Istoria Uniunii Sovietice (1985 - 1991) 1

Ascensiunea lui Gorbaciov

Deși reformele au fost înghețate în perioada 1964–1982, schimbul de generații a dat un nou impuls
pentru reforme. Schimbarea relațiilor cu Statele Unite a putut de asemenea să fie un imbold pentru
reforme. În timp ce Mihail Gorbaciov a început procesul care va duce colapsul politic al Uniunii
Sovietice și care va avea ca rezultat demolarea economiei super-centralizate prin programele lui de
glasnost (deschidere politică - transparența) și perestroika (reconstrucție economică), economia
sovietică suferea atât din cauza inflației ascunse cât și din cauza aprovizionării precare în toate
domeniile.
Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere
generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.
Perestroika și Glasnost
Mihail Gorbaciov a preluat putera în martie 1985, la scurtă vreme după moartea lui Konstantin
Cernenko. Gorbaciov a instiutuit o serie de reforme politce cunoscute sub numele de glasnost; acestea
includeau democratizarea, relaxarea cenzurii și a represiunii politice, reducând puterile KGB-ului.
Reformele au fost gândite sa doboare rezistența elementelor conservatoare din Partidul Comunist al
Uniunii Sovietice la inițiativele economice novatoare ale lui Gorbaciov. Ca urmare a acestor reforme,
multe alarmante pentru conservatorii partidului, au fost introduse alegeri competitive pentru posturile de
conducere (pentru oamenii din interiorul Partidului Comunist).

Represiune – măsură de constrângere juridică cu caracter penal care constă în arestarea, trimiterea în
judecată şi condamnarea infractorilor la pedepse prevăzute de lege

Dar relaxarea cenzurii și încercarea de a crea o mai mare deschidere politică au avut efectul neașteptat
de redeșteptare a sentimentelor anti-rusești și naționaliste care au fost îndelung ținute sub control în
republicile constituente. Pe durata anilor `80 s-au auzit tot mai tare voci cerând o mai mare independență
față de guvernarea Moscovei. Aceata s-a simțit în mod special în Republicile Baltice: Estonia, Lituania
și Letonia, care au fost anexate la Uniunea Sovietică de Iosif Stalin în 1940. Sentimentele naționaliste au
apărut și în alte republici sovietice precum Ucraina și Azerbaijan. Aceste mișcări naționaliste au fost
întărite și mai mult de declinul economiei sovietice și de aceea conducerea Moscovei a devenit un țap
ispășitor convenabil pentru problemele economice. Gorbaciov a eliberat în mod accidental o forță care a
distrus până în cele din urmă Uniunea Sovietică.
Pe 15 februarie 1989, forțele sovietice au terminat retragerea din Afghanistan. Uniunea Sovietică a
continuat să sprijine Republica Democratică Afghanistan cu un ajutor substanțial până la sfârșitul anului
1991. În 1989, guvernele comuniste ale sateliților Uniunii Sovietice au fost răsturnate unul câte unul fără
să se întâmpine rezistența notabilă a Moscovei. De la sfârșitul anilor `80, procesul de deschidere și de
democratizare a început să scape de sub control și a mers mult mai departe decât ar fi intenționat
Gorbaciov.
Relaxarea cenzurii a avut ca rezultat pierderea de sub control a mijloacelor de informare în masă de către
Partidul Comunist. Mai mult, spre jena autorităților, media a început să arate gravele probleme
economice și sociale cărora gunernul sovietic le negase îndelung existența și le mușamalizase.
Probleme precum cea a lipsei de locuințe, a alcoolismului, a poziției de calitatea a doua a femeii,
probleme pe care media oficială le ignorase, primeau acum o atenție crescută.
Mijloacele de informare în masă au început să expună crimele comise de Stalin și de regimul sovietic,
precum Gulagurile și Marea Epurare. Ca rezultat, imaginea foarte pozitivă a vieții în Uniunea Sovietică,
așa cum fusese îndelung prezentată publicului de media oficială, a fost rapid distrusă și aspectele
 Istoria Uniunii Sovietice (1985 - 1991) 2

