P. 1
Iosif Buchman - Materiale de Constructii - Partea I

Iosif Buchman - Materiale de Constructii - Partea I

|Views: 2,234|Likes:
Published by tulvy

More info:

Published by: tulvy on Nov 23, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/05/2013

pdf

text

original

Colecţia "CONSTRUCŢII" ________________________________________________________________

MATERIALE DE CONSTRUCŢII Partea I

Industria materialelor de construcţii a cunoscut, în ultima perioadă, o dezvoltare tot mai accentuată. S-au extins domeniile de utilizare ale materialelor clasice, s-au produs materiale noi cu performanţe tehnicoeconomice superioare şi au apărut standarde româneşti aliniate la normele europene sau internaţionale. Cartea reprezintă un material bibliografic la zi care ţine seama de aceste schimbări. Lucrarea se adresează în primul rând studenţilor, dar poate constitui şi o bază de informaţii utile pentru specialiştii constructori, care nu au acces direct la noile norme europene sau internaţionale. Referent ştiinţific: Prof.dr.ing. Corneliu BOB

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BUCHMAN, IOSIF Materiale de construcţii / prof.dr.ing. Iosif Buchman Timişoara: Editura Politehnica, 2009 80 p. ; 24 cm. - (Construcţii) Vol. ISBN 978-973-625-888-6 Partea I. – 2009.-Bibliogr.- ISBN 978-973-625-890-9 691

Prof.dr.ing. Iosif BUCHMAN

MATERIALE DE CONSTRUCŢII Partea I
Colecţia “CONSTRUCŢII”

EDITURA POLITEHNICA TIMIŞOARA - 2009

Copyright © Editura Politehnica, 2009 Toate drepturile sunt rezervate editurii. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă prin indiferent ce formă, fără acordul prealabil scris al Editurii Politehnica. EDITURA POLITEHNICA Bd. Republicii nr. 9 300159 Timişoara, România Tel. 0256/403.823 Fax 0256/403.823 E-mail: editura@edipol.upt.ro

Consilier editorial: Prof.dr.ing. Sabin IONEL Redactor: Claudia MIHALI

Bun de imprimat: 28.05.2009 Coli de tipar: 5 C.Z.U. 691 ISBN 978-973-625-888-6 ISBN Partea I 978-973-625-890-9

Tiparul executat sub comanda nr. 73 la Tipografia Universităţii "Politehnica" din Timişoara

Cursul de faţă acoperă prima parte din Syllabusul disciplinei de Materiale de Construcţii valabil la ora actuală la domeniul Inginerie Civilă din Universitatea Politehnica din Timişoara. mortarelor şi betoanelor. Lucrarea este elaborată într-o formă concisă. care impun apariţia unor noi ediţii de cursuri. 5 . este necesară acoperirea cu bibliografie de specialitate a lucrărilor practice de laborator. La ora actuală este cuprinsă în programul de studii în semestrul al 2-lea al anului I de licenţă. pentru început. Având în vedere cele de mai sus. având alocate un număr de 35 ore de curs şi un număr de 35 ore de laborator. Pe parcursul anilor. Unele din noutăţile aduse sunt prezentate succint în continuare. Mortare cu lianţi anorganici (minerali). forma de învăţământ de 4 ani. în concordanţă cu numărul orelor de curs alocate. intrarea României în Comunitatea Europeană a determinat modificarea şi înlocuirea standardelor existente. În consecinţă. au fost editate cărţile: Controlul calităţii lianţilor. În această parte sunt abordate capitolele: Caracteristici generale ale materialelor de construcţii. Controlul calităţii materialelor anorganice şi organice utilizate în construcţii. Colectivul disciplinei de Materiale de Construcţii din domeniul Ingineriei Civile de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din Timişoara a considerat că. urmând ca. ca şi în oricare alt domeniu. Lianţi anorganici (minerali). în anul 2008. În plus. în domeniul materialelor de construcţii s-au produs o serie de schimbări. care se predă la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din Universitatea Politehnica din Timişoara. într-un timp cât mai scurt autorul să elaboreze şi cea de-a doua parte. care trebuie cunoscute şi asimilate cât mai rapid de viitorii ingineri constructori. Faţă de ediţiile anterioare la care autorul a participat. cursul include modificări impuse de materiale noi de construcţii care se utilizează sau se pot utiliza în prezent la noi în tară şi de standardele româneşti aliniate la standardele europene sau internaţionale. precum şi apariţia unor standarde noi. pentru a putea fi asimilată cât mai uşor de către studenţi. în anul 2003. Materiale din piatră naturală.PREFAŢĂ Disciplina Materiale de Construcţii constituie una din primele discipline obligatorii din domeniul Inginerie Civilă.

Capitolul 2 prezintă zonele granulometrice pentru agregatele curente folosite la betoanele de masă volumică normală. În cuprinsul capitolului 3 sunt prezentate date şi informaţii noi legate de: plăcile gips-carton. care nu au acces direct la noile norme europene. dar poate constitui şi o bază de informaţii la zi pentru specialiştii constructori. alegerea tipului de ciment. Timişoara. simbolurile şi compoziţiile cimenturilor portland unitare. Cursul se adresează în primul rând studenţilor. pentru care normele europene aduc modificări semnificative.În capitolul 1 sunt introduse noţiuni şi notaţii în concordanţă cu terminologia inclusă în normele europene. tipurile. În ansamblu cel mai reformat capitol este capitolul 4. tipurile de varuri aeriene şi varuri hidraulice. tipurile. aprilie 2009 Iosif Buchman . simbolurile şi compoziţiile adaosurilor şi a cimenturilor portland cu adaosuri.

.3.2..3. Metode acustice……………………………………………………..4. 3.1......3........ 3..2. 1..... Tipuri………… 3.... Argilele………..3.... Metode de stabilizare a argilelor………………………...... Caracteristici generale………………………………….……………………………………………………..1. Procesul de fabricaţie.. Densitatea materialelor (masa volumică)………………………… 1.. Caracteristici mecanice stabilite prin încercări distructive………………....... 3.... Priza şi întărirea ipsosului de construcţii…………….3. Compactitatea.2... Materia primă.. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea apei.... 1...5.3.3. 3.………………….......... 3....1.1....... 3.. 1. 3.... Introducere…………………………………………………………………………. Caracteristici stabilite prin încercări dinamice.2.. 1.5. 2.. Produsele de carieră……………………………………………….......1. Protecţia pietrei naturale împotriva acţiunilor agresive…………………… 3......2..2...... Caracteristici fizico-mecanice…………………………………………….......1....1... Extragerea pietrei naturale………………………………………………….... Caracteristicile ipsosului de construcţii întărit………..1.1.. 2..2.... Metode atomice…………………………………………………….2.2..2. Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri)……………………… 3...2...3..2. Stingerea (hidratarea) varului aerian…………………. Clasificare…………………………………………………………...2.... 1...... 3... Metode mecanice…………………………………………………… 1.2..... 1.1...3.....1.2.... volumul de goluri (porozitatea intergranulară)………………………………………... 3.... Caracteristici fizico-mecanice stabilite prin metode nedistructive………..4. Minerale şi roci………………………………………………………………… 2....1...3.. Proces de fabricaţie…………………..... Caracteristici stabilite prin încercări ciclice………………………... 2.3... porozitatea.....2......2.2........... Materiale de construcţii din piatră naturală………………………………… 2. 3... 1.................1.3. 3...........1.2.4.....1........... Materiale din piatră naturală……………………………………………………… 2....2. Cuprins………………………………………………………………………………. 1........2...3. 1..... Definiţie... Caracteristici generale ale materialelor de construcţii……………………… 1.2.. Produsele de balastieră…………………………………………….. 5 7 9 11 11 11 12 14 15 17 21 21 23 25 26 26 29 30 32 32 33 33 33 34 35 37 37 38 38 38 38 40 40 41 42 43 44 45 45 46 7 . Lianţi nehidraulici……………………………………………………………. Alţi lianţi pe bază de sulfat de calciu…………………. Caracteristici stabilite prin încercări statice……………………….. Lianţi anorganici (minerali)………………………………………………………........ Caracteristici privind comportarea materialelor sub acţiunea încărcărilor…………………………………………………………… 1.2. 1....1... Varul aerian pentru construcţii…………………………………….3. 1..... 3...2. 2...CUPRINS Prefaţă......1.2...1... Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii…........ Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea căldurii..2.2...2..2...2.2...... Materia primă......

Clasificarea mortarelor pentru tencuire sau gletuire…………….. Tipuri de varuri hidraulice….2..carton…………………………………………………………..4.1... Domeniile de utilizare ale varului aerian……………… 3..1.2..………… 3.…………………………………….3..2..5.2.... 4.....4.4.. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri………… 3...2..1.3.. 3..... Compoziţie mineralogică….. Mortare pentru tencuire şi gletuire………………………………………….1. Soluţii de realizare a tencuielilor sau gleturilor…………………. Caracteristicile fizico-mecanice şi chimice ale cimentului portland întărit………………………………. 3. 47 47 48 48 49 49 49 50 50 51 53 56 57 58 58 59 59 61 62 63 63 64 64 64 65 65 65 66 67 68 68 68 68 68 70 70 72 73 74 77 8 .. Caracteristicile mortarelor întărite………………………………… Anexa 1 Plăci gips ..1....4.1.2. Lianţi hidraulici unitari………………………………………………………… 3. Caracteristicile mortarelor proaspete…………………………….3. Materii prime. 3.. 3.. Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi..2.. 3.. 4. Cimenturi portland unitare……………………………...2.3. 4. Bibliografie…………………………………………………………………………...3.3.. 4.. proprietăţile şi utilizarea varurilor hidraulice.... 3.. Alegerea tipului de ciment…………………………………………………… 4.2.. Materialele componente……………………………………………..... Mortare cu lianţi anorganici (minerali)..1..3. Întărirea varului aerian…………………………………. Cimenturi portland cu adaosuri…………………………………….. Varurile hidraulice…………………………………………………....5.3....3.4.. 4.3..2...3. Alegerea mortarului pentru zidărie………………………………...2. Anexa 2 Condiţii mecanice şi fizice pentru cimenturi………………………..……………………………………… 3. 3.4.. Obţinere.... Compoziţiile mortarelor…………………………………………….2. Cimentul portland…………………………………………………… 3....2.. Cimentul aluminos………………………………………. 4.1...2.1. 3.3.... cu adaosuri……………………………………… 3....1.2.6.3.. 4. 4. 4.4.. 4. 4..... 3.. Materii prime.......1.3.4. 4.4. Caracteristicile mortarelor întărite………………………………… 4.1.. cu adaosuri…….3..6.. 3.3. Obţinere. Lianţi hidraulici micşti (amestecaţi)…. Întărirea.. 3.3....1.3...2..4.4.3..3.3.. Materialele componente…………………………………………….3.. Cimenturi portland albe şi colorate....2..3. Compoziţiile mortarelor…………………………………………….. Clasificarea mortarelor de zidărie………………………………….1....2. Caracteristicile mortarelor proaspete…………………………….. Priza şi întărirea cimentului portland…………………. Anexa 3 Recomandări de utilizare a cimenturilor. 4..5..3.2. Cimenturi portland uzuale cu adaosuri………………. 3. Mortare pentru zidărie……………………………………………………….3. 3....2.... Varuri aeriene cu adaosuri…. Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi……………………..4.2.

Totodată trebuie să corespundă din punct de vedere estetic şi să aibă preţuri accesibile. durabilitatea şi domeniile de utilizare pentru majoritatea materialelor. 9 . materialele pe bază de polimeri). în general. materialele bituminoase. materialele de construcţii anorganice (materialele din piatră naturală. Materialele de construcţii trebuie să asigure rezistenţa. S-au găsit noi utilizări pentru materialele clasice şi s-au realizat o serie de materiale noi cu performanţe tehnico-economice superioare. Pe de altă parte. caracteristicile fizico-mecanice şi chimice. organice sau mixte). Cunoaşterea materialelor de construcţii reprezintă o necesitate pentru activitatea de cercetare. protecţie şi finisaj (anorganice. Pentru a acţiona în contextul necesităţilor enunţate. izolarea termică. materialele metalice).INTRODUCERE Produsele naturale sau artificiale care se utilizează la realizarea construcţiilor sunt denumite. tehnologia de obţinere. materiale de construcţii. materialele ceramice. mortarele. betoanele. Cursul prezintă caracteristicile generale ale materialelor şi metodele de determinare ale acestora. odată cu intrarea României în Uniunea Europeană s-a impus producerea şi verificarea materialelor în concordanţă cu noile standarde româneşti – aliniate la normele europene. lianţii minerali. În acest context materialele de construcţii produse în prezent în ţara noastră au atins performanţele tehnice ale materialelor existente pe piaţa europeană. proiecare şi execuţie a construcţiilor. siguranţa. şi materialele de izolaţie. acustică şi hidrofugă a construcţiilor în condiţii de durabilitate maximă. materialele din sticlă. cursul de Materiale de construcţii pune la dispoziţia viitorilor ingineri constructori date referitoare la materiile prime. materialele de construcţii organice ( materialele lemnoase. Industria materialelor de construcţii cunoaşte în ultima perioadă o dezvoltare tot mai accentuată.

de la anul I Inginerie Civilă de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara. dar poate constitui şi o bază de informaţii la zi pentru specialiştii constructori. forma de învăţământ de 4 ani.Cursul este redactat într-o formă sintetică. în concordanţă cu numărul orelor alocate pentru disciplina de Materiale de construcţii în programul de studii de licenţă. care nu au acces direct la noile norme europene. 10 . Cursul se adresează în primul rând studenţilor.

pietriş ş.2) în care Va = V + Vp.1. 11 . densitate în grămadă (ρg) şi densitate în stivă (ρs). care constituie masa unităţii de volum aparent.1 Sticla de calitate superioară şi oţelul nu au pori. Densitatea aparentă. CARACTERISTICI GENERALE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII 1.a).1.1) Fig.1.1. Se măsoară în kg/m3 şi se poate exprima sub mai multe forme: densitate (ρ). Densitatea (densitatea reală) reprezintă masa unităţii de volum real (volumul fazei solide dintr-un volum aparent). Densitatea materialelor (masa volumică) Densitatea este dată de raportul dintre masa şi volumul unui material.1) unde m este masa în stare uscată. Densitatea în grămadă se referă la materialele granulare (nisip. Caracteristici fizico-mecanice 1. Vp fiind volumul total al porilor (închişi şi deschişi) din material.1. iar V volumul fără pori (fig.2). Reprezintă masa unităţii de volum în grămadă (fig. se stabileşte cu formula: ρa = m Va ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.1. densitate aparentă (ρa). Se calculează cu relaţia: ρ= m V ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.1.

Compactitatea.Fig. Se calculează cu relaţia (1. ).4) în care masa ms este suma maselor elementelor stivei iar Vs volumul stivei stabilit pe baza dimensiunilor măsurate ale stivei.a. ms Vs ρs = ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1. porozitatea. Se notează cu C şi se calculează cu relaţia (1.5) 1.1. Întrucât Vg > Va ≥ V rezultă: ρ ≥ ρa > ρg (1. volumul de goluri (porozitatea intergranulară) Compactitatea unui material caracterizează gradul de umplere al volumului aparent cu fază solidă. Această densitate se notează cu ρga pentru starea afânată sau cu ρgî pentru starea îndesată a materialului granular. iar Vgol cuprinde volumul golurilor (spaţiilor) dintre granule.4). 12 .1. Densitatea în stivă se poate determina pentru materialele care se păstrează sau se transportă în stive (cărămizi.6).3) unde Vg = V + Va + Vgol . materiale lemnoase ş.2.2 Este dată de relaţia: m Vg ρg = ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.

iar Pam este porozitatea aparentă funcţie de masă. Dacă se face raportul % Pav/ Pam se obţine : % Pav = ρaPam100 (1. Porozitatea totala Pt are expresia: Vp Va (1. Porozitatea arată gradul de neumplere al volumului aparent cu fază solidă.10) 13 .6) Deoarece Va ≥ V rezultă că % C ≤ 100. Sticla de calitate superioară şi oţelul.%C = ρ V 100 = a 100 Va ρ (1.8) % Pav = V pd m 100 ⎡ m3 ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ⎦ Pam = (1. la care Va = V. au % C = 100. Rezistenţa la compresiune. gradul de impermeabilitate şi rezistenţa la îngheţdezgheţ ale materialelor au valori mai mari cậnd compactitatea este mai mare. Se exprimă în două moduri şi anume: V pd Va (1. Se poate exprima sub forma porozităţii totale sau sub forma porozităţii aparente (deschise). Porozitatea aparentă caracterizează porii deschişi din unitatea de volum aparent (sau masă).9) în care Pav este porozitatea aparentă funcţie de volum.7) % Pt = 100 Întrucât % C + % Pt = 100 rezultă că C şi Pt sunt mărimi complementare.

