ȘTIINȚA MATERIALELOR 1

prof.dr.ing. Mircea Horia Țierean

mtierean@unitbv.ro
i @ ib
Introducere în Știința Materialelor

z Ştiinţa materialelor este studiul

st di l relaţiilor existente
e istente
între structura şi proprietăţile lor generale.

z Structura atomică
z Caracterizarea microstructurii
z Proprietăţile materialelor
z Solidificarea şi deformarea plastică
z Diagrame de echilibru
z Degradarea materialelor
z Alegerea materialelor
Introducere în Știința Materialelor

TIPURI DE MATERIALE

z Materialele sunt clasificate în 4 grupe importante:

¾Metale
¾Ceramice
¾Polimeri
¾Compozite
z Materialele în fiecare din aceste grupe posedă structură şi
proprietăţi diferite.
Introducere în Știința Materialelor

METALE
z Metalele pure (aluminiul,
(aluminiul cuprul,
cuprul nichelul,
nichelul magneziul,
magneziul zincul,
zincul
titanul) şi aliajele (oţelul, fonta, alamă,
alamă, bronz şi altele) au în
general o bună conductivitate termică şi electrică, o rezistenţă
mecanică
i şii rigiditate
i idi în generall ridicate,
idi maleabilitate
l bili şii
rezistenţă la şoc.
z Proprietăţile mai sus menţionate sunt datorate legăturii
metalice.
z Metalele ppot fi cristaline sau amorfe.
z Metalele pot fi feroase sau neferoase.
z Metalele pure sunt mai rar utilizate, în schimb combinaţiile
dintre acestea numite aliaje permit satisfacerea diferitelor
condiţii impuse de utilizarea ulterioară.
Introducere în Știința Materialelor - Tabelul periodic al elementelor
Introducere în domeniul Materialelor

z Coloanele reprezintă grupepe tabelului periodic. Grupele sunt considerate

cea mai comună cale de a clasifica elementele.
z O perioadă este un rând orizontal din tabelul periodic.
periodic Numărul perioadei
arată numărul straturilor ocupate cu electroni.
z Lantanide şi Actinide = grupa pământurilor rare.
z Metalele
M l l alcaline,
l li metalele l l alcalino-pământoase,
l li ă â metalele
l l de
d tranziţie
i i şii de
d
post-tranziţie, actinidele şi lantanidele se numesc împreună “metale“.
z Halogenii şi gazele nobile sunt şi ele nemetale.
z Gaze: H, N, O, F, Cl, He, Ne, Ar, Kr, Xe, Rn.
z Lichide: Br, Hg, Cn (Copernicium).
z Solide: elementele rămase din tabelul periodic al elementelor.
elementelor
z Elementele cu chenar continuu au izotopi mai vechi decât Pământul.
z Elementele cu chenar întrerupt provin din dezintegrarea altor elemente şi nu
au izotopi
i t i maii vechi hi decât
d ât Pamântul.
P â t l
z Elementele cu chenar punctat sunt obţinute artificial (elemente sintetice).
z Elementele fără chenar au fost p prezise teoretic,, dar nu au fost descoperite
p
încă.
Introducere în domeniul Materialelor

CERAMICE
z Sunt materiale dure, dar în acelaşi timp şi foarte fragile.
Tehnicile actuale de obţinere fac ca materialele ceramice să
devină suficient de rezistente la rupere pentru a fi utilizate de
exemplu la confecţionarea paletelor de rotor ale turbinelor .
z Cărămizile,, sticla,, materialele refractare şşi abrazive au
conductivitate electrică şi termică scăzută şi adesea sunt
utilizate drept izolatori.
z Sunt
S materiale
i l anorganice,
i nemetalice,
li cu o structurăă cristalină
i li ă
sau amorfă.
z Legătura ce caracterizează materialele ceramice este cea
ionică.
Introducere în Știința Materialelor

