ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI
Economice Externe a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova
INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT
CENTRUL STAT ŞI DREPT
Secţia Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale
Cu titlu de manuscris
C.Z.U. : 341.214 (043.2)
Olga DORUL
NEUTRALITATEA – PARTE COMPONENTĂ
A SISTEMULUI DE SECURITATE COLECTIVĂ
Specialitatea: 12.00.10 – drept internaţional public
Autoreferat
al tezei de doctor în drept
Chişinău, 2008
Teza a fost elaborată la Catedra Drept Internaţional şi Drept al Relaţiilor
Conducător ştiinţific:
Alexandru BURIAN, doctor habilitat în drept, profesor universitar
Consiliul Ştiinţific Specializat DH 15 12.00.10 – 22:
Victoria ARHILIUC – preşedinte, doctor habilitat în drept, profesor cercetător
Natalia CHIRTOACĂ – secretar ştiinţific, doctor în drept, conferenţiar
universitar
Andrei SMOCHINĂ - doctor habilitat în drept, profesor universitar
Diana SÎRCU – doctor în drept, conferenţiar universitar
Nicolae OSMOCHESCU – doctor în drept, conferenţiar universitar
Alexandru BURIAN – doctor habilitat în drept, profesor universitar
Referenţii oficiali:
Dumitra POPESCU – doctor în drept, profesor universitar, Bucureşti, România
Oleg BALAN – doctor în drept, conferenţiar universitar
Susţinerea va avea loc la “19“ aprilie 2008, ora 09.30, în şedinţa
Consiliului Ştiinţific Specializat DH 15 12.00.10 – 22, din cadrul Institutului de
Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei pe adresa: MD 2069,
Republica Moldova, mun. Chişinău, str. G.Iablocikin, 2/1, Bloc 7, sala 103.
Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate pe pagina WEB a
C.N.A.A. (http: www.cnaa.acad.md), pagina WEB a I.I.S.D. al A.Ş.M. (http:
www.iisd.md), la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, la Biblioteca
Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi la Biblioteca Universităţii
de Stat din Moldova.
Autoreferatul a fost expediat la “18“ martie 2008
Secretar ştiinţific al
Consiliului Ştiinţific
Specializat CHIRTOACĂ Natalia,
doctor în drept
Conducător ştiinţific
BURIAN Alexandru,
doctor habilitat în drept,
profesor universitar
Autor
DORUL Olga
© Dorul Olga
2
 CARACTERISTICA GENERALĂ A TEZEI
Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia.
Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale reprezintă scopul de bază a
dreptului internaţional contemporan. Or, starea de pace este una necesară şi
există desinestătător, deoarece corespunde năzuinţelor comunităţii
internaţionale. Decît dacă această stare necesară de pace, care nu este o stare
naturală, ci una politică, consfinţită printr-un tratat internaţional, va fi ruptă de
către una din părţile contractante, această încălcare va afecta de asemenea
statele terţe. Astfel starea de pace, la fel ca starea de război ne apar drept
consecinţe ale unui sistem de voinţe convergente.
Omenirea a încercat să limiteze recurgerea la război, prin crearea
sistemului de securitate al Societăţii Naţiunilor (SN) şi chiar să excludă
războiul din practica internaţională a statelor, prin crearea celui de-al doilea
mecanism universal de securitate colectivă, propus de Carta Organizaţiei
Naţiunilor Unite (ONU), dar fără rezultat. Astăzi suntem martorii a peste 60 de
conflicte armate ce se desfăşoară pe glob. Atît timp cît statele nu renunţă să
recurgă la aplicarea forţei, aceasta va fi legitimă. De altfel, forţa este necesară
în orice societate pentru a obliga la respectarea dreptului, pentru a pedepsi, la
nevoie, pe cei care nu l-au respectat. Totodată, pentru a preveni aplicarea
arbitrară a forţei în relaţiile interstatale, omenirea a fost pusă în faţa problemei
creării paliativelor violenţei, care sunt de provenienţă diferită, şi presupun:
apelarea la teoria răspunderii internaţionale, aplicarea diverselor procedee în
scopul reglementării paşnice a diferendelor internaţionale, şi, nu în ultimul
rînd, se încearcă să fie localizat teritorial un conflict anumit prin adoptarea
statutului de neutralitate.
Deşi veche în practica internaţională, neutralitatea a fost
fundamentată din punct de vedere teoretic abia în secolul al XVII-lea de către
Hugo Grotius. Abordare, de altfel, imperfectă a instituţiei neutralităţii, pe care
o cunoaştem în zilele noastre, dar cărei îi dedicăm un loc aparte în prezenta
lucrare, deoarece reprezintă prima încercare de expunere teoretică a instituţiei
neutralităţii.
În ce priveşte conţinutul neutralităţii, acesta a evoluat şi s-a schimbat
ca urmare a dezvoltării şi transformării dreptului internaţional. În vederea
interpretării conţinutului acestui statut, juriştii şi liderii politici porneau de la
teze simple, demonstrate de practicile seculare ale statelor, ajungând pînă la
afirmaţii radicale, uneori absurde.
În această ordine de idei, la 11 septembrie 1931, M. de Madariaga a
declarat de la tribuna Adunării Societăţii Naţiunilor: „Nu mai există
neutralitate”. Afirmaţie prematură. Vom vedea, pe parcursul studiului că
aceasta nu corespunde realităţii. Indubitabil, neutralitatea a cunoscut urcuşuri
şi coborîri. După primul război mondial, odată cu crearea Societăţii Naţiunilor,
s-a simţit un declin al neutralităţii. Aceasta se explică prin faptul că în general
neutralitatea şi solidaritatea sînt două concepte dificil de conciliat, şi cu atît
mai mult, în particular, statutul de neutralitate şi mecanismele de securitate
colectivă sînt concepte radical opuse în teoria pură a dreptului internaţional.
3 4
Ţinem să amintim că de-a lungul istoriei civilizaţiei umane,
neutralitatea pronunţată de nenumărate ori cu ocazia diferitor evenimente de
către politicieni şi jurişti şi calificată deseori ca fiind “criminală” sau
“imorală”, apogeul acestei atitudini negative fiind marcat de cuvintele lui
Napoleon al III-lea, care numea neutralitatea: „un lucru excelent ... pe timp de
pace”, precum şi necătînd la faptul că statutul de neutralitate era condamnat
sau, cel puţin, neluat în consideraţie, această instituţie a dreptului internaţional
a demonstrat o abilitate remarcabilă de supraveţuire în cadrul relaţiilor
internaţionale.
Ab initio neutralitatea se manifesta exclusiv prin neparticiparea
statelor la conflictele armate în desfăşurare. Anume din acest motiv pînă nu
demult în doctrina dreptului internaţional erau studiate şi elaborate în esenţă
problemele neutralităţii în timpul războiului. Astăzi, însă, conţinutul
neutralităţii a evoluat şi a completat esenţial concepţia neutralităţii, care
produce efecte şi pe timp de pace, presupunînd deja acţiuni active ale statelor
neutre în lupta pentru menţinerea păcii. Aceasta însă nu se limitează doar la
neparticiparea în blocurile militare. Anume din aceste considerente, statutul de
neutralitate se atribuie la categoria de principii care au dobîndit un caracter
pozitiv, alături de principiul neamestecului în afacerile interne ale unui stat,
regulile referitoare la relaţiile diplomatice, principiul pacta sunt servanda şi
multe altele.
Este necesar să precizăm faptul că statele neutre nu sunt neutre în
afacerile legate de pace şi război, ele optînd pentru dezvoltarea relaţiilor
amicale între state, menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Mai mult ca
atît, experienţa celor două războaie mondiale a demonstrat că neutralitatea în
forma sa iniţială nu mai este posibilă. În momentul în care statele sunt
ameninţate de un război, atitudinea de indiferenţă din partea lor va fi una
iraţională. În situaţia în care nu există o ameninţare de război, atitudinea de
indiferenţă poate încuraja statul care se pregăteşte de război. Şi dacă conflictul
este declanşat, indiferenţa favorizează extinderea conflictului, iar neutralitatea
nu mai reprezintă un simbol de pace. Anume din considerentele expuse mai
sus, considerăm ca fiind cel puţin irelevantă teza expusă de M. Hymans, fostul
ministru de Afacerilor Externe al Belgiei: „Neutralitatea este egoism”.
În aceată ordine de idei, considerăm că astăzi prezintă o importanţă
deosebită instituţia neutralităţii permanente, care implică unele angajamente,
în raport cu calitatea de subiect de drept. Necătînd la faptul că conceptul de
neutralitate permanentă există deja aproximativ două secole, în doctrina
dreptului internaţional continuă disputele cu privire la natura juridică şi
conţinutul acestui statut. Considerăm oportun să ne propunem pentru cercetare
această categorie, deoarece la moment nu există un tratat internaţional care ar
reglementa instituţia respectivă.
