MOHARHIA

Potrivit Constituţiei din 1923, monarhia avea un caracter constituţional şi ereditar.

Şi în perioada interbelică regele era elementul cheie al vieţii politice.
Prerogativele sale, largi, erau stabilite de Constituţia din 1923 (v ezi tema cu Constituţia).
Ferdinand I (1914-1927):
- a continuat politica echilibrată şi devotată intereselor României dusă de predecesorul său, Carol I
(1866-1914);
- a fost supranumit „Întregitorul" datorită realizării Marii Uniri în perioada în care a condus România;
- a respectat limitările impuse de Constituţie;
- a domnit ca un monarh constituţional;
- a contribuit la creşterea prestigiului monarhiei datorită rolului avut în perioada războiului ca şi
datorită faptului că în perioada domniei sale a fost realizată Unirea;
-15 octombrie 1922 - Alba - Iulia - încoronarea regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai
României Mari, momentul de apogeu al domniei sale; serviciul religios a fost asigurat de patriarhul
României, Miron Cristea, şi de episcopii Bălan şi Pimen;
- oamenii politici ai vremii i-au reproşat regelui Ferdinand I faptul că s-ar fi lăsat influenţat de Partidul
Naţional Liberal şi de liderul acestuia, Ion I.C. Brătianu.
Perioada Regenţei (1927-1930)
Instituirea Regenţei este legată de „criza dinastică" din 1925-1926, prestigiul monarhiei fiind grav
afectat.
„Criza dinastică" a fost generată de prinţul moştenitor Carol, un temperament instabil şi aventuros,
care a intrat în conflict cu şeful P.N.L., Ion I . C. Brătianu, pentru controlul puterii politice.. Î n
decembrie 1925, prinţul moştenitor Carol (fiul cel mare al regelui Ferdinand şi al reginei Maria) a
renunţat la tron, stabilindu-se în străinătate.
31 decembrie 1925 - Consiliul de Coroană - lua act de această hotărâre pe care o acceptă.
4 ianuarie 1926 - Parlamentul ratifică actul şi proclamă ca moştenitor pe Mihai, fiul lui Carol, care era
minor.
De aceea, acesta a fost pus sub autoritatea unei Regenţe (formată din trei persoane, care
exercitau atribuţiile regelui pe timpul minoratului acestuia).
În 1927 regele Ferdinand I a murit, Mihai devenind rege sub autoritatea Regenţei. Regenţa a fost
formată din prinţul Nicolae (fratele lui Carol), Patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan
(preşedintele Curţii de Casaţie). Această situaţie a durat până la revenirea în ţară a principelui
Carol.
Pierzând titlul monarhic, Carol primeşte numele de Carol Caraiman şi i se interzice intrarea în ţară.
1927 - moartea regelui Ferdinand I şi a lui Ion I.C. Brătianu, opoziţia începe să facă agitaţie în
favoarea revenirii lui Carol, se formase un curent care-l prezenta drept „salvator" al ţării.
La 10 noiembrie 1928, ajunge la conducere primul guvern naţional-ţărănesc din istoria românilor,
condus de Iuliu Maniu. La adunarea naţional-ţărănească de la Alba-Iulia, din 6 mai 1928, se zvonea
că vine şi Carol. Propaganda pentru revenirea lui Carol a lansat ideea că numai el putea rezolva
criza politică internă. Principalele condiţii puse de I uliu Maniu lui Carol au fost renunţarea acestuia la
legătura cu Elena Lupescu şi respectarea Constituţiei din 1923.
6 iunie 1930 - Carol revine în ţară;
8 iunie 1930 - Parlamentul anulează legile din 4 ianuarie 1926 şi îl proclamă rege pe Carol – perioada
Restauraţiei (1930- 1940).
Carol al II-lea (1930-1940)
O nouă etapă în evoluţia monarhiei.
S-a întors în ţară în 1930, deşi prin aceasta se încălca hotărârea Parlamentului din 1926.
În jurul monarhului s-a constituiti o camarilă (grup din anturajul regelui, care-i influenţează acestuia
deciziile potrivit intereselor membrilor grupului). Regina Maria, aflată în conflict cu fiul ei, a fost exilată
la Balcic. Elena Lupescu a fost rechemată la Bucureşti, de Carol.
