Sunteți pe pagina 1din 108

1

LUCRARE DE LICENŢĂ
TEMA:
STUDIU PRIVIND STRATEGIILE DE SECURITATE
ALE PRINCIPALELOR STATE MODERNE LA
ÎNCEPUTUL SECOLULUI XXI

SIBIU, 2008

2
CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................................5
CAPITOLUL I.......................................................................................................................7
STRATEGIA DE SECURITATE – CADRUL GENERAL EXPLICATIV.........................7
1.1. Strategia de securitate – delimitări teoretice...............................................................7
1.2. Necesitatea apariţiei strategiilor de securitate...........................................................10
1.3. Principalele dimensiuni ale strategiilor de securitate................................................11
1.3.1. Dimensiunea politică ............................................................................................11
1.3.2. Dimensiunea militară.............................................................................................13
1.3.3. Dimensiunea economică.........................................................................................20
1.3.4. Dimensiunea socială...............................................................................................21
1.3.5. Dimensiunea culturală ...........................................................................................23
1.3.6. Dimensiunea ecologică...........................................................................................24
1.3.7. Dimensiunea psihosocială......................................................................................27
CAPITOLUL II....................................................................................................................32
CARACTERISTICI ALE STRATEGIILOR DE SECURITATE ALE PRINCIPALELOR
STATE.................................................................................................................................32
2.1. Aspecte fundamentale ale securităţii în politica celor două mari puteri ale lumii....32
2.1.1. Strategia de securitate naţională a Statele Unite ale Americii – o strategie pentru
securitate şi pace...........................................................................................................32
2.1.2. O strategie pentru stat şi cetăţeni în concepţia Federaţiei Ruse .......................37
2.2. Prevederi semnificative ale concepţiei principalelor state europene cu privire la
securitate...........................................................................................................................39
2.2.1. Strategia pentru apărare şi dezvoltare în concepţia Regatului Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord...........................................................................................39
2.2.2. Securitate bazată pe reţea – fundament al securităţii Germaniei........................41
2.2.3. Schimbarea ca necesitate a realizării securităţii în conepţia Franţei..................43
2.3. Dimensiuni principale ale securităţii în concepţia marilor puteri asiatice................45
2.3.1. Pacea şi dezvoltarea – dimensiuni principale ale strategiei Chinei ...................45
2.3.2. Multidimensionalitatea securităţii în concepţia Japoniei...................................47
CAPITOLUL III...................................................................................................................49
STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI......................................49
CAPITOLUL IV..................................................................................................................57
ANALIZA COMPARATIVĂ A STRATEGIILOR DE SECURITATE A
PRINCIPALELOR STATE MODERNE.............................................................................57
4.1. Puncte comune..........................................................................................................57
4.2. Particularităţi.............................................................................................................63
CAPITOLUL V....................................................................................................................66
STUDIU DE CAZ: „ŢINUTUL SECUIESC”. INFLUENŢE POSIBILE ASUPRA
SECURITĂŢII ROMÂNIEI................................................................................................66
5.1. Scurt istoric...............................................................................................................66
5.2. Manifestări antiromâneşti din 1990...........................................................................69
5.3. Autonomia culturală a „Ţinutului Secuiesc”.............................................................71
5.4. Evoluţii posibile şi influenţe asupra securităţii româniei..........................................72
5.4.1. Evoluţii posibile şi factori determninanţi...........................................................72
http://www.memo.ro/news/consiliul_secuiesc_ia_trimis_lui_basescu_modele_de_autono
mie,10082.html.................................................................................................................76
5.4.2. Influenţe posibile asupra securităţii României
......................................................................................................................................77

3
5.5. Concluzii ..................................................................................................................77
CONCLUZII ŞI PROPUNERI.............................................................................................79
BIBLIOGRAFIE
..............................................................................................................................................80
ANEXE................................................................................................................................82

4
INTRODUCERE

Existenţa modernă a naţiunilor şi a statelor presupune un permanent


avans al cunoaşterii, capacitatea de a analiza şi prognoza, spirit de adaptare şi
acţiune anticipativă. În acest context, realizarea securităţii în multiplele ei
ipoteze reprezintă o condiţie obligatorie a supravieţuirii şi dezvoltării
sistemelor social-politice. În mediul academic sau în centrele superioare de
decizie securitatea tinde să fie abordată în termeni asociaţi interesului naţional
şi cooperării/ concurenţei internaţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării,
vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor, ameninţărilor la nivelurile local,
naţional, zonal, regional sau global. Analiza de securitate include, de obicei
alegerea politică, capabilităţile şi intenţiile unui actor internaţional şi tot mai
presant ameninţările.
Mediul actual de securitate este marcat de modificări profunde în
principalele domenii ale existenţei sociale. După terminarea Războiului Rece
în anii 1990-1991, URSS şi Iugoslavia s-au destrămat, NATO şi UE s-au
extins spre est, în direcţia bazinului Mării Negre, Caucazului şi Orientului
Apropiat; UE accede spre statutul de actor mondial, la rivalitate cu SUA,
Federaţia Rusă şi-a redus influenţa politico-militară, China şi India aspiră la
rangul de „superputeri politico-economice”.
Cunoaşterea avansează în ritmuri ameninţătoare, cunoştiinţele se
difuzează rapid şi pe spaţii extinse, evenimentele se înmulţesc „ameţitor” şi
„derutant”, ritmul istoriei s-a accelerat considerabil. Societăţile tradiţionale
pre-industriale, economiile naţionale şi regionale, mentalităţile şi
comportamentele sociale se remodelează „civilizaţiile se întrepătrund şi se
confruntă”, totul pare a se îndrepta inevitabil spre apariţia „statului global”.
La început de mileniu III este foarte clar că o nouă lume se naşte, chiar dacă,
într-un fel cel puţin „trei lumi” continuă să existe.1
Există o serie de ameniţări la adresa securităţii mondiale care s-au
dezvoltat foarte puternic în ultima perioadă, şi în special după 1990. Printre
aceste pericole se pot enumera terorismul şi armele de distrugere în masă, fie
acestea nucleare, chimice sau biologice. Lupta împotriva terorismului a
determinat modificarea strategiilor de securitate în sensul prevenirii acestuia
sa intensificat după atentatele din data de 11 sptembrie 2001 din SUA.
Penultima strategie de securitate a României e din 2001. Din această
cauză putem considera că cei care trebuiau să realizeze acest document nu şi-
au îndeplinit atribuţiunile, având în vedere faptul că un asemenea document
trebuie să fie emis din patru în patru ani.
Am ales această temă datorită importanţei tematicii care mi-a dat prileju
să studiez pentru prima oară strategiile de securitate ale altor state, am
observat de asemenea că nu toate documentele care legiferează starea de
1
Dr. Teodor Frunzeti, Dr. Vladimir Zonia – coordonatori – Lumea 2005 – Enciclopedie Politică şi Militară
(Studii Strategice şi de Secutitate), Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005

5
securitate a statelor au titulatura de strategie de secutitate. De asemenea, am
realizat o comparaţie a acestor strategii, şi un punct foarte interesant a fost cel
în care a găsit informaţii despre alocările de la bugetele statelor pentru
apărare, a valorilor acestora şi a procentajului din valoarea P.I.B.-ului din
ţările respective.
În lucrare sunt identificate şi alte domenii ale securităţii unei naţiuni,
pentru că este fals ca atunci, când facem referinţă la securitatea unui stat să ne
gândim doar la partea militară. În acest sens, am mai identificat încă şase
domenii, acestea fiind cel politic, economic, social, cultural, ecologic şi
psihologic. Fiecare dintre acestea poate influenţa într-un anume fel o naţiune
astfel încât aceasta să nu se mai simtă în siguranţă.
În cadrul studiului de caz apare problematica unui posibil conflict zonal,
care ar putea avea loc în România. Este vorba despre dorinţa secuilor de a
crea Ţinutul Secuiesc, care ar fi alcătuit din teritoriile judeţelor Harghita,
Covasna şi o parte a judeţului Mureş, prin realizarea acestuia contravenindu-
se Constituţiei României. Problematica minorităţilor şi a încercării acestora de
autodeterminare este foarte întâlnită la nivel global. Cu toate acestea state
precum SUA nu au oferit încă atâtea drepturi minorităţilor cât cele acordate
de către statul român poplaţiei de etnie maghiară.

6
CAPITOLUL I
STRATEGIA DE SECURITATE – CADRUL GENERAL
EXPLICATIV

1.1. Strategia de securitate – delimitări teoretice

Termenul de securitate derivă din latinescul securitas-securitatis şi


desemnează o stare de pace, calm, lipsă de primejdie. În Dicţionarul
Explicativ al Limbii Române termenul „securitate” este definit ca fiind: faptul
de a fi la adăpost de orice pericol; sentimentul de încredere şi de linişte pe
care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol; starea de protecţie şi apărare
împotriva pericolelor2. Specialiştii definesc securitatea naţională a României
ca fiind starea în care trebuie să se găsească statul român pentru a putea să se
dezvolte liber şi să acţioneze neîngrădit pentru promovarea intereselor sale
fundamentale3.
Tot în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române termenul „securitate
colectivă” este explicat ca fiind stare a relaţiilor dintre state, creată prin luarea
pe cale de tratat a unor măsuri de apărare comună împotriva unei agresiuni4.
Rezultă că „securitatea poate fi definită ca o stare ce trebuie realizată
pentru ca o persoană, un grup de persoane, un stat sau un grup de state să
poată acţiona neîngrădit pentru promovarea intereselor proprii, în condiţiile
respectării normelor şi intereselor generale adoptate şi recunoscute pe plan
internaţional”5. Sfera de manifestare este reprezentată de toate domeniile de
activitate (politic, economic, financiar, demografic, militar, cultural, social,
ecologic, informaţional etc) şi de toate nivelurile de existenţă – individual, de
grup, naţional, zonal, continental şi mondial.
Noţiunea de strategie provine din limba greacă şi este un cuvânt compus
din „stratos”, care înseamna „armată”, şi „agein”, care însemna „conducător”.
Rezultă că în antichitate această noţiune era utilizată cu sensul de „conducere
a armatei”.
În diferite etape istorice noţiunea a cunoscut semnificaţii cu unele
nuanţe, astfel:
- în conţinutul tratatului de strategie „Arta războiului” datând din secolul
VI î.H. şi atribuit lui Sun Tzî, strategia este înţeleasă ca „arta de ducere a
războiului” şi ca un atribut al guvernării6;
- mai târziu (secolul V – IV î.H. ), generalul şi filozoful atenian Xenofon
în lucrarea sa „Cyropedia” dă strategiei sensul de „ştiinţă a conducătorului
suprem” prin care se dirijează toate mijloacele necesare obţinerii victoriei;
2
Dicţionar explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 969
3
Col.prof.univ.dr. Aron Liviu Deac şi col.prof.univ.dr. Ion Irimia, Securtate şi apărare naţională – culegere
de lecţii, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999, p. 7
4
Dicţionar explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 969
5
Col.prof.univ.dr. Aron Liviu Deac şi col.prof.univ.dr. Ion Irimia, op. cit., p.7
6
Gîndirea militară românească, nr. 2/2003, Tipografia Militară, Bucureşti, p. 12

7
- cea mai importantă operă a literaturii militare bizantine – Arta Militară
a lui Mauricius, datând din secolul al VII-lea foloseşte definiţia următoare:
„Strategia cuprinde mijloacele folosite spre a înşela pe duşmani, cum ar fi
alegerea clipei, a locului, a înfruntărilor pe neaşteptate şi a stratagemelor de
tot felul”7;
- la începutul secolului al XIX-lea, Napoleon Bonaparte definea strategia
ca fiind „artă a războiului”. În acest secol, ca urmare a faptului că specialiştii
politici şi militari erau tot mai preocupaţi de clarificări teoretice necesare
pregătirii războiului încă din timp de pace şi obţinerii succesului pe timpul
desfăşurării acestuia cu angajarea unor forţe din ce în ce mai numeroase, se
pun şi bazele ştiinţei militare. În această etapă Clasewitz în opera sa „Despre
război” argumentează că războiul este o continuare a politicii cu mijloace
violente, scopurile războiului sunt fixate de politică, iar strategia este arta de a
realiza scopurile politicii prin folosirea mijloacelor militare8;
- în secolul al XX-lea, în care s-au purtat cele două războaie mondiale şi
numeroase alte confruntări militare, precupările privind clarificările
conceptului de strategie s-au lărgit. Analistul militar englez Liddell Hart face
distincţie între strategia militară (arta distribuirii şi aplicării mijloacelor
militare pentru realizarea scopurilor politicii) cu o sferă mai restrânsă şi marea
strategie / strategia superioară care are rolul de a coordona şi dirija toate
resursele unei naţiuni sau unui grup de naţiuni în vederea realizării
obiectivului politic al războiului9. În „Enciclopedia Americană” termenul este
definit „Strategia este, în sens general, arta şi ştiinţa de a dezvolta şi
întrebuinţa forţele politice, economice, psihologice şi militare ale unei naţiuni,
atât în timp de pace, cât şi în timp de război, pentru a acorda maximum de
suport politicii”10.
Din cele relatate succint anterior rezultă modul cum au evoluat noţiunile
de „securitate” şi „strategie” sub aspectul sensului acestora, al sferei de
cuprindere şi al importanţei pentru starea de pace şi de război a unui stat sau
grup de state. Este de remarcat, totodată, şi faptul că noţiunea de „strategie”
şi-a extins foarte mult sfera de utilizare – dacă un timp îndelungat a fost
folosită cu referinţă la pregătirea şi desfăşurarea războiului, începând cu cea
de-a doua jumătate a secolului trecut şi în actualul început de mileniu ea este
cu pregnanţă utilizată aproape în toate domeniile activităţii umane (strategii
politice, strategii financiare, strategii energetice, strategii educaţionale etc.),
mai ales dacă vizează planuri de acţiune (căi de urmat) pentru realizarea unor
obiective majore de medie şi lungă durată.
Referitor la utilizarea îmbinată a celor două noţiuni şi apariţia
conceptului / sintagmei „strategie de securitate”, din investigaţia efectuată, nu
am reuşit să concluzionăm cu exactitate care este momentul iniţial în care a
7
Mauricius, Arta militară, Editura Academiei R.S. România, 1970, p. 74
8
K. von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, Bucureşti, 1982, p. 271
9
B.H. Liddell Hart, Strategia. Acţiunile indirecte, Editura Militară, Bucureşti, 1973, p. 333
10
The American Encyclopedia, vol.25, p. 772

8
fost cuprins în documente oficiale sau în publicistica politico-militară. Ne este
însă clar că a fost utilizat pentru prima dată de către specialiştii politico-
militari ai Statelor Unite ale Americii, a fost apoi preluat şi de o bună parte a
statelor din Europa de Vest, şi mai recent de unele state din Europa Centrală
şi de Est.
Aceste state (Anexa nr. 1), pentru a-şi promova interesele naţionale
doresc să dobândească, să promoveze şi să conserve un mediu de neprimejdie,
cu alte cuvinte un mediu de securitate, adoptând strategii de securitate11. Dar
şi statele care în documentele de planificare a apărării pe termen mediu şi
lung nu folosesc stricto-senso conceptul de strategie de securitate / strategie
de securitate naţională, întrebuinţează concepte ca: doctrină de apărare,
doctrină de securitate, carta albă, carta albă a apărării ş.a. – cu scopul relizării
aceloraşi obiective (dobândirea, promovarea şi menţinerea unui mediu de
neprimejdie – favorabil dezvoltării şi evoluţiei, deci un mediu de securitate).
Conceptul „strategie de securitate” este definit de către specialişti cu
unele deosebiri. Astfel, în cadrul Departamentul Apărării al Statelor Unite ale
Americii se consideră că strategia de securitate reprezintă „arta şi ştiinţa de a
dezvolta, aplica şi coordona instrumentele prin care se exercită la nivel
naţional (diplomatic, economic, militar şi informaţional) cu scopul de a atinge
obiectivele care contribuie la realizarea securităţii naţionale”12. În conţinutul
Strategiei de Securitate Naţională a României, adoptată de către Consiliul
Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006, se
consideră că „strategia de securitate naţională” reprezintă un factor integrator
de sinteză; ea se operaţionalizează printr-un ansamblu de decizii, planuri,
măsuri şi acţiuni menite să prevină şi să contracareze eficient riscurile şi
ameninţările ce pun în pericol valorile şi interesele naţionale, precum şi
valorile care dau identitate şi unitate construcţiei europene.... Securitatea
naţională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică,
diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin
activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin
gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale
comunităţii europene şi euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional.”13
Cele două modalităţi de definire scot în evidenţă faptul că deosebirile
privind sensul şi conţinutul conceptului „strategie de securitate” sunt
neesenţiale, dar şi faptul că ele conţin unele particularităţi ce le dau identitate.
În ultima vreme au apărut şi abordări noi cum ar fi „securitatea prin
cooperare” sau „securitatea colectivă”. Mai ales după ce a încetat Războiul
Rece, securitatea prin cooperare este o preocupare majoră a tuturor factorilor
interesaţi sau răspunzători de prezentul şi viitorul omenirii şi, de aceea, ocupă
o poziţie privilegiată pe agenda relaţiilor internaţionale.
11
Cf. Col.prof.univ.dr. Aron Liviu Deac şi col.prof.univ.dr. Ion Irimia, op. cit., p. 23
12
Jean Callaghan, Franz Kernic – Securitate internaţională şi forţele armate, Editura Tritonic, Bucureşti,
2004, p. 218
13
Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007, p. 4-7

9
Deşi nu beneficiază încă de o definire consistentă, unanim acceptată,
sintagma securităţii prin cooperare a dobândit, în ultimii ani, o multitudine de
sensuri şi semnificaţii. Sensurile şi semnificaţiile atribuite atât în literatura
occidentală, cât şi în cea română actualizează şi aprofundează investigarea
temei, cu o reală contribuţie a mediului academic, şi sporesc utilitatea
fundamentării conceptuale pentru analişti, strategi, cercetători, dar îndeosebi
pentru decidenţii politicii externe, de securitate şi apărare.
Modelul securităţii colective este alcătuit din cele patru inele
concentrice: nucleul sau primul inel este securitatea individuală, iar celelalte
inele sunt securitatea colectivă, apărarea colectivă şi promovarea stabilităţii.
Securitatea colectivă şi apărarea colectivă au stat la baza creării Ligii
Naţiunilor, ONU, OSCE şi NATO, dar numai NATO a reuşit, de facto, să
opereze eficace şi eficient în toate cele patru cercuri de securitate. Securitatea
colectivă şi securitatea naţională sunt două concepte aflate într-un raport de
interdependenţă. Securitatea colectivă serveşte securităţii şi apărării naţionale,
iar securitatea naţională este, la rândul ei, esenţială pentru securitatea şi
apărarea colectivă.14
Abordarea subiectului implicării UE în problematica securităţii mediului
porneşte de la studierea atentă a raportului globalizare - securitate, care arată
o ignorare îndelungată a elementului de securitatea a mediului stare motivată,
evident, de implicaţiile şi responsabilităţile economice ce derivă din afectarea
mediului înconjurător şi, de aici, a individului şi comunităţilor de către
procesul vast al globalizării.
La Barry Buzan găsim o recunoaştere explicită a factorului mediu, ca
sector major afectat de globalizare din perimetrul securităţii. Acesta
accentuează că securitatea colectivităţilor umane este periclitată de cinci
sectoare majore: militar, politic, economic, societal şi de mediu. În securitatea
mediului se află implicată starea biosferei locale şi globale, ca suport esenţial
de care depind celelalte activităţi umane. Cele cinci sectoare operează, după
Buzan, unite unele faţă de altele printr-o reţea complexă de legături.
O strategie de securitate este eficientă atunci când după ce a avut loc o
agresiune de orice natură şi intensitate la adresa securităţii unui stat acesta nu
suferă pierderi mari. În cazul în care este vorba de un stat care este atac
militar acesta este în invingător şi suferă pierderi minime. Există un studiu în
care sunt se studiază cum pot fi afectate diverse nivele ale societăţii de
anumite pericole (Anexa nr. 2).

1.2. Necesitatea apariţiei strategiilor de securitate

14
Impact Strategic, nr.2/2006, Securitatea colectivă - un concept în evoluţie- Dr. Eugen SITEANU

10
După încheierea Războiului Rece SUA a rămas fără oponent datorită
căderii URSS la începutul anilor ’90. După această perioadă a apărut un nou
pericol şi anume terorismul. Acest fenomen a căpătat în decursul timpului
amploare, ducând la evenimente tragice cum ar fi atentatele de la 11
septembrie 2001 din SUA sau cele de la Madrid. Aceste atentate
demonstrează vulnerabilităţile strategiilor de securitate ale acelor state la
momentul producerii evenimentelor. Fiercare stat necesită o strategie de
securitate prin care se încearcă limitarea pierderilor în cazul unor posibile
atacuri cum au fost cele enumerate mai sus.
Nu se pot prevedea în totalitate evenimentele care pot avea loc, dar prin
rigurozitatea planificării strategiilor se pot evita un număr cât mai mare de
pericole.
O strategie de securitate este cu atât mai efectivă, cu cât în urma unui
atac, dezastru natural sau alţi factori numărul pierderior de vieţi şi a pagubelor
materiale este mai limitat.

1.3. Principalele dimensiuni ale strategiilor de securitate

1.3.1. Dimensiunea politică

Agenţiile internaţionale de dezvoltare şi, implicit, principalele organizaţii


internaţionale, consideră că guvernarea este o activitate al cărei scop este
supravegherea şi cotrolul societăţii pentru a urma o anumită direcţie ce reflectă
nevoile lor pragmatice15.
Poate fi analizată pe două niveluri:
- intern, în cadrul căreia o importanţă aparte o au buna şi reaua
guvernare;
- extern, care se raportează la securitatea internaţională şi dreptul
interanţional.
În ceea ce priveşte buna şi reaua guvernare este evident faptul că buna
guvernare este un deziderat, în timp ce proasta guvernare este adevarată
ameninţare la adresa securităţii, în primul rând a statului în care există, iar în al
doilea rând prin influenţa pe care acel stat o poate avea asupra statelor vecine
sau şi a altora. Din această cauză, există organizaţii, precum ONU, Comisia
Europeană sau Banca Mondială, care sprijină din ce în ce mai intens
identificarea şi rezolvarea problemelor de guvernare.
ONU interpretează guvernarea ca fiind acel sistem de valori, politici şi
instituţii prin care o societate îşi gestionează problemele economice, politice şi
sociale16. Banca Mondială defineşte guvernarea ca fiind tradiţiile şi instituţiile
pe baza cărora, într-o ţară este exercitată autotitatea, cu scopul relizării binelui

15
Alexandra Sarcinschi – Vulnerabilitate, risc şi ameninţare. Securitatea ca reprezentare psihosocială,
Editura Militară, Bucureşti, 2007
16
UNDP, Strategy Note on Governance and Human Development, 2004

11
comun17. În acelaşi timp, concepţia Comisiei Europene este că, guvernarea
reprezintă capacitatea statelor de a-şi “servi” cetăţenii, la regulile, procesele şi
comportamentele prin care sunt exprimate şi gestionate interesele şi prin care
este exercitată puterea în societate18.
Pentru a putea cuantifica buna sau reaua guvernare cercetătorii Goran
Hyden şi Julius Court au elaborat o grilă de analiză formată din şase indicatori
ai bunei guvernări:
- participarea – gradul de implicare a decidenţilor;
- decenţa – gradul în care crearea şi implementare legilor ţine cont de
demnitatea umană;
- corectitudinea – gradul în care regulile se aplică tuturor la fel, indiferent
de statutul social;
- responsabilitatea – gradul în care oficialii publici, aleşi sau numiţi, îşi
asumă responsabilitatea pentru acţiunile lor şi răspund cerinţelor formulate de
public;
- transparenţa – gradul în care deciziile luate de oficialii publici sunt clare
şi deschise votului cetăţenilor sau reprezentanţilor acestora;
- eficienţa – gradul în care regulile facilitează procesul decizional rapid şi
la timp.19
O altă analiză în acest sens, dar care foloseşte alţi factori a fost propusă de
către specialiştii Băncii Mondiale, care acordă o atenţie deosebită problemei
măsurării guvernării. Aceşti factori sunt:
- vizibilitatea şi responsabilitatea – măsoară drepturile politice, civile şi
umane;
- instabilitatea politică şi violenţa – măsoară posibilitatea declanşării unor
manifestări violente, inclusiv terorism şi schimbări în guvernare;
- eficienţa guvernării – măsoară competenţa administraţiei şi calitatea
serviciilor publice;
- calitatea procesului normativ – măsoară incidenţa politicilor pe pieţe
neprietenoase;
- domnia legii – măsoară nivelul respectării legii, dar şi posibilitatea
declanşării unor acţiuni violente/criminale;
- controlul corupţiei – măsoară exerciţiul public al puteri în scopuri
private, inclusiv mita şi corupţia la nivel înalt.20
Cu toate acestea foarte puţine state reuşesc să îndeplinească toate
condiţiile care sunt enumerate, iar în general ţările cele mai sărace la nivel
mondial constitue subiect ale proastei guvernări.
La nivel mondial a fost făcut de către ONU o evaluare în perioada 1996-
2000. Scopul acesteia a fost împărţirea lumii în trei grupuri: ţări cu guvernare
17
Cf. http://www.worldbank.org/wbi/governance
18
European Commission, Communication on Governance and Development, 2003
19
Hyden, Goran; Julius Court, “Governance and Development”, în World Governance Discussion Paper 1,
United Nation University, 2002.
20
http://www.worldbank.org/governance

12
dezvoltată, ţări cu guvernare medie şi ţări cu guvernare slabă. Ca şi criterii de
clasificare au fost folosite cele propuse de Goran Hzden şi Julius Court,
enunţate deja mai sus. Existenţa instabilităţii, a nivelului scăzut de trai, lipsa
libertăţii de acţiune şi de exprimare, marginalizarea grupurilor minoritare
reprezintă caracteristici ale proastei guvernări care au stat la baza izbucnirii
unor conflicte violente de genul celor au tulburat lumea în ultimele 2 decade.

1.3.2. Dimensiunea militară

Datorită situaţiei din timpul şi de după Războiul Rece, au apărut noi


concepte ale securităţii, precum securitatea colectivă, securitatea comună sau
securitatea prin cooperare.
Securitatea colectivă reprezintă obligaţia membrilor unei alianţe de a se
abţine de la utilizarea forţei împotriva celorlalţi membri şi de a ajuta pe
oricare dintre aceştia în cazul în cazul în care este atacat de un stat membru al
unei grupări inamice. Acest concept a fost aplicat în timpul Războiului Rece,
prin apariţia celor două mari alianţe militare rivale, NATO şi Tratatul de la
Varşovia.
Securitatea comună are drept caracteristici următoarele elemente: toate
naţiunile au dreptul legitim la securitate; forţa militară nu constitue un
instrument legitim pentru soluţionarea diferendelor între state; securitatea nu
poate fi obţinută şi păstrată cu ajutorul superiorităţii militare; limitările
cantitative şi calitative ale arsenalelor militare constitue un element necesar al
securităţii comune; condiţionările de orice natură dintre elementele militare,
conflicte militare, pe de o parte, şi evenimentele politice sau argumentele
economice, pe de altă parte, trebuie evitate.
Securitatea prin cooperare are ca şi scop principal prevenirea războiului
şi a posibilităţii de constituire a mijloacelor necesare iniţierii şi desfăşurării
unei agresiuni. Se pune accentul pe prevenire şi nu pe demararea unor procese
de înarmare de către diverse state atunci când se consideră ameninţate. Cu
toate acestea, se au în vedere şi următoarele probleme: controlul strict şi
măsuri de siguranţă severe impuse asupra armamentelor nucleare; asigurarea
condiţiilor necesare pentru conversia industriilor militare şi de apărare care ar
pune în pericol securitatea internaţională; angajamente comune care să
reglementeze dimensiunea şi structura arsenalelor militare şi proliferarea
tehnologiilor considerate periculoase; definirea coerentă a noţiunii de
intervenţie legitimă, ca proces multilateral convenit ce reglementează
utilizarea forţei pentru asigurarea securităţii; promovarea treansparenţei şi a
interesului reciproc al părţilor participante la aranjamentele de securitate
colectivă.21
ONU are la baza funcţionării sale Carta Naţiunilor Unite. Printre cele
mai importante activităţi din sfera militară, în care e implicată Organizaţia, se
21
John Nolan, Global Engagement, Brookings, 1994

13
numără activităţile de menţinere a păcii. După intrarea în vigoare a Raportului
Brahmi, activitatea sa s-a diversificat, luând parte şi la activităţi de genul
restaurării şi reconstrucţiei păcii.
Raportul menţionat mai sus are ca scop principal instituţionalizarea unor
proceduri complexe cu caracter preventiv şi de asistenţă a statelor implicate în
conflicte, pentru a trece de la starea conflictuală la pace, şi cuprinde
prevenirea crizelor operaţiilor de menţinere a păcii şi operaţiilor de
consolidare a păcii. ONU a reuşit foarte bine să implementeze cea mai mare
parte a punctelor stabilite în raport.
Privitor la doctrină, Raportul vizează următoarele aspecte: acţiunea
preventivă şi strategia de consolidare a păcii; mandatele clare, credibile şi
realizabile; cerinţele pentru menţinerea şi consolidarea eficientă a păcii în
operaţiile complexe şi provocările administraţiei civile de tranziţie.
Cu toate acestea, nu toate aspectele prevăzute în acest raport au fost
implementate. Printre acestea putem enumera realizarea Codului Penal şi a
celui de proceduri pentru administraţia de tranziţie, crearea unei rezerve
capabile să preia operaţiile administrative de tranziţie etc.22
O altă contribuţie a ONU la consolidarea dimensiunii militare a
securităţii este constituită de rezoluţia adoptată la 28 aprilie 2004 de Consiliul
de Securitate, prin care li se cere tuturor membrilor ONU să adopte şi să pună
în aplicare legi pentru a prevenii manufacturarea, achiziţionarea, deţinerea,
dezvoltarea, transportarea sau folosirea de armament nuclear, chimic sau
biologic de către actorii nonstatali, în special grupările teroriste şi cele care
acţionează pe piaţa neagră. De asemenea, ONU a stabilit şi un grup de lucru
care a elaborat o definiţie a terorismului: „actul terorist constă în orice acţiune
care este orientată către producerea morţii sau a oricărei forme de rănire fizică
gravă civililor sau non-combatanţilor, atunci când scopul unui asemena act,
prin natura sa sau context, este de a intimida o populaţie sau de a obliga un
guvern sau o organizaţie internaţională să acţioneze sau nu într-un anumit
fel”. Terorismul nu pare a constitui, în viziunea ONU, o problemă legală, ci
una politică, dorinţa exprimată de a redacta o convenţie clară asupra acestui
fenomen constituind un imperativ politic.23
În privinţa situaţiei Irak-ului, la mijlocul anului 2004, Consiliul de
Securitate a aprobat Rezoluţia 1546, prin care împuterniceşte guvernul
interimar irakian şi autorizează desfăşurarea în zonă a unei forţe
multinaţionale de securitate condusă de SUA. Adoptarea acestei rezoluţii a
fost deosebită, deoarece s-a făcut fără acordul Franţei, Germaniei şi a Spaniei.
Pentru acţiunile viitoare ale ONU este important ca să fie sprijinită de
întreaga comunitate internaţională pentru a-şi stabili statutul de arbitru al păcii
şi securităţii pe scena mondială.

