Dumitru-Mircea Buda

metamorfik@

dumitru-mircea buda
metamorfik@

-2-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Metamorfik@ există în forma unei cărţi

datorită suportului material, bunăvoinţei şi încrederii
pe care Editura "Ardealul", prin dl. Eugeniu Nistor,
le-a investit în ea şi implicit, în autorul ei.

ISBN 973-8406-20-X

EDITURA ARDEALUL

Lector: Eugeniu Nistor

Culegere: Autorul
Procesare computerizată: Autorul

-3-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
Corectură: Autorul
Ilustraţia copertei: Autorul

Copyright © Dumitru-Mircea Buda 2004

dumitru-mircea buda

metamorfik@

-poeme virtuale-

-4-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Editura Ardealul, 2004

Ar fi fost mai simplu pentru toată lumea dacă volumul

acesta s-ar fi putut metamorfoza într-un site pe internet.
Şi poate că, la urma urmei, cam asta a şi ajuns să iasă: o
pagină web despre dragoste şi despre (prima?,a doua?, nu
ştiu...) tinereţe. Undeva în codul ei sursă, pagina de
internet metamorfik@.com îşi are şi co-autoarea, prinsă
nu atât ca victimă, cât ca adevărată deţinătoarea a
drepturilor integrale de autor. Ei, iubitei mele Amalia,
Metamorfik@ îi aparţine la fel de mult, de nu chiar mai
mult, decât îmi aparţine mie însumi. Şi pentru aceasta îi
mulţumesc.

Metamorfik@ nu e, în definitiv, decât o poveste despre

tinereţe, care a putut fi scrisă, în ultimii ani, doar pentru
că există doi oameni care mi-au dedicat dintotdeauna,
dezinteresaţi, vieţile lor. Aceştia sunt părinţii mei, în faţa
cărora mi-ar trebui probabil mii de ani pentru a mă
revanşa măcar în parte.
Autorul

-5-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Cuvânt înainte
Metamorfika lui Dumitru-Mircea Buda e
o reconstituire poetică şi ludică a unui
periplu printre obiecte şi întâmplări în care
ochiul poetului nu mai întrezăreşte utopiile
transcendentului ori iluziile ieşirii din clipă.
Dimensionată din perspectiva prozaicului,
viziunea se contractă, închizând în orizontul
său procustian jocul de lumini şi umbre al
realului, policromia universului. Pe de altă
parte, în ciuda unei vizibile apetenţe
referenţiale, a transcrierii reliefului lumii,
poetul e atras mai curând de propria
interioritate. Retranşarea în propriul sine
pare să fie, de multe ori, o programatică
încercare de exorcizare a propriilor aporii
afective.
Poemele se desfăşoară în jurul unor
spaţii predilecte (cafeneaua e unul dintre
ele), în care banalul şi misterul se întâlnesc,
iar extaza capătă adesea accente agonic-
oraculare; e ca şi cum poetul, fiinţă ambiguă,
-6-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
s-ar afla sfâşiat între expresie şi trăire,
captiv al lumii sale de cuvinte ce nu reuşeşte
nicicum s-o redea cu fidelitate pe aceea
reală. Putem remarca, astfel, aici o tehnică a
contrastului cromatic, ce redă, nu mai puţin
elocvent, relieful entropic, arbitrar al lumii, o
lume cu contururi banale, anonimizate;
obiectele pe care le figurează liric Dumitru-
Mircea Buda, stau sub zodia mecanicului
amorf, a umilităţii ontologice, sub semnul
neputinţei de a fi mai mult decât sunt, de a-şi
transcende propria lor, neînsemnată,
configuraţie, chiar prin beneficiile impulsului
anamnetic recuperator: "vin amintirile în
haită şi se aşează/ pe marginea mesei la care
stau/ ele sunt polimorfe, pot circula prin
obiecte/ fără ca eu să îmi dau seama./ vin
amintirile şi mă pândesc / din marginea
mesei,/ şuşotesc între ele înţelegându-se/
cum să mă încolţească mai lesne./ apoi se
strecoară în textura/ feţei de masă ca atunci
când/ o ating să îmi revină în minte/ senzaţia
nisipie a rochiilor tale de catifea,/ intră în
ecranul televizorului şi provoacă/ o furtună
magnetică printre electroni,/ intră în difuzor
şi alterează armonicele/ iar eu văd cum
prezentatoarea de ştiri/ are brusc părul,
ochii, obrajii şi buzele tale/ din pozele de
promoţie de anul trecut / iar vocea ei îmi
aminteşte de râsul tău/ din dimineţile unui
februarie de demult.// vin amintirile în ritm
de rock alternativ/ şi-mi invadează pe rând
toate lucrurile/ mi le dresează să se
comporte ca nişte/ săgeţi invizibile cu cozile
-7-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
în trecut şi vârfuri înfipte/ în fiecare centru al
creierului.// după o vreme amintirile se
resorb/ ies prin spectrul vizibil şi auditiv al
obiectelor/ vin în haită şi se aşează din nou /
pe marginea mesei la care stau/ chicotesc şi
se înghiontesc curioase/ în timp ce eu încep
să scriu poemul.// din când în când îmi /
vânează câte un cuvânt/ făcându-mă să mă
opresc şi să respir/ ele sunt polimorfe, pot
circula prin cuvinte/ fără ca eu să îmi dau
seama" (Poză proustiană).
Departe de a-şi desfăşura trăirile în
volute retorice ori de a-şi expune afectele în
tonalităţi prea inflamate, Dumitru-Mircea
Buda pare a fi posesorul unui temperament
mai degrabă sobru, ludico-parodic, ce-şi
camuflează expansiunile - câte or fi -
îndărătul gestului ironic-recules, ori în dosul
unor notaţii eliberate de crispări ori de
inhibiţii metaforice. Dramatizarea scenariului
poetic se pliază, aşadar, pe o expresie calmă,
lipsită de stridenţe retorice ori de efluvii
afective prea apăsate.
Dumitru-Mircea Buda vădeşte, însă, în
poemele sale, nu în ultimul rând, şi o
evidentă conştiinţă a scripturalităţii. A scrie şi
a fi sunt termenii unei ecuaţii care
exprimă/trădează specularitatea fiinţei
creatorului, a cărui figură se reflectă cu
măsură în propriul text, implicând, de
asemenea, şi paradoxurile scriiturii ce se
alimentează din fluxul trăirilor, al
rememorărilor, al disonanţelor existenţiale
(„vă spun de la bun început:/ eu dau ziua
-8-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
bună aşa cum englezii/ se sictiresc spunându-
şi good day/ speranţei întru eternitatea
poeziei/ întru stihul transcendental eu/ vă
asigur, poezia nu poate/ să fie unealtă ori
formulă magică/ ea nu poate fi panaceul
universal/ leacul morţii ori mânăstirea în
care/ să vă zidiţi trupul şi sufletul să vi-l
salvaţi/ au minţit romanticii au visat/ un vis
ferice dar fals poezia/ nici măcar bucăţile
silabice care/ o compun nu le salvează/
darmite sentimentele stările idealurile/
poezia e doar o închipuire un fel/ de mimesis
îmbunătăţit, cosmetizat/ un upgrade al
realităţii/ un pariu zadarnic cu eternitatea/
dinainte pierdut a spus asta/ chiar dacă n-a şi
recunoscut/ „Levantul” lui Cărtărescu iar eu/
am plâns după ce l-am citit/ multe nopţi dar
am învăţat să accept/ la fel va trebui să faceţi
şi voi”).
Poetul ştie că scrisul e un excelent
conducător de alienare şi sfâşiere interioară,
ştie că poemul poate fi devorant, delirant,
abisal ori schizoid, că el se alimentează cu
fiinţa celui care îl scrie, cu impresiile sale, cu
imaginile sale despre lume, neîncetând el
însuşi să fie un univers, himeric, imaginar-
utopic, cu contururi fictive, alcătuite din
fervoare a dicţiunii şi din dramatism delirant
al ideii.
Dumitru-Mircea Buda e un poet al
fervorii camuflate în sarcasm şi al ardenţei
retranşate în abulie parodică. Poemele sale
din Metamorfika imaginează un tablou al
palorilor lucrurilor anonime şi al
-9-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
contemplaţiei unui univers desacralizat, într-
o viziune lirică foarte adesea ironică şi
autoironică. Nu trebuie ignorată însă nici
nota reflexivă, insinuată cu măsură în relieful
poemului, nici gravitatea existenţială ce
răzbate, adesea, din cutele versului, un vers
ce caută să împace eclatanţa imagistică şi
reculegerea extatică a gândului atent mai tot
timpul la aparenţele apodictice ale lucrurilor,
dar şi la esenţele părelnice şi ultime ale
lumii, prinse în efigia unei frazări poetice
când de o exaltare mimată, când de o
dezabuzare reculeasă şi interiorizată.

Iulian
BOLDEA

Poem de dragoste la 128

kbps
(pe o muzică de Florin Iaru)

„Ne vom iubi, ne vom iubi

în Virtual Reality!”

Spune-mi, vrei să fii tomb-raideriţa mea

şi
să te lupţi pentru mine ca Angelina Jolie?
Vrei să rămânem noaptea asta amândoi
închişi într-o cameră irizată de leduri
luminând ca sorii?
Vrei să ne punem căştile VR, spune-mi,
-10-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
vrei?
Am putea să jucăm un deathmatch în
Quake4 Arena sau
o misiune de commando în Deltaforce
trei.
Am putea să folosim coduri secrete
şi toate armele din lume să le avem la
dispoziţie
invulnerabili, invincibili, spune-mi, vrei?
Tu, care eşti the sweetest fighter între
fete...

Ţi i-aş prezenta pe toţi luptătorii şi

locuitorii lumii VR
creaturile mele de kilo-octet şi pixel
upgrade-uri complexe ale umanităţii ce
au
gânduri şi sentimente, amintiri, iubiri
toate loaded şi re-loaded aleator de un
mixer.
Destine însemnate de compilatoarele C
în zero-urile şi unităţile codului binar
şanse de life and death, winning şi
loosing
pe principiul irevocabil al lui „How Far?”
Haide, fii partenera mea într-un război
planetar!
Nu e-n VR ceva mai total ca First Person
Shooting.

Şi să ne iubim, să ne iubim în VR!

