Sunteți pe pagina 1din 21

UNIVERSITATEA Al. I.

CUZA IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
Specializarea: Ştiinţele administraţiei
ANUL III

DREPTUL FAMILIEI ŞI
STAREA CIVILĂ
„Aspecte semnificative în problema filiaţiei
şi statutul legal”
REFERAT

Anul universitar 2009 – 2010


Cuprins:
• INTRODUCERE...............................................................3

• CAPITOLUL I ..................................................................4
ELEMENTE INTRODUCTIVE.
FILIAŢIA FAŢĂ DE MAMĂ ŞI DE TATĂ

• CAPITOLUL II..................................................................5
STUDIUL COMPARATIV ÎNTRE RECUNOAŞTEREA DE
PATERNITATE ŞI RECUNOAŞTEREA DE MATERNITATE
• CAPITOLUL III................................................................15
CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE.................................................................17

2
INTRODUCERE

Dintr-un anumit moment al contemporaneităţii, exista o linie


ascendenta a preocupărilor în domeniul filiaţiei faţă de mamă, paralelă
cu creşterea rolului şi importanţei femeii în societate, în mod evident
strâns legată şi motivată de aceasta din urma.
Stabilirea filiaţiei faţă de mamă a devenit realmente o problemă
doar în zilele noastre; spunem aceasta deoarece, din antichitate şi
pâna nu demult, legătura de filiaţie trebuia stabilită mereu în privinţa
tatălui copilului şi nicidecum a mamei; nimeni nu punea întrebări în
legatură cu ea, căci era cu siguranţă mama copilului. Legatura dintre
mamă şi copil putea fi uşor demonstrată cu ajutorul martorilor, a
persoanelor care asistaseră la naşterea copilului.
Din contra, în ceea ce priveşte legătura de filiaţie tată-fiu, era
suficient ca mama să nege paternitatea tatălui şi acesta să se afle în
faţa unei cauze pierdute; simpla declaraţie a mamei îl punea în
imposibilitatea de a demonstra că el este tatăl copilului.
Datorită usurinţei cu care putea fi dovedită (proba cu martori)
rare au fost în trecut cazurile când existau nelămuriri cu privire la
identitatea mamei. Nu acelaşi lucru se poate spune despre situaţiile
actuale. În lumea modernă, căsătoria a pierdut mult din stabilitate
după liberalizarea divorţului, iar descoperirile extraordinare ale
medicinei au făcut posibilă fecundarea "in vitro" şi însămânţarea
artificială; ca urmare, o femeie poate deveni mamă chiar nefertilă fiind
şi chiar fără să-l fi cunoscut vreodată pe tatăl copilului. Cel mai
probabil e ca acesta să ramână toată viaţa faţă de mamă şi faţă de
copil doar un donator de spermă şi, în această calitate, de simplu tată
biologic, să nu aibă nicicând vreun drept asupra propriului copil.
Faptul maternităţii, legătura de filiaţie dintre mamă şi copil nu
mai e atât de evidentă ca în secolele trecute, dovada acesteia putând
fi oricînd răsturnată prin proba contrarie corespunzătoare, oferită de
posibilităţile de verificare biologică din ştiinţa actuală.
În mod corespunzător cu emanciparea fără precedent a femeii,
chestiunea filiaţiei faţă de mamă a devenit o problemă juridică foarte
bine conturată şi adesea abordată în dreptul familiei.
În lucrarea de faţă, voi prezenta din punct de vedere juridic
filiaţia faţă de mamă, urmarind criteriile după care este analizată în

3
sistemul legislativ romanesc şi ghidându-mă după punctele de reper
evidenţiate de literatura de specialitate şi practica judiciară.

CAPITOLUL I

ELEMENTE INTRODUCTIVE
FILIAŢIA FAŢĂ DE MAMĂ ŞI DE TATĂ

DESPRE FILIAŢIE ÎN GENERAL

Filiaţia poate fi privită în ansamblu, ca o legatură de sânge care uneşte o


multitudine de naşteri, sau fragmentat, cu referire la fiecare naştere, ca element separat ce
intră în compunerea acestei legături.
Prin urmare din punct de vedere juridic, noşiunea de filiaţie
poate fi definită atât “lato sensu”, cât şi “stricto sensu”.
Noţiunea de filiaţie desemnează, “lato sensu”, un şir neîntrerupt
de persoane între care faptul naşterii a stabilit legatura de la părinte la
copil1; sau din aceeaşi perspectivă de ansamblu, această noţiune
reprezintă un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un
înaintaş al ei2.
În cealaltă accepţiune, stricto sensu, filiaţia reprezintă raportul
de descendenţă dintre un copil şi fiecare dintre părinţii săi.
Trebuie consemnat că filiaţia poate fi privită şi dintr-un alt punct
de vedere şi anume din partea copilului: astfel, filiaţia exprimă
calitatea de copil al unor anumiţi părinţi; părinţii însă pot fi căsătoriţi
între ei sau necăsătoriţi, de unde rezultă că şi filiaţia poate fi din
căsătorie şi din afara căsătoriei.

1
P.Anca, "Filiaţia şi efectele ei",Editura Bucureşti, 1967, Op.cit., p.8
2
T.R.Popescu,"Filiaţia din căsătorie faţã de mamă", Bucureşti,Secţiune Ştiinţe
Sociale, nr.11, 1985, p.2.