22
Alexandra Sarcinschi, op. cit., p 113
23
Idem., p. 114-115

14
NATO reprezintă în primul rând o alianţă militară, de aceea acţiunile sale
sunt preponderente în acest sector. Astfel, de la începuturile sale din 1949,
NATO a asigurat apărarea colectivă a membrilor. Cu toate acestea, a acţionat
şi ca forum principal de consultări pe probleme de securitate de interes pentru
membrii săi şi ca un pilon de bază al păcii şi stabilităţii în spaţiul euro-
atlantic. După terminarea Războiului Rece, NATO şi-a arătat interesul faţă de
Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, şi s-a implicat în conflictele regionale
şi etnice din Europa.
În ceea ce priveşte dimensiunea militară a securităţii, NATO a stabiliit
nişte direcţii de dezvoltare pentru viitor: crearea Forţei de Răspuns a NATO;
sincronizarea tuturor aspectelor ce ţin de comandă în cadrul NATO;
restructurarea forţelor, pentru a deveni mai mici, mai flexibile, mai moderne
şi mai eficiente; crearea unui proces de planificare mai concertat, mai flexibil,
cu o viteză mai mare de reacţie; crearea unei capacităţi operaţionale depline a
Comandamentului Aliat pentru Transformare.
La Summit-ul de la Riga (noiembrie 2006), oficialii NATO au întărit
angajamentul de transformare a organizaţiei prin Ghidul politic cuprinzător,
ce furnizează cadrul şi direcţiile politice pentru desfăşurarea acestui proces
continuu, stabilind priorităţile Alianţei pentru următorii 10-15 ani. La
Summit-ul de la Bucureşti din 2-4 aprilie 2008, agenda discuţiilor a fost foarte
încărcată. Cele mai importante probleme discutate au fost însă legate de
integrarea Ucrainei şi Georgiei în NATO şi extinderea scutului antirachetă din
Europa. Problema scutului anti-rachetă este o una deosebită, deoarece se pare
că afectează Rusia, în acest sens preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, adresând
următoarea întrebare: „Împotriva cui există NATO”.
Există o serie de capacităţi care trebuie să fie dezvoltate în cadrul
Alianţei în perioada următoare: posibilitatea de a conduce şi furniza sprijin
operaţiilor expediţionare întrunite multinaţionale din zonele îndepărtate, cu
sau fără sprijinul naţiunii gazdă, şi de a le susţine pe perioade mari de timp;
adaptarea rapidă şi eficientă a poziţiilor de forţă şi răspunsul militar la
circumstanţele neprevăzute; capacitatea de a împiedica, distruge, apăra şi
proteja împotriva terorismului populaţiile, teritoriul; infrastructura critică şi
forţele Alianţei etc.
Se doreşte ca forţele NATO să fie echilibrate, flexibile şi rapide pentru a
fi capabile să ducă întreaga gamă de misiuni pentru care au fost construite,
accentuând posibilitatea ca Alianţa să fie nevoită să desfăşoare un mare
număr de operaţii de intensitate mai mică.
NATO dispune de cea mai coerentă strategie de gestionare a crizelor
fiind alcătuită din măsuri pentru identificarea, formularea şi planificarea
folosirii resurselor necesare anticipării, prevenirii şi/sau soluţionării unei
ameninţări sau a unei acţiuni teroriste.
Printre acţiunile care corespund acestor măsuri se includ strângerea şi
evaluarea informaţiilor, analiza situaţiei, stabilirea scopurilor, dezvoltarea

15
acţiunilor şi compararea lor, aplicarea opţiunii selectate şi analiza reacţiei
(feedback). Atfel în procesul de gestionare a crizelor, NATO a identificat
cinci faze: observarea indicatorilor şi avertizarea asupra unei crize potenţiale
sau actuale; evaluarea situaţiei de criză în dezvoltarea şi potenţialul său şi
stabilirea implicaţiilor pentru securitatea Alianţei; dezvoltarea opţiunilor de
răspuns recomandate pentru a ghida procesul decizional NAC/DPC (Consiliul
Nord-Atlantic/ Comitetul pentru Planificarea Apărării); planificarea şi
execuţia deciziilor şi directivelor NAC/DPC; revenirea la stabilitate.
La începutul sec. XXI s-a afirmat într-o serie de acţiuni precum
promovarea cooperării cu Rusia, Ucraina şi alte state din afara sa şi să
combată pro-activ noile provocări la adresa securităţii acestui secol, precum
cele provenind din actele de terorism internaţional şi de proliferarea armelor
de distrugere în masă.
Pentru a rămâne eficientă în privinţa apărării şi promovării securităţii
într-un mediu de securitate nou şi în schimbarea permanentă, Alianţa este, în
prezent, angajată într-un proces de transformare care îi afectează toate
problematicile aflate în agendă şi care implică noi misiuni, noi membri, noi
capacităţi, noi relaţii de parteneriat şi noi modalităţi de acţiune.
Uniunea Euopeană are un rol mai restrâns decât al ONU şi NATO. În
cadrul Uniunii Europene încă se încearcă delimitarea a două strategii ce
compun răspunsul la criză, adică gestionarea crizelor şi rezolvarea
conflictelor. În acest sens modelul european are patru faze:
- construcţia păcii pre- şi post-conflict – această fază accentuează
prevenirea conflictelor prin măsuri structurale pe termne lung;
- impunerea păcii – măsuri ceorcitive, de tipul răspunsului la agresiunile
din afara graniţelor, menţinerea păcii sau intervenţiei de protecţie;
- menţinerea păcii – prevenirea conflictului prin scurtarea perioadei
măsurilor opţionale: diplomaţie preventivă, desfăşurare preventivă;
- restabilirea păcii – gestionarea conflictului prin măsuri non-coercitive,
cum ar fi: restabilirea păcii pe căi diplomatice, menţinerea trediţională a păcii.
În 2003 UE a adoptat o strategie de securitate proprie, ca o completare a
Tratatului de la Maastricht (promovarea dezvoltări armonioase, echilibrate şi
durabile a activităţilor economice în ansamblul comunităţii). Una dintre
premisele de la care porneşte Strategia Solana, aşa cum este numită Strategia
de Securitate Europeană, are în vedere faptul că răspunsul la riscurile,
pericolele şi ameninţările la adresa securităţii europene trebuie adaptat fiecări
tip al acestora, aplicându-se o strategie multifaţetată şi o abordare
comprehensibilă. Principalele obiective sunt: lupta împotriva terorismului, a
proliferării armelor de distrugere în masă, a crimei organizate, conflictelor
violente şi instabilităţii din vecinătatea Uniunii; combaterea sărăciei extreme,
foametei şi a bolilor endemice. Mai mult, rolul Europei în mediul de
securitate este subliniat de Declaraţia Comună pentru Integrarea Apărării
Europene (2004), ce are ca principal scop construirea unor capacităţi

16
europene de apărare, dar şi realizarea consensului NATO şi UE şi a unor
planuri comune de dezvoltare a capacităţilor necesare implementării Forţei de
Răspuns a NATO şi a grupărilor de luptă interarme.
În cadrul UE a fost adoptată Declaraţia de Combatere a Terorismului În
acest document sunt prevăzute principalele direcţii de acţiune pentru
rezolvarea diverselor probleme cauzate de terorism cum ar fi: ajutorarea şi
asistarea victimelor acţiunilor teroriste, elaborarea cadrului de cooperare în
lupta împotriva terorismului, întărirea controlului vamal şi a securităţii
documentelor, implementarea a şapte documente strategice, cooperarea în
domeniul informaţiilor, prevenirea finanţării terorismului, măsuri de protecţie
a transportului şi a populaţiei, cooperarea internaţională. De asemenea, în
cadrul Secretariatului Consiliului European se creează funcţia de coordonator
al luptei împotriva terorismului. Pentru a veni în sprijinul măsurilor amintite
mai sus, UE a elaborat nişte documente specifice: Protecţia infrastructurii
critice în lupta împotriva terorismului, Pregătirea şi gestionarea
consecinţelor în lupta împotriva terorismului, Prevenirea, pregătirea şi
răspunsul la atacurile teroriste şi Prevenirea şi lupta împotriva finanţării
terorismului.
Totalitatea măsurilor luate, demonstrează că UE şi accentuat implicarea
în lupta împotriva terorismului.
Acţiunile militare în care s-a implicat UE au fost diverse, dar totuşi cea
mai importantă dintre toate este reprezentată de preluarea cazului Bosniei şi
Herţegovinei de la NATO. Această acţiune a avut ca finalitate crearea unui
stat bosniac stabil.
La finele lui 2004 a fost creat un plan de dezvoltare intitulat Scop
Fundamental 2010, care prevede dezvoltarea eficientă a UE prin reflectarea
noului mediu strategic, a strategiei de securitate europeană, evoluţia
tehnologiei şi lecţiile învăţate din operaţiile Politice Europene de Securitate şi
Apărare. Se consideră că PESA trebuie să evolueze continuu, acoperind cât
mai multe domenii, precum: diplomaţia apărării, securitatea pe timp de pace,
sprijinul autorităţilor civile în caz de urgenţă, desfăşurarea trupelor cu scopul
conservării securităţii UE sau ca parte a strategiei europene de luptă împotriva
terorismului, operaţiuni de sprijin al păcii şi uumanitare, misiuni preventive
împotriva atacurilor la adresa Europei sau a intereselor sale etc. Pentru a
realiza aceste obiective este nevoie de forţe militare gata să fie desfăşurate
oricând şi oriunde. Acest lucru nu se întâmplă din cauza faptului că statele
mai dezvoltate nu se implică totalmente în acest proiect, poate şi din cauza
faptului că PESA concurează cu politica de acţiuni a NATO.
Privitor la Politica Externă de Securitate Comună, aceasta este centrată
pe patru domenii prioritare stabilite de Consiliul European: multilateralism
eficient; lupta împotriva terorismului elaborarea unei strategi legate de
Orientul Mijlociu şi o politică referitoare la Bosnia şi Herţegovina adaptată la
realităţile din zonă.

17
Per total transformările prin care trece UE se înscriu în aşa-numita
strategie „O Europă extinsă”, ce relevă multe dintre elementele hegemoniei
prin cooperare. Subliniind importanţa valorilor comune, UE accentuează
parteneriatul şi cooperarea, ceea ce reprezintă un pas complet diferit de
aranjamentele operative şi de parteneriatele anterioare cu Federaţia Rusă,
statele Asiei sau cele ale Europeide Est. Vecinilor li se sugerează să adopte o
mare parte a acquis-ului comunitar, să adopte valori şi norme ale Uniunii,
creând o imagine în oglindă a UE. Ideea pe care se bazează această strategie
pare a fi următoarea: cu cât cooperare cu ONU, NATO, OSCE şi cu ceilalţi
parteneri este mai strânsă, cu atât mai eficientă este contribuţia Uniunii la
realizarea securităţii internaţionale.
În ceea ce priveşte Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare, în cazul
apariţiei unui conflict sau a unei situaţii cu potenţial de conflict, Organizaţia
foloseşte o serie de instrumente care să asigure rezolvarea problemei:
- misiuni pentru strângerea datelor şi misiuni ale raportorilor –
vizite pe termne scurt în teatru ale experţilor şi personalităţilor din ţările
OSCE, al căror scop constă în colectarea datelor, raportarea acestora şi, în
unele cazuri, transmiterea unor recomandări către organele decizionale ale
Organizaţiei;
- misiuni şi alte tipuri de activităţi de teren – principalele
instrumente pentru prevenirea conflictelor şi reabilitarea post-conflict a
regiunii. Mandatele, dimensiunea şi activităţile misiuni sunt diverse şi reflectă
flexibilitatea acestui insrument;
- reprezentanţi personali ai Preşedinţiei OSCE – au un mandat
precis, clar referitor la sarcinile ce le sunt desemnate, în special în domeniul
prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor;
- comitete ad-hoc – formate dintr-un număr restrâns de membrii
ai OSCE, ce au drept principală misiune consilierea Preşedinţiei pe probleme
de prevenire a conflictelor, gestionare a crizelor şi rezolvarea disputelor;
- mecanisme pentru rezolvarea paşnică a conflictelor –
proceduri care facilitează contactul prompt şi direct între părţile conflictuale.
Avantajul acestora constă în faptul că nu necesită relizarea consensului,
putând fi astfel activate de către un număr mic de membriai OSCE şi
permiţând reacţia rapidă;
- operaţii de menţinere a păcii – important element operaţional al
capacităţii generale a OSCE de prevenire a conflictelor şi gestionarea crizelor.
Este important de subliniat faptul că aceste instrument poate fi folosiut şi în
cazul în care părţile conflictuale sunt membri ai OSCE, însă nu a fost aplicată
niciodată într-o astfel de situaţie.
Începând cu anul 2001, OSCE a fost preocupată în special de: acţiuni de
monitorizare a alegerilor din peste zece ţări, printre care Rusia, SUA, Ucraina
şi România, centrarea atenţiei pe pericolul reprezentat de terorism, ca răspuns
la preocupările statelor membre, dar şi reevaluarea securităţii în noul context

18
internaţional. De asemenea, OSCE şi-a continuat misiunile în Georgia,
Moldova şi Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Kosovo, Serbia, Muntenegru,
Albania etc.
Terorismul este considerat o problemă aparte, în faţa căruia statele
membre ale OSCE sunt încă vulnerabile. În 2004 la Edinburgh a avut loc cea
de a 13-a Întâlnire Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, având ca scop
evaluarea transformărilor şi provocărilor din domeniul securităţii şi cooperării
şi adpotarea unei declaraţii în acest sens: Declaraţia de la Edinburgh:
Cooperare şi Parteneriat – A face faţă la noile ameninţări la adresa
securităţii. Declaraţia condamnă terorismul de orice fel.
OSCE a avut importante activităţi în domeniul menţinerii păcii şi
stabilitatea în regiune. În prezent nu mai are, Organizaţia trecând la rolul de
observator al acestora. Aceasta se datorează orientării sale către dimensiunea
umanitară a securităţii, în detrimentul celor politico-militară şi economică.
Activitate ONU, NATO, UE şi OSCE s-a axat după terminarea
Războiului Rece pe activităţi de prevenire a conflictelor şi gestionare a
crizelor. După 11 septembrie 2001, şi reorientat interesul spre terorism şi
armele de distrugere în masă, considerate a fi surse ale crizelor, dar şi pe
cooperarea inter-instituţională.
Se observă din analiza actorilor non-statali că dimensiunea militară a
securităţii nu poate fi trecută pe locul doi în agenda internaţională, chiar dacă
redefinirea securităţii subliniază aspectele nonmilitare ale acesteia. Deşi
numărul conflictelor intra- şi interstatale a scăzut în ultimii ani, conflictele
zonale sunt o trăsaătură definitorie a sfârşitului de secol XX şi începutul de
secol XXI, natura lor fiind preponderent etnico-religioasă.
Un alt aspect important al dimensiunii militare a securităţii este
reprezentat de bugetel militare, atât cele ale statelor, cât şi cele ale
organizaţiilor internaţionale de securitate.
În prezent există o serie de tendinţe în evoluţia instrumentelor puterii
militare:
- creşterea cheltuielilor pentru apărare, atât ca urmare a noilor misiuni
sau continuării celor deja angajate, cât şi datorită aderării unor noi state ale
NATO;
- desfăşurarea unui proces de reducere a efectivelor armatelor lumii, în
comformitate cu cerinţele de profesionalizare şi tehnologizare impuse de noile
tipuri de misiuni;
- suma bugetelor militare ale lumii a crescut de la 879 de miliarde USD
în 2002, la peste 1000 de miliarde de USDîn 2005, pentru ca în anul 2007 să
atingă 1164 miliarde USD. Aceaastă creştere, ce este strâns legată de
inddentificarea a noi pericole, riscuri şi ameninţări, a fost favorizată şi de
globalizare.

19
1.3.3. Dimensiunea economică

Problema dimensiunii economice a securităţii este una deosebit de


controverstată şi politizată. Există mai multe abordări ale acestei probleme.
Mercantiliştii şi nonmercantiliştii pun pe primul loc statul, ca gestionar al
scopurilor sociale şi politice pentru care este generată bunăstarea şi ca
furnizor al securităţii necesare desfăşurării tuturor activităţilor economice.
Din această perspectivă, dimensiunea economică a securităţii este doar o parte
a securităţii naţionale, ce reprezintă principala prioritate a statului. Liberalii,
în schimb, pun pe primul loc economia şi afirmă că aceasta ar trebui să
constitue baza oricărui construct social, iar piaţa trebuie să fie lăsată să
opereze cât mai liber, fără intervenţia statului. În viziunea liberală, statul
furnizează legile şi securitatea în domeniile politic şi militar şi sprijină
constructele sociale în acele arii în care economia nu o poate face. Din această
perspectivă, principalul scop al securităţii constă în dezvoltarea regulilor care
creează mobilitatea economiilor naţionale. Socialiştii adoptă o poziţie
intermediară, afirmând că economia constitue baza constructului social, iar
statul poate exista în afara acestei logici, sarcina sa fiind aceea de a „guverna”
economia în funcţie de scopurile politico-sociale ale justiţiei şi echităţii.
Socialiştii pun accentul pe securitatea celui slab din punct de vedere economic
şi împotriva celui puternic, bogat.
Aşadar, există modele diferite, atât economice, cât şi cele de securitate.
Înainte de sfârşitul Războiului Rece, modelele economice aveau drept bază
economiile naţionale, în mare, măsură autosuficiente, excluzând posibilitatea
cooperării externe semnificative şi promovând protecţia oferită de stat faţă de
competiţia externă. Această concepţie a condus la izolarea parţială.
Corespunzător aceleiaşi perioade de timp, modelele de securitate erau centrate
pe confruntarea echilibrată dintre puteri sau superputeri şi aliaţii lor. După
Războiul Rece, liberalizarea şi democratizarea economică au determinat şi
modificarea modelului de securitate, în prezent, realizarea securităţii fiind
bazată pe interdependenţa şi cooperarea dintre state atât în problemele interne,
cât şi cele externe.
Din punct de vedere operaţional, dimensiunea economică a securităţii
poate fi analaizată luând în considerare şi alţi indicatori alături de cei specifici
zonei sau regiunii analizate. Astfel, la nivel naţional, este vorba de capacitatea
statului de a gestiona probleme precum inflaţia, şomajul, calitatea vieţii,
dezechilibrul balanţei de plăţi, lipsa oportunităţilor economice etc., dar şi de
capacitatea statelor de a-şi menţine independentă producţia industriei de
apărare din punct de vedere economic, reflectând relaţia dintre puterea
economică şi cea militară. La nivel internaţional, intervin raportul dintre cei
care pierd şi cei care câştigă pe piaţa globală şi ritmul în care acestea
provoacă adâncirea inegalităţilor economice, precum şi comerţul ilegal cu
fiinţe umane, droguri, arme uşoare, arme de distrugere în masă etc.

20
În prezent cea mai importantă în ceea ce priveşte dimensiunea economică
a securităţii este sărăcia persistentă şi de mare amploare.
Specialiştii ONU consideră că omenirea dispune de resursele şi
capacităţile necesare eradicării sărăciei în mai puţin de o generaţie.
Argumentele lor iau în considerare averile celor mai bogaţi 10 oameni ai
planetei, care, în total (6 miliarde USD), reprezintă mai mult decât dublul
venitului naţional al celor mai slab dezvoltate ţări, comparativ cu costul
eradicării sărăciei, estimat la 1% din venitul global. Totuşi, este un drum
foarte lung de parcurs de la realitate la starea ideală în care bogaţii lumii vor
dona fonduri substanţiale ce, alături de procente din veniturile ţărilor, vor
ajuta la eradicarea sărăciei.
Ieşirea din această stare este posibilă doar prin eforturi internaţionale
coordonate, a căror finalitate este scăderea nivelului săărăciei şi întărirea
capacităţii ţărilor sărace de a-şi rezolva propriile probleme şi de a preveni
răspândirea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Aceste eforturi
trebuie să vizeze şi celelalte dimensiuni ale securităţii, întrucât, după cum
vom arăta în continuare, problemele economice ale securităţii sunt legate nu
numai de dimensiunea politică ci şi de cea socială, culturală sau ideologică a
securităţii. Puterea unei economii este determinată şi de aspecte precum
mărimea ţării, stabilitatea sistemului politic, relaţiile cu vecinii şi
instituţionalizarea relaţiilor externe, capacitatea de adaptare instituţională şi
umană la schimbările intervenite în condiţiile interne şi externe etc.

1.3.4. Dimensiunea socială

Este şi ea în strânsă legătură cu dimensiunile politică, economică,


culturală, ecologică şi militară. Dimensiunea socială poate fi analizată în
termeni de populaţie şi mişcare a populaţiei, norme şi reguli, statusuri şi
roluri, interacţiuni între actorii sociali etc. Dintre aceste aspecte este deosebit
de important cel al populaţiei, întrucât numărul şi calitatea acesteia
determinată în mare măsură atât puterea statului, cât şi politicile pe care
acesta le promovează la nivel naţional şi internaţional.
Cele mai importante tendinţe ce se manifestă la nivel mondial au
implicaţii esenţiale aasupra securităţii, la oricare dintre nivelurile sale. Astfel,
în ultimii ani, tendinţele manifestate de natalitate indică deplasarea centrului
de greutate al populaţiei globale din lumea dezvoltată în lumea în curs de
dezvoltare. Se prevede ca cele patru ţări cu cele mai mari naţiuni (China,
India, SUA şi Indonezia) vor avea cele mai mari populaţii şi peste 20 de ani.
Pe lângă creşterea naturală a populaţiei se înregistrează şi sporirea
numărului refugiaţilor, care provin tot din ţările în curs de dezvoltare sau din
cele măcinate de violenţe. În anul 1995, numărul acestora se ridica la peste
14,4 milioane şi este în creştere. De asemenea, o altă tendinţă majoră a lumii
de azi este urbanizarea masivă. Peste jumătate din populaţie trăieşte în arii

21
urbane, arii ce, în alte ţări devin disproporţionat de mari în raport cu suprafaţa
totală. Prognozele sugerează că, până în anul 2015, în lume vor exista peste
20 de megaoraşe (cu peste 10 milioane de locuitori).
Se observă schimbări majore în natura conflictului; este posibilă
creşterea prevalenţei conflictului urban. Acesta este atractiv pentru forţele de
insurgenţă şi de gherilă, deoarece poate egaliza conflictul dintre forţele armate
sofisticate din punct de vedere tehnologic şi cele mai puţin sofisticate. Pe de
altă parte, şi influenţa diasporelor etnice este în creştere şi, datorită
globalizării, ele pot modifica cu uşurinţă cursul conflictului din ţara mamă.
În al doilea rând, există şi se vor manifesta în continuare schimbări ale
surselor puterii naţionale: ratele diferite ale natalităţii influenţează şi sursele
puterii militare prin scăderea sau, dimpotrivă, creşterea populaţiei apte pentru
serviciul militar. Statele cu spor de populaţie scăzută vor fi determinate să
înlocuiască puterea umană cu tehnologia, în timp ce, în statele cu dinamica
demografică crescută armata va fi alcătuită atât dintr-o forţă mai mare, de
rezervişti, mai puţin instruită sau echipată.
În fine, sunt şi vor fi înregistrate în continuare schimbări în sursele
conflictului. În urmă cu aproximativ cinci decenii, forţele demografice aveau
capacitatea de a schimba balanţa puterii, însă, în prezent, conflictul poate fi
influenţat şi de fluxurile de refugiaţi. În plus, populaţiile relativ tinere
manifestă o tendinţă crescută spre violenţă. Acest risc este prezent în multe
dintre naţiunile din Orientul Nijlociu şi din Africa. De asemena, ratele diferite
de creştere a populaţiilor din grupuri culturale şi populaţii vecine pot constitui
baza declanşării unui conflict etnic, aşa cum s-a întâmplat în Bosnia şi
Herţegovina, unde teama că musuolmanii îşi vor sporii cotrolul, alături de
colapsul aparatului de stat iugoslav, au alimentat acest tip de conflict. În acest
context, trebuie subliniat faptul că relaţia dintre factorii demografici şi
conflict nu se desfăşoară într-un singur sens: într-adevăr, manifestarea
factorilor democratici constitue una dintre sursele conflictului, dar şi
conflictul în sine creează profunde consecinţe demografice.
Totuşi influenţa evoluţiei şi mişcării populaţiei asupra securităţii este
prezentă nu numai la nivel strategic şi internaţional ci în plan intern, unde
populaţia poate formula cerinţe şi poate crea presiuni asupra societăţii care,
dacă nu le va satisface, se va confrunta cu mişcări sociale violente sau cu
conflicte de intensităţi diferite.
Cunoaşterea exactă a stării demografice ar putea reprezenta cea mai bună
evaluare a durabilităţii dezvoltării economice şi, implicit, a modalităţilor de
realizare a stării de securitate. Aceasta, pentru că interacţiunea securitate-
economie-demografie este prezentă în toate stadiile dezvoltării individului.
Exisă mai multe clasificări realizate despre populaţie, în care sunt
indicate rata de masculinitate, rata de fertilitate a populaţiei feminine, şi
modul în care acestea, în cele din urmă influenţează mediul de securitate.

22
1.3.5. Dimensiunea culturală

În modul în care va fi analizată această dimensiune ar putea fi inclusă în


cea socială. Analiza acestei dimensiuni comportă două aspecte: pe de o parte,
impactul culturii asupra securităţii, iar, pe de altă parte, existenţa sau
inexistenţa unei culturi de securitate. Acest din urmă aspect este evident mai
ales în cazul absenţei unei culturi de securitate, ceea ce poate reprezenta o
vulnerabilitate a naţiunii respective, cu implicaţii asupra întregii comunităţi
internaţionale.
Impactul culturii asupra securităţii este în strânsă legătură cu identitatea
culturală locală la sistemele de valori care conservă capitalul social şi cultural
şi sistemele indigene de cunoaştere. Ameninţările la adresa securităţii pot
apărea din cauza apriţiei unor politici care marginalizează populaţia indigenă
sau omogenizarea unor populaţii diverse pentru a menţine stabilitatea politică.
Există conflicte etnice la nivel subnaţional, grupuri de diverse etnii sau
practici religioase, diferite de cele ale populaţiei majoritare.
De asemenea, analiza de securitate trebuie să se oprească şi asupra
aspectelor tehnico-ştiinţifice ale dimensiunii culturale a securităţii. Un
exemplu edificator este constituit de revoluţia în domeniul militar, ca segment
al realităţii sociale. Fie că sursele acestui tip de revoluţie se află în sfera civilă
a societăţii, fie că se află în cea militară, este evident faptul că saltul generat
are multiple efecte asupra securităţii la toate nivelurile sale.
La nivel internaţional se observă că globalizarea a accentuat fenomenul
de aculturaţie, înţeles în acest context nu drept asimilare a valorilor culturale
în procesul de educaţie şi formare ci ca epifenomen al dominaţiei politice şi
economice, ceea ce a determinat mai multe voci să se ridice împotriva sa, în
special cele aparţinând grupărilor naţionaliste. Religia îşi păstrează totuşi
rolul cel mai important, având un rol cheie atât în prevenirea, cât şi în
provocarea unor variate forme de conflict. Putem afirma că religia este
relevantă pentru toate conflictele, întrucât cuprinde concepte precum viaţa şi
moartea, război sfânt şi război drept. De asemenea, în analiza factorului
religios al domensiunii culturale a securităţii trebuie să se ţină seama de
câteva axiome: conflictele religioase tind să aibă un nivel mai mare de
intensitate, severitate, brutalitate şi letalitate decât celelalte forme de conflict;
râzboaiele au o durată mai mare atunci când religia este un important factor
declanşator; peste jumătate din conflictele contemporane au o dimensiune
religioasă covârşitoare; în cazul eşecului unui stat, liderii religioşi reprezintă
figuri principale de autoritate; factorii religioşi reprezintă figuri principale de
autoritate; factorii religioşi sunt invariabil legaţi de identitatea grupurilor
etnice, de limba, teritoriul, politica şi economia acestora; factorii religioşi
constitue o componentă esenţială a procesului de gestionare şi rezolvare a
conflictelor.

23
Există trei motive esenţiale pentru care, în ultimele decenii, chiar dacă
numărul conflicelor intra- şi interstatale a scăzut, conflictele zonale sunt o
trăsătură definitorie a mediului internaţional de securitate, iar natura lor este
preponderent etnico-religioasă: eşecul din ce în ce mai evident al ideologiilor
şi instituţiilor; puterea religiei în furnizarea resurselor ideologice necesare
menţinerii ideii de justiţie socială; puterea religie în furnizarea bazei
ideologice pentru coerenţa şi coeziunea socială. Chiar şi capitalismul şi
democraţia întâmpină dificultăţi semnificative în a explica motivele existenţei
unor discrepanţe majore între idealul de dezvoltare impus lumii a treia şi
realităţile cu care acestea se confruntă. În schimb, religia, chiar dacă nu oferă
soluţii practice, reprezintă o adevărată alinare pentru mulţi dintre cei aflaţi
într-o profundă stare de insecuritate. Religia a reprezentat din cele mai vechi
timpuri un factor de echilibru şi compensare, o alternativă pentru comunităţi
şi indivizi în faţa creşterii în amploare a insecurităţii.
Creştinismul ai cărui adepţi reprezintă aproximativ 30% din populaţia
mondială, este pe larg reprezentat şi în studiile de sociologiea religiei, analiza
sa fiind realizată cu ajutorul câtorva concepte dintre care „suferinţa socială” şi
„dreptate socială” sunt centrale. Suferinţa socială este suferinţa mulţimii,
anonime şi obscure, nu accea a unui singur individ, ce, adesea, nici nu este
înregistrată în istorie. Ea este cauza transformărilor ivite, uneori, în
manifestare sentimentului religios. O dată cu această suferinţă a apărut şi
speranţa puternică de dreptate, ceea ce înseamnă că dreptatea socială, ca
principiu ideal al doctrinei creştine, îşi are originea eterna dorinţă omenească
de încetare a suferinţei nemeritate, nedrepte. Religia este, astfel, un relfex al
mentalităţii, al năzuinţelor omeneşti, al vieţii sociale, transformându-se şi ea
odată cu viaţa socială.
Aşadar, religia, drepturile omului, securitatea umană, dar şi violenţa şi
conflictul sunt concepte-cheie în analiza noului mediu de securitate, deoarece
religia este, în acelaşi timp, atât unul dintre factorii ce favorizează pacea şi
securitatea, cât şi unul dintre cei care declanşează crize şi conflicte.

