Sunteți pe pagina 1din 9

Studiu de caz

Nume : A.D.

Vârsta : 5 ani și 6 luni

Sex : feminin

Tipul handicapului : retard mintal

Gradul : retard mintal moderat

Retardarea (întârzierea) mintală este un concept larg utilizat, mai


ales de către specialiștii anglo-saxoni. După A.S. Reber (1985), el este
folosit "pentru definirea tuturor formelor de activitate intelectuală
generală situată semnificativ sub medie și se stabilește exclusiv pe
baza coeficientului de inteligență". Niciun fel de alte criterii (cum ar fi
cauzele, factorii emoționali și motivaționali, sociali sau familiali) nu
sunt luate în considerare, susține autorul citat.

Manualul de diagnostic și statistică (DSM), apărut în 1994 (ediția a patra)


folosește conceptul de retardare mentală, larg adoptat și utilizat de
specialiștii americani. Retardarea mentală este definită astfel
:"tulburare care este caracterizată printr-o funcționare intelectuală sub
medie (un IQ de aproximativ 70 sau sub 70), care debutează înainte de
18 ani și care este însoțită de existența unor deficite în funcționarea
adaptativă".

Depistare şi diagnosticul deficienţelor mintale cuprind patru coordonate principale:

• Examinarea medicală;

• Examinarea psihologică;

• Stabilirea nivelului intelectual;


•Identificarea componentelor neuropsihice şi socio-educaţionale apte să susţină procesele
recuperatorii şi conpensatorii.

Istoric social :

A.D., în vârstă de 5 ani și 6 luni, provine dintr-o familie cu 4 copii, fiind


penultimul copil. Familia a realizat că fetița era diferită față de celelalte
surori începând cu vârsta de 3 ani, deoarece se dezvolta mai greu, nu
era prea prezentă și nu știa să povestească atunci când mama ei îi
cerea acest lucru.

Fetița a fost la doctor la vârsta de 3 ani, când i s-a făcut și un test, IQ


fiind de 55. Atunci a început și un tratament cu injecții timp de 3 luni
(Cerebrolysin). După aceasta, i s-a indicat tratament cu Tanakan,
Encefabol și în prezent i se administrează Actovegin. De asemenea,
fetița este dusă regulat la doctor.

Caracteristici ale deficienței mintale în cazul de față :

A.D. a fost diagnosticată cu retard mintal moderat. Boala se


manifestă în mai multe domenii :

- dificultăți de memorare și reproducere - A.D. are nevoie de mai multe


repetiții ăn dobândirea informațiilor

- este timidă, refuză să comunice și să colaboreze

- face ceea ce dorește, și dacă cineva o corectează, spunându-i că nu a


făcut bine, se supără

- recunoaște totuși toate lucrurile din jurul ei, dar este lentă și atunci
când este îndemnată să facă ceva, se încăpățânează

- orientare spațio-temporală deficitară

- vocabular sărac, simplu

- a mers singură la 1 an și 5 luni, dar lua în greutate foarte greu (la


vârsta de 1 an avea 7,800)

- nu își folosește imaginația, nu are inițiativă în activități

- nu realizează un film al unei povești

În ciuda acestor lucruri, fetița iubește și se bucură atunci când îi vede


pe cei din familie. Mama încearcă acasă să o antreneze în activități,
dar A.D. nu prea are răbdare și nu face altceva decât mâzgâleli. În
opinia mamei, fetița nu creează probleme, întrucât a fost cuminte
dintotdeauna. La vârsta actuală, a început să învețe culorile, dar are un
vocabular simplu, sărac.

O problemă ar consitui-o faptul că mama fetiței nu prea se poate


ocupa de ea, deoarece are serviciul, treburile de acasă și trebuie să
aibă grijă și de celelalte fete. Soțul nu prea se implica în creșterea
copiilor. Momentan el este plecat în altă țară.

În ceea ce privește educația școlară, mama a primit o propunere din


partea unui profesor de sprijin de la grădiniță, care se ocupă de A.D.
Acesta dorește să lucreze separat cu ea, dar numai o dată pe
săptămână.

În funcție de modul în care va evolua la grădiniță, fetița va merge și la


școală. Există și posibilitatea unei școli pentru nevoi speciale, în cazul
în care lucrurile nu vor merge bine. Doamna educatoare de la grădinița
pe care o frecventează A.D. nu este mulțumită de modul în care merg
lucrurile, întrucât fetița este încăpățânată, iar atunci când lucrează,
lucrează greu.

