Biserica medievală din Ostrov (jud.

Hunedoara)

Localitatea este aşezată în sud-vestul Haţegului (jud. Hunedoara), pe

vechea şosea romană care făcea legătura dintre Sarmizegetusa şi locul ieşirii
Streiului din depresiune. Şi-a primit numele de la poziţia înconjurată de cursul
Râului Mare şi Apei Borii.

Prima dată s-a aflat despre biserică datorită cercetătorilor epocii romane
(sec. XVIII), iar cea dintâi descriere o datorăm vicarului greco-catolic Ştefan
Moldovan (1853); acesta din urmă a clasat-o însă într-o vreme neverosimil de
timpurie (între secolele VIII-XIII).

Analizele ştiinţifice le-a inaugurat Virgil Vătăşianu (1936, 1959). Au urmat

contribuţii parţiale semnate de către Ştefan Lupşa, Mircea Păcurariu şi Vasile
Drăguţ. Apoi Radu Popa a sugerat arhitectura iniţială a bisericii (1986). Ulterior,
investigaţii de arhitectură (1995-1996) şi săpături arheologice (1996) au definit
componentele şi etapele de construcţie, cu partea cea mai importantă a vechiului
monument medieval.

La aceste ultime cercetări s-a relevat faptul că prima biserică a Ostrovului

haţegan a fost un mic edificiu uninavat (5,20 x 4,50 m, cu grosimi ale zidăriei de
0,90 m) cu mic altar rectangular (1,90 x 2,20 m), la ridicarea căruia s-au folosit
din plin spolii romane - blocuri mari sau mai mici, fasonate (la baza elevaţiilor),
dar şi multă cărămidă. Altarul primei biserici a fost ulterior demolat, iar latura de
nord a navei a fost înlocuită parţial de un alt zid.

Două portaluri permiteau accesul în lăcaş: unul de vest (parţial utilizat şi

astăzi), sub care ne întâlnim cu un timpan pictat; altul spre sud, închis de un
ancadrament care imită un lintel pe console (astăzi astupat), surmontat de o nişă
de hram, încheiată cu arcadă semicirculară.

Peretele de sud a avut două ferestre înguste, tipice pentru deschiderile

isprăvite în arc frânt.
 Probabil anterior începutului secolului al XVI-lea, bisericii i s-a adăugat o
clopotniţă (fig. 1). Ea porneşte de la un soclu care delimitează un rectanglu (2,70
x 2,18 m), ridicat până la 11,30 m înălţime. Bolţari anume aleşi marchează
muchiile libere. Nivelul I are o deschidere în arc frânt şi o boltă în leagăn, acum
spartă, pentru a face loc unei scări fixe de acces. Următorul nivel a avut o altă
intrare, cu scară mobilă, ulterior transformată, şi o fereastră cu ancadrament
gotic simplu, cu muchie teşită. Ultimul nivel are ferestre pe toate laturile, din care
trei (nord, vest şi sud) asemănătoare cu cea de la etajul I, doar că mai scunde. A
patra fereastră are decoruri care amintesc de traforuri de piatră. Acoperişul iniţial
a fost realizat din lespezi de piatră şi cărămizi romane, aşezate în con piramidal.
Este cea mai bine conservată şi reprezentativă clopotniţă medievală a Haţegului
istoric.

Decorul cu fresce a atras timpuriu atenţia. Mult timp a fost vorba doar
despre o icoană a Maicii Domnului Hodighitria, aflată în timpanul portalului de
vest (fig. 2). Chiar dacă datată oscilant (a doua jumătate a secolului al XIV-lea;
sfârşitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea; mijlocul secolului al XV-
lea; sfârşitul secolului al XV-lea), ea a fost recunoscută drept una dintre cele mai
valoroase picturi medievale din România. O ultimă abordare sistematică,
argumentează temeinic şi preferă datarea la mijlocul secolului al XV-lea.