4
Filiaţia are două izvoare diferite, după cum este vorba de filiaţie
faţă de mamă – legatura de sânge care rezultă din naştere -sau pentru
filiaţia faţă de tată – izvorul constă în faptul concepţiei.
Cum maternitatea rezultă din faptul material al naşterii, cert şi
destul de simplu de dovedit, iar pentru paternitate legea instituie
prezumţia legalţ de paternitate – "Copilul născut în timpul căsătoriei
are ca tată pe soţul mamei” art.53 alin.1, Codul familiei – se poate
spune că filia]ia din căsătorie este, în mod evident, mai uşor de stabilit
faţă de cea din afara căsătoriei.
Mai mult, faţă de filiaţia din afara căsătoriei, cea izvorâtăă din
căsătorie este indivizibilă între tată şi mamă. Filiaţia din căsătorie se
stabileşte împreună faţă de mamă şi faţă de tată. Dar dacă există acea
legatură juridică între părinţii unui copil, filiaţia urmează a se stabili
separat faţă de mamă şi faţă de tată.
Dreptul comparat consacră două concepţii opuse cu privire
la filiaţia din afara căsătoriei.

Având la bază ideea că filiaţia constituie o legatură biologică, una


dintre aceste teorii consideră că ar fi suficient să se demonstreze
legătura de sânge existentă între copil şi mamă. Astfel, odată
demonstrată şi stabilită, legătura biologică produce efecte juridice
indiferent de voinţa celot doi părinţi.
Cealaltă teorie susţine că legatura de filiaţie din afara căsătoriei
presupune că e necesară, pe lângă legătura de sânge, recunoaşterea
voluntară din partea părinţilor, deci o legătur\ biologică şi una
voluntară. Sistemele juridice ale ţărilor care consacră aceastp din urmp
teorie recunosc însă şi unele excepţii: prin intermediul unor proiecte de
reformă legislativă se admite că ar fi suficientă proba legăturii de
sânge pentru a se stabili filiaţia.

CAPITOLUL II
STUDIUL COMPARATIV ÎNTRE RECUNOAŞTEREA DE
PATERNITATE ŞI RECUNOAŞTEREA DE MATERNITATE

Asemănări între recunoaşterea de paternitate şi recunoaşterea de


maternitate
Similitudinea reglementării recunoaşterii paternităţii din afara
căsătoriei cu aceea a recunoaşterii maternităţii
Sediul materiei celor două instituţii este Codul familiei art. 57-58
care reglementează recunoaşterea paternităţii copilului din afara
căsătoriei ca şi art. 48-49 care reglementează recunoaşterea
maternităţii.

5
Asemănări privind noţiunea, natura şi caracterele juridice
Recunoaşterea, în ambele situaţii este o mărturisire. “în prima
situaţie femeia face cunoscută naşterea şi identifică pe un copil ca
fiind acela pe care l-a născut”; este un act juridic care are ca drept
efect stabilirea posesiunii de stat a acelui copil, în a doua situaţie
bărbatul mărturiseşte legătura de filiaţie dintre el şi copil, despre care
pretinde că este al său.
Natura juridică
Ambele recunoaşteri au o natură juridică mixtă - un mijloc de
probă şi un act juridic. Recunoaşterea este supusă nu numai regulilor
aplicabile mărturisirii, ci şi unor dispoziţii privind actul juridic. Aspectul
său precumpănitor este însă, neîndoielnic, acela de mijloc de probă,
actul juridic nefiind decât o formă de exprimare a mărturisirii3.
Caracterele juridice
Caracterele juridice sunt asemănătoare şi decurg din natura sa
– precumpănitoare – de mărturisire (mijloc de probă). Acestea sunt
următoarele:
A. Recunoaşterea este un act declarativ de filiaţie, iar nu
atributiv de filiaţie, adică nu crează o stare de lucruri, nu modifică
nimic, nu crează deci o filiaţie nouă. De aceea, recunoaşterea produce
efecte în mod retroactiv, nu din momentul recunoaşterii, ci din
momentul naşterii, chiar al concepţiunii acelui copil.
B. Recunoaşterea este un act irevocabil, adică nu se mai poate
reveni asupra acesteia după ce a fost tăcută. Recunoaşterea este
irevocabilă chiar şi în cazul în care este făcută prin testament (atr. 48
alin.ultim Cod fam.). Faptul că mama/tata poate contesta
recunoaşterea nu îi schimbă caracterul irevocabil, deoarece a contesta
înseamnă altceva decât a revoca. În această privinţă Tribunalul
Suprem a arătat că recunoaşterea nu poate fi revocată în mod arbitrar,
pentru că s-ar înfrânge principiul mărturisirii, iar starea civilă a
persoanelor interesează în ultimă analiză întreaga colectivitate şi, deci
însăşi ordinea de drept a statului nostru, în care nu poate fi îndeplinită
atribuirea unei filiaţii false a unui statut civil întemeiat pe minciună.
C. Recunoaşterea este un act personal, care nu poate fi
îndeplinit decât de către mamă/tată, în consecinţă aceasta nu poate fi
făcută de către reprezentantul legal sau rude, sau de către
moştenitori.
Acest caracter nu exclude posibilitatea ca recunoaşterea să
poată fi făcută în numele mamei/tatălui de către un mandatar cu
procură specială şi autentică;
D. Consecinţele recunoaşterii de paternitate sunt erga omnes,
producând efecte faţă de toată lumea.
E. Recunoaşterea este un act juridic pur şii simplu, susceptibil
de modalităţi (termen sau condiţii);

3
T.R. Popescu, Op.cit., p. 34.

6
F. recunoaşterea este facultativă, ea trebuind să fie voluntară şi
liberă de orice constrângere.
G. recunoaşterea este un act juridic unilateral, deoarece se
realizează numai prin voinţa exprimată de mamă/tată fără a fi necesar
consimţământul persoanei în favoarea căreia recunoaşterea este
făcută.
H. Fiind un act juridic solemn recunoaşterea de paternitate
trebuie exprimată într-una din formele prevăzute de lege.
Recunoaşterea de paternitate/maternitate nu presupune,
pentru a fi valabil făcută capacitatea de exerciţiu necesară pentru
întocmirea actelor juridice, fiind suficient ca persoana care face
recunoaşterea să aibă discernământ, adică să-şi dea seama de
realitatea celor cunoscute. Recunoaşterea făcută cu discernământ,
printr-un act juridic, pentru care nu a avut capacitatea cerută de lege
este valabilă, deşi actul respectiv este nul. În cazul, în care o persoană
fără capacitate de exerciţiu, dar având discernământ, face o
recunoaşterea, nici reprezentantul ei, nici acea persoană, după ce
devine capabilă, nu pot cere anularea acelei recunoaşteri.