E-acolo globul fermecat din „Levantul”,
-11-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
„Orbitor” şi „Rem”
Pe care Cărtărescu atâta l-a tot căutat
poarta secretă a lumilor, un cuvânt, un
morfem,
undeva într-un nivel secret, ascuns şi
gardat
de monştri înfiorători sau de călăuze-
fantomă.
E-acolo eroarea de programare, linia de
cod sursă coruptă,
Neo din Matrix, breşa improbabilă a
sistemului
Taina şi Sensul din care se-nfruptă
dintotdeauna şi-n toate lumile Ştiutorii,
The Chosen Ones, cei care-s scrişi să
colinde
Dimensiunile indicibile ale universului ca
Nemuritorii.

Intrat într-o asemenea realitate-

uploadată
Cine la ea n-ar sta conectat viaţa lui
toată?

-12-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Dumitru Buda a scris...

POEMUL-ÎNTR-O-NOAPTE
(amintirii bătrânului Whitman)

1.
vă spun de la bun început:
eu dau ziua bună aşa cum englezii
se sictiresc spunându-şi good day
speranţei întru eternitatea poeziei
întru stihul transcendental eu
vă asigur, poezia nu poate
să fie unealtă ori formulă magică
ea nu poate fi panaceul universal
leacul morţii ori mânăstirea în care
să vă zidiţi trupul şi sufletul să vi-l
salvaţi
au minţit romanticii au visat
un vis ferice dar fals poezia
nici măcar bucăţile silabice care
o compun nu le salvează
darmite sentimentele stările idealurile
poezia e doar o închipuire un fel
de mimesis îmbunătăţit, cosmetizat
un upgrade al realităţii
un pariu zadarnic cu eternitatea

-13-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
dinainte pierdut a spus asta
chiar dacă n-a şi recunoscut
„Levantul” lui Cărtărescu iar eu
am plâns după ce l-am citit
multe nopţi dar am învăţat să accept
la fel va trebui să faceţi şi voi.

2.
şi-acum la 20 de ani m-am hotărât
să scriu un volum de poeme într-o
singură noapte, fără nici un motiv fără
să fi pus nici un pariu
poate dintr-o singură raţiune
aceea că poezia e totuşi
singurul lucru frumos
pe care îl pot face în lumea aceasta
postidealistă, postpoetică, postistorică
postindustrială, postmodernă
abandonată de zei şi
abandonată de timp, nu,
credeţi-mă că ceea ce măsuraţi voi
cu ceasurile mecanice ori digitale
tic-tac-ul acela nu este timpul
faptul că `acele şi literele pătrăţoase
se învârt şi se schimbă pe cadrane nu
înseamnă că noi
mai locuim încă în timp.

3.
m-am hotărât să scriu acest volum
de poeme ce vor demostra doar că
-14-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
poezia e singurul lucru posibil
deşi nu are absolut nici un sens
la ora 22:02 în noaptea de
luni spre marţi, 4 spre 5 iunie 2002
după ce am parcurs în 2 ani de
universitate
cursurile de literatură română şi i-am
ascultat
pe d-nii Boldea, Moraru, Ştefănescu,
Cistelecan
vorbind 4 semestre despre comedia
numită literatură după ce
am înţeles frumuseţea fără scop

în sine a scrisului după ce

m-am îndrăgostit şi am trăit
aventuri livreşti în lumea reală
în Târgu-Mureş şi după ce
am acceptat că literatura nu poate
nimic, nici să schimbe lumea şi nici
s-o lase cum e.
am început deci să scriu acest
poem-într-o-noapte
şi mâine i-l voi trimite d-lui Cis
prin e-mail spunându-i că e
ultimul meu cuvânt cu poezia
iar domnia-sa va zâmbi înţelept
îl va pune precis la inventarul
nebuniilor mele de tinereţe.

4.
e timpul să fac ceea ce se cheamă
nomenclatorul tematic al
acestor versuri care, vă avertizez,
-15-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
vor vorbi despre mine şi doar
despre viaţa şi lumea mea
farsor e orice poet care spune
că poate scrie orice altceva decât
autobiografii iar voi puteţi,
vorba bătrânului Walt,
să aveţi încredere în tot ceea ce zic
fiindcă în mine vă veţi recunoaşte.
am să scriu despre dragoste
la naiba, am 20 de ani,
de la 12 ani când rulau pe TVR
animafilmele cu Sandybelle sunt
mereu îndrăgostit şi suspin
după inflexiunea cromatică a

buclelor de pe umerii decoltaţi

ai fetelor din autobuz ori după
rotunjimea de măr ionatan a
sânilor strânşi în tricouri mulate
prin discoteci.
mărturisesc că am fost îndrăgostit lulea,
prima dată, de eroina unui roman
de Teodoreanu, pe care astăzi
nu mai dau o ceapă degerată şi
pe care îl pun la categoria jaf interbelic
dar recunosc că am fost literal mort
după Lorelei
acea fiinţă de vapori
cu hulubi sub bluze şi căpşuni în surâsuri
care îl ademenea prin Galaţi pe
profesorul Catul Bogdan.

5.
dar eu am să vă povestesc despre
-16-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
toate iubirile mele din liceu
n-am să cobor până în gimnaziu
ca să nu fac psihanalize ale
sexualităţii juvenile în genul lui
Patapievici prin Plai cu Boi.
voi strânge în palmă
nu ştiu dacă liniile, câte sunt,
vor fi de ajuns
numele prinţeselor în blugi
ale căror gene îmi dădeau spasme
stomacale şi insuficienţe respiratorii
în nopţile dinaintea tezelor de
matematică
voi sufla asupra lor fiindcă
nu e nici un păcat în a
repeta gestul iniţial al Scripturii

în definitiv ştiţi ce a spus Nietzsche

despre Dumnezeu şi vă daţi seama
câtă dreptate avea
mai ştiţi foarte bine că în
textul meu eu ţes matricea
de cuvinte a uscatului şi apelor
a văzduhului, stelelor, soarelui, lunii
că deci eu sunt unicul zeu şi că
am dreptul să redau viaţă
şi să o iau de asemenea
dar numele lor nu vi le voi dezvălui
fiindcă se poartă iniţialele
în literatura modernă vă veţi
mulţumi cu M., A., R. şi iarăşi A.

6.
îmi dau lehamite poetaştrii şi poetesele
-17-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
care fac azi atâta sex cu poemele lor
care miros glandele sebacee ale
metaforelor, excitaţi de
aglutinarea alunecoasă a vreunor
foneme
însă acum, la 22:49 în noapte, înţeleg
că textul poate foarte bine să
te seducă, acum eu
pot într-adevăr să îi mângâi
împletirea sârmoasă a sensurilor ce
mustesc de memoria mea de
amintirile mele, prin arterele acestui
text
curge însăşi viaţa mea
dinspre secunda de acum
în ambele sensuri către viitor şi trecut
ca atunci când apeşi un furtun
prin care trece apă eu
pot simţi cum, sub arătătoarele mele,
în arterele acestea se crează un vid
din care înainte şi înapoi viaţa mea
izbucneşte cu o energie nemărginită
sunt îndrăgostit de acest poem ca de un
copil conceput într-o singură noapte
dintr-o singură, irepetabilă aventură,
într-un motel de la marginea unui
city ardelenesc de provincie
cu alee îngustă, pavată, în faţă
şi parcare luminată cu felinare galbene.

7.
şi am să scriu despre ambiţii
despre lucrurile visate dar lăsate
neîncheiate, abandonate la jumătate
-18-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
despre ipocrizie şi despre
felul în care eu mă agăţ
de fiecare clipă de fericire
uitând tot ce a fost ori urmează
dar mai ales am să scriu despre
bucuria de a trăi
iată o sintagmă riscantă
care îi poate mirosi oricărui critic
a făcătură, a livresc, a manierism.
ei bine eu am să scriu
despre această bucurie deşi
nu cred, cum spuneam, în poezie
am să scriu tocmai pentru a
vă arăta că poezia nu va reuşi
să o cuprindă că viaţa
bate literatura că e mult mai
frumoasă şi că e incomensurabilă
în cuvinte şi figuri de stil.
îmi pare rău dar acelora dintre voi
cu apetit pentru negativism
am să le dezamăgesc aşteptările
dacă nu cred în literatură şi
dacă aţi citit asta lăsându-vă
fermecaţi de prima bucată a poemului
nu înseamnă că automat
trebuie să şi urăsc lumea.

8.
îmi cer scuze că nu pot fi
supărat pe capitalism şi pe oameni aşa
cum este Marius Ianuş, cu el
vreau să fac de acuma un pact
şi îi spun:
„eşti cel mai talentat, Marius, nu doar
-19-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
dintre noi doi dar dintre mulţi mulţi
alţii de astăzi şi cred
chiar cred că eşti poet adevărat
fiindcă poetul Ianuş e omul Ianuş
iar suferinţa scuipată de om
mir s-a făcut în poezie
dar nu am să te compătimesc, Ianuş
nu am să caut lacrima pe
nici una din cele două feţe pe care
pseudonimul tău le trădează pentru că
forma ta de fericire e nefericirea
şi forma de împlinire, de existenţă
la fel.
şi poezia ta, deşi o înţeleg
şi mă cutremură, e adevărată numai
pentru tine, iată, vezi Ianuş,
de asta suntem noi atât de asemănători
pentru că acest poem în care nu cred
e adevărat doar pentru mine şi
viaţa din el, lumea, oamenii sunt
numai în mine, numai ai mei

capcana existenţială, ai spus tu,

Marius, da!, capcana existenţială
ne are deopotrivă pe amândoi şi
de aceea îţi întind mâna
ca în acea zi însorită când lipeam
afişe cu Fracturi prin Târgu-Mureş
şi vă luam, ţie şi lui Chiva
interviuri nonconvenţionale
în redacţia „Vetrei”.”

9.
am început o înşiruire de teme şi
-20-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
îmi dau seama că divaghez eu
cred că aţi dedus deja că nu sunt
adeptul vreunei organizări
al programatismului manifest
ce îi motoriza în producţiunile lor
pe, de pildă, cerchiştii de la Sibiu
nu, poemul acesta nu e o baladă
nici măcar una inconformistă
vorba e că realizez acum
cât de imposibil e să spui într-un poem
ce urmează să scrii trei rânduri mai jos
fiindcă eu cunosc în acest poem
cuvintele numai după ce sunt scrise
nu doar că nu există poezie dar
nici poeţi adevăraţi nu există
văd prea bine că pot controla poemul
la fel ca pe un tren rapid ce şuieră
la 120 de km/h în dreptul unui pod
pe o rută implacabilă, dinainte stabilită
eventual pot încerca să trag frâna de
urgenţă
să îl opresc dar atunci risc
să fiu dat jos iar el să plece fără mine

iată mă plictisesc de alegorie şi repet

pot cel mult intui ceea ce
va fi cu aceste versuri şi, e adevărat,
poeţii habar n-au ce fac de fapt.