1.3.6. Dimensiunea ecologică

În ultimii ani este tot mai evident faptul că omenirea se află într-o
profundă criză ecologică. Dimensiunea ecologică comportă, mai mult decât
celelalte dimensiuni ale securităţii, un discurs dramatic în favoarea securizării,
atât din partea guvernelor, cât mai ales din partea societăţii civile, însă
rezultatele nu sunt întotdeauna încununate de succes, chiar şi atunci când
măsurile luate sunt de mare amploare. Priorităţile celor două agende,
guvernamentală şi civilă, nu sunt întotdeauna clare. Există dezbateri aprinse
asupra tipului de probleme ce pot fi politizate şi cele care necesită intervenţie
imediată.

24
Problemele care privesc mediul sunt transnaţional, iar securitatea
acestuia constitue o dimensiune esenţială a păcii, a securităţii naţionale şi a
drepturilor omului, ce abia acum începe să fie înţeleasă. Securitatea mediului
este esenţială pentru orice altă formă de securitate, în special pentru cea
naţională, deoarece cuprinde dinamica şi interconexiunile dintre resursele
naturale, structura socială a statului şi motorul economic al stabilităţii locale
şi regionale. Rolul mediului înconjurător în pace, conflict sau, în general, în
accentuarea stării de insecuritate a indivizilor umani, poate fi diferit de la
situaţie la situaţie, însă este evident faptul că orice conflict are un impact grav
asupra mediului. Conflictele violente, războaiele etc. Pot conduce la scăderea
securităţii mediului şi dau naştere unui cerc vicios al diferenţelor şi al
conflictului.
Studiile de specialitate au arăatt că, în principal, există trei categorii de
ameninţări ce definesc dimensiunea ecologică a securităţii prima are în vedere
ameninţările din partea mediului natural la adresa civilizaţiei umane, ce sunt
rezultatul acţiunilor umane: cutremurul şi erupţiile vulcanice, căderile de
meteoriţi, ciclul natural de întoarcere la epoca glaciară. Cea de a doua se
referă la ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale
sau structurilor planetei, atunci când schimbările făcute par a constitui
ameninţări esenţiale la adresa unei părţi sau a întregii civilizaţii. Un exemplu
consacrat este cel al poluării, ce are printre efecte distrugerea stratului de
ozon. În fine, există ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra
sistemelor naturale sau structurilor planetei atunci când schimbările făcute nu
par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei părţi sau a întregii
civilizaţii, însă, pe termen lung, pot fi anticipate efecte perverse.
Aceste trei categorii includ, la rândul lor, o mare varietate de probleme,
precum distrugerea ecosistemelor, cele energetice, demografice, asigurarea
hranei, economice, ca şi conflictele sociale.
Exceptând distrugerea ecosistemelor, nici una dintre celelalte categorii
nu constitue o problemă exclusiv ecologică. Acestea se intersectează cu
celelalte dimensiuni ale existenţei umane, implicit ale securităţii, fiind privite
din punctul de vedere al impactului pe care îl au asupra mediului natural. Mai
mult, degradarea mediului include un lung şir de infracţiuni majore şi
complexe, care se întreţin unele pe altele, sporind lanţul vulnerabilităţilor. De
exemplu, despăduririle conduc la degradarea solului, ceea ce influenţează
negativ producţia agricolă. Aceasta afectează atât exporturile cât şi rezervele
de hrană ale populaţiei, determinând apariţia anumitor boli, scăderea coeziunii
sociale. În acest context, sunt accentuate tendinţe precum autoritarismul,
violenţa, instabilitatea politică, dar şi strămutările masive de populaţie.
Una dintre problemele grave ale omenirii este reprezentată de epuizarea
resurselor. Situaţia aceasta este cauzată atât de schimbarea climaterică şi de
creşterea numărului populaţiei, cât şi de distribuţia şi accesul inegal la resurse.
De exemplu, schimbarea climaterică a cauzat deşertificarea, poluarea

25
rezervelor de apă dulce, extincţia faunei piscicole, degradarea şi dispariţia
biodiversităţii, degradarea şi ieşirea din circuitul agricol al terenurilor,
deteriorarea stării de sănătate a indivizilor umani, diminuarea stratului de
ozon, reducerea potenţialului de hrană, încălzirea globală etc. Dintre aceste
transformări cu care se confruntă omenirea, primele şapte se petrec acum şi,
pe termen scurt, se vor acutiza, în timp ce ultimele două vor afecta omenirea
din ce în ce mai grav pe termen lung.
Cele mai importante probleme sunt reprezentate însă de încălzirea
globală şi, implicit, schimbarea climei. Aceasta îi îngrijorează pe specialiştii
în studii de securitate deoarece, aşa cum a fost arătat anterior, pe acest fond
sunt create vulnerabilităţi, riscuri, pericole şi chiar ameninţări ce pot fi cu
greu ameliorate sau contracarate. Încălzirea globală este definită prin
creşterea, în timp, a temperaturii medii a atmosferei şi oceanelor planetei.
Cauzele acestui fenomen se află atât în procesele interne ale planetei, cât
şi în cele externe, de natură umană sau nu. Principala cauză este considerată a
fi emisia de aşa-numitele gaze de seră, în special dioxidului de carbon,
metanul şi oxidul nitros rezultate din arderile de combustibili, activităţile
industriale şi agricole. Gazele de seră creează efectul de seră, care, în limite
naturale, ajută la menţinerea vieţii pe pământ, însă depăşirea acestor limite
cauzează diminuarea stratului de ozon din atmosferă şi favorizează încălzirea
excesivă a planetei. Comunitatea internaţională a luat măsuri ce doresc a fi
eficiente, însă nu toate ţările sunt de acord cu ele.
De asemenea, Uniunea Europeană şi-a intensificat eforturile în sensul
cooperările pentru reducerea cauzelor încălzirii globale. La reuniunea
Consiliului European, din martie 2007, a fost făcut un prim pas spre realizarea
unei politici energetice comune prin crearea unui acord ce presupune ca, până
în 2020, o cincime din energia consumată în UE să fie „verde”, să fie reduse
emisiile de bioxid de carbon cu 20% şi să fie sporită ponderea
biocombustibililor în transportul auto până la 10% din total.
Schimbările climaterice, în special încălzirea globală, au afectat deja
majoritatea sistemelor biologice şi fizice în multe ţări ale lumii: topirea
gheţarilor; îngheţarea târzie şi topirea timpurie a cheţurilor din râuri şi lacuri;
dispariţia anumitor specii de plante, mamifere, păsări şi reptile etc. Mai mult,
însăşi existenţa umană este ameninţată, fiind favorizată apariţia unor
evenimente neprevăzute, cu efecte negative. De exemple, creşterea frecvenţei
de apariţie a temperaturilor maxime poate provoca: creşterea incidenţei
deceselor şi a bolilor cardiovasculare la grupurile umane de vârstă înaintată;
sporirea riscului de distrugere a recoltelor; creşterea cererii de electricitate şi,
în consecinţă, apariţia unei crize energetice; criza turismului prin reorientarea
către alte zone etc. Sporirea frecvenţei precipitaţiilor abundente cauzează
inundaţii, alunecări de teren, creşterea eroziunii solului, distrugerea florei şi
faunei din zonele inundate, distrugerea proprietăţilor umane, riscuri la adresa
sănătăţii oamenilor din zonă etc.

26
Uraganele „Katrina” şi „Rita” (2005) au provocat nenumărate pierderi de
vieţi omeneşti şi distrugeri uriaşe în SUA, demonstrând că în faţa naturii nu
mai putem vorbi despre mari puteri şi state mici şi mijlocii sau despre state
dezvoltate şi state în curs de dezvoltare. Doar sistemul de răspuns la aceste
dezastre poate demonstra diferenţele de dezvoltare dintre aceste ţări.

1.3.7. Dimensiunea psihosocială

Dimensiunea socială a securităţii se referă la modalitatea în care


indivizii umani îşi reprezintă problemele de securitate în funcţie atât de
condiţiile obiective de viaţă, cât şi cele subiective.
Conceptul de „percepţie a securităţii” nu reflectă în totalitate
complexitatea acestui domeniu. Pentru o analiză aprofundată a securităţii,
percepţia nu este suficientă, întrucât ea oglindeşte însuşirile neesenţiale, de
suprafaţă ale obiectelor şi fenomenelor. Psihologii afirmă că, de regulă,
însuşirile esenţiale nu pot fi percepute direct cu ajutorul analizatorilor ci
trebuie desprinse din relaţiile constante dintre lucruri. Aceasta presupune
intervenţia unui proces de reflectare de nivel superior: gândirea legată
indisolubil de limbaj. În acest moment, intervine reprezentarea socială ca
proces de mediere între concept şi percepţie. Formarea sa este dependentă atât
de procesele sociale la scară mare (interacţiunile între membrii grupurilor şi
între aceştia şi instituţii), cât şi de mecanismele psihologice de bază
(conectarea unui element nefamiliar la unul familiar, prin ancorare, şi
transformarea unui concept într-o imagine, prin obiectualizare).
Reprezentarea socială a securităţii permite comunicarea indivizilor pe această
temă prin furnizarea unui cod pentru schimbul social, pentru identificarea şi
clasificarea variatelor aspecte ambigue ale lumii lor şi ale istoriei individuale
şi de grup. Toate aceste elemente vor fi transpuse în conţinuturi ale
conceptului, atât la nivelul cunoaşterii comune, cât şi al celei ştiinţifice, dar şi,
în politicile menite contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor şi
ameninţărilor la adresa securităţii individuale, naţionale, regionale, zonale şi
globale. De asemenea, ele motivează, în esenţă, şi toate acţiunile instituţiilor
statale şi internaţionale pentru realizarea şi menţinerea unui mediu de
securitate care să evolueze în limite acceptabile.
Există o serie de repere în teoria reprezentării sociale a securităţii pe care
le putem aplica în cazul în care suntem de acord că acţiunile umane capătă
înţeles pentru noi doar dacă suntem conştienţi de faptul că toate sensurile sunt
construite prin definiţii rezultate din experienţa perceptivă a individului uman.
În consecinţă, oamenii răspund nu doar la aspectele obiective ale unei situaţii
ci şi la cele subiective. O dată ce aceste înţelesuri au fost atribuite,
comportamentul este determinat de sensul asociat. Aceste idei le putem ilustra
prin teorema lui Thomas, care scria că „Dacă un individ defineşte o situaţie ca
fiind reală, aceasta devine reală prin consecinţele sale”. Într-adevăr, în opinia

27
noastră, dincolo de latura obiectivă, vulnerabilităţile, riscurile, pericolele şi
ameninţările la adresa securităţii naţionale, zonale, regionale şi globale sunt în
mare măsură, definite subiectiv.
Cea mai uzitată definiţie a reprezentărilor sociale este cea propusă Serge
Moscovici în cuvântul de deschidere la cartea Sănătatea şi boală. O analiză
de psihologie socială, de Claudine Herzlich: „reprezentările sociale constitue
un sistem de valori, idei şi practici cu o funcţie dublă: în primul rând, acest
sistem stabilieşte o ordine ce le permite indivizilor să se orienteze în lumea
materială şi socială şi să o stăpânească; al doilea la rând, permite
desfăşurarea comunicării între membrii unei comunităţi, prin furnizarea unei
comunităţi, prin furnizarea unui cod pentru numirea şi clasificarea diverselor
aspecte ale lumii şi ale istoriei individuale şi de grup”.24 Rezultă că
reprezentările sociale sunt, pe de o parte, produse ale valorilor, ideilor şi
practicilor folosite de indivizi în timp ce încearcă să înţeleagă mediul natural
şi social în care îşi desfăşoară existenţa şi, pe de altă parte, ele sunt
producătoare de asemena valori, idei şi practici. Mai mult, se poate afirma că
reprezentările au două roluri. Ele convenţionalizează obiectele, persoanele şi
evenimentele cu care individul uman intră în contact, conferindu-le o formă
precisă, localizându-le într-o categorie dată şi impunându-le, gradual, ca un
anumit tip de model împărtăşit de un anumit grup uman. În al doilea rând,
sunt prescriptive, impunându-se oamenilor cu o forţă căreia aceştia nu îi pot
rezista. Serge Moscovici afirmă că această forţă reprezintă o combinaţie între
o structură prezentă chiar înainte ca noi să începem să gândim şi o tradiţie
care decretează ce ar trebui să gândim. Reprezentările sunt interiorizate de
oameni, dar nu sunt gândite, ci regândite şi re-citate.
Cea mai importantă idee în acest context este reprezentată de faptul că
indivizii îşi schimbă modul de a reacţiona trec printr-un proces de
transformare a reprezentanţilor sociali. În funcţie de impactul asupra grupului
şi de identitatea subiectului, acelaşi eveniment se poate situa în clase diferite.
Un eveniment poate influenţa diferit indivizii, în funcţie de gradul de
implicare a subiectului şi de consecinţele evenimentelor care au loc.
Introducerea unui aspect în cadrul sferei securităţii se realizează prin
transformarea unei definiţii ştiinţifice pertinente a entităţii, într-o definiţie
împărtăşită social, prin intermediul construcţiei reprezentării sociale. Definiţia
ştiinţifică a securităţii nu ese întotdeauna modelată de politicieni, aşa cum ar
reieşi dn studiile tradiţionaliste de securitate. Dimpotrivă, politicienii fac
referinţă adesea la susrse-expert, mai ales la literatura de specialitate şi la
istorie şi preferă să joace rolul de mediator în acest proces de transformare a
cunoaşterii ştiinţifice în cunoaşterea comună. Comform lui Bourdieu şi
translatând în domeniul securităţii, tranziţia de la definiţia ştiinţifică la cea
24
Claudine Herzlich, Sante et maladie: Analyse d’une representation sociale. Preface Serge Moscovici,
Editions de L’Ecole des hautes etudes en sciences sociales, 1992, apud Manfred Max Bergman, „Social
Representation as the Mother of al Behavioral Predispositions? The Relations between Social Representation,
Attitudes and Values”, în „Papers on Social Representation”, vol. 7 (1-2), 1998, pp. 77+83

28
socială a acestui concept este relativă: succesul definiţiilor împărtăşite social,
ce se referă la o realitate colectivă, poate depinde de capacitatea lor de a
influenţa realitatea pe care o definesc. În mod similar, Henry Taifel remarca
faptul că stereotipurile naţionale (categorie în care poate fi introdus şi
conceptul de securitate) au „puterea magică” a unei profeţii care se
autoîmplineşte.
Aşadar, teoria reprezentării sociale a securităţii presupune o abordare
interdisciplinară, ce reflectă complexitatea conceptului analizat:
multidimensional, multinivelar şi definit atât în sens obiectiv, cât şi subiectiv.
În ceea ce priveşte factorii care influenţează reflectarea socială a
securităţii, unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii umane, ci
determină, în mare măsură, percepţia absenţei sau prezenţei riscurilor,
pericolelor şi ameninţărilor la adresa existenţei, în ansamblu, a indivizilor
umani şi care contribuie la realizarea reprezentării sociale a securităţii, este
calitatea vieţii, un concept evaluativ, o rezultantă a raportării condiţiilor de
viaţă şi a activităţii, care compun viaţa umană la necesităţilem valorile şi

aspiraţiile umane.
Fig. nr.1 – Corelaţia dintre calitatea vieţii şi reprezentarea socială a securităţii
Modelul din figura nr.1 ar putea explica corelaţia dintre calitatea vieţii şi
reprezentarea socială a securităţii se întemeiază pe trei piloni interrelaţionaţi,
ce determină satisfacţia faţă de viaţă, care, la rândul său, are profunde
implicaţii asupra intereselor, normelor şi valorilor la care se raportează
indivizii umani. Trebuie subliniat faptul ca satisfacţia faţă de viaţă este doar
unul dintre factori ce determină reprezentarea socială a securităţii.

29
Se observă că modelul ia în considerare atât condiţiile obiective, cât şi
cele subiective de constituire a vieţii sociale. Astfel, cei mai importanţi
indicatori şi indici sociali şi sociologici, prin care se măsoară condiţiile
obiective sunt:
- indicatori şi indici sociali şi sociologici ai locuirii: stocul de
locuinţe, condiţiile de locuit;
- indicatori şi indici sociali şi sociologici ai sărăciei: pragul
sărăciei, minimul de subzistenţă, rata sărăciei, prăpastia sărăciei etc.;
- indicatori ai stării de sănătate: rata de morbiditate, morbiditatea
pe contingente, accesul la serviciile de sănătate, asigurarea populaţiei cu
medici, asigurarea populaţiei cu famacişti, indicatorul de asigurare cu resurse
umane etc.;
- indicatori ai libertăţii şi dezvoltării umane: indicatorul libertăţii
umane, indicatorul dezvoltării umane;
- indicatori de caracterizare a sistemului de învăţământ: rata de
şcolarizare, eficienţa internă a sistemului de învăţământ, calitatea serviciilor
educaţionale şi utilizarea resurselor etc.
În ceea ce priveşte condiţiile subiective ale calităţii vieţii, indicatorii
clasici sunt: indicatorii calităţii percepute a vieţii, indicatorii de satisfacţie faţă
de viaţă, indicatorul de fericire, indicatorul de alienare etc. Totuşi trebuie
subliniat faptul că satisfacţia faţă de viaţă este doar unul dintre factorii ce
determină reprezentarea socială a securităţii.
Premisa de la care pleacă modelul explicativ propus în studiul de faţă
este următoarea: neasigurarea realizării drepturilor şi libertăţilor de bază ale
omului şi, în special, calitatea scăzută a vieţii, influenţează negativ
reprezentarea socială a securităţii.
În urma realizării unor studii se observă că peste jumătate din populaţia
României consideră condiţiile de viaţă în 2006 ca fiind satisfăcătoare, în timp
ce, la nivel european, procentul scade la o cincime din totalul populaţiei
investigate. Diferenţa există şi în cazul comparaţiei situaţiei personale din
momentul răspunsului cu cea din 2001: 34% dintre români vedea într-o
lumină proastă viaţa personală. În ansamlu, în cazul cetăţenilor români, se
poate vorbi – la nivelul anilor 2005-2006 – despre satisfacţie redusă, dar
stabilă, şi optimism în declin, ceea ce contrastează cu datele existente la
nivelul statelor membre ale UE, ce reflectă un înalt grad de satisfacţie faţă de
viaţă şi optimism stabil, atât pe termen scurt, cât şi mediu.
Situaţia aceasta poate fi explicată şi prin nivelul scăzut al calităţii vieţii
românilor faţă de cele din ţările UE, ceea ce îi determină să „se detaşeze” într-
o oarecare măsură de problemele abstracte şi globale. Aşadar, reprezentarea
ameninţărilor la adresa securităţii individuale este ancorată în realitatea
imediată naţională.
În acest context, este evident faptul că reprezentarea socială a securităţii,
în cazul României, diferă de aceea a celorlaţi europeni, explicaţia aflându-se

30
în contextul politic, economic şi social diferit de la o ţară la alta, de la o zonă
la alta, cu repercursiuni importante asupra indivizilor umani. Aderarea şi
integrarea ţării noastre în UE vor determina o modificare a reprezentării
sociale a securităţii, dar numai în măsura în care coordonatele calităţii vieţii
vor fi şi ele modificate în sens ascendent.
Aşadar, dimensiunea psihosocială a securităţii ne arată cum cele mai
importante pericole la adresa securităţii, precum terorismul internaţional,
decăderea statelor şi crima organizată, au cauze ce ţin de sentimentul de
insecuritate al individului, provocat de: degradarea condiţiei umane;
discrepanţele de dezvoltare economnică atât dintre indivizi, cât şi dintre state
şi regiuni; lupta pentru putere; interesele divergente minifestate la nivel de
individ până la nivel de alianţe etc. Din aceste motive, este evident faptul că
nu putem vorbi despre realizarea stării de securitate naţională, zonală,
regională sau chiar globală (deşi la acest ultim nivel se poate vorbi mai mult
despre un ideal, decât despre o realitate) în medii în care idividul nu se simte
protejat. Dacă individul este ameninţat, atunci nu numai securitatea grupului
din care face parte, dar şi a altor comunităţi relaţionate este ameninţată. Dacă
toate grupurile sociale doresc să realizeze şi să conserve starea de securitate,
atunci ele trebuie să pornească de la asigurarea securităţii individuale, pe baza
principiului conexiunii intrinseci a umanităţii.
În definitiv, adevărata provocare a tuturor managerilor securităţii –
începând cu liderii locali şi terminând cu structurile multinaţionale – o
constitue tocmai gestinarea mecanismelor prin care securitatea individului se
transmite către societate. Succesul ori insuccesul oricărei iniţiative de
securitate va depinde de realismul şi corectitudinea identificării acestor
mecanisme.
La rândul său, individul trebuie să înţeleagă şi să se conformeze sumei de
reguli de influenţare şi control social al comportamentelor individuale,
modelelor specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacţiunilor
dintre indivizi şi grupurile sociale orientate spre satisfacerea unor nevoi de
bază, a valorilor şi intereselor cu importanţă esenţială, strategică, pentru
menţinerea colectivităţii sociale stabilite de instituţiile sociale. De cele mai
multe ori, viziunea instituţiilor sau organizaţiilor asupra procesului de
realizare a securităţii este mult mai cuprinzătoare decât aceea a individului
uman, a cărui acţiune are drept principal temei securitatea personală sau, cel
mult, a grupului din care face parte, exluzând-o pe cea a formelor superioare
de organizare socială.

31
CAPITOLUL II
CARACTERISTICI ALE STRATEGIILOR DE
SECURITATE ALE PRINCIPALELOR STATE

2.1. Aspecte fundamentale ale securităţii în politica celor două mari


puteri ale lumii

2.1.1. Strategia de securitate naţională a Statele Unite ale Americii – o


strategie pentru securitate şi pace

Comform cerinţelor tematicii lucrării în timpul procesului de


documentare am considerat ca reprezentative strategiile de securitate ale
următoarelor state: S.U.A. Rusia, China, Japonia, Regatul Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord, Germania, Franţa.
Strategia de securitate a Statelor Unite ale Americii cuprinde 11 capitole
comform Anexa nr.3. Fiecare capitol este abordat din trei perspective, astfel:
- prima parte relatează sumarul fiecărei probleme şi modul în care acele
probleme au fost abordate în cadrul strategiei de securitate elaborate în 2002;
- cea de a doua parte prezintă succesele realizate din 2002 până în
prezent şi provocările apărute;
- ultima parte prezintă modurile de acţiune în vederea rezolvării cu
succes a provocărilor apărute la adresa securităţi Statelor Unite.
La începutul acestui document găsim o privirea de ansamblu asupra ceea
ce reprezintă strategia de secutritate a SUA, şi prezintă probleme generale
legate de necesitatea securităţii poporului american şi relatează subiectele ce
urmează a fi dezvoltate pe parcursul întregului document.
În continuarea lucrări sunt prezentate probleme legate menţinerea şi
promovarea drepturilor omului, în calea cărora pot exista anumite dificultăţi,
cum ar fi:
- starea incipientă în care se află anumite state în cadrul procesului de
democratizare şi nevoia de a consolida instituţiile care promovează
democraţia, dar şi necesitatea ca şefii statelor să facă demersuri în acest sens;
- regresul anumitor conduceri (guverne), care nu au mai acordat drepturi
şi libertăţi cetăţenilor;
- unele regimuri au încercat să separe drepturile politice de cele
economice, prosperând fără a acorda drepturile şi libertăţile populaţiei;
- persistenţa tiraniei în formele ei cele mai dure în anumite regiuni25.
În cadrul acţiunilor pentru viitor se declară că SUA doresc din totdeauna
ca drepturile şi libertăţile oamenilor să fie respectate. Astfel este reflectată
valoarea pentru că ei cred că dorinţa de libertate sălăşluieşte în sufletul
fiecărui individ şi respectarea demnităţii umane transcede toate culturile.

25
The National Security Strategy of the United States of America, March 2006, p. 3

32
Se relatează că nu toate ţările respectă drepturile şi libertăţile, şi din
această cauză se consideră că cele mai responsabile ţări sunt cele democratice,
singurele capabile de a lupta împotriva trerorismului şi a grupărilor
extremiste, şi să extindă starea de pace şi prosperitate.
Pentru a-şi proteja valorile, SUA duce un efort susţinut pentru a extinde
democraţia la nivel mondial şi a conduce războiul îmopotriva tiranismului,
fiind dispuse să ajute orice initiaţivă în acest sens.
„Cu toate că democraţia este un deziderat, aceasta nu poate fi impusă,
trebuie să fie acceptată”. Se declară de asemenea că vor lua parte si vor ajuta
orice iniţiativă în acest sens cu orice mijloace, amintind aici doar câteva dintre
acestea: încurajarea populaţiilor de a nu accepta regimuri tiranice, asupritoare;
parteneriate cu alte ţări democratice pentru promovarea drepturilor şi
libertăţilor oamenilor; raportarea abuzurilor asupra drepturilor omului etc.
Următorul capitol aduce în discuţie problema întăririi alianţelor pentru
combaterea terorismului şi acţiunile care trebuie întreprinse pentru a preveni
atacurile împotriva SUA, a aliaţilor şi ţărilor prietene.
Se constată nevoia adoptării unor strategii noi de combatere a noului
duşman reprezentat de terorism, pentru că acesta are şi o formă globală,
transfrontalieră. De aici apare şi nevoia unui efort concertat alături de aliaţi
pentru a se putea opune posibilităţilor de supravieţuire a acetor grupări prin,
înceracarea de a le înlătura suportul financiar şi încercarea de a le retrage
suportul istoric oferit de către alte state.
Au fost înregistrate multe succese împotriva terorismului, dar încă
reprezintă starea de insecuritate. În momentul de faţă, al-Qaida este considerat
cel mai mare pericol la adresa SUA, care nu uită se specifice faptul că lupta
împotriva terorismului nu este o luptă cu conotaţii religioase.26
Printre cauzele care au dus la acte de terorism nu se pot enumera sărăcia,
deoarece, cei care au luat pare la acţiunile de la 11 Septmbrie au făcut parte
din clasa de mijloc a societăţii din care făceau parte, iar marii conducători
făceau parte din clasa înstărită.
Se demonstrează de asemnea că prin conceptul de democraţie, toate
situaţiile care au dus la declanşarea terorismului nu ar exista, şi deci, ar putea
fi rezolvate, democraţia fiind astfel opusul terorismului tiranic.
Sunt prezentate metode de acţionare în cazul Iracului la mai multe nivele,
economic, politic şi la nivel de securitate.
Acestui capitol îi urmează, studierea acţiunilor alături de aliaţi în
vederea rezolvării conflictelor regionale.
Conflictele regionale sunt considerate a fi rezultatul unor conflicte din
trecut. Acestea nu rămân izolate pentru mult timp, ele extinzându-se şi
afectând şi alte state, având ca exemplu implicarea al-Qaida în Afganistan.
Sunt amintite implicări ale SUA în rezolvarea unor astfel de conflicte, cum ar
fi cel din Guvernul din Sudan şi populaţia Sudanului, conflict care a durat 20
26
Idem, p. 3-9

33
de ani, dar a fost rezolvat pe cale amiabilă datorită intervenţiei Statelor Unite,
dar şi alte cazuri.
Analiştii americani au identificat trei stadii ale intervenţiei în stările
conflictuale regionale:
- prevenirea conflictelor;
- intervenţia în conflict;
- reconstrucţia şi stabilizarea regională post-conflituală.27
Cel de al cincelea capitol trateazp problema prevenirii situaţiilor de
aminenţare a Statelor Unite, a aliaţilor şi statelor prietene ale acestora, cu
arme de distrugere în masă.
Este o sarcină dificilă, deoarece cu cât este mai superficial realizată cu
atât sunt mai grave consecinţele, iar o creare exhaustivă a scenariilor care să
le împiedice este mult prea grea şi costisitoare.
Statul american duce în sensul acesta mai multe activităţi, printre care se
pot număra eforturile proactive de neproliferare a armelor de distrugere în
masă, şi protecţie îmbunătătiţă în cazul unor asemenea atacuri, SUA
încercând să descurajeze inamicii în a face asemenea demersuri sau chiar
renunţarea la ele. În acest scop, sunt enumerate diverse măsuri. Cu toate
acestea apar enumerate şi puncetele încă vulnerabile în acest sens.
O importanţă mărită îi este acordată proliferării armelor nucleare, actori
cheie în acest sens fiind consideraţi: China, Japonia, Rusia, Republica Corea
şi R.P.D. Coreana, cu care sunt încheiate tratate de neproliferare a acestora.
Pentru îmbunătăţirea situatiei din acest domeniu, în 19 Septembrie 2005 a
avut loc o nouă întrunire între cele şase state. Iracului i-a fost impusă aceasta,
dar în perioada regimului lui Saddam Hussein, aceste prevederi au fost
încălcate în mod repetat.
Există două obiective de îndeplinit care sunt considerate de asemenea
importante: interzicerea producerii materialului fisionabil şi interzicerea
deţinerii materialui fisionabil de către state teroriste sau rău intenţionate.28
O tratare de mai mică amploare este acordată armelor biologice şi
chimice.
Se studiază de asemenea existenţa unei pieţe economice globale datorită
existenţei pieţelor libere şi a comerţului liber.
În acest sens SUA doreşte să dispară initiaţiva globală şi tot ce ţine de
economie şi pieţe să fie dirijat de Organizaţia Mondială a Comerţului (World
Trade Organiztion - WTO) prin intermediul Agendei de Dezvoltare denumite
Doha.
Intensificarea securităţii energetice şi dezvoltarea nepoluantă a acesteia a
fost realizata prin intervenţia adminitraţie americane care prin colaborarea cu
alţi producători a reuşit acest obiectiv.

