Sunteți pe pagina 1din 19

LUCRARE DE VERIFICARE NR.

Economia de piaţă contemporană este deosebit de complexă şi variată, bazată pe


interesele agenţilor economici foarte diferite, divergente. De aceea, fundamentarea ştiinţifică a
unei strategii de înfăptuire a economiei de piaţă concurenţială în România s-a dovedit
obligatorie, problemă ce presupune analize şi dezbateri ample şi finalizate în Schiţa programului
de tranziţie elaborat cu participarea unui cerc larg de specialişti şi însuşit practic de toate forţele
politice parlamentare din 1990.
Aflată în faţa adoptării unei strategii de tranziţie la economia cu piaţă concurenţială şi
luând cunoştinţă de experienţa ţărilor avansate în acest domeniu, ţara noastră, ca şi alte ţări din
Europa centrală şi de est, a avut cel puţin următoarele posibilitaţi:
- de a prelua un model elaborat şi aplicat cu succes într-una din ţările lumii(s-ar fi putut avea în
vedere, în alegerea modelului, eventualele similitudini ale dezvoltării lor istorice, ca şi ale
structurilor de ramură, ale resurselor umane etc.);
- de a încerca să conceapă o strategie proprie, cu totul originală, pe care să o aplice prin metode,
de asemenea, întru totul specifice(s-ar fi putut susţine o asemenea linie prin inexistenţa unei
experienţe istorice de trecere de la socialismul marxist la capitalism şi prin trăsăturile
caracteristice ale economiei româneşti de astazi, după o evoluţie de câteva decenii sub regim de
comandă);
- de a realiza o sinteză a unor aspecte pozitive din experinţele mai multor ţări, îndeosebi
europene. Aceasta urma a se realiza pe baza a cel puţin următoarelor criterii: încadrarea în
cerinţele revoluţiei tehnico-ştiinţifice actuale(deci prin orintarea procesului cu faţa spre
viitor);valorificarea experienţei pozitive a ţării noastre din perioada interbelică(mai ales în ceea
ce priveşte constituirea instituţiilor economice şi juridice corespunzătoare economiei de
piaţă);preluarea şi implementarea doar a acelor experienţe ale unor ţări şi popoare care au şanse
mari de a fi asimilate creator de noii agenţi economici (cu nivelul lor actual, cu interesele pe care
le au, pornind de la starea dezvoltării economice a ţării, de la marile dezechilibre tehnico-
economice “aşezate şi consolidate” într-o perioadă relativ îndelungată, de la nivelul cultural al
populaţiei etc.).
Deşi există numeroase puncte de vedere referitoare la economia cu piaţă concurenţială ce
urmează a fi promovată în ţară, totuşi se poate vorbi de un consens minim în sensul opţiunii lor
pentru economia de piaţă modernă, eficientă, de nuanţă europeană, de tip social. În prezent, în
România, tranziţia la economia cu piaţă concurenţială se identifică cu înfăptuirea reformei
economice. Prin intermediul reformei, economia României, puternic centralizată, distorsionată
sub raport tehnico-ştiinţific şi dezechilibrată structural, evoluează spre liberalizare, în care
acţiunile agenţilor economici trebuie reglate prin intermediul pieţei cu respectarea cadrului
legislativ, creat de statul democratic, modern.
Funcţia iniţială a reformei este depaşirea crizei economice moştenite de la mecanismul de
comandă şi a celei ciclice pe care o parcurge în prezent economia noastră. Finalitatea reformei o
reprezintă înfăptuirea economiei de piaţă modernă şi a mecanismului său eficient, funcţional
liber. Cele două obiective trebuie să se înfăptuiască în secvenţe de timp diferite, gradual dar nu
lent, cu blocaje, ci, prin măsuri eşalonate însă derulate cu simultaneitate. Aceasta decurge din
natura şi interdependenţa fenomenelor şi proceselor economice implicate şi realizate prin
asemenea măsuri. În cadrul acestor măsuri, având amploare, profunzime şi implicaţii deosebite,
pot fi identificate câteva mari procese:
- Macrostabilizarea care virează eliminarea sau măcar atenuarea unora dintre dezechilibrele
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
1 / 19
moştenite sau apărute în procesul tranziţiei: controlul inflaţiei, deficitul bugetar şi al balanţei de
plăţi externe, adaptarea consumului la resursele existente şi la starea eficienţei economice.
- Efectuarea reformelor structurale şi instituţionale care să permită realocarea resurselor în raport
cu nevoile şi posibilitaţile economice, dar ţinând seama de tendinţele pe care Marea tranziţie le
impune pe plan mondial, cât şi de domeniile cu avantaje relative(comparative) ale economiei
româneşti. Realocarea trebuia înfăptuită prin pârghii economice compatibile cu logica politicii
fiscale, cu cea a cheltuielilor publice, pârghii de credit, de comerţ exterior şi de dezvoltare
teritorială. Raţiunea ultimă a acestor reforme o constituie sporirea eficienţei utilizării factorilor
de producţie şi, în primul rând, a productivităţii ca suport pentru creşterea economică pe termen
lung. Prin reformele structurale urmează a fi creaţi, subiecţii economici participanţi la tranzacţiile
concurenţiale, să fie creat un nou cadru instituţional juridic, care reglementează drepturile,
obligaţiile şi raporturile dintre unităţile economice, şi să se asigure consolidarea sistemului de
pieţe şi a mecanismelor funcţionale specifice.
Nucleul reformelor structurale îl reprezintă privatizarea, eliminarea cvasimonopolului
proprietăţii publice, a altor tipuri de monopoluri şi crearea pluralismului sistemului de proprietate
a cărui bază o constituie proprietatea privată sub diferitele ei forme. Reformele structurale au în
vedere toate componentele mecanismului economic şi nivelurile economiei, a căror funcţionare
este aşezată pe un cadru instituţional-juridic adecvat statului de drept şi compatibil cu cel
practicat de spaţiul Uniunii Europene, ca premisă pentru o integrare mai facilă în acesta.
Realizarea reformei si dezvoltarea Romaniei pe principiile economiei de piata impun,
printre altele, o larga deschidere in economia mondiala.
Inflatia a fost ridicata si variabila in timpul ultimului deceniu. Inflatia la 12 luni a ajuns
undeva la 200-300 procente la inceputul tranzitiei. Inflatia s-a redus constant in perioada de la
mijlocul anului 1993 si pana la mijlocul lui 1995, atingand un nivel minim de 25%, dar
accelerandu-se din nou din a doua jumatate a anului 1995. Cresterea puternica de la inceputul lui
1997 a fost asociata cu liberalizarea preturilor din agricultura si ale energiei1. Inflatia la 12 luni a
atins un varf cu putin sub 180% la mijlocul lui 1997 si a ramas foarte ridicata pana in 1998, dar
ratele lunare au scazut repede dupa cresterea initiala puternica.
Desi in scadere fata de nivelurile mari care au urmat ultimei etape de liberalizare a preturilor din
1997, inflatia a ramas volatila. Inflatia si-a incetinit ritmul in 1998, rata la 12 luni ajungand la un
minim de 33% in februarie 1999, ca raspuns la politica monetara restrictiva si la o rata mai
redusa de depreciere a leului. Totusi, pe fundalul unui deficit bugetar mare si a continuarii
cresterii salariale rapide, aceasta incetinire s-a produs cu costul unei aprecieri reale mari si a unei
pierderi severe de competitivitate. Deprecierea corectiva ampla, care a urmat, a contribuit la
reaparitia unui varf in inflatie in 1999 si preturile de consum au crescut cu pana la 57% pe an la
nivelul lunii ianuarie 2000.
Preturile agregate sunt influentate puternic in special de preturile produselor alimentare, care
reprezinta aproximativ jumatate din cosul IPC. Preturile produselor alimentare, nealimentare si
ale serviciilor au crescut in mare masura cu rate similare in perioada de la mijlocul anilor 1990,
dar in ritmuri din ce in ce mai diferite in ultimii doi ani (graficul I.1b). Tarifele la servicii au
inregistrat cresteri rapide, mai ales in 1999, reflectand in parte efectele cresterilor mari ale
preturilor admistrate (a se vedea mai jos). In 2000, seceta a cauzat o crestere accentuata a
preturilor la produsele alimentare si a inhibat progresele in directia dezinflatiei. In ciuda ponderii
ridicate a produselor alimentare in cosul IPC, majoritatea altor instrumente de masurare a
inflatiei cum ar fi preturile de productie, consumul gospodariilor si deflatorii PIB, au inregistrat
in cea mai mare parte o evolutie similara IPC (tabelul I.1). O exceptie notabila este 1998, cand
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
2 / 19
preturile de consum au crescut cu 59%, dar preturile de productie s-au marit cu doar 33%
Liberalizarea preturilor in Romania a fost neregulata si prelungita, ultima etapa majora de
liberalizare intarziind pana in 1997. Mai mult, estimarile cu privire la gradul in care preturile au
ramas controlate in perioada de la mijlocul anilor 1990 variaza; in multe cazuri, preturile de
consum au fost liberalizate, dar nu si preturile la materiile prime si materialele de baza; in alte
cazuri, preturile "liberalizate" au fost puternic distorsionate de subventii, in special in sectorul
agricol.