Problemele cazului :

- mama fetiței nu are posibilitatea de a se ocupa foarte bine de ea,


deoarece are servici, treburile de acasă, și trebuie să aibă grijă și de
celelalte surori ; soțul nu se prea implica în creșterea copiilor, iar
momentan este plecat din țară

- în cazul în care lucrurile nu vor evolua pozitiv în domeniul educației,


va fi nevoie ca A.D. să fie înscrisă la o școală pentru copii cu nevoi
speciale

- dificultățile cauzate de boală, în diferite domenii : memorie, orientare


spațio-temporală, lentoare, timiditate, lipsa dorinței de a comunica,
limbaj sărac

Fetița nu beneficiază de niciun ajutor bănesc.

Soluții posibile :

1. Recuperarea - care poate fi : morfologică, fiziologică, psiholoigcă,


socială, instructiv -educativă, fiecare dintre ele completându-se
reciproc

Este necesară o tratare holistă și dinamică a personalității subiectului


cu disabilitate mintală, ceea ce impune instituirea unor tehnici și
terapii care să se adreseze subiectului din perspectivă ontogenetică,
pe de o parte, iar pe de alta, mediului în care acesta este plasat.

Există mai multe tipuri de terapii care pot fi folosite în activitatea cu


deficienții mintal : terapia centrată pe persoană, terapia
comportamentală, terapia prin muzică, prin joc, recreațională, terapia
mediului.

Terapia comportamentală

Șerban Ionescu, în lucrarea Adaptarea socioprofesională a deficienților


mintal, prezintă utilitatea acestui tip de terapie. Autorul citat afirmă că
"există numeroase date care demonstrează utilitatea acestui tip de
terapie cu persoanele care prezintă un deficit moderat și sever, în
achiziția următoarelor tipuri de deprinderi : autoservire (alimentare,
îmbrăcat, igienă corporală), sociale (detaliate în programe speciale),
verbale". (Ionescu, 1975, p. 153) Un alt țel al terapiei comportamentale
îl constituie combaterea comportamentelor inadecvate, ca cel
autodistructiv, stereotipiile, accesele de furie, comportamentul agresiv.
Tehnicile utilizate se bazează pe folosirea unor factori de întărire
contingenți cu comportamentul asupra căruia se acționează. Întăririle
pot fi pozitive sau negative.

Terapia prin muzică

Terapia prin muzică (meloterapia) presupune folosirea metodică a


mijloacelor muzicale în contextul intervenției terapeutice. Există două
genuri de terapie prin muzică : activă (de producere și repetare) și
receptivă (de ascultare). Muzica este adeseori folosită în programele
de terapie cu persoanele deficiente mintal, chiar și atunci când gradul
de afectare este sever și profund. Prin terapia muzicală se pot înlătura
stările de hiperexcitabilitate și/sau apatie, stări asociate deficienței
mintale ușoare și moderate.

Terapia prin joc

Fiind vorba despre un copil cu retard mintal, consider că această formă


de terapie este potrivită pentru cazul nostru.

Jocul constituie forma primordială de relație cu lumea obiectelor și a


ființelor. Este o modalitate esențială de cunoaștere, învățare, relaxare.
În general, copiii cu deficiență mintală se joacă puțin. Antrenarea lor în
jocuri poate oferi informații despre nivelul de dezvoltare a capacităților
cognitive, afective, dar se poate constitui și într-o modalitate de
compensare și recuperare a deficiențelor constatate.

Terapia recreațională

Acest tip de terapie presupune activități diverse, cum ar fi : sport,


jocuri, excursii care relaxează, ocupă timpul în mod plăcut și mențin
sau sporesc sănătatea fizică și/sau mintală a persoanei deficiente
mintal.

Un alt tip de terapie potrivit în acest caz este terapia mediului.


Echipa interdisciplinară de terapie a unui copil deficient mintal va
trebui să ajute și familia acestuia să depășească șocul inițial și mai
apoi să o susțină printr-o terapie adecvată în procesul de cunoaștere,
apreciere, ajutorare, recuperare a propriului copil.

Modalitățile concrete de ajutorare a familiei sunt :

- să i se dea sfaturi practice

- să i se ofere informații

- să fie învățată cu anumite deprinderi

- să fie consiliată.
Prin consiliere membrii familiei pot recăpăta încrederea în forțele
proprii și ale copiilor lor, toleranță la stres, stăpânirea emoțiilor
negative. Terapia familiei a fost inclusă de diverse școli : psihanalitică,
behavioristă, structural - sistemică în programele lor.