negative ale vieții în țară au fost în prim-plan. Asta a dus la pierderea încrederii publicului în sistemul
sovietic.
Deschiderea politică a început să producă consecințe neașteptate. În alegerile pentru Sovietele
republicilor constituente ale Uniunii Sovietice, naționaliștii au preluat conducerea. Cum Gorbaciov a
slabit sistemul intern de represiune, puterea guvernului central de la Moscova de a-și impune voința în
republicile constituente ale URSS-ului a fost subminat semnificativ.
Elțîn și dizolvarea Uniunii Sovietice
Pe 7 februarie 1990, Comitetul Central al Partidului Comunist Sovietic a fost de acord să renunțe la
monopolul puterii. Republicile constituente ale URSS-ului au început să-și impună suveranitatea
națională, începând cu guvernul central "războiul legilor", război în care guvernele republicilor
constituente au respins toată legislația unională acolo unde intra în conflict cu legile locale, câștigând
controlul asupra economiilor naționale și refuzând să plătească taxe Moscovei. Acest blocaj a
dezorganizat economia, fluxurile de aprovizionare au fost rupte și a provocat o adâncire a declinului
economiei sovietice.
Gorbaciov a făcut eforturi disperate și prost inspirate să recâștige controlul, în mod special în republicile
baltice, dar puterea și autoritatea guvernului central fuseseră în mod dramatic și ireversibil distruse. Pe
11 martie 1990, Lituania și-a proclamat independența și a anunțat că se retrage din uniune. Dar Armata
Roșie avea o prezență puternică acolo. Uniunea Sovietică a inițiat o blocadă economică și au menținut
trupele acolo pentru a "asigura drepturile etnicilor ruși". În ianuarie 1991, au apărut ciocniri între trupele
sovietice și civili lituanieni, care au făut 20 de victime. Aceasta a slabit mai mult legitimitatea Uniunii
Sovietice pe plan internațional și național. Pe 30 martie 1991, consiliul suprem estonian a declarat
puterea sovietică în Estonia ilegală începând cu 1940 și a început procesul de restabilire a indepenenței
țării. Pe 17 martie 1991, într-un referendum unional, 78% dintre votanți s-au menținut pentru
menținerea Uniunii Sovietice într-o formă reformată. Ucraina și țările baltice au boicotat referendumul.
Blocadă economică – izolare a unei ţări sau a unui grup de ţări, întreprins de o altă ţară sau de alte
ţări, în scopul subminării economiei naţionale a primelor
De asemenea, printre reformele inițiate de Gorbaciov a fost și alegerea directă a președintelui RSFSR
(Rusia). Alegerile pentru acest post au fost ținute în iunie 1991. Candidatul populist Boris Elțîn, care era
un critic realist al lui Mihail Gorbaciov, a câștigat 57% dintre voturi, învingâdu-l pe candidatul preferat
de Gorbaciov, fostul prim-ministru Ryzhkov, care a obținut 16% din voturi.
Populism - mișcare politică rusă de la sfârșitul sec. XIX care preconiza o societate socialistă, contrară
industrialismului occidental
Pe 20 august 1991, republicile trebuiau să semneza un nou tratat unional, care le-ar fi făcut țări
independente într-o federație cu președinte, politică externă și armată comune.
Însă pe 19 august 1991, vicepreședintele Gennadi Yanayev, primul ministru, ministrul apărării, șeful
KGB și alți oficiali de frunte au acționat pentru a preveni semnarea tratatului unional și au format
"Consiliul de Stat pentru Starea de Urgență". "Commitetul" l-au pus pe Gorbaciov (aflat în vacanță în
Crimea) sub arest la domiciliu și au încercat să restaureze statul unional.
Organizatorii se așteptau la suportul popular pentru acțiunile lor, dar populația din Moscova nu a fost de
partea lor. Mii de oameni au ieșit pe străzi să apere "Casa Albă", locul simbolic al suveranității Rusiei.
Organizatorii au încercat și în cele din urmă au eșuat în încercarea de a-l aresta pe Boris Elțîn, care s-a
raliat opoziției de masă anti-puciste.
Ralia – a adera la o părere, a se alătura unei persoane sau unei idei
După trei zile, pe 21 august, lovitura de stat a eșuat, organizatorii au fost arestați și Gorbaciov s-a
reîntors ca președinte al Uniunii Sovietice. Dar puterea lui era acum în mod definitiv compromisă. Nici o
 Istoria Uniunii Sovietice (1985 - 1991) 3