Progresul initial in liberalizarea preturilor parea incurajator. Demekas si Khan (1991) au
raportat ca majoritatea preturilor au fost liberalizate in trei etape in noiembrie 1990, aprilie 1991
si iulie 1991, dupa care autoritatile au pretins ca aproximativ 80% din preturile de consum sunt
determinate de piata. Controlul asupra preturilor si subventiile pentru majoritatea altor bunuri de
consum au fost presupus eliminate in 1993.
Totusi, controlul formal si informal asupra preturilor a persistat sau a fost reintrodus la
jumatatea anilor 1990; controlul asupra preturilor produselor alimentare a fost in mod special
omniprezente. OCDE (1993) a subliniat ca preturile la multe articole de consum, in special in
magazinele de desfacere de stat nu erau inca determinate de piata, fiind in schimb supuse
supravegherii pe baza unor limite stricte de crestere. La nivel mai formal, Hotararea Guvernului
nr. 45/1994 a declarat o gama larga de articole ca fiind de importanta nationala si subiect de
analiza (si influenta) de catre Oficiul Concurentei. FMI (1997) raporteaza ca, in plus fata de
gama controalelor asupra preturilor de productie, guvernul mentinuse plafoane directe la
preturile en-gros si en-detail la un numar de articole alimentare sensibile, care reprezentau 28%
din totalul cosului de consum. Faptul ca preturile la energie, utilitati, transport si telecomunicatii,
erau de asemenea administrate a implicat ca aproximativ 40% din cosul preturilor de consum era
inca sub control la sfarsitul anului 1996.
Evolutii macroeconomice in Romania- Schimbarile au determinat pe o parte, scaderea
drastica a productiei in toate ramurile, iar pe de alta parte, un efort dramatic de adaptare a
capacitatilor productive si a fortei de munca la cerintele economiei de piata.
Cele doua tendinte sunt influentate de o multitudine de factori, unii foarte agresivi, intre acestia
inscriindu-se: majorarea ratei de penetrare a importurilor pe piata romaneasca, in concurenta
inevitabila cu produsele autohtone; agravarea continua a deficitelor bugetare; profilerarea
blocajelor financiare si decapitalizarea agentilor economici; nivelul redus al calitatii produselor
romanesti, care au pierdut sau pierd importante piete externe de desfacere.
Ponderea valorii adaugate brute in PIB
Produsul intern brut in anul 1998 - date definitive -, a fost de 371193,8 miliarde lei, cu 4,8% mai
mic fata de anul 1997, consecinta a reducerii volumului de activitate si, in mod deosebit, a valorii
adaugate brute in industrie (-5,3%) si constructii (-4,5%), cele doua sectoare contribuind in
proportie de 32,8% la crearea acestuia. In agricultura, influentele nefavorabile generate de
scaderea productiei vegetale si a celei din zootehnie au determinat o reducere a valorii adaugate
brute cu 10,4%.
La formarea produsului intern brut, 62,0% a reprezentat aportul agentilor economici privati,
respectiv, a societatilor comerciale cu capital privat, micilor intreprinzatori organizati in baza
Decretului-Lege 54/1990, asociatiilor agricole si a gospodariilor populatiei.
Consumul final total a crescut in anul 1998 cu 1,1% comparativ cu anul 1997. Ca urmare
a cresterii usoare a puterii de cumparare a veniturilor populatei, consumul final al gospodariilor
populatei s-a marit cu 0,6 procente.
Formarea bruta de capital fix a scazut cu 5,7% fata de anul precedent, rata de investire,
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
3 / 19
determinata prin raportarea la valoarea adaugata bruta pe economie, fiind de numai 20,4% (fata
de 23,0% in 1997).
Exportul net de bunuri si servicii, care reflecta situatia contului curent si, respectiv, necesarul de
finantare externa a economiei, s-a deteriorat, scaderea fiind mai mare cu 65,3% decat in
1997.Măsurarea inflaţiei porneşte, bineînţeles, de la consensul teoretic cu privire la formele de
manifestare ale fenomenului, dar realizarea în fapt a acestei intenţii rămâne o problemă
complexă.
Instrumentul la care se apelează cel mai des în acest scop este indicele general al
preţurilor sau indicele sintetic al preţurilor. Acesta, cu toate că are anumite insuficienţe, exprimă,
în linii generale, creşterea preţurilor ca fenomen de ansamblu care afectează economia. Nu orice
creştere a indicelui general al preţurilor este expresia directă a inflaţiei. Deci pentru a trage o
cocluzie corectă cu privire la natura inflaţionistă sau a creşterii indicelui general al preţurilor,
adesea, sunt necesare informaţii şi analize suplimentare.
Cealaltă tendinţă majoră ce caracterizează situaţia de inflaţie, scăderea de cumpărare a
banilor, constă în relevarea faptului că în decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor
şi serviciilor ce se cumpără într-o economie scade în comparaţie cu masa monetară şi nivelul
preţurilor. Aceasta se determină ca un raport între masa monetară şi nivelul preţurilor, arătând
câte bunuri şi servicii se pot cumpăra cu cantitatea de bani existentă în economie, la un nivel dat
al preţurilor.
Inflaţia ca orice fenomen complex este explicat prin cauze multiple, cum sunt creşterea
excesivă a creditului, acoperirea deficitelor bugetare şi balanţelor de plăţi externe, creşterea
salarilor etc.. De asemenea, printre cauze este menţionată scăderea producţiei de bunuri şi
servicii, având ca rezultat formarea unui excedent de monedă.
Pentru înţelegerea inflaţiei, cea mai mare importanţă o are cunoaşterea mecanismului său de
declanşare şi desfăşurare pe baza căruia pot fi concepute modalităţile de intervenţie, de
combatere a cauzelor care au generat-o.
În acest sens, punctul de pornire îl reprezintă dezechilibrul pe care-l marchează inflaţia –
între masa monetară excedentară în comparaţie cu volumul bunurilor şi serviciilor. Indiferent de
cauzele care generează acest dezechilibru, excedentul de masă monetară de care dispun agenţii
economici reprezină de fapt o cerere de bunuri şi servicii nesatisfăcută. Dacă din diferite motive
(insuficienţa factorilor de producţie, imposibilitatea de a mări eficienţa lor, progresul tehnico-
ştiinţific lent etc.) volumul bunurilor şi serviciilor rămâne în urma masei monetare, această
situaţie determină o creştere a preţurilor şi scăderea proporţională a puterii de cumpărare a
banilor, concretizând astfel prezenţa inflaţiei.
Elasticitatea ofertei, creşterea sau scăderea volumului fizic al bunurilor economice în
raport cu variaţia veniturilor, sunt decisive pentru instalarea stării de inflaţie.
Deoarece efectele inflaţiei acţionează în sensuri diferite, ele se răsfrâng asupra vieţii
economice prin creşterea instabilităţii şi prin căutări febrile ale agenţiilor economici de a diminua
efectele sale negative sau de a se sustrage lor. Din aceste căutări s-au născut măsuri
antiinflaţioniste de o mare complexitate, care se pot împărţi în două mari grupe:
a) de apărare sau protecţie a agenţilor economici împotriva creşterii preţurilor şi scăderii puterii
de cumpărare a baniilor;
b) de diminuare şi control a onflaţiei .
Din prima grupă de măsuri, cea mai importantă prin dimensiunile sale este indexarea.
Aceasta constituie o creştere procentuală sau în sume absolute a veniturilor agenţilor economici,

Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1


4 / 19
îndeosebi a salariilor şi pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial, astfel încât să acopere parşial
sau total creşterea preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor, generate de inflaţie.
A doua grupă cuprinde măsuri care contribuie la refacerea echilibrului economic
deteriorat de inflaţie.
Asupra masei monetare se acţionează în special prin:
- creşterea dobânzii creditelor acordate de bănci;
- creşterea rezervelor monetare obligatorii ale băncilor;
- limitarea creditului de consum (vânzări în rate);
- “îngheţarea” salariilor şi preţurilor;
- echilibrarea bugetului de stat şi a balanţei de plăţi externe;
Dintre măsurile care vizează sporirea bunurilor economice, cele mai frecvent utilizate
sunt:
- dezvoltarea activităţilor productive cu scopul de a mări oferta de bunuri şi servicii;
- introducerea şi dezvoltarea producţiei noilor bunuri şi servicii;
- schimbarea şi adaptarea structurii actvităţiilor economice în vederea apropierii ofertei de
volumul şi structura cererii de bunuri economice;
Aşadar împotriva inflaţiei se promovează întotdeauna “pachetele de măsuri”, care trebuie
astfel concepute încât să se completeze cât mai bine, pe termen mediu şi lung, întrucât implică o
readaptare a întregii economii la o nouă stare de echilibru şi aceasta nu se poate realiza dintr-
odată, pe termen scurt.
Relatiile economice externe ale tarii noastre se circumscriu prioritar in spatiul geopolitic
european in care ne situam. Cea mai mare parte a comertului exterior se realizeaza cu tari din
aceasta parte a lumii , dar se dezvolta desigur, si relatiile economice cu celelalte state. Din
multimea acordurilor economice incheiate de-a lungul anilor cu diferite tari, o importanta
deosebita o au:Acordul Interimar de Asociere a Romaniei la Uniunea Europeana, Acordul de
Comert Liber cu tarile Asociatiei Economice a Liberului Schimb ( din Europa), Acordul SUA ,
precum si obtinerea de preferinte vamale generalizate din partea SUA si a Federatiei Ruse.
