REFERAT

Comunicarea în cadrul grupului

METODE ŞI TEHNICI DE CUNOAŞTERE A GRUPURILOR

Metoda “Profilul psihosocial al grupului”

Oamenii traiesc organizaţi în grupuri deoarece sunt fiinţe

sociale. Un grup social reprezintă un ansamblu de indivizi
între care există relatii bine definite şi în care fiecare individ are
conştiinta apartenentei la grup.
Membrii unui grup au o anumită structură , funcţionează după
unele reguli prestabilite, au interese comune şi urmăresc realizarea
unor scopuri specifice, bine delimitate.
Metodele de investigatie a grupului sunt puţine, iar acestea care
exista sunt, cele mai multe dintre ele, adaptari ale metodelor
folosite în studierea personalitatii individului. Psihologia de
grup este diferită de suma psihologiilor fiecarui individ ce îi
apartine, de aceea se simte nevoia unor modalităţi noi,
specializate, proprii cunoasterii grupurilor.
Pedagogia este o muncă ce necesită o activitate de grup. În
acest caz grupul are o dimensiune restransă (de la 2-3 persoane,
la maxim 30 persoane), şi este cunoscut in literatura de

1
specialitate ca fiind un grup mic. Într-un astfel de
grup oamenii simt nevoia unor atitudini de receptivitate şi
prietenie.
Pentru ca un grup şcolar sa ajungă la atingerea scopurilor, este
necesar ca organizatorul şi conducatorul acestuia să aibă informaţii
despre caracteristicile grupului, să cunoască deci psihologia sa.
„Intelectul nu realizează nimic prin sine însuşi”, spunea Aristotel,
iar psihologia modernă n-a făcut decât să confirme această lege.
Inteligenţa este un lucru ciudat. Unii oameni despre care se
crede ca ar fi inteligenţi au rezultate groaznice la testele
standardizate. Oamenii care salvează vieţi nu sunt întotdeauna
inteligenţi şi unii oameni autişti pot citi , aduna, sau scrie mai
repede sau mai bine decat oamenii cu un coeficient de
inteligenţă înalt. Realizând că sunt multe tipuri distincte de
inteligenţă putem inţelege inteligenţa mult mai bine.
Caracterizarea omului ca reprezentând fiinţa inteligentă este
valabilă în această formă generală, cât şi în oricare din
concretizările sale, tocmai în virtutea existenţei mai multor tipuri
de inteligenţă.
Profesionalizarea indivizilor în diferite domenii de activitate duce
la formarea şi dezvoltarea unor tipuri particulare de inteligenţă,
care reprezintă fie aplicarea şi amplificarea inteligenţei generale,
fie valorificarea inteligenţei fluide, fie rezultatul învăţării şi
educaţiei într-un domeniu determinat de activitate.
Putem menţiona, din acest punct de vedere, inteligenţa matematică
, inteligenţa generală , inteligenţa tehnică.
Dintr-un punct de vedere asemănător, care evidenţiază
dimensiunile multiple ale inteligenţei, unii autori vorbesc despre
inteligenţa multiplă.
Astfel, Howard Gardner stabileşte, în acest cadru conceptual, mai
multe tipuri de inteligenţă despre care el a spus că pot fi
diferenţiate după un număr de observaţii. De exemplu, dacă
cineva a suferit o rană pe creier, dar abilitatea sa a rămas intactă,
atunci aceasta inseamnă ca acea abilitate este o formă de
inteligenţă.

