Confloctologia este una dintre cele mai tinere ramuri ale obiectului ştiinţific,

dezvoltându-se pe joncţiunea mai multor ştiinţe în primul rând – sociologie şi psihologie.

Ea se distinge ca o direcţie individuală în sociologie la sfârşitul anilor 50 al sec. XX-lea,
de unde a şi primit denumirea de „sociologia conflictului”. Acest eveniment este legat de
lucrările lui R.Darendort (Germania) „Clasele sociale şi conflictele de clasă în societatea
industrială” (1957), şi A.Cozer (SUA) cu lucrarea „Funcţia conflictelor sociale” (1956).
În această perioadă, situaţia analogică este urmărită şi în psihologie. Datorită cercetărilor:
M.Şerif, D.Rapoport, R.Doz, L.Tomson, C.Tomas, M.Dorci, D. Scott etc. „psihologia
conflictului” apare ca o direcţie individuală.
Toate aceste cercetări, au dus la dezvoltarea conflictologiei practice.
În anii 80 apar diverse centre conflictologice şi anume în SUA şi în alte ţări ale lumii.
Mai târziu, în 1986 în Australia din iniţiativa OOH este creat centrul Internaţional de permisiune
a conflictelor. În Rusia, I centru de permisiune a conflictelor a fost creat în Sanct-Petersburg la
începutul anilor 90.
Obiectul conflictologiei
Conflictologia – sistemul de ştiinţe despre legitate în mecanismele apariţiei şi dezbaterea
conflictelor, dar şi despre principiile şi tehnologiile de dirijare ale acestora.
Conflict - o formă de interacţiune socială între două sau mai multe subiecte (dintre doi
indivizi, dintre două sau mai multe grupări, lăuntric etc. ) generată de incompatibilitatea dorinţelor,
intereselor, valorilor sau reprezentărilor.
Cu alte cuvinte, conflictul - este o situaţie când două sau mai multe situaţii interacţionează în
aşa mod, încât un pas înainte spre realizarea intereselor, valorilor, reprezentărilor, dorinţelor unui
subiect reprezintă un pas înapoi pentru un alt sau alţi subiecţi .
Conflict – relaţie între subiecţii sociali, ce se caracterizează în baza unor motive
(trebuinţe, interese, scopuri, idealuri, convingeri) sau opinii, păreri, priviri, note etc.
Pentru înţelegerea legăturii conflictuale este important să distingem semnele sale de bază.
Distingem următoarele semne / indicii:
1. Conflictul apare mereu în baza motivelor şi opiniilor de contradicţie. Astfel de motive şi opinii
se ivesc necesare în cadrul declanşării conflictului.
2. Conflictul – împotrivirea subiectelor de interacţiune socială, ce se caracterizează prin apariţia
pagubelor (morale, materiale, fizice, psihologice etc.).
Clasificarea conflictelor
Conflictele ce se caracterizează prin apariţii social-psihologice complicate (complexe) se
pot clasifica prin diverse indicii. Spre exemplu:

Sfera de apariţie a Aspectele conţinutului Caracteristica generală

conflictului
1. Economice La bază stau contradicţiile
economice
Ideologice La bază stau contradicţiile
vizuale
Sfera socială Contradicţiile sferelor
sociale
Sfera familială Contradicţiile
comportamentului familial
2. Durata conflictelor Impetuozitatea conflictelor Apare în baza personalităţii
Social-psihologice, ce se
disting prin agresivitate
Conflicte înţepătoare Apar prin prezenţa
contradicţiilor interioare
 Exprimări mediocre Legate de anumite cauze,
legate de caracterul episodic
3. Subiecţii conflictului de Conflicte interiorizate. Ciocnirea de contradicţii a
interacţiune motivelor conflictuale
Interpersonalitatea Subiecţii conflictului au
conflitualităţii personalităţi puternice
Conflictele personalitate- Subiecţii conflictului pe de
grupă o parte, personalitatea, pe de
altă parte – grupa
(microgrup)
Intergrupe conflictuale Subiecţii conflictuali ţin de
mici grupe sociale sau
microgrupe
4. Consecinţele sociale Conflicte constructive Tinde contrazicerea
obiectivelor ce duc la
dezvoltarea organizaţiei
Conflicte distructive Ţin de cauze subiective. Ele
creează încordare socială şi
duc la distrugerea sistemului
social
5. Obiectivul conflictului Conflicte realiste (obiective) Au un bun obiectiv precis
Conflicte nerealiste Nu au obiectiv, sau avându-l
(neobiective) nu prezintă interes pentru
unul sau pentru ambii
subiecţi al conflictului