Asemănări privind categoriile de copii care pot fi recunoscuţi


Există o singură categorie de copii în care apare o asemănarea
cu privire la recunoaşterea de maternitate şi recunoaşterea de
paternitate, şi anume acea situaţie când copilul este major. Codul
familiei nu distinge între copilul minor şi cel major, astfel posibilitatea
recunoaşterii copilului major nu face nici o ‘îndoială”.

Similitudinea formelor de recunoaştere


Formele recunoaşterii de paternitate sunt aceleaşi ca şi cele ale
recunoaşterii de maternitate.Acestea sunt următoarele: declaraţia la
serviciul de stare civilă, înscris autentic şi testament (art. 57, alin.2
Cod. fam.).
 Declaraţia la serviciul de stare civilă
Acerasta se poate face la orice serviciu de stare civilă, în cazul
mamei, înregistrarea recunoaşterii se face la serviciul de strare civilă
de la locul unde a fost înregistrată naşterea acelui copil, iar dacă
această naştere nu a fost înregistrată, recunoaşterea se înregistrează
la serviciul de stare civilă de la locul unde s-a produs naşterea
respectivului copil.
În situaţia tatălui, prin declaraţia făcută la serviciul de stare civilă
odată cu înregistrarea naşterii copilului numele tatălui este trecut în
actul de naştere al copilului, iar după această dată, declaraţia tatălui,
care se poate face în faţa oricărui serviciu de stare, se înscrie de către
serviciul de stare civilă al locului de naştere al copilului, prin menţiune
pe marginea actului de naştere al copilului.
 Înscris autentic

7
Înscrisul autentic, in sensul art. 1171 Cod civ., este acela
întocmit cu solemnităţile cerute de lege de un funcţionar public care
are dreptul de a funcţiona în locul unde s-a încheiat actul. Aşadar se
bucură de caracter autentic, alături de înscrisurile autentificate de
notar public şi înscrisurile întocmite de funcţionari publici în limitele
competenţei lor, cum ar fi cele încheiate în faţa instanţei de judecată
(cum ar fi, de exemplu, recunoaşterea făcută la interogator în cursul
unui proces).
Legea nr.36 din 12 mai 1995 privind notarii publici şi activitatea
notarială, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 6 mai 1995 prevede
în art. 117 că actul autentic nu se mai poate face în localităţile unde nu
func]ionează notariate. Prin primăriile comunale sau orăşeneşti, deci
nici recunoaşteri de filiaţie prin asemenea primării nu mai sunt
posibile.
Art.12 prevede că secretarii consiliilor locale ale comunelor şi
oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici pot îndeplini
legalizarea semnăturilor de pe înscrisurile prezentate de părţi, cu
excepţia înscrisurilor sub semnătură privată4.
- Testament
- Recunoaşterea de paternitate şi maternitate se poate face
prin oricare din formele de testament prevăzute de lege:
- Autentic;
- Olograf;
- Mistic;
- Testament în formă specială.
Potrivit art. 802 Cod civ., “testamentul este un act revocabil
prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de
tot sau parte din avutul său”. După cum se poate observa deşi
testamentul este esenţialmente revocabil, recunoaşterea făcută prin
testament îşi menţine caracterul irevocabil. Revocarean testamentului
prin care s-a făcut o recunoaştere nu are nici o influenţă asupra
acesteia. S-a arătat că recunoaşterea filiaţiei nu poate fi făcută valabil
prin forme testemanetare speciale, cum sunt cele stabilite prin statutul
C.E.C., care nu cuprind dispoziţii de ultimă voinţă a defunctului, ci
numai dispoziţii speciale în legătură cu sumele supuse.
Este necesar ca actul să îndeplinească toate cerinţele legale
pentru a putea fi socotit testament.
Testamentul autentic
Testamentul tacit pe teritoriul ţării este autentic dacă prin
încheiere a fost învestit în condiţiile prevăzute de lege pentru
autentificarea înscrierilor, cu formă autentică de către notarul public
(art. 860 Cod civ., şi art. 65 din Legea nr. 36/1995).

4
Art. 1176 Cod.civ., “actul sub semnătură privată, recunoscut de acela căruia se
opune sau privit după lege ca recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între
acei care i-au subscris şi între cei care reprezintă drepturile lor”.