(a) Palete de turbină pentru compresor axial (b) Varianta rigidizată

Introducere în Știința Materialelor

POLIMERI
z Au conductivitate termică şi electrică scăzută, rezistenţă
mecanică scăzută şi nu sunt recomandaţi pentru utilizarea la
temperaturi ridicate.
z Sunt substanţe compuse din molecule mici identice, numite
monomeri, legate prin legături covalente.
z Polimerii pot fi termoplastici sau termorigizi, cu proprietăţi
dif i ca urmare a lanţului
diferite, l l i molecular
l l diferit.
dif i
z În categoria polimerilor intră cauciucul, materiale plastice şi
diferite tipuri de adezivi.
adezivi
z Se utilizează de exemplu pentru dispozitive electronice care
necesită atât rezistenţă cât şi conductivitate scăzută.
scăzută
Introducere în Știința Materialelor

Polimeri
((a)) Termoplastici
p ((b)) Termorigizi
g
Rezervor de
combustibil
b b l din
d
industria auto
Introducere în Știința Materialelor
MATERIALE COMPOZITE
z Sunt materiale confecţionate din două sau mai multe
materiale distincte,, cu pproprietăţi
p ţ chimice şşi fizice diferite,,
care la nivel macroscopic rămân separate şi distincte.
z Sunt utilizate în toate domeniile, începând cu cel aerospaţial
şi nu în ultimul rând cel casnic.
casnic
z Avantajul major al materialelor compozite constă în
posibilitatea obţinerii unei game diverse de materiale cu
proprietăţi
i tăţi controlate
t l t şii îmbunătăţite.
î b ătăţit
z În general, orice material compozit este o structură spaţială
formată din două elemente fundamentale:
-matricea (mediul solid continuu), reprezentată de
componentul cu cea mai mare proporţie volumică;
-armătura
armătura (umplutura) constituită din formaţiuni solide izolate
(discontinue) din componentul sau componentele de
armare, care împarte matricea în volume mai mici, dar
comunicante
i t între
î t ele;l
Interfaţa este suprafaţa de separaţie dintre acestea.
Introducere în Știința Materialelor

Microscopie
p electronică a
materialului compozit MMC
(metal matrix composite) cu
matrice Al2O3 şi fibre
f b Al-
Al
4%at.Mg
 Introducere în Știința Materialelor

Material compozit
CMC
matrice SiC şi fibre
NICALON (SiC)
 Introducere în Știința Materialelor
The image cannot be display ed. Your computer may not hav e enough memory to open the image, or the image may hav e been corrupted. Restart y our computer, and then open the file again. If the red x still appears, y ou may hav e to delete the image and then insert it again.

Componența
bombardierului
Stealth B2 cu
pondere mare a
materialelor
i l l
compozite
 Introducere în Știința Materialelor

Saboți de
frână din
materiale
compozite
it
 Introducere în Știința Materialelor

Disc de frână
din compozit
Ferrari F430.
A
Ansamblul
bl l
sistemului de
frânare costa
16000 USD
 Introducere în Știința Materialelor

Disc de frână
din compozit
Porsche 911
 Introducere în Știința Materialelor

DMC1 ((Dough
g Moulding g Compound),
p ) DMC2, compozit C+SiC, densitate 1,8
compozit C+SiC, densitate 1,85 g/cm3, g/cm3, Top= 1400C, rezistența la
Top= 1400C, rez. încov. =100-120 MPa încovoiere =150-180 MPa
Introducere în Știința Materialelor