2
O altă observaţie apare atunci când o persoană este extrem de
talentată într-un domeniu dar este oarecum medie în toate celelalte.
Cele iniţial şapte tipuri de inteligenţă sunt : lingvistică, logico-
matematică, spaţială, muzicală, kinestezică, intrapersonală şi
interpersonală, carora le-a mai adăugat inteligenţa naturalistă.
Aceste tipuri de inteligenţă, împreună cu abilităţile si ocupaţiile
cel mai des intâlnite ale persoanelor respective au fost grupate în
urmatorul tabel:

Tipul de inteligenţă Abilităţi Ocupaţii

Lingvistică legate de limbă scriitori
cititul oratori
scrisul profesori
logico-matematică matematice oameni de stiinţă
logice filozofi
analitice matematicieni
Spaţială înţelegerea şi artişti
manipularea ingineri
legăturilor spaţiale arhitecţi
Muzicală compunerea şi muzicieni
interpretarea de compozitori
piese muzicale
Kinestezică atletice atleţi individuali sau
în echipă
Intrapersonală înţelegerea şi
cunoaşterea sinelui
Interpersonală înţelegerea şi consultanţi
cunoaştera celorlalţi terapeuţi

Comunicare reprezintă înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie,

legătură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de

3
către dicţionarul explicativ pentru comunicare. Deşi pare simplu
înţelesul comunicării este mult mai complex şi plin de substrat.
Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri
şi cam tot atâtea metode de exprimare şi manifestare. Nu există o
definiţie concretă a comunicării însă se poate spune cel puţin că,
comunicarea înseamnă transmiterea intenţionată a datelor, a
informaţiei.

Ce se înţelege prin comunicare:

 o provocare constantă pentru psihologia socială;

 o activitate;

 satisfacerea nevoile personale;

 legătura între oameni, etc.

Societatea continua sa existe prin transmitere, prin

comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista in transmitere si
in comunicare. Este mai mult decât o legătură verbala intre
cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii trăiesc
in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar
comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa deţină in comun
aceste lucruri.
Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie să
aibă în comun scopuri , convingeri aspiraţii, cunoştinţe - o
înţelegere comună - "acelaşi spirit" cum spun sociologii.
Comunicarea este cea care asigura dispoziţii emoţionale şi
intelectuale asemănătoare, moduri similare de a răspunde la
aşteptări şi cerinţe.
Lucrarea “Cunoasterea si activitatea grupurilor scolare”, elaborata
de Mielu Zlate si Camelia Zlate oferă şi ea o serie de metode şi

4
tehnici de cercetare a grupurilor sociale, produse in psihologia de
specialitate sau imprumutate si adaptate de la stiintele invecinate.

Printre aceste metode se numară:

 Tehnica sociometrică,
 Autobiografia grupurilor,
Observatia sistemica a grupurilor pe baza categoriilor
informationale,
 Determinarea personalitatii interpersonale,
 Profilul psihologic al grupurilor;

Există multe situatii în viaţa socială în care este foarte utilă

aplicarea metodelor de cunoastere a grupurilor, ca de exemplu:
1) Inceperea activitatii cu un grup necesită detinerea unor
informatii despre el. Intr-o astfel de situatie, daca un profesor cere
detalii elevilor referitoare la performantele sau la aspiratiile lor, el
va obtine caracteristici psihoindividuale, nu unele psihosociale. De
aceea este foarte necesara utilizarea metodelor “autobiografiei” si
“profilului psihologic” al grupului.

2) Aprecierea gradului de participare al fiecarui elev

individual sau a intregului grup la activitatea de seminar necesita
utilizarea metodei “ observatiei sistemice pe baza categoriilor
interactionale” elaborate de Bales.
Astfel se poate aprecia continutul si calitatea celor discutate,
numarul participantilor la discutii si felul in care s-au implicat ei in
rezolvarea problemelor ridicate.

3) Aprecierea eficientei grupului in functie de relatiile dintre

membrii acestuia, de atmosfera creata in grup , se poate face
utilizand “tehnica sociometrica”. Aceasta metoda analizeaza

5
relatiile afectiv-simpatice, deci relatiile de simpatie sau antipatie
manifestate de membrii grupului.

4) În situatiile de selectie sau promovare a oamenilor si in

cele de formare sau reconstituire a grupurilor sociale, este necesara
luarea in considerare a criteriilor de ordin psihologic si
psihosocial , a trasaturilor de personalitate, relatiilor din cadrul
grupurilor si atmosfera de grup. Stabilirea tipului de “personalitate
interpersonala” al grupului poate fi de mare folos in atingerea
acestor obiective.
Rolul aplicarii metodelor de cunoastere a grupurilor sociale
este acela de a-l ajuta pe cercetatorul, organizatorul sau
conducatorul unui astfel de grup de a culege cat mai multe
informatii referitoare la grupul in cauza, de a intelege functionarea
sa si a comportamentelor de grup. Daca acesta reuseste sa atinga
scopurile prezentate, va fi capabil sa anticipeze cu usurinta evolutia
viitoare a grupului.

