In largul mării

Persoanele:
NAUFRAGIATUL GRAS NAUFRAGIATUL MIJLOCIU NAUFRAGIATUL SLAB POŞTAŞUL LACHEUL
(Acţiunea se consumă înlr-un act, in acelaşi decor. Scena înfăţişează o plută in largul mării. Trei naufragiaţi in costume
negre, elegante, şi cămăşi albe. Cravate înnodate impecabil iar, in buzunarul de la piept, colţurile albe ale batistelor. Stau
pe trei scaune. în plus, pe plută se mai află şi un cufăr.)

GRASUL Mie mi-e foame. MIJLOCIUL Şi eu aş mînca ceva. SLABUL Rezervele s-au terminat ? GRASUL
Na mai rămas nimic, nici o fărîmitură. SLABUL Mi se pare că a mai rămas un pic de carne de
văcuţă cu mazăre. GRASUL N-a mai rămas nimic. MIJLOCIUL Hai să mîncăm ceva ! SLABUL Şi eu aş
mînca ceva.
GRASUL „Ceva"?... Domnilor, fiţi realişti. Mai degrabă... MIJLOCIUL Mie mi-e totuna !
SLABUL Chiar dumneata ai spus că rezervele s-au sfîrşit.
Aşadar, ce vrei să spui ?
GRASUL Trebuie să mîncăm nu ceva, ci pe cineva... MIJLOCIUL (privind la dreapta, la stîngaşi
inapoi): Nu văd... SLABUL Bine, dar nici eu nu mai văd pe nimeni aici, afară
de... (Se întrerupe brusc. Pauză.) GRASUL Trebuie să mîncăm pe unul dintre noi. MIJLOCIUL Să-1
mîncăm!
SLABUL (alăturîndu-i-se în grabă): Da ! Da ! Să-1 mîncăm! GRASUL Domnilor, să nu fim copii. Vă atrag
atenţia că nu putem striga toţi trei deodată „să-1 mîncăm". în această situaţie, unul dintre noi trebuie să
spună „Poftim, domnilor, fiţi amabili şi servi-ţi-vă".
MIJLOCIUL Cine ? SLABUL Cine ?
GRASUL Tocmai asta voiam să vă întreb. (Urmează o pauză; tăcere îngrijorătoare.) Apelez la sentimen-
tul colegialităţii. La bună-creşterea dumneavoastră.
MIJLOCIUL (arătînd deodată în sus, prefâcîndu-se foarte interesat de ceva.): O, uite un pescăruş,
zboară!
25
SLABUL
GRASUL
MIJLOCIUL
SLABUL
GRASUL
MIJLOCIUL
SLABUL
GRASUL
MIJLOCIUL
SLABUL GRASUL
MIJLOCIUL
SLABUL GRASUL
SLABUL
GRASUL
MIJLOCIUL
SLABUL
GRASUL

SLABUL MIJLOCIUL
GRASUL MIJLOCIUL
SLABUL
Poate că e brutal ce spun, dar trebuie să recunosc că sînt grozav de egoist. M-am gindit întotdeauna
numai la mine. In clasele primare mîncam singur a doua gustare, nu dam la nimeni. Foarte urît. N-
avem ce face, trebuie să votăm. Perfect.
E cea mai bună soluţie.
O să votăm în felul următor: unul dintre dumneavoastră va spune o cifră, apoi celălalt altă cifră. La
urmă voi spune şi eu una. Dacă suma celor trei cifre va fi fără soţ, înseamnă că eu voi fi cel mîncat.
Dacă se va întîmpla însă ca suma să fie cu soţ, atunci îl vom mînca pe unul din dumneavoastră.
Nu... la drept vorbind, eu sînt împotriva hazardului.
Şi ce facem dacă dumneata greşeşti ? Văd că n-aveţi încredere în mine. Asta-i. Mai bine să găsim altă
cale. Sîntem oameni civilizaţi. Votul e o rămăşiţă dintr-un trecut înapoiat. O superstiţie ordinară.
Bine, dacă-i aşa. Putem să organizăm alegeri generale.
Iată o idee bună. (Adresindu-se Grasului.) Eşti de acord să mergem împreună la urna de votare, în
acelaşi bloc ? Asta ar simplifica mult campania. Parlamentarismul s-a perimat... Da, dar nu există altă
posibilitate. Dacă dumneata preferi dictatura, eu preiau puterea cu plăcere.
Nu, nu! Jos cu tirania! Aşadar, alegeri libere! Secrete!
Dar fără blocuri. Fiecare contracandidează inde- j pendent.
(se ridică, deschide cufărul şi scoate un cilindru): 1 Uite o pălărie. O să aruncăm în ea bucăţelele de
hîrtie cu numele candidatului. Eu n-am toc.
îţi împrumut eu unul cu plăcere. (scoţind un stilou din buzunar); Poftim tocul! (frecindu-şi miinile):
La urnă! La urnă! O clipă. Dacă vrem să organizăm alegeri ca nişte j oameni civilizaţi, nu putem sări
peste perioada de ]
26
propagandă dinainte de alegeri, care precede acţiunea propriu-zisă în întreaga lume.
GRASUL Dacă dumneata ţii cu tot dinadinsul... MIJLOCIUL Atunci să facem agitaţie, dar repede!
GRASUL (se ridică de pe scaun şi-l împinge spre mijlocul plutei): Să-ncepem deci. Cine-i primul
la tribună ? MIJLOCIUL (adresîndu-se Slabului): Poate dumneata?
SLABUL Aş prefera după aceea... Niciodată n-am fost un bun vorbitor.
GRASUL Bine, dar e ideea dumitale.
MIJLOCIUL Chiar aşa, dumneata ai sugerat maselor mitinguri, politicianismul. Aşa că dumneata trebuie
să începi.
SLABUL Dacă ţineţi cu tot dinadinsul... (Urcă pe scaun, ca la tribună. Ceilalţi doi naufragiaţi se aşază
in faţa lui. Grasul scoate din buzunar o pancartă cu două beţe şi-i dă unul Mijlociului. Ridică
pancarta întinsă deasupra lor. Se vede scris: „Vrem mîn-careu.) Hm... Domnilor...
MIJLOCIUL (întrerupîndu-l): Noi sîntem oameni simpli! Te rog să nu ne iei cu linguşiri!
]
GRASUL Aşa-i! Jos cu vorbele du ci! Vrem adevărul fără înflorituri!
SLABUL Colegi! Ne-am adunat aici... MIJLOCIUL (intrerupîndu-l): Mai scurt! Mai scurt!
GRASUL Ne grăbim, noi ne ducem la munca!
SLABUL Ne-am adunat aici, ca să rezolvăm arzătoarea problemă a procurării hranei. Colegi, candidatura
mea nu trebuie s-o aveţi în vedere. Eu am soţie şi copii. în scăpătatul soarelui, cit mai era lumină, am
stat de atîtea ori în grădină şi am dat huţa copiii, în timp ce soţia mea broda. Domnilor, colegi! Vedeţi
oare acest tablou blînd şi liniştit, nu vă impresionează?
MIJLOCIUL Ăsta nu-i un argument. Cind intră în joc binele tuturor, sentimentele nu mai au nici o valoare.
Copiii pot să se dea huţa şi singuri.
GRASUL Chiar mai bine.
MIJLOCIUL Da, da! Chiar mai bine. Căluşei şi huţa-huţa în parcul Jordan! * Nu, copiii nu sînt un
argument serios.
1
Parc din Cracovia destinat copiilor; poartă numele marelui pedagog Şi psihiatru polonez Henryk
Jordan (1842—1907) care 1-a înfiinţat.
27

