astfel încât s-a vorbit de mai multe Europe religioase, fiecare cu propria sa raportare

la modernitate. Există însă şi un alt fel de a privi acţiunea unificatoare a

creştinismului dacă nu ne referim la conţinutul său ci la faptul că tocmai el, în
varianta sa occidentală, a permis apariţia unei lumi care îl contestă. Mai mult, potrivit
viziunii filosofului Rémi Brague, care a suscitat multe dezbateri, prin natura
raportului său cu Vechea Alianţă (Vechiul Testament), creştinismul ar fi structural
roman, rolul său în definirea identităţii europene devenind astfel mai puţin important
din perspectiva conţinutului, şi deci a moştenirii, cît din perspectiva formei înseşi a
culturii europene. „A fi roman, spune Brague, înseamnă a te percepe drept grec în raport
cu ceea ce ceste barbar, dar totodată drept barbar în raport cu ceea ce este grec”.

Europa se constituie cultural ca interval, ca simultaneitate a originii şi a distanţei faţă

de origine: pentru a se cunoaşte şi a se descoperi pe sine trebuie să se refere la ceva
care se află în afara sa şi o legitimează: la Atena şi la Ierusalim, de pildă. Dacă am
gândi, din perspectivă istorică, creştinismul ca formă a Europei, atunci problema nu
ar mai fi mai aceea de a-i stabili un loc între celelalte religii, ci am putea face apel la
contribuţia sa esenţială, care a permis coprezenţa celorlalte în spaţiul pe care l-a
generat. Desigur, pluralismul religios, văzut în ambivalenţa sa: ca diferenţă potenţial
conflictuală şi ca expresie a căutării umane a transcendenţei, nu priveşte doar
creştinismul.

Europa nu e numai un loc geografic - spune Papa Ioan Paul II -, ci înainte de

toate e o noţiune culturală şi istorică, care s-ar forma prin forţa creştinismului...
el domină Europa din toate punctele de vedere... este elementul central şi
definitoriu al întregii istorii a continentului... Creştinismul a imprimat
continentului european identitatea proprie... care s-a consolidat pe antichitatea
clasică şi pe diferitele contribuţii etnice şi culturale de a lungul secolelor. Se
poate afirma pe bună dreptate - credinţa creştină a format cultura europeană...
lăsând la o parte ruptura dureroasă dintre Occident şi Orient. Creştinismul a
devenit religia europenilor şi influenţa sa este considerabilă, chiar dacă în epoca
modernă, s-a proliferat secularismul... Bineînţeles: Nu poate fi trecut cu
vederea, că Europa trece printr-o criză a valorilor. ai e important să-şi
regăsească adevărată identitate. Procesul de integrare a unor ţări în Uniunea
Europenă nu trebuie să se orienteze numai după aspecte economice şi
geografice, ci trebuie urmărită reînoirea unitaţii de valori, care se exprimă în
valorile dreptului şi ale vieţii... Biserica a promovat valorile, care contribuie la
preţuirea culturii europene pretutindeni lumea pe lângă această moştenire nu
trebuie să se piardă. «Azi, «Se creează impresia unei culturi europene în care
omul înbuibat trădează prin tăcere, el vieţuieste ca şi cum n-ar exista
Dumnezeu.»

În unele țări majoritar catolice, precum Irlanda și Polonia, accesul la avort este, în
prezent, limitat; în trecut, asemenea restricții privind nașterile controlate artificial erau
comune în Europa. Avortul a rămas ilegal în insula Malta, unde religia de stat este cea
catolică. De asemenea, este de menționat și faptul că 3 țări europene (Olanda, Belgia și
Elveția) și comunitatea autonomă a Andaluziei (Spania)[5][6] au permis forma limitată a
eutanasiei voluntare pentru persoanele bolnave în stare terminală.