10.
dintotdeauna am fost pasionat de
modele
de la supereroii benzilor desenate ori
de la cowboy-ii acizi dintr-o serie de
-21-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
cărţi de buzunar cărora nu
le-am reţinut nici autorul nici titlurile
şi până la poeţii avangardişti
viaţa mea e o succesiune de
diafilme peste care chipul meu
şi, desigur, reversul lui denumit
prin convenţie suflet
s-a tot suprapus fără noimă
în mine există tot atâta originalitate
câtă aromă naturală conţine
o sticlă de coca-cola light.
s-ar zice că sunt postmodern
într-adevăr eu nu pot să trăiesc
decât apelând la clişee eu
ştiu foarte bine că totul nu e
nimic mai mult decât o dezolantă
panoramă a copiilor
că redundaţa e principiul
ordonator şi activator a lumii
Platon avea dreptate.
Dumitru Buda cel adevărat nu există
cum
nu există în absolut nimic din ceea ce el
cunoaşte şi, implicit, nimic
din ceea ce cunoaşteţi voi.
iată nihilismul cel mai radical,

sunteţi voi gata să exclamaţi dar

îngăduiţi-mi să vă contrariez:
nu spun şi că asta nu e bine
că nu e frumos să îmi ştiu
nimicnicia şi lipsa de sens.
aşa cum iubesc poezia fiindcă
e frumoasă în inutilitatea ei
-22-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
sunt şi fanul înfocat al vieţii.

11.
eu, Dumitru Buda, ştiu foarte bine că
în lume, viaţă şi oameni nu
există nici un adevăr, că nu există
decât transcendenţa goală a lui
Baudelaire
puţin mă interesează însă de ce
este aşa căci eu
iubesc totul aşa cum este
şi cred că oamenii nu duc lipsă de nimic
de fapt, chiar aşa este
întrebaţi-i bunăoară pe trecători, pe
stradă
în New York ori aiurea în Occident
dacă le lipseşte ceva profund şi
afară de clişee pe care nici nu le cred
de genul „vrem înapoi nu ştiu ce
al vremurilor de mai demult”
nu veţi auzi nici o plângere,
nu veţi simţi nici un oftat.
carpe diem-ul, această unică
formulă salvatoare de milenii
ne dă adevărata şansă de a fi
în rest nu contează nimic şi
nimic nu are rost să
ne preocupe, nu fiţi trişti
rămâneţi în continuare cu mine şi

veţi înţelege cât e de bine să

trăieşti în anul 2002, 8 minute după
începutul zilei de 5 iunie.

-23-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
12.
şi-atunci vă veţi întreba:
de ce oare am mai iubit?
de ce efortul şi supliciul, de ce
durerea şi autoflagelarea acestei
stări de îndrăgostire?
vedeţi, eu unul cred că iubirea
nu poate fi evitată, că ea
nu e un privilegiu ori o înjosire
pur şi simplu refuzabilă.
ne naştem, mi se pare,
având iubirea în noi, ea creşte
odată cu noi şi iubim tot timpul
eu cred că iubirea e singurul drog
singura fiolă de morfină fără de care
am fi tot timpul conştienţi de o
altă realitate, cea adevărată,
în care însă nu am putea supravieţui.
eu sunt un Apostol al iubirii eu
trag acum pentru voi semnalul de
alarmă:
nu dispreţuiţi iubirea şi nu îi năzuiţi
exterminarea fiindcă în lipsa ei
aţi fi ca nişte cosmonauţi lăsaţi în spaţiu
fără costume de protecţie.
am iubit deci pentru că a trebuit
şi nu pentru că am ales
după cum, la fel, am şi scris.
voi vă închipuiţi că aveam dreptate când
scriam câteva pagini mai înainte că
„m-am hotărât” să scriu acest poem?

fireşte, bravam ştiind foarte bine că sunt

un simplu medium, că poemul
-24-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
curge prin trupul şi sufletul meu
ca un şuvoi negru de ţiţei
extras dintr-un nu se ştie cât de adânc
strat petrolifer.
atâta că poezia, repet, nu are
nici un sens, că ea e frumoasă fără
să valoreze nimic şi fără să poată
face nimic pentru mine şi voi
pe când iubirea, în care cred,
e singura despre care romanticii
nu au minţit, ci au spus adevărul.
să nu carecumva să credeţi că aş fi
pocăit ori că am intrat în
te miri ce sectă vreau
să vă spun doar că prin iubire
sufletul meu şi al vostru întotdeauna
romantic rămâne.

13.
şi dovada cea mai clară e
că pasajul acesta despre iubire
a devenit desuet ori eu
presimt deja ironiile criticilor
grimasa de dispreţ a
cititorilor profesionişti de poezie
care mă vor atât de uşor cataloga
şi trece la arhivă
dar eu cred că despre iubire
numai astfel se poate scrie
se întâmplă ceva asemănător
unui concert nocturn
ţinut de o trupă rock pe un stadion

în care e invitat pentru „featuring”

-25-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
un mare tenor
sentimentul pe care aria
interpretată de acesta îl transmite
e arhetipal - el nu poate fi
exprimat altfel, pentru că
ar fi implicit deformat
şi iarăşi veţi crede că sunt postmodern
dar da, şi eu cred că nu trebuie să
îl înlocuim pe Eminescu atunci când
poetizăm iubirea fiindcă
am reinventa acest sentiment.

-26-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Opening Speech
ce ne-a mai rămas, scumpo,
din iubirea cu i mare a străbunicilor?
poate numai textele acelea pline de clişee
ale pieselor dance şi r&b
râdem în faţa iubirii ca la piesele de teatru
pe care nu le înţelegem şi
ne distrează de fapt stângăciile actorilor
suntem pioşi ca nişte îngeri kafkieni
bolnavi şi cu aripile năpârlite mai avem
atât de puţin, draga mea, până să
ne intrăm în roluri să urcăm
pe scenele pline de efecte speciale
să jucăm în valentine’s day să ne dăm
romeo şi julieta să demonstrăm că
miturile sunt transcendentale că noi
nu suntem decât nişte păpuşi de pluş
ce au moştenit la fabricaţie rotiţele
mecanismul întreg dinlăuntrul acelora
odată mucegăite şi îngropate-n adânc...

-27-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Scrisoare de amor în
facsimil
ea era mai dulce decât zahărul ars
a clopot de vecernii răsuna al ei glas
a toac-abia bătută
a ţipăt dintr-o gură mută.

avea pe buze miere şi-n păr avea scântei

a b.u. şi-a nivea miroseau sânii ei
a vinuri dulci amare
a nisip galben fript de soare.

1.
dumitru-mircea se plimbă pe
marginea şoselei de centură
vrrrrum vrrrrrum maşinile
trec impasibile pe lângă el
ele îşi râd pe sub capotă văzându-l
hârâie din cilindrii motorului în batjocură
şi trec prin dreapta lui clipind
aşa într-o doară din stopuri
dumitru-mircea se plimbă cu
mâinile în buzunare
tap-tap tap-tap paşii lui bat
praful pe marginea şoselei
în stânga cartierele oraşului se
lăfăie ca nişte gagici pe o plajă
cu tenul lor gălbui-arămiu

-28-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
dat de tencuiala blocurilor de patru etaje

2.
dumitru-mircea nu e singur lângă el
celălalt dumitru-mircea merge

atent observă şi notează ceea ce

dumitru-mircea gândeşte şi vede
din când în când el
îl trage de mânecă pe dumitru-mircea
şi îi arată câte un lucru sau un cuvânt
îi amestecă apoi cu mâini de expert
gândurile ca pe un set de cărţi
apoi îi întinde pachetul şi
îl îndeamnă să tragă o carte
în tot timpul ăsta
al treilea dumitru-mircea
stă pe o bancă în spatele unui panou
el este cel care scrie poemul el
are un notes din hârtie reciclată şi
un creion HB cu radieră la capăt

3.
la un moment dat dumitru-mircea
se opreşte privind un bloc de pe
bulevardul
pandurilor l-ar fi putut lăsa
neobservat dar el îşi aminteşte
numărul blocului etajul 4 şi un geam
e momentul când celălalt dumitru-mircea
îi bagă mâna în buzunarul interior
(dumitru-mircea poartă
o geacă de piele neagră)
şi scoate de acolo o poză pe care
-29-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
i-o întinde lui dumitru-mircea
al treilea dumitru-mircea cel care scrie
poemul acesta se hotărăşte
să nu ştie a cui e poza
(el citise de curând
într-o carte despre limitarea
omniscienţei auctorului)

4.
curând dumitru-mircea
zăreşte un panou publicitar
în urechi el aude numai
o voce de fată fredonând
forever love cu inflexiuni care
îi fac să freamete adrenalina
prin vene dumitru-mircea e
palid privirea lui e pierdută
celălalt dumitru-mircea îl
sprijină o clipă îi întinde
o sticlă cu apă dumitru-mircea
bea şi citeşte pe panoul publicitar
dialog face totul posibil
apoi cei doi ocolesc panoul şi
zăresc o bancă pe care
al treilea dumitru-mircea îi
aşteaptă scriind
aţi ajuns? îi întreabă el şi
le face loc pe bancă
cei trei stau acum fără
să spună nimic dumitru-mircea
îl întreabă pe al treilea de ce
nu a scris mai devreme că
vor ajunge la bancă fiindcă el
a obosit de când merge
-30-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

5.
deodată dumitru-mircea se
urcă în picioare pe bancă şi
începe să recite ceilalţi doi
îl privesc neputincioşi
al treilea dumitru-mircea
face muncă de sufleur pe tot

parcursul reprezentaţiei
maşinile trec dincolo de panou
şi dumitru-mircea se tânguie:

ea era mai dulce decât zahărul ars

a clopot de vecernii răsuna al ei glas
a toac-abia bătută
a ţipăt dintr-o gură mută.

avea pe buze miere şi-n păr avea scântei

a b.u. şi-a nivea miroseau sânii ei
a vinuri dulci amare
a nisip galben fript de soare.

