Sunteți pe pagina 1din 15

2 MODALITĂŢILE ACTULUI JURIDIC

CIVIL

După cum am văzut, actele juridice civile pot fi pure şi simple sau
afectate de modalităţi.
Din punct de vedere juridic, noţiunea de “modalitate” desemnează
un eveniment viitor de care depinde existenţa sau executarea drepturilor
subiective civile şi obligaţiilor civile din anumite acte juridice.
Termenul, condiţia şi sarcina sunt cele trei modalităţi ale actului
juridic civil.

2.1. Termenul

Termenul este acel eveniment, viitor şi sigur ca realizare, care fie


amână producerea efectelor unui act juridic civil, fie determină încetarea
efectelor acestuia.
Termenul poate fi indicat în mai multe feluri.
 Astfel, uneori se arată o dată calendaristică (“la data de 2 martie
2001”), o perioadă de timp (“după două luni”) sau o împrejurare
viitoare şi sigură (de exemplu, “începerea cursurilor pentru
studenţi“).

2.1.1. Clasificări

Termenele pot fi clasificate după mai multe criterii:


a) În funcţie de beneficiarul termenului, termenul poate fi dispus:
- în favoarea debitorului. Acesta constituie regula;
- în favoarea creditorului, de exemplu, în contractul de
depozit;
- în favoarea ambelor părţi, de exemplu, termenul dintr-un
contract de asigurare.
De calificarea termenului ca aparţinând uneia dintre aceste categorii
depinde identificarea persoanei care poate renunţa la beneficiul termenului.
 Astfel, de exemplu, într-un contract de împrumut fără dobândă,
termenul la care suma trebuie restituită este dispus în beneficiul
debitorului. Ca urmare, numai acesta poate renunţa la beneficiul
termenului, plătind înainte de împlinirea acestuia. Creditorul nu
poate pretinde plata înainte de împlinirea termenului, deoarece
acesta nu a fost stipulat în favoarea sa. Dar, dacă împrumutul s-a
acordat cu dobândă, termenul este stipulat în favoarea ambelor
părţi, astfel încât nici una nu poate renunţa la termen fără acordul
celeilalte.

b) După izvorul său, termenul poate fi:


- termen legal, stabilit de lege. Astfel sunt, de exemplu,
termenele de prescripţie;
- termen convenţional sau voluntar, stabilit de părţile actului
juridic civil. Din această categorie face parte majoritatea
termenelor;
- termen judiciar (de graţie), acordat de instanţă debitorului. Într-
adevăr, potrivit Codului civil, instanţa poate acorda debitorului,
ţinând cont de situaţia patrimonială a acestuia, un termen
suplimentar pentru executarea obligaţiei. Termenul de graţie
amână executarea silită a obligaţiei.

c) În funcţie de măsura în care momentul împlinirii sale este


cunoscut încă de la data încheierii actului juridic, distingem:
- termen cert, când momentul împlinirii sale este cunoscut la data
încheierii actului juridic (de exemplu, o dată calendaristică);
- termen incert, a cărui împlinire nu este cunoscută, ca dată
calendaristică, deşi realizarea sa este sigură (de exemplu,
moartea creditorului rentei viagere).

d) Criteriul esenţial de clasificare constă în efectele pe care le


produc; astfel, termenele pot fi suspensive sau extinctive:
- termenul este suspensiv când amână sau suspendă exerciţiul
drepturilor subiective civile şi executarea obligaţiilor civile.
 De exemplu, termenul la care trebuie restituită suma împrumutată;
- termenul este extinctiv când, la împlinirea lui, se sting efectele
actului juridic civil.
 Spre exemplu, într-un contract de rentă viageră debitorul se obligă
să plătească periodic creditorului o sumă de bani, până la moartea
acestuia din urmă. Termenul contractual (moartea creditorului) este
extinctiv.

