Sunteți pe pagina 1din 4

Un obicei străvechi: Căluşul

Jocul Căluşarilor pare a fi unul dintre cele mai vechi şi mai complexe
dansuri populare româneşti. Bărbaţii care doreau să intre în ceata căluşarilor se
adunau cu o săptămână înaintea Rusaliilor, în afara satului, pe malul unei ape,
unde, în mod ritual, depuneau un jurământ de respectare a regulilor cetei şi a
condiţiilor respectării purităţii rituale în perioada Rusaliilor (abstinenţa sexuală şi
un comportament etic adecvat comunităţii tradiţionale). Pentru 10 zile ei trăiau
într-un timp sacru. În această perioadă ei purtau un costum specific cu zurgălăi la
picioare, câte o bâtă, iar de dormit dormeau pe sub streşinile bisericilor pentru a
fi feriţi de atacurile Rusaliilor. Ceremonialul cuprinde practici şi invocaţii magice,
dansuri şi acte rituale executate de un grup de bărbaţi strict ierarhizat: Mut,
Vătaf, Ajutor de Vătaf, Stegar şi Căluşari de rând. Starea grupului este una de
coeziune mistică. După spargerea cetei, bărbaţii se întâlnesc în sat salutându-se
ca după o absenţă îndelungată şi totul reintră în normal.

Căluşarii, un ritual arhaic zamolxian

Căluşul este un obicei românesc practicat de Rusalii şi ţine de cultul unui


străvechi zeu cabalin numit de tradiţia populară: Căluş, Căluţ, Călucean. Unele
piese din arsenalul căluşarilor poartă şi ele denumiri care amintesc de numele
zeului (căluş, cal), înseşi mişcările dansului simbolizând tropăiturile şi
comportamentul cabalin. Dansul căluşarilor pe lângă venerarea zeului este şi un
prilej de adorare a strămoşilor deoarece, sâmbăta de dinaintea Rusaliilor este
cunoscută şi sub denumirea de Moşii de Vară. Ceremonialul în sine se pierde în
negura timpurilor pelasge şi cuprinde taine care cu greu mai pot fi desluşite azi.
De pildă, se ridică întrebarea: cine este zeul în onoarea căruia se dansează şi
care se numeşte Căluş?
Nicolae Densuşianu ne spune, în monumentala sa lucrare „Dacia
Preistorică”, că Poseidon, cunoscut de romani sub numele de Neptun, se bucura
de o dublă onoare în cadrul religiei pelasge. El era considerat ca zeu al mării,
dar şi primul care a domesticit calul l-a călărit şi l-a înhămat la care. Deşi
Poseidon este cunoscut mai ales ca stăpân al mării, totuşi numele său, îl leagă
mai mult de arta echitaţiei. Densuşianu ne tălmăceşte numele de Poseidon sub
înţelesul de cel ce stă pe cal sau călăreţul. Iată deci cine este Căluşul, zeul
patronimic al căluşarilor! Iar legătura căluşarilor cu Moşii ne dezvăluie faptul că
Poseidon/Neptun este tot una cu Zal-moxe, Zeul Moş, Zamolxe, unicul zeu al
lumii pelasgo-dace!

Desfăşurarea şi semnificaţiile ritualului

În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, căluşarii însoţiţi de lăutari se duc într-