8
Autentificarea testamentelor făcute pe teritoriul ţărilor este de
competenţa notarilor publici. Autentificarea actelor, inclusiv a
testamentelor, nu face parte dintre actele notariale care pot fi
îndeplinite de către secretarii consiliilor locale ale comunelor şi
oraşelor unde nu funcţionează birouri ale notarilor publici sau de către
alte instituţii5. Testamentul se întocmeşte în limba română.
Autentificarea se constată printr-o încheiere care, sub
sancţiunea nulităţii, trebuie să cuprindă, printre altele: data şi locul
autentificării, cu precizarea împrejurărilor pentru care s-a îndeplinit în
afara biroului notarial, dacă este cazul modul în care s-a constatat
identitatea testatorului; constatarea că s-a luat consimţământul
testatorului şi că testamentul a fost semnat de acesta în faţa notarului,
respectiv menţiunea notarului că testatarul nu a putut semna.
Testament olograf
Potrivit legii, testamentul olograf este valabil ca atare “când
este scris în tot, datat şi semnat de mâna testatorului” (art. 859 Cod
civ.). Toate cele trei cerinţe de solemnitate (scrierea, datarea şi
semnarea) trebuie îndeplinite “de mâna testatorului” şi trebuie să fie
întrunite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele, testamentul este nul.
Testamentul mistic (secret)
Testamentul mistic sau secret este un testament seemnat de
mâna testatoruluui, strâns şi sigilat prezentat judecătoriei în vederea
efectuării formalităţilor de suprascriere (art. 864-867 Cod civ.).
Testamente în formă specială
În cazurile în care o persoană se află în anumite împrejurări
neobişnuite, excepţionale şi doreşte să facă un testament în formă
autentică, dar nu poate recurge la formalităţile autentificării potrivit
drepotului comun, legea prevede posibilitatea testării în formă
simplificată de autentificare, potrivit unor reguli speciale, derogatorii
de la regulile autentificării înscrisurilor (Legea nr. 36/1995).
Formalităţile fiind simplificate (art. 868-884 Cod civ.) şi pentru a
deosebi aceste testamente de celelalte, ele au fost denumite
testamente privilegiate, fiind în esenţă testamente autentice
simplificate. Acestea sunt testamentul militar, făcut în timp de boală
contagioasă şi testament maritim. Evident, pesoana care se găseşte în
împrejurările excepţionale care justifică posibilitatea testării într-o
formă autentică simplificată, nu este obligată să recurgă la această
formă; ea poate redacta testamentul în formă olografă, potrivit
regulilor aplicabile acestei forme de testament.
În cazul în care este posibil, recunoaşterea făcută prin
testament produce efecte de la data întocmirii acestuia, iar nu de la
data decesului testatorului,deoarece autorul a mărturisit în raport de
filiaţie existent între el şi cel recunoscut, care nu poate fi sub condiţie
sau termen.
De aici pot rezulta unele consecinţe:
5
Legea nr. 36/1995, art.30.

9
♦ Copilul poate veni la succesiunea unei rude care se
deschide înainte de decesul testatorului;
♦ Copilul are dreptul dacă îndeplineşte condiţiile, la
întreţinere din partea testatorului (în cazul că se cunoaşte
recunoaşterea la decesul testatorului, se poate ridica
problema dacă pensia de întreţinere se datorează pentru
trecut);
♦ Copilul ar putea să ceară dreptul de a purta numele
testatorului;
♦ Domiciliul copilului şi ocrotirea părintească se vor
determina potrivit cu noua situaţie creată prin recunoaştere.
Recunoaşterea filiaţiei cuprinsă într-o lucrare cu caracter
autobiografic poate servi ca act valabil de recunoaştere a paternităţii şi
maternităţii sub forma unui testament olograf, dacă se face dovada că
autobiografia autorului recunoaşterii este scrisă în întregime semnată
şi datată de mâna acestuia, respectându-se într-totul cerinţele de
formă ale testamentului olograf6.

6
Trib. Suprem, dec.civ., nr. 856 din 1989, în C.D., din 1990, p. 68.

10
Asemănări privind capacitatea necesară pentru recunoaştere
Recunoaşterea maternităţii/paternităţii, fiind mărturisirea unui
fapt, pentru efectuarea ei nu se cere capacitatea necesară la
săvârşirea actelor juridice, ci numai discernământul necesar pentru a
face o mărturisire; este suficient ca mama/tata să-şi dea seama de
realitatea celor necunoscute. Din actul recunoaşterii trebuie să rezulte,
în mod neîndoielnic, manifestarea de voinţă în sensul recunoaşterii.
Drept urmare mama sau tatăl incapabil (minor/minoră pus sub
interdicţie), din moment ce are discernământ poate să facă singur(ă)
recunoaşterea, fără să fie nevoie ca vreunul din ei să fie reprezentat de
părinţi ori de tutore sau de a obţine încuviinţarea lor prealabilă, în
cazul în care este minor/minoră cu capacitate restrânsă.

Asemănări privind efectele recunoaşterii


Ca urmare a recunoaşterii, copilului are stabilită filiaţia de cel
care a făcut recunoaşterea. În cazul recunoaşterii de paternitate, el
rămâne însă tot copil din afara căsătoriei. Efectele care decurg din
stabilirea filiaţiei, privitoare la nume, ocrotirea părintească, obligaţia
de întreţinere, etc. se produc nu numai de la data recunoaşterii ci
retroactiv din momentul concepţiei.