Absorbţia de apă este proprietatea unui material de a absorbi şi a reţine apa în porii şi în capilarele sale. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea apei Acţiunea apei asupra materialelor de construcţii se apreciază prin următoarele caracteristici: absorbţia de apă. Volumul de goluri (porozitatea intergranulară) este o caracteristică a materialelor granulare care arată totalitatea golurilor dintre granule din unitatea de volum în grămadă. Se calculează cu relaţia: %V gol = V g − Va Vg 100 = (1 − ρg Va )100 = (1 − )100 ρa Vg (1.13) în care: msa este masa în stare saturată. la subpresiune. umiditatea. Din raportul celor două moduri de exprimare se obţine: %av = %a m ρa ρ apa (1.3. la presiune ridicată.14) 14 . 1. saturare prin fierbere. Se determină prin saturarea materialului în diferite condiţii: la presiune normală.Materialele cu porozitate mare au rezistenţe mecanice mici.12) %a v = m sa − mus 100 ρ apaVa (1. Se exprimă funcţie de masă (am) sau funcţie de volum (av) cu ajutorul relaţiilor: m sa − mus 100 mus %a m = (1.1.11) Se poate determina pentru starea afânată sau îndesată a materialului granular. dar sunt bune izolatoare termic. iar mus este masa în stare uscată. permeabilitatea şi rezistenţa la îngheţdezgheţ.

Se poate exprima în două moduri (umiditate relativă Ur sau umiditate absolută Ua). Absorbţia de apă şi umiditatea influenţează negativ rezistenţele mecanice.16) în care: mum este masa materialului în stare umedă iar mus este masa materialului în stare uscată. Pentru beton se determină în mod practic gradul de impermeabilitate faţă de apă. Reducerea rezistenţelor şi pierderea de masă sunt rezultatul distrugerilor provocate de expansiunea apei care îngheaţă în porii materialului. starea de agregare. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea căldurii Creşterea temperaturii materialelor anorganice poate modifica unele caracteristici ale acestora printre care: porozitatea. 1. integritatea structurii. rezistenţele mecanice. Materialele organice sub acţiunea căldurii se înmoaie.1. densitatea şi rezistenţa la îngheţ-dezgheţ. Acesta reprezintă presiunea maximă a apei la care rezistă o epruvetă de beton un anumit timp prescris fără să prezinte infiltraţii de apă pe o adâncime mai mare decât limita admisă. Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ (rezistenţa la gelivitate) se apreciază după numărul maxim de cicluri de îngheţ-dezgheţ pe care le poate suporta un material fără ca scăderea rezistenţelor mecanice şi pierderea de masă să depăşească anumite limite prescrise. Permeabilitatea la apă a materialelor solide reprezintă proprietatea lor de a lăsa să treaca prin ele un volum oarecare de apă.Umiditatea caracterizează cantitatea de apă existentă într-un material la un moment dat. calculându-se cu relaţiile: mum − mus 100 mum %U r = (1. 15 .15) %U a = mum − mus 100 mus (1.4. se descompun sau se aprind. densitatea aparentă.

1. Fig. Pentru elementele masive dilatarea se apreciază cu ajutorul coeficientului de dilatare cubică (volumică) γ.1. în principal.1.3).4 16 . care reprezintă creşterea unităţii de volum pentru un grad de temperatură.17).1.4).Pentru exploatarea construcţiilor interesează următoarele caracteristici: dilatarea. Se poate demonstra că: γ = 3α (1. Transmiterea căldurii prin materialele solide are loc. Este dat de relaţia (1. La elementele sub formă de bare (liniare) dilatarea este apreciată prin intermediul coeficientului de dilatare termică liniară α care reprezintă creşterea unităţii de lungime pentru un grad de temperatură (fig. prin conducţie (fig.18) Propagarea căldurii este fenomenul de transmitere a căldurii din zonele mai calde ale materialelor la cele mai reci. Dilatarea constă în creşterea dimensiunilor materialelor sub acţiunea căldurii. Fig.17) în care lo este lungimea iniţială a barei iar Δlo alungirea barei pentru creşterea temperaturii cu ΔT grade de temperatură. propagarea căldurii şi căldura specifică.3 Δl 0 α= l 0 ΔT ⎡ mm ⎤ ⎢ mK ⎥ ⎦ ⎣ (1.

suprafaţa prin care are loc transmisia în m2. Căldura specifică c este egală cu cantitatea de căldură necesară pentru ca temperatura unui material cu masa de 1 kg să varieze cu un grad de temperatură. Acestea se pot clasifica după frecvenţa cu care acţionează la anumite intensităţi în: - acţiuni permanente (AP). care se aplică în mod continuu cu o intensitate practic constantă (greutatea elementelor. 17 .5.diferenţa de temperatura pe grosimea d în grade K. inundaţiile). Caracteristici privind comportarea materialelor sub acţiunea încărcărilor Încărcările fac parte dintr-o categorie mai largă denumită acţiuni. care apar foarte rar la intensităţi semnificative (cutremurele. d .1. Coeficientul de conductibilitate (conductivitate) termică reprezintă cantitatea de căldură care străbate într-o oră aria de 1 m2 şi distanţa de 1 m. Se măsoară în J/kg K. acţiuni temporare (AT).T2) [J] (1.timpul de propagare în ore.19) în care: λ . presiunea pământului). vântul). a căror intensitate variază sensibil cu timpul şi care pot să lipsească un anumit timp (oamenii. A . t . (T1-T2). Cantitatea de căldură Q consumată pentru a încălzi un material cu masa m de la temperatura T1 la T2 se calculează cu relaţia: Q = mc(T1 .coeficientul de conductibilitate termică al materialului în W/mK. zăpada. Materialele poroase au λ mic şi în consecinţă izolează bine termic.grosimea materialului în m.Cantitatea de căldură care se propagă se calculează cu expresia: Q=λ A (T1 − T2 )t d [J ] (1.20) 1. acţiuni excepţionale (AE). dacă diferenţa temperaturilor pe această distanţă este egală cu 1 grad.

1.5c).5a). adică prezintă variaţii de volum şi de formă (fig.5 c) Datorită încărcărilor exterioare scheletul de rezistenţă al unei construcţii se deformează. dinamice (fig.6).6 În urma deformaţiilor în scheletul de rezistenţă apar forţe interioare denumite eforturi care transmit încărcările la fundaţii.1. a) b) Fig.1.1. unde se dezvoltă reacţiunile terenului de fundaţie.5b) şi ciclice (fig. 18 .1.1.După variaţia intensităţii (F) în timp acţiunile se clasifică în acţiuni statice (fig. Sub acţiunea încărcărilor şi a reacţiunilor scheletul de rezistenţă este în echilibru static într-o poziţie deformată. Fig.

Poate fi normal (σ) sau tangenţial (τ). Deformaţia elastică este caracterizată prin unicitatea curbei σ-ε atât la încărcare cât şi la descărcare. deformaţia specifică unghiulară (lunecarea) γ care arată modificarea unghiurilor. Aceste modificări constau în două efecte simple şi anume: - deformaţia specifică liniară ε care arată alungirea sau scurtarea unităţii de lungime sub efectul încărcărilor.1. deformaţia este reversibilă. A .21) în care: F . plastică.1.6): ε= Δl l ⎡ mm ⎤ ⎢ m ⎥ ⎣ ⎦ (1. l .22) în care: Δl reprezintă modificarea lungimii elementului sub acţiunea încărcării. se calculează cu formula: σ= F A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.suprafaţa pe care se distribuie forţa în mm2. 19 . în mm.7). Efortul unitar tangenţial acţionează în planul secţiunii transversale.1. Deformaţiile caracterizeaza cantitativ modificările volumului şi a formei unui element. dispare la descărcare (fig. Deformaţia specifică liniară se calculează cu relaţia (fig.forţa (încărcarea) în N.Efortul unitar (tensiunea) este forţa interioară transmisă uniform distribuit pe unitatea de suprafaţă. Pentru exemplul din fig.6 efortul unitar normal.lungimea iniţială a elementului în m. vâscoasă. care acţionează perpendicular pe secţiune. Din punct de vedere fenomenologic se disting 3 tipuri fizice de deformaţii: elasică.

1. t .Fig.1.8 Deformaţia vâscoasă trebuie analizată în raport cu timpul.deformaţia unghiulară. Cea mai simplă exprimare este legea liniară (fig.9) cu expresia: τ =K ∂γ ∂t (1.24) în care: τ . Fig.coeficientul de vâscozitate al materialului.efortul unitar tangenţial.1. K .8). Curbele de încărcare-descărcare nu mai coincid (fig.timpul. Fenomenul deformaţiei văscoase se modelează prin curgerea fluidelor vâscoase. 20 .23) în care E reprezintă modulul de elasticitate longitudinal (modulul lui Young).1.7 La principalele materiale de construcţii dependenţa σ-ε în domeniul elastic este liniară fiind valabilă legea lui Hooke cu expresia: σ = E⋅ε (1. γ . Deformaţia plastică apare la atingerea efortului σc denumit limită de curgere.

rezistenţa la întindere centrică. cilindrice sau prismatice.1. Tipurile fizice de deformaţii se suprapun.9 Deformaţiile plastice şi vâscoase sunt inelastice. se cunosc deformaţii elasto-plastice. 1.Fig.10.2. rezistenţa la răsucire ş. elasto-vâscoplastice.1. fiind prescrisă viteza de creştere a încărcării.a.2.1. deformaţia plastică apare într-un timp relativ scurt.25): Fig. Caracteristici mecanice stabilite prin încercări distructive 1. cu caracter permanent.1. rezistenţa la forfecare. Pentru calculul rezistenţei la compresiune fc se utilizează relaţia (1.10 21 . cea vâscoasă se dezvoltă în timp îndelungat. Rezistenţa la compresiune se stabileşte pe epruvete cubice. Caracteristici stabilite prin încercări statice Prin încercări statice se stabilesc următoarele caracteristici: rezistenţa la compresiune. rezistenţa la întindere din încovoiere. Schema de încărcare este arătată în fig. ireversibile. Încărcarea se aplică centric cu prese hidraulice. vâsco-elastice.

Pentru o fixare mai uşoară şi pentru o centrare cât mai perfectă s-au conceput tipurile de epruvete prezentate în fig.11 Rezistenţa la întindere centrică ft se calculează cu formula: ft = Fmax A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1. Schema de încărcare este prezentată în fig. A este aria secţiunii solicitate.26) în care: Fmax este forţa maximă pe care o suportă epruveta.11. Fig. A este aria secţiunii solicitate.1.1.12 (a . Rezistenţa la întindere centrică se poate determina cu maşini hidraulice pentru materialele cu rezistenţa ridicată (oţel) sau cu dispozitive mecanice pentru materialele cu rezistenţa mai mică ( piatră.25) în care: Fmax este forţa maximă pe care o suportă epruveta.oţel.lemn.1.mortar). mortar. c . 22 . Este prescrisă viteza de creştere a încărcării. beton). b .fc = Fmax A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.

2-bare de ghidare. Fig. Rezistenţa la compresiune prin şoc fs se calculează cu relaţia (1.Fig. Schema de încărcare este prezentată în fig. 3-berbec.2.2.12 La materialele de tipul pietrei (beton) rezistenţa la întindere directă se realizează greu şi această rezistenţă se detemină prin încercarea de încovoiere. Caracteristici stabilite prin încercări dinamice Încercările dinamice permit determinarea următoarelor caracteristici: rezistenţa la compresiune prin şoc. Rezistenţa la compresiune prin şoc se stabileşte pe epruvete prismatice sau cilindrice.1. 1. 23 . rezistenţa la încovoiere prin şoc şi duritatea. 4-scripeţi. 5-indicator.27).13 Berbecul se lasă să cadă liber de la înălţimi hi ce cresc progresiv până la distrugerea epruvetei. Celelalte caracteristici care se pot stabili prin încercări statice vor fi abordate în cadrul altor capitole.1. 7-epruvetă). 6-scară gradată.13 (1-postament.1.

.

16).3.29) în care A este suprafaţa amprentei.1.15 b) Amprenta rezultată este mai mică atunci când materialul este mai dur. 1.1.2.29). când: Fmax = -Fmin . Pe baza lor se apreciază rezistenţa la oboseală a materialelor.1. Cea mai defavorabilă situaţie o reprezintă ciclul alternant simetric. Duritatea H se calculează cu relatia (1. Caracteristici stabilite prin încercări ciclice Încercările ciclice se mai numesc şi încercări la oboseală. Intensitatea încărcării F variază în timp.30) Datele experimentale se reprezintă într-o diagramă σ-n denumită curba Wőhler (fig.a) Fig. (σmax = -σmin) (1.16 25 . H= F A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1. Fig.

. mecanice. În epruvete sunt excitate vibraţii. rezistenţe.rezistenţa teoretică la oboseală.31) 26 .anumite caracteristici se pot determina numai cu aceste metode. n . Se constată că σ0 < σst şi că numărul de cicluri de încărcare la care rezistă materialul creşte odată cu scăderea intensităţii încărcării.valoarea maximă a efortului (nivelul maxim de încărcare). Prezintă dezavantajul că dau unele erori. Metode acustice a). σst .).în care: σmax .unele metode permit determinarea directă pe construcţii.pe un element se pot determina mai multe caracteristici (densitate. . .3. Caracteristici fizico-mecanice stabilite prin metode nedistructive Metodele nedistructive de determinare a caracteristicilor elementelor de construcţii prezintă avantajele: .rezistenţa la încărcare statică. Furnizează informaţii asupra epruvetelor încercate prin punerea lor în vibraţie. atomice şi metoda combinată (metoda indicelui de recul + metoda cu ultrasunete).sunt rapide şi economice.3.1. Se măsoară frecvenţa la rezonanţă. care în multe situaţii fac ca aceste metode să dea doar informaţii generale asupra caracteristicilor materialelor. σ0 . 1. Sunt în general metode de laborator. Metode de rezonanţă. Prin această metodă modulul de elasticitate dinamic Ed se determină cu relaţia: Ed = 4 2 2 l fk ρa k2 (1. proprietăţi elastice etc. iar prin variaţia frecvenţei vibraţiilor emise se ajunge la fenomenul de rezonanţă (frecvenţa vibraţiilor exterioare egală cu frecvenţa proprie de vibraţie).elementele cercetate nu sunt distruse. .numărul de cicluri de încărcare. 1. Cele mai folosite sunt metodele nedistructive acustice.