Actualitatea prezentului studiu rezultă în mare parte din considerentul
că în ultimul timp sîntem martorii unor evoluţii şi schimbări dramatice care
într-o oarecare măsură periclitează securitatea internaţională şi anume
multiplicarea conflictelor armate, atingerile aduse mediului înconjurător,
terorismul etc. Răspunsul la aceste ameninţări este posibil doar prin
cooperarea internaţională. Iar statutul de neutralitate permanentă ne oferă acel
mijloc specific de menţinere a securităţii internaţionale.
Pentru Republica Moldova tematica abordată este deosebit de actuală
fiind deseori întîlnite atît în presă precum şi în unele lucrări ştiinţifice teze
despre caracterul declarativ, formal al statutului de neutralitate permanentă,
proclamat în anul 1994. În acest sens, în ultimul capitol al prezentului studiu,
ne propunem să cercetăm detaliat conţinutul statutului de neutralitate
permanentă prin prisma evoluţiei istorice a acestuia, precum şi ţinînd cont de
experienţa altor state în materie.
Reieşind din cele menţionate mai sus, ne permitem să afirmăm că teza
propusă pentru cercetare „Neutralitatea - parte componentă a sistemului de
securitate colectivă” se prezintă ca fiind deosebit de actuală la moment,
comportînd un interes major teoretico-practic. Explicaţia o găsim în afirmaţia
că astăzi, nu există subiect atît de controversat, obiect al tratamentelor şi
interpretărilor atît de contradictorii cum este statutul de neutralitate. Aceasta
ne apare ca un paradox straniu şi inexplicabil.
Cu referire la gradul de studiere a temei propuse, menţionăm că în
literatura de specialitate, interferenţa de concepte neutralitate-securitate-
sancţiuni internaţionale este reflectată de o manieră insuficientă, autorii
întîlnind dificultăţi chiar în ce priveşte localizarea rezultatelor cercetărilor în
cuprinsele manualelor de drept internaţional public. Astfel instituţia
neutralităţii este examinată fie la capitolul „Subiectele dreptului internaţional
public”, cum ar fi manualele de drept internaţional public ale lui O. Balan şi E.
Serbenco, I. Diaconu, D. Popescu, A. Năstase şi F. Coman, A. Preda-
Mătăsaru, autorii considerînd-o drept statut juridic care implică obligaţii
specifice pentru state - subiectele primare a dreptului internaţional public. Un
alt grup de autori examinează instituţia neutralităţii la capitolul drept
internaţional umanitar, cum ar fi manualele de drept internaţional public,
aparţinînd autorilor: L. Takacs şi M. Niciu, Iu. Kolosov, K. Becheaşev, P.
Biriucov şi alţi autori, opţiunea fiind fundamentată, în opinia noastră, pe ideea
expusă în nenumărate rînduri în literatura de specialitate că neutralitatea este o
stare intermediară între război şi pace.
Totuşi, cu referire la localizarea materialului referitor la neutralitate în
literatura specializată, în calitate de soluţie, invocăm studiul pertinent realizat
de către N. Osmochescu „Neutralitatea permanentă – instituţie de drept
constituţional şi de drept internaţional public”, care clarifică în mare parte
dificultatea existentă. Astfel, autorul susţine, după cum rezultă şi din
denumirea articolului, că instituţia neutralităţii este formă comună a ambelor
sisteme de drept – drept constituţional (intern) şi drept internaţional public.
Suplimentar, cu privire la gradul de investigaţie ştiinţifică a
subiectului propus, la moment atestăm o insuficienţă de monografii în materie,
putînd fi menţionate doar lucrările: „Нейтралитет и неприсоединение”
(1965) aparţinînd autorului rus B. Ganiuşchin, „Neutrality and international
sanctions. Sweden, Switzerland and collective security” (1989) semnată de
John F. L. Ross, „Neutrality and small states” (1990) de Efraim Karch.
5 6
Conţinutul acestor lucrări însă nu reflectă aspectele neutralităţii din zilele
noastre, precum şi nu reflectă în mod intenţionat corelaţia celor două concepte:
neutralitate şi securitate colectivă. Or, la moment este de necontestat
importanţa prezentului studiu, doctrinarii din Vest susţinînd ideea conturării
unei noi subramuri a dreptului internaţional public şi anume dreptul
neutralităţii, ce reprezintă cadrul juridic al angajamentului internaţional al
statului neutru. Această afirmaţie rezidă în convingerea că neutralitatea este
unul dintre cele mai efective instrumente de garantare a independenţei şi
securităţii unui stat, neutralitatea permanentă astfel contribuind la menţinerea
păcii şi securităţii regionale.
Mai mult ca atît, imperiozitatea prezentului studiu, rezidă şi în faptul,
că astăzi în doctrină nu se reuşeşte a fi definită exhaustiv noţiunea de
neutralitate. Astfel doctrinarii încearcă să degajeze anumite principii sau
norme interpretînd tratatele care constituie sursa principală a istoriei
raporturilor juridice interstatale. Ei insistă asupra unui element anumit,
plasîndu-se fie de partea neutrului, fie de partea beligerantului. Studiază
efectele neutralităţii unui stat în raport cu un individ sau cu un grup. Ei
demonstrează aspectele pur militare ale neutralităţii sau repercursiunile sale
economice. Se situiază, în general, într-un loc determinat în spaţiu şi într-un
moment precis în timp. Sunt în capacitatea de a uni într-un singur „fluviu”
diversele curente, deoarece nu sînt în faţa unei noţiuni pur juridice.
Scopul şi obiectivele tezei. Pornind de la actualitatea şi importanţa
temei propuse pentru cercetare, ne propunem în calitate de obiective ale
prezentei lucrări cercetarea detaliată a conceptelor de neutralitate şi securitate
colectivă pe calea analizării lucrărilor ştiinţifice în materie precum şi prin
argumentarea indicaţiilor practice în vederea afirmării rolului neutralităţii
permanente atît pe plan naţional cît şi pe cel internaţional, scopul primordial,
totodată, fiind realizarea legăturii dintre statutul de neutralitate şi mecanismele
de asigurare a securităţii colective a statelor. În acest sens, după cum a fost
reiterat în literatura de specialitate, şi după cum va fi analizat în prezenta
lucrare, neutralitatea timp îndelungat a existat doar în raport cu starea de
război. Suplimentar, şi cel de-al doilea subiect al prezentei teze – securitatea
internaţională, poate fi mai uşor perceput doar în prezenţa unei ameninţări
concrete şi directe. Astfel, pentru a ne argumenta tezele indicate mai jos, vom
atrage atenţie sporită subiectului legalităţii războiului în dreptul internaţional şi
vom insista asupra rolului neutralităţii contemporane, adică preponderent, celei
permanente în efortul societăţii internaţionale pentru realizarea păcii perpetue.
În prezenta lucrare vom pune accentul major pe cercetarea rolului
neutralităţii permanente în sistemul universal de securitate colectivă propus de
Societatea Naţiunilor, cu privire la care juriştii de vază au dezvăluit
compatibilitatea acestor două categorii: neutralitate permanentă şi participarea
la măsurile realizate de această organizaţie în vederea asigurării păcii
internaţionale, în două cazuri: războiul just şi cel injust. Un alt element, care
intervine de asemenea în contextul subiectelor propuse pentru cercetare
priveşte atitudinea statelor neutre ocazional în faţa războiului internaţional,
calificat drept agresiune, neutralitatea devenind astfel puţin compatibilă, în
opinia autorului francez P. Reuter, cu sistemele organizate cum ar fi cel al
Societăţii Naţiunilor sau a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Totodată, ţinînd cont de faptul că scopurile prezentei lucrări sînt
examinarea drepturilor şi obligaţiilor statelor neutre în condiţiile de pace,
determinarea rolului neutralităţii în vederea menţinerii păcii şi securităţii
internaţionale, cazul neutralităţii ocazionale va fi cercetat de o manieră
succintă. În această ordine de idei, drepturile şi obligaţiile statului neutru în
cazul neutralităţii ocazionale cercetate în capitolul 2 sunt analizate doar cu
scopul dezvăluirii complete a instituţiei neutralităţii. Ne fondăm opţiunea
reieşind din argumentele de mai jos:
Primo, neutralitatea permanentă a statelor produce efecte în timp de
război şi în timp de pace. Scopul nostru nu este de a examina aici îndatoririle
neutrilor pe timp de război. Regulile, care trebuie să fie respectate la acest
subiect, sînt precizate în doctrină. Or, acesta este obiectul de studiu al
lucrărilor de drept internaţional umanitar. Putem doar să sperăm că ele vor fi
din ce în ce mai mult respectate. Din contra, obligaţiile care derivă pe timp de
pace din neutralitatea permanentă nu sînt determinate cu aceeaşi precizie, şi
deseori contează ca statele permanent neutre să aibă o noţiune clară a
drepturilor şi îndatoririlor lor pentru a avea o conduită ireproşabilă.
