Handbalul. Antrenorul si personalitatea.

Handbalul. Un joc spectaculos. Un joc in care spectatorul este tinut minut cu

minut intr-o stare emotionala continua si alerta. Individualitate si valoare. Spirit de
echipa. Organizare administrativa eficienta. Management de calitate. Antrenori
desavarsiti.Un public ce trebuie sa se transforme in al optulea jucator. Peste toate multa
munca….
Handbalul este un sport relativ tanar, aparand in Europa la sfarsitul secolului XIX
si inceputul secolului XX. Originile lui sunt insa mult mai departate si le gasim in unele
jocuri cu caracter popular practicate in Evul Mediu. In toate variantele lui, jocul de
handbal a aparut mai intai in scoli ca material didactic, rod al imaginatiei creatoare a unor
eminenti profesori de educatie fizica. Parintele handbalului modern este considerat a fi
profesorul german de educatie fizica Carl (sau Karl) Schelenz, care a introdus reguli si
care a folosit un teren de aceeasi marime cu cel de fotbal. Pe atunci o echipa avea 11
jucatori…
Primul meci de handbal din Romania mentionat in presa (în ziarul
Hermannstädter Tageblatt) a fost probabil cel care a avut loc la inceputul verii 1921, la
putin dupa un an de la primul meci de handbal din lume (la Berlin în februarie 1920).
Si au trecut ani... Romania devine campioana mondiala la handbal feminin de trei
ori, de doua ori echipa fiind formata din 11 jucatoare si o data in 7 jucatoare.
Handbalul mondial va fi dominat in aceasta perioada de romani.
Cornel Otelea, Petre Ivanescu, Radu Voina, Cristian Gatu, Stefan Birtalan sunt
doar cativa care vor aduce in Romania 4 titluri mondiale. Nimic din aceste realizari nu ar
fi fost posibile fara efortul, implicarea si calitatile unor oameni precum Ioan Kunst
Ghermanescu, Niculae Nedef, Eugen Trofin …. Ei au fost antrenorii. Acei oameni care
prin talentele si cunostintele lor au reusit sa formeze adevarate echipe. Sa isi pregateasca
jucatorii in asa fel incat acestia sa devina cei mai buni.
In familia handbalului, figura centrala, cel ce sfinteste locul, adunand in jurul sau
pasionati si semanand interes si daruire pentru marea performanta este antrenorul.
 Despre personalitatea unui antrenor stau marturie realizarile sale, faptul ca in
aceleasi conditii de activitate, in aceeasi perioada de timp – a realizat mai mult si mai
bine decat ceilalti – datorita felului sau aparte de a interpreta si rezola problemele
specifice intr-un mod anume. Aceasta situatie defineste in general personalitatile, nu
numai antrenorii ci si exponenti ai artei, stiintei.
Autentica personalitate trebuie sa probeze calitatile sale prin rezultate de exceptie.
Adevaratii antrenori sunt cei care imbina calitatile mostenite (harul) cu cele obtinute prin
instruire si educatie.
Printre principalele trasaturi caracteristice definitorii pentru profesia de antrenor
trebuie enumerate neaparat urmatoarele: credinta in meserie, sinceritatea, spiritul
pedagogic, inaltul profesionalism, tinuta.
Credinta in meserie este aceea care da puterea cu care convingi un tanar sa te
urmeze in aceasta aventura , in cele din urma minunata, care se numeste performanta
sportiva. Totodata iti da putere sa invingi permanentele bariere prevazute sau neprevazute
de-a lungul activitatii. Credinta in meserie inseamna ca intreaga energie si preocupare
este indreptata numai in practicarea antrenoratului in scopul atingerii telului suprem:
victoria.
Sinceritatea inseamna sa fii puternic, sa ai curajul sa recunosti si sa indrepti, sa iti
analizezi propria activitate si pe a acelor cu care lucrezi. Aceasta trasatura nu se refera
umai la antrenor ci la intreaga echipa tehnica (antrenor secund, preparator fizic etc) in
cadrul careia nu trebuie sa existe sentimentalisme si orgolii.