Conditiile proprii Romaniei in lumea de azi o determina sa faca din integrarea in structuriile
europene obiectivul fundamental al relatiilor sale externe, intrucat aceasta este singura cale
pentru a-si asigura stabilitatea si integritatea nationala.
Cererea oficiala a Romaniei de aderare la U.E. a fost inaintata la 22 iunie 1995 . In
conformitate cu prevederile Acordului European, s-au desfasurat pana in prezent, sapte reuniuni
anuale ale Consiliului de Asociere Romania-U.E., precum si reuniuni ale Comitetului de
Asociere si a Subcomitetelor de Asociere sectoriale, care au analizat implementarea prevederilor
Acordului European si evolutiile inregistrate in procesul de pregatire a aderarii. In acelasi cadru,
s-a constituit la Bucuresti , la 20 aprilie 1995, Comitetul Parlamentar Mixt Romania-U.E.,care se
intruneste semestriala.
In februarie 2000, la initiativa ambelor parti, a fost constituit un Comitet mixt economic
si social Romania-U.E. avand rol consultativ pentru Consiliul de Asociere Romania-U.E.. Acest
organism s-a reunit de doua ori prin prezent.
Noul stadiu institutionalizat al relatiilor dintre Romania si Uniunea Europeana,odata cu intrarea
in vigoare a Acordului European, a creat conditii pentru:
Participarea Romaniei la dialogul structurat U.E.-tari asociate, la toate nivelurile (inclusiv
reuniuni la nivel de sefi de state/ guverne, marja Consiliilor Europene).
Imbunatatirea accesului produselor romanesti pe piata comunitara prin alinierea, de la 1
ianuarie 1995, a tarii noastre la calendarul liberalizarilor aplicat Poloniei, Ungariei, Cehiei si
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
5 / 19
Slovaciei. Incepand cu 1 ianuarie 1996, in aplicarea principiului asimetriei din Acordul de
Asociere, Uniunea Europeana a trecut unilateral, in devans, la liberalizarea schimburilor
comerciale cu Romania.
Includerea tarii noastre in proiectele vizand extinderea si dezvoltarea retelelor
transeuropene de infrastructura (transporturi, comunicatii, energie);
Participarea Romaniei la diverse programe comunitare (cultura, cercetare, educatie, pregatire
profesionala, tineret, energie, protectia mediului, inteprinderi mici si mijlocii).
Uniunea Europeana a ajutat Romania in pregatirea ei pentru aderare prin finantari.
Un alt pas important pe care l-a facut Romania in relatiile sale cu statele europene este in
ceea ce priveste regimul de vize aplicat cetatenilor romani in spatiul comunitar.Astfel de la 1
ianuarie 2002 romanii beneficiaza de scutirea de vize la intrarea in spatiul Schengen cu unele
conditii ce trebuie satisfacute. Urmare unui chestionar al Comisiei privind politica de vize a
Romaniei, a fost elaborat un plan de actiune in luna aprilie, menit sa consolideze siguranta
frontierelor estice si nordice ale Romaniei si armonizarea politicii de vize.
Integrarea inseamna, in primul rand, aderarea la structurile europene, ceea ce se
realizeaza prin acorduri bilaterale intre Romania si institutiile respective reprezentand statele
membre. Acestei deschideri ii urmeaza integrarea efectiva-un proces complex, care are la baza
principiile compatibilitatii si complementaritatii si care consta in:
-Adaptarea economiei si a celorlalte domenii-social, militar si politic, la contextul relatiilor
proprii tarilor integrate deja si impreuna cu care vor evolua ulterior;
-Dezvoltarea relatiilor a cooperarii cu institutiile europene si parteneri din tarile membre.
Prin integrare, economiile tarilor participante devin compatibile intre ele si totodata
complementare, conditii absolut necesare pentru dezvoltarea lor armonioasa.
In cadrul structurilor economice europene create, locul cel mai important il are Uniunea
Europeana.
Parcurgerea perioadei de tranzitie, in concordanta cu angajamentele asumate prin
Acordul de asociere, precum si eventuala accelerare a dinamicii acestui proces vor avea un rol
hotarator in pregatirea corespunzatoare a Romaniei pentru atingerea obiectivului final-aderarea la
Uniunea Europeana.
Inflatia in Romania a fost ridicata si variabila in decursul ultimului deceniu, datorita, in
principal, eforturilor de stabilizare intrerupte, de tip "stop-and-go" si indisciplinei financiara pe
scara larga. Aceasta lipsa de disciplina financiara a luat diferite forme de-a lungul timpului,
inclusiv deficite fiscale si cvasi-fiscale mari, acumulare de arierate, si explozii de cresteri
salariale cu mult in exces fata de nivelul productivitatii.
Rezultatele econometrice evidentiaza rolul costurilor pe unitatea de munca si, intr-o
masura mai redusa, a cursului de schimb in stimularea inflatiei. Costurile unitare ale fortei de
munca au fost principalul factor determinant al inflatiei, indisciplina financiara adanc
inradacinata la nivelul intreprinderilor fiind reflectata in mare masura in salarii mai ridicate decat
ar fi fost justificate de productivitate sau chiar decat ar putea fi platite in multe intreprinderi in
absenta constrangerilor bugetare. Influenta cursului de schimb asupra inflatiei a devenit, de
asemenea, din ce in ce mai clara in ultimii cativa ani, in urma liberalizarii depline a pietei
valutare.
Rolul cresterii masei monetare si a creditului in cauzarea inflatiei a fost de asemenea
important, desi mai greu de demonstrat empiric. Perioade de crestere excesiva a masei moneare
au condus la consolidarea presiunii inflationiste, dar ritmul actual al inflatiei a fost determinat in
mare parte de deciziile de politica cu privire la momentul si magnitudinea liberalizarii preturilor
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
6 / 19
si ajustarii cursului de schimb. Ratele inalte de crestere a masei monetare la mijlocul anilor 1990
reprezinta inca cea mai plauzibila explicatie pentru magnitudinea spiralei inflationiste in urma
ultimei etape de liberalizare majora a preturilor din 1997.
Competitivitatea produselor romanesti
Studiul privind competitivitatea statelor lumii, efectuat de World Economic Forum
(WEF) pentru anul 2005, situa România pe locul 67 din 117 ţări analizate, în urma ţărilor intrate
în Uniunea Europeană în anul 2004. Analiza s-a făcut pe bază a trei categorii de factori: a)
tehnologia, plecând de la premisa că fără tehnologie nu poate fi menţinut pe termen lung un
standard ridicat de viaţă realizat doar pe baza acumulărilor de capital; b) cadrul instituţional,
întrucât instituţiile sunt cele care asigură dreptul de proprietate, respectarea contractelor,
eficienţa şi transparenţa cheltuielilor publice; c) mediul macroeconomic, reprezentat de politicile
economice, fiscale şi monetare, care au un rol important în asigurarea dezvoltării pe termen lung.
Competitivitatea se defineşte ca acel set de factori, politici şi instituţii care determină
nivelul prezent de productivitate al unei ţări. Productivitatea determină atât nivelul de bunăstare
al unei economii la un moment dat, cât şi potenţialul de creştere a acesteia în viitor. Cercetările
empirice au relevat că dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere reprezintă unu dintre
factorii cheie ai creşterii competitivităţii unei economii.
Analiza situaţiei actuale arată că economie României are un nivel de competitivitate mult
sub media UE-25 şi are de recuperat decalaje semnificative în ceea ce priveşte societatea bazată
pe cunoaştere. Nivelul PIB la PPC reprezintă circa 50% din PIB realizat de ţările care au aderat
la UE în anul 2004 şi aproximativ 40% PIB-ul celor mai slabe dezvoltate ţări din UE. De
asemenea, nivelul PIB pe locuitor la PPC este de circa 1/3 din media UE-25 în anul 2004.
Evoluţia productivităţii muncii (PIB la PPC/persoană ocupată) a înregistrat un trend
pozitiv, totuşi, în anul 2004 reprezintă numai 35,3% din productivitatea UE-25.
Productivitatea muncii în industrie a crescut în medie cu peste 11,5% pe an, în aceeaşi
perioadă. Cu toate că trendul s-a păstrat, România continuă să se situeze în urma mediei ţărilor
UE, inclusiv a unor ţări din regiune. Creşterea productivităţii depinde, nu numai de dezvoltarea
tehnologică dar şi de creşterea calităţii produselor, a marketingului şi a aplicării rezultatelor
cercetării şi a altor surse care determină majorarea valorii adăugate pentru produsele realizate.
În raport cu această situaţie, pentru creşterea competitivităţii economiei, în perioada post-
aderare, soluţia este creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti pentru reducerea
decalajelor faţă de productivitate medie la nivelul Uniunii Europene. Calculele arată că dacă se
obţine o creştere medie de 5,5% pe an, până în 2015, România va atinge un nivel de aproximativ
55% din media UE.