2.1.2. Efectele termenului

Efectele termenului sunt diferite, după cum este vorba despre un


termen suspensiv sau extinctiv.
Aşa cum am văzut, termenul influenţează doar executarea actului
juridic civil, nu şi existenţa sa. Deci, dreptul subiectiv civil şi obligaţia
corelativă, afectate de termenul suspensiv, există. Ca urmare:
• dacă debitorul îşi execută obligaţia înainte de scadenţă (adică înainte
de împlinirea termenului suspensiv), el va face o plată valabilă.
Aceasta echivalează cu renunţarea la beneficiul termenului şi, după
cum am arătat, este posibil numai dacă termenul a fost prevăzut în
interesul debitorului;
• înainte de împlinirea termenului suspensiv, titularul dreptului poate
face acte de conservare;
• înainte de împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere de
la debitor plata;
• termenul de prescripţie extinctivă, în cazul drepturilor care decurg din
acte juridice afectate de termene suspensive, începe să curgă de la data
împlinirii acestora.
 Spre exemplu, prescripţia extinctivă a dreptului creditorului de a-l
acţiona în judecată pe debitorul său începe să curgă la momentul în
care obligaţia a ajuns la scadenţă şi nu a fost executată. Spunem că
în acel moment obligaţia a devenit exigibilă;
• până la împlinirea termenului suspensiv, compensaţia, ca mod de
stingere a obligaţiilor civile (care presupune existenţa unor datorii
reciproce ale celor două părţi contractante) nu poate interveni, întrucât
una din obligaţii nu este exigibilă. Prin excepţie, pe parcursul
termenului de graţie compensaţia este posibilă.
În ceea ce priveşte termenul extinctiv, împlinirea acestuia înseamnă
stingerea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.
 De exemplu, împlinirea termenului contractului de închiriere
marchează încetarea dreptului de a folosi bunul închiriat şi a
obligaţiei de a asigura folosinţa liniştită a acestuia.

2.2. Condiţia

Condiţia, ca modalitate a actului juridic civil, este un eveniment


viitor şi nesigur ca realizare, eveniment de care depinde însăşi existenţa
actului juridic civil.

2.2.1. Clasificări

Şi condiţiile pot fi clasificate după mai multe criterii:


a) În funcţie de legătura ei cu voinţa părţilor, a realizării sau
nerealizării evenimentului, condiţia poate fi: cazuală, mixtă şi potestativă.
Potrivit Codului civil, ”Condiţia cazuală este aceea ce depinde de
hazard şi care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a
debitorului.”
Condiţia cazuală (de la cuvântul latinesc casus, care înseamnă
întâmplare) este independentă de voinţa părţilor.
 Constituie condiţii cazuale: „dacă voi supravieţui fratelui meu”,
„dacă va ploua”, „dacă voi avea nepoţi” etc.
Condiţia mixtă este aceea care, conform Codului civil, “depinde
totodată de voinţa uneia din părţile contractante şi de aceea a unei alte
persoane“ (determinate).
 Un exemplu de condiţie mixtă este: „îţi vând maşina, dacă tatăl meu
îmi va cumpăra alta”.
Condiţia potestativă este cea a cărei realizare sau nerealizare
depinde complet de voinţa uneia dintre părţi sau, în exprimarea Codului
civil, “aceea care face să depindă perfectarea convenţiei de un eveniment,
pe care şi una şi alta din părţile contractante poate să-l facă a se întâmpla
sau poate să-l împiedice”.
Condiţia potestativă poate fi: potestativă pură şi potestativă simplă.
• Este potestativă simplă condiţia a cărei realizare depinde de
voinţa unei părţi şi de voinţa unei persoane nedeterminate.
 “Dacă mă voi căsători“ sau “dacă mă voi angaja la societatea
comercială Y” – sunt exemple de condiţii potestative simple.
Îndeplinirea condiţiei în exemplele date depinde şi de debitor, dar şi
de o terţă persoană (cu care acesta se căsătoreşte, respectiv care îl
angajează). Actele încheiate sub condiţie potestativă simplă sunt, ca
regulă, valabile.
• Este pur potestativă acea condiţie care depinde exclusiv de
voinţa uneia din părţi.
Angajamentul făcut sub o condiţie pur potestativă din partea
debitorului nu este valabil. În acest sens, Codul civil prevede: “Obligaţia
este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea acelui ce
se obligă.”
 Într-adevăr, în asemenea cazuri nu avem de-a face cu exteriorizarea
unei voinţe juridice: ”îţi voi vinde apartamentul, dacă voi dori”. Cel
care a formulat această condiţie nu a urmărit, de fapt, să se angajeze
din punct de vedere juridic.
 Dimpotrivă, dacă îndeplinirea condiţiei depinde de voinţa
creditorului, angajamentul este valabil: “îţi voi vinde apartamentul,
dacă vei dori să-l cumperi”.
cazuală
Condiţie
Condiţie mixtă
simplă
potestativă

