UNIVERSITATEA DE VEST

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI PSIHOLOGIE

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ

PROBLEMELE SOCIALE MAJORE ALE

POPULAŢIEI DIN ROMÂNIA

Cadru didactic coordonator:

Asist.univ.drd.:PATRICIA RUNCAN

Realizatorii:PÎRVUCICĂ ILEANA ADI

SILAGHI OANA

PĂȘCĂLAU ANA

TIMIȘOARA

2010

1
 “România s-a angajat prin Legea nr. 47/2006 privind sistemul de asistenţă socială în
direcţia unei abordări globale a politicilor de dezvoltare socială, în vedea stabilirii unui
mecanism unic de dezvoltare al sistemului de asistenţă socială, a modalităţilor de finanţare,
a tipurilor de prestaţii,a beneficiarilor şi a nevoilor concrete ale acestora.

În acest sens, art.30 din Legea nr.47/2006 prevede organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale pentru Prestaţii Sociale în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii
de Șanse, ca organ de specialitate cu personalitate juridică, care are drept scop crearea
unui sistem unitar privind administrarea procesului de acordare a prestaţiilor sociale.

Prin organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţiile Sociale se va crea un

sistem unitar pentru plata şi managementul tuturor prestaţiilor sociale, în vederea
gestionării eficiente a fondurilor alocate pentru plata prestaţiilor sociale şi managementului
global al plaţilor, creării dosarului familial care să ofere o imagine completă a dreptului la
prestaţiile sociale a familiei şi a membrilor acesteia, facilitării exportabilităţii prestaţiilor
sociale conform reglementărilor europene în vigoare.”( Anunţ privind elaborarea de către
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Șanse proiectului de Ordonanţă de urgenţă a
Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţiile
Sociale)

Legea privind sistemul naţional de asistenţă socială, legea nr 47/2006, publicată în M.Of.
partea I nr 239/16.03.2006

Capitolul I - Dispoziţii generale

Art.1
Prezenta lege reglementează organizarea, funcţionarea şi finanţarea sistemului naţional de
asistenţă socială în România.

Art.2
(1) Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care
statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea
civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale
unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei,
grupurilor ori comunităţilor.
(2) Asistenţa socială, componentă a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile
sociale si prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective
pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune
şi incluziune socială.

2
Art.3

(1) În vederea promovării procesului de incluziune socială, prezenta lege reglementează

coordonarea şi organizarea unitară a sistemului de servicii sociale şi prestaţii sociale.
(2) Scopul prezentei reglementări este de a crea condiţiile necesare implementării măsurilor şi
acţiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecarei persoane aflate într-o situaţie de nevoie
socială, datorată unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de
servicii sociale şi prestaţii sociale.
Statul dezvoltă o serie de activităţii în variate sfere:economică,culturală,educaţională,de sănătate
a populaţiei şi familiei , a persoanelor cu dizabilităţi,a minorităţilor naţionale,a sexelor,a
mediului înconjurător etc.,în scopul creării unor mecanisme proprii capabile să asigure egalizarea
oportunităţilor pentru membrii unei colectivităţi.Se urmăreşte astfel rezolvarea unor probleme
sociale ,creându-se condiţii de dezvoltare a indivizilor la nivelul unui mod decent de viaţa
,acceptat de către comunitate la un moment dat.

Problema Socială – Definiţie sociologică

Situaţie apărută în dinamica unui sistem social,care afectează negativ funcţionarea sa şi necesită
intervenţia pentru corectarea (modificarea),eliminarea sa.Problemele sociale se împart în
probleme sociale pozitive şi probleme sociale negative.Acestea din urmă sunt disfuncţii ale
sistemelor sociale.Problemele sociale pozitive reprezintă stări ,caracteristici dezirabile pentru a
căror realizare sistemul face un efort ,rezultatul fiind perfecţionarea ,dezvoltarea.

Ex.de probleme sociale pozitive :industrializarea unei regiuni, informatizarea învăţământului

,dezvoltarea şi modernizarea culturală etc.