Terapeutul, în activitatea cu familia, trebuie să insiste asupra


următoarelor aspecte :

- necesitatea începerii procesului de recuperare cât mai devreme


posibil și în familie

- explicarea modului adecvat de reacție al părinților față de anumite


comportamente ale copilului deficient mintal

- faptul că un copil deficient mintal are nevoie de multă afecțiune

- colaborarea cu echipa de reeducare, cu educatorii

- nu trebuie să i se ceară copilului mai mult decât poate da

- orientarea către scopuri practice în ceea ce privește progresul


copilului : copilul să poată merge în picioare, să mănânce singur, să se
îmbrace singur, să vorbească corect

- climatul familial trebuie să fie totdeauna caracterizat de bunăvoință și


înțelegere

2. Integrarea într-o școală normală sau într-o școală pentru copii


cu nevoi speciale, în funcție de progresul făcut de A.D. la grădiniță.

Decizia asupra integrării unui copil cu cerinţe educative speciale în învăţămîntul de masă
se ia pentru fiecare caz în parte în urma unei expertize complexe asupra copilului, a
consultării factorilor direct implicaţi în acest proces şi a evaluării situaţiilor e risc.

Principalele modele şi forme de realizare a educaţiei integrate în ţara noastră sunt:


1. Modelul cooperării şcolii obişnuite cu şcoala specială-în acest caz, şcoala obişnuită
coordonează procesul integrării ţi stabileşte un parteneriat activ între cadrele didactice din
cele două şcoli care voe experimenta şi susţine un nou mod de desfăşurare a activităţilor
didactice, pregătind împreună conţinutul activităţilor şcolare, adaptînd materialele şi
mijloacele de învăţare folosite în timpul orelor şi oferind un cadru confortabil tuturor
elevilor din clasă

2. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale în şcoala obişnuită

3. Modelul bazat pe amenajarea în şcoala obişnuită a unui spaţiu sau a unei săli de
instruire şi resurse pentru copiii deficienţi, integraţi individual în clase obişnuite din
şcoala respectivă

4. Modelul itinerant

5. Modelul comun

În şcolile speciale există trei tipuri de activităţi obligatorii: activităţile de predare-


învăţare, realizate de profesorii de educaţie specială în prima parte a zilei, terapiile
specifice de compensare şi recuperare, realizate de profesori psihopedagogi şi terapeuţi şi
activităţile educative realizate de educatori după amiaza.

Conceptul de cerințe educaționale speciale (CES) include: tulburări


emoţionale şi de comportament, deficienţă/întârziere mintală, deficienţe fizice/motorii,
deficienţe vizuale, deficienţe auditive, tulburări de limbaj, tulburări/dificultăţi/dizabilităţi
de învăţare. Fără abordarea adecvată a acestor cerinţe speciale nu se poate vorbi în mod
real de egalizarea şanselor/premiselor de acces, participare şi integrare şcolară şi socială.

3. Continuarea tratamentului medicamentos - în speranța unor


îmbunătățiri în diverse domenii

4. Menținerea copilului în familie, evitându-se instituționalizarea și


încercându-se normalizarea acestuia

Normalizarea urmărește maximizarea integrării sociale a persoanelor deficiente mental.


Ea poate fi realizată atunci când aceste persoane:
- trăiesc într-un cadru cultural normativ

- se întâlnesc și comunică cu persoane din aceeași grupă de vârstă

- folosesc serviciile sociale obișnuite

- locuiesc în condiții similare sau apropiate de cele ale persoanelor nedeficiente

Instituțiile și persoanele implicate în recuperarea copilul cu


deificență mintală : medicul, care monitorizează evoluția copilului,
psihologul, terapeutul, familia, școala normală sau specială.

Copiii cu deficiență mintală trebuie să beneficieze de drepturile de


care au parte și ceilalți copii.

Generalizând, drepturile copilului pot fi grupate în trei categorii:


1. drepturile de protecţie – se referă la protectia împotriva oricărei forme de abuz fizic
sau emoţional, precum si împotriva oricărei forme de exploatare;
2. drepturile de dezvoltare – se referă la disponibilitatea şi accesul la toate tipurile de
servicii de bază, precum educaţia şi serviciile de îngrijire medicală;
3. drepturile de participare – se referă la dreptul copilului de a fi implicat în deciziile
care îl privesc.
Copiii au dreptul să fie protejaţi împotriva:

• oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă

• transferului ilicit în străinătate şi a nereturnării

• exploatării economice

• folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe psihotrope

• răpirii şi traficării în orice scop şi sub orice formă

• pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante

• lipsirii, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele
dintre acestea
Copiii cu deficiență mintală trebuie să beneficieze de :
- servicii educaționale (școala normală sau specială, în funcție de
gradul de retard mintal)

- servicii medicale adecvate deficienței lor, precum și servicii


medicale generale

- servicii sociale - încercarea de integrare socială, de normalizare

Bibliografie :

Ceobanu, Ciprian, Conotații psihosociale ale deficienței mentale,


Editura A 92, Iași, 1996