Aspecte ale competitivităţii economiei în perioada de preaderare la UE
După anul 2000, motoarele creşterii economice au fost reprezentate de expert şi de
investiţii. Exportul, în perioada 2000-2004 a avut o evoluţie pozitivă, dar a fost constituit, în
mare parte, din produse cu valoare adăugată scăzută: produse ale industriei confecţiilor textile
create în sistem lohn, produse ale industriei metalurgice în special oţeluri inferioare şi mai puţin
oţeluri speciale. Este de remarcat progresele înregistrate în exportul de produse ale industriei de
echipamente, aparate de radio, televiziune, comunicaţii, maşini şi aparate electrice, automobile,
produse cu valoare adăugată.
Creşterea competitivităţii produselor româneşti, după anul 2004, s-a reflectat în
schimbarea structurii exportului, de produse industriale. Exportul de produse de joasă tehnologie
şi cel de resurse, a scăzut, în timp ce exportul de produse de medie tehnologie a crescut simţitor.
În cazul importurilor, ponderea produselor cu înaltă şi medie tehnologie este aproximativ egale
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
7 / 19
cu cea a produselor de joasă tehnologie. Această situaţie arată că în România, tehnologia este în
mare parte importată. Cea creată pe plan intern are o pondere redusă şi când este disponibilă este
dificil de promovat şi transferat către firmele productive.
Costul scăzut al forţei de muncă este sursa dominantă de avantaj competitiv, dar care
scade în perioada post-aderare la UE. Conform Eurostat la 1 iunie 2005 salariul minim în
România era de 86 Euro, cu mult mai mic decât ţările intrate în UE. În anul 2004: Polonia – 2007
Euro, Ungaria – 229 Euro, R. Ceha – 239 Euro. Ca urmare a scăderii importanţei acestui factor,
direcţia principală de acţiune pentru creşterea competitivităţii este încurajarea cercetării interne şi
a inovării care va avea ca rezultate benefice reducerea importurilor de tehnologii şi echipamente
şi creşterea valorii adăugate brute a produselor, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru export.
Investiţiile reprezintă un motor al dezvoltării economiei. Investiţiile strane directe (ISD)
sunt un factor important de creştere a productivităţii prin faptul că sunt un vector de tehnologie
înaltă şi management performant. În anul 2004, fluxul de ISD a totalizat 4.098 milioane Euro,
intrând astfel în competiţie cu ţări performante din Europa Centrală şi de Est în atragerea ISD.
Investitorii străini s-au orientat în special către industrie datorită avantajele oferite de
România în acest domeniu: preţul redus al terenurilor în comparaţie cu celelalte ţări din regiune,
forţă de muncă calificate în domeniul activităţilor industriale şi la un cost scăzut, capacităţii de
producţie existente şi care puteau fi folosite aşa cum erau sau necesitau cheltuieli reduse pentru
modernizare şi retehnologizare, tradiţie în unele domenii industriale. Totodată, amplitudinea
creşterii ISD a fost influenţată negativ într-o anumită măsură, de gradul de dezvoltare a
infrastructurilor de transport, comunicaţii şi energetice, care nu sunt la nivel european şi nu
asigură realizarea în cele mai bune condiţii a activităţii economice.
Un element important pentru creşterea investiţiilor, autohtone şi ISD, este reprezentat de
existenţa unui mediu de afaceri stabil şi predictibil. În acest scop s-a acţionat pentru înlăturarea
barierelor administrative din mediu de afaceri, ceea ce a contribuit la simplificarea producerilor
legislative şi administrative aferente iniţierii şi dezvoltării afacerilor pe baze concurenţiale şi
eficientizarea procesului de autorizare şi aprobare. A fost adoptată noua legislaţie cadru în
domeniul concurenţei şi ajutorului de stat care a vizat armonizarea cu reglementările comunitare
relevante şi asigurarea unui mediu concurenţial corect.
Un factor important care contribuie la creşterea competitivităţii economiei şi la
dezvoltarea infrastructurii informaţionale este reprezentat de extinderea susţinută a pieţei
tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC). Deşi cheltuielile totale cu TIC reprezentau doar
1,34% din PIB în anul 2004, conform studiului EITO, România înregistrează una din cele mai
accentuate dinamici la nivel regional. Liberalizarea pieţei comunicaţiilor şi înlăturarea
monopolului deţinut de Romtelecom pe piaţa telefoniei fixe au determinat creşterea numărului de
furnizori de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice care acţionează pe piaţă. Rata de
penetrare a telefoniei mobile a înregistrat o creştere substanţială. În privinţa dotărilor cu PC-uri şi
a penetrării acestora se remarcă o evoluţie ascendentă. Creşte numărul utilizatorilor de Internet.
Scăderea costului de acces la Internet, creşterea competiţiei în rândul furnizorilor de internet,
precum şi consolidarea unei culturi în domeniu, reprezintă avanataje comparative pentru evoluţia
economică a ţării. Evoluţia pozitivă a sectorului de tehnologie a informaţiei a determinat World
Economic Forum în Raportul Global privind Tehnologia Informaţiei 2004 – 2005, care măsoară
gradul de pregătire al unei ţări de a participa şi de a beneficia de dezvoltarea IT, să situeze
România pe locul 53 din 104 ţări.
Calitatea instruirii şi dobândirea unor noi abilităţi de către forţa de muncă, devin din ce în
ce mai importante ca factori de competitivitate. Din punct de vedere al educaţiei România a
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
8 / 19
înregistrat o creştere permanentă a ponderii populaţiei între 25 şi 64 ani având studii secundare
superioare (70,3% în 2003, mai mare decât a multor ţări europene) dar ponderea celor cu studii
superioare încheiate (9,6% în 2003) este mult scăzută faţă de economiile dezvoltate. În ce
priveşte educaţia continuă şi formarea profesională, oferta de instruire tinde să se concentreze pe
programe pentru aptitudini generale (utilizare computer, limbi străine, contabilitate, etc.) şi mai
puţin pe aptitudini specifice.
Competitivitatea economiei este strâns legată de activitatea de cercetare, dezvoltare şi
inovare (CDI). În România aceasta are la bază existenţa unei tradiţii valoroase. În prezent
acoperă peste 50 de domenii ştiinţifice şi tehnologice specifice ce menţin un nivel anual relativ
stabil al activităţii şi rezultatelor. O pondere însemnată deţine sectorul public în activitatea de
cercetare (60% în 2003) dar numărul de 3,13 cercetători la 1000 persoane ocupate este de două
ori mai mic decât media UE-15. Un aspect important care influenţează pozitiv competitivitatea în
domeniu este reprezentat de ponderea mare a cercetătorilor din domeniul ştiinţelor tehnice şi
inginereşti. Dintre problemele cu care se confruntă domeniul cercetării şi inovării sunt:
finanţarea insuficientă din fonduri publice, infrastructura de cercetare-dezvoltare depăşită,
neadaptare la condiţiile concurenţei pe piaţă, reducerea treptată a numărului de cercetători
datorită salariilor reduse şi a resurselor materiale puţin propice obţinerii de performanţe,
creşterea vârstei medii a cercetărilor, legătura slabă dintre cercetare şi economie, capacitatea
redusă a economiei de a valorifica rezultatele cercetării, interesul scăzut al agenţilor economici
pentru activităţi de cercetare – dezvoltare şi inovare.
Competitivitatea economiei este intrinsec determinată de competitivitatea produselor, de
calitatea acestora definită ca ansamblu de caracteristici care conferă produsului aptitudinea de a
satisface necesităţi exprimate. La nivel naţional, eforturile au fost direcţionate pe transpunerea în
legislaţia internă a reglementărilor europene şi constituirea infrastructurii instituţionale pe
principalele domenii: standardizare, metrologie, acreditarea laboratoarelor şi organisme de
certificare şi inspecţie. Implementarea standardelor europene şi instituirea unui sistem de
evaluare a comformanţei produselor, eficient, competent, transparent, credibil, contribuie
semnificativ la uşurarea accesului produselor româneşti pe piaţa mică şi oferă oportunităţi pentru
mediu de afaceri pentru a-şi îmbunătăţi poziţia la nivel internaţional.
Unele priorităţi pentru creşterea competitivităţii economiei româneşti în perioada post-
aderare la Uniunea Europeană
Creşterea competitivităţii economice reprezintă un factor determinat al creşterii
economice pe o piaţă deschisă unei puternice concurenţe. În plus, valorificarea avantajelor
competitive trebuie să fie un obiectiv permanent, ţinând seama atât de tendinţele europene, cât şi
de provocările globalizării.
Creşterea competitivităţii nu trebuie privată ca un proces de exploatare a avantajelor pe
termen scurt, ci ca un proces de constituire a unei structuri economice bazate pe investiţii de
capital şi pe procese de cercetare – inovare. Conturarea unei perspective de convergenţă pe
termen mediu şi lung trebuie să aibă în vedere dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere.
Deşi a înregistrat progrese, România înregistrează decalaje însemnate de competitivitate
în raport cu statele membre UE. Motivele se regăsesc la nivelul tuturor elementelor care
determină capacitatea competitivă şi care în ultimă instanţă sunt sintetizate de nivelul
productivităţii. Întrucât competitivitatea se creează la nivel microeconomic, este de relevat unele
aspecte ale strategiei de firmă: abilităţi reduse în domeniul managementului, majoritatea firmelor
autohtone îşi bazează strategiile pe reducerea costurilor şi nu pe creşterea productivităţii, iar
infrastructura de afaceri şi serviciile suport sunt în fază incipientă. Nivelul de complexitate al
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
9 / 19
cererii şi puterea de cumpărare scăzută, sub nivel european, fac ca presiunea pieţei interne asupra
firmelor să fie redusă, ceea ce limitează şi capacitatea de pătrundere pe pieţele externe.