6.
nici nu termină bine
dumitru-mircea de recitat şi
ajunge în spatele panoului
al patrulea dumitru-mircea
împreună cu mine
al patrulea dumitru-mircea
(care îmi povestise toate cele 5 părţi
plus primele 2 versuri ale
părţii a 6-a)
-31-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
îmi zâmbeşte cu subînţeles
„ce ţi-am spus... am zis eu că aici îi
găsim?”
apoi smulge notesul de la
al treilea dumitru-mircea şi
mi-l întinde ca pe o probă
„totul e aici... mai puţin noi doi” apoi
el se aşează pe marginea băncii iar eu
bag notesul în buzunarul de la piept
(eu port o

geacă de piele neagră)

îi salut respectuos pe toţi patru
şi o iau din loc

7.
stau în faţa colii albe de hârtie
la masa mea în dreapta
aburii cafelei dansează mai ceva decât
balerinele lui bacovia ce chestie
ce comparaţie de doi bani am putut să
scot
balerinele lui bacovia auzi idee
sorb din cafea şi mirosul
seamănă cu cel al cernelii
cărţilor din seria tophumanitas
mustaţa lui cărtărescu pe coperta
postmodernismului românesc
e mutilată de cojile
portocalei ce am mâncat-o aseară
trei dintre ele acoperă litere din titlu
astfel că citesc
os modern românesc
zâmbesc şi mă duc la cuier
-32-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
caut în geacă notesul
îl scot cu fotografia ...-ei lipită
de el şi mă aşez
în faţa colii albe de hârtie
răsfoiesc notesul citesc
cele 6 părţi ale poemului şi
pun apoi mâna pe radieră ce bine
că e scris cu creionul
încep să şterg apăsat
vers după vers
în 5 minute termin paginile notesului
sunt acum curate nici măcar

urmele vârfului de creion nu se văd

termin cafeaua şi apoi
îţi scriu pe coala albă o
lettre d’amour ca în liceu
îi pun motto strofele ce
le scrisesem în notes, cele cu
„ea era mai dulce decât zahărul ars”
mai sunt încă
patru dumitru-mircea
în scrisoarea mea de dragoste
după ce o-nchei privesc cum
textul se rupe în versuri şi cum
se aşează pe 7 coloane
îl privesc liniştit ştiam că
se va întâmpla aşa
zâmbesc învingător şi adaug

Cu drag,
Mitruţ

-33-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
PS: Ai citit ce scrie Cărtărescu în
„Jurnalul” lui de 190000? Cică „Orice
foaie e pre-scrisă şi conţine-ntr-un fel, în
grosimea ei, holografic, toate textele. Tu
doar o luminezi sub un anume unghi,
care e toată contribuţia ta” (sublinierile-
s ale lui). Nu-i aşa că-i o chestie ridicol
de falsă? Câteodată nu înţeleg cum pot
scriitorii să spună asemenea enormităţi.
E ca fazele alea din „Levantul” de care
râdeam noi într-a doişpea, cu maşina lui
de scris, „Erika”, pe care o auzea încă
din hol cum bate singură în bucătărie...

PPS: Pentru examenul la ILR am o

bibliografie raftologică, deci o să-ţi scriu
mai rar până în 11

februarie. Apropos, tu ziceai că ai citit

„Scrinul negru”. Nu-mi faci un rezumat
într-un e-mail că chiar n-am chef acuma
să trec prin el. Să nu zic cât am umblat
după „Rusoaica” lui Gib Mihăescu şi
după Sebastian.

-34-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

C:/My Documents/nightmare.exe

apoi m-am trezit în faţa unui logo imens

metalizat cu sigla virtual reality şi mi-am
simţit
pulsul accelerând dureros în jugulară
tensiunea arterială inflamându-mi
-35-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
venele
mâinii stângi globii oculari arşi
am văzut la baza logo-ului o fereastră de
dialog am citit
îngrozitor nu nu nu nu e posibil

loading textures: citty

center/theatre/mcdonalds/cinema/
…/river/bridge/grass/blocks…
loading sounds: play/audience/walking
persons/tower clock/vehicles/
…/water/dialogs…
loading 3d protagonists:
mitrutz[loading body/psychological
profile/emotions/reactions]…
amalia [loading body/psychological
profile/emotions/reactions]…

generating predictable scenario…done!

o fracţiune
matricea-cub de linii verzi neagră goală
vidă

building-up simulation… done!

oraşul acum cu toate detaliile

infinitezimale
25.5 fps true-color realitate realitate
centrul fântâna arteziană teatrul
eu aşteptându-te
la intrarea teatrului întorcându-mă spre
afişe

-36-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
loading surface… processing text…
done!

citesc programul companiei liviu

rebreanu
mă gândesc tot la tine la
tine şi zâmbetul tău copilăresc simt

inducing emotion… done!

o epuizare plăcută inima

vibrând străbătută de şocuri electrice
teamă suspin înghiţit lacrimă
în colţul ochiului stâng mă uit la ceas

setting real-time clock… done!

18:49 privesc de jur împrejur e întuneric

vino fi a mea viaţa mea se termină aici
se termină tinereţea copilăria începe
moartea nirvana nirvana te caut

scanning perspective… done!

loading… cannot find file! aborting…

orbitor albastru de cer albastru imens

acoperă totul mi se înfige în cortex
toate au dispărut numai albastrul acesta
pe care tremură litere albe

FATAL EXCEPTION ERROR AT ADDRESS

078894H
Press any key to attempt program
-37-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
termination or
CTRL-ALT-DEL to restart…

şi eu eram dincolo de albastrul orbitor

eu
eram undeva îngheţat strangulat între
linii de cod hexazecimal suprapuse
încălecate

între şi-uri logice sau-uri logice între

conjuncţii şi disjuncţii
pâlpâind în gol auzeam ceasul unui cip
devenit inutil măsurând parcă absurdul

şi eu nu puteam să plâng nu
aveam resurse să te mai strig nici
nu mai ştiam ceva era
vid vid haos nimic nuuuuu
eu însumi nu existam tu
ca şi mine erai un cod compromis
plus infinit supra zero
o eroare de excepţie fatală…

-38-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Poză proustiană
vin amintirile în haită şi se aşează
pe marginea mesei la care stau
ele sunt polimorfe, pot circula prin
obiecte
fără ca eu să îmi dau seama.

vin amintirile şi mă pândesc

din marginea mesei,
şuşotesc între ele înţelegându-se
cum să mă încolţească mai lesne.
apoi se strecoară în textura
feţei de masă ca atunci când

-39-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
o ating să îmi revină în minte
senzaţia nisipie a rochiilor tale de
catifea,
intră în ecranul televizorului şi provoacă
o furtună magnetică printre electroni,
intră în difuzor şi alterează armonicele
iar eu văd cum prezentatoarea de ştiri
are brusc părul, ochii, obrajii şi buzele
tale
din pozele de promoţie de anul trecut
iar vocea ei îmi aminteşte de râsul tău
din dimineţile unui februarie de demult.

vin amintirile în ritm de rock alternativ

şi-mi invadează pe rând toate lucrurile
mi le dresează să se comporte ca nişte
săgeţi invizibile cu cozile în trecut
şi vârfuri înfipte
în fiecare centru al creierului.

după o vreme amintirile se resorb

ies prin spectrul vizibil şi auditiv al

obiectelor
vin în haită şi se aşează din nou
pe marginea mesei la care stau
chicotesc şi se înghiontesc curioase
în timp ce eu încep să scriu poemul.
din când în când îmi
vânează câte un cuvânt
făcându-mă să mă opresc şi să respir
ele sunt polimorfe, pot circula prin
cuvinte
-40-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
fără ca eu să îmi dau seama.

EVENING NEWS
undeva pe o stradă intens circulată
într-o casă fără mansardă şi fără subsol
stau aşezat pe marginea unei sofa
amestecându-mi cafeaua
în fiecare seară la 7 fix iau cafeaua
cu andreea esca şi ştirile serii la protv

-41-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
televiziunea internetul globalizarea
mai ales asta înseamnă
oameni şi evenimente dizolvându-se laolaltă
în tenebra uitării cum se dizolvă
cuburile de zahăr în cana de cafea
apoi pauza şi calupul publicitar
violentând subconştientul trăgând
fermoarul sacului negru peste toate

şi starea de nesomn ascultând strangularea

poemelor nescrise în topul de coli A4
îmi cenzurează dreptul la vise îmi
mişcă prin vene metroul urii şi deznădejdii

iubirea s-a sinucis demult s-a urcat

în vârful unei macarale dintr-un parc
industrial
şi s-a aruncat în gol avea
4 copii acasă care mureau de foame
autorităţile i-au transportat cadavrul la
morgă
a relatat realitatea tv
speranţa s-a udat cu cherosen şi
în faţa primăriei de sector a scăpărat
bricheta
s-a făcut făclie şi scrum au dat-o
pe o casetă filmată de-un amator pe CNN
se pare că era sub influenţa drogurilor

au făcut primele pagini ale ziarelor centrale

vreo 2-3 zile apoi au expirat au devenit
classified ca în X-Files cu toţii le-am uitat
memoria omului nou e o tablă care dimineaţa
se şterge cu buretele şi se rescrie toată ziua
-42-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

aşa că mă ridic şi apăs din nou butonul

roşu de pe telecomandă şi caut
un film pe care să îl pot visa
o coloană sonoră pe care mâine
să o pot fredona toată ziua...

