Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Creştinismul În Epoca Moderna1
Creştinismul În Epoca Moderna1
Începând din sec. al XVI-lea diviziunile creştinismului occidental s-au încrucişat cu confruntările politico-
militare între statele naţionale şi imperiu, dând astfel o conotaţie aparte întregii istorii europene: epoca
„războaielor religioase” sau „Războiul de 30 de ani”. Aceste sângeroase confruntări s-au încheiat cu
Pacea de la Westfalia (1648).
După Pacea de la Westfalia dezvoltarea creştinismului a fost tot mai influenţat de două elemente:
a) Cât priveşte activitatea misionară, trebuie remarcat că încreştinarea Americii s-a înfăptuit strict
dependent de echilibrul politic pe care statele europene l-au impus pe acest „pământ nou”. În
pământurile colonizate de statele catolice s-a dezvoltat catolicismul (răspândit cu precădere în America
centrală şi meridională), iar în teritoriile dependente de suveranii protestanţi s-a răspândit
protestantismul (creştinismul în forma lui reformată; preponderent în America de Nord).
Răspândirea creştinismului spre Asia a fost foarte dificilă. Continentul asiatic a rămas în mod substanţial
impermeabil penetrării creştinismului.
b) Cât priveşte, însă, noua cultură iluministă, ea a contribuit la începerea unui proces de descreştinare
(„secularizare”), care mai întâi a atins clasele culte, apoi burghezia, nobilimea şi în sfârşit, clasele
populare.
Iluminismul a influenţat profund politica ecleziastică a statelor, care – în numele binelui comun – au
afirmat propriul drept de a interveni în domeniul religios (despotismul luminat, iozefinismul,
jurisdicţionismul).
Revoluţia franceză (1789) a adus cu sine urmări foarte grave pentru creştinism, mai ales pentru Biserica
Catolică, căreia i-au fost închise seminariile şi institutele de formare a preoţilor, mănăstirile, i-au fost
risipiţi călugării şi călugăriţele (cei care au mai scăpat cu viaţă, deoarece mulţi au fost ghilotinaţi), i-au
fost confiscate proprietăţile materiale, i-au fost retrase şi negate privilegiile şi, cel mai grav, ea a dus la
„laicizarea” (descreştinarea) ideilor şi moravurilor.
Confiscarea imenselor poprietăţi ale bisericii de către statul francez nu este însă o premieră în istoria
Europei, Anglia procedând la o măsură similară cu secole înaintea Revoluţiei franceze, când Henric al VIII-
lea confiscă proprietăţile funciare ale bisericii catolice pentru a le acorda mai târziu diferiţilor membrii ai
aristocraţiei.
S-a produs inclusiv în România, ceva mai târziu, când Domnul ţării, Alexandru Ioan Cuza, a confiscat în
1863 imensele proprietăţi ale Bisericii ortodoxe, care la acel moment reprezentau un sfert din întreaga
suprafaţă a ţării, Biserica ortodoxă română fiind pe atunci cel mai mare exploatator al României.
@#$@#$@#În sânul protestantismului, în sec. al XVII-XIX-lea s-au înregistrat diverse mişcări de reînnoire
sau de „trezire” creştinescă.
În 1600 baptismul - a refuzat să mai boteze pruncii, în favoarea unei credinţe rod al alegerii personale -,
şi pietismul - creştinul ca „om nou” şi creştinismul ca „viaţa cea nouă”.
Alte denumiri, precum cea adventistă, au reluat motivele milenariste prezente în creştinismul primar,
insistând asupra importanţei celei de-a doua veniri a lui Cristos, sau a „reîntoarcerii/revenirii” sale.
În alte formaţiuni religioase, cum ar fi de ex. cea a mormonilor, (apărută în prima jumătate a sec. al XIX-
lea, în Statele Unite ale Americii), elementele creştine coexistă cu altele provenite (luate) din alte
„revelaţii” decât cea biblică.
Martorii lui Iehova (apăruţi în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, tot în Statele Unite ale Americii), insistă
asupra întregului conţinut al Bibliei ca fiind singura autoritate în materie de credinţă; consideră
predicarea evangheliei esenţială pentru fiecare creştin; manifestă puternice componente apocaliptice.
În sânul catolicismului roman a apărut o nouă confesiune: Vechii Catolici (Uniunea Catolicilor de la
Utrecht), care refuză dogma infalibilităţii papei, definită la Conciliul Vatican I în 1870.
În această epocă creştinismul s-a răspândit mult în ţările extra-europene, mai ales în Africa şi Asia, dar
nici aici n-a scăpat de legăturile şi de condiţionările de tip politic, încrucişându-se strict cu colonialismul
statelor europene.