La aceste metode interesează în principal timpul de propagare al ultrasunetelor prin materialul cercetat. Fig.1.densitatea aparentă a materialului epruvetei.1. b). Se bazează pe transmiterea în elementele cercetate a unor oscilaţii mecanice amortizate. P-proba sau elementul testat.emiţător şi receptor de ultrasunete). C-cabluri. l . În defectoscopia betonului se determină adâncimile unor fisuri. rezistenţa betonului. 27 . comportarea betonului la îngheţ-dezgheţ. ρa .17 (A-aparat cu ultrasunete.17 Aplicaţii ale acestei metode pentru beton sunt: defectoscopia betonului. Domeniul de frecvenţă al impusurilor (ultrasunetelor) pentru beton este cuprins între 20 şi 200 kHz. funcţie de care se determină caracteristicile urmărite. grosimile elementelor. poziţia şi dimensiunile golurilor şi alte defecte. Schema instalaţiei metodei cu ultrasunete este prezentată în fig.frecvenţa la vibraţii longitudinale a epruvetei pentru armonica de ordinul k (se citeşte la aparat). Prin măsurarea la rezonanţă a frecvenţelor de vibraţie se pot determina proprietăţile elastice ale materialelor. denumite impulsuri.în care: fk . Sunt cele mai utilizate.lungimea epruvetei. Metode ultrasonice de impuls. E şi R. determinarea modulului de elasticitate dinamic. determinarea rezistenţei la compresiune a betonului.

Modulul de elasticitate dinamic se calculeaza cu relaţia: Ed = 0.32) a şi b fiind constante ce depind de compoziţia. Se poate utiliza pentru cercetarea unor structuri plane cu o singură suprafaţă liberă (plăci). În această metodă modulul de elasticitate dinamic se calculează cu formula (1. vârsta şi condiţiile de păstrare ale betonului. între viteza de propagare a ultrasunetelor v şi rezistenţa betonului la compresiune fc. 28 .18.1. grosimile. proprietăţile elastice.18 Valorile rezistenţelor determinate de pe curbă se corectează prin înmulţire cu un coeficient de influenţă ct care ţine seama de factorii precizaţi mai sus. Curba cu care se lucrează este prezentată calitativ în fig. stabilită în urma cercetărilor.Determinarea rezistenţei la compresiune a betonului se bazează pe legătura. Metoda undelor de suprafaţă.833⋅v2⋅ρa (1. cărora li se măsoară caracteristicile.1. Funcţie de caracteristicile măsurate se determină rezistenţa. La noi în ţară se utilizează relaţia: fc = a⋅ebv (fc = a⋅e1. Fig.33) c).1v) (1. Constă în aplicarea pe placă a unor surse de vibraţii continue sinusoidale.34). Relaţia de legătură diferă de la ţară la ţară.

Fig.Ed = 2. 29 . Rezistenţa se stabileşte pe baza reculului măsurat al unei mase mobile care loveşte suprafaţa betonului.1.viteza undelor de suprafaţă. motiv pentru care reprezintă mijloace de control preliminar. Rezistenţa la compresiune a betonului se poate stabili cu metoda reculului şi metoda amprentei. Metoda reculului. orientativ al calităţii materialului. unghi care influenţează valoarea indicelui de recul. 1.1. Aparatul cel mai folosit este sclerometrul Schmidt pe bază de recul liniar. a). Metode mecanice (1.19).34) Se bazează pe legătura care există între rezistenţa betonului şi duritatea superficială a acestuia. La aparat se citeşte indicele de recul n.3.19 Diagramele sunt diferenţiate funcţie de unghiul α pe care îl face axa aparatului cu orizontala. Pe baza indicelui mediu se poate stabili cu ajutorul unor diagrame (livrate odată cu aparatul) rezistenţa la compresiune medie fc a betonului (fig. Rezistenţele obţinute pot fi corectate prin înmulţire cu un coeficient total de influenţă ct care ţine seama de o serie de date din biografia betonului.2. Se obţin informaţii referitoare la un strat relativ subţire.93⋅ρa⋅vs2 unde: vs .

coeficient de atenuare masică a radiaţiilor. funcţie de rezistenţa materialului).b). dintr-o diagramă existentă în cartea tehnică a aparatului (fig. Metoda cu radiaţii penetrante. 30 . Rezistenţa la compresiune fc se stabileşte funcţie de diametrul mediu al amprentei d.1. Defectele interne ale materialelor rezultă în urma atenuării diferenţiate a radiaţiilor în porţiunile cu şi fără defecte (intensităţi diferite pe un film). Densitatea aparentă a materialelor se calculează cu relaţia: ρa = μ k (1. k . Se bazează pe puterea de penetrare a radiaţiilor X şi γ.20 1. Constă în măsurarea diametrului urmei pe care o lasă pe suprafaţa materialului o bilă proiectată cu o anumită energie (mai mare 1/1 sau mai mică 1/2.3. Cu aceste metode se pot stabili defectele interne şi densitatea materialelor. Metode atomice a).coeficient de atenuare liniară. Se folosesc sclerometre liniare cu resort.20).35) unde: μ . care este atenuată de materialul elementelor examinate. Fig.1.3. Metoda amprentei.

21 31 . Viteza acestora este încetinită de atomii de hidrogen prezenţi în materialul cercetat.21)./min) care rezultă în urma interacţiunii şi pe baza unor diagrame stabilite experimental se determină umiditatea materialelor sau cantitatea de bitum din betoanele asfaltice (fig.1. Se măsoară numărul de neutroni lenţi (imp. Metode cu neutroni.b). Fig. Utilizează neutroni rapizi.1.

Rocile reprezintă asociaţii naturale de minerale care alcătuiesc scoarţa terestră. andezite.roci organogene. amorfă (constituită din minerale amorfe). calcare. roci sedimentare şi roci metamorfice. diorite. carbonaţi. nisipuri. în general solide. Rocile magmatice sunt rezultatul solidificării magmei şi pot fi: .2. Rocile sedimentare. . funcţie de modul de formare se clasifică în: . loess. silicaţi. Rocile metamorfice sunt rezultatul transformării rocilor sedimentare şi magmatice datorită unor mişcări mari ale scoarţei pământului (metamorfism general) sau datorită unui contact dintre un corp magmatic cu roci sedimentare (metamorfism de contact). hemicristalină (constituită parţial din minerale cristalizate şi parţial din minerale amorfe).roci de precipitaţie. MATERIALE DIN PIATRĂ NATURALĂ 2. stratificată (straturile fiind acătuite din acelaşi minerale). şistoasă (cu straturi din minerale diferite). sulfaţi). diatomitul.roci efuzive (de suprafaţă): riolite. dolomit. . argint. rezultate din degradarea şi depunerea altor roci şi pot fi cimentate: gresii.roci intrusive (de adâncime): granite. Rocile pot avea o structură: holocristalina (constituită din minerale complet cristalizate). 32 . cuarţitele. După geneză se clasifică în roci magmatice (eruptive). Roci metamorfice utilizate în construcţii sunt: gnaisurile. diamant) sau din diferite combinaţii ale elementelor (oxizi. argile. travertin. sienite. bazalte. praf. Cele mai multe au o structură cristalină iar unele o structură amorfă.roci detritice. Textura rocilor (modul de aranjare al mineralelor în spaţiu) poate fi: neorientată sau masivă.roci filoniene (de mică adâncime): porfirul. sau necimentate: pietrişuri. cupru. tripoli (folosite ca agregate uşoare şi la lucrări de artă).1. Din punct de vedere chimic pot fi constituite din elemente naturale în stare necombinată (aur. . formate prin cristalizări şi depuneri din soluţii saturate: ghips. . Minerale şi roci Mineralele sunt substanţe naturale. marmurele. constituite în urma depunerii de resturi organice: calcare cochilifere. formate în interiorul sau la suprafaţa scoarţei terestre.

Conform standardelor actuale se împart în două categorii mari şi anume: nisip. 2.a. Pentru nisip se mai pot folosi sitele: 0. Prin amestec de agregat se înţelege agregatul compus din agregat grosier şi .3. cu granule în majoritatea lor mai mari de 4 mm. 0. Se mai pot utiliza la lucrări de drumuri.250. Dimensiunile sandardizate ale ochiurilor sitelor pentru seria de baza sunt: 1.5. sau din depozite granulare (balastiere). Se utilizează în principal la prepararea mortarelor şi a betoanelor. Particulele fine de agregat sunt granulele care trec pe sita de 0.125. 4.1. 8. 0. agregat grosier. Produsele de balastieră Sunt materiale granulare naturale cunoscute în construcţii sub denumirea de agregate naturale de balastieră/râu sau de agregate curente.5 mm. Extragerea din balastiere se face cu excavatoare sau hidromecanizat (când depozitele sunt sub nivelul apei). 2. 16.063 mm. Filerul reprezintă agregatul pentru care cea mai mare parte a granulelor (70-100%) trec pe sita de 0. mecanic (cu utilaje prevăzute cu dispozitive de tăiere sub formă de discuri sau cabluri din oţel dur). Materiale de construcţii din piatră naturală Materialele din piatră naturală utilizate în construcţii se pot clasifica în: produse de balastieră şi produse de carieră.3. Clasele de granulozitate rezultă prin cernerea agregatelor pe site cu ochiuri pătrate.2. Au masa volumică (densitatea) reală mai mare de 2000 kg/m3. 33 nisip. 63 mm. cu granule de până la 4 mm. căi ferate ş. prin explozie. poduri. 0.063 mm şi care se adaugă materialelor de construcţii pentru a le conferi anumite proprietăţi. 2.063. 31. Extragerea pietrei naturale Piatra naturală se extrage din depozite stâncoase (cariere).2. Extragerea din cariere se poate face: manual (cu pârghii sau ciocane de abataj). Fracţiunile granulare/clasele de granulozitate sunt agregatele (particulele) care trec pe sita mai mare dintre două site consecutive şi nu trec pe cea mică.

5 2639 1426 2034 820 1931 519 1829 618 1526 415 1 4257 2142 3249 1232 3045 930 2842 828 2439 824 2 5771 3657 4262 2142 3957 1739 3753 1437 3048 1130 4 7485 6174 5674 3656 5170 2851 4765 2347 3858 1938 8 100 100 7688 6076 6882 4768 6277 3862 5070 3050 16 22.1 Zone de granulozitate pentru agregate Dmax (mm) Utili8 Zona 0. 34 . socluri ş.2. fundaţii. Se utilizează pentru ziduri de sprijin.25 1122 511 818 38 817 28 815 28 714 27 % treceri (în vol.a.5 63 zabilă Favorabilă Utili- 100 100 8894 7888 8089 6280 6480 4664 16 zabilă Favorabilă Utili- 100 100 100 100 8090 6780 100 22 zabilă Favorabilă Utili- 32 zabilă Favorabilă Utili- 100 63 zabilă Favorabilă 2. piatra prelucrată (fasonată) şi agregatele naturale sfărâmate artificial. Produsele de carieră Din această categorie fac parte: piatra brută. Tabelul 2.3. conform Codului de practică pentru producerea betonului CP012/1-2007 în limitele prezentate în tabelul 2.) pe site cu ochiuri pătrate (mm) 0. Piatra brută este formată din bucăţi de formă neregulată aşa cum rezultă la extragerea din cariere.Granulozitatea agregatelor care intră în compoziţia unui beton trebuie să se încadreze.4 31.1.

cornişe. şosele.. trepte pentru scări ş. filer).Piatra prelucrată (fasonată).. 2. plăci de piatră pentru pardoseli şi placaje. chimici sau biologici. criblură cu granule de formă poliedrică cu dimensiuni 4…25 mm (4-8.4. borduri şi borne. care sunt blocuri de piatră prelucrate pe faţa aparentă şi pe feţele adiacente pe o adâncime de 3. piste de aeroporturi. funcţie de gradul de prelucrare şi de destinaţie poate fi de mai multe tipuri. sau pentru lucrări de drumuri şi căi ferate. 16-25 mm pentru mixturi bituminoase şi betoane). faţa văzută poate fi şlefuită sau buciardată. când funcţie de dimensiuni au denumiri similare cu cele prezentate la agregatele naturale de balastieră (nisip. obţinute prin tăierea blocurilor de piatră.. sunt folosite la execuţia zidurilor masive. Protecţia pietrei naturale împotriva acţiunilor agresive Piatra naturală poate fi deteriorată de agenţi distructivi fizici. Agregatele naturale sfărâmate artificial utilizate la lucrări de drumuri şi căi ferate se clasifică astfel: nisip de concasare cu dimensiuni 0…4 mm. 25-40 mm) pentru strat de fundaţie. savură cu dimensiuni 0…8(16) mm folosită pentru strat de fundaţie sau executarea macadamului (pavaj din mai multe straturi de piatră îndesată prin compactare mecanică şi impregnată cu un material de legătură). agregat grosier. 16-25. care se pot utiliza la zidăria construcţiilor monumentale.a. piatră spartă mare cu dimensiuni 40…80 mm (40-63 mm pentru fundaţia macadamului şi 63-80 mm pentru strat de fundaţie). printre care: moloane. pietre prelucrate pentru drumuri: pavele (prismatice).7 cm. 8-16. Pot fi utilizate la betoane pentru construcţii civile. elemente arhitecturale: blocuri pentru socluri. piatra de talie. reprezentată de blocuri cu minimum 4 feţe prelucrate. calupuri (cubice). Agregatele naturale sfărâmate artificial sunt obţinute prin concasarea şi măcinarea rocilor. split-piatră spartă cu dimensiuni 8…40 mm (8-16. brâuri. 35 . autostrăzi.

rezultând săruri solubile care sunt spălate de precipitaţii. vopsirea cu uleiuri sicative pentru a stopa pătrunderea apei în porii pietrei. în regiunile bogate în SO2. cu soluţie de BaCl2 rezultând BaSO4 insolubil care colmatează porii. Agenţii chimici sunt CO2 şi SO2 din atmosferă care în prezenţa umidităţii se transformă în acizi care atacă mai ales carbonatul de calciu din pietrele calcaroase.săruri de Mg sau Al ale acidului silico-fluorhidric (H2SiF6) . tratarea pietrelor calcaroase cu soluţii de fluaţi . evitarea suprafeţelor orizontale sau slab înclinate pentru a nu permite staţionarea apelor agresive. tratarea pietrei.2) Agenţii biologici cum sunt microorganismele vegetale (algele) conduc la formare de acizi (humici) care atacă componenţii mineralogici ai pietrei transformându-i în săruri uşor solubile. Mijloacele de protecţie pot fi de ordin constructiv sau tratamente de suprafaţă.care dau cu piatra calcaroasă substanţe greu solubile ce colmatează porii pietrei. izolarea hidrofugă a fundaţiilor pentru a împiedeca absorbţia apei. Fenomenul de dilatare termică sau de expansiune a apei care îngheaţă în pori provoacă exfolieri ale pietrei. De asemenea soluţiile diferitelor săruri pot cristaliza în porii pietrei provocând expansiuni urmate de exfolieri. cu sau fără prezenţa apei. Mijloacele de ordin constructiv constau în: folosirea pietrei cu caracteristici corespunzătoare domeniului de utilizare. Au loc reacţiile: CaCO3 + CO2 +H2O → Ca(HCO3)2 solubil CaCO3 + 2SO2 +2H2O → Ca(HSO3)2 + H2CO3 solubil (2.1) (2.Agenţii fizici sunt variaţiile mari de temperatură. Tratamentele ce pot fi utilizate sunt: 36 .

