de astfel de boală.
4. Din lista bolilor venerice fac parte următoarele maladii: sifilisul, gonoreea (blenoragia), şancrul
moale, limfogranulomatoza inghinară, trichomonoza şi hlamidioza. Toate aceste boli afectează organele
genitale.
5. Prin transmiterea (contaminarea) unei boli venerice se înţelege transmiterea agenţilor acestor boli
prin contact sexual, precum şi prin alte modalităţi generate de condiţiile de trai. Uneori, în special sifilisul,
se transmite prin ereditate. Cel mai des contaminarea de o boală venerică se produce în urma relaţiilor
sexuale, dar ea poate avea loc şi pe alte căi: prin sărut, utilizarea aceleiaşi vesele, a aceluiaşi prosop (şervet)
etc.
6. Acţiunea de transmitere se poate realiza numai dacă făptuitorul este bolnav de o boală venerică, iar
victima, în momentul săvârşirii faptei, nu suferă de acea boală. Dacă ambele persoane sunt bolnave, dar de
boli venerice diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare dintre aceste persoane realizează infracţiunea
dată.
7. Răspunderea pentru transmiterea unei boli venerice poate fi imputată numai persoanei care ştie că
suferă de o astfel de boală. MS a aprobat o formă specială de avertisment sub denumirea Avertismentul
persoanei bolnave de o boală venerică. De aceea organele ocrotirii sănătăţii practică, sub formă scrisă,
avertismentul persoanelor contaminate de o boală venerică, impunându-le să-l semneze.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului cerut de lege (componenţa materială),
adică o dată cu îmbolnăvirea persoanei de o boală venerică. Dacă prin comiterea acţiunilor menţionate
rezultatul nu s-a produs, atunci - în cazul intenţiei directe a făptuitorului - atare acţiuni trebuie calificate
potrivit art.27 şi alin.1 art.211.
9. Consimţământul victimei de a fi expusă primejdiei de a fi contaminată de o boală venerică nu
constituie un temei pentru liberarea de răspundere penală a persoanei care, ştiind că suferă de o boală
venerică, o transmite acestei persoane.
10. Răspunderea penală pentru transmiterea unei boli venerice poate avea loc atât în perioada bolii şi
tratamentului, cât şi în perioada supravegherii de control din partea organelor ocrotirii sănătăţii, până la
scoaterea de la evidenţă a bolnavului.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi imprudenţă sub
formă de încredere exagerată în sine.
12. Alin.2 art.211 sporeşte răspunderea penală dacă transmiterea unei boli venerice este săvârşită în
mod repetat (lit.a) alin.2 art.211), sau dacă sunt contaminate cel puţin două persoane, precum şi dacă cu
bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
13. Explicarea noţiunii de repetare este identică cu explicaţiile repetării de la art.145.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 212. CONTAMINAREA CU MALADIA SIDA
(1) Punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(2), săvârşită:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) cu bună-ştiinţă asupra unui minor,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 8 ani.
(4) Contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare
de către un lucrător medical a obligaţiunilor sale profesionale
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Răspândirea rapidă a "ciumei sec.XX", cum adeseori e denumită maladia SIDA, a determinat
legislatorul RM să adopte Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA nr.1460-XII din 25.05.93 (M
nr.7/214 din 3.07.1993) în scopul depistării precoce a virusului imunodeficitar uman (HIV) şi a maladiei
SIDA, precum şi al sporirii răspunderii penale pentru încălcarea regulilor de prevenire a răspândirii
maladiei SIDA. În loc de două norme penale prevăzute de CP din 1961, CP din 18 aprilie 2002 stipulează
trei componenţe de infracţiuni:
a) punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA;
b) contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală;
c) contaminarea cu maladia SIDA de către un lucrător medical.
4. Latura obiectivă a punerii intenţionate a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA
se realizează prin expunerea altei persoane - prin contact sexual sau prin alte acte - primejdiei de a fi
contaminată cu această maladie.
5. Prin alte acte de expunere primejdiei de contaminare trebuie înţelese atât încălcările de către
persoanele bolnave de maladia SIDA sau a celor infectaţi de HIV a regulilor de igienă a muncii, de
comportare în familie, la serviciu etc., alăptarea copilului, administrarea injecţiei altei persoane de către un
narcoman cu o seringă utilizată de el etc., cât şi încălcările obligaţiunilor profesionale de către lucrătorii
medicali (de exemplu, la efectuarea operaţiei, transfuziei de sânge, injecţiei, analizei sângelui etc., în urma
cărora pacientul este expus primejdiei de contaminare).
6. O condiţie obligatorie a răspunderii penale pentru infracţiunea comentată este determinarea că
făptuitorul ştie cu certitudine că pune intenţionat altă persoană în pericol de contaminare cu HIV. În
aceeaşi vreme acordul victimei de a fi expus riscului contaminării nu liberează făptuitorul de răspundere
penală.
7. Expunerea altei persoane riscului de a fi contaminată de HIV se consumă o dată cu comiterea
acţiunilor (inacţiunilor) care creează primejdia contaminării.
8. Latura subiectivă a expunerii la contaminare se caracterizează numai prin intenţie indirectă. Dacă
subiectul prin contact sexual sau prin alte acte a dorit transmiterea virusului imunodeficitar uman altei
persoane (intenţie directă), dar, indiferent de voinţa lui, spre fericirea victimei, contaminarea nu s-a produs,
o atare acţiune constituie o tentativă a contaminării cu maladia SIDA şi trebuie calificată potrivit art.27 şi
alin.2 art.212.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană care a atins vârsta de 16 ani şi suferă de maladia
SIDA, cât şi un lucrător medical.
10. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că suferă de această
boală se realizează prin transmiterea virusului imunodeficitar uman altei peroane. În prezent ştiinţa nu
dispune cu certitudine de modul în care se produce contaminarea cu această maladie. Se consideră că există
două metode de contaminare cu maladia SIDA - prin raport sexual şi prin sânge (transfuzie de sânge, prin
contactul suprafeţei corpurilor vătămate). HIV atinge imunitatea omului, care-l apără de boli. Această
maladie deocamdată e incurabilă, produce iminent decesul.
11. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului - îmbolnăvirea de maladia SIDA.
12. Latura subiectivă a contaminării cu SIDA se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi prin
imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.
13. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care ştia că suferă de această
boală şi care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1-2 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.3.
Potrivit Legii nr.1460-XII din 25.05.93 (art.2), persoanele ale căror probe de testare atestă infectarea
cu virusul HIV (SIDA) sunt avizate în scris de organele sănătăţii şi instituţiile medicale asupra necesităţii
respectării regulilor de prevenire a răspândirii maladiei, precum şi asupra răspunderii penale pentru
punerea intenţionată în pericol de a se contamina sau pentru infectarea intenţionată a altor persoane.
14. Alin.3 art.212 sporeşte răspunderea penală dacă sunt contaminate cel puţin două persoane şi dacă
cu bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
15. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către un lucrător medical se realizează prin
transmiterea HIV ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiunilor lui
profesionale. De exemplu, săvârşirea acestor încălcări în timpul operaţiei, transfuziei de sânge, efectuării
injecţiei, analizei sângelui, în urma cărora pacientul este contaminat cu maladia SIDA.
16. Infracţiunea se consumă o dată cu îmbolnăvirea pacientului de această maladie.
17. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin imprudenţă, prin încredere exagerată
în sine şi prin neglijenţă.
Dacă contaminarea s-a produs prin intenţie, cele săvârşite - în funcţie de prejudiciul cauzat sănătăţii -
se cer calificate ca infracţiuni contra sănătăţii persoanei, conform art.151, 152 sau 153.
18. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute în alin.4 pot fi numai lucrătorii medicali care efectuează
tratamentul şi deservirea bolnavilor de maladia SIDA (medicii, surorile medicale etc.), precum şi cele care
primesc sau păstrează sângele administrat acestor bolnavi (de exemplu, lucrătorii punctelor de transfuzie a
sângelui).
Articolul 213. ÎNCĂLCAREA DIN NEGLIJENŢĂ A REGULILOR ŞI METODELOR DE
ACORDARE A ASISTENŢEI MEDICALE
Încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta
a cauzat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul pacientului,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a
asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau
decesul pacientului.
4. Regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt determinate de cap.IV al Legii privind
ocrotirea sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (M nr.34/373 din 22.06.95) şi de alte acte normative adoptate
în baza acestei legi. De exemplu, Legea privind asistenţa psihiatrică nr.1402-XIII din 16.12.97 (M nr.44-
46/310 din 21.05.98) etc.
5. Pot fi încălcate metodele şi tipurile de acordare a asistenţei medicale (art.21), regulile de acordare a
consimţământului pentru prestaţii medicale (art.23), regulile asistenţei medicale în cazuri de urgenţă şi în
cazuri extreme (art.24), regulile aplicării metodelor de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum şi
metodele de administrare a medicamentelor (art.28 al Legii nr.411-XIII din 28.03.95).
6. Infracţiunea se consumă o dată cu cauzarea pacientului a vătămării grave a integrităţii corporale
sau a sănătăţii (a se vedea explicaţiile de la art.151) sau cu decesul pacientului.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin imprudenţă sub forma de neglijenţă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
este un lucrător medical obligat să acorde asistenţă medicală.
Articolul 214. PRACTICAREA ILEGALĂ A MEDICINII SAU A ACTIVITĂŢII
FARMACEUTICE
(1) Practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii farmaceutice de către o persoană care nu are
licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii, se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă decesul victimei se pedepsesc cu închisoare de
până la 3 ani.
[Art.214 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii farmaceutice de
către o persoană care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a
sănătăţii.
4. Prin practicarea medicinii ca profesie se înţelege acordarea sistematică a asistenţei medicale fără
licenţă sau altă autorizaţie în scopul obţinerii profitului. Asistenţa medicală se efectuează cu înştiinţarea
prealabilă a viitorilor pacienţi, constituie o activitate continuă (în mod regulat) din contul mijloacelor
personale ale cetăţenilor sau din contul instituţiilor de asigurare medicală sau al altor organizaţii, în
conformitate cu contractele de asistenţă medicală încheiate. Exercitarea profesiunilor medicale este
autorizată titularilor unei diplome, unui atestat sau certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior
sau mediu de specialitate respectivă din republică sau din străinătate şi al unei licenţe pentru profesiunea
medicală aleasă, eliberată de MS.
5. Răspunderea penală pentru practicarea medicinii ca profesie survine numai dacă ea se efectuează
fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii.
6. Licenţa pentru practicarea medicinii ca profesie se eliberează de către MS instituţiilor medicale
particulare.
7. Prin altă autorizaţie se înţelege deţinerea unei diplome, a unui atestat sau certificat eliberat în
modul stabilit, potrivit art.9 şi 10 ale Legii RM nr.411-XIII din 28.03.95. Autorizarea practicării medicinii
ca profesie presupune că după absolvirea instituţiilor de învăţământ superior medicii şi farmaciştii fac o
pregătire postdiplomatică, o dată în cinci ani trec o perfecţionare a cunoştinţelor profesionale în instituţiile
de reciclare, iar în cazul în care nu au exercitat profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de trei
ani şi doresc să le exercite îşi vor actualiza cunoştinţele printr-o autorizare în modul stabilit.
8. Prin vătămare a sănătăţii se înţeleg vătămările uşoare, medii sau grave aduse integrităţii corporale
sau sănătăţii, noţiunile cărora sunt explicate la art.151, 152 şi 153.
9. Nu se consideră practicare ilegală a medicinii acordarea asistenţei medicale o singură dată cu plată
sau fără ea. Cauzarea vătămărilor sănătăţii pacientului se califică în funcţie de prejudiciu, potrivit art.151,
152 sau 153.
10. Dacă de practicarea medicinii în scopul de a căpăta retribuire se ocupă o persoană ce nu are
cunoştinţe în medicină, înşelând cu bună-ştiinţă pacientul supus tratamentului, cele săvârşite pot constitui o
escrocherie, conform art.190.
11. Prin practicarea activităţii farmaceutice se înţelege fabricarea orişicărei forme de medicamente
sau preparate medicale după reţeta medicilor şi a cererii instituţiilor de profilaxie şi tratament. Această
activitate cuprinde de asemenea controlul asupra tehnologiei fabricării, păstrării, asupra calităţii
mijloacelor de tratament pregătite, primirii, păstrării, organizării, transportării, livrării preparatelor
medicale farmaciilor şi instituţiilor curative, vânzării lor populaţiei şi instituţiilor de profilaxie şi tratament.
12. Răspunderea penală pentru practicarea activităţii farmaceutice survine, ca şi pentru practicarea
medicinii, numai dacă persoana activează fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă aceasta a cauzat din
imprudenţă o vătămare a sănătăţii. Pentru definirea acestor noţiuni a se vedea explicaţiile de la punctele 4,
5 şi 6.
13. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii vătămării sănătăţii pacienţilor.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă atât prin încredere exagerată în sine, cât şi
prin neglijenţă. Dacă aceste activităţi care generează consecinţele stipulate de lege se săvârşesc intenţionat,
faptele trebuie calificate potrivit art.151, 152 sau 153 în funcţie de prejudiciul produs.
15. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
practică medicina fără licenţă sau altă autorizaţie.
16. Alin.2 art.214 determină răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă
decesul victimei.
Articolul 215. RĂSPÂNDIREA BOLILOR EPIDEMICE
Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat:
a) răspândirea unei asemenea boli;
b) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi
convenţionale cu (sau fără) lichidarea întreprinderii.
[Art.215 modificat prin Legea nr.211-XV din 29. 05. 03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin nerespectarea de către un lucrător medical a măsurilor de
prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli sau
alte urmări grave.
4. Potrivit art.2 al Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei nr.1513-XII din
16.06.93 (M., nr.9/256 din 30.09.93), legislaţia privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei
include prezenta lege şi alte acte normative emise în conformitate cu ea de către autorităţile publice
centrale şi locale, în limitele atribuţiilor acestora, inclusiv regulile sanitare, precum şi actele internaţionale
la care RM este parte. Această legislaţie este o condiţie necesară a realizării drepturilor şi intereselor
oamenilor, a menţinerii şi fortificării sănătăţii lor, dezvoltării fizice şi mintale, asigurării longevităţii şi
calităţii vieţii. Respectarea acestor acte normative poate preîntâmpina răspândirea şi localizarea bolilor
contagioase şi extrem de periculoase.
5. Prin răspândirea bolilor epidemice (epidemie) se înţelege extinderea unei boli contagioase într-un
timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, raion, regiune, ţară etc.
6. Legea RM nr.1513-XII din 16.06.93 determină două categorii de boli contagioase: a) boală
contagioasă; b) boală contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă.
Boala contagioasă este o maladie infecţioasă a omului, care se răspândeşte în mijlocul populaţiei prin
intermediul factorilor mediului de viaţă de la om la om sau de la animal la om.
Boala contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă este o maladie infecţioasă a omului, cu
capacitate de răspândire rapidă (epidemică) în mijlocul populaţiei, care se manifestă prin stare clinică
gravă, rată înaltă de mortalitate şi invaliditate şi care este reglementată de convenţii interstatale şi de
regulile medico-sanitare internaţionale (pestă, holeră, febre, hemoragie şi alte maladii, conform indicaţiei
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii).
7. Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice poate fi săvârşită atât
prin acţiuni active, cât şi prin inacţiuni. Ele se pot manifesta prin ignorarea acestor reguli, nerespectarea lor
totală sau parţială, eschivarea de la respectarea standardelor igienice, neefectuarea vaccinărilor obligatorii,
ignorarea măsurilor de carantină etc.
8. Dispoziţia art.215 e de blanchetă, adică face trimitere la legislaţia privind asigurarea sanitaro-
epidemiologică a populaţiei, legislaţie care, după cum am menţionat în p.2 al acestui comentariu, este
destul de voluminoasă şi complicată ca structură.
De aceea orice nerespectare a acestor reguli (unele în mod exemplificativ au fost indicate în p.4)
trebuie determinată ţinându-se cont de actul normativ (internaţional, republican sau local) în care e
stipulată, făcându-se trimitere la articolul, alineatul sau punctul acestuia.
9. Infracţiunea se consumă din momentul răspândirii bolilor contagioase (epidemiei) sau survenirii
altor urmări grave. Noţiunea de epidemie a fost dată în p.3 al acestui comentariu.
10. Prin alte urmări grave se înţeleg vătămări ale sănătăţii populaţiei, decesul persoanelor şi daunele
materiale în proporţii mari.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau neglijenţă.
12. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, precum
şi persoanele juridice. Dacă aceste obligaţiuni sunt încălcate de persoane cu funcţii de răspundere, cele
săvârşite se cer calificate potrivit art.329.
Articolul 216. PRODUCEREA (FALSIFICAREA), TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU
COMERCIALIZAREA PRODUSELOR (MĂRFURILOR) PERICULOASE PENTRU VIAŢA SAU
SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR
Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor)
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a provocat:
a) îmbolnăviri grave;
b) decesul persoanei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3.000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, cu (sau fără) lichidarea
întreprinderii.
[Art.216 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau
comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta
a provocat îmbolnăviri grave sau decesul persoanei.
4. Potrivit p.2 al HP CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei penale şi administrative pentru protecţia
consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997, prin produse se înţelege atât producţia finită, cât şi cea
semifabricată, materia primă etc. La produse se referă roadele pământului, obţinute în starea lor naturală
prin aplicarea muncii (zăcămintele utile dobândite şi produsele obţinute prin prelucrare, pomuşoarele,
ciupercile, ierburile, fructele colectate şi altele).
O varietate a producţiei sunt mărfurile ca produse rezultate din activitatea industriei sau din
activitatea omului, create pentru satisfacerea unor necesităţi ale consumatorilor prin schimb, prin vânzare-
cumpărare. Particularitatea caracteristică a mărfii este valoarea ei utilă, capacitatea de a satisface anumite
necesităţi, de a avea preţ, adică cost, în forma bănească a valorii mărfii.
5. Prin produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor se înţeleg cele care,
din cauza vechimii sau a condiţiilor de producţie, falsificare, transportare sau păstrare, au suferit acţiunea
unor agenţi chimici de putrefacţie sau de fermentaţie ori a altora de acelaşi fel, determină modificarea
substanţei şi vătămarea sănătăţii, prin aceasta înţelegându-se capacitatea obiectivă a produselor (mărfurilor)
de a produce o îmbolnăvire a oamenilor.
6. Potrivit Regulamentului cu privire la starea fabricării şi (sau) comercializării produselor
standardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a produselor falsificate şi nimicirea
produselor ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi pentru mediul ambiant nr.1300
din 31.12.98 (M nr.5-6/49 din 21.01.99), Legii protecţiei consumatorilor nr.1453-XII din 25.05.93 (M
nr.10/281 din 30.10.93), Legii standardizării nr.590 din 22.09.95 (M nr.11-12, 96), Legii privind
asigurarea sanitaro-epidemiologică nr.1513-XII din 16.06.93 (M nr.9/256 din 30.09.93), producerea
mărfurilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor trebuie sistată, iar făptuitorii - în funcţie
de circumstanţele cauzei - trebuie traşi la răspundere administrativă sau penală.
7. Potrivit p.2 al HP CSJ din 10 iulie 1997, cu modificările introduse prin HP CSJ din 20 decembrie
1999, consumatori ai produselor şi mărfurilor sunt cetăţenii, precum şi persoanele juridice, inclusiv
subiecţii activităţii de antreprenoriat, care procură şi utilizează produsele şi mărfurile pentru necesităţile
personale, de producţie şi în alte scopuri.
8. Prin producerea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor se
înţelege prepararea produselor (mărfurilor) interzise în mod permanent sau temporar, din cauză că sunt
vătămătoare sănătăţii. De exemplu, în timpul unei epidemii, în care s-a interzis consumarea apei altfel
decât fiartă, se foloseşte - pentru a prepara citronadă - apă nefiartă.
9. Prin falsificarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor se
înţelege modificarea compoziţiei lor în aşa fel încât, deşi par identice cu cele autentice, în realitate ele au
un conţinut diferit, vătămător sănătăţii consumatorului. De exemplu, o băutură alcoolică cu alcool metilic
în loc de alcool etilic.
10. Transportarea sau păstrarea produselor (mărfurilor) pot fi pedepsite penal, dacă ele se efectuează
în condiţii în care se alterează, se descompun, calitatea produselor (mărfurilor) devenind astfel vătămătoare
sănătăţii consumatorilor.
11. Infracţiunea se consumă din momentul îmbolnăvirii grave sau al decesului consumatorului.
12. Prin îmbolnăviri grave se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi mărfurilor periculoase
pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a unor vătămări corporale grave sau medii cel puţin unei
persoane, sau a unor vătămări uşoare mai multor persoane (p.14 al HP CSJ din 10 iulie 1997).
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau neglijenţă.
14. Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi persoanele fizice
responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi care poartă răspundere (obligaţiune) pentru producerea,
transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor), inclusiv fabricarea producţiei de
calitate bună, efectuarea controlului calităţii producţiei (a se vedea p.1 al HP CSJ citată deja), precum şi
persoanele juridice.
Articolul 217. CIRCULAŢIA ILEGALĂ A SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE
SAU A PRECURSORILOR
(1) Activitatea ilegală privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor,
adică cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a
astfel de plante, elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea, păstrarea,
eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul, nimicirea
substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, supuse controlului în conformitate cu legislaţia,
precum şi organizarea consumului de asemenea substanţe fără autorizaţie,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru
sănătatea omului
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 12 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
(4) Persoana fizică care a predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii este
liberată de răspundere penală pentru activitate ilegală privind circulaţia acestora.
[Art.217 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care prevedea un şir întreg de infracţiuni legate de mijloacele
narcotice, CP din 2002 a reunit toate activităţile ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope
sau a precursorilor într-un singur articol.
4. Informaţia despre circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor,
noţiunea şi lista lor se conţine în următoarele acte normative:
a) Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961, şi Protocolul de
modificare a acestei convenţii, adoptat la Geneva la 25 martie 1972 (TI, vol.8, Chişinău, 1999);
b) Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21 februarie 1971 (ibidem);
c) Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la
20 decembrie 1988 (ibidem);
d) Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor nr.382-XIV din
06.05.99 (M nr.73-77/339 din 15.07.99);
e) Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumul ilicit de droguri şi de
alte substanţe psihotrope nr.713-XV din 06.12.2001 (M nr.36-38/208 din 14.03.2002);
f) alte acte normative elaborate de Comisia Interdepartamentală de Combatere a narcomaniei şi a
narcobusinessului şi de Comitetul permanent de control asupra drogurilor din cadrul MS şi aprobate de
Guvern.
5. Latura obiectivă a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor se
realizează prin următoarele activităţi ilegale alternative:
a) cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea
acestor plante;
b) circulaţia ilegală a substanţelor narcotice;
c) circulaţia ilegală a substanţelor psihotrope;
d) circulaţia ilegală a precursorilor;
e) consumul sau organizarea consumului de atare substanţe fără autorizaţie.
6. Potrivit art.9 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99, este interzisă cultivarea, prelucrarea sau utilizarea
următoarelor plante care conţin substanţe narcotice: macului somnifer (Papaver Somiferum L.), cânepei
(Cannabis) şi a arbustului coca (Erythroylon coca). Cultivarea acestor plante poate fi autorizată numai în
scopuri ştiinţifice sau pentru colectarea de seminţe.
7. În conformitate cu art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99 şi alin.1 al art.217, circulaţia ilegală a
substanţelor narcotice presupune elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea,
păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul sau
nimicirea lor.
8. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin substanţă narcotică (stupefiant) se înţelege substanţa de
origine naturală sau sintetică, precum şi preparatul conţinând o astfel de substanţă, care provoacă dereglări
psihice în urma consumului lor abuziv.
Substanţele narcotice şi substanţele psihotrope sunt denumite şi droguri.
Lista substanţelor narcotice este determinată de tabelele I, II, III şi IV ale Convenţiei din 1961. De
exemplu: heroina, haşişul (anaşa), marihuana, morfina, opiul, cocaina, codeina etc.
9. Examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, stabilirea genului de mijloace narcotice, psihotrope sau a precursorilor, denumirii şi
proprietăţii lor este destul de dificilă. De aceea Plenul CSJ în hotărârea din 27 martie 1997 Despre practica
aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice
şi substanţele cu efect puternic şi toxic (art.1) cere ca instanţele judecătoreşti să dispună de concluziile
expertizei de specialitate, efectuate conform metodicii aprobate de Comitetul permanent de control asupra
drogurilor, pe care le vor aprecia în cumul cu alte probe.
10. Drept elaborare a unei substanţe narcotice este calificată orice operaţiune necesară pentru
extragerea substanţei cu efect narcotic.
11. Termenul producere însemnă operaţiunea care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a
cannabisului şi răşinii de cannabis din plantele care le produc (art.1 al Convenţiei 1961).
12. Termenul fabricare înseamnă toate operaţiunile, altele decât producţia, care permit obţinerea
stupefiantelor şi cuprind purificarea, precum şi transformarea stupefiantelor în alte stupefiante (ibidem).
13. Prin extragere se înţelege separarea substanţei narcotice din plantele sau materialele ce le conţin.
14. Termenul prelucrare înseamnă obţinerea unei materii prime sau a unui produs finit cu efect
narcotic prin modificarea unui material care conţine substanţe narcotice.
15. Termenul deţinere înseamnă faptul de a dispune, a poseda, a avea o substanţă narcotică.
16. Prin păstrarea de substanţe narcotice se înţelege orice acţiune intenţionată legată de aflarea lor în
posesia celui vinovat (asupra sa, în încăpere, în ascunzătoare sau în alt loc) (p.3 al HP CSJ din 27 martie
1997).
17. Eliberarea presupune predarea substanţelor narcotice altei persoane.
18. Termenii import şi export înseamnă, fiecare cu particularităţile sale, transportul materialului de
stupefiante dintr-un alt stat sau de pe teritoriul unui stat pe alt teritoriu al aceluiaşi stat (art.1 al Convenţiei
din 1961).
19. Prin comercializare se înţelege punerea unei substanţe narcotice în comerţ, transformarea ei în
obiect de schimb prin cumpărarea şi vânzarea ei.
20. Termenul distribuire înseamnă repartizarea substanţelor narcotice în mai multe locuri sau mai
multor persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părţi.
21. Procurarea substanţelor narcotice este considerată obţinerea lor de către o persoană printr-o
tranzacţie ilicită, în urma căreia devine posesoarea lor (p.3 al HP CSJ din 27 martie 1997).
22. Prin livrarea substanţelor narcotice se înţelege furnizarea lor către alte persoane.
23. Expedierea de substanţe narcotice constă în transmiterea lor dintr-un punct în altul prin poştă sau
bagaj, adică fără participarea nemijlocită a expeditorului (HP CSJ din 27 martie 1997).
24. Prin nimicirea substanţelor narcotice supuse controlului se înţelege distrugerea lor totală sau
parţială, după ce acestea devin complet inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.
25. Drept circulaţie ilegală a substanţelor psihotrope, conform art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99
şi alin.1 art.217, se califică orice acţiune sau inacţiune identică cu cele ale circulaţiei substanţelor narcotice.
Enumerarea şi explicaţiile lor au fost date în p.5 al acestui comentariu.
26. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99 şi art.1 al Convenţiei din 21.02.1971, expresia substanţă
psihotropă se referă la orice substanţă, fie de origine naturală, fie de origine sintetică, sau la orice produs
natural din tabelele I, II, III sau IV ale acestei Convenţii şi care provoacă dereglări psihice şi dependenţa
fizică de consumul lor abuziv.
Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, substanţa psihotropă (stupefiant) şi substanţa narcotică (stupefiant)
se mai numesc droguri.
Substanţele psihotrope sunt: brolamfetaminul, catinonul, eticiclidinul, ametaminul, amobarbitalul,
aeporzalamul ş. a.
27. La examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor psihotrope se referă explicaţiile
date la p.5.2.
28. Circulaţia ilegală a precursorilor este identică cu circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope
(a se vedea explicaţiile de la p.5).
29. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală sau
sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice ori psihotrope.
Precursori se consideră substanţele incluse în tabelele I şi II ale Convenţiei din 20 decembrie 1988:
acidul lisergic, efedrina, ergometrina, acidul antranilic, acidul fenilacitic etc.
30. Organizarea consumului de substanţe narcotice, psihotrope sau a precursorilor fără autorizaţie
presupune îndemnul la consumarea acestor substanţe, înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte
acţiuni având drept scop provocarea dorinţei de consumare de către persoana asupra căreia se exercită
influenţa, în afară de organizarea ori iniţierea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, care este stipulată în art.219.
31. Infracţiunea se consumă din momentul săvârşirii a cel puţin uneia dintre activităţile ilegale
privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.
32. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
33. Deoarece circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor adeseori se
săvârşeşte de persoanele care consumă aceste substanţe, e necesar de a dispune de concluziile expertizei
psihiatrice în scopul excluderii atragerii la răspundere penală a persoanelor iresponsabile, deoarece
consumarea acestor substanţe provoacă întotdeauna anumite dereglări psihice.
34. Alin.4 art.217 prevede o modalitate specială de liberare de răspunderea penală. Persoana care a
predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii acestora este liberată de răspunderea
penală pentru activitatea ilegală privind circulaţia stupefiantelor.
35. Alin.2 art.217 sporeşte răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvârşite în mod repetat, de
două sau mai multe persoane sau cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un
pericol sporit pentru sănătatea omului.
Noţiunile repetării, săvârşirii infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt identice cu
agravantele corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei (cap.II, art.151-153).
36. Genurile de substanţe narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea
omului sunt specificate în anexa Legii din 06.05.99.
37. Noţiunea grupului organizat sau organizaţiei criminale din agravanta lit.a), alin.3 din art.217 a
fost explicată în comentariile de la art.46 şi 47.
38. Noţiunea de proporţie mare privind circulaţia substanţelor narcotice sau psihotrope nu se
determină prin valoarea bănească a acestora, ci prin anumite cantităţi (în grame) pentru fiecare gen de
astfel de substanţe aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra drogurilor.
39. Subiect al infracţiunii analizate poate fi atât o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2-3, cât şi o persoană juridică.
Articolul 218. PRESCRIEREA ILEGALĂ A PREPARATELOR NARCOTICE SAU
PSIHOTROPE
(1) Prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate.
(2) Falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor
narcotice sau psihotrope
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) în mod repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu scopul de a obţine preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope în proporţii mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
[Art.218 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 al art.218 se realizează prin prescrierea fără
necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope.
4. Prin prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope se înţelege acordarea,
predarea, înmânarea unei reţete sau a altor documente orişicărei persoane care nu are dreptul de a le primi.
5. Infracţiunea se consumă o dată cu înmânarea acestor documente.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Dacă
infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşire pot fi încadrate în baza
art.327 (abuz de putere sau de serviciu.
8. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.2 art.218 se realizează prin falsificarea reţetei sau a
altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope.
9. Prin reţetă se înţelege o dispoziţie scrisă a medicului despre un gen concret de preparat sau
medicament pentru tratament. Reţeta care permite obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau
psihotrope se autentifică atât cu ştampila medicului, cât şi cu ştampila persoanei oficiale împuternicite cu
întocmirea documentelor.
10. Prin alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope
se înţeleg documentele în baza cărora se efectuează prescrierea şi primirea acestor substanţe: fişa medicală,
comanda instituţiei medicale pentru primirea acestor substanţe, licenţa pentru efectuarea operaţiunilor cu
substanţe narcotice sau psihotrope etc.
11. Prin falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea substanţelor narcotice sau
psihotrope se înţelege contrafacerea unui document, introducerea, înscrierea într-un document original a
informaţiilor false, ştersăturile, corectările şi alte alterări ale acestor documente.
12. Infracţiunea se consumă o dată cu falsificarea reţetei sau a altor documente.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
14. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană particulară, cât şi un lucrător medical împuternicit
să prescrie asemenea documente: medicii, unii lucrători ai farmaciilor, şefii instituţiilor curative etc.,
precum şi o persoană juridică.
15. Noţiunile de repetare şi săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt
identice cu agravantele de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei, iar noţiunea de proporţie mare
din agravanta lit.c) alin.3 art.218 este dată în p.18 al comentariului de la art.217.
Articolul 219. ORGANIZAREA ORI ÎNTREŢINEREA SPELUNCILOR PENTRU
CONSUMUL SUBSTANŢELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 4 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza prin două forme de acţiuni alternative:
a) organizarea şi întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope;
b) punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri.
4. Potrivit p.l2 al HP CSJ din 27 martie 1997, organizarea unei spelunci înseamnă activitatea uneia
sau a mai multor persoane, îndreptată spre crearea sau care a condus la crearea unei spelunci pentru
consumul de mijloace narcotice sau psihotrope (găsirea localurilor, pregătirea dispozitivelor pentru
consumul acestor substanţe, alegerea clienţilor sau a complicilor, angajarea lor, elaborarea sau pregătirea
unor măsuri conspirative etc.).
5. Întreţinerea unei spelunci înseamnă, conform aceluiaşi punct, un sistem de acţiuni vizând
asigurarea funcţionării ei (asigurarea materială, deservirea clientelei, asigurarea conspiraţiei etc.) (ibidem).
6. Punerea la dispoziţie a localurilor înseamnă acordarea uneia sau mai multor persoane a posibilităţii
de a consuma substanţe narcotice sau psihotrope, adăpostindu-se într-un asemenea locaş (ibidem).
7. Prin speluncă se înţelege un local cu faimă rea, în care se adună elemente suspecte. Speluncă
pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope poate fi atât un local de locuit (casă, apartament,
vilă etc.), cât şi un local nelocuit (garaj, şopron, magazie, depozit, subsol etc.) în care se adună persoanele
doritoare de a consuma droguri.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu comiterea uneia dintre acţiunile analizate.
9. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care organizează, întreţine sau pune la dispoziţie localuri pentru consumarea substanţelor narcotice sau
psihotrope.
11. Alin.2 art.219 sporeşte răspunderea penală dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală (noţiunile acestora au fost date în articolele 46 şi 47).
Articolul 220. PROXENETISMUL
(1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de
foloase de pe urma practicării prostituţiei de câtre o persoană, precum şi recrutarea unei persoane
pentru prostituţie,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite faţă de minor;
b) săvârşite de un grup criminal sau de o organizaţie criminală;
c) soldate cu urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă a proxenetismului se poate realiza prin următoarele forme de acţiuni alternative:
a) îndemnul sau determinarea la prostituţie;
b) înlesnirea practicării prostituţiei;
c) tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei;
d) recrutarea de persoane pentru prostituţie.
4. Lupta comună a statelor pentru prevenirea şi reprimarea acestor forme de parazitism social josnic
s-a concretizat în Convenţia internaţională pentru suprimarea traficului femeilor şi copiilor, adoptată la
Geneva la 20 septembrie 1921, Convenţia Internaţională privitoare la reprimarea traficului de femei
majore din 11 octombrie 1933, Convenţia pentru reprimarea traficului de fiinţe umane şi exploatării
prostituării altuia, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 2 decembrie 1949, şi Convenţia privind lupta
cu traficul de oameni cu exploatarea prostituţiei de către terţe persoane din 21 martie 1980.
5. Îndemnul sau determinarea la prostituţie reprezintă în realitate două mijloace prin care o persoană
poate fi instigată la prostituţie.
6. Îndemnul la prostituţie constă în trezirea interesului unei persoane să practice prostituţia prin
propunerea, încurajarea, convingerea, înduplecarea, darea de sfaturi sau prin alte acţiuni având drept scop
provocarea dorinţei de a practica prostituţia. Îndemnul la prostituţie înseamnă mai puţin decât instigarea la
aceeaşi faptă, deoarece nu presupune neapărat determinarea persoanei la executarea unor acte de practicare
a prostituţiei. De aceea îndemnul la prostituţie se consumă o dată cu comiterea acţiunilor enumerate,
indiferent de faptul dacă victima a început sau nu să practice prostituţia.
7. Determinarea la prostituţie constă în silirea, constrângerea persoanei să practice prostituţia prin
violenţă fizică sau psihică, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturarea sau batjocorirea victimei.
Determinarea la prostituţie se consumă o dată cu trecerea victimei la executarea a cel puţin unui act de
practicare a prostituţiei.
8. Înlesnirea practicării prostituţiei constă în ajutorul dat unei persoane să practice prostituţia. Este
vorba de o activitate de complicitate la contravenţia administrativă de prostituţie, pe care legislatorul a
incriminat-o ca infracţiune. Ea se poate realiza sub orice formă şi prin orice mijloace, care constituie o
complicitate la prostituţie.
9. Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană constă în obţinerea
de profituri sau a oricăror avantaje materiale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană, care
trebuie să cunoască provenienţa lor.
10. Spre deosebire de îndemn sau determinare la prostituţie - prima modalitate de săvârşire a
infracţiunii de proxenetism prin care se convinge o persoană să practice prostituţia pe cont propriu -,
recrutarea presupune atragerea persoanei cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui care organizează
practicarea prostituţiei sau a unei asociaţii de persoane care exploatează prostituţia, fie în ţară, fie în
străinătate. Nu interesează dacă persoana recrutată a mai practicat prostituţia sau nu, şi nici nu se cere ca
persoana recrutată să fi început practicarea prostituţiei în slujba aceluia sau a acelora pentru care a fost
recrutată. Este suficient ca ea să fi acceptat propunerile ce i s-au făcut, să-şi fi dat consimţământul la
această ocupaţie.
11. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
13. Alin.2 art.220 sporeşte răspunderea penală pentru proxenetism săvârşit faţă de o persoană care nu
a împlinit vârsta de 18 ani, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, pentru acţiuni
soldate cu urmări grave.
14. Noţiunile grup criminal organizat, organizaţie criminală au fost date în art.46 şi 47.
15. Prin urmări grave se înţelege îmbolnăvirea victimelor de o boală venerică, de maladia SIDA sau
de alte boli contagioase. Instanţa de judecată stabileşte, în fiecare caz, în raport cu împrejurările în care a
fost săvârşită fapta, dacă aceasta cauzează sau nu urmări grave.
16. Adeseori proxenetismul este însoţit de săvârşirea altor infracţiuni: vătămări ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii, viol, acţiuni violente cu caracter sexual, acţiuni perverse etc. În astfel de cazuri
proxenetismul intră în concurs cu aceste infracţiuni.
Articolul 221. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A
MONUMENTELOR DE ISTORIE ŞI CULTURĂ
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor
naturii, luate sub ocrotirea statului,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 3000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.221 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
l. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de
istorie şi cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
4. Potrivit art.l al Legii privind ocrotirea monumentelor nr.1530-XII din 22.06.93 (M nr.1/3 din
JSO.01.1994), monumentele sunt obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau
ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale
dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale şi care sunt înscrise în Registrul monumentelor RM,
ocrotite de stat.
Art.3 al acestei legi clasifică monumentele, situate pe teritoriul RM, în două categorii:
a) de cultură;
b) obiecte ale naturii.
5. Monumente care fac parte din patrimoniul cultural sunt considerate:
a) operele de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală, elementele sau structurile cu caracter
arheologic, inscripţiile, grotele şi grupurile de elemente care au valoare naţională sau internaţională din
punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
b) ansamblurile: grupuri de construcţii izolate sau grupate care, datorită arhitecturii, unităţii şi
integrării lor în peisaj, au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, artistic sau
ştiinţific;
c) siturile: lucrări ale omului sau operele rezultate din conjugarea acţiunilor omului, precum şi zonele
incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric,
estetic, etnografic sau antropologic.
6. Monumentele care fac parte din patrimoniul natural sunt considerate:
a) formaţiunile fizice şi bibliografice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere
estetic sau ştiinţific;
b) formaţiunile geologice şi fiziologice şi zonele constituind habitatul speciilor animale şi vegetale
ameninţate de dispariţie, care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere ştiinţific sau din
punctul de vedere al conservării;
c) siturile naturale sau zonele naturale care au o valoare naţională sau internaţională din punct de
vedere ştiinţific şi din punctul de vedere al conservării sau/şi al frumuseţii naturale.
7. Monumentele pot fi imobile (obiecte naturale, teritorii şi landşafturi naturale, aşezări antice, curţi
boiereşti, parcuri etc.) şi mobile (monede izolate, unelte de muncă, arme, podoabe, picturi, sculpturi,
grafică, documente scrise de mână, fotografii, filme, discuri, cărţi etc.).
8. Distrugerea unui monument presupune orice acţiune care duce la nimicirea lui totală sau parţială,
după ce acesta devine total sau parţial inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
9. Deteriorarea unui monument înseamnă degradarea sau stricarea lui parţială, ceea ce are drept
consecinţă pierderea totală sau numai parţială a capacităţilor sale. În cazul dat există posibilitatea
restabilirii capacităţilor obiectului prin reparaţiile ce i s-ar face.
10. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor se poate realiza prin nimicirea, degradarea, lichidarea,
stârpirea lor sau prin alte acţiuni efectuate prin incendieri, explozii, inundaţii, demolare, precum şi prin
acţiuni mecanice, chimice sau termice.
11. Răspunderea penală pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi
cultură presupune existenţa concomitentă a trei condiţii obligatorii:
a) monumentele trebuie să posede o valoare naţională sau internaţională conform caracteristicilor
Legii nr.1530-XII din 22.06.93;
b) monumentele trebuie să fie luate sub ocrotirea statului din momentul înscrierii lor în Registrul
monumentelor RM sub o denumire concretă. De exemplu: Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din
Căuşeni sau Tezaurul obiectelor arheologice din Olăneşti, care se află în fondurile Muzeului Republican
de Istorie din Chişinău etc.;
c) monumentele trebuie să fie distruse sau deteriorate sau să existe încercarea reală de a le deteriora.
12. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor care nu sunt luate sub ocrotirea statului se
încadrează în norma art.197 - distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor.
13. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, sau o persoană
juridică.
Articolul 222. PROFANAREA MORMINTELOR
(1) Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare sau a
unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 până la 240 ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) de două sau mai multe persoane;
b) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 400 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă se realizează prin profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui
monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt
sau pe el.
4. Profanarea presupune o acţiune prin care se aduce mormântului, monumentului, urnei funerare sau
cadavrului o ştirbire materială de natură a exprima lipsa de respect, batjocura, injuria.
Această acţiune se realizează prin distrugerea, degradarea, murdărirea unui mormânt sau monument
funerar, dezgroparea celor înhumaţi şi lăsarea lor pe pământ lângă mormânt, desenarea de imagini
indecente pe mormânt, risipirea cenuşii dintr-o urnă etc.
5. Nu constituie infracţiunea de care ne ocupăm insultele orale aduse celui decedat, întrucât acestea
nu întrunesc cele două condiţii obligatorii ale infracţiunii:
a) o alterare cât de mică a obiectelor funerare;
b) exprimarea lipsei de respect.
6. Mormântul este locul în care se află înhumat un cadavru cu toate anexele teritoriului propriu-zis,
cum ar fi: împrejmuirea făcută din orice material, felinarele, candelele, obiectele religioase, banca pusă
uneori la câte un mormânt, ghivecele cu flori, coroanele etc.
7. Monumentul este orice lucrare artistică aflată pe un mormânt sau alăturea de un mormânt cu scopul
de a exprima sentimentele de pietate faţă de cel decedat (stele, mausolee etc.).
8. Urna funerară este caseta, cutia sau orice alt obiect în care se află cenuşa celui decedat.
9. Prin cadavru se înţelege rămăşiţa trupească a celui decedat, în orice formă s-ar găsi: trupul
inanimat, înainte de a fi intrat în putrefacţie, formele pe care le poate lua mai târziu prin descompunere.
10. Dacă acţiunea de profanare întruneşte şi componenţa altei infracţiuni (distrugere, vandalism,
însuşirea bunurilor, perversiune sexuală etc.), se aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni.
11. Însuşirea obiectelor ce se află în/sau pe mormânt presupune însuşirea hainelor de pe cadavru, a
unor obiecte de preţ care uneori se pun în cosciugul cu cadavrul, crucile sau unele obiecte de valoare.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, iar în cazul însuşirii obiectelor ce se află
în mormânt sau pe el - şi prin scopul de a obţine profit.
13. Alin.2 sporeşte răspunderea penală, dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de două sau mai multe
persoane sau din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă (a se vedea
explicaţiile acestor agravante de la art.145).
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL IX
INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR SECURITĂŢII ECOLOGICE
Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective
de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat:
a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;
b) daune sănătăţii populaţiei;
c) pieirea în masă a animalelor;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.223 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice în ţară,
situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia
sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, şi de o serie de documente internaţionale cu
privire la protecţia mediului, cum ar fi materialele Conferinţei ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea lui,
care a avut loc la 3-14 iunie 1992 în Rio-de-Janeiro, etc.
Relaţiile omului cu mediul sunt reglementate de Constituţie, Legea nr.1515-XII din 16.06.1993
privind protecţia mediului, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic, Legea
nr.851 din 29.05.1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului şi alte legi şi
acte normative ce ţin cont de problematica protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul, iar obiectul ei material sunt resursele naturale: solul,
subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de deasupra acestui
teritoriu, ce formează patrimoniul naţional al RM.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor de protecţie a mediului şi în încălcarea
cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi
la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele
responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat: a) schimbarea esenţială a fondului radioactiv; b)
daune sănătăţii populaţiei; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
4. Regulile de protecţie a mediului şi cerinţele securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea,
construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole,
ştiinţifice sau a altor obiective se conţin în legile indicate şi în alte acte normative. Elaborarea proiectelor
diferitelor obiecte, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, exploatarea construcţiilor industriale,
agricole, ştiinţifice sau a altor obiective constituie infracţiune doar în cazul încălcării regulilor şi cerinţelor
legilor indicate şi ale altor acte normative (instrucţiuni, regulamente, hotărâri, ordine etc.). Dispoziţia
acestui articol este de blanchetă. De aceea, în rechizitoriu, ordonanţa de punere sub învinuire sau în
sentinţa de condamnare este necesar să indicăm care reguli concrete au fost încălcate.
5. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul survenirii consecinţelor
prejudiciabile prevăzute în art.223 CP şi anume: a) mărirea esenţială a fondului radioactiv; b) daune
sănătăţii populaţiei; c) pierea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
Mărirea esenţială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radiaţiei ce depăşeşte limita
admisă, adică în cazul în care nivelul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.
Daune sănătăţii populaţiei pot fi exprimate prin vătămarea corporală de orice grad cel puţin a unei
singure persoane sau îmbolnăvirea ei.
Pieirea în masă a animalelor se stabileşte nu numai după numărul animalelor pierite, ci se ţine cont şi
de mărimea populaţiei lor.
Alte urmări grave sunt orice consecinţe ce încalcă esenţial securitatea ecologică (echilibrul ecologic),
adică prezintă pericol pentru organismele vii, în acelaşi număr şi a oamenilor. De exemplu, a fost
proiectată emisia în atmosferă a reziduurilor industriale şi în zonă nivelul de radiaţie s-a ridicat într-atât,
încât a poluat sectoarele populate ale oraşului etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme ale vinovăţiei (a se vedea art.19
CP).
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana învestită prin lege, act normativ sau ordin cu asigurarea
respectării regulilor şi cerinţelor indicate în dispoziţia articolului 223 CP de către alte persoane ce
efectuează sau execută proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi
exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective. Condiţia existenţei acestei
componenţe de infracţiune constă în cunoaşterea de către persoana responsabilă a faptului că ea este
învestită cu asemenea obligaţiuni. În cazul punerii în exploatare a construcţiilor industriale, agricole,
ştiinţifice sau a altor obiective, subiecţi ai infracţiunii pot fi şi membrii comisiei de luare în primire, în
limitele sarcinilor lor de profil.
Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică (a se vedea art.21 CP).
Articolul 224. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE A SUBSTANŢELOR,
MATERIALELOR ŞI DEŞEURILOR RADIOACTIVE, BACTERIOLOGICE SAU TOXICE
(1) Activităţile ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul,
îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive,
bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă
aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului;
d) soldate cu pieirea în masă a animalelor
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) decesul persoanei,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), soldate cu decesul a două sau mai multor persoane,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.224 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Scopul acestei norme penale constă în neadmiterea producerii tipurilor de deşeuri interzise şi
asigurarea respectării regulilor stabilite cu privire la circulaţia substanţelor şi deşeurilor ecologic
periculoase.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă se exprimă prin acţiune sau inacţiune, şi anume în desfăşurarea activităţilor ilegale
sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea
sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a
pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune
esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului.
3. Alin.1 art.224 CP constituie o componenţă de infracţiune formală, incriminând faptele indicate
doar în cazul în care ele creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului.
Acest pericol constă în existenţa unor situaţii şi împrejurări care puteau cauza apariţia unor consecinţe
dăunătoare sănătăţii populaţiei sau mediului. Existenţa pericolului iminent e apreciată de către organele de
anchetă penală sau de către instanţa de judecată. Un element obiectiv care confirmă existenţa unui
asemenea pericol îl constituie înaltul grad de probabilitate a survenirii consecinţelor periculoase, a cauzării
de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului, care în alte împrejurări n-ar fi existat. Conţinutul
pericolului constă în posibilitatea cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei, prin care se înţelege, ca
minimum, cauzarea unei daune periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de
vătămări corporale de diferite grade etc.), sau posibilitatea cauzării de daune esenţiale mediului, adică
înrăutăţirea calităţii mediului şi a stării resurselor naturale, legate de poluarea, otrăvirea sau impurificarea
lui, sau înrăutăţirea condiţiilor ecologice, sau îmbolnăvirea şi pieirea în masă a animalelor.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.224 CP se consumă din momentul creării pericolului indicat,
fără să fie necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile.
5. În cazul survenirii consecinţelor prejudiciabile: impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului,
pieirea în masă a animalelor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224 alin.2 CP,
provocarea din imprudenţă a îmbolnăvirii în masă a oamenilor, decesul persoanei vor fi calificate în
temeiul art.224 alin.3 CP, iar în cazul survenirii decesului a două sau mai multor persoane - în temeiul
art.224 alin.4 CP.
Impurificarea mediului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice a acestuia ca
rezultat al contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţele, materialele şi
deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
Otrăvirea mediului constă în introducerea în mediu a unor microorganisme care pot provoca epidemii
sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a mediului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor substanţe
infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme de vinovăţie.
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana care are în obligaţiunile sale respectarea regulilor de
comportament cu substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi cu
pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
8. În cazul săvârşirii infracţiunii în mod repetat, în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona
unei calamităţi naturale, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224 alin.2 CP. Poluarea
mediului în asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă, cauzată mediului şi populaţiei.
Articolul 225. TĂINUIREA DE DATE SAU PREZENTAREA INTENŢIONATĂ DE DATE
NEAUTENTICE DESPRE POLUAREA MEDIULUI
(1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere
ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre avariile cu poluare
excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase
pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea
mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.225 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice în ţară,
situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice, de poluarea excesivă a mediului, de
poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică sau de alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea
populaţiei.
Obiect al infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de tăinuire a datelor sau
prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a datelor neautentice despre
avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări
periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de
poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea
în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.225 CP, putem deduce că această infracţiune are două modalităţi de
realizare: a) tăinuirea datelor despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă,
chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi
despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului şi b) prezentarea intenţionată a unor date
neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică
sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii
populaţiei afectate de poluarea mediului.
4. Tăinuirea datelor poate fi exprimată prin inacţiuni de neprezentare a unor date în organele
respective sau prin acţiuni de ascundere a urmelor avariilor sau poluărilor fără a se lua măsuri pentru
preîntâmpinarea survenirii consecinţelor prejudiciabile.
5. Prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului,
cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea
populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, se realizează prin
acţiuni de falsificare, de introducere a unor date ce nu corespund realităţii şi care diminuează pericolul real
al avariilor în informaţiile cu privire la calamităţile respective.
6. Componenţa infracţiunii este materială şi se consumă în cazul survenirii consecinţelor indicate în
alin.1 art.225 CP: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei; d) alte urmări grave sau în alin.2 art.225 CP: soldate cu decesul a două sau a mai multor
persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane, a se
vedea art.224 CP. În cazul decesului a două sau a mai multor persoane acţiunile făptuitorului vor fi
calificate în temeiul art.125 alin.2 CP.
7. Latura subiectivă se exprimă prin două forme de vinovăţie: persoana tăinuieşte în mod intenţionat
sau prezintă date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă,
chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi
despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, şi are atitudine de imprudenţă faţă de
consecinţele survenite.
8. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori persoana care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana
juridică.
Articolul 226. NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIUNILOR DE LICHIDARE A
CONSECINŢELOR ÎNCĂLCĂRILOR ECOLOGICE
(1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere
ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală, precum şi de către o persoană juridică a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.226 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice în ţară,
situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice şi, în particular, a obligaţiunilor de
lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice cu privire la poluarea excesivă a mediului, poluarea
radioactivă, chimică, bacteriologică etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de eschivare sau îndeplinirea
necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b)
pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.226 CP, putem deduce că această infracţiune are două modalităţi de
realizare: a) eschivarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală de la îndeplinirea
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice şi b) îndeplinirea necorespunzătoare de
către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
4. Eschivarea poate fi exprimată prin inacţiuni şi anume - neluarea măsurilor respective în vederea
îndeplinirii obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
5. Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice constă în îndeplinirea parţială a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice
sau în executarea neglijentă a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
6. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar să constatăm că în competenţa
persoanelor indicate intrau obligaţiunile de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice. Aceste
obligaţiuni pot fi deduse din actele normative, regulamentele sau obligaţiunile funcţionale ale acestor
persoane şi o condiţie principală a existenţei acestei componenţe de infracţiune este cunoaşterea
(obligaţiunea de a cunoaşte) de către persoanele indicate în art.226 CP a obligaţiunilor de lichidare a
consecinţelor încălcărilor ecologice.
7. Această componenţă de infracţiune este materială. Pentru existenţa şi consumarea ei este necesară
survenirea consecinţelor prejudiciabile: dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a
oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d) alte urmări grave.
În alin.2 art.226 CP se indică survenirea consecinţelor mai grave, cum ar fi decesul a două sau mai
multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane a se vedea
art.224 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă sau prin două forme de vinovăţie: persoana
intenţionat sau din imprudenţă se eschivează sau îndeplineşte necorespunzător obligaţiunile de lichidare a
consecinţelor încălcărilor ecologice, şi are atitudine de imprudenţă faţă de consecinţele survenite:
îmbolnăvirea în masă a oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul persoanei; decesul a două sau mai
multor persoane; alte urmări grave.
9. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al infracţiunii poate
fi şi persoana juridică.
Articolul 227. POLUAREA SOLULUI
(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii
economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu substanţe nocive,
îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în
timpul transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat daune:
a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului;
c) producţiei agricole,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.227 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Componenţa de infracţiune examinată este generală pentru toate tipurile de atentare infracţională
asupra fondului funciar şi specială pentru acele atentate infracţionale, la săvârşirea cărora solul este
reprezentat ca o parte a mediului.
Scopul articolului examinat constă în protecţia solului prin preîntâmpinarea poluării lui.
Protecţia şi folosirea raţională a solului este reglementată de legi şi de alte acte normative, principalul
dintre acestea fiind Codul Funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25.12.1991.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul funciar.
Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, care constituie,
în ansamblu, fondul funciar al RM. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală, se compune din
următoarele categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă; din intravilanul localităţilor; destinate industriei,
transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale; destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii,
activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-culturală, terenurilor zonelor suburbane şi altor terenuri
verzi; ale fondului silvic; ale fondului apelor; ale altor fonduri de rezervă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni alternative: a) de impurificare; b) de
otrăvire; c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă
natură ca urmare a încălcării regulilor de comportament cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale,
stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării
sau păstrării lor.
Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale solului din
cauza contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţe nocive, îngrăşăminte
minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice, introduse în sol cu
depăşirea normelor sau concentraţiilor prevăzute.
Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme care pot provoca epidemii sau
epizootii.
Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor substanţe
infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
4. Îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice sau
biologice reprezintă substanţe special destinate pentru activităţile agricole sau pentru creşterea
necomercială a plantelor.
5. Produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie primă
industrială care şi-au pierdut calităţile lor productive, resturile sau alte deşeuri industriale (lichide, gazoase,
tari) ce apar în timpul proceselor tehnologice şi sunt capabile să provoace otrăviri sau altă atingere fiinţelor
vii sau habitatului lor.
6. Condiţia existenţei infracţiunii analizate constă în impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă
poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării
regulilor de comportament cu substanţele nocive, îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a
plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.
De exemplu, conform art.37, 38 ale Legii nr.1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia mediului, se
interzice împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, provenite de la unităţile
industriale, complexele zootehnice, de la staţiile de epurare fără autorizaţia autorităţilor pentru agricultură,
pentru mediu şi pentru sănătate. De asemenea, este interzisă şi se sancţionează depozitarea şi împrăştierea
pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate a deşeurilor de producţie şi menajere, a molozului
rezultat din construcţii, a fierului vechi, a ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor
chimice şi radioactive.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a tuturor consecinţelor
enumerate în alin.1 al articolului examinat: cauzat de daune a) sănătăţii populaţiei; b) mediului; c)
producţiei agricole.
Dauna sănătăţii populaţiei poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau a mai multor persoane.
Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peştelui, plantelor etc.
Daunele producţiei agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantaţiilor, viilor, livezilor etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sau două forme de vinovăţie (a se vedea
art.18-19 CP).
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, cât şi
cea juridică.
10. Alin.2 art.227 CP prevede componenţele calificative ale infracţiunii: a) săvârşirea infracţiunii în
zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b) urmate de decesul persoanei
din imprudenţă.
Un semn obligatoriu la alin.2 lit.a) art.227 CP este locul săvârşirii infracţiunii şi anume zona situaţiei
ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale. Poluarea pământului în asemenea zone sporeşte şi
mai mult dauna gravă cauzată mediului şi, prin urmare, populaţiei.
11. Săvârşirea acţiunilor indicate cu vinovăţie intenţionată, care au provocat o catastrofă ecologică,
necesită calificarea lor în temeiul art.136 CP (Ecocidul) şi nu necesită calificarea lor suplimentară şi în
temeiul art.227 CP.
Articolul 228. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR DE PROTECŢIE A SUBSOLULUI
Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului,
construcţia neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale, precum
şi deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol, dacă aceasta a provocat:
a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului;
b) poluarea apelor subterane, creând pericol pentru sănătatea populaţiei;
c) decesul persoanei din imprudenţă;
d) alte urmări grave,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.228 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Relaţiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecţiei subsolului sunt reglementate de
Codul subsolului, adoptat prin Legea nr.1511-XII din 15.06.1993.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi resursele lui naturale.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie subsolul care reprezintă partea scoarţei terestre, situată
mai jos de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă şi se întinde până la adâncimi accesibile pentru
studiere şi valorificare geologică.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni diverse, cum ar fi: a)
încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b) construcţia
neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale; c) amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu
zăcăminte minerale; d) deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
3. Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului se
săvârşeşte prin acţiuni sau inacţiuni. Cerinţele de protecţie a subsolului sunt reglementate de art.14, 18 etc.
ale Codului subsolului. De exemplu, beneficiarii folosinţei subsolului sunt obligaţi să asigure studierea
deplină şi complexă a subsolului, folosirea raţională şi complexă a resurselor lui în corespundere cu
proiectele şi schemele tehnologice, inclusiv la prelucrarea materiei prime minerale etc.
4. Conform art.27 al Codului subsolului, proiectarea obiectivelor şi construcţiilor care nu sunt
destinate pentru extracţia substanţelor utile se efectuează în baza cercetărilor geologo-inginereşti şi de altă
natură, de comun acord cu Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului şi Resurse Naturale. În cazul
încălcării acestor cerinţe, făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală pentru construcţia neautorizată pe
terenurile cu zăcăminte minerale. Construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale constă în
ridicarea în asemenea zone a diferitelor edificii, case, alte construcţii fără permisiunea organelor indicate.
5. Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor toxice se
efectuează în condiţiile determinate printr-o autorizaţie specială, eliberată de Departamentul de Stat pentru
Protecţia Mediului şi Resurse Naturale în limitele perimetrului minier repartizat.
Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor toxice se
înfăptuieşte numai după efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor şi a altei documentaţii.
6. Conform art.36 al Codului subsolului, nu se permite păstrarea substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice deasupra zăcămintelor, obiectivelor şi construcţiilor din spaţiul subteran. În cazul încălcării acestor
cerinţe, acţiunile făptuitorului vor fi calificate conform art.228 CP ca amplasare a deşeurilor toxice pe
terenurile cu zăcăminte minerale sau deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
7. Componenţa de infracţiune examinată este materială şi se consumă din momentul survenirii
consecinţelor expres indicate în dispoziţia articolului: a) provocarea prăbuşirilor sau alunecărilor de
proporţii ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creându-se pericol pentru sănătatea populaţiei; c)
decesul persoanei din imprudenţă; d) alte urmări grave.
Prăbuşirile pot avea loc, de exemplu, în urma construcţiei neautorizate deasupra obiectivelor sau
construcţiilor din spaţiul subteran în cazul dereglării echilibrului stratului de sus al subteranului.
Poluarea apelor subterane a fost explicată în comentariul art.229 CP.
8. Alte urmări grave pot consta în cauzarea de daune mari materiale, ecologice sau organizatorice.
Gravitatea consecinţelor se poate deduce din multiplicitatea de circumstanţe, cum ar fi: mărimea daunei,
inclusiv venitul nerealizat şi nedobândit, crearea de obstacole care întrerup procesul de dobândire a
mineralelor pentru o durată mare de timp, caracterul daunei cauzate mediului sau unor construcţii, în
acelaşi număr şi în legătură cu prăbuşirile sau alunecările de teren, etc.
9. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie din imprudenţă sau prin dublă formă de vinovăţie.
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit, la momentul săvârşirii
infracţiunii, vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
Articolul 229. POLUAREA APEI
Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu alte
deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi de altă
natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor
piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.229 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Regulile de securitate şi de folosire raţională a apelor în RM sunt reglementate de Codul Apelor al
RM, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, Legea nr.272 din 10.02.1999 cu privire la apa
potabilă, Legea nr.440-XIII din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi
bazinelor de apă, Hotărârea Guvernului nr.745 din 3.11.1995 Despre aprobarea regulamentului privind
ordinea şi condiţiile acordării obiectelor acvatice în folosinţă, alte legi şi acte normative.
2. Infracţiunea prevăzută de art.229 CP atentează la condiţiile normale de folosire a resurselor de apă
din RM. De asemenea, un obiect de atentare al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la
sănătatea publică prin menţinerea igienei, purităţii şi securităţii surselor şi a reţelelor de apă, ca folosirea
lor să fie posibilă fără nici o primejdie pentru sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor.
Obiectul material îl constituie sursele sau resursele de apă asupra cărora se răsfrânge activitatea ilicită
a subiectului infracţiunii (de exemplu, izvor, fântână, rezervoare, conducte, jgheaburi de adăpare, canale de
irigaţie, bazine etc.).
Prin surse de apă se înţeleg izvoarele, lacurile, fântânile, rezervoarele, iar prin reţele de apă -
conductele, uzinele de filtrare a apei, canalele etc.
Apa este sursa naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi
pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, factor
determinant în menţinerea echilibrului ecologic, constituind o parte integrantă din patrimoniul public.
Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes
general.
3. Latura obiectivă constă în acţiuni de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori
subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale,
agricole, comunale şi de altă natură. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin inacţiune care se exprimă prin
neluarea de măsuri în vederea protejării locurilor de purificare a apei, neluarea de măsuri în vederea
purificării apelor uzate sau a deşeurilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole,
comunale, neluarea măsurilor în vederea protejării locurilor (bazinelor) în care se află stocate aceste ape şi
deşeuri împotriva unor eventuale inundaţii, în urma cărora aceste ape se scurg în sursele de apă (râuri,
lacuri, canale etc.), infectându-le.
4. Infectarea sursei sau reţelei de apă constă în răspândirea în apă a unor substanţe ori
microorganisme dăunătoare pentru oameni, animale sau plante. Ea constă într-o alterare, schimbare a
compoziţiei apei de folosinţă publică, indiferent de mijloacele prin care se realizează fapta incriminată.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune, infectarea trebuie să fie dăunătoare sănătăţii oamenilor,
animalelor sau plantelor, adică în cazul în care ea este folosită să aibă însuşirea de a produce moartea sau
îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor ori distrugerea plantelor.
5. Componenţa de infracţiune este materială: pentru realizarea ei este necesară survenirea
consecinţelor prejudiciabile indicate în art.229 CP: cauzarea daunelor în proporţii considerabile regnului
animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori provocarea
decesului persoanei.
6. Aprecierea daunei considerabile se efectuează de către organele de anchetă penală sau de către
instanţa de judecată în funcţie de mărimea daunei reale cauzate florei, faunei, resurselor piscicole,
silviculturii, agriculturii, conform actelor normative respective, şi, în primul rând, de dauna exprimată prin
îmbolnăvirea sau moartea animalelor şi plantelor de apă, a altor animale şi a regnului vegetal de pe
malurile surselor de apă, micşorarea rezervelor de peşte, distrugerea locurilor de depunere a icrelor de către
peşti, distrugerea unor specii rare de animale şi de peşti, îmbolnăvirea şi distrugerea masivelor de pădure,
scăderea fertilităţii, productivităţii şi degradarea pământului, apariţia bălţilor şi a pământurilor saturate cu
sare, cheltuielile mari pentru lucrările de melioraţie, curăţirea malurilor şi albiei râurilor etc.
Daunele considerabile sănătăţii populaţiei constau în îmbolnăvirea în masă a oamenilor sau cel puţin
a unei persoane. Daună considerabilă este decesul persoanei sau al mai multor persoane.
7. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară legătura cauzală între acţiunile
(inacţiunile) prejudiciabile arătate şi consecinţele indicate în art.229 CP.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă,
modalitatea săvârşirii ei este intenţia indirectă sau imprudenţa: făptuitorul îşi dădea seama că prin acţiunile
sau inacţiunile sale poate fi poluată apa şi pot surveni consecinţele dăunătoare, nu le-a dorit, dar le-a admis,
iar în unele cazuri n-a prevăzut posibilitatea poluării apei şi a survenirii consecinţelor prejudiciabile, deşi
trebuia şi putea să le prevadă.
8. În privinţa provocării decesului persoanei, făptuitorul acţionează din imprudenţă. În cazul
constatării vinovăţiei intenţionate, acţiunile lui vor fi calificate drept infracţiune contra vieţii şi sănătăţii
persoanei.
9. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei economice a ţării,
acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii lor, provocarea unor otrăviri
sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.343 CP ca
diversiune.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani, neavând relevanţă dacă el are sau nu legătură cu reţeaua sau sursa
de apă pe care a infectat-o.
Subiect al infracţiunii poate fi, de asemenea, persoana juridică, care, conform art.21 alin.2 CP,
desfăşoară activitate de întreprinzător, în condiţiile expuse în alin.2 lit.a-c) ale aceluiaşi articol.
Conform art.16 CP, infracţiunea analizată este mai puţin gravă.
Articolul 230. POLUAREA AERULUI
Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a poluanţilor
sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile
mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.230 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Regulile de păstrare a purităţii şi ameliorare a calităţii aerului atmosferic, de prevenire şi reducere a
efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi şi de altă natură asupra atmosferei sunt
reglementate de Legea nr.1515 din 22.06.1993 privind mediul înconjurător, Legea nr.1422 din 17.12.1997
privind protecţia aerului atmosferic, Hotărârea Guvernului nr.474 din 29.08.1996 cu privire la reţeaua de
observare şi control de laborator asupra contaminării (poluării) mediului înconjurător cu substanţe
radioactive, otrăvitoare şi mijloace bacteriale pe teritoriul Republicii Moldova, de alte legi şi acte
normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie protecţia mediului. Prin mediu se înţelege totalitatea factorilor
naturali (aer, ape, sol, subsol, păduri şi alte forme de vegetaţie, a faunei terestre şi acvatice, a rezervaţiei
monumentelor naturii etc.) şi a celor create de om (aşezările omeneşti şi a altor factori de mediu apăruţi
prin activităţi umane) care în strânsă interacţiune influenţează echilibrul ecologic (raportul dintre
organisme şi mediu, în care se dezvoltă şi trăiesc), determină condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea
societăţii.
Aerul este un amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe, care conţine şi
mici cantităţi de alte gaze (argon, heliu, neon, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen), vapori de
apă şi diverse particule.
Protecţia acestui mediu are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, susţinerea şi ameliorarea calităţii
factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale ţării, asigurarea unor condiţii de viaţă şi de muncă tot
mai bune pentru generaţiile actuale şi viitoare.
Obiectul secundar îl constituie sănătatea şi integritatea corporală a oamenilor şi economia naţională.
3. Latura obiectivă constă în poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în
atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei.
Ea se realizează prin acţiuni de evacuare (emisie, eliminare) în atmosferă a substanţelor dăunătoare aflate
în formă de gaze, vapori, aerosoli (suspensie într-un gaz a unui corp solid sau lichid), particule solide.
4. Acţiunile, în sensul art.230 CP, constau în încălcarea regulilor de emisie în atmosferă a poluanţilor
sau a regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al
emisiilor în atmosferă, prevăzute de regulamente şi de alte acte normative. Încălcarea regulilor de
exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în
atmosferă poate fi exprimată prin diferite acţiuni cum ar fi: deconectarea staţiilor de purificare, schimbarea
regimului de funcţionare a elementelor şi staţiilor de purificare etc., care duc la emisia în atmosferă a
poluanţilor sau la schimbarea calităţilor lor naturale etc.
Prin inacţiune infracţiunea se săvârşeşte în cazul neschimbării la timp a filtrelor, nefolosirii aparaturii
de control, ignorării informaţiilor despre calitatea componentelor substanţelor emise în aerul atmosferic
etc.
5. Pentru consumarea infracţiunii este necesar ca oricare din acţiunile respective să aducă daune în
proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori să provoace decesul
persoanei.
Daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal pot fi considerate formarea în
aerul atmosferic a unor concentraţii de substanţe poluante, ce depăşesc normele stabilite, schimbarea
calităţii aerului, apariţia unor boli la plante sau animale şi pieirea animalelor, păsărilor sau a unor specii de
plante.
6. Cauzarea de daune sănătăţii populaţiei constă în absorbirea de către persoane a substanţelor
otrăvitoare din aer în timpul respiraţiei, contaminarea pielii sau a organelor respiratorii ori a altor organe,
care au cauzat vătămarea integrităţii de orice grad: vătămare uşoară, medie sau gravă. Infracţiunea se
consideră consumată de asemenea din momentul decesului persoanei.
Deoarece componenţa de infracţiune este materială, e strict necesar să constatăm existenţa legăturii
cauzale între acţiunile sau inacţiunile indicate şi consecinţele survenite.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin imprudenţă sau dubla formă de vinovăţie. În
cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei economice a ţării, acţiunile
lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii lor, provocarea unor otrăviri sau
răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi calificate pe art.343 CP ca diversiune.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, şi
persoana juridică. În majoritatea cazurilor persoana fizică este subiect al infracţiunii în cazul îndeplinirii
sau neîndeplinirii de către ea a obligaţiunilor funcţionale cu privire la respectarea regulilor de emisie în
atmosferă a poluanţilor sau în cazul încălcării regulilor de exploatare sau utilizare a utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă.
Infracţiunea prevăzută de art.230 CP este mai puţin gravă (a se vedea art.16 CP).
Articolul 231. TĂIEREA ILEGALĂ A VEGETAŢIEI FORESTIERE
Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate
de stat, săvârşită:
a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;
b) în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.231 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de Constituţie,
Codul silvic, adoptat prin Legea nr.887 din 21.06.1996, Legea nr.1007 din 30.10.1997 cu privire la
evidenţa de stat a fondului forestier, Hotărârea Guvernului nr.106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile
de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de protecţie şi a altor plantaţii silvice, alte acte
normative adoptate în conformitate cu acestea.
Scopul normei examinate constă în preîntâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere din
păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al RM şi importantă resursă naturală.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic), constituit din
păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie
silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, şi fondul ariilor naturale
protejate de stat. Fondul forestier (silvic) cuprinde toate pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi
forma de gospodărire. De asemenea, obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de
stat, din care fac parte perdelele forestiere de protecţie, amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă,
perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie,
grupurile de arbori (parcurile, silvoparcurile etc.) şi arborii aparte din perimetrul oraşelor, satelor şi altor
localităţi.
Pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei, compusă
din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi
microorganismelor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de
peste 0,1 ha.
Obiectul material îl constituie arborii şi arbuştii din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale
protejate de stat.
3. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni active de defrişare ilegală a arborilor şi arbuştilor din
fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.
Defrişarea se poate realiza prin tăierea sau distrugerea intenţionată, până la nivelul de încetare a
creşterii arborilor sau arbuştilor.
Tăierea arborilor sau arbuştilor constă în separarea de la rădăcină; în scoaterea din pământ a
copacului în creştere sau uscat, arbuştilor sau lianelor cu ajutorul diferitelor instrumente, aparate sau
agregate. Tăierea se consideră ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată de organul competent,
sau nu din locul indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în număr mai mare decât cel permis,
sau a altor specii decât cele indicate în documentul de permisiune, în altă perioadă de timp decât cea
indicată în documentul de permisiune etc.
4. Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşterii lor, după
caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că vegetaţia distrusă, care
a încetat să crească, de facto, este exclusă din sistemul ecologic, îşi pierde importanţa economică, în
majoritatea cazurilor este sortită pieirii.
5. În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa, încât duce
la degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în temeiul art.231 CP.
6. Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în grădinile sau
gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi nu în temeiul art.231 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în ambele sale
modalităţi: intenţie directă sau indirectă.
8. Art.231 CP divizează subiecţii infracţiunii examinate în două grupuri: a) persoanele responsabile
de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) orice persoană fizică responsabilă, care a atins la momentul
săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi a tăiat pădurea în proporţii mari. Despre daune în proporţii mari a
se vedea art.126 CP. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 232. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA MASIVELOR FORESTIERE
(1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii
imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii mari a masivelor forestiere prin
incendiere
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.232 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Infracţiunea prevăzută de art.232 CP, ca şi cea prevăzută de art.231 CP, atentează la interesele de
protecţie şi folosirea efectivă şi raţională a masivelor forestiere. Cu privire la cadrul legal a se vedea
art.231 CP.
Noţiunea de masive forestiere a fost explicată în comentariul art.231 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de distrugere sau deteriorare în proporţii
mari a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit.
Noţiunile de distrugere şi deteriorare au fost explicate în comentariile respective de la art.187, 198,
231 CP.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul distrugerii sau deteriorării masivelor forestiere
pe suprafeţe considerabile, când se cauzează daune în proporţii mari (despre daune în proporţii mari a se
vedea art.126 CP).