Disc de frână Sicom din

compozit C+SiC
 Introducere în Știința Materialelor

Rezistenţa
diferitelor
categorii de
materiale
t i l
Introducere în Știința Materialelor

z ALEGEŢI MATERIALUL
POTRIVIT DIN CARE SĂ
FIE CONFECŢIONATĂ O
CEAŞCĂ DE CAFEA.
z Ce proprietăţi credeţi că
trebuie să prezinte
materialul convenabil
convenabil.
z Luaţi în considerare şi
problemele
bl l d
de mediu.
di
Structura atomică
z Structura unui material poate fi examinată ca: structură
atomică, microstructură şi macrostructură.
z Proprietăţile unui material sunt în funcţie de forţele de legătură
di
dintre atomii şii la
l rândul
â d l lor,
l aceste forţe
f d legătură
de l ă ă depind
d i d de
d
structura atomilor.
z Conform modelului lui Bohr şşi Rutherford,, atomul este
constituit din:
-nucleu;
-un sistem
i t de d electroni
l t i aflaţi
fl ţi în
î mişcare
i în
î jurul
j l nucleului.
l l i
z Nucleul are o sarcină electrică pozitivă şi alcătuit din:
1 6749x10-27Kg
protoni: masa mp = 1,6749x10
sarcina electrică pozitivă: e = 1,6x10-19C
neutroni: masa mN ≈ mp
sarcină electrică nulă
z Electronii care au sarcina electrică negativă.
0 9122 10-30
masa me = mp/1836 = 0,9122x10 30Kg
K
sarcina electrică negativă = - e
Structura atomică
z Configuraţia electronică a atomilor din perioadele 1,
1 2 şi 3
Structura atomică
z Mişcarea electronului în jurul nucleului poate fi comparată
cu un nor electronic,, încărcat negativ.
g
z Orbital atomic → zona din jurul nucleului în care există
probabilitatea maximă de a găsi electronul.
z Mişcarea
Mi d
de spin
i → mişcarea
i pe care o efectuează
f t ă
electronul în jurul axei sale. Mişcarea de spin → în sensul
acelor de ceasornic sau în sens invers.

Tipurile de orbitali

Oritali de tip s
Orbitali
O b de tip
pp
Orbitali de tip d
Orbitali de tip f
Structura atomică
Arhitectura atomică se referă la repartiţia spaţială a atomilor sau
moleculelor într-un corp precum şi la relaţiile geometrice
existente între poziţiile tuturor atomilor.
z Diamantul şi grafitul de exemplu,
exemplu care amândouă sunt forme de
existenţă ale carbonului, prezintă proprietăţi diferite (diamantul
este la nivelul 10 pe scara de duritate a lui Mohs, în timp ce
grafitul este la 1,
1 putând fi zgâriat cu unghia).
unghia)
z Grafitul este bun conducător de căldură şi curent electric, în timp
ce diamantul nu conduce nici căldura şi nici curentul electric.
z Diamantul este incolor, transparent şi strălucitor, pe când grafitul
este cenuşiu, opac şi unsuros.
z Briliantul se obţine prin şlefuirea diamantului,
diamantului iar masa se
măsoară în carate: 1 carat = 0,205g. Diametrul exterior al unui
diamant de 1 carat în formă de briliant este de aprox. 6,5 mm.
Preţul diamantelor depinde de masă,
masă claritate şi strălucire.
strălucire
z Diamantul este folosit la scule, pietre abrazive, obiecte de
podoabă şi instrumente optice, iar grafitul este folosit la electrozi
pentru cuptoare electrice cu arc, cuve elecrolitice, confecţionarea
minelor de creion şi fabricarea fibrelor de carbon.
Structura atomică
z Criteriile de bază ale evaluării diamantelor, denumite "Cei Cei 4 C
C"(( după
inţialele cuvintelor din limba engleză), sunt: 1.Greutate în carate,
2.Culoare (color), 3.Claritate (Clarity), 4.Tăietură (Cut).
z Sistemul celor patru C a fost stabilit în anii ’50
50 de Institutul American
de Pietre Preţioase (Gemological Institute of America – GIA) şi este
acceptat ca atare de gemologi şi oameni de afaceri.
z Greutata de 101,5 grame, adica 507,55 de carate.
Structura cristalină cubică (CFC) a diamantului. Fiecare atom de carbon
are o legătură
l ă ă uniformă
if ă covalentă
l ă stabilă
bilă cu ceilalţi
il l i patru atomii de
d
carbon învecinaţi.
 Structura atomică
Stări de agregare: solidă, lichidă, gazoasă, plasmă şi materie
hiperdensă neradiativă (găuri negre).