valabile
din partea
creditorului

pură

din partea
debitorului nulă

b) Din punct de vedere al modului de formulare, condiţia poate fi


pozitivă şi negativă.
Astfel condiţia pozitivă este cea care constă în îndeplinirea unui
eveniment viitor şi nesigur, în timp ce condiţia negativă constă în
neîndeplinirea unui asemenea eveniment.
 Spre exemplu, “îţi donez autoturismul dacă vei reuşi la examenul
de admitere la facultate” este un angajament afectat de o condiţie
pozitivă.
 Dimpotrivă, un exemplu de condiţie negativă este: “îţi donez
autoturismul dacă în următorul an nu mi se va naşte un fiu”.
Cea mai importantă consecinţă a calificării condiţiei ca fiind
pozitivă sau negativă constă în felul în care aceasta se consideră îndeplinită
sau neîndeplinită. Astfel, dacă s-a prevăzut că evenimentul trebuie să aibă
loc într-un anumit termen şi acest termen a expirat fără ca evenimentul să fi
avut loc, condiţia pozitivă se socoteşte neîndeplinită, iar dacă nu s-a
prevăzut vreun termen, condiţia pozitivă se socoteşte neîndeplinită numai
atunci când este sigur că evenimentul nu se va mai produce.
Dimpotrivă, dacă s-a prevăzut că evenimentul nu trebuie să aibă loc
într-un anumit termen, condiţia negativă se socoteşte îndeplinită abia la
expirarea termenului, chiar dacă încă dinaintea acestui moment devenise
clar că evenimentul nu se va mai produce. Dacă nu s-a prevăzut nici un
termen, condiţia negativă se socoteşte îndeplinită numai atunci când
evenimentul este cu neputinţă să se mai producă.

c) Condiţiile se clasifică, de asemenea, în condiţii posibile,


respectiv imposibile, ca şi în condiţii licite şi morale, respectiv condiţii
ilicite şi imorale.
Condiţiile ilicite şi imorale afectează valabilitatea întregului act
juridic. Actul juridic în care se prevede naşterea unui drept condiţionată de
realizarea unei condiţii imposibile, imorale sau ilicite este nul absolut.
Dacă se prevede că stingerea dreptului respectiv va depinde de realizarea
unei condiţii imposibile, ilicite sau imorale, se va considera că actul juridic
este încheiat pur şi simplu.
d) Cel mai important criteriu de clasificare este cel al efectului pe
care îl produce: condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie:
- Condiţia suspensivă este cea care, până la realizarea ei, suspendă
existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative ale părţilor.
Codul civil prevede că: “Obligaţia sub condiţie suspensivă este aceea care
depinde de un eveniment viitor şi necert. Obligaţia condiţională nu se
perfectează decât după îndeplinirea evenimentului “.
 Astfel, de exemplu, este o obligaţie condiţională (efect al unui act
juridic afectat de modalitate - condiţie suspensivă) promisiunea: “îţi
vând apartamentul, dacă voi fi transferat în altă localitate“.
- Condiţia rezolutorie este cea până la realizarea căreia drepturile
subiective şi obligaţiile corelative ale părţilor sunt considerate că există şi
se execută. Potrivit Codului civil, “Condiţia rezolutorie este aceea care
supune desfiinţarea obligaţiei la un eveniment viitor şi necert”.
 Spre exemplu, un act juridic afectat de o condiţie rezolutorie este:
îţi vând schiurile mele, dar dacă va ninge până la sfârşitul lunii,
vânzarea se desfiinţează“.
Condiţia rezolutorie nu suspendă executarea obligaţiei, ci numai
obligă pe creditor a restitui ceea ce a primit, în caz de îndeplinire a
evenimentului prevăzut prin condiţie.
Observăm că, în cazul condiţiei suspensive, actul juridic şi efectele
sale nu există; abia împlinirea condiţiei, dacă se va petrece, va conduce la
naşterea acestor efecte. Dimpotrivă, în cazul condiţiei rezolutorii,
obligaţiile care decurg din actul juridic trebuie îndeplinite ca şi cum actul
ar fi pur şi simplu. Dar împlinirea condiţiei, dacă se va produce, va
conduce la desfiinţarea tuturor acestor efecte, în mod retroactiv, ca şi cum
între părţi nu ar fi intervenit niciodată actul juridic respectiv.