SLABUL

MIJLOCIUL SLABUL

GRASUL MIJLOCIUL
GRASUL Şi MIJLOCIUL SLABUL
MIJLOCIUL
: '0
■

Dragi colegi! Pe cînd eram numai un flăcăiandru, îmi făuream planuri ambiţioase. E adevărat că n-am
fost suficient de exigent cu mine şi n-am realizat ce-mi propuneam. Simt însă că nici acum nu-i prea
tirziu. Se mai pot îndrepta multe, promit că mă voi strădui, că nu voi mai neglija nimic pentru
înfăptuirea idealurilor. Aşa-i, am avut căderi, e adevărat. Mi-a lipsit încrederea în mine, am lenevit,
uneori mi-am pierdut speranţa. .. Dar voi recupera totul, jur că voi recupera, îmi voi exersa voinţa, îmi
voi modela caracterul, îmi voi îmbogăţi cunoştinţele pină voi realiza tot ce se mai aşteaptă de la mine.
Voi ajunge cineAa. Mai tare!
v 01 ajunge cineva ! Ăsta-i subiectivism. Vreau să mîncăm!
Dă-mi voie şi mie. Două, trei şi (scandează împreună) : Vrem-să-mîncăm! Vrem-să-mîncăm î
(descurajat, aproape pllnglnd): Nu mai pot, hotă-rît nu mai pot face faţă... (Coboară de la tribună.) (ti
dă băţul pancartei şi urcă la tribună): Fraţi meseni! (Grasul aplaudă. Slabul aplaudă şi el, dar
apatic, strimblnd din nas.) Eu n-am carte şi nu-mi place să vorbesc mult. Altceva e să fac treabă.
Din fragedă copilărie mă interesează arta culinară. Nu numai mîncarea în sine, o nu! Sînt un om
modest, mă mulţumesc cu puţin şi, la drept vorbind, nici nu-mi place să mănînc. Da, mi-ajunge fie-ce,
ce e mai important, e că mănînc foarte puţin, pur şi simplu minimal. Dar ce spun eu! în genere, nu
mănînc nimic. Cu cîţiva ani în , urmă mai luam în gură cîte o bucăţică-două la două sau la trei zile,
însă acum ? Nu! Am sfîrşit cu mîncarea odată pentru totdeauna. în schimb, pregătirea mîncării a
devenit bucuria vieţii mele. 1 Pentru un bucătar nu există nimic mai plăcut după efortul făcut, decît
să privească la alţii cum mănîncă şi să vadă că le place. Doar această răsplată mi-o doresc. Mai
adaug numai că sînt j specialist în mîncăruri cu carne. Sosurile mele nu-şi află egal. Atît am vrut
să spun.
28

GRASUL
MIJLOCIUL
GRASUL
MIJLOCIUL
GRASUL
-
MIJLOCIUL GRASUL
MIJLOCIUL GRASUL SLABUL
MI,
T-,
GRASUL
Bravo! (Aplaudă. Slabul e apatic, nu mai reacţionează. Mijlociul coboară de la tribună şi se schimbă
cu Grasul care, la rîndul lui, urcă la tribună.) Urra! (încetează brusc. Grasul îşi pune miinile în
şolduri, o clipă se uită împrejur, ca şi cînd l-ar înconjura o mare mulţime.)
(întinde mîna deodată, salutînd ca fasciştii): Flă-mînzilor, vă salut! (entuziast): Urraaa ! Trăiască !
Uraa! (îl linişteşte cu un gest poruncitor): Am să vorbesc puţin, ostăşeşte. în primul rînd, nu vreau să
vă influenţez opinia. Veţi hotărî singuri. Sînt doar sluga voastră şi voinţa voastră este sfintă pentru
mine. Aroi mînca ce mi se va da. în al doilea rînd, n-am de ce să mai lungesc vorba: sînt nedi-eerabil.
Totdeauna am fost aţos, osos şi subţi-ratec. Am două coaste de fier, ficatul operat şi un picior mai
scurt. De asemenea, nu sînt prea sigur că n-am trichină. N-am nimic de ascuns. în al treilea rînd, nu
vreau să fiu demagog, îmi plac situaţiile clare: dacă nu voi fi ales, celălalt va căpăta pulpa şi muşchiul.
Eu mă voi mulţumi cu restul şi cu limba. Celor care ar dori altfel, le spun cu tărie: la limbă nu voi
renunţa. Bravo, bravo, călăuzeşte-ne, conducătorule! Asta-i tot. Nu-mi plac trăncăneala, filozofii şi
fleşcăiţii. înainte!
Urrra ! Bravo ! Bis! Trăiască! (Grasul coboară de la tribună. Slabul şi Mijlociul împăturesc
pancarta.) (adresîndu-se Slabului): Acum eşti mulţumit, domnule ?
Ai fost minunat! Numai că... eu... tocmai... eu nu pot să mănînc muşchi... îmi face rău... Dacă pentru
dumneata n-ar avea nici o importanţă să...
(luînd poziţie de drepţi în faţa Grasului): Felicitările mele, dacă-mi îngădui. Discursul m-a cutremurat,
în problema limbii, sînt cu totul de partea dumitale.
Ei, campania a trecut. Acum hai să votăm. (Aşază cilindrul la mijlocul plutei. Se împrăştie cu toţii în
trei direcţii diferite şi, întorşi cu spatele, completează bucăţelele de hîrtie. Grasul şi Mijlociul privesc
spre Naufragiatul slab. Grasul se apropie de el şi se uită peste umărul lui, dar Slabul observă
29