Consecinţă a acţiunii:
•factorilor
f il interni
i i (natura
( şii
mărimea forţelor de
interacţiune);
•factorilor externi
((temperatura,
p ppresiunea,
natura şi intensitatea
câmpurilor în care se află).
 Structura atomică
Stări de agregare:
Solidă Lichidă Gazoasă
Structura atomică
STAREA GAZOASĂ - dezordine completă
z Gazele ocupă tot volumul pus la dispoziţie. Sunt compresibile,
iar fiecare dintre particulele componente (atomi sau molecule)
este în mişcare continuă ca urmare a agitaţiei termice.
z Într-un gaz, numărul de particule pe unitatea de volum depinde
d presiune
de i şii temperatură.
z În absenţa unei acţiuni exterioare poziţia unei particule în
raport cu alta este arbitrară şi se modifică în timp,
timp continuu.
continuu
z Probabilitatea de a găsi cea mai apropiată particulă creşte
monoton începândp de la distanţa
ţ d0, ppână ajunge
j g egală
g cu
unitatea, la o distanţă corespunzătoare distanţei medii între
atomii şi moleculele stării gazoase.
Structura atomică
STAREA SOLIDĂ
z În funcţie de gradul de ordonare al elementelor lor
constitutive corpurile solide pot avea trei stări structurale:
constitutive,
amorfă, mezomorfă şi cristalină.
z Starea cristalină corespunde distribuţiei ordonate în spaţiu a
elementelor constitutive, caracterizându-se totodată şi prin cea
mai mică energie liberă.
z Starea amorfă, obţinută prin subrăcirea cu grade mari de
subrăcire a unor lichide, este o stare în afara echilibrului,
tinzând să treacă treptat într-un corp cristalin.
z Starea mezomorfă, intermediară între cele două menţionate,
este
t proprie
i cristalelor
i t l l lichide.
li hid
z Datorită acestor motive, doar corpurile cristaline pot fi
denumite corpuri solide.
solide
Structura atomică
STAREA SOLIDĂ CRISTALINĂ - ordine perfectă
z Într-un solid cristalin un atom este înconjurat
j de alţi
ţ atomi
vecini absolut identici sau altfel spus, fiecare atom are acelaşi
număr de atomi vecini aşezaţi la aceeaşi distanţă.
z Datorită faptului că vecinătatea fiecărui atom este identică
putem spune că avem o ordine la mare distanţă în cazul stării
cristaline.
i t li
z Structura cristalină care reprezintă aranjamentul atomilor într-
un solid cristalin,
cristalin depinde de mai mulţi factori printre care
tipul de legătură între atomi, numărul de atomi vecini sau
numărul de coordinaţie.ţ
z Într-un cristal atomii sunt consideraţi ca sfere rigide.
Structura atomică
z Reprezentarea schematică a unui cristal format dintr-un aranjament de
cuburi (a), acelaşi cristal cu atomii plasaţi în colţurile fiecărui cub (b).
z Acest cristal se obţine multiplicând şi asamblând cuburi care au dimensiune
j
identică. Dacă în acest aranjament obţinut
ţ plasăm
p câte un atom în fiecare
din vârfurile unui cub, fiecare atom aparţine celor 8 cuburi care au vârful
comun.
Structura atomică
(a) Probabilitatea de a găsi centrul unui atom într-un cristal cubic
pornind de la centrul atomului vecin, situat la distanţa d;
(b) reprezentare plană a reţelei cubice.
(a) (b)
Structura atomică
LICHIDELE
z Ca şi în cazul solidelor, volumul ocupat de un lichid este
constant dar datorită agitaţiei termice sunt în continuă mişcare
constant,
şi modificare a poziţiei.
z Lichidele sunt caracterizate de o ordine la mică distanţă.
z Un lichid este incompresibil, deoarece atomii sunt în mod
obişnuit aflaţi în contact. Lichidele sunt caracterizate prin
vâscozitate.
z Prin răcirea unui lichid sub temperatura de solidificare se poate
obţine un solid cristalin sau un solid amorf, în funcţie de viteza
de răcire.
răcire
z Dacă structura în stare solidă este asemănătoare cu cea a
lichidului, structura este amorfă sau vitroasă.
Structura atomică
(a) Reprezentarea plană a structurii unui lichid monoatomic
((b)) Probabilitatea de a găsi
g centrul unui atom situat la distanţa
ţ d
faţă de alt atom vecin într-un lichid sau solid amorf
(a) (b)
Tipuri de legături