2.2.2. Efectele condiţiei

Principiile care guvernează efectele condiţiei sunt:


I. Condiţia pune în discuţie însăşi existenţa actului juridic civil,
spre deosebire de termen, care numai amână executarea;
II. Condiţia produce efecte retroactive.
În analiza efectelor condiţiei, ca modalitate a actului juridic,
distingem:
- între condiţia suspensivă şi cea rezolutorie ;
- între perioada anterioară împlinirii condiţiei şi perioada
ulterioară împlinirii condiţiei.

a) Până la împlinirea condiţiei suspensive efectele actului juridic


sunt suspendate în existenţa lor.
 Să analizăm aceste efecte pe un exemplu concret: X se angajează să
îi plătească lui Y suma de 1.000.000 lei dacă acesta din urmă se va
căsători. Până la împlinirea condiţiei (căsătoria lui Y):
• creditorul nu poate cere executarea obligaţiei, deoarece debitorul încă
nu-i datorează nimic. Y nu îi poate pretinde plata sumei, cât timp nu s-a
căsătorit;
• dacă debitorul totuşi plăteşte, el poate cere restituirea prestaţiei, pentru
că a făcut o plată nedatorată. Plata făcută de X fără ca Y să se fi
căsătorit nu este valabilă;
• creditorul (Y) poate să solicite şi să obţină garanţii pentru creanţa sa
(ipoteca, gaj etc.);
• prescripţia extinctivă nu începe să curgă, dreptul la acţiune nefiind
născut, X nu poate fi acţionat în judecată pentru neplata sumei, cât timp
Y nu s-a căsătorit;
• compensaţia nu poate opera. Dacă şi Y îi datora 1.000.000 lei lui X, în
cadrul unui alt raport juridic obligaţional, această din urmă datorie,
dacă este exigibilă, trebuie îndeplinită, fără să se poată invoca
reciprocitatea obligaţiilor.
Dacă condiţia suspensivă s-a împlinit, actul juridic este considerat
retroactiv, că a fost un act pur şi simplu. Acesta este principiul
retroactivităţii efectelor condiţiei suspensive. Astfel, plata făcută de către
debitor anterior îndeplinirii condiţiei, deşi până acum nevalabilă, se
transformă în plată valabilă.
 Ca urmare, dacă X a plătit, deşi Y nu se căsătorise, nu va putea
pretinde restituirea plăţii după ce acesta din urmă s-a căsătorit.