4. Art.232 alin.1 CP prevede două modalităţi de distrugere sau deteriorare a masivelor forestiere: a) în
urma folosirii imprudente a focului; b) în urma folosirii imprudente a altor surse de pericol sporit.
Săvârşirea infracţiunii în urma folosirii imprudente a focului se poate exprima prin nestingerea sau
stingerea incompletă a focului sau rugurilor în pădure sau în apropierea masivelor forestiere etc.
Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii altor surse de
pericol sporit se poate exprima prin folosirea sau comportarea neglijentă cu materialele explozive, lichidele
inflamabile, aparatajele electrice etc.
5. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.232 CP se exprimă prin vinovăţie din
imprudenţă, a celei prevăzute de alin.2 art.232 CP - prin vinovăţie intenţionată în ambele modalităţi:
intenţie directă sau indirectă.
6. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.232 CP este materială şi se consumă din momentul
survenirii consecinţelor prejudiciabile: distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere.
Articolul 233. VÂNATUL ILEGAL
Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu
unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat
daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.233 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Scopul articolului constă în protecţia cu mijloace juridico-penale a lumii animale de vânatul ilegal,
care se realizează de către diferite persoane şi în scopuri diferite prin prinderea sau nimicirea animalelor
care se află în starea lor naturală. Vânatul ilegal constituie cea mai des întâlnită infracţiune ecologică. Cu
toate acestea, în majoritatea absolută a cazurilor vânatul ilegal se califică drept contravenţie administrativă
şi se sancţionează conform Codului contravenţional.
Lumea animală, ca un component de bază al biocenozelor naturale, joacă un rol important în
menţinerea echilibrului ecologic. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a
resurselor regnului animal este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul
animal, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie regnul animal în starea sa naturală.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie animalele sălbatice (animalele şi păsările) ce se află în
starea lor de libertate naturală, existenţa cărora nu este determinată de către om. Nu pot constitui obiecte
ale infracţiunii examinate animalele sau păsările sălbatice care se află în crescătorii sau ferme de creştere a
unor asemenea animale. În astfel de împrejurări, acţiunile făptuitorilor ce vor vâna astfel de animale sau
păsări vor fi calificate ca infracţiuni contra patrimoniului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active. Vânătoarea, ca acţiune, înseamnă
căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau a oricărei alte
activităţi care are ca scop dobândirea acestuia.
Conform art.23 al Legii Regnului animal, terenurile de vânătoare, modul de gestiune a gospodăriei
cinegetice, speciile de animale şi regulile vânatului sunt stabilite de Regulamentul gospodăriei cinegetice,
expuse în anexa nr.1. Controlul asupra acestui regulament este exercitat de către Departamentul Protecţiei
Mediului, Asociaţia de Stat pentru silvicultură "Moldsilva" şi autorităţile administraţiei publice locale.
Vânatul se consideră ilegal în condiţiile şi împrejurările prevăzute de art.233 CP, când el se
efectuează fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi
metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari. Dispoziţia articolului este alternativă, de aceea latura obiectivă se poate realiza atât în cazul
existenţei tuturor prevederilor alternative prevăzute de acest articol, cât şi în cazul realizării doar a uneia
din ele.
Vânatul se consideră ilegal dacă este efectuat în alte perioade decât cele expres indicate în art.33 al
Anexei nr.1 la Legea Regnului animal. De exemplu, pe teritoriul republicii sunt stabilite următoarele
termene de vânătoare: vânătoarea de cerbi, elani şi mufloni - de la 1 septembrie până la 31 decembrie;
căpriori - de la 15 mai până la 15 octombrie; căprioare - de la 1 septembrie până la 31 decembrie; iepuri -
de la 1 noiembrie până la 31 decembrie; fazani - de la 1 octombrie până la 31 decembrie etc.
4. Noţiunea de braconaj este reglementată de art.35 al Anexei indicate. Se consideră vânătoare ilicită
(braconaj) vânătoarea fără autorizaţie; fără autorizaţia de deţinere şi de folosire a armei de vânătoare sau a
carnetului de vânătoare; cu depăşirea normelor de recoltare a vânatului; în locurile şi în termenele interzise;
cu arme de vânătoare ce aparţin altor persoane fizice sau juridice; cu folosirea arbaletelor, arcurilor,
armelor cu ţeava ghintuită, fără zgomot, precum şi a armelor de model militar, de calibru mic, cu excepţia
folosirii în modul stabilit a armelor de vânătoare cu ţeava ghintuită pentru împuşcarea animalelor copitate
în scop de selecţie sau dobândire a trofeelor; dobândirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice,
repelentelor şi imobilizantelor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul prevăzut de
legislaţie; dobândirea animalelor cu folosirea mijloacelor, metodelor şi uneltelor considerate periculoase,
cum ar fi săparea gropilor pentru prins animalele, amplasarea cârligelor, clamelor, apucătoarelor; instalarea
laţurilor, capcanelor; urmărirea animalelor cu orice mijloace de transport (automobile, motociclete,
tractoare, elicoptere, avioane etc.); gonirea pe pojghiţă de gheaţă, pe zăpadă adâncă, în foc, în apă;
dezgroparea vizuinii; dobândirea animalelor aflate în primejdie (salvându-se de incendiu, inundaţie etc.);
strânsul ouălor, devastarea cuiburilor, adăposturilor bizamilor (ondatrelor) etc.
5. Dauna se consideră în proporţii mari în funcţie de preţul animalelor dobândite (a se vedea art.126
CP), de numărul animalelor şi cantitatea dobândită, de categoria şi speciile animalelor dobândite (de
exemplu, specii rare) etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Subiect al infracţiunii este general: persoana fizică responsabilă, care a atins la momentul săvârşirii
infracţiunii vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
În cazul săvârşirii infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu subiectul este special, persoanele care
au în atribuţiile lor de serviciu exercitarea controlului de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor
regnului animal şi anume colaboratorii Departamentului Protecţiei Mediului şi ai autorităţilor
administraţiei publice locale.
Articolul 234. ÎNDELETNICIREA ILEGALĂ CU PESCUITUL, VÂNATUL SAU CU ALTE
EXPLOATĂRI ALE APELOR
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.234 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Reglementările juridice ale folosirii obiectivelor acvatice pentru necesităţile piscicole sau
vânătoreşti se conţin în Codul apelor, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, prin alte legi şi acte
normative.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor regnului animal
este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul animal.
2. Conform art.24-25 ale acestei legi, pescuitul industrial în bazinele acvatice naturale şi artificiale se
permite persoanelor fizice şi juridice, conform Regulamentului cu privire la protecţia resurselor piscicole
şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole, expuse în anexa nr.2. Pescuitul sportiv şi de amatori este
permis cetăţenilor în bazinele acvatice, cu excepţia celor ale fondului ariilor naturale protejate de stat,
crescătoriilor de peşti, şi se efectuează cu plată sau gratuit, în baza autorizaţiei eliberate de către Inspecţia
de Stat a Calităţii Mediului (pentru bazinele acvatice naturale) şi de către uzufructuarii corespunzători
(pentru bazinele artificiale), conform regulamentului expus în anexa nr.2. În bazinele acvatice ale fondului
ariilor naturale protejate de stat (rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice, parcuri naţionale, monumente ale
naturii, alte categorii de obiecte naturale) pescuitul se efectuează conform legislaţiei.
3. Conform art.26 al acestei legi, dobândirea de animale care nu constituie obiecte ale vânatului şi
pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.) se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de către Departamentul
Protecţiei Mediului. În autorizaţie sunt indicate plata pentru reproducere, speciile şi numărul de animale,
vârsta, sexul şi termenele de dobândire.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie fondul piscicol (totalitatea populaţiei piscicole şi a
celorlalte resurse naturale de hrană constituite din flora şi fauna acvatică a bazinelor piscicole).
Fondul Unic de Stat al Apelor îl constituie râurile, lacurile naturale, lacurile de acumulare, alte bazine
de apă de suprafaţă şi izvoarele de apă, apele canalelor şi apele subterane.
4. Se consideră bazine piscicole apele naturale şi stătătoare de pe întreg teritoriul RM, inclusiv marea
teritorială, şi terenurile acoperite cu apă ca urmare a îndiguirilor sau barărilor de văi - heleştee, iazuri,
lacuri de acumulare - care servesc sau oferă condiţii pentru înmulţirea, creşterea şi recoltarea peştelui,
crustaceelor sau a altor vietăţi acvatice.
Sunt considerate ca făcând parte temporar din bazinele piscicole şi apele de pe zonele inundabile,
numai pe perioadele până la retragerea lor, dacă întrunesc condiţiile indicate.
Obiectul material îl formează reproducătorii, icrele, puietul, sturionii sub dimensiunile legale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de îndeletnicire ilegală cu pescuitul,
vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor
mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Pescuitul, vânatul sau alte exploatări ilegale ale apelor pot fi realizate prin diverse modalităţi:
pescuitul electric, cu materii explozive sau otrăvitoare, precum şi cu substanţe narcotice, reactive de orice
fel; pescuitul reproducătorilor în timpul perioadei de prohibiţie prin orice metode sau distrugerea icrelor de
peşte în aceeaşi perioadă, în zonele de reproducere naturală; pescuitul puietului sau al reproducătorilor de
peşte din pepiniere sau crescătorii piscicole în alte scopuri decât repopularea sau pescuitul industrial;
pescuitul sturionilor sub dimensiunea legală, în alte scopuri decât reproducerea; pescuitul cu năvoade,
voloace, plase, ave, prostovoale, vârşe etc. de către persoane fizice neautorizate; vânatul animalelor
acvatice în zonele interzise, în perioadele interzise, cu mijloace interzise sau a speciilor rare etc.
Cauzarea de daune în proporţii mari a fost explicată în comentariul art.126 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă sau indirectă, iar în cazul distrugerii
icrelor de peşte - şi din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, şi persoana juridică. Infracţiunea prevăzută de art.234 CP este mai
puţin gravă.
8. Promisiunea dinainte de a procura produsele pescuitului sau vânatului ilegal în condiţiile expuse,
procurarea mijloacelor sau oferirea lor pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte
exploatări ale apelor constituie complicitate la infracţiunea prevăzută de art.234 CP.
Articolul 235. ÎNCĂLCAREA REGIMULUI DE ADMINISTRARE ŞI PROTECŢIE A
FONDULUI ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE STAT
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat, dacă
aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate.
[Art.235 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Scopul acestei norme constă în asigurarea protecţiei unor teritorii şi obiecte excepţional protejate
de stat, prevenirea cauzării unor daune lor, lumii animale care le populează, pădurilor sau altor vegetaţii
care cresc pe aceste teritorii, protejarea diversităţii biologice. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei
eficiente şi folosirii raţionale a fondului ariilor naturale protejate de stat este reglementat de Legea nr.1538
din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat. Obiectul material al
infracţiunii îl constituie teritoriile naturale excepţional protejate de stat, adică acele sectoare de pământ,
suprafeţe de ape, de aer, în care sunt amplasate complexele şi obiectele cu o destinaţie specială de protecţie
a naturii, ştiinţifică, culturală, estetică, de ocrotire a sănătăţii etc., excluse complet sau parţial - prin
hotărârile organelor puterii de stat - din folosinţă în gospodăria naţională, fiind considerate drept obiecte
ale culturii şi patrimoniului naţional.
3. Fondul ariilor naturale protejate de stat îl constituie rezervaţiile naturale de stat, incluzând
rezervaţiile biosferice, parcurile naturale naţionale, monumente ale naturii, parcurile-dendrarii şi grădinile
botanice, localităţile sanitaro-curative şi sanatoriile, care sunt asigurate cu o protecţie excepţională din
partea statului în interesul prezentei şi viitoarelor generaţii. În privinţa fiecăruia din aceste obiecte se
instaurează un regim special de protecţie. De exemplu, pe teritoriul rezervaţiilor naturale se scot din
folosinţă gospodărească complexele şi obiectele naturale (pământul, apa, subsolul, lumea animală şi cea
vegetală). Pe aceste teritorii este interzisă orice activitate ce contravine sarcinilor şi destinaţiei rezervaţiilor,
introducerii organismelor vii în scopul aclimatizării lor, de asemenea este interzis accesul persoanelor fără
permisiune specială.
4. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat se
realizează prin săvârşirea de acţiuni strict interzise de legislaţia şi de actele normative respective, cum ar fi
pătrunderea fără permisiune specială pe aceste teritorii, efectuarea unor activităţi de gospodărire în zonele
rezervaţiilor naturale şi ale parcurilor naţionale, activităţi de exploatare şi extragere, dobândire a
mineralelor, construirea şi dezvoltarea pe teritoriile parcurilor naţionale a vilelor şi grădinilor, mişcarea şi
parcarea mijloacelor de transport care nu sunt legate de funcţionarea parcurilor naţionale, colectarea
plantelor şi a altor elemente ale florei, împrăştierea gunoiului sau depozitarea lui pe aceste teritorii,
distrugerea monumentelor naturale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiuni poate fi realizată şi prin inacţiune, atunci când persoanele
împuternicite (administraţia acestor teritorii şi obiecte) nu iau măsurile cuvenite pentru asigurarea
regimului protecţiei lor, de exemplu - nu trasează hotarele acestor teritorii, nu instalează alte semne în
vederea distincţiei lor etc.
6. Consecinţele infracţionale constau în: a) crearea pericolului cauzării de daune în proporţii mari şi
b) cauzarea de daune în proporţii mari.
Daunele în proporţii mari pot fi exprimate în daune materiale (a se vedea art.126 CP) şi în altă formă,
în funcţie de importanţa obiectelor asupra cărora se atentează: distrugerea sau degradarea unor monumente
distincte ale naturii (de exemplu, doborârea unui stejar de 500 ani, luat sub protecţia statului, etc.),
înrăutăţirea stării acestor obiecte şi teritorii, dobândirea pe aceste teritorii a animalelor sălbatice sau a
speciilor de vegetaţie rară etc. Dauna în proporţii mari este determinată în fiecare caz aparte în funcţie de
circumstanţele cauzei, de gradul de pierderi ireparabile, de raportul dintre partea distrusă sau degradată a
obiectului şi cea rămasă intactă, mărimea cheltuielilor necesare pentru repararea sau restabilirea obiectelor
sau teritoriilor distruse sau degradate etc.
În cazul creării pericolului cauzării de daune în proporţii mari este necesar să constatăm ca pericolul
să fie real şi iminent.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară în fiecare caz existenţa legăturii cauzale
între acţiunile făptuitorului şi survenirea sau pericolul survenirii consecinţelor prejudiciabile: crearea
pericolului cauzării de daune în proporţii mari sau cauzarea de daune în proporţii mari.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează atât prin intenţie directă (persoana înţelege că prin
acţiunile sale încalcă regimul de administrare şi de protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat,
doreşte survenirea acestor consecinţe, de exemplu - să doboare copaci din rezervaţiile naturale sau să
distrugă plantele etc.), cât şi prin intenţie indirectă (persoana înţelege că prin acţiunile sale încalcă acest
regim şi admite în mod conştient cauzarea de daune în proporţii mari fondului ariilor naturale protejate de
stat sau are o atitudine indiferentă faţă de consecinţele survenite).
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a
atins vârsta de 16 ani, sau persoana juridică.
CAPITOLUL X
INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A BANILOR FALŞI SAU A
TITLURILOR DE VALOARE FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a biletelor Băncii Naţionale
a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hârtiilor de valoare de stat sau a altor titluri de valoare
false, utilizate pentru efectuarea plăţilor,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.236 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Redacţia dispoziţiei în raport cu varianta veche a normei penale privind fabricarea sau punerea în
circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false a suferit unele modificări, în sensul includerii
suplimentare ca obiect material al infracţiunii a hârtiilor de valoare de stat şi a altor titluri de valoare şi al
includerii de noi forme agravante - săvârşirea infracţiunii de către un grup criminal organizat sau de către o
organizaţie criminală, precum şi în proporţii mari.
Infracţiunea incriminată de art.236 nu se mai consideră o infracţiune contra statului, însă aceasta nu
poate fi interpretată ca o scădere a gradului prejudiciabil al faptelor infracţionale, fapte care atentează la
funcţionarea normală a sistemului financiar-bancar, a relaţiilor social-economice.
Conform Decretului Preşedintelui RM din 24.11.1993 nr.200, începând cu 29.11.1993 în RM a fost
introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională - leul, egal cu 100 bani. Politica monetară şi cea
valutară în stat ţin de competenţa BNM care este unicul organ de emisiune a monedei naţionale sub formă
de bancnotă şi monedă metalică cu valoarea nominală respectivă.
2. Obiectul material al infracţiunii analizate îl constituie biletele (bancnotele) şi monedele metalice
ale Băncii Naţionale, bilete, monede ale valutei străine, hârtiile de valoare emise de BNM ori de Guvern,
precum şi alte titluri de valoare utilizate pentru efectuarea plăţilor, care sunt falsificate (bonuri de
trezorerie, obligaţii de stat).
Biletele de bancă (bancnotele) sunt în valoare nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 lei, iar
monedele metalice au valoarea de 1, 5, 10, 25, 50 bani.
Hârtii şi alte titluri de valoare, potrivit CC, se consideră acţiunile (art.163), obligaţiile (art.163), cecul
(art.1259), cambia (trata) şi biletul de ordin (art.1279), acreditivul (art.1280), care se emit în numele
statului de către BNM, Guvern, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ori de către alte instituţii
competente.
3. Latura obiectivă a infracţiunii presupune în primul rând o acţiune de fabricare falsă de bilete
(bancnote), monede metalice, hârtii ori titluri de valoare, valută străină prin operaţiuni de contrafacere sau
de alterare.
Prin contrafacere se înţelege confecţionarea, producerea, imitarea biletelor, monedelor, hârtiilor ori a
titlurilor de valoare respective, nu numaidecât ca acestea să fie perfect identice cu originalul, ci e suficient
ca ele să poată circula.
Alterarea constă în modificarea conţinutului sau a aspectului unei bancnote, monede, hârtii ori titlu de
valoare autentice, prin atribuirea unei valori mai mari comparativ cu valoarea iniţială (schimbarea
nominalului, culorii, greutăţii (la monede metalice), a semnelor originalului).
Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii comentate este esenţial ca obiectul material să se afle
în mod legal în circuitul financiar sau monetar al ţării, să fie utilizat ca mijloc de plată sau de schimb.
4. În cazul în care necorespunderea vădită a bancnotei false celei autentice exclude participarea ei în
circulaţie, precum şi alte circumstanţe denotă clar intenţia celui vinovat de înşelare grosolană a unei
persoane sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite condiţii (lipsa de iluminare, vederea
slabă a persoanei înşelate, credulitatea acesteia etc.), astfel de acţiuni pot fi încadrate în baza legii care
prevede infracţiunea de escrocherie (HP CSJ nr.23 din 29.10.2001).
Fabricarea biletelor, monedelor, valutei străine, hârtiilor şi titlurilor de valoare false trebuie să
urmărească scopul punerii lor în circulaţie pentru efectuarea plăţilor. Infracţiunea se consideră consumată
din momentul fabricării chiar numai a unui singur exemplar, indiferent de faptul dacă persoana a reuşit sau
nu să-l pună în circulaţie.
5. Prin punere în circulaţie se are în vedere introducerea banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în
circuitul monetar-financiar, ca mijloc de plată la achitarea pentru mărfuri, servicii, la operarea schimbului,
donaţiei, împrumutului etc. Punerea în circulaţie este un element de sine stătător al infracţiunii prevăzute
de art.236 alin.1 CP.
Punerea în circulaţie se consideră consumată chiar şi la introducerea în circuit numai a unei singure
bancnote ori a unui singur titlu de valoare false.
6. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false
poate fi săvârşită prin pregătire şi prin tentativă.
Tentativa există în situaţia în care acţiunea de falsificare începută a fost curmată înainte de a se
produce rezultatul din cauze independente de voinţa făptuitorului sau rezultatul nu s-a produs fiindcă nu s-
au obţinut banii şi titlurile de valoare false, ori cele obţinute sunt nereuşite, necorespunzătoare într-atât,
încât nu pot fi puse în circulaţie.
Procurarea hârtiei, vopselei, a altor mijloace pentru fabricarea banilor falşi se consideră ca pregătire
de săvârşirea infracţiunii (p.5 al HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre
fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi din 29.10.2001).
Deţinerea (posesia) de către făptuitor a banilor ori a titlurilor de valoare false în scop de punere a
lor în circulaţie se consideră pregătire pentru săvârşirea infracţiunii.
7. Practica judiciară de aplicare a art.84 CP vechi a demonstrat cazuri în care acţiunile de falsificare şi
punere în circulaţie a banilor falşi au fost apreciate ca înşelăciune şi încadrate ca dobândire a avutului
proprietarului prin escrocherie. O asemenea practică este greşită.
Fabricarea, în scopul punerii în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a banilor şi titlurilor de
valoare false, din primele acţiuni ale făptuitorului conţin elementele de a induce în eroare alte persoane
fizice ori juridice, conţine o formă specială de înşelăciune în domeniul monetar sau bancar, prin care sunt
obţinute venituri materiale, acţiuni cuprinse în dispoziţia art.236 CP. Din acest punct de vedere calificarea
acestor fapte şi ca un concurs de infracţiuni (art.190 CP ) este de prisos.
O atare explicaţie se conţine şi în p.8 al HP CSJ nr.23 din 29.10.2001.
8. Subiectul. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare
false, potrivit art.16 CP, este considerată gravă, iar în circumstanţe agravante - deosebit de gravă. Sunt
pasibile de răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii comentate persoanele care îndeplinesc
condiţiile cerute de lege şi au atins vârsta de 16 ani. Participaţia poate avea loc în formă simplă ori în una
complexă. Celelalte două forme ale participaţiei - grup criminal organizat şi organizaţie criminală - sunt
prevăzute de textul art.236 alin.2 lit.b) CP ca circumstanţe separate prin care se săvârşeşte infracţiunea.
9. Infracţiunea prevăzută de art.236 CP se comite cu intenţie directă.
Fabricarea cu scop de punere în circulaţie ori punerea în circulaţie a banilor falşi, a titlurilor de
valoare false se consideră săvârşită repetat dacă aceste fapte au fost comise de sine stătător sau împreună
de două sau de mai multe ori, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din fapte şi nu a
expirat termenul de tragere la răspundere penală. În funcţie de intenţia făptuitorului, infracţiunea poate
avea forma prelungită.
Nu pot fi recunoscute ca săvârşite în mod repetat acţiunile de fabricare ori procurare a unei sume de
bani falşi o singură dată şi care ulterior a fost pusă în circulaţie în timp şi de persoane diferite. Astfel de
acţiuni nu pot fi divizate în componenţe de infracţiuni separate, deoarece ele au un caracter prelungit, se
compun dintr-un şir de acţiuni criminale identice, sunt cuprinse de o intenţie unică şi alcătuiesc în cumulul
lor o singură infracţiune (p.9 al HP CSJ nr.23 din 23.10.2001).
10. Infracţiunea poate fi încadrată în baza art.236 lit.b) CP după semnele săvârşirii de către un grup
criminal sau de către o organizaţie criminală, dacă sunt prezente toate criteriile prevăzute de art.art.46-47
CP.
11. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în proporţii mari
are loc atunci când suma acestora depăşeşte 500 unităţii convenţionale.
Articolul 237. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A CARDURILOR SAU A
ALTOR CARNETE DE PLATĂ FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor
carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă, stabilesc sau
acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale,
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani,
iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.237 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.237 îl constituie relaţiile sociale din domeniul activităţii
bancare, în special efectuarea plăţilor cu carduri, care se desfăşoară prin BNM, prin băncile comerciale şi
prin filialele lor.
2. După conţinutul noţiunilor dispoziţiei, art.237 este asemănător cu art.236 CP; prin urmare, şi
fabricarea cardurilor şi a altor carnete de plată false în scopul punerii lor în circulaţie poate avea loc prin
contrafacere ori alterare (p.3 al comentariului de la art.236 CP).
3. Cardul (carte de plată) reprezintă un suport de informaţie standardizat, protejat şi individualizat,
utilizat de deţinător în modul prevăzut în obligaţiunile reciproce cu emitentul cardului şi acceptat de
comerciant în calitate de instrument de plată la procurarea de mărfuri, consumul de servicii, obţinerea de
numerar şi a altor servicii de ghişeu. Cardul se mai numeşte portmoneu electronic. Cardurile se împart în
următoarele grupuri:
a) carduri de debit (cărţi de debit);
b) carduri de credit (cărţi de credit);
c) carduri achitate anticipat;
d) carduri polifuncţionale, care îmbină funcţiile cardurilor enumerate în lit.a), b), c).
Cardurile sunt locale, spaţiul de utilizare a cărora este teritoriul RM, şi internaţionale (VISA,
MASTERCARD, EUROCARD etc.).
Cardul este individual. La emiterea lui se folosesc elemente de siguranţă şi de individualizare.
Persoana fizică ori juridică pe numele căreia este emis cardul se numeşte deţinător. Aceasta trebuie să
deţină un cont în una din băncile care emit carduri şi care face parte din sistemul bancar de plăţi cu carduri.
Încărcarea cardului este o operaţiune cu card de tip portmoneu electronic având drept rezultat
majorarea soldului înregistrat în card cu o sumă de bani transferată dintr-un cont de depozit al deţinătorului
sau depusă de el în numerar.
Descărcarea cadrului este operaţiunea prin care soldul înregistrat în card se micşorează până la zero.
La alte carnete de plată se referă documentele ce nu ţin de titluri de valoare, dar care conţin
obligaţiuni sau drepturi de a plăti sau a primi.
4. Prin punere în circulaţie a cardurilor se înţelege că:
a) deţinătorul întrebuinţează cardurile ca mijloc de plată la procurarea bunurilor sau la consumul de
servicii;
b) comercianţii (proprietarii de bunuri sau persoanele ce acordă servicii) acceptă cardurile ca mijloc
de plată pentru bunurile comercializate şi serviciile prestate.
Punerea în circulaţie se efectuează prin automate bancare. Se deosebesc două tipuri de automate
bancare:
a) distribuitorul automat de numerar denumit şi "Cash dispunsar" care este un dispozitiv
electromagnetic ce permite deţinătorului de a retrage disponibilul din cont sau sub formă de numerar;
b) ghişeul automat de bancă denumit prescurtat ATM.
5. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Ca subiect al infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată
false poate fi şi persoana juridică în cazul existenţei condiţiilor prevăzute de art.21 alin.2 lit.a), b), c) din
prezentul cod.
6. După latura subiectivă infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.
7. Fabricarea, în scop de punere în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a cardurilor sau a
altor carnete de plată false, se consideră săvârşită repetat dacă faptele infracţionale au fost comise de două
sau de mai multe ori şi pentru nici una din fapte persoana nu a fost condamnată şi nu a expirat termenul de
prescripţie.
8. Prin săvârşirea infracţiunii de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii se au în vedere
acţiuni ale persoanelor (inclusiv ale celor cu funcţii de răspundere) aflate în cadrul statelor instituţiilor
bancare ori al altor instituţii abilitate cu drepturi de emitent (banca emitentă - bancă participantă într-un
sistem bancar de plăţi cu carduri). În cazul săvârşirii infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a
cardurilor sau a altor carnete de plată false de către persoanele specificate în alin.2 lit.b) a articolului
comentat poate avea loc concursul cu infracţiunile prevăzute de cap.XV - Infracţiuni săvârşite de persoane
cu funcţii de răspundere şi de cap.XVI - Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii
comerciale, obşteşti sau alte organisme nestatale.
9. Săvârşirea infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală există atunci
când grupului sau organizaţiei îi sunt caracteristice prevederile art.46-47 CP. În lipsa acestor prevederi şi
dacă la săvârşirea infracţiunii au participat două sau mai multe persoane, are loc participaţia simplă ori
complexă.
10. Infracţiunea se consideră săvârşită în proporţii mari dacă în cazul fabricării sau punerii în
circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false costul bunurilor obţinute sau al serviciilor prestate
depăşeşte suma de 500 unităţi convenţionale de amendă.
Articolul 238. DOBÂNDIREA CREDITULUI PRIN ÎNŞELĂCIUNE
Prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau majorării
proporţiei acestuia, sau obţinerii unui credit în condiţii avantajoase
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1500 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 6 la 12 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.238 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune îl constituie relaţiile sociale ce iau
naştere şi se desfăşoară între creditor şi debitor, având la bază protecţia instituţiilor bancare, asigurarea
unei situaţii financiare stabile, precum şi protecţia intereselor creditorilor şi debitorilor băncilor.
Pentru obţinerea unui credit bancar sunt necesare câteva condiţii: să fie asigurat, rambursat la termen,
utilizat în scopuri bine determinate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în prezentarea intenţionată instituţiei bancare de la care se
solicită creditul a informaţiilor false, necorespunzătoare situaţiei reale în scopul determinării organului
împuternicit de a adopta hotărârea de oferire a creditului ori de majorare a proporţiei lui, ori obţinere a unor
condiţii avantajoase cu privire la folosirea ori rambursarea creditului.
3. Potrivit art.1236 CC, creditul bancar reprezintă un contract încheiat de o bancă (creditor) care se
obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să
restituie suma primită şi să plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de contract.
Credite pot fi oferite în următoarele scopuri:
- crearea unor fonduri fixe noi;
- extinderea, reconstrucţia şi reutilarea tehnică;
- acumularea rezervelor sezoniere de valori materiale - marfare;
- satisfacerea necesităţilor de consum ale populaţiei;
- răscumpărarea patrimoniului de stat etc.
Creditul bancar se divizează în: împrumuturi (credit) pe termen scurt - până la un an; pe termen
mediu - de la 1 până la 3 ani şi pe termen lung - mai mult de 3 ani.
Pentru a obţine credit, debitorul (solicitantul) se adresează la bancă cu o solicitare fundamentală în
care arată:
- scopul bine determinat al creditului, suma, termenul de utilizare a creditului, termenele concrete de
achitare, precum şi o caracteristică sumară a măsurilor creditoare şi efectul economic.
La cererea băncii se prezintă, împreună cu solicitarea, următoarele materiale spre examinare:
- copii ale documentelor de fondare, statutelor, regulamentelor, contractelor de arendă, certificatelor
de înregistrare sau brevetelor, documente care legalizează dreptul de utilizare sau posesie economică
deplină a patrimoniului, legalizate notarial, paşaportul şi alte documente care confirmă dreptul clientului de
a primi credit;
- fundamentarea tehnico-economică a măsurii creditoare;
- copii ale contractelor, acordurilor şi ale altor documente referitoare la măsura creditoare din contul
încasărilor, în urma realizării căruia se preconizează amortizarea creditului solicitat;
- angajamentele privind asigurarea rambursării în timp util a creditului sub formele aplicate în
practica bancară.
În cazuri aparte banca poate cere debitorului şi alte documente.
Unul din documentele obligatorii este contractul de gaj.
Hotărârea cu privire la oferirea creditelor se adoptă de către bancă în baza analizei solvabilităţii
debitorului.
4. Prin prezentarea informaţiei false se are în vedere prezentarea documentelor menţionate care
conţin informaţii necorespunzătoare realităţii, informaţii denaturate cu privire nu numai la situaţia
economico-financiară a solicitantului (bilanţul, cheltuielile şi profitul, bunurile aflate în proprietate ori
gestionare), ci şi la procedura de constituire a persoanei juridice.
Prezentarea informaţiei false se face intenţionat şi se adresează instanţei bancare ce urmează să
adopte hotărârea de oferire a creditului.
5. Latura subiectivă exprimă atitudinea conştientă a făptuitorului de a induce în eroare organele
bancare în scopul obţinerii unui credit ori al majorării proporţiei creditului obţinut anterior, ori al obţinerii
unui credit cu condiţii avantajoase (volum, termen de rambursare, mărimea dobânzii).
6. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât persoane fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani, cât şi
persoane juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de lege.
Articolul 239. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CREDITARE
(1) Acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin aceasta au
fost cauzate instituţiei financiare daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.
(2) Aceeaşi acţiune care:
a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari;
b) a condus la insolvabilitatea instituţiei financiare
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.239 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care implică protecţia sistemului bancar naţional,
precum şi interesele persoanelor fizice şi juridice (deponenţi bancari) participante active la acţiunile
financiar-bancare din economie.
2. Latura obiectivă a infracţiunii este formată din acţiunile întreprinse de către funcţionarii instituţiei
bancare la acordarea creditului solicitat de către persoana fizică ori juridică, cu încălcarea intenţionată a
regulilor de creditare, în urma cărora instanţei financiar-bancare i se cauzează daune în proporţii mari.
Prin acordare de credit se înţelege orice eliberare a mijloacelor băneşti persoanei cu condiţia
rambursării acestora, a plăţii dobânzii sau a altor plăţi pentru folosirea acestor mijloace.
3. Politica statului în problemele de acordare a creditelor ţine de competenţa BNM.
Potrivit Regulamentului cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în RM,
aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al BNM din 25.12.1997 nr.153 (MO nr.8 din
30.01.1998), sunt stabilite principiile de bază ale activităţii de creditare a băncilor:
- stabilirea şi menţinerea structurilor organizatorice;
- orientarea politicii creditoare a băncii;
- elaborarea metodelor analitice şi procedeelor administrative;
- determinarea sistemelor de control adecvate pentru evaluarea, dirijarea şi verificarea riscului care
rezultă din activităţile de creditare.
Fiecare instituţie bancară, abilitată cu dreptul de a desfăşura activitate de creditare, stabileşte
procedeele de executare a acestor prevederi prin regulamentele sale interne. Obiectivul acestora este de a
proteja activele băncii şi de a obţine un profit, asigurând totodată securitatea depoziţiilor clienţilor.
Funcţiile personalului (funcţionarilor) băncii implicaţi în activitatea de creditare trebuie să fie
determinate de regulamente interne, aprobate în modul stabilit, în care să fie reflectate şi definite clar
obligaţiunile şi responsabilităţile acestora.
Conform p.3.5 din regulamentul menţionat, în procesul de aprobare, dreptul de a lua decizii cu privire
la cererile de acordare a creditelor se atribuie unui comitet special de credit, compus dintr-un anumit număr
de membri, dar nu mai puţin de 3 persoane. Orice tranzacţie (contract) de credit poate fi încheiată numai cu
avizul a cel puţin 3 persoane răspunzătoare din cadrul instituţiei bancare.
Acordarea creditelor este reglementată şi de Regulamentul cu privire la creditele mari, nr.3/09,
aprobat prin hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM din 01.12.1995 (MO nr.70 din 14.12.1995).
Dispoziţia art.239 CP este de blanchetă şi în acest sens la constatarea faptei infracţionale urmează să
se stabilească şi să se stipuleze concret în actele juridice ale organului de urmărire penală ori instanţă de
judecată - regulile de creditare care au fost încălcate de funcţionarul instituţiei bancare.
4. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.239 CP prevede ca încălcarea intenţionată a
regulilor de creditare să cauzeze neapărat instituţiei financiare ce acordă creditul o daună materială în
proporţii mari (în sumă ce depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii
infracţiunii). Daună poate fi considerat rezultatul neobţinerii profitului scontat prin neplata dobânzilor, prin
nerambursarea în termenele stabilite a creditului eliberat ori prin neprimirea altor plăţi stipulate în
contractul de credit.
5. Latura subiectivă. Infracţiunea de încălcare a regulilor de creditare se săvârşeşte numai prin intenţie
directă şi indirectă (a se vedea comentariul de la art.17, 19 CP).
6. Subiect nemijlocit al acestei infracţiuni poate fi o persoană sau mai multe persoane fizice pasibile
de răspundere penală, care la momentul săvârşirii faptei au atins vârsta de 16 ani şi care sunt salariate,
conform contractelor de muncă ale instituţiei bancare ce a eliberat creditul, de competenţa cărora ţine
adoptarea hotărârii respective.
În cazul în care salariatul (funcţionarul) băncii este persoană cu funcţii de răspundere poate avea loc
concurs de infracţiuni prevăzute de art.239 şi de una sau mai multe infracţiuni prevăzute de cap.XV şi XVI
CP.
7. Alin.2 art.239 CP stipulează situaţiile agravante prin care se încalcă regulile de creditare:
a) dacă acţiunile prevăzute de alin.1 au cauzat instituţiei financiare (băncii ori filialei acesteia) daune
în proporţii deosebit de mari, deci daune care la momentul săvârşirii infracţiunii depăşesc suma de 1500
unităţi convenţionale de amendă;
b) dacă încălcarea intenţionată a regulilor de creditare la acordarea creditului au condus la
insolvabilitatea instituţiei financiare.
Procedura de declarare a instituţiilor financiare ca insolvabile este reglementată de Legea
insolvabilităţii nr.632-XV din 14.11.2001 (MO nr.139-140 din 15.11.2001); pentru existenţa infracţiunii
prevăzute de lit.b) alin.2 urmează ca în privinţa instanţei financiare să fie pornită în modul prevăzut de lege
procedura insolvabilităţii.
Articolul 240. UTILIZAREA CONTRAR DESTINAŢIEI A MIJLOACELOR DIN
ÎMPRUMUTURILE INTERNE SAU EXTERNE GARANTATE DE STAT
(1) Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de
stat, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă in mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită repetat;
b) săvârşită de două sau mai multe persoane;
c) soldată cu daune în proporţii deosebit de mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.240 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Pericolul social al infracţiunii reiese din daunele cauzate sistemului financiar al statului. În esenţă,
în scopul autorizării contractării de împrumuturi de stat şi al acordării de garanţii de stat pentru
împrumuturi în temeiul acordurilor încheiate şi administrate de către MF al RM, a fost adoptată la 18 iulie
1996 Legea privind datoria de stat şi garanţiile de stat nr.943-XIII (MO nr.75-76/715 din 21 noiembrie
1996).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare
normală este condiţionată de asigurarea sistemului financiar al statului. Obiectul material îl constituie
mijloacele băneşti, hârtiile de valoare, utilajele, care formează categoria împrumuturilor.
3. Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi datoriei de stat externe, precum şi
plafoanele garanţiilor de stat pentru împrumuturi la un moment dat, inclusiv suspendarea procesului de
acordare a garanţiilor de stat pentru împrumuturi externe, se stabilesc în legea bugetară anuală.
4. Contract (acord) de garanţie este contractul (acordul) încheiat între MF şi o instituţie creditoare în
vederea efectuării unei anumite plăţi în condiţiile specificate.
Contract (acord) de împrumut este contractul (acordul) prin care debitorul obţine mijloace băneşti de
la un creditor şi acceptă să ramburseze suma principală şi să plătească dobânda aferentă în termenele
convenite.
5. Beneficiarii de mijloace din împrumuturile de stat sau de garanţii de stat pentru împrumuturi sunt
obligaţi a utiliza şi rambursa aceste mijloace în conformitate cu contractele încheiate cu MF. În caz de
utilizare a mijloacelor contrar destinaţiei sau de nerambursare în termen, împotriva beneficiarilor se aplică
sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare (inclusiv legea penală) şi de contractele încheiate.
6. Datoria de stat internă are ca instrument generator, printre altele, şi împrumuturile contractate de la
BNM şi de la instituţiile financiare din RM. Astfel, Guvernul, în persoana MF, se autorizează să
contracteze împrumuturi de la BNM şi de la instituţiile financiare din RM, în limitele generale ale
plafoanelor, prevăzute în legea bugetară anuală şi conform criteriilor stabilite în Legea cu privire la Banca
Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 (MO nr.56-57/624 din 12 octombrie 1995). Mijloacele
în monedă naţională obţinute din împrumuturile de stat interne, contractate de MF în limitele plafoanelor
stabilite de legea bugetară anuală, se utilizează pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; stingerea
datoriei de stat interne, contractate anterior; acoperirea decalajului de casă în bugetul de stat; importul de
materie primă, resurse energetice şi de alte produse; acoperirea cheltuielilor rezultate din emiterea
împrumuturilor de stat interne; finanţarea proiectelor de investiţii.
7. Datoria de stat externă poate avea ca instrument generator şi împrumuturile de la guvernele altor
state, de la agenţiile guvernelor altor state; împrumuturile de la instituţii financiare străine, organizaţii
financiare internaţionale; alte împrumuturi bilaterale sau multilaterale. Aceste prevederi nu pot fi aplicate
în cazul procurării de valută şi al efectuării altor tranzacţii între BNM şi FMI. Mijloacele obţinute din
împrumuturile de stat externe se utilizează pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; susţinerea
balanţei de plăţi; finanţarea proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei;
importul de materie primă, resurse energetice şi de alte produse; onorarea obligaţiunilor asumate prin
acordarea garanţiilor de stat pentru împrumuturi; serviciul, refinanţarea şi reachiziţionarea datoriei
contractate anterior; finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi de
alte situaţii extraordinare; finanţarea cheltuielilor rezonabile legate de contractarea datoriei de stat externe.
Ulterior sunt stabilite scopurile utilizării mijloacelor din împrumuturile de stat pentru fiecare
compartiment aparte.
8. În baza art.126 CP prin daună de proporţii mari se înţelege dauna ce depăşeşte de cinci sute de ori
mărimea unităţii convenţionale.
9. Raportul de cauzalitate între elementul material şi dauna cauzată constituie un semn obligatoriu
pentru existenţa răspunderii penale.
10. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se consideră
consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari.
11. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
12. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică (responsabilă, vârsta de 16 ani), cât şi persoana
juridică (care practică activitate de antreprenoriat). În esenţă, calitatea specială a persoanei fizice este
determinată de posibilitatea încheierii unui contract (acord) de împrumut şi de utilizarea lui conform
destinaţiei.
13. Pornind de la art.31, în sensul art.240 alin.2 lit.a) CP, se consideră repetare săvârşirea a două sau
mai multor infracţiuni prevăzute de art.240 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru
vreuna din ele şi răspunde pentru întreg concursul de infracţiuni în cazul în care nu au expirat termenele de
prescripţie.
14. Săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane presupune situaţia în care aspectul
obiectiv al incriminării este desfăşurat de către mai multe persoane în comun, cel puţin două dintre care
sunt descrise prin prisma semnelor subiectului infracţiunii prevăzute de art.240 CP. Cu alte cuvinte, apare
situaţia incriminării unei participaţii simple (art.44 CP).
15. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mari se înţelege dauna ce depăşeşte de o
mie cinci sute de ori mărimea unităţii convenţionale.
Articolul 241. PRACTICAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
(1) Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii
mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de până la 200 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) în proporţii deosebit de mari;
f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.241 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale din domeniul antreprenoriatului.
2. Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: desfăşurarea activităţii de
întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; desfăşurarea unor genuri de
activitate interzise de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor,
reprezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi altor unităţi
neînregistrate în modul stabilit de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea
mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul în care
folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor
coduri fiscale străine sau plastografiate (art.125 CP).
3. Relaţiile de antreprenoriat, indiferent de forma de proprietate şi genul de activitate, sunt
reglementate de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 (M
nr.2/33 din 28 februarie 1994), de legislaţia civilă şi de alte legi. Particularităţile activităţii de
antreprenoriat practicate de către persoanele juridice şi persoanele fizice străine sunt reglementate de
asemenea de legislaţia privind investiţiile străine. Relaţiile în care una dintre părţi este persoană juridică
sau persoană fizică străină sunt reglementate în temeiul condiţiilor acordului internaţional, dacă acestea se
deosebesc de normele stabilite de legislaţia autohtonă privind antreprenoriatul.
4. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stipulează (art.1) că "antreprenoriatul este
activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi
de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub
răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri". Munca efectuată
conform contractului (acordului) de muncă încheiat nu este considerată antreprenoriat.
5. Potrivit art.27 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinzătorul este obligat să
înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele, înfiinţate de către acesta pe teritoriul RM, până la
începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea nr.1265-XIV din 5 octombrie 2000 Cu
privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor (MO nr.31-34/109 din 22 martie 2001).
Întreprinderea se înregistrează de CÎS a DTI la locul unde se află sediul întreprinderii, precum şi în mod
obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Modificările din documentele de constituire care nu sunt înregistrate în modul stabilit de Legea cu privire
la antreprenoriat şi întreprinderi se consideră nevalabile, iar relaţiile juridice care au apărut ca urmare a
acestor modificări pot fi declarate nule.
6. Întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege
(art.10 al legii). Ea are dreptul să practice anumite genuri de activitate, determinate de legislaţie, numai
după ce a obţinut licenţa de stat pentru genul respectiv de activitate. Licenţele de stat se eliberează de către
Camera de Licenţiere sau de alte autorităţi publice.
Licenţa constituie un act oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere, ce atestă dreptul titularului
de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă de timp determinată, genul de activitate indicat în aceasta, cu
respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere (art.2 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate
nr.451-XV din 30 iulie 2001 - MO nr.108-109/836 din 6 septembrie 2001).
7. Activitatea, care este de la bun început ilegală în ceea ce priveşte conţinutul acesteia, spre exemplu
prostituţia, nu este supusă înregistrării şi nu este considerată activitate de întreprinzător. Răspunderea
pentru aceste fapte apare în baza altor conţinuturi normative.
8. Întreprinderea are dreptul de constituire a filialelor şi reprezentanţelor cu drept de a deschide
subconturi.
Filială se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, care este situată în altă parte şi exercită
unele din atribuţiile acesteia.
Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, situată în altă parte şi care apără şi
reprezintă interesele întreprinderii, încheie, în numele acesteia, tranzacţii şi înfăptuieşte alte acţiuni de
drept.
Filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub firma întreprinderii. Pentru
fiecare filială sau altă subdiviziune separată (reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit, unitate
comercială etc.) a titularului de licenţă, în care va fi efectuată activitatea pe baza licenţei obţinute,
titularului de licenţă i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei sau ale
altei subdiviziuni separate de a desfăşura activităţi pe baza licenţei obţinute. În cazul în care titularul de
licenţă creează o nouă filială sau o altă subdiviziune separată, care va desfăşura activităţi conform licenţei
obţinute, titularul este obligat să depună la cameră o cerere referitoare la eliberarea unei copii de pe licenţă,
precum şi alte documente prevăzute expres de legislaţia în vigoare.
9. Marca comercială constituie cartea de vizită a produsului. Ea se consideră un indiciu original în
formă grafică, denumire, o deosebită îmbinare de litere şi cuvinte, care permit a deosebi acelaşi tip de
marfă produsă de diferiţi producători. Informaţia adusă consumatorului privind produsele oferite se
realizează prin elemente de identificare ale acestora, care se înscriu - după caz - pe produs, etichetă,
ambalaj de vânzare sau în documentele de însoţire a mărfii.
Producătorul este obligat să aplice pe produsele fabricate marca fabricii şi emblema comercială, cu
excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon şi faxul,
standardul ori altă documentaţie tehnico-normativă cu care sunt conforme produsele fabricate. La
înregistrarea mărcii comerciale se eliberează un certificat care atestă prioritatea ei în privinţa mărfii
indicate.
Dreptul la folosirea emblemei comerciale poate fi transmis în cazul cesiunii emblemei comerciale şi a
licenţei ei unei alte persoane.
10. În baza art.27 alin.3 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinderea se
înregistrează în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
Atribuirea codului fiscal se efectuează de către IFS în baza "Cererii de atribuire a codului fiscal".
Forma şi conţinutul cererii depinde de categoriile persoanelor cărora li se atribuie codul fiscal.
Codul fiscal prezintă un număr unic utilizat în scopuri fiscale. Drept cod fiscal, potrivit
Regulamentului MF nr.9 din 28 iunie 2001 Cu privire la atribuirea codului fiscal (MO nr.94-96 din 10
august 2001), pentru cetăţeanul RM poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului din Registrul de
stat al populaţiei RM. Pentru persoanele care nu au buletine de identitate codul fiscal se formează din seria
şi numărul paşaportului, iar dacă ele nu dispun nici de paşaport - din seria şi numărul adeverinţei de
naştere. Codul fiscal al cetăţeanului străin sau apatridului poate fi similar cu numărul documentului ce-i
atestă identitatea. Codul fiscal atribuit persoanei este trecut în RFS.
Prin coduri fiscale plastografiate se înţeleg codurile fiscale falsificate. Străin se consideră codul fiscal
înregistrat pe numele altei persoane şi care n-a fost cesionat printr-un contract licenţiat.
11. Problema vizând posibilitatea recunoaşterii activităţii de întreprinzător se soluţionează în fiecare
caz concret în funcţie de continuitatea şi intensitatea actelor săvârşite, de profitul obţinut şi de alţi factori.
Nu este considerată activitate de întreprinzător activitatea care constă în acordarea de servicii întâmplător,
în semn de răsplată vizând reparaţia automobilelor persoanelor cunoscute.
12. Caracterul prejudiciabil al infracţiunii vizând desfăşurarea activităţii ilegale de întreprinzător
există numai în funcţie de consecinţa infracţională necesară a fi determinată potrivit art.241 CP - obţinerea
unui profit în proporţii mari (art.126 CP).
Prin profit se înţelege un câştig, beneficiu, plusvaloarea obţinută. Cu alte cuvinte, venitul adus de
capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferenţa dintre încasările efective şi totalul cheltuielilor
aferente, este profit.
13. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu pentru existenţa răspunderii penale
14. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se consideră
consumată din momentul obţinerii unui profit în proporţii mari.
15. Latura subiectivă a acestei infracţiuni apare în forma vinovăţiei intenţionate (intenţie directă).
Scopul este de profit.
16. În baza Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenor poate fi: orice cetăţean al
RM care nu este îngrădit în drepturi în modul stabilit de legislaţia în vigoare; un cetăţean străin sau apatrid,
în conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri) din care
se constituie antreprenorul colectiv; orice persoană juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale
principale şi cu legislaţia.
Potrivit art.21 CP, la răspundere penală sunt atrase persoana fizică şi persoana juridică. Persoana
fizică trebuie să posede în mod obligatoriu semnul responsabilităţii şi vârstei de 16 ani (subiect general - în
cazul neînregistrării activităţii de antreprenoriat realizate, precum şi subiect special - în cazul desfăşurării
unei activităţi de întreprinzător legale, dar în privinţa unui gen de activitate fără licenţa respectivă).
17. Repetarea infracţiunii - a se vedea art.31 CP.
18. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane - a se vedea comentariul la art.240 p.7
CP.
19. Săvârşirea infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu presupune cazul aplicării acesteia anume
la săvârşirea acestor acte criminale. Dacă persoana cu funcţii de răspundere a falsificat nişte acte oficiale,
este vorba despre existenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art.241 şi 332 CP.
20. În baza art.46 CP grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au
organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Art.47 CP defineşte organizaţia criminală ca o reuniune de grupuri criminale organizate într-o
comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei,
a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a
influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a le controla, în alte
forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.
21. În baza CP, prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător în proporţii deosebit de mari
trebuie înţeleasă activitatea realizată în mărime ce depăşeşte de o mie cinci sute de ori mărimea unităţii
convenţionale. Incriminarea acestei modalităţi agravante are loc doar în cazul obţinerii unui profit în
proporţii mari drept rezultat al activităţii ilegale de întreprinzător (varianta-tip a infracţiunii).
22. Specific pentru săvârşirea infracţiunii cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari, spre
deosebire de cea stipulată la lit.e) a acestui alineat, este faptul determinării nu a proporţiei de realizare a
activităţii ilegale de întreprinzător, ci a proporţiei profitului obţinut din această activitate ilegală.
Articolul 242. PSEUDOACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR
Pseudoactivitatea de întreprinzător, adică crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura
activitatea de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.242 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare sunt
condiţionate de realizarea normală a activităţii de întreprinzător, adică de activitatea de producţie,
financiară şi de altă natură desfăşurată de către întreprinderi în baza legii.
2. Procedura creării întreprinderilor, altor instituţii de antreprenoriat trebuie înţeleasă ca o activitate
care în mod obligatoriu include înregistrarea acestora în conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat
şi întreprinderi. Încălcarea însă a ordinii de înregistrare a întreprinderii sau eschivarea de la aceasta
formează componenţa infracţiunii prevăzute de art.241 CP.
3. Crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară
presupune crearea întreprinderii fără intenţia de a realiza actele prevăzute de documentele de constituire
(statutul organizaţiei, contractul de constituire). Lipsa intenţiei de a desfăşura activitatea de întreprinzător
sau bancară se exprimă în neîndeplinirea obligaţiunilor prevăzute în actele de constituire a întreprinderii, în
timpul necesar şi suficient pentru realizarea acestor obligaţiuni. Dacă a fost obţinut un credit ilegal în urma
pseudoactivităţii de întreprinzător, fapta trebuie calificată în baza unui concurs de infracţiuni prescris de
art.238 şi 242 CP.
4. Consecinţa prejudiciabilă a infracţiunii constă în cauzarea unei daune în proporţii mari (art.126
CP). Dauna mare poate consta atât în dauna reală cauzată, cât şi în venitul posibil. Aprecierea daunei
trebuie se întemeieze pe circumstanţele concrete ale faptei singulare.
5. Raportul de cauzalitate între elementul material al infracţiunii şi consecinţa prejudiciabilă se
impune ca un semn obligatoriu.
6. Specificul structurii laturii obiective a infracţiunii determină prezenţa unei componenţe materiale.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari cetăţenilor,
organizaţiilor sau statului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată în forma intenţiei directe.
Scopul pseudoactivităţii de întreprinzător este acoperirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite, ceea
ce ar însemna realizarea în numele întreprinderii a unor tranzacţii fictive, constituind acoperirea pentru
realizarea acestor genuri de activitate, care sunt penal condamnabile, formează componenţa contravenţiei
administrative sau a altei acţiuni interzise de legislaţia în vigoare.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care a săvârşit
anumite acţiuni ce au determinat crearea întreprinderii în scopul acoperirii genurilor activităţii de
întreprinzător ilicite. El nu este limitat la participanţii juridici ai întreprinderilor, deoarece nu rareori ultimii
nici nu sunt informaţi despre caracterul ilegal al acţiunilor săvârşite de ei, desfăşurate în coordonare cu
conducătorii de fapt ai întreprinderii. Ca subiect poate fi şi persoana juridică în cazurile stipulate de art.21
CP.
Articolul 243. SPĂLAREA BANILOR
(1) Săvârşirea acţiunilor orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei
mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre
tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau
apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie că provin din
activitate infracţională; dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea unei infracţiuni, participarea la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau
sfaturi în vederea comiterii acţiunilor în cauză
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.000 la 5.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 4 la 7 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
[Art.243 modificat prin Legea nr.353-XV din 31.07.2003]
1. Instituirea normei penale în CP a fost dictată de necesitatea de armonizare a legislaţiei naţionale cu
legislaţia internaţională, în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor.
Obiectul infracţiunii îl formează relaţiile sociale care asigură desfăşurarea normală a activităţii
economice, precum şi a funcţionării sistemului financiar-bancar.
Noţiunea de spălare a banilor este definită în articolul 3 al Legii nr.633-XV cu privire la prevenirea
şi combaterea spălării banilor (MO nr.139-140 din 15.11.2001) prin acţiuni premeditate, orientate fie spre
atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute
ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea (camuflarea) sau denaturarea
informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau
venituri, despre care persoana ştie că constituie venituri provenite din activitate infracţională, fie spre
dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri de care se ştie că provin din săvârşirea unei infracţiuni, fie spre
participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor
în cauză.
2. Din contextul noţiunii de spălare a banilor şi al sensului dispoziţiei art.243 CP, aceştia trebuie să
provină din rezultatul unei activităţi infracţionale.
Domeniul activităţii infracţionale în urma căreia au provenit banii ori bunurile nu au însemnătate la
formarea laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Printre acestea sunt infracţiunile de sustragere
a avutului proprietarului, de falsificare a monedelor şi a altor valori, încălcarea regulilor de creditare, de
bancrută frauduloasă, de trafic cu stupefiante ori cu fiinţe umane, contrabanda, infracţiuni din domeniul
corupţiei active şi pasive ş. a. De regulă, în asemenea cazuri, va avea loc concursul uneia sau a mai multor
infracţiuni din cele menţionate cu infracţiunea de spălare a banilor.
3. Acţiunile de spălare a banilor se săvârşesc prin intermediul diferitelor organizaţii şi persoane
juridice sau fizice:
a) băncile, sucursalele băncilor străine, alte instituţii financiare şi filiale ale acestora;
b) burse de valori, alte burse, fonduri de investiţii, companii de asigurare, fiduciare, oficii comerciale
de dealeri şi brokeri, alte instituţii care execută operaţiuni de primire, transmitere, înstrăinare, transport,
transfer, schimb sau păstrare a mijloacelor financiare sau a bunurilor; instituţii care legitimează ori
înregistrează dreptul de proprietate; organe ce acordă asistenţă juridică, notarială, contabilă, financiar-
bancară şi orice alte persoane fizice şi juridice care încheie tranzacţii în afara sistemului financiar-bancar;
c) cazinouri, localuri de odihnă înzestrate cu aparate pentru jocuri de noroc, instituţii care organizează
şi desfăşoară loterii sau jocuri de noroc.
4. Prin venituri obţinute ilicit se au în vedere mijloace financiare în monedă naţională sau străină,
bunuri, drepturi patrimoniale, obiecte ale proprietăţii intelectuale, obiecte ale proprietăţii de altă natură,
prevăzute de legislaţia civilă, obţinute în urma activităţii infracţionale.
5. Prin atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti se înţeleg tranzacţiile şi
alte acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloacele financiare sau bunuri, indiferent de forma de
proprietate a persoanei şi de metoda de efectuare a operaţiunilor, având drept scop transmiterea dreptului
de proprietate, inclusiv:
a) importul, exportul din RM;
b) efectuarea de transferuri băneşti prin intermediul mandatelor poştale internaţionale;
c) primirea şi acordarea de credite financiare;
d) transferul diferitelor dobânzi, dividende şi al altor venituri obţinute în urma efectuării depunerilor,
investiţiilor, acordării creditelor şi efectuării altor operaţiuni legate de circulaţia capitalului, a sumelor
destinate achitării salariilor, pensiilor;
e) depuneri în capitalul social al organizaţiei în scopul obţinerii veniturilor şi a dreptului de
participare la administrarea organizaţiei;
f) achiziţionarea valorilor mobiliare;
g) transferuri în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra bunurilor mobiliare şi imobiliare.
6. Mijloace băneşti pot fi valuta naţională şi cea străină, titlurile sau hârtiile de valoare, cecurile şi
certificatele de depozit sau de depunător, libretele de economii, depunerile pe cartele electronice de
creditare şi alte documente de primire, înstrăinare, transferare, schimb sau păstrare a acestora, care certifică
dreptul de proprietate şi pot fi utilizate numai la prezentare.
7. Bunuri pot fi orice valori materiale, mobiliare sau imobiliare, precum şi acte juridice care certifică
dreptul de proprietate asupra acestora.
8. Acţiunile de tăinuire, deghizare, denaturare desemnează un ansamblu de fapte concrete prin care
subiectul infracţiunii de spălare a banilor conferă ori încearcă să confere unui bun, rezultat din săvârşirea
activităţii infracţionale, apartenenţa de legalitate, respectiv, faptul că bunul sau valoarea respectivă a fost
dobândită în urma unor afaceri şi operaţiuni legale.
Aceste acţiuni se pot materializa prin întocmirea în urma obţinerii de către subiect a documentelor
false privind provenienţa, apartenenţa, dispoziţia şi mişcarea proprietăţii, bunului (întocmirea de facturi
false, documente de transport fictive, firme-paravan, contracte fictive etc.).
Acţiunea de dobândire înseamnă deţinerea de către persoană, cu orice titlu, a bunului despre care ştie
că provine din săvârşirea unei infracţiuni.
Posesia sau utilizarea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un bun, de a-l folosi, de a
întrebuinţa un timp limitat sau nelimitat acest bun despre care ştie că provine din activitate infracţională.
Prin asociere se are în vedere activitatea prin care se constituie un nucleu (un grup) sau o structură cu
scopul de a săvârşi infracţiunea de spălare a banilor. Participarea presupune faptul că asocierea (grupul)
există şi persoana manifestă voinţa de a face parte din nucleu sau structură.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe,
întrucât subiectul înfăptuieşte acţiuni concrete, cunoscând că bunurile (banii) sunt un rezultat al săvârşirii
de infracţiuni.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani în cazul săvârşirii
acţiunilor prevăzute de alin.1 art.243. În cazul săvârşirii acţiunilor prevăzute de alin.2 şi 3, subiect poate fi
orice persoană care a atins vârsta de 14 ani.
În conformitate cu art.21 al prezentului cod, subiect al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi
persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător (a se vedea comentariul de la art.21).
11. Alin.2 şi 3 stabilesc circumstanţe agravante ale acţiunilor de spălare a banilor.
Prin repetat se înţeleg faptele prevăzute de alin.1 săvârşite încă o dată sau de mai multe ori cu
condiţia că subiectul nu a fost condamnat pentru primele acţiuni.
Infracţiunea de spălare a banilor se poate manifesta şi prin acţiuni caracteristice infracţiunilor
prelungite, când subiectul urmăreşte o intenţie unică de a spăla o sumă respectivă şi în acest scop
întreprinde mai multe acţiuni infracţionale identice care în ansamblu alcătuiesc o singură infracţiune.
12. Referitor la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor de către două sau mai multe persoane a
se vedea comentariul de la art.44, 45 CP.
13. Având în vedere că spălarea banilor în cele mai multe cazuri se înfăptuieşte printr-un complex de
operaţiuni financiare (transferuri, tranzacţii) şi prin intermediul persoanelor juridice - organizaţii cu drept
de a executa operaţiuni financiare (menţionate în pct.3 al comentariului), ca subiecţi ai infracţiunii pot fi
implicaţi angajaţii din cadrul acestor organizaţii, care, efectuând acţiunile respective, folosesc situaţia lor
de serviciu. În asemenea cazuri acţiunile lor sunt cuprinse în alin.2 lit.c) art.243. Practica demonstrează că
pot fi subiecţi ai infracţiunii de spălare a banilor atât autorii infracţiunilor prin care au fost dobândite
mijloacele băneşti sau alte valori, contrabandişti, traficanţi de droguri, de fiinţe umane, arme, muniţii,
substanţe explozive, participanţi ai jocurilor de noroc, proxeneţi, hoţi, corupţioneri etc., cât şi angajaţi ai
persoanelor juridice. În asemenea cazuri infracţiunea se săvârşeşte prin participaţie şi urmează a se încadra
şi conform lit.b) alin.2.
În cazul în care subiectul infracţiunii ca angajat al organizaţiei este şi persoană cu funcţii de
răspundere, poate avea loc şi un concurs de infracţiuni de spălare a banilor şi infracţiune săvârşită de o
persoană cu funcţie de răspundere, prevăzută de cap.XV CP.
14. Acţiunile de spălare a banilor, prevăzute la alin.3 litera a), se consideră săvârşite de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală dacă sunt prezente elementele constitutive stipulate în
art.art.46, 47 CP (a se vedea comentariul de la aceste norme).
15. Săvârşirea operaţiunilor de spălare a banilor în proporţii mari presupune că tranzacţiile şi alte
acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloace financiare ori cu bunuri depăşesc suma de 500 de
unităţi convenţionale.
Articolul 244. EVAZIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERILOR, INSTITUŢIILOR ŞI
ORGANIZAŢIILOR
(1) Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea în
documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau
cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia să fie plătit
depăşeşte 500 unităţi convenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită repetat
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.244 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii este constituit din totalitatea de relaţii sociale care asigură
interesele statului în sfera financiară, adică în ceea ce priveşte formarea bugetului public naţional pe calea
încasării impozitelor, contribuţiilor la asigurări sociale şi a altor plăţi obligatorii de la persoanele juridice.
Relaţiile care asigură realizarea normală a funcţiilor de control asupra încasării depline şi la timp a
impozitelor formează obiectul nemijlocit adiacent. În calitate de obiect material apar obiectele impozabile
(inclusiv venitul) în evaluare bănească.
2. Lista datelor despre venituri şi cheltuieli necesare de a fi incluse în documentele contabile pentru
stabilirea cotei impozabile este determinată de actele normative conform Legii privind bazele sistemului
fiscal nr.1198-XII din 17 noiembrie 1992 (M nr.11/326 din 30 noiembrie 1992, republicată în MO nr.133-
134 art.654 din 2 decembrie 1999) şi de actele legislative vizând tipurile concrete de impozite.
Vădit denaturate sunt acele date incorecte, special modificate, referitoare la mărimea veniturilor,
cheltuielilor ori deducerilor necesare pentru calcularea impozitelor, precum şi datele care reflectă incorect
starea de fapt în forma ignorării unor informaţii importante.
Se consideră vădit denaturate datele incluse în documentele contabile, dacă ultimele sunt pregătite
spre prezentare la organele fiscale şi sunt întocmite într-o formă prestabilită.
3. Prin documente contabile se înţeleg conturile de evidenţă contabilă, incluse în planul de acţiune,
documentele justificative care se întocmesc pentru toate operaţiunile economice, precum şi dările de seamă
contabile (bilanţuri, dări de seamă privind veniturile şi cheltuielile, calcularea impozitelor etc.).
Includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind
veniturile sau cheltuielile ar însemna micşorarea ilegală a masei impozabile, a veniturilor obţinute,
majorarea cheltuielilor aferente acestora, calcularea vădit incorectă a cotei impozitelor etc. Consideraţiunile
generale vizând problema documentelor contabile sunt redate în Legea contabilităţii nr.426-XIII din 4
aprilie 1995 (MO nr.28 din 25 mai 1995). La soluţionarea chestiunii de stabilire a faptului că într-adevăr în
documentele contabile, fiscale şi financiare se conţin date vădit denaturate, trebuie constatată nu numai
necorespunderea lor datelor din actele justificative (de evidenţă primară), incluse în evidenţa contabilă,
fiscală şi financiară, dar şi necorespunderea acestor date cu veniturile şi cheltuielile reale, tipurile cărora
sunt stabilite de legislaţia fiscală.
4. Tăinuirea ar trebui înţeleasă în sensul larg al cuvântului, adică drept micşorare (diminuare) a
obiectului impozabil în documentele contabile şi neincludere în aceste documente a obiectelor în cauză. De
exemplu, neînregistrarea fondurilor primite gratuit de la terţe persoane determină tăinuirea obiectului
impunerii pe avere şi, respectiv, neachitarea acestuia, concomitent nu vor fi achitate nici TVA, impozitul
pe venit etc.
5. Urmarea prejudiciabilă sunt daunele în proporţii ce depăşesc valoarea de 500 unităţi convenţionale.
6. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu.
7. Izvorul de obţinere a veniturilor trebuie să poarte un caracter exclusiv legal. De aceea componenţa
infracţiunii în cauză nu include faptele orientate spre diminuarea veniturilor obţinute din vânzarea
drogurilor, substanţelor radioactive, spre contrabandă şi alte forme ale activităţii ilegale de întreprinzător.
8. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor are un caracter material.
Consumarea infracţiunii depinde de modalitatea normativă reflectată în conţinutul legii penale. Astfel,
evaziunea fiscală, manifestată prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date
vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, se consideră consumată din momentul prezentării la
organele fiscale a documentaţiei corespunzătoare, fiind expirate termenele de achitare a impozitului pentru
perioada fiscală raportată. Data prezentării documentelor de evidenţă fiscală trebuie considerată ziua
transmiterii oficiale a ei organelor fiscale. În cazul tăinuirii altor obiecte impozabile consumarea
infracţiunii trebuie legată de prezentarea la organele fiscale a unor date vădit denaturate privind alte obiecte
impozabile (cu excepţia datelor referitoare la venituri şi cheltuieli), precum şi de situaţia neprezentării
acestora în cazul în care aceasta o cere legea. În ambele cazuri se cere ca suma impozitului ce trebuia să fie
plătit să depăşească 500 unităţi convenţionale.
9. Dacă documentele contabile au fost denaturate, dar nu au fost prezentate la organele fiscale ori
timpul de prezentare nu a expirat, poate fi vorba despre o tentativă de infracţiune.
10. Latura subiectivă a infracţiunii presupune determinarea obligatorie a vinovăţiei în forma intenţiei
directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi asupra calificării infracţiunii nu influenţează, dar
sunt luate în seamă în procesul individualizării răspunderii şi pedepsei penale.
11. Subiectul delictului fiscal poate să nu coincidă cu subiectul infracţiunii. În sensul art.244 CP,
subiect al impunerii poate fi numai persoana juridică, iar subiect al infracţiunii - persoana juridică şi cea
fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani şi care posedă anumite calităţi speciale. În cadrul persoanei
juridice actele vizând ţinerea evidenţei contabile, autentificarea acesteia, prezentarea ei la organele fiscale
sunt realizate de către conducătorii întreprinderii, instituţiei şi organizaţiei, contabilii-şefi, contabili,
precum şi de către alţi funcţionari care îi înlocuiesc. Alte persoane pot fi supuse răspunderii penale doar în
calitate de complici ai infracţiunii (art.45 şi 244 CP).
12. Repetarea infracţiunii presupune săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de
art.244 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu au expirat
termenele de prescripţie vizând tragerea la răspundere penală.
Articolul 245. ABUZURILE LA EMITEREA TITLURILOR DE VALOARE
(1) Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se înregistrează
emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce în eroare, aprobarea cu
bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice sau care pot induce în eroare,
precum şi aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în
proporţii mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite de două sau mai multe persoane;
c) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.245 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Pericolul social al infracţiunii prevăzute de art.245 CP constă în încălcarea intereselor persoanelor
investitoare, adică ale persoanelor care plasează banii în titluri de valoare, precum şi a intereselor statului,
care sunt asigurate pe baza ordinii stabilite de lege privind piaţa valorilor mobiliare. Aceste relaţii sociale
constituie obiectul nemijlocit al infracţiunii. În esenţă această incriminare supune apărării relaţiile sociale
cu caracter nou din sfera activităţii pe piaţa hârtiilor de valoare, în particular - relaţiile sociale din sfera
circuitului drepturilor şi obligaţiunilor care rezultă din aceasta, permiţând a controla activitatea
corporaţiilor şi a obţine anumite venituri. Ca obiect material al infracţiunii pot apărea anumite documente
care reflectă emisia valorilor mobiliare (prospectul emisiei ori alte documente).
2. Elementul material poate fi reflectat prin includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în
temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce
în eroare; aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice sau care pot
induce în eroare; aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice.
Prospect este un afiş, anunţ, scrisoare, pliant sau broşură în care se prezintă sumar planul unei lucrări
în curs de apariţie, calităţile acesteia, intenţiile unor instituţii sau ale unor întreprinderi.
3. Potrivit Instrucţiunii privind modul de emisiune şi înregistrare de stat a valorilor mobiliare (Anexa
nr.1 la hotărârea Comisiei de Stat pentru piaţa hârtiilor de valoare nr.76-5 din 29 decembrie 1997 - MO
nr.70-72/112 din 2 iulie 1999), emisia valorilor mobiliare constituie totalitatea valorilor mobiliare ale unui
emitent, care aparţin unei clase şi au acelaşi termen iniţial şi final de plasare, iar emisiunea valorilor
mobiliare este totalitatea acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de emitent în vederea plasării valorilor
mobiliare.
4. Prin valoare mobiliară, reieşind din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare din 18 noiembrie
1998, nr.199-XIV (MO nr.27-28/123 din 23 martie 1999), se înţelege acel titlu financiar care confirmă
drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi
realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul
deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al
acestor valori mobiliare.
5. Emitent este persoana juridică sau autoritatea administraţiei publice, care emite valori mobiliare şi
îşi asumă obligaţii faţă de deţinătorii de valori mobiliare în vederea realizării drepturilor conferite de
valorile mobilare respective.
6. Condiţiile emisiunii şi circulaţiei valorilor mobiliare stabilite în oferta publică nu pot crea avantaje
unor investitori, în raport cu alţi investitori, la procurarea valorilor mobiliare. Specimenul prospectului
ofertei publice se stabileşte de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Pentru bănci şi alte instituţii
financiare, prospectul ofertei publice se stabileşte de către Comisia Naţională de comun acord cu BNM.
Prospectul ofertei publice trebuie să conţină: informaţia generală despre emitent; specificarea stării
financiare a emitentului; specificarea emisiunii preconizate a valorilor mobiliare; declaraţia investiţională.
7. Informaţia privind emisiunea valorilor mobiliare constituie publicitate pe piaţa valorilor mobiliare.
În cadrul acesteia se interzice indicarea informaţiei neautentice sau eronate despre activitatea emitentului,
despre valorile mobiliare ale acestuia oferite public şi despre clauzele ofertei publice.
În baza art.65 alin.1, 2 ale Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, se interzice manipularea pe
piaţa valorilor mobiliare. Manipulare pe piaţa valorilor mobiliare se consideră tranzacţionarea sau
influenţarea tranzacţiilor cu valori mobiliare prin utilizarea informaţiei, promisiunilor, pronosticurilor şi
avizelor false şi eronate, denaturarea sau tăinuirea intenţionată a informaţiei despre emitent sau despre
valorile mobiliare ale acestuia etc.
8. Legiuitorul a formulat infracţiunea vizând abuzurile la emiterea hârtiilor de valoare ca fiind o
componenţă materială de infracţiune. Aceasta e recunoscută consumată, dacă survine o urmare
prejudiciabilă - cauzarea unei daune în proporţii mari cumpărătorilor titlurilor de valoare sau altor
persoane, mărimea cărora se determină în fiecare cauză concretă. Dauna prin aceste acţiuni poate fi
pricinuită nu numai persoanelor care au procurat hârtiile de valoare, dar şi celor care, de exemplu, n-au
putut să se folosească de dreptul lor (dacă acest drept este prevăzut de lege sau de decizia emitentului) şi să
procure hârtiile de valoare care ar aduce venit mare.
9. Latura subiectivă o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii nu
au importanţă la calificarea faptei.
10. Poate fi subiect al infracţiunii orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în
virtutea competenţei sale având dreptul de a include informaţia în prospectul emisiei, a-l aproba sau a
aproba rezultatele emisiei, adică dreptul legal, în virtutea actelor juridico-normative sau actelor de
constituire, de a include asemenea informaţii în documentele respective. În marea majoritate a cazurilor a
include în prospectul emisiei informaţii neautentice pot atât gestionarii juridici ai Societăţilor pe Acţiuni,
Underwriterului, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, învestiţi cu împuterniciri de întocmire şi
prezentare la organul de înregistrare a prospectului emisiei, cât şi persoanele care execută de fapt aceste
obligaţiuni, precum şi colaboratorul organului de înregistrare. Răspunderea pentru veridicitatea informaţiei
cuprinse în prospectul ofertei publice şi alte documente, prezentate pentru înregistrarea ofertei publice, o
poartă emitentul valorilor mobiliare în conformitate cu legislaţia, precum şi underwriterul acestuia, în
conformitate cu contractul de underwriting. Pentru informaţia care se conţine în darea de seamă privind
rezultatele emisiunii valorilor mobiliare poartă responsabilitate persoanele care au semnat darea de seamă
în cauză. Înseşi Societăţile pe Acţiuni, Underwriterul şi Comisia Naţională a Valorilor Mobilare pot apărea
ca subiecţi ai infracţiunii şi în calitate de persoane juridice.
