ABORDAREA JOCULUI DIDACTIC, DIN PERSPECTIVA DIFERENŢIERII

ŞI INDIVIDUALIZĂRII, ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

,,Educatori, învăţaţi să vă cunoaşteţi copiii“

J.J. ROUSSEAU

Aceasta este invitaţia pe care o face J.J. Rousseau educatorilor din toate timpurile.
Fiecare copil are dreptul la educaţie şi dezvoltare. Indiferent de particularităţile şi diferenţele
individuale, toţi copiii trebuie să se poată bucura de educaţie şi instruire. Intervenţia educativă nu
poate sau mai bine zis nu trebuie să fie stereotipă, ci adaptată la personalitatea copilului căruia i se
adresează, adică să fie individualizată, fiindcă fiecare personalitate este unică şi nerepetabilă. Nici un
fel de intervenţie educativă nu poate fi realizată înaintea cunoaşterii temeinice a copilului de către
învăţător, a cunoaşterii particularităţilor sale individuale, a dificultăţilor cu care se confruntă fiecare
în parte.
Sarcina şcolii este de a forma tânăra generaţie astfel încât la absolvirea şcolii să fie capabilă să-
şi continue în mod independent cunoştinţele şi deprinderile intelectuale şi practice. Activitatea
proprie are o importanţă deosebit de mare pentru că numai ce este învăţat prin efort propriu este
durabil şi de calitate.
Tratarea diferenţiată a elevilor este o sarcină a şcolii care urmăreşte valorificarea deplină a
tuturor capacităţilor umane.
Pentru aplicarea activităţii didactice diferenţiate e necesară în primul rând, cunoaşterea
temeinică a fiecărui elev, a puterii sale de muncă, a caracterului şi temperamentului fiecăruia, a
familiei, a mediului social şi cultural din care provine.
Individualizarea şi diferenţierea încep, de fapt, în momentul în care învăţătorul îşi pregăteşte
lecţia pentru a doua zi. Cunoscând bine elevii clasei sale ştie ce întrebări trebuie să pună elevilor
dotaţi, dar şi celor mai puţin dotaţi, făcându-i activi şi pe aceştia, dându-le de lucru după puterea lor
de muncă.
Scopul activităţii diferenţiate şi individualizate nu este de a omogeniza clasa, lucru ce este
imposibil, ci de a face activ pe fiecare elev de a-şi însuşi minimum de cunoştinţe în mod conştient,
de a-şi ridica nivelul de învăţare, de a trece şi el pe parcurs în rândul elevilor capabili.
A-l învăţa pe elev să înveţe este scopul cel mai important al învăţătorului şi principiul de bază al
învăţării.
Diferenţierea şi individualizarea procedeelor de lucru se fac nu pentru a scădea exigenţa faţă de
elevii slabi, ci pentru a obţine maximum de randament din partea fiecărui elev. Aceasta nu înseamnă
dădăceala acestor elevi, ci sporirea muncii independente şi diferenţiate pentru a-l pune pe picioare
proprii.
Ştim că, după capacitatea lor intelectuală şi voinţa de a munci, elevii se împart în patru grupe:
▪ elevi dotaţi cu voinţă de muncă;
▪ elevi dotaţi dar fără voinţă de muncă;
▪ elevi subdotaţi cu voinţă de muncă;
▪ elevi subdotaţi şi fără voinţă de muncă.
Cu cei din urmă învăţătorul are de muncit mai mult pentru formarea proceselor intelectuale,
pentru educarea voinţei şi cultivarea interesului pentru muncă.
Individualizarea activităţii didactice facilitează progresul şcolar, asigură însuşirea unor
cunoştinţe temeinice, desfăşurarea activităţii cu un singur subiect, permite în condiţii mai bune şi
într-un timp mai scurt crearea şi consolidarea relaţiei educator-educat, care odată create, favorizează
însuşirea tehnicii de lucru.
 Activitatea individuală facilitează studierea şi cunoaşterea educatului, transformarea sa firească
într-un colaborator, coparticipant activ la realizarea educaţiei sale.
Având în vedere că istoria jocului infantil este istoria personalităţii care se dezvoltă şi a voinţei
care se formează treptat, activitatea cea mai eficientă, cu multiple resurse educaţionale, care-i