Cercetarea ştiinţifică are de suferit ca urmare a sub-finanţării atât din partea sectorului
public cât şi a celui privat, a numărului insuficient de specialiştii de înaltă calificare şi a
ineficienţei proceselor de transfer tehnologic. Numărul firmelor inovative reprezintă 25 – 35% în
raport cu media UE. Infrastructura de transport şi protecţia mediului prezintă serioase deficiente.
Accesul la educaţia universitară rămâne încă în urma mediei regionale, în condiţiile în care
capitolul uman este o sursă de competitivitate, nu neapărat prin prisma costului scăzut al forţei de
muncă, cât mai ales prin nivelul de calificare şi productivitate.
Cele de mai sus, definesc punctul de plecare în conturarea unor direcţii de acţiune şi
elaborarea unui model de competitivitate care să ia în calcul atât modelul diamantului competitiv
dezvoltat de Porter cât şi orientările sugerate de propunerile Comisiei UE privind cadrul pentru
Competitivitate şi inovare 2007 – 2013.
În concordanţă cu obiectivul general, de creştere a productivităţii întreprinderilor
româneşti, prima prioritate se referă la creşterea competitivităţii prin îmbunătăţirea accesului pe
piaţă al întreprinderilor, ceea solicita măsuri de susţinere a investiţiilor productive, dezvoltării
accesului la finanţarea, dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi a serviciilor de consultanţă în
afaceri sprijinirea accesului pe pieţele externe. O a doua prioritate se referă la dezvoltarea
economiei bazate pe cunoaştere, prin promovarea cercetării şi inovării şi accelerarea dezvoltării
societăţii informaţionale.
Aceasta nu reprezintă doar un deziderat ci o condiţie esenţială pentru dezvoltarea
României în condiţiile concurenţiale impuse la procesul de globalizare, cu toate ca obiectivele
stabilite la Lisabona în 2000 s-au dovedit prea ambiţioase. România are în vedere un proces de
dezvoltare competitiva coerent, iar în perioada 2007 – 2013 se va concentra pe investiţii care să-i
permită crearea fundamentelor economiei bazate pe cunoaştere.
Măsurile care să sprijine realizarea unui asemenea deziderat vizează încurajarea aplicării
CDI în sectorul productiv, stimularea investiţiilor în infrastructura CDI, cooperarea strânsă între
universităţi, instituţii de cercetare şi industrie, susţinerea utilizării tehnologiei informaţiei,
dezvoltarea şi eficientizarea serviciilor publice electronice moderne.
Sistemul economiei subterane
Sfera activitatilor pe care le poate include economia subterana este deosebit de
cuprinzatoare dar sunt acceptate si analizate drept componente ale economiei subterane: frauda
fiscala, munca la negru si activitatile criminale.
Economia subterană reprezintă 33% din PIB-ul României
Numai din neplata TVA statul pierde aproape 9 miliarde de euro pe an. Acestei pierderi i
se adaugă şi cea din impozitul pe profit, de aproape 600 de milioane de euro, dacă socotim o rată
a profitabilităţii de 10% şi încă peste un miliard de euro pentru neplata contribuţiilor sociale cu
personalul.
Frauda fiscala reprezinta ansamblul practicilor care urmaresc eludarea in totalitate sau in
parte a impozitului datorat statului
In functie de locul de manifestare, intensitate, metodele folosite in antiteza cu legislatia
economica fiscala, dar si cu morala si toleranta societatii frauda poate imbraca anumite forme
precum: evaziunea fiscala, contrabanda, inselaciunea dar si forme nesesizabile sau speculative,
interpretari particulare ale unor prevederi legale in scopul sustragerii sau evitarii impozitarii.
In activitatea practica, incadrarea fraudei, in formele dure de manifestare sau in cele
speculative este determinata de legislatia statelor si de momentul desfasurarii unei anumite
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
10 / 19
activitati. Astfel, functie de politica economica adoptata la un moment dat operatiunile de import
pot fi purtatoare ale unor impozite foarte mari sau dupa caz, ale unor taxe conventionale
justificate de costurile unor servicii vamale.
Fara a detalia motivele care determina optiunea pentru o anumita politica vamala, rezulta
clar ca eludarea obligatiilor vamale va produce efecte diferite in cele doua cazuri, aceeasi fapta
putand fi considerata o grava infractiune sau o eroare statistica.
Declararea veniturilor si, in consecinta stabilirea impozitului aferent acestora pot fi
operatiuni simple daca sursele sunt bine delimitate si tehnica de calcul se bazeaza pe un sistem
logic, dar complexitatea operatiunii creste, iar siguranta unor corecte determinari ale impozitelor
scade accentuat in cazul existentei unei multitudini de surse de venit concomitente pentru acelasi
subiect.
In practica se intalnesc foarte des situatiile cand contribuabili cu venituri mici sunt
riguros impozitati, in timp ce posesorii unor surse multiple de venituri beneficiaza de o
sumedenie de circumstante care in final conduc la o impozitare ce contravine evident principiilor
de echitate fiscala
In acelasi cadru, trebuie explicata egalitatea dintre veniturile pe care un stat le obtine in
cazul in care fiscalitatea nu exista sau nu este excesiva si eficienta organizarii in aceste conditii a
institutiilor de control.
Aspectele prezentate, pun in lumina din unghiuri diferite rolul statului in generarea
fraudei fiscale si consideram ca aceasta este punctul de plecare pentru orice material care
urmareste analiza realista a acestui fenomen.
2.2 Munca la negru
Statisticile oficiale inregistreaza permanent un numar sporit de someri iar dintre
persoanele angajate in munca un procent semnificativ realizeaza venituri care nu pot asigura sub
nici o forma existenta unei persoane.
Totusi, chiar si in aceste conditii, parte importanta a populatiei nu are reactia fireasca in
asemenea situatii, cautarea unui loc de munca, fiind in multe cazuri o problema formala, eventual
ca o varianta tranzitorie spre o noua perioada de somaj.
Fara a generaliza si, mai ales, fara a uita categorii intregi profesionale ramase in afara
pietei muncii sau persoanele aflate datorita varstei, sanatatii sau altor conditii particulare in
imposibilitatea realizarii unor venituri, trebuie subliniat ca exista in mod evident o mare diferenta
intre veniturile oficiale si cele efectiv realizate.
Una din explicatiile ce pot motiva aceasta situatie este munca la negru.
Expresia, de altfel sugestiva, defineste activitatea desfasurata fara respectarea
reglementarilor impuse de legislatia muncii si cea fiscala.
Sfera de cuprindere este foarte larga, de la activitatile casnice, gospodaresti, comunitare,
trecand prin munca in agricultura, constructii, diverse ramuri industriale,uneori inclusiv de inalta
tehnicitate.
Motivatia practicarii muncii la negru, clandestine, este la fel de variata. Specificul
economic al unor perioade, traditia, legislatia sunt elemente care determina comportamentul
cetatenilor.
Situatia economica concreta existenta la un moment dat impune cetatenilor o reactie
imediata pentru asigurarea supravietuirii, iar anumite traditii au inca influente puternice, totusi,
reglementarile legale care guverneaza societatea stabilesc limita dintre ceea ce este acceptat,
conditiile de acceptare si ceea ce societatea respinge.
Astfel, legislatia stabileste in principal;
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
11 / 19
limitele minime si maxime de varsta pentru exercitarea anumitor meserii si, in mod
particular, ocroteste copiii, interzicand exploatarea acestora;
conditiile de natura tehnica si normele de protectie a muncii specifice fiecarui domeniu;
limitele timpului de munca, odihna, conditii ce trebuie asigurate lucratorilor;
masuri pentru protejarea fortei de munca din fiecare stat sau, dupa caz, de atragere a
fortei de munca din alte state.
Traditia, supusa in general unor reguli nescrise, marcata in ultimii ani de o tendinta
uneori accentuata de disolutie a autoritatii ce o exercita, este totusi un element hotarator pentru
activitatea unor importante grupuri sociale. Pot fi amintite, in acest context, adevarate
monopoluri exercitate de locuitorii anumitor zone in desfasurarea unor activitati, situatie repetata
timp de generatii, obiceiul invatarii unor indeletniciri de la varste fragede, cu metode dure, apoi
migrarea sezoniera sau migrarea din fostele colonii catre metropole.
Specificul economic determina, de asemenea, comportamentul cetatenilor, zonele
subdezvoltate, perioadele de recesiune economica, tranzitia economica, reorientarile si
remodelarile economice impun fortei de munca compromisuri importante pentru asigurarea
subzistentei.
Problema capata forme accentuate in cazurile situate la cele doua extreme ale pregatirii
profesionale.
In multe activitati subterane sunt folosite la munci brute slab salarizate persoane evident
fara instructie, care, intr-o anumita situatie ar putea da foarte putine relatii si ar avea o
credibilitate scazuta.
La cealalta extrema se situeaza persoanele care beneficiind de o instructie si o capacitate
intelectuala ridicate, sunt dispuse, contra unor recompense pe masura sa se implice in
organizarea si desfasurarea unor activitati subterane.
Din cele prezentate rezulta ca motivatia si implicit veniturile realizate din munca la negru
sunt foarte diverse.