Conversaţie
„Sunt sigur că există Paradisul, pentru
că

-43-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
mi-l amintesc.”
(Adrian Popescu)

stăm rezemaţi de bar în clubul the office

irish pub style -
muzica alternativă emanată de boxe
ne electrizează cuvintele şi
scoatem pe buze scântei
my way or the highway -
urlă demonic limp bizkit
calea mea sau mai bine autostrada
autobanda de adrenalină care
ne parcurge venele
cu răsuciri întortocheate în jurul cordului
„cât poţi să fii de frumoasă”
cât de banal cât de jalnic
sună replica asta şi cât poate fi de
adevărată
resurecţia intertextualismului se
produce
printr-un complot între neuronii mei
suprasolicitaţi de senzaţii
totul s-a mai spus despre dragoste
despre fata cu ochi verzi
şi păr negru vaporos legănat
pe umerii de sirenă
însăşi imaginea ei
diapozitivul ei stocat pe retină
nu e decât un clişeu cuvintele ei surâsul
ei
identitatea ei gingaşă identitatea ta
nu sunt toate decât
o tautologie a ce a fost o
insuportabilă repetare
-44-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
şi nebunia mea pasiunea tremuratul
mâinilor mele
sunt atât de tipice le-am văzut jucate de
miliarde de ori
perfida existenţă a actorilor ce repetă
aceleaşi roluri la nesfârşit
este soarta noastră a mea şi a ta
honey sweety my love my dearest
pe scaunele din dreapta mea
s-au aşezat deja în stand-by
Eminescu, Bacovia, Arghezi, Nichita
aşteptând să îmi împrumute pe rând în
schimbul unei halbe de Stella Artois
cuvintele pe care le-au inaugurat
cuvintele lor sentimentele
senzaţiile visele lor şi destinele
tu i-ai fost fiecăruia iubită şi ei
te cunosc şi-mi zâmbesc
cu înţelegere şi complezenţă fiindcă
ei ştiu că ar fi un clişeu până şi să îi dau
afară să îi las
să îngheţe în frigul de pe trotuar şi la fel
eu
am fost îndrăgostit de toate
fetele ca tine şi ele întotdeauna
m-au privit cu expresia asta ciudată
de „I wish I knew what’s going on in
your head” ele
întotdeauna mi-au dăruit dragostea lor
stihia de fum albastru înnecăcios a
idealurilor adolescenţei my beauty îţi
zâmbesc cu tâlc my marvle
„cât poţi să fii de frumoasă” cât de
imposibil ar fi să îmi răspunzi
-45-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
ceva imprevizibil ceva nemairăspuns
cum ştiu pe dinafară fericirea sau
deznădejdea secundei care vine
cum îmi amintesc deja vocea ta
promisiunea paradisului- Paradiso
Perduto din
ecranizarea „Marilor Speranţe”
my darling Estella tu dreptul meu
refuzat şi recuperat la nemurire...

Metamorfik@ 1
Mâzgălesc un poem la masa unei
cofetării, ei aş -
a unei cofetării transformate în
cârciumă de periferie
privind fascinanta ascensiune a
bulelor de dioxid de carbon
în paharul pe jumătate plin cu pepsi max
îmi înfund mâinile amândouă în poem ca
într-un acvariu
şi strâng în pumn cuvintele. Ele sunt
alunecoase şi
au miros de after-shave. Da, îmi explic,
probabil creionul
l-a transmis luându-l de pe degetele
mele,
astăzi sunt ursuz din pricipiu am
diferende
cu toată lumea inclusiv cu poezia.
Mă bucur
amintindu-mi despre cuvinte că ele mor

-46-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
de îndată ce le spui (scrii?)
- citeam undeva -
Mă gândesc că îşi merită soarta,
mă gândesc
că poemul e într-un fel, chiar scris la
masa
unei cofetării transformate în
cârciumă de periferie,
un flash-back al vieţii lor netrăite
ceva în genul
filmului „Lolita” - fata ucisă de soţia
amantului care îşi aminteşte în
secunda dinaintea morţii
detaliile disparate ale întregii ei
existenţe.
Şi arunc cuvintele înapoi în poem
compătimindu-le.
„Aveţi un foc?” un individ se apleacă
spre mine rânjind

voit politicos sub

mustaţa diformă
„Nu fumez”. La bar, două fătuci în
uniforme
se hlizesc aiurind, probabil, despre
ce i-a spus Anca lui George şi ce a auzit
profesoara de chimie ori despre cât de
mişto era tipul ce le-a invitat aseară la
dans.
Da, aseară a fost joi seara şi joi seara e
disco-time la Cuba Libre Music Pub, zicea
şi O. că ar fi fost bine să mergem, ziceai
şi tu
că ai fi vrut o leacă de zbânţuială
-47-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
dar asta e sunt un tip
prea comod uite şi azi
sunt ursuz cu toată lumea inclusiv cu
poezia
mi-am închis mobilul ştiind că o să mă
suni
şi de o jumătate de ceas stau în
cârciuma asta
de mi s-a răsuflat paharul cu pepsi max
stau şi frământ în mâini cuvintele
poemului
le simt ganglionii morfematici cum se
zbat
le simt vertebrele fine care trosnesc
neîmbinate
şi mirosul de after-shave şi tot nu pot
nu pot controla poemul el e ca un puzzle
căruia îi amestec cu degetele bucăţile şi
nu le ştiu aranja fiindcă nu-mi amintesc
satisfacţia jocului şi am obosit.

Metamorfik@ 2
Voi scrie un poem când voi fi liniştit.

-48-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
Despre oraş şi despre felul în care
spaţiul
se distorsiona şi se sfredeleau în el
găuri de vierme transdimensionale.
Despre cum te plimbai tu pe Pandurilor
în bluza aceea crem decoltată şi
despre şoseaua cu două benzi care se
inflama şi palpita ca într-un
joc cu lentile biconvexe, divergente. Voi
scrie un poem despre viziunile mele
citadine iar tu
vei fi cea mai tulburătoare dintre ele, tu
vei electriza în treacăt fonemele
poemului
cu buclele tale negru-roşcate. Vocalele,
parcă văd,
or să-şi facă tobogane din cârlionţii tăi şi
ţi se vor
scurge de-a lungul pomeţilor sub bărbie.
Vei intra în poem cu gestul hotărât al
împingerii unei uşi de magazin şi
poemul va începe să tremure
din toate silabele, va începe să se
bâlbâie,
se va umple cu sudori de desuet şi va
avea uşori
fiori pornografici pe care apoi
am să-i fardez cu termeni abstracţi
din pudoare faţă de ochiul criticii, faţă
de dl. Cistelecan care îl va citi prin e-
mail
privind câte un vers peste ochelari şi
descojindu-l până la miez aşa cum
îmi ascut eu creioanele chinezeşti cu
-49-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
briceagul
cioplindu-le vârful până ce dau de grafit.
Si tu te vei întinde în poem ca o metresă
cuminte şi ascultătoare mă vei aştepta
să scriu despre poemul pe care îl voi
scrie
despre oraş şi despre tine care

te plimbai în bluză crem pe pandurilor

stârnind găuri de vierme în aer
despre intrarea ta în textul poemului cu
vocale şiroind pe obraji şi
despre dl. Cistelecan care va citi acest
poem despre care scriu că
am scris că îl voi scrie cândva. Apoi
voi veni şi eu şi mă voi întinde
în poem ca pe o sofa de-a lungul tău
vom privi amândoi oraşul prin
pânza foşnitoare a cuvintelor.
Subtextul poemului fiind dotat cu
air-conditioning, cable tv şi internet,
vom putea zace în el luni întregi
ronţăind de breakfast, lunch şi dinner
cereale cu citate din Barthes şi Ricoeur
pe cutie
vom urmări serii întregi din „Tânăr şi
neliniştit”
timp în care textul poemului se va tot
preschimba

în fiecare dimineaţă oraşul părându-ne

altul
şi noi văzuţi în el înainte de
a intra în poem vom avea mereu alte
-50-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
fiziologii un alt comportament şi
vom vorbi cu totul altfel despre
lume despre iubire şi timp.

Destin poetic romanţat

m-am hotărât să scriu acest poem

avangardist pentru tine
pentru clipa în care mă vei părăsi
(în definitiv, avangardismul înseamnă
anticipare)

ca să ştii că tot ce am fost, am fost

pentru tine
şi tot ce am făcut sau am ratat şi tot ce
am avut sau
n-am să am vreodată pe acest pământ
pentru tine a fost lăsat să fie cu putinţă.

am vorbit singur pe străzi pentru tine şi

-51-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
am zgribulit pe jumătate îngheţat de frig
în faţa tribunalului într-o seară de aprilie
după un concert rock compromis
am urmărit zeci de minute în şir ca
drogat
luminile semafoarelor de pe ştefan cel
mare şi
umbrele aplecate ale aurolacilor
aş fi vrut să plâng şi nu puteam
scânceam prosteşte şi neputincios
ca un copil căruia mama îi dă peste
mâna
care arată o jucărie fermecată din
vitrină.

aş fi vrut să zdrobesc totul pentru tine şi

nu aveam putere nici să merg
aş fi vrut să urlu că te iubesc şi
sufletul meu era o pastă de pix
îngheţată
tu plângeai undeva şi ştiam că tu plângi

undeva în mine în cutia mea toracică

te auzeam şi tresăream dureros
la fiecare suspin al tău.

apoi a venit primăvara caldă la fel

ca toamna lui muşina în budilla express
toate s-au copt toate au înflorit
au polenizat cuvintele noastre
întâlnindu-se
speranţele noastre simple ca nişte
rebusuri
am făcut pe poetul pentru tine şi
-52-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
toate savanteriile optzeciste le-am
adoptat
am fost ridicol absurd inept şi totuşi
tu m-ai iubit tu te-ai îndrăgostit de mine

ca de un personaj boem al unui roman

ca de un actor intrat în şomaj tehnic

care minte adevărat.

Future in the past

plângeam după tine încă înainte să te

cunosc

-53-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

îţi spuneam în gând nu mă părăsi

binecuvântarea mea nu
mă lăsa de unul singur neajutorat între
ei

ştiam cu ani întregi înainte totul cel mai

mic
detaliu parcă îl aveam scrijelit în
subconştient

îţi vedeam obrazul cu gropiţe de

şcolăriţă
ochii deschişi fixând o tristeţe de dincolo
de noi şi
licărind tainic ca atunci în noaptea de
înviere
pe banca din faţa catedralei când
rodeam
eugenia şi chips-uri şi îţi spuneam că
viaţa
mea aceasta singura şi ultima îţi
aparţine

şi buzele tale le cunoşteam dinainte

simţeam
aroma lor narcotică prelingându-se
prin căile mele respiratorii aducându-mă
într-o stare de hai să fim high

mult înainte să te cunosc auzisem

toate surâsurile tale le mângâiasem
cu lobul urechii armonicele limpezi

-54-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
toate replicile ţi le disecasem în
fraze propoziţii sintagme cuvinte
morfeme
le prizasem sensurile ca pe un praf alb

ştiam pe de rost traseele degetelor prin

părul tău
şi cataclismul adrenalinei în vasele mele
sanguine

lipindu-ne obrajii îl încercasem deja

demult

viaţă a mea viaţă suflet dragoste moarte

erai a mea mult înainte să ne fi ştiut

unul pe celălalt erai în mine şi tu
ştii asta simţi şi simţeai asta mă iubeai
înainte mă sărutai înainte mi te alintai
pe genunchi înainte şi de atunci îmi
spuneai
că n-ai să mă părăseşti niciodată.