Conflictul dintre subiecţii participanţi ai unui anumit proces poate fi:

- „veritabil" - când ciocnirea intereselor are loc obiectiv, este conştientizată de părţi şi nu depinde de vreun
factor care poate fi uşor modificat „întâmplător sau convenţional"
- atunci când relaţiile conflictuale rezultă din nişte situaţi întâmplătoare, neconştientizate de părţi.
Aceste relaţii conflictuale pot să se aplaneze în cazul existenţei unor alternative reale;
- „deplasat" - când cauzele conştientizate ale conflictului se afla în legătura indirecta cu cauzele
obiective ce stau la baza lui. Un astfel de conflict poate fi o expresie a adevăratelor relaţii de
conflict, dar la moment au o formă simbolică;
- ..atribuit pe nedrept" - când relaţiile de conflict sunt atribuite pe nedrept altor părţi decât cele ce sunt
intr-adevăr antrenate în conflict. Acest lucru se face fie premeditat pentru a provoca ciocniri în
grupul adversarilor, „voalând" astfel conflictul, sau nepremeditat. in lipsa unei informaţii
suficiente referitoare la conflictul existent;
- „ascuns" - atunci când relaţiile de conflict ar trebui să aibă loc, din cauze obiective, dar nu se
actualizează
- „fals" - conflict ce nu are la bază motive obiective şi care apare ca rezultat al presupunerilor eronatele
sau confuziilor.

Exista câteva tipuri de conflicte:

- interiorizat, ce reflectă lupta dintre motive, năzuinţe, interese personale, de o putere aproximativ
egală;
- interpersonal, caracterizat prin faptul, că participanţii încearcă să realizeze în activitatea sa nişte
scopuri ce se exclud reciproc, în calitate de părţi antrenate în conflict apar grupări sociale, ce
urmăresc nişte scopuri incompatibile ce se exclud reciproc pe parcursul realizării lor;
- personal - grupal - apare in caz de incompatibilitate dintre comportamentul unei persoane şi
normele existente în grupul din care fac parte.
 Conform obiectivelor, conflictele sunt divizate în următoarele tipuri:

- social-personale - apar atât în relaţiile dintre grupuri cît şi între persoane aparte. La baza
acestui tip sunt încălcările din sfera relaţiilor reciproce. La baza lor pot i următoarele motive:
incompatibilitate psihologică, deci o respingere fără nici un motiv, instinctivă,
neconştientizată, a unui om de către alt om, provocând unei sau ambelor părţi o stare emoţională
neplăcută. Forma motivelor ascunse poate fi luată de: lupta pentru întâietate, pentru
influenţă, pentru prestigiu, pentru atenţie, pentru popularitate etc.
- Psihopedagogice - la baza lor sunt contradicţiile ce apar pe parcursul procesului instructiv-
educativ, în condiţiile deficitului de armonizare a relaţiilor formate în cadrul lui.
- Conflictele sociale - conflictele sporadice, de situaţie.
- Conflictul psihologic — are loc în afara relaţiilor interpersonale, deci în interiorul
personalităţii.

Conflictele mai pot fi clasificate conform reacţiei la cele întâmplate:

- conflicte cu desfăşurare rapidă - caracterizate prin intensitate emoţională şi manifestări de
atitudini negative la limită dintre adversari. Adesea asemenea conflicte au consecinţe grave şi
chiar tragice. Ele sunt condiţionate, în fond, de particularităţile de caracter şi de sănătate
psihică a persoanelor implicate;
- conflicte acute de lungă durată - apar în acele cazuri, când contradicţiile nu au un caracter
stabil, profund şi de neîmpăcat. Părţile implicate dirijează metodic, conştient şi sigur
reacţiile şi acţiunile sale. Soluţionarea unor asemenea conflicte este foarte dificilă;
- conflictele voalate cu decurgere lentă — sunt caracteristice pentru contradicţiile, de o acuitate
medie, sau pentru ciocnirile, în cadrul căror e activă doar o singură parte, iar a doua parte
urmând să-şi manifeste poziţia la un moment potrivit sau se străduie să evite, în măsura
posibilităţilor, o confruntare deschisă. Soluţionarea unor asemenea conflicte este dificilă,
:
depinde într-o foarte mare măsură de iniţiatorul conflictului.
- Conflictele voalate cu decurgere rapidă - sunt o formă mai puţin gravă de ciocnire a
contrariilor, el poate fi uşor pronosticat doar în calitate de caz singular. Dacă după aceasta au mai
avut loc asemenea conflicte, atunci prognoza poate fi nefavorabilă.