Consecintele generate de acest fenomen sunt la randul lor importante, inclusiv cu
rezonanta in viitor, atat pentru persoanele propriu-zis implicate, care, pe langa incalcarea unor
norme legale, sunt lipsite si de asigurarile sociale, cat si pentru stat care evident va trebui intr-o
anumita perspectiva sa aloce fonduri inclusiv pentru asistarea sociala a multora dintre aceste
persoane.
Activitatile criminale
Este cea mai periculoasa componenta a economiei subterane si cuprinde: activitatile de
productie,distributie si consum de droguri, traficul de arme, traficul de materiale nucleare,furtul
de automobile, prostitutia, traficul de carne vie, coruptia.
Faptele in sine presupun o incadrare strict juridica,dar analizandu-se la nivel de fenomen,
se constata ca pericolul social recunoscut de societate este dublat de un pericol economic, la fel
de grav, chiar daca este mai putin evident si studiat.
Activitatile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear, sunt
o realitate pe care o sesizam destul de des prin intermediul unor stiri de senzatie dar in spatele
acestor activitati circula sume uriase, generatoare de adevarate fluxuri economice financiare.
O caracteristica de asemenea importanta, a activitatii criminale este caracterul organizat
transfrontalier, putandu-se astfel concluziona ca principalele legaturi in plan international ale
economiei subterane sunt cele generate de criminalitatea organizata.
Scopul tuturor acestor actiuni este, in mod evident, obtinerea unor venituri importante si
plasarea lor in economia oficiala.
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
12 / 19
Motivele care stau la baza criminalitatii organizate pot fi uneori de natura politica,
religioasa, dar, chiar si in aceste cazuri, este vorba de o interfata, crima organizata avand in mod
evident tendinte de suprapunere cu economia subterana dandu-i acesteia un caracter organizat,
preluand disponibilitatile financiare si oportunitatile create de alte activitati componente.
In analiza celorlalte componente ale economiei subterane s-au intalnit situatii a caror
incadrare in aceasta structura este facuta intrucatva la limita functie de o anumita conjunctura,
disfunctiile pe care respectivele activitati le pot genera economiei sunt minime iar posibilitatile
de integrare in economia oficiala sunt reale.
Spre deosebire de aceste situatii, activitatile incluse in sfera criminalitatii sunt in mod
evident distructive.
Este suficient contactul cu formele de manifestare a economiei oficiale pentru a amplifica
dezechilibre economice si pentru a genera cheltuieli uriase in scopul combaterii fenomenului in
sine sau a efectelor sale.
In mod particular, se impune a fi mentionata operatiunea de transfer a sumelor obtinute
ca urmare a activitatilor criminale in economia oficiala, activitate cunoscuta sub denumirea de
spalare a banilor.
Istoria scurta a acestui concept are ca origine cresterea fenomenului de trafic de droguri la
nivel international si, in consecinta, spalarea banilor este operatiunea ce urmareste plasarea
sumelor astfel obtinute in activitati economice licite.
In prezent, nevoia de spalare a produselor rezultate din infractiuni, pentru a ascunde
originea lor criminala, este legata de o gama larga de activitati criminale.
Acest fenomen de plasare in economia oficiala a banilor proveniti din activitatea
criminala a cuprins in jocul sau importante segmente ale sistemului financiar bancar
international.
Pericolul generat de aceasta situatie este major, chiar daca datorita unor interese imediate
se incearca minimalizarea sa.
Patrunderea masiva a banilor negri in circuitele financiare oficiale poate permite
reprezentantilor criminalitatii organizate accesul la deciziile importante ce vizeaza functionarea
economiei mondiale.
Consecintele patrunderii capitalului obtinut din activitati criminale in economia reala sunt
similare efectelor devastatoare ale poluarii pentru natura si pot avea efect ireversibil.
Tranzitia Romaniei de la economia planificata la economia de piata mediu favorizant
pentru manifestarea economiei subterane.
La inceputul anilor 1990, economia romaneasca se afla intr-o situatie particulara generata
de efortul imens derulat pe tot parcursul anilor 1980 pentru plata datoriei externe si realizarea
concomitenta a unui plan investitional exagerat, dar si de modul violent in care a avut loc
schimbarea de sistem.
Astfel, dupa 1980, s-au diminuat drastic importurile, limitandu-se numai la materiile
prime necesare functionarii unor ramuri industriale, eliminandu-se cele din sfera bunurilor de
consum, desi piata interna nu era pregatita sa le produca, s-a orientat productia exclusiv catre
export, indiferent de conditiile economice –rentabilitate, eficienta, curs de revenire.
Investitiile au fost dirijate catre sectoare in care amortizarea presupune perioade foarte
lungi de timp, iar finantarea acestora nu era asigurata, bazandu-se in multe cazuri exclusiv pe
munca nesalarizata.
In mod similar s-au petrecut lucrurile si in agricultura, unde baza a constituit-o forta de
munca imbatranita si unde elementele de progres tehnic au fost o prezenta sporadica. Toate
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
13 / 19
acestea au condus la izolarea economica, chiar si in cadrul sistemului socialist, unde Romania se
remarca prin lipsa totala de transparenta, dialog si deschidere spre realitati economice si sociale
evidente.
Multe din masurile economice propuse imediat dupa inceputul anului 1990 au fost
arbitrare, contradictorii sau, datorita necunoasterii mecanismelor de functionare a economiei de
piata, aplicarea lor a fost secventiala si lipsita de eficienta.
Eroare principala a constatat, in opinia noastra, in falsa convingere ca desfiintarea
planificarii centralizate, liberalizarea comertului, a preturilor sunt conditii suficiente pentru
aparitia unui sistem de piata care sa conduca automat la realizarea bunastarii.
Realitatea s-a dovedit mult mai complexa, mai dura, demonstrand ca introducerea
mecanismului pietei este posibil numai paralel cu constructia unui context socio-economic
favorabil.
Analizand momentul 1990 din punct de vedere al manifestarilor economiei subterane,
constatam ca, din cele trei componente anterior prezentate, isi faceau simtita prezenta frauda
fiscala si, in mai mica masura, munca la greu.
Lipsa cronica de pe piata a unor produse de stricta necesitate, criterii si metode aberante
de planificare a vanzarii etc. au generat si dezvoltat o piata paralela de dimensiuni considerabile.
Desi nu pot fi prezentate statistici, este important de subliniat ca in ultimii ani ai deceniului opt s-
a renuntat practic la importul de cafea si tigari cu filtru, piata acestor produse fiind cedata
constient economiei paralele.
Prezentarea acestor aspecte poate aparea un detaliu nesemnificativ pentru o lucrare ce-si
propune studierea unui fenomen economic, dar trebuie tinut cont ca prin sistemul de taxe si
impozite aceste produse acopera peste 15 procente din veniturile bugetului unui stat.
De asemenea, trebuie amintita importanta pietei paralele in asigurarea unor produse de uz
cosmetic-igienic, apoi textile si chiar bunuri electrocasnice.
Periodic, pe parcursul deceniului noua s-au inregistrat crize foarte puternice de produse
de stricta necesitate: ulei, diferite legume, detergenti.
Motivatia clasica, respectiv productia insuficienta, lipsa de materii prime, dezinteresul si
incompetenta unor factori de decizie, nu poate fi negata, dar, analizand post factum cele
prezentate, consideram ca o parte importanta a tuturor acestor situatii a fost provocata constient
si a capatat dimensiuni amplificate, fiind generatoare de importante castiguri ilicite pentru
anumite structuri profesionale care prin aceste activitati au facut trecerea de la modesta piata
paralela la structurile organizate ale economiei subterane, acumuland importante venituri ilicite.
Aceasta evolutie a fost stimulata de haosul legislativ care a caracterizat perioada imediat
urmatoare momentului 1989, cand, in spatele unor indelungi si repetate teorii despre echitate si
corectitudine, s-au derulat importante operatiuni necontrolate, oneroase.
Astfel, legislatia economica a aparut cu intarziere, neadaptata realitatii, incercand cu
stangacie sa impace concomitent si imensul aparat birocratic de stat, dar sa si promoveze masuri
de stimulare a initiativei private.
In fapt, rezultatul acestor masuri s-a concretizat in blocarea intregului sistem economic,
respingerea potentialilor mari investitori, scurgerea fara control a avutiei nationale si
concentrarea artificiala a unor importante valori materiale si banesti in mainile catorva oameni de
afaceri.
Adaugand la aceste elemente necunoasterea de catre functionarii aparatului de stat a
principiilor de functionare a economiei de piata, precum si coruptia ce a cuprins aceste categorii
profesionale, a rezultat mediul economico-social favorizant pentru economia subterana.
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
14 / 19
Economia subterana in Romania
In evolutia sa, pe parcursul ultimului deceniu, se pot distinge din punct de vedere al
modului de organizare trei etape: formarea structurilor subterane, dezvoltarea retelelor si
concentrarea deciziei.
Pe fondul situatiei economico-sociale anterior prezentata, incepand cu primele zile ale
anului 1990, s-au creat grupuri de interese specializate in operatiuni de contrabanda atat pentru
export cat si pentru import, in operatiuni de specula cu produse deficitare, in prestarea unor
servicii de transport, alimentatie publica.