Dar elementele de pictură sunt mai numeroase. Pe sud, în exterior, se

disting scene cu sfinţi, de la circa 1,30 m de nivelul solului. Pe unele se pot citi
inscripţii zgâriate. În nişa de deasupra intrării sudice, se remarcă un superb cap
de cal, de la un sfânt călăreţ. Pereţii interiori, de sud şi vest, au, în modul cel mai
sigur, părţi consistente din vechea frescă.

Numai pentru Ostrov, în contextul Ţării Haţegului, se poate discuta despre

particularitatea îngrădirii cimitirului. El a avut 208 piese sculpturale şi epigrafice
romane, colecţionate de către nobilul patron al bisericii, în perioada cuprinsă între
anii 1553-1585, din diferite locuri din vecinătatea Ostrovului. Acum au rămas
acolo doar pietre greu lizibile, deteriorate de intemperii. Dintre celelalte, care au
avut noroc, au ajuns la muzeele din Sarmizegetusa şi Deva.

Biserica a fost ctitorită de cnezii locali. La 1360, Petru de Ostrov era

desemnat drept prim protopop cunoscut al districtului. Datele care îi menţionează
pe localnici continuă într-un anume ritm, până la mijlocul secolului al XV-lea. Apoi,
tocmai de când datează cele mai importante contribuţii la înzestrarea bisericii, iar
vechii cnezi au devenit nobili cu privilegii regale, izvoarele scrise devin mai
sărace.

Ca şi alte monumente din Haţeg, şi acesta a suferit rigorile transformărilor

religioase. Cnezii, apoi nobilii ostroveni au ajuns de la catolici, la reformaţi
(calvini). Şi-au schimbat nu numai credinţa religioasă, dar şi etnia iniţială. Acestei
majore metamorfoze i se datorează acoperirea decoraţiilor interioare, specifice
cultelor istorice, nu celor protestante.
 Imaginea de astăzi a bisericii este rezultatul unei ample transformări care a
avut loc probabil în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea sau la începutul
secolului XIX. După ce a trecut prin faza greco-catolică, după 1948, comunitatea
şi lăcaşul sunt ortodoxe. Un program parţial de restaurare (cercetări arheologice
şi reamenajări de paramente şi pardoseli) s-a derulat acolo la începutul anilor 90
ai secolului trecut.

Monumentul nu are restaurarea finalizată. Scoaterea la iveală a

veşmântului de frescă, imposibilă doar prin eforturile enoriaşilor parohiei, este un
deziderat. El va pune în valoare una dintre cele mai preţioase documente artistice
medievale din ţară. Este unul dintre cele mai importante motive pentru care ne-
am oprit în dreptul acestei biserici.

(preluare după Adrian Andrei Rusu, Biserici şi ctitori din Ţara Haţegului până la