În dinamica desfăşurării conflictului există o serie de faze.

1. Faza presupunerii - are legătură cu apariţia condiţiilor, în cadrul căror pot apărea ciocniri de
interese. Din aceste condiţii fac parte:
a) o stare îndelungată de existenţă a colectivului în afara oricărui conflict, când toată lumea se
consideră liberă de orice obligaţie pe orizontală sau pe verticală; la un moment dat, apărând
dorinţa de a căuta ţapi ispăşitori, fiecare parte considerând că are dreptate, că este inculpată pe
nedrept. Deci, în mod paradoxal, o dezvoltare fără conflict duce la un conflict..."
b) oboseala cronică rezultată din supraeforturi ce conduc la stres, nervozitate, excitabilitate,
reacţii neadecvate la nişte situaţii simple şi inofensive;
c) insuficienţă senzorial-informaţională, un deficit de informaţie de importanţa vitală, o lipsă
îndelungată de impresii intense şi tari. La baza celor expuse mai sus stă suprasaturarea de
cotidian. Lipsa informaţiei necesare provoacă zvonuri, bănuieli, îngrijorare (la adolescenţi -
pasionarea cu muzică roc, metal, predispunerea către stupefiante);
d) diferenţele de nivel de trai, de posibilităţi, de capabilitate - toate aduc la un sentiment de
invidie faţă de omul întreprinzător, capabil, energic şi talentat. In acest context e foarte important
ca în clasă, în colectiv, în grup - nimeni să nu se simtă marginalizat, de categorie inferioară;
e) stilul de management al colectivului.
2. Faza de apariţie a conflictului - ciocnirea intereselor diferitor grupări sau persoane aparte
este posibilă în cadrul a trei forme de bază:
a) o ciocnire principală, când satisfacerea intereselor unei părţi poate li realizată doar pe
seama ştirbirii intereselor celorlalte;
 b) Ciocnirea de interese ce vizează doar forma relaţiilor dintre oameni, dar nu deranjează
substanţial necesităţile lor materiale şi spirituale;
c) se creează o iluzie de ciocnire a intereselor, dar această aparenţă nu lezează interesele
nimănui.
3. Faza de maturizare a conflictului - ciocnirea intereselor devine inevitabilă, în cadrul
acestei faze se formulează clar obiectivul psihologic al conflictului, materializându-se în forme
vizibile. Se materializează acea stare de pregătire de luptă ce până la acest moment hiberna,
provocând un disconfort a cărui sursă mocnea undeva în ascunzişurile sufletului nostru, scânteie
neconştientizată, starea încordării psihologice ridică la „atac" sau cheamă „în retragere" de la
sursa retrăirilor disconfortante. Martorii neimplicaţi în conflict pot să conştientizeze mai uşor
maturizarea premiselor conflictului decât participanţii implicaţi nemijlocit în el, deoarece
martorii pot să-şi permită luxul de a fi obiectivi şi sunt mai puţin copleşiţi de aprecierile
subiective. Despre maturizarea conflictului ne poate semnaliza atmosfera psihologică a
colectivului, grupului..
4. Faza de conştientizare a conflictului - părţile implicate în conflict încep a conştientiza, nu
doar a intui ciocnirile de interese, aici sunt posibile o serie de variante:
a) ambele părţi ajung la conştientizarea inoportunităţii relaţiilor conflictuale şi sunt gata de a-şi
retrage cordial pretenţiile înainte:
b) una din părţi conştientizează inevitabilitatea conflictului şi, în urma analizei cumpătate a tuturor
circumstanţelor şi consecinţelor, e dispusă să cedeze; partea opusă, continuă desfăşurarea
confruntării, calificând compromisul părţii opuse ca o manifestare de slăbiciune;
c) ambele părţi „beligerante" ajung la concluzia că poziţiile lor sunt absolut incompatibile şi
purced la mobilizarea forţelor pentru soluţionarea conflictului în favoarea sa.
Cele mai răspândite tipuri de conflicte dintre profesor şi elev sunt următoarele:
- de activitate, rezultante din reuşita elevului, calitatea executării sarcinilor extraşcolare;
- comportamentale, generate de faptele elevului, apar în rezultatul încălcărilor de către elev a