De la principiul retroactivităţii efectelor condiţiei suspensive există


însă unele excepţii:
- prescripţia extinctivă începe să curgă doar de la împlinirea
condiţiei.
 Într-adevăr, deşi teoretic vom considera actul ca fiind născut ca act
pur şi simplu, iar datoria lui X ca născută încă de la încheierea sa, în
concret termenul în care Y îl poate acţiona în judecată pe X nu
curge decât din clipa în care Y s-a căsătorit;
- fructele culese de înstrăinător rămân ale sale, cu toate că dreptul
său dispare cu efect retroactiv.
 Aşadar, dacă banii fuseseră depuşi la o bancă, dobânzile (fructe
civile) pe care X le-a perceput până să intervină căsătoria lui Y
rămân proprietatea lui X.
În cazul în care condiţia suspensivă nu este îndeplinită, părţile sunt
repuse în situaţia anterioară încheierii actului juridic civil. Aşadar, între
altele:
- prestaţiile executate trebuie să fie restituite;
- garanţiile constituite trebuie să fie desfiinţate.
 Spre exemplu, dreptul de gaj constituit de Y asupra unui bun mobil
al lui X, ca garanţie a plăţii de către acesta a sumei datorate, în
cazul îndeplinirii condiţiei, se stinge o dată cu neîndeplinirea
condiţiei.

b) În ceea ce priveşte condiţia rezolutorie, până la împlinire ea nu


produce nici un efect; actul juridic civil se comportă ca un act pur şi
simplu. Deci, cine datorează sub condiţie rezolutorie, datorează pur şi
simplu.
Efectul condiţiei rezolutorii după împlinirea acesteia este
desfiinţarea, retroactivă, a actului. Ca atare, părţile îşi vor restitui una alteia
prestaţiile primite.
Există însă şi unele excepţii de la retroactivitate.
 Spre exemplu, dacă bunul vândut sub condiţie rezolutorie piere
înainte de împlinirea condiţiei, pieirea va fi suportată de către
cumpărător, chiar dacă ulterior condiţia se împlineşte. Astfel, să
analizăm ipoteza unui contract de vânzare a unei case, în care se
prevede următoarea condiţie rezolutorie: “prezenta vânzare se
desfiinţează dacă vânzătorului i se va naşte un copil în termen de un
an de la încheierea contractului”. Dacă înainte de împlinirea unui an
de la încheierea contractului are loc un cutremur, în urma căruia
casa este dărâmată, cumpărătorul, ca proprietar al bunului, va
suporta riscul acestei pieiri, în sensul că nu va avea dreptul la
restituirea preţului vândut. Ulterior, chiar dacă se va împlini
condiţia, iar vânzătorului i se va naşte un copil mai înainte de
împlinirea unui an de la încheierea contractului, acesta nu va putea
redeveni proprietar al bunului. În consecinţă, prin excepţie de la
regula retroactivităţii efectelor îndeplinirii condiţiei rezolutorii,
prestaţiile reciproce nu se restituie. Vânzătorul nu va trebui să
restituie preţul casei, deşi condiţia rezolutorie s-a îndeplinit.
De asemenea, tot ca o excepţie de la regula retroactivităţii, nu se
vor restitui nici fructele culese de către dobânditor, chiar dacă condiţia
rezolutorie s-a îndeplinit.
 Să luăm exemplul unui contract de vânzare a unui teren în care s-ar
prevedea următoarea condiţie rezolutorie: “prezenta vânzare se va
desfiinţa retroactiv dacă se va adopta o nouă lege a arendei”. Deşi
contractul se va desfiinţa în ipoteza îndeplinirii condiţiei,
cumpărătorul va trebui să restituie doar terenul, nu şi recolta (fruct
industrial) culeasă înainte de împlinirea condiţiei.
În cazul în care condiţia rezolutorie nu s-a realizat, suntem în
prezenţa consolidării retroactive a actului juridic.
2.2.3. Comparaţie între termen şi condiţie

Atât termenul, cât şi condiţia, sunt modalităţi ale actului juridic care
constau în evenimente viitoare. Între acestea există însă o serie de
deosebiri:
- împlinirea termenului este întotdeauna sigură. Chiar şi în cazul
termenului incert, ceea ce nu se cunoaşte este momentul
împlinirii lui, dar faptul că se va împlini este neîndoios (spre
exemplu, “când va ploua prima dată în anul viitor”). În cazul
condiţiei, împlinirea este nesigură;
- termenul afectează numai executarea actului juridic, în timp ce
condiţia afectează însăşi existenţa acestuia;
- împlinirea termenului produce efecte pentru viitor, în timp ce,
în principiu, împlinirea sau neîmplinirea condiţiei produce
efecte retroactive.