Secundo, atît neutralităţile tradiţionale, cît şi cele convenţionale
posedă o trăsătură comună, şi anume – sunt durabile, adică nu sunt temporare
cum este situaţia neutralităţii ocazionale declarate sau de fapt. Deşi ambele
categorii răspund necesităţilor de stabilitate şi de pace, în plan filozofic
neutralităţile durabile reprezintă o strălucită manifestare a tendinţei statice a
umanităţii opusă tendinţei dinamice. Astfel, neutralitatea ocazională, reieşind
din caracterul său tranzitoriu, prezintă, în contrast cu neutralitatea permanentă
o natură echivocă, ea izvorînd dintr-o simplă oportunitate politică, şi find
camuflată de îndatorirea de imparţialitate pregăteşte deseori terenul favorabil
pentru apariţia celor mai aprinse ambiţii.
Tertio, necătînd la faptul că în literatura de specialitate, se pune
accentul major pe efectele neutralităţii permanente pe timp de pace, aceasta nu
trebuie să fie interpretată extinctiv, or, susţinem pe deplin opinia lui Hanspeter
Neuhold: „Neutralitatea permanentă nu poate fi declarată într-un vid politic,
ea necesită un conflict cărui să se aplice”.
Rezumînd, scopul final al lucrării de faţă este crearea unei imagini
reale, echilibrate şi atotcuprinzătoare referitor la noile provocări la adresa
conceptului de securitate internaţională, şi anume evaluarea rolului statelor
neutre permanent în vederea prevenirii şi soluţionării diferendelor
internaţionale, precum şi pentru menţinerea păcii. Pentru realizarea scopului
propus, trasăm următoarele obiective:
- Definirea conceptelor de neutralitate în general, şi a celui de neutralitate
permanentă, în special, în lumina reglementărilor internaţionale
contemporane;
- Tranşarea distincţiei dintre conceptele: statut de neutralitate şi politică de
neutralitate;
- Determinarea tipurilor şi formelor neutralităţii şi în cadrul acestora,
7 8
evidenţierea rolului neutralităţii diferenţiate, care se înscrie perfect în
contextul sistemelor actuale de securitate colectivă;
- Realizarea distincţiei nete dintre categoriile: neutralitate, non-beligeranţă,
neintervenţie, abţinere;
- Determinarea rolului şi locului neutralităţii în relaţiile internaţionale,
aspect analizat de mai mult timp atît în doctrină, cît şi în practica
internaţională a statelor;
- Demonstrarea tezei că neutralitatea poate asigura existenţa stabilă şi
paşnică a statului neutru, ca efect contribuie la afirmarea autorităţii
statului pe plan internaţional, şi în final este un mijloc internaţional
esenţial de asigurare a păcii şi securităţii internaţionale;
- Evaluarea şi constatarea tezei că neutralitatea nu numai nu contravine
cerinţelor sistemelor de securitate colectivă regionale şi universale, ci
fiind realizată anume în cadrul acestor sisteme, contribuie efectiv la
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale;
- Evaluarea tezei că neutralitatea sau politica de neutralitate, dacă ar fi
promovate de majoritatea statelor lumii, ar contribui la apărarea
legalităţii internaţionale, la progresul statelor inclusiv celor în curs de
dezvoltare şi la realizarea unei noi ordini politice internaţionale;
- Analiza conţinutului statutului de neutralitate permanentă în dreptul
internaţional contemporan în general şi a statutului de neutralitate
permanentă a Republicii Moldova în particular, precum şi înaintarea
propunerilor în vederea valorificării internaţionale a acestui statut de
către statul nostru.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific a tezei. În vederea
dezvăluirii complete a rolului neutralităţii pentru construirea unui sistem
efectiv de securitate colectivă, în calitate de suport metodologic am apelat la
astfel de metode de cercetare cum sunt: observaţia, analiza comparată, inducţia
şi deducţia, metoda analitică. De asemenea, fideli metodei istorice, am încercat
să prezentăm date necontroverse ce vor permite formularea opiniilor
concludente. Realizînd o activitate considerabilă de documentare, am
considerat interesant să indicăm opinia noastră şi să prezentăm concluzii, care
de altfel, sînt posibile de a fi trasate în aspect retrospectiv. În procesul de
documentare, simţul de a dovedi justeţea opiniei noastre nu ne-a condus pînă
la a neglija, chiar inconştient, un ansamblu de factori, pe care trebuie să-i luăm
în consideraţie pentru a expune antiteza tezei. În acest context, ne-am propus
spre cercetare în plan istoric problema rolului şi locului neutralităţii în relaţiile
internaţionale, care timp îndelungat fusese analizată atît de către practicieni, cît
şi de doctrinari. În mod logic, pentru a răspunde corect la această întrebare,
este necesar să ţinem cont de faptul că la fel ca orice fenomen al vieţii sociale,
neutralitatea trebuie cercetată în condiţii istorice concrete. În condiţiile
contemporane cel mai bun criteriu în vederea determinării rolului şi locului
neutralităţii în relaţiile internaţionale este aportul pe care statele neutre îl aduc
în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Acceptînd acest criteriu
în vederea aprecierii neutralităţii contemporane, nu putem să omitem faptul că
în decursul perioadei de după cel de-al doilea război mondial, conţinutul
neutralităţii n-a rămas neschimbat, extinzîndu-se în permanenţă şi
îmbogăţindu-se cu noi trăsături, care permiteau statelor neutre să joace un rol
cît mai activ în lupta nobilă a popoarelor pentru fortificarea păcii şi securităţii
internaţionale.
În calitate de bază normativă pentru prezentul studiu au servit:
Constituţia Republicii Moldova, legislaţia Republicii Moldova în materia
abordată; actele care au stat la baza declarării statutului de neutralitate ale altor
state permanent neutre în trecut şi în prezent; actele Adunării Generale a ONU,
Consiliului Societăţii Naţiunilor care au tangenţă cu subiectele abordate în
prezenta lucrare.
Suportul teoretico-ştiinţific al prezentei lucrări îl formează lucrările în
materie atît a savanţilor autohtoni: V. Arhiliuc, O. Balan, Al. Burian, N.
Osmochescu, precum şi ale celor străini: B. Aurescu, B. Bacot, P. Biriucov,
Al. Bolintineanu, R. Calamcarean, I. Diaconu, V. Duculescu, P. Fauchille, B.
Ganiuşchin, G. Geamănu, N.-E. Ghozali, G. Ignatenco, E. Karsh, Iu. Kolosov,
P. M. Lange, D. Mazilu, A. Năstase, T. Neşataeva, D. Popescu, N. Quoc Dinh,
P. Reuter, J. F. L. Ross, M. Sibert, V. Sobachin, S. Sur, F. Wagner, J. Witton
şi alţii.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. La momentul de faţă,
din păcate, conceptului de neutralitate în teoria şi practica dreptului
internaţional nu i se atrage atenţia cuvenită. Cert însă este faptul că
neutralitatea este una dintre cele mai importante forme de control în materia
dreptului internaţional umanitar şi dreptului securităţii internaţionale.
Mai mult ca atît, semnele confuze cu privire la compatibilitatea
neutralităţii cu operaţiunile de securitate colectivă indică asupra faptului că
aspectelor practice ale problemei neutralitate-sancţiuni le-a fost acordată prea
puţină atenţie pentru a ne permite să trasăm concluzia definitivă. Ipoteza
precum că neutralitatea este inconciliabilă cu operaţiunile de sancţionare n-a
fost subiectul suficientelor testări empirice. Această necesitate de analize
viitoare a problemei în cauză marchează utilitatea prezentului studiu, care
operează cu argumente pur juridice şi conceptuale şi analizează cazurile de
neutralitate în operaţiunile actuale de sancţionare în vederea determinării
compatibilităţii lor.
Pornind de la această realitate, ne propunem efectuarea unui studiu
amănunţit al subiectului propus în speranţa că acesta va contribui la elaborarea
unor codificări internaţionale în materie, deoarece cea realizată prin
convenţiile de la Haga este pentru moment cel puţin contestată şi declarată
învechită. Ambele convenţii de la Haga în materia neutralităţii pe timp de
război din anul 1907 n-au fost semnate decît de 32 de state şi nu pot servi ca
exemplu a codificării dreptului internaţional cutumiar, inclusiv deoarece nu
definesc neutralitatea permanentă. Mai mult ca atât, o lacună gravă în general
a Dreptului de la Haga este faptul că cea de-a III Convenţie de la Haga din
1907 a stipulat că o declaraţie de război trebuie să precedeze în mod
obligatoriu începutul ostilităţilor. Însă aceasta nu a prevăzut poziţia juridică a
statelor terţe în cazul unui război nedeclarat. Prin urmare, astăzi în dreptul
internaţional se simte imperioasa necesitate de adoptare a unui tratat
9 10
internaţional în materia neutralităţii pe timp de război, şi cel puţin, se cere o
codificare neoficială în materia neutralităţii permanente a statelor.