Comunicarea se realizează pe trei niveluri:

1. Logic
2. Para verbal
3. Non verbal

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezintă

doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel
para verbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul non
verbal (expresia faciala, poziţia, mişcarea, îmbrăcămintea etc.).
Dacă intre aceste niveluri nu sunt contradicţii, comunicarea
poate fi eficace.
Daca insa intre niveluri exista contradicţii, mesajul
transmis nu va avea efectul scontat.

6
 Tipuri de comunicare:

 Comunicarea intra personală. Este comunicarea în şi

către sine.

 Comunicarea inter personală. Este comunicarea între

oameni.

 Comunicarea de grup. Este comunicarea între membrii

grupurilor si comunicarea dintre oamenii din grupuri cu
alţi oamenii.

 Comunicarea de masa. Este comunicarea primită de

sau folosita de un număr mare de oameni.

Scopul comunicării:

· sa informam pe alţii.
· sa atenţionam pe alţii.
· sa explicam ceva.
· sa distram.
· sa descriem.
· sa convingem, etc.

Pentru a descrie numeroasele înţelesuri ale comunicarii

pe care o folosim si o traim zilnic, folosim urmatorii trei
termeni:

a. Forma comunicarii

Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea

sau desenul.

7
Aceste forme sunt distincte si separate una de alta asa de
mult, încât au sistemul lor propriu pentru transmiterea
mesajelor. Astfel, când semnele sunt facute pe foaia de hârtie
potrivit anumitor reguli (cum sunt cele ale gramaticii si
ortografiei), atunci noi cream cuvinte si "forma" scrierii.

b. Mediul comunicarii

Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme.

Un mediu adesea poate implica utilizarea tehnologiei asa ca
acesta este dincolo de controlul nostru. Spre exemplu, o carte
este un mediu care foloseste forme ale comunicarii precum
sunt cuvintele, imaginile si desenele.

c. Media

Sunt acele mijloace de comunicare în masa care s-au

constituit într-un grup propriu.
Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea,
cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt
distincte si prin modul prin care pot include un numar de
forme de comunicare. Spre exemplu, televiziunea ofera
cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media
identifica acele mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie
care fac o punte între cel care comunica si cel care
recepteaza.
Limbajul este codul cu care este transmisă informaţia,
reprezintă unealta comunicării.
În prima categorie intră limbajul. Limbajul reprezintă codul
comunicării, este liantul între cel ce transmite informaţia ,
emiţător , şi cel ce primeşte informaţia, receptor. Limbajul
determină forma comunicării. El este de trei feluri:

8
Limbaj verbal.
Limbaj non verbal.
Limbaj scris.

Judecata, sinele şi societatea nu sunt structuri discrete,

ci procese de interactiune personală şi interpersonala.
Interactiunea simbolică subliniază importanta limbajului, ca
mecanism fundamental in devenirea sinelui si judecatii.
Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic
fiecarei persoane şi o distinge ca individualitate; felul propriu
de a fi al cuiva.
Comunicarea are o foarte mare influenţă asupra personalităţii
deoarece in ziua de azi individul se defineşte in funcţie de
ceilalţi iar comportamentul reprezintă o construcţie a
persoanei in interacţiunea cu ceilalţi. Interacţiune atrage
concomitent comunicare.
In felul acesta, definirea unei situaţii nu este niciodată strict
individuala, deşi apare astfel; in acelaşi timp, nici individul
nu este doar o oglinda a celorlalţi, ci introduce note personale
in orice evaluare si răspuns. Cu cat se comunica mai mult cu
atât cresc şansele de a se crea personalităţi puternice.
Comunicarea este cheia individului spre societate şi
integrarea în aceasta.
Lipsa comunicării atrage o îndepărtare iminenta faţa de grup,
echipa, societate, etc.
Daca luam în discuţie termenul de grup observam căci, chiar
societatea din care facem parte este un grup. Grupul
înseamnă reguli, reputaţie, ţel, munca în echipă, etc .
Sensuri determinate de interacţiune deci de comunicare.
Atâta timp cât există o bună comunicare există şi un
randament maxim, însă dacă aceasta lipseşte se poate ajunge
la disensiuni sau, chiar mai rău.
Funcţionarea unui grup mai mare se bazează pe reţeaua
care conectează diferite parţi ale sale si-i asigura coerenta.