Lianţii nehidraulici se întăresc numai în mediu uscat şi nu rezistă la acţiunea dizolvantă a apei.3. să se întărească într-un timp relativ scurt. utilizaţi în construcţii sunt date în tabelele 3.. transformându-se într-un material rigid cu aspect de piatră. Tabelul 3.2 Clasificarea lianţilor hidraulici Lianţii anorganici hidraulici Unitari Micşti (amestecaţi) Varurile hidraulice Cimentul portland..1.95% adaosuri. iar după întărire să nu prezinte variaţii mari de volum care ar compromite stabilitatea elementelor de construcţii. Clasificările lianţilor nehidraulici şi hidraulici. 37 . Definiţie. Lianţii micşti provin din lianţii unitari prin adăugarea a 6.1 Clasificarea lianţilor nehidraulici Lianţii anorganici nehidrauluici Naturali Artificiali Argilele Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri). LIANŢI ANORGANICI (MINERALI) 3. În acest scop trebuie să adere cât mai bine la materialele pe care le leagă. Lianţii neclincherizaţi se obţin din materii prime care se ard la temperaturi inferioare formării topiturilor parţiale astfel că produsul arderii rămâne poros. Lianţii hidraulici se întăresc şi în mediu umed sau chiar în apă şi după întărire rezistă la acţiunea dizolvantă a apei. Var aerian pentru construcţii Tabelul 3. Se utilizează pentru legarea materialelor granulare sau unitare în vederea obţinerii diferitelor elemente de construcţii. Clincherizaţi Cimentul aluminos Cimenturi portland cu adaosuri. Clasificare Lianţii anorganici sunt materiale naturale sau artificiale (în general pulverulente) care în amestec cu apa sau cu soluţiile apoase ale unor săruri formează o pastă plastică ce se întăreşte în timp sub acţiunea unor procese fizico-chimice. Var aerian cu adaosuri active Neclincherizaţi Lianţii unitari se obţin prin măcinarea unui singur produs de bază cu maximum 5% adaosuri. După comportarea la acţiunea apei lianţii se clasifică în lianţi nehidraulici şi lianţi hidraulici.1 şi 3.2.

Metode de stabilizare a argilelor Metodele de stabilizare a argilelor sunt prezentate în tabelul 3. cu o porozitate sub 8%.2.3 Metode pentru stabilizarea argilelor Metode fizice Stabilizarea cu degresanţi Stabilizarea prin hidrofobizare Stabilizarea prin schimb ionic Stabilizarea cu ciment Stabilizarea cu silicat de sodiu Stabilizarea cu compuşi macromoleculari Metode chimice 38 . Tabelul 3. 3. în care predomină mineralul denumit caolinit (Al2O3⋅2SiO2⋅2H2O). denumite clinchere.3. Sunt rezultatul dezagregării feldspaţilor (roci eruptive) sub acţiunea apelor carbonatate sau a precipitării soluţiilor coloidale de silice şi alumină din apele termale. Argilele caolinitice au plasticitate mai mică şi sunt folosite în industria ceramică. . având formula: mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O. Argilele 3.1. în care predomină mineralul denumit montmorillonit (Al2O3⋅4SiO2⋅H2O + nH2O).2. motiv pentru care îşi modifică mult volumul la variaţia umidităţii mediului în care se găsesc. Pentru a micşora această sensibilitate şi pentru mărirea rezistenţelor mecanice se aplica diverse metode de stabilizare.argile montmorillonitice.2. iar cele montmorillonitice sunt mai active din punct de vedere chimic şi sunt indicate ca lianţi.1.1. Lianţii nehidraulici 3.Lianţii clincherizaţi rezultă din arderea la temperaturi mari a amestecurilor de materii prime.1. Structura argilelor este constituită din particule lamelare de maximum 5 μm cu un puternic caracter hidrofil. 3. După compoziţia mineralogică se deosebesc: argile caolinitice.Caracteristici generale Argilele sunt compuse din hidrosilicaţi de aluminiu cu compoziţie chimică variabilă. ce permit formarea unor topituri parţiale care la răcire se solidifică în pori rezultând structuri compacte.2.2.

Fig. bitumuri (3-8%). cimentul portland. care formează pe suprafaţa argilei o peliculă hidrofobă (fig. cenuşa de termocentrală.. datorită căreia argila devine mai puţin sensibilă la actiunea apei. rumeguş ş. Se realizează cu ajutorul unor substanţe tensioactive (cu molecule alungite având un capăt nepolar-hidrofob şi un capăt polarhidrofil) cum sunt: anumite răşini.a. În masa argilelor se introduc materiale degresante: nisip. praf de şamotă. Stabilizarea prin hidrofobizare. care reduc peliculele apoase ale masei argiloase.3.1) peliculă apoasă groasă 39 . în construcţii hidrotehnice şi la impermeabilizarea canalelor de irigaţii. Practic în masa argilei (A) se introduc substanţe care în apă pun în libertate ioni de calciu. Ca(OH)2 (varul aerian). Amestecate cu degresanţi argilele se folosesc la confecţionarea blocurilor de zidărie (cărămizi de chirpici). zgura. paie tocate. mortare de zidărie şi ziduri monolite. Argila posedă sarcină electrică negativă şi se comportă ca un macroanion care îşi neutralizează sarcina prin adsorbţie de cationi conform şirului selectiv: Mg2+>Ca2+>NH4+>K+>Na+ Grosimea peliculei de apă se reduce cu creşterea valenţei cationilor.Stabilizarea cu degresanţi. ca de exemplu: CaCl2 (clorura de calciu).3. Stabilizarea prin schimb ionic. Rezultă că prin înlocuirea cationilor monovalenţi din complexul adsorbit cu cationi bi şi trivalenţi se reduc peliculele de apă adsorbită ceea ce duce la micşorarea plasticităţii argilelor şi implicit la scăderea contracţiei la uscare şi a tendinţei de fisurare. Reacţia de schimb ionic care are loc este: ANa2 + Ca2+ → ACa + 2Na+ peliculă apoasă subţire (3.1 Argilele astfel stabilizate pot fi utilizate la executarea straturilor rutiere.1).

a fundaţiilor şoselelor de mare trafic. prin formarea unor compuşi secundari de cimentare şi prin schimb ionic.2. Materia primă. Metoda este adecvată argilelor marnoase care au în masa lor calcar în stare fină.5H2O). Proces de fabricaţie Materia primă pentru producerea ipsosurilor este ghipsul. digurilor. lucrărilor de drumuri. Stabilizarea cu ciment.4. latex de cauciuc. Argilele stabilizate cu var se pretează la executarea terasamentelor şi drumurilor de trafic redus. la căptuşirea canalelor de irigaţii. barajelor. Compuşii obţinuţi la diferite temperaturi şi caracteristicile lor sunt prezentaţi în tabelul 3.1. Metoda ajută la consolidarea terenului de fundaţie. 3.2. Cantitatea de ciment poate reprezenta 5-15% din masa argilei. Stabilizarea cu silicat de sodiu (sticlă solubilă). prin injectarea acesteia în teren.Frecvent se folosesc varul (4-8%) şi cimentul care au şi efect de mărire a rezistenţelor mecanice. Poate fi aplicată prin amestecarea argilei cu soluţie de Na2SiO3. Cimentul stabilizează argila prin întărire proprie. Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri) 3.2.2. rocă formată din CaSO4⋅2H2O. Stabilizate cu ciment argilele servesc la executarea şoselelor secundare. Stabilizarea cu compuşi macromoleculari. În compoziţie se 40 . Unii compuşi stabilizează argila şi prin schimb ionic. compuşi ureo şi fenol formaldehidici. În funcţie de temperatura de ardere a ghipsului se obţin lianţi diferiţi în care predomină un anumit compus. Argila este tratată cu un monomer sau amestec de monomeri care policondensează sau polimerizează în masa acesteia formând un polimer rezistent şi hidrofob. Se utilizează compuşi epoxidici. iar la terenurile cu permeabilitate redusă prin electrosilicatizare. În prezenţa apei sticla solubilă formează un gel care reacţionează cu calcarul formând hidrosilicaţi de calciu care contribuie la creşterea rezistenţei argilei. Argilele cu compuşi macromoleculari se folosesc la executarea digurilor. consolidarea terenurilor de fundare. Componentul de bază al ipsosului de construcţii este sulfatul de calciu semihidratat (CaSO4⋅0. Se constată că ipsosul pentru construcţii se obţine prin dezhidratarea parţială a ghipsului la temperaturi ce nu depăşesc 300 0C. etc. la executarea barajelor.

funcţie de tipul cuptorului în care se realizează arderea.3. transportul. 3.1200 0C Procesul tehnologic de obţinere a ipsosului de construcţii cuprinde următoarele faze: extragerea materiei prime.2a). CaO activează anhidritul 800. ambalarea în saci.4 Compuşii obţinuţi la arderea ghipsului Temperatura de ardere 95. Priză lentă.. amestecul fiind o pastă uşor lucrabilă cu o consistenţă plastică (fig. Priză rapidă al Priză rapidă Componentul de bază al cimentului de anhidrit. Priza şi întărirea ipsosului de construcţii După amestecarea cu apa ipsosul se hidratează conform reacţiei: CaSO4⋅0.800 0C Compuşii arderii CaSO4⋅0.2) Dihidratul de sulfat de calciu obţinut are o solubilitate de cca 5 ori mai mică decât semihidratul.300 0C 300. Face priză numai cu activatori chimici Ipsos de pardoseala.. Arderea cu măcinarea se pot schimba între ele.5H2O + 1...5H2O → CaSO4⋅2H2O (3. arderea (dezhidratarea).2. Tabelul 3. concasarea..2. rezultând foarte repede o soluţie suprasaturată din care dihidratul începe să cristalizeze. măcinarea.10-5 cm) şi sunt înconjurate de pelicule de apă....5H2O Semihidrat de sulfat de calciu CaSO4 Anhidrit solubil CaSO4 Anhidrit insolubil xCaSO4 + yCaO x>y Anhidrit insolubil şi oxid de calciu Caracteristici Componentul de bază ipsosului de construcţii.. La început cristalele sunt foarte mici (10-7. sau se pot desfăşura concomitent..întâlnesc şi cantităţi reduse de anhidrit solubil (CaSO4) şi chiar de dihidrat (CaSO4⋅2H2O).2.150 0C 150. 41 .

Începutul nu trebuie să aibă loc înainte de 4(5) minute iar sfârşitul nu trebuie să depăşească 30 de minute. Priza se măsoară în minute şi se caracterizeaza printr-un început şi sfârşit de priză. boraxul (Na2B4O7). zahărul. Pentru întârzierea prizei se pot folosi: laptele de var. 42 .a) b) Fig. iar după întărire volumul rămâne practic constant. 3.2c). dezavataj care impune protejarea fie prin folosirea unor adaosuri de micşorare a porozităţii şi solubilităţii. La terminarea prizei amestecul este format dintr-o împâslire de cristale aciculare între care există o cantitate destul de mare de soluţie saturată de dihidrat care împiedică sudarea cristalelor între ele.2. Ipsosul întărit are o porozitate de cca 50% fiind caracterizat de rezistenţe moderate şi bune proprietăţi de izolare termică şi fonică.2b). Transformarea pastei plastice într-o masă solidă dar friabilă se numeşte priză. care se determină în laborator cu aparatul Vicat. cristalele aciculare cresc destul de repede şi se împâslesc ceea ce măreşte frecarea interioară şi pasta devine treptat rigidă (fig. dizolvatul cristalizează şi sudează cristalele iniţiale între ele. De aceea rezistenţa ipsosului după priză este mică.3. Are o bună rezistenţă la foc. Întărirea ipsosului constă în creşterea rezistenţelor mecanice în timp. care se produce datorită evaporării excesului de apă de amestecare.3. Este un material solubil în apă.3.2 c) Hidratarea semihidratului continuă. spirtul etc. Amestecul devine o masă de cristale concrescute cu rezistenţe mecanice moderate (fig.2. Caracteristicile ipsosului de construcţii întărit La întărire ipsosul îşi măreşte volumul cu aproximativ 1%.3. fie prin tratamente superficiale de impermeabilizare.

Fig.3a) Plăci gips-carton pentru pereţi Panouri de pereţi despărţitori (cu şi fără interiori şi tavane termoizolaţie între plăcile cuplate) (fig.4. alcătuite dintr-un miez de ipsos şi una sau două foi de carton lipite pe feţele mari.3.3 43 .3b) Plăci cu suprafeţe mici pentru realizarea tavanelor La ora actuală cea mai largă utilizare o au plăcile gips-carton (fig. Tratat corespunzător prezintă o rezistenţă sporită la apă sau foc.5.3a).3.3. Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii Întrucât este un liant nehidraulic ipsosul neprotejat se pretează la lucrări interioare cu o umiditate relativă ce nu depăşeşte 60%.3.3.5 Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii Domeniul Utilizarea Zidirea/monolitizarea elementelor prefabricate pentru pereţi interiori Mortare de ipsos pentru zidării şi Tencuirea/repararea pereţilor cu mortar de ipsos tencuieli sau de ipsos-var (obişnuit sau uşor) Tencuirea pânzei de rabiţ Protecţia elementelor din lemn împotriva focului Fixarea instalaţiilor electrice Elemente prefabricate pentru Blocuri şi plăci pline sau cu goluri. eventual armate cu fibre pereţi despărţitori neportanţi (cu sau fără agregate uşoare) Fâşii pline sau cu goluri Panouri cu structură fagure Plăci cu suprafeţe mari pentru placarea pereţilor sau a tavanelor (fig. Se poate utiliza singur sau în amestec cu varul. Tabelul 3. Domeniile de utilizare sunt prezentate în tabelul 3.2.2.

plăci. Rezultă prin arderea ghipsului la temperaturi ridicate (vezi tab.3.5.).3 at. 3. Priza poate fi accelerată prin măcinare fină sau prin adăugarea de acceleratori: sulfaţii de sodiu. Conţine anhidrit şi mici cantităţi de CaO. Plăcile de dimensiuni mici utilizate pentru tavanele denumite şi casetate au pe faţa văzută diverse modele. .. .14 ore.cele marcate cu roşu au o rezistenţă sporită la foc. . potasiu..asigură o suprafaţă netedă care poate fi zugrăvită direct. La producerea lui are loc o dezhidratare parţială a ghipsului în autoclave (110-120 0C şi cca 1. sau pe care se poate monta faianţă. panouri. rezultând produse întărite mai compacte şi mai rezistente. cupru. Ipsosul de pardoseală.2. Asigură o bună izolare termică şi fonică şi un aspect estetic deosebit. cenuşă de termocentrală). sfârşitul de priză având loc după 4. Se obţin cristale de formă şi structură mai compactă care necesită o cantitate mai mică de apă de amestecare. Ipsosul de mare rezistenţă. sau clorura de magneziu.7 ore.. Oxidul de calciu are rol de activator.. permiţând realizarea unor forme capabile să elimine monotonia spaţiilor interioare.2. zinc. .Prezintă următoarele avantaje: . Se obţine prin măcinarea anhidritului (CaSO4) natural sau artificial (vezi tab. Alţi lianţi pe bază de sulfat de calciu Cimentul de anhidrit. var. mortare şi blocuri de zidărie. Activatorii cresc solubilitatea şi capacitatea de hidratare a anhidritului. Din el se pot executa prefabricate ca: blocuri de zidărie. Are priza lentă.4) cu adaos de activatori (sulfat acid de sodiu. Pe lângă folosirea la pardoseli interioare.4) şi măcinarea produsului ars. iar cele marcate cu verde au o rezistenţă bună la umiditate.pot fi tăiate uşor.realizează o bună izolare termică şi fonică.3. 44 . Sfârşitul de priză se produce după 12. Se poate utiliza la: pardoseli interioare.rezistenţa la întindere din încovoiere necesară la transport şi manipulare este asigurată de foile de carton. mai poate fi utilizat la mortare pentru tencuieli sau producerea de elemente prefabricate. Detalii suplimentare ale diferitelor tipuri de plăci gips-carton cu suprafeţe mari sunt arătate în Anexa 1 (SR EN 520:2005).