27
Idem, p. 15
28
Idem, p. 18-21

34
Pentru viitor se iau în considerare deschiderea de pieţe prin care să se
intergreze şi ţările în curs de dezvoltare; deschiderea, integrarea şi
diversificarea pieţelor energetice pentru asigurarea independenţei energetice;
reformarea Sistemului Finaciar Internaţional pentru a asigura stabilitate şi
prosperitate29.
Capitolul următor studiază extinderea cercului de dezvoltare prin
deschiderea societăţilor şi crearea infrastructurii democraţiei, în cadrul căruia
este studiată problema combaterii sărăciei. Aceasta este considerată ca având
o importanţă aparte, fiind o prioritatea nu doar morală, ci şi una strategică.
Situaţii în care SUA s-a implicat şi a avut succes au fost de exemplu:
efortul de a schimba opinia publică în privinţa bolnavilor de SIDA şi a altor
boli cu risc ridicat, investiţia în dezvoltarea oamenilor, combaterea corupţiei
şi promovarea transparenţei etc.
Cu toate acestea, SUA îşi propune să transforme politica într-o
democraţie efectivă, şi un sistem de ajutorare străină mai bine pus la punct
etc.
Dezvoltare relaţiilor de cooperare ce celelalte puteri la nivel global este
de asemenea un capitol foarte important al strategiei americane, deoarece
acestea doresc crearea unui climat de stabilitate la nivel mondial prin crearea
de alianţe între marile puteri, astfel evitându-se situaţiile apărute în trecut,
când la nivel mondial ţările erau divizate în grupuri de interese.
În momentul de faţă coaliţiile împotriva terorismului şi a criminalităţii
transfrontaliere au dus la alierea unui număr foarte mare de state împotriva
acestui fenomen.
Documentul aduce în discuţie şi o împărţire a lumii în mai multe zone de
interes, împărţite în funcţie de continente, acestea fiind următoarele:
- zona emisferei de vest - unde SUA trebuie să-şi întărească relaţiile de
colaborare cu Mexic şi Canada;
- continentul African - SUA consideră oportună dezvoltarea statelor
mici, şi în general a celor care au avut de suferit de pe urma regimului
colonial30;
- Orientul Mijlociu – se consideră că în aceasta zonă conflictele durează
de foarte mult timp şi că a venit momentul redresării situţiei în această zonă;
- Europa – NATO reprezintă politică americană în această zonă,
deoarece din această alianţă fac parte state foarte importante, precum Rusia,
Ucraina, şi alte state care au aparţinut blocului comunist;
- Rusia – este considerat un factor extrem de important, fiind pentru o
foarte lungă perioadă de timp inamicul cel mai de temut al SUA. Cu toate
acestea există semne că perioada de neagresiune care a existat pentru o vreme
între cele două state este doar de faţadă.31

29
Idem, p. 26-30
30
Idem, p. 34-38
31
Idem, p. 39

35
- Asia – cel mai mare interes se manifestă asupra Indiei, Pachistanului şi
Afganistanul32;
- Asia de Est şi Sud-Est – sunt amintite aici Japonia şi Australia, doi
parteneri strategici ai SUA. Evoluţia Chinei din ultima perioadă este atent
urărită, ea fiind încurajată să acorde populaţiei unele drepturi de mult dorite,
cum ar fi libertate, stabilitate şi prosperitate.
În cadrul documentului sunt precizate instituţiile americane menite să
menţină securitatea, acestea fiind:
- Departamentul Securităţii Naţionale (Department of Homeland
Security) – este axat pe rezolvarea a 3 probleme majore: prevenirea atacurilor
teroriste în SUA; reducerea vulnerabilităţii faţă de acţiunile teroriste;
minimizarea defectelor atacurilor şi facilitarea refacerii după atacuri;
- Ministerul Apărăriri (Department of Defense) – are de înfruntat 4 tipuri
de provocări: tradiniţionale, neregulate, catastrofale, distrugătoare.33
Ca şi acţiuni de viitor ei îşi propun intervenţia în toate situaţiile de criză
care apar şi în situaţiile post-conflict; crearea unor rezerve de stat
asemănătoare celor militare pentru a putea fi uilizate în caz de dezastre
naturale, sau pentru utilizarea lor în situaţii post-conflict; crearea
posibilităţilor pentru ca populaţia americană să studieze şi alte limbi,
intensificarea colaborării cu lumea musulmană; creşterea capabilităţi
agenţiilor de a pregătii, coordona, integra şi a raspunde la un areal cât mai
larg de ameninţări; promovarea reformei în cadrul ONU; promovarea
democraţiei; crearea de noi parteneriate menite să poată răspunde noilor
provocări.34
Globalizarea are un loc important în cadrul startegiei Statelor Unite,
declarându-se că sunt principali promoteri ai globalizării, iar cei care au urmat
acest proces au avut de beneficiat. Printre problemele ivite în urma
globalizării ei enumeră: existenţa unor maladii (HIV, gripa aviară) care nu
cunosc graniţe; traficul de droguri, de fiinţe umane; catastrofele naturale.
Sunt prezentate anumite metode de combatere a acestor fenomene sau de
a reducere a efectelor acestora.
Există şi nu capitol de concluzii, prin care se declară că deşi există multe
ameninţări la adresa SUA, acestea declară că pot face faţă multora dintre
acestea. Strategia lor este idealistă în privinţa scopurilor care trebuie să le
îndeplinească, dar este realistă în privinţa mijloacelor cu care trebuie să
acţioneze în caz de atac.
Se consideră că Statele Unite trebuie să fie un lider mondial, atât prin
fapte cât si prin exemplu propriu.

32
Idem, p. 39-40
33
Idem, p.43-44
34
Idem, p. 44-46

36
2.1.2. O strategie pentru stat şi cetăţeni în concepţia Federaţiei Ruse

Documentul în care este prevazută strategia de securitate naţională în


Rusia este intitulat Conceptul de Strategie Naţională a Rusiei, şi a apărut la
data de 18 ianuarie 2000. Documentul este structurat în 4 capitole comform
Anexei nr. 4.
Conceptul de strategie naţională reprezintă o serie de viziuni asupra
modului cum este menţinută siguranţa cetăţenilor şi a statului, atât din punctul
de vedere a pericolelor din mediul intern cât şi a celor din mediu extern. Ea
este interpretată ca fiind singurul mijloc al securităţii populaţiei
multinaţionale, ca deţinătoare a suveranităţii şi unica sursă de putere în cadrul
Federaţiei Ruse.
Rusia a fost mereu şi va rămâne un actor important la nivel mondial, dar
cu toate acestea se menţionează că va face în continuare parte din alianţe,
luând parte la efortul comun împotriva conflictelor regionale, a terorismului şi
a armelor de distrugere în masă.
Din document putem afla faptul că au existat situaţii în care interesele
Rusiei nu au fost luate în considerare, ajungându-se la situaţii care au
periclitat stabilitate mondială şi toate demersurile realizate în acest sens de
până atunci.
În ceea ce priveşte interesele Rusiei, acestea reprezintă un raport
echilibrat între nevoile populaţiei şi a statului în sferele sociale, economice,
politice, internaţionale şi altele, ele fiind protejate de către instituţiile statului,
care acţionează în comformitate cu litera legii.
În ceea ce priveşte interesele Federaţiei Ruse, documentul tratează pe
rând:
- Interesele populaţiei – se reduc la implementarea drepturilor şi
libertăţilor constituţionale, asigurarea securităţi personale, creşterea nivelului
de trai, şi dezvoltarea intereselor culturale, spirituale şi intelectuale;
- Interesele societăţii – se reduc la dezvoltarea democraţiei, apariţia unui
stat în care legea primează, obţinerea şi menţinearea acordului social, şi
renaşterea spirituală a Rusiei;
- Interesele statului – se reduc la inviolabilitatea regimului constituţional,
a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Rusiei, stabilitate la nivel economic,
social şi politic, şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare;
- Interesele în sfera morală – se reduc la menţinerea şi dezvoltarea
valorilor morale şi a patriotismului.
Implementarea intereselor naţionale ale Rusie sunt posibile datorită
dezvoltării economiei acesteia şi existenţei climatului de stabilitate
economică, de aceea se acordă o atenţie sporită dezvoltării acestui domeniu.
Cu toate acestea se recunoşte că încă există probleme care necesită rezolvări

37
imediate, cum ar fi limitarea exporturilor de materii prime, strâns legate de
importurile de produse finite.
În sfera ecologică, se prevede menţinerea şi îmbunătăţirea situaţiei
existente.
Pericolele enunţate în cadrul documentului sunt de mai multe naturi, iar
în cazul nerezolvării lor, acestea pot reprezenta adevărate probleme ale
securităţii Rusiei. În acest sens putem aminti probleme în sferele economică,
politică, informaţională, organizarea puterii în stat şi a societăţii civile, nivelul
crescut al crimei organizate şi terosirmul, la care se mai adaugă şi deteriorarea
relaţiilor internaţionale.
Factorul social este de asemenea o ameninţare datorită existenţei
şovinismului, naţionalismului extremist, separatismul etnic şi cel religios, care
are de suferit şi de pe urma creşterii consumului de băuturi alcoolice şi
droguri.
Au existat probleme în cadrul implementării anumitor legi în mai multe
sectoare, precum cel economic, politic, care au dus la o slăbirea controlului
asupra populaţiei, a creşterii nivelului de corupţie şi a implicări reţelelor
criminale în cadrul instituţiilor de conducere. Din acest motiv se consideră că
lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei este nu doar o necesitate, ci o
sarcină politică.
În ceea ce priveşte mediul internaţional, sunt enumerate următoarele
pericole:
- asocierea anumitor state pentru a diminua rolul ONU şi OSCE;
- slăbirea influenţei politice, economice şi militare a Rusiei la nivel
mondial;
- creşterea puterii alianţelor militare din vestul Europei, în special a
NATO;
- apariţia bazelor militare şi a unor contingente mari în zona de graniţă a
Rusiei;
- proliferarea armelor de distrugere în masă;
- slăbirea procesului de integrare în cadrul CSI;
- apariţia şi escaladarea conflictelor în zona frontalieră a Federaţiei Ruse
şi a CSI;
- revendicări asupra unor teritorii naţionale.
Factorul ecologic este pus în pericol de exploatarea necontrolată a
resurselor naturale, lipsa tehnologiilor şi a legistlaţiei menite pentru apărarea
naturii. Un alt factor foarte periculos la adresa mediului înconjurător este
reprezentat de tendinţa de a depozita materiale care pot provoca situaţii de
biohazard.
Ultimul capitol al documentului este destinat măsurilor prin care se
asigură securitatea. În acest sens vom prezenta unele dintre acestea: măsuri
operaţionale şi pentru timp îndelungat pentru înlaturarea pericolelor interne şi
externe; asigurarea intergrităţii şi suveranităţii Federaţiie Ruse şi siguranţa

38
graniţelor; resuscitarea economiei; înlăturarea situaţiei de dependenţă
tehnologică şi tehnică faţă de alte state; asigurarea respectării legii de către
populaţie, oficialităţi, organizaţiile statale, partidele politice etc.
Întărirea statului rus şi a relaţiilor federative se consideră că întăresc
securitatea internă a Federaţiei Ruse.
Direcţii de bază pentru protecţia regimului constituţional în Rusia sunt:
asigurarea priorităţii legii federative şi îmbunătăţirea ligislaţiei membrilor
federaţiei; elaborarea mecanismului legal şi organizaţional pentru protejarea
securităţii statului, menite să asigure spaţiul legal şi interesele Rusiei;
elaborarea şi implementarea politicii regionale pentru crearea unei situaţii
optime atât la nivel federal, cât şi regional; îmbunătăţirea mecanismului de
prevenire a creării partidelor politice şi organizatiilor cu orientări separatiste.
Colaborarea cu alte state este considerată a fi foarte importantă, în
special în ceea ce priveşte combaterea terorismului.
Asigurarea securităţii reprezintă nu în ultimul rând protejarea
moştenirilor culturale, spirituale şi morale, a tradiţiilor istorice şi normelor
sociale.
Sunt prevăzute şi măsurile care trebuie luate pentru combaterea crimei
organizate, situaţia mediului înconjurător, politica cu alte state, asigurarea
graniţelor şi siguranţa informaţiilor.
Politica de securitate naţională în Rusia este este dezvoltată şi
implementată de: preşedinte - sancţionează acţtiunile desemnate pentru
asigurarea apărării; Adunarea Federală a Federaţiei Ruse - acţionează pe baza
constituţiei şi la recomndarea preşedintelui; Guvernul - acţionează în limita
jurisdicţiei sale şi stabileşte bugetul necesar menţinerii stării de securitate;
Consiliul de Securitate - evaluează nivelul ameninţărilor la adresa statului,
coordonează operaţiile agenţiilor şi forţelor care menţin securitatea; corpurile
federale, asigură implementarea ligislaţiei, deciziilor preşedintelui şi a
Guvernului; corpurile de putere executivă, care au acelaşi scop.

2.2. Prevederi semnificative ale concepţiei principalelor state europene


cu privire la securitate

2.2.1. Strategia pentru apărare şi dezvoltare în concepţia Regatului Unit al


Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Documentul în care apare strategia de securitate a Regatului Unit al


Marii Britanii şi Irlandei de Nord este intitulat Carta Albă a Apărării, iar
ultima ediţie a acesteia este din decembrie 2005. Structura documentului
cuprinde 3 capitole şi poate fi observată în cadrul Anexei nr.5.
În primul capitol întâlnim o vedere de ansamblu asupra climatului
strategic existent fiind adus în menţionate rânduri multitudinea schimbărilor
survenite în climatul de securitate internaţional. Procesul de modernizare este

39
în plină desfăşurare, încercându-se implementarea unor sisteme cu o durată de
viaţă cât mai mare care să nu necesite înlocuirea totală şi imediată, ci în
decursul timpului, fiind nevoie doar de mici ajustări ca să fie tot timpul dotate
cu tehnologii de ultimă generaţie.
Rolul firmelor specializate în producţia de armament este de asemenea
foarte important, deoarece interesul lor trebuie acaparat. În cazul în care acest
lucru nu s-ar produce, acestea s-ar reorienta către alte pieţe. Din această cauză
armata britanică ar avea mult de suferit.
Rolul documentului este, printre altele şi de stabilire a unor linii
directoare în cadrul dezvoltării industriei. Aceasta necesitate apare din cauza
nevoii unei industrii care să contribuie la meţinerea stării de securitate. Acest
deziderat se poate atinge prin comunicarea capabilităţilor industriale care se
doresc a fi păstrate din motive de securitatea naţională. De asemenea, prin
faptul că sunt precizate principiile şi procesele care susţin procurarea şi
decizia în domeniul industriei.
Industria britanică este foarte bine dezvolatată, dar cu toate acestea există
şi situaţii în care se procura tehnologie din SUA.
Unul dintre rolurile acestui document este considerat a fi acela de a se
asigura că industria britanică întruneşte cerinţele Ministerului Apărării
britanic, atât în prezent, cât şi în viitor. Achiziţiile de tehnică şi tehnologii
sunt considerate foarte importante, fiind încurajată concurenţa între firmele
ofertante, atât locale, cât şi internaţionale. Prin încurajarea concurenţei
ministerul are doar beneficii.
În secţiunea alocată unei priviri de ansamblu asupra sectorului industrial
şi capacităţilor de care dispune, sunt aduse în discuţie mai multe domenii,
sectoare de activitate, cum ar fi cel maritim, aerian, al vehiculelor de luptă
blindate, elicoptere, muniţie, armament complex etc. Fiecare dintre aceste
sisteme este descris, sunt descrise unele proiecte în desfăşurare în cadrul
procesului de dezvoltare a acestor sisteme, şi importanţă în general a evoluţiei
tuturor sistemelor.
Unul dintre cele mai importante sectoare ale dezvoltării este considerat
sistemul C4ISTAR, cu un rol cheie în ineteroperabilitatea interarme din
cadrul armatei regale. De asemenea are un rol important în criptarea
informaţiilor. Acest sistem nu este dezvoltat de către armată, fiind o producţie
a sectorului civil.
În domeniul protecţiei CBRN se fac unele dintre cele mai mari investiţii,
fiind considerat un sector care trebuie dezvoltat. Marea Britanie beneficiază
de coloborarea cu unele dintre cele mai bune firme din domeniu la nivel
mondial.
Terorismul considerat un pericol aparte, care a evoluat în timp.
Cheltuielile care au fost făcute pentru combaterea acestei ameninţări au
crescut considerabil în ultima perioadă.

40
Spre deosebire de alte superputeri, Marea Britanie tratează în mod
deosebit pericolul proliferării şi utilizării armamentului nuclear.
Implementarea Strategiei de Apărare Industrială este considerată a fi o
provocare pentru Ministerul Apărării britanic. De o importanţă deosebită este
considerată Achiziţia Inteligentă, prin care se urmăreşte nivelul cheltuielilor
apărării în ceea ce priveşte cercetarea, devzoltarea, achiziţionarea şi
mentenanţa.

2.2.2. Securitate bazată pe reţea – fundament al securităţii Germaniei

Ca document care să reglementeze în ansamblu problemele de securitate


şi apărare pe termne mediu şi lung, Guvernul Federal german a adoptat
varianta Cartei Albe a Politicii de Securitate şi a Dezvoltării Armatei.
Varianta din 2006 a apărut la 12 ani după cea anterioara, ca urmare a
schimbărilor majore care s-au produs în mediul de securitate regional şi
mondial. Până la apariţia acestei variante a Cartei Albe, în apropierea
Germaniei s-au produs mai multe conflicte destabilizatoare, printre care
amintim cele din regiunea fostei Iugoslavii. În acest context ea se vede în
situaţia în care strategia ei de securitate este depăşită şi din această cauză a
fost foarte importantă schimbarea acesteia.
Documentul este structurat în două părţi mari care pot fi observate şi în
cadrul Anexeia nr.6:
- prima parte – intitulată „Politica de Securitate a Germaniei”, dezvoltă
probleme referitoare la fundamentele politicii de securitate a Germaniei şi la
politica de securitate a acesteia în mediu internaţional;
- a doua parte – intitulată „Armata – Instrument al Securităţii
Germaniei”, tratează probleme majore referitoare la: cerinţe şi parametrii;
operaţiuni ale armatei; modernizare; organizare; personal şi la perspectivele
acesteia. Întrucât considerăm că nu face obiectul strategiei de securitate în
ansamblul ei, nu vom dezvolta această parte, deoarece aceasta se referă
exclusiv la domeniul militar.
Tratarea mediului de securitate, a riscurilor, vulnerabilităţilor şi
ameninţărilor este realizată în capitolul 1 al primei părţi, fără deosebiri
esenţiale de abordarea realizată de noi în cadrul lucrării. Se insistă pe faptul
că terorismul şi proliferarea armelor de distrugere în masă sunt foarte
periculoase. La fel sunt considerate ameninţările asimetrice, în faţa cărora
vechile strategii nu mai erau eficiente. Previziunile strategice trebuie să se
realizeze într-un mod coerent şi eficient, şi să conducă la crearea capacităţilor
de a raspunde unui număr tot mai mare de ameninţări, atât la nivel naţional
cât şi la nivel internaţional.
Documentul scoate în evidenţă faptul că politica de securitate a
Germaniei, care este tratată în aceast capitol, se bazează pe valorile prevăzute
în Constituţie şi pe scopul de a proteja interesele naţionale, în special:

41
- menţinerea democraţiei, a libertăţii şi drepturilor cetăţeneşti ale
populaţiei germane, a securităţii şi bunăstării, prin protejarea faţă de orice
ameninţare;
- asigurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Germaniei;
- prevenirea crizelor şi conflictelor care pot afecta starea de securitate a
Germaniei;
- împotrivirea faţă de proliferarea şi traficul de arme de distrugere în
masă;
- promovare pieţei libere ca bază a posperităţii poporului german,
contribuind astfel la dispariţia stării prin care lumea este împarţită în regiuni
sărace şi bogate.35
Politica de securitate a Gemaniei se bazează pe un concept cuprinzător -
„securitatea nu poate fi asigurată prin eforturile unui singur stat sau doar prin
intervenţia armată. În schimd, necesită o relaţionare de tipul securităţii bazate
pe reţea în contextul unei strategii de securitate cuprinzătoare la nivel naţional
şi mondial”36. Securitatea bazată pe reţea se referă la constituirea unor
conexiuni mai rapide între diferitele sisteme şi armamente, dar şi între statele
membre ale alianţelor, astfel încât acţiunile întreprinse să fie mai eficace,
datorită transferului mult îmbunătăţit al informaţiilor.
În capitolul 2 al primei părţi sunt analizate pe larg alianţele NATO, UE,
OSCE, ONU din care şi Germania face parte. O atenţie specială se acordă
Parteneriatului strategic NATO-UE, arătându-se că acestea nu sunt în
competiţie în rezolvarea problemelor de securitate regionale şi globale, ele
având funcţii complementare. Rezultă totodată contribuţia în cadrul acestor
alianţe şi perspectivele dezvoltării acesteia. Germania s-a dovedit a fi un
membru de bază, sprijinind constant acţiunile de menţinere a păcii,
promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi securitatea prin
cooperare37. În acest context, forţele germane au luat parte la acţiunile de
menţinere a păcii din Balcani, Caucaz, Africa de Sud, Africa Centrală, Asia şi
Orientul Mijlociu, şi s-au modernizat în raport cu noile cerinţe.
Germania consideră ca Tratatul Atlanticului de Nord reprezintă alianţa
de bază în asigurarea securităţii atât a Germaniei, cât şi a Europei, având şi
rolul de a menţine legătura între cele două continente.
Este tratat rolul UE, creată pentru menţinerea stabilităţii politice, a
securităţii şi prosperităţii atât în Germania, cât şi în celelalte ţări membre.
Rolul UE este tot mai mare, şi din aceasta cauză a trebuit să fie elaborate
Strategia de Securitate Europeană, creată de Departamentul de Apărare al UE.
Se consideră că stabilitea în Europa, poate fi menţinută prin dezvoltarea
sistemului de integrare a UE, dar şi a relaţionării cu statele din zonele de Est
ale Europei, Sudul Caucazului, regiunea mediteraneeană, şi centru Asiei, cel

35
Idem, p. 21
36
Cf. loc. cit.
37
Germany White Paper 2006 , www.weissbuch.de , p. 6

42
mai important factor al zonei fiind considerată Federaţia Rusă38. În document
se arată că securitatea Germaniei este strâns legată de securitatea Europei, ea
având un rol important în modelarea viitorului Europei şi nu numai.
În cadrul acestui document, ONU este considerată ca fiind un cadru legal
internaţional care guvernează relaţiile internaţionale. Se afirmă că Gemania
îşi înţelege sarcinile pe care le are, şi le îndeplinişte cu cel mai înalt grad de
profesionalism.
Politica de control a armamentului, a dezarmării, neproliferării şi
restricţionării exportului de arme este un element foarte important în politica
de securitate orientată pe problema prevenirii conflictelor. În privinţa armelor
de distrugere în masă, este imperativă participarea la alianţe care susţin
nerpoliferarea acestora, şi care susţin continuarea procesului de dezarmare
nucleară.39
Studiind documentul ni s-a părut deosebit de interesant faptul ca
Germania, desi este un stat puternic al Europei, consideră ca „securitatea nu
poate fi asigurată prin eforturile unui singur stat sau doar prin intervenţia
armată. În schimd, necesită o relaţionare de tipul securităţii bazate pe reţea
în contextul unei strategii de securitate cuprinzătoare la nivel naţional şi
mondial”.

2.2.3. Schimbarea ca necesitate a realizării securităţii în conepţia Franţei

Documentul care reglementează starea de securitate a Franţei este


reprezentat de Carta Albă, ultima varaiantă a acestui document apărând în
anul 1994. În anul 2003 a apărut însă un document intitulat 2003 – 2008
Programul Militar – Proiect de Lege. Acest document este alcătuit din două
părţi (Anexa nr.7):
- prima aduce completări strategiei de securitate;
- a doua parte conţine obiective ale programului militar.
După cum am menţionat mai sus, prima parte a acestui document
reprezintă o completare adusă Cartei Albe în ceea ce priveşte strategia de
securitate a Franţei. Această completare a fost necesară datorită modificărilor
apărute în contextul strategic actual, fiind precizate în acest sens ameninţările
de tip asmietric, a ameninţărilor reprezentate de armele de distrugere în masă
şi terorismul. Vechea strategie nu era proiectată să răspundă acestor tipuri de
ameninţări.
În document se afirmă ca schimbarea care se face în strategia franceză
este în concordanţă cu noile evoluţii ale mediului de securitate. De asemenea,
se precizează că se încearca menţinerea alegerii libere şi diversificarea
capacităţii de acţiune în cadrul coaliţiilor.40

38
Idem, p. 7
39
Idem, p. 45-46
40
2003 – 2008 Military Program - Bill Of Law, p.1

43
Dupa reforma din 1996, a apărut un plan de dezvoltare până în anul
2015. În prima fază a avut loc profesionalizarea sistemului în perioada dintre
anii 1997-2002. Programul legislativ apărut pentru perioada 2003-2008,
urmăreşte:
- menţinerea securităţii poporului francez, protejarea intereselor statului
francez, resituarea Franţei în poziţii fruntaşe în conducerea Europei şi
patriciparea la operaţiuni de menţinere a păcii;
- creşterea nivelului operaţional al trupelor;
- continuarea efortului de modernizare a forţelor, mai ales a strucrurilor
de evaluare, comandă, protecţie şi acţiune în adâncime, echiparea cu
tehnologie şi tehnică de ultimă generaţie;
- creşterea efortului de cercetare pentru integrarea tehnologiilor care să
ajute la posibilitatea de a răspunde la un număr tot mai mare de ameninţări.
Acest document conţine căile care trebuie urmate în dezoltarea forţelor
după perioada 1997-2002, dorinţa Guvernului de a efectua aceste schimbări
gradual. Printre numeroasele schimbări, este menţionat şi statutul
Jandaremeriei franceze care trece din subordinea Ministerului Apărării
francez, dar nu totalmente, în subordinea Ministerului de Interne, al securităţii
populaţiei şi a libertăţilor locale.
Documentul se referă la acţiunile teroriste de la 11 Septembrie 2001,
când printre altele s-a iniţiat era ameninţărilor asimetrice în care nu există un
câmp de luptă specificat şi sunt utilizate armele de distrugere în masă,
pregătite oricând să atace populaţia41. Din cauza acestor ameninţării, se
consideră că este imposibilă crearea unei strategii de securitate de termen
mediu sau lung.
Se prezintă faptul că singurele modalităţi de a răspunde la ameninţările
teroriste sunt reprezentate de continuarea acţiunilor împotriva terorismului,
neproliferării armelor de distrugere în masă şi a crimei organizate.
Cea mai importantă sarcină a strategiei de securitate franceze o
reprezintă protecţia populaţiei, aceasta fiind ameninţată atât pe teritoriul
naţional, cât şi în afară, de pericole considerate a fi provocate de terorişti.
Documentul consideră, că în climatul actual, nu poate fi elaborată o
strategie naţionala pe termen mediu sau lung. Una dintre principalele
ameninţări este considerată problema armelor de distrugere în masă, a căror
proliferare a cunoscut o dezvoltare neliniştitor de rapidă, acele zone fiind
considerate zone de risc ridicat. Acest lucru este cu atât mai neliniştitor cu cât
demersurile de a înceta activităţile de neproliferare a fost încetinit sau
inadecvat.
Pentru siguranţa populaţiei franceze şi a intereselor naţionale ale Franţei,
în mediul de securitate actual sunt necesare o serie de măsuri, cum ar fi:
- protecţia autonomiei deciziei şi acţiunii;

41
Idem, p. 2

44
- menţinerea puterii de influenţă în cadrul coaliţiilor şi alianţelor din care
Franţa face parte;
- menţinerea dezvoltării tehnologice la un nivel ridicat pentru a putea
face faţă ameninţărilor ultimei generaţii de tehnologie.
În cadrul Uniunii Europene, Franţa urmăreşte să:
- îşi dezvolte capabilităţile care să-i permită să preia poziţia de naţiune
conducătoare;
- continuarea tratatelor bi- şi multilaterale;
- creşterea nivelului de interoperabilitate a forţelor armate.
Documentul menţionează faptul că Franţa este un membru al Consiliului
de Securitate al ONU, şi faptul că, deşi face parte din alianţe, ea îşi va păstra
sistemul de securitate naţional la un nivel ridicat.
Partea de strategie tratează probleme precum: împiedicarea atacurilor
nucleare, crearea unui scut anti-rachetă şi dezvoltarea capabilităţii de atac pe
distanţe mari, în scopul împedicării şi descurajării inamicului. Pe teritoriul
naţional se necesită îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a forţelor armate,
deoarece în situaţia vreunui atac toate forţele şi resursele trebuie să fie
pregătite.
În cadrul dezvoltării ideii de proiectare a acţiunilor, apar stabilite
numărul de forţe care trebuie implicate în diverse situaţii atât pe plan extern,
cât şi intern.
Documentul conţine şi o prezentare a unui model al forţelor armate
franceze până în 2015 şi obiectivele programului militar în perioada 2003-
2008, părţi care nu le vom dezvolta în prezenta lucrare.

2.3. Dimensiuni principale ale securităţii în concepţia marilor puteri


asiatice

2.3.1. Pacea şi dezvoltarea – dimensiuni principale ale strategiei Chinei

Documentul care reglementează starea de securitate din Republica


Popolară Chineză este Noul Concept de Securitate. Ultima variantă a acestuia
a apărut în decembrie 2006 la Beijing. Documentul cuprinde mai multe
capitole, acestea fiind comforme cu Anexa nr.8.
Pacea şi dezvoltarea sunt teme de actualitate în cadrul multor strategii de
securitate. În ziua de azi, securitatea şi pacea la nivel mondial întâlnesc mai
multe oportunităţi decât ameninţări. Cu toate acestea numărul ameninţărilor
este din ce în ce mai mare şi mai divers. În cadrul documentului identificăm o
percepţie nouă asupra mediului internaţional, fiind considerat astfel că lumea
se îndreaptă spre multipolaritate. Această afirmaţie apare în cadrul unui
context internaţional în care se doreşte dispsariţia multipolarităţii, în principal
de către SUA. Se continuă cu ideea că prin intermediul concurenţei dintre
state se ralizează o supraveghere a evoluţiilor acestora de către fiecare dintre

45
ele. Cu toate acestea conflictele de mari proporţii care ar putea izbucni sunt
uşor de prevăzut şi de evitat.
Revoluţia în afacerile militare este într-o continuă evoluţie la nivel
mondial. Toate ţările investesc în dezvoltarea armamentului pentru a-şi putea
demonstra superioritatea. Cu toate acestea, armele de distrugere în masă sunt
considerate a fi cele mai periculoase. Din această cauză este necesară alierea
Chinei cu alte ţări importante aflate în vecinătatea sa. Cu toate acestea, China
se confruntă cu diverse probleme, precum cea reprezentată de mişcarea de
independenţă a Taiwan-ului, care rezistă datorită armelor de ultimă generaţie
primite din partea SUA. China reprezintă în continuare o ameninţare demnă
de luat în considerare la adresa securităţii stetelor vecine.
Strategia de securitate chinezăa se dovedeşte a fi una defensivă, aceasta
fiind creată doar pentru a riposta la ameninţările venite de pe mare, din aer
sau de peste graniţă. De asemenea, se trateaza problema Taiwan-ului, prin
opunerea faţă de forţele de eliberare a acestei regiuni.
Asemeni tuturor domeniilor, armata necesită un amplu program de
restructurări.
Strategia nucleară a Chinei face parte din politica nucleară a statului, dar
şi din strategia militară. Obiectivul principal este de a determina alte state să
nu atace China.
În ceea ce priveşte sistemul naţional de apărare sunt enumerate
instituţiile care fac parte din acest sistem. Sunt scoase în evidenţă o serie de
baze militare, fiecare dintre ele din ce categorie de forţe face parte, şi
totalitatea sistemelor cu ajutorul cărora este menţinută starea de securitate.
Armatei populare de eliberare îi este acordat un capitol separat în care se
tratează problema profesionalizării armatei, fapt ce a dus la micşorarea
efectivelor. Restructurearea a avut mai multe etape, astfel încât la finele
anului 2005, armata chineză număra 2,5 milioane angajaţi. Aceste măsuri au
avut ca urmare îmbunătăţirea sistemului logistic, a bazei materiale, tehnicii şi
aramamentului.
Asemeni armatei, şi politia chineză este tratată aparte, fiindu-i
identificate structurile componente, şi efectivul de 660.000 de angajaţi în anul
2005.
În cadrul capitolului destinat mobilizării forţelor şi mijloacelor sunt
enumerate forţele şi mijloacele prin care se intervine în cazul în care este
necesară trecerea de la starea de pace la cea de beligeranţă. În acest sens se
enumeră şi o serie de pârghii economice care pot fi utilizate pentru
eficientizarea acestui efort. Planul de mobilizare prevede folosirea a două
categorii de forţe, aramata şi apărarea aeriană civilă, la care se adaugă miliţia
şi forţele de rezervă. Forţele de rezervă sunt parte componentă a armatei, ele
având o serie de regulamente care le legiferează activitatea. În timpul păcii
iau parte la activităţi de menţinere a ordinii publice, iar în timp de război se
mobilizează.