Cauze ale apariţiei unei probleme sociale .

Există mai multe tipuri de cauze ale problemei sociale:

 ele derivă în principal din procesele de dezorganizare socială ,criză,schimbare sau

dezvoltare;
 probleme sociale care derivă din devianţa personal,fiind generate de porţia “normală” de
indivizi devianţi prezenţi într-o anumită societate;
 problemele sociale sunt procese ,situaţii ,structuri sociale pentru care nu există în
societate mijloace eficiente de control sau care depăşesc aceste mijloace.
 problemele sociale apar ca urmare a existenţei valorilor conflictuale în societăţile
contemporane.

Nu toate problemele sociale sunt şi probleme sociologice .Odată conştientizată şi transmisă spre
cercetare sociologilor ,deci transformată în problemă sociologică,o problemă socială ridică trei
grupuri de dificultăţi :

3
  cauzele apariţiei şi răspândirii problemei sociale
 anvergura problemei sociale şi costurile sociale provocate de prezenţa sa;
 costurile şi duratele preliminate pentru rezolvarea problemei sociale.

Din punct de vedere genetic problemele sociale pot fi :

 funcţionale – probleme sociale care apar în virtutea funcţionarii evaluative a unui sistem
social
 structurale – probleme sociale care apar ca urmare a declinului unei
structuri,forme,configuraţii sociale determinate :declinul modelului familial de fertilitate
înaltă este ireversibil,dar scăderea populaţiei poate fi contracarată prin scăderea
mortalitaţii sau prin creşterea imigraţei.
 accidentale – probleme sociale care apar ca urmare a unor dezastre economice(şomajul
în perioadele de criză) sau naturale (epidemiile,foametea,poluarea etc.)

În evoluţia unei probleme sociale se pot pune în evidenţă următoarele faze:

a. faza de incubaţie;
b. faza de conştientizare;
c. faza de conflict şi încercarea de soluţionare ;
d. declinul problemei sociale respective.

Problema socială reprezintă o situaţie gravă (negativă) la nivelul unei societăţii (fie că afectează
un singur individ,un grup de indivizii sau o comunitate) care conduce la tulburarea funcţionării
normale,pozitive a societăţii.

Problema socială este în legătura strânsă cu nevoia socială şi funcţionarea socială,deoarece

nevoile sociale se grupează şi generează probleme sociale şi astfel este afectată funcţionarea
socială.

Funcţionarea socială reprezintă ansamblul metodelor inteprinse (de asistenţii sociali) pentru
soluţionarea unei mari varietăţi de probleme sociale şi personale.

Nevoia reprezintă ansamblul dorinţelor a căror satisfacere e considerată de membrii unei

colectivităţii ca fiind indispensabilă pentru asigurarea unui nivel şi stil de viaţa în conformitate
cu nivelul de dezvoltare şi statutul colectivităţii.

Precizăm că nevoia socială şi problema socială sunt concepte diferite.Problema socială este
determinată de nesatisfacerea nevoilor umane ,însă definirea ei depăşeşte demersul metodologiei
de identificare a nevoilor sociale ,în funcţie de modificările de structură a nevoilor si de
modificările de percepţie a societăţii faţă de nevoi.

4
Definiţia lui Rubington şi Weinberg(1989):

“Putem vorbi despre existenţa unei probleme sociale dacă un număr semnificativ de oamenii
consideră că o anumită situaţie socială este incompatibilă cu valorile lor şi ar trebui acţionat
pentru a înlătura situaţia respectivă.”

Studiile din domeniul ştiinţelor socio-umane cuprind mai multe teorii de analiză

şi definire a problemei sociale,din care menţionăm:

TEORIA PATOLOGIEI SOCIALE

TEORIA DEZORGANIZĂRII SOCIALE
TEORIA CONFLICTULUI DE VALORI
TEORIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT
TEORIA ETICHETĂRII

Fiecare abordare, perspectivă(teorie) conţine explicit sau implicit o definiţie ,o anumită viziune
despre cauzele problemei sociale,despre condiţiile în care apar problemele sociale cat si despre
consecinţele pe care le au şi soluţiile de remediere.