SLABUL
GRASUL
 MIJLOCIUL
SLABUL

MIJLOCIUL
GRASUL
MIJLOCIUL
SLABUL

GRASUL

SLABUL
MIJLOCIUL
GRASUL

SLABUL
GRASUL
SLABUL
• MIJLOCIUL
-

GRASUL

SLABUL
MIJLOCIUL
GRASUL
.

la timp şi acoperă hlrtia cu palma. Apoi li dă tocul Grasului.) Mulţumesc foarte mult.
Fleacuri. Dacă mai vrei să îndrepţi ceva, îţi stau la dispoziţie cu plăcere. (Grasul se depărtează spre
alt colţ al plutei, apoi, împreună cu Mijlociul, completează fişele lor. Slabul stă mereu cu spatele la ei,
privind pierdut marea. Apoi revin toţi odată la mijlocul plutei şi pun hîrtiuţele în cilindru.) Să
numărăm voturile. Sînt foarte curios. Votarea îţi măreşte apetitul. Ai putea să te porţi cu mai mult tact.
(Grasul bagă mina în cilindru, apoi îşi înalţă capul şi se uită în tăcere la Naufragiatul slab. Pauză
lungă.) Ce s-a întîmplat ? Care-i rezultatul ?
Domnilor, trebuie să anulăm alegerile. Cum aşa? Mie mi-e foame. Dumneata vrei să torpilezi alegerile
democratice, libere ?
în cilindru sînt patru bucăţele de hîrtie. Patru! (Grasul îl priveşte ca mai înainte pe Naufragiatul slab
la care se uită acum şi Mijlociul.) (nevinovat): Am spus eu că parlamentarismul nu mai e la modă.
Şi-acum ce facem ?
E o criză tipică de cabinet. Am putea să aplicăm pur şi simplu principiul numirii candidatului. Şi cine-
1 va numi? îmi asum eu răspunderea.
Fireşte! Tocmai la asta mă gîndeam şi eu. Nu! Nici vorbă nu poate fi!
Scîrboasă treabă. Democraţia n-a dat rezultate, iar dictatura nu poate fi aplicată. Totuşi, trebuie să
născocim ceva.
în asemenea momente, numai o persoană generoasă, plină de entuziasm şi cu spirit de sacrificiu poate
salva situaţia. Să nu uităm că voluntarii au salvat întotdeauna situaţia, atunci cînd mijloacele obişnuite
au dat greş. (Pregătindu-se iarăşi pentru a vorbi.) Iubite şi stimate coleg!... Nu, nu! Vă previn că nu
voi asculta nimic ! Ascultă, domnule!
Iubite şi stimate domn! Ştim cu toţii că nu se pot ascunde asemenea însuşiri ale caracterului,
30
.:
-
MIJLOCIUL GRASUL
SLABUL
MIJLOCIUL
SLABUL
GRASUL
SLABUL
MIJLOCIUL
GRASUL
SLABUL
MIJLOCIUL
GRASUL
SLABUL
GRASUL SLABUL GRASUL
SLABUL
GRASUL
SLABUL
precum dorinţa de jertfă, dragostea de semeni şi spiritul de solidaritate. De la început, eu şi colegul
meu am observat că în dumneata e ceva ce te deosebeşte de noi, iar acest ceva sînt tocmai nobleţea
înnăscută, dorinţa nezdruncinată de a sluji cauzei comune, disponibilitatea... nu-i aşa, domnule coleg ?
(zelos): în viaţa mea n-am întîlnit un om mai bun. Sîntem fericiţi că, în sfîrşit, colectivul poate
răspunde apelului dumitale călduros, oferindu-ţi prilejul de a-ţi realiza aspiraţia neostoită, curată.
Dumneata doreşti să rămîi în amintirea noastră ca un om apreciat, modest, colegial, gustos... Nu vreau.
Cum se poate, dumneata nu vrei să fii voluntar ? Nu.
Trădezi colectivul ? Calci în picioare încrederea colegilor ? Nu vrei ? Nu.
E oribil!
Ăsta-î ultimul dumitale cuvînt? Refuz categoric. Nu simt chemarea măreţiei. Domnule, de azi înainte
poţi să nu-mi mai întinzi mîna. Te-am socotit un om cinstit, patriotul plutei noastre, iar dumneata te
porţi ca un tîlhar. Adio! (Se depărtează spre marginea plutei şi se întoarce cu spatele.)
Aşa-i. Ne-ai dezamăgit. Onoarea nu înseamnă nimic pentru dumneata. Dar poate că vrei dumneata
să propui altă soluţie ? Te ascultăm! (cu încredere creseîndă): Soluţie ? Foarte bine! De copil am
visat să fie dreptate pentru toţi. Numai dreptate pretind, nimic mai mult! Mă uimeşti, domnule! De ce?
Ai dumneata certitudinea că dreptatea nu se va întoarce împotriva dumitale, adică, vreau să zic, că nu-
ţi va sprijini candidatura dumitale ? E foarte simplu. Eu am fost nefericit de mic, nu mi-a izbutit
nimic. împrejurările mi-au stat totdeauna împotrivă, aşa că... Deci dumneata crezi că e timpul ca
dreptatea universală să-ţi compenseze lipsa norocului de pînă acum ? întocmai.
31
'
GRASUL

