UNIVERSITATEA DIN CRAIVA

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

CONTROLUL ADMINISTRĂRII FONDURILOR PUBLICE

CONTROLUL FINANCIAR PROPRIU

CANDOI GINA
Master Ştiinţe Administrative
Anul II, grupa 1
 CONTROLUL FINANCIAR PROPRIU

I. Noţiuni generale – definiţie, rol, obiect şi procedură de executare

Apariţia şi dezvoltarea statului a determinat necesitatea constituirii unor
fonduri băneşti publice, în vederea îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor sale.
Existenţa acestor fonduri a impus, la rândul ei, instituirea unui control financiar,
având în vedere interesul practic major al societăţii cu privire la modul de
administrare a banului public şi patrimoniului public şi privat al statului.
„Controlul financiar reprezintă o formă complexă de control, care constă
în acţiunea de verificare, atât din exterior, cât şi intern, a activităţilor desfăşurate
de instituţiile publice şi alţi participanţi la viaţa economico-financiară cu privire
la formarea, repartizarea, administrarea şi utilizarea resurselor financiare publice
şi în îndrumarea şi corectarea acţiunilor diverselor structuri, în vederea asigurării
legalităţii acestora.”1
Rolul controlului financiar în cadrul instituţiilor publice este foarte
important, controlul fiind unul dintre factorii principali care influenţează şi
stimulează progresul prin intermediul funcţiilor pe care acesta le îndeplineşte,
respectiv: funcţia de evaluare2, funcţia preventivă3, funcţia de documentare4,
funcţia recuperatorie5 şi funcţia pedagogică6.
„Controlul financiar are ca obiectiv cunoaşterea de către stat a modului
cum sunt administrate mijloacele materiale şi financiare de către societăţile
comerciale publice, modul de realizare şi cheltuire a banului public, asigurarea
echilibrului financiar, realizarea eficienţei economico-financiare, dezvoltarea

1
Anişoara Băbălău, Drept financiar, ed. Universitaria Craiova, 2007, pag.394-395
2
Această funcţie“are în vedere acte şi operaţiuni de estimare a situaţiei existente la un moment dat, a rezultatelor
obţinute la sfârşitul unei perioade, a modului de desfăşurare a activităţii în condiţii de normalitate, legalitate şi
eficienţă. […] Este o funcţie de apreciere completă, reală, exactă şi concretă a activităţii controlate.Pe lângă
apreciere, această funcţie implică şi sugestii, propuneri, precum şi stabilirea şi aplicarea măsurilor pentru
îmbunătăţirea rezultatelor activităţii controlate.” – Dan Drosu Şaguan, Pătru Rotaru, Drept financiar şi bugetar,
Ed. All Beck, 2003, pag.316
3
“constă într-o serie de măsuri luate de organele de control în vederea evitării şi eliminării unor fraude înainte de
a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea şi anularea cauzelor care le generează sau le
favorizează. […]Pe lângă legalitatea actelor şi operaţiunilor, se mai urmăreşte oportunitatea, necesitatea şi
economicitatea acestora.” – Dan Drosu Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, 2001, Buc.,
pag.331
4
Constă în furnizarea de date şi informaţii către conducerea unităţii controlate, cu ocazia desfăşurării acţiunii de
control. Astfel, „se asigură cunoaşterea cantitativă şi calitativă a problemelor ce fac obiectul dezvoltării
economico-sociale, controlul participând nemijlocit la actul de conducere, furnizând date şi informaţii pentru
fundamentarea deciziilor economico-financiare.” – Dan Drosu Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All
Beck, 2001, Buc., pag.331
5
„constă în acţiunile de descoperire şi recuperare a pagubelor suferite de unitatea controlată, precum şi măsurile
luate faţă de cei vinovaţi.” – Anişoara Băbălău, Drept financiar, ed. Universitaria Craiova, 2007, pag.396
6
„se referă la posibilitatea de formare profesională solidă, care să asigure credibilitate personalului cu atribuţii
legale de control, în vederea îndeplinirii satisfăcătoare a sarcinilor ce le revin.” – Anişoara Băbălău, Drept
financiar, ed. Universitaria Craiova, 2007, pag.396

