P ielonefrita reprezinta o infectie acuta, subacuta sau cronica a

bazinetului si a tesutului interstitial al unui rinichi, mult mai rara a ambilor

rinichi. 
Pielonefrita acuta reprezinta o infectie acuta a bazinetului si a tesutului
interstitial al rinichiului afecteaza de cele mai multe ori femeia tanara. 
O pielonefrita acuta este provocata, in general, de o bacterie Gram negativa.
Survenind de cele mai multe ori pe rinichi sanatosi, ea mai poate fi favorizata de
unele boli, ca o litiaza urinara, ori de malformatiile congenitale ale cailor urinare,
ca o hidronefroza. 
La inceput bolnavul se plange de tulburari mictionale asemanatoare celor ale unei
cistite: arsuri la mictiune, pollakiurie, urina tulbure. Apoi, pielonefrita se
manifesta cu brutalitate: dureri lombare unilaterale si de intensitate variabila,
moderate de cele mai multe ori, febra de 39-40 � C, frisoane, oboseala asociata
cu o stare generala proasta. 
Tratamentul consta in administrarea de antibiotice pe cale venoasa sau
intramusculara timp de cateva zile, apoi pe cale orala timp de doua-trei
saptamani. In formele simple, dupa doua-trei zile, temperatura se normalizeaza,
durerile dispar, iar urinele nu mai contin germeni. In caz de anomalie a cailor
urinare, poate fi necesar un tratament chirurgical de urgenta, de exemplu in caz
de calcul blocat in uretera sau pentru a corecta o malformatie. Recidivele sunt
frecvente. Prevenirea pielonefritelor consta in tratarea infectiilor cailor urinare

joase.  
Pielonefrita emfizematoasa
 Introducere
 Tratament
Introducere

Pielonefrita emfizematoasa este o infectie necrotizanta severa a parenchimului renal,

cauzind formare de gaz in sistemele colectoare, parenchimul renal si tesutul perirenal.
Gazul din pelvisul renal fara prezenta lui in parenchim este denumit pielita emfizematoasa.
Este frecventa la persoanele cu diabet iar tabloul clinic este similar pielonefritei acute. Totusi
evolutia clinica poate fi severa si amenintatoare de viata daca boala nu este recunoscuta si tratata
adecvat. 

Boala este de obicei rapid progresiva si o infectie amenitatoare de viata observata mai ales la

diabetici. Femeile sunt afectate de doua ori fata de barbati, iar rata de mortalitate ajunge la
80%. Uropatia obstructiva, litiaza urinara, stenoza caliceala si neoplasmele sunt principalii
factori de predispozitie. 
Pacientii se prezinta cu frisoane, febra, durere in flanc, letargie si confuzie. Socul
septicemic poate apare. Poate fi prezenta o masa crepitanta. Frecvent bacteriuria,
uroculturile pozitive si hemoculturile pozitive si leucozitoza sunt prezente. Pacientii sunt
grav bolnavi, dar ocazional simptomele sunt moderate, in functie de severitatea bolii. Conditia
este bilaterala la 5% dintre pacienti. 

Terapia este bazata pe examenele clincie si de laborator. Daca pacientul este stabil,terapia
conservatoare cu antibiotice si drenaj trebuie incercata. Daca pacientul prezinta gaz in
parenchimul renal si tesutul perinefric alaturi de exudat semnificativ,drenajul percutan initial
va fi cel incercat. Salvarea nefronilor si a vietii pacientului sunt cantarite in fucntie de situatia
clinica, raspunsul la tratament si facilitatile disponibile. 

Cauze si factori de risc:

Printre bacteriile asociate cu pielonefrita emfizematoasa, Escherichia coli este izolata la 66%
dintre pacienti iar speciile de Klebsiella raportate la 36%. Pseudomonas, Proteus si
Streptococcus sunt alte organisme descoperite la pacientii cu aceasta boala. Organismele mixte
sunt detectate la 10%. Hemoleucograma este pozitiva si identica cu urocultura la 54% dintre
pacienti. Organisme rare precum Candida si Clostridium au fost de asemeni izolate la pacientii
cu pielonefrita emfizematoasa. Rinichii transplantati sunt succeptibili la aceasta conditie
datorita asocierii factorilor de risc la primitor cum este diabetul sau imunosupresia. 