1.Perspectiva patologiei sociale:

Persoanele sau situaţiile care se abat de la aşteptările morale ale majorităţii societăţii sunt
considerate bolnave (patologice) ,malefice prin opoziţie cu ceea ce considerăm a fi
sănătos,dezirabil.

Cauze:Eşecul socializării,adică în cazul acestor persoane sau grupuri societatea nu a reuşit să

transmită în mod eficient normele şi valorile morale.

Consecinţe:Problemele sociale au costuri mari pentru societate,dar ştiinţa înseamnă progres şi

situaţia se va ameliora cu siguranţă dacă societatea îşi asumă costurile necesare.O perspectivă
pozitivistă şi optimist.

2.Perspectiva dezorganizării sociale:

Se fundamentează pe teoria sistemelor,unde accentul cade pe eşecul funcţional al diferitelor

subsisteme ale societăţii aflate în relaţii de intercondiţionare,ce determină apariţia problemelor
umane sau sociale.

Cauze:Schimbările sociale rapide.

Consecinţe:Dezorganizarea socială,dar şi o dezorientare pe plan personal(stress,boli

psihice,alcoolism,comportamente infracţionale).

3.Perspectiva conflictualistă:conflict de valori sau conflict de interese:

5
 Problemele sociale sunt situaţii în care valorile unor grupuri sociale sunt în
incompatibilitate.Asemenea situaţii sunt normale,având în vedere că în societăţile complexe
există numeroase grupuri sociale ale căror valori diferă.Majoritatea problemelor sociale pot fi
înţelese dacă le analizăm din punct de vedere al grupurilor sociale care susţin anumite valori şi
au puterea de a le impune asupra altor grupuri sociale.

Cauze:incompatibilitatea dintre valorile grupurilor sociale

Consecinţele:conflictul social,în primul rând un conflict al sistemelor de valori.

4.Perspectiva comportamentului deviant:

Problema socială reprezintă o violare a aşteptărilor normative ale societăţii. Comportamentul

sau situaţia care se abate de la norme constitue devianţa.

Cauze:Socializarea inadecvată în grupurile primare sau învăţarea comportamentului deviant.

Consecinţe:Comportamentele deviante sunt costisitoare pentru societate.Ele pot evolua spre

formarea unor grupuri şi medii deviante.

5.Perspectiva etichetării:

Problema socială sau devianţa socială este definită de reacţiile sociale faţa de o presupusă
violare a regulilor sau asteptărilor sociale.

Cauze:Cauza finală este atenţia pe care o primeşte un anumit comportament sau situaţie din
partea publicului sau agenţilor de control social.Reacţiile sociale nu apar decât atunci când
presupusul comportament deviant este recunoscut ca atare.

Consecinţe:Etichetarea conduce la o altă abatere pentru că cei etichetaţii sunt împiedicaţi prin
marginalizare sa revină la stilul de viaţă conveţional.Societatea se aşteaptă ca ei să repete actele
deviante.

România se confruntă în momentul de faţă cu o scădere a populaţiei ca urmare a unui spor

natural şi migratoriu negativ. Fertilitatea aflată la un nivel inferior ratei de înlocuire precum şi
migraţia forţei de muncă tinere generează o criză a forţei de muncă, precum şi dezechilibrae ce
tind să se accentueze în raportul dintre populaţia activă şi cea pensionată.

Migraţia forţei de muncă este văzută ca o problemă în principal fiindcă cei care pleacă sunt
tineri şi pentru că este consolidată imaginea conform căreia cei care pleacă reprezintă o forţă de
muncă mai valoroasă. Principalele puncte ce ar trebui reţinute sunt următoarele:

 Există o percepţie generalizată asupra pieţei forţei de muncă, favorabilă emigrării: se

consideră că nu sunt locuri de muncă suficiente, motiv pentru care oamenii pleacă să
muncească în străinătate, respectiv pentru care nu se întorc în ţară.