-55-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Dragă Mali…
Mereu acelaşi sentiment chinuitor
aceeaşi obsesie de care nu pot scăpa:

Nimic nu-mi aparţine de fapt

Viaţa trece prin mine şi nu rămâne nimic

-

lumea cu obiecte, oameni, cuvinte

realitatea holografică, virtuală,
se derulează cu precizia unui program
sofisticat
pe monitorul tridimensional al unui
computer

Nimic nu e întâmplător şi nimic nu îmi

aparţine

Nu există cu adevărat decât ceea ce îmi

lipseşte
ceea ce am pierdut şi regret:
vocea bunicii la gura sobei povestindu-
mi

-56-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
despre trenurile cu soldaţi din anii
războiului
mâna ei noduroasă şi caldă mângâindu-
mi părul
gustul dulceag al merelor uscate de ea

Există cu adevărat doar acele după-

amieze de iarnă
când zăpada de sub geam avea inflexiuni
mov
şi maşinile se împotmoleau claxonând
există numai glasurile părinţilor mei sub
pomul de Crăciun
zâmbetele lor şi toate jucăriile din cutii
maşinuţele chinezeşti şi indienii din
plastic
trenuleţul electric, abţibildurile şi cărţile
cu poveşti.

Nu pot avea nimic din ce există şi nimic

din ce am acum nu există de fapt:

Numai amintirile sunt adevărate

fracţiunile vieţii devin reale numai
după ce trec şi nu-mi mai aparţin
.....................................................
Acum cred că înţelegi de ce îţi tot spun
că tu nu poţi fi reală, că secunda exactă
în care genele tale se închid pe obrazul
meu
e nedeterminabilă şi nici nu există
decât imediat după ce a trecut
că prezentul pe care îl trăim poate fi
-57-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
asimilat doar cu un vis
cu un coşmar în care tu nu îmi poţi
aparţine
în care nu vei fi cu adevărat a mea
niciodată.

Iată de ce poemele mele de dragoste

nu vor putea fi scrise decât la trecut -
singurul timp în care eşti adevărată
şi iată de ce îţi spun întotdeauna că
toate poemele mele de dragoste sunt
deja scrise
că eu nu fac decât
să îmi sfidez obsesiile şi neputinţa
scriind.

Noi doi existăm cu adevărat exclusiv în

trecut
povestea noastră de iubire e
o progresie aritmetică de momente
din care viabile sunt întotdeauna numai
primele n-1 elemente.

Falsă poemă de dragoste

-58-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
tu pur şi simplu nu mai ai chef astăzi de
mine
ultimul tău sms, care, de câte ori îl
citesc,
îmi face degetele să zvâcnească pe
tastele telefonului
ca atunci când atingeau suprafaţa de
coajă de castană
a unghiilor tale ojate sidefiu
mă condamnă la încă o seară în faţa
monitorului
încropind poeme postmoderne,
postrestante
postscriptumuri la scrisorile ce nu ţi le-
am trimis niciodată

(atenţie, cetitoriule! orice corespondeţă

între "eul liric"
şi biografia auctorului devine de-aci pur
coincidentă -
Dumitru-Mircea Buda nu doar că nu
încropeşte poeme la
monitor - ci la lumina acestuia - dar şi
trimete totdeauna
toate scrisorile scrise destinatarelor, ba,
uneori, dă Send din
clientul de e-mail fără să vadă
exact încotro le trimete - imaginează-ţi
consecinţele...)

postscriptumuri la sentimentele pe care

nu te-am lăsat să le intuieşti
abătând mereu subiectul discuţiilor
noastre (altminteri constructive)
-59-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
către viteza metamorfozei din verde în
roşu a semaforului
către grupa sanguină a venelor mâinii
tale ce palpită în palma mea...
ultimul tău sms, cu ochii lui de biţi
trimişi prin gsm mă priveşte

mă secătuieşte de ultima globulă roşie,

îmi
desensibilizează
centrii nervoşi ai auzului, pipăitului,
mirosului, echilibrului din creier
îmi scapă din mâini cu tot cu telefon
şi mă lasă să te contemplez doar cu
privirea, să te ador, să mă autofascinez
şi să scrijelesc pe zidul (surpat în sens
mitic) aş muzeului de etnografie:
"Mitrutz loves A...." "Mitrutz loves A..."
"Mitrutz loves A..."

(Te mai cauţionez o dată, consumatorule

de stihuri! în persoana sa
de o distinsă civilizaţie, auctorul nu doar
că nu
se prăvăleşte secătuit de iubire
pe trotuare ori prin parcuri, dar nici nu
mâzgăleşte pereţii cu
inscripţii de asemenea joasă speţă
intelectuală...)

-60-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Intentio auctoris
În seara asta, ca în multe altele de fapt,
am vrut
să-ţi scriu un poem parnasian şi
parfumat ca orice
romanţă de modă veche ce-o scârţâiau
patefoanele
burgurilor româneşti de altădată
cu străzi iluminate de lămpi cu gaz şi
flori
o, flori în ghirlande atârnate la grinzile
caselor
cu fete pudrate şi rujate ţipător trecând
dinspre pensioane către cinema
însoţite de privirile gravilor domni
năclăiţi în creştet cu briantină şi
parfumaţi
cu levănţică după urechi şi pe tâmplele
unsuroase.

-61-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Voiam să devin un rapsod înlăcrimat

voiam să declam versuri patetice
gesticulând
ca un Minulescu veşnic exilat pe strada
amorurilor pierdute
pe tine muză hieratică voiam să te fac
abia mijită undeva într-un balconaş cu
gemuleţe întredeschise
cu sânii strânşi în corsajul rochiţei şi
părul buclat
voalându-se peste umerii goi, da, cu
zâmbete şi săruturi
dulci trimise din palmele roze
cu mici cufăraşe pline de lettres d’amour
fiecare pe foi galbene parfumate fiecare
scrise
cu tocuri muiate în cerneală violacee şi
litere
rotunjite simetric, perfecte, ca nişte
maci de câmp.

Ar fi fost un love-story pasionant,

fireşte,
amândoi am fi fost deopotrivă extaziaţi
şi răniţi
bântuiţi de gânduri sinucigaşe seara
târziu când

retraşi în iatacurile noastre îndepărtate

ne-am fi amintit de gelozie şi inechitate,
de relativitate
de echivoc şi alte asemenea concepte
poetice
-62-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
poemul ăsta s-ar fi întins pe pagini
întregi poate
ca o baladă cu intrigă-punct culminant-
deznodământ
şi câte lacrimi nu ar fi stors el şi câte mii
de eleve
nu l-ar fi citit pe sub bancă în orele de
dirigenţie
punându-l semn de carte în best-seller-
uri de renume.

În schimb tot ce m-a urmărit în seara

asta a fost
un refren obsedant al unei formaţii la fel
de neînsemnate
ca oricare alta pusă pe remix-uri în
căutare de vânzări
pe piaţa muzicii comerciale din vest
nici nu mai ţin minte cum se chema ştiu
doar
refrenul bruiant şi pe care nu pot decât
să îl transcriu aici:
„What’s love?/ got to do with it
What’s love?/ it should be about us”
Şi-atunci n-am mai avut ce face atunci
am înţeles că nu ştiu scrie romanţe şi
chiar
dacă aş ştii ele tot ar suna fals
ca o baladă rock a celor de la Metallica
transcrisă pe ritmuri de tango…

-63-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Evening cruise
ieri seară tot bulevardul antonescu
mirosea a chibrituri arse în apă
vinerea morţilor venea cu autobusele 20
şi 23
cu maxi-taxiurile argintii şi tico-urile
galbene
o puteam auzi cum îşi trage pe trotuare
cerşetorii după ea către cimitir cu
mâinile
murdare şi galbene întinse tremurând
„daţi o mie de lei, daţi o mie de lei”
treceam grăbit ca întotdeauna
cu impermeabilul meu albastru închis
fluturând ca un blazon poetic cu
tâmplele
fierbinţi chinuit de toate muzele şi
desfăcându-mi în minte scheme
complicate
deprinse pe de rost din tratatele despre
postmodernism
înregistram impasibil toate detaliile şi
semnele
străzii copilul blond în căruciorul împins
de o domnişoară în blană oglinda

-64-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
retrovizoare
licărind a unui mercedes clasa c şi
deasupra
în imediata apropiere a turnului cetăţii
urma albă sidefiu-liniară a unui avion cu
reacţie.
undeva într-o sală de curs strângându-ţi
foile şi creioanele, închizându-ţi
fermoarul poşetei
tu habar n-aveai că un poem întreg
se scria bezmetic de unul singur pe
stradă
ca să te primească în sub-, meta- şi
inter- text
că el zgribulea deja la intrare, frecându-
şi
consoanele oclusive de cele palatale
vrând să se încălzească să capete
roşu-n morfeme ca tu să-i zâmbeşti
dilatându-ţi pupilele şi clipind
o singură dată din gene ca din
două aripioare de porumbel amorezat.

Hallucinaria

„Eu însă îţi voi aduce jertfe cu un strigăt

de mulţămire,
voi împlini juruinţele pe cari le-am făcut.
Mântuirea
vine de la Domnul”.

-65-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
(Iona, 2,9)

Scriu la lumina unei lumânări

a cărei proiecţie pe perete e un fluture
cu aripi deschise
şi nu, nu l-am mai citit zilele astea pe
Cărtărescu
pur şi simplu scriu ca într-o zi a
Crăciunului care
va să vie cu bradul lui sfânt şi beculeţele
clipitoare
cu mirosul lui de răşină arsă, cu atâtea
voci de copii intonând colinde şi cu
aromă
dulce de colaci unşi cu miere

Scriu gândindu-mă obsesiv la buzele tale

la obrăjiorii tăi fini ca aripile de mătase
ale
fluturilor pe care îi simţeam atingându-
mi
faţa şi umerii şi pieptul când închideam
ochii
iarna trecută singur pe balconul
scării de incendiu a universităţii, atunci
mă plimbam fără ţintă pe străzi
vedeam venind de la cursuri târziu
filmul reclamelor de neon multicolore.

Scriu şi aştept să ningă odată

să devină pe rând mai puternice
toate aromele în frig să mi se
înfigă în cortex mărindu-mi cristalinele
-66-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

halucinant - hallucinaria
patria mea narcotică să mă primească
acolo în ea nu mai există durere
nici întristare nici suspinare doar
perpetua fascinaţie, adoraţia, revelaţia
trupul tău şi cuvântul tău luminând
adevărul.