SLABUL
GRASUL SLABUL GRASUL
MIJLOCIUL
B GRASUL
MIJLOCIUL GRASUL
MIJLOCIUL
GRASUL SLABUL
GRASUL
SLABUL GRASUL
E de mirare că în primul rînd cei nemulţumiţi
se plîng de lipsa dreptăţii universale, general
umane şi atotcuprinzătoare. Dar cerînd dreptate, j nu-şi caută astfel justificări tocmai aceia care : n-au
reuşit în viaţă?
Eu nu dau înapoi. Accept orice, numai rezolvarea
să fie dreaptă.
Altfel spus, cu condiţia ca cel mîneat să nu fii
dumneata.
Astea sînt insinuări, înainte de toate, vreau să fie
dreptate.
Să ne aşezăm deci şi să chibzuim împreună. O
să fie cam greu, dar se poate face.
Eu nu vorbesc cu el. (Toţi trei îşi ocupă locurile, J ca la început.)
(către Mijlociu): Domnule coleg, dumneata ai
mamă?
(eziiînd): Cum să spun... Dar dumneata, şefule ?
(inăltîndu-şi privirile spre cer): Din nefericire, am rămas orfan aproape din copilărie. Bieţii mei
părinţi!
(cu grabă): Tocmai asta voiam să spun şi eu.
La drept vorbind, eu n-am avut părinţi deloc.
(adresîndu-sc Slabului): Dar dumneata?
Am o mamă. In clipa asta mă plînge în singurătatea ei. Biata mamă.
Am impresia că problema este foarte simplă din ..punctul de vedere al dreptăţii. Dumneata ai putea să
nedreptăţeşti cu inima uşoară un orfan? Şi printre sălbatici absenţa părinţilor a fost considerată
întotdeuna cea mai mare nenorocire. Nu, dragă domnule. Sacrificarea oricăruia dintre noi, orfanii, ar
însemna o palmă pe obrazul dreptăţii elementare. Nu-i destul că n-avem părinţi, mai trebuie să fim
şi mîncaţi! (încremenit): Bine dar...
Nu, dragă domnule. E limpede ca lumina zilei. Dumneata ai o mamă, dumitale ţi-a fost întotdeauna
mai bine, nu crezi că a venit vremea să plăteşti datoria morală pe care ai contractat-o faţă de cei orfani?
Faţă de aceia care n-au cunoscut niciodată grija maternă, căldura familiei, îndestularea ? Cu atît mai
mult, cu cît mama dumitale, ai spus-o chiar dumneata, şi aşa tot te
Plînge- ... t. . : .... «&i<( '.HLuLlir-tuVi^.
SLABUL
GRASUL
MIJLOCIUL SLABUL
GRASUL
MIJLOCIUL GRASUL
MIJLOCIUL
SLABUL GRASUL
MIJLOCIUL GRASUL
VOCEA SLABUL
VOCEA GRASUL
MIJLOCIUL
(căutînd disperat argumente): Bine, dar se prea poate ca mama să fi murit. In ultima vreme se simţea
destul de slăbită, n-am fost de mult pe acasă...
Vorbeşti ca un copil. Ce dovezi putem avea ? Oricît de mici! Da, ce dovezi ai ?
V-am spus doar că nu se simţea bine clnd am plecat. în ultimul timp se vorbeşte atîta despre bolile
civilizaţiei contemporane... Fantezii de artist, jocul imaginaţiei. Cu siguranţă că mama dumitale se
bucură de o sănătate de fier, Dumnezeu să-i dea viaţă lungă, pe cînd părinţii noştri... (Către
Mijlociu.) Dumneata ţii minte serile acelea lungi de toamnă cînd, copii încă şi desculţi, vindeam
chibrituri trecătorilor ? (acoperindu-şi ochii cu mina): Of, nu-mi mai aduce şi dumneata aminte.
E mai bine să uităm. Sau de ruda aceea depărtată, zgîrcită şi rea, care ne lua ultima bucăţică de slănină
ca s-o pună şoarecilor nadă în capcane ? (gemînd): Nălucile trecutului.
(Grasul, in tăcere, îşi desface fără putere braţele in faţa Slabului, ca şi cînd ar vrea să-i spună: vezi şi dumneata că nu se
poate face nimic.)
Mă rog de iertare, mi se pare că aud un glas In largul mării. (Ascultă.)
Vrei să schimbi vorba. E limpede, suferinţa omenească te lasă rece. Ah, toţi aceşti băieţii-mamei sînt
atît de egoişti! (Se aude o voce slabă.) (acuzator): El a avut minge, cînd era mic. Minge şi ursuleţ.
(Vocea se aude mult mai aproape.) Săriţi! Ajutooor!
E adevărat! O, acum se aude clar! Ajutooor!
într-adevăr, cineva înoată în direcţia noastră... Vîntul aruncă totdeauna cu nisip în ochii orfanilor.
(ridicindu-se şi privind cu luare aminte pe mare): Şefule, poate că vine cineva cu mîncare. Văd bine
că înoată folosindu-se numai de o mînă, iar în cealaltă ţine un obiect mare. (Grasul şi Slabul
32