6
  Investiţia în calificarea forţei de muncă este considerată o direcţie de acţiune bună, însă
există pericolul ca şi această forţă de muncă să emigreze.
 Propunerea unei strategii care să încurajeze imigraţia din ţări compatibile cultural este o
temă controversată. Părerile se concentrează în trei direcţii: dorinţa de a nu discrimina;
opoziţia faţă de imigraţia de orice fel, care ar constitui o concurenţă suplimentară pe piaţa
forţei de muncă; susţinerea ideii de a importa forţă de muncă din ţări cu o cultură
asemănătoare, în special din Republica Moldova.
Natalitatea scăzută este percepută ca fiind o problemă în special prin dezechilibrul pe care îl
creează la nivelul piramidei vârstelor, dar şi fiindcă duce la scăderea populaţiei. Reacţiile cele
mai importante în legătură cu această problemă pot fi rezumate astfel:

 Creşterea natalităţii este de dorit, însă nu oricum. Este important ca noii generaţii să îi fie
asigurate condiţii de viaţă şi de dezvoltare adecvate.
 Drepturile băneşti sunt un subiect controversat. Pe de o parte se consideră că este
necesară susţinerea familiilor cu copii, pe de altă parte însă există teama ca aceste
ajutoare să nu facă din naşterea de copii o sursă de venituri.
 Unul din motivele pentru care cuplurile fac mai puţini copii este lipsa unei locuinţe
considerate adecvate.
 Serviciile de îngrijire a copilului trebuie dezvoltate, astfel încât părinţii să poată reveni la
muncă. În acest sens este necesară şi o responsabilizare a angajatorilor.
 Este important ca naşterea unui copil să nu însemne pierderea locului de muncă sau
întreruperea carierei. Serviciile de îngrijire a copilului sunt o soluţie pentru ca mamele să
poată reveni mai repede la muncă. Pe de altă parte, pentru ca părinţii să poată să petreacă
mai mult timp cu copiii lor, sunt recomandate moduri alternative de lucru acolo unde
specificul muncii o permite: muncă de acasă, cu program de lucru flexibil, cu program de
lucru parţial.
 Este nevoie de o mai bună educaţie sexuală, făcută în special prin şcoală.
 Este nevoie de o educaţie pentru familie, prin şcoală şi prin campanii în mass-media.

Calitatea actului educaţional este considerată principala problemă a sistemului educaţional

din România.

 Restructurarea reţelei şcolare este văzută ca necesară, mai ales în ce priveşte calitatea
generală a învăţământului. Respondenţii au făcut referire la modalitatea de predare,
curricula utilizată, relaţia dascăl-elev. Împotriva acestei soluţii se declară cei care au în
vedere eşecul pe care acţiunile de acest tip l-au înregistrat în trecut.
 Corelarea specializărilor din învăţământ cu nevoile identificate pe piaţa muncii este
soluţia cu cea mai mare susţinere din partea respondenţilor, dar primeşte evaluări mai
puţin bune la capitolul fezabilitate, ca urmare a dificultăţilor care apar în identificarea
nevoilor de pe piaţa muncii (este o piaţă dinamică şi în plus, România nu are o strategie