Patogenie:
Pielonefrita emfizematoasa este o infectie severa a parenchimului renal care determina
acumularea de gaz in tesuturi. Infectia are frecvent o evolutie culminanta si poate fi fatala daca
nu este tratata. Totusi infectiile tractului urinar sunt comune la persoanele cu diabet si nu toate
aceste infectii conduc la conditia respectiva. Factorii care predispun la pielonefrita
emfizematoasa la persoanele cu diabet zaharat pot cuprinde diabetul necontrolat, nivele inalte de
hemoglobina glicozilata si diminuarea mecanismelor imune ale gazdei. S-a propus drept teorie
fermentarea alcoolica a glucozei cu formare de dioxid de carbon de catre organisme drept cauza
gazului din tesuturi. 

Boala este o pielonefrita necrotizanta acuta si cronica cu multiple abcese renale. Frementatia
acida mixta a glucozei de catre bacteriile Enterobacteriaceae este principala cale de formare a
gazului. 

Exista doua subtipuri ale bolii in fucntie de aspectul CT descirs. Tipul I este caracterizat de
distructia parenchimului cu absenta colectiei de fluid sau prezenta de gaz in medulara si cortex.
Gazul crescentic subcapsular sau perinefric poate fi prezent. Absenta colectiei de fluid implica
un prognostic negativ. Mortalitatea este ridicata pina la 66%. Tipul II are un caracter gazos bine
demarcat, sub forma de bule intrarenale probabil printre abcese si colectii perinefrice de lichid si
gaz in pelvisul renal. Rata de mortalitate este de 18%. 

Semne si simptome:
Virsta medie a pacientilor cu pielonefrita emfizematoasa este raportata la 55 de ani. Conditia este
de 6 ori mai comuna la femei. 95% dintre pacienti au diabet. La cei mai multi diabetul este
necontrolat cu nivele ridicate de hemoglobina glicozilata sau de glucoza in singe. 
Pacientii prezinta tipic febra, durere abdominala sau in flanc, greata si varsaturi, dispnee,
afectare renala acuta, alterarea senzoriului, soc si trombocitopenie. Crepitantele in zona
flancurilor pot apare in cazurile avansate de pielonefrita emfizematoasa. Pneumaturia este
neobisnuita daca nu este prezenta cistitaemfizematoasa. Emfizemul subcutanat si
pneumomediastinul au fost raportate in cazurile de pielonefrita. Sarcina poate de asemeni fi
complicata cu pielonefrita emfizematoasa. Comorbiditatile asociate
cuprind alcoolismul, malnutritia, calculii renali si cetoacidoza renala. 

Diagnostic:
Studii de laborator: 
-leucocitoza cu deviere la stinga a formulei leucocitare, piurie, urina infectata, trombocitopenie,
creatinina ridicata, hemocultura pozitiva 
-pacientii cu urosepsis si soc necesita evaluare cardiaca si pulmonara. 

Studii imagistice: 
Explorarea radiologica arata distributia gazului in rinichi, uretere sau vezica urinara. 
Stadializare radiologica: 
Stadiul I-gaz in parenchimul renal sau tesutul perinefric 
Stadiul II-prezenta gazului in rinichi si tesutul adiacent 
Stadiul III-extensia gazului prin fascia Gerota sau boala bilaterala. 

Sonograma renala arata zone inalt echogene cu umbre murdare. Hidronefroza si fluidul

perinefric au fost observate de asemeni. 

Scanarea CT este testul definitiv. Gazul apare sub forma unor semilune in zona perinefrica.
Poate fi vazut dea lungul muschiului psoas. Abcesul perinefric poate conduce la acumularea
semnificanta de gaz in spatiul perinefric. 

Diagnosticul diferential se face cu urmatoarele afectiuni: perforatia retroperitoneala a viscerelor

abdominale, abcesul de psoas cu organisme formatoare de gaz, reflux de aer din vezica, fistule
bronhorenale, enterorenale, cutaneorenale. Pielonefrita este una dintre cele mai răspândite afecţiuni
renale şi, din păcate, se află pe locul doi între bolile ce duc la insuficienţă renală cronică. Simptomele ei
sunt ignorate de mulţi dintre noi, întrucât adeseori sunt puţin supărătoare. Despre impactul
pielonefritei asupra stării noastre de sănătate am discutat cu medicul nefrolog, conferenţiar
universitar, catedra Medicină Internă nr. 1, doctor în ştiinţe medicale Ala Moşneaga-Zoltur. Rinichii, doi
la număr şi cu o masă de doar 300 grame fiecare, joacă un rol cardinal în viaţa omului, fiind un filtru gigant în calea
inamicului (oricărei invazii de medicamente, alcool, toxine etc.). Majoritatea medicilor situează infecţia urinară pe
locul doi în lista tuturor infecţiilor, după cele respiratorii. Unii însă, o plasează chiar în top. Incidenţa reală este greu
de stabilit, deoarece cele mai multe cazuri rămân asimptomatice, adică pacientul nu are niciun deranj. Dacă te duci
des la baie, ai dureri de spate, febră şi frisoane, este foarte posibil să ai o infecţie urinară.