Asemănări privind înscrierea recunoaşterii


În conformitate cu prevederile art. 44 din Legea nr. 119/1996,
recunoaşterea se înscrie prin menţiune pe marginea actului de naştere
al persoanei a cărei maternitate/paternitate a fost recunoscută.
Art. 45 prevede că înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei pe
actul de naştere se face din oficiul sau la cererea celui interesat, pe
baza actului de recunoaştere întocmit potrivit legii sau hotărârii
judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Asemănări privind contestarea recunoaşterii


Art. 58 alin.1 Cod fam., care priveşte recunoaşterii paternităţii,
prevede în aceeaşi termeni, ca şi art. 49 Cod fam., privitor la
contestarea recunoaşterii maternităţii că: “recunoaşterea care nu
corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană
interesară”, deci, şi de însuşi autorul recunoaşterii7. Pentru a restabili
adevărul, legea permite să se facă dovada contrară.
Potrivit dispoziţiilor legale, contestaţia poate fi făcută de orice
persoană interesată. Aceast însemană că ea poate fi făcută chiar şi de
către mamă/tată, dacă aceştia îşi dau seama că s-au înşelat asupra
faptelor mărturisite şi dacă pot să dovedească aceasta.
Potrivit dispoziţiilor în drept comun în această materie (art.
1206 Cod civ.), mărturisirea nu poate fi revocată de persoana care a
mărturisit, “afară numai dacă va proba că a făcut-o din eroare de
7
A. Ionaşcu, M. Mureşan, M. N. Costin, V.Ursa, Op.cit., p. 60.

11
fapt”. Ori contestaţia, de care vorbeşte art. 49 , art. 58, alin.1
Cod.fam., dacă este făcută de mamă/tată, este tocmai revocarea
mărturisirii făcută prin eroare de fapt, din dreptul comun şi în cazul
revocării prevăzute de Cod civ., ca şi în cazul contestaţiei recunoaşterii
de către mamă/tată, trebuie să se probeze de către cel care vrea să
revină asupra mărturisirii că faptele recunoscute nu corespund
adevărului. De aceea, după cum am arătat mai sus, faptul că
mama/tata poate contesta recunoaşterea făcută nu înseamnă că
aceasta încetează de a fi irevocabilă.
Desigur, că şi procurorul poate să facă această contestaţie,
deoarece datorită caracterului său, aceasta se încadrează în cererile
de chemare în judecată prevăzute de art. 45 Cod proc.civ.
Condiţiile în care se poate face contestaţia sunt aceleaşi, în
scopul de a se stabili adevărul, legea nu pune nici un fel de condiţii,
nici în ceea ce priveşte termenul în care se poate face contestaţia, nici
în ceea ce priveşte mijloacele de probă.
Pot fi admise, prin urmare, orice fel de dovezi chiar simple
prezumţii, dacă acestea ar fi de natură să ducă la convingerea că
recunoaşterea nu corespunde realităţii8.
Dacă această acţiune este admisă, se înlătură un efect
retroactiv filiaţia stabilită prin recunoaşterea respectivă. Această
schimbare în starea civilă a copilului poate determina în condiţiile legii,
efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea părintească, obligaţia de
întreţinere, succesiune.

Asemănări privind nulitatea recunoaşterii de paternitate şi


recunoaşterea de maternitate
În mod asemănător cu nulitatea, recunoaşterea maternităţii
(nulitatea absolută intervine în următoarele cazuri: recunoaşterea este
făcută de către altcineva decât mama; recunoaşterea nu este făcută
cu respectarea condiţiilor de formă, adică nu este făcută prin
declaraţie la serviciul de stare civilă, act autentic sau testament)
recunoaşterea paternităţii este snacţionată cu nulitatea absolută în
următoarele cazuri: când se referă la copii care beneficiază de
prezumţiile legale de paternitate9; când se referă la copiii din afara
căsătoriei decedaţi care nu au lăsat descendenţi fireşti (art. 57 alin.1
Cod fam.); când emană de la un bărbat lipsit de o voinţă conştientă
când a fost făcută prin alte acte juridice decât cele prevăzute de art.
57, alin.2 Cod fam. (declaraţie la stare civilă, înscris autentic,
testament); când formele prevăzute pentru valabilitatea acestor acte
nu au fost respectate.
În ce priveşte nulitatea relativă a recunoaşterii paternităţii
există aceeaşi controversă ca şi în cazul nulităţii relative a

8
T.R. Popescu, Op.cit., p. 32.
9
Trib. Suprem, sec.tic.v, dec.nr. 775 din 10 mai 1978, în R.E.D., 1978, nr. 11, p. 62.

12
recunoaşterii maternităţii unii autori susţinând teza că recunoaşterea
paternităţii/maternităţii poate fi anulată pentru vicii de consimţământ,
iar alţii susţinând teza potrivit căreia recunoaşterea de
paternitate/maternitate care corespunde adevărului nu poate fi
anulată pentru vicii de consimţământ, ea constituind o mărturisire de
paternitate/maternitate care confirmă o legătură de filiaţie, ce există
independent de voinţa autorului recunoaşterii., Dacă însă
recunoaşterea paternităţii/maternităţii nu corespunde adevărului, ea
poate fi atacată de autorul ei fie prin acţiunea în contestarea
recunoaşterii, fie prin acţiunea în anulare.

Deosebiri dintre recunoaşterea de paternitate şi recunoaşterea de


maternitate

Deosebiri privind izvoarele filiaţiei


Pentru stabilirea filiaţiei faţă de părinţi trebuie să observăm că,
în mod firesc, trebuie stabilită mai întâi filiaţia faţă de mamă şi numai
după acea filiaţia faţă de tată. De altfel, numai în raport cu data
naşterii se poate determina data concepţiei. Filiaţia faţă de mamă îşi
are izvorul în faptul naşterii, iar filiaţia faţă de tată îşi are izvorul în
faptul concepţiei ei. Această deosebire de izvoare duce la consecinţa10
că între aceste două filiaţii există o mare deosebire, cât priveşte
stabilirea lor. Tot din faptul că fiecare dintre aceste aspecte ale filiaţiei
– maternitatea şi paternitatea – au izvor diferit, rezultă că şi proba lor
se va efectua în mod diferit: există mai puţine dificultăţi în privinţa
stabilirii filiaţiei faţă de mamă, deoarece aceasta rezultă din faptul ,
cert şi relativ, uşor de dovedit, al naşterii în timp ce filiaţia faţă de tată
rezultă din faptul concepţiei, acre nu poate fi dovedit, în mod direct şi
nemijlocit, ci numai în mod indirect, prin prezumţii pe baza cărora se
va determina paternitatea, sau mai exact probabilitatea paternităţii