11. Noţiunea de repetare a infracţiunii este expusă în comentariul la art.31 CP.
12. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane adevereşte existenţa unei participaţii
simple (art.44 CP).
13. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mare se înţelege acea pagubă materială,
care, evaluată în bani, depăşeşte suma de 1.500 unităţi convenţionale (mai mult de 30.000 lei).
Articolul 246. LIMITAREA CONCURENŢEI LIBERE
Limitarea concurenţei libere prin încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea pieţei,
limitarea accesului la piaţă, cu înlăturarea altor agenţi economici, majorarea sau menţinerea preţurilor
unice, faptă săvârşită cu aplicarea violenţei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.246 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. În domeniul concurenţei, statul promovează o politică de asigurare a activităţii de întreprinzător
libere şi de protecţie a concurenţei loiale (art.3 al Legii cu privire la protecţia concurenţei nr.1103-XIV din
30 iunie 2000 - MO nr.166-168/1205 din 31 decembrie 2000).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror apărare este condiţionată de
realizarea activităţii economice în general, de respectarea regulilor de concurenţă pe piaţă, adică relaţiile
sociale referitoare la desfăşurarea cinstită a raporturilor economice, apărarea intereselor producătorilor şi
ale consumatorilor împotriva faptelor de concurenţă neloială.
3. Concurenţa este întrecerea în care acţiunile independente ale agenţilor economici limitează efectiv
posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influenţă unilaterală asupra condiţiilor generale de circulaţie a
mărfii pe piaţa respectivă. Limitarea concurenţei libere constă în: încheierea unui acord ilegal care prevede
diviziunea pieţei; limitarea accesului la piaţă; înlăturarea altor agenţi economici; majorarea sau menţinerea
preţurilor unice.
Concurenţă neloială înseamnă acţiunile agentului economic de a obţine avantaje neîntemeiate în
activitatea de întreprinzător, ceea ce contravine legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei, aduce sau
poate aduce prejudicii altor agenţi economici sau poate prejudicia reputaţia lor în afaceri.
4. Piaţă de mărfuri este sfera de circulaţie a mărfurilor cu aceeaşi valoare de consum pe teritoriul
RM, adică sfera de circulaţie a mărfurilor care nu au echivalent sau mărfuri de înlocuit pe teritoriul RM,
determinată de posibilitatea economică a cumpărătorului de a procura marfa pe un anumit teritoriu şi lipsa
acestor posibilităţi în afara acestor limite.
5. Agenţi economici sunt considerate persoanele fizice şi juridice, inclusiv străine, care desfăşoară
activitate de întreprinzător.
6. Prin situaţie dominantă pe piaţă trebuie înţeleasă situaţia exclusivă a agentului economic pe piaţa
de mărfuri, care îi dă acestuia, singur sau împreună cu alţi agenţi economici, posibilitatea de a exercita
influenţă decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă sau de a împiedica
accesul pe piaţă al unor alţi agenţi economici (modalităţi normative prevăzute şi de dispoziţia art.246 CP).
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor care formează aspectul
obiectiv al incriminării.
8. Metoda de realizare a elementului material - aplicarea violenţei - este un semn obligatoriu al
aspectului obiectiv al infracţiunii. Violenţa poate fi exprimată în provocarea unor lovituri, leziuni corporale
uşoare sau medii. În situaţia cauzării unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
provocării morţii persoanei, fapta va fi interpretată în baza unui concurs de infracţiuni.
9. Latura subiectivă a infracţiunii o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul ar fi
nepermiterea, limitarea şi înlăturarea ori compensarea unor cheltuieli neîntemeiate, sau obţinerea unui venit
suplimentar prin influenţa ilegală asupra concurenţilor. Motivele pot fi cele mai variate.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care în baza situaţiei de serviciu sau
a puterii şi statutului juridic în sfera antreprenoriatului poate realiza actele ce formează latura obiectivă a
infracţiunii, adică persoanele împuternicite a lua decizii ori persoanele care apar în numele subiectului
economic dominant sau din partea organului de stat în calitate de conducător, persoană cu funcţii de
răspundere sau altă persoană împuternicită. Subiect al infracţiunii, în baza art.21 alin.(3) CP, poate fi şi
persoana juridică.
Articolul 247. CONSTRÂNGEREA DE A ÎNCHEIA O TRANZACŢIE SAU DE A REFUZA
ÎNCHEIEREA EI
(1) Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei, însoţită de ameninţări cu
aplicarea violenţei, cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor, precum şi cu răspândirea unor informaţii
care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei
apropiate, în lipsa semnelor de şantaj,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 7 ani.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de apărarea regulilor civile privind încheierea de tranzacţii (convenţii), precum
şi de apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor. În particular, influenţa criminală este orientată împotriva
libertăţii manifestării voinţei părţii vătămate. În calitatea obiectului nemijlocit adiacent la săvârşirea
infracţiunilor concrete pot apărea relaţiile sociale care asigură sănătatea persoanei, inviolabilitatea
corporală a acesteia, cinstea, onoarea şi alte valori sociale.
2. În mod formal conţinutul normativ al incriminării include constrângerea la încheierea (refuzul de a
încheia) tranzacţiei indiferent de forma lor - verbală sau scrisă (simplă sau notarială). Cu toate acestea,
influenţei criminale sunt supuşi preponderent participanţii potenţiali ai tranzacţiilor scrise.
3. Convenţie (tranzacţie) sunt actele săvârşite de către cetăţeni sau organizaţii în scopul de a naşte,
modifica sau stinge drepturi sau obligaţiuni civile.
Ca oricare alt act volitiv, tranzacţia ia forma unei acţiuni determinate: semnarea contractului,
perfectarea notarială, eliberarea procurii (împuternicirii), întocmirea testamentului etc.
4. În baza celor expuse, prin constrângerea de a încheia (refuza încheierea) tranzacţia trebuie să
înţelegem actele orientate spre reprimarea (supunerea) voinţei participantului potenţial al tranzacţiei, cu
scopul de a-l impune să comită faptele necesare infractorului. Cu alte cuvinte, constrângere este influenţa
activă asupra părţii vătămate în scopul de a o impune, în ciuda dorinţei acesteia, de a încheia o anumită
tranzacţie sau de a refuza încheierea ei.
5. Metodele posibile de acordare a influenţei sunt stipulate în art.247 alin.1 CP: ameninţarea cu
aplicarea violenţei; ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor; ameninţarea cu răspândirea unor
informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau
rudelor ei apropiate.
6. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei înţelegem acţiuni (cuvinte, gesturi) care în mod real
demonstrează tendinţa aplicării ei faţă de subiectul viitoarei tranzacţii sau de rudele acesteia. Aplicarea
nemijlocită a acestei violenţe cade sub incidenţa art.247 alin.2 CP. Însă dacă, drept rezultat al actelor de
violenţă, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale grave, fapta necesită a fi interpretată în baza unui
concurs de infracţiuni (art.247, 151 CP).
7. Ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor constă în înaintarea cerinţelor
corespunzătoare faţă de obiectele imobiliare, transport, animalele casnice etc., care aparţin persoanei
constrânse la încheierea (refuzul încheierii) tranzacţiei sau rudelor acesteia. Dacă a avut loc realizarea
nimicirii sau deteriorării acestui avut, asemenea fapte trebuie calificate suplimentar şi în baza art.197 CP.
8. Ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate poate avea ca bază cunoaşterea de către
infractor a unor fapte diverse din viaţă, divulgarea cărora nu este dorită. Spre exemplu, acestea pot avea
referiri la momentul adopţiei, relaţiilor în afara familiei, deficienţelor fizice şi psihice etc.
9. Prin rude ale victimei (art.134 CP) trebuie să înţelegem rudele apropiate (părinţii, copiii, tutorii, cei
înfiaţi, fraţii şi surorile, bunica, bunicul, nepoţii, soţii), precum şi alte persoane, viaţa, sănătatea cărora sunt
importante pentru partea vătămată în virtutea unor circumstanţe de viaţă create.
10. Ameninţarea şi aplicarea violenţei sunt semne constitutive şi ale şantajului (art.189 CP), însă
comparativ cu infracţiunea analizată, acestea sunt orientate nu spre încheierea constrânsă a tranzacţiei, dar
spre transmiterea avutului străin, drepturilor asupra lui sau săvârşirea altor acte fără perfectarea lor juridică
corespunzătoare. Acţiunile săvârşite sunt calificabile ca şantaj în acele cazuri, în care e vorba de acţiuni cu
caracter patrimonial, care pricinuiesc daune materiale proprietarului sau posesorului. Acţiunile care conţin
concomitent semnele ambelor infracţiuni urmează să fie calificate în baza art.189 CP.
11. Legiuitorul a formulat în sensul art.247 CP o componenţă materială de infracţiune, legând
momentul consumării ei de cauzarea unor daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanei sau rudelor ei apropiate.
12. Latura subiectivă a infracţiunii este exprimată prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul
făptuitorului poate consta în primirea averii şi diferitelor prerogative pe calea încheierii prin constrângere a
tranzacţiilor, însă la calificarea faptei în mod penal scopul şi motivul nu constituie semne obligatorii.
Totuşi art.247 CP are în vedere acele situaţii, în care constrângerea la încheierea tranzacţiei nu este
orientată spre îmbogăţire pe contul pricinuirii daunei materiale părţii vătămate. Dacă se constată că, drept
rezultat al constrângerii, partea vătămată a încheiat o tranzacţie care a determinat cauzarea unei daune
materiale sie, acţiunile vinovatului trebuie calificate nu conform art.247 CP, dar ca şantaj.
13. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Spre exemplu, conducătorul (persoana cu funcţii de răspundere)
întreprinderii, controlată de structurile criminale.
14. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art.31 CP.
15. Violenţa presupune aplicarea loviturilor, leziunilor corporale până la gradul celor grave. Dacă
drept rezultat al aplicării violenţei survine leziunea corporală gravă sau moartea persoanei, fapta trebuie
calificată în baza unui concurs de infracţiuni.
16. Sensul sintagmei de săvârşire a infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală a fost explicat în comentariul la art.46, 47 CP.
Articolul 248. CONTRABANDA
(1) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori
în proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special
pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de
identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte
documente de trecere a frontierei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope, cu
efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi a deşeurilor nocive, eludându-se
controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest
scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin
nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a
frontierei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(3) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor
explozive, a muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri
special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a
mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele
vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
4 la 6 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(4) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludându-se
controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest
scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din
ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), săvârşite:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.248 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Regimul juridic vamal cuprinde totalitatea normelor prevăzute în legislaţia internă ce se aplică în
cadrul procedurii de vămuire a mărfurilor, norme cuprinse de CV, de Legea cu privire la tariful vamal, de
alte acte normative şi acorduri internaţionale în domeniul vamal, la care RM este parte.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la regimul vamal, relaţii a căror
desfăşurare normală şi dezvoltare este condiţionată de respectarea regulilor impuse de lege privind
controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de contrabandă este descrisă în dispoziţia normei penale şi constă în
trecerea peste frontiera vamală a RM a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în proporţii mari, eludându-se
controlul vamal, ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop,
ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare
sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
4. Prin frontieră vamală se înţelege linia de demarcaţie a teritoriului RM de teritoriul statelor vecine,
linie care corespunde frontierei de stat a RM (art.4 CV), precum şi perimetrul zonelor libere şi al
depozitelor vamale libere. Pe perimetrul frontierei vamale sunt amplasate posturi (puncte) şi birouri vamale
ca unităţi ale organului vamal în care pot fi perfectate în totalitate sau în parte formalităţile prevăzute de
reglementările vamale. La frontiera vamală, în locul unde se efectuează operaţiunile de vămuire, în locul
amplasării organului vamal, precum şi în alte locuri stabilite de Departamentul Controlului vamal, sunt
create zone de control vamal, prin care în mod obligatoriu urmează să se efectueze trecerea frontierei
vamale. Ieşirea din această zonă echivalează cu trecerea vămii.
5. Prin trecere a frontierei vamale se înţelege introducerea şi scoaterea de pe teritoriul vamal al RM a
mărfurilor şi mijloacelor de transport, inclusiv prin expedieri poştale internaţionale prin conducte şi prin
linii de transport electric. Trecere a frontierei vamale are loc şi în cazul introducerii ori scoaterii mărfurilor
din teritoriul zonelor libere pe cealaltă parte a teritoriului vamal al RM.
6. Prin mărfuri, obiecte şi alte valori se înţeleg lucrurile aflate în sfera patrimonială a persoanei
(făptuitorului) şi pentru care legea stabileşte un regim vamal la trecerea lor peste frontiera de stat.
Prin noţiunea de mărfuri Codul vamal (art.1 alin.1) denumeşte orice bun mobil: obiecte şi alte valori,
inclusiv valori valutare (valută străină şi monedă naţională în numerar, documente de plată şi valori
mobiliare exprimate în valută străină şi monedă naţională), gaze naturale, energie electrică, termică, alt fel
de energie, precum şi mijloace de transport, cu excepţia mijloacelor folosite pentru transportul internaţional
de pasageri şi mărfuri, containere.
7. Eludare a controlului vamal înseamnă trecerea frontierei vamale (intrarea sau ieşirea din ţară) prin
alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Controlul vamal constă în efectuarea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de verificare a
mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea evidenţelor financiar-contabile şi a altor
înscrisuri ale titularilor de operaţiuni, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor
mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative (solicitarea
comunicării de către persoane a informaţiilor respective), alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura
respectarea reglementărilor vamale şi a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală.
Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă nu interesează locul prin care a fost eludat controlul vamal, ci
împrejurarea că acele mărfuri sau alte bunuri nu sunt prezentate la biroul (punctul) vamal pentru efectuarea
controlului vamal mai înainte de scoaterea din ţară sau, după caz, imediat după introducerea în ţară a
acestora.
8. Prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop se are în vedere folosirea
ascunzişurilor, locurilor neobservate în mod liber la efectuarea controlului vamal nedestinate pentru aşa
ceva, însă în care sunt depozitate (aranjate) bunurile; locuri ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor
personale (inclusiv fabricate special), precum şi trecerea mărfurilor şi a altor valori cu mijloace reutilate
sau acomodate drept ascunziş, sau prin atribuirea unor bunuri forma altor bunuri.
9. Potrivit art.173 CV, mărfurile şi mijloacele de transport care trec frontiera vamală, mărfurile şi
mijloacele de transport al căror regim vamal se modifică, alte mărfuri şi mijloace de transport în cazurile
prevăzute de legislaţie sunt declarate organului vamal.
Declararea mărfurilor, obiectelor sau a altor valori se face în scris sau oral, prin mijloace electronice
sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţia vamală. (Regulamentul privind reglementarea valutară pe
teritoriul RM, aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al BNM din 13.01.1994 cu modificările
ulterioare stipulează prevederile ce se referă la declararea obligatorie a valutei naţionale ori străine,
deţinută de persoană la trecerea frontierei vamale.)
Din momentul primirii declaraţiei vamale de către organul vamal, declaraţia devine act juridic.
Organul vamal nu are dreptul să respingă declaraţia vamală, însă până la verificarea ei, până la controlul
mărfurilor şi al mijloacelor de transport declaraţia vamală poate fi modificată, completată sau retrasă de
declarant cu permisiunea organului vamal.
10. Folosirea frauduloasă a documentelor are loc atunci când documentele vamale ori comerciale
folosite la trecerea frontierei vamale sunt falsificate, în conţinutul lor adevărul este denaturat sau conţinutul
documentului este neadevărat. Esenţial este ca aceste documente (unul sau mai multe) să fie întrebuinţate
efectiv la trecerea frontierei vamale.
Întrebuinţarea la trecerea frontierei vamale a unuia sau a mai multor documente care se referă la alte
mărfuri sau bunuri este un semn că avem de a face cu documente frauduloase. Folosirea înseamnă
prezentarea, înfăţişarea documentului vamal ca mijloc adevărat, respectiv ca dovadă privind anumite
mărfuri sau bunuri, supuse controlului autorităţilor vamale, fie la punctele (birourile) de control pentru
trecerea frontierei vamale, fie la birourile vamale din interiorul ţării.
Conform art.190 CV, mijloacele de transport, încăperile şi alte spaţii în care se află sau se pot afla
mărfuri şi mijloace de transport supuse controlului vamal urmează să fie identificate de către organul
vamal. Mijloace de identificare vamală se consideră plombe, sigilii, ştampile, marcaje, semne de
identificare, prin prelevarea de probe şi mostre, prin descrierea mărfurilor şi mijloacelor de transport, prin
desenarea planului, fotografiere, precum şi prin alte mijloace de identificare.
Mijloacele de identificare vamală pot fi schimbate sau nimicite numai de organul vamal sau cu
autorizaţia lui.
11. Nedeclarare a mărfurilor este neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor exacte despre aceste
mărfuri, obiecte sau alte valori. Declararea are loc prin întocmirea declaraţiei vamale şi se depune
organului vamal împreună cu alte documente necesare vămuirii.
Prin declarare neautentică se înţelege prezentarea documentului care în realitate este autentic, însă în
care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii, ori documentul păstrează elementele şi indicii
originalului (se execută pe formular oficial, conţine numele şi posturile persoanelor împuternicite să-l
semneze ş.a.m.d.), însă informaţiile introduse în el (textul, datele numerice) sunt false. (HP CSJ nr.19 din
10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi
contravenţiile administrative vamale p.6.)
Alte documente de trecere a frontierei vamale necesare pentru controlul vamal sunt documentele
bancare, de provenienţă, de calitate, drepturi de import-export, licenţe, autorizaţii, procuri etc.
12. Semnele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii de contrabandă prevăzute de alin.1 sunt
caracteristice şi pentru alin.25 art.248 CP.
13. Infracţiunea de contrabandă prevăzută de alin.1 al normei penale se consideră săvârşită dacă
valoarea mărfurilor, obiectelor ori a altor valori ce se trec peste frontiera vamală depăşeşte suma de 500
unităţi convenţionale. Trecerea ilegală peste frontieră a mărfurilor până la această sumă se consideră
contravenţie vamală şi răspunderea survine în conformitate cu normele CCA.
Noţiunea de proporţii mari nu se referă la semnele calificative ale infracţiunii de contrabandă
prevăzute de alin.2, 3 şi 4 ale articolului comentat.
Valoarea mărfurilor urmează să fie determinată ţinându-se seama de preţurile vamale ale acestora în
conformitate cu Legea RM Cu privire la tariful vamal.
14. Infracţiunea de contrabandă se consideră consumată dacă mărfurile, obiectele şi alte valori au
trecut frontiera vamală a RM .
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii de contrabandă a atins vârsta de 16 ani.
Subiecţi ai infracţiunii de contrabandă pot fi şi persoane juridice care desfăşoară activitate de
întreprinzător dacă corespund uneia din condiţiile stipulate în alin.3 art.21 CP.
16. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu se cere, ca o
condiţie a conţinutului constitutiv al infracţiunii, existenţa vreunui scop sau mobil. Acestea pot fi însă luate
în consideraţie la individualizarea pedepsei.
17. Alin.5 stipulează formele calificative ale infracţiunii de contrabandă.
Faptele prevăzute la alin.1, 2, 3 şi 4 săvârşite de două sau mai multe ori, pentru care persoana
vinovată nu a fost pedepsită şi nu au expirat termenele de tragere la răspundere penală, se consideră
contrabandă săvârşită în mod repetat.
18. Săvârşirea contrabandei de către două sau mai multe persoane există atunci când acestea s-au
înţeles în prealabil cu privire la activitatea de contrabandă. Participaţia este posibilă şi, în funcţie de gradul
de coordonare a rolurilor participanţilor, se manifestă prin forma participaţiei simple ori complexe. În cazul
săvârşirii contrabandei de către un grup criminal organizat ori de către o organizaţie criminală, calificarea
se efectuează cu trimitere şi la art.46, 47 ale prezentului cod.
19. Săvârşirea contrabandei de către o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de situaţia de
serviciu, presupune acţiunile unei persoane ce abuzează de putere sau de situaţia sa de serviciu în scopul
săvârşirii contrabandei. Persoane cu funcţii de răspundere sunt:
- persoanele care exercită funcţii de control la frontiera republicii;
- persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală;
- persoanele care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea frontierei;
- persoanele care se bucură de facilităţi vamale în conformitate cu legislaţia în vigoare (p.11 HP CSJ
din 10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi
contravenţiile administrative vamale).
20. Prin contrabandă săvârşită în proporţii deosebit de mari se consideră trecerea ilegală peste
frontiera vamală a mărfurilor, obiectelor şi altor valori al căror cost exprimat în bani depăşeşte 1500 de
unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.
Articolul 249. ESCHIVAREA DE LA ACHITAREA PLĂŢILOR VAMALE
(1) Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.
1. Obiect al infracţiunii sunt relaţiile ce se formează la importul şi exportul de mărfuri (bunuri), iar
răspunderea penală este instituită în scopul ocrotirii speciale a operaţiunilor de vămuire a bunurilor,
protecţiei producătorilor de mărfuri autohtoni, precum şi al creării condiţiilor favorabile pentru integrarea
economiei RM în economia mondială.
2. Latura obiectivă include acţiunile de eschivare a persoanelor (fizice ori juridice), care trec peste
frontiera vamală mărfuri ale proprietarilor, deţinătorilor de mărfuri şi ale altor persoane prevăzute de CV,
de la achitarea plăţilor vamale stabilite de legislaţie.
Plăţi vamale (denumite şi drepturi de import ori de export) se consideră, în conformitate cu art.117
CV, plăţile care se percep (se achită) în cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a RM, precum şi în
alte cazuri prevăzute de legislaţie:
a) taxa vamală;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) taxa pentru proceduri vamale;
e) taxa pentru eliberarea licenţei ori taxa pentru actualizarea valabilităţii licenţei;
f) taxa pentru participare la licitaţia vamală.
Taxă vamală este o plată obligatorie percepută de autoritatea vamală la introducerea sau scoaterea
mărfurilor de pe teritoriul vamal.
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii
mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul RM, precum şi a unei părţi
din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în RM.
Procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii
vamale. Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sunt prevăzute de anexa nr.2 la Legea cu privire
la tariful vamal. Printre acestea sunt taxe pentru vămuirea mărfurilor şi a altor obiecte, taxe la eliberarea
adeverinţelor pentru înregistrarea mijlocului de transport; taxe pentru păstrarea mărfurilor şi a altor obiecte
la depoziţiile vamale ori păstrarea lor în vamă; taxe pentru eliberarea repetată a certificatului de declarant
vamal; taxe pentru corectarea valorii în vamă a mărfurilor etc.
Ordinea de calculare a taxei vamale este prevăzută de Legea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII
din 20.11.1997 (MO, 1998, nr.40-41 cu modificările şi completările ulterioare. MO, 2000, nr.169, MO,
nr.115, 116).
Plăţile vamale se percep până la/ori o dată cu depunerea declaraţiei vamale. Modul de plată, precum
şi cazurile de prelungire ori eşalonare a termenului de plată a drepturilor de import şi de export, este
reglementat de art.125, 126 CV.
3. Eschivarea reprezintă acţiunea (inacţiunea) de sustragere de la o obligaţiune prevăzută de lege.
Eschivarea de la prestarea plăţilor vamale poate avea loc prin ascunderea mărfurilor şi a altor bunuri
transferate, prin micşorarea preţului, prin violarea informaţiei referitoare la apartenenţă ori destinaţie; prin
neachitarea deplină ori parţială a plăţilor vamale deja stabilite de organul vamal. Infracţiunea de eschivare
de la achitarea plăţilor vamale poate fi săvârşită şi prin circumstanţele prevăzute de alin.1 art.248 al
prezentului cod. În funcţie de aceste circumstanţe acţiunile făptuitorului se consideră concurs de
infracţiuni.
4. Vorbim despre proporţii mari şi atunci când suma plăţilor vamale de la achitarea cărora se
eschivează persoana depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii
şi despre proporţii deosebit de mari - când suma depăşeşte 1500 unităţi convenţionale de amendă.
5. Subiect al infracţiunii de eschivare de la achitarea plăţilor vamale poate fi orice persoană fizică
responsabilă, obligată să achite plăţile vamale, care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani,
precum şi persoana juridică care corespunde prevederilor art.21 din prezentul cod.
6. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte exclusiv sub forma intenţiei directe. Făptuitorul
prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte tocmai producerea rezultatului de a evita achitarea plăţilor
vamale. El nu numai că prevede şi urmăreşte producerea rezultatului, dar acţionează în scopul de a obţine
venit prin neachitarea plăţilor vamale.
7. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari se consideră fapta săvârşită repetat,
dacă anterior persoana, la trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor, prin diferite moduri s-a eschivat de
la achitarea plăţilor vamale respective şi pentru această faptă nu a fost condamnată şi nu a expirat termenul
de prescripţie.
8. Infracţiunea prevăzută de alin.2 lit.b) art.249 din prezentul cod (săvârşită de două sau mai multe
persoane) este pasibilă prin toate formele participaţiei penale (a se vedea comentariul de la art.44, 45).
Articolul 250. TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU COMERCIALIZAREA
MĂRFURILOR SUPUSE ACCIZELOR, FĂRĂ MARCAREA LOR CU TIMBRE DE CONTROL
SAU TIMBRE DE ACCIZ
(1) Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu
timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) marcarea cu alte timbre decât cele de modelul stabilit;
b) cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.250 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii - a se vedea art.244 CP. Ca obiect material pot apărea mărfurile
supuse accizelor în mod obligatoriu.
Noţiunea de mărfuri include orice bunuri care sunt supuse accizelor.
2. A transporta înseamnă deplasarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de
control sau timbre de acciz.
A păstra presupune ţinerea bunului la un loc sigur, păzit cu grijă, ţinerea în bună stare, în posesiunea
sa.
A comercializa ar însemna acţiunea de a pune o marfă, un bun etc. în comerţ, a face să devină obiect
de comerţ.
3. Accizul este un impozit general de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum, precum şi pentru
activitatea în domeniul jocurilor de noroc. Obiectul impunerii îl constituie mărfurile supuse accizelor şi
licenţele pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc. În RM actul normativ de bază care prevede
aplicarea accizului este CFisc. (Titlul IV). Plătitori ai acestui impozit sunt persoanele fizice şi juridice care
prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor pe teritoriul RM, cei care importă unele mărfuri supuse
accizelor, conform prevederilor CFisc (Titlul IV), precum şi cei care desfăşoară activitate în domeniul
jocurilor de noroc.
4. Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile, alte băuturi spirtoase, vinurile din struguri,
din fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile (coniacurile),
articolele din tutun, comercializate pe teritoriul RM sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei,
precum şi mărfurile supuse accizelor procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul RM care
nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea
se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul
mărfurilor fabricate pe teritoriul RM - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de
acciz. Modul de procurare şi utilizare a timbrelor de acciz este stabilit de către SFS. Nu sunt marcate
obligatoriu cu timbru de acciz vinurile spumoase, divinurile (coniacurile) în sticle de suvenire, cu
capacitatea de până la 0.25; 1.5; 3 litri şi 6 litri, precum şi mărfurile supuse accizelor fabricate pe teritoriul
RM şi expediate de către producător pentru export.
5. Potrivit Instrucţiunii Provizorii cu privire la modul de realizare a Timbrelor de accize, marcarea
cu ele a unor mărfuri importate supuse accizelor şi vărsarea în buget a mijloacelor băneşti obţinute de la
realizarea lor (Hotărârea MF nr.09-6-03-22 din 01 august 1995 - MO nr.51-52/14 din 14 septembrie
1995), timbrul de accize este un simbol de plată şi reprezintă un articol special confecţionat din hârtie, pe
care este indicată denumirea grupului de mărfuri supuse accizelor şi valoarea lui ce corespunde mărimii
taxei accizelor. Marcarea unor mărfuri supuse accizelor prin Timbre de accize prezintă o formă de plată
reală a accizelor pentru unele mărfuri importate supuse accizelor. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu
Timbre de accize se efectuează până la momentul comercializării lor pe teritoriul RM. Comercializarea
acestor mărfuri fără a fi marcate, precum şi primirea lor de la comitent în mod nemarcat pentru vânzare
prin comerţul de comision, pe teritoriul RM sunt interzise. Marcarea se efectuează prin lipirea Timbrelor
de accize pe mărfurile supuse marcării în locurile destinate desfacerii pachetului în aşa mod, ca la desfacere
să fie garantată deteriorarea mărcii.
6. Consecinţa prejudiciabilă este exprimată prin cauzarea unor daune în proporţii mari (art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi consecinţa prejudiciabilă este un semn
obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul pot fi
diferite, în anumite situaţii prevalând cele cu caracter material.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani cât şi
cea juridică (art.21CP).
10. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu alte timbre decât cele de modelul stabilit presupune
situaţia în care timbrele de acciz nu corespund celor legale. Nu are importanţă faptul dacă acestea sunt
falsificate sau cu termenul expirat etc.
11. Despre daune în proporţii deosebit de mari a se vedea art.126 CP.
Articolul 251. ÎNSUŞIREA, ÎNSTRĂINAREA, SUBSTITUIREA SAU TĂINUIREA
BUNURILOR GAJATE, SECHESTRATE SAU CONFISCATE
Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate ori
utilizarea lor în alte scopuri, săvârşită de o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste bunuri sau care
era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.251 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare a
bunurilor gajate şi a celor care sunt sechestrate şi confiscate. Ca obiect material apar bunurile materiale
gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.
2. Prin însuşire înţelegem a pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-şi apropia.
Înstrăinarea presupune transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a bunului - către altă persoană.
Substituirea înseamnă înlocuirea bunului cu un alt bun.
Prin tăinuire înţelegem acţiunea de a nu lăsa să se ştie, să se afle; a ascunde; a acoperi.
Utilizarea presupune întrebuinţarea bunului, folosirea acestuia.
3. Potrivit art.203 CPP, punerea sub sechestru a bunurilor, adică a obiectelor cu o valoare materială,
inclusiv a conturilor şi depozitelor bancare, este o măsură procesuală de constrângere, care constă în
inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele, iar în
cazurile necesare - de a se folosi de aceste bunuri. După punerea sub sechestru a conturilor şi a depozitelor
bancare sunt încetate orice operaţiuni în privinţa lor. Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică în scopul
asigurării restituirii prejudiciului cauzat prin infracţiune, acţiunii civile şi a eventualei confiscări a
bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiune. Baza juridică a sechestrării bunurilor o constituie
art.203-210, 133-134 CPP.
4. Legea penală (art.106 alin.1 CP) defineşte confiscarea specială ca fiind trecerea, forţată şi gratuită,
în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. În ceea
ce priveşte nemijlocit lucrurile supuse confiscării speciale sunt prevăzute în art.106 alin.2 CP.
5. Potrivit Legii cu privire la gaj nr.449-XV din 30 iulie 2001 (MO nr.120/863 din 2 octombrie
2001), gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări bunul gajat având prioritate
faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate. Debitorul gajist nu are dreptul
să transmită obiectul gajului în arendă sau în folosinţă gratuită dacă contractul nu prevede aceasta. Gajarea
unui bun gajat se admite dacă nu este interzisă prin contractele de gaj precedente. În cazul înstrăinării - de
către debitorul gajist sau de către terţul deţinător - a bunului gajat, gajul nu se stinge. Dacă intenţionează să
vândă bunul gajat, debitorul gajist trebuie să obţină acordul prealabil al creditorului gajist. Terţul căruia i s-
a încălcat un drept sau care are un interes legitim poate contesta în instanţă judecătorească valabilitatea
gajului sau urmărirea bunului gajat.
6. Însuşirea bunului presupune o formă specială a incriminării prevăzute de art.191 CP. Concurenţa
dintre ele se limitează la specificul obiectului material al infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este formulată de către legiuitor ca fiind una formală, momentul
consumării fiind legat de determinarea săvârşirii faptei prejudiciabile prevăzute expres de legea penală.
8. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin existenţa obligatorie a vinovăţiei în forma
intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi nu au importanţă la calificarea infracţiunii,
având rol numai la individualizarea răspunderii şi a pedepsei penale.
9. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană căreia i-au fost încredinţate bunurile gajate,
sechestrate sau confiscate ori care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor. Ca subiect poate
apărea şi persoana juridică care practică activitatea de întreprinzător în anumite situaţii prevăzute expres de
legea penală în vigoare (art.21 alin.2, 3 CP Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară
activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită (art.21
alin.4 CP).
10. Contrazicerile parţiale apărute între unele reglementări cu caracter internaţional şi legea penală
naţională referitoare la incriminarea acestor fapte determină în consecinţă lipsa aplicaţiunii parţiale a
acestor dispoziţii. CEDO prevede în mod expres că drept rezultat al încălcării contractelor civile nu poate fi
aplicată o pedeapsă privativă de libertate. În cazul încălcării contractelor de gaj însă legea penală prescrie
închisoare de la 3 până la 7 ani.
Articolul 252. INSOLVABILITATEA INTENŢIONATĂ
(1) Insolvabilitatea intenţionată care a cauzat creditorului daune în proporţii mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) de două sau mai multe persoane;
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 2 la 5 ani.
1. Obiectul nemijlocit de bază sunt relaţiile sociale care apără activitatea legală de antreprenoriat şi
care determină asigurarea intereselor legitime ale creditorilor. Obiectul nemijlocit facultativ îl constituie
relaţiile sociale care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor. Obiectul material se compune din
bunurile materiale, obligaţiunile patrimoniale, documentele care conţin date (informaţii) vizând bunurile
debitorului, locurile aflării acestora sau altă informaţie despre aceste bunuri; documentele contabile, actele
ce reflectă activitatea economică a antreprenorului individual sau a organizaţiei.
2. În baza Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO nr.139-140/1082 din 15
noiembrie 2001), prin insolvabilitate se are în vedere situaţia financiară a debitorului caracterizată prin
incapacitatea de a-şi onora obligaţiunile de plată. Nu orice neachitare a datoriilor înseamnă insolvabilitate,
ci numai aceea care apare în cazul incapacităţii economico-financiare a debitorului, urmată de pretenţiile
înaintate de către creditori. Anume aceste situaţii determină adresarea în instanţă pentru intentarea
procesului de insolvabilitate.
3. Instanţa examinează din oficiu toate circumstanţele relevante pentru procesul de insolvabilitate.
Conform art.22 al Legii insolvabilităţii, temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate este
incapacitatea de plată a debitorului.
Incapacitatea de plată presupune situaţia debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-şi
executa obligaţiunile pecuniare scadente, inclusiv cele fiscale.
Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate este supraîndatorarea debitorului, în
cazul în care debitorul reclamat este o persoană responsabilă de creanţele creditorului în limita
patrimoniului ei.
Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza cererii de intentare a procesului de
insolvabilitate depusă de către debitor, creditor şi alte persoane.
4. În cazul insolvabilităţii debitorului din vina fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organelor
executive sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori pot
influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia poartă răspundere subsidiară
faţă de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanţelor
creditorilor. În toate cazurile de intentare a procesului de insolvabilitate sau de respingere a cererii
introductive din cauza insuficienţei masei debitoare, instanţa de judecată transmite toate documentele
organelor procuraturii spre a fi examinate sub aspectul existenţei de motive (fapte) ce ar putea antrena
urmărirea penală a debitorului sau a membrilor organelor de conducere ale acestuia.
5. Elementul material poate fi descris prin crearea sau exagerarea intenţionată a insolvabilităţii
debitorului, gestionarea intenţionat incompetentă a afacerilor. Ca modalităţi faptice pot fi: încheierea unor
tranzacţii evident neconvenabile, care nu corespund unei practici normale; luarea asupra sa din punct de
vedere economic neîntemeiat a unor datorii străine; micşorarea activelor; folosirea bunurilor sau creditelor
debitorului în interes personal; desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea
cheltuielilor; procurarea de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate; dispunerea continuării unei activităţi
a debitorului care duce în mod vădit debitorul la incapacitatea de plată etc. Este cazul determinării
obligatorii pentru incriminarea faptei în baza art.252 CP a existenţei reale a incapacităţii de plată a
debitorului.
6. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor (art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un semn
obligatoriu al aspectului obiectiv al infracţiunii.
8. Componenţa de infracţiune este materială, infracţiunea considerându-se consumată din momentul
cauzării unor daune în proporţii mari creditorilor.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Motivele pot fi diferite,
în unele cazuri importanţă pentru calificare având cele personale sau interesele altor persoane.
Prin interese personale sau interese ale altor persoane se înţelege căpătarea unor privilegii
patrimoniale, crearea condiţiilor favorabile pentru refuzul de a achita plăţile fiscale, lichidarea vreunui
concurent, trecerea la o funcţie mai bună etc.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai persoana fizică responsabilă, de la vârsta de 16 ani, care este
descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere a debitorului sau
proprietarul debitorului.
11. Incriminarea faptei în baza art.252 alin.2 lit.a) CP are loc în cazul săvârşirii faptei prin participaţie
simplă (art.44 CP).
12. Daune în proporţii deosebit de mari sunt acelea care valorează mai mult de 1.500 unităţi
convenţionale.
Articolul 253. INSOLVABILITATEA FICTIVĂ
(1) Insolvabilitatea fictivă care a cauzat creditorului daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) de două sau mai multe persoane;
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 2 la 5 ani.