9
 Nuanţa pe care o introduce Blumer ar putea chiar surprinde:
"O reţea sau o instituţie nu funcţionează in mod automat
datorita unei dinamici interioare sau unui sistem de cerinţe:
ea funcţionează pentru ca persoanele aflate in diferite puncte
fac ceva, iar ceea ce fac este rezultatul modului cum definesc
situaţia in care sunt chemate sa acţioneze"
Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care
noi ne naştem. Noi învăţăm să comunicăm. De aceea trebuie sa
studiem ce învăţăm ca să putem folosi cunoştinţele noastre mai
eficient.
Orice comunicare implica creaţie si schimb de înţelesuri. Aceste
înţelesuri sunt reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare ca
oamenii au o adevărată nevoie sa "citească" înţelesul tuturor
acţiunilor umane. Observarea si înţelegerea acestui proces poate sa
ne facă sa fim mai conştienţi referitor la ce se întâmpla când
comunicam.
Este o altă lectură a comunicării si semnificaţiei sale legata de data
aceasta de procese sociale de adâncime, cum ar fi
conservarea identităţii si coeziunii, exercitarea funcţiei vitale
de integrare sociala, de menţinere si consolidare a unui
humus psihologic comun. In nici una dintre ipostazele sale
majore, societatea (comunitatea umana) nu poate exista fără
comunicare: nici in cea de dobândire a unei experienţe
comune (care presupune dialog), nici in cea de transmitere a
zestrei culturale, nici in construirea acordului asupra unor
probleme si dezlegări.

PROFILUL PSIHOSOCIAL AL GRUPULUI

Este o metodă de reprezentare grafica a rezultatelor unor

masuratori facute prin utilizarea diferitelor probe, fie pe un individ
in parte, fie pe un esantion de subiecti.

10
 Cu ajutorul unor teste sau a altor modalitati, se determina
nivelul de dezvoltate al diferirelor capacitati psihice globale ale
individului si a elementelor componente ale acestora, ca de
exemplu:

 Gândirea – rapiditatea, ritmul, flexibilitatea, creativitatea,

 Atenţia – stabilitatea, concentrarea, volumul, distributia,

mobilitatea,

 Memoria – rapiditatea intiparirii, trainicia pastrarii, exactitatea,

promptitudinea si completitudinea reactualizarii datelor
memorate,

 Alte capacitati precum: imaginatia, afectivitatea, aptitudinile,

motricitatea, temperamentul, caracterul.

Fiecare caracteristică are în final o anumită valore. Daca se

asează toate aceste valori pe verticală, iar apoi sunt unite printr-o
linie, se obtine o figură asemănătoare siluetei umane. Din acest
motiv metoda este numita “profil psihologic”.
Aceasta metoda are menirea de a vizualiză performantele
obtinute de un individ, sau a unui grup la o serie de probe, avand si
posibilitatea compararii rezultatelor obtinute de o persoana in
diferite perioade de timp, sau a rezultatelor obtinute de diferiti
indivizi la acelasi moment.

Se pot remarca doua puncte in profilul unui individ:

a) Puncte slabe – care necesita interventii educative, remedieri

sau ameliorari.
b) Puncte forte – elementele de sprijin în vederea
desfasurarii unor comportamente eficiente.