z Elementele cele mai stabile sunt acelea care au ultimul strat

electronic saturat (gazele rare – heliu, neon, argon, etc.).
z Celelalte pot tinde către structuri stabile prin: pierderea,
câştigarea, punerea în comun a electronilor de valenţă.

z Legăturile care ţin atomii în anumite poziţii pot fi:

¾ Ionice;
¾ Covalente;
¾ Metalice.

z Legături între molecule (de tip van der Waals).

Tipuri de legături
Legătura ionică
z Este o legătură puternică deoarece se produce între doi atomi, unul
puternic electropozitiv şi celălalt puternic electronegativ,
electronegativ astfel
încât unul cedează electronii şi devine ion pozitiv, iar celălalt
primeşte electronii şi devine ion negativ.
z Pentru formarea legăturii ionice este necesară o diferenţă de
energie între nivelele pe care se află electronii de valenţă ale celor
doi atomi, ceea ce înseamnă că elementele respective trebuie să se
găsească în tabelul periodic al elementelor la depărtare unul de
celălalt.
z Este tipică compuşilor anorganici (NaCl, CaCl, CaF2, etc.).
z Legătura are loc între metale tipice (grupele I, I II) şi nemetale tipice
(grupele VI, VII), dar metalele de tranziţie pot forma şi ele cristale
atunci când diferenţa de electronegativitate este îndeajuns de mare.
z Metalele cedează electroni
electroni, iar nemetalele acceptă electroni
electroni.
z Caracteristici: dure, izolatoare, clivează mai repede decât să se
deformeze.
Tipuri de legături
Legătura ionică – exemple NaCl, LiF

NaCl LiF
Tipuri de legături
Legătura covalentă
z Poate lua naştere
ş între atomi nemetalici de acelaşi
ş fel sau
diferiți.
z Este tipică compuşilor organici. Se găseşte de asemenea la
unele molecule anorganice.
z Are loc prin punerea în comun a unuia sau mai multor
electroni, pentru a completa cu 8 electroni ultimul strat.
z Legatura între atomii care formează molecula este puternică.
z Legăturile dintre molecule sunt de obicei slabe (excepții
diamantul …).
z Caracteristici:
i i i puncte de
d topire
i șii fierbere
fi b scăzute ((cu excepții),
ii)
dure, casante, transparente uneori, izolatoare.
Tipuri de legături

(a) Legătura covalentă între 2

atomi de Cl (înainte şi după
formarea legăturii).
(b) Reprezentarea schematică a
legăturii covalente de Ge.
(c) Legătura covalentă a Si.
Tipuri de legături
Legătura metalică
z Legătura
g metalică apare
p nu numai între doi atomi care vor să-
şi completeze până la 8 ultima orbită cu electroni, ci între toţi
atomii prezenţi în cristalul metalic
z În cazul în care în ultimul substrat atomic sunt doar câțiva
electroni, aceștia vor avea tendința de a se desprinde de atom
pentru
t a golili substratul.
bt t l
z Considerând că un cristal metalic de mărime obişnuită conţine
aprox 1016 atomi şi cum toţi pun în comun electroni de
aprox.
valenţă, se va forma un nor de electroni de valenţă care îi
înconjoară.
j
z Caracteristici: bune conducătoare de căldură și electricitate,
p
opace, ductile în ggeneral.
Tipuri de legături