L
33

C9W 98 1*1» ,fii

«? aotov? ••'■ :î *<\ ^'-'SLABUL
GRASUL m* MIJLOCIUL
VOCEA
ţi*':
9*0 POŞTAŞUL
!
f v' GRASUL
POŞTAŞUL
im
31 «;i ,»=■-■ . Sno\ş ■">
GRASUL POŞTAŞUL
Wţvi,us«sS^LABUL POŞTAŞUL
SLABUL
-rtftlO i •'
t HiHifliGRASUL
POŞTAŞUL
SLABUL GRASUL SLABUL
.f '
.^MIJLOCIUL SLABUL
se ridică şi ei, apropiindu-se de Mijlociu la marginea plutei.)
Da, da, nu-i exclus. Parcă numai o dată s-a întîm-plat ca un ţăran, care-şi ducea purcelul la tîrg, să cadă
în apă? Inotînd, îşi ţine spasmodic purcelul cu o mînă, singurul lui avut... Uite-acolo, îl văd!
E cineva în uniformă. Ăştia în uniformă iau masa numai la cazino.
(foarte aproape),: Ajutor! (Din apă se iveşte Poştaşul In uniformă completă, şapcă, tolbă
de piele agăţată de glt. Mijlociul îi întinde mina şi-l trage pe plută.) Mulţumesc din toată inima.
Dumneata n-ai ceva de mîncare ? N-am absolut nimic. Aş gusta şi eu ceva cu plăcere. M-a luat
valul înainte de micul dejun. (Văzîndu-l pe Naufragiatul slab.) Ia te uită, dumneata eşti! Nu mai
încape vorbă, e o întîm-plare cu totul neobişnuită! (bănuitor) : Vă cunoaşteţi ?
Ba bine că nu! De zece ani îi aduc poşta. N-am ştiut că dumneata eşti pe mare. Se brodeşte de minune,
am o telegramă pentru dumneata. O telegramă pentru mine ?
Da. Tocmai mă duceam cu ea la căsuţa dumitale de pe malul mării, cînd m-a luat valul. Din fericire,
înot foarte bine. (Caută în tolbă.) Uite-o. (depărtîndu-se într-o parte, ca să deschidă şi să citească
telegrama): Scuzaţi-mă, domnilor. (foarte bănuitor Poştaşului): Uniforma asta e adevărată ?
Adevărată, numai că e udă. Înţelegi şi dumneata, cînd am căzut în apă... Urra!
Ce s-a întîmplat ?
(stâpînindu-se): Domnilor, m-a lovit o mare neno- j rocire. A murit mama. Ei, poftim!
Aşa că vă atrag atenţia că acum sînt şi eu orfan; va trebui deci să reluăm dezbaterile şi să analizăm
problema sacrificării unuia dintre noi. Protestez! E vreun subterfugiu! Mai mult ca sigur că dumneata
ai aranjat lucrurile cu poştaşul !
POŞTAŞUL GRASUL
SLABUL GRASUL
POŞTAŞUL
GRASUL MIJLOCIUL
SLABUL
GRASUL
POŞTAŞUL
MIJLOCIUL
SLABUL
POŞTAŞUL
GRASUL

34

(cu demnitate): Domnule, insulţi un funcţionar în timpul serviciului.

Cît i-ai plătit ? Sau te pomeneşti că aţi fost colegi pe băncile şcolii?
Acuzaţia dumitale e lipsită de temei. Te rog să-1 întrebi pe poştaş dacă m-am înţeles cu el. Prea bine.
Să-1 întrebăm. Dacă va răspunde: da, dacă va recunoaşte, te vom mînca pe dumneata, fără doar şi
poate. Dacă va nega, îl vom mînca pe poştaş.
Cum aşa ? De-abia am ieşit din apă şi vreţi să mă şi mîncaţi, aşa pe nepusă masă! S-a mai pomenit una
ca asta ?
Tocmai de aceea. Dumneata eşti cum nu se poate mai potrivit. Eşti foarte proaspăt. Şefule, mai bine
să-i mîncăm pe amindoi: Un poştaş saute! Pe unul fript, iar pe celălalt cu garnitură sau cu compot. 0
parte o putem face marinată pentru mai tîrziu. Ori să-1 umplem pe unul cu celălalt. A-ntîia!
(cu o speranţă): Poate că domnul poştaş nici nu este orfan ? Noi, părăsiţii, fără casă... Ar trebui să-1
întrebăm.
(reflectînd la meniu): Nu, din al doilea aş vrea să fac vin. Dar ce licoare de Burgundia poate să iasă
dintr-un poştaş!
(aprobînd grăbit): Da, sigur, ai dreptate. Ca vin de Burgundia sînt mediocru, ca poştaş, în schimb, sînt
la înălţime.
Cum se poate una ca asta! Dumneata dispre-ţuieşti un vin de Postillon natural ?! (Poştaşului): Dacă
vei depune mărturie falsă că am fost înţeleşi, mă voi plînge la Direcţia poştei şi telegrafului împotriva
dumitale. Nu-i nici o primejdie. Am treizeci de ani de serviciu şi nu m-am mînjit cu nimic. Să nu
mai pierdem vremea. Ai fost înţeles cu acest domn? Da sau nu? Dacă da, şi vestea despre
decesul mamei lui e născocită, vei căpăta rinichii şi poate şi un pic de costiţă. Dacă însă vestea e
adevărată, atunci noi, cei trei orfani, te vom mînca, da, ca poştaş. Poşta este o instituţie pentru
folosul public şi ca atare trebuie să slujească colectivităţii.
35

SLABUL (Poştaşului): Te implor, nu-ţi pierde cumpătul, nu te lăsa corupt!