11
 Pentru ca aceste trasături ale indivizilor să fie convertibile la
trasături psihice ale unui grup, trebuie să se ţina cont de câteva
aspecte ale grupului:
1) Stabilirea unor particularitati ale grupului care urmeaza sa
fie masurate iar apoi vizualizate sub forma profilului. Alegerea
acestor particularitati se face in functie de scopul urmarit (daca se
doreste aflarea multor informatii, se vor utiliza majoritatea
proprietatilor grupurilor mici; daca se doreste caracterizarea
grupului dupa proprietatile esentiale, se face apel doar la o parte a
lor).

Cele mai utilizate proprietati sunt:

 Consensul (existenta atitudinilor asemanatoare in grup),

 Conformismul ( respectarea normelor de grup),
 Autoorganizarea (capacitatea grupului de a se organiza singur),
 Coeziunea (unitatea grupului),
 Eficienta (indeplinirea obiectivelor),
 Autonomia (independenta),
 Controlul (grupul ca mijloc de control a actiunii membrilor sai),
 Stratificarea (ierarhizarea statutelor),
 Permeabilitatea (acceptarea altor membri),
 Flexibilitatea (de manifestare a comportamentelor variate),
 Omogenitatea (similaritate psihologica si sociala a membrilor),
 Tonul hedonic (placerea apartenentei la grup),
 Intimitatea (apropierea psihologica intre oameni),
 Forta (taria grupului),
 Participarea (actionarea pentru grup),
 Stabilitatea (persistenta in timp a grupului).

2) Alcatuirea unui chestionar care sa se adreseze grupului si

care sa contina proprietatile anterioare, dar transformate in

12
intrebari. Se recomanda ca aceste intrebari sa fie clare, concise, sa
contina cuvinte uzuale, pe intelesul tuturor, astfel incat sa permita
elaborarea unor raspunsuri care sa concorde cu realitatea. Cea mai
des intalnita formulare a intrebarilor este: “In ce masura…?

3) Este foarte necesară stabilirea unitatilor de masură a

proprietatilor respective. Cea mai utilizată este scara de atitudini de
tip Lickert (cu cinci intervale), care da posibilitatea evaluarii
gradului in care o anumita proprietate caracterizeaza grupul.
Valorile scarii se pot interpreta astfel:
- un punct – caracteristică apare intr-o masura foarte mică,
- doua puncte – caracteristica e prezenta in mica masura,
- trei puncte – caracteristica exista intr-o oarecare masura,
- patru puncte – caracteristica e prezenta in mare masura,
- cinci puncte – caracteristica apare intr-o masura foarte mare .
În realizarea profilului psihologic de grup este necesara urmarea
etapelor:
a) Pregatirea grupului in vederealicarii chestionarului, care poate
fi:
- o pregatire de continut – in care se explica termenii dificili.
- o pregatire tehnica (organizatorica) – in care se repartizeaza foile
de raspuns fiecarui individ chestionat si instruirea grupului
subiectilor de a raspunde la fiecare intrebare, notand in dreptul
fiecareia numarul de puncte acprdat.
b) Aplicarea chestionarului - poate fi lucru individual sau dictarea
fiecarei intrebari de catre cercetator si notarea raspunsului de catre
subiecti.
c) Construirea profilului psihosocial al grupului – pe verticala sunt
notate proprietatile, iar pe orizontala cele cinci unitati. In dreptul
fiecarei proprietati se trec mediile rezultate de la toti membrii
grupului. Unind punctele, vom obtine profilul psihosocial al
grupului.
Realizarea acestui profil poate oferi informatii despre grup,
precum:

13
- indica orientarea generala (pozitiva su negativa) a proprietatilor
grupului social. Daca proprietatile sunt prezente in mare si foarte
mare masura, grupul este bine organizat si structurat; daca
proprietatile apar intr-o mica sau foarte mica masura, grupul este
dezorganizat si conflictual.
- arata masura si gradul in care fiecare proprietate este dezvoltata
in grup, indicand ce caracteristica trebuie imbunatatita.
- arata cauzele probabile ale unei situatii de grup si unele efecte
ce s-ar putea obtine.
Profilul psihosocial al grupului este modalitatea prin care se
poate realiza o buna cunoastere a grupului, a caracteristicilor lui
generale si particulare. Cu ajutorul lui se pot lua decizii de
ameliorare a unor probleme aparute intre membrii grupului,
rezolvarea acestora ducand la o crestere a eficientei si o mai usoara
atingere a obiectivelor comune. Este inlesnită de asemenea şi
anticiparea functionalitatii viitoare a grupului.