(a) Legătura metalică a Na

(b) Legătura metalică a Al
Tipuri de legături
( ) Forţele
(a) F ţ l care intervin
i t i în î legătura
l ăt metalică,
t li ă FR-forţa
f ţ ded respingere
i a ionilor
i il
pozitivi, FA-forţa de atracţie între ionii pozitivi şi norul electronic
(b) Forţa de interacţiune dintre atomi
 Tipuri de legături

Legătura moleculară (de tip Van der

Waals):
z Se realizează între molecule în care există
legatură covalentă.
z În moleculă legatura este puternică.
z Prezența atomilor diferiți în moleculă
conduce la polarizarea acesteia.
z Intre molecule apare o legatură slabă
datorită acestei polarizări.
z Polarizarea poate fi permanentă sau L ăt i Van
Legături V der d Waals:
W l (a) ( )
molecule neutre, (b) dipol
indusă. indus, (c) forţe de legătură,
(d) dipol permanent
 Tipuri de legături
z Legătura moleculară (de tip van der Waals): exemplu H2O

z Intre legăturile H cu O există un unghi de 104.5

104 5°
z La poziția H apare o polarizare pozitivă, iar la O negativă.
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
z Caracteristica esenţială a cristalelor este distribuţia ordonată
periodică, a particulelor din care sunt formate.
z Unitatea structurală, respectiv grupul de atomi sau ioni cu o
anumită structură proprie, prin a cărui repetare rezultă întreg
cristalul, poartă numele de bază.
z Distribuţia periodică a elementelor constitutive ale unui cristal se
reprezintă prin reţele de puncte
puncte, numite reţele cristaline,
cristaline punctele
fiind nodurile reţelei.
z Reţeaua
ţ cristalină reprezintă
p numai schema de repetiţie,
p ţ , care
caracterizează periodicitatea structurală a unui cristal, dar nu şi
aranjamentul real al atomilor din interiorul cristalului, care
constituie structura acestuia.
acestuia
z Structura cristalină se obţine din ataşarea unei baze de atomi
ţ
fiecărui nod al reţelei:

STRUCTURA CRISTALINĂ = REŢEAUA CRISTALINĂ+BAZA DE ATOMI

Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
z Reţelele cristaline pot fi caracterizate cu ajutorul celulelor
elementare, numite şi celule unitate.
z Celula elementară reprezintă complexul cel mai mic de atomi, care
păstrează toate proprietăţile reţelei.
z Celulele elementare care conţin noduri numai în colţuri se numesc
primitive, acestora revenindu-le doar un singur nod, deoarece un
nodd di
din colţ
lţ aparţine
ţi simultan
i lt la l 4 celule
l l în
î plan,
l respectiv ti la
l 8 în
î
spaţiu.
z Celulele elementare care nu conţin noduri doar în colţuri se
numesc neprimitive sau complexe.
z Pentru reţelele plane,
plane celulele complexe conţin două noduri,
noduri unul
în colţuri, iar celălalt la intersecţia diagonalelor. În cazul reţelelor
p
spaţiale, celulei complexe
p îi revin două noduri ((celule cu baze
centrate, celule cu volum centrat) sau patru noduri (celule cu feţe
centrate).
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller

(a) Reţea tridimensională de linii drepte

(b) Celula elementară ca subdiviziune a reţelei cristaline.
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
Denumire sistem Relaţia Unghiul dintre
Nr cristalografic Fig. Exemple
g între laturi axe
Cr2O7K2