7
 care să încurajeze preocupări continue şi stabile în domeniul ocupării) şi ca urmare a
riscului ca absolvenţii să emigreze pentru un loc de muncă în afara ţării.
 Dezvoltarea şi susţinerea proiectelor destinate categoriilor defavorizate este considerată
necesară, dar se apreciază că proiectele desfăşurate în această direcţie sunt o risipă de
fonduri. În plus, se înregistrează opinia conform căreia asemenea proiecte ar trebui
gândite astfel încât să premieze performanţa şi nu să compenseze dificultăţile materiale
cu care se confruntă familiile de provenienţă ale copiilor.
 Creşterea egalităţii de şanse este necesară mai ales între mediul urban şi rural. Ruralul se
caracterizează prin condiţii precare în ceea ce priveşte dotarea materială a şcolilor şi
calitatea personalului, în condiţiile în care aproape jumătate din populaţia ţării trăieşte în
aceste zone. Prin urmare, focalizarea pe învăţământul rural este considerată prioritară.
 Dezvoltarea şcolilor de arte şi meserii şi a celor profesionale apare ca o alternativă
eficientă la învăţământul teoretic, care nu reuşeşte, în momentul de faţă, integrarea cu
succes a absolvenţilor săi pe piaţa muncii. Utilitatea şcolilor de arte şi meserii derivă din
capacitatea acestora de a forma profesionişti de nivel mediu şi de a scădea presiunea
pentru nivelul studiilor universitare;
 Programele care vizează familia trebuie, pe de o parte, să furnizeze sprijin material
(oferirea de servicii, crearea unor centre de zi) şi să contribuie, pe de cealaltă parte, la
modificarea mentalităţilor potrivit cărora şcoala este lipsită de utilitate.

Una din problemele sociale majore ale populaţiei din România este dificultatea de obţinere a
veniturilor necesare unei vieţii decente,la nivelul colectivităţii respective(bătrânii,copii.persoane
cu dizabilităţii,persoane cu boli cornice sau de durată,şomerii,persoanele cu copii) astfel sărăcia
reprezintă una din problemele sociale majore ale populaţiei din România.

SĂRĂCIA

Definiţia sărăciei: Sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura
un mod de viaţă decent,acceptabil la nivelul unei colectivităţi date.Este vorba despre lipsa
resurselor economice ca resursă generală esenţială a multor activităţi ce compun viaţa
individului.

Sărăcia intervine atunci când lipsesc resursele necesare realizării unui mod de viaţă considerat a
fi normal în societate, dar şi de respectivul individ.Este important să luăm în considerare în
definirea stării de săracie şi durata acesteia.

Starea de sărăcie se instalează doar atunci când lipsa de resurse devine suficient de
îndelungată,nemaiputând fi compensată de acumulările anterioare şi nici de amânarea unor tipuri
de consum.

Pentru că sărăcia este produsă de lipsa de resurse ,în determinarea sa este utilizat un prag al
sărăciei .Pragul sărăciei se referă la nivelul de resurse economice(exprimat în banii) necesar

8
asigurării modului de viata considerat a fi acceptabil.În raport cu pragul sărăciei se determină
rata sărăciei unei colectivităţi,amploarea săraciei sau gradul de sărăcie.

Potrivit specialiştilor ,conţinutul conceptului de sărăcie are în vedere:

 Lipsa hranei (32%);

 Lipsa banilor (28%);
 Lipsa unui adăpost (30%)

Sărăcia nu este legată doar de venituri.Sărăcia înseamnă şi lipsa educaţiei ,a îngrijiri medicale şi
a influenţei politice,lipsa siguranţei persoanei ,a unui adapost adecvat şi a hranei suficiente.

Sărăcia absolută şi sărăcia relativă

Sărăcia absolută încearcă să stabilească un standard universal al sărăciei ,un prag al sărăciei
absolute care se bazează pe conceptual de subzistenţă.Săracia absolută poate fi definită ca lipsa a
mijloacelor necesare menţinerii vieţii umane.

S-a observat că nevoile fundamentale sunt foarte greu de standardizat .Oamenii sunt diferiţ şi au
nevoi diferite.

Nevoile fundamentale sunt cele privind cerinţele de consum ale familiei (hrană adecvată,
îmbrăcăminte,locuinţă,mobilă şi echipament) şi cele privind serviciile esenţiale oferite de
comunitate(apă curentă,canalizare,transport public,servicii de sănătate şi educaţie).Toate acestea
sunt absolut indispensabile menţinerii unei vieţii sănătoase.

Sărăcia relativă se referă la nivelul relativ al nevoilor şi al aspiraţilor oamenilor care depinde de
gradul general de dezvoltare al unei anumite societăţii.Stabilirea pragului de sărăcie reprezintă o
problemă,pragul de sărăcie fiind nivelul veniturilor exprimate în banii sub care o persoană poate
fi considerată săracă.