Pentru moment este necesară o nouă concepţie a neutralităţii ţinând
cont de evoluţia dreptului internaţional public şi de situaţia de la începutul
secolului XXI. Această concepţie a neutralităţii va trebui să răspundă la
întrebarea de importanţă majoră: care este natura şi volumul obligaţiilor care
sînt impuse statelor permanent neutre? Prin prezenta lucrare a fost conturat
răspunsul la această întrebare anume pornind de la practica stabilită a statelor -
modele a neutralităţii permanente, cum sunt Elveţia, Austria. De asemenea au
fost propuse pentru analizare aşa subiecte delicate cum ar fi volumul
obligaţiilor financiare pe care statul neutru poate să le angajeze pe timp de
pace şi război, participarea forţelor armate a statelor neutre la operaţiunile de
menţinere a păcii ş.a.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Concluziile
expuse la finele prezentei lucrări pot servi la elaborarea unei baze conceptuale
viabile a statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Ele pot fi
privite în calitate de recomandări adresate organelor de resort pentru
ameliorarea cadrului legislativ în materie precum şi pentru o conturare precisă
a direcţiilor politicii externe a Republicii Moldova în vederea afirmării pe plan
internaţional a statutului de neutralitate permanentă.
De asemenea, sperăm că studiul nostru va atrage atenţia juriştilor
pentru a le permite aprofundarea problemelor pe care le-am ridicat, şi pentru a
transpune rezultatele în domeniul dreptului internaţional.
Aprobarea rezultatelor. Teza a fost efectuată la Catedra Drept
Internaţional şi Drept al Relaţiilor Economice Externe a Facultăţii de Drept a
Universităţii de Stat din Moldova, unde a fost analizată şi prezentată pentru
susţinere. Pe parcursul cercetărilor efectuate ideile referitoare la problema
cercetată au fost expuse în cadrul următoarelor evenimente ştiinţifice:
1 conferinţa tehnico-ştiinţifică internaţională „Probleme actuale ale
ştiinţelor socio-umane în condiţiile integrării europene”, realizată în
cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Chişinău, 28
ianuarie 2006;
2 şcoala de vară pentru statele Comunităţii Statelor Independente în
materia dreptului internaţional umanitar, Moscova, Pokrovscoe, iulie
2006;
3 conferinţa internaţională dedicată jubileului de 100 de ani a Dumei
Federaţiei Ruse, realizată în cadrul Academiei Ştiinţelor Juridice a
Federaţiei Ruse a, Moscova, decembrie 2006;
4 seminarul regional al doctoranzilor francofoni, Universitatea Babeş-
Bolyai, Cluj-Napoca, 7-12 noiembrie 2006.
Structura lucrării. Teza este alcătuită din introducere, trei capitole
structurate în 11 secţiuni, concluzii şi recomandări, bibliografie, scheme şi
anexe, adnotare, cuvintele-cheie precum şi lista abrevierilor utilizate în lucrare.
CONŢINUTUL TEZEI
 Introducerea reprezintă descrierea generală a temei cercetate în care este
argumentată alegerea subiectului de cercetare, actualitatea şi gradul complex de
studiere a problemei, se elucidează scopul şi obiectivele lucrării, se determină
suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al investigaţiilor, se motivează inovaţia
ştiinţifică, principalele rezultate ale cercetărilor, semnificaţia şi valoarea aplicativă,
aprobarea şi structura lucrării.
În primul capitol, Aspecte introductive privind conţinutul şi evoluţia
instituţiei neutralităţii în dreptul internaţional public au fost supuse analizei
noţiunea, evoluţia, codificarea, natura juridică a statutului de neutralitate, acestea
fiind tratate atît sub aspect teoretic precum şi practic, fiind determinate la fel şi
trăsăturile caracteristice, tendinţele actuale ale dezvoltării acestui statut.
În paragraful 1, Evoluţia istorică şi unele tentative de codificare a
instituţiei neutralităţii, pentru o reflectare multilaterală a principalelor subiecte din
conţinutul tezei: fundamentul neutralităţii, tipurile şi formele de neutralitate,
compatibilitatea statutului de neutralitate permanentă cu calitatea de membru a
organizaţiilor internaţionale de securitate colectivă, a fost estimat ca fiind oportună o
expunere detaliată a aspectelor istorice ale evoluţiei instituţiei neutralităţii în dreptul
internaţional. Or, metoda istorică de cercetare ştiinţifică rămîne unicul mijloc de
efectuare a cercetărilor în situaţia în care cîmpul propus pentru studiu este puţin
precăutat în literatura de specialitate, şi în final ne permite trasarea concluziilor
pentru propunerea soluţiilor noi, soluţii, formulate cu luarea în consideraţie a
experienţelor pozitive şi momentelor negative din trecut. De asemenea, la acest
capitol, ne-am propus cercetarea cazurilor aparte de neutralitate, cum ar fi modelele
clasice de neutralitate - elveţian şi austriac, precum şi formele noi, evoluate ale
neutralităţii contemporane - modelul Turkmenistanului, Republici Moldova etc. În
continuare, a fost apreciată ca fiind logică caracterizarea evoluţiei istorice a statutului
de neutralitate ţinînd cont de periodizarea dreptului internaţional public. Astfel,
pentru perioada antică, a fost expusă neutralitatea adoptată de către polisurile
greceşti pe timpul războiului peloponezian (431-401 î.e.n.); în perioada Evului
Mediu, a fost pentru prima dată proclamat oficial statutul de neutralitate, şi anume, la
25 mai 1408 regele francez prin decret a declarat că va păstra neutralitatea în lupta
papilor de la Roma şi Avignon. Au fost reflectate codificările incipiente ale statutului
de neutralitate, cum au fost: Consolato del Mare (1494), Regula războiului (1756).
Perioada clasică a fost cercetată de o manieră detaliată, deoarece comerţul maritim,
care în acea perioadă cunoscuse o dezvoltare vertiginoasă, suferea pe urma
războaielor frecvente şi acăpărării de către statele beligerante a navelor comerciale
chiar şi a statelor neparticipante în conflictele armate. Anume în scopul protecţiei
statelor neutre au fost precizate normele vechi şi au fost create norme noi, ce se
refereau în mare parte la chestiunile legate de neutralitatea în timpul războiului. În
perioada indicată se conturează clar instituţia neutralităţii permanente, însă şi
neutralitatea permanentă era instituită odată cu apariţia pericolului real de declanşare
a războiului şi se deosebea de neutralitatea eventuală doar prin faptul că prevedea
neparticiparea permanentă a statelor neutre în toate războaiele indiferent de natura
lor. În această perioadă s-au conturat şi principiile statutului de neutralitate: abţinerea,
imparţialitate şi prevenirea. La acest paragraf au fost precăutate modelele de
neutralitate permanentă ale oraşului liber Cracovia, Belgiei, Luxemburgului, Elveţiei
11
etc. Neutralitatea contemporană se caracterizează prin faptul că un element nou
intervine de cînd există regulile care plasează neutrii eventuali faţă de războaiele
calificate pe plan internaţional drept agresiune. Neutralitatea devine, în opinia unor
autori, puţin compatibilă cu sistemele organizate cum ar fi Societatea Naţiunilor şi
Organizaţia Naţiunilor Unite, la acest subiect putem considera că statul neutru nu
trebuie să trateze în măsură egală agresorul şi victima agresiunii; totodată din practică
rezultă o soluţie nouă dilemei în cauză şi anume - neutralitatea "calificată".
În paragraful 2, Definirea conceptului de neutralitate în dreptul
internaţional public contemporan, a fost expusă etimologia termenului de
neutralitate, a fost definită noţiunea de neutralitate, fiind evocate totodată confuziile
prezente în literatura de specialitate în tratarea provenienţei acestui termen. În
general, conform teoriei şi practicii dreptului internaţional neutralitatea presupune o
acţiune discreţionară aparţinînd competenţei exclusive a statului respectiv, şi
principiile sale sînt axate pe imparţialitate şi abstinenţă, ale căror consecinţe trebuie
să fie inviolabilitatea teritoriului său, precum şi libertatea acţiunilor comerciale. Prin
urmare, neutralitatea permanentă prezintă prin sine un statut juridic special al statului,
adoptat fie în baza unui tratat internaţional, fie prin acte unilaterale ale statului; din
care decurg drepturi şi obligaţii, valabile atît pentru timp de pace, cît şi pentru
perioada conflictelor armate.
În acest paragraf, a fost efectuată distincţia dintre conceptele “statut de
neutralitate” şi “politica de neutralitate”. În continuare, a fost tratată detaliat noţiunea
statutului de neutralitate permanentă a statelor, cu determinarea particularităţilor
caracteristice ale acestuia. Suplimentar, au fost expuse toate ambiguităţile care
acompaniază termenii: “neutralitate”, “neutralism”, “nealiniere”, “neutralizare” –
acestea fiind expuse cu scopul elucidării complete şi depline a subiectului tratat.
După definirea neutralităţii contemporane, am estimat oportun să
prezentăm o clasificare a neutralităţii pe forme şi tipuri, aşa cum au fost practicate de
state la diferite etape istorice de dezvoltare a civilizaţiei umane. Neutralitatea în
timpul războiului, neutralitatea permanentă şi politica de neutralitate reprezintă prin
sine trei forme de bază a neutralităţii. În cadrul fiecărei din formele de bază a
neutralităţii pot fi evidenţiate cîteva tipuri de neutralitate. Astfel prin termenul "forma
de neutralitate" se presupune o concepţie mai largă decît "tipul neutralităţii". Aceasta
se face exclusiv din motive de comoditate, cu scopul de a elucida cît mai complet
părţile şi nuanţele diferite ale neutralităţii contemporane. Fiecare din formele de bază
a neutralităţii îşi are anumite trăsături distinctive şi trăsături esenţiale care permit să
fie deosebite între ele.