46
Asigurarea pazei frontierelor şi a regiunii de coastă este asigurată de
către armată, şi există o serie de regulamente în acest sens: Legea Apărării
Naţionale, Legea Zonei Maritime şi a Zonei Contingente.
Ştiinţa, tehnologia şi industria sunt domenii foarte importante în
dezvoltarea armatei chineze, de aceea s-au făcut eforturi financiare ridicate
pentru îmbunătăţirea sistemului de cercetare şi dezvoltare a armamentelor şi
echipamentelor de ultimă generaţie.
Capitolul destinat cheltuielilor efectuate pentru apărare indică scăderea
semnificativă din anul 1994 până în anul 2005, an în care bugetul acordat a
fost împărţit în trei categorii, fiecăreia dintre acestea revenindu-le procentaje
aproximativ egale. Cele trei domenii în care a fost împărţit bugetul pentru
apărare sunt urmatorele cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu antrementul
personalului şi mentenanţa, iar ultimul capitol fost echipamentul.
Privitor la securitatea internaţională prin cooperare, este adus în discuţie
beneficiul mutual şi cazul situaţiilor câştig-câştig care apar în cadrul
colaborării cu alte state. În realizarea acestui obiectiv sunt tratate în particular
situaţii precum cea a securităţii regionale prin cooperare, menţinerea
angajamentelor în cadrul proceselor de control a armamentelor şi
neproliferării armelor de distrugere în masă. Nu sunt uitate nici relaţiile de
cooperare şi schimb de experienţă la nivel militar, participarea la operaţiile de
menţinere a păcii din cadrul ONU şi a participării în operaţiunile de refacere
în urma catastrofelor natuale.

2.3.2. Multidimensionalitatea securităţii în concepţia Japoniei

În ceea ce priveşte strategia de securitate a Japoniei, aceasta are un


document intitulat Strategia de Apărare a Japoniei, ultima variantă a acestui
apărând în anul 2007. Este un document foarte complex care studiază foarte
multe probleme (Anexa nr.9), având chiar şi o analiză a unor state sau regiuni
considerate foarte importante de către Japonia, acestea fiind: SUA, Pensinsula
Corea, China, Rusia, Asia de Sud-est, Asia de Sud, Australia, Europa. Fiecare
dintre aceste state sau regiuni au facută o analiza scurtă atrategiilor lor de
securitate şi a modului cu interacţiunează, influenţează sau afectează
securitatea Japoniei.
Realizarea acestor analize referitoare la alte state este ceva specific
Japoniei, această procedură nemaifiind întâlnită în cadrul actelor referitoare la
securitate ale altor state.
Nouă strategie a fost creată pentru ca Japonia să fie mai de nădejde în
caz de criză, dar şi o forţă mai efectivă în cadrul procesului de menţinere a
pcii la nivel mondial.
Analiza mediului de securitate actual relevă faptul că există o serie de
ameninţări precum relaţionarea cu alte ţări (China şi India), proliferarea
armelor de distrugere în masă (situaţia rachetelor din Corea de Nord) şi

47
terorismul (cazul Iracului şi Afganistanului). Regiunea în care se află Japonia
este una foarte riscantă, deoarece, statele din vecinătate au testat multe arme
foarte puternice: China a testat arme antisatelit, Corea de Nord a testat rachete
nucleare, iar SUA îşi intensifică activitatea militară în zonă.
Pacea, securitatea şi independenţa pot fi atinse doar prin coloborările
diplomatice cu aliaţii, dar bineînţeles şi eforturile către apărarea naţională,
Japonia făcând eforturi şi în sensul creării capacităţii de apărare.
Este tratată reforma Ministerului Apărării japonez, implicarea într-o
măsură tot mai mare a Japoniei în procesele de menţinere a păcii la nivel
internaţional. După terminarea Războiului Rece, Japonia a început un amplu
proces de înarmare şi de creare a unor forţe care să fie capabile să se implice
în situaţii de urgenţă atât la nivel naţional cât şi internaţional.
Noua stretgie prevede măsuri de protecţie civilă, ameliorarea urmărilor
dezatrelor naturale şi crearea forţelor proprii de apărare, pentru a putea
reacţiona în situaţii cum au fost lansarea de rachete balistice de către Corea de
Nord.42
Întărirea relaţiilor strategice de cooperare cu SUA sunt considerate a fi o
prioritate pentru viitor. Se precizează în document faptul că eventualele
ameninţări la adresa securităţii Japoniei trebuie oprite înainte de atingerea
graniţelor naţionale. Este deci, nevoie de acţiuni pro-active în acest sens.
Strategii japonezi consideră că populaţia este foarte importantă în cadrul
armatei şi a Forţei de Autoapărare, fiind considerat faptul că orişicâte
modernizări ar fi făcute fără populaţie acestea nu au valoare. Se susţine
importanţa populaţiei în cadrul tuturor activităţilor şi acţiunilor Japoniei.
Cercetare şi dezvoltarea reprezintă nişte măsuri strategice în dezvoltarea
tehnologiei japoneze în toate domeniile.

42
Defense of Japan, 2007, p. 6

48
CAPITOLUL III
STRATEGIA DE SECURITATE NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

România începutului de mileniu se află într-un proces extrem de complex


de redefinire conceptuală, atât a securităţii naţiunii, cât şi a modului în care
proprietatea privată trebuie şi poate fi gestionată sub aspectul protejării
intereselor sale majore. Securitatea naţiunii este cea care înglobează
securitatea privată, oferindu-i cadrul juridic şi instituţional necesar îndeplinirii
obiectivelor sale. Din păcate, cele două sintagme, securitatea naţiunii şi
securitatea privată, nu au constituit, până în acest moment, subiect de definire
conceptuală şi de clarificare a relaţiilor de intercondiţionare. Această
abordare, relativ diferenţiată, are la bază rolul şi, implicit, competenţele
atribuite statului de diferitele curente ideologice. Statul este principalul
gestionar al securităţii naţiunii şi, deci, gradul său de implicare în mediul
social este definitoriu din perspectiva securităţii. Din aceste considerente,
statele responsabile protejează proprietatea privată, dar susţin şi anumite
constrângeri referitoare la uzul dreptului de proprietate. Sunt notorii cazurile
în care, pe anumite proprietăţi din statele dezvoltate, s-au pus bazele unor
mişcări antistatale, de tip rasist sau neonazist.43
Mediul de securitate internaţional se află într-o rapidă schimbare. Unele
schimbări sunt lineare şi previzibile, fie că decurg din evoluţia obiectivă a me-
diului de securitate, fie că sunt rezultatul unor strategii şi programe. Altele au
caracter surprinzător, seismic sau de discontinuitate strategică şi sunt însoţite
de o doză de incertitudine semnificativă ca natură, amploare şi durată.
Ţinând cont şi de proliferararea noilor riscuri şi ameninţări amplifică
aspectele de insecuritate ale mediului global, astfel că, în perspectiva
următorilor 10-15 ani, ordinea mondială va arăta sensibil diferit, în condiţiile
în care noua dinamică a relaţiilor internaţionale favorizează eforturile
comunităţii euroatlantice care vizează construcţia unui nou echilibru
internaţional, capabil să asigure expansiunea şi consolidarea libertăţii şi
democraţiei. Aceste modificări ale cadrului internaţional au obligat
schimbarea strategiei schimbarea stretagiei de securitate a României.
Datorită situării sale în zona carpato-danubiano-pontică, România are un
important rol strategic, sesizat de către toate puterile lumii care au diverse
interese în aceasta regiune. Tocmai din această cauză a fost semnat pactul cu
Statele Unite ale Americii de utilizare de către acestea a aeroportului Mihail
Kogălniceanu, din Constanţa. Aceasta poziţie a fost considerată esenţială de
către armata S.U.A. în extinderea proiectului de creare a scutului antirachetă
către estul Europei.
România este unul dintre statele care are strategie de securitate ca
document oficial care reglementează starea de securitate naţională a sa. Cu

43
Impact Strategic, nr 4/ 2005 - Resursele de securitate şi securitatea naţiunii - Dr. Francisc TOBĂ

49
toate acestea nu trebuie să uităm şi de exisenţa altor documente, precum
Strategia Militară sau Carta Albă a Guvernului, care aduc complementare
strategiei de securitate.
„Strategia de Securitate Naţională a României”, este un document
realizat pe douăsprezece capitole. Sunt studiate mai multe probleme pe
parcursul tuturor capitolelor, dar după părerea noastră, ultimul capitol,
referitor la resurse şi responsabilităţi este foarte succint.
Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de
protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, valorile şi interesele
naţionale vitale, bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu prioritate,
următoarele domenii: starea de legalitate; siguranţa cetăţeanului; securitatea
publică; prevenirea şi contracararea terorismului şi a altor ameninţări
asimetrice; capacitatea de apărare; protecţia împotriva dezastrelor naturale,
degradării condiţiilor de viaţă şi accidentelor industriale. Securitatea naţională
se realizează prin măsuri adecvate de natură politică, economică, diplomatică,
socială, juridică, educativă, administrativă şi militară, prin activitatea de
informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin gestionarea eficientă
a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii europene şi
euroatlantice şi prevederile dreptului internaţional.44
Apar definite valorile naţionale ca fiind „elemente de natură spirituală,
culturală şi materială ce definitesc identitatea românească”. Protejarea,
promovarea şi apărarea lor reprezintă condiţiile esenţiale ale existenţei şi
demnităţii cetăţenilor şi a statului român, în conformitate cu prevederile
Constituţiei. De asemenea, ele constituie premisele pe baza cărora se
construieşte şi se dezvoltă sistemul democratic de organizare şi funcţionare a
societăţii, atât prin intermediul instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale şi
neguvernamentale, cât şi prin acţiune civică.
Interesele naţionale reflectă percepţia dominantă, relativ constantă şi
instituţionalizată cu privire la valorile naţionale. Ele vizează promovarea,
protejarea şi apărarea valorilor prin care naţiunea română îşi garantează
existenţa şi identitatea. Prin aria lor de manifestare, ele se adresează – în
primul rând – cetăţenilor patriei care trăiesc pe teritoriul naţional, dar şi – în
egală măsură – tuturor celorlalţi oameni aflaţi în România, precum şi
românilor care trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea în afara graniţelor ţării. 45
După realizarea unei analize realităţilor la nivel internaţional şi ţinând
cont de postura de ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice şi a Uniunii
Europene, riscurile şi ameninţările la adresa României sunt percepute din
acest punct de vedere. Procesele de aderare a României la NATO şi de
integrare în Uniunea Europeană determină modificări substanţiale ale
statutului şi identităţii sale strategice. În aceste condiţii, deşi pericolul unui
44
Strategia de Securitate Naţională a României, 2007, p. 7-8
45
Idem, p.8

50
război clasic, al unor agresiuni militare convenţionale este foarte puţin
probabil, neglijarea unor astfel de riscuri ar putea genera vulnerabilităţi
majore la adresa securităţii naţionale şi a capacităţii de acţiune pentru
îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate. Se înscriu, de asemenea, în
această categorie, riscurile şi ameninţările ce privesc securitatea şi apărarea
frontierelor, în condiţiile în care segmente importante ale graniţelor României
constituie o parte importantă a frontierei terestre estice a celor două
organizaţii.
România trebuie de asemena să aloce resurse adecvate pentru protecţia
eficientă a frontierelor sale, pornind de la premisa că, pe de o parte, aceasta
constituie o responsabilitate majoră de securitate naţională şi, pe de altă parte,
îndeplinirea unei obligaţii importante faţă de Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea
Europeană. În îndeplinirea obligaţiilor privind securizarea frontierelor,
România urmăreşte atât creşterea gradului de securitate al cetăţenilor săi şi ai
Europei, cât şi transformarea propriilor graniţe într-o punte activă de cooperare
şi comunicare cu noile democraţii din vecinătatea estică a Uniunii Europene.
Problema ameninţărilor asimetrice este studiată, şi se consideră că
neacordarea unei atenţii corespunzătoare acestor probleme poate duce la
situaţii grave pentru teritoriul şi populaţia României.
Sunt studiate pe rând terorismul, problematica proliferării armelor de
distrugere în masă, conflictele regionale şi criminalitatea transnaţională şi
ameninţările acestora asupra securităţii statului român. Acestor problematici li
se acordă o importanţă deosebită influenţelor teribile pe care acestea le au la
nivel local, regional şi internaţional.
În capitolul care abordează problema unui viitor sigur şi prosper pentru
români, se declară că scopul fundamental al strategiei îl constituie mobilizarea
eforturilor naţiunii pentru accelerarea proceselor de modernizare, integrare şi
dezvoltare susţinută, capabile să garanteze securitatea şi prosperitatea ţării,
într-o lume mai sigură şi mai bună. Strategia vizează promovarea fermă a
libertăţilor politice, economice şi sociale, a respectului pentru demnitatea
umană, prin angajarea conştientă şi responsabilă a poporului român şi
colaborarea activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene.
În cadrul eforturilor vizând protejarea, apărarea şi promovarea
intereselor sale legitime, România respectă principiile şi normele dreptului
internaţional şi dezvoltă dialogul şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale
şi cu statele interesate în realizarea securităţii internaţionale. România este
direct interesată să joace un rol activ şi constructiv în plan european şi
regional, să fie o punte de legătură între civilizaţii, interese economice şi
culturale diferite, în beneficiul stabilităţii şi prosperităţii întregii Europe.46
Printre măsurile care să consideră a fi necesar să fie luate în considerare
în vederea promovării, protejării şi apărării valorilor şi intereselor considerate

46
Idem, p. 18

51
ca fiind de importanţă vitală pentru realizarea obiectivelor naţionale se
numără următoarele:
• Participarea activă la înfăptuirea securităţii internaţionale;
• Construcţia noii identităţi europene şi euroatlantice a României;
• Securitatea şi stabilitatea regională în contextul unei noi paradigme;
• Asumarea rolului de vector dinamic al securităţii în regiunea Mării
Negre;
• Abordarea cuprinzătoare şi adecvată a problematicii securităţii interne;
• Buna guvernare – ca instrument esenţial în construcţia securităţii
naţionale;
• Economia competitivă şi performantă – pilon al securităţii naţionale;
• Transformarea instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii
naţionale;
• Dezvoltarea şi protecţia activă a infrastructurii strategice.
Datorită situării sale într-o arie geopolitică de importanţă strategică,
România urmăreşte să joace un rol substanţial în procesul de definire şi
implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de
securitate ale NATO şi Uniunii Europene, în Europa centrală, de est şi de sud-
est. În acest sens amintim faptul că România s-a aflat între două focare majore
de instabilitate şi conflict. Absenţa unor strategii anticipative ale comunităţii
internaţionale pentru aceste regiuni a făcut ca violenţele din spaţiul ex-
iugoslav să fie de lungă durată, iar eforturile vizând soluţionarea problemelor
să sufere de lipsă de coerenţă şi perspectivă. Prin intervenţia comunităţii
euroatlantice şi prin măsuri de impunere şi menţinere a păcii luate în ultimii
ani, intensitatea conflictelor care au afectat pacea şi securitatea în Balcani a
diminuat în mod semnificativ, iar prin admiterea României şi Bulgariei în
NATO situaţia din regiune a devenit mai sigură şi mai stabilă.
În soluţionarea problemelor regionale este preferabil ca soluţiile să vină
preponderent din cadrul regiunii. Considerăm că este timpul ca statele sud-est
europene, forţele politice din aceste ţări, organizaţiile guvernamentale, non-
guvernamentale sau civice, conducătorii politici şi reprezentanţii diferitelor
mişcări să-şi asume răspunderea directă pentru soluţionarea problemelor cu
care se confruntă regiunea. Aceasta impune o conştiinţă civică modernă şi
matură, promovarea fermă a principiilor democratice, respect pentru
demnitatea umană, pentru libertatea şi identitatea tuturor, preocuparea pentru
menţinerea stabilităţii frontierelor şi încetarea propagandei în favoarea
violenţei politice, etnice sau religioase şi a separatismului.47
În ceea ce priveşte situarea României la litoralul Mării Negre are
interesul major de a se învecina cu state stabile, democratice şi prospere
deoarece numai acestea sunt capabile să menţină pacea şi buna-înţelegere în
relaţiile dintre ele, să creeze comunităţi regionale pluraliste şi să aibă un
comportament predictibil în domeniul securităţii.
47
Idem, p. 28-30

52
Datorită faptului că regiunea geopolitică a Mării Negre este o arie de
tranzit semnificativă a resurselor energetice şi, totodată, un spaţiu important
de manifestare a unor riscuri asimetrice şi focare de conflict, cu un impact
substanţial asupra securităţii euroatlantice. Departe de a fi considerată o
simplă zonă-tampon sau periferică, regiunea Mării Negre este un conector de
importanţă strategică, situat pe coridorul ce leagă comunitatea euroatlantică
de arealul Orientul Mijlociu – Regiunea Caspică – Asia Centrală (factor
furnizor de energie şi consumator de securitate). Din punct de vedere
energetic, regiunea Mării Negre este principalul spaţiu de tranzit şi, într-o
măsură importantă, o sursă pentru energia ce se consumă în Europa, în timp
ce prognozele întrevăd creşterea substanţială a ponderii sale în următoarele
decenii.
Datorită ameninţărilor care pot apărea de aici sub forma terorismului
internaţional; proliferării armelor de distrugere în masă şi a mijloacelor de
transport la ţintă; conflictelor locale; traficului ilegal de armament, muniţii şi
explozivi; traficului de droguri; migraţiei ilegală şi traficului de fiinţe umane;
guvernării ineficientă, minată de corupţie endemică şi criminalitate organizată
se consideră imperios necesar crearea unei strategii europene şi euroatlantice
pentru regiunea Mării Negre.
Relaţiile dintre România şi Republica Moldova reprezintă pentru statul
român responsabilităţi fireşti ce decurg din comunitatea de istorie, limbă şi
cultură, cu principiul “o singură naţiune – două state” şi cu spiritul politicii
europene de vecinătate, se acordă o importanţă deosebită acestei cooperări.
România are datoria politică şi morală de a sprijini acest stat în parcurgerea
procesului de modernizare, democratizare şi integrare europeană, de a face tot
ce este posibil pentru a susţine, din punct de vedere politic, economic şi
diplomatic, principiul suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, precum şi
pentru a spori contribuţia statului român la extinderea spaţiului de securitate şi
prosperitate. În acest scop, se consideră de o importanţă deosebită
monitorizarea cu atenţie a evoluţiei conflictului separatist din raioanele estice
ale Republicii Moldova.48
Abordarea securităţii interne este reprezentată de ansamblul activităţilor
de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane,
infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură
militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici,
meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa,
libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor,
infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un
nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.
Securitatea internă se referă nu doar la siguranţa cetăţeanului şi
securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a

48
Idem, p. 32-36

53
sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia
infrastructurii critice.
Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea
implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii.
Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi
structurilor de ordine publică, precum şi celor care se ocupă cu prevenirea şi
gestiunea urgenţelor civile, securitatea frontierelor şi garda de coastă;
structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate; organismelor de
prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi exporturilor
strategice; structurilor militare, în situaţii deosebite, pentru unele activităţi.
Atribuţii importante revin, de asemenea, gărzii financiare şi structurilor
vamale, gărzii de mediu şi structurilor de specialitate care veghează la
sănătatea populaţiei şi a animalelor, precum şi celor de protecţie a
consumatorilor. Un alt set revine operatorilor industriali, agricoli, comerciali
şi de servicii care desfăşoară activităţi de importanţă vitală, sensibile sau
periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau interese sociale
majore.49
Privitor la buna guvernare, aceasta constituie o condiţie esenţială a
securităţii şi prosperităţii, instrumentul prin care democraţia trece din planul
conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Ea este unitatea de măsură
cumulativă prin care viaţa socială validează rezultatul alegerilor democratice,
probează realismul programelor şi capacitatea forţelor politice de a-şi
îndeplini promisiunile, cu stricta respectare a standardelor democratice. Buna
guvernare evaluează succesul măsurilor de combatere a insecurităţii,
inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare.
Printre măsurile legate de buna guvernare se pot număra: eficienţa
administraţiei publice, calitatea şi capacitatea de acţiune a administraţiei pu-
blice, îmbunătăţirea radicală a capacităţii instituţionale la nivel central şi local,
consolidarea independenţei şi eficienţei justiţiei şi creşterea încrederii
populaţiei în actul de justiţie, eficienţa reală în lupta împotriva marii corupţii50.
În ceea ce priveşte creşterea caracterului performant al activităţilor
economico-sociale apare ideea că dezvoltarea susţinută, capabilă să atragă
investiţii strategice, să genereze locuri de muncă şi să producă resurse pentru
protecţia socială, reprezintă singura cale aptă să conducă la reducerea
semnificativă a decalajelor ce despart România de media europeană.
Dezvoltarea economică accelerată depinde în mod hotărâtor de gradul de
competitivitate a naţiunii. România poate deveni cu adevărat competitivă
numai în măsura în care vom avea o societate bine educată, orientată spre
cunoaştere, capabilă să valorifice optim resursele de inteligenţă şi creativitate,
pornind de la convingerea că o forţă de muncă bine pregătită şi flexibilă
reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul integrării europene şi al
49
Idem, p. 37-40
50
Idem, p. 42-44

54
valorificării oportunităţilor oferite de globalizare. Aceasta impune asigurarea
accesului tuturor cetăţenilor, inclusiv a celor din mediul rural şi din zonele
defavorizate, la o educaţie de calitate pe tot parcursul vieţii şi vizează
transformări profunde în domeniul educaţiei, cercetării şi dezvoltării.
Accelerarea modernizării economice şi menţinerea unui ritm rapid de
creştere sustenabilă necesită, de asemenea, îmbunătăţirea radicală a stării de
sănătate a populaţiei şi realizarea unui nou echilibru social, printr-un sistem
de solidaritate capabil să garanteze securitatea economică, socială şi de sănă-
tate a tuturor participanţilor la proces.
De o importanţă deosebită sunt considerate a fi asigurarea securităţii
energetice prin adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de
resurse energetice primare şi creşterea eficienţei energetice şi restructurarea,
dezvoltarea şi modernizarea industriei de apărare, transformarea apărării şi a
Armatei României, dar şi în domeniul transformării activităţii de informaţii,
contra-informaţii şi securitate 51.
Dezvoltarea infrastructurii şi sporirea gradului de securitate a acesteia
reprezintă o direcţie prioritară de acţiune. Se intenţionează acţionarea pentru
reconfigurarea instituţiilor şi procedurilor naţionale în concordanţă cu
dinamica procesului unional şi pentru adaptarea legislaţiei, a doctrinelor şi
strategiilor la exigenţele impuse de noile riscuri şi ameninţări, la provocările
generate de schimbările meteo-climatice, precum şi la cerinţele determinate
de nevoile de cooperare în cadrul NATO, Uniunii Europene şi parteneriatelor
strategice. Astfel, domeniile de interes major privesc în mod deosebit:
infrastructura de transport – în mod deosebit, construcţia de autostrăzi şi
modernizarea rapidă a infrastructurii feroviare – şi reţeaua de management a
traficului; infrastructura energetică; infrastructura de comunicaţii;
managementul potenţialului hidrografic şi protecţia împotriva inundaţiilor;
restructurarea sistemului bazelor militare.
Există o serie de direcţii de acţiune pentru adaptarea şi modernizarea
infrastructurii vor fi: reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii
de transport în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor, eficientizării
transportului de călători şi marfă şi alinierea la standardele sistemului
european de transport; dezvoltarea, securizarea şi realizarea, pe rute
alternative, a unor noi reţele de aprovizionare cu energie, în consens cu
proiectele strategice ale Uniunii Europene şi cu interesele României în
regiunea Mării Negre; promovarea noilor tehnologii şi dezvoltarea sistemului
informatic integrat din domeniul securităţii, în conformitate cu standardele
europene; adaptarea programului naţional de securitate aeronautică şi portuară
la noile tipuri de ameninţări; modernizarea infrastructurii militare specifice,
precum şi pregătirea şi modernizarea capacităţilor oferite în cadrul NATO,
Uniunii Europene şi al parteneriatelor strategice; identificarea domeniilor de
risc, elaborarea hărţilor cuprinzând riscurile probabile şi dezvoltarea întro
51
Idem, p. 46-48

55
concepţie nouă a infrastructurii, pentru apărarea populaţiei de pericolele unor
calamităţi naturale, dezastre şi accidente ecologice; reducere riscului de
declanşare a unor incidente sau accidente nucleare şi asigurarea securităţii
instalaţiilor nucleare52.
Ultima parte a strategiei de securitate naţională prezintă foarte pe scurt
resursele şi responsabilităţile României. Printr-o abordare integratoare a
direcţiilor strategice de acţiune şi a eforturilor consacrate înfăptuirii
obiectivelor propuse, acest proiect naţional poate deveni o realitate, având ca
rezultat o ţară modernă, mai sigură şi prosperă, componentă activă şi demnă a
comunităţii europene şi euroatlantice. Viziunea ce animă această strategie şi
direcţiile de acţiune stabilite vor constitui baza conceptuală pentru elaborarea
celorlalte documente vizând funcţionarea instituţiilor ce compun sectorul
securităţii naţionale, precum şi elementele de bază în fundamentarea
programelor de alocare a resurselor.
Realizarea obiectivelor strategiei securităţii naţionale implică un efort
major de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de consolidare a bazei
politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului
şi la angajarea sa conştientă în realizarea programului. Experienţa de peste un
deceniu şi jumătate în dinamizarea eforturilor vizând construcţia democraţiei
şi a prosperităţii dă măsura maturităţii societăţii româneşti, iar apartenenţa
ţării noastre la comunitatea euroatlantică reprezintă principala garanţie de
securitate. De asemenea, de o importanţă deosebită sunt considerate resursele
umane şi cele economice.
În finalul stretgiei de securitate naţională se afirmă: „principalul
beneficiar al politicii de securitate şi, deci, are dreptul şi datoria de a contribui
activ la construcţia ei cotidiană. Cetă-ţeanul, depozitarul legitim al drepturilor
şi libertăţilor fundamentale pe care se întemeiază statul democratic, are –
potrivit Constituţiei – în materie de securitate naţională, drepturi inalienabile
dar şi obligaţii proprii, asumate conştient. De aceea, cetăţenii trebuie să-şi
dezvolte un comportament participativ şi responsabil, educaţia civică fiind
calea cea mai potrivită pentru armonizarea acestor drepturi şi obligaţii ce
conferă adevărata substanţă a patriotismului civic autentic şi profund.”53
Structura cuprinsului strategiei de securitate a României poate fi studiată
în cadrul Anexei nr.10.

52
Idem, p. 52-53
53
Idem, p. 51

56
CAPITOLUL IV
ANALIZA COMPARATIVĂ A STRATEGIILOR DE
SECURITATE A PRINCIPALELOR STATE MODERNE
Considerăm necesară o secţiune în care să studiem punctele comune şi
diferenţele dintre strategiile de securitate sau după cum se poate observa,
documentele care legiferează această stare de fapt în anumite state (Anexa
nr.1). Vom evidenţia modurile de abordare asupra anumitor situaţii comune
sau prezentăm elemente care nu se regăsesc în cadrul altor documente. În
aceste secţiuni vom face şi paralele cu situaţia României pentru a observa
situare acesteia în comparaţie cu celelalte state studiate.
Printre cele mai importante măsuri pe care aceste state puternic
dezvoltate le iau se numără problematica armelor de distrugere în masă, lupta
împotriva terorismului.

4.1. Puncte comune

Fiecare dintre documentele studiate au ca parte de început câte o secţiune


care studiază situaţia generală la nivel internaţional şi o serie de evenimente
importante care au influenţat anumite schimbări în abordarea noilor strategii
pentru securitatea statelor, în comparaţie cu ultimele astfel de documente.
În afară de România, celelalte documente studiate aduc în discuţie
structura, pe categorii de forţe ale statelor respective. Sunt astfel enumerate pe
rând forţele terestre, aeriene şi cele maritime, deoarece toate aceste state au
acces la mare. Japonia este în acest sens, un caz aparte datorită faptului că
este un stat insular. Germania este singurul stat care în enumerarea
categoriilor de forţe cuprinde şi serviciul medical.
Principala ameninţare pe fondul căreia s-au remodelat noile strategii de
securitate este reprezentată de terorism. Acesta este principalul motiv avut în
vedere în fiecare dintre strategii. Majoritate pericolelor sunt considerate a fi
realizabile de către terorişti. Aşadar, este de la sine înţeles faptul că,
terorismul este cea mai mare ameninţare a securităţi la orice nivel.
Un alt element comun al acestor strategii este faptul că prezintă alianţele
din care fac parte statele respective şi importanţa acestora. Întărirea relaţiilor
de cooperare sunt considerate foarte importante de către toate statele pentru
eficientizarea luptei împotriva terorismului şi dezamorsarea conflictelor
regionale.
Germania are o secţiune în care abordează principalele alianţe: ONU,
NATO, UE, OSCE. Pentru fiecare dintre acestea este realizată câte o
prezentare sumară a importanţei şi a structurii pe care acestea o aveau la
momentul redactării documentului. O importanţă deosebită se acordă relaţiei
de colaborare dintre NATO şi UE.

57
Rusia face parte din multe alianţe importante, dintre care şi NATO,
despre care se ştie foarte bine că a fost alianţa inamică Pactului de la Varşovia
pe toată durata Războiului Rece. Atragerea Rusiei în NATO, a fost deci un
pas foarte important pentru alianţă, dar în primul rând pentru SUA. Cu toate
acestea Rusia declară că dacă interesele sale nu vor fi respectate este dispusă
să facă tot ce e posibil ca să i se respecte.
În cazul Chinei, nu am identificat cuvântul „aliat”, iar „alianţă” apare
doar în cazul altor state menţionate în cadrul acestui document. Se afirmă
doar faptul că ia parte la sisteme colective de securitate. Datorită modului în
care prezintă această situaţie, am putea crede că statul chinez încearcă să-şi
creeze un sistem de apărare propriu. Ca o confirmare a acestui fapt, în anul
2007 guvernul chinez a suplimentat fondurile pentru apărare, fapt contestat
vehement de către SUA, cu toate că acestea au avut un buget alocat de
aproximativ zece ori mai mare. Temerile americanilor se datorează zvonului
că fondurile acordate de chinezi sunt mai mari de trei ori decât cele declarate
oficial.
România prezintă importanţa aderării sale la NATO şi UE şi prezintă
diverse situaţii în care aceste statute au influenţat rolul ţării noastre la nivel
internaţional.
Celelalte state studiate scot şi ele în evidenţă importanţa alianţelor, a
apărării comune şi a rolului pe care îl joacă fiecare dintre ele în cadrul
acestora.
În ceea ce priveşte alocarea fondurilor în figura nr.2, afişată mai jos,
putem observa bugetele alocate de către fiecare dintre state în anul 2005. În
figura nr.3 sunt prezentate ponderile pe care sumele alocate pentru apărare le
au în P.I.B.-ul fiecăruia dintre state.