Dacă pragul absolut al săraciei se fundamentează pe ideea unor nevoi universale,pragul relativ al
sărăciei este fundamentat pe ideea unor nevoi relative.Pentru a desemna aceste două niveluri ale
sărăciei,se mai folosesc şi termenii minimul de subzistenţă(aproximează pragul absolut al
sărăciei) şi minimul decent sau social (pragul relativ al sărăciei).

Teorii asupra sărăciei

În sec.XIX ,era foarte populară explicarea sărăciei prin caracteristicile morale

individuale.Herbert Spencer spune că sursa sărăciei poate fi identificată în caracteristicile morale
ale indivizilor:leneşi,vagabonzi,criminali angajaţi într-un mod de viaţă autodistructiv.El este de
părere că statul nu trebuie să intervină pentru susţinerea săracilor.Cei care nu doresc să
muncească,consider el ,nu au dreptul de a mânca.

9
Sărăcia ca trăsătură socială :Teoria a apărut în 1959 în lucrările lui Oscar Lewis.Sărăcia nu
reprezintă doar lipsa de mijloace suficiente pentru o viaţă normală,ci totodată un stil de viaţă
fondat pe valori şi norme specifice.Sărăcia formează o cultură : valori, norme,moduri de a gândi
şi simţi care modelează comportamentul indivizilor.Lewis afirmă că există o cultură a sărăciei
care se învaţă de către copii şi se transmite din generaţie în generaţiei.

Sărăcia ca efect al statului bunăstării: Teoria afirmă că pentru a-i sprijini pe cei aflaţi în
dificultate ,statul creşte taxele şi impozitele ceea ce determină reducerea activităţii unor firme
,înteprinderi şi mărirea numărului şomerilor.

“VIOLENŢA DOMESTICĂ” PROBLEMĂ SOCIALĂ

Violenţa în familie,de natură fizică,psihologică sau socială este una din cele mai serioase
probleme cu care se confruntă societăţile moderne.

Calitatea vieţii multor copii poate fi înţeleasă prin abuzul la care sunt supuşi în mediul familial
,uneori chiar de la naştere.Statisticile arată că într-un procent alarmant de mare,părinţii consideră
că una dintre cele mai bune metode de a-şi cuminţi copiii este bătaia .În fiecare an mii de copii
maltrataţi de proprii părinţi ajung în grija asistenţilor sociali,în vreme ce mulţii adulţi sunt
decăzuţi din drepturile legale,însă mai sunt zeci sau poate sute de mii care îndură cu stoicism
corecţiile aplicate de adulţii iresonsabili.

Abuzul fizic cauzează leziuni/răniri ale corpului cum ar fi :tăieturi,vânătai,arsuri,fracturi

osoase,înţepături sau afectării ale organelor interne.

Abuzul psihologic este un pattern de acţiunii sau lipsa unor acţiuni verbale sau comportamentale
,care transmit unui copil mesajul că ea sau el este lipsit de valoare,slab,neiubit,nedorit,în pericol
sau că este valoros doar fiindcă îndeplineşte nevoile altcuiva. Refuzul de a oferi suportul
emoţional,izolarea sau terorizarea unui copil sunt forme ale abuzului psihologic .Violenţa
domestică la care un copil este martor este de asemenea considerată o formă de abuz psihologic.

“Nu lăsaţi copiii pradă maltratării,ajutaţi-i ori de câte ori îi simţiţi în pericol şi aplanaţi
conflictele,apelând la serviciul autorităţilor.”

CONSUMUL DE DROGURI ÎN ROMÂNIA - O problemă socială gravă

Drogul: o temă tot mai presantă a societăţii contemporane .Un pendant al terorismului,care
bântuie pe toate meridianele ,sancţionat de majoritatea legislaţilor statale,însă care nu încetează a
prolifera.Un bau-bau la adresa întregii omenirii,cu toate că preferă cu perversitate,victimele
fragede,adolescenţii.