Nu-i bai. Sînt un poştaş cinstit, de modă veche, nu pot fi cumpărat cu o porţie de rinichi. Ţi-am putea
oferi pe deasupra un genunchi, dar te previn că mai mult nu putem face. Nu, domnule. (Arătînd spre
gulerul uniformei.) Vezi aceste două trompete încrucişate ? Ei bine, ţin la onoarea lor mai mult decît la
orice. La revedere, domnilor. (Sare în apă.) Nu, nu pleca, domnule, mărturiseşte doar că sînt
nevinovat. Rămîi cu noi! (Fluturind telegrama.) Acum înţelegeţi că, în ceea ce priveşte dreptatea,
situaţia noastră este identică. Toţi sîntem orfani. (indiferent, către Mijlociu): Domnule coleg, te rog
să aranjezi tacîmurile, sînt în cufărul meu. (dîndu-se înapoi): Ce-i asta ? Orfanii pe un orfan ?
Dumneata uiţi că mai există şi altă dreptate. Dreptatea istorică. Ce mai e şi asta ?
(care în acest timp a deschis cufărul): Şefule, e nevoie şi de strecurătoare ?
GRASUL Faptul că toţi ne-am pierdut părinţii nu înseamnă că sîntem toţi la fel. Mai trebuie să
cercetăm şi ce au fost părinţii noştri ?
SLABUL O, Doamne, părinţi, ce să fie... ,-, m-i-u-'.
GRASUL Ha ! Ha ! Ce-a fost tatăl dumitale ? j^ATHHr; ,/,(MIJLOCIUL Şefule, dar platoul de tort ?
' ''"*"'
SLABUL Tatăl meu ? Funcţionar într-o cancelarie. Dar
de ce ?
POŞTAŞUL (apărînd din mare şi ţinîndu-se de marginea plutei): Mă scuzaţi, am uitat semnătura de
primire. Atîta aţi perorat despre mîncarea omului de către om,] încît mi-am pierdut capul.
SLABUL Unde trebuie să semnez ?
POŞTAŞUL Aici, poftim. (Slabul semnează de primire.) Ajun-1 sesem atît de departe şi a trebuit să mă
întorc,! la revedere. (Se depărtează înot.)
GRASUL Aşadar, tatăl dumitale a fost funcţionar într-c cancelarie ? Mă aşteptam. Dumneata ştii ce
fost tatăl meu ?
SLABUL Nu ştiu.
GRASUL A fost un simplu tăietor de lemne, analfabet, ia« tatăl colegului meu nici n-a existat. Mama luţ
1-a zămislit în urma necazurilor mari pricinuite
POŞTAŞUL
GRASUL POŞTAŞUL
SLABUL
GRASUL
SLABUL GRASUL
SLABUL MIJLOCIUL

~-,4.-

36

de sărăcie. Ca să ştii, domnul meu. Tatăl dumitale mîzgălea hîrtiile cancelariei în serviciul aristocraţiei,
stînd comod într-un birou curat şi încălzit. In timp ce tatăl meu reteza pini pentru hîrtie, ca tatăl
dumitale să aibă pe ce scrie hotărîrile de sechestru împotriva bietei mame a colegului meu care n-a
avut nici tată. Cum nu ţi-e ruşine, domnule?!
(Mijlociul scoate din cufăr şi aranjează pe plută diferite vase du bucătărie; acum scoate o maşină de tocat carne şi o
încearcă Invirtind minerul de clieva ori.)
SLABUL (realizlnd raţionamentul ce i se impune şi străduin-du-se să se apere în acelaşi fel): Bine, dar
asta nu mă priveşte pe mine!
GRASUL Tocmai de aceea dreptatea asta, care ne îndreptăţeşte acum să te consumăm pe dumneata, o
numim istorică.
UN GLAS DIN MARE
Domnule conte, domnule conte!
GRASUL Ce dracu mai e?! (Lingă plută se iveşte din apă capul bătrînului Lacheu, ca perciuni
cărunţi.) Domnule conte, ce noroc pe mine să vă văd iarăşi!
Ce înseamnă asta ?
(mişcat pînă la lacrimi): Domnul conte nu mă recunoaşte ? Pe bătrînul său Jan nu-1 mai recunoaşte
domnul conte ? Doar eu v-am învăţat să călăriţi pe ponei cînd eraţi abia un flăcăiandru ! Cară-te!
Ce fericire că ochii mei bătrîni îl văd iarăşi pe domnul conte. La palat sînt toţi atît de îngrijoraţi ! Cînd
a venit vestea că vaporul cu care aţi plecat s-a scufundat, nu ra-am mai putut stăpîni. Unde sînteţi
dumneavoastră, acolo sînt şi eu, soarta dumneavoastră-i şi a mea, aşa că am sărit în mare şi am tot
înotat pînă v-am văzut. Ce fericire!
Jane, te rog să părăseşti pluta imediat şi să te îneci!
La poruncă, domnule conte! Ce noroc, ce fericire ! (Dispare.)
(ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimic): Deci vezi şi dumneata că dreptatea istoriei...
37
LACHEUL
GRASUL LACHEUL
GRASUL LACHEUL

