Ploua

Afara ploua ne-ncetat.

Din ceru-i de catifea cad cristale mici de apa
Prabusindu-se pe poteci,in parcurile solitare,
Tulburind lacurile in care se oglindeste luna.

Linistea cumplita absoarbe imprejurimile.

O singuratate strivitoare apasa
Asupra universului launtric ce se surpa
Sub zvonul molatic al picaturilor de ploaie.
Pare ca si natura plinge.
Suspin si eu.

As fi vrut sa evadez undeva,

Sa fiu asemeni ploii :
Cazind asupra lumii,iar apoi
Inaltindu-ma din nou.

Ma apropii de geam,
Imi adincesc privirea in baltile
Ce reflecteaza razele lunii,
In picaturile ce bat cu tact in fereastra.
Surid,ma intorc in odaie,imi cat de treburi.
Si uit.

de Viorica Iascerinschi [-Milady- ]

2010-09-23 | |

Mă scol,mă culc,mănînc.Trăiesc.

Respir,merg,vorbesc.Trăiesc.

Nu lupt,nu visez,nu cuget.Regret.

Mă plimb,beau,dorm,ascult.Aştept.

Nu scriu,nu simt,nu iubesc.Sufăr.

Nu meditez,nu sper.Traiesc.
În vălul-ntunecat al nopţii cînd împrejur e numai tihnă,
Cînd alba lună stă de strajă în tăinuitul său abis
Şi trandafirii cînd emană parfumuri dulci,ameţitoare
Un roi de licări oscilează spre cornul cerului nestins.

Şi feeria nopţii pare acum un vis plin de mistere

Spre cei trudiţi care aduce odihna multaşteptată
Ce pretutindeni se coboară dăruind pace şi tăcere
În enigmatica natură de şoapte dulci înduioşată.

Şi enigmaticele zvonuri zdrobite-n tihna ce se lasă

Par freamăte ce le evocă pădurea verde seculară
Şi-nvăpăiat acum e cerul vărsînd intensa-i strălucire
În iarba verde de mătasă, în balta lină solitară.