În secolul XXI traficul şi consumul de droguri au depăşit stadiul de simplu

fenomen,manifestându-se ca unele dintre cele mai grave şi înfricoşătoare probleme cu care se
10
confruntă civilizaţia umană şi se poate spune că în prezent ,fenomenul drogurilor a depăşit
nivelul de toleranţă rezonabilă faţă de înţelegerea şi standardele actuale ale umanităţii.

De aceea ,priorităţile în materie de control al drogurilor ar trebui să se plaseze în central

preocupărilor socio-economice a ţărilor,aceasta implicând un angajament de ansamblu a
societăţii. La modul concret,trebuie recunoscut faptul că oricât de performant ar fi un sistem de
combatere,primordială va rămâne intotdeauna activitatea de prevenire.

Estimarea ponderii consumatorilor de drogurii în rândul adolescenţilor din România este de 40%
din totalul celor care consumă aceste substanţe.Este un procent îngrijorător deoarece acesta,în loc
să scadă de la an la an ,se întamplă exact ceea ce nu ne dorim –creşte.

O definiţie mai amplă şi mai actuală defineşte termenul de drog ca fiind: o substanţă supusă
controlului internaţional, sintetizată sau extrasă prin diverse procedee din produse naturale, cu
scopul de a fi utilizată, în afara cadrului medical, în vederea determinării, în mod vuluntar şi
conştient, a unor stări temporare de placer ce au la bază mutaţii produse la nivelul funcţiilor
organismului uman. Termenul include practice, toate stupefiantele şi substanţele psihotrope
definite conform Convenţiei Unice Asupra Stupefiantelor, adoptată în anul 1961 şi modificată
prin Protocolul din 1972 şi Convenţia Naţiunilor Unite Asupra Substanţelor Psihotrope din anul
1971.

Există în rândul adolescenţilor expresia:”Sunt liber să fac ce vreau!”.Este adevărat atâta vreme
cât libertatea nu duce la autodistrugere,adică nu faci un lucru care îţi omoară libertatea(consum
de droguri.sinucidere).Sunt liber să fiu liber şi apoi sunt liber să fac ce vreau.

Consumul de droguri apare mai frecvent în două situaţii :atunci când copilul ,adolescentul nu are
nici un fel de ocupaţie sau este indiferent cu tot ce se întamplă în jurul său şi atunci când există
curiozitatea dusă la extreme pentru orice lucru care se întâmplă în jurul său,ocuriozitate
bolnăvicioasă – “hai să vedem ce mai e şi asta!”.În ambele cazuri putem constata că este vorba
despre extreme,ori prea mult interes ,ori deloc.Și în primul şi în al doilea caz,propunerea pentru
consumul de droguri este suficientă.Cel cu voinţa prea slabă are nevoie să fie împins puţin,iar cel
cu voinţa dezlănţuită cade singur.Există şi un al treilea caz în care datorită anturajelor
create,persoana consumă droguri fără ştiinţa ei şi anume atunci când lipseşte de la masă o
persoană “binevoitoare” dizolvă drogul în sucul,apa care rămân pe masă.

Consumul de droguri apare pe fondul unei curiozităţii exagerate,a unei indiferenţe generalizate
sau a unei neglijenţe organizate de alţii.Este bine ca tinerii să aibă curiozitate şi să o
folosească.Curiozitatea duce la progres.Însă este bine să ştim că drogurile sunt ca un cuib de
vipere în care dacă băgăm mâna,riscăm moartea!

De ce consumă tinerii droguri?

11
 De obicei, tinerii ieşind cu “prietenii” încep să fumeze şi să bea, urmând ca în timp, tot datorită
acestor “prieteni” să guste şi din “plăcerile” oferite de alte substanţe mai “tari”. Ei ajung sa
încerce substanţe prezentate într-o formă angelică de prieteni “binevoitori”, substanţe care îi vor
deschide ochii oferindu-I noi orizonturi, dar aceste orizonturi pe care tânărul le visa largi şi pline
de speranţa, se vor transforma în nişte panorama înguste, dominate de deziluzii şi decepţii.
Aceşti “prieteni” care la început îi oferă gratuit drogurile, deal-erii, îl vor supune pe tânăr la
eforturi financiare serioase şi vor exploata această naivitate şi curiozitate în scopuri personale
ducând la degradarea psihică şi socială a individului. Aşa se naşte “iluzia libertăţii”, numită
dependenţă.