Materia primă. Ipsosul alaunat întărit este compact şi se poate lustrui. iar dacă temperatura este mai mică rămâne materie primă nedescompusă care micşorează plasticitatea pastei de var. Ipsosul macroporos. Se obţine un material cu porozitate ridicată.3. Ele sunt prezentate în tabelul 3.3. Tabelul 3. În pasta de ipsos se introduc substanţe generatoare de gaze sau spumă. Se obţine astfel: se arde ghipsul la 150-200 0C. se macină. imitând marmura. Dacă temperatura este mai mare rezultă un var supraars care se hidratează lent producând defecte în tencuieli.2. produsul rezultat se amestecă cu soluţie de alaun [K⋅Al⋅(SO4)2] şi după întărire se arde din nou la 600 0C. de la bulgări până la pulberi fine. fiind folosit ca material pentru izolaţii termice şi fonice. temperatura în cuptor se ridică la 1100-1200 0C. 3.6 Tipuri de varuri aeriene pentru construcţii Tipul de var CL 90 Calcic CL 80 CL 70 DL 85 Dolomitic DL 80 %CaO + %MgO ≥90 ≥80 ≥70 ≥85 ≥80 %MgO ≤5 ≤5 ≤5 ≥30 >5 Când materia primă se arde sub formă de bulgări. Pentru obţinerea varului aerian materia primă se arde având loc reacţiile de descompunere (decarbonatare): CaCO3 + Q → CaO + CO2 ↑ MgCO3 + Q’ → MgO + CO2 ↑ (3. Are o structură foarte poroasă. Este folosit la lucrări de finisaj şi elemente sculpturale sau arhitectonice. bun izolator termic şi fonic.Ipsosul alaunat. Tipuri Materia primă este calcarul (CaCO3) şi/sau dolomita (CaCO3⋅MgCO3).1. Varurile nestinse se prezintă în diferite granulaţii. Procesul de fabricaţie. Este rezultatul amestecării ipsosului obişnuit cu o cantitate foarte mare de apă.4) CaO şi MgO reprezintă componenţii varului nestins. Se produc două tipuri de var şi anume: var calcic şi var dolomitic. 45 .2. Varul aerian pentru construcţii 3.6. Ipsosul celular.3) (3.

Se menţionează că varurile dolomitice semi-hidratate conţin în principal hidroxid de calciu şi oxid de magneziu.4. Stingerea constă în transformarea oxizilor de calciu şi de magneziu în hidroxizii de calciu şi de magneziu.S). iar la stingerea în pastă cca 200% apă. var pastă. care are loc după amestecarea varului nestins cu apa. 3.: CL 80 . La stingerea în praf se utilizează cca 35% apă. Au loc reacţiile de hidratare: CaO + H2O → Ca(OH)2 + Q1 MgO + H2O → Mg(OH)2 + Q2 Hidroxizii obţinuţi reprezintă componenţii principali ai varului stins. La ora actuală se utilizează frecvent varul stins sub formă de praf.2. iar cele total hidratate sunt constituite în principal din hidroxid de calciu şi hidroxid de magneziu. faţă de masa varului nestins. (3.2. şlam (lapte de var). Stingerea are loc cu degajare mare de căldură şi cu mărire de volum (de 2-3 ori) ceea ce determină pulverizarea varului. Funcţie de forma de livrare varurile aeriene au în simbol : litera Q dacă sunt nestinse (ex. litera S dacă sunt hidratate (stinse) (ex.4 46 .: CL 90 .5) (3. Stingerea în praf presupune o instalaţie de tipul celei prezentate în fig.Q).3.3.S1).: DL 85 . livrat în saci de hârtie sau în vrac.Procesul de fabricaţie cuprinde următoarele etape: extragerea materiei prime. transportul.6) Fig.3. arderea. Funcţie de cantitatea de apă folosită se obţine: var stins (hidratat) în praf (pulbere). concasarea materiei prime. notaţia S2 dacă sunt varuri dolomitice total hidratate. notaţia S1 dacă sunt varuri dolomitice semi-hidratate (ex. Stingerea (hidratarea) varului aerian Pentru o utilizare uşoară varul se stinge.

7) (3.nu conţine resturi nestinse. . Varul aerian se foloseşte pentru: mortare de zidărie şi tencuieli interioare şi exterioare. de lungă durată.elimină stingerea pe şantiere. de scurtă durată. conform reacţiilor: Ca(OH)2 + CO2 → CaCO3 + H2O Mg(OH)2 + CO2 → MgCO3 + H2O (3.2. 47 . fabricarea betonului celular autoclavizat.3. Mortarul se rigidizează şi devine poros. ca efect a două procese: fizic şi chimic. . Procesul fizic.3. 3.Faţă de varul pastă. După aplicare începe întărirea mortarelor. confecţionarea cărămizilor silico-calcare.4.3. Procesul chimic. producerea lianţilor hidraulici micşti.2. se produce datorită CO2 din aer care pătrunde prin porii mortarului şi carbonatează hidroxizii de calciu şi de magneziu. Varul stins în pastă se poate transporta cu mijloace descoperite şi depozita în recipienţi etanşi.se transportă uşor. 3. constă în pierderea apei prin absorbţie de către materialele poroase şi prin evaporare.8) Carbonatarea creşte rezistenţa mecanică şi stabilitatea la apă a mortarului. Domeniile de utilizare ale varului aerian Varul nestins şi varul hidratat sau semi-hidratat se transportă cu mijloace de transport acoperite şi se depozitează în spaţii acoperite pentru a-l feri de umezeală. Întărirea varului aerian Varul aerian se utilizează în principal pentru prepararea mortarelor aplicate numai pe materiale poroase. stabilizarea pământurilor argiloase. varul hidratat sub formă de praf prezintă avantajele: .

Primul component care se formează este: CaO⋅ Al2O3 (CA-aluminatul monocalcic) Au avut loc numai reacţii în fază solidă.. F = Fe2O3 48 . S = SiO2... A = Al2O3.. Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi Lianţii hidraulici silicioşi neclincherizaţi (varurile hidraulice) sau clincherizaţi (cimentul portland) se obţin prin arderea unor amestecuri de calcar şi argilă. mai ramâne şi 2CaO SiO2 (C2S) Prescurtări utilizate: C = CaO. 5CaO⋅3Al2O3 (C5A3-trialuminatul pentacalcic).500 0C 600 0C Eliminarea apei legate fizic şi eliminarea substanţelor volatile Argila pierde apa de cristalizare.1.250 0C 450. SiO2 şi Al2O3 devin activi chimic Începe decarbonatarea calcarului: CaCO3 → CaO + CO2 ↑. 3CaO⋅Al2O3 (C3A-aluminatul tricalcic) şi 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 (C4AF-ferit aluminatul tetracalcic-brownmillerit) S-au format compuşi specifici cimentului portland (liant clincherizat) 1450 0C 2CaO·SiO2 → 3CaO⋅ SiO2 (C3S-silicatul tricalcic). Tabelul 3..1300 0C) >1300 0C Se formează: 2CaO·SiO2 (C2S-silicatul dicalcic).7.7 Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi Materia primă: Calcarul (CaCO3) şi Argila (mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O + Fe2O3) Temperatura Transformări Precizări 110.3. Transformările care au loc la diferite temperaturi sunt prezentate în tabelul 3. care leagă CaO în aluminaţi şi silicaţi de calciu..3.3. S-au format compuşi specifici varurilor hidraulice (lianţi neclincherizaţi) 900 0C până la zona de clincherizare (1250. 2CaO⋅Fe2O3 (C2F-feritul dicalcic) Aluminaţii şi feritul de calciu încep să se topească favorizând legarea chimică a noi cantităţi de CaO şi se formează. care este mult accelerată de SiO2 şi Al2O3 activi. Lianţii hidraulici unitari 3.

Materii prime.2.5 până la ≤10 HL 5 ≥3 ≥2 ≥5 până la ≤15 NHL 2 ≥15 ≥2 până la ≤7 Hidraulic NHL 3.varuri hidraulice (HL).varuri hidraulice naturale (NHL). Tipurile de varuri hidraulice şi caracteristicile lor sunt date în tabelul 3. Rezistenţa la compresiune se determină ca şi la cimentul portland. .3. 49 .Tipuri de varuri hidraulice Varurile hidraulice sunt lianţi hidraulici neclincherizaţi formaţi din componenţi hidraulici (C2S. 3.3. Sunt transformate în pulbere prin stingere. N/mm2 Tipul de var % Var liber la 7 zile la 28 zile HL 2 ≥8 ≥2 până la ≤7 Hidraulic HL 3.2. C5A3.2. proprietăţile şi utilizarea varurilor hidraulice Întărirea componentului nehidraulic (CaO) are loc conform celor arătate la varul aerian.tab.3.3. de natura gelică şi cristalină.8. Obţinere.3.5 ≥9 ≥3. insolubili în apă. Conform standardelor actuale varurile hidraulice se clasifică astfel: . hidroaluminaţi şi hidroferiţi de calciu. Gelurile recristalizează în timp şi contribuie la mărirea rezistenţei masei întărite.7).5 până la ≤10 natural NHL 5 ≥3 ≥2 ≥5 până la ≤15 Notă: Varurile hidraulice naturale care au adaosuri puzzolanice până la 20% în masă au în simbolul lor şi litera Z. Tabelul 3. C2F) reacţionează cu apa rezultând hidrosilicaţi. Varurile hidraulice naturale sunt obţinute prin arderea calcarelor mai mult sau mai puţin argiloase sau silicioase la temperaturi inferioare formării unor topituri parţiale (v.1. silicaţi şi aluminaţi de calciu şi sunt obţinute prin amestecarea componenţilor corespunzători.8 Tipuri de varuri hidraulice Rezistenţa la compresiune.2. Varurile hidraulice 3. cu sau fără măcinare. C5A3. Întărirea. C2F) care fac priză şi se întăresc în prezenţa apei şi un component nehidraulic (CaO) care se întăreşte în prezenţa dioxidului de carbon din atmosferă. Componenţii hidraulici (C2S. Varurile hidraulice sunt constituite în principal din hidroxid de calciu.5 ≥6 ≥3.

.3. blocuri de zidărie. Obţinere.77% calcar. Cimentul portland 3. 3. motiv pentru care conţinutul lor este limitat. Aceşti componenţi sunt legaţi cu o cantitate oarecare de fază sticloasă.25% argilă şi eventual adaosuri silicioase (diatomit).3. 50 .5% ghips (pentru reglarea prizei) rezultă cimentul portland. uscat şi combinat..Stabilitatea la apă şi rezistenţele mecanice sunt direct proporţionale cu conţinutul în componenţi mineralogici hidraulici. În clincherul de ciment se mai găsesc CaO şi MgO liberi în stare supraarsă care provoacă expansiunea cimentului întărit.10).1. Materii prime. Datorită proprietăţilor superioare pe care le au silicaţii. minereu de fier). 23. Componenţii mineralogi de bază ai cimentului portland sunt: Alitul: 3CaO⋅SiO2 (C3S)-silicatul tricalcic. feruginoase (cenuşă de pirită.. Varurile hidraulice pot fi utilizate pentru: mortare de zidărie şi tencuieli pentru elemente care funcţionează în medii umede. În general pentru obţinerea cimentului portland se utilizează un amestec format din 75. Arderea amestecului de materii prime până la temperatura de 1450 0 C (vezi tab. Celit I: 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 (C4AF)-feritaluminatul tetracalcic. Celit II: 3CaO⋅Al2O3 (C3A)-aluminatul tricalcic. Funcţie de modul de preparare al amestecului brut există 3 procedee de producere a cimentului portland: umed. Belitul: 2CaO⋅SiO2 (C2S)-silicatul dicalcic. În 1848 a fost realizată în Anglia prima fabrică de ciment. Compoziţie mineralogică Prototipul cimentului portland a fost realizat în 1845 de Isaac Johnson. Denumirea de portland provine de la asemănarea cimentului întărit cu o rocă dură din Portland..3.. Prin măcinarea fină a clincherului cu un adaos de 3.9) şi (3.7) conduce la obţinerea unui produs compact denumit clincher de ciment. betoane de clase (rezistenţe) inferioare pentru fundaţii slab solicitate.3. în compoziţia cimentului portland există proporţiile arătate în relaţiile (3.3. aluminoase (bauxită)..

rezultă diferite tipuri de ciment portland: alitice. la formarea sulfataluminatului tricalcic hidratat.15) (3.%C3S + %C2S = 75% %C3A + %C4AF = 25% (3. după cum urmează: 3CaO⋅SiO2 + mH2O → xCaO⋅SiO2⋅pH2O + (3-x)Ca(OH)2 gel cristale 2CaO⋅SiO2 + nH2O → xCaO⋅SiO2⋅pH2O + (2-x)Ca(OH)2 .14) (3. apoi se întăreşte rezultând o piatră rezistentă. care conduce. Cimentul portland normal se caracterizează prin: 37.9) (3. iar relaţia (3. Transformările au la bază reacţiile chimice şi fenomele fizice din amestecul ciment-apă. compus cristalin ce provoacă o mărire de volum. belitice ş. 51 .5-60% C3S. Priza şi întărirea cimentului portland După amestecarea cimentului cu apa se formează o pastă plastică.3. 3. 3CaO⋅Al2O3 + 6H2O → 3CaO⋅Al2O3⋅6H2O (C3AH6) – cristale 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 + nH2O → 3CaO⋅Al2O3⋅6H2O + Ca(OH)2 + Fe2O3⋅(n-7)H2O cristale cristale gel (3. în locul lui C3A se formează C2F. 7-15% C3A.4<p<4. conform reacţiei (3.16).2. gel cristale unde x≤2 şi 2. Principalele reacţii de hidratare şi hidroliză. care în timp se rigidizează. printre care reacţia hidroaluminatului tricalcic cu ghipsul introdus pentru reglarea prizei (eliminarea prizei rapide a C3A).3. conduc la formarea unor compuşi de natură gelică (hidrosilicaţi de calciu şi hidroxid feric) şi cristalină (hidroxid de calciu şi hidroaluminat tricalcic).a.10) devine: %C2F + %C4AF = 25% (3.13) În pasta de ciment se produc şi reacţii secundare.11) Funcţie de proporţiile în care componenţii mineralogici intră în compoziţia cimentului portland.12) (3.10) Dacă Al2O3 este insuficient în materia primă. date de componenţii de bază.

3CaO⋅Al2O3⋅6H2O + 3(CaSO4⋅2H2O) + 19H2O → 3CaO⋅Al2O3⋅3CaSO4⋅31H2O (3.16) Mărirea de volum nu este dăunătoare dacă se produce când cimentul nu a făcut încă priză. Ghipsul se limitează în funcţie de conţinutul în C3A. Dacă este prea mult poate provoca o priză rapidă a cimentului denumită priză falsă şi expansiuni în cimentul întărit. Alte reacţii secundare sunt date de CaO şi MgO liberi: CaO +H2O → Ca(OH)2 MgO +H2O → Mg(OH)2 (3.17) (3.18)

Întrucât aceşti oxizi sunt în stare supraarsă, reacţiile se produc lent, de abia în cimentul întărit provocând expansiuni; conţinutul lor se limitează. Hidrosilicaţii rezultaţi, cu o structură gelică, se caracterizează printr-o bună capacitate liantă şi o creştere semnificativă a rezistenţelor mecanice în timp. În schimb hidroaluminaţii au slabe proprietăţi liante şi rezistenţe mecanice mici. Reacţiile chimice sunt urmate de fenomene fizice. Fenomenele fizico-chimice care au loc în amestecul ciment-apă, urmărite la microscop evidenţiază fazele ce urmează (fig.3.5): în faza iniţială granulele de ciment sunt dispersate în apă (fig.3.5a).

Fig.3.5 - în urma reacţiilor de hidratare şi hidroliză în amestec rezultă mai întâi compuşii cristalini, în ordinea: sulfataluminatul tricalcic hidratat, hidroaluminatul de calciu şi hidroxidul de calciu, după care, datorită unei hidratări mai lente, compuşii gelici de hidrosilicat de calciu care formează pelicule în jurul granulelor de ciment (fig.3.5b).