Deosebiri privind stabilirea filiaţiei


Stabilirea filiaţiei faţă de mamă are la bază aceleaşi elemente11
(faptul material al naşterii şi identitatea nou-născutului care revendică
această filiaţie, cu cea a copilului născut de femeia respectivă, cu alte
cuvinte, dovada faptului că un anumit copil şi nu adultul a fost născut)
atât în cazul filiaţiei din căsătorie, cât şi din afara căsătoriei, deosbirea
fiind că, în primul caz trebuie făcută dovada căsătoriei.
În cazul stabilirii filiaţiei faţă de tată prin recunoaştere, conform
art. 57, alin.1 Cod.fam., poate fi recunoscut numai copilul din afara
căsătoriei: “Copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi
10
T.R. Popescu,. Op.cit., p. 25.
11
Cod fam. Art. 47.

13
recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului acesta poate fi
recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti”. Din această
categorie face patrte şi copilul din căsătorie, dar căruia i s-a tăgăduit
paternitatea, deoarece devine astfel copil din afara căsătoriei.
De asemenea există deosebiri în ceea ce priveşte intervertirea
sarcinii probei în cazul contestării recunoaşterii paternităţii de către
mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia12.
O situaţie specială există în cazul conflictului de paternitate,
când copilul devine din afara căsătoriei numai după ce i s-a tăgăduit
paternitatea de către fiecare dintre cei doi bărbaţi împotriva cărora a
putut opera prezumţia de paternitate.

Deosebire cu privire la cazurile în care poate interveni recunoaşterea


Recunoaşterea de paternitate este admisă în folosul tuturor
copiilor din afara căsătoriei (concepuţi şi născuţi în afară de căsătorie
cum precizează art. 57, alin.1 Cod.fam.) indiferent de vârsta lor, chiar
dacă au depăşit vârsta majoratului. Numai aceşti copii pot face
obiectul unei recunoaşteri, deoarece copiii născuţi în timpul căsătoriei
se bucură de prezumţia de paternitate şi au astfel stabilită filiaţia lor
faţă de tată în virtutea dispoziţiilor art. 53 Cod. fam.
Cât această prezumţie de paternitate nu e înlăturată (şi ea nu
poate fi înlăturată decât de soţul mamei, în condiţiile acţiunii în tăgada
paternităţii) nici o altă paternitate nu i se poate atribui acestui copil.
Astfel, dacă soţul mamei unui copil născut în timpul căsătoriei
nu a tăgăduit paternitatea acestuia, recunoaşterea faţă de alt bărbat
nu are nici o eficienţă, neputând înlătura prezumţia de paternitate (art.
53 Cod. fam.) şi drept urmare nu sunt îndeplinite condiţiile legale
prevăzute în art. 57, alin.1 Cod.fam.
În cazul recunoaşterii de maternitate, cazurile în care aceasta
poate interveni sunt prevăzute limitativ de art. 48 din Cod.fam., fiind
următoarele:
◊ În primul rând, mama poate recunoaşte pe copil dacă
naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă;
◊ În al doilea rând, recunoaşterea faţă de mamă se poate
face şi în cazul în care copilul a fost trecut în registrul de
stare civilă ca fiind din părinţi necunoscuţi.

Deosebiri privind categoriile de copii care pot fi recunoscuţi


În urma analizării prevederilor din Codul familiei şi Decretului
nr. 31 din 1954 se pot observa unele deosebiri cu privire la
recunoaşterea de maternitate şi recunoaşterea de paternitate a
copilului conceput dar nenăscut.
Aşadar, în cazul recunoaşterii de patenritate, recunoaşterea
apare sub condiţie suspensivă - la naşterea acesta să aibă situaţia
12
A. Ionaşcu, M. Mureşan, M.N. Costin, V. Ursa, Op.cit., p. 65.

14
juridică de copil din afara căsătoriei. Astfel, recunoaşterea unui copil
nenăscut încă, făcută de un bărbat, printr-un testament, dar înainte de
naşterea copilului, şi care ar deceda în timp, este valabilă dacă copilul
la naştere are condiţia juridică de copil din afara căsătoriei.
În cazul recunoaşterii de maternitate soluţia se desprinde din
art.7., alin.2 Decretul nr. 31 din 1954 (“drepturile copilului sunt
recunoscute de la conceţ]iune, însă numai dacă se naşte viu”) şi art.
48, alin.1 Cod. fam., în sensul că un copil conceput poate fi recunoscut
mai înainte de a se naşte, dar această recunoaştere îşi produce
efectele dacă la naştere copilului se găseşte în situaţiile în care se
poate face recunoaşterea.
Copilul decedat poate fi recunoscut de către mamă şi de către
tată.
În cazul recunoaşterii de paternitate, copilul din afara căsătoriei,
poate fi recunoscut după ce a decedat, dar numai dacă a lăsat
descendenţi fireşti13, condiţie ce nu apare în cazul recunoaşterii de
maternmitate.
Dacă nu ar fi fost această interdicţie a legii, s-ar fi putut face şi
recunoaşterea copilului care nu a lăsat urmaşi, deoarece în sistemul
nostru legislativ recunoaşterea de paternitate este un act unilateral,
fiind nevoie de consimţământul celui necunoscut. Dacă s-ar fi permis o
astfel de recunoaştere ea ar fi avut caracterul unui act pornit numai
din interesul tatălui, care ar fi putut rămâne în inacţiune cât timp a
trăit copilul, pentru a nu putea fi obligat la întreţinerea acestuia şi l-ar
recunoaşte numai în momentul în care el este singurul beneficiar al
recunoaşterii, putând culege moştenirea copilului, în virtutea vocaţiei
sale succesorale14.