structură de putere unională sau rusească nu a mai ascultat de comanda sa. Pe perioada toamnei anului
1991 guvernul rusesc a preluat ministerele unionale unul câte unul. În noiembrie 1991, președintele rus
Boris Elțîn a dat un decret interzicând Partidul Comunist din Uniunea Sovietică pe tot întinsul republicii.
După lovitura de stat, republicile au accelerat procesul obținerii independenței, afirmându-și
suveranitatea una câte una. Pe 6 septembrie 1991, guvernul sovietic a recunoscut independența celor trei
state baltice.
Pe 1 decembrie 1991, Ucraina și-a declarat independența față de URSS după un referendum popular în
care 90% dintre votanți au optat pentru independență. Pe 8 decembrie 1991, conducătorii Rusiei,
Ucrainei și Belarusului s-au întâlnit în Belavezhskaya Pushcha pentru a afirma că Uniunea Sovietică a
fost dizolvată și a fost înlocuită de Comunitatea Statelor Independente. Gorbaciov a devenit un
președinte fără țară. Pe 25 decembrie 1991, el a demisionat din funcția președinte al URSS-ului și a
predat puterea lui Boris Elțîn. În ziua urmăoare, Sovietul Suprem a votat pentru autodizolvarea sa și a
abrogat declarația din 1922 care stabilea în mod oficial existența URSS. Până la stârșitul anului, toate
instituțiile oficiale sovietice își încetaseră activitatea.
Cele patru elemente principale ale sitemului sovietic erau: ierarhia sovietelor, federalismul etnic,
socialismul de stat și dominația Partidului Comunist. Programul gorbaciovian de perestroika a produs
efecte rapide și neașteptate care au doborât sistemul. Gorbaciov a creat cu succes o coaliție de lideri
politici sprijinitori ai reformelor și a creat noi arene și baze ale puterii.
Prin folosirea reformelor structurale pentru lărgirea șanselor date liderilor și mișcărilor populare să
capete influență, Gorbaciov a făcut de asemenea posibil ca naționaliștii, comuniștii ortodocși și forțele
populiste să se opună încercărilor sale de liberalizare și revitalizare a socialismului sovietic. În timp ce
unele dintre mișcările nou apărute aspirau să înlocuiască sistemul sovietic cu unul liberal și democratic,
altele cereau independență pentru republicile naționale, iar altele mai insistau la restaurarea vechiului
sistem sovietic. Până la urma, Gorbaciov nu a reușit să obțină un compromis între aceste forțe.
Ortodox – conform cu principiile tradiţionale ale unei doctrine, ale unei dogme, considerată ca fiind
singura adevărată. Oameni care urmează cu fermitate o asemenea doctrină

Restructurarea sitemului postsovietic

Pentru restructurarea sistemului administrativ de comandă astfel încât să facă o tranziție la capitalism,
programul terapiei de șoc a început în zilele următoare disoluției Uniunii Sovietice prin tăierea
subsidiilor date fermelor și intreprinderilor nerentabile, liberalizarea prețurilor, măsuri pentru
convertibilitatea rublei și inițiative pentru restructurarea economiei larg etatizate. Instituțiile existente au
fost abandonate însă mai înainte ca structurile legale ale economiei de piață, (cele care guvernează
proprietatea privată, supraveghează piața financiară și colectarea taxelor și impozitelor), să devină
funcționale, în ciuda faptului că două din componentele macroeconomice sunt sistemul bancar și sitemul
bugetar de stat.
Subsidiu – ajutor bănesc acordat de stat unei persoane, unei instituţii
Etatiza – a trece un bun în administrarea statului
Macroeconomie – relaţiile economice la nivelul ramurilor şi al ansamblului economiei naţionale
Economiștii liberali au crezut că demontarea sistemului administrativ de comandă din Rusia va crește
PIB-ul și standardele de trai prin alocarea mai eficientă a resurselor. Ei au crezut de asemenea că acest
colaps va crea o mișcare vizibilă către noi posibilități de producție prin eliminarea planului centralizat,
 Istoria Uniunii Sovietice (1985 - 1991) 4

prin substituirea lui cu unul descentralizat de piață, eliminând uriașele distorsiuni prin liberalizare și
oferirea de stimulente prin privatizare.
În momentul de față, Rusia face în mod curent față multor probleme, precum acelea că 25% din
populație trăiește sub limita sărăciei, a scăzut speranța de viață, a scăzut natalitatea și a scăzut PIB-ul,
(care s-a înjumătățit de la căderea URSS-ului).
Sfârșitul războiului rece
În timp ce în Uniunea Sovietică se produceau evenimentele pomenite mai sus, Gorbaciov și președintele
SUA George H. W. Bush au declarat la summitul din iulie 1991 un parteneriat sovieto-american, care a
marcat în mod decisiv sfârșitul războiului rece. Președintele Bush a declarat că datorită cooperării
sovieto-americane din timpul războiului din Golful Persic din 1990-1991, s-au pus bazele parteneriatului
pentru rezolvarea problemelor bilaterale dar si ale lumii. După colapsul Uniunii Sovietice, relațiile cu
Statele Unite nu și-au pierdut nici una dintre semnificații pentru Rusia, în ciuda pierderii de către aceasta
din urmă a statutului de supraputere. Rusia a văzut în cooperarea cu Statele Unite semnul continuării
statutului său de mare putere, de a doua mare putere nucleară.