52

- pe măsură ce hidratarea continuă, peliculele de geluri se îngroaşă, ajungând să adere una la alta, înglobând în masa lor compuşii cristalini (fig.3.5c); când se ajunge la această structură amestecul este rigidizat, adică priza este terminată. Priza se verifică în laborator cu aparatul Vicat, se măsoară în ore şi minute. În condiţii obişnuite (fără accelerator/întărzietor de priză), la cimenturile care se produc la ora actuală priza nu trebuie să înceapă mai repede de 45 de minute şi nu depăşeşte 10 ore. Hidratarea granulelor de ciment continuă şi după priză pe seama apei libere şi a apei absorbite din geluri, ceea ce determină contracţia şi fisurarea gelurilor. Prin fisuri apa ajunge din nou la ciment , asigurându-se prin acest mecanism continuitatea procesului de hidratare. Întărirea cimentului (creşterea rezistenţelor mecanice în timp) poate dura zeci de ani, producându-se în urma uscării gelurilor (prin pierderea apei spre interiorul granulelor de ciment care continuă să se hidrateze şi spre exterior prin evaporare) şi a îmbătrânirii, recristalizării lor treptate. Rezistenţa minimă la compresiune a cimentului, determinată în condiţii standardizate în N/mm2 la 28 de zile, defineşte clasa cimentului, la ora actuală cimentul producându-se în clasele: 32,5; 42,5; 52,5 (v. Anexa 2). S-a constatat experimental că granulele de ciment nu se hidratează complet niciodată, partea hidratată reprezentând numai 15...30% din volumul granulelor. În cimentul întărit există astfel pe lângă compuşii cristalini şi gelici rezultaţi în procesele de hidratare-hidroliză şi nuclee nehidratate de ciment, motiv pentru care cimentul întărit mai poate fi denumit şi microbeton. În cimentul întărit mai există: microfisuri datorită contracţiei gelurilor; pori de gel (15...20 Å) datorită absorbţiei apei de către nucleele nehidratate de ciment (25-28% din volumul total al gelurilor); pori capilari (0,1...30 µm) datorită evaporării excesului de apă de amestecare; pori sferici (50 µm...2 mm) obţinuţi din antrenarea aerului la amestecare. Priza şi întărirea pot fi accelerate sau încetinite folosind acceleratori sau întârzietori de priză de natură anorganică sau organică. 3.3.3.3. Caracteristicile fizico-mecanice şi chimice ale cimentului portland întărit Caracteristicile cimentului portland întărit depind de caracteristicile componenţilor mineralogici şi de proporţia pe care o au în compoziţia cimentului.
53

Caracteristicile care contează pentru alegerea tipului de ciment corespunzător condiţiilor de execuţie şi de exploatare sunt: viteza de hidratare, căldura de hidratare, rezistenţa la compresiune, rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, contracţia, comportarea la tratamente termice, comportarea la acţiuni chimice agresive. Viteza de hidratare se apreciază prin cantitatea de apă legată chimic în timp. C3A şi C4AF se hidratează repede, C3S are o hidratare moderată iar C2S o hidratare foarte lentă. Căldura de hidratare este căldura degajată la hidratarea cimentului. Cea mai mare căldură o degajă C3A, urmat de C3S. Căldura degajată de componentul C4AF are o variaţie parabolică şi o creştere continuă chiar la durate mari de întărire. C2S are cea mai lentă şi mai mică degajare de căldură. La betonări masive (baraje), unde se cere o degajare mică de căldură sunt indicate cimenturile bogate în C2S şi C4AF. Rezistenţa la compresiune are variaţia prezentată în fig.3.6.

Fig.3.6 C3S are cea mai mare rezistenţă iniţială şi finală. C2S, deşi cu o rezistenţă iniţială mică, ajunge ca după 1 an să atingă rezistenţa componentului C3S. C4AF are o variaţie controversată. C3A are rezistenţă iniţială şi finală mică.

54

Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ are o variaţie asemănătoare cu rezistenţa la compresiune. Contracţia se manifestă în timpul întăririi, când elementele sunt păstrate în aer. Valorile contracţiei după 360 de zile sunt: C3S-0,0046 mm/m; C2S-0,0106 mm/m; C4AF-0,0168 mm/m; C3A-0,0322 mm/m. Comportarea la tratamente termice este importantă la producerea prefabricatelor din beton, unde, pentru o productivitate cât mai mare, este necesară o decofrare rapidă a elementelor din beton. Tratamentele termice grăbesc întărirea, iar cele mai utilizate sunt aburirea (vapori de apă la 70-90 0C, 4-10 ore) şi autoclavizarea (vapori de apă la 120-190 0C şi presiunea de 2-12 atmosfere). Cea mai bună comportare la tratament termic o are C2S iar cea mai slabă C3A. Din cauza rezistenţelor iniţiale reduse ale C2S în practică pentru tratamente termice se utilizează cimenturi bogate în C3S capabile să asigure rezistenţe mari într-un timp scurt de tratament termic. Comportarea la acţiuni chimice agresive (coroziunea cimentului) este una din cele mai importante caracteristici. Cimentul întărit este cu atât mai rezistent chimic cu cât are o structură mai compactă. Se disting 3 tipuri de coroziune simbolizate cu I, II şi III. Coroziunea de tipul I se caracterizează prin decalcifierea pietrei de ciment şi formarea de geluri care provin din componenţii mineralogici ai cimentului. După acest mecanism acţionează apele moi (lipsite de duritate, provenite din ploi, zăpezi), apele cu CO2, soluţiile sărurilor de amoniu, soluţiile de acizi ( cu excepţia acidului fosforic şi oxalic). Acţiunea de deteriorare se dezvoltă iniţial asupra Ca(OH)2 existent în piatra de ciment (din procesul de hidratare) rezultând săruri solubile de calciu (decalcifiere), iar apoi asupra celorlalţi compuşi formându-se noi cantităţi de Ca(OH)2 şi compuşi gelici de consistenţă moale. Coroziunea de tipul II se manifestă prin decalcifierea pietrei de ciment, concomitent cu precipitarea unor geluri rezultate în urma reacţiei agentului coroziv cu Ca(OH)2. Este provocată de săruri de magneziu, grăsimi şi soluţii de zahăr, care conduc la formarea de săruri solubile de calciu (decalcifiere) şi geluri şi compuşi de consistenţă moale care pot fi uşor îndepărtaţi prin frecare. Coroziunea de tipul III conduce la fenomene de expansiune în masa cimentului întărit datorită formării unor produşi cristalini cu mărire de volum. După acest mecanism acţionează sulfaţii, soluţia concentrată de CaCl2 şi unii esteri a căror acţiune se manifestă asupra hidroaluminatului tricalcic (C3AH6).
55

5.3. Ele sunt: cimenturi portland uzuale.3.5 Hidrotehnice Au rezistenţe moderate la Cimenturi cu căldura H I 42.5 cu conţinut de sulfaţi Rezistente la agresivitate sulfatică SR I 42.5 a I A 32.5 b I A 42.5 şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor Rezistă în medii cu SR I 32.Se poate constata că în cimentul întărit compuşii cei mai puţin rezistenţi la acţiuni chimice agresive sunt Ca(OH)2 şi C3AH6. 40.5 R iniţială mare CEM I 52.5 R H I 32. adică rezistenţa minimă la compresiune a cimentului.5 reprezintă clasa cimentului. stabilită în condiţii standardizate în N/mm2 la 28 de zile 56 . cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi.5 N R-simbolul pentru rezistenţa CEM I 42.5 a I A 52.5 b I A 32.9 Tipuri de cimenturi portland unitare Simbol Precizări CEM I 32. 52. cimentul pentru drumuri şi piste de aeroporturi (tabelul 3.5 ape sulfatice de hidratare limitată H I 52. Au în simbol cifra I.5 I A 32.5 c I A 42. Astfel sulfatul de amoniu provoacă coroziune de tipul I şi III. iar apa de mare toate tipurile de coroziune. CEM I 32. 42.5 sulfaţi intensă Denumire SR I 52. Tabelul 3.5 b I A 52. cimenturi portland albe.5 c Cimenturi portland albe A-simbolul pentru alb. Cimenturi portland unitare Sunt obţinute prin măcinarea clincherului de ciment cu maximum 5% componente auxiliare minore (de ex. c –simboluri pentru gradul de alb Cimentul pentru drumuri şi piste de Îndeplineşte condiţiile care aeroporturi CD 40 se cer betoanelor rutiere Notă: 32.5 a I A 42.: ghips). a b.4.9).5 N N-simbolul pentru rezistenţa iniţială uzuală. concluzie de care se ţine seama la alegerea tipului de ciment pentru elementele expuse diferitelor medii agresive.5. Tipurile de coroziune se pot suprapune.5 R Cimenturi portland uzuale CEM I 42.5 N CEM I 52.5 c I A 52. 3.

Reacţia principală care are loc după amestecarea cu apa conduce la formarea : hidroaluminatului dicalcic: C2AH8-compus cristalin (în sistemul hexagonal). Ca(OH)2 rezultat la hidratarea componentului C2S este transformat de Al2O3⋅nH2O în hidroaluminaţi de calciu rezultând o rezistenţă chimică sporită a cimentului aluminos. 57 .5 ore.a. Cimenturile rezistente la sulfaţi se folosesc cu precădere la lucrări exploatate în medii cu agresivitate sulfatică intensă. În compoziţie există şi compuşi secundari: C5A3.. Componenţii mineralogici de bază sunt aluminatul monocalcic (CA) pentru cimentul aluminos. Din acest motiv aceste temperaturi trebuie evitate în perioada de hidratare şi întărire.. Sunt folosite pentru rostuiri la placaje din faianţă. respectiv polialuminaţii de calciu (CA2. pentru executarea tencuielilor decorative şi chiar pentru elemente de rezistenţă din beton aparent. Cimenturile portland albe nu au în compoziţie C4AF. La temperaturi mai mari de 30 0C s-ar putea obţine compusul C3AH6 ceea ce ar conduce la o scădere accentuată de volum şi în consecinţă la fisurarea cimentului întărit. CEM I 32. Pentru execuţia betoanelor rutiere pe lângă cimentul CD 40 se pot folosi şi cimenturile: CEM I 42. gresie sau piatră naturală. întărire mai rapidă faţă de cimentul portland. Materia primă este constituită din calcar (CaCO3) şi bauxită (Al2O3⋅nH2O). C2S ş. stabil până la 30 0C.5 N. 3. în primele 3 zile se atinge foarte mult din rezistenţa finală. Cimenturile hidrotehnice se folosesc la lucrări masive-hidrotehnice când se impune o rezistenţă moderată la ape sulfatice. Arderea se poate face până la clincherizare (1200-1300 0C) sau până la topire completă.3.5 R. Cimentul aluminos Cimentul aluminos este un liant hidraulic cu priză normală şi întărire rapidă. rezistenţă superioară la temperaturi ridicate (după întărire) şi rezistenţă chimică sporită în comparaţie cu cimentul portland. căldură şi viteză de hidratare mai mari decât la cimentul portland. CEM I 42.. gelului de alumină hidratată: Al2O3⋅nH2O..CA6) pentru cimenturile superaluminoase. Caracteristicile principale ale cimentului aluminos sunt: priză normală: 1.5 R.Cimenturile portland CEM I care conţin simbolul N se utilizează pentru lucrări curente de beton armat şi beton precomprimat iar cele care conţin simbolul R pentru elemente prefabricate sau executate pe timp friguros.4.

şist calcinat (T). în caz de avarii. argile.1. cenuşa zburătoare şi anume cenuşa zburătoare silicioasă (V) sau cenuşa zburătoare calcică (W). şisturi sau roci sedimentare. lucrări în medii agresive. 3. materiale puzzolanice şi anume puzzolana naturală (P) sau puzzolana naturală calcinată (Q). Cenuşa zburătoare rezultă prin depunerea electrostatică sau mecanică a particulelor pulverulente conţinute în gazele de ardere de la focarele cazanelor alimentate cu praf de cărbune. cimentul aluminos este recomandat pentru: betoane cu întărire rapidă puse în operă pe timp friguros. Cel puţin 2/3 din masă trebuie să o reprezinte suma (CaO+MgO+SiO2). Poate fi de natură silicioasă sau calcică. activate prin tratament termic. 58 . LL). Cenuşa zburătoare silicioasă (V) are în majoritate particule sferice şi proprietăţi puzzolanice. liant folosit la reparaţii urgente. Nu se întăresc prin amestecarea cu apa. sau o combinaţie a acestora.4. betoane pentru căptuşirea cuptoarelor industriale. Constau în principal din SiO2 şi Al2O3. Zgura granulată de furnal (S) rezultă din răcirea bruscă a zgurii de furnal. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri La fabricarea cimenturilor cu adaosuri se utilizează adaosuri ca: zgura granulată de furnal (S). calcar (L. conţinutul de SiO2 reactiv trebuie să fie cel puţin 25% din masă. dar când sunt măcinate fin reacţionează în prezenţa apei cu Ca(OH)2 rezultând compuşi pe bază de silicat de calciu şi aluminat de calciu similari cu aceia care se formează la întărirea materialelor hidraulice. dezvoltând rezistenţă. Puzzolanele naturale (P) sunt materiale de origine vulcanică sau roci sedimentare cu compoziţie adecvată. Lianţii hidraulici micşti (amestecaţi) Lianţii hidraulici micşti se obţin dintr-un liant unitar şi unul sau mai multe adaosuri. Materialele puzzolanice sunt substanţe naturale de compoziţie silicioasă sau silico-aluminoasă. iar puzzolanele naturale calcinate (Q) sunt materiale de origine vulcanică. are minimum 2/3 din masă zgură vitroasă şi prezintă proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland dacă este activată corespunzător. la construcţii subterane. Raportul masic (CaO+MgO)/(SiO2) trebuie să fie mai mare de 1.Având în vedere caracteristicile pe care le are. producerea cimentului expansiv. silice ultrafină (D).4. 3.

există în fiecare grupă principală mai multe tipuri de cimenturi (tabelul 3. adaosurile pot reprezenta 6-95% din masa totală a cimentului.1. Suprafaţa specifică trebuie să fie de minimum 15 m2/g.. T). CEM IV : Ciment puzzolanic. Proporţia de CaO reactiv trebuie să fie mai mică de 10%. CEM V : Ciment compozit.4. În consecinţă în stare fin măcinată are proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland şi în plus proprietăţi puzzolanice. iar adaosurile P.Constă în principal din SiO2 reactiv şi Al2O3. Conţine silicat dicalcic şi aluminat monocalcic şi în proporţii mari dioxid de siliciu cu reactivitate puzzolanică.0% din masă. conţinutul de argilă să nu depăşească 1. SiO2 reactiv şi Al2O3. Clincherul de ciment porland trebuie să conţină minimum două treimi din masă silicaţi de calciu iar raportul masic între oxidul de calciu şi dioxidul de siliciu nu trebuie să fie mai mic de 2. CEM III : Ciment de furnal. eventual şi puzzolanice (W.50% (L).2 g/100 g.15% CaO reactiv.2. 3. În funcţie de adaosurile pe care le conţin şi de proporţia în care ele întervin în compoziţie. folosite la producerea siliciului şi aliajelor fier-siliciu şi constă din particule sferice foarte fine cu un conţinut de minimum 85% din masă de SiO2 amorf. V. T au proprietăţi hidraulice.. Silicea ultrafină (D) provine de la reducerea cuarţului de puritate ridicată în cuptoarele cu arc electric. Cimenturi portland cu adaosuri Se obţin din clincher de ciment portland şi unul sau mai multe adaosuri. se obţine într-un cuptor special la o temperatură de cca 800 0C. D au proprietăţi puzzolanice.Cimenturi portland uzuale cu adaosuri Pot fi grupate în următoarele tipuri principale: CEM II : Ciment portland compozit. Cenuşa zburătoare calcică (W) este o pulbere fină cu proprietăţi hidraulice şi/sau puzzolanice. Adaosurile S. în special şistul bituminos calcinat. Şistul calcinat (T). Cenuşa zburătoare calcică cu un conţinut în masă de 10.10). Q. 59 .0. Constă în principal din CaO reactiv.4. Conţinutul de oxid de magneziu nu trebuie să depăşească 5.2. Calcarul trebuie să îndeplinească condiţiile: conţinutul de CaCO3 să fie de minimum 75% din masă. conţinutul de carbon organic să nu depăşească 0.20% (LL) sau 0. 3. trebuie să conţină minimum 25% din masă SiO2 reactiv. W.