GRASUL
LACHEUL
GRASUL
SLABUL
GRASUL
■
■

SLABUL
GRASUL SLABUL
GRASUL
MIJLOCIUL
SLABUL GRASU L
MIJLOCIUL GRASUL
MIJLOCIUL GRASUL
i
MIJLOCIUL ^< GRASUL
MIJLOCIUL GRASUL
MIJLOCIUL GRASUL
(furios): Da, văd! Văd că dumneata ai locuit într-un palat, ai călărit pe ponei! Eu ? Pe ponei ?! Tatăl
meu n-avea bani nici pentru o mîrţoagă! Dumneata îmi pui în cîrcă propriile dumitale amintiri din
copilărie! Asta-i culmea! Vrei să spui oare că eu, eu am mers călare pe ponei?
Fireşte, chiar dumneata ai spus-o adineaori. Ei, nu că asta întrece orice închipuire! Declar categoric că
niciodată n-am avut de-a face cu nici un ponei.
Eu cu atît mai puţin. Bietul tata nici nu cunoştea cuvîntul „ponei." Doar era analfabet. (observă tot
timpul, stlnd Ungă vasele de bucătărie cu tigaia în mină): Sărmanul ponei. Nu vrea nimeni să şi-1
asume. (Către Naufragiatul slab.) Nu ţi-e milă de bietul animal ? Oricum, îi datorezi multe clipe de
fericire din copilăria dumitale. Bine, dar lacheul...
Care lacheu ? (Către Mijlociu.) Domnule coleg, dumneata ai văzut vreun lacheu aici? Eu ? Da de
unde!
Dragă domnule, din acest moment nu te voi mai trata ca pe un partener de discuţie, dumneata ai
halucinaţii. E nebun!
Tocmai, ca un individ iresponsabil, dumneata trebuie să te laşi călăuzit de oamenii care ştiu ce
vor. Trebuie să fii eliminat din societate pe calea consumării dumitale de către ceilalţi. Dom- < nule
coleg, te rog să pui masa. Să pun şi linguriţe ?
Desigur. Va fi un prînz complet. (Mijlociul aran-\ jează linguriţele.) Cîte un cuţit sau cîte două ? Cîte
două. (Mijlociul aranjează cuţitele.) Şerveţele ?
Natural. Totul trebuie să fie cum scrie la carte.] Sîntem oameni cu educaţie. (în timpul acestum
dialog, Slabul se retrage într-un colţ al pluteiA trage după el unul din scaune ca paravan. Mijlo-
ciul aşterne la mijlocul plutei o faţă de masă albă, curată, şi aranjează cu pricepere două tacimuril
complete. Grasul încetează să-i mai acorde atenţiei Naufragiatului slab. Se uită la Mijlociu, din cina*
38
SLABUL GRASUL
SLABUL GRASUL SLABUL
GRASUL
SLABUL
GRASUL MIJLOCIUL
SLABUL

SLABUL
GRASUL SLABUL
în cînd îi dă sfaturi unde şi cum să aşeze cîte ceva. Faţa de masă este aranjată cu gust. Descurajat,
Slabul îi urmăreşte de după scaun.) (cu teamă): Domnule...
(neluîndu-l în seamă): Mută furculiţele puţin mai la dreapta.
Domnule, te rog... Eu sînt intoxicat... Compotiera mai la mijloc... Pe cuvîntul meu. Mai înainte nu
voiam să vă spun, dar mi s-a făcut milă de dumneavoastră... (ridică o furculiţă şi se uită la ea):
Trebuie curăţată. Eu, nu pentru că aş pregeta, dar o fac aşa, numai din bunăvoinţă. Şi mie îmi place să
mănînc bine, dar ştiu că uneori lăcomia îl pierde pe om. Dacă n-aş fi intoxicat, n-aş fi spus nimic, mă
rog. Dar aşa, e pur şi simplu de datoria mea. Să începem.
întocmai, şefule. (Scoate din cufăr un cuţit mare de bucătărie şi o gresie, adevărate, după care ascute
cuţitul. Să se audă zgomotul autentic, neplăcut, ritmic.)
(retrăgîndu-se şi mai spre marginea plutei): Eu nu afirm că nu se poate vindeca. Nu, trebuie doar să
rnai aşteptaţi puţin, cu siguranţă că o să-mi treacă. Stau culcat o zi, două, şi-mi revin. Uite, mă aşez
aici, în colţişorul ăsta, ca să nu vă deranjez. Cînd o să-mi treacă, vă spun imediat. Doar n-o să-mi iau
vorba înapoi. (Mijlociul ascute ritmic cuţitul. Grasul examinează masa în continuare, înclină capul
într-o parte, apreciază, se apropie de cufăr şi, scoţînd din el flori şi o vază, pune florile în vază şi o
aşază la mijlocul feţei de masă. Se depărtează apoi cîţiva paşi într-o parte şi, mijindu-şi ochii,
cercetează efectul final. Abia acum este mulţumit.)
(tot mai nesigur): Ei, poate că două zile e cam exagerat. Cel mult o zi. Cunoaşteţi şi dumneavoastră
proverbul: „Ce trebuie să mănînci azi, mănîncă mîine" hî, hî, hî! (Mijlociul încearcă tăişul cu degetul.)
... Să zicem cîteva ore, ajung, chiar o oră...
E timpul. (Mijlociul face un pas în direcţia Naufragiatului slab).
(în grabă): Bine, bine! Dumneata ai dreptate. Pot să vă dau un sfat ? Cu totul dezinteresat ?
■9'm *$*&&
■ ■■ A
SSfTî fxilL'i.j c>l:.î( GRASUL
MIJLOCIUL BV
SLABUL
î J s i • ■' r s i i /g:
^•!i 6:GRASL
■