La baza clasificării neutralităţii pe tipuri se află criteriile :
a) în dependenţă de durata în timp a neutralităţii pot fi deosebite
neutralitatea permanentă şi neutralitatea pe timp de război (ordinară, temporară,
ocazională).
b) în dependenţă de suprafaţa teritoriului neutru, neutralitatea poate fi
clasificată în neutralitate totală şi neutralitate parţială.
c) în dependenţă de voinţa statului neutru, pot fi deosebite neutralitatea
benevolă şi neutralitatea convenţională.
d) în dependenţă de atitudinea statelor neutre faţă de beligeranţi poate fi
deosebită neutralitatea completă, perfectă, sau absolută şi neutralitatea incompletă,
12
imperfectă sau binevoitoare.
Paragraful 3 Fundamentul juridic şi conţinutul statutului de neutralitate
a statelor neutre ne propune motivaţia adoptării statutului de neutralitate, şi anume:
factorii geografici, strategici etc. De asemenea este cercetat fundamentul juridic al
statutului de neutralitate permanentă, fiind indicate discuţiile prezente în literatura de
specialitate cu referire la tratatul internaţional şi îndeosebi, cu privire la actul
unilateral al statului interesat, care proclamă statutul de neutralitate permanentă.
Suplimentar, sînt evocate efectele statutului de neutralitate permanentă pe plan
internaţional, fiind determinate procedeele de recunoaştere şi garantare internaţională
a acestui statut. La acest paragraf este analizată situaţia particulară a Republicii
Moldova, stat relativ tînăr, care practic de la începutul existenţei sale, şi-a propus
drept obiectiv al politicii externe respectarea statutului de neutralitate permanentă,
statut care provoacă numeroase polemici, dat fiind faptul că nu este nici recunoscut,
nici, cu atît mai mult, garantat pe plan internaţional.
Cu referire la conţinutul statutului de neutralitate a statelor neutre, subiectul
este tratat sub două aspecte: statutul juridic al statului neutru eventual şi cel al statului
neutru permanent. Ambele compartimente sunt cercetate sub aspect evolutiv, fiind
indicate la fel şi tendinţele actuale în materie. În urma studiilor efectuate putem
constata, că începînd cu Grecia Antică pînă în secolul XVIII un stat era considerat
neutru chiar atunci cînd resortisanţii săi furnizau ajutoare, arme în beneficiul exclusiv
unuia dintre beligeranţi. Doar guvernele erau ţinute să se abţină de la procurarea
armelor şi muniţiilor beligeranţilor. Evoluţia noţiunii de neutralitate se observă în
perioada sfîrşitului secolului XVII – începutul secolului XIX, cînd apare lucrarea lui
Vattel Le droit des gens ou principe de la loi naturelle. Vattel a stabilit dinstincţia
dintre neutralitatea strictă şi neutralitatea binevoitoare.
La acelaşi paragraf au fost indicate separat drepturile şi obligaţiile statelor
în fiecare caz aparte, acestea fiind analizate minuţios. Astfel, cu referire la statutul
juridic al statului neutru eventual, au fost stabilite următoarele drepturi: dreptul de a
cere respectarea inviolabilităţii teritoriului lor, dreptul de a întreţine relaţii comerciale
cu beligeranţii. În calitate de obligaţii au fost examinate obligaţiile de imparţialitate şi
abstinenţă. De asemenea au fost examinate succint subiectele neutralităţii în războiul
terestru, în războiul maritim şi în cel aerian.
Cu referire la statutul juridic al statului neutru permanent, au fost precăutate
astfel de drepturi ale statului permanent neutru cum sunt:
• dreptul la independenţă, suveranitate şi integritate teritorială
• drepturile ce decurg din personalitatea internaţională a statului (dreptul
de a fi parte la tratate, de a participa la conferinţe internaţionale)
• dreptul de a susţine activ eforturile comunităţii internaţionale în sfera
dezarmării, fortificării încrederii şi cooperării interstatale
• dreptul la legitima apărare
• dreptul de a lua parte la operaţiunile de menţinere a măcii realizate sub
egida organizaţiilor internaţionale
• dreptul de a cere ajutor şi de a fi ajutat în caz de atac armat
• dreptul de acuzare a acţiunilor agresorului şi de exprimare a simpatiilor
pentru victima agresiunii.
13
Iar în calitate de obligaţii au fost cercetate:
• obligaţia statului neutru de a întreţine cu alte state numai relaţii de pace
• abţinerea de orice angajament al cărui efect va fi, în caz de eşec,
implicarea într-un război străin
• neadmiterea stabilirii pe teritoriul său a focarelor de agitare şi de
conspiraţie contra liniştii altor state
• neparticiparea sub nici o formă la acţiunile de declanşare a unui conflict
armat şi păstrarea stării de neutralitate
• obligaţia de a împiedica folosirea teritoriului său de către alte state în
scopuri militare, obligaţia de a nu lua parte la alianţe politice, militare, economice,
care au ca scop pregătirea sau purtarea războiului, obligaţia de susţinere a eforturilor
comunităţii internaţionale în domeniul dezarmării, consolidării măsurilor de
încredere şi cooperare între state, interzicerii şi lichidării armelor de distrugere în
masă.
Capitolul II, întitulat Neutralitatea în contextul sistemului de securitate
colectivă a statelor, este divizat în două paragrafe (cinci secţiuni) şi propune o
caracterizare logică a subiectului analizat, pornind de la cercetarea chestiunii
impactului statutului de neutralitate asupra suveranităţii statului, finalizînd cu tratarea
unui subiect atît de important cum este calitatea de membru a statelor neutre
permanent în organizaţiile internaţionale cu caracter universal şi regional. Elementul
original prezent în acest capitol este ideea formulei neutralităţii contemporane, şi
anume neutralitatea activă şi diferenţiată care ne permite îmbinarea obligaţiilor de
decurg din statutul de neutralitate cu exigenţele sistemelor de securitate colectivă.
Paragraful 1, Impactul statutului de neutralitate asupra suveranităţii
statului, tratează un subiect atît de delicat în materie, încît am considerat oportun să-i
acordăm atenţie sporită, separîndu-l în compartiment aparte. Aici au fost tratate toate
teoriile referitoare la impactul statutului de neutralitate, în general, şi cel de
neutralitate permanentă, în special, asupra suveranităţii statelor, fiind expuse teoriile
lui L. Takacs, M. Niciu şi D. Anzilotti. În final a fost demonstrată teza, că statutul de
neutralitate nu afectează suveranitatea unui stat mai mult decît orice alt angajament
asumat benevol de către un stat pe plan internaţional.
Paragraful 2, Problema neutralităţii în cadrul sistemelor internaţionale
de securitate colectivă, este divizat în trei secţiuni. Prima secţiune, în vederea
realizării scopului final al tezei, înaintează tipurile de neutralitate activă şi cea
diferenţiată pentru a reuşi să fie conciliate cele două concepte: neutralitate şi
securitate colectivă. În acest sens sînt descrise succint evoluţia şi definirea
neutralităţii active şi celei diferenţiate. Secţiunea a doua şi a treia tratează două
subiecte importante: neutralitatea în cadrul sistemelor universale de securitate
colectivă şi neutralitatea în cadrul sistemelor regionale europene de securitate
colectivă. Astfel, la primul, sunt cercetate situaţiile particulare de participare a
statelor cu statut de neutralitate permanentă în cadrul sistemelor universale de
securitate colectivă create de către Societatea Naţiunilor şi Organizaţia Naţiunilor
Unite, fiind studiate cazurile de aplicare în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite a
sancţiunilor cu caracter militar şi cu caracter nemilitar, precum şi subiectul unei
eventuale participări la operaţiunile de sancţionare a statelor neutre permanent
nemembre a organizaţiei.
14
 Cu referire la neutralitatea în cadrul sistemelor regionale europene de
securitate colectivă, a fost cercetat faptul participării statelor neutre în organizaţiile
regionale europene de menţinere a securităţii regionale cum ar fi: Organizaţia pentru
Securitate şi Cooperare în Europa, Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic, fosta
Organizaţie a Tratatului de la Varşovia, Uniunea Europei Occidentale, Comunitatea
Statelor Independente fiind atrasă atenţie deosebită sistemului de securitate colectivă
propus în cadrul Uniunii Europene. În acest scop au fost analizate dispoziţiile actelor
statutare, precum şi evaluate situaţiile particulare de participare a statelor permanent
neutre la acţiunile realizate sub egida acestor organizaţii, în vederea menţinerii
securităţii regionale.
Capitolul 3 Statutul de neutralitate al Republicii Moldova este divizat
în trei paragrafe.
Paragraful 1 Adoptarea statutului de neutralitate de către Republca
Moldova: cadrul istoric, politic şi juridic, conţine o examinare detaliată a contextului
istoric şi instrumentelor prin care a fost proclamat statutul de neutralitate permanentă
a Republicii Moldova. Astfel este cercetat cadrul juridic naţional prin care este
proclamat şi este asigurat statutul de neutralitate permanentă, fiind totodată atestată
necesitatea adoptării unui act juridic intern prin care ar fi definitivată concepţia
naţională a neutralităţii permanente.