Scriu şi îmi calibrez pupilele,

viteza vaselor sanguine, tensiunea
arterială

trec prin mine ca nişte unde electrice

cadrele memoriei şi aş vrea să ţip te văd
pe tine mângâindu-mi obrajii alintându-
mi
fruntea şi ochii buzele tale sidefii
atingându-mi
vârfurile degetelor apoi
lumina, lumina, lumina galbenă
şi liniştea poemul
îşi închide silabele monoftongându-le
contrăgându-le se reduce la un cuvânt

vine vine un Crăciun

cum nu a fost altul o minune un semn
lacrima mea ultimul cuvânt…
şi tu în uşă zâmbind, cu ochii
umeziţi de o mare taină.

-67-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Legământ
„ Apoi unul din cei şapte îngeri a venit şi
a vorbit
cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt
mireasa!” ”
(Apocalipsa, 21,9)

Iar eu o voi iubi mereu numai pe ea -

până când mâna cu care scriu

va ajunge o falangă cu pielea galbenă şi
uscată
strângând pixul între degetele
înţepenite;

până când cristalinele ochilor mei

vor rămâne translucide şi apoase
fixând golurile dintre obiecte;

până când în timpanele mele

numele ei nu se va mai putea distinge
de huruitul sângelui îngroşat în artere;

Voi fi al ei care singură m-a iubit -

-68-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

al ei care s-a bucurat şi a plâns pentru

mine
care m-a mângâiat şi şi-a lipit palmele
de obrajii mei vrând să mă apere
de toate tristeţile şi suferinţele.

Al ei şi numai al ei până când

zilele nu mi se vor mai număra după
lumină
iar peste toate întunericul va fi.

Morning Bus Ride

Context: Societăţile de transport în
comun au decis, de la un timp, ca
pensionarii să
beneficieze gratuit de serviciile pe care
le oferă. În acelaşi timp, costul normal al
unui bilet de o călătorie s-a majorat de
la 5 la 6, 7 şi 9000 de lei.

Atâtea se pot scrie despre

un autobuz rujduit târându-se dimineaţa
între 7:20 şi 8 fără un sfert
către Colegiul Naţional Unirea şi orele
de practică pedagogică.
Atâtea despre uşile lui pneumatice
scaunele din piele roşie-cărămizie
barele de sprijin cromate cu suprafaţa

-69-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
alunecoasă
şi geamurile pline de praf pe care
reclame autocolante anunţă frecvenţa
RADIO CONTACT.

Câtă melancolie şi încărcătură metafizică

inspiraţie subliminală, câtă revelaţie
în acest azil ambulant al grotescului
feţe zbârcite şi mâini tremurătoare
apucate de Parkinson
urmând replici asudate, oftaturi şi
tusete seci în rafale sacadate.
Câte momente de divinatorie fascinaţie
când boxele autobuzului ţipă în acorduri
de rock
„Suntem tineri, ce ne pasă, când viaţa e
aşa frumoasă”.

Laudă deci fixităţii demente a privirilor

neputinţei goale a retinelor acoperite de

cataracte apoase!
Laudă atrofierii ţesuturilor şi leucotrihiei
senilităţii oaselor măcinate de
osteoporoză!
Şi să ne întristăm, căci încă harfă
nu s-a văzut cu-atâtea coarde încât
muzica lor celestă să fie cântabilă ori
măcar fredonabila de vreun gând
omenesc!

Laudă veşnică şi închinare ţie, autobuz!

Laudă ţie motor huruitor şi vouă
-70-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
amortizoare
Ineficiente ce aruncaţi cortegiul cu
capetele în plafon
Laudă şi iarăşi laudă până când toţi
nu vom mai trebui să coborâm vreodată
în staţii
ci liberi de toate vom călători, vom
călători...

Explicându-vă
ce nu poate fi un poem
Aceasta nu-i decât o altă zi de vară

-71-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
un picknick scurt cu părinţii si cu
iubita mea Amelie
undeva între Gălăoaia şi Răstoliţa
localităti cu nume bune de studiat la
dialectologie.

Acesta nu-i decât un alt poem pe

malul înverzit ca un ierbar al Mureşului
ca şi poemul de acum trei ani pe care
l-am scris exact aici.

Acesta nu-i, fireşte, decât acelaşi râu

lipsit de orice trimitere spre Heraclit din Efes
aceleaşi stânci grizonate de şisturi
relaxându-se ca nişte tibii uscate, calcifiate
ale unor animale protoistorice prin desişul de
tei.

Această şosea nu poate avea, desigur

nici o semnificaţie mitică, nici un fractal de
imaginar
nu poate fi atribuit concreteţei pietrelor din
râu
stâlpilor de electricitate, Peugeot-ului
albastru de-alături
Daciei noastre obosite,
vocea Amaliei mele păşind
pe pietrele din albie nu poate avea nimic
în comun cu spiritele copilelor dace care
vor fi păşit la fel, ţinandu-se de mânuţe şi
ochind peşti.

Iar acesta nu poate fi niciodată mai mult

decât un banal, pre-programat drum de
-72-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
întoarcere,

nicidecum o transgresie între lumi.

Târgu-Muresul, la 50 de kilometri mai jos nu
va fi
anunţat de carapacea Selgrosului pe
marginea şoselei
ca de o fiara mitică pusă acolo de pază.

-73-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Plimbându-ne pe faleză
Iţi zic
Luna va veni iarăsi galbenă
aşa ca în cărţile de poveşti
de când eram copii
şi luna vine peste mare
cu chip de babă atotştiutoare
zâmbindu-ne condescendent nouă şi
discotecilor, caruselului,
hanului Dobrogea
luna vine galbenă ca o lămâie
infipta de un copil într-o furculiţă
ca un şerveţel din hârtie reciclată.
Îţi zic
Viaţa mea va fi o plimbare
pe faleză de mână cu tine.
Adormim pe o bancă. Luna se albeşte.
Zâmbim. Tu ai dinţişori de lapte,
Ai sâni arămii si buze cu gust de algă
şi alge în păr şi părul tau e
aşa un bun pretext poetic
Iţi zic
Hai să ne strangem în brate şi
Ploieştiul întreg îşi întinde spre mare
Coşurile negre, stadioanele, benzinăriile,
rânjeşte cu toate sondele pe care

-74-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
i le-am văzut acum trei zile din tren
către cer.
Tu miroşi a miere si a vanilie
si astfel, zâmbim, ne cumpărăm
hamburgeri şi gogoşi înfuriaţi
Ne iubim recitind
cărţile de poveşti ale copilăriei.

Love on the Web

s-ar putea construi
un site internet din
însingurările noastre diurne
ceva gen

http://www.lonelylovers.ro/a&m

ultimele tehnologii ale web-ului toate

şi-ar găsi un rol imediat
să ne reprezinte
tristeţea ascetică mâinile
noastre căutându-se
cu degetele întinse răsfirate
pielea şi unghiile lor roz
prelucrate la nivel de pixel
ar fi un fundal pe care
butoane activate prin javascript
ar putea fi bookmark-uri
către zilele săptămânii curente
lunile anului curent
anii vieţii noastre curente

un timeline la baza ecranului

-75-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

April/the 22nd/2002 -> Current MM/DD/YYYY

un counter deasupra
pentru vizitatori

“Please hit counter if you like this site”

iubirea noastră pământeană în

100 de poze digitale toate
integrate unui
photoalbum on-line
declaraţiile noastre
înregistrate tot digital
la 128 kbps, 48 khz Stereo

pelicule cu noi doi

în parcul îndrăgostiţilor
tu alergând în
piaţa trandafirilor
râzând fericită ca un copil
sau într-seară în faţa
unei teracote cu lemne
zâmbindu-mi cu ochii
verzi cu pupilele
reflectând jocul unei
lumânări arzând pe prag.

toate în 25 de cadre pe secundă

toate în format dvd divx

-------------------------------------------------
GOOGLE Search:
keywords Amalia + Mitrutz
-76-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
Results: Aprox. 300 pages
1. http://www.lonelylovers.ro/a&m
This page contains the on-line live-story
of Amalia and Mitrutz.
You can actually follow there love’s
every instance and see the
way they have found balance between
loneliness and fulfillment
A truly/…/astonishing story please join
their

messaging list now!

This website is designed by

Dumitru-Mircea Buda © 2002-2xxx
A&M is a trademark of its
respective owners.

For contact, click the hyperlink:

mitrutz@webmastera&m.ro

-77-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@

Postscriptum la fiziologia poemului

postmodern

Prin Metamorfik@, Dumitru-Mircea Buda

îşi scrie poemul de iubire. Formula este
nouă: se propune o resurecţie a poemului.
În acest sens, discursul poetic pledează
pentru bivalenţa identitară: realul însemnat
prin concreteţe dimpreună cu virtualul înscris
emblematic prin emoticoane într-un limbaj
universal, o patrie narcotică în care „se
prizează sensuri” [future in the past]. În
călătoria sentimentală a poemului, la tot
pasul, te întâmpină semne care-ţi comunică
binevoitoare despre instanţa lirică. Aşadar
poemul se vrea hologramă, univers

-78-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
tridimensional menit să surprindă cu
fidelitate conflictul sentimentelor prin
reprezentare imagistică.
Uneori retorismul generează avalanşa
interpretărilor posibile, clişee textualiste,
îngeri kafkieni, decoruri medievale, iubiri
cavalereşti: „Ce ne-a mai rămas, scumpo, din
iubirea cu i mare a străbunicilor?”
Alteori „exteriorul
biodegradabil”[opening speech], cum
sugerează poetul, este diferenţa specifică
necesară arderilor, pulsului sau tensiunii
semantice a cuvântului poetic.
Prin şomajul tehnic invocat de poet
descoperim un aleatoriu timp necesar
căutării expresiei poetice, recreaţie în care
tastăm claviatura poemelor avangardist,
parnasian şi postmodern, optând pentru cel
din urmă cu un amendament tehnic:
resurecţia intertextualităţii relevată prin
strategii ale discursivităţii, opacizarea
sensurilor1, ambiguitate: arborarea
virtualului în cotidian; preferinţa pentru
ludic: poemul este un puzzle despre care
„nu-mi amintesc satisfacţia jocului…am
obosit [Metamorfik@1]; imaginar virtual;
condensare: polimorfismul amintirilor; flash-
back-ul vieţii netrăite sau tehnica specifică
stilului jurnalistic: cut-up [Metamorfik@1];
integrare: postscriptum la sentimente.
Realitatea vine dinspre cuvânt
1
Paralelismul sintactic şi semantic, repetiţia, metafora
sunt câteva dintre însemnele inventarului retoric activ
la nivelul poemului.