Recunoaşterea copilului deja recunoscut


În această situaţie, în cazul recunoaşterii de maternitate, din
moment ce prima recunoaştere se înregistrează în registrele de stare
civilă nu mai sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 48 Cod.fam., în
care poate interveni recunoaşterea de maternitate. Cu privire la
recunoaşterea de paternitate a copilului deja recunoscut, în doctrină s-
au exprimat mai multe păreri pro sau contra asupra acestui aspect
menţionat mai sus, soluţia finală fiind aceea că un copil deja
recunoscut poate fi recunoscut de către un bărbat care se pretinde
tatăl copilului, mai ales dacă cel ce face ultima recunoaştere nu are la
cunoştinţă de prima recunoaşterea, dar delegatul de stare civilă,
constatând acest lucru, este îndreptăţit să refuze înregistrarea
recunoaşterii ulterioare, câtă vreme cea anterioară nu este înlăturată
pe calea contestaţiei, ca fiind necorespunzătoare adevărului.
După cum se poate observa, recunoaşterea de patenritate, cu
privire la categoriile de copii care pot fi recunoscuţi, ridică foarte multe
13
Cod fam., art. 57.
14
T.R. Popescu, Op.cit., p. 66.

15
probleme şi prezenţa unor păreri foarte controversate în doctrină şi
poate prezenta o sumedenie de particularităţi.

Deosebire cu privire la persoana căreia îi revine sarcina probei în


cazul contestării recunoaşterii
Art. 58, alin.1 Cod fam., şi art. 49 Cod.fam. prevăd că
recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de
orice persoană interesată. Deci în ambele cazuri - recunoaşterea de
paternitate (art. 58 alin.1 Cod. fam.) şi recunoaşterea de maternitate
(art. 59 Cod.fam). orice persoană interesată poate să conteste
recunoaşterea prin orice fel de dovezi, chiar simple prezumţii. Sarcina
probei incumbă reclamantului.
În cazul contestării recunoaşterii de paternitate există o
deosebire numai în ce priveşte persoana căreia îi revine sarcina probei
când reclamat în acţiunea în contestaţie este mama, copilul sau
descendenţii acestuia cazuri în care reclamantul – căruia i-ar fi revenit
sarcina probei potrivit dreptului comun – este scutit de orice probă,
“dovada paternităţii”, - a conformităţii recunoaşterii paternităţii cu
realitatea – fiind pusă de lege în sarcina autorului recunoaşterii sau a
moştenitorilor săi (art. 58, alin.2 Cod.fam.). În felul acesta, mama,
copilul sau descendenţii acestuia anihilează recunoaşterea prin simplu
fapt al introduceri acţiunii în contestaţie.
Printr-o intervetire a sarcinii probei, revine bărbatului autor al
recunoaşterii – care este pârâtul în acţiunea în contestaţie – rolul de a
dovedi că el este tatăl copilului15, iar dacă nu reuşeşte să facă această
dovadă în mod concludent pentru instanţa de judecată, recunoaşterea
sa va fi înlăturată de instanţă ca fiind contrară realităţii.
Scopul acestei dispoziţii este acela de a ocroti mama, copilul
sau descendenţii acestuia împotriva unei recunoaşteri contrare
adevărului, tăcută în scopuri interesate.

15
T.R. Popescu, ajunge la concluzia că “astfel, acţiunea în stabilirea paternităţii din
afara căsătoriei care aparţine numai copilului (art. 59 Cod.fam.), ajunge pe această
cale să fie exercitată indirect şi de către tată”.

16
CAPITOLUL III
CONCLUZII

Instituţia filiaţiei faţă de mamă ocupă un loc bine conturat atât în


cadrul dreptului familiei cât şi în cadrul întregului nostru sistem de
drept, datorită interferenţelor care există între ramurile de drept
componente ale acestuia.
Cu toate că în literatura juridică de specialitate s-a afirmat
adesea că stabilirea filiaţiei faţă de mamă constituie o problemă
născută în zilele noastre, există totuşi dovezi că preocupări în domeniu
au existat din cele mai vechi timpuri.
Astfel, bătrânul adagiu roman "mater in iure semper certa est" îşi
găseşte verificarea în practică şi astăzi, întrucât într-adevăr, simplul şi
certul fapt al naşterii este cel mai în măsură să arate legătura dintre o
femeie şi fiul ei. Tocmai de aceea, cercetând domeniul filiaţiei faţă de
mamă, putem spune că păşim pe un tărâm sigur, unde nu e loc de
complicate controverse şi care nu ridică prea multe semne de
întrebare.
Lucrarea prezentă analizează câteva probleme care s-au
conturat, totuşi, în ultimul timp cu mai multă pregnanţă ca urmare a
descoperirilor ştiinţifice şi a emancipării femeii, şi care au necesitat
găsirea unor modalităţi concrete de stabilire şi dovedire a filiaţiei faţă
de mamă. De soluţionarea acestor chestiuni depinde rezolvarea unor
aspecte care vizează alte domenii ce interferează cu dreptul familiei.
Filiaţia faţă de mamă va produce efecte juridice doar dacă
stabilirea ei se realizează în condiţiile pe care legea le fixează. Se va
stabili mai întâi filiaţia faţă de mamă şi numai după aceea filiaţia faţă
de tată, întrucât data concepţiei se poate stabili doar în raport cu data
naşterii.
Dacă în final, după ce s-a dovedit faptul naşterii şi identitatea
acelui copil cu acela despre a cărui filiaţie este vorba, filiaţia faţă de
mamă va fi stabilită, aceasta îşi va produce efectele asupra altor
instituţii specifice dreptului familiei.
De exemplu, în funcţie de maternitatea astfel stabilită se vor
determina drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minori,
obligaţia de întreţinere, diverse drepturi faţă de terţi, impedimente la
căsătorie, vocaţia succesorală, etc.
Mai mult decât atât, odată stabilită, filiaţia faţă de mamă îşi va
extinde influenţa asupra celeilalte laturi a sistemului legislativ
producând efecte asupra unor drepturi şi interdicţii de ordin procedural
care sunt întemeiate pe legătura de rudenie (dreptul de a cere
recuzarea judecătorului şi obligaţia corelativă a acestuia de a se obţine
interdicţia de ascultare a unei rude ca martor, etc.).