Paragraful 2 Conţinutul statutului de neutralitate permanentă a
Republicii Moldova conţine o analiză, folosind metoda comparativă, a statutului de
neutralitate permanentă a statului nostru cu neutralitatea permanentă a Austriei,
Elveţiei, Turcmenistanului, totodată, de la bunul început al studiului efectuat fiind
prezentă menţiunea că nu există două statute de neutralitate permanentă absolut
identice, fiecare stat propunîndu-şi şi urmînd un model propriu de neutralitate. De
altfel, nici pe plan internaţional nu a fost schiţat un model general al statutului de
neutralitate (se are în vedere expunerea exhaustivă a drepturilor şi obligaţiilor ce
decurg din statutul de neutralitate permanentă), conţinutul acestuia decurgînd din
practica internaţională a statelor. Anume, pornind de la practica internaţională am
schiţat idealul unui statut de neutralitate, pe care îl propunem pentru statul nostru,
elaborînd la finele lucrării un proiect de concepţie naţională a statutului de
neutralitate.
Paragraful 3 Neutralitatea Republicii Moldova – exemplu de
compatibilitate a statutului de neutralitate cu sistemul universal de securitate
colectivă conţine date exacte privind participarea contingentelor armate a Republicii
Moldova la operaţiunile realizate sub egida ONU în vederea menţinerii păcii şi
securităţii în „zonele fierbinţi”. Prin urmare, considerăm că alături de exemplele
oferite de Austria şi Elveţia, Republica Moldova, stat permanent neutru, nu este
neutru în chestiunile legate de pacea mondială, contribuind activ la fortificarea
securităţii internaţionale.
Sinteza rezultatelor obţinute
Teza conţine o analiză multilaterală a conceptului de neutralitate, precum şi
a conceptului de securitate colectivă. Rezultatele cercetărilor efectuate se prezintă ca
fiind următoarele:
- definirea conceptului de neutralitate prin prisma studiului istoric a acestei
instituţii de drept internaţional, dat fiind faptul că această categorie este în
15
permanentă dezvoltare;
- elucidarea confuziilor care însoţesc termenul de neutralitate: neutralism,
neangajare, neutralizare etc.;
- determinarea formelor şi tipurilor de neutralitate, cu evidenţierea
tendinţelor actuale în materie, ce permit concilierea conţinutului neutralităţii cu
exigenţele sistemelor de securitate colectivă;
- analiza practicii statelor în materia fundamentului juridic al statutului de
neutralitate permanentă şi înaintarea propunerilor în vederea uniformizării practicilor
în această privinţă;
- definirea conceptului contemporan de securitate colectivă, precum şi
determinarea componentelor securităţii colective a statelor şi a cerinţelor impuse
statelor participante la sistemele de securitate colectivă;
- generalizarea drepturilor şi obligaţiilor statelor în cazul neutralităţii pe
timp de război şi pentru neutralitatea permanentă;
- evaluarea impactului statutului de neutralitate asupra suveranităţii
statului, demonstrîndu-se în final că dreptul de a adopta statutul de neutralitate
decurge din înseşi suveranitatea statului;
- argumentarea posibilităţii participării efective a statelor permanent neutre
în cadrul sistemelor universale şi regionale europene de securitate colectivă, fiind
evocate situaţiile particulare de participare a statelor neutre în cadrul sistemelor de
securitate colectivă create de către: Organizaţia Naţiunilor Unite, Societatea
Naţiunilor, Uniunea Europei Occidentale, Comunitatea Statelor Independente,
Uniunea Europeană, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa;
- analiza cadrului juridic, politic şi istoric de adoptare de către Republica
Moldova a statutului de neutralitate;
- evaluarea comparativă a conţinutului statutului de neutralitate a
Republicii Moldova cu cele existente ale Austriei, Elveţiei şi Turcmenistanului;
- determinarea aportului pe care Republica Moldova – stat permanent
neutru îl aduce în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.
Concluzii şi recomandări
La acest ultim compartiment, după ce au fost expuse opiniile cu referire
la problema neutralităţii în calitate de instrument al securităţii colective, după
reflectarea practicii internaţionale în materie, şi totodată, fiind fideli artei de a păstra
esenţialul ne-am propus formularea următoarelor concluzii:
1. Conceptul de neutralitate păstrîndu-şi formele vechi, capătă un nou
conţinut datorită abordării diferite a chestiunilor de război şi pace.
2. În urma studiului efectuat este imposibil să afirmăm că statutul de
neutralitate adoptat de către un stat sau altul este bun sau rău, în toate cazurile fiind
necesară examinarea lui în ansamblu, mai ales ţinînd cont de condiţiile istorice
concrete. Totodată, nu putem nega faptul că neutralitatea permanentă şi garantată
contribuie la aplanarea diferendelor internaţionale.
3. În aceste timpuri de tranziţie şi incertitudine, neutralitatea continue să
reprezinte un instrument eficient al securităţii şi al politicii externe ale statelor. Statele
neutre contemporane, realizînd politica de coexistenţă paşnică, contribuie la
dezvoltarea cooperării internaţionale şi la menţinerea păcii şi securităţii
16
internaţionale. Contribuţia este efectivă doar cu respectarea regulilor impuse de acest
statut. De asemenea, anume neutralitatea procură sentimentul de securitate statului,
care a adoptat-o.
4. Neutralitatea sub toate formele sale, doar cu condiţia că este realizată
consecvent, cu respectarea principiilor fundamentale a dreptului internaţional,
contribuie efectiv la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
5. Sfera de aplicare a neutralităţii se limitează la conflictele armate
internaţionale, adică confruntării statelor ce recurg la forţă. În schimb, acest drept nu
este aplicabil sancţiunilor militare sau economice aplicate de către ONU. În
momentul în care un stat sau un grup de state au aplicat măsuri de constrîngere fără a
fi sancţionate de către ONU, aceste măsuri sînt în prezent considerate ca fiind, în
principiu, inadmisibile, prin urmare neutralitatea poate fi invocată în acest caz.
6. Neutralitatea presupune anumite avantaje sau drepturi pentru state,
privilegii care sînt compensate prin obligaţii atît pentru statul neutru precum şi pentru
celelalte state – membre a comunităţii internaţionale astfel, anume sub acest aspect,
statutul respectiv relevă dificultăţi în interpretarea conţinutului, mai ales dacă să
ţinem cont de faptul că materia dată nu este codificată. Anume datorită lipsei unor
reglementări detaliate a acestui statut, în practica internaţională apar dificultăţi în
încercările de a-l consfinţi. Astfel, în Rezumatul analitic a şedinţei a 2548-a a
Comisiei de Drept Internaţional din 1998 la punctul 6, în contextul formulării de
către Austria a rezervei la Convenţia cu privire la interdicţia utilizării tehnicilor de
modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau orice alte scopuri ostile,
semnată la New York, la 10 decembrie, a fost menţionat: „Rezervele de acest tip
exprimă o anumită ipocrizie din partea Statelor, care pe de o parte doresc să
accepte un tratat, însă refuză în acelaşi timp să fie legate de obligaţiile care decurg
din acesta. Chiar dacă calitatea de parte la tratat fără asumarea obligaţiilor pe care
le creează acesta poate să aibă un efect educativ, aceasta nu contribuie la crearea
relaţiilor internaţionale sigure”. Astfel această rezervă care conţinea prevederea „În
virtutea obligaţiilor ce rezultă din statutul său de stat permanent neutru, Republica
Austria face rezervă în acest sens precum că colaborarea sa în cadrul acestei
Convenţii nu poate să se întindă dincolo de limitele determinate de statutul său de
neutralitate permanentă şi prin calitatea sa de membru a Naţiunilor Unite”, denotă
faptul că obligaţiile asumate de către Austria sunt vagi, deoarece nimeni în prezent
nu cunoaşte exact ce presupune statutul de neutralitate permanentă.
7. Statutul de neutralitate permanentă creează obligaţia generală a tuturor
statelor de a-l respecta. Din nefericire, pînă în prezent doar Elveţia s-a bucurat de
respectarea efectivă a statutului său. Cu tristeţe putem să afirmăm că neutralitatea nu
poate asigura securitatea unui stat decît dacă puterile mari o respectă. Aceasta
subliniază slăbiciunea sa ca instrument al politicii de securitate. Totodată şi statele
beligerante respectă neutralitatea statelor doar cînd consideră că riscul este prea mare
pentru nerespectarea ei. Astfel neutralitatea nu există decît dacă nu există o pîrghie de
constrîngere pentru a o apăra. Însă nu ne vom lăsa pradă pesimismului. Nu este de
negat faptul că în timpul în care trăim simţim o tristeţe atotcuprinzătoare. Dar anume
mîndria noastră de oameni nu ne lasă să ne pierdem speranţa pentru viitor.
Comunitatea internaţională va avea într-o zi organizarea sa a justiţiei şi a păcii.