2.3. Sarcina

Sarcina este acea modalitate a actului juridic civil care constă într-
o obligaţie de a da, a face sau a nu face ceva, impusă de dispunător
gratificatului, în actele cu titlu gratuit (liberalităţi).
În Codul civil nu există o reglementare generală a sarcinii, dar
există unele aplicaţii ale acesteia, cum ar fi dispoziţiile potrivit cărora:
”donaţiunea între vii se revocă, pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a
făcut, …” sau: ”când donaţiunea este revocată pentru neîndeplinirea
condiţiilor, bunurile reintră în mâna donatorului, libere de orice sarcină şi
ipotecă.”

2.3.1. Clasificări şi efecte

În doctrină se fac mai multe clasificări ale sarcinii.


Astfel, din punctul de vedere al persoanei beneficiarului, sarcina
poate fi:
- în favoarea dispunătorului.
 Spre exemplu, X îi donează lui Y autoturismul, cu sarcina pentru
donatar de a plăti impozitul restant pe ultimii doi ani;
- în favoarea gratificatului.
 X îl desemnează pe Y, prin testament, beneficiar al întregii sale
averi, cu sarcina pentru Y de a termina facultatea ;
- în favoarea unei terţe persoane.
 X îi lasă lui Y, prin testament, un apartament, cu sarcina de a-i
permite lui Z să locuiască în acesta până la sfârşitul vieţii sale.
Din punctul de vedere al valabilităţii lor, sarcinile pot fi: imposibile
(care nu pot fi îndeplinite), ilicite (care contravin dispoziţiilor legale),
imorale (care încalcă bunele moravuri) sau, dimpotrivă, sarcini posibile,
licite şi morale.
Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic ce o conţine; ea
afectează numai eficacitatea actului juridic. În caz de neîndeplinire a
sarcinii, dispunătorul sau moştenitorii acestuia pot opta între:
- revocarea liberalităţii pentru neexecutarea sarcinii, cu
consecinţa reîntoarcerii bunului sau bunurilor la masa
patrimonială a dispunătorului;
- acţiunea în executarea în natură a sarcinii (atunci când aceasta
nu constă într-o obligaţie de “a face”, care nu se poate executa
silit).

2.3.2. Comparaţie între condiţie şi sarcină

• După cum am văzut, sarcina poate afecta numai acte juridice


încheiate cu titlu gratuit, în timp ce condiţia poate afecta şi acte
juridice încheiate cu titlu oneros;
• Condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic, în timp ce
sarcina afectează numai eficacitatea acestuia;
• Neîndeplinirea sarcinii este o atitudine culpabilă din partea
gratificatului, astfel încât revocarea liberalităţii apare ca o
sancţiune, în timp ce desfiinţarea retroactivă a actului în cazul
îndeplinirii condiţiei rezolutorii nu are caracter de sancţiune;
• Sarcina presupune întotdeauna un demers conştient din partea
gratificatului, în timp ce condiţia depinde, într-o măsură mai
mică sau mai mare, de întâmplare;
• Condiţia operează de drept, în timp ce revocarea pentru
neexecutarea sarcinii depinde de voinţa dispunătorului şi trebuie
cerută instanţei de judecată. De altfel, dispunătorul ar putea opta
pentru a nu revoca actul juridic, chiar dacă sarcina nu a fost
executată.

Întrebări şi teste

 Care dintre părţi poate renunţa la beneficiul termenului în cazul


unui contract de: depozit gratuit, depozit remunerat, mandat
gratuit, locaţiune, rentă viageră? Explicaţi răspunsul în cazul
fiecăruia dintre contractele enumerate.