-79-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
[Metamorfik@2]. Simbol global, scrisul
modelează personalitatea; cuvântul propune
realitatea holografică; mesajul dezvăluie
respirarea poemului fiziologic.
Poemul, ca act decizional auctorial: „am
făcut pe poetul pentru tine/ toate
savanteriile optzeciste le-am adoptat”
[destin poetic romanţat], este reductibil la o
matrice structurală.
Poemul [C:/My
Documents/nightmare.exe] se impune ca ars
poetica, virtual reality oferindu-ne logo-ul
poetic: încărcare de texturi- culoare, sunet,
formă, inclusiv macheta ambientalului. Este o
aplicaţie a tehnicii „generating predictible
scenario”2 ce ar putea consemna modelul
narativ deschis unei lecturi tabulare. (Done!)
Simularea de construire facilitează
filtrarea realului inconştientului colectiv:
suprafaţa de încărcare, procesare de text.
(Done!) Se induce emoţia, spre umanizarea
lumii virtuale căreia i „se forţează” un ceas
real. (Done!) Se scanează perspectiva. Nu se
găseşte fişierul: viaţa personală refuză
simularea. Abandon!
Poetul ca şi cititorul rămân conectaţi
on-line. Restartare! Se dă o luptă între logos
şi logo-uri. Cuvântul aflat dincolo de
realitatea trăită refuză impactul cu textura,
este un cod compromis, nu-şi pune
semnătura: „plus infinit supra zero…”, deci
totul şi nimic: „nimic nu-mi aparţine[…]Eu

2
Tehnica generării unui scenariu predictibil.

-80-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
sunt realitatea holografică: Viaţa trece prin
mine şi nu-mi rămâne nimic.” [Dragă Mali…]
Resurecţia intertextualităţii se
concretizează printr-o replică la REM3.
„Viabile sunt întotdeauna numai/ primele n-1
elemente”…raţiunea4 anulează prezentul ca
timp al scrierii poemului.
Memoria afectivă încifrată în
“polimorfismul” amintirilor se scutură de
efectele speciale deturnând sensurile spre o
metafizică a umanoidului; asta înseamnă că
vei fi pradă amintirii care te aşteaptă la o
margine, la un colţ…al vieţii, de unde
abandonul afectivului în favoarea
ontologicului, încât din agonia amintirilor vor
rămâne intacte doar schemele de
„procesare” ale iubirii ca eveniment
consumat.
Din(spre) amintire, singurul care va fi
recunoscut drept traiect pentru funcţia
ontologică a poemului este timpul consumat:
poemul de iubire se scrie cu/ ca certitudine
doar la trecut. Poetul simte acut iubirea doar
ca fapt petrecut. De aici textura reală a
citadinului locuit de îndrăgostiţi: cartier,
bulevard, Teatrul « Liviu Rebreanu »etc. Şi-
apoi străzi, atmosferă, febra iubirii…dintr-un
i-cafe sau din faţa unei camere de chat.
Eul liric mimează acte expresive, lumi
imaginare dintr-o perspectivă subiectivă
asumată creator, autentice decoruri de

3
Rapid eyes movement.
4
Gândirea matematică.

-81-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
iubire, neaflându-şi siguranţa în lumea
indicială a cotidianului. Iar rolurile cuplurilor
celebre de îndrăgostiţi sunt respinse
asemenea unui ambalaj uzat, perimat: nu că
ar lipsi din decorul cotidian R& J, dar iubirea
se manifestă prin ineditul trăirilor…De aici
singurul poem personal este cel al iubirii …
deja trăite. Poetul face uz de tehnica
proustiană a poemului déjà-vu (proză
proustiană), tehnica déjà-écrite, în timp ce
memoria primeşte un sens metaforic: tabla
sau mai bine-zis agenda care se rescrie cu
informaţii şi iubire [evening news].
Soluţia va fi reconsiderarea poemului:
ludicul va funcţiona ca strategie poetică în
limbajul de dragoste. Cuvântul instaurează
realitatea holografică asemenea unui « e-
mail » în care viziunea cotidiană şi realistă se
personalizează, materializându-se în
sentimente, frustrări…
„Poemul se scrie bezmetic de unul
singur pe stradă
ca să te primească în sub-5 meta- şi
inter-text.”[evening cruise]
Poemul se reduce la un cuvântul de
dragoste şi, halucinant, îşi devorează poetul.
Poetul e victima propriului poem. Se va
afla on-line cu realul, cu viaţa, cu obsesiile!
Orice tip de generalizare este reversibil, ne
sugerează tânărul poet, faţă de ireversibilul
actelor particulare, personalizate.
În Metamorfik@, Dumitru-Mircea Buda

5
„Air conditionning”…!

-82-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
pledează pentru o resurecţie intertextualistă:
clişeul lingvistic sau scenic, familiare atât
poetului, cât şi cititorului, sunt activate
printr-o hologramă propusă de poemul
postmodern. Cititorul este invitat de a se
loga la [metamorfik@1.2.n], adresa iubirii
unde se accesează intertextul ca pluralitate a
lecturii6.

Luminiţa Chiorean

CUPRINS
POEMELE SE DESFĂŞOARĂ ÎN JURUL UNOR SPAŢII
PREDILECTE (CAFENEAUA E UNUL DINTRE ELE), ÎN
CARE BANALUL ŞI MISTERUL SE ÎNTÂLNESC, IAR
EXTAZA CAPĂTĂ ADESEA ACCENTE AGONIC-
ORACULARE; E CA ŞI CUM POETUL, FIINŢĂ AMBIGUĂ, S-
AR AFLA SFÂŞIAT ÎNTRE EXPRESIE ŞI TRĂIRE, CAPTIV
AL LUMII SALE DE CUVINTE CE NU REUŞEŞTE NICICUM
S-O REDEA CU FIDELITATE PE ACEEA REALĂ. PUTEM
REMARCA, ASTFEL, AICI O TEHNICĂ A CONTRASTULUI
CROMATIC, CE REDĂ, NU MAI PUŢIN ELOCVENT,
RELIEFUL ENTROPIC, ARBITRAR AL LUMII, O LUME CU
CONTURURI BANALE, ANONIMIZATE; OBIECTELE PE
6
Intertextualitatea oferă niveluri diferite de lectură.

-83-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
CARE LE FIGUREAZĂ LIRIC DUMITRU-MIRCEA BUDA,
STAU SUB ZODIA MECANICULUI AMORF, A UMILITĂŢII
ONTOLOGICE, SUB SEMNUL NEPUTINŢEI DE A FI MAI
MULT DECÂT SUNT, DE A-ŞI TRANSCENDE PROPRIA
LOR, NEÎNSEMNATĂ, CONFIGURAŢIE, CHIAR PRIN
BENEFICIILE IMPULSULUI ANAMNETIC RECUPERATOR:
"VIN AMINTIRILE ÎN HAITĂ ŞI SE AŞEAZĂ/ PE
MARGINEA MESEI LA CARE STAU/ ELE SUNT
POLIMORFE, POT CIRCULA PRIN OBIECTE/ FĂRĂ CA EU
SĂ ÎMI DAU SEAMA./ VIN AMINTIRILE ŞI MĂ PÂNDESC /
DIN MARGINEA MESEI,/ ŞUŞOTESC ÎNTRE ELE
ÎNŢELEGÂNDU-SE/ CUM SĂ MĂ ÎNCOLŢEASCĂ MAI
LESNE./ APOI SE STRECOARĂ ÎN TEXTURA/ FEŢEI DE
MASĂ CA ATUNCI CÂND/ O ATING SĂ ÎMI REVINĂ ÎN
MINTE/ SENZAŢIA NISIPIE A ROCHIILOR TALE DE
CATIFEA,/ INTRĂ ÎN ECRANUL TELEVIZORULUI ŞI
PROVOACĂ/ O FURTUNĂ MAGNETICĂ PRINTRE
ELECTRONI,/ INTRĂ ÎN DIFUZOR ŞI ALTEREAZĂ
ARMONICELE/ IAR EU VĂD CUM PREZENTATOAREA DE
ŞTIRI/ ARE BRUSC PĂRUL, OCHII, OBRAJII ŞI BUZELE
TALE/ DIN POZELE DE PROMOŢIE DE ANUL TRECUT /
IAR VOCEA EI ÎMI AMINTEŞTE DE RÂSUL TĂU/ DIN
DIMINEŢILE UNUI FEBRUARIE DE DEMULT.// VIN
AMINTIRILE ÎN RITM DE ROCK ALTERNATIV/ ŞI-MI
INVADEAZĂ PE RÂND TOATE LUCRURILE/ MI LE
DRESEAZĂ SĂ SE COMPORTE CA NIŞTE/ SĂGEŢI
INVIZIBILE CU COZILE ÎN TRECUT ŞI VÂRFURI ÎNFIPTE/
ÎN FIECARE CENTRU AL CREIERULUI.// DUPĂ O VREME
AMINTIRILE SE RESORB/ IES PRIN SPECTRUL VIZIBIL ŞI
AUDITIV AL OBIECTELOR/ VIN ÎN HAITĂ ŞI SE AŞEAZĂ
DIN NOU / PE MARGINEA MESEI LA CARE STAU/
CHICOTESC ŞI SE ÎNGHIONTESC CURIOASE/ ÎN TIMP CE
EU ÎNCEP SĂ SCRIU POEMUL.// DIN CÂND ÎN CÂND ÎMI /
VÂNEAZĂ CÂTE UN CUVÂNT/ FĂCÂNDU-MĂ SĂ MĂ
OPRESC ŞI SĂ RESPIR/ ELE SUNT POLIMORFE, POT
CIRCULA PRIN CUVINTE/ FĂRĂ CA EU SĂ ÎMI DAU
SEAMA" (POZĂ PROUSTIANĂ)....................................6

C:/MY DOCUMENTS/NIGHTMARE.EXE........................35

-84-
Dumitru-Mircea Buda
metamorfik@
POZĂ PROUSTIANĂ..................................................39

EVENING NEWS.......................................................41

DESTIN POETIC ROMANŢAT......................................51

FUTURE IN THE PAST...............................................53

DRAGĂ MALI….........................................................56

INTENTIO AUCTORIS................................................61

LEGĂMÂNT..............................................................68

-85-