2
economiei naţionale, înfăptuirea progresului social.”7 În plus, este un mijloc de
prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de stabilire a
măsurilor necesare pentru restabilirea legalităţii.
Obiectul controlului financiar îl formează actele şi operaţiunile emise sau
înfăptuite de agenţii economici, instituţiile publice, precum şi de alţi participanţi
la viaţa economico-financiară a statelor. În timpul controlului, echipele de
control trebuie să urmărească dacă actele şi operaţiunile care fac obiectul
examinării îndeplinesc condiţiile de legalitate, operativitate, eficienţă,
economicitate şi realitate. Pentru a realiza acest control, echipele apelează la
diverse modalităţi de cercetare(spre exemplu, controlul financiar faptic,
controlul financiar documentar, controlul financiar tematic, controlul financiar
total/parţial, control financiar complex, control financiar mixt etc.) şi procedee
tehnice de control, în funcţie de situaţiile concrete diferite.
Procedura executării controlului financiar cuprinde mai multe etape:
1. stabilirea obiectivelor supuse controlului;
2. desfăşurarea acţiunii de control – organele de control cercetează
documentele şi datele puse la dispoziţia lor, în vederea stabilirii unor
concluzii favorabile sau nefavorabile unităţii, precum şi descoperirii
sectoarelor slabe de activitate, a cauzelor lor şi a gradului de
responsabilitate; se urmăreşte, în general, autenticitatea, exactitatea
întocmirii şi legalitatea documentelor, efectuarea corectă a calculelor
etc.;
3. redactarea actelor de control (raportul de control, note de constatare,
note explicative, proces verbal de contravenţie) – „fundamentarea
concluziilor, a constatărilor şi a măsurilor propuse, prezentarea
abaterilor şi a dispoziţiilor legale încălcate, persoanele răspunzătoare,
poziţia acestora în faţa echipei de control, punctul de vedere al echipei
de control şi concluzia definitivă”8;
4. valorificarea rezultatelor acţiunii de control – propunerea de măsuri şi
urmărirea executării lor.
Prin urmare, „controlul financiar nu se limitează doar la a constata
rezultatele negative, abaterile, lipsurile, ci el se consideră încheiat atunci când se
elimină deficienţele constatate, luându-se o serie de măsuri pentru stabilirea
situaţiei şi îmbunătăţirea activităţii în dorinţa de a ajunge la rezultate
performante.”9
II. Tipuri de control financiar
„Dintre concepţiile de organizare modernă a controlului financiar poate fi
considerată cu apreciere referenţială organizarea aplicată în Franţa şi alte state
europene, cu particularitatea şi denumirea de control al execuţiei bugetare de
stat. Formele principale ale acestui control sunt controlul intern şi controlul

7
Dan Drosu Şaguan, Pătru Rotaru, Drept financiar şi bugetar, Ed. All Beck, 2003, pag.314
8
Dan Drosu Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, 2001, Buc., pag.342
9
Dan Drosu Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck, 2001, Buc., pag.340

3
extern, cel intern cu caracter administrativ, iar cel extern în formele
jurisdicţional şi parlamentar.”10
După momentul în care se exercită controlul, raportat la momentul
desfăşurării activităţii sau efectuării operaţiilor ce se controlează, controlul
financiar se manifestă sub trei forme: anticipat sau preventiv, concomitent sau
operativ-curent, postoperativ sau ulterior.
Controlul financiar nu înseamnă doar controlul exercitat din afară asupra
instituţiilor publice(sau altor entităţi), ci trebuie înţeles şi ca o activitate internă,
instrument de autoreglare a acţiunilor proprii. Se deosebesc, astfel, trei tipuri de
control financiar existente în statul nostru:
- controlul financiar propriu – organizat de ministere şi alte organe
centrale de stat, prefecturi şi regii autonome;
- controlul financiar de stat – exercitat de Direcţia Generală a
Controlului Financiar şi Garda Financiară;
- controlul financiar preventiv şi ulterior – exercitat de Curtea de
Conturi.
Dintre acestea, prezintă importanţă pentru lucrarea de faţă controlul
financiar propriu, care la rândul său este format din controlul financiar intern şi
controlul financiar preventiv.
III. Reglementare juridică
Controlul financiar propriu este reglementat prin Ordonanţa nr. 119 din
31 august 1999 republicată şi actualizată privind controlul intern şi controlul
financiar preventiv11 şi prin Legea nr. 84/2003 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern
si controlul financiar preventiv12.
IV. Controlul intern
Conform acestor reglementări, controlul intern reprezintă „ansamblul
formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern,
stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările
legale, în vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi
eficace; acesta include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi
procedurile”.13
Conducătorul instituţiei publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea,
aplicarea şi perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor
metodologice, procedurilor şi criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele
generale şi specifice de control intern.
Din ansamblul acestor prevederi legale, reies şi obiectivele şi cerinţele
specifice acestui tip de control financiar.
10
L. Trotabas, Precis de science et legislation financiers, Dalloy, Paris, 1929, p.168-192 şi R. Muzellec, Finances
publiqzues, Sirey, Paris, 1993, p.359-385 citaţi în Ioan Gliga, Drept financiar, ed. Humanitas, Bucureşti, 1998
11
Textul republicat al ordonantei a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 12 noiembrie 2003.
12
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 martie 2003.
13
ORDONANTA nr. 119 din 31 august 1999, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 12 noiembrie
2003, în Cap I, art.2, lit.d