Judetul Hunedoara se mandreste cu constructiile sale defensive ridicate inca din secolul al XIII-lea si
chiar mai inainte, cea mai faimoasa dintre ele fiind Cetatea Devei. Pe langa acestea exista trei biserici
vestite in satele Densus, Streisangeorgiu si Gurasada care, pe langa importanta lor in mentinerea
credintei oamenilor, sunt reprezentative pentru perioada de inceput a arhitecturii romanesti de sat.
Biserica din Gurasada este una dintre cele mai vechi biserici de piatra din Romania. Biserica din
Gurasada, inchinata unuia dintre Sfintii Arhangheli – Mihail – este o biserica de tip central, ctitorita pe
la mijlocul secolului al XIII-lea. Ea constituie o zestre formidabila de arhitectura si pictura veche: de
forma cvadrulobata, combinata cu o turla si cupola centrala si prelungita apoi pe vest cu un spatiu
rectangular si turn.
Biserica Sfantul Arhanghel Mihail, de dimensiuni modeste, dar cu forme viguroase si expresive, se
numara printre cele mai vechi si valoroase monumente romanesti din intreaga tara, datand din deceniile
de mijloc ale secolului al XIII-lea. Aceasta biserica ar avea, dupa Vatasianu, o sursa de constructie
extracarpatica reprezentata de bisericile de plan treflat de tipul celei de la Niculitel, desi structura sa
poate sa fie reflexul unei constructii romanice de tip central cum ar fi Capela de la Odorhei. Biserica
ortodoxa din Gurasada, una din cele mai vechi biserici romanesti din Transilvania, incorporeaza mai
multe faze de constructie evidentiate la recenta restaurare prin tratarea diferita a fatadelor. Biserica a
fost inaltata in mai multe etape. Ca si aceea din Densus apartine tipului structural central dar de cu totul
alt gen. Caracterul edificiului este determinat de incaperea centrala formata din patru abside. Doua
dintre ele sunt usor alungite iar doua semicirculare, toate fiind dispuse in forma de cruce in jurul unui
patrat deasupra caruia se ridica o turla. De-a lungul timpului, partea din fata a bisericii a fost grav
deteriorata si a fost supusa unei restaurari care i-a alterat forma initiala. Cu acest prilej s-a refacut
exonartextul si s-a adaugat in fata un turn clopotnita. Exteriorul este sobru, singurul ornament fiind
ferestrele prelungi iar acoperisul este din sindrila. Renovarile s-au facut dupa modelul unei biserici mai
noi de tip romano-gotic. Spre vest, au fost construite mai multe incaperi anexa si un turn-clopotnita,
pevazut cu un foisor de lemn. Tencuiala Bisericii din Gurasada pastreaza doua straturi de pictura
veche, unul medieval si altul din epoca moderna. Primul strat de pictura murala a fost finalizat cel mai
probabil la inceputul secolului al XlV-lea. Acesta este insa prea putin vizibil deoarece, in secolul al
XVIII-lea, cand biserica a suferit ultimele transformari notabile, mai precis in 1765, s-a finalizat o alta
pictura interioara, de catre Ioan Ierodiaconul din Deva si Nicolae din Pitesti, la comanda Mariei
Tereza, Imparateasa Austriei.
Satul Gurasada (sau Gura-Sada) este mentionat documentar inca din anul 1292. Din nefericire nu
exista si date referitoare la inaltarea Bisericii Sfantul Arhanghel Mihail, una dintre cele mai vechi
marturii ale credintei noastre ortodoxe. Cercetarea structurii si caracteristicilor sale arhitectonice ne
permit insa datarea inceputului constructiei in secolul al XIII-lea. Pictura interioara este naiva,
remarcabila este scena ce infatiseaza “Judecata de Apoi”, in care 30 de pacate omenesti sunt redate cu
un umor deosebit. “Judecata de Apoi” are numeroase accente de critica sociala.