- Ce reprezintă pielonefrita şi care sunt principalele cauze ale apariţiei acestei afecţiuni?

- Prin termenul de pielonefrită se subînţelege o infecţie bacteriană a tractului urinar superior, şi anume reprezintă o
infecţie a ţesutului rinichiului şi a pelvisului renal (reprezintă bazinetul rinichiului, porţiunea în care se secretă urina).
Mecanismul apariţiei pielonefritelor cronice trebuie analizat prin prisma interacţiunii a 3 factori fundamentali:

1. Germenul – agentul patogen care atacă integritatea organismului.

2. Starea de sănătate a rinichiului şi a căilor urinare (tractul urinar).

3. Imunitatea organismului.

    Urina nu reprezintă un mediu favorabil pentru microorganisme străine, iar fluxul urinar îi îndepărtează de pe
suprafaţa tractului urinar. Deci, orice retenţie de urină, la diferit nivel, creează condiţii propice pentru pătrunderea
bacteriilor. Cauzele cele mai frecvente ale pielonefritelor sunt bacteriile aerobe gram-negative, dintre care cel mai
frecvent reprezentant este Escherichia colli. Această bacterie se dezvoltă în intestinul gros şi, respectiv, se găseşte în
zona perianală. De aici se impune atenţia colosală care trebuie acordată igienei personale.

    Acest tip de infecţie apare din cauza faptului că diferite microorganisme ajung la nivelul aparatului urinar, se
multiplică şi, în timp, duc la modificări în funcţionarea normală a rinichilor şi a căilor urinare. Alţi factori care
favorizează infecţiile urinare sunt diabetul zaharat, sarcina, constipaţia, suprarăcirea, insuficienţa de vitamine,
scăderea imunităţii, scăderea bruscă în greutate, consumul redus de lichide, tratament hormonal sau cu citostatice de
lungă durată, focare de infecţie în organism etc.

- În care perioade ale vieţii ne îmbolnăvim cel mai des de pielonefrită?

- Grupele de risc sunt diverse. Copilul până la vârsta de 3 ani suferă deseori de pielonefrită, iar raportul dintre fetiţele
şi băieţeii bolnavi de pielonefrită constituie 8 la 1.

    În perioada reproductivă (18- 40 de ani), pielonefrita predomină la femei, constituind un raport de 7 la 1.

    Populaţia vârstnică, după 60 de ani, suferă de pielonefrită în mod egal, atât bărbaţii, cât şi femeile. La vârsta de
80 de ani predomină bărbaţii.

    Pielonefrita se dezvoltă la 1% din toate gravidele. Riscul pielonefritei acute creşte considerabil la gravidele cu
bacteriurie (prezenţa bacteriilor în urină) care nu este însoţită de anumite simptome. Tabloul clinic al pielonefritei în
acutizare evoluează deseori fără plângeri din partea pacientelor, sub masca gestozelor (toxicozei gravidelor – greaţă,
vomă, pierderea apetitului), anemiei, iminenţei de avortare.

    Toate gravidele cu forme acute sau complicate de pielonefrită vor fi spitalizate. Administrând tratamentul
antibacterian, vom ţine cont de posibilele efecte nocive, nedorite, ale antibioticelor asupra copilului, de vârsta sarcinii,
modul de eliminare a medicamentului din organism. Lipsind efectul tratamentului, antibioticul se va înlocui în 48-72
ore de la iniţierea tratamentului.

- Care sunt simptomele unei pielonefrite?

- Simptomele pot fi variabile. Manifestări generale sunt dominate de sindromul febril. În cadrul acutizării, febra poate
ajunge la 39-40°C. Între acutizări, febra are valori de peste 37°C, nedepăşind 38°C. Febra este însoţită de frisoane
(tremur general) şi de alterarea stării generale a pacientului: oboseală fizică, lipsa poftei de muncă, dureri de cap,
scădere în greutate, dureri în articulaţii, somnolenţă.