1. Despre obiectul nemijlocit al infracţiunii a se vedea comentariul la art.252 CP.
2. În baza art.27 alin. al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO nr.139-
140/1082 din 15 noiembrie 2001), dacă debitorul depune cererea introductivă în cazul în care el dispune de
posibilităţi reale de a satisface integral creanţele creditorilor, debitorul poartă răspundere pentru
prejudiciile cauzate creditorilor prin depunerea cererii în cauză. Cu alte cuvinte, declararea intenţionat falsă
a incapacităţii de plată a debitorului, realizată în conformitate cu legea, dar în baza unei informaţii false,
determină existenţa unei insolvabilităţi fictive.
3. Delimitarea infracţiunii prevăzute varianta-tip a art.252 alin.1 CP de cea stipulată în art.253 alin.1
CP rezidă doar într-un singur semn de evaluare a modalităţii normative. Adică în cazul insolvabilităţii
intenţionate (art.252 CP) incapacitatea de plată a debitorului (în special, supraîndatorarea debitorului, în
cazul în care debitorul reclamat este o persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limitele
patrimoniului ei) este reală, dar existenţa acesteia este condiţionată de anumite încălcări comise de către
unii subiecţi speciali, pe când în cazul insolvabilităţii fictive (art.253 CP), deşi procedura de intentare a
procesului de insolvabilitate este legală, informaţia înaintată pentru intentarea acestui proces este falsă.
4. Declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată într-o formă şi procedură neprevăzute de lege
poate constitui, după caz, conţinutul normativ al incriminării prevăzute de art.190 CP - escrocheria.
5. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor (art.126 CP).
6. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un semn
obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este atribuită la una materială, adică infracţiunea se consideră consumată
din momentul cauzării creditorului daune în proporţii mari.
8. Latura subiectivă a infracţiunii poate să se manifeste prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
Scopul infracţiunii, deşi în mod normativ nu este prevăzut, faptic ar putea fi: inducerea în eroare (pentru
amânarea şi/sau eşalonarea plăţilor cuvenite creditorilor, obţinerea de reduceri la datorii).
9. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care este descrisă
prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere a debitorului şi/sau
proprietarul debitorului.
10. Pentru semnele accidentale prevăzute de art.253 alin.2 CP sunt valabile comentariile la art.252
CP.
Articolul 254. COMERCIALIZAREA MĂRFURILOR DE PROASTĂ CALITATE SAU
NECORESPUNZĂTOARE STANDARDELOR
Comercializarea cu bună-ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor, dacă aceasta a condus la îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei,
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.
1. Obiectul infracţiunii sunt relaţiile sociale ce apar în procesul comercializării mărfurilor şi în special
cele referitoare la sănătatea publică a cărei ocrotire implică asigurarea şi respectarea cerinţelor de calitate şi
a standardelor stabilite.
Termenul mărfuri e o noţiune largă şi în acest sens el înseamnă orice bunuri destinate sau introduse în
circuitul comercial.
2. Latura obiectivă a infracţiunii sub aspectul elementului material presupune acţiunea de
comercializare (vânzare) a mărfurilor despre care făptuitorul cunoaşte cu certitudine că sunt de proastă
calitate sau că nu corespund standardelor ce reglementează calitatea acestora.
3. Comercializare înseamnă acţiunea de a pune în vânzare, de a face ca mărfurile să devină obiect de
comerţ (schimb de mărfuri sau de produse prin vânzare şi cumpărare). Un element obligatoriu al
infracţiunii este ca mărfurile sau bunul concret să fie vândute cumpărătorului şi să fie de proastă calitate
sau să nu corespundă standardului respectiv.
Referitor la calitate art.6 al legii privind protecţia consumatorului din 25.05.1993 (publicată în MO,
nr.10, 1999) stipulează că mărfurile (produsele) comercializate trebuie să corespundă documentaţiei
tehnice normative în vigoare, iar în cazul în care baza documentară lipseşte - ele trebuie să corespundă
modelelor de mărfuri (produse) ori caracteristicilor acestora. În acest sens în actele organelor de urmărire
penală privind învinuirea persoanei de săvârşirea infracţiunii, precum şi în sentinţa instanţei de judecată,
trebuie să se facă trimitere la actele tehnico-normative (standarde) respective.
4. Prin mărfuri de proastă calitate se înţeleg mărfuri (produse) falsificate, a căror calitate este
denaturată prin amestec cu substanţe de valoare şi calitate inferioară şi care, drept urmare, devin calitativ
inferioare celor originale (de exemplu, în smântână se pune lapte, în vin - apă, în unt - untură).
Comercializarea mărfurilor de proastă calitate poate avea loc şi prin substituirea mărfurilor sau
produselor, prin înlocuirea unei mărfi sau a unui produs cu altul de calitate inferioară, adică în prezentarea
sau livrarea unei mărfi de calitate inferioară drept una de calitate superioară (vinderea cărnii de calitatea a
II-a drept carne de calitatea I sau înlocuirea unor produse noi cu altele deja folosite). Comercializarea
mărfii de proastă calitate poate avea loc şi în cazul vânzării acesteia după expirarea termenului de garanţie
sau de valabilitate.
5. Standardizarea este un factor important care influenţează întreaga economie naţională şi sănătatea
oamenilor, protecţia mediului şi constituie o prerogativă a statului. Administrarea şi coordonarea activităţii
de standardizare, cooperarea cu ministerele, departamentele, comitetele tehnice de standardizare şi agenţii
economici se efectuează de către Departamentul Standardizare şi Metrologie în conformitate cu Legea cu
privire la standardizare din 22.09.1995 nr.590-XIII cu modificările ulterioare (MO, nr.11-12, 1996).
Mărfurile puse spre comercializare trebuie să corespundă în mod obligatoriu standardului stabilit
(standardului naţional, regional, internaţional, standardului naţional al statului de unde provine marfa,
standardului de firmă) ori prescripţiilor tehnice. Nu se permite comercializarea mărfurilor ce nu conţin
informaţia despre certificarea (marcarea) acesteia potrivit standardului respectiv.
6. Un element obligatoriu al existenţei infracţiunii este survenirea în urma comercializării cu bună-
ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate ori necorespunzătoare standardelor a îmbolnăvirii grave sau a
decesului persoanei. Sub persoană se are în vedere nu neapărat persoana concretă ce a procurat marfa
(produsul) respectiv, ci şi alte persoane ce le-au folosit ori consumat şi la care au survenit urmările
prevăzute de norma penală. Infracţiunea se consideră consumată când s-a produs rezultatul prevăzut de
textul normei penale. În situaţia în care îmbolnăvirea gravă ori decesul persoanei nu a avut loc, lipseşte
legătura de cauzalitate şi nu există infracţiune, însă este posibilă răspunderea în ordine administrativă ori
civilă, în conformitate cu Legea privind protecţia consumatorului.
7. Latura subiectivă. În latura privitoare la comercializarea mărfurilor (produselor) de proastă calitate
sau necorespunzătoare standardelor infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, deoarece subiectul
efectuează această activitate cunoscând cu certitudine ce fel de mărfuri comercializează. Referitor la
urmările survenite - îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei - forma vinovăţiei este din imprudenţă.
În cazul decesului a două sau mai multor persoane acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate prin
concurs şi cu infracţiunea prevăzută de alin.2 art.149 CP .
8. Subiectul. Infracţiunea de comercializare a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor poate fi comisă de orice persoană responsabilă care a atins vârsta de 16 ani şi care corespunde
cerinţelor prevăzute de dispoziţia normei penale, care nu stabileşte pentru făptuitor o anumită calitate.
Articolul 255. ÎNŞELAREA CLIENŢILOR
(1) Depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile
sociale şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la socoteală sau altă inducere în eroare a clienţilor,
săvârşite în proporţii esenţiale sau considerabile,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) în proporţii mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul infracţiunii de înşelare a clienţilor îl constituie relaţiile sociale din domeniul comerţului,
politicii preţurilor în condiţiile funcţionării liberei concurenţe în privinţa circulaţiei mărfurilor şi serviciilor,
precum şi relaţiile sociale referitoare la ocrotirea intereselor economice şi patrimoniale ale persoanelor
fizice sau juridice, interese prejudiciate într-un mod sau altul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în săvârşirea acţiunilor în procesul cărora partea care
comercializează marfa ori acordă serviciul prin înşelăciune depăşeşte preţurile ori tarifele stabilite.
Din conţinutul dispoziţiei rezultă că fapta de depăşire a preţurilor se realizează atunci când mărfurile
se comercializează cu amănuntul din punctele special amenajate ori destinate pentru o asemenea activitate.
3. Preţuri stabilite. Preţul mărfii sau al serviciului se stabileşte de către agentul economic cu
respectarea principiului dezvoltării libere a activităţii de antreprenor şi al concurenţei. Potrivit art.34 al
Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din 23.02.1996 (MO, nr.31, 1996) statul, referitor la
reglementarea activităţii comerciale, stabileşte plafoanele (de regulă, maximale) la unele categorii de
mărfuri, şi anume la cele prevăzute de legislaţie. Organe ale reglementării de către stat a comerţului şi
pieţei de consum sunt Departamentul Comerţului, Ministerul Economiei, precum şi autorităţile
administraţiei publice locale în limitele competenţei lor.
Prin comerţ cu amănuntul se înţelege comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către
consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către întreprinderile, instituţiile şi
organizaţiile din sfera socială pentru consum direct.
4. Depăşirea preţurilor stabilite (ori a tarifelor) constă în comercializarea mărfurilor, acordarea
serviciilor sociale, comunale, la un preţ mai înalt. Deşi cumpărătorul primeşte cantitatea de marfă ori
serviciul solicitat, el cheltuieşte la achitare o sumă mai mare decât suma care se cuvenea.
5. Înşelarea, ca element al laturii obiective, este acţiunea de inducere în eroare a persoanei. Înşelarea
la socoteală a clientului înseamnă solicitarea şi primirea de către făptuitor a sumei de bani în plus faţă de
cea necesară pentru achitare, calcularea conştient greşită a costului mărfii (serviciului) în sensul majorării
sumei, neachitarea restului sumei şi alte asemenea acţiuni.
6. Prin altă inducere în eroare a clienţilor se înţeleg acţiuni de înşelare prin folosirea instrumentelor
de măsurat inexacte la greutate, întindere, la volum, suprafaţă etc. (ca metrul, litrul, cântarul şi unităţile de
greutate auxiliare). Pentru existenţa infracţiunii nu interesează din ce cauză a devenit inexact instrumentul
de măsurat: din cauza intervenţiei făptuitorului sau a altor împrejurări. Esenţial este că făptuitorul, folosind
instrumentul inexact, îl prezintă ca instrument exact şi corespunzător normelor, instrucţiunilor respective.
O altă modalitate de inducere în eroare a clienţilor poate avea loc prin folosirea frauduloasă a
instrumentului de măsurat exact. Prin diferite metode, mijloace sau manopere frauduloase, infractorul face
ca activitatea de măsurare să nu fie exactă (vânzătorul de stofe mânuieşte incorect un metru exact,
barmenul, folosind un pahar exact gradat, dă clienţilor băuturi cu lipsă la măsurătoare).
Inducere în eroare a clienţilor se consideră şi alte acţiuni infracţionale îndreptate spre primirea
sumelor ce depăşesc preţurile la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor.
7. Infracţiunea de înşelare a clienţilor există dacă făptuitorul, drept consecinţă a măririi preţurilor,
tarifelor stabilite la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor sociale, comunale, a obţinut (ori
urma să obţină) un venit nu mai mic decât cel considerat ca proporţii esenţiale (a se vedea comentariul la
art.126 CP ).
8. Alin.2 art.255 stabileşte forme agravante de înşelare a clienţilor:
a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 din prezentul cod);
b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la art.art.44-45 din prezentul cod);
c) înşelare a clienţilor în proporţii mari avem în cazul în care - ca urmare a depăşirii preţurilor ori
tarifelor stabilite - sumele obţinute ilicit depăşesc 500 unităţi convenţionale de amendă la momentul
săvârşirii infracţiunii.
9. Subiect al infracţiunii de înşelare a clienţilor poate fi orice persoană responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani, împuternicită a comercializa mărfuri cu amănuntul ori a acorda servicii sociale, comunale
populaţiei.
10. Latura subiectivă. Infracţiunea de înşelare a clienţilor se comite întotdeauna cu intenţie directă.
Făptuitorul, săvârşind acţiunile prevăzute în dispoziţia normei penale, ştie cu certitudine că înşeală pe
client pentru a obţine un folos suplimentar.
Articolul 256. PRIMIREA UNEI REMUNERAŢII ILICITE PENTRU ÎNDEPLINIREA
LUCRĂRILOR LEGATE DE DESERVIREA POPULAŢIEI
(1) Primirea, prin extorcare, de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o întreprindere,
instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea unor
servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale
sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiunile de serviciu ale acestui lucrător,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) în proporţii mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
1. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea normală a
întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, ce efectuează lucrări ori
prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservicii sociale, comunale,
medicale sau de altă natură, precum şi comportamentul corect şi cinstit al lucrătorilor (angajaţilor) ce nu
deţin funcţii de răspundere la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Fapta este pedepsită deoarece
îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu trebuie să fie urmată de primirea unei remunerări necuvenite.
2. Latura obiectivă constă în primirea prin estorcare de către lucrătorul (angajatul) unei persoane
juridice care efectuează lucrări ori prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului,
deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, a unei remunerări necuvenite pentru îndeplinirea
unei lucrări ori acordarea unor servicii pe care acesta era obligat să le execute în virtutea funcţiilor sale de
serviciu.
Primirea înseamnă luarea în posesie a banilor sau a altor bunuri în plus faţă de costul lucrării
efectuate ori al serviciului prestat, ori - mai ales - când acesta este gratuit. Ca să constituie infracţiune,
primirea banilor sau a altor bunuri trebuie să fie rezultatul estorcării lor de către lucrătorul obligat prin
funcţia deţinută să îndeplinească lucrul ori să presteze serviciul respectiv.
3. Ca acţiuni de estorcare prevăzute de art.256 CP urmează să fie considerată cererea lucrătorului de
a i se oferi (acorda) o remuneraţie suplimentară cu condiţia că numai în acest caz el va îndeplini lucrul sau
va presta serviciul respectiv, precum şi acţiunile acestuia de punere intenţionată a solicitantului în situaţia
de a-i oferi o remuneraţie suplimentară. Infracţiunea are loc atunci când remuneraţia a fost obţinută prin
estorcarea ei. Oferirea din proprie iniţiativă şi benevol lucrătorului, ce a executat lucrul ori a prestat
serviciul, a sumei de bani ori a cadoului ca semn de mulţumire pentru calitatea sau operativitatea
serviciului acordat nu poate fi considerată remuneraţie ilicită.
4. Potrivit dispoziţiei art.256 CP, răspunderii penale sunt supuşi lucrătorii care nu deţin funcţii de
răspundere în întreprinderi, instituţii sau organizaţii cu statut de persoane juridice şi care sunt obligaţi să
îndeplinească, conform funcţiilor, lucrări sau să presteze servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice,
transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură. În acest sens se are în vedere că
lucrătorul (angajatul) are încheiat contract de muncă şi în sarcina lui sunt puse obligaţiuni concrete pentru
îndeplinirea cărora este remunerat în modul prevăzut de lege ori de contract.
Primirea remuneraţiei ilicite nu este condiţionată de timpul când s-a realizat, până ori după
îndeplinirea lucrării ori prestării serviciului respectiv.
5. Primirea unei remuneraţii ilicite se consideră săvârşită în mod repetat atunci când faptele prevăzute
la alin.1 art.256 CP au avut loc de două sau de mai multe ori, cu condiţia neexpirării termenului de
prescripţie pentru răspunderea penală. Primirea de către lucrător a remuneraţiei ilicite de la două sau de la
mai multe persoane pentru îndeplinirea lucrărilor sau prestarea diferitelor servicii urmează să fie calificată
potrivit alin.2 art.256 CP. Nu poate fi considerată estorcare repetată primirea de către lucrător a
remuneraţiei ilicite de la un grup de persoane pentru îndeplinirea lucrării ori prestarea unui serviciu în
interesul tuturor persoanelor de la care s-a estorcat remuneraţia. La fel nu poate fi calificată ca repetată
acţiunea de primire a remuneraţiei ilicite în rate pentru una şi aceeaşi lucrare sau serviciu prestat.
6. Infracţiunea de primire a remuneraţiei ilicite se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane
atunci când sunt prezente semnele participaţiei (a se vedea comentariul la art.41, 42, 44, 45 ale prezentului
cod).
7. Primirea remuneraţiei ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei se
consideră săvârşită în proporţii mari dacă suma exprimată în bani ori costul bunurilor primite depăşeşte la
momentul săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de amendă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, se
află în relaţii de muncă cu întreprinderea, instituţia, organizaţia, indiferent de forma de proprietate şi
organizare a acesteia şi în cadrul căreia persoana nu ocupă o funcţie de răspundere.
Relaţiile de muncă pot fi permanente ori temporare. La fel persoanei nu-i aparţine calitatea de
funcţionar în sensul noţiunii de funcţionar public.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai prin intenţie directă. Făptuitorul acţionează
conştient, solicită prin estorcare să primească o remunerare ştiind că aceasta nu i se cuvine şi că este
obligat, conform atribuţiilor de serviciu, să îndeplinească lucrul ori să acorde serviciul solicitat de
consumator.
Articolul 257. EXECUTAREA NECALITATIVĂ A CONSTRUCŢIILOR
(1) Darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul
transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând
condiţiilor contractului şi proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie, conducătorii
de şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul calităţii în construcţii
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate.
(2) Continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite
prin acte de control, în cazul în care aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(3) Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui
complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără respectarea
prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut
drept urmare:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei ori pierderea de către aceasta
a capacităţii de muncă;
b) distrugerea totală sau parţială a construcţiei;
c) distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante;
d) daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(3), care au provocat decesul persoanei,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.257 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Legea privind calitatea în construcţii nr.721-XIII din 2 februarie 1996 (MO nr.25/259 din 25
aprilie 1996) stabileşte baza juridică, tehnico-normativă şi organizatorică de activitate a persoanelor fizice
şi juridice în domeniul construcţiilor, obligaţiunile şi răspunderea lor privind calitatea în construcţii.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură activitatea normală a
organizaţiilor de construcţie, precum şi interesele clienţilor şi ale celor care construiesc obiectele. Lucrările
de construcţie includ lucrările de construcţie şi modernizarea diferitelor obiecte: fabrici, uzine, case de
locuit, staţii electrice, unităţi administrative, case de cultură, căi de telecomunicaţii şi telegrafice, obiecte
hidrotehnice şi alte edificii. Obiectul nemijlocit suplimentar sunt relaţiile sociale care asigură viaţa şi
sănătatea persoanei, proprietatea.
3. În baza art.3 alin.1 al legii menţionate, calitatea construcţiilor constituie rezultanta caracteristicilor
de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor
utilizatorilor şi colectivităţilor.
4. Modalitatea normativă prescrisă de art.257 alin.1 CP presupune darea în folosinţă a caselor de
locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi energeticii, a altor
construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând condiţiilor contractului şi proiectului.
Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea
pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a următoarelor exigenţe esenţiale: a) rezistenţă şi stabilitate;
b) siguranţă în exploatare; c) siguranţă la foc; d) igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia
mediului; e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie; f) protecţie împotriva zgomotului.
5. Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, răspunderi,
regulamente, proceduri şi utilaje, care concură la realizarea calităţii construcţiilor în toate etapele de
concepere, proiectare, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora. Conducerea şi asigurarea calităţii în
construcţie constituie obligaţiunea tuturor factorilor care participă la conceperea, proiectarea, execuţia şi
exploatarea construcţiilor şi implică o strategie adecvată şi măsuri specifice pentru garantarea calităţii
acestora. Recepţia construcţiilor este obligatorie şi constituie certificarea realizării acestora pe baza
examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte documente
cuprinse în cartea tehnică a construcţiei, carte ce se întocmeşte prin grija investitorului şi se predă
proprietarului construcţiei, care este delegat să o păstreze şi să o completeze la zi.
Cartea tehnică a construcţiei cuprinde toată documentaţia tehnică privind realizarea construcţiei
începând de la etapa de proiectare şi până la punerea în funcţiune a obiectului, oglindind, totodată, şi
exploatarea ulterioară a obiectului, inclusiv toate modificările ce se vor opera în procesul exploatării lui.
Prevederile din cartea tehnică a construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar şi
utilizator.
6. Componenţa de infracţiune prevăzută în art.257 alin.1 CP este formală, de aceea infracţiunea se
consideră terminată din momentul semnării documentelor corespunzătoare cu privire la darea în exploatare
a încăperilor şi construcţiilor despre care se vorbeşte în dispoziţie.
7. Latura subiectivă (art.257 alin.1 CP) poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată.
8. Subiecţi ai infracţiunii în baza art.257 alin.1 CP sunt persoanele fizice responsabile, ce au împlinit
vârsta de 16 ani. Poate fi numai persoana oficială indicată în dispoziţia articolului dat: conducătorii
organizaţiilor de construcţie; diriginţii de şantier; persoanele oficiale care exercită controlul calităţii în
construcţii.
9. În cazul în care persoanele responsabile continuă executarea lucrărilor de construcţie (elementul
material) în ciuda existenţei unui act legal de control, care determină necesitatea stopării activităţilor
necalitative sau necorespunzătoare, poate surveni răspunderea penală în baza art.257 alin.2 CP. Această
responsabilitate este condiţionată în mod obligatoriu de determinarea unei consecinţe prejudiciabile -
afectarea rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul formulează în alin.2 al
articolului în cauză o componenţă materială de infracţiune, legând consumarea actului infracţional de
momentul existenţei unei anumite consecinţe (infracţiune de pericol).
10. Raportul de cauzalitate reiese din materialitatea conţinutului normativ descris.
11. Latura subiectivă (art.257 alin.2 CP) o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul şi
motivele nu au importanţă pentru calificarea faptei.
12. Potrivit art.257 alin.2 CP, subiect poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi este înzestrată cu anumite obligaţiuni în virtutea actului de control.
13. Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unor construcţii de
calitate corespunzătoare, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiunilor stabilite prin lege, revine factorilor
care participă la conceperea, proiectarea, execuţia, exploatarea acestora, potrivit obligaţiunilor şi gradului
de culpabilitate al fiecăruia.
14. Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricanţii şi furnizorii de produse pentru
construcţii, executantul, responsabilul tehnic atestat, dirigintele de şantier atestat, specialistul din
laboratorul de încercări în construcţii, expertul tehnic atestat răspund potrivit obligaţiunilor ce le revin
pentru viciile ascunse ale construcţiei, ivite într-un interval de 5 ani de la recepţia lucrării, precum şi pe
toată durată de existenţă a construcţiei pentru viciile structurii de rezistenţă rezultate din nerespectarea
normelor de proiectare şi execuţie în vigoare la data realizării ei. Confirmarea calităţii construcţiilor de
către comisiile de recepţie nu înlătură răspunderea directă pentru calitate a persoanelor ce au organizat şi
condus procesul de proiectare şi execuţie, precum şi a celor ce au proiectat sau au executat nemijlocit
construcţiile la care ulterior s-au constatat defecte.
15. Potrivit Regulamentului cu privire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţiilor şi
expertizarea tehnică a proiectelor şi construcţiilor (Anexă la HG RM nr.361 din 25 iunie 1996 - MO nr.52-
53/439 din 8 august 1996), sunt în drept să exercite activităţi de verificare şi expertizare tehnică a
proiectelor şi construcţiilor numai specialiştii atestaţi ca persoane fizice, în nume propriu sau ca angajaţi ai
agenţilor economici, autorizaţi pentru activităţi de verificare a proiectelor sau expertizare tehnică. Pentru
asigurarea calităţii proiectelor şi a detaliilor de execuţie, pe baza cărora se execută construcţiile, este
obligatorie verificarea tehnică a acestora de către specialiştii verificatori de proiecte atestaţi. Pentru
asigurarea calităţii execuţiei lucrărilor de construcţie este obligatorie verificarea acesteia de către
responsabili tehnici şi diriginţi de şantier atestaţi.
Proiectele verificate şi ştampilate nu pot fi schimbate pe şantier. În situaţia în care proiectantul decide
că modificările survenite nu au influenţă asupra vreuneia din exigenţele esenţiale verificate în proiect şi
planurile modificate nu trebuie verificate din nou, întreaga răspundere pentru aceste modificări îi revine
numai proiectantului. Eventualele litigii dintre verificatorul atestat şi proiectant vor fi rezolvate de un
expert tehnic, angajat de investitor şi agreat de ambele părţi aflate în litigiu. Decizia expertului este
obligatorie pentru ambele părţi şi investitor.
16. Dacă la construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, verificatorul atestat răspunde solidar,
alături de proiectant, pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime de calitate, potrivit criteriilor de
performanţă ale exigenţelor esenţiale, dar numai pentru aspectele pe care a fost obligat să le verifice.
17. Expertizarea tehnică a proiectelor se efectuează la toate fazele de proiectare a construcţiilor, după
necesitate. Totodată, în mod obligatoriu, se supun expertizării generale proiectele de interes naţional, de
importanţă deosebită, de construcţii unicale şi experimentale, de repetabilitate înaltă, precum şi proiectele
elaborate de agenţi economici din străinătate. Expertizarea acestor proiecte se efectuează exclusiv de către
Direcţia de verificare şi expertizare a proiectelor în construcţii a organului naţional de dirijare a
construcţiilor.
Expertul tehnic răspunde de asigurarea, prin soluţiile propuse, a nivelurilor minime de calitate pentru
exigenţele esenţiale, impuse de documentele normative în vigoare. Dacă la construcţie se produc
deteriorări sau distrugeri, expertul tehnic atestat răspunde pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime
de calitate, potrivit exigenţelor esenţiale, dar numai pentru acele aspecte, pe care a fost obligat să le
expertizeze conform prevederilor legale.
18. Verificarea execuţiei corecte a lucrărilor de construcţie de către investitor şi antreprenor este
obligatorie. Verificarea întregii execuţii se efectuează în mod obligatoriu de către investitor - prin
responsabilii tehnici atestaţi şi de către antreprenor - prin diriginţii de şantier atestaţi. Responsabilii tehnici
şi diriginţii de şantier răspund faţă de investitorul sau antreprenorul care i-a angajat, conform legii, pentru
verificarea realizării corecte a execuţiei lucrărilor de construcţie. Pentru supravegherea execuţiei unor
lucrări cu condiţii de execuţie sau exploatare deosebită, pe lângă responsabilul tehnic, investitorul poate
recurge şi la serviciile unui agent economic de consultanţă specializat (consultant). Dacă îndeplineşte şi
funcţia de responsabil tehnic, consultantul răspunde şi faţă de lege pentru această activitate. La execuţia
lucrărilor de construcţie, responsabilul tehnic şi dirigintele de şantier atestaţi fac parte din compartimentul
de asigurare a calităţii şi au obligaţiunile prevăzute în manualul calităţii.
19. În cazul situaţiei prevăzute expres de art.257 alin.3 CP este necesară determinarea unei consecinţe
prejudiciabile: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei sau pierderea de către
aceasta a capacităţii de muncă; distrugerea totală sau parţială a construcţiei; distrugerea sau degradarea
unor instalaţii sau utilaje importante; pierderi materiale considerabile.
20. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.257 alin.3 CP este materială, legiuitorul legând
momentul consumării ei de survenirea unor anumite consecinţe de fapt.
21. În cazul survenirii consecinţelor prevăzute de art.257 alin.3 CP atitudinea făptuitorului faţă de ele
trebuie să fie din imprudenţă, altfel fapta va fi incriminată în baza altor articole din partea specială. În cazul
survenirii acestor consecinţe prejudiciabile din imprudenţă, o calificare suplimentară în baza art.157, 198
CP nu este necesară.
22. Subiectul (art.257 alin.3 CP) este persoană fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, având în
virtutea atribuţiilor de serviciu dreptul de a realiza proiectarea unui complex urbanistic ori a unei
construcţii sau executarea de modificări ale acestora, verificarea acestuia, expertizarea şi realizarea acestor
obiecte.
23. Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui complex
urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor
documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare
decesul persoanei, se vor califica în baza art.257 alin.4 CP. Este vorba despre o normă specială a art.149
CP.
24. Atitudinea psihică a persoanei (art.257 alin.4 CP) trebuie să aibă un caracter imprudent faţă de
moartea victimei.
25. În baza art.21 alin.3 CP poate fi supusă răspunderii penale potrivit art.257 CP şi persoana juridică
în anumite condiţii expres prevăzute de legea penală (art.21 alin.2 CP).
Articolul 258. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE, REPARAŢII ŞI
MODIFICARE A LOCUINŢELOR DINTR-UN BLOC DE LOCUIT
Încălcarea de către proprietari, chiriaşi sau arendaşi a regulilor de exploatare, reparaţie şi
modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne, faptă care
periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau
arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de relaţii sociale care asigură integritatea
structurală a caselor de locuit şi condiţiile locative ale diferitelor persoane.
2. Elementul material al infracţiunii se manifestă în mod diferenţiat şi alternativ în funcţie de
caracterul regulii nerespectate prin: încălcarea regulilor de exploatare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit,
precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de reparaţie a locuinţelor dintr-un bloc de locuit,
precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de modificare a locuinţelor dintr-un bloc de
locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne.
3. Fiind o infracţiune de pericol, legiuitorul leagă consumarea ei de existenţa unei consecinţe
prejudiciabile, stipulate expres în dispoziţia art.258 CP - periclitarea integrităţii structurale a blocului de
locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţirea condiţiilor locative ale
acestora.
4. Pe întreg teritoriul Republicii Moldova utilizarea imobilelor şi amenajărilor cu orice destinaţie se
efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea condiţiilor de autorizare, prevăzute de
Regulamentul privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor (HG
RM nr.306 din 30 martie 2000 - MO nr.37-38/385 din 6 aprilie 2000), în baza prevederilor documentaţiilor
de urbanism şi amenajare a teritoriului.
5. Autorizaţia de schimbare a destinaţiei este actul emis de autorităţile administraţiei publice locale
pentru revizuirea modului de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor şi a funcţiilor de bază, în condiţiile în
care activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestora nu vor influenţa negativ asupra prevederilor din
documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului privind protecţia mediului, condiţiile de existenţă şi
de siguranţă a construcţiilor şi nu vor implica executarea lucrărilor de construcţie pentru care, potrivit
legislaţiei, este necesară eliberarea unei autorizaţii de construire.
Autorizaţia de schimbare a destinaţiei se eliberează de către autorităţile administraţiei publice locale
pentru construcţii şi amenajări, construcţii separate, părţi de construcţii, ansambluri de construcţii şi
amenajări amplasate pe teritoriile administrate de acestea.
6. Fiecare persoană fizică sau juridică deţinătoare a titlului de proprietate asupra construcţiilor şi
amenajărilor poate înainta autorităţilor administraţiei publice locale o cerere pentru autorizarea schimbării
destinaţiilor proprietăţilor lor, altele decât cele prevăzute de documentaţiile de urbanism şi amenajare a
teritoriului. Studiile de fundamentare a schimbării destinaţiei, elaborate şi coordonate cu organele
interesate, se avizează în mod obligatoriu de către arhitectul-şef al raionului sau oraşului (municipiului). În
cazul în care schimbarea destinaţiei imobilului este legată de situaţii urbanistice şi ecologice complicate,
autorităţile administraţiei publice locale pot cere beneficiarului efectuarea unei expertize suplimentare
asupra studiului de fundamentare a schimbării destinaţiei.
7. În cazurile în care se preconizează reconstrucţia, modificarea sau extinderea locuinţelor private
existente, în întregime ori a unor obiecte în parte, este necesar să se întocmească documentaţia de releveu şi
să se efectueze expertiza lor tehnică.
Nu se admite exploatarea, reparaţia sau modificarea locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a
comunicaţiilor lor interne, în cazul în care prin aceasta se periclitează integritatea structurală a blocului de
locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale
acestora.
8. Legiuitorul a formulat componenţa de infracţiune ca fiind materială (o infracţiune de pericol),
legând momentul consumării ei de periclitarea integrităţii structurale a blocului de locuit sau a locuinţelor
altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţirea condiţiilor locative ale acestora.
9. Latura subiectivă a incriminării este exprimată prin vinovăţie imprudentă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
posedă anumite calităţi speciale (proprietar, chiriaş, arendaş).
CAPITOLUL XI
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. ACCESUL ILEGAL LA INFORMAŢIA COMPUTERIZATĂ
(1) Accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din calculatoare, de pe suporţii
materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, dacă acest acces este însoţit de
distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării
calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu violarea sistemelor de protecţie;
d) cu conectarea la canalele de telecomunicaţii;
e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.259 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Obiectul generic al atentatului la informaţia computerizată îl constituie totalitatea relaţiilor ce ţin de
securitatea publică privind producerea, utilizarea, difuzarea, protecţia informaţiei şi a resurselor
informaţionale, sistemelor de prelucrare a informaţiei cu aplicarea MEC (maşinilor electronice de calcul).
Infracţiunea nominalizată atentează la relaţiile sociale care apar în procesul colectării, prelucrării,
păstrării şi prezentării informaţiei computerizate şi a resurselor informaţionale. În urma accesului ilegal la
informaţia computerizată protejată de lege, pot fi cauzate prejudicii considerabile intereselor legale ale
personalităţii, societăţii sau statului în diverse sfere ale activităţii lor. Pericolul unei atare infracţiuni creşte
considerabil în cazul în care inculpatul obţine acces la băncile automatizate de date (BAD), care deservesc
sistemul apărării naţionale, al derogării diverselor domenii ale economiei, conducerii transportului etc.
Deseori, accesul ilegal la informaţia computerizată creează condiţii favorabile pentru săvârşirea ulterioară a
altor infracţiuni (sustragerea bunurilor străine, evaziune fiscală, trădare etc.).
2. Pentru calificarea infracţiunii menţionate este necesar de a determina corect obiectul acesteia. În
limitele componenţei analizate, în calitate de obiect nemijlocit al infracţiunii se prezintă tehnica electronică
de calcul drept complex de mijloace informaţionale, purtător de informaţii. Informaţia pură nu prezintă o
particularitate fizică şi, prin urmare, nu poate să figureze în calitate de obiect al infracţiunii.
3. În cazul deteriorării, distrugerii sau sustragerii tehnicii electronice de calcul ca structură de
aparat, fapta săvârşită este calificată conform articolelor corespunzătoare din cap.VI al părţii speciale a
CP.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în pătrunderea ilegală la informaţia computerizată protejată de
lege sau la resursele informaţionale, ce se conţin pe purtătorul maşinii (acumulator de informaţii pe discuri
de magnet flexibile şi rigide, benzi magnetice pentru casete, discuri CD-R etc.), în maşina electronică de
calcul, sistemul MEC sau în reţelele lor.
5. Prin sistemul MEC se înţelege repartizarea sistemelor de prelucrare a datelor, care includ atât
complexele de calcul de mare capacitate, cât şi calculatoarele personale, îndepărtate la o anumită distanţă
unul de altul în vederea organizării reţelelor de comunicaţii locale, de ramură, de stat sau interstatale.
Reţeaua MEC constă din câteva maşini electronice de calcul, unite între ele într-un complex unic prin
intermediul liniilor de telecomunicaţii.
6. Procedeele de acces ilegal la informaţia computerizată protejată de lege pot fi cele mai diverse. De
exemplu, conectarea la un calculator conectat la reţeaua telefonică, pe calea selectării automate a
numerelor de abonament (includerea într-un sistem informaţional străin prin intermediul selecţionării,
ghicirii codului), folosirea unui nume (unei parole) străin, a unei erori în logica construcţiei programului,
pe calea depistării locurilor slabe în protecţia sistemelor automatizate etc.
7. Acţiunile persoanei care recurge la sustragerea utilajului computerizat în scopul accesului ilegal la
informaţia care se conţine în el, se califică drept concurs de infracţiuni care stabilesc responsabilitatea
pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP) şi, în funcţie de circumstanţele de calificare, conform
alineatului corespunzător al articolului 250 CP.
8. În calitate de obiect al săvârşirii infracţiunii examinate se prezintă tehnica computerizată, adică
diferite tipuri de maşini electronice de calcul, aparatură de calcul (imprimante, scanere, analizatoare,
exploratoare, didgitaisere etc.), precum şi diferite mijloace de telecomunicaţii, cu ajutorul cărora tehnica de
calcul se conectează la reţelele informaţionale (adaptoare de reţea, modeme etc.).
9. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată este un procedeu de săvârşire a altei
infracţiuni, fapta săvârşită trebuie calificată drept concurs de infracţiuni. Astfel, dacă inculpatul, în scopul
sustragerii bunurilor străine, a descifrat codul care dirijează sistemul electronic al băncii şi a comandat
MEC transferarea (transferul) de mijloace băneşti pe contul lui curent, fapta săvârşită, ţinând cont de
circumstanţele procesului, se califică conform articolului corespunzător, care prevede responsabilitatea
pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP), şi conform art.259 CP.
10. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată începând cu prezenţa
cel puţin a uneia din consecinţele enumerate în lege: distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea
informaţiei, încălcarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora. În cazul în care fapta
comisă a fost suprimată până la apariţia faptică a consecinţelor menţionate, aceasta trebuie examinată ca
tentativă de acces ilegal la informaţia computerizată sau ca pregătire de această faptă.
11. Prin distrugere se înţelege înlăturarea (ştergerea, defectarea) completă sau parţială a informaţiei,
care nu poate fi restabilită.