Fig. nr. 2 – Cheltuielile pentru apărare în anul 2005 (mld $)

58
59
Fig. nr. 3 – Procentajul din PIB reprezentat de fondurile alocate apărării

SUA are cea mai abordare amănunţită problematicii armelor de


distrugere în masă, şi în principal al celor nucleare, dintre toate statele.
Acestea declară faptul că acest tip de arme sunt foarte periculoase datorită
faptului că tehnologiile necesare producerii armelor nucleare se studiază de
foarte mult timp şi sunt uşor accesibile. Faptul că ar putea fi folosite de
terorişti este deci foarte probabil şi, în consecinţă, foarte îngrijorător, datorită
faptului că aceştia nu au nici o prejudecată în a le folosi.
Sunt studiate şi situaţiile la nivel internaţional cauzate de lipsa
controlului comunităţii internaţionale asupra proliferării armamentului
nuclear din anumite state, ca de exemplu Iracul în timpul lui Saddam Hussein,
Iranul sau Corea de Nord.
Blocarea accesului statelor teroriste la obţinerea materialului nuclear
fisionabil este un deziderat greu de atins datorită faptului că se poate obţine
relativ uşor după cum am explicat deja, mai sus. Din această cauză se pot lua
doar o serie de măsuri preventive:
- Împiedicarea statelor de a cumpăra tehnologia necesară producerii
materialului fisionabil;
- Împiedicarea, interzicerea şi prevenirea oricărui stat de la a transfera
asemenea material către statele considerate a fi periculoase.
Statele care deţin asemenea armamente sunt considerate a fi factori de o
importanţă deosebită la nivel mondial. Renunţarea din partea unor state la
programele de proliferare nucleară a fost considerată a fi binevenită.
O altă fază a problematicii nucleare e reprezentată de crearea unui
Parteneriat Global pentru Energia Nucleară, care are ca principală activitate
dezvoltarea şi dispunerea de tehnologii avansate de reciclare nucleară.

60
Rusia declară fără nici un fel de reţinere faptul că dacă va fi nevoie va
folosi puterea sa nucleară împotriva oricărui stat care se va opune intereselor
federaţiei. Cu toate acestea principalul său interes este de a folosi această
puterea pentru apărarea teritoriului naţional.
China afirmă că situaţia internaţională nu permite o relaxare din această
privinţă, deoarece există state în regiunea continentului asiatic, care au în
derulare programe importante în acest sens. Din această cauză China afirmă
că derulează şi ea acţiuni în sensul dotării trupelor sale cu astfel de tehnologii.
Strategia nucleară chineză cuprinde măsuri de descurajare a folosirii
armamentului nuclear împotriva sa. Cu toate acestea, se angajează să nu
ameninţe statele care nu deţin astfel de tehnologii sau să atace, folosind aceste
tehnologii doar în scop defensiv. De asemenea, promovează neproliferarea
nucleară, politica dezarmării şi a controlului aramamentului nuclear.
Japonia acordă, de asemenea, o importanţă deodebită acestei
problematici, asemeni Chinei, datorită instabilităţii din zona asiatică.
Japonezii relatează în repetate rânduri în cadrul documentului elaboarat de
către aceştia efectuare unui experiment nuclear de către Corea de Nord în anul
2006.
Alte măsuri apar în cadrul protecţiei CBRN, dar acestea apar ca nişte
generalităţi. Există totuşi enunţate trei principii legate de armamentul nuclear:
- Japonia nu va deţine arme nucleare;
- Japonia nu va produce arme nucleare;
- Japonia nu va permite introducerea pe teritoriul său a armelor nucleare.
Germania nu abordează foarte complex această problematică, aducând în
discuţie doar măsuri generale de protecţie. În aceeaşi situaţie se află Franţa şi
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ceea ce ne face să credem
că aceste state au elaborat documente separate pentru această problemă.
Armele chimice şi biologice sunt de asemenea considerate a fi
periculoase datorită efectelor pe care le pot avea, dar mai ales din cauza
faptului că tehnologiile necesare producerii şi răspândirii lor nu sunt nici pe
departe la fel de costisitoare ca cele pentru armele nucleare. Din această cauză
pot fi preferate de către grupările teroriste. Aceste ameninţări sunt tot mai
ridicate din cauza descoperirilor tehnologice şi a uşurinţei cu care acestea pot
fi achiziţionate.
În ceea ce priveşte armele chimice, există la nivel mondial diverse
organizaţii sau întruniri la nivel mondial care prin măsurile pe care le adoptă
încearcă să ţină sub control situaţia acestora. Aminitim în acest sens ONU,
Conferinţa pentru Dezarmare, Oganizaţia pentru Prohibiţia Armelor Chimice,
Convenţia Armelor Chimice şi G8. Au fost stabilite diverse măsuri, ca de
exemplu, cea de depozitare şi distrugere a armelor chimice în modalităţi care
să nu afecteze mediu înconjurător.
Împotriva armelor biologice se încearcă crearea unui sistem internaţional
de alertare în caz de atac cu asemenea arme, dar şi de măsuri de restricţionare

61
a accesului la materiale necesare creării de astfel de armamente.
Marea Britanie este singurul stat care realizează o abordarea mai
aprofundată în acest sens, fiind prezentate o serie de cercetări în domeniul
protecţiei CBRN.
Neproliferarea este o problematică extrem de complexă, datorită
acţiunilor unor state care încalcă constant reglemetările din acest domeniu.
Există o serie de măsuri de neproliferare luate în considerare de toate
statele:
- Eforturi proactive împotriva ameninţărilor cu rachete;
- Protecţie crescută şi diminuarea efectelor atacurilor cu arme de
distrugere în masă.
România acordă de asemenea o importanţă deosebită acestor
problematici, studiindu-le pe parcursul unui capitol, alături de măsuri necesre
combaterii terorismului.
Statele Unite ale Americii abordează problematica conflictelor regionale
mai amănunţit decât celelalte state. În primul rând prezintă pe scurt abordarea
acestei problematici abordată în cadrul Startegiei Naţionale de Securitate din
2002. Aceasta este urmată de o enumerare a celor mai importante astfel de
documente.
Se consdieră că aceste fenomene pot apărea din varii motive, precum:
reaua guvernare, agresiunile externe, revoltele interne, rivalităţi între populaţii
şi rivalităţile regilioase sau etnice. În cazul în care aceste probleme nu sunt
rezolvate se ajunge în cele din urmă la situaţii precum statele eşuate, dezastre
umanitare sau regiuni fără guvernare, care reprezinte teritorii favorabile
teroriştilor.
Pentru gestionarea conflictelor, SUA a identificat trei stadii:
- Prevenirea conflictelor – etapa în care se încearcă rezolvarea
divergenţelor dintre taberele rivale pe cale diplomatică, fără să fie nevoie de
intervenţie militară;
- Intervenţia în conflict – acel stadiu în care confruntarea militară este
deja în desfăşurare şi se intervine pentru a restabili pacea şi ordinea. În acest
sens SUA au lansat la Summitul G8 din 2004 Iniţiativa Globală pentru
Operaţii pentru Pace;
- Stabilizarea şi reconstrucţia post-conflict – cu toate că, în cele din urmă
pacea s-a obţinut pe calea armelor, dacă eforturile de menţinere a stabilităţii
nu sunt eficiente se poate reajunge la conflict.
O altă formă a acestor conflicte este considerat a fi genocidul, care
reprezintă exterminarea parţială sau totală a unui gurp sau unei populaţii.
SUA declară că terorismul nu trebuie tolerat54.
Strategia de securitate a Germaniei consideră că acumulările de
armamente din anumite zone pot reprezenta pericol, ducând la rezultate

54
The National Security Strategy of the United States of America, March 2006, p. 16-17

62
negative pentru stabilitatea regională, cu posibile efecte asupra securităţii
Germaniei.
Din cauza declinului structurii statului, a destrămării unor naţiuni, care
frecvent se manifestă prin războaie civile se ajunge la apariţia unor zone
favorabile refugierii teroriştilor, care încurajează crima organizată, corupţia,
traficul cu fiinţe umane şi cel de droguri. Aceste activităţi criminale nu
afectează doar zona în care apar, ci şi statele din imediata apropiere şi pot
avea efecte chiar la nivel mondial. Un asemenea caz a fost regimul taliban din
Afganistan până în momentul intervenţiei militare şi a restabilirii unui climat
de normalitate prin eforturile susţinute de reconstrucţie.55
China abordează această problemă prin prezenţa în zona asiatică a
Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai. În cadrul acesteia relaţiile de
cooperare pentru securitate, cooperările din domeniul economic şi cele din
domeniul cultural s-au aprofundat între statele membre. În această zonă mai
este aminitită şi ASEAN. Datorită activităţii intense în cadrul comunităţii
internaţionale, China este un factor important în realizarea securităţii
regionale.
Conflictele regionale sunt trecute, în cazul României, în cadrul de
riscurilor şi ameninţărilor, pentru care sunt prevăzute măsuri general adoptate.
Nu trebuie să uităm că poziţionarea statului român, este în vecinătatea fostei
Iugoslavii, regiune în care au avut loc numeroase intervenţii internaţionale
datorită conflictelor puternice iscate în această zonă după destrămarea URSS.
Celelalte state au introduse doar noţiuni generale, care apar studiate şi în
cadrul celor strategii studiate mai sus.
Fiecare dintre aceste state are la încheiere câte un capitol în care sunt
prevăzute măsuri pentru viitor.

4.2. Particularităţi

Documentele celor şase state pe care le-am studiat nu au toate aceeaşi


titulatură şi nici perioadă de apariţie. Astfel acestea, în funcţie de tipul de
titulatură sunt:
a) Strategie de Securitate Naţională:
- SUA – 2006;
- China – 2006;
- România – 2007.
b) Cartă Albă:
- Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 2005;
- Germania – 2006;
- Franţa – 1994.
c) Concept de Securitate Naţionlă:
- Rusia – 2000.
55
Germany White Paper 2006 , www.weissbuch.de, p. 18

63
d) Strategia de Apărare:
- Japonia – 2007.
SUA, Rusia şi China sunt singurele state care au declarat în cadrul
strategiilor lor faptul că preferă intervenţiile militare pe teritoriile altor state
decât pe cele naţionale. Din aceasta putem observa caracterul ofensiv,
deoarece vor reacţiona pentru împiedicarea oricărei posibile ameninţări.
În categoria particularităţi vom studia în primă parte politicile de
personal pe care le au introduse doar Germania, Franţa şi Japonia.
În ceea ce priveşte armata germană se declară că este nevoie de personal
motivat. În Germania, Bundeswehr, este unul dintre cei mai mari angajatori,
oferind anual peste 20.000 de locuri de muncă.
După 1991 armata germană a suferit o reformă drastică de personal,
reducându-se în decursul timpului de la 650.000 de angajaţi, atât militari, cât
şi civili, la aproximativ 370.000 în 31 august 2006. Dintre aceştia, 250.000
reprezintă militarii, fie aceştia de carieră sau voluntari, iar ceilalţi aproximativ
120.000 sunt salariaţi civili.
Personalul militar este de mai multe categorii. Există: cadre şi subofiţeri
de carieră, militari angajaţi cu contracte pe diferite perioade de timp şi chiar şi
rezervişti. Aceştia din urmă sunt menţinuţi în sistem datorită experienţei pe
care o au acumulată în decursul activităţii, şi pot să desfăşoare activităţi în
beneficiul Ministerului Apărării.
Este prezentat un grafic al tipurilor de cursuri şi module de instrucţie pe
care trebuie să le parcurgă personalul militar.
Francezii consideră serviciul militar o onoare. Personalul considerat a fi
cel mai important element dintr-o serie de trei necesare pentru realizarea
securităţii statului francez. Celelalte elemente ale acestei enumerări sunt:
mijloacele materiale şi cele financiare.
Cu toate că există şi angajaţii voluntari, importanţa militarilor creaţi în
cadrul sistemului rămâne deosebită. Se studiză şi problema rezerviştilor şi
modalităţile de intergrare a acestora în viaţa civilă după terminarea carierei
militare.
Spre deosebire de Germania studiază mai amănunţit problema
personalului atât militar cât şi civil.
Japonia realizează abordarea cea mai amănunţită dintre cele trei state.
Sunt incluse amănunte cu ar fi până şi limitele vârstă pentru încadrarea
anumitor grade. Se prezintă şi tipurile de studii pe care trebuie să le aivă
diversele categorii de personal.
Un amănunt pe care îl considerăm şocant e faptul că au prevăzut şi o
serie eforturi pentru prevenirea sinuciderilor personalului din armată.
Un element de particularitate în cadrul stretegiei de secruitate a SUA este
faptul că are un capitol în care este adusă în discuţie problematica începutului
unei noi ere de creştere economică la nivel mondial datorită pieţelor şi a
comerţului liber.

64
În cazul Marii Britanii elementele de particularitate rezidă în primul rând
din faptul că documentul studiat conţine şi strategia industială de apărare.
Acest fapt duce la studierea unor problematici din punct de vedere tehnic faţă
de abordările din cadrul celorlalte documente studiate.
China este singurul stat care studiază situţia alocărilor de fonduri pentru
apărare de la bugetele diverselor state, incluzând toate statele pe care le
studiem în prezenta lucrare, ceea ce demonstrează faptul că acestea sunt
considerate a fi de o importanţă deosebită.
Germania are ca element de particularitate faptul că studiază
problematica securităţii în reţea şi moul de implementare al acesteia atât la
nivelul tehnologiilor, cât şi drept urmare la nivelul interstatal.
Japonia are cele mai multe elemente de particularitate datorită faptului că
studiază mult mai amănunţit decât celelalte state toate problematicile. Cu
caracter de noutate este faptul că studiază strategiile de securitate ale altor
state. De asemenea, include şi interviuri cu diferite categorii de personal din
armată care-şi exprimă părerea referitor la diverse problematici care sunt în
studiu în cadrul documentului. Aceste interviuri sunt încadrate în cadrul
fiecărei problematici, nefiind realizată o secţiune aparte la sfârşitul
documentului.
În ceea ce priveşte România, drept elemente de particularitate sunt
studierea problematicii reprezentată de Marea Neagră şi mediul de securitate
din zonă, dar şi cea legată de construirea noii identităţi europene şi
euroatlantice a statului nostru.

65
CAPITOLUL V
STUDIU DE CAZ: „ŢINUTUL SECUIESC”. INFLUENŢE
POSIBILE ASUPRA SECURITĂŢII ROMÂNIEI
5.1. Scurt istoric

Ţinutul Secuiesc (maghiară: Székelyföld) este o zonă din România, situat


în estul Transilvaniei, locuit în majoritate de secui-maghiari şi împărţit în mod
tradiţional în scaune (magh. "szék"), de unde numele de "székely", în română
"secui".
Cea mai mare parte a zonei geografice din sud-estul Transilvaniei a făcut
parte din provincia Dacia romană, după anul 106 d.Hr. Timp de aproape două
sute de ani populaţia autohtonă de aici a fost supusă unui puternic proces de
romanizare, ce a condus la naşterea şi generalizarea populaţiei daco-romane.
Sfârşitul dominaţiei romane în Dacia nu a însemnat însă dispariţia acesteia, ci
din contră, procesul de romanizare a continuat de-a lungul câtorva secole (sec.
III - VIII d.Hr), iar în urma acestuia s-a născut un nou popor: românii, pe care
unul dintre marii istorici germani, Johannes Troster, îi consideră “cei mai
vechi locuitori ai ţării” (ai Daciei, n.n.).
Alături de ei, prin sec.XII-XIII, s-au aşezat secuii, o grupare etnică,
redusă numeric, dar bine organizată milităreşte, adusă de regii Ungariei şi
aşezată în estul Transilvaniei, pentru paza hotarelor voievodatului.
Secuii au fost deci nişte colonişti ai regilor unguri, faţă de care şi-au
asumat o serie de responsabilităţi, în schimbul cărora au fost beneficiarii unor
privilegii. Cu toate acestea, vreme de câteva secole, între românii băştinaşi şi
secuii colonizaţi s-au statornicit legături puternice, datorate convieţuirii
comune. Acest lucru l-a determinat pe istoricul Nicolae Iorga să afirme: “cu
secuii avem o simbioză, adecă o viaţă împreună, cu ungurii numai o
vecinătate. Deosebirea este esenţială”. Tocmai această “viaţă împreună” a
condus la unele trăsături specifice ale populaţiei secuieşti, care o deosebesc
esenţial de maghiari, chiar dacă secuii au fost în timp complet maghiarizaţi.
“Nu vom găsi cu uşurinţă la maghiarii din Transilvania însuşiri ca ale celor
care se trag din secui şi din români”, scrie Ion Budai Deleanu în “Despre
originile popoarelor din Transilvania”. Simon de Keza vine să confirme acest
adevăr: “Amestecaţi cu românii, ei (secuii, n.n.) se foloseau de literele
acestora”, neavând o scriere proprie.
Începând din secolele XIV - XV românii băştinaşi, rămaşi tot mai puţini,
s-au contopit în masa secuiască, în urma unui proces natural de secuizare,
început încă din sec. XIII. Acelaşi proces de deznaţionalizare s-a petrecut şi în
rândul secuilor, odată cu destrămarea obştilor săteşti, apariţiei diferenţierii
sociale şi creşterii puterii regilor unguri. Secuii au îmbrăţişat religia catolică şi
au adoptat limba maghiară.
66
Dar oricât de intens ar fi fost acest proces, el n-a putut duce la dispariţia
totală a secuilor, deveniţi dintr-odată unguri, cum susţin unii “istorici”, după
cum nici românii secuizaţi nu au devenit unguri adevăraţi, chiar
deznaţionalizaţi fiind.
Pe la 1874 G. Bariţiu scria în revista Transilvania: “Pe acest teritoriu
secuiesc poporaţiunea românească era odinioară mult mai numeroasă, însă
românii persecutaţi şi tiranizaţi, parte din ei au trecut în Moldova, parte s-au
maghiarizat”. Acest adevăr este recunoscut şi de profesorul ungur Kozma
Ferenc în “Situaţia economică şi culturală a secuimii”(Budapesta, 1879): “În
afară de religie, nimic nu mai aminteşte de neamul lor (românesc, n.n.), căci
pe lângă limbă, mare parte din ei şi-au adaptat felul de trai şi îmbrăcămintea
la secui”. Aşa se explică de ce conscripţia ortodoxă din 1805 a înregistrat, în
satele din jurul Odorheiului Secuiesc, grupuri masive de “secui” ortodocşi, de
200 - 300 de persoane. Se apreciază că în jurul anului 1800, în zona
Odorheiului, românii mai reprezentau aproximativ 25 - 30 la sută din
populaţia locală. De exemplu, pe la 1900, în Cristur se mai vorbea româneşte,
însă după apariţia legii Appony (1907), românii erau huiduiţi, preotul român a
fost alungat, biserica dărâmată, iar în locul românilor alungaţi au fost aduşi în
oraş germani, armeni şi ţigani maghiarizaţi.
Într-un interval relativ scurt, de o jumătate de secol, populaţia
românească a dispărut complet, în urma celui mai intens şi dur proces de
deznaţionalizare din fostul judeţ Odorhei. Satele româneşti ori cu populaţie
mixtă din acest judeţ au fost complet maghiarizate şi trecute la catolicism,
astfel că, “nici urmă nu exista de români”.
Cu totul alta a fost situaţia în localităţile de sub munţi, de la graniţa cu
România, precum: Poiana Sărată, Breţcu, Zagon, Zăbala, Dobârlău etc. unde
românii şi-au păstrat neatinsă naţionalitatea română, exprimată prin limbă şi
prin întreaga lor viaţă spirituală.
Situaţia dezastruoasă a românilor din secuime s-a perpetuat şi în secolul
20, chiar şi după Marea Unire de la l Decembrie 1918, când viaţa spirituală a
acestora a rămas aproape neschimbată, prin lipsa de interes a statului român,
dar mai ales prin atitudinea tolerantă ce a caracterizat dintotdeauna poporul
român. În numele acestuia, unul dintre cei mai aprigi luptători pentru unirea
Transilvaniei cu România, Iuliu Maniu, a exprimat clar că cei care au fost
asupriţi secole de-a rândul, românii transilvăneni, “nu doresc să devină din
asupriţi, asupritori”.
Acelaşi lucru a fost exprimat de un alt mare român ardelean, viitorul
patriarh al României, Dr. Miron Cristea, care în şedinţa Senatului României,
din 5 mai 1920, a spus: “Cred că tălmăcesc sentimentele românilor de
pretutindeni şi în deosebi ale membrilor acestui înalt Corp legiuitor, când
declar că, să fie asiguraţi fraţii noştri maghiari, care au să trăiască între
graniţele României Mari, că noi nu o să-i persecutăm nicicând şi nu o să le
facem răul pe care noi l-am suferit de la ei. Noi vom respecta dragostea lor

67
către rasa maghiară, vom da respectul şi toleranţa cea mai mare faţă de
credinţa lor, vom respecta datinile şi obiceiurile lor şi toate năzuinţele lor
juste de înaintare, cu o singură condiţie: să se identifice cu interesele şi
aspiraţiunile noastre”.
Cum au înţeles minoritarii unguri şi secui să se “identifice cu interesele şi
aspiraţiunile noastre”? În acest sens este deosebit de semnificativă o
declaraţie făcută de unul dintre ei la puţină vreme după Marea Unire, în 1922,
consemnată de fostul primar al municipiului Târgu-Mureş, Emil Aurel
Dandea, cel care a fost însărcinat să instaleze administraţia românească în
oraş: “Ţară, naţiune şi tot ce este valah este înaintea noastră superlativul
odiosului ce trebuie urât din toate puterile şi combătut prin toate mijloacele.
Orice comunicare sau împăcare cu spiritul acesta, ori cu situaţia de egal
vouă este un sacrilegiu. În trecutul nostru de dominaţie ne-a devenit o a doua
natură dispreţul valahilor. Cultură şi civilizaţie pentru noi nu poate fi decât
la Budapesta. Bucureştiul nu poate fi decât personificarea bizantinismului şi
balcanismului celui mai întunecat, unde nu mergem decât să corupem şi să
facem afaceri în stil balcanic. Legile le privim numai din punct de vedere al
eludării lor, pentru a trage un eventual profit pe care ni-l asigură. Nu există
între ungur şi ungur deosebire, toţi vă urâm, toţi tindem, cu toate mijloacele,
la păstrarea supremaţiei noastre, pentru ca ora reînvierii Ungariei să ne afle
înmulţiţi şi întăriţi. De aceea strigăm contra asupririlor de fapt şi închipuite,
de aceea ne plângem la Liga Naţiunilor, la Papa, la bisericile protestante.
Trăim cu amintirile dominaţiei din trecut, pentru că este dominaţia ce trebuie
să ne revină.
Noi ne folosim de toate mijloacele căci nu avem ce pierde, numai câştiga
putem. Fraţii noştri din Ungaria şi amicii noştri din străinătate subminează
statul român dinafară, iar noi dinăuntru. Pe ei îi apără situaţia lor de străini,
pe noi ei, Liga Naţiunilor, legile româneşti şi prostia voastră. Cu cât vom
avea mai multă libertate, cu atât vom lucra mai intensiv. Cu cât vom avea
mai multe drepturi cu atât vom fi mai periculoşi pentru români, căci nouă
drepturi şi libertate de la români nu ne trebuie, decât ca să le îndreptăm
contra lor”.
În perioada interbelică a existat încă judeţul Trei Scaune (magh.
Háromszék), desfiinţat ulterior de autorităţile comuniste. În prezent Ţinutul
Secuiesc cuprinde judeţele Covasna şi Harghita, precum şi o parte din judeţul
Mureş şi o comună din judeţul Bacău, înglobate cu ocazia reformei
administrative din 1968 acestui din urmă judeţ, cu toate că erau şi sunt locuite
majoritar de secui.
Ţinutul Secuiesc nu are nici un statut administrativ, deşi există o mişcare
pentru a crea o regiune autonomă secuiască în acest ţinut. Centrul istoric a
Ţinutului Secuiesc a fost Târgu Mureş, acum este Odorheiu Secuiesc.56

56
Cf. http://autodeterminare.ro/index.htm

68
5.2. Manifestări antiromâneşti din 1990

În 1990 la foarte puţin timp după revoluţia din decembrie 1989, au avut
loc puternice manifestări ale maghiarilor din judeţele Mureş, Harghita şi
Covasna. Aceste evenimente s-au concretizat în confruntările grave care au
avut loc între 19 martie şi 21 martie 1990 la Târgu Mureş, în urma cărora
cinci oameni şi-au pierdut viaţa, sute de oameni au fost brutalizaţi şi răniţi, iar
convieţuirea interetnică în Târgu Mureş a fost alterată considerabil pentru o
perioadă de timp.
În data de 15 martie 1990 în localităţile cu o populaţie semnificativă
maghiară au avut loc festivităţi pentru a marca Ziua maghiarilor de
pretutindeni, a 142-a aniversare a revoltei maghiare antihabsburgice de la
1848. La aceste manifestări şi-au anunţat prezenţa şi oficialităţi din partea
statului maghiar, existând şi solicitări din partea autorităţilor maghiare ca la
manifestările comemorative să participe ambasadorul ungar la Bucureşti.
Potrivit autorităţilor din România la aceste evenimente aniversare, în mai
multe localitati din Ardeal, printre care Satu Mare şi Târgu Mureş, cetăţeni
din Ungaria şi cetăţeni de etnie maghiară din România „au arborat, ostentativ,
însemne şi drapele ungare, au înlocuit inscripţii în limba română şi au instigat
populaţia românească prin lozinci şi cântece provocatoare”. Totodată au fost
profanate o serie de simboluri ale populaţiei româneşti, statuile lui Avram
Iancu din Târgu Mureş şi Nicolae Bălcescu din Sovata”.
În 19 martie 1990 ca urmare a celor întâmplate în 15 martie a fost atacat
sediul UDMR, dar şi cele ale PNŢ şi PNL. Între victime s-a aflat unul din
liderii comunităţii maghiare din Transilvania, scriitorul András Sütő. Acesta a
fost bătut, viaţa fiindu-i pusă în pericol prin leziuni multiple.
Pe data de 20 martie ca urmare a mai multor acţiuni îndreptatate
împotriva statului român, amplasarea steagului Ungariei pe clădirea primăriei
municipiului Târgu Mureş, şi ocuparea sediului prefecturii de elemente
turbulente maghiare care au declarat ocuparea oraşului, a fost organizat un
mare miting de protest. La acest miting au participat atât membri comunităţii
române cât şi memebri comunităţii maghiare. În acea zi s-au consolidat
taberele adverse, compuse din români, respectiv din maghiari. Aceste tabere
s-au ciocnit atât ideatic, dar şi fizic, totul culminând cu violenţe stradale
deosebit de grave. Aşezarea celor două grupuri în centrul oraşului a favorizat
izbucnirea violenţelor. Grupul românilor era aşezat pe partea de vest a
centrului (în faţa hotelului Grand), iar grupul maghiar pe partea de est, lângă
statuia soldatului necunoscut aproape de statuia lui Avram Iancu; taberele
erau delimitate de un cordon nesemnificativ de poliţişti.
Din motive cultural-simbolic-istorice partea dinspre hotelul Grand a
încercat să ajungă în partea opusă a pieţei pentru a fi aproape de statuia lui
Avram Iancu, statuie vandalizată cu câteva zile înainte, iar în acel moment
părţile aflate în tensiune, care până în acel moment scandau diferite lozinci la

69
adresa celorlalţi şi îşi exprimau propriul crez s-au ciocnit. Incitatorii nu au
lipsit din niciuna din tabere, de asemenea mişcările provocatoare a liderilor
ambelor tabere.
La auzul veştilor alarmiste locuitorii a două sate româneşti din Valea
Gurghiului, Hodac şi Ibăneşti s-au deplasat cu autobuze la Tîrgu Mureş
pentru a face "curăţenie" (acţiunile s-au desfăşurat în mod asemănător cu
mineriadele). Înarmaţi ca şi răsculaţii, noii veniţi au calmat lucrurile, în opinia
lor.
După bătaia generalizată a urmat un moment de acalmie, coflictul părând
a se fi sfărşit. La scurt timp o masă de cetăţeni de etnie maghiară din valea
Nirajului şi Sovata, aduşi prin Eremitu, au incendiat autobuzele celor din
Reghin, Hodac şi Ibăneşti. Grupul maghiar a reuşit să incendieze toate
autobuzele cu care veniseră noii combatanţi şi să-i agreseze pe săteni. În
aceste momente tensionate Mihăilă Cofariu a fost agresat cu bestialitate. Unul
din agresorii acestuia a fost cetăţeanul român de etnie maghiară Barabas Erno.
Aceste momente au fost surprinse de aparatele de filmate ale cameramanilor
prezenţi în hotelul Grant, în faţa căruia s-au desfăşurat evenimentele.
În ziua următoare situaţia tensionată a continuat fiind ridicate baraje pe
ruta Târgu Mureş - Reghin, în localităţile Dumbrăvioara, Ernei şi Sângeorgiu
de Mureş cu scopul de a împiedica venirea spre Târgu Mureş a populaţiei de
etnie română. Alte baraje au mai fost instalate în municipiul Târgu Mureş şi
de asemenea pe ruta Târgu Mureş - Sovata, Râciu - Târgu Mureş şi Band -
Târgu Mureş.
Subiectul Mihăilă Cofariu este interesant de amintit pentru a observa şi
prezentarea mediatică a conflictelor din martie 1990. Mai întâi de toate
trebuie menţionată strania prezenţă a mai multor reporteri străini înarmaţi cu
aparatură video-foto cazaţi în hotelul Grand la etajele superioare de unde au
înregistrat aceste evenimente foarte exact.
Revenind la Mihăilă Cofariu presa naţională şi internaţională a prezentat
în primă fază un caz din centrul Transilvaniei unde agresorii români au bătut
cu bestialitate mai mulţi cetăţeni maghiari printre care şi un cetăţean de etnie
maghiară îmbrăcat într-un pulover verde. Imaginile şocante prezentate atunci
îl aveau în prim plan pe cel îmbrăcat în verde şi menţionau ura cetăţenilor
români faţă de tot ce are legătură cu ungarii inclusiv culoarea verde prezentă
pe steagul Ungariei.
Imaginile filmate de un cameraman irlandez au fost redate şi comentate
până în momentul în care a fost dezvăluită identitatea celui bătut cu
bestialitate chiar şi atunci când era căzut la pământ şi nu mai mişca: un român
din Ibăneşti. Ulterior, analizând filmele prezentate agresorul a fost identificat
în persoana lui Barabas Erno. La scurt timp după evenimentele din 20 martie
acesta a părăsit România, fugind în Ungaria.
Despre inexactitatea datelor legate de Mihăilă Cofariu care au ţinut prima
pagină a ziarelor interne şi internaţionale nu s-a dat nici o dezminţire.