Reflecţii si maxime:

"Pana de scris este mai puternică de cât sabia"

Shakespeare

"E în zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte."

M. Eminescu

"Cuvântul este sunet si culoare, e mesagerul gândului uman."

T. Vianu

14
"Cât de puternice sunt cuvintele drepte. "
Biblia

"Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire."

Rudyard Kipling

"Ca sa pregatesti o buna cuvântare spontana îti trebuie mai mult de

trei saptamâni. "
Mark Twain

"Scrierea la persoana a treia deseori ne permite sa ne ascundem în

spatele organizatiei. "
H. Schwartz

"Precizarea întelesului termenilor este cea dintâi precautie care se

ia în orice discutie."
P. P. Negulescu

"O cuvântare fara scop specificat este ca o calatorie fara

destinatie."
Ralph C. Emedley

15
 Bibliografie:

ANDREI COSMOVICI
Psihologie generala
(Editura Polirom –Iasi 1996)

M. ZLATE, C. ZLATE
“Cunoasterea si activitatea grupurilor scolare”
( Editura Politica - Bucuresti 1982 )

FRANCOIS PAROT
“Dictionar de psihologie”
( Editura Humanitas - Bucuresti 1999 )

IONESCU C .POPESCU
``Elemente de psihologie si epistemologie genetica``
(Editura stintiifica si enciclopedica-Bucuresti 1981 )

DUMITRU CRISTEA
“Tratat de psihohlogie sociala”
( Editura ProTransilvania-Bucuresti 2000 )

16
Ideea de inconstient a fost impusa de catre Freud din necesitati practice, si nu filosofice. De altfel, in
anturajul imediat al lui Freud nu a existat la inceput nici o opozitie majora fata de aceasta idee. Profesorul
lui Freud, Meynert, se afla sub influenta directa a lui Herbart, in a carui teorie acceptarea proceselor
sufletesti juca un rol esential. Faptul ca in lantul manifestarilor observabile apar lacune inexplicabile poate
fi privit din doua puncte de vedere: se pot ignora procesele somatice si sa presupunem ca lacunele pot fi
inchise prin procese psihice inconstiente si se poate construi un lant pur somatic, in care nu exista nici o
veriga lipsa si care acopera intregul camp al observatiei.
Freud adopta initial a doua varianta, in descrierea de tip neurologoc a manifestarilor psihopatologice. El
este fascinat de posibilitatea de a cladi o "psihologie" pe baze pur neurologice. Produsul acestei incercari
este "Schita unei psihologii stiintifice", al carei manuscris este trimis lui Fliess in septembrie-octombrie
1895.
Este o ambitioasa incercare de a explica intregul comportament normal si patologic prin doua entitati
materiale: neuronul si "cantitatea libera", o energie fizica sau chimica neprecizata. Nu era aici necesara
postularea directa a unor procese psihice inconstiente; totusi unul dintre postulatele de baza din "Schita"
este acela ca "memoria este incompatibila cu constiinta".
Esenta procesului de refulare nu consta in suprimarea, in anularea unei reprezentari ce reprezinta o
pulsiune, ci consta in a o impiedica sa devina constienta. Spunem atunci ca ea s-ar gasi in starea de
"inconstienta"; trebuie insa sa aducem destule dovezi in favoarea faptului ca ea poate produce si in mod
inconstient efecte, chiar si pe acelea care ajung in cele din urma constiente. Tot ceea ce a refulat trebuie sa
ramana inconstient, insa noi vrem sa stabilim inca de la inceput ca ceea ce e refulat nu acopera tot ceea ce e
inconstient. Inconstientul are o cuprindere mai mare; ceea ce e refulat e o parte din inconstient.