4
 Controlul intern are următoarele obiective generale:14
- realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor
instituţiilor publice, stabilite în concordanţă cu propria lor misiune, în
condiţii de regularitate, eficacitate, economicitate şi eficienţă;
- protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate
erorii, risipei, abuzului sau fraudei;
- respectarea legii, a reglementarilor şi deciziilor conducerii;
- dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare,
prelucrare, actualizare şi difuzare a datelor şi informaţiilor financiare şi
de conducere, precum şi a unor sisteme şi proceduri de informare
publica adecvata prin rapoarte periodice.
Pe lângă aceste obiective generale, controlul intern prezintă şi următoarele
cerinţe :15
a) cerinţe generale:
- asigurarea îndeplinirii obiectivelor generale prevăzute la art. 3 prin
evaluarea sistematică şi menţinerea la un nivel considerat acceptabil a
riscurilor asociate structurilor, programelor, proiectelor sau operaţiunilor;
- asigurarea unei atitudini cooperante a personalului de conducere şi de
execuţie, acesta având obligaţia să răspundă în orice moment solicitărilor
conducerii şi să sprijine efectiv controlul intern;
- asigurarea integrităţii şi competenţei personalului de conducere şi de
execuţie, a cunoaşterii şi înţelegerii de către acesta a importanţei şi rolului
controlului intern;
- stabilirea obiectivelor specifice ale controlului intern, astfel încât acestea
sa fie adecvate, cuprinzătoare, rezonabile şi integrate misiunii instituţiei şi
obiectivelor de ansamblu ale acesteia;
- supravegherea continuă de către personalul de conducere a tuturor
activităţilor şi îndeplinirea de către personalul de conducere a obligaţiei
de a acţiona corectiv, prompt şi responsabil ori de câte ori se constată
încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor operaţiuni sau în
realizarea unor activităţi în mod neeconomic, ineficace sau ineficient;
b) cerinţe specifice:
- reflectarea în documente scrise a organizării controlului intern, a tuturor
operaţiunilor instituţiei şi a tuturor evenimentelor semnificative, precum şi
înregistrarea şi păstrarea în mod adecvat a documentelor, astfel încât
acestea sa fie disponibile cu promptitudine pentru a fi examinate de către
cei în drept;
- înregistrarea de îndată şi în mod corect a tuturor operaţiunilor şi
evenimentelor semnificative;

14
ORDONANTA nr. 119 din 31 august 1999, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 12 noiembrie
2003, în Cap I, art.3,
15
ORDONANTA nr. 119 din 31 august 1999, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 12 noiembrie
2003, în Cap I, art.4, alin. 2