Astfel profitandu-se de preturile scazute, la care se gaseau pe piata interna o serie de
produse industriale, precum; scule, dispozitive, aparate electrice, dar si bunuri de consum, au fost
achizitionate si, fara a exista autorizatii, fara a se platii taxe, marfurile au fost vandute pe pietele
din tarile apropiate, obtinandu-se sume importante care, in functie de anumite oportunitati, au
fost tezaurizate sau folosite pentru dezvoltarea activitatii.
Intr-un mod asemanator, s-au derulat si operatiuni de „import”, piata romaneasca fiind
invadata de marfuri slab calitative, dar cu forme si utilitati dorite de populatie.
In acelasi timp au aparut activitati particulare de transport-taxi, apoi comercializarea in
regim de alimentatie publica a unor produse de calitate indoielnica, mici tonete, puncte volante
sau preluarea din depozitele statului la preturi modice a unor marfuri deficitare si
comercializarea lor imediata la preturi de specula.
Toate aceste activitati s-au desfasurat practic fara nici o restrictie in primul semestru al
anului 1990, momentul aparitiei primelor reglementari privind activitatea economica privata
fiind astfel categoric depasit de reactia mult mai rapida a unor categorii profesionale in formare.
Veniturile realizate au fost in multe cazuri importante si, alaturi de sumele provenite din
activitatile desfasurate clandestin anterior anului 1990 au constituit capitalul pentru initierea unor
afaceri legal organizate.
Incepand cu anul 1991, au fost infiintate un numar considerabil de societatile private, o
pondere importanta avand-o societatile cu participare de capital strain.
Aparitia sub aceasta forma a initiativei private si mai ales participarea capitalului strain
au constituit-o in mod evident un semnal economic privind orientarea economiei catre piata. Dar
privind din punct de vedere al obiectului prezentei lucrari, trebuie precizat ca peste 90 % din
societatile cu capital strain s-au limitat la investirea unui capital sub 1000 dolari SUA, cunoscute
fiind o multitudine de situatii in care aportul s-a limitat la cele cateva zeci de dolari cat a fost
suma minima necesara pentru infiintarea societatilor comerciale.
Majoritatea investitiilor au provenit din tarile Orientului Mijlociu si Apropiat, obiectul de
activitate al acestor mici firme a fost in exclusivitate comertul cu bunuri importate din tarile de
origine ale asociatilor.
Astfel piata romaneasca a fost invadata de produse alimentare, bauturi, tigari, cafea,
produse textile, incaltaminte de o calitate indoielnica dar la preturi care au atras populatia cu
venituri modeste,
Fara a avea o pondere importanta in aceasta etapa, analizand din punct de vedere al
economiei subterane, trebuie amintiti si mici comercianti autohtoni care au urmarit specularea
unor momente prielnice pentru realizarea unor achizitii de marfuri, au organizat mici puncte de
vanzare cu evitarea sau sustragerea de la plata impozitelor.
Concluzionand, putem spune ca, in perioada 1990-1993, principala forma de manifestare
a economiei subterane a fost frauda fiscala, iar elementul care a favorizat dezvoltarea sa a fost
lipsa cadrului legislativ adecvat.
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
15 / 19
4.2. Dezvoltarea retelelor subterane pi591p2531niiv
Evolutia ulterioara a economiei subterane a fost marcata pentru anii 1993-1995 in
principal de cristalizarea unui sistem legislativ economic, dar si coercitiv, precum si de
concurenta dintre participanti, situatie care a impus schimbarea modului de operare si largirea
sferei de cuprindere a activitatii ilegale.
Astfel, aparitia legislatiei privind organizarea si functionarea societatilor comerciale si a
cadrului institutional adecvat, respectiv a Camerei de Comert si a Registrului Comertului,
organizat pe principii unitare, cu un sistem de evidenta informatizat, a permis cunoasterea
evolutiei numarului de agenti economici, a obiectului de activitate declarat si a structurii
actionarilor sau asociatilor.
Legislatia fiscala a capatat contur prin reglementarea impozitului pe profit, a taxelor
vamale si mai ales prin introducerea taxei pe valoare adaugata, sistem de impozitare modern,
aliniat standardelor internationale.
Importante au fost si prevederile legale ce au acordat facilitati fiscale unor categorii de
investitori, functie de volumul afacerilor si ramura de activitate.
Infiintarea in cadrul Ministerului Finantelor a Garzii Financiare reinfiintarea Curtii de
Conturi, reorganizarea unor sectoare ale politiei functie de evolutia fenomenului de criminalitate
economica au constituit realizari evidente.
Completand acest cadru cu prevederile legale privind privatizarea unor societati
comerciale apartinand statului, se poate concluziona ca atat din punct de vedere legislativ, cat si
institutional, dincolo de evidente necorelari, imperfectiuni si inconsecvente, s-a reusit orientarea
ireversibila a societatii spre economia de piata.
Activitatea economica subterana a capatat noi dimensiuni, avand cateva tinte precise;
acapararea pietei pentru produsele de larg consum si obtinerea de fonduri pentru achizitionarea
unor importante active comerciale si industriale.
Pentru atingerea acestor obiective au fost utilizate mijloace si procedee foarte diverse,
precum formarea unor lanturi de firme fantoma, jocurile piramidale, obtinerea unor credite in
conditii nelegale, penetrarea sistemului bancar, coruptia etc.
Incercand o clasificare, afirmam fara rezerve ca firmele fantoma au reprezentat cel mai
utilizat mijloc de manifestare a economiei subterane pentru aceasta etapa, atat din punct de
vedere al momentului aparitiei lor, cat mai ales al consecintelor economice negative generate.
Actiunile de contrabanda, de distributie pe piata a unor produse cu origine si calitate
indoielnica, evaziunea fiscala, sustragerea de la taxele vamale, solicitarea unor rambursari
necuvenite de la bugetul statului au fost savarsite in principal prin utilizarea unor firme.
Din punct de vedere al modului de decontare, trebuie subliniat ca toate aceste tranzactii
au utilizat numerarul, generand disfunctii importante pentru circuitul monedei nationale.
Ramanand in aceeasi sfera de activitate, trebuie amintite jocurile piramidale de tip
CARITAS. Aceste activitati direct legate de economia subterana au cunoscut in intervalul
analizat o dezvoltare puternica, speculand naivitatea, nestiinta si dorinta de imbogatire imediata.
Trebuie remarcat ca in aceste activitati au fost implicati rezidenti si, dincolo de schemele
pur teoretice care incercau sa demonstreze viabilitatea sistemului in fapt, s-au atras sume imense,
care, chiar daca juridic nu s-a demonstrat, au fost utilizate4 in operatiuni comerciale ilicite
precum: importuri, achizitii de active industriale, plasamente bancare etc., reusindu-se in timp
pierderea originii lor.
Aceste operatiuni au generat profituri neinregistrate, au subminat sistemul bancar si au
determinat presiuni necontrolate asupra monedei nationale.
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
16 / 19
Fara a stabili o legatura directa, trebuie amintite si alte forme de manifestare a economiei
subterane, respectiv obtinerea unor credite garantate cu bunuri fara valoare, utilizarea creditelor
in alte scopuri decat cele declarate etc.
Analizand fiecare tip de operatiune in parte, se constata ca, pe langa elementele ajutatoare
deja prezentate, respectiv necorelarile si contradictiile legislative, multe din actiuni au fost
posibile datorita fenomenului de coruptie.
Prin dimensiunea si caracterul organizat, se poate afirma ca facilitarea unor operatiuni
nelegale in scopul obtinerii unor foloase necuvenite de catre diferite categorii de functionari a
devenit, in anii 1993-1995, o piedica evidenta in functionarea institutiilor statului, s-a deformat
iremediabil sensul si scopul anumitor decizii macroeconomice.
Concluzionand, putem spune ca, in intervalul analizat, economia subterana a capatat
dimensiuni considerabile si a cristalizat retelele specializate.
Sfera de activitate a cuprins, pe langa evaziunea fiscala si munca la negru, elemente certe
ale crimei organizate.
Trebuie subliniat ca in continuare s-a mentinut o anumita demarcatie intre activitatile in
care au fost implicati cetateni straini, respectiv import-exportul unor bunuri de larg consum,
controlul pietei valutare, si cele in care au fost implicati rezidenti.
Activitatea criminala a capatat contur atat prin intrepatrunderea cu activitatile comerciale,
cat si prin forme directe de manifestare – furturi si vanzari auto, prostitutie, trafic de droguri.
Firmele fantoma
Lipsa unor reglementari legale, carentele existente in cele in vigoare, coroborate cu lipsa
de cooperare a factorilor responsabili cu infiintarea societatilor comerciale au fost speculate de
diversi comercianti inventivi care au infiintat o multime de firme, care, desi, aparent
functioneaza legal, nu sunt de gasit la sediile declarate. Precum fantomele din povesti, aceste
firme existe, dar nu se vad, nu pot fi atinse. De aceea, ele nu se regasesc in economia reala, de la
suprafata, locul lor predilect de actiune constituindu-l economia subterana, invizibila. Astfel de
firme sunt marii actori ai evaziunii fiscale, ai contrabandei, ai bancrutei frauduloase si ai altor
infractiuni considerate ca generatoare de bani murdari.