cenuşă Zgură de furnal 0-5 0-5 0-5 CEM V/A Ciment compozit CEM V/B 40-64 18-30 31-50 0-5 0-5 Puzzolană. cenuşă. puzzolană. şist. în cimenturile puzzolanice şi în cimenturile compozite adaosurile trebuie declarate în simbolul cimentului (ex. auxiliare Clincher. cenuşă Notă: Pentru toate tipurile de ciment sunt definite toate clasele de rezistenţă. puzzolană.Denumire Ciment Portland cu zgură Ciment Portland cu silice ultrafină Ciment Portland cu puzzolană Ciment Portland cu cenuşă zburătoare Ciment Portland cu şist calcinat Ciment Portland cu calcar Ciment Portland compozit Ciment de furnal Ciment puzzolanic Tabelul 3.: CEM V/A-(S-V) 32.5 N) 31-50 60 20-38 . silice. puzzolană. calcar Zgură de furnal Silice. cenuşă Silice. cenuşă Zgură de furnal Puzzolană. Proporţia de silice ultrafină nu poate depăşi 10%. calcinată Cenuşă silicioasă Cenuşă calcică Şist calcinat Calcar L 0-5 0-5 0-5 0-5 0-5 Calcar LL Zgură. Adaos minore k CEM II/A-S 80-94 6-20 Zgură de furnal 0-5 CEM II/B-S 65-79 21-35 CEM II/A-D CEM II/A-P CEM II/B-P CEM II/A-Q CEM II/B-Q CEM II/A-V CEM II/B-V CEM II/A-W CEM II/B-W CEM II/A-T CEM II/B-T CEM II/A-L CEM II/B-L CEM II/A-LL CEM II/B-LL CEM II/A-M CEM II/B-M CEM III/A CEM III/B CEM III/C CEM IV/A CEM IV/B 90-94 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 35-64 20-34 5-19 65-89 45-64 6-10 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 36-65 66-80 81-95 11-35 36-55 18-30 Silice ultrafină Puzzolană naturală Puzzolană nat. În cimenturile Portland compozite.10 Cimenturi portland uzuale cu adaosuri Compoziţie (% de masă) Simbol Componente principale Comp.

5 SR III/A 42. ca şi în cazul cimenturilor unitare.4.5 SR II/A-P 52.11.5 SR III/A 32.5 SR II/A-S 32.Se utilizează frecvent pentru elemente din beton sau beton armat.5 SR II/B-S 42. 3. cimenturile hidrotehnice şi cimenturile rezistente la sulfaţi.5 SR II/A-S 52.5 H III/A 52.5 H II/A-S 52.5 SR II/A-S 42.5 21-35 Zgură de furnal 36-65 Zgură de furnal 6-20 Zgură de furnal Cimenturi rezistente la sulfaţi SR II/A-P 42.5 H II/B-S 52.2.5 SR IIIA 52. Sunt prezentate în tabelul 3.5 H III/A 32.5 H II/A-S 42.5 H II/B-S 42. Tabelul 3.11 Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi cu adaosuri Denumire Simbol H II/A-S 32. Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi.5 SR II/B-S 52. cu adaosuri Din această categorie fac parte.5 Cimenturi hidrotehnice Adaos % 6-20 Tip de adaos Zgură de furnal H II/B-S 32.2.5 SR II/B-S 32.5 SR II/A-P 32.5 H III/A 42.5 6-20 Puzzolană naturală 21-35 Zgură de furnal 36-65 Zgură de furnal 61 .

15 Calcar Cimenturi portland colorate PG 32. 15 Calcar max. Cimenturile rezistente la sulfaţi se folosesc cu precădere la lucrări exploatate în medii cu agresivitate sulfatică intensă.5 a II A 52.5 c II A 52.5 c PR 32.5 c II A 32.5 PG 42. Tabelul 3. Cimenturile hidrotehnice se folosesc la lucrări masive-hidrotehnice când se impune o rezistenţă moderată la ape sulfatice.5 b II A 22.12. 3.5 PV 52.4.5 Pigment verde Pigment galben Notă: A-alb.c-grad de alb.5 b II A 52. Cimenturi portland albe şi colorate Simbolizarea şi adaosurile acestor cimenturi sunt date în tabelul 3.5 PG 52.5 b Cimenturi portland albe cu adaosuri Adaos % max. V-verde 62 .2. 15 Calcar II A 32.5 a II A 22.b.Cimenturile hidrotehnice au rezistenţe moderate la ape sulfatice.5 c II A 42. 15 Tip de adaos Calcar max.3.5 PR 52. G-galben.12 Cimenturi portland albe şi colorate Denumire Simbol II A 22.5 PV 42.5 a II A 42.5 PV 32.5 b II A 42. Cimenturile rezistente la sulfaţi rezistă în medii cu agresivitate sulfatică intensă. R-roşu.5 a II A 32.5 PR 42. a.5 Pigment roşu max.

destinaţia finală a betonului. sunt prezentate în Anexa 3. condiţiile de întărire ( ex. 3. Se întăresc bine în mediu umed. Se pot utiliza pentru betoane de fundaţii slab solicitate şi la mortare de zidărie în medii umede. tehnologia de execuţie a lucrării. Varuri aeriene cu adaosuri Varul aerian cu adaosuri formează lianţi micşti denumiţi funcţie de adaos astfel: tras-var. Al2O3) reacţionează cu Ca(OH)2 şi dau hidrosilicaţi şi hidroaluminaţi de calciu asemănători cu cei rezultaţi la întărirea cimentului portland. reacţia alcalii-agregate. Varurile aeriene cu adaosuri au priza lentă. dimensiuninile structurii (căldura degajată la hidratare). Cele cu cenuşă se pot pulveriza în mediu uscat.5. conform CP 012/1-2007. Rezistenţa la compresiune obţinută pe mortare standard poate avea valori de 10-20 N/mm2. condiţiile de expunere a structurii (agresivitatea mediului înconjurător).: tratament termic). cenuşă-var şi zgură-var (tras = adaos obţinut prin măcinarea tufului vulcanic). Componenţii reactivi din adaosuri (SiO2. 3.Cimenturile albe şi colorate sunt folosite pentru rostuiri la placaje şi tencuieli decorative şi chiar pentru elemente de rezistenţă din beton aparent.4. Unele recomandări privind utilizarea cimenturilor. Adaosul poate reprezenta 70-85% din masa totală a liantului. Alegerea tipului de ciment La producerea betonului pentru alegerea tipului de ciment se ţine seama de următoarele.3. 63 .

eventual aditivi şi/sau adaosuri. Tabelul 4.1.1. unde pot fi adăugaţi şi alţi componenţi (ex. iar caracteristicile sunt în concordanţă cu proporţiile constituenţilor Livrat uscat Dozat şi amestecat în Livrat în stare fabrici de proaspătă mortare Componenţii sunt dozaţi în fabrici şi amestecaţi pe şantier Varul şi nisipul sunt dozaţi şi amestecaţi în fabrici şi livraţi pe şantier.: ciment) Dozat şi preparat pe şantier Caracteristicile şi/sau domeniul de utilizare Utilizat pentru zidării fără caracteristici speciale Mortar performant.1 Tipuri de mortare pentru zidărie Criteriul de clasificare Denumirea mortarului Mortar performant Concepţia de realizare Mortar de reţetă Mortar industrial Mortar predozat Mortar semifabricat Mortar industrial preamestecat de var-nisip Mortar preparat pe şantier Mortar de uz general (G) Modul de obţinere (preparare) Caracteristici Compoziţia şi metoda de obţinere este aleasă de producător pentru asigurarea caracteristicilor specificate Compoziţia este rezultatul unor proporţii testate anterior. utilizate pentru legarea elementelor de zidărie. MORTARE CU LIANŢI ANORGANICI (MINERALI) 4. rostuire. sau repararea defectelor din zidăriile existente. care conduc la diferite tipuri (denumiri) de mortare pentru zidărie arătate în tabelul 4. Mortare pentru zidărie Mortarele pentru zidărie sunt amestecuri realizate din unul sau mai mulţi lianţi minerali.4. cu Mortar în strat subţire (T) dimensiunea maximă a agregatelor mai mică de 2 mm Mortar performant cu densitatea în Mortar uşor (L) stare uscată ≤ 1300 kg/m3 64 .1. agregate. 4. Clasificarea mortarelor de zidărie În conformitate cu normele actuale. mortarele se clasifică după mai multe criterii. apă.1.

Se utilizează în principal: ciment sau var de construcţii. Sunt preferate clasele de granulozitate: 0/1mm. Suplimentar producătorul trebuie să declare rezistenţa la compresiune a mortarului. 2/4mm.1. Ea nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. Lucrabilitatea se declară de producător. Conţinutul de aer se stabileşte atunci când utilizarea prevăzută pentru mortar justifică acest lucru. Materialele componente Liantul constituie componentul care asigură legarea particulelor solide (agregate şi/sau adaosuri) în vederea obţinerii unui amestec întărit.1. Nu trebuie să fie mai mare decât valoarea declarată de producător. 0/4 mm. 2/8 mm.1. 4. 0/8mm. Pentru mortarele utilizate în straturi subţiri se verifică şi durata de lucrabilitate (timpul de punere în operă) care trebuie să fie mai mare decât valoarea declarată.1 % Cl faţă de masa mortarului uscat. Aditivii sunt materiale care se adaugă în cantităţi mici pentru a obţine anumite modificări specificate ale caracteristicilor.2. Trebuie să se încadreze în standardele de produs. care trebuie să declare proporţiile componenţilor în cazul mortarelor cu reţeta stabilită. Caracteristicile mortarelor proaspete Caracteristicile mortarelor proaspete se verifică în conformitate cu setul de standarde SR EN 1015. Conţinutul de săruri se limitează sub forma: să nu se depăşească 0. 0/2mm.4. Adaosurile sunt materaiale anorganice fine. altele decât agregatul sau liantul. 4. care se pot adăuga în mortar pentru îmbunătăţirea caracteristicilor sau pentru a obţine caracteristici speciale.3.4. Conţinutul de cloruri se stabileşte când este cazul. Trebuie să îndeplinească condiţiile standardului SR EN 13139:2003. Agregatele sunt materialele granulare care nu participă la reacţia de întărire a mortarului. Trebuie să se încadreze în domeniul declarat. 65 . Compoziţiile mortarelor Compoziţiile se exprimă în volum sau în masă de către producător. pe baza unor documente care stabilesc relaţia dintre proporţiile amestetecului şi rezistenţa la compresiune.

tab. Permeabilitatea la vapori de apă interesează pentru mortarele elementelor exterioare şi trebuie declarată de producător. Pentru mortarele performante utilizate la zidării executate din elementele de zidărie de argilă arsă (SR EN 771-1:2003).1.5. Tabelul 4.2. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată.) trebuie să fie declarată de producător.2 Clase de rezistenţă pentru mortarele de zidărie Clasa M1 M 2.1. 4. Caracteristicile mortarelor întărite Caracteristicile mortarelor întărite se verifică în conformitate cu standardele: SR EN 1015. Clasele de rezistenţă la compresiune pentru mortarele de zidărie sunt prezentate în tabelul 4. SR EN 1745. Densitatea mortarului uşor nu trebuie să depăşească 1300 kg/m3. Absorbţia nu trebuie să depăşească valoarea declarată. sub forma de rezistenţă caracteristică iniţială la forfecare. Absorbţia de apă se determină pentru mortarele destinate construcţiilor exterioare. Aderenţa depinde de mortar. 0. Densitatea mortarului întărit trebuie să se încadreze în domeniul declarat de producător.4.30 N/mm2 pentru mortarul în strat subţire. SR EN 13501-1.5 5 10 15 20 d minimă. expuse factorilor climatici.5 M5 M 10 M 15 M 20 Md Rezistenţa la compresiune 1 2. de umiditate şi de calitatea execuţiei. de elementul de zidărie. N/mm2 d reprezintă rezistenţa la compresiune declarată de producător. Rezistenţa la compresiune pentru mortarele performante (v.15 N/mm2 pentru mortarul de uz general şi mortarul uşor. 66 . În standardul SR EN 1745:2003 sunt indicate valorile coeficientului de difuzie a vaporilor de apă pentru mortar. mai mare de 25 N/mm2 Aderenţa la elementul de zidărie se verifică pentru mortarele performante utilizate la zidării structurale (portante). valoarea declarată pentru rezistenţa caracteristică iniţială la forfecare este: 0.

Alegerea mortarului adecvat trebuie să ţină seama de condiţiile de execuţie şi de expunere a elementelor de zidărie. clasificarea privind reacţia la foc se face în conformitate cu standardul SR EN 13501-1:2002. în principal.3 Condiţii de expunere a zidăriilor Clasa de expunere Zidărie expusă la condiţii severe Zidărie expusă la condiţii moderate Zidărie expusă la condiţii pasive Condiţiile de expunere Zidărie sau elemente pentru zidărie neprotejate saturate cu apă (din ploi abundente sau ape subterane) expuse la frecvente cicluri de îngheţdezgheţ Zidărie sau elemente pentru zidărie expuse la umiditate şi cicluri de îngheţ-dezgheţ Zidărie sau elemente pentru zidărie care nu sunt expuse la umiditate sau condiţii de îngheţ 67 . Durabilitatea mortarelor se apreciază prin rezistenţa la îngheţ-dezgheţ care trebuie evaluată şi declarată în conformitate cu prevederile în vigoare de la locul de utilizare a mortarului.3 sunt prezentate condiţiile posibile de expunere a zidăriilor. eventual şi la prezenţa unor substanţe agresive. Standardele în vigoare arată că mortarele necombustibile cu un conţinut maxim de 1% (în masă sau în volum după valoarea cea mai critică) de materiale organice se pot considera în clasa A1 de reacţie la foc. În tabelul 4. fără încercări. Alegerea mortarului pentru zidărie Mortarele industriale performante şi mortarele industriale de reţetă se utilizează. Reacţia la foc trebuie declarată de producător.6.1. 4. stâlpilor sau pereţilor despărţitori.Conductivitatea termică se verifică pentru mortare utilizate în construcţii supuse condiţiilor termice. conform standardului SR EN 1745:2003. Tabelul 4. în special pentru mortarele uşoare. Condiţiile de expunere se referă la condiţiile de temperatură şi de umiditate. pentru realizarea pereţilor. La ora actuală nu a fost încă elaborat un cod european privind utilizarea elementelor şi a mortarelor pentru zidărie în condiţiile garantării unei durabilităţi maxime. La mortarele cu un conţinut >1% de materiale organice. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată.