Articole asemanatoare

Biserici Fortificate din

Transilvania
Satele transilvane cu biserici fortificate sasesti ofera o imagine plina de viata a peisajului cultural din
sudul Transilvaniei. Aceste sate sunt caracterizate de un sistem specific de cultivare al terenului, un
model de asezare si organizare a gospodariilor taranesti, pastrate �nca din Evul Mediu. Localitatile
sunt dominate de bisericile lor fortificate, care ilustreaza perioadele cladirii din secolul al XIII-lea si
p�na �n secolul al XVI-lea. Cel mai renumit dintre aceste sate este Biertanul.
Biserici aflate pe lista patrimonului UNESCO:
Biertan (Birth�lm), C�lnic (Kelling), D�rjiu (Dersch), Prejmer (Tartlau), Saschiz (Keisd), Valea
Viilor (Wurmloch), Viscri (Deutschweisskirch)
Biserici de Lemn din
Maramures
Bisericile de lemn din Maramures se disting �ntre celelalte biserici de lemn din judetul Maramures si
dintre bisericile de lemn din Transilvania, �nsa apartin aceleiasi mari familii de biserici de lemn
rom�nesti. Acestea se �nt�lnesc �n vechiul Maramures, o regiune cu o identitate �nca puternic
definita de limitele sale geografice naturale. �n aceste limite este necesar sa fie incluse si un numar de
biserici aflate de cealalta parte a r�ului Tisa, din partea de nord, aflata astazi �n Ucraina.
Biserici aflate pe lista patrimonului UNESCO:
Bisericile de lemn din Budesti Josani, Desesti, Manastirea B�rsana, Poienile Izei si Ieud Deal se afla
�n Maramuresul istoric, cele de la Surdesti si Plopis sunt din vechea Tara a Chioarului, iar biserica
Sf. Arhangheli din Rogoz e situata �n Tara Lapusului.
�mpreuna, aceste 8 biserici de lemn reprezinta un ansamblu de exemple remarcabile de diverse solutii
arhitecturale din diferite perioade si zone. Ele sunt �nguste, dar �nalte, cu turle suple si lungi la
capatul vestic al cladirii. De aceea ele sunt expresia particularitatii locale a peisajului cultural al acestei
zone montane din nordul Rom�niei.

Biserici Pictate din

Bucovina
Bisericile pictate din nordul Moldovei apartin unor manastiri ortodoxe din judetul Suceava din
Bucovina, construite la sf�rsitul secolului al XV-lea si �nceputul celui de-al XVI-lea.
Biserici aflate pe lista patrimonului UNESCO:

Arbore (Biserica "Taierea capului Sf�ntului Ioan Botezatorul")

Humor (Biserica "Adormirea Maicii Domnului")
Moldovita (Biserica "Buna Vestire")
Patrauti (Biserica "Sf�nta Cruce")
Probota (Biserica "Sf�ntul Nicolae")
Suceava (Biserica "Sf�ntul Gheorghe")
Voronet (Biserica "Sf�ntul Gheorghe")

Orase Medievale
Evul mediu desemneaza o epoca istorica, cuprinsa intre antichitatea tarzie si epoca moderna.
Notiunea "evul mediu" deriva din limba latina (medium aevum) si provine din filologia umanista a
Renasterii, unde definea sub forma media latinitas intervalul de timp cuprins intre imparatul roman
Constantin cel Mare (307-337) si cel franc Carol cel Mare (768-814). Denumirea a fost preluata,
incepand cu secolul al XVIII-lea, in literatura si in istoriografia occidentala, avand initial sensul
peiorativ de evul mediu intunecat caracterizat prin, cruzimile inchizitiei cu arderea pe rug a vrajioarelor
si ereticilor, o perioada de obscurantism, iadul fiind in picturi reprezentat ca un loc de groaza.
Reabilitarea notiunii si includerea sa in circuitul stiintific se petrec abia in secolul al XIX-lea, in epoca
romantismului, atunci cand evul mediu devine o perioada idealizata in literatura si in arta.
Cronologia evului mediu are o valoare prevalent orientativa, fiind disputata si in prezent in literatura
istorica. In consecinta, reperele in functie de care este fixata cronologia evului mediu sunt variate.
Aceasta epoca istorica cuprinde, intr-un sens general, perioada de timp scursa intre data caderii
Imperiului Roman de Apus (anul 476) si data ocuparii de catre turci a Constantinopolului (1453),
capitala Imperiului Bizantin. Limita superioara de datare a evului mediu este fixata uneori de
Renastere, in secolele XIV-XV, iar alteori chiar de Revolutia franceza (1789-1794), atunci cand s-ar
termina epoca feudala.
Evul mediu constituie o sinteza intre antichitate si crestinism si reprezinta o perioada de mari
transformari in plan politic, economic, cultural si social. Acest interval de timp este caracterizat de
migratia popoarelor, de etnogeneza popoarelor europene si, in fine, de constituirea statelor feudale,
care stau la baza Europei moderne.