    Manifestările urinare sunt destul de frecvente:

- dureri în regiunea lombară (partea de jos a spatelui), care pot fi unilaterale (într-o singură parte a spatelui – 75 la
sută din cazuri) sau bilaterale;

- urină tulbure, mai închisă la culoare şi urât mirositoare;

- micţiuni dureroase;

- micţiuni frecvente, mai des în timpul nopţii;

- apare setea.

    La efectuarea unei lovituri uşoare în zona de proiecţie a rinichilor (regiunea lombară), pacientul simte o durere de
diferită intensitate.

    Pacienţii pot avea şi manifestări cardiovasculare - cea mai frecventă este hipertensiunea arterială, preponderent
cea diastolică (adică limita de jos).

    Manifestările digestive cele mai frecvente sunt: lipsa poftei de mâncare, greaţă, vome alimentare.

- Cum depistăm o infecţie urinară? -

În cazul unor suspecţii la pielonefrită trebuie să vă adresaţi, fără
ezitări, la medicul de specialitate - medicul nefrolog. Este nevoie să-ţi faci analize de laborator.
Pentru a stabili diagnosticul de pielonefrită este nevoie de două condiţii obligatorii: prezenţa
bacteriilor şi a unui număr majorat de leucocite în urină (analiza generală a urinei). Se mai
efectuează analiza generală şi biochimică de sânge. Un procedeu informativ şi absolut neinvaziv
este ultrasonografia organelor interne (USG). Uneori sunt indicate probele funcţionale renale,
urografia, radiografia renală. Urocultura (izolarea şi creşterea bacteriilor prelevate din urină pe
medii nutritive speciale) este indispensabilă pentru a iniţia un tratament util. În cazul unui
diagnostic incert, se impun un set de investigaţii suplimentare. Medicul este acea persoană care
stabileşte planul de investigaţii.
- Care sunt complicaţiile posibile?

- Complicaţiile posibile ce pot surveni în lipsa tratamentului sunt: abcesul renal (infectarea rinichiului), carbunculul
renal, insuficienţa renală acută, infecţia generală a organismului (septicemie), hipertensiunea arterială, insuficienţa
renală cronică. Orice infecţie urinară netratată la timp poate duce la insuficienţă renală, pacienţii necesitând toată
viaţa dializă (procedeu complex de epurare a sângelui).

    La gravide există riscul de a provoca hipertensiune arterială, făt prematur, diferite malformaţii ale copilului,
hipotrofia fetală (masa corpului redusă la naştere). Copiii născuţi de la mame care suferă de pielonefrită sunt
predispuşi să dezvolte patologii renale.

- Care este tratamentul şi profilaxia pielonefritei?

- Tratamentul trebuie să fie în primul rând igieno-dietetic şi include: reducerea efortului fizic, dacă e nevoie - repaus
la pat până la dispariţia febrei, evitarea frigului, expunerii la soare.

    Dieta adecvată, bogată în vitamine, proteine, glucide, vă va pune repejor pe picioare. Trebuie să eliminaţi alcoolul
şi cafeaua din raţia alimentară. Se recomandă consumarea a peste 2 litre de lichide pe zi pentru a detoxifica
organismul.

    Este importantă igiena riguroasă a perineului (regiunii anale) şi a organelor genitale, mişcările de curăţare sunt
efectuate din faţă spre spate şi nu invers.

    Terapia antibiotică va fi recomandată în funcţie de etiologia microbiană. Uneori se indică medicaţie cu antispastice
(reduc spasmul) şi analgezice (combat durerea).

    Terapia naturistă este indicată în tratamentul bolii. Plantele care se folosesc în acest scop sunt: salvia, fructele de
măcieş, coada-şoricelului, coada-calului, calendulă, romaniţa, urzica, pătlagina, pojarniţa. Puteţi efectua ceaiuri din
aceste plante (le găsiţi în toate farmaciile) şi să le consumaţi pe parcursul zilei.

    În perioadele de remisie a bolii este indicat tratamentul balneosanatorial.

Profilaxia pielonefritei reduce considerabil rata recidivelor

Măsurile de profilaxie includ:

- tratarea corectă a pielonefritei acute;

- evitarea expunerii la frig;

- evitarea condiţiilor cu umiditate crescută;

- tratarea la timp a focarelor de infecţie din organism;

- igiena corporală corespunzătoare;

- tratamentul bolilor metabolice (de exemplu - diabet zaharat);

- evitarea condiţiilor de suprasolicitare fizică şi psihologică;

- alimentaţie raţională din punct de vedere cantitativ şi calitativ.