8. Cea mai bună soluţie pentru evitarea ca un stat neutru să fie implicat într-
17
un conflict armat care-l ameninţă, este evitarea izbucnirii lui, adică realizarea lucrului
în vederea prevenirii prin mediere, măsurile de promovare civilă a păcii, lupta contra
sărăciei. Totodată, în zilele noastre, la fel din considerentul că lipseşte o codificare
oficială în materie, statele neutre îşi pierd din atribuţiile de contribuire la menţinerea
păcii internaţionale. O aşa prerogativă a neutrilor, cum este medierea unui diferend
internaţional devine tot mai dificilă, fiind deseori conferită statelor care aparţin
alianţelor militare. Cu titlu de exemplu aducem conflictul arabo-israelian, în care
Austria şi-a oferit serviciile de mediator în timpul Războiului rece. În final, însă,
Norvegia a fost aleasă pentru a găzdui la Oslo Organizaţia pentru Eliberarea
Palestinei şi Izraelul pentru încheierea acordului istoric în noiembrie 1993. Mai mult
ca atît, după finisarea Războiului rece, departe de a fi o contribuţie la menţinerea
păcii şi securităţii internaţionale, neutralitatea devenea chiar un obstacol realizării
rolului de mediator. Astfel a fost refuzată ideea de a organiza întîlnirea de vîrf între
Statele Unite şi Rusia în 1993 la Viena din motivul conotaţiilor Războiului rece pe
care îl asociază oraşului, ce în trecut a găzduit deseori reprezentanţi ale ambelor
blocuri, acesta nefiind perceput drept capitală a unui stat neutru.
9. Este incontestabil că statul tînăr, care şi-a proclamat de la bun început
neutralitatea permanentă este un caz interesant. De regulă opţiunea pe care un stat
tînăr o face în folosul statutului de neutralitate, se explică prin faptul că numai în
condiţiile păcii şi securităţii internaţionale statul poate să soluţioneze dificultăţile pe
care trebuie să le confrunte în vederea afirmării sale pe plan extern. Republica
Moldova, declarînd statutul de neutralitate, din păcate nu a reuşit să obţină aprobarea
lui în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, după modelul Turcmenistanului. Parţial,
din această cauză, astăzi oficial nu suntem recunoscuţi de către comunitatea
internaţională în calitate de stat neutru. Iar ca consecinţe negative ale acestui fapt,
observăm că în realitate nu beneficiem de acele avantaje care ar urma dacă am fi
primit statutul oficial din partea ONU.
10. Obţinînd recunoaşterea internaţională a statului nostru, sînt realizate
toate condiţiile favorabile pentru satisfacerea intereselor naţionale, iar neutralitatea nu
este o barieră care protejează statul de problemele lumii externe, ci din contra, o
poziţie forte care permite exercitarea influenţei asupra situaţiei din regiune şi în lume
contribuind efectiv la cooperarea internaţională – factor important pentru dezvoltarea
economică internă.
11. Atît timp cît în lume nu există o organizaţie bazată pe solidaritate care
să promoveze securitatea reală, ci societatea internaţională este divizată, la moment,
în grupe regionale cu pronunţate controverse interne, este de o mare valoare faptul că
există state care sunt în afara acestor blocuri şi acestea sunt mult mai libere în a
judeca asupra politicilor diferitor state. Statele neutre pot în acelaşi timp în cadrul
politicii lor externe să indice alegerea poziţiei care ar exprima tendinţa de soluţionare
a diferenţelor existente.
12. La moment economia şi sferele sale nu se înscriu în cadrul politicii de
neutralitate. Nu există o economie neutră. Neutralitatea nu poate deloc să se refere la
faptul cum o ţară să-şi realizeze relaţiile economice internaţionale şi cum să o dirijeze
corect. Statul neutru trebuie să fie independent în politica sa de neutralitate în
momentul în care decide calea cea mai bună de realizare a economiei sale pe timp de
pace sau război.
18
 13. Neutralitatea, în calitate de strategie a statelor mici a rămas în esenţă un
fenomen european cu excepţia anumitor experienţe sterile pe alte arene, cum a fost
de altfel neutralitatea Laosului si Kambogiei.
14. Răspunzînd la întrebarea: Cui îi este convenabil statutul de
neutralitate? - putem da un răspuns dublu: atît statelor neutre, cît şi comunităţii
internaţionale în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. În acest context,
necătînd la tendinţa de considerare a neutralităţii ca fiind anacronică, imorală sau
ineficientă, există state care continue să vadă avantajele acestui statut, făcînd
abstracţie de la neajunsurile ei. Cel mai important exemplu în acest îl prezintă
Elveţia, care a făcut un pas extrem adoptînd neutralitatea în calitate de principii
diriguitoare ale politicii sale externe. Acest stat pînă la momentul de faţă afirmă că
anume neutralitatea a jucat rolul cheie în vederea păstrării independenţei şi
suveranităţii în momentele marelor încercări, în special în perioada celor două
războaie mondiale.
15. Neutralitatea îşi ia locul în evoluţia internaţionalului care se schimbă în
favoarea transformărilor calitative şi cantitative a societăţii internaţionale. Coraportul
de forţe pe scară internaţională care influenţează de manieră decisivă conţinutul
material al dreptului internaţional, societăţii internaţionale, considerabil s-a reînnoit şi
universalizat, prin urmare este normal ca dreptul internaţional să se reînnoiască.
Deci, la momentul actual, dreptul internaţional suportă logic influenţa principiilor
dreptului de neutralitate, propunîndu-ne soluţii noi în vederea valorificării complete,
eficiente pe plan internaţional al statutului de neutralitate permanentă. În prezent
toate statele şi popoarele iubitoare de pace îşi direcţionează eforturile în primul rînd
spre prevenirea izbucnirii unui nou război, spre fortificarea păcii. În legătură cu
aceasta s-a schimbat calitativ şi caracterul neutralităţii, deoarece în starea actuală a
lucrurilor principalele direcţii ale politicii externe ale statelor neutre le constituie
lupta activă a statelor neutre pentru fundamentarea păcii şi activitatea în vederea
dezvoltării relaţiilor amicale cu alte state.
16. Neutralitatea a devenit astăzi un concept eminamente politic, valabil atît
în timp de pace, cînd se pretinde că toate părţile aflate în conflict vor fi tratate de o
manieră nediscriminatorie, cît şi în timp de război. Neutralitatea este pe cale să
devină, dacă nu a devenit deja, o atitudine facultativă pe care statele terţe şi-o rezervă
pentru a o adopta în funcţie de împrejurări şi independent de calitatea formală a
conflictului.
În urma studiului realizat, în vederea anihilării dificultăţilor constatate în
practica internaţională a statelor, în general, şi în practica statului nostru, în particular;
de asemenea pentru uniformizarea opiniilor doctrinarilor în materia interferenţei
conceptelor de neutralitate şi securitate colectivă a statelor, înaintăm următoarele
recomandări:
1. Politicienii trebuie să aibă o viziune clară asupra avantajelor şi
dezavantajelor statutului de neutralitate permanentă precum şi referitor la condiţiile
de dobîndire a acestui statut, la fel şi referitor la oportunitatea participării într-o
alianţă militară.
2. Dezaprobînd categoric părerile unor autori, cu referire la ineficacitatea
statutului de neutralitate, precum că astăzi există un spaţiu distinct artificial pentru
declaraţiile sau prezicerile cu privire la declinul şi sfîrşitul neutralităţii şi înlocuirea ei
19
prin obligaţii internaţionale noi, datorate în mare parte tezelor susţinute în literatura
de specialitate referitor la caracterul de lex imperfecta al dreptului internaţional,
deoarece acesta nu are la bază o constituţie, afirmînd că în timpul prezent nu suntem
în stare să prevedem finalul neutralităţii, propunem adoptarea unui tratat internaţional
în materia neutralităţii, care ar conţine atît norme generale cu privire la neutralitatea
permanentă a statelor, precum şi norme concrete de comportament a statelor în orice
tip de război, substituind astfel dispoziţiile convenţiilor de la Haga în materia
neutralităţii pe timp de război din anul 1907. Or, în lipsa unui cod care ar determina
purtarea războiului prin reguli juridice obligatorii atît pentru beligeranţi cît şi pentru
neutri, anume statele neutre suferă de incertitudinea situaţiei.
3. Propunem crearea pe plan internaţional a garanţiilor suplimentare în
vederea respectării statutului de neutralitate, deoarece necătînd la toate momentele
sale slabe, neutralitatea are toate şansele să existe atîta timp cît vor exista conflictele
armate, ea constituind manifestarea năzuinţei oamenilor spre pace. Prin urmare, cel
puţin pentru cazul neutralităţii ocazionale, sugerăm ca statele neutre, să facă o
declaraţie, care va produce efecte juridice între statele beligerante şi statele neutre în
caz de război. Aceasta fiind valabil pentru situaţia unui război nedeclarat. Dacă, din
contra, războiul fusese declarat, declaraţia de neutralitate nu mai este necesară.