SLABUL
GRASUL SLABUL
o .ni
ou
-ei.
O V;.
"""■.f GRASUL SLABUL
GRASUL
SLABUL GRASUL
SLABUL GRASUL
SLABUL

GRASUL
SLABUL
GRASUL SLABUL
în ce problemă?
Strict profesională, un sfat culinar, cu totul a propos. Nu socotiţi oare că s-ar cuveni să mă spăl pe
picioare ? (Mijlociul priveşte întrebător la Naufragiatul gras.)
De bună seamă, nu m-am gindit la asta. (Către Mijlociu.) Dumneata ce părere ai? (ezitlnd): Ştiu şi eu...
Pe urmă s-ar putea să scîrţîie între dinţi... mai bine să se spele. ( suflecîndu-şi pantalonii în grabă):
Aşa-i, aşa-i! Sfinte vorbe! Igiena este baza unei nutriţii sănătoase. (Se scarpină la un picior.) Bacteriile
nu se văd cu ochiul liber, dar le simt cum mă mănîncă. Ai dreptate. Curăţenia personală n-a făcut rău
nimănui. Din contră, asigură omului o viaţă sănătoasă şi lungă. Iţi dau îndată şervetul. (Slabul se aşază
pe marginea plutei şi bagă picioarele in apă. Se spală, bălăcindu-se.) Aşadar, dumneavoastră aţi
hotărît irevocabil să mă... aia... Credeam că e limpede.
Mai înainte, dumneata vorbeai de spiritul de sacrificiu...
Da. Spuneam că spiritul de sacrificiu este o idee minunată.
(ascultlnd cu lăcomie): Mai spune ceva, te rog. Fie, am schiţat atunci întregul. Spiritul de sacrificiu,
disponibilitatea renunţării... Da, da, totul e adevărat.
(stlnd în picioare Ungă el cu şervetul): Păi vezi? Şi nu voiai să mă crezi.
Se vede că nu eram destul de matur, n-aveam experienţă. .. Dar acum văd că în toate astea e ceva.
(încurajator): încă nu-i nimic pierdut. Am fost un netrebnic, respingîndu-ţi argumentele. Este evident
că nu eşti cu totul cinic, de vreme ce în dumneata încep să încolţească simţămintele nobile. Ei, ai
terminat cu stîngul ? A, nu, încă puţin între degete. Revenind, trebuie să-ţi mărturisesc că se trezeşte în
mine alt om, mai bun, dar â propos, chiar sînteţi hotărîţi s-o faceţi ?
(nerăbdător): Domnule!
Nu, nu, fără îndoială! Deci, ce spuneam, aha, un alt om, mai bun. în definitiv, una este să fii
40

GRASUL SLABUL
GRASUL SLABUL
GRASUL
SLABUL
GRASUL SLABUL GRASUL SLABUL
MIJLOCIUL GRASUL SLABUL
GRASUL SLABUL
mîncat ca o victimă obişnuită a opresiunii, şi alta ca un alt om, mai bun, care se sacrifică singur... Cu
alte cuvinte, să fii mîncat cu propriul acord interior, odată cu aspiraţiile cele mai nobile. îmi dai
cuvîntul dumitale că s-a hotărît deja ? Pe cuvînt de onoare.
Ei, ce să-i faci! Aşadar... despre ce vorbeam, aha, asta îmi dă satisfacţie, sentimentul libertăţii, al
slobozeniei...
în sfîrşit, ai devenit înţelept. (Mijlociului.) Domnule coleg, dă-i şi săpunul.
(aprinzîndu-se): Vă rog să mă credeţi că nu sint doar o materie primă fără voinţă. Nimănui nu-i place
aşa ceva.
Poţi fi sigur că nu te considerăm astfel. Dimpotrivă, vei intra în stomacurile noastre, adică vei rămîne
în amintirea noastră, ca un erou, ca o figură dezinteresată, luminoasă. Mi se pare că pe stîngul l-ai
spălat destul.
(aprinzîndu-se tot mai mult): Sigur că l-am spălat destul. La drept vorbind, dreptul e foarte curat. Dă-
mi, te rog, şervetul şi sînt gata îndată. A, nu, dreptul ar trebui şi el puţin... Cum doreşti.
Cred că aşa va fi mai bine.
Aşa-i, eu am luat cel dintîi această măreaţă hotă-rîre, sînt primul care cutează să se jertfească pentru
ceilalţi.
(privindu-l critic): Ar fi bună puţină sodă. E bun şi săpunul. Putem să mai aşteptăm puţin. Să aşteptaţi!
? Aşa flămînzi cum sînteţi ?! Niciodată! (Se străduieşte să se ridice, dar Grasul nu-i îngăduie.)
Doar dreptul încă puţin şi gata. Acum, cînd am înţeles, picioarele nu mai înseamnă nimic pentru mine,
pot să fie şi murdare. (dîndu-i şervetul): Uite şervetul şi gata.(Slabul se ridică şi vine la mijlocul
plutei.) Domnilor, vă mulţumesc. în sfîrşit, am devenit un om adevărat. Am regăsit în mine idealurile
care-mi lipseau. N-ai pentru ce.
Eu am demnitatea mea. în fond, care-i situaţia acum ? Sîntem trei inşi aici şi numai eu îi salvez
41

pe ceilalţi doi. Aş vrea să-mi îngăduiţi să vorbesc pe scurt despre libertate.

GRASUL Durează mult ?
SLABUL Nu. Doar cîteva minute.
GRASUL Atunci, poftim.
SLABUL (trage un scaun Intr-o parte a plutei şi urcă pe el, ca în timpul mitingului de la început): Liber-
tatea nu înseamnă nimic. Abia libertatea adevărată înseamnă ceva. De ce ? Pentru că-i adevărată, deci
mai bună. Dacă-i aşa, unde să căutăm adevărata libertate ? Să gîndim logic. De vreme ce libertatea
adevărată nu-i totuna cu libertatea obişnuită, atunci unde-i adevărata libertate ? E limpede. Libertatea
adevărată este numai acolo, unde nu există libertatea obişnuită. Şefule, unde-i sarea ?
Nu întrerupe! Tocmai acum ţi-ai găsit! (în şoaptă). In cufăr, la fund.
SLABUL Tocmai de aceea... (Mijlociul se apropie de cufăr, se uită înăuntru şi se întoarce repede la
Naufragiatul gras.).. .Tocmai de aceea... (Repetă aceste cuvinte şi va repeta mereu ca o placă stricată
de gramofon, nu însă monoton, ci interpretînd diferenţiat, intonînd ca şi cînd ar căuta cu disperare ce
voia să spună cu adevărat.) (mişcat, cu jumătate de glas, dar foarte clar): Şefule, am găsit carnea de
văcuţă cu mazăre! Sssst, ascunde-o numaidecît. Tocmai de aceea...
La drept vorbind, aş prefera mazărea. Şefule, dumneata ştiai ?
Da, dar eu n-am chef, şi pe urmă. Tocmai de aceea... Pe urmă?
(arătlnd spre Naufragiatul slab): Dumneata nu vezi că el e fericit ?
MIJLOCIUL GRASUL

MIJLOCIUL
GRASUL
SLABUL
MIJLOCIUL
GRASUL
SLABUL
MIJI
JLOCIUL GRASUL

CORTINA