Blocarea înseamnă închiderea informaţiei păstrate, ceea ce conduce la inaccesibilitatea utilizării ei
pentru acţiunile competente ale utilizatorului.
Modificarea înseamnă prelucrarea nesancţionată a informaţiei primare, care include orice modificări
ale ei (de exemplu, introducerea noilor date, crearea fişierelor etc.).
Copierea înseamnă transferul informaţiei de pe un suport material (de informaţie) pe altul, precum şi
înregistrarea ilegală a informaţiei computerizate în memoria MEC.
Dereglarea funcţionării MEC, sistemului MEC sau a reţelelor acestora reprezintă o pană în
funcţionarea tehnicii de calcul, care împiedică funcţionarea normală a mijloacelor de programare sau a
echipamentelor, canalelor de telecomunicaţii cu condiţia menţinerii integrităţii lor fizice (de exemplu,
reprezentarea informaţiei eronate, scoaterea din funcţiune a sistemului de calculatoare etc.).
12. Latura subiectivă a infracţiunii analizate se manifestă prin intenţie directă sau indirectă. Inculpatul
sesizează că el efectuează accesul ilegal la informaţia calculatoarelor protejată prin lege, prevede că, din
cauza acţiunilor sale, va avea loc distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea
funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora, doreşte sau admite conştient apariţia
consecinţelor nocive menţionate ori manifestă indiferenţă faţă de ele.
13. Cauzele şi scopurile infracţiunii pot fi diverse: aviditate, răzbunare, invidie, huliganism, interes
"sportiv", dorinţa de a strica reputaţia de afaceri a concurentului etc. Cele menţionate nu sunt caracteristici
obligatorii ale componenţei de infracţiune examinate, dar sunt luate în consideraţie la stabilirea pedepsei.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă de faptele comise, care a atins vârsta de 16
ani. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată a fost săvârşit de reprezentantul persoanei
juridice în interesele acesteia, răspunderea o poartă executorul nemijlocit şi persoana juridică. Persoana
fizică care a dat dispoziţie de efectuare a acestei operaţiuni se consideră coparticipant la infracţiune.
15. Alin.2 al art.259 prevede ca semne calificative aceleaşi acţiuni săvârşite: în mod repetat; de două
sau mai multe persoane; cu violarea sistemelor de protecţie; cu conectarea la canalele de telecomunicaţii şi
cu folosirea unor mijloace tehnice speciale.
16. Noţiunea de repetare a infracţiunii e dată în comentariul de la art.31 alin.1 CP.
17. În acţiunile săvârşite de două sau mai multe persoane conform unei înţelegeri prealabile se
consideră principal faptul că fiecare din acei care au constituit grupul menţionat trebuie să execute un
volum deplin sau parţial din latura obiectivă a infracţiunii, cu alte cuvinte - să îndeplinească rolul de
coautor. În calitate de coautori pot fi şi persoanele care asigură neapărat accesul ilegal la informaţia
computerizată (de exemplu, se includ într-un sistem informaţional străin), efectuează nemijlocit acte care
duc la distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor
MEC şi a reţelelor lor. În acest caz, cel puţin doi coautori trebuie să corespundă cerinţelor generale ale
subiectului infracţiunii (să fie responsabili de actele comise şi să aibă vârsta de răspundere penală, stabilită
de lege). În cazul prezenţei unui singur executor şi al absenţei altor particularităţi de calificare a acţiunilor
celorlalţi coparticipanţi, se califică cu trimitere la partea corespunzătoare din art.42 şi alin.1 art.259 CP,
dacă nu sunt alte semne calificative prevăzute de alin.2.
18. La săvârşirea infracţiunii date informaţia computerizată poate fi distrusă, deteriorată, modificată,
blocată sau copiată, iar funcţionarea calculatoarelor, sistemului sau reţelei informatice afectate în mod
direct sau prin conectarea la ele cu ajutorul canalelor de telecomunicaţii, fapt ce sporeşte pericolul social al
infracţiunii.
Articolul 260. INTRODUCEREA SAU RĂSPÂNDIREA PROGRAMELOR VIRULENTE
PENTRU CALCULATOARE
(1) Introducerea cu bună-ştiinţă în programele pentru calculatoare a modificărilor cu caracter
virusulent sau răspândirea programelor pentru calculatoare ori a informaţiei care scoate din funcţiune
suporţii materiali de informaţie, echipamentul de prelucrare a datelor sau violează sistemul de protecţie
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Răspândirea programelor virusulente pentru calculatoare, dacă aceasta a provocat urmări
grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.260 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Latura obiectivă a infracţiunii date poate fi exprimată prin două forme de activităţi, care sunt
indicate în dispoziţie, şi anume: introducerea cu bună-ştiinţă în programe a modificărilor cu caracter
virusulent sau răspândirea programelor cu acelaşi caracter care scoate din funcţiune suporturile materiale,
echipamentul, sistemul de protecţie.
2. Programa pentru calculator prezintă o totalitate de date şi comenzi destinate funcţionării maşinilor
electronice de calcul (MEC) şi alte instalaţii de calculatoare, în scopul obţinerii unui anumit rezultat.
3. Programul în care se află virusul se numeşte program-virus. Programul-virus este unul care,
primind comandă, singur poate să multiplice, să creeze noi viruşi pentru executarea diverselor acţiuni
nedorite la calculator (de exemplu, să deterioreze fişierele sau tabelul repartizării, amplasării, ilustrării
fişierelor pe disc, să înfunde memoria operativă a calculatorului etc.) pe calea (înregistrării) copiei sale în
alte programe care se conţin în memoria calculatorului sau pe discurile de magnet, să se difuzeze în reţelele
telefonice de calculatoare de la un terminal la altul. În acest caz, sunt expuse pericolului nu numai datele
care se află în memoria electronică a calculatorului, dar şi cele de pe discurile magnetice.
4. Infracţiunea prevăzută la art.260 CP presupune întotdeauna acţiuni conştiente şi active din partea
persoanei care o săvârşeşte.
5. Prin utilizarea programelor-virus se înţelege introducerea (instalarea) lor în memoria electronică a
calculatorului.
Difuzarea programelor menţionate înseamnă transmiterea lor altor utilizatori ai MEC, sistemelor
MEC sau reţelelor lor.
6. Procedeele (metodele) de utilizare şi difuzare a programelor-virus pot fi diferite (de exemplu,
difuzarea unor atare programe în cazul lucrului la un calculator străin, prin intermediul utilizării unei
dischete cu înscriere care conţine viruşi, difuzarea programului cu viruşi prin intermediul modemului sau
prin transmitere în reţeaua de calculatoare etc.).
7. Infracţiunea nominalizată se consideră consumată din momentul săvârşirii cel puţin a uneia din
acţiunile menţionate în dispoziţia alin.1. Componenţa infracţiunii este formală. În cazul dat nu sunt
necesare consecinţele reale, ca distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, precum şi
dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor lor (despre consecinţele nocive enumerate a
se vedea comentariul art.259 din CP).
8. Posibilitatea survenirii consecinţelor menţionate în dispoziţia alin.1 art.260 CP trebuie să fie reală.
Nu pot fi considerate delictuoase faptele persoanei care a creat un program cu viruşi destul de inofensiv,
care abia luminează pe ecranul monitorului (display), de exemplu - un punct sau o felicitare cu ocazia unei
sărbători, şi imediat dispare. De aceea, în cazurile în care programul-virus nu prezintă pericol, acţiunile
persoanei trebuie apreciate ca puţin importante (alin.2 art.14 CP).
9. Introducerea sau răspândirea programului-virus pentru MEC care atrag ieşirea din funcţie a
tehnicii de calcul ca structură de aparataj se califică drept concurs de infracţiuni care stabilesc
responsabilitatea pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.197 CP), precum şi
conform art.260 CP.
10. Alin.2 al acestui articol prevede în calitate de circumstanţă de calificare survenirea consecinţelor
grave.
11. Specificul categoriei de infracţiune examinate constă în faptul că aceasta este săvârşită prin două
categorii ale vinovăţiei, adică se caracterizează prin intenţie referitoare la introducerea sau răspândirea
programelor-virus pentru MEC şi imprudenţă (nechibzuită sau neglijentă) referitoare la consecinţele grave
(a se vedea comentariul de la art.19 CP).
12. Legea nu dezvăluie definiţia noţiunii consecinţe grave. Însă survenirea lor, legată cauzal de
săvârşirea a cel puţin uneia din acţiunile menţionate la alin.1 art.260 CP, este necesară pentru
responsabilitate conform alin.2.
13. La consecinţele grave pot fi raportate moartea oamenilor, vătămarea gravă a sănătăţii lor, avariile
în transport şi de producţie, catastrofele ecologice, cauzarea de daune materiale mari persoanei, societăţii
sau statului. Consecinţele pot fi considerate grave doar prin hotărârea instanţelor judecătoreşti şi a
organelor de urmărire penală în fiecare caz concret, ţinându-se cont de totalitatea circumstanţelor
procesului.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Persoana vinovată înţelege că
introduce în programe modificări cu caracter virusulent sau răspândeşte programe cu acelaşi caracter şi
doreşte acest lucru.
15. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.260 sunt persoana fizică responsabilă de faptele comise,
care a atins vârsta de 14 ani şi persoana juridică.
Articolul 261. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A SISTEMULUI
INFORMATIC
Încălcarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a
regulilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau
gradul ei de protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însuşirea, denaturarea sau la distrugerea
informaţiei ori a provocat alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, în toate
cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.261 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Infracţiunea examinată atentează la colectarea, prelucrarea, păstrarea, difuzarea, repartizarea
informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic.
2. Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în respectarea necorespunzătoare sau în încălcarea
directă a regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de
protecţie a sistemului informatic. Aceasta poate să se exprime şi în nerespectarea sau în ignorarea directă a
anumitor reguli (de exemplu, dereglarea directă a regimului de utilizare a MEC, neglijenţa în timpul
exercitării controlului asupra suporturilor materiale de informaţie utilizate, în cazul programelor-virus etc.).
3. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată din momentul
apariţiei consecinţelor menţionate în lege.
4. O consecinţă obligatorie a infracţiunii, responsabilitatea pentru care survine conform art.261, este
aceea că acţiunile enumerate au contribuit la însuşirea, denaturarea sau distrugerea informaţiei ori au
provocat alte urmări grave.
5. În lege nu este definită noţiunea alte urmări grave. Totodată, definirea ei este necesară. La alte
urmări grave pot fi raportate, de exemplu, divulgarea datelor ce constituie secret de stat, divulgarea
informaţiei de investigaţie operativă a datelor despre adopţia copiilor, despre îmbolnăvirile de infecţiile
SIDA etc., care, la rândul lor, au adus prejudicii grave persoanei sau statului.
6. Latura subiectivă - încălcarea intenţionată sau din imprudenţă a regulilor de securitate a
sistemelor MEC sau a reţelelor lor - se manifestă prin neatenţie faţă de consecinţele acestor încălcări.
7. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană fizică responsabilă de regulile de
colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului
informatic, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL XII
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR
Intrarea, ieşirea sau tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia
stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de aterizare, a punctelor de
intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau altă încălcare a regulilor
referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a trei acţiuni alternative: a) intrarea pe
teritoriul RM fără autorizaţia stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de
aterizare, a punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau altă încălcare a
regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al RM ; b) ieşirea de pe teritoriul RM ,
însoţită de aceleaşi încălcări; e) tranzitarea aeriană a teritoriului RM prin încălcarea aceloraşi reguli.
4. Potrivit Convenţiei despre aviaţia civilă internaţională din 7 decembrie 1944 (TI, vol.8, pag.7),
toate comunicaţiile aeriene pot fi efectuate pe teritoriul unei ţări numai cu o autorizaţie a acesteia şi cu
respectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie.
5. Prin intrare ilegală înţelegem pătrunderea pe teritoriul RM din afară, fără autorizaţia stabilită,
nerespectarea punctelor de intrare, a căilor aeriene indicate în autorizaţie, a înălţimii de zbor, a locurilor de
aterizare sau cu alte încălcări ale regulilor de zbor.
6. Prin altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al RM se
înţeleg zborurile cu termenul depăşit al autorizaţiei, nerespectarea timpului intrării pe calea aerului sau al
plecării pe calea aerului din RM, primirea de către o aeronavă străină pe teritoriul RM a pasagerilor,
încărcăturilor fără autorizaţia corespunzătoare, intrarea în RM fără stabilirea legăturii radio bilaterale cu
dispecerul direcţiei AIR Moldova etc.
7. Ieşirea ilegală presupune părăsirea spaţiului aerian al RM, însoţită de încălcările enumerate în p.3
şi 4 ale acestui comentariu.
8. Tranzitarea ilegală aeriană a teritoriului RM presupune trecerea unei nave aeriene străine fără
staţionări, dar cu încălcarea regulilor de zbor enumerate şi explicate.
9. Dispoziţia art.262 este de blanchetă şi în ea sunt enumerate doar o parte din încălcările incriminate.
La celelalte se face trimitere la anumite reguli referitoare la zborurile internaţionale. În ambele cazuri e
necesar să ne conducem şi să facem trimiteri la articolele, alineatele sau punctele actelor normative ce
reglementează zborurile aeronavelor civile, ca Legea aviaţiei civile nr.1237-XIII din 09.07.97, Legea cu
privire la transporturi nr.1194-XIII din 21.05.1997 (MO nr.67-68/1553 din 16.10.1997) etc.
10. Infracţiunea se consumă în momentul trecerii ilegale a frontierei de stat a RM, însoţită de
încălcarea regulilor cu privire la zborurile internaţionale.
11. În cazul în care aceste încălcări sunt cauzate de un cataclism sau de alte circumstanţe ce nu depind
de pilot (defectarea aeronavei, de exemplu), atare acţiuni nu alcătuiesc componenţa infracţiunii analizate.
12. Latura subiectivă se caracterizează atât prin vinovăţie intenţionată, cât şi prin imprudenţă.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană (cetăţean al RM, persoană fără cetăţenie sau
persoană străină) responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi este membru al echipajului aeronavei
responsabil de respectarea regulilor privind zborurile internaţionale.
Articolul 263. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE
EXPLOATARE A TRANSPORTULUI FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN
(1) Încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o
vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe
un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport pe un termen de până la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii include:
a) încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport;
b) survenirea consecinţelor prejudiciabile manifestate prin deraieri, avarii sau alte accidente care au
produs din imprudenţă o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau daune
materiale în proporţii mari;
c) legătura cauzală între încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei şi exploatarea
mijloacelor de transport şi consecinţele prejudiciabile survenite.
4. Încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei se poate manifesta prin încălcarea uneia
sau a câtorva prevederi ale regulamentelor privind circulaţia transportului feroviar, naval sau aerian. De
exemplu, depăşirea semnalului de interzicere, depăşirea vitezei stabilite, nerespectarea regulilor de
navigaţie a corăbiilor, a traseelor aeriene, a înălţimii zborurilor, a porţilor aeriene, de manevrare etc.
5. Încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian presupune
exploatarea unor mijloace de transport defectate, efectuarea curselor în condiţii meteorologice
nefavorabile, ce exclude exploatarea transporturilor, exploatarea transportului feroviar pe căile ferate
defectate, încărcarea neregulamentară a mărfurilor etc.
6. Prin mijloace de transport feroviar înţelegem materialul rulant care constă în mijloacele de
circulaţie ale căilor ferate: locomotivele (cu aburi, diesel, electrice), vagoanele de călători sau de marfă,
automotoarele de cale ferată, drezinele, plugurile de cale ferată.
7. Prin transport aerian înţelegem avioanele, elicopterele, dirijabilele, planoarele şi alte aparate de
zbor, utilizate pentru transportarea călătorilor şi încărcăturilor pe calea aerului, precum şi pentru
îndeplinirea anumitor lucrări (de exemplu, montarea unei construcţii de mare înălţime, pentru stingerea
incendiilor forestiere etc.). Nu se referă la transport aerian rachetele cosmice, diferite aerostate, sondele
aeriene.
8. În categoria mijloacelor de transport navale se includ vasele de pasageri, de comerţ, cu pânze,
atomice, plutele pescăreşti, tancurile petroliere, diferite şlepuri şi şalupe fluviale şi alte mijloace plutitoare.
9. Dispoziţia art.263 este de blanchetă. Pentru a determina care reguli de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a transportului sunt stipulate în prevederile art.263, se cere luat în consideraţie (studiat)
ansamblul regulilor speciale stabilite prin diferite acte normative (legi, hotărâri, regulamente, instrucţiuni,
ordine etc.) în domeniul transporturilor feroviar, naval şi aerian şi destinate să asigure desfăşurarea
traficului feroviar, naval şi aerian în condiţii de maximă securitate. Trebuie stabilit cu stricteţe care articol,
alineat sau punct ale acestor reguli au fost încălcate. De exemplu, Legea cu privire la transporturi nr.1194-
XIII din 21.05.1997 (MO nr.67-68/1553 din 16.10.1997); Legea pentru aprobarea Codului navigaţiei
maritime comerciale al RM nr.599-XIV din 30.09.99 (MO al RM nr.1-4/2 din 11.01.2001); Legea aviaţiei
civile nr.1237-XIII din 09.07.97 (MO nr.69-70/581 din 23.10.1997).
10. Noţiunea vătămărilor grave sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este dată de
art.151 şi 152.
11. Noţiunea de daune în proporţii mari este prevăzută în articolul 126 CP.
12. În fiecare caz trebuie dovedit că urmările prejudiciabile reprezintă efectul încălcării de către un
lucrător al transporturilor feroviar, naval sau aerian a regulilor cu privire la securitatea circulaţiei şi
exploatarea mijloacelor de transport.
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă.
14. Subiect al infracţiunii poate fi numai un lucrător al transportului feroviar (de exemplu, maşiniştii,
mecanicii de locomotivă, şefii de manevră, dispecerii, însoţitorii de vagoane etc.), navale (de exemplu,
căpitanii de corabie, locţiitorii lor, navigatorii, mecanicii, radiştii etc.) şi aerian (de exemplu, căpitanii,
navigatorii, piloţii, mecanicii, dispecerii etc.).
15. Prin alte urmări grave se înţeleg încălcarea traficului feroviar, naval sau aerian, întreruperea
circulaţiei mijloacelor de transport menţionate, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor,
cauzarea unor daune materiale în proporţii deosebit de mari, diferite avarii, deraieri sau catastrofe, dezastre
ecologice mari etc.
Articolul 264. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE
EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT DE CĂTRE PERSOANA CARE
CONDUCE MIJLOCUL DE TRANSPORT
(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de
către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 4 la 6 luni, sau cu
închisoare de până la 3 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită în stare de ebrietate
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale, sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile
cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 3 ani.
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul unei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 4 ani.
(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvârşită în stare de ebrietate,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 5 ani.
(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a cauzat decesul a două sau mai multor persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 5 ani.
(6) Acţiunea prevăzută la alin.(5), săvârşită în stare de ebrietate,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 5 ani.
[Art.264 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea regulilor de securitate a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, în legătură cu care fapt apar urmări sub
formă de vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,
aflate în raport de cauzalitate cu comiterea încălcării acestor reguli.
4. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere este o acţiune sau inacţiune a conducătorului
mijlocului de transport, legată de încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale Regulamentului circulaţiei
rutiere din 27.07.1999 cu modificările ulterioare sau a altor acte legislative ce reglementează securitatea
circulaţiei şi exploatării transportului. De exemplu, depăşirea vitezei stabilite, nerespectarea cerinţelor
indicatorilor de circulaţie, depăşirea neregulamentară a altui mijloc de transport etc. (A se vedea, de
asemenea, Legea pentru aprobarea Codului transportului auto nr.116-XIV din 29.07.98).
5. Prin încălcarea regulilor de exploatare înţelegem de asemenea încălcările ce pot conduce la
consecinţele acestei infracţiuni. De exemplu, încălcarea regulilor de transportare a călătorilor sau a
încărcăturilor, exploatarea mijlocului de transport defectat din punct de vedere tehnic, cum ar fi încălcarea
ermetismului sistemului de alimentare, defecţiunile semnalului sonor sau luminar, lipsa centurilor de
siguranţă etc.
6. Potrivit art.132 CP, prin mijloace de transport înţelegem toate tipurile de maşini automobile,
tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte
mijloace de transport mecanice.
7. Potrivit HP CSJ din 8 iulie 1999 Despre practica cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul
examinării cauzelor penale referitoare la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a
mijloacelor de transport, prin alte maşini autopropulsate se înţelege transportul care circulă în mod
ocazional pe drumurile publice, fiind destinat executării unor lucrări de construcţie, agricole, silvice sau
altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de recoltare etc.).
8. Conform aceleiaşi hotărâri, prin alte mijloace de transport mecanice înţelegem orice mecanism pus
în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de 50 cm.c. (p.2).
9. Potrivit p.6 al HP menţionate, pentru responsabilitatea în baza art.264 nu importă locul unde a fost
săvârşită infracţiunea. Acesta poate fi magistrală, stradă, curte, teritoriu al întreprinderii, câmp şi alt loc în
care este posibilă circulaţia mijloacelor de transport.
10. Dispoziţia art.264 este de blanchetă şi în ea nu sunt enumerate încălcările incriminate, făcându-se
trimitere la anumite reguli referitoare la securitatea circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.
De aceea e necesar să ne conducem de actele normative menţionate, stabilind care articol, alineat sau punct
ale acestor reguli au fost încălcate.
11. Potrivit p.10 al HP CSJ din 8 iulie 1999, trebuie să diferenţiem infracţiunile contra securităţii
circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor de transport de infracţiunile legate de încălcarea regulilor
securităţii tehnice sau de protecţie a muncii, sau a celor contra vieţii şi sănătăţii. Dacă consecinţele
menţionate în art.264 sunt provocate în urma încălcării regulilor de încărcare, debarcare sau a reparaţiei
mijloacelor de transport, precum şi a utilizării lor la efectuarea lucrărilor de construcţie, agricole, silvice
sau a altor activităţi, acţiunile persoanelor care au comis astfel de încălcări trebuie să fie încadrate, în
funcţie de circumstanţele concrete, în baza articolelor legate de încălcarea regulilor protecţiei muncii
(art.183), regulilor securităţii tehnice (art.293, 296, 297, 298, 299, 300, 301) sau ca infracţiuni contra vieţii
şi sănătăţii persoanei.
12. Noţiunea vătămărilor medii a integrităţii corporale ca urmare a infracţiunii analizate o găsim la
art.151. Prin daune în proporţii mari înţelegem deteriorarea bunurilor în valoare mai mare de 500 unităţi
convenţionale.
13. E necesar să determinăm dacă urmările survenite se află în legătură de cauzalitate cu încălcările
indicate.
14. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor ei.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin vinovăţie imprudentă. De aceea
pregătirea sau tentativa de infracţiune se exclude. Dacă conducătorul mijlocului de transport a provocat
intenţionat daune vieţii şi sănătăţii persoanei, cele săvârşite trebuie calificate ca infracţiuni contra vieţii şi
sănătăţii persoanei.
16. Subiect al infracţiunii poate fi numai conducătorul mijlocului de transport, care a atins vârsta de
16 ani. Nu interesează lipsa permisului de conducere sau privarea de acest permis, precum şi faptul dacă el
este proprietar sau arendator al mijlocului de transport, l-a răpit sau este o persoană oarecare, căreia
proprietarul i-a predat conducerea unităţii de transport.
17. Potrivit p.8 al HP menţionate, în caz de încălcare a regulilor circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare
a mijloacelor de transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o poartă instructorul auto, dacă el nu
a întreprins la timp măsuri pentru a preveni consecinţele menţionate în art.264, dar nu persoana ce
efectuează pregătirea practică.
18. Noţiunea vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi decesul persoanei din alin.3
art.264 şi cea de deces a două sau mai multor persoane din alin.5 art.264 le găsim la capitolul care
elucidează infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
17. Potrivit p.11 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin starea de ebrietate de la alin.2, 4 şi 6 art.264 se
înţelege o stare survenită atât în urma consumului de alcool, cât şi din cauza folosirii drogurilor,
substanţelor toxice şi a altor substanţe ce provoacă turmentarea care are drept urmare formarea unei stări
psiho-funcţionale neobişnuite.
19. În conformitate cu p.15 al HP CSJ menţionate, în cazurile în care este evidentă influenţa
condiţiilor drumurilor asupra accidentului rutier, trebuie verificate şi analizate aceste condiţii. Constatând
vinovăţia proprietarului sau a administratorului drumului, acesta, în cazul încălcării modului de întreţinere,
reparare şi exploatare şi a stării tehnice a drumurilor, poartă doar răspundere materială pentru pagubele
cauzate participanţilor la trafic, în baza art.13 al Legii drumurilor.
Articolul 265. PUNEREA ÎN EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT CU
DEFECTE TEHNICE VĂDITE
Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite sau altă încălcare gravă
a regulilor de exploatare a acestora, ce asigură securitatea circulaţiei, săvârşită de către o persoană
responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, precum şi
încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau
mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat urmările indicate la art.264,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere legate
de asigurarea stării tehnice sau a exploatării mijloacelor de transport pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite, săvârşită de către o persoană responsabilă pentru starea
tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, dacă aceste acţiuni au provocat urmările fixate în
art.264; b) altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport, săvârşită de aceleaşi
persoane, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi urmări; c) încălcarea de către o persoană cu funcţii de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat
aceleaşi urmări.
4. Potrivit p.22 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin noţiunea de punere în exploatare urmează să se
înţeleagă ordinul sau permisiunea pentru plecarea pe rută a mijlocului de transport cu defecte tehnice care
sunt interzise pentru exploatarea tehnică a mijloacelor de transport şi care pot conduce la urmări
periculoase, în special în sistemele de transmisie, direcţie, frânare, rulare, lumini şi semnalizare, uzare a
protectoarelor roţilor etc.
5. Prin noţiunea altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport (p.23 al
aceleiaşi HP), se înţelege accesul la conducerea mijlocului de transport a persoanelor care nu au permis de
conducere sau posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul
respectiv, sau accesul la conducerea mijlocului de transport al persoanelor aflate în stare de ebrietate, al
persoanelor bolnave, neîndeplinirea controlului stării tehnice a mijloacelor de transport sau neîndeplinirea
altor cerinţe înaintate prin actele normative respective faţă de persoanele responsabile pentru starea tehnică
şi exploatarea mijloacelor de transport.
6. Prin încălcarea regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor se înţelege ordinul sau
permisiunea dată unui şofer sau mecanizator de a lucra în două schimburi, de a pleca pe rută cu mijloace de
transport defectate, în stare de ebrietate, fără persoane de schimb, atunci când acest fapt este obligatoriu;
persoanelor lipsite de permisul de conducere etc.
7. Noţiunea de mijloc de transport se descifrează întocmai ca cea din art.264.
8. Răspunderea penală pentru acţiunile explicate în p.2, 3 şi 4 ale acestui comentariu poate fi impusă
doar în cazul în care survin consecinţele indicate în art.264 şi dacă aceste consecinţe sunt în legătură de
cauzalitate cu acţiunile persoanelor responsabile, determinate de art.265.
9. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
11. Subiect al primelor două forme de acţiuni sunt persoanele responsabile de transport din
întreprinderile cu orice formă de proprietate, care au obligaţiunea specială de a asigura controlul privind
starea tehnică a mijloacelor de transport, de asemenea conducătorii ori posesorii mijloacelor de transport
individual, care i-au permis altei persoane să exploateze transportul, deşi ştia că acesta avea defecte
tehnice.
12. Subiect al încălcărilor regimului de lucru al şoferilor sau al mecanizatorilor poate fi numai o
persoană cu funcţii de răspundere, noţiunea căreia este stipulată în art.123, sau o persoană care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, esenţa căreia este determinată în
art.124.
13. Este de observat că de consecinţele unui singur accident rutier pot fi vinovaţi parţial conducătorul
auto, persoana care a pus în exploatare un mijloc de transport cu defecte tehnice vădite şi un pieton,
pasager ori alt participant la trafic. Pentru consecinţele acestui accident rutier, primul va răspunde în baza
art.264, acţiunile persoanei a două vor fi calificate potrivit art.265, iar ceilalţi participanţi la trafic vor fi
traşi la răspundere potrivit art.269.
Articolul 266. PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI RUTIER
Părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de transport şi care
a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a
provocat urmările indicate la art.264 alin.(3) şi (5),
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin părăsirea locului accidentului rutier de către
conducătorul mijlocului de transport care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport dacă aceasta a provocat vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii
sau decesul uneia sau al mai multor persoane.
4. Prin părăsirea locului accidentului rutier se înţelege plecarea de la locul accidentului, părăsind
astfel persoana accidentată în pericol pentru viaţă, când făptuitorul era conştient de acest fapt.
5. Prin locul accidentului se înţelege locul unde s-a produs evenimentul, apărut în procesul circulaţiei
mijlocului de transport, în care au decedat sau au fost răniţi oameni, au fost deteriorate mijloace de
transport, încărcături sau diferite construcţii.
6. Dacă persoana vinovată de accident nu a avut posibilitatea reală de a-i acorda victimei ajutorul
necesar, deoarece el însuşi a fost rănit grav, răspunderea în baza art.266 se exclude.
7. Se exclude răspunderea în baza art.266 şi în cazurile în care victima accidentului a decedat dintr-o
dată sau imediat după accident când făptuitorul era conştient de acest fapt, precum şi în cazul în care
vinovatul n-a observat pietonul doborât de el.
8. Nu se conţin semnele acestei componenţe de infracţiune nici în cazurile părăsirii locului
accidentului rutier de către alţi participanţi la trafic, care n-au încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport. Acest fel de acţiuni pot fi calificate în baza art.163 (lăsarea în
primejdie).
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Acţiunile persoanei care a provocat accidentul rutier şi a părăsit persoanele accidentate constituie
un concurs de infracţiuni, art.264 şi 266.
Articolul 267. REPARAREA NECALITATIVĂ A CĂILOR DE COMUNICAŢIE, A
MIJLOACELOR DE TRANSPORT FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN ORI PUNEREA LOR ÎN
EXPLOATARE CU DEFECTE TEHNICE
Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a altor
mijloace de transport, precum şi punerea lor în exploatare cu defecte tehnice, sau încălcarea gravă a
regulilor de exploatare a acestora, acţiuni săvârşite de o persoană responsabilă pentru starea tehnică
sau pentru exploatarea lor, dacă au provocat urmările indicate la art.263,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
[Art.267 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) repararea necalitativă a
căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de
semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a altor mijloace de transport, dacă
acestea au provocat urmările indicate la art.263; b) punerea în exploatare a mijloacelor de transport
feroviar, naval sau aerian cu defecte tehnice, dacă aceasta a cauzat aceleaşi urmări; c) încălcarea gravă a
altor reguli de exploatare a acestora, generatoare de aceleaşi urmări.
4. Prin mijloace de transport la prima acţiune înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval,
aerian, a căror noţiune este dată în art.263, precum şi alte mijloace de transport, a căror noţiune e definită
în art.264.
5. Deoarece, potrivit art.116, punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice sau o
altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora de la art.267 constituie o normă generală, iar
comiterea acestor acţiuni asupra mijloacelor de automototransport de la art.265 constituie o normă
specială, care trebuie aplicată, în cazul concurenţei dintre aceste două norme, la a doua şi a treia acţiune a
infracţiunii analizate prin mijloace de transport se vor înţelege numai transportul feroviar, naval sau aerian.
6. Prin repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant,
a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian
ori auto se înţelege efectuarea ei cu încălcarea condiţiilor tehnice stabilite sau a standardelor. Ea poate fi
comisă atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni; de exemplu, instalarea detaliilor a căror termene de exploatare
au expirat, instalarea dispozitivelor defectate, lăsarea defectelor care ar fi trebuit înlăturate, punerea în
exploatare a mecanismelor care nu au trecut termenul de încercare sub o anumită încărcare etc.
7. Prin căi de comunicaţii - în funcţie de categoria transportului - se înţeleg: la transportul feroviar -
şinele, traversele, crampoanele, butoanele, terasamentul; la transportul aerian - pista de decolare-aterizare,
de rulare etc.; la transportul naval - căile maritime sau fluviale dintre două porturi, canalele de navigaţie
etc.; la automototransport - drumurile, liniile pentru troleibuze, şinele pentru tramvaie etc.
8. Prin instalaţiile de pe căile de comunicaţii se înţeleg instalaţiile necesare funcţionarii
transporturilor: instalaţiile de centralizare şi telecomandă, aparatele de semnalizare, de schimb a
macazurilor, de alimentare a mijloacelor de transport, barierele de trecere de nivel, podurile, viaductele,
tunelurile etc.
9. Materialul rulant, fiind sinonim cu acela al mijloacelor de transport feroviar, constă în mijloacele
de circulaţie ale căilor ferate, cum sunt: locomotivele, vagoanele, automotoarele, drezinele, plugurile.
10. Mijloace de telecomunicaţii reprezintă diferite dispozitive tehnice destinate primirii şi transmiterii
diferitelor informaţii: mijloacele telefonice, telegrafice, televizuale, faxurile etc.
11. Prin mijloace de semnalizare înţelegem diferite dispozitive tehnice destinate transmiterii
informaţiilor convenţionale sonore sau luminare ca semafoarele, farurile plutitoare, balizele flotante etc.
12. Noţiunea punerii în exploatare sau a altei încălcări grave a regulilor de exploatare a mijloacelor
de transport este aceeaşi ca şi noţiunile corespunzătoare de la art.265.
13. Urmările infracţiunii sunt toate consecinţele stipulate şi explicate la art.263. Ele trebuie să fie în
legătură de cauzalitate cu cel puţin una din cele trei categorii de acţiuni menţionate.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
15. Subiect al reparării necalitative poate fi orice persoană care efectuează reparaţiile menţionate şi a
atins vârsta de 16 ani, iar al punerii în exploatare sau a altor încălcări grave a regulilor de exploatare poate
fi numai o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport.
Articolul 268. DETERIORAREA SAU DISTRUGEREA INTENŢIONATĂ A CĂILOR DE
COMUNICAŢIE ŞI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a
mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a
mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau 264,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 7 ani.
[Art.268 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de
comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de
semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor de transport, dacă aceasta a
provocat urmările indicate la art.263 sau 264.
4. Prin mijloace de transport înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval sau aerian, a căror
noţiune o găsim în comentariile art.263, precum şi mijloacele automototransportului, a căror noţiune este
dată în explicaţiile de la art.264.
5. Noţiunea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi este aceeaşi ca şi cele de la
art.267.
6. Distrugerea obiectelor menţionate înseamnă nimicirea lor, suprimarea completă a stării lor
anterioare, desfiinţarea calităţii lor de bun de un anumit fel, încât el nu mai corespunde şi nu ar mai putea
corespunde vreodată destinaţiei.
7. Deteriorarea înseamnă degradarea, stricarea bunului, pierderea parţială a stării sale anterioare,
punerea bunului în situaţia de a nu mai corespunde într-un anumit moment, în întregime, destinaţiei.
8. Consecinţele survenite trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu distrugerea sau deteriorarea
obiectelor stipulate la art.268.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de
deteriorarea sau distrugerea căilor de comunicaţie, iar imprudenţa - faţă de consecinţele prejudiciabile
suplimentare indicate în art.263 sau 264.
10. Distrugerea sau deteriorarea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele săvârşite în scopul
slăbirii bazei economice şi capacităţii de apărare a ţării constituie o diversiune (art.343). Dacă aceste
acţiuni sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a impune autorităţilor publice sau
persoanelor fizice anumite decizii, cele săvârşite pot fi încadrate în baza art.278 ca terorism.
9. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 269. ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND MENŢINEREA ORDINII ŞI
SECURITATEA CIRCULAŢIEI
Încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea
ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 6 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea de către pasager, pieton sau alt
participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat
urmările indicate la art.264.
4. Aceste încălcări se pot produce la traficul transportului aerian (de exemplu, intrarea pasagerului
fără voie în cabina pilotului în timpul decolării sau aterizării, ieşirea samavolnică a pasagerilor pe pista de
decolare-aterizare etc.), transportului feroviar (mânarea vitelor peste calea ferată în locuri interzise, trecerea
neregulamentară a intersecţiilor, căilor ferate de către biciclişti, conducători ai transportului cu tracţiune
animală etc.), transportului naval (de exemplu, intervenţia în acţiunile căpitanului în timpul acostării la
debarcader etc.), automototransportului (de exemplu, trecerea pietonilor la semnalul roşu al semaforului,
trecerea părţii carosabile a străzii în locuri interzise, ieşirea din automobil din partea carosabilă a străzii,
deschiderea uşilor automobilului în timpul mişcării autovehiculului etc.).
5. Pentru determinarea tuturor semnelor laturii obiective a acestei infracţiuni dispoziţia art.269, fiind
de blanchetă, ne trimite la actele normative care reglementează regulile privind menţinerea ordinii şi
securitatea circulaţiei transporturilor. Regulile conduitei pietonilor, pasagerilor sau a altor participanţi la
trafic sunt determinate atât de actele normative care prevăd securitatea circulaţiei şi a exploatării
transporturilor feroviar, naval, aerian sau aumomototransport, care sunt indicate la art.262, 263 şi 264, cât
şi de actele normative (regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) ale organelor autoadministrării locale.
6. Răspunderea în baza art.269 survine numai în cazul pricinuirii urmărilor indicate la art.264, care
trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu încălcările concrete ale regulilor privind menţinerea ordinii şi
securitatea circulaţiei mijloacelor de transport.
7. Nu poate fi temei pentru liberarea pietonului, pasagerului sau altui participant la trafic de
răspundere penală, dacă pentru accidentul produs o parte de vinovăţie o poartă şi subiecţii art.263, 264, 265
sau 267.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă: sineîncrederea sau neglijenţa.