Spiritul pedagogic trebuie sa il determine pe antrenor ca prin profesionalism,
experienta, cultura, sa fie capabil sa creeze unitatea necesara activitatii sportive de
performanta tinand cont de caracterele sportivilor, de personalitatea lor pentru ca in final
toti sa actioneze pe aceeasi lungime de unda.
Inaltul profesionalism insumeaza profunda cunoastere a spiritului jocului de
handbal, a stapanirii metodice a antrenamentului, a artei de a folosi mijloacele de
instruire, a alternarii efortului cu refacerea. Si nu in ultimul rand, a motivarii sportivilor
pentru obtinerea randamentului maxim.
Tinuta reprezinta practic atitudinea prin care antenorul se impune in fata
propriilor sportivi, adversari, oficiali si public. Fie ca este vorba de tinuta estimentara sau
de cea privind comportamentul in relatia cu factorii din performanta sportiva, atitudinea
nu trebuie neglijata nici un moment.
Modul de comportare al unui antreor fata de sportivi nu poate fi creionat intr-un
cod strict (caractere diferite, imprejurari diferite). Cu toate acestea adevaratul antrenor nu
uita ca asupra sa sunt indreptate priviri ce cantaresc ca sportivii incearca de multe ori sa
isi copieze antrenorii. Tocmai de aceea un antrenor adevarat trebuie sa tinteasca
perfectiunea..
O alta directie importanta in atingerea obiectivelor o reprezinta relatia dintre
antrenor si echipa. Calitatea relatiei este determinanta in realizarea obiectivelor.
Realizarea performantelor propuse sunt determinate de nivelul profesional si civic al
ideilor, sentimentelor si cunostintelor care circula in ambele sensuri, intre antrenori si
jucatori. Astfel, raportul va fi eficient doar atunci cand se va sprijini pe o viata si o
daruire comuna, pe autoritate si respect reciproc, pe autoexigenta si autodisciplina, pe
trairea la paramentri egali a bucuriei si a necazului.
Pentru a fi “adevarat” antrenorul se prezinta cu calitati profesionale remarcabile,
caltati psiho-pedagogice de nivel inalt, un grad de cultura generala recunoscut, vocatia
prieteniei si a intelegerii problemelor sportivilor, putere de munca si tenacitate, vocatia
colaborarii, putere de a relua totul de la capat indiferent de ceea ce s-a intamplat, respect
pentru tot ceea ce realizeaza sportivii, de cealalta parte sportivii au datoria sa participe la
intregirea raporului prin dragoste si pasiune fata de practicarea jocului de handbal,
incredere si respect fata de antrenor, dorinta de autodepasire si de intelegere a cerintelor
mereu crescande ale antrenorului, dorinta de colaborare si incredere in posibilitatea
obtinerii performantei sportive.
Raportul optim al relatiilor antrenor- echipa se poate depasi in mod normal cu o
ultima conditie: posibilitatea de dispune de timp indelungat si suficient pentru o
constructie consistenta a acestuia.
Parasind aceste caracteristici ale personalitatii antrenorului de handbal este corect
sa trecem in cea a nominalizarilor. Astfel, handbalul mondial a dat miscarii sportive
internationale, pe langa cei din handbalul romanesc – un numar impresionant de antrenori
cu personalitate, adevarati monstrii sacri ai acestui sport: Wadmark Curst (Suedia),
Werner Vick (Germania), Stenzel Vlado (Iugoslvia), Evtusenko Anatoli (Rusia), Witberg
Urlik (Danemarca) etc.
Fara acestia handbalul, acest joc minunat ar fi fost mult mai sarac. Indemanarea
lor, prezenta lor, munca depusa au transformat handbalul intr-un sport olimpic ce merita
urmarit si apreciat asa cum se cuvine.