permite copilului să se manifeste conform naturii sale şi să treacă pe neobservate la acţiunea de
învăţare este jocul didactic.
Copilăria se caracterizează prin joc. Copilul se joacă pentru că e copil. Ceea ce pentru adult este
munca, activitatea utilă pentru copil e jocul. Jucându-se, copilul descoperă şi cunoaşte lumea
înconjurătoare, reflectă viaţa şi activitatea adulţilor pe care o imită într-un mod specific.
La vârsta şcolară mică, jocul didactic este o formă accesibilă şi plăcută de învăţare activ-
participativă, stimulând în acelaşi timp iniţiativa şi creativitatea elevilor. De aceea, prin joc se
realizează obiectivele învăţării.
Deoarece corespunde particularităţilor vârstei şcolare mici, jocul didactic cuprinde cele mai
bogate valenţe formative. Îmbinând distracţia, surpriza, buna dispoziţie cu sarcina didactică la
potenţialul intelectual, moral şi fizic al copiilor, acesta asigură o activitate complexă, interesantă,
plăcută, antrenantă, dezvoltând la elevi deprinderi de muncă independentă, perseverenţă şi dârzenie
în învingerea dificultăţilor, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare, stimulează iniţiativa,
inventivitatea, creativitatea, iar competitivitatea angajează la efort toate capacităţile elevului, fără a
produce oboseală.
Studiul matematicii, în clasele primare, urmăreşte să asigure cunoştinţe matematice de bază şi să
formeze deprinderi de calcul.
Pentru a ajunge la deprinderi intelectuale temeinice este nevoie de mult exerciţiu, de mult
antrenament.
Jocul didactic este o metodă activ-participativă, dar şi un mijloc prin care învăţătorul
consolidează, precizează şi verifică cunoştinţe, pune în valoare şi le antrenează capacităţile
creatoare. Poate să aducă varietate în exerciţiul matematic, poate înviora lecţia şi ca urmare drumul
spre deprinderi este mai sigur şi mai plăcut.
Prin folosirea jocurilor didactice în predarea matematicii la clasele primare se realizează şi
importante sarcini formative ale procesului de învăţământ:
▫ antrenarea operaţiilor gândirii - analiza;
- sinteza ;
- compararea;
- clasificarea;
- ordonarea;
- abstractizarea;
- generalizarea;
- concretizarea.
▫ dezvoltarea spiritului imaginativ-creator şi de imaginaţie;
▫ dezvoltarea atenţiei, disciplinei şi spiritului de ordine în desfăşurarea unei activităţi;
▫ formarea deprinderii de lucru corect şi rapid;
▫ asigurarea însuşirii temeinice a cunoştinţelor.
Jocul didactic nu înseamnă o ,,joacă de copii“, el este o activitate serioasă, care sprijină într-un
mod fericit, înţelegerea problemelor, fixarea şi formarea unor deprinderi matematice durabile,
precum şi împlinirea personalităţii şcolarului.
Şcolarul mic manifestă multă curiozitate. Apare necesitatea de a-şi explica fenomenele, de a
înţelege lumea, de a stabili relaţii între cauze şi efecte. Este vârsta când se trece de la o gândire
intuitivă la o gândire operativă. Elevii învaţă să rezolve exerciţiile şi problemele şi apoi treptat,
schemele şi structurile mintale. Intelectul infantil se caracterizează printr-o deosebită receptivitate.
Copilul poate reţine cu multă uşurinţă o serie de date, numere.
Învăţătorul va dirija procesul memorării, va urmări trecerea de la o memorare predominant
mecanică la o memorare logică.
Copilul oboseşte repede şi de aceea este necesară introducerea jocurilor pentru ca perioadele
care solicită atenţia să alterneze cu activitatea de înviorare.
 Atenţia şi efortul copilului pot fi stimulate şi prin stabilirea unei motivaţii adecvate. Motivele
exterioare (să fie lăudat, să facă bucurie părinţilor, să ia premii) vor fi dirijate treptat spre o motivaţie
socială ( necesitatea de a învăţa ca să se pregătească pentru viaţă). Dar până când şcolarul va ajunge