17
În paginile acestei lucrări am încercat să realizez o prezentare
juridică de ansamblu a instituţiei filiaţiei faţă de mamă, subliniindu-i
principalele caracteristici şi importanţa pe care aceasta o deţine în
sistemul de drept românesc.
Din cele arătate în lucrare se desprind câteva concluzii teoretice
dar mai ales cu aplicabilitate în practica judecătorească.
Paternitatea sau filiaţia faţă de tată reprezintă legătura juridică
dintre un copil şi tatăl său. Sunt două aspecte ale paternităţii din
căsătorie şi din afara căsătoriei.
Sunt copiii din căsătorie:
a. Cei născuţi în timpul căsătoriei, adică în perioada dintre data
încheierii căsătoriei şi data desfacerii ori încetării acesteia.
Copilul este din căsătorie fie că a fost conceput în timpul
căsătoriei, fie că a fost conceput înaintea încheierii ei.
b. Cei concepuţi în timpul căsătoriei şi născuţi după desfacerea,
încetarea sau declararea nulităţii căsătoriei, dacă naşterea a avut loc
înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.
Paternitatea din căsătorie se stabileşte prin prezumţia de
paternitate, iar paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin
recunoaşterea voluntară din partea pretinsului tată, fie prin acţiune în
justiţie pentru stabilirea paternităţii.
Potrivit prezumţiei de paternitate pentru dovedirea filiaţiei faţă
de tată este suficient să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi
căsătoria acestuia la data naşterii ori concepţiei copilului.
Datorită acestei prezumţii, cel care vrea să-şi stabilească
paternitatea este dispensat de a dovedi că naşterea sa este rezultatul
relaţiilor dintre mamă şi bărbatul faţă de care tinde să-şi stabilească
filiaţia. Rezultă că prezumţia de paternitate se întemeiază copilului în
timpul căsătoriei.
Beneficiază de prezumţia de paternitate copilul născut în timpul
căsătoriei şi copilul conceput în timpul căsătoriei şi născut după
încetarea ori desfacerea căsătoriei, declararea nulităţii sau anularea
căsătoriei.
Prezumţia de paternitate nu are un caracter absolut. Aceasta
poate fi răsturnată prin acţiunea în tăgăduirea de paternitate. Acţiunea
în tăgăduirea paternităţii are un caracter personal şi ca urmare poate fi
pornită numai de către soţ căci este singurul în măsură să aprecieze
dacă în realitatea el a conceput sau nu copilul născut de soţia sa.
Acţiunea se va introduce împotriva copilului care de cele mai
multe ori este minor.
Termenul în care poate fi introdus acţiunea este de 6 luni de la
data luării la cunoştinţă despre naşterea copilului sau de la data luării
la cunoştinţă despre stabilirea filiaţiei faţă de mamă, ori dacă tutorele
soţului mamei pus sub interdicţie nu a introdus acţiunea în tăgăduirea
paternităţii, tatăl poate introduce acţiunea, după ridicarea interdicţiei,

18
în termen de 6 luni de la data de când a cunoscut efectiv naşterea
copilului.
Acţiunea în tăgada paternităţii se introduce la instanţa locului
unde domiciliază reprezentantul legal al copilului.

BIBLIOGRAFIE:

1. Petre Anca , "Filiaţia şi efectele ei", Editura Ştiinţifică, Bucureşti


1967.
2. Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Haţeganu, Dreptul familiei, Editura
“ALL-BECK”, Bucureşti, 1999.
3. Dreptul familiei,suport de curs,Harbada Maria,Iasi 2008.
4. Ion. P. Filipescu, "Probleme privind filiaţia".
5. Ionescu, M. Mureşan, M. N. Costin şi V. Ursu, "Filiaţia şi
ocrotirea minorilor", Editura “Dacia”, Cluj-Napoca,1980.
6. Gabriela Lupşan,"Dreptul familiei (Note de curs)",Editura
Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi 1996.
7. Gabriela Lupşan, Dreptul familiei, Editura “Junimea”, Iaşi,
2001.
8. Gheorghe Penculescu, "Regimul juridic al actelor de stare
civilă", Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1958.
9. T. R. Petrescu, "Acţiunile privind statutul civil al persoanei",
Editura Ştiinţifică Bucureşti 1968.
10. T. R. Popescu, "Filiaţia din căsătorie faţă de mamă", Bucureşti
Secţiune Ştiinţe Sociale, nr. 11, 1985.
11. T. R. Popescu, "Tratat de dreptul familiei", Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1965.
12. Codul familiei.

19
13. Codul civil.
14. Codul de procedură civilă.

20
21