5
 - asigurarea aprobării şi efectuării operaţiunilor exclusiv de către persoane
special împuternicite în acest sens;
- separarea atribuţiilor privind efectuarea de operaţiuni între persoane,
astfel încât atribuţiile de aprobare, control şi înregistrare să fie, într-o
măsură adecvată, încredinţate unor persoane diferite;
- asigurarea unei conduceri competente la toate nivelurile;
- accesarea resurselor şi documentelor numai de către persoane
îndreptăţite şi responsabile în legătură cu utilizarea şi păstrarea lor.
V. Controlul financiar preventiv
„Controlul financiar anticipat sau preventiv contribuie la folosirea cu
maxim de eficienţă a mijloacelor materiale şi disponibilităţilor băneşti, la
întărirea ordinii şi creşterii răspunderii în angajarea şi efectuarea cheltuielilor, la
respectarea strictă a legislaţiei de gestiune, la preîntâmpinarea oricărei forme de
risipă şi a eventualelor deficienţe înainte de a se produce efecte negative.”16
După cum demonstrează şi denumirea sa, acest tip de control are o menire
prin excelenţă preventivă, el „vizează legalitatea şi regularitatea proiectelor de
operaţiuni privitoare la fondurile publice sau patrimoniul public, înainte de
aprobarea acestora. De asemenea, prin intermediul său se verifică destinaţia
creditelor bugetare, operaţiunilor de angajamente legale şi bugetare, precum şi
încadrarea de către unităţile publice în cauză în limitele maxime de cheltuieli
prevăzute de lege.”17
Prin urmare, se supun controlului financiar preventiv următoarele
operaţiuni:18
a) angajamente legale şi credite bugetare sau credite de angajament,
după caz;
b) deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
c) modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale
clasificaţiei bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de
credite;
d) ordonanţarea cheltuielilor;
e) efectuarea de încasări în numerar;
f) constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi a stabilirii
titlurilor de încasare;
g) reducerea, eşalonarea sau anularea titlurilor de încasare;
h) constituirea resurselor proprii ale bugetului Uniunii Europene,
reprezentând contribuţia viitoare a României la acest organism;
i) recuperarea sumelor avansate şi care ulterior au devenit necuvenite;
j) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din
domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;

16
Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă, Control financiar, Ed. Eficient, Buc., 1997, pag. 29
17
Anişoara Băbălău, Drept financiar, ed. Universitaria Craiova, 2007, pag.401
18
ORDONANTA nr. 119 din 31 august 1999, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 12 noiembrie
2003, în Cap. II, Secţiunea I, Art.6, alin.1

6
 k) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al
statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
l) alte tipuri de operaţiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor
publice.
În funcţie de specificul entităţii publice, conducătorul acesteia poate
decide exercitarea controlului financiar preventiv si asupra altor tipuri de
proiecte de operaţiuni decât cele prevăzute mai sus.
Ministerul Finanţelor Publice este autoritatea de coordonare şi
reglementare a controlului financiar preventiv pentru toate entităţile publice.
Ministerul Finanţelor Publice va elabora norme metodologice privind cadrul
general al atribuţiilor şi exercitării controlului financiar preventiv propriu. De
asemenea, Ministerul Finanţelor Publice va aviza norme metodologice specifice
privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu,
elaborate de ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, ai bugetului
asigurărilor sociale de stat, ai bugetului oricărui fond special, precum şi pentru
operaţiunile Fondului naţional şi ale agenţiilor de implementare care derulează
fonduri comunitare.
În ceea ce priveşte întinderea sferei de exercitare a acestui tip de control,
Legea 84/200319 prevede „controlul financiar preventiv se organizează şi se
exercită în următoarele forme:
a) controlul financiar preventiv propriu, la toate entităţile publice şi asupra
tuturor operaţiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice şi a
patrimoniului public;
b) controlul financiar preventiv delegat, la ordonatorii principali de
credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi ai
bugetului oricărui fond special, la Fondul naţional şi la agenţiile de
implementare a fondurilor comunitare, precum şi la alte entităţi publice cu risc
ridicat, prin controlori delegaţi ai Ministerului Finanţelor Publice”.
a) Controlul financiar preventiv propriu – se organizează de regulă în
cadrul compartimentelor de specialitate financiar-contabilă ale instituţiilor
publice. Se exercită, prin viză, de persoane din cadrul compartimentelor de
specialitate desemnate în acest sens de conducătorul entităţii publice. Actul de
numire va cuprinde şi limitele de competenţă în exercitarea controlului financiar
preventiv propriu.
Numirea, suspendarea, destituirea sau schimbarea personalului care
desfăşoară activităţi de control financiar preventiv propriu se face de către
conducătorul entităţii publice, cu acordul entităţii publice superioare, iar în cazul
entităţilor publice în care se exercită funcţia de ordonator principal de credite al
bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetului
oricărui fond special, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.