70
Probabil că în opinia unora încă persistă ideea că în România ura faţă de alte
etnii este de actualitate, iar evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş
sunt o dovadă în plus pentru acest lucru.
Singurul adevăr de necontestat până în acest moment al acestor
evenimente e că doi oameni au fost nenorociţi: în 19 martie Suto Andras este
rănit şi îşi pierde un ochi, iar pe 20 martie Mihăilă Cofariu este bătut cu
bestialitate până aproape de moarte.
Rezultatul acestor confruntări poate fi descris astfel în date: 5 morţi - 2
români şi 3 maghiari, 278 de răniţi. O biserică ortodoxă incendiată, iar sediile
locale ale unor partide politice vandalizate.
Rezultatul oficial al anchetei este următorul: 30 de persoane au fost
trimise în judecată, iar alte 21 au fost arestate, în cursul urmăririi penale - 12
romi, 8 maghiari şi un român. Tribunalul a pronunţat sentinţe de penalizare
pentru mai multe persoane: unguri (1) şi romi (7). Procurorul Liviu Moica, cel
care s-a ocupat de acest caz a declarat câţiva ani mai târziu: „Am audiat o
grămadă de victime, martori, dar nu am avut condamnaţi. 1-2 incendiatori s-
au spânzurat, 4-5 au fugit în Ungaria. Dosarele cu omor deosebit de grav au
rămas cu AN (autor necunoscut). Faptele nu s-au prescris, dar nu cred ca se
va mai face nimic”.
La 1 septembrie 1992 a fost emisă o sentinţă de executare a 10 ani de
închisoare, pentru Barabas Erno, cel care l-a agresat pe Mihilă Cofariu. În
februarie 2007 Tribunalul Mureş a emis un mandat de arestare european pe
numele lui Barabas Erno. Deşi autorităţile române l-au condamnat pe Barabas
Erno pentru tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri, fiind aflată
adresa acestuia din Ungaria cu ajutorul Interpol-ului, autorităţile maghiare nu
doresc extrădarea acestuia, Kincses Elod, avocatul părţii urmărite, afirmând:
„După mine, Barabas Erno nu va fi arestat, fiindcă organele maghiare nu-l vor
extrada”.
Evenimentele de mai sus le putem cataloga drept o criză locală în care
autorităţile româneşti au intervenit prea târziu şi prea greu. Din această cauză
evenimentele s-ar fi putut solda cu şi mai multe victime. Considerăm că
această situaţie a fost posibilă şi datorită faptului că a urmat la scurt timp
revoluţia din decembrie 1989. Aceea a fost o perioadă de declin în România,
când nimic nu era sigur, populaţia suferea un şoc vâzându-se după o perioadă
foarte lungă de timp sub jugul comunismului din nou liberă57.

5.3. Autonomia culturală a „Ţinutului Secuiesc”

Există o serie de dovezi ştiinţifice şi istorice care atestă faptul că o parte


dintre dovezile aduse de către maghiari sunt nefondate. Până în prezent secui
nu au obţinut independenţa teritoriului pe care îl revendică. În ceea ce priveşte
populaţia din Transilvania, încă de la primul recensământ din 1869, efectuat
57
http://ro.wikipedia.org/wiki/Conflictul_interetnic_de_la_T%C3%A2rgu_Mure%C5%9F

71
în perioada Imperiului Austro-Ungar, ponderea populaţiei romăne era net
supoerioară celei maghiară. Evoluţia în timp a celor două populaţii a menţinut
numărul mare de români comparativ cu cel al maghiarilor (Anexa nr.11).
Studiind Anexa nr. 11 se poate observa că de la recensământul din 1930,
primul recensământ din România la care s-a făcut şi repartizarea pe etnii, în
judeţele Harghita şi Covasna populaţia română, ca pondere, este extrem de
scăzută comparativ cu cea de etnie maghiară. Doar în judeţul Mureş populaţia
română este mai mare decât cea maghiară, dar nu considerabil de mult.
Ţinând cont de faptul că în vederea realizării Ţinutului Secuiesc se revendică
doar o parte a judeţului Mureş, este cert faptul că respectivă parte este locuită
în cea mai mare parte a sa de către populaţie de etnie maghiară.
Marko Bela afirma: „Autonomia teritorială a Ţinutulu Secuiesc rămâne
crezul politic al UDMR”58, şi am putea continua fraza aceasta cu faptul că nu
este doar a lor acest crez, ci al tuturor maghiarilor din România.
Republica Kosovo reprezintă un precedent pentru ceea ce se doresc
maghiarii să ralizeze în acest sens. Declararea unilaterală a independenţei
Kosovo de către albanezii separatişti a stârnit pe lângă efectul dominoului din
fostul spaţiu sovietic şi numeroase reacţii din partea minorităţilor din Europa,
dintre care se remarcă cea maghiară, în număr de aproximativ 2.000.000,
răspândită în jurul Ungariei. Pretenţiile maghiarilor sunt mult mai vehemente
ca urmare a instituirii "precedentului Kosovo". Cei aproximativ 300.000 de
unguri din Vojvodina, cea mai importantă minoritate din provincia sârbă de
două milioane de locuitori, consideră independenţa Kosovo drept un
precedent, dar susţin în acelaşi timp că nu nutresc ambiţii separatiste. Liderul
unuia dintre cele mai importante partide maghiare de acolo, reclamă
autonomia pentru localităţile unde ungurii sunt majoritari, în special în
domeniul finanţelor, culturii şi educaţiei, precum şi dreptul de a vorbi în
limba maghiară. Situaţia este asemănătoare în Slovacia, unde se mai află
aproximativ 500.000 de maghiari din cei colonizaţi în timpul Imperiului
Austro-Ungar.

5.4. Evoluţii posibile şi influenţe asupra securităţii româniei

5.4.1. Evoluţii posibile şi factori determninanţi

Fiecare serie de evenimente care se organizează anul pe data de 15


martie, ziua maghiarimii, reprezintă un prilej al maghiarilor pentru a-şi
reafirma intenţiile de creare a Ţinutului Secuiesc. De fiecare dată la aceste
evenimente apar pancarte cu texte de genu: „Autonomie Ţinutului Secuiesc!
Libertate Secuilor! Ţinutul Secuiesc – Tirolul de Sud, Catalunia, Europa

58
http://www.romanialibera.ro/a109052/marko-bela-autonomia-teritoriala-a-tinutului-secuiesc-ramane-
crezul-politic-al-udmr.html

72
Carta ONU: Autodeterminarea este dreptul tuturor popoarelor!”, citate: „Bun
venit pe pământ secuiesc" - Laszlo Tokes "Autonomia pământului nostru
natal trebuie obţinută cât mai repede cu putinţă" - Laszlo Tokes "România,
definită ca stat naţional unitar, trebuie să dispară. Sintagma acesta nu îşi mai
are acoperire în realitate. Nu a avut niciodată. Această expresie trebuie scoasă
din Constituţiei” - preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Joszef Csapo.
"Avem nevoie de autonomia secuimii şi deţinem mijloacele politice să o
obţinem" - Marko Bela "Funcţionarii care lucrează în instituţii publice în
Ţinutul Secuiesc trebuie să vorbească limbă maghiară, iar cei care n-o cunosc
s-o înveţe"- Marko Bela.
Se poate observa foarte clar faptul că secui nici nu concep să nu li se
îndeplinească dorinţa de a crea şi separa această regiune de România, şi deci
încetarea existenţei statului român ca un stat naţional unitar.
În cadrul Uniunii Europene România e dată drept model pentru modul în
care a înţeles să trateze problema minorităţilor naţionale. Cu toate acestea cea
mai importantă minoritate din zonă este reprezentată de populaţia de etnie
maghiară, având o pondere de aproximativ 7% din populaţia României. SUA
reprezintă un exemplu de stat în care sunt încălcate aşa-zisele drepturi ale
minorităţilor. Cu toate că 40% din populaţie este vorbitoare de limbă spaniolă,
cererile repetate ale comunităţii de a folosi limba maternă în cadrul
instituţiilor publice au fost primite dar refuzate net de administraţia S.U.A.
Exemplului de mai sus referitor la SUA putem adăuga şi Franţa, acesta
fiind un stat cu o puternică cultură naţionalistă, care nu a acceptat să acorde
foarte multe drepturi minorităţilor. Toţi cei aflaţi pe teritoriul francez trebuie
să vorbească limba franceză. În ultima perioadă există tendinţa de acordare a
anumitor drepturi cetăţenilor străini, dar nici unul dintre acestea nu se referă
la dreptul de a folosi limba maternă în locul celei franceze pentru redactarea
documentelor oficiale cu statul francez.
Maghiarii au posibilitatea de a-şi realiza obiectivele, deoarece primesc
anumite beneficii din partea statului român, cum ar fi, de exemplu, faptul că
pot să folosească în cadrul instituţiilor şi a administraţiilor locale de unde fac
parte documente în limba maghiară, dar şi altele. Toate drepturile de care
beneficiază populaţia de etnie maghiară au fost obţinute după 1989, datorită
alianţelor UDMR cu partidele care s-au succedat rând pe rând la guvernarea
statului român.
Activitatea agresivă a maghiarilor invocă faptul că Uniunea Europeană
promovează autodeterminarea tuturor popoarelor, ceea ce a dus ca aceştia să
ceară tot mai multe drepturi în acest sens.
Nu doar faptul amintit mai sus reprezintă o ameninţare la adresa
integrităţii teritoriale a Românieie, ci şi acţiunile pe care le întreprind
maghiarii precum instalarea pancartelor care delimitează suprafaţa Ţinutul
Secuiesc, fenomen care s-a petrecut de mai multe ori. Asemenea pancarte
anunţau intrarea în Ţinutul Secuiesc şi au fost instalate la limita dintre

73
judeţele Braşov şi Covasna. Datorită amplasării ilegale, panourile au fost
tăiate, dar în repetate rânduri membrii UDMR au instalat altele.
Activităţile pentru realizarea "autonomiei teritoriale" sunt realizate în cea
mai mare parte a lor de către UDMR, Consiliul Naţional Secuiesc, Uniunea
Civică Maghiară şi de neînregistratul Partid Civic Maghiar. Trebuie să
amintim că Partidul Civic Maghiar nu este înregistrat pentru faptul că are un
program radical, care nu a fost aprobat de către autorităţi şi s-a decis să nu
accepte intrarea în legalitate a acestuia.
Participanţii la Conferinţa regională a reprezentanţilor UDMR în
autorităţile locale, care s-a desfăşurat la Jimbolia în 2007, au adoptat o
declaraţie în care apreciază drept "firească" nazuinţa Ţinutului Secuiesc la
autonomie teritorială.
Conform unui comunicat al UDMR, participanţii la acestă reuniune au
adoptat o Declaraţie privind unirea administraţiilor locale pentru folosirea
posibilităţilor de accesare a fondurilor Uniunii Europene pentru "dăinuirea şi
modernizarea comunităţii maghiare", în care îşi fixează o serie de principii şi
obiective. Astfel, între dezideratele menţionate în document se află faptul că
folosirea eficientă a fondurilor UE depinde de elaborarea planurilor de
dezvoltare coordonate şi de unirea administraţiilor locale. "De aceea,
Conferinţa Regională pentru Administraţie Locală a UDMR consideră că
sarcina primordială a sa, unirea administraţiilor locale din Ţinutul Secuiesc,
Partium şi din zonele de diasporă pentru asigurarea dezvoltării raţionale şi
coordonate şi asigurarea dezvoltării durabile". Semntarii tratatului consideră
firească năzuinţa Ţinutului Secuiesc, datorită faptului că ei resping ideea
centralizării realizând astfel autonomia culturală deplină.
Alte cerinţe ale acestora pe care le considerăm neadecvate se numără şi
faptul că aceştia susţin limitarea atribuţiilor prefectului la controlul aplicării
legislaţiei. "Considerăm deosebit de necesară desăvârşirea procesului de
descentralizare în conformitate cu principiile formulate în Programul UDMR.
Este necesar să înceteze cât mai grabnic centralizarea în domeniul
învăţământului, sănătăţii, protecţiei mediului şi al agriculturii. Concomitent,
instituţiile descentralizate trebuie subordonate consiliilor judeţene, împreună
cu resursele necesare funcţionarii lor în continuare", se mai arată în declaraţie.
Aceste dorinţe reprezintă, de fapt, intenţia unei segregări totale, domeniile
respective urmând să fie gestionate exclusiv în limba maghiară. Semnatarii
mai precizează că UDMR doreşte reorganizarea regiunilor conform concepţiei
proprii.
Declararea unilaterală a independenţei Kosovo de către albanezii
separatişti a stârnit pe lângă efectul dominoului din fostul spaţiu sovietic şi
numeroase reacţii din partea minorităţilor din Europa, dintre care se remarcă
cea maghiară, în număr de aproximativ 2.000.000, răspândită în jurul

74
Ungariei. Pretenţiile maghiarilor sunt mult mai vehemente ca urmare a
instituirii acestui precedent.59
Un alt model de autonomie teritorială oferit de eliderii UDMR, a fost cel
al Tirolului de Sud, care a avut nevoie de 30 de ani pentru a-şi obţine
autonomia. Au existat declaraţii în legătură cu eforturile comunităţii maghiare
care au durat până acum, 18 ani, dar că asta nu înseamnă neapărat că mai
trebuie să aştepte încă 12 ani. La aceste exemple au mai fost adăugate şi
autoguvernarea personală a comunităţii germane din Danemarca, teritoriul
Schleswig de Nord, a comunităţii daneze din Germania, teritoriul Schleswig
de Sud, drepturile colective ale comunităţii suedeze în Finlanda,
autoguvernarea personală a comunităţilor minoritare din Ungaria, care sunt
considerate factori constitutivi ai statului şi dispun de competenţe de
autonomie locală şi la nivelul întregii ţări.
În România reprezentanţii minorităţii maghiare, circa 1,4 milioane de
persoane, au susţinut că ţările europene au creat un precedent căruia
autorităţile române vor trebui să-i facă faţă atunci când aceste probleme vor fi
discutate. După cum am amintit mai sus, datorită faptului că maghiarii au
reuşit să fie aliaţi cu partidele de la guvernare este un pericol foarte mare,
deoarece duce inevitabil, chiar dacă este un proces lent, la îndeplinirea tuturor
demersurilor care sunt necesare înfăptuirii năzuinţei acestora într-o maniera
legală. Fiecare drept în plus acordat de către statul român, reprezintă cedarea
încetul cu încetul în faţa dorinţei acestora, până când nu va mai există cale de
întoarcere şi atunci vor obţine realizarea Ţinutului Secuiesc legal. Un singur
lucru le-ar mai sta în calea înfătuirii acestui deziderat, şi anume art. 1 din
Constituţia României care stipulează clar faptul că România este „stat
naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.
Consiliul Naţional al Secuilor (CNS) încearcă să profite de pe urma
precedentului Kosovo pentru a face apel la autonomia regiunii lor, Ţinutul
Secuiesc, situată în centrul României. Se susţine faptul că dacă Uniunea
Europeană şi SUA au recunoscut independenţa Kosovo, ei trebuie să sprijine
şi autonomia regiunii secuilor. Cu toate acestea, Laszlo Tokes, ajuns
europarlamentar, susţine chiar mai mult, autonomia Transilvaniei, ca fost
teritoriu al Ungariei anexat la România.
Argumentele maghiarilor sunt nefondate. După cum s-a putut vedea mai
sus ei se bazează doar pe sprijinul Uniunii Europene care sprijină
autodeterminarea şi al Ungariei, ca putere protectoare.
În demersul lor pentru a obţine sprijinul statului ungar, a fost trimisă de
către conducătorii Consiliul Naţional Secuiesc o scrisoare deschisă
premierului ungar în care se cerea ca Guvernul maghiar să-şi exercite "statutul
de putere protectoare asupra Ţinutul Secuiesc". În scrisoarea semnată de
preşedintele CNS, se arată că, după o perioadă lungă de timp în care a fost
"supusă subjugării şi subordonării", secuimea şi-a exprimat voinţa pentru
59
http://www.ziua.ro/display.php?id=234411&data=2008-03-11

75
autonomia regiunii istorice Ţinutul Secuiesc. "Autorităţile române, au respins
până acum toate iniţiativele noastre care au vizat autonomia acestei regiuni,
nu au luat şi nu iau în considerare solicitarea noastră, apelul Parlamentului
European, deciziile Consiliului Europei. Cu toate acestea, secuimea nu
renunţă la dreptul la autoguvernare, la autonomia Ţinutului Secuiesc care
poate garanta dreptul la egalitate". CNS mai cere Guvernului ungar să
respecte, conform unor documente internaţionale, atribuţiile care îi revin ca
"ţară mamă". Astfel, CNS cere Guvernului ungar să sprijine în faţa adunării
Comisiei de Apărare a ONU solicitarea secuimii privind autonomia Ţinutului
Secuiesc, să semneze o convenţie internaţională cu România pentru ca
Ungaria să exercite "un statut de putere protectoare" şi, ca membru al UE, să
solicite sprijinul Consiliului Europei pentru rezolvarea statutului autonom
pentru această regiune, în intenţia de a fi declarată euroregiune.
Încercarea CNS de a obţine autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc
are o istorie veche. De la începutul anului 1991 şi până în prezent, CNS a
trimis Parlamentului român în jur de zece proiecte de lege care vizau
autonomia acestuia. Niciodată vreuna dintre aceste iniţiative legislative nu a
trecut de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor sau a Senatului. De fiecare
dată când a trimis un text la Parlament, CNS a schimbat forma proiectului,
ideea în sine rămânând aceeaşi: autonomia Ţinutului Secuiesc. Potrivit unei
hotărâri privind înaintarea în Parlamentul Românesc a statutului de
autonomie, abordat în octombrie 2003 la Sfântu Gheorghe, secuii cereau
"realizarea autonomiei Ţinutului Secuiesc prin mijloace caracteristice statului
de drept şi democratic, în conformitate cu principiile prevăzute în Hotărârea
133/2003 a Consiliului Europei şi prin procedeele caracteristice democraţiei
parlamentare". Cu aceeaşi ocazie, CNS a aprobat şi textul unei Proclamaţii
privind "aspiraţia secuimii la autonomie". În cadrul Proclamaţiei apare şi
următorul citat "Locuitorii autohtoni de naţionalitate maghiară aflaţi în
majoritate în Ţinutul Secuiesc, ţinem la tradiţiile noastre seculare de
autonomie. Noi, delegaţii în Consiliul Naţional Secuiesc cu competenţe de
reprezentare, ne adresăm Parlamentului României, Consiliului European,
Parlamentului European, în scopul luării în considerare a revendicării noastre
referitoare la autonomia teritorială, care corespunde formelor practicate în
statele de drept din Europa, prevederilor documentelor internaţionale cu
privire la apărarea identităţii comunităţilor naţionale. Ne adresăm
Parlamentului României, Guvernului României, tuturor forţelor politice din
ţară, reprezentanţilor societăţii civile, precum şi bisericilor istorice autohtone,
ca în interesul tuturor, să se ia în considerare şi să sprijine cu toate mijloacele
democratice existente realizarea cerinţelor noastre legitime.60

60
http://www.memo.ro/news/consiliul_secuiesc_ia_trimis_lui_basescu_modele_de_autonomie,10082.ht
ml

76
5.4.2. Influenţe posibile asupra securităţii României

În Constituţia României este prevăzut în art. 1 alin. 1: „România este stat


naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.” Art.1 alin. 3: „România
este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice
ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt
garantate.”61
Cele două articole din cadrul Constituţiei României statuează faptul că
România nu poate fi divizată şi alături de toate celelalte articole din cadrul
Constituţiei li se asigură drepturi egale tuturor cetăţenilor de pe teritoriul
României. Ceea ce doresc secui să realizeze este în contradicţiei cu art. 1 alin.
1. Dacă se realizează ce doresc aceştia România ar pierde judeţele Harghita,
Covasna şi o parte din judeţul Mureş.
În februarie 2007, Consiliul Secuiesc, o organizaţie care afirmă că apară
interesele secuilor din Transilvania, a organizat un referendum în vederea
obţinerii autonomiei Ţinutului Secuiesc. Autorităţile române au declarat că
acest referendum nu este ilegal, dar este la limita extremă a legii (organizarea
şi desfăşurarea referendumului putând fi reglementate numai prin legi
organice conform art. 73, punctul 3, alin. d) din Constituţia României).
Noi considerăm că dacă secui vor primii toate drepturile pe care aceştia
le cer vor reuşi creeze Ţinutul Secuiesc. Se va ajunge în situaţia în care nu se
va mai putea revenii la deciziile luate pentru că vor fi toate legale, iar statul
român se va vedea pus în faţa unui fapt fără precedent şi anume existenţa a
două realităţi care se contrazic, dar care sunt legale.
Izbucnirea unui conflict în zonă este o variantă la care s-ar putea ajunge
în cazul în care drepturile secuilor nu vor fi respectate. Cu toate acestea,
considerăm că vor fi prudenţi în acest sens din cauza precedentului de la
începutul anilor ’90 de la Târgu Mureş, dar şi a faptului că acum nu mai
există acea ambiguitate care era imediat după revoluţie.

5.5. Concluzii

După părerea noastră, statul român, trebuie să aivă în vedere măsuri care
să nu discrimineze populaţia de etnie maghiară, dar, ca şi până acum, este
nevoie să ia măsuri care să respecte Constituţia României. După cum am
menţionat mai sus, există exemplul SUA, în care populaţia latină are o
pondere mult mai mare decât cea pe care o are populaţia de etnie maghiară în
România şi, cu toate acestea, nu au dreptul de a-şi folosi limba maternă în
cadrul administraţiei publice. Din acest punct de vedere am putea afirma că
populaţia de etnie maghiară are mai multe drepturi, România fiind de drept un
61
Constituţia României, 2003

77
exemplu în acest sens în cadrul Europei. Acest drept, alături de altele au fost
primite în cea mai mare măsură începând cu anul 1990, pentru că perioada
comunistă nu concepea o serie aşa mare de privilegii. În perioada regimului
comunist a existat o perioadă în care, de exemplu, sportivii care erau maghiari
şi doreau să-şi continue cariera erau nevoiţi să-şi schimbe numele cu unele
româneşti. De asemenea, regimul comunist, a dus o politică de aducere în
zonele în care populaţia de etnie maghiară era preponderentă, de populaţie
română pentru a scădea ponderea maghiarilor. În prezent populaţia română
din aceste regiuni dispare, dat fiind sporul natural crescut al maghiarilor faţă
de cel al românilor. Din punctul de vedere al populaţiei, după cum s-a
observat studiind cifrele oficiale ale referendumurilor din 1931 până în
prezent, aceste regiuni au avut tot timpul populaţie majoritar maghiară, şi
oarecum cerinţele lor sunt îndreptăţite.
Politica statului român de a respecta prevederile din cadrul Constituţie
legate de faptul ca România e „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil”62 va face ca realizarea Ţinutului Secuiesc să nu fie posibilă.

62
Constituţia României, 2003

78
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
O tendinţă generală observată pe parcusul studierii strategiilor de
securitate este aceea că fondurile pentru apărare au crescut în mod constant.
În SUA proiectul de buget pentru anul 2007 a fost propus în defavoarea a
altor 150 de proiecte guvernamentale care au fost lăsate fără fonduri. Acest
lucru a stârnit nemulţumiri în cadrul populaţiei americane, având în vedere
faptul că dintre proiectele rămase fără fonduri s-au numărat proiecte de
sănătate şi bineînţeles şi alte domenii.
Toate strategiile de securitate cuprind măsuri pentru combaterea
terorismului şi atacurilor cu arme de distrugere în masă. Acestea sunt nişte
obiective greu de atins datorită faptului că sunt nişte fenomene care nu pot fi
controlate. Acţiunile teroriste sunt imprevizibile şi pot apărea oriunde, oricând
şi să aivă diverse anverguri. Atentatele de la 11 septembrie 2001 reprezintă
cel mai bun exemplu asupra cum pot să se manifeste acţiunile teroriste. În
privinţa armelor de distrugere în masă controlul lor este tot mai dificil datorită
accesului ridicat la tehnologiile care stau la baza producerii acestora. Armelor
nucleare au cele mai devastatoare rezultate, dar au şi cea mai scumpă
tehnologie de producere. Armele chimice şi biologice au tehnlogii mult mai
ieftine decât ale armelor nucleare şi în afară de asta sunt şi mai greu
detetctabile. Măsurile care pot fi luate pentru a le contracara efectele nu pot fi
imediate, deoarece trebuie să treacă o perioadă de timp până să poate să apară
antidoturi.
O importanţă aparte s-a acordat şi studierii în cadrul strategiilor naţionale
a strategiilor altor state.
Politica de alianţe este foarte frecventă, trecându-se de la politica de
apărare naţională, care nu era eficientă pentru toate statele, la cea de alianţă.
În ciuda acestui fapt state precum SUA, Rusia sau China, membre a mai
multor alianţe, manifestă şi tendinţe de intervenţie pe cont propriu în situaţii
deosebite.
România este în prezent un memmru strategic al EU şi, în special, a
NATO. Ca o urmare a acestora, s-a semnat între România şi SUA tratatul prin
care forţele americane folosesc aeroportul Mihai Kogălniceanu din Constanţa.

79
BIBLIOGRAFIE

1. Alexandra Sarcinschi – Vulnerabilitate, risc şi ameninţare. Securitatea


ca reprezentare psihosocială, Editura Militară, Bucureşti, 2007
2. Alexandrescu, Grigore; Văduva, Gheorghe – Resursele energetice şi
mediul de securitate la începutul seolului XXI, U.N.A.P., Bucureşti, 2006
3. Antipa, Maricel – Securitatea şi terorismul, Editura Celsius, Bucureşti,
2006
4. Bădălan, Eugen; Frunzeti, Teodor – Forţe şi tendinţe în mediul de
securitate european, Editura A.F.T., Sibiu, 2003
5. Bădălan, Eugen; Zaharescu, Laurian – Sisteme Globale de Securitate -
Curs, C.T.E.A., Bucureşti, 2006
6. Boncu, Simion – Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi
soluţii, Editura Amco Press, Bucureşti, 1995
7. Callaghan, Jean; Kernic, Franz – Securitatea internaţională şi forţele
armate, Editura Tritonic, Bucureşti, 2004
8. China's National Defense, 2006
9. Constituţia României, Bucureşti, 2003
10. Cosma, Mircea – Strategii de securitate şi doctrină militară, A.T.U.,
Sibiu, 2007
11. Defence Industrial Strategy, Defence White Paper, December 2005
12. Defense of Japan, 2007
13. Dicţionar explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Editura Universul
Enciclopedic, Bucureşti, 1996
14. Documentul final al Reuniuni de la Viena a reprezentanţilor statelor
participante la Conferinţa pentru Securitate şi cooperare din Europa –
Editura Bălcescu, Sibiu, 1990
15. Karl von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, Bucureşti, 1982
16. Kolodzij, Edward A. – Securitate şi relaţii internaţionale, Editura
Polirom, Iaşi, 2007
17. Livre Blanc sur la Défense, 1994
18. Mauricius, Arta militară, Editura Academiei R.S. România, 1970
19. National Security Concept of the Russian Federation, January 18, 2000
20. Petrescu, Stan – Apărarea şi securitatea europeană, Editura Militară,
Bucureşti, 2006
21. Petrescu, Stan – Mediul de securitate global şi euroatlantic, Editura
Militară, Bucureşti, 2005
22. Revista Gândirea Militară Românească, nr 2, 2003
23. Revista Gîndirea militară românească, nr. 2/2003, Tipografia Militară,
Bucureşti
24. Strategia de Securitate Naţională a României, 2007
25. The National Security Strategy of the United States of America, March
2006
80
26. Universitatea Lucian Blaga & Academia Forţelor Terestre Nicolae
Bălcescu. Sesiune de comunicări ştiinţifice - România în spaţiul euroatlantic.
Identitate, securitate şi confruntări doctrinare, A.F.T., Sibiu, 2006
27. Văduva, Gheorghe – Strategie militară pentru viitor, Editura Paideia,
Bucureşti, 2003
28. White Paper on German Security Policy and the Future of the
Bundeswehr, 2006
29. Zulean, Marian – Armata şi societatea în tranziţie. Relaţiile dintre
civili şi militari şi politica de securitate în România după 1989, Editura
Tritonic, Bucureşti, 2003
30. http://merln.ndu.edu/whitepapers.html
31. http://www.autodeterminare.ro
32. http://www.cafeneaua.com
33. http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol4/tabele/t1.pdf
34. http://www.memo.ro
35. http://www.romanialibera.ro
36. http://www.weissbuch.de
37. http://www.wikipedia.com
38. http://www.worldbank.org/governance
39. http://www.ziua.ro

81
ANEXE

1. Tipuri de documente oficiale în domeniul securităţii naţionale şi statele


care le-au adoptat;
2. Matricea securităţii;
3. Strategia de securitate naţională a SUA;
4. Conceptul naţional de securitate al Rusiei;
5. Carta Albă a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
6. Carta Albă a Germaniei;
7. Carta Albă a Apărării Franţei;
8. Strategia de securitate a Chinei;
9. Strategia de apărare a Japoniei;
10.Strategia de Securitate Naţională a României;
11. Ponderea dintre populaţia română şi maghiară în decursul timpului.