Mortarele pentru tencuire/gletuire influenţează aspectul suprafeţei construcţiei. Mortare pentru tencuire şi gletuire Mortarele pentru tencuire (la exterior) sau gletuire (la interior) sunt alcătuite din unul sau mai mulţi lianţi minerali. Materialele componente Consideraţiile de ordin principial privind materialele componente prezentate la mortarele pentru zidărie sunt valabile şi pentru mortarele pentru tencuieli. straturi subţiri de tencuială. mortarul este inclus în normativul SR EN 13279 şi nu face obiectul acestui capitol. în conformitate cu tipul mortarului utilizat pentru tencuire sau gletuire (v. 4. agregate.4. stâlpi şi pereţi despărţitori. Caracteristicile mortarelor pentru tencuire şi gletuire sunt influenţate în principal de tipul sau tipurile de lianţi utilizaţi. 4.tab. de adaosurile şi/sau aditivii utilizaţi. Soluţii de realizare a tencuielilor sau gleturilor Sistemul de tencuire sau gletuire este constituit din ansamblul diferitelor straturi care se aplică pe pereţi portanţi. 4. 4.3. Compoziţiile mortarelor Compoziţiile mortarelor sunt precizate de producător.4.Prevenirea efectelor distrugătoare ale saturării cu apă sau umidităţii.4-pag. tavane. eventual adaosuri şi/sau aditivi.2. 4.2. Caracteristici specifice pot fi obţinute în funcţie de natura agregatelor.2.2.2. 69). Clasificarea mortarelor pentru tencuire sau gletuire Standardele în vigoare clasifică mortarele pentru tencuire/gletuire după criterii similare cu cele utilizate pentru mortarele de zidărie (tabelul 4. direct sau pe un strat suport (cu sau fără un tratament pregătitor al suportului).4-pag.1.2. apă. sau cu prezenţa unor substanţe agresive se poate face după caz prin tratamente de impermeabilizare. 68 . cu sau fără o armare a tencuielii. acoperiri hidroizolatoare. Se menţioneză că dacă liantul pe bază de sulfat este liantul principal de legătură. combinate şi cu cicluri de îngheţ-dezgheţ.69).

: ciment) Dozat şi preparat pe şantier Mortar de reţetă sau mortar performant. înainte ca la stratul anterior să înceapă întărirea. ultimul strat este definit ca strat final şi poate avea sau nu un rol decorativ. Tabelul 4. fără caracteristici specifice Mortar cu densitatea aparentă în stare uscată ≤ 1300 kg/m3 Mortar pentru tencuire performant.tab. de obicei colorat. cu aceleaşi funcţii ca un sistem multistrat (v. La sistemul multistrat. folosit pe pereţi cu săruri solubile Mortar performant cu proprietăţi specifice de izolare termică Mortar semifabricat industrial Mortar predozat Mortar preamestecat de var-nisip Caracteristicile şi/sau domeniul de utilizare Mortar preparat pe şantier Mortar de uz general (GP) Mortar uşor (LW) Mortar colorat (CR) Mortar monostrat pentru exterior (OC) Mortar pentru renovare (R) Mortar pentru izolare termică (T) 69 . unde pot fi adăugaţi şi alţi componenţi (de ex. realizat cu agregate obişnuite şi/sau uşoare Mortar performant cu porozitate şi permeabilitate la vapori de apă ridicate şi absorbţie de apă prin capilaritate redusă.4 Tipuri de mortare pentru tencuire sau gletuire Criteriul Denumirea Mortar performant Concepţia de realizare Mortar de reţetă Mortar industrial Modul de obţinere Caracteristici Compoziţia şi metoda de obţinere este aleasă de producător pentru asigurarea caracteristicilor specificate Compoziţia este rezultatul unor proporţii pretestate.Prin strat de tencuială/glet se înţelege stratul aplicat prin mai multe treceri ale aceluiaşi amestec. colorat cu ajutorul pigmenţilor sau a agregatelor colorate Mortar de tencuire performant aplicat într-un singur strat cu aceleaşi funcţii ca un sistem multistrat.4.4). Tencuielile exterioare se pot realiza cu un mortar monostrat. iar caracteristicile sunt în concordanţă cu proporţiile constituenţilor Livrat uscat Dozat şi amestecat în fabrici de mortare Livrat în stare proaspătă Componenţii dozaţi în fabrici şi amestecaţi pe şantier Varul şi nisipul dozaţi şi amestecaţi în fabrici şi livraţi pe şantier.

Având în vedere varietatea domeniilor de utilizare (mortar de uz general. 4. rezistenţa la compresiune. Valorile obţinute trebuie să se încadreze în condiţiile impuse de standardul SR EN 998-1:2004. care sunt prezentate în tabelul 4. în conformitate cu setul de standarde SR EN 1015. Lucrabilitatea se declară de producător.5. mortar pentru renovare.6. conform SR EN 13501-1:2002.. durabilitatea. mortar pentru izolare termică) unele caracteristici ale mortarelor de tencuire întărite se clasifică în diferite clase. absorbţia de apă prin capilaritate (pentru mortarele exterioare). 70 .2. permeabilitatea la apă.2. Trebuie să se încadreze în domeniul declarat. Caracteristicile mortarelor proaspete Caracteristicile mortarelor proaspete se verifică în conformitate cu standardele SR EN 1015. conform standardului SR EN 1745:2003. aderenţa şi modul de rupere.a. coeficientul de permeabilitate la vapori de apă (pentru mortarele exterioare) ş. Caracteristicile mortarelor întărite La mortarele întărite se verifică următoarele caracteristici: densitatea aparentă în stare uscată. Conţinutul de aer se stabileşte atunci când utilizarea prevăzută pentru mortar justifică acest lucru. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată.4. conform SR EN 998-1:2004. conductivitatea termică (pentru mortarele supuse condiţiilor termice). reacţia la foc (clasa) (pentru mortarele de izolare termică).5. Lucrabilitatea se determină numai pentru mortarele care conţin aditivi pentru controlul timpului de priză. cum este de exemplu cazul mortarului industrial livrat în stare proaspătă. mortar monostrat pentru exterior.

5.5.2 Coeficientul de absorbţie de apă prin capilaritate.. N/mm 2 Clase CS I CS II CS III CS IV W0 W1 W2 T1 T2 Condiţii de încadrare 0..4.0 3.7.5 ≥6 ≤ 0.5 1..5 Clasificarea unor caracteristici ale mortare de tencuire întărite Caracteristica Rezistenţa la compresiune...5.40 ≤ 0.Tabelul 4.20 ≤ 0. W/mK 71 .5 Conductivitatea termică. kg/m2min0.2.1 ≤ 0..

250 650 900. 160 400 600. 1500. 1500. 9. 1800. 165 235 1800. 210 550 12. 1200. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Cu performanţe îmbunătăţite. 1500.8 h 43 h 1250 9. 1800. 625. 2000 1200 1200. 1250 600. 1800. h 2000 1200. 210 550 tencuieli de ipsos şi 15 900. 900. 58 h 24 h 1800. *** Forţa de rupere este în concordanţă cu grosimea plăcii 72 .5 15 h 9. 1500. N h l L Transv.5. 2000 1200. max.5 15 h 9. 600. 900. 250 650 h 1200. 1200. 2000 16. 625.8 h 400 550 650 43 h 400 550 650 43 h 1200. 1250 1200. 870 360 1500.8 h 43 h 1250 * Se pot realiza şi plăci cu performanţe combinate. 1250 9. 1800. 25% pentru H3 600. 600. 1200. 400. 2000 16. 12. 2000 160 210 250 16. 15 625. 160 400 12. 5% pentru H1. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Cu grad redus al absobţiei de apă şi permeabilitate minimă la vapori de apă. 250 650 decoraţiuni h 1200. 12.5.5 600. 1250 725 300 1200. Nu se aplică decoraţiuni Miezul de ipsos conţine fibre minerale şi/sau alte adaosuri. 1800. 210 550 625. mm minimă la încovoiere***. 1250 9. 160 400 Pe o faţă se pot aplica 12.5 12.8 h 43 h 1200.5 600. 160 400 9.5 15 h Observaţii Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni. 1200. Long.8 h 43 h h 1200. ** Sunt posibile şi alte dimensiuni.5 600.5 900. 1500. 1200. 1500. 10% pentru H2 max.5 12. 1800.5 12. 625. 900. 900. Pot fi perforate Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Pentru aplicaţii speciale. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Absorbţia de apă totală: max. 250 650 15.5 625.ANEXA 1 Tipul* P (de bază) A R (cu rezistenţă crescută) D (cu densitate controlată.5. 125 180 1500. 2000 16. pentru anumite aplicaţii) E (pentru izolaţii de pereţi exteriori) F (cu rezistenţă îmbunătăţită la temperaturi înalte) H (cu grad redus al absobţiei de apă) I (cu duritate superficială crescută) PLĂCI GIPS-CARTON Forţa de rupere Dimensiuni**. 2000 16.5 625.8 h 160 210 250 16. 210 550 15 900.

5 ≤10 N . mm ≥ 15 ≥ 26 ≥ 40 ≥ 3. ore Stabilitatea.ANEXA 2 CONDIŢII MECANICE ŞI FIZICE PENTRU CIMENTURILE UZUALE (SR EN 197-1:2002) Clasă de rezistenţă 2 zile 32.5 N 52. minute ≥75 ≥60 ≥10 ≥10 ≥20 ≥20 ≥30 ≤52.5 ≤62.5 ≥45 Stabilitatea.5 ≥2 ≤ 10 ≤ 10 73 .5 de priză.5 N 32.5 R 42.5 N 42. N/mm2 2 zile 7 zile 28 zile 2 zile Rezistenţă la întindere prin încovoiere.5 R Rezistenţă la compresiune. N/mm2 7 zile 28 zile Început Sfârsit Priza. mm Rezistenţă standard 28 zile ≥32.0 ≥ 6.clasă cu rezistenţă iniţială mare CONDIŢII MECANICE ŞI FIZICE PENTRU CIMENTUL CD 40 (NE 014-2002) Rezistenţă la compresiune.5 ≥ 5.5 R 52. N/mm2 Începutul Rezistenţă iniţială 7 zile ≥16 ≥52.5 ≥42.clasă cu rezistenţă iniţială uzuală R .

Beton armat Beton. Beton armat Betoane masive Beton.5 R * Insensibil Insensibil Insensibil Insensibil Puţin sensibil Puţin sensibil Puţin sensibil Sensibil Sensibil Foarte sensibil Ridicată Ridicată Redusă Redusă Redusă Medie Redusă Redusă Redusă Redusă . se recomandă utilizarea cimenturilor cu degajare redusă de căldură 74 .ANEXA 3 CARACTERISTICI ALE UNOR TIPURI DE CIMENTURI DIN ROMÂNIA (CP012/1-2007) Tipul de ciment Sensibilitatea la frig CEM I 52.5 N sau R CEM III/A 32. cu grosimea egală sau mai mare de 80 cm. Beton armat Beton. Betonare pe timp călduros CEM I 42.La turnarea elementelor masive.5R Insensibil Degajarea de căldură Ridicată Utilizarea preferenţială* Elemente monolite şi prefabricate Betonare pe timp friguros Elemente monolite şi prefabricate Betonare pe timp friguros Elemente prefabricate Betoane rezistente la sulfaţi Betoane de drumuri Beton.5R I A 52. Beton armat Beton.5 N sau R CEM II/A-S 42.se ţine seama şi de clasele de expunere .5c SR I CD 40 CEM II/A-S 32.5 N sau R CEM II/B 42.5 N sau R HII/A-S CEM II/B 32. Beton armat.

5 N sau R Viteză foarte mare Viteză mare (beton de C25/30) clasă de peste clasă de peste clasă de peste RECOMANDĂRI DE UTILIZARE A CIMENTURILOR PENTRU TURNAREA BETONULUI PE TIMP FRIGUROS (< +50C) (CP012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R CEM II/A Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) CEM II/B Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) Viteză mare (beton de C25/30) CEM III/A Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) Viteză mare 42.5 N sau R recomandabil CEM II/A Recomandabil CEM II/B Puţin recomandabil CEM III/A Puţin recomandabil Recomandabil Recomandabil 75 .5 N sau R Foarte 42.5 N sau R (beton de C25/30) 52.ANEXA 3 (continuare) INDICAREA TIPULUI DE CIMENT FUNCŢIE DE VITEZA DE ATINGERE A REZISTENŢEI LA 28 ZILE (CP 012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R recomandabil Foarte 52.

5 N sau R 52.ANEXA 3 (continuare) RECOMANDĂRI DE UTILIZARE A CIMENTURILOR PENTRU TURNAREA BETONULUI PE TIMP CĂLDUROS (> + 250C) (CP012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R CEM II/A Recomandabil CEMII/B Foarte recomandabil Recomandabil CEM III/A Foarte recomandabil Puţin recomandabil Puţin recomandabil Recomandabil 76 .5 N sau R 42.

2003. Bazele tehnologiei lianţilor. Steopoe A. Teoreanu I. NE 014-2002. siguranţei şi durabilităţii construcţiilor. Materiale de construcţii. 3. *** SR EN 520:2005 . Tehnică Bucureşti. Timişoara.. Jebelean E.. 7. 1972.. *** Normativ pentru executarea îmbrăcăminţilor rutiere din beton de ciment în sistemele cofraje simple şi glisante.. Timişoara. Timişoara. 1975. Orizonturi Universitare. Badea C.. 4. Ed. Tehnică..I şi vol. Controlul calităţii materialelor anorganice şi organice utilizate în construcţii. Nicolescu L. 11. Tehnică. Centrul de documentare şi publicaţii tehnice – M. 12. 13. Controlul calităţii lianţilor. Ed. Încercarea nedistructivă a betonului. Bob C... vol 1. Roşu Constanţa. Jebelean E.. Tehnică. CP 012/1-2007..Tc.. Argila în construcţia terasamentelor.Plăci de gips-carton.. Ed. Ed. *** Cod de practică pentru producerea betonului. 2008.BIBLIOGRAFIE 1. Bob C. Bob C.T. Bucureşti.. 1989. Bucureşti.. Jebelean E. 6. 1964. Bob C.. Voina N. Verificarea calităţii.. 9. 1995. Buchman I. Buchman I. Roşu Maria. Ed. Nicolescu L.II. Facla. 10.. specificaţii şi metode de încercare 77 .. Ceres. Ed. 1974. vol. Făcăoaru I. Badea C.. 1983 şi 1984. Materiale de construcţii. 5. Materiale de construcţii. C 26-85. *** Normativ pentru încercarea betonului prin metode nedistructive. Bucureşti. Universităţii Tehnice Timişoara. mortarelor şi betoanelor. Ed. 2. 8. Buchman I. Definiţii. Jones R. Ed. Iureş Liana. Iureş Liana. Orizonturi Universitare. 1974. Bucureşti. Ed.. Materiale de construcţii pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare şi construcţii agrozootehnice. Bucureşti.

Metode de încercare a mortarelor proaspete de zidărie (distribuţia granulometrică. Partea 1:Mortare pentru tencuire şi gletuire *** SR EN 998-1/AC:2006 . caracteristici şi criterii de conformitate (varuri aeriene.2. Partea 1:Mortare pentru tencuire şi gletuire *** SR EN 998-2:2004 .Agregate pentru mortare *** SR EN 1015-1.Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 2:Mortare pentru zidărie *** SR EN 13139:2003 .Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. specificaţii şi criterii de conformitate pentru cimenturilor uzuale *** SR 3011:1996 . luarea probelor.cantitatea de aer) *** SR EN 1015-9:2002 .11:2002 – Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (densitatea aparentă.*** SR EN 459-1:2003 – Var pentru construcţii. Partea 1: Definiţii.Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi *** SR 7055:1996 . rezistenţa la încovoiere şi rezistenţa la compresiune) *** SR EN 1015-12:2001 .Ciment: Compoziţie.Ciment pentru drumuri şi piste de aeroporturi *** SR EN 998-1:2004 .Ciment portland alb *** STAS 10092-78 .7:2001 .Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. varuri hidraulice) *** SR EN 197-1:2002 .Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (absorbţia de apă) 78 .Metode de încercare a mortarelor proaspete de zidărie (durata de lucrabilitate) *** SR EN 1015-10.Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (rezistenţa la aderenţă a mortarelor de tencuială) *** SR EN 1015-18:2003 .

*** SR EN 1015-19:2003 .Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (permeabilitatea la vapori de apă a mortarelor pentru tencuială) *** SR EN 1745:2003 – Zidărie şi elemente de zidărie (valorile termice de calcul) *** SR EN 13501-1:2002 .Clasificarea produselor pentru construcţii în funcţie de comportarea la foc (reacţia la foc) .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->