să înţeleagă că ,,trebuie să înveţe“ să nu se neglijeze rolul plăcerii, al atracţiei spre studiu.
Lecţiile, bogate în materiale intuitive şi presărate cu jocuri didactice, devin mai interesante,
susţin efortul elevilor şi le menţin atenţia concentrată mai mult timp.
Practica la catedră a dovedit că activitatea mintală a elevului solicitată în lecţii poate deveni
interesantă, accesibilă dacă este inclusă în joc.
Jocurile sunt strategii euristice, în care copiii îşi manifestă isteţimea, inventivitatea, iniţiativa,
răbdarea, îndrăzneala şi curajul. Prin încărcătura sa afectivă, jocul asigură o antrenare mai deplină a
întregii activităţi psihice. În joc copilul este un adevărat actor şi nu un simplu spectator. El participă,
cu toată fiinţa lui la îndeplinirea obiectivului jocului, realizând în felul acesta o învăţare autentică.
Jocul poate deveni cel mai bun mijloc de activizare al şcolarului mic, de stimulare a resurselor sale
intelectuale şi de dezvoltare a creativităţii.
Jocurile didactice pot fi folosite în orice moment al lecţiei cu scopul de:
▪ a familiariza elevii cu unele concepte matematice;
▪ a consolida cunoştinţele însuşite;
▪ a cultiva unele calităţi ale gândirii;
▪ a evalua cunoştinţele însuşite.
Unele jocuri oferă posibilitatea tratării diferenţiate a elevilor.
De exemplu, jocul ,,Cât fac?“:
Grupa I cu copii subdotaţi: ▫ 3 ori 3 şi cu 3 şi cu 2 legat de 3;
▫ 6 ori 6 şi cu 6 şi cu 2 legat de 6 ;
Grupa a-II-a cu copii dotaţi: ▫ 9 ori 4 şi cu 44 şi cu 3 legat de 4;
▫ 6 ori 6 şi cu 46 minus 36 şi cu 3 legat de 6.
Jocurile realizate prin muncă independentă permit formarea unei imagini clare asupra lacunelor
elevilor s-au a progreselor înregistrate, ajutând astfel preîntâmpinarea rămânerii în urmă şi
stimularea unor aptitudini.
De exemplu, jocurile:
,,Completează şirul“:
2 4 6 __ __ __ __;
1 3 7 __ __ __ __;
,,Care sunt vecinii“
___ 7 ___ 36 ___ 38 ___ 40 ___;
___ 60 ___ 89 ___ 91 ___ 71 ___ .
Pentru dezvoltarea flexibilităţii gândirii:
Jocul: ,, Ce semne corespund?“
33=3‫ٱ‬9 21 = 7 ‫ ٱ‬3 8=1‫ٱ‬9 10 = 7 ‫ٱ‬
5 65 = 8 ‫ ٱ‬8 ‫ ٱ‬8 ‫ ٱ‬8 1=5‫ٱ‬5‫ٱ‬5‫ٱ‬
Jocuri la care se foloseşte munca pe echipe:
,,Cine urcă scara mai repede“ sau ,,Cine găseşte mai repede câturile corecte“
72 : 8 35 : 7 36 : 4
____________ ____________ _______________
7 9 8 5 4 8 6 9 4
Întrecerea pe grupe sprijină colaborarea între elevi, stimulează forţele colective în vederea
obţinerii unui loc mai bun în clasamentul echipelor.
Unele jocuri pot evidenţia mai bine valoarea practică a cunoştinţelor de matematică. Prin
jocurile ,,La magazin“; ,,La librărie“elevii efectuează operaţii matematice subordonate unui scop
practic, acela de a face cumpărături. Astfel de jocuri oferă şi posibilitatea exersării elevilor într-o
atitudine civilizată.
Un capitol atractiv pentru elevi, deşi mai dificil, nu atât prin rezolvarea ce o cere, cât mai ales
prin felul ,,ascuns“ în care sunt date numerele, cu care urmează să opereze elevii îl constituie
problemele de perspicacitate. Şcolarul mic manifestă mereu dorinţe atractive, plăcute, interesante,
dacă sunt presărate cu momente, care dau senzaţia că sunt jocuri, cu toate că aceste activităţi solicită
mult mai mult atenţia, gândirea şi imaginaţia.
Problemele de perspicacitate pot fi categorisite astfel:
1) probleme care pot fi rezolvate prin efectuarea unor calcule;
Exemplu:
Trei ori trei cu patru ori patru şi cu ,,a“ fac54.
Vreţi voi ca să daţi atacul
Să-l aflaţi pe ,,a“săracul?
2) probleme care se rezolvă prin desen sau folosind unele materiale ajutătoare;
Exemplu:
Pe o masă sunt 6 pahare:3 pline şi 3 goale. Să se aranjeze paharele alternativ, adică unul plin,
unul gol, dar cu o condiţie, să nu se mişte decât un singur pahar.