Alte probleme importante cu care se confruntă România la ora actuală sunt problemele
minorităţilor etnice, rromilor. Aceste probleme etnice se înscriu într-un cerc vicios din care cu
greu se poate ieşi: ei nu frecventează şcoala pentru că nu au o situaţie economică decentă sau
pentru că din punct de vedere cultural, şcoala nu reprezintă un element important pentru ei.
Nemergând la şcoală nu dobândesc o calificare, nu pot obţine venituri decente şi astfel cercul
(auto)excluziunii se închide,ei trebuind să trăiască în sărăcie ca şi părinţii lor.

Copii de rromi-o situaţie îngrijorătoare

Datorită faptului că o parte importantă din etnia rromilor se confruntă cu o mulţime de probleme
precum: sărăcia, analfabetismul, delincvenţa, problemele legate de locuire, nivel de instruire
scăzut, şi copiii acestora se află în situaţii grele, riscul social pentru ei fiind mai ridicat decât
pentru copiii aparţinând altor etnii. Această situaţie este generată de două component şi anume:
una ce ţine de specificul etnic al rromilor care îi face să se automarginalizeze, să se autoexcludă,
să-şi conserve şi perpetueze în mare parte subcultura, modul de viaţă tradiţional, iar a doua ce se
explică printr-o serie de cauze datorate situaţiei economice grele prin care trece întreaga
populaţie a ţării.

Principalele probleme cu care se confruntă copiii de rromi:

-majoritatea lor trăiesc în condiţii de sărăcie;

-condiţiile de locuire ale majorităţii sunt foarte proaste, de multe ori locuind mai multe familii
într-o locuinţă şi mai multe persoane într-o cameră;

-jumătate din copiii de rromi de vâstă şcolară nu frecventează şcoala şi vor devein analfabeţi;

-se confruntă cu probleme familial: trăiesc în familii monoparentale, au tatăl plecat de acasă
sau închis, sunt exploataţi şi puşi să cerşească, să fure;

-starea de sănătate a lor este mai proastă decât a majorităţii populaţei;

-o parte dintre copii nu au certificate de naştere, îngrădindu-li-se astfel accesul la şcoală şi la

alocaţia de stat pentru copii.

12
 Proporţia familiilor şi copiilor de rromi care traiesc sub limita sărăciei este foarte ridicată, mai
ridicată decât media pe ţară. Nivelul de trai scăzut este evidenţiat şi de condiţiile de locuit.

Este de dorit o creştere a cuantumului ajutoarelor sociale şi a alocaţiilor pentru copii, creşteri de
care ar beneficia şi familiile de rromi sărace,precum şi construirea a cât mai multe locuinţe
sociale pentru toţi cei care au nevoie.

În concluzie, România se confruntă la ora acutală cu mari probleme la care momentan statul nu a
gasit soluţii pe termen lung sau la care încă se mai caută soluţii. De asemenea din lipsa unor
fonduri, statul roman a pus pe lista de aşteptare anumite probleme şi încearcă sa soluţioneze doar
acele probleme care sunt considerate mai importante şi care necesită mai multa atenţie din partea
autorităţilor statului.

13
Bibliografie:

- Legea nr.47/2006 privind sistemul de asistenţă socială;

-Politici Sociale România în context European- Elena Zamfr, Catălin Zamfir, Ed. Alternative,
Bucureşti

-Drogurile, un flagel al lumii contemporane-Octavian Pop, Ed.Mirton, Timişoara,2002

-Calitatea vieţii în România-Ioan Marginean, Ana Bălaşa, Ed.Expert,2002

-Teorii şi metode în asistenţă social, curs, Mircea Alexiu

Siteuri:

http://mareclub.8k.ro/antidrog/referat

14
15