Carol al II-lea a urmărit în plan politic:
- preluarea efectivă a puterii în stat;
- înlocuirea regimului bazat pe partidele politice.
Până în anul 1938 a pregătit terenul pentru instaurarea propriului regim politic autoritar, prin:
- încurajarea sciziunilor în cadrul partidelor politice;
- favorizarea unor lideri politici în detrimentul altora, cu scopul compromiterii partidelor politice în
ochii populaţiei;
- ocolirea Parlamentului, deteriorarea imaginii publice a acestuia;
- încercarea de a folosi mişcarea legionară ca pe o forţă de manevră împotriva adversarilor politici,
nu a fost posibilă, motiv pentru care instaurarea regimuluimonarhic autoritar a fost prezentată de
Carol al ll-lea ca fiind cea mai bună soluţie împotriva pericolului legionar (din ordinul său a fost
asasinat Comeliu Zelea Codreanu, liderul legionarilor, în noiembrie 1938).
Politica dusă de Carol al II-lea în vederea instaurării regimului personal
etapa I (1930 - 1934)
obiective măsuri
- numirea unor guverne de „uniune naţională" - guvernul Iorga - Argetoianu (aprilie 1931 - mai
care să depindă de rege. 1932).
- campanie de presă pentru compromiterea
sistemului pluripartit;
- compromiterea partidelor politice.
- încălcarea uzanţelor parlamentare;
- încurajarea disidenţilor şi a sciziunilor.
- impunerea „camarilei" ca un centru de
- numirea unora dintre membrii acesteia în funcţii.
putere.
etapa a II-a (1934 - 1938)
- limitarea activităţii partidelor din opoziţie;
- impunerea guvernului Gh. Tătărescu. - consolidarea poziţiei economice a grupării
industrial - bancare în frunte cu Carol al II-lea.
- compromiterea instituţiei fundamentale a - folosirea sistemului de conducere prin decrete-
regimului democratic-Parlamentul. lege.
- sprijinirea grupărilor prodictatoriale şi a - crearea unor partide de dreapta: Frontul
acţiunilor ce vizau subminarea regimului Românesc, Partidul Naţional Creştin;
democratic. - acordarea unui sprijin semnificativ Gărzii de Fier.
Alegerile din 1937:
- au fost un test critic pentru democraţie;
- au demonstrat că politica lui Carol al II-Iea a dat rezultate;
- au demonstrat deruta alegătorilor:
- nici un partid nu a obţinut procentul minim de 40%;
- extrema dreaptă (legionarii) a câştigat teren (locul III ).;
- au oferit regelui o largă posibilitate de manevră pentru realizarea obiectivului politic propus -
preluarea efectivă a puterii de stat.
Carol al ll-lea a profitat de situaţie pentru a încredinţa formarea guvernului la 28 decembrie 1937
unui partid fără importanţă politică, Partidul Naţional Creştin, condus de Octavian Goga şi A.C.
Cuza, astfel încât guvernul să fie supus voinţei sale.
- Scop - aducerea la putere a unui partid mai slab (locul IV în alegeri) îi oferea timp suficient pentru
pregătirea instaurării regimului personal.
- Consecinţe - la 10 şi 11 februarie 1938 - Carol al II-Iea a înlocuit guvernul Goga cu un guv ern
consultativ condus de Patriarhul Miron Cristea. O dată cu această schimbare este impus regimul
monarhic autoritar în România.
măsuri - în vederea consolidării puterii.
măsuri obiective
- restabilirea ordinii;
1. I ntroducerea stării de asediu şi a cenzurii.
- instituţionalizarea noului regim.
2. Numirea prefecţilor din rândul ofiţerilor
- descurajarea opoziţiei.
superiori.
3. Publicarea Constituţiei (20 februarie 1938). - asigurarea bazei juridice a regimului.
4. Desemnarea Consiliului de Coroană ca - aprobarea politicii regelui în problemele
organ importanţă majoră. de stat de permanent (martie 1938).
5. Dizolv area partidelor politice (Decret-lege - lichidarea unei componente
din 30 martie 1938). fundamentale a regimului democratic.