82
Anexa nr. 1

Tipuri de documente oficiale în domeniul securităţii naţionale şi statele care


le-au adoptat63

Tipuri de documente State


Strategie de Securitate ALBANIA (2004)
Naţională ARMENIA (2007)
AUSTRALIA (2007)
UNIUNEA EUROPEANĂ (2003)
UNGARIA (2004)
MUNTENEGRU (2006)
POLONIA (2007)
ROMÂNIA (2007)
STATELE UNITE ALE AMERICII (2006)
Carta Albă a Apărării ARGENTINA (1999)
BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA (2005)
BULGARIA (2002)
GERMANIA (2006)
TURCIA (2000)
UCRAINA (2006)
MAREA BRITANIE (2005)
Doctrina de Securitate si AUSTRIA (2001)
Apărăre / Doctrina Militară* BELARUS* (2002)
RUSIA* (2000)
Concept de Securitate AZERBAIJAN (2001)
Naţională ESTONIA (2004)
RUSIA (2000)
Alte Tipuri (Plan de BELGIA (2003)
Modernizarea a Forţelor BRAZILIA (2005)
Armate) ITALIA (2004)
JAPONIA (2007)

63
http://merln.ndu.edu/whitepapers.html

83
Anexa nr.2

Matricea securităţii64

Nivel

Risc Uman Statal Sistem Reţea65 Global


Pericol
Ameninţare
Războiul poate
Războiul Existenţa unui Războiul, în
răsturna un
distruge război încurajează special
regim, poate
relaţiile de crearea a diferite potenţialitatea
Războiul slăbi
cooperare şi forme de unui război
împiedică infrastructura
Războiul diplomaţia supraveghere şi nuclear, ameninţă
dezvoltarea guvernamentală
dintre state, cenzură care existenţa umană
umană. sau poate
destabilizând inhibă şi a întregii
conduce la eşec
sistemul dezvoltarea societăţi
economic şi
internaţional. reţelelor. omeneşti.
politic.
Activităţile
Terorismul şi Terorismul şi
ilicite Cyber-terorismul
criminalitatea criminalitatea
transnaţionale şi hackind-ul, de
afectează din pot cauza Un atac terorist,
modifică exemplu, pot
ce în ce mai distrugeri în special unul
Terorismul şi radical destabiliza
mult civilii, importante în nuclear, ameninţă
criminalitate mediul instituţiilece
putând cauza infrastructura existenţa întregii
a strategic operează cu vaste
restrângerea unui stat şi pot societăţi
internaţional, reţele
libertaţilor slăbi încrederea omeneşti.
subminând transnaţionale de
civile de cetăţenilor în
întregul calculatoare.
către state. acesta.
sistem.
Statele eşuate Statele eşuate
Statele eşuate
furnizează amninţă Modelele în reţele
sunt
refugiţi legăturile, ale interacţiunilor Evoluţia unei
incapabile să
grupărilor destabilizând dintre actorii sociuetăţi globale
furnizeze
Statele eşuate teroriste sistemele şi globali se bazează este impietată de
serviciile
transnaţionale, forţând o în mare parte pe consecinţele
sociale
organizaţiilor reconstrucţiea stabilitatea eşuării statului.
necesare
criminale care relaţiilor statului.
indivizilor.
slăbesc statul. dintre actori.
Conflictul Conflictul Conflictul Consumul Buna funcţionare Competiţia
pentru pentru pentru resurse sporit de a reţelelor pentru resurse
resurse resurse poate poate declanşa resurse, depinde de concentrează

64
Global Security Matrix, Watson Institute for International Studies, http://www.watsoninstitute.org apud.
Alexandra Sarcinschi – Vulnerabilitate, risc şi ameninţare. Securitatea ca reprezentare psihosocială, Editura
Militară, Bucureşti, 2007, p. 32-34
65
Oferă o viziune mai detaliată a complexului de ralaţii existente între actorii scenei internaţionale. Poate fi
un multiplicator de forţă, aşa cum o demonstrează şi războiul bazat pe reţea sau terorismul în reţea

84
priva
corelat cu
indivizii eforturile
diminuarea
umani de actorilor unul
rezervelor,
bunurile război şi poate furnizarea împotriva
poate poate
necesare, eroda influenţa continuă de celuiolalt,
conduce la
cauzând statului. resurse. impietând
modificarea
sărăcie, dezvoltarea unei
intereselor
foamete, societăţi globale.
strategice.
ingalitate.
Statele slăbite
din punct de
vedere al
13 milioane Extinderea Bolile precum
resurselor
de oameni bolilor printre HIV/AIDS şi
umane Epidemiile
mor anual cetăţeni SARS67 pot
influenţează determină statele
din cauza afectează afecta toţi
negativ să reglementeze
Epidemiile bolilor resursele indivizii umani,
mediul de circulaţia peste
infecţioase şi statului şi la nivel global,
securitate, graniţe, limitând
3,1 milioane limitează fără a ţine seama
forţând o eficienţa reţelelor.
din cauza performanţa de naţiuni sau
schimbare în
HIV/AIDS66. guvernului. state.
dinamica
politică şi
economică.
Dezastrele
ecologice
Condiţiile Schimbările
necesită o
vitrege de semnificative ale
Dezastrele schimbare
vreme pot climei au impact
ecologice pot rapidă a
afecta Dezastrele asupra tuturor
restrânge priorităţilor
sănătatea, ecologice pot aspectelor
Mediul resursele sistemului
condiţiile de distruge nodurile societăţii umane,
economice şi pentru a
locuit şi unei reţele. inclusiv asupra
politice ale putea
existenţa bunăstării
statului. răspunde
oamenilor de economice şi
naturii
pretutindeni. sociale.
globale a
crizei.
Existenţa
Armamentul
centrelor de
nuclear, ADM pot Înăsprirea
putere în
chimic, distruge o mare reglementărilor
sistem poate Atacurile
Proliferarea biologic şi parte a împotriva
determina şi nucleare multiple
armelor de radiologic populaţiei unei proliferării
alţi actori ai pot distruge
distrugere în poate ţări şi pot slăbi nucleare ţinteşte
scenei continente
masă (ADM) vătăma/ucide instituţiile şi reţelele şi inhibă
internaţionale întregi.
un număr întregul aparat fluxurile

nelimitat de guvernamental. transformaţionale.
achiziţioneze
oameni.
ADM.
66
Human Immunodeficiency Virus/Acquired Immune Deficiency Syndrome(Virusul Imuno-Deficienţei
Umane/ Sindromul Imonu-Deficienţei Dobândit)
67
Severe Acute Respiratory Syndrome (Sindromul Respirator Acut Sever)

85
Răzoiul
În tentativa Războiul
informaţional
de a controla informaţional Proiecţia
Războiul ţinteşte reţelele de
şi regulariza poate mediatizată a
informaţional informaţii, iar
fluxurile de provoca un noastră înşine şi a
Războiul poate statele pot
informaţii, recul, o celorlalţi este
informaţional determina un răspunde prin
statele pot schimbare esenţială pentru
stat să practice limitarea
restrânge sistemică înţelegerea
dezinformarea. capacităţilor şi
libertăţile cauzată de securităţii.
libertăţilor
civile. dezinformare.
carcteristice.

86
Anexa nr.3

Strategia de securitate naţională a Statelor Unite ale Americii – 2006

Cuprins

I. Privire de ansamblu asupra Strategiei de Securitate Naţională ................1


II. Aspiraţii privind demnitatea
umană ..........................................................2
III. Alianţe întărite pentru combaterea terorismului internaţional şi
prevenirea atacurilor împotriva SUA şi a ţărilor
aliate ....................................8
IV. Cooperarea pentru dezamorsarea conflictelor
regionale ........................14
V. Prevenirea ameninţării cu arme de distrugere în masă a SUA,
statelor şi aliate şi
prietene ..............................................................................................1
8
VI. Crearea unei ere de creştere economică prin crearea de pieţe şi
comerţ
liber .....................................................................................................
............25
VII. Lărgirea cercului ţărilor dezvoltate prin crearea societăţilor deschise
şi crearea unei infrastructuri
democratice ..........................................................31
VIII. Dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu alte centre de putere la nivel
mondial ...............................................................................................
...........35
IX. Transformarea instituţiilor americane cu rol în securitatea naţională
pentru a fi capabile să facă faţă provocărilor şi oportunităţilor
secolului
XXI .....................................................................................................
...................43
X. Folosirea oportunităţilor şi confruntarea cu provocările
globalizării ....47
XI. Concluzii .............................................................................................
...49

87
Anexa nr.4

Conceptul naţional de securitate al Rusiei – 2000

Cuprins

1. Rusia în contextul internaţional;


2. Interesele naţionale ale Rusiei;
3. Ameninţări la adresa securităţii naţionale a Rusiei;
4. Asigurarea securităţii naţionale a Federaţiei Ruse.

88
Anexa nr.5

Carta Albă a Apărării a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de


Nord - 2005

Cuprins

Partea A
Vedere strategică de ansamblu

A1 Introducere ...............................................................................................15
A2 Vedere de ansamblu din punct de vedere militar .....................................19
A3 Piaţa produselor pentru apărare ................................................................25
A4 Mediul de afaceri britanic .........................................................................34
A5 Cercetarea în domeniul tehnologic şi inovaţii pentru apărare ..................38
A6 Exportul de produse pentru apărare ..........................................................46
A7 Alegerea mediul propice ...........................................................................48
A8 Transparenţa .............................................................................................52
A9 Factori importanţi .....................................................................................55

Partea B
Vedere de ansamblu asupra sectorului industrial şi al producţiei rapide

B1 Tehnologia sistemelor ...............................................................................59


B2 Maritim .....................................................................................................68
B3 Vehicule de luptă blindate ........................................................................78
B4 Avioane .....................................................................................................84
B5 Elicoptere ..................................................................................................90
B6 Muniţie ......................................................................................................95
B7 Armament complex ................................................................................100
B8 C4ISTAR ................................................................................................106
B9 Forţele de protecţie CBRN .....................................................................114
B10 Antiterorism ..........................................................................................120
B11 Piorităţi ale tehnologie pentru îmbunătăţirea capacităţii de apărare .....122
B12 Testare si evaluare ................................................................................125

Partea C
Implementarea Strategiei Industriale de Apărare

C1 Provocările schimbării ............................................................................131


C2 Implementarea Strategiei Industriale de Apărare ...................................141

89
Anexa nr.6
Cartei Albe a Politicii de Securitate şi a Dezvoltării Armatei – 2006

Cuprins

Prima parte

Politica de Securitate a Germaniei

1 Fundamentele Politicii de Securitate a Germaniei


1.1 Securitatea Germaniei .............................................................................14
1.2 Contextul strategic – Provocări globale, oportunităţi, riscuri şi
ameninţări ...........................................................................................................
..............17
1.3 Valori, interese şi obiective ale Politicii de Securitate a Germaniei ........21
1.4 Securitatea în reţea ...................................................................................22

2 Politica de securitate în mediul internaţional


2.1 Organizaţia Atlanticului de Nord
(NATO) ..............................................24
2.2 Uniunea Europeana (UE) .........................................................................33
2.3 Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO) – Uniunea Europeana (UE) .40
2.4 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) ..............42
2.5 Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) ........................................................43
2.6 Controlul armamentului şi dezarmarea ....................................................45
2.7 Întărirea relaţiilor cu ţările partenere ........................................................47

Partea a doua

Bundeswehr-ul – Un intrument al securităţii Germaniei

3 Cerinţe şi parametrii
3.1 Misuni .......................................................................................................53
3.2 Sarcini .......................................................................................................54
3.3 Cerinţe constituţionale ..............................................................................56
3.4 “Innere Führung” – Dezvoltarea leadershipului şi Educaţia Civică .........59
3.5 Conscripţia universală ..............................................................................61
3.6 Baza financiară .........................................................................................62
3.7 Politica armamentului ...............................................................................63
3.8 Determinarea factorilor de planificare ai Bundeswehr-ului .....................65
3.9 Structuri şi durabilitate .............................................................................69

90
4 Bundeswehr-ul în cadrul operaţiilor

5 Transformarea
5.1 Dezvoltarea conceptelor şi experimentarea ..............................................76
5.2 Operaţiile bazate pe reţea .........................................................................77
5.3 Categoriile de forţe ...................................................................................78
5.4 Capabilităţi ...............................................................................................81
5.5 Parametri şi orientare
conceptuală ............................................................85

6 Organizarea
6.1 Ministerul de Apărare Federal ..................................................................86
6.2 Comanda şi controlul forţelor armate .......................................................88
6.3 Armata .....................................................................................................90
6.4 Forţele aeriene ..........................................................................................92
6.5 Forţele navale ...........................................................................................95
6.6 Serviciul operaţiunilor întrunite ...............................................................98
6.7 Serviciul medical întrunit al Bundeswehr-ului ......................................101
6.8 Administraţia apărării federale ...............................................................105

7 Personalul
7.1 Serviciu regulat şi voluntar ....................................................................115
7.2 Serviciul de baza şi cel prelungit ............................................................116
7.3 Rezerviştii ...............................................................................................116
7.4 Personalul civil .......................................................................................117
7.5 Antrenamentul şi educaţia ......................................................................118

8 Acţiunii pentru viitor

Lista de abrevieri .......................................................................................124

Lista de ilustraţii şi diagrame ....................................................................126

91
Anexa nr.7
Carta Albă a Apărării Franţei – 1994

Cuprins

Introducere : De ce Cartă Albă?

Prima parte: Contextul strategic

1 Contextul strategic internaţional, evoluţia riscurilor şi ameninţărilor


1. O nouă configuraţie a puterilor
2. Europa şi riscul crizelor
3. Proliferarea armelor de distrugere în masă
4. Noile vulnerabilităţi
5. Deficienţe în cadrul ordinii internaţionale

2 Obiectivele apărării
1. Apărarea intereselor Franţei
2. Construirea Europei şi contribuţia la stabilitatea internaţională
3. Prezentarea unei concepţii de apărăre globală

3 Cadrul de referinţă internaţional al apărării Franţei


1. Faţă de o structură nouă a securităţii în Europa
2. Întărirea rolului ONU
3. Cooperarea bilaterală şi tratatele de apărare
4. Acordurile de încetare a înarmărilor, dezarmare şi a lupta împotriva
proliferării

Partea a doua: Strategii şi capacităţi

4 Strategia de apărare
1. O strategie îmbunătăţită
2. Ipotezele de angajare a forţelor
3. Misiunile forţelor armate

5 Potenţialul forţelor armate


1. Noile capacităţi prioritare
2. Securitatea permanentă
3. Forţele proiectabile
4. Mediul general
5. Forma globală a armatelor

92
Partea a treia: Resursele

6 Resursele umane
1. O armata mixtă
2. Forţele mobilizate
3. Rezerviştii
4. Personalul militar contractual
5. Personalul civil

7 Politica industrială şi de armament


1. Apărarea şi alegerile industriale şi tehnologice
2. Dimensiunea europeană
3. Reconsiderarea relaţiilor dintre stat şi industria de armament
4. Politica exporturilor

8 Apărarea
1. Nivelul de apărare
2. Planificarea şi programarea

Partea a patra: Apărarea şi societatea civilă

9 Apărarea şi societatea civilă


1. Armata şi naţiunea
2. Formele civile ale serviciului naţional
3. Apărarea civilă
4. Apărarea economică
5. Organizarea învaţământului
6. Apărarea şi opinia publică

Concluzii

93
Anexa nr.8

Strategia de securitate a Chinei - 2006

Cuprins

1. Mediul de securitate internaţional;


2. Politica naţională de apărare;
3. Leadership-ul chinez şi administrarea sistemului naţional de apărare;
4. Armata de populară de eliberare;
5. Poliţia;
6. Forţele mobilizării naţionale şi rezervele;
7. Apărarea graniţelor şi a coastei;
8. Ştiinţa, tehnologia şi industria subordonate apărării naţionale;
9. Cheltuielile pentru apărare;
10.Cooperările internaţionale pentru securitate.

94
Anexa nr.9

Strategia de apărare a Japoniei – 2007

Cuprins

Prima parte - Privire de ansamblu


1. La nivel
general ..........................................................................................3
2. Mediul de securitate din zona Asia-
Pacific ................................................4

Capitolul 1 – Problematici ale Comunităţii Internaţionale

Secţiunea 1 – Teorirsmul
1. Privire de
ansamblu....................................................................................8
2. Lupta împotriva terorismului în interiorul şi în afara
Afganistanului .......8
3. Atacuri teroriste la nivel
mondial ..............................................................9

Secţiunea 2 – Transportul şi proliferarea armelor de distrugere în masă


1. Arme
nucleare ..........................................................................................11
2. Arme bilogice şi
chimice ..........................................................................11
3. Rachete
balistice .......................................................................................11
4. Atenţia sporită legată de transpostul şi de proliferarea armelor de
distrugere în
masă ...........................................................................................12
5. Situţia nucleară a
Iranului .........................................................................13

Secţiunea 3 – Situaţia Iracului


1. Situaţia stării de securitate după instaurarea noului Guvern
irachian ......16
2. Securitatea şi alte măsuri luate de catre Forţele de Securitate Irachiene
şi Forţele
Multinaţionale ....................................................................................16

95
3. Eforturile guvernului irachian şi a Comunităţii Internaţionale în
reconstrucţia post-
conflict ..............................................................................17

Secţiunea 4 – Complexitate şi diversitate conflictelor regionale ..............19

Capitolul 2 – Strategiile de securitate ale altor state

Secţiunea 1. SUA
1. Securitate şi politici de
apărare ................................................................26
2. Situaţia
militară ........................................................................................32
3. Poziţia militară în regiunea Asia-
Pacific ..................................................33

Secţiunea 2. Peninsula Corea


1. Corea de
Nord ..........................................................................................35
2. Republica
Corea .......................................................................................43
3. Forţe ale SUA staţionate în Republica
Corea ...........................................45

Secţiunea 3. China
1. Situaţia
generală .......................................................................................47
2. Afaceri
militare .........................................................................................52
3. Capabilitaţile militare ale Taiwan-
ului .....................................................60

Secţiunea 4. Rusia
1. Situaţia
generală .......................................................................................64
2. Politicile de securitate şi
apărare ..............................................................64
3. Relaţiile
externe ........................................................................................66
4. Situaţia
militară ........................................................................................68

96
5. Forţele ruseşti din regiunea Orientului
Îndepărtat ....................................69

Secţiunea 5. Asia de Sud-Est


1. Situaţia
generală .......................................................................................75
2. Problema cooperării cu
SUA ....................................................................76
3. Situaţia Timorului de
Est ..........................................................................77
4. Insulele
Spratly .........................................................................................77

Secţiunea 6. Asia de Sud


1. India ..........................................................................................................
79
2. Pakistan ....................................................................................................
81
3. Conflictul India-
Pakistan ..........................................................................82

Secţiunea 7. Australia

Secţiunea 8. Europa
1. Situaţia
generală .......................................................................................86
2. Mărirea şi intensificarea cadrelor de
securitate ........................................87
3. Eforturi individuale a statelor pentru menţinerea capacităţii de a
răspunde la probleme
variate .........................................................................................89
4. Eforturi pentru stabilizarea situaţiei din
Europa .......................................91

Partea a doua – Fundamentele politicii de apărare a Japoniei

Capitolul 1 – Conceptele de bază ale politicii de apărare a Japoniei

Secţiunea 1. Măsuri pentru asigurarea securităţii Japoniei ..................108

Secţiunea 2. Constituţia şi dreptul la auto-apărare


1. Constituţia şi dreptul al auto-
apărare ......................................................110

97
2. Punctul de vedere al Guvernului în privinţa Art.9 al
Constituţiei ..........110

Secţiunea 3. Bazele Politicii de Apărare


1. Politica Naţională de
Apărare .................................................................112
2. Alte politici de
bază ................................................................................112

Capitolul 2 – Linii directoare ale Programului de Apărare Naţională şi


construirea capacităţilor apărării

Secţiunea 1 – Conceptele de Bază în formularea liniilor directoare ale


Programului Naţional de Apărare
1. Baza formulării liniilor
directoare ..........................................................118
2. Circumstanţe pentru formularea liniilor directoare ale Programului
Naţional de
Apărare ......................................................................................120
3. Conceptul de bază al liniilor directoare ale Programului Naţional de
Apărare .....................................................................................................
....121

Secţiunea 2 – Conţinutul Liniilor Directoare ale Programului Naţional de


Apărare
1. Principiile de bază ale politicii de apărare a
Japoniei ............................124
2. Viziunea asupra capacităţilor defensive
viitoare ....................................125
3. Rolul specific al capacităţii de
apărare ...................................................129
4. Alte elemente de luat în
considerare ......................................................135
5. Trei principii ale exportului de
arme ......................................................135

Secţiunea 3. Programul de apărare pe termen mediu


1. Politici ale
programului ..........................................................................136
2. Trecerea în revistă a componenţei Ministerului Apărării şi a
Armatei .....................................................................................................
..................137

98
3. Proiecte majore privitoare la capacităţile
armatei ..................................137
4. Măsuri pentru întărirea aranjamentelor de securitate dintre Japonia şi
SUA ..........................................................................................................
.............137
5. Proporţia nivelului de reconstrucţie şi bugetul
necesar ..........................137

Secţiunea 4. Programul de construcţie a apărării pentru 2007 ............141

Secţiunea 5. Cheltuiele cu Apărarea


1. Criza cheltuielilor cu
Apărarea ...............................................................147
2. Comparaţie cu alte
state .........................................................................150

Capitolul 3 – Tranziţia pentru crearea un Ministerului Apărării şi


stipularea Cooperării Internaţionale de Pace ca misiune principală a
Armatei

Secţiunea 1. Istoria Ministerului Apărării/ Armatei - Intensifcarea


atrbuţiilor/ rolurile pe care trebuie să şi le asume Ministerului Apărării/
Armata
1. Istoria Ministerului Apărării/
Armatei ...................................................158
2. Activităţile curente ale Ministerului Apărării/
Armatei .........................167

Secţiunea 2. Tranziţia spre crearea unui Minister şi Declararea


Cooperării Internaţionale pentru Pace ca misiune primară a Armatei
1. Concepte de bază în tranziţia pentru crearea Ministerului şi declararea
Cooperării Internaţionale pentru Pace ca misiune primară a
Armatei .........173
2. Importanţa tranziţie pentru Crearea
Ministerului ...................................174
3. Importanţa declarării Cooperării Internaţionale pentru Pace ca misiune
primară a
Armatei .........................................................................................182
4. Dezvoltarea unei Structuri Legale legată de tranziţia spre crearea
Ministerului şi declararea Cooperării Internaţionale pentru Pace ca
misiune primară a
Armatei .........................................................................................187

99
Secţiunea 3. Organizarea Ministerului Apărării/ Armatei
1. Organiozarea Ministerului Apărării/
Armatei ........................................193
2. Restructurarea Agenţiei de
Apărare .......................................................196
3. Restructurarea Ministerului
Apărării ......................................................196

Partea a III-a Măsuri pentru apărarea Japoniei

Capitolul 1 – Operaţiuni ale Armatei pentru apărarea Japoniei,


diminuarea efectelor catastrofelor naturale şi Protecţie Civilă

Secţiunea 1. Modalităţii de intervenţie în caz de atac armat


1. Modalităţi de bază de intervenţie în cazul atacurilor
armate ..................204
2. Măsuri bazate de Legea Intervenţiei în Caz de Atac Armat şi alte legi
relevante în acest
sens ..................................................................................209
3. Măsuri de protecţie
civilă .......................................................................212
4. Activităţi ale Minsterului Apărării şi Armatei pentru facilitarea
măsurilor de Protecţie
Civilă ........................................................................................216
5. Operaţiuni ale
Armatei ...........................................................................218

Secţiunea 2. Reacţii Eficiente în Cazul Noilor Tipuri de Ameninţări


1. Reacţia în cazul atacurilor
balistice ........................................................221
2. Reacţia în cazul atacurilor unor grupări de
forţe ...................................232
3. Reacţia în cazul atacurilor asupra insulelor
Japoniei .............................238
4. Avertizarea şi supravegherea zonelor maritime şi aeriene din jurul
Japoniei, şi reacţia în cazul încălcării
acestora .............................................239
5. Reacţia în caul dezastrelor naturale la scară
largă ..................................243
6. Reacţia în cazul altor tipuri de
ameninţări ..............................................254

100
Secţiunea 3. Pregătirea Împotriva Agresiunilor asupra Întregului
Teritoriu
1. Operaţiuni
aeriene ..................................................................................258
2. Operaţiuni pentru apărarea zonei
maritime ............................................259
3. Operaţiuni pentru apărarea zonei de
uscat .............................................261
4. Operaţiuni pentru crearea siguranţei teritoriului
maritim .......................262

Capitolul 2 – Intensificarea tratatelor de securitate cu SUA

Secţiunea 1. Tratatele de securitate cu SUA


1. Importanţa tratatelor de securitate cu
S.U.A. .........................................270
2. Prezenţa forţelor S.U.A. pe teritoriul
japonez ........................................272
3. Evoluţii ale tratatelor dintre SUA şi Japonia după terminarea Războiul
Rece ..........................................................................................................
....277

Secţiunea 2. Consultări pe tema securităţii între Japonia şi SUA pentru


viitorul alianţei dintre cele două state
1. Ideei de bază ale ultimelor tratative Japonia –
SUA ..............................277
2. Obiective strategice
comune ..................................................................277
3. Roluri, misiuni şi înzestrarea Japoniei şi a
SUA ....................................279
4. Situaţia reconstrucţiei forţelor, inclusiv
USJF .......................................283
5. Iniţiative de implementare a situaţiei
USJF ...........................................297
6. Măsuri diverse privind bazele şi arealul
USJF .......................................302

Secţiunea 3. Politici şi măsuri pentru creşterea încrederii în tratatele de


securitate dintre SUA şi Japonia
1. Politica de consultare dintre SUA şi
Japonia .........................................309

101
2. Idei de bază ale cooperării de securitate şi politicile care-i asigură
eficacitatea ..........................................................................................
..........314
3. Exerciţii
comune .....................................................................................320
4. Aranjamentul de Achiziţie şi Auto-Servire dintre Japona şi
SUA .........321
5. Schimburi mutuale de tehnologie şi
echipament ....................................321
6. Măsuri pentru asigurarea unei staţionări fără probleme a
USFJ ............322

Capitolul 3 – Îmbunătăţirea mediului de securitate internaţional

Secţiunea 1. Eforturi pentru susţinerea activităţilor de cooperare pentru


pace la nivel internaţional
1. Eforturi pentru susţinerea activităţilor de cooperare pentru pace a nivel
internaţional şi pe cont
propriu ....................................................................332
2. Cooperare la eforturile internaţionale de reconstrucţie a
Iracului ..........335
3. Activităţi privitoare la
terorism ..............................................................346
4. Eforturile de susţinere a operaţiunilor de susţinere a păcii a
ONU ........352
5. Eforturi pentru reducerea urmărilor dezastrelor la nivel
internaţional ..............................................................................................
.........................358

Secţiunea 2. Promovarea dialogurilor pentru securitate şi a schimburilor


de apărare
1. Impoirtanţa promovării dialogurilor pentru securitate şi a schimburilor
de
apărare ......................................................................................................
....362
2. Tratate de apărare
biliaterale ..................................................................363
3. Dialoguri multilaterale de
secruitate ......................................................376
4. Exerciţii
multilaterale .............................................................................381

102
Secţiunea 3. Eforturi pentru controlul armamentului, dezarmare şi
neproliferare
1. Eforturi privitoare la tratatele de control a armamentului, dezarmare şi
neproliferarea armamentului de distrugere în
masă .....................................384
2. Eforturi privitoare la tratatele de control a anumitor armamente
convenţionale ...........................................................................................
.....387
3. Eforturi internaţionale pentru neproliferarea armelor de distrugere în
masă ..........................................................................................................
.............388

Capitolul 4 – Cetăţenii Japoniei, Ministerul Apărării şi Armata

Secţiunea 1. Susţinerea resurselor apărării


1. Recrutarea şi angajarea personalului în Ministerul Apărării şi Armată .
396
2. Sistemul de învăţământ şi
antrenament ..................................................405
3. Condiţiile de muncă ale personalului, măsuri privitoare la personal şi
alte probleme
conexe ...........................................................................................411
4. Pensionarea personalului şi probleme
conexe ........................................415
5. Îmbunătăţirea infromaţiilor şi a capacităţilor de
comunicare .................418
6. Eforturi pentru achiziţionarea echipamentului pentru
apărare ...............419
7. Intensificarea cercetărilor în domeniul tehnologiei şi
dezvoltării ..........420
8. Prevenirea scurgerilor de
informaţii .......................................................422

Secţiunea 2. Interacţiuni dintre Ministerul Apărării şi Armată, şi


comunităţile locale şi cetăţenii Japoniei
1. Cooperarea organizaţiilor publice locale şi a altor asemena oranizaţii cu
Armata ......................................................................................................
....427
2. Activităţii în viaţa civilă şi contribuţii pentru
societate .........................429
3. Armonie între structurile apărării şi comunităţile locale, şi conservarea
mediului
înconjurător ...................................................................................430

103
4. Activităţi cu publicul, informarea acestui şi activităţii
asemănătoare ....435

Secţiunea 3. Câştigarea încrederii populaţiei japoneze


1. Măsuri luate împotriva licitaţiilor secrete şi alte scazuri asemănătoare
de către Agenţia de Administrare a Structurilor
Apărării .................................438
2. Măsuri împotriva consumului de
droguri ...............................................439
Bibliografie

104
Anexa nr.10

Strategia de securitate naţională a României – 2007

Cuprins

I. Premisele unui proiect naţional realist, îndrăzneţ şi pragmatic .................7


II. Un viitor sigur şi prosper pentru români: căile
construcţiei ....................17
III. Priorităţile participării active la construcţia securităţii internaţionale:
promovarea democraţiei, lupta împotriva terorismului internaţional şi
combaterea proliferării armelor de distrugere în masă
....................................20
IV. Construirea noii identităţi europene şi euroatlantice a
României ............26
V. Realizarea securităţii şi stabilităţii regionale într-o nouă
paradigmă .......29
VI. România – vector dinamic al securităţii şi prosperităţii în regiunea
Mării
Negre .......................................................................................................
............32
VII. Securitatea internă – într-o abordare sistemică şi
cuprinzătoare .............37
VIII. Reperele bunei guvernări: administraţie publică profesionistă şi
eficientă; justiţie democratică; combaterea
corupţiei .....................................42
IX. Creşterea competitivităţii şi a caracterului performant al
economiei ......45
X. Modernizarea instituţiilor care au responsabilităţi în domeniul
securităţii
naţionale ..............................................................................................
...........48
XI. Dezvoltarea infrastructurii şi sporirea gradului de protecţie a
acesteia ....52
XII. Resurse şi
responsabilităţi ........................................................................54

105
Anexa nr.11

Ponderea dintre populaţia română şi maghiară în decursul timpului

An Total Români Maghiari


186 4.224.43
59,0% 24,9%
9 6
188 4.032.85
57,0% 25,9%
0 1
189 4.429.56
56,0% 27,1%
0 4
190 4.840.72
55,2% 29,4%
0 2
191 5.262.49
53,8% 31,6%
0 5
191 5.259.91
57,1% 26,5%
9 8
192 5.208.34
57,3% 25,5%
0 5
193 5.114.21
58,3% 26,7%
0 4
194 5.548.36
55,9% 29,5%
1 3
194 5.761.12
65,1% 25,7%
8 7
195 6.232.31
65,5% 25,9%
6 2
196 6.736.04
68,0% 24,2%
6 6
197 7.500.22
69,4% 22,6%
7 9
199 7.723.31
75,3% 21,0% 106
2 3
200 7.221.73
74,7% 19,6%
2 3
Covasna
Anu Români Maghiri
l
193 30405 116961
0
195 31416 136388
6
196 34099 140472
6
197 38948 156120
7
199 54586 175502
2
200 51790 164158
2

Harghita
Anu Români Maghiari
l
193 24996 216615
0
195 25694 245300
6
196 31272 248886
6
197 44794 277587
7
199 48948 295104
2
200 45870 276038
2

Mureş
Anu Români Maghiari
l
193 185367 176990
0
195 243720 231875
6
196 278386 249675
6
197 297205 268251

107
7
199 317541 252651
2
200 309375 228275
2

108