3) probleme care se rezolvă prin raţionament şi argumentare logică;

Exemplu:
O gospodină vine de la piaţă ducând în coşuri 3 raţe, 2 iepuri şi 4 găini.
Câte picioare vin de la piaţă?
4) probleme ghicitori care dezvoltă atenţia şi imaginaţia copiilor;
Exemplu:
a) În grădina ce-o iubesc, b) Foaie verde de arţari
Flori frumoase înfloresc. Câte ciori sunt şi câţi pari?
Luni, şase am numărat Dacă ele stând răzleţe,
Apoi zilnic s-au dublat. Ca s-avem un par şi-o cioară,
La sfârşit de săptămână, Una din ,,cinstite feţe“
Câte flori sunt în grădină? S-ar roti pe dinafară…
Iar, dacă cumva am vrea
Câte două-n par să stea
Alt neajuns apare iar,
Va rămâne gol un par.
Un rol important în stimularea gândirii şi creativităţii elevilor îl ocupă şi compunerea de
probleme în care elevul îmbină cuvinte şi numere,exprimând relaţii între cantităţi-mulţimi.
Compunerea de probleme se face folosind mai multe modalităţi:
▪ probleme acţiune sau cu punere în scenă;
Exemplu:
Într-o zi doi elevi au adus la şcoală flori. Am cerut elevilor din clasă să fie atenţi la ceea ce fac
cei doi copii.
-Ce a făcut Ionel?(a pus în vază 3 flori)
-Ce a făcut Florin?(a pus în vază 5 flori)
Compuneţi o problemă după acţiunile făcute de copii.
▪ probleme după tablouri sau imagini;
 Exemplu:Compuneţi o problemă după imaginea următoare:

▪ probleme după întrebări date;

Exemplu:
- Câte fructe le-au rămas?
-Căte zile a lipsit Elena de acasă?
-▪ probleme la care lipsesc datele;
Exemplu:
Într-o livadă s-au plantat ‫ ٱ‬peri, meri cu ‫ ٱ‬mai mulţi şi ‫ ٱ‬vişini.
Câţi pomi s-au plantat în livadă?
▪ exerciţii ce solicită imaginaţia şi creativitatea.
Exemplu:
2 5 8 11 3 20

31 ? 285

7 3 14 6 ? 5

Prin folosirea jocului didactic le stimulăm elevilor efortul susţinut şi-i determinăm să lucreze cu
plăcere, cu interes, atât în oră, cât şi în afara ei. Are un efect educativ evident: cultivă încrederea în
forţele proprii, spiritul de răspundere, de colaborare, dezvoltă imaginaţia, gândirea şi atenţia.
O muncă susţinută din partea învăţătorului corelată cu o participare activă a elevilor, la toate
obiectele, lecţie de lecţie, va duce la formarea unei motivaţii superioare în învăţare şi la educarea
aptitudinilor creatoare.
 Permanent trebuie să-i învăţăm pe elevi cum să înveţe, să-şi pună şi să pună întrebări, să
formuleze probleme şi să dea cât mai multe soluţii, adică să gândească creativ.
Numai o muncă continuă şi conştiincioasă duce la dezvoltarea gândirii creatoare, la formarea
omului ca personalitate. În acest sens Ovidiu spunea că ,, Picătura găureşte piatra nu prin forţă,
ci prin continua ei cădere.“
Folosirea jocurilor şi a problemelor de perspicacitate în cadrul orelor de matematică, are o mare
importanţă pentru că vizează:
▫ cultivarea creativităţii elevilor prin îndrăzneală, isteţime, spirit novator, flexibilitatea gândirii;
▫ crearea unor situaţii generatoare de motivaţie;
▫ educarea unor trăsături volitiv-pozitive (concentrare, voinţă, dorinţa de autodepăşire);
▫ stimularea elevilor slabi sau timizi;
▫ cultivarea încrederii în forţele proprii precum şi a spiritului de răspundere, de colaborare şi ajutor
reciproc.
Aceste probleme le plac copiilor, iar folosirea lor măreşte eficienţa lecţiilor de matematică. Este
demnă de luat în seamă afirmaţia lui Lucian Blaga că ,,Înţelepciunea şi iubirea copilului e
jocul.“Prin joc, copilul se dezvoltă intelectual, moral şi fizic.

Resurse bibliografice:
Nicolae Constantin Matei,Educarea capacităţilor creatoare în procesul de învăţământ,
EDP,Bucureşti,1982;
Vasile Fetescu, Preocupări pedagogice, Spiru Haret,Iaşi, 1995;
Ilie Fleancu,Florica Ciontescu-Samfireag,Caiet de vacanţă, Carminis, Piteşti.