Seppuku( japonezii , antichitate, ev mediu)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Acest articol sau această secțiune trebuie pus(ă) în formatul standard.
[[wiki]] Ștergeți eticheta la încheierea standardizării.
Acest articol a fost etichetat în ianuarie 2007

Seppuku desemnează un mod de sinucidere prin spintecarea pântecelui cu pumnalul sau cu

sabia, practicat mai ales de samuraii japonezi. [1]

Cuprins


[modifică] Procedură
Actul seppuku constă în inserarea tăișului sabiei în stomac, apoi persoana care înfăptuiește
această sinucidere, continuă prin tăierea de-a lungul abdomenului. Actul este dus la sfârșit
după ce o persoană care asistă acest act, termină sinuciderea prin tăierea capului celui care se
sinucide. Seppuku este o ceremonie sacră care își are rădăcinile în perioada antică a Japoniei
și care a rămas rezervată doar clasei privilegiate a samurailor. Când un conducător murea,
subordonații acestuia îl urmau prin seppuku pentru a-și dovedi loialitatea și demnitatea.
Seppuku mai era folosit și ca mijloc de corectare a unei greșeli printr-o moarte onorabilă.

În Japonia modernă, actul de sinucidere a căpătat noi forme și înțelesuri. Actul seppuku din
opera modernă a căpătat o trăsătură anti-modernă, evidențiată de personajele literare ale lui
Yukio Mishima și de propria sa sinucidere.

Seppuku în societatea japoneză a culminat la sfârșitul perioadei Meiji, când generalul Nogi
Maresuke și soția sa s-au sinucis, după moartea împăratului Meiji, în 1912. Pentru generalul
Nogi, seppuku nu a însemnat doar urmarea stăpânului în moarte, ci și o cale de a-și recăpăta
onoarea, pe care el credea că o pierduse o dată cu pierderea războiului Seinan. În vreme ce
acest exemplu de seppuku prezintă actul în esența lui, modernizarea Japoniei a încurcat
interpretarea și înțelesurile acestor acte rituale. De exemplu, Ogai, în lucrarea sa din 1914
“Incidentul de la Sakai” descrie un act de seppuku realizat în grup, în 1868, în fața unui
consul francez, în semn de compensație pentru un incident ambiguu care s-a soldat cu moartea
a 16 soldați francezi. Realizarea foarte naturală a actului, descrisă de Ogai, i-a tulburat pe
martorii francezi atât de mult încât aceștia au luat-o imediat la fugă spre port. În acest caz,
seppuku este mai mult decât o moarte onorabilă, este totodată un mod de a afirma autoritatea
japoneză asupra Occidentului nou întâlnit.
În 1970, sinuciderea dramatică a lui Mishima a imitat acest ritual antic. La fel ca personajul
principal din romanul său “Patriotism”, Mishima folosește seppuku pentru a prezenta fără
ezitare naționalismul și loialitatea sa față de sistemul imperial. Actul seppuku al lui Mishima a
expus o dorință covârșitoare de a controla viața și moartea, care se asemăna cu încrederea sa
în superioritatea militară. Stilul de viață milităresc al lui Mishima este evidențiat de faptul că a
trimis la timp editurii ultima parte a romanului său, “Marea Fertilității” în ziua în care și-a
făcut seppuku. Actul său de seppuku a fost încărcat cu afecțiunea sa pentru reînvierea unui
ideal romanticizat al samurailor. Prin această demonstrație, Mishima spera ca Japonia să
recunoască romanticismul martiriului său și să se întoarcă la vechiile tradiții. Deși societatea
japoneză a respins actul seppuku al lui Mishima considerându-l o rușine, Occidentul a fost
mai mult decât binevoitor în a-l accepta pe Mishima ca reprezentant al adevăratului spirit al
societății japoneze. Acest lucru pare a se datora concepției Occidentului că Japonia ar fi
caracterizată de nostalgia unui stil de viață al trecutului idilic, și nu ar primi bine procesul de
modernizare.

Spre deosebire de stilul de viață al lui Mishima, personajul principal din “Confesiunea unei
măști” suferă din cauză că nu poate controla evenimentele din viața sa. Deși se aseamănă cu
Mishima prin pasiunea sa pentru sânge și masculinitate, protagonistul romanului nu
împărtășește devotamentul lui Mishima pentru ordinea sistematică. Chiar atunci când se referă
la moarte, personajul principal spune: “nu este nevoie să fac chiar eu asemenea acțiuni
decisive, din moment ce sunt înconjurat de o recoltă bogată de moduri de a muri - moarte într-
un raid aerian, moarte la locul de muncă, moarte în serviciul militar, moarte pe câmpul de
luptă...un criminal care a fost condamnat la moarte nu se sinucide”. Toate scenele de moarte
pe care protagonistul din “Confesiunea unei măști” și le imaginează, sunt scene în care
personajul nu are control asupra morții sale, deși el așteaptă cu nerăbdare orice rău care i-ar
putea ieși în cale. Dorința personajului de a muri nu este ghidată de nici un sentiment de
înstrăinare modernă, ci de dorința de sânge și violență și de credință că acest lucru este
romantic.

În societatea modernă, seppuku reprezintă o dorință anti-modernistă de a se întoarce la trecut.