4. Fiecare stat îşi propune şi urmează o formulă proprie a neutralităţii,
formulă, care însă va ţine cont de principiile neutralităţii, aşa cum au fost stabilite în
prezenta lucrare. În acest sens, statele vor purcede la elaborarea unui act de drept
intern care ar conţine toate obligaţiile pe care le impune statutul de neutralitate, de
care ar fi posibil să te conduci ori de cîte ori intervine o situaţie delicată pentru a nu
le încălca. Totodată, contrar opiniilor întîlnite în literatura de specialitate, precum că „
... neutralitatea prescrie un anumit tip de comportament, al cărui conţinut şi volum
nu este posibil de a fi inclus într-un cod”, considerăm că ideal ar fi ca statul nostru să
adopte o lege constituţională în materia neutralităţii permanente, sau cel puţin să
adopte acea Concepţie de neutralitate, preconizată prin Hotărîrea Guvernului nr. 30
din anul 1997, care ar permite o mai bună orientare a oficialilor în chestiunile legate
de politica externă a statului nostru. Elaborarea unui act intern, în special pentru cazul
Republicii Moldova, nu prezintă acele dificultăţi pe care le-ar antrena elaborarea unui
cod internaţional de comportament al statului neutru. Deoarece nu este posibil de a
enumera toate acele probleme ce decurg din statutul de neutralitate. La fel şi practica
demonstrează că fiecare caz necesită o decizie aparte.
În acest sens, este o întrebare deschisă, cît de departe manifestarea
simptoamelor deja cunoscute poate servi drept exemple în vederea deciderii asupra
problemelor viitoare? Prin urmare va fi o greşeală gravă dacă un guvern împiedică
executarea politicii sale de neutralitate prin publicarea dificultăţilor sale, dînd astfel
motive de suspiciuni referitoare la statutul său, ceea ce presupune că guvernul
susmenţionat nu este întru totul de acord cu menţinerea neutralităţii.
5. Propunem, totodată, ca înainte de aprobarea unei concepţii a politicii
externe a Republicii Moldova, în general, sau a neutralităţii permanente, în special,
Curtea Constituţională să adopte o hotărîre pe marginea interpretării articolului 11
din Constituţie, pentru a crea o viziune atît politicienilor precum şi juriştilor asupra
conţinutului statutului de neutralitate permanentă, în condiţiile statului nostru.
6. În final, considerăm că realizarea celor propuse la capitolul 3 din
20
prezenta lucrare (soluţionarea problemei transnistrene, evacuarea trupelor armate
ruse din stînga Nistrului, întreprinderea paşilor concreţi în vederea aderării la UE) va
contribui efectiv la sporirea credibilităţii internaţionale ce va permite, în final,
recunoaşterea internaţională a statutului nostru de neutralitate permanentă.
Cuvinte-cheie : Neutralitate, neutralitate ocazională, neutralitate
permanentă, neutralitate recunoscută, neutralitate garantată, neutralitate
unilaterală, neutralitate convenţională, securitate internaţională, securitate
colectivă, stat neutru, statut de neutralitate, sistem universal de securitate
colectivă, sistem regional de securitate colectivă, operaţiuni de menţinere a
păcii, alianţe defensive, alianţe ofensive, concepţie de neutralitate, legitimă
apărare, sancţiuni internaţionale.
PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI :
1. DORUL O., Международно-правовые аспекты разрешения
территориальных споров, Закон и жизнь, № 12, 2004, p. 50-53, (0,4 c.a.).
2. DORUL O., Conceptul de neutralitate permanentă în dreptul
internaţional, Legea şi viaţa, nr. 8, 2005, p. 36-41, (0,7 c.a.).
3. DORUL O., Neutralitatea în sistemul universal al securităţii
colective, Legea şi viaţa, nr.12, 2005, p. 21-27, (0,8 c.a.).
4. DORUL O., Neutralitatea permanentă a Elveţiei în cadrul sistemului
universal de securitate colectivă, „Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în
condiţiile integrării europene” - Materiale ale conferinţei tehnico-ştiinţifice
internaţionale, 28 ianuarie 2006, p. 546-549,( 0,4 c.a.).
5. DORUL O., GUCEAC I., Права и обязанности постоянно
нейтрального государства в современном международном праве, Научные
труды. Том 2, Российская Академия Юридических Наук, Москва, 2006 г.,
p. 382-384, (0,2 c.a.).
6. DORUL O., Poziţia statelor neutre în procesul de integrare
europeană în materie de securitate, Revista moldovenească de drept
internaţional şi relaţii internaţionale, nr. 1-2, 2006, p. 96-100, (0,5 c.a.).
21
РЕЗЮМЕ
Ольга Дорул. „Нейтралитет в системе коллективной безопасности”
Диссертация на соискание ученой степени доктора права по
специальности 12.00.10 - Международное публичное право, Академия
Наук Молдовы, Кишинэу, 2008, Рукопись.
Ключевые слова. Нейтралитет, эвентуальный нейтралитет,
постоянный нейтралитет, признанный нейтралитет, гарантированный
нейтралитет, односторонний нейтралитет, конвенционный нейтралитет,
международная безопасность, нейтральное государство, коллективная
безопасность, статус нейтралитета, универсальная система коллективной
безопасности, региональная система коллективной безопасности,
операции по поддержанию мира, оборонительные союзы, нападательные
союзы, концепция нейтралитета, самооборона, международные санкции.
Данная работа имеет основной целью примирение двух понятий
совешенно не согласующихся в теории: постоянный нейтралитет и
коллективная безопасность. Это объясняется частично тем, что данному
соотношению в специализированной литературе было уделено мало
внимания, а в практике рассматриваемому вопросу давались различные
толкования, в зависимости от определенного политического контекста.
Гипотеза о том, что нейтралитет не может сосуществовать с операциями
по санкционированию не была достаточно проверена на практике. Эта
необходимость выявляет потенциальную полезность данного
исследования, которое применяет лишь юридически-обоснованые
аргументы и анализирует нейтралитет в рамках настоящих операций по
санкционированию, преследуя тем самым определение их
совместимости.
Актуальность данного исследования исходит в большей части из
того, что в последнее время мы являемся свидетелями драматических
событий которые в определенной мере влияют на международную
безопасность, в их числе: рост числа вооруженных конфликтов,
причинение вреда окружающей среды, терроризм … Ответом на данные
угрозы может быть лишь международное сотрудничество и статус
постоянного нейтралитета является тем специфическим инструментом
поддержания международного мира и безопасности.
Для Республики Молдова, рассматриваемый вопрос особенно
актуален ввиду часто встречающихся в прессе и в научных работах
утверждений о декларативном характере статуса постоянного
нейтралитета, провозглашенного в 1994-ом году. Исходя из этого, в
последней главе работы детально проанализировано содержание статуса
постоянного нейтралитета посредством изучения истории его развития, а
также с учетом опыта иностранных государств в данной области.
22
 Annotation
Olga Dorul. PhD thesis.
“Neutrality – component part of collective security system”

Key-words. Neutrality, occasional neutrality, permanent neutrality,

avowed neutrality, assured neutrality, unilateral neutrality, conventional
neutrality, international security, collective security, neutrality status, universal
collective security system, regional collective security system, peacekeeping
operations, defensive alliances, offensive alliances, neutrality concept,
legitimate self-defence, international sanctions.
The main objective of this thesis is the conciliation of two opposed
concepts on theoretical ground: permanent neutrality and collective security.
This is due, partially to the fact that this relation was given little attention in
the speciality literature, while in practice, the topic was interpreted differently,
based on the political context. The hypothesis that neutrality is irreconcilable
with sanction operations was not subject of sufficient empirical testing. This
necessity for further analyses of the topic indicates the potential usefulness of
this study, which operates with pure juridical and conceptual terms, and
analyses neutrality in the framework of the current sanction operations in view Olga DORUL
of determination of their compatibility. NEUTRALITATEA – PARTE COMPONENTĂ
The object of this study is of a specific actuality, and implies a major A SISTEMULUI DE SECURITATE COLECTIVĂ
theoretical-practical interest. This is due to the fact that nowdays, there is no
other theme, as controversial, subject to conflicting interpretations and AUTOREFERAT
treatments, as the neutrality status. al tezei de doctor în drept
The actuality of this study is due to the fact that in the last period, we
are witnessing some dramatic changes and processes that to some extent Specialitatea: 12.00.10 – drept internaţional public
jeopardize international security, namely multiplication of armed conflicts, _______________________________
environmental issues, terrorism etc. A reply to this threatening is possible only Bun de tipar 2008
through international cooperation. And the status of permanent neutrality Format 60x84 1/16. Сoli de tipar 1,0.
offers us the specific means of maintaining the international security. Coli de autor 1,0. Tirajul 50 ex.
For the Republic of Moldova the topic is of a specific actuality, given CEP USM
the fact of frequent statements, in written press and scientific articles, str. A. Mateevici, 60, mun. Chişinău, MD 2009
regarding the declarative and formal nature of the neutrality status, proclaimed
in 1994. Following this direction, the last chapter of this study, contains an in-
depth analysis of the permanent neutrality status through its historical
evolution, while considering the relevant experience of other states.

23 24