Infiintarea si functionarea firmelor fantoma nu constituie un scop in sine, ci, pentru a
eluda legislatia, cel mai adesea in domeniul fiscal. De cele mai multe ori asemenea firme se
creeaza in special pentru tranzactionarea unor mari afaceri ilegale, dupa care acestea dispar din
lumea afacerilor, patronii lor procedand la infiintarea altor asemenea societati, utilizate in acelasi
scop, dupa care din nou sunt abandonate si asemenea mai departe.
Existenta unui ridicat nivel al economiei subterane (dupa ultimele calcule peste 50% din
produsul intern brut) este in primul rand rezultatul functionarii unor asemenea firme.
Din experienta de pana acum rezulta ca „marii specialisti” in firme fantoma sunt, in
special, cetatenii straini, in special din lumea orientala. De altfel, imensele sume obtinute din
economia subterana sunt schimbate in valuta si transferate, cu destul de multa usurinta, in
strainatate, fara a exista o contraprestatie a acestor transferuri, conducand in felul acesta la
dezechilibrarea si mai accentuata a balantei de plati.
Amploarea fenomenului trebuie sa dea de gandit factorilor responsabili cu perfectionarea
legislatiei in domeniu, astfel incat, daca acesta nu poate fi starpit, cel putin sa fie tinut sub
control.
Constituirea si functionarea firmelor fantoma
Inregistrarea unor societati comerciale prin utilizarea unor documente false sau prin
neindeplinirea unor cerinte legale
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
17 / 19
De cele mai multe ori, in special in cazul unor cetateni straini, pentru inregistrarea
societatilor comerciale, viitoare fantoma, se utilizeaza acte de identitate false. Cu toate ca astfel
de documente au urmat un circuit destul de indelungat: notari, avocati, registrul Comertului,
administratii financiare, judecatorii etc., nimeni nu a observat ca aceste acte sunt false. De aici se
pot trage doua concluzii: fie ca falsurile au fost facute atat de perfect, incat acestea nu au putut fi
depistate, fie ca au existat anumite interese pentru a nu fi depistate asemenea furturi.
Cel mai des mijloc de infiintare a firmelor fantoma il constituie folosirea unor contracte
de inchiriere false, pentru a face dovada existentei spatiului in care va functiona firma respectiva.
Falsificarea acestor documente s-a facut prin mai multe modalitati:
falsificarea stampilei si a numarului de inregistrare al administratiei financiare din raza de
actiune a domiciliului titularului contractului de inchiriere. La verificarile ulterioare s-a constatat
ca numarul de inregistrare respectiv nu exista in evidenta unitatii respective;
falsificarea titularului de contract de inchiriere, prin utilizarea insa a unui numar corect de
inregistrare de la administratia financiara, dar la care apare un alt titular de contract;
prezentarea unui contract de inchiriere la adrese care nu exista (de exemplu un numar de
strada inexistent);
pentru a fi cat mai credibil, falsificatorii au inscris pe contractele de inchiriere si numarul
unor chitante (evident false)prin care s-a platit impozitul aferent chiriilor, pe toata durata
contractului de inchiriere.
Folosirea unor contracte de proprietate pentru sediul unor firme apartinand unor persoane
aflate in relatii de rudenie, care ulterior s-au dovedit a fi false.
Folosirea, ca dovada a existentei spatiului pentru sediu, a unor contracte autentice, dar
care insa au fost instrainate intre timp. Este stiut ca un contract de vanzare-cumparare se
intocmeste in mai multe exemplare. Or, daca apartamentul se instraineaza din nou, noului
proprietar nu i se inmaneaza toate exemplarele vechiului act de proprietate, astfel ca vechiul
proprietar ramane in posesia a cel putin unui exemplar care se foloseste fara stirea noului
proprietar.
Instrainarea societatilor comerciale (prin cesionarea partilor sociale), fara a se verifica
daca mai sunt indeplinite conditiile referitoare la existenta spatiului pentru sediul social.
De cele mai multe ori, contractele de inchiriere, care fac dovada spatiului pentru sediul
firmei, se incheie pe o perioada de un an de zile.
Totusi s-au gasit si situatii in care aceasta perioada era de numai o luna sau chiar de 15
zile (asemenea termene scurte erau o dovada certa ca firmele respective s-au infiintat de la
inceput ca firme fantoma si totusi au fost legalizate infiintarile).
In cazul in care firma este cesionata altui comerciant, nu se verifica daca firma mai are
conditii legale de functionare cu privire la spatiul pentru sediul social. De cele mai multe ori,
contractele de inchiriere erau expirate la data cesionarii. Mai mult, aceasta este o metoda de a se
pierde urma societatii, in special cand vechiul proprietar era intrat in conflict cu legea sau cu
organele fiscale. De altfel, cu ocazia cesionarii firmelor, organele fiscale nu sunt consultate
pentru cazul cand vechii proprietari au debite neachitate la bugetul de stat. Noii proprietari, de
cele mai multe ori, nu mai pot fi gasiti ori declara ca nu cunosc nimic despre debitele firmei,
deoarece la data achizitionarii sale din contabilitatea acesteia nu rezulta nici o datorie, iar
eventualele debite care nu figureaza in evidenta firmei ii privesc pe fosti proprietari.
Situatia se prezinta si invers, in sensul ca fostii proprietari, urmariti de organele fiscale,
instraineaza firma cu toate datoriile unor persoane care nu pot fi gasite, uneori asemenea
persoane nici nu exista, deoarece documentele noilor proprietari sunt false sau falsificate. Pentru
Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1
18 / 19
a se apara, fostii proprietari prezinta chiar si chitante ca au primit banii pe societatile instrainate,
dar banii respectivi sunt tot ai fostilor proprietari, deoarece acestia nu pot identifica pe noii
proprietari.
Cesionarea firmelor, neurmate de inscrierea de mentiuni la Registrul Comertului, cu
privire la sediu si administratori.
Profitand de perioada de infiintare a unor firme scutite de impozit, multi cetateni au
infiintat asemenea societati, dupa care le-au instrainat, castigand astfel o suma de bani deloc
neglijabila. Dar aceasta instrainare de firme fara indeplinirea tuturor procedurilor legale i-a costat
pe fostii proprietari,care s-au trezit controlati si chiar anchetati, deoarece acestia figurau in
continuare ca administratori la firmele instrainate, iar sediul acestora nu a fost mutat de noii
proprietari. Mai mult, instrainand documentele cu regim special si stampila societatii, noii
proprietari au efectuat acte de comert fara a le inregistra in contabilitate, astfel ca organele de
aplicare a legii au identificat pe fostii proprietari ca autori ai incalcarilor de lege. Pana si
lamurirea aspectelor semnalate i-a costat timp si bani pe fostii proprietari pentru neglijenta
manifestata cu ocazia vanzarii firmelor.
- Functionarea in ilegalitate a firmelor fantoma
Cu toata duritatea sanctiunii prevazute de art. 16 din Legea nr. 87/1994 cu privire la
evaziunea fiscala, pentru declararea fictiva facuta de contribuabili sau imputernicitii acestora cu
privire la sediul unei societati comerciale sau la schimbarea acestuia fara indeplinirea obligatiilor
prevazute de lege, in scopul sustragerii de la controlul fiscal (inchisoare de la 2 la 7 ani si
interzicerea unor drepturi), totusi firmele fantoma continua sa se infiinteze si sa functioneze
aproape nestingherit. Una din explicatiile acestui fapt este aceea ca asemenea societati sunt
infiintate de cele mai multe ori de cetateni straini care vin in tara numai pentru o perioada scurta
de timp, dupa care dispar, sau nici macar nu se deplaseaza in Romania, utilizand in schimb unele
procuri (care si ele s-au dovedit false) prin care imputernicesc anumite persoane sa se ocupe de
inregistrarea si functionarea firmelor respective. Asemenea procuri au in cuprinsul lor mentiunea
ca titularul procurii poate, la randul sau, sa imputerniceasca alta persoana pentru conducerea
afacerilor titularului firmei (sau contului, dupa caz), semnatura acestuia din urma fiindu-i
opozabila titularului. Or, un astfel de document, acceptat de notari cu destul de multa usurinta, se
vede de la inceput ca nu poate sa poarte pecetea seriozitatii.
Mizand pe clandestinitatea sediului real (altul decat cel declarat), firmele fantoma incep
sa functioneze ca si cand ar lucra in conditii normale. Astfel, acestea isi confectioneaza stampila
proprie, se aprovizioneaza cu documente cu regim special, isi deschid cont la banca (de obicei,
mai multe conturi la banci diferite), efectueaza importuri sau exporturi, fac acte de comert intern
(cel mai adesea,utilizand numerarul in locul decontarilor bancare).
Cum firmele fantoma lucreaza in economia subterana, unde predomina ca mijloc de plata
numerarul, o data cu intrarea in vigoare a Legii nr. 21/1990 privind prevenirea si sanctionarea
spalarii banilor, au inceput sa apara la lumina o parte din tranzactiile lor prin mecanismul de
raportare a depunerilor si a retragerilor de numerar mai mari de 10000 euro (echivalent).
In felul acesta, valul de mister al secretului bancar fiind ridicat, au inceput sa apara la
suprafata afacerile ilegale ale acestor firme fantoma. Iata de ce, in ultimul timp, numarul acestor
firme fantoma descoperite este in crestere.

Miltiade Popp –Lucrare de verificare nr.1


19 / 19