1. Triclinic a a≠b≠c α ≠ β ≠ γ ≠ π /2

Sβ;
CaSO4.2H2O

2. Monoclinic b a≠b≠c α = γ = π /2 ≠ β

Ortorombic Sα; Ga; Fe3C

3. c a≠b≠c α = β = γ = π /2
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
Denumire sistem Relaţia Unghiul
Nr cristalografic Fig. Exemple
între laturi dintre axe
Tetragonal S β; Ti02
Sn

α=β=γ=
4. e a=b≠c
π /2

Hexagonal Zn; Cd; NiAs

α = β = π /2 ;
5. f a=b≠c
γ = 2π/3

Romboedric As; Sb;

B;
α=β=γ≠
6. d a=b=c
π /2

Cubic Cu; Ag;

Au;; Fe;; NaCl
α=β=γ=
7. g a=b=c
π /2
 Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller

Sunt identificate 14 tipuri de

celule elementare sau reţele
Bravais, grupate în 7 sisteme
cristalografice.
g

Sisteme
cristalografice:

Triclinic a
Monoclinic b
Ortorombic c
Tetragonall e
Hexagonal f
Romboedric d
Cubic g
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
Reţele Bravais:
z Cubică simplă
z Cubică cu feţe centrate
z Cubică cu volum
centrat
z Tetragonală
et ago a ă ssimplă
pă
z Tetragonală cu volum
centrat
z Hexagonală
g
z Ortorombică simplă
z Ortorombică cu volum
centrat
z Ortorombică cu baze
centrate
z Ortorombică cu feţe
centrate
z Romboedrică
z Monoclinică simplă
z Monoclinică cu baze
centrate
z Triclinică
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
z Numărul de atomi care revine unei celule elementare a unei
reţele cristalografice cubice este:
Nf Nc
N = Ni + +
2 8
Ni - numărul de noduri situate în interiorul celulei;
Nf - numărul de noduri aflate ppe feţele
ţ celulei;
Nc - numărul de noduri situate în colţurile celulei.
z Majoritatea
j metalelor şşi aliajelor
j cristalizează într-unul din
sistemele cu reţea:
a) cubică cu volum centrat (C.V.C.);
b) cubică cu feţe centrate (C.F.C.);
c)) hexagonală
g compactă
p ((H.C.).
)
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
Reţeaua cubică cu feţe centrate (CFC), NCFC=0+6/2+8/8=4.
z Cristalizează: ((Sr,, Th,, Pb,, Niβ, Al,, Ag,
g, Au,, Pd,, Pt,, Rh,, Ir,, Feγ,
Cu, Coβ), cu proprietăţi bune de ductilitate şi maleabilitate.
z Raza atomică r = 2 a , spațiul unui atom 5,66 r3.
4
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
Reţeaua cubică cu volum centrat (CVC), NCVC=1+0/2+8/8=2.
z Cristalizează: Rb,, K,, Na,, Li,, Zrβ, Ta,, Mo,, V,, Feα, Nb,, Ba,, Tiβ.
z Rezistenţa mecanică ridicată şi o plasticitate moderată.
z Raza atomică r = 3 a , spațiul unui atom 6,16 r3.
4
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
Reţeaua hexagonală compactă (CVC), NCVC=3+2/2+12/6=6.
z Cristalizează: Hf,, Mg,
g, Tiα, Cd,, Re,, Os,, Ru,, Zn,, Coα, Be,, Y,, Zrα.
z Plasticitate redusă.
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller
Pentru notarea planelor cristaline se folosesc indicii lui Miller (h k l).
z Indicii ((h k l)) asociaţi ţ unui pplan cristalografic
g sunt trei numere
întregi, care reprezintă inversele segmentelor tăiate de plan pe axele de
coordonate.
z Pentru ca indicii planului să fie independenţi de caracteristicile reţelei,
rapoartele tăiate de plan se exprimă în unităţi axiale.
Direcţiile într-un
într un cristal se notează cu trei numere,
numere [u v w], w] între
paranteze drepte, indicii dreptei.
z Ei reprezintă coordonatele unui punct de pe o dreaptă paralelă cu
direcţia dată şi care trece prin origine.
z Se p preferă cele mai mici numere întregi, g , obţinute
ţ pprin înmulţirea
ţ cu un
factor corespunzător.
z Indicii negativi se scriu cu linie deasupra, iar dreptele legate prin
relaţii de simetrie, care formează familii de drepte, se notează între
paranteze unghiulare <u v w>.
 Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indicii Miller se obţin astfel:
ƒ Se consideră un sistem de axe de coordonate a cărui origine se găseşte
într-un nod al reţelei.
ƒ Considerând un plan care intersectează cele 3 axe de coordonate,
segmentele tăiate pe cele trei axe se notează cu m, n, p. Luând ca bază
de măsură vectorii a, b şi c pe axele de coordonate, valorile tăiate vor
r r r
fi ma , nb , pc
ƒ Se iau apoi valorile inverse ale acestor segmente, care vor fi: 1/m, 1/n
şi 1/p.
1/p
ƒ Se ia drept numitor comun al acestor fracţii valoarea w şi se aduc
fracţiile respective la acelaşi numitor, rezultând valorile: h/w, k/w şi
l/w. Se constată că: h = w/m, k = w/n şi l = w/p.
ƒ După aducerea la acelaşi numitor se elimină numitorul comun şi
valorile rămase vor fi: h,h k şi l = INDICII MILLER
MILLER.
ƒ Se scriu între paranteze rotunde, fără virgulă între ei.
ƒ În cazul în care planul taie axele de coordinaţie în domeniul negativ,
atunci segmentul respectiv va avea valoarea negativă. Indicii Miller
( )
vor fii de ex: 110
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller

Indicii direcţiilor cristalografice

Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller

z În cazul reţelelor hexagonale se utilizează sistemul Miller-Bravais,

Miller-Bravais
care are patru indici (h k i l).
z Aceşti
ş indici se determină utilizând patru
p axe: trei dintre acestea,, a1,
a2, a3, fiind cuprinse în planul bazei, decalate cu 120°, iar a patra, c,
este normală pe planul bazei.
z Cel de-al treilea indice este dependent de primele două, astfel
i = -(h+k).
z Reţelele
R ţ l l cubice
bi suntt caracterizate
t i t prini constanta
t t reţelei
ţ l i a, care
corespunde distanţei interatomice.
z Reţelele hexagonale compacte sunt caracterizate prin distanţa
interatomică în planul bazal a şi distanţa între planele bazale c.
Sisteme cristaline. Aranjamentul atomilor în reţeaua cristalină.
Indici Miller

z Compactitatea unei structuri cristaline poate fi caracterizată după

numărul
ă l de
d coordinaţie
di i Nc şii gradul d l de
d compactitate.
i
z Numărul de coordinaţie reprezintă numărul de atomi vecini care
înconjoară un atom al cristalului
cristalului, la distanţa minimă de acesta acesta.
3 2
z La CVC Nc = 8, la distanţa a , iar la CFC Nc = 12, la distanţa a 2 ,
2
rezultă ca structura CFC este mai compactă decât cea CVC.
z Gradul de compactitate (împachetare) reprezintă, conform modelului
sferelor rigide, raportul dintre volumul efectiv ocupat de atomii celulei
elementare şi volumul celulei.
z Spaţiile libere dintre atomii în contact reprezintă interstiţiile reţelei
cristaline.
i li
3 2
z La CVC GC = π ≈ 0,68 , iar la CFC G C = π ≈ 0,74 , rezultă că
8 6
structura CFC este mai compactă decât cea CVC. CVC
z Compactitatea rețelei HC este la fel cu a rețelei CFC.
 SUBIECTE

1. Legătura moleculară. Legătura covalentă.

2. Legătura ionică. Legătura metalică.

3. Sisteme cristalografice. Relaţia între laturi. Unghiul dintre axe.

4. Reţele cristaline mai des întâlnite. Exemple. Desen.