 X îi datorează lui Y 100.000 lei, iar Y îi datorează lui X


200.000 lei. Datoria lui X devine exigibilă la data de 1 martie
2001, iar datoria lui Y devine exigibilă la data de 15 martie
2001. La data de 1 martie 2001, constatând că X nu şi-a
executat obligaţia, Y îl dă în judecată. Judecătorul, ţinând cont
de situaţia patrimonială a lui X, îi acordă acestuia un termen de
graţie de o lună.
a) Termenul de graţie are caracter suspensiv sau extinctiv?
b) Are dreptul X să plătească înainte de 1 aprilie 2001? Plata
efectuată este valabilă?
c) Definiţi noţiunea de exigibilitate.
d) La data de 15 martie 2001 poate opera compensaţia? Care vor fi
efectele acesteia?
e) Se poate prevala X de termenul de graţie de care beneficiază
pentru a refuza compensaţia?
f) Precizaţi cât se datorează şi cui la data 1 aprilie 2001.

 X intenţionează să plece pentru a lucra în străinătate. La data de


2 februarie 2001 el îşi vinde apartamentul lui Y, cu menţiunea
că vânzarea se va desfiinţa dacă X nu va obţine viza de şedere şi
permisul de muncă în ţara respectivă în termen de şase luni de
la data încheierii contractului de vânzare.
a) Suntem în prezenţa unui act juridic pur şi simplu sau afectat
de modalităţi?
b) Precizaţi cine este proprietar al apartamentului la data de 2
martie 2001.
c) Analizaţi consecinţele produse asupra actului juridic ca
urmare a obţinerii de către X a vizei de şedere şi permisului
de muncă la data de 15 iunie 2001, respectiv la data de 15
august 2001.
d) Analizaţi consecinţele produse asupra actului juridic ca
urmare a primirii de către X a unui răspuns definitiv negativ
la cererea de eliberare a vizei, înainte de împlinirea a şase
luni de la data încheierii contractului.
e) În intervalul 15 februarie - 15 iunie 2001, Y a închiriat
apartamentul unui terţ. Precizaţi dacă un asemenea contract
este legal. Există vreo împrejurare în care Y ar putea fi
obligat să-i restituie lui X chiria percepută în acest interval?

 Comentaţi caracterul unilateral sau sinalagmatic al contractului


de donaţie cu sarcină.

 Angajamentul juridic: “îţi donez maşina când îţi vei lua carnetul
de conducere” este un act juridic:
a) pur şi simplu;
b) afectat de un termen suspensiv;
c) afectat de un termen extinctiv;
d) afectat de o condiţie suspensivă;
e) afectat de o condiţie rezolutorie;
f) afectat de o sarcină.

Bibliografie

CANTACUZINO, M. Elemente de drept civil, Editura Cartea


Românească, 1921, p. 105 – 108;
HAMANGIU, C. Tratat de drept civil român, vol. I, Bucureşti,
ROSETTI- Editura ALL, 1996, p. 96 - 103;
BĂLĂNESCU, I.
BĂICOIANU, Al.
BOROI, G. Drept civil. Teoria generală, Bucureşti,
Editura ALL, 1997, p. 140 – 153;
BELEIU, Gh. Drept civil român. Introducere în dreptul
civil roman. Subiectele dreptului civil
român, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă
“Şansa” S.R.L., 1994, p. 154 – 178;
VOICA, I. Capitolul IV – “Actul juridic civil”,
secţiunea 3, p. 146 -155, în Drept civil, vol.I,
Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000,
coordonator – R. Dimitriu;
MUREŞAN, M. Drept civil. Partea generală, Cluj – Napoca,
Editura Cordial Lex, 1994, p. 155 – 174;
UNGUREANU, O. Manual de Drept civil. Partea generală,
Bucureşti, Editura ALL – BECK, 1999,
p. 134 – 148;
COJOCARU, A. Drept civil. Partea generală, Bucureşti,
Editura Lumina Lex, 2000, p. 232 -250.