19
Legea nr. 84 din 18/03/2003 publicată în M. Of., Partea I nr. 195 din 26/03/2003 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public intern şi controlul financiar preventiv,
alin.7

7
 Persoana care exercită controlul financiar preventiv propriu nu trebuie sa
fie implicată, prin sarcinile de serviciu, în efectuarea operaţiunii supuse
controlului financiar preventiv propriu.
Evaluarea activităţii persoanei care desfăşoară activităţi de control
financiar preventiv propriu se face de către conducătorul entităţii publice, cu
acordul entităţii publice care a avizat numirea, anual prin calificative, pe baza
informaţiilor cuprinse în rapoartele auditului public intern şi în rapoartele Curţii
de Conturi, unde este cazul.
Acest tip de control se exercită prin verificarea înscrisurilor sau
documentelor privind actele şi operaţiunile supuse controlului pe baza unor
criterii legale, precum: criteriile de conformitate sau legalitate, necesitate sau
oportunitate, rentabilitate sau economicitate.
În urma verificărilor efectuate pe baza acestor criterii, în funcţie de
constatări, se acordă viza de control preventiv, ori se refuză această viză20. „În
vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de
operaţiuni se prezintă însoţite de documentele justificative corespunzătoare,
certificate în privinţa realităţii şi legalităţii prin semnătura conducătorilor
compartimentelor de specialitate care iniţiază operaţiunea respectivă.”21
„Pentru a se garata desfăşurarea autoritară a procedurii controlului
financiar preventiv, au fost calificate contravenţii şi se sancţionează cu amendă
următoarele:
- întocmirea şi prezentarea spre control financiar preventiv a
unor documente în care sunt consemnate operaţiuni fără bază reală sau
date nereale;
- acordarea vizei de control financiar preventiv pe documente
care privesc operaţiuni prin care se încalcă reglementările în vigoare;
- refuzul nejustificat al vizei de control financiar preventive
pentru operaţiuni legale;
- înregistrarea în contabilitate a documentelor supuse
controlului financiar preventiv fără ca acestea să poarte viza de control
a persoanelor în drept sau aprobarea organelor competente;
- nesesizarea organelor competente de către contabilul-sef în
cazurile de refuz al vizei de control financiar preventiv.”22
b) Controlul financiar preventiv delegat – se organizează şi se exercită
de către Ministerul Finanţelor Publice prin controlori delegaţi.
Ministrul Finanţelor Publice numeşte, pentru fiecare instituţie publică în
care se exercită funcţia de ordonator principal de credite al bugetului de stat,
bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetului oricărui fond special, unul
sau mai mulţi controlori delegaţi, în funcţie de volumul şi de complexitatea
activităţii instituţiei publice respective. De asemenea, ministrul finanţelor
20
Documentele care nu primesc viza nu pot fi înregistrate în contabilitate.
21
ORDONANTA nr. 119 din 31 august 1999, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 12 noiembrie
2003, în Cap.II, Secţiunea II, art.10, alin 3
22
Ioan Gliga, Drept financiar, ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, pag.387-388

8
publice numeşte unul sau mai mulţi controlori delegaţi pentru operaţiunile
derulate prin bugetul trezoreriei statului, pentru operaţiuni privind datoria
publică şi pentru alte operaţiuni specifice Ministerului Finanţelor Publice.
Numirea controlorilor delegaţi se face prin ordin al ministrului finanţelor
publice.
Controlorii delegaţi au statutul de funcţionari publici şi îşi desfăşoară
activitatea în mod independent, fără a li se impune, pe nici o cale, acordarea sau
refuzul vizei de control financiar preventiv. Activitatea lor este evaluată anual,
prin calificative, pe baza rapoartelor anuale privind activitatea controlorilor
delegaţi, rapoartelor structurilor de audit public intern ale Ministerului
Finanţelor Publice şi rapoartelor Curţii de Conturi. Ministrul finanţelor publice îl
demite pe controlorul delegat care a luat calificativul insuficient sau de trei ori
consecutiv calificativul satisfăcător. În plus, ei pot răspunde disciplinar pentru
abateri de la îndatoririle de serviciu.23
Controlul financiar preventiv delegat se exercită de controlorii delegaţi
doar asupra operaţiunilor menţionate în ordinul de numire al ministrului
finanţelor publice.
Operaţiunile ce intră în competenţa controlului financiar preventiv delegat
sunt supuse iniţial controlului preventiv intern, iar dacă nu au primit viza de
control preventiv intern, nu mai sunt supuse controlului preventiv delegat.
„Controlorii delegaţi îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiilor publice
la care au fost numiţi. Instituţiile publice asigură controlorului/controlorilor
delegat/delegaţi spaţiul de lucru şi dotarea necesară, precum şi cooperarea
personalului propriu, îndeosebi a personalului desemnat să exercite controlul
financiar preventiv propriu, pentru îndeplinirea în bune condiţii a atribuţiilor de
control financiar preventiv delegat.”24
Controlul financiar preventiv delegat se efectuează în termenul cel mai
scurt, permis de durata efectivă a verificărilor necesare, astfel încât să nu
afecteze desfăşurarea în bune condiţii şi în termen a operaţiunii al cărei proiect
se supune controlului financiar preventiv delegat. Astfel, perioada maximă
pentru acordarea sau, după caz, pentru refuzul vizei de control financiar
preventiv delegat este de 3 zile lucrătoare de la prezentarea proiectului unei
operaţiuni, însoţit de toate documentele justificative. În cazuri excepţionale,
această perioadă poate fi prelungită cu maxim 5 zile lucrătoare, cu obligaţia
informării controlorului financiar-şef şi conducătorului instituţiei publice în
cauză.
Dacă operaţiunile supuse controlului îndeplinesc condiţiile cerute de
lege(legalitate, regularitate şi încadrare în limitele şi destinaţia creditelor
bugetare), controlorul delegat va acorda viză25. În cazul contrar, când
23
Anişoara Băbălău, Drept financiar, ed. Universitaria Craiova, 2007, pag.417-419
24
ORDONANTA nr. 119 din 31 august 1999, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 12 noiembrie
2003, în Cap.II, Secţiunea III, art.12, alin 6
25
Viza de control financiar preventiv delegat se acordă sau se refuză în scris, pe formular tipizat, şi trebuie să
poarte semnătura şi sigiliul personal al controlorului delegat competent.