SURSA 02

Justificarea INCONSTIENTULUI dupa Freud

A accepta un psihic inconstient si de a lucra cu aceasta supozitie in mod stiintific ne va fi contestata din mai
multe puncte de vedere. Insa, impotriva acestora putem spune ca admiterea inconstientului este necesara si
legitima, si ca detinem mai multe dovezi, pentru existenta lui. El este necesar fiindca datele constientului
sunt in mare masura lacunare; atit la cei sanatosi, cit si la cei bolnavi se produc frecvent acte psihice ce
presupun, pentru explicarea lor, alte acte, despre care constientul insa nu mai poate spune nimic. Exemple
de asemenea acte nu sunt numai actele ratate si visele in cazul celor sanatosi, iar in cazul celor bolnavi tot
ceea ce nu mim simptom psihic si fenomen obsesional. Toate aceste acte constiente ramin incoerente si
neintelese, in caz ca dorim sa pastram exigenta ca noi sa aflam numai prin intermediul constientului tot
ceea ce se petrece in actele psihice; aceleasi acte se ordoneaza, insa intr-un context ce poate fi expus, daca
interpelam actele inconstiente accesibile. Cistigul de coerenta si de sens este insa un motiv foarte justificat
care s-ar cuveni sa se faca sa depasim experinta nemijlocita. Daca insa se mai dovedeste ca pe admiterea
inconstientului se poate cladi o actiune plina de succes prin care noi influentam in mod relevant cursul
proceselor constiente, atunci am dobindit o dovada incontestabila pentru existenta a ceea ce a fost admis.
Trebuie sa se sustina, atunci, punctul de vedere conform caruia nu e nimic altceva ecit o aroganta
nejustificata sa ceri ca tot ceea ce se petrece in psihic sa trebuiasca sa devina cunoscut si constiintei.
Putem sa afirmam, mai de parte, in sprijinul admiterii unei stari psihice inconstiente, ca in fiecare moment
constiinta nu cuprinde decit un mic continut, in asa fel incat cea mai mare parte a ceea ce numim noi
cunoastere constiente trebuie sa se afle oricum, in cele mai lungi perioade in stare de latenta, asadar intr-o
stare de inconstienta psihica. Conflictul cu inconstientul ar deveni, luind in considerare toate amintirile

17
noastre latente, complet neinteligibil. Ne lovim atunci de obiectia conform careia aceste amintiri latente nu
mai trebuie desemnate drept psihice, ci ele ar corespunde resturilor din procesele somatice din care poate
aparea din nou psihicul. Este foarte usor de replicat ca, dimpotriva, amintirea latenta este un reziduu
indubitabil al unui proces psihic Dar, e mai important insa sa lamurim faptul ca obiectia se bazeaza pe
echivalarea constientului cu psihicul - echivalare tacita, dar fixata totusi din capul locului. Echivalarea
poate fi ori un petitio principii, care nu accepta intrebarea daca tot ceea ce e psihic trebuie sa fie si
constient, sau o chestiune de conventie, de nomenclatura. In cea din urma postura ea este, fireste, irefutabila
ca orice conventie.