regulilor de comportament în şcoală şi în afara ei;
- unele relaţii, rezultate din sfera relaţiilor emoţional-personale, ce apar dintre elevi şi profesori.
Cauzele obiective ale apariţiei conflictelor pe parcursul lecţiilor pot fi:
a) obosire elevilor;
b) conflictele de la lecţia trecută;
c) o lucrare de control de mare răspundere;
d) o ceartă ce a avut loc la recreaţie;
e) dispoziţia profesorului;
f) capacitatea sau incapacitatea pedagogului de a organiza activitatea în cadrul lecţiei;
j) starea sănătăţii şi calităţile personale.
Uneori conflictul ia naştere din năzuinţa pedagogului de a-şi afirma poziţia pedagogică, de
asemenea din protestul elevului împotriva unei sancţionări nedrepte, din evaluarea neobiectivă a
unei din faptele sau a activităţile sale. Reacţionând corect la comportamentul adolescentului,
pedagogul devine stăpân pe situaţie, instaurând astfel regula şi disciplina. Graba în aprecierea
situaţiilor conduce la comiterea greşelilor, provoacă indignarea elevilor, generează conflicte.
Situaţiile conflictuale din cadrul lecţiei, mai cu seamă în clasele cu adolescenţi, sunt calificate
de majoritatea pedagogilor ca tipice şi în firea lucrurilor. Pentru soluţionarea lor, profesorul
trebuie să fie capabil a organiza activitatea colectivă de instruire a elevilor de vârstă
adolescentă, întărind relaţiile de conlucrare dintre ei. La o situaţie de conflict se ajunge mai des
cu un elev CU reuşită scăzută, „dificil" la purtare. Nu se admite pedepsirea pentru purtare în
formă de note rele la obiect - aceasta duce la un conflict personal de lungă durată cu profesorul. In
scopul depăşirii cu succes a unei situaţii de conflict, ea trebuie se fie supusă unei analize
psihologice meticuloase. Scopul cărei este o informare suficientă pentru luarea unei decizii bine
fundamentate psihologic adecvată situaţiei create. O reacţie subită din partea profesorului,
generează un răspuns impulsiv al elevului, conduce la un schimb de „şuturi verbale", iar situaţia
capătă dimensiuni conflictuale.
 Semnele de avertizare ale conflictului:
- Criza, în caz de criză normele obişnuite de comportament încetează de a mai fi favorabile,
oamenii devin capabili de a cădea în extreme, uneori doar în imaginaţie, alteori şi în realitate;
- confuzia e generată de faptul că o anumită stare de încordare emoţională a unui din
participanţi, poate conduce la denaturarea percepţiei.
- Incidentele- Un fleac uneori poate conduce la o iritare, enervare temporară, incidentele se
consumă rapid;
- încordarea -- stare ce denaturează perceperea faptelor şi acţiunilor altei persoane,
încordarea devine o sursă de nelinişte continuă, care adesea poate genera un conflict;
- Disconfortul - o senzaţie neclară de frică şi nelinişte, ce nu poate fi exprimată în cuvinte.
Majoritatea conflictelor poartă un caracter subiectiv, având la bază una din cauzele
psihologice expuse mai jos:
- cunoaşterea insuficientă a persoanei;
- o înţelegere greşită a intenţiilor sale;
- o părere eronată despre părerile altei persoane;
- o interpretare greşită a motivelor efectuării anumitor fapte;
- o apreciere imprecisă dată atitudinii unei persoane faţă de alta. Din punct de vedere
psihologic, apariţia unei sau mai multor din aceste cauze aduce la înjosirea personalităţii
omului, ce generează o reacţie îndreptăţită de supărare, ce provoacă o reacţie echivalentă din
partea jignitorului, astfel ajungând la o situaţie, când nici unul nici altul nu e în stare a înţelege şi
percepe adevărata cauză a comportamentului duşmănos.
Factorii subiectivi ce influenţează conflictul se încadrează în două categorii: de caracter şi de
situaţie. Din prima categorie tac parte calităţile statornice ale persoanei, din categoria a doua,
oboseala, dispoziţie rea, simţul inutilităţii, simţul nemulţumirii.
Participanţii la situaţiile de conflict recurg