6. Decret-lege privind apărarea ordinii în stat - posibilitarea adoptării de măsuri legale
(14 aprilie1938). împotriv a opoziţiei, în special a legionarilor.
7. Reforma administrativ ă prin care erau - subordonarea şi controlul eficient al
create ţinuturile (august 1938). administraţiei. conduse de rezidenţi regali.
8. Crearea breslelor de lucrători (octombrie - desfiinţarea sindicatelor şi asigurarea
1938). controlului asupra organizaţiilor profesionale
 ale lucrătorilor.
- educarea tinerilor în spiritul
9. Crearea organizaţiei „Straja Ţării".
ataşamentului faţă de monarhie.
10. Constituirea Frontului Renaşterii Naţionale. - asigurarea suportului politic pentru regim.
Constituţia din februarie 1938 :
Regele devine un factor politic activ, participând efectiv la activitatea de guvernare:
- deţinea puterea legislativă;
- sancţiona şi promulga legile;
- av ea iniţiativ ă legislativ ă;
- deţinea puterea executivă;
- convoaca Parlamentul;
- numeea şi revoca miniştrii;
- poate să guverneze prin decrete-lege.
Se menţine formal principiul separării puterilor în stat.
Elementele caracteristice ale noului regim politic au fost:
- transformarea monarhiei în principalul centru de putere prin sporirea prerogativelor regelui (noua
Constituţie, intrată în v igoare în februarie 1938 punea guvernul şi Parlamentul în subordinea regelui,
acesta având dreptul de a guverna prin decrete-legi);
- restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (printre care dreptul de vot, a cărui limită minimă
de v ârstă a fost ridicată la 30 de ani);
- constituirea Consiliului de Coroană, cu rol permanent, format din persoane numite de rege;
- interzicerea activ ităţii partidelor politice (30 martie 1938);
- reorganizarea administrativă a ţării, prin reforma din 1938, care împărţea teritoriul naţional în 10
ţinuturi conduse de rezidenţi regali;
- desfiinţarea sindicatelor şi înlocuirea lor cu breslele (controlate de guvern);
- întemeierea primului „partid unic şi de masă" din istoria României - Frontul Renaşterii Naţionale (16
decembrie 1938).
Carol al II-lea şi legionarii
A adoptat măsuri dure împotriva Gărzii de Fier - considerată drept principal inamic.
Unele prevederi ale Constituţiei -îndreptate, evident, împotriva legionarilor :
- dreptul de vot era acordat doar persoanelor care împliniseră 30 ani;
- preoţii nu puteau să-şi pună autoritatea spirituală în slujba propagandei politice;
- persoanele ce nu erau autorizate de lege nu aveau dreptul de a „lua sau presta jurământ".
Membrii Gărzii sau simpatizanţii
- arestaţi
- internaţi în lagăre.
Membrii marcanţi ai Gărzii în frunte cu C.Z. Codreanu
- închişi
- noiembrie 1938 - asasinaţi dia ordinul regelui.
Campania regelui - a distrus Garda ca mişcare politică
A rămas doar un nucleu - opera ca organizaţie clandestină, angajată în acte de sabotaj şi
asasinate.
21 septembrie 1939 - un grup de legionari îl asasinează pe Armând Călinescu - prim ministru - la
ordinul lui Horia Sima.
Situaţia internaţională, succesele obţinute de Germania în toamna 1939 - îl obligă pe Carol al II -lea
la o „reconciliere" cu legionarii - marchează o deplasare spre dictatură şi totalitarism a regimului.
În septembrie 1940 - criza regimului carlist atinge apogeul.
Cauze:
- pierderile teritoriale din vara anului 1940;
- av ersiunea P.N.L. şi a P.N.Ţ.;
- nemulţumirea opiniei publice;
- dorinţa de răzbunare a legionarilor;
- interesele Germaniei - avea nevoie de stabilitate în România.
Consecinţe
- 4 septembrie 1940 - Carol al II-lea îl numeşte pe generalul Ion Antonescu prim ministru;
- 5 septembrie 1940 - generalul Ion Antonescu este învestit de rege cu puteri depline;
- Carol al II-lea suspendă Constituţia şi dizolv ă Parlamentul.
- 6 septembrie 1940 - Carol al II-lea abdică şi părăseşte ţara.