un loc secret din moşia satului lucru ce aminteşte de misteriile zamolxiene. Ei se
îmbracă în haine obişnuite dar poartă cu ei şi costumele şi bâtele specifice.
Excepţie face doar „Mutul” personificarea vie a Căluşului/ Poseidon. Vătaful sau
conducătorul grupului de căluşari, poartă cu sine o prăjină de 4-5m,o năframă
albă , aţă roşie, panglici din care este confecţionat mai apoi „steagul” căluşarilor.
A se observa, că albul şi roşu sunt culori sacre ale dacilor, desemnând Gemenii
Divini sau Dublul Zamolxe: Apollo şi Artemis.
La taina naşterii căluşului, operaţiune ce se mai numeşte şi Legatul
Căluşului, nu iau parte decât căluşarii. Este momentul când se face Ciocul
Căluşului, un lemn cioplit în forma de cap de cal. Acesta se îmbracă într-o piele
de iepure în care sunt puse plante de leac dar şi nişte aţe cu măsura căluşarilor.
Aceştia depun jurământul de credinţă faţă de ceată şi de zeu şi sunt iniţiaţi în
noul rol prin săritul peste Căluş. Faptul în sine este o reiterare a vechiului ritual
dacic de intrare a tinerilor în rândul unei confrerii războinice. Din acel moment ei
se salută după formula „Halai sa”, nechează precum caii, mestecă usturoi pentru
a protejaţi împotriva spiritelor rele.
Ceata se deplasează pe la casele sătenilor, practicând un dans magic,
sacru şi profan în acelaşi timp, bazat pe mişcările calului. Pe parcursul dansului
Ciocul Căluşului este purtat în traistă sau pe braţe doar de „mut” sau de „vătaf”,
spectatorii neputându-l vedea doar câteva momente în care acesta este scos din
traistă pentru a-l arăta gazdelor. Din nou o rămăşiţă de cult arhaic, întrucât
Strabon ne spune” Zeul suprem dacic (Zamolxe- n.n) este fără nume , fără
calificare”. Deci un soi de „deus otiosus” un Dumnezeu ascuns care se face
cunoscut doar prin atributele sale devenite zei în mitologiile popoarelor care au
luat contact cu pelasgo-dacii!
Principalul protagonist al dansului este „mutul” care-şi permite să nu
asculte de vătaf, să pedepsească dansatorii care , prin absurd, ar greşi mişcările
dansului. Spun prin absurd deoarece un asemenea ritual nu permite greşeala,
greşeala aducând după sine ineficacitatea ritualului apotropaic (apărător). În
cadrul ritualului Vătaful are rolul Marelui preot zamolxian căruia se supun toţi
dacii inclusiv regele , daca nu era chiar el rege iar Mutu este Zeul însuşi din
această cauză el putând să-şi permită a „nesocoti” voinţa vătafului! Căluşarii şi
dansul lor colindă în ziua de Rusalii întreg satul ferind bătăturile în care joacă de
spirite rele şi aduc belşug.
Marţea de după Rusalii, ritualul ia sfârşit prin „spargerea Căluşului”, după
care căluşarii se duc şi îngroapă Ciocul căluşului într-un loc retras de unde-l vor
scoate abia în anul următor cu ocazia unui nou legământ. Atât cele trei zile de
desfăşurare a ritualului cât şi îngroparea Căluşului ne aduc aminte de legenda
zamolxiană. Marele Preot Zamolxe, ne spune Herodot , confirmat de Strabon, s-
a retras într-o peşteră unde a stat timp de trei ani iar dacii l-au jelit ca pe un mort.
Această practică a retragerii din lume era necasară pentru naşterea doua oară.
Iniţiatul murea pentru oameni pentru a renaşte în lumea spiritului fiind
cunoscător al tainelor zamolxiene.

Valenţele ritualului căluşarilor

Jocul căluşarilor, în tradiţia populară, are diferite valenţe. Între acestea


amintim:
• Transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea în timpul
jocului, a bolovanului de sare pentru animale şi a blidului cu
seminţe pentru însămânţarea ogoarelor
• Grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea tinerelor soţii care
intrau în Hora căluşarilor de la sfârşitul jocului
• Vindecarea persoanelor „luate de Rusalii” prin transferul magic
al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu bâta de Mut sau
Vătaf sau de la Căluşul supus unei morţi rituale, denumită
„Doborârea Căluşarului”, la omul bolnav
• Alungarea Rusalcelor prin ameninţare cu bâta, prin
practicarea unor scenarii războinice, folosirea unor plante magice,
prin invocarea unor formule magice în timpul jocului de către
căluşari şi prin gălăgia produsă de zurgălăi ş chiotele scoase de
căluşari în timpul jocului

zamolxe

Bibliografie orientativă:
1. Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed. Rosmarin,1996
2. Mircea Eliade, De la Zamolxe la Gingis-Han, Ed.Ştiinţifică şi
Enciclopedică,1980
3. Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed Arhetip,2002