SURSA 03

Concepţia lui Carl Jung despre inconştientul colectiv se bazează pe experienţa sa cu bolnavii schizofrenici
de pe vremea cînd lucra la spitalul de psihiatrie Burgholzli şi cu propriul său inconştient din perioada
confruntării cu imaginile şi viziunile interioare.
Deşi Jung a urmat iniţial teoria freudiană a inconştientului, ca strat psihic format din dorinţe refulate, mai
tîrziu îşi va dezvolta propria teorie în care introduce noi concepte. Cel mai important dintre ele este
arhetipul.
Arhetipurile constituie structura inconştientului colectiv - ele sînt dispoziţii înnăscute de a experimenta şi
reprezenta situaţii şi conduite specifice umane. Astfel, relaţia mamă-copil este guvernată de arhetipul
maternal (la copil). Tată-copil - de arhetipul paternal. Naşterea, moartea, puterea şi declinul sînt controlate
de asemenea de arhetipuri (vezi în acest sens arhetipul eroului). Experienţele religioase şi mistice sînt şi ele
guvernate de arhetipuri. Cel mai important dintre toate, Sinele , este arhetipul centrului persoanei psihice,
totalitatea sau completitudinea ei.
Arhetipurile se manifestă prin imagini arhetipale (în toate culturile şi doctrinele religioase), vise şi viziuni.
De aceea psihologia jungiană se axează şi ea pe interpretarea viselor şi simbolurilor pentru a descoperi
compensarea arhetipurilor ca marcări ai transformării psihice.
Inconştientul colectiv este un datum universal, altfel spus fiecare fiinţă omenească are de la naştere în
dotarea sa psihică acest strat arhetipal. Arhetipul poate fi descris şi ca o librărie universală de conduite
(paternuri) umane, ori Înţeleptul din om, înţelepciunea transcendentală care ghidează omenirea. Arhetipul
poate fi considerat chiar Dumnezeu în om.

De la bun început este bine să precizez că nu mă pricep foarte bine la filme. Mai mult
chiar, nu sunt un consumator de televiziune acasă de mai bine de 4 ani, dar oricum, cred
că în România nu poate fi pus semnul egal între televiziune şi film…
Chiar şi cu aceste competenţe relativ limitate într-ale cinematografiei pot să spun că
filmul joacă un rol important în spectacolul metodelor de învăţare moderne. De pildă, în
training, filmul pare să deţină un loc bine stabilit.
Îmi amintesc că utilizarea secvenţelor de film în cadrul unor sesiuni de training a început
să fie o practică des utilizată încă de pe vremea când nu existau programe software care
să permită decuparea scenelor de film dorite. Drept urmare, ca trainer aveai nevoie de
multă măiestrie într-ale număratului de secunde pentru a lăsa ochii curioşi ai
participanţilor să vadă doar ceea ce tu ca un scenarist de serviciu îţi doreai să exprimi prin
intermediul filmului.

18
Din acel punct până la vizionarea în întregime a filmelor cu scop “didactic” a mai fost un
singur pas.
Iată că aşa se face că Al Pacino poate fi invitat ca trainer „part time” să “vorbească”
despre leadership sau despre echipe performante.
Brad Pitt a fost tradus şi adaptat la organizaţiile româneşti, iar Kevin Spacey şi prietenii
săi de la Hollywood au prins viaţă dublă pe meleaguri mioritice. Comunicarea în echipă,
negocierea, managementul dar şi amuzamentul sunt subiecte demne de film.
Ba chiar şi Wall-E poate fi trainer invitat. Subiectul: comunicarea nonverbală. În plus,
Wall-E poate fi un bun instructor despre cum poţi să fi stângaci la întâlniri de gradul 3 cu
domnişoare spaţiale… şi să mai fi şi simpatic
Pay it forward ne poate învăţa despre lucrurile importante în viaţă şi nu numai, Fight
Club poate fi un duş rece.
Casablanca, ca un film clasic nemuritor „care este”, ne poate destăinui câte ceva despre
decizii în viaţă, în vremuri de criză.
Forrest Gump aduce concepte de viaţă şi de management la nivel de artă, iar cazul
curios al domnului Benjamin Button poate să aducă savoarea unei povestiri la nivel de
reflexie personală despre cele importante în viaţă.
Ba chiar mai mult, odată cu accesul la site-urile specializate de difuzare de material
video, putem să aducem invitaţi speciali în sesiuni de training. Astfel, documentare
despre natură, viaţă animală, istorie sau pur şi simplu discursuri celebre în istorie fac ca
sala de curs să semene mai degrabă a sală de cinema.
Cireaşa de pe tort o păstrez pentru filmul Ghandi, capodopera cinematografică din 1982
care a câştigat nu mai puţin de 8 trofee Oscar. Discursurile pacifiste şi pline de tâlc ale
părintelui Indiei pot conta de milioane de ori mai mult decât 70 de slide-uri frumos
colorate!

19