9. Subiect al infracţiunii poate fi numai un pieton, pasager sau alt participant la trafic, care a atins
vârsta de 16 ani. Prin alt participant la trafic se înţeleg bicicliştii, conducătorii mopedelor, persoanele care
mână vitele, conducătorii transportului cu tracţiune animală etc.
Articolul 270. OPRIREA SAMAVOLNICĂ, FĂRĂ NECESITATE, A TRENULUI
Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin decuplarea conductei generale a frânei sau
printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) deraierea sau deteriorarea materialului rulant;
c) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin
decuplarea conductei generale a frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat accidente cu
oameni, deraierea sau deteriorarea materialului rulant sau alte urmări grave.
4. Oprirea samavolnică presupune oprirea trenului fără permisiunea însoţitorului de vagon,
conductorului, maşinistului sau a altor lucrători ai transportului feroviar.
5. Oprirea fără necesitate presupune că în momentul opririi trenului n-a existat o cauză serioasă care
să justifice astfel de acţiuni, cum ar fi necesitatea de a preveni o deraiere, avarie a trenului, o invazie asupra
cetăţenilor, pentru lichidarea unui incendiu apărut în tren, pentru reţinerea unui infractor periculos, pentru
spitalizarea unei persoane grav bolnave etc.
6. Prin decuplarea conductei generale a frânei se înţelege desfacerea, dezlegarea elementelor
sistemului tehnic al conductei generale a frânei care leagă locomotiva cu toate vagoanele trenului.
7. Alt mijloc de oprire samavolnică, fără necesitate, a trenului poate fi prin robinetul de oprire sau
prin acte de semnalizare falsă, făcute cu felinare, fanioane, palete, indicatoare colorate sau luminare,
sonerii etc. Semnalizările se socot mincinoase dacă ele exprimă o altă indicaţie decât aceea care se impunea
în situaţia respectivă.
8. Prin accidente cu oameni se înţelege cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
unei persoane sau vătămării corporale medii mai multor persoane, sau decesul unei persoane.
9. Prin deraiere se înţelege răsturnarea locomotivei, vagoanelor de pe calea ferată, în urma cărora s-
au produs accidente periculoase pentru viaţa oamenilor, au fost cauzate daune materiale de proporţii mari.
Prin deteriorarea materialului rulant se înţelege degradarea locomotivei şi vagoanelor care nu pot fi
utilizate potrivit destinaţiei lor fără o reparaţie capitală.
10. Prin alte urmări grave se au în vedere decesul a două sau mai multor persoane, încălcarea
traficului feroviar, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor, cauzarea unor daune materiale în
proporţii deosebit de mari etc.
11. Consecinţele enumerate trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu oprirea samavolnică, fără
necesitate, a trenului.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie imprudentă.
13. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 271. BLOCAREA INTENŢIONATĂ A ARTERELOR DE TRANSPORT
Blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de obstacole, prin stabilirea de posturi
sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) alte urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă se realizează prin blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de
obstacole, prin stabilirea de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat accidente cu oameni sau
alte urmări grave.
4. Din dispoziţia art.271 reiese că consecinţa de bază a infracţiunii care e cuprinsă de intenţia
făptuitorului este blocarea arterelor de transport, pe când accidentele cu oameni sau alte urmări grave nu
sunt cuprinse de intenţia vinovatului, ci apar din cauza imprudenţei lui. Deci latura subiectivă se
caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de blocarea arterelor de transport, iar
imprudenţa - faţă de accidentele cu oameni şi alte urmări grave.
5. Blocarea arterelor de transport ca acţiune şi ca urmare presupune crearea piedicilor pentru
traficul mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian sau auto, care a produs sistarea circulaţiei lor.
6. Prin crearea de obstacole se înţelege constituirea, ridicarea unei bariere din diferite materiale pe
calea ferată, pe drumurile publice, pe pistele de decolare-aterizare etc.
7. Prin stabilirea de posturi înţelegem blocarea arterelor de transport de către un grup de persoane.
8. Prin alte mijloace de blocare a arterelor de transport se are în vedere blocarea lor cu diferite
unităţi de transport, prin atragerea minorilor la crearea posturilor pe arterele de transport etc.
9. Sistarea traficului transportului aerian, feroviar, naval sau auto poate fi pedepsită penal, dacă
aceasta a cauzat din imprudenţă accidente cu oameni sau alte urmări grave.
10. Noţiunea accidentelor cu oameni sau a altor urmări grave este aceeaşi ca şi consecinţele
corespunzătoare de la art.270.
11. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 272. CONSTRÂNGEREA LUCRĂTORULUI DIN TRANSPORTUL FEROVIAR,
NAVAL, AERIAN SAU AUTO DE A NU-ŞI ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE DE SERVICIU
(1) Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini
obligaţiile de serviciu prin ameninţare cu moartea, cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat pericolul realizării unei
astfel de ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 1 an.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea lucrătorului din transportul feroviar,
naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu prin una din următoarele ameninţări: a)
cu moartea; b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) cu distrugerea averii lui sau a
rudelor lui apropiate, dacă a existat pericolul realizării unor astfel de ameninţări.
4. Prin constrângere se înţelege silirea, forţarea, obligarea unei persoane să facă un lucru pe care
aceasta nu l-ar face de bună voie.
5. Noţiunile de moarte a unei persoane, vătămării corporale grave le găsim în comentariile de la
art.145 şi 151, iar cea de distrugere a averii - la art.197.
6. Prin ameninţare se înţelege manifestarea în formă obiectivă (oral, în scris sau prin demonstrarea
armei etc.) a intenţiei de a omorî persoana, de a-i cauza vătămări corporale grave sau de a-i distruge averea
lucrătorului din transport dacă el nu-şi va sista obligaţiunea de serviciu. Ameninţarea trebuie să fie de
natură să alarmeze pe cel ameninţat. Această cerinţă a legii este îndeplinită atunci când ameninţarea este
serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată.
8. Săvârşirea constrângerii în mod repetat de către două sau mai multe persoane are aceeaşi
explicaţie ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145.
9. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 273. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT
(1) Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită repetat;
b) săvârşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite prin pătrunderea în garaj, în alte încăperi ori teritorii îngrădite sau păzite;
b) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă se realizează prin răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire.
4. Noţiunea de mijloc de transport este aceeaşi ca şi cea dată în comentariul de la art.264.
5. Răpirea mijlocului de transport presupune două acţiuni consecutive ale făptuitorului: captivarea
mijlocului de transport şi deplasarea acestuia.
6. Captivarea presupune luarea ilegală în stăpânire a mijlocului de transport prin decuplarea
sistemului de semnalizare sau prin pătrunderea în locul lui de parcare ori în cabina mijlocului de transport,
sau prin încărcarea lui în alt mijloc de transport, sau comiterea altor acţiuni care să-i permită făptuitorului
deplasarea mijlocului de transport.
7. Deplasarea mijlocului de transport înseamnă mişcarea, dislocarea lui din poziţia iniţială. Metoda
mişcării poate fi diferită: cu motorul propriu, cu remorca, cu forţa musculară a făptuitorului, cu ajutorul
mijlocului de transport în care a fost încărcat etc. Nu are importanţă distanţa deplasării mijlocului de
transport captivat.
8. Infracţiunea se socoate consumată în momentul începerii deplasării mijlocului de transport. De
aceea pătrunderea în cabină cu scopul de a răpi mijlocul de transport ori comiterea orişicărei acţiuni de
captivare constituie numai o tentativă de infracţiune, în etapa căreia e posibilă renunţarea benevolă de a
duce infracţiunea până la capăt.
9. Nu se socoate răpire utilizarea samavolnică a mijlocului de transport de către un membru al
familiei proprietarului, precum şi de către un cunoscut apropiat sau orice altă persoană cărora anterior li se
permitea a se folosi de mijlocul de transport fără consimţământul prealabil al proprietarului.
10. Nu se socoate răpire nici utilizarea samavolnică a mijlocului de transport de către persoana care s-
a folosit de el în virtutea funcţiei sale. De exemplu, şoferul a folosit samavolnic maşina pe care lucrează
după orele de serviciu, un lucrător al staţiei tehnice de deservire după reparare a utilizat samavolnic acest
mijloc de transport etc.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Răpirea poate fi efectuată din diferite
motive, însă e important ca făptuitorul să nu urmărească scopul acaparării lui. Răpirea în scopul acaparării
mijlocului de transport se încadrează ca un furt, jaf sau tâlhărie, în funcţie de metoda însuşirii lui.
12. Agravantele răpirii sunt asemănătoare după conţinut cu cele ale furtului, jafului sau tâlhăriei.
13. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în
condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 274. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT CU TRACŢIUNE ANIMALĂ,
PRECUM ŞI A ANIMALELOR DE TRACŢIUNE
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără
scop de însuşire, urmată:
a) de distrugerea de bunuri;
b) de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea mijlocului de transport cu tracţiune
animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără scop de însuşire, urmată de distrugerea bunurilor sau de
îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite.
4. Prin mijloc de transport cu tracţiune animală se înţelege un vehicul terestru cu roţi cu tracţiune
animală folosit de obicei la ţară pentru transportarea încărcăturilor sau efectuarea diferitelor lucrări
agricole, cum ar fi carele, căruţele, cărucioarele, roabele etc.
5. În RM în calitate de animale de tracţiune se utilizează de obicei caii. Însă pot fi folosite şi alte
animale: boii, buhaii, vacile, măgarii etc.
6. Noţiunea de răpire este aceeaşi ca şi cea din comentariul de la art.273.
7. Prin distrugere a bunurilor, adică a mijloacelor de transport cu tracţiune animală, se înţelege orice
acţiune care are drept rezultat nimicirea lor totală sau parţială, după care acestea devin total sau parţial
inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.
8. Prin îmbolnăvirea gravă a animalelor răpite în urma utilizărilor pentru transportarea diferitelor
încărcături sau pentru efectuarea diferitelor lucrări agricole se înţeleg alte zdruncinări ale sănătăţii care au
reclamat îngrijiri veterinare pe o durată îndelungată de timp.
9. Pieirea animalelor răpite presupune încetarea lor de a fiinţa din cauze nefireşti.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de
deposedarea proprietarului de mijlocul de transport cu tracţiune animală, iar imprudenţa - faţă de
distrugerea de bunuri, de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite. În cazul intenţiei faţă de
distrugerea de bunuri, de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite, cele săvârşite pot fi încadrate
potrivit prevederilor art.197.
11. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 275. DETURNAREA SAU CAPTURAREA UNEI GARNITURI DE TREN, A UNEI
NAVE AERIENE SAU NAVALE
(1) Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale ori ocuparea
gării, aeroportului, portului sau altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, precum şi
acapararea încărcăturilor, fără scop de însuşire,
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite de două sau mai multe persoane;
b) însoţite de violenţă sau de ameninţare cu aplicarea ei;
c) soldate cu avarierea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale;
d) soldate cu alte urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul unei persoane,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a cel puţin uneia din patru acţiuni
alternative:
a) capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale în scopul deturnării lor;
b) deturnarea acestora;
c) ocuparea gării, aeroportului sau a altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport în scopul
săvârşirii unei deturnări;
d) acapararea încărcăturilor comisă în acelaşi scop.
Toate aceste acţiuni sunt săvârşite fără scop de însuşire.
4. Noţiunea unei nave aeriene şi a unei garnituri de tren este dată la art.263.
5. Capturarea şi deturnarea este asemănătoare după conţinut cu noţiunile de captivare şi deplasare de
la art.273.
6. Ocuparea gării, aeroportului sau a altor instituţii de transport trebuie să aibă scopul de a captiva sau
deturna mijloacele de transport.
7. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.275 se comite fără violenţă (nava se află fără echipaj, garnitura
de tren - fără maşinist, pasageri sau pază sau se deturnează cu acordul echipajului, personalului de
deservire). Nu interesează unde se afla nava sau garnitura în momentul deturnării (la parcare, în port,
aeroport, depou, la staţie, în zbor, în cursă etc.). Nu importă nici faptul cine conduce mijlocul de transport:
răpitorii, echipajul sau alte persoane.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Cele săvârşite nu urmăresc scopul de
însuşire a mijloacelor de transport.
9. Noţiunea agravantelor acestei infracţiuni este asemănătoare după conţinut cu agravantele
corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii, sănătăţii sau proprietăţii.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 276. FALSIFICAREA ELEMENTELOR DE IDENTITATE ALE
AUTOVEHICULELOR
(1) Falsificarea seriei, a numărului de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului auto prin
ştergere, înlocuire sau modificare
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin falsificarea seriei, a numărului de identificare a
şasiului, caroseriei sau motorului auto prin ştergere, înlocuire sau modificare.
4. Prin falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor se înţelege o acţiune de denaturare
a adevărului pe care autovehiculul respectiv are destinaţia să-l exprime.
5. Falsificarea numărului de identitate prin ştergere presupune înlăturarea acestui număr din locul
înregistrat anterior, în vederea unei noi înregistrări.
6. Prin înlocuirea numărului de identitate se înţelege înscrierea sau imprimarea altui număr în locul
celui şters.
7. Modificarea numărului de identitate a elementelor menţionate presupune ştergerea şi înscrierea
numai a unei părţi din numărul de înregistrare.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
9. Noţiunea agravantelor are acelaşi conţinut ca şi agravantele corespunzătoare de la infracţiunile
contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 277. FOLOSIREA UNUI AUTOVEHICUL CU ELEMENTE DE IDENTIFICARE
FALSE
Folosirea cu bună-ştiinţă a unui autovehicul cu seria sau numărul şasiului, caroseriei sau
motorului auto false
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 2 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă se realizează prin folosirea cu bună-ştiinţă a unui autovehicul cu seria sau numărul
şasiului, caroseriei sau motorului auto false.
4. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
5. Subiect al acestei infracţiuni poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care cu bună-ştiinţă foloseşte un autovehicul cu elemente de identificare false.
CAPITOLUL XIII
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
Articolul 278. TERORISMUL
(1) Terorismul, adică provocarea unor explozii, incendii sau săvârşirea altor acţiuni care
periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări
grave, dacă acestea sunt săvârşite în scopul de a submina securitatea publică, de a intimida populaţia
sau de a impune autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite decizii, precum şi ameninţarea cu
săvârşirea unor astfel de acţiuni în aceleaşi scopuri,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat;
c) cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive;
d) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari se pedepseşte cu închisoare de la 8
la 15 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite de o organizaţie criminală;
b) soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(4) Terorismul însoţit de omor intenţionat
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanţi li se pot aplica pedepse penale
minime, prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntâmpinat autorităţile despre acţiunile respective
şi prin aceasta au contribuit la evitarea morţii oamenilor, a vătămării integrităţii corporale sau a
sănătăţii, a altor urmări grave sau la demascarea altor făptuitori.
(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de răspundere penală
dacă ea, prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc, a contribuit la preîntâmpinarea
realizării actului de terorism şi dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Infracţiunea de terorism este una dintre cele mai periculoase infracţiuni împotriva securităţii
publice şi siguranţei statului, care deseori are nu numai caracter naţional, dar şi internaţional. Republica
Moldova a aderat la Convenţia privind Terorismul cu Bombe, adoptată la New York la 12 ianuarie 1998 şi
a ratificat-o prin Legea nr.1239 din 18 iulie 2002, care determină direcţiile de bază de combatere a actelor
de terorism (a se vedea Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului din 27.01.1997 "TI, 2001,
vol.28, pag.74").
2. Obiectul terorismului îl constituie securitatea publică. Ca obiect suplimentar al terorismului apare
viaţa şi sănătatea persoanei, patrimoniul şi ordinea de administrare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este compusă din conţinuturile alternative indicate în
dispoziţia articolului comentat şi se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni: provocarea
unor explozii, incendii sau a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în
proporţii mari sau provoacă alte urmări grave ori ameninţarea cu comiterea unor astfel de acţiuni.
4. Prin alte acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, în afară de explozii şi incendii, se au în vedere:
producerea unor avarii, accidente, catastrofe în transport, distrugerea sau degradarea clădirilor, a oricăror
alte construcţii cu destinaţie culturală, religioasă etc., contaminarea unor teritorii cu substanţe radioactive,
chimice, bacteriologice etc.
5. Determinarea mărimii daunei materiale cauzate prin comiterea infracţiunii depinde de mărimea
prejudiciului real cauzat, în corespundere cu prevederile art.126 CP, neputând fi mai mic de 500 de unităţi
convenţionale.
6. Prin alte urmări grave se are în vedere producerea unor urmări ce pot afecta grav activitatea
normală a unor întreprinderi, a transportului, reţelelor de comunicaţie, dezorganizarea activităţii normale a
organelor administraţiei publice.
7. Infracţiunea de terorism se consumă din momentul creării unui pericol real pentru viaţa oamenilor,
cauzării daunelor materiale în proporţii mari sau a altor urmări grave.
8. Acţiunea de ameninţare se realizează prin diverse mijloace de exercitare psihică orală, în scris, prin
telefon sau prin alte mijloace asupra autorităţilor publice sau a persoanelor fizice, cu scopul de a lua
anumite decizii, sub ameninţarea comiterii uneia dintre acţiunile indicate în prezentul articol.
9. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este identică cu cea a infracţiunii de diversiune (art.343
CP), deosebirea constând în faptul că infracţiunea de diversiune se comite în scopul slăbirii bazei
economice şi a capacităţii de apărare a ţării, iar terorismul se comite în scopul periclitării securităţii
publice.
10. Alin.2 art.278 CP prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) prin repetare se înţelege comiterea a două sau mai multor infracţiuni de terorism distincte cu
condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie (a
se vedea comentariul de la art.31 CP);
b) comiterea infracţiunii de terorism de către un grup criminal organizat (a se vedea comentariul de
la art.46 CP);
c) prin comiterea infracţiuni de terorism cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive se
înţelege utilizarea acestor mijloace atât la săvârşirea nemijlocită a actelor de terorism, cât şi ameninţarea cu
aplicarea acestor mijloace în scopul învingerii rezistenţei persoanelor care ar putea interveni pentru a
împiedica săvârşirea infracţiunii de terorism;
d) săvârşirea infracţiunii prin vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
ceea ce presupune survenirea intenţionată sau din imprudenţă a urmărilor prevăzute de art.151 şi 152 CP (a
se vedea comentariile de la aceste articole);
e) săvârşirea infracţiunii prin cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari, ceea ce
presupune cauzarea unor prejudicii materiale ce depăşesc la momentul săvârşirii infracţiunii, în
corespundere cu prevederile art.126 CP, 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
11. Alin.3 art.278 prevede în calitate de circumstanţe agravante săvârşirea acţiunilor descrise în
alineatele precedente, săvârşite de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.47 CP) ori
soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă, care se caracterizează prin prezenţa vinovăţiei duble, a
atitudinii intenţionate faţă de acţiunile de terorism şi a imprudenţei faţă de urmarea cea mai gravă produsă -
moartea victimei (a se vedea comentariul de la art.19 CP).
12. Alin.4 art.278 CP prevede, în calitate de circumstanţă agravantă, săvârşirea terorismului însoţit de
omor intenţionat, fapt ce imprimă infracţiunii de terorism un caracter complex, fără a fi necesară
calificarea suplimentară prin concurs a acţiunilor de terorism şi omor intenţionat atunci când se constată
comiterea acestora în acelaşi scop.
13. Latura subiectivă a infracţiunii de terorism se realizează prin intenţie directă caracterizată prin
prezenţa unui scop special - de a submina securitatea publică, de a intimida populaţia sau de a impune
autorităţilor publice sau persoanelor fizice luarea unor anumite decizii.
14. Subiect al infracţiunii de terorism poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
15. Alin.5 art.278 prevede, în calitate de circumstanţă atenuantă specială, împrejurarea în care
persoanele care au participat la comiterea infracţiunii de terorism au preîntâmpinat autorităţile despre
comiterea infracţiunii, contribuind prin aceasta la evitarea urmărilor grave şi deosebit de grave care s-ar fi
putut produce, inclusiv moartea posibilelor victime. Acestor persoane instanţa le poate aplica pedepse
penale minime cu respectarea prevederilor art.79 CP.
16. Alin.6 art.278 prevede, în calitate de modalitate specială de liberare de răspundere penală,
împrejurarea în care o persoană a participat la pregătirea actului de terorism, dar prin anunţarea la timp a
autorităţilor sau prin alt mijloc a contribuit la preîntâmpinarea realizări actului de terorism, iar acţiunile ei
nu conţin o altă componenţă de infracţiune. Prin alte mijloace prin care făptuitorul a contribuit la
preîntâmpinarea actului de terorism se are în vedere neutralizarea mijloacelor de comitere a actului de
terorism, influenţa psihică sau fizică asupra altor participanţi în sensul renunţării la comiterea de mai
departe a infracţiunii planificate etc.
Condiţiile de liberare de răspundere penală în baza temeiurilor indicate sunt identice condiţiilor
descrise în art.56 CP.
Articolul 279. ACTIVITATEA DE FINANŢARE ŞI ASIGURARE MATERIALĂ A
ACTELOR TERORISTE
Oferirea ori colectarea intenţionată, prin diferite metode, direct sau indirect, a mijloacelor
financiare sau a materialelor în scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 25 de ani.
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privind securitatea publică şi activitatea de
combatere a terorismului.
În scopul cooperării la contracararea acestei infracţiuni, RM a ratificat, prin Legea nr.1241 din 18
iulie 2002, Convenţia privind Suprimarea Finanţării Terorismului, adoptată la New York la 9 decembrie
1999.
2. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste, prevăzută în conţinutul art.279,
reprezintă o modalitate distinctă de participare la săvârşirea infracţiunii sub forma complicităţii ce se
realizează prin comiterea uneia dintre următoarele acţiuni de alternativă:
a) oferirea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a materialelor în
scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste;
b) colectarea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a materialelor în
scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste.
Delimitarea dintre cele două acţiuni de alternativă, oferirea ori colectarea mijloacelor financiare sau a
materialelor necesare comiterii actelor teroriste, constă în faptul că persoana în cazul oferirii contribuie
direct şi nemijlocit la pregătirea actelor de terorism, iar colectarea presupune o activitate intermediară,
indirectă la pregătirea lor.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a activităţilor respective şi
prin prezenţa unui scop special de utilizare a mijloacelor respective la săvârşirea actelor teroriste.
4. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 280. LUAREA DE OSTATICI
(1) Luarea sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic cu scopul de a sili statul, organizaţia
internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de
la săvârşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Luarea de ostatici săvârşită:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
d) de două sau mai multe persoane;
e) din interes material;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la
1.000 unităţi convenţionale.
(3) Luarea de ostatici săvârşită:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;
d) cu provocarea altor urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani.
(4) Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul se
liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Luarea de ostatici este o infracţiune cu caracter internaţional, fiind acceptată în legislaţia naţională
ca infracţiune în baza ratificării Convenţiei Adunării Generale a ONU contra infracţiunilor de luare de
ostatici, adoptată la 18 decembrie 1979 (Legea nr.1241 din 18.07.2002).
2. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de ostatici se poate realiza prin săvârşirea uneia dintre
următoarele acţiuni: a) luarea, b) reţinerea persoanei în calitate de ostatic.
3. Luarea de ostatici este o infracţiune de lipsire de libertate, care se caracterizează prin luarea ilegală
în captivitate a unei persoane, astfel lipsind-o de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona liber, în
conformitate cu voinţa sa. Luarea de ostatici se poate realiza atât deschis, cât şi pe ascuns, atât cu aplicarea,
cât şi fără aplicarea constrângerii fizice sau morale (de exemplu, prin inducerea în eroare a victimei în locul
reţinerii ei).
4. Reţinerea persoanei în calitate de ostatic se caracterizează prin faptul că persoana este lipsită de
posibilitatea de a părăsi locul aflării sale (de regulă, se poate realiza prin izolarea persoanei într-o încăpere
etc.).
5. În calitate de condiţie a eliberării ostaticului este cererea înaintată statului, unei organizaţii
internaţionale, unei persoane juridice sau fizice ori unui grup de persoane să îndeplinească sau să nu
îndeplinească un anumit act. Pentru calificarea infracţiunii nu are nici o importanţă dacă cererea formulată
are caracter legal sau ilegal şi este indiferent dacă făptuitorul a adresat cererea victimei sau unei alte
persoane, care ar putea satisface această cerere. De asemenea, nu interesează în ce constă actul de a cărui
îndeplinire sau neîndeplinire se condiţionează eliberarea victimei şi este indiferent dacă cererea a fost sau
nu satisfăcută.
6. Circumstanţele agravante prevăzute în alin.2 art.280, cu excepţia lit.e) (din interes material), sunt
identice cu cele prevăzute în conţinutul art.166 CP (privaţiunea ilegală de libertate), după cum se vede şi
din comentariul de la articolul respectiv. Săvârşirea infracţiunii din interes material presupune formularea
unei cereri de a obţine un profit, care poate fi evaluat numeric în bani, în schimbul eliberării ostaticului.
7. Alin.3 art.280 agravează răspunderea penală pentru luarea de ostatici prin următoarele circumstanţe
calificative:
a) luarea de ostatici săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se
vedea comentariul de la art.46, 47 CP);
b) luarea de ostatici urmată de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (a se vedea
comentariul de la art.151 CP);
c) luarea de ostatici urmată de provocarea decesului victimei din imprudenţă; această circumstanţă
agravantă se referă la producerea, prin săvârşirea faptei, a unui rezultat mai grav - moartea victimei;
d) provocarea altor urmări grave, această circumstanţă presupunând survenirea altor urmări, mai
grave decât cele indicate în conţinutul acestui articol.
8. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
9. Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul se liberează
de răspundere numai pentru săvârşirea acţiunilor prevăzute în alin.1 art.280 CP. Dacă acţiunile săvârşite de
infractor cad sub incidenţa altor norme penale din CP şi pot fi încadrate de sine stătător, persoana răspunde
penal în temeiul acestor articole (cauzarea vătămării corporale grave a integrităţii corporale, decesul
victimei din imprudenţă, purtarea ilegală a armelor şi muniţiilor etc.).
Articolul 281. COMUNICAREA MINCINOASĂ CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ DESPRE ACTUL DE
TERORISM
Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a altor
acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte
urmări grave
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la
6 luni, sau cu închisoare de până la 3 ani.
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că răspândirea unor informaţii fie şi cu
caracter mincinos despre pregătirea unor acte de terorism poate provoca panică, dezordine, poate
destabiliza activitatea normală în transport, în cadrul unor instituţii, întreprinderi, totodată atrăgând
numeroase forţe şi mijloace pentru verificarea acestor comunicări.
2. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune comentate se caracterizează prin comiterea unei
acţiuni prin care se aduce la cunoştinţa autorităţilor publice sau a unei persoane fizice despre pregătirea
unui act de terorism sub forma unor explozii, incendii, altor acţiuni care pot produce daune materiale în
proporţii mari, victime omeneşti, alte urmări grave, prevăzute în conţinutul art.278 CP.
3. Comunicarea mincinoasă poate fi adresată persoanelor cu funcţii de răspundere, ce activează în
instituţiile respective sau în organele de drept obligate să întreprindă măsuri organizatorice în privinţa
preîntâmpinării consecinţelor nefaste, ce pot surveni în urma actelor de terorism pregătite. Această
comunicare poate fi adresată şi prin intermediul unor cetăţeni aparte, dar efectuată, de asemenea, cu scopul
să devină cunoscută organelor abilitate de-a întreprinde măsuri profilactice împotriva actelor de terorism
(de exemplu, evacuarea tuturor persoanelor aflate în sediul unei clădiri, la bordul unei corăbii aeriene sau
maritime etc.).
4. Comunicarea mincinoasă este aceea care nu corespunde de fapt, obiectiv realităţii, fiind născocită.
5. Metoda prin care poate fi comisă acţiunea de comunicare mincinoasă se poate prezenta sub cele
mai diverse forme: oral - prin cuvinte, în scris - prin scrisori, anunţuri prin internet, telefon etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin comiterea acesteia cu intenţie directă,
persoana care transmite comunicarea mincinoasă cunoaşte cu bună-ştiinţă că informaţia nu este veridică şi
doreşte prin aceasta să destabilizeze ordinea şi liniştea publică. În situaţia în care o persoană de bună-
credinţă a fost indusă în eroare cu privire la veridicitatea comunicării, ea nu poate fi supusă răspunderii
penale.
7. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 282. ORGANIZAREA UNEI FORMAŢIUNI PARAMILITARE ILEGALE SAU
PARTICIPAREA LA EA
(1) Organizarea sau conducerea unei formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia Republicii
Moldova, precum şi participarea la o astfel de formaţiune,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Persoana care, în mod benevol, s-a retras dintr-o formaţiune paramilitară ilegală şi a predat
arma se liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Formaţiunea paramilitară ilegală este o organizaţie (colectivitate) civilă de persoane, care are
caracter militar, fiind dotată cu armament. Trăsăturile ce caracterizează o formaţiune paramilitară sunt:
prezenţa unui contingent stabil de persoane, a unui comandament unic bazat pe o organizaţie internă
strictă, activitatea căreia nu este reglementată de legislaţia RM.
2. Latura obiectivă se poate realiza, sub aspectul elementului material, prin săvârşirea uneia dintre
următoarele acţiuni:
a) organizarea unei formaţiuni paramilitare;
b) conducerea unei formaţiuni paramilitare;
c) participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare.
3. Prin organizarea unei formaţiuni paramilitare se are în vedere comiterea unor acţiuni îndreptate
spre iniţierea şi constituirea unei grupări sau asociaţii de persoane, în elaborarea planului de constituire, a
structurii şi numărului de membri, a problemelor ce ţin de asigurarea financiară şi tehnico-materială a
formaţiunii, formularea sarcinilor şi scopurilor de bază ale formaţiunii etc.
4. Prin conducerea formaţiunii paramilitare se are în vedere stabilirea şi coordonarea cu direcţiile
operative de activitate a formaţiunii, lucrul cu cadrele, luarea deciziilor şi hotărârilor în privinţa
problemelor legate de asigurarea financiară şi materială a formaţiunii, emiterea dispoziţiilor şi ordinelor
etc.
5. Participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare poate fi determinată de primirea în
calitate de membru a formaţiunii şi îndeplinirea unor funcţii corespunzătoare locului pe care-l deţine
persoana sau de îndeplinirea unor misiuni, ordine cu caracter ordinar.
6. Formaţiunile paramilitare pot fi create pentru atingerea diferitelor scopuri: politice, religioase,
separatiste, comerciale etc. Organizarea unor grupuri înarmate în scopul atacării persoanelor juridice sau
fizice se califică în baza art.283 CP (banditism).
7. Alte infracţiuni comise în legătură cu activitatea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare
se califică prin concurs cu art.208 CP (de exemplu, omoruri, degradarea sau distrugerea averii
proprietarului, luarea de ostatici etc.).
Persoanele care au organizat sau conduc formaţiunea paramilitară, răspund penal pentru infracţiunile
comise de către un membru al formaţiunii în măsura în care au cunoscut şi au participat la comiterea
infracţiunii respective.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.282 CP se caracterizează prin intenţie directă.
Persoana este conştientă de faptul că organizează sau conduce o formaţiune paramilitară sau are calitatea
de membru al acesteia, cu toate că aceasta nu este prevăzută de legislaţia penală a RM.
9. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
10. În corespundere cu alin.2 art.282 CP, persoana care a participat în calitate de membru al
formaţiunii paramilitare se liberează de răspundere penală prin prezenţa cumulativă a trei condiţii:
retragerea benevolă din formaţiunea paramilitară; predarea armei; lipsa în acţiunile acestei persoane a
semnelor altei componenţe de infracţiune.
11. Renunţarea benevolă presupune încetarea activităţii în calitate de membru al formaţiunii prin
prezenţa posibilităţii obiective a persoanei de a-şi continua activitatea ca membru al acestei formaţiuni
(motivele încetării activităţii nu au importanţă pentru ca renunţarea să fie considerată benevolă).
Articolul 283. BANDITISMUL
Organizarea unor bande armate în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice, precum şi
participarea la asemenea bande sau la atacurile săvârşite de ele,
se pedepsesc cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Bandă armată este un grup stabil, înarmat, organizat din două sau mai multe persoane cu scopul de
a comite atacuri împotriva persoanelor juridice sau fizice.
Pentru ca un grup de persoane format în scopul atacării persoanelor fizice sau juridice să fie
recunoscut în calitate de bandă, sunt necesare patru criterii: a) grupul să fie stabil; b) grupul să fie înarmat;
c) să fie constituit din două sau mai multe persoane; d) să se subordoneze scopului de a ataca persoane
fizice sau juridice.
2. Banda este stabilă prin prezenţa următoarelor criterii, care o individualizează: caracterul permanent
al membrilor bandei, prezenţa unei structuri organizatorice bine determinate şi strâns unite, metode şi
forme constante de activitate infracţională etc.
3. Înarmarea bandei presupune existenţa cel puţin la unul din membrii grupului a armei de foc,
armelor albe sau a substanţelor explozibile, cu condiţia că şi ceilalţi membri ai grupului sunt informaţi
despre prezenţa armei respective (cu privire la noţiunea de armă, a se vedea HP CSJ nr.31 din 09.11.1998
Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea,
comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea
neglijentă a armelor de foc, a muniţiilor).
4. Latura obiectivă a banditismului se poate realiza prin comiterea uneia din următoarele acţiuni:
organizarea bandei armate; participarea în calitate de membru al bandei armate; participarea la atacurile
săvârşite de bandă.
5. Organizarea bandei presupune activitatea de selectare şi alegere a membrilor bandei, procurarea
armelor, elaborarea planului de activitate a bandei, împărţirea rolurilor între membrii bandei etc.
6. Participarea în calitate de membru al bandei presupune intrarea şi includerea persoanei în
componenţa bandei, indiferent de calitatea şi rolul pe care le deţine persoana şi de participarea acesteia la
atacurile săvârşite de bandă.
7. Participarea la atacurile săvârşite de bandă se referă la persoanele ce nu fac parte din bandă, dar
care au participat în calitate de complici, instigatori la săvârşirea atacurilor de către bandă.
8. Atacul, potrivit normei penale prevăzute de art.283 CP, reprezintă o acţiune ilegală, agresivă,
prejudiciabilă, a cărei realizare se manifestă prin aplicarea violenţei fizice sau psihice în scopul săvârşirii
celor mai diverse infracţiuni de omor, sustragere a averii proprietarului, şantaj, distrugerea averii
proprietarului etc.
9. Latura subiectivă a banditismului presupune săvârşirea infracţiunii cu intenţie directă. Persoana
este conştientă de faptul că organizează sau este membru al bandei sau participă la atacurile săvârşite de
bandă şi doreşte acest fapt.
10. Subiect al banditismului poate fi orice persoană care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins
vârsta de 14 ani.
Articolul 284. CREAREA SAU CONDUCEREA UNEI ORGANIZAŢII CRIMINALE
Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, adică întemeierea unei astfel de organizaţii şi
organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia criminală, fie ţinerea de
adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor
financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organizaţiei criminale cu arme şi
instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele
victime şi despre activitatea organelor de drept, fie coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu
alte organizaţii şi grupuri criminale sau infractori aparte din ţară şi din străinătate,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani.
1. Particularităţile acestei componenţe de infracţiune constau în stabilirea răspunderii penale pentru
activitatea organizatorică legată de crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (cu privire la
definirea noţiunii de organizaţie criminală a se vedea comentariul de la art.47 CP).
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.284 CP se realizează prin comiterea uneia dintre
următoarele acţiuni de alternativă: a) crearea unei organizaţii criminale, b) conducerea unei organizaţii
criminale.
3. Crearea unei organizaţii criminale presupune activitatea prin care se urmăreşte întemeierea unei
organizaţii în scopul comiterii unui anumit gen de infracţiuni sau activităţi infracţionale care se deosebesc
de banditism (art.283 CP) prin faptul că nu au la bază comiterea unor atacuri înarmate, ci efectuarea unor
activităţi în vederea obţinerii de avantaje şi interese economice, financiare sau politice.
4. Conducerea unei organizaţiei criminale presupune conducerea activităţii infracţionale a întregii
organizaţii criminale şi se caracterizează prin prelucrarea informaţiei necesare pentru funcţionarea şi
existenţa organizaţiei criminale, întocmirea planului ei de activitate, stabilirea modului de conduită şi
sancţionare a membrilor etc.
5. Latura subiectivă a creării sau conducerii unei organizaţii criminale se caracterizează prin intenţie
directă.
6. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.284 CP poate fi doar organizatorul sau conducătorul
organizaţiei criminale.
Articolul 285. DEZORDINI DE MASĂ
(1) Organizarea sau conducerea unor dezordini de masă, însoţite de dezorganizarea activităţii
normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor sau de opunere de rezistenţă
reprezentanţilor autorităţilor,
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţă sau batjocorire a persoanelor;
b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare;
c) de rezistenţă armată opusă autorităţilor
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(3) Participarea activă la săvârşirea actelor de violenţă sau la batjocorirea persoanelor, la
incendierea sau distrugerea de bunuri în timpul dezordinilor de masă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
(4) Chemările la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la
dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani.
1. Dezordinile de masă sunt acţiuni ce atentează la ordinea şi securitatea publică, săvârşite de o grupă
de persoane, însoţite de violenţă asupra persoanelor, pogromuri, incendieri, distrugeri, precum şi opunere
de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor. În timpul dezordinilor de masă se dezorganizează activitatea
normală a transportului, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor aflate în teritoriul respectiv