9
operaţiunile controlate nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege, coordonatorul
delegat îl va informa pe ordonatorul de credite cu privire la motivele pentru care
operaţiunea nu poate fi efectuată, consemnând acest fapt şi în Registrul privind
operaţiunile prezentate la viza de control financiar preventiv.
Dacă ordonatorul de credite prezintă în scris argumente în favoarea
efectuării operaţiunii pentru care se intenţionează refuzul de viză, controlorul
delegat poate consulta, înainte de a înregistra oficial refuzul de viză, opinia
neutră asupra cazului. Pentru formularea opiniei neutre se constituie ad-hoc o
comisie formată din 3 membri ai Corpului controlorilor delegaţi, prin decizie a
controlorului financiar sef. Opinia neutră se motivează şi se formulează în scris
şi are rol consultativ, soluţia finală fiind de competenţa exclusivă a controlorului
delegat, potrivit principiului exercitării în mod independent a atribuţiilor de
control financiar preventiv delegat.
Operaţiunile refuzate la viză pot fi efectuate de ordonatorul de credite pe
propria răspundere, printr-un act de decizie internă, pe care îl va comunica
controlorului delegat şi compartimentului de audit intern. Controlorul delegat
are obligaţia să informeze în scris Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor
Publice.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă următoarele
operaţiuni:
- neîndeplinirea de către conducătorul entităţii publice a
obligaţiei de a organiza controlul financiar preventiv propriu şi
evidenţa angajamentelor;
- nerespectarea obligaţiei privind stabilirea proiectelor de
operaţiuni supuse controlului financiar preventiv, precum şi omisiunea
de evidenţiere a angajamentelor;
- prezentarea spre aprobare ordonatorului de credite a
proiectelor de operaţiuni fără viză de control financiar preventiv;
- depăşirea termenului prevăzut pentru acordarea vizei;
- nerespectarea de către controlorul delegat a prevederilor
privind secretul de stat, secretul de serviciu şi confidenţialitatea în
legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă
în exercitarea funcţiei;
- emiterea unui refuz de viză fără motivare;
- neinformarea Curţii de Conturi, Ministerului Finanţelor
Publice şi a organului ierarhic superior cu privire la efectuarea
operaţiunii căreia i s-a refuzat viza pe cont propriu.

10
 Bibliografie

1. Anişoara Băbălău, Drept financiar, ed. Universitaria Craiova, 2007.

2. Dan Drosu Şaguna, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2001.

3. Dan Drosu Şaguan, Pătru Rotaru, Drept financiar şi bugetar, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2003.

4. Ioan Gliga, Drept financiar, ed. Humanitas, Bucureşti, 1998.

5. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă, Control financiar, Ed. Eficient,

Bucureşti, 1997.

*** Legea nr. 84 din 18/03/2003 publicată în M. Of., Partea I nr. 195
din 26/03/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr.119/1999 privind auditul public intern şi controlul
financiar preventiv.

***Ordonanţa nr. 119 din 31 august 1999, republicată în M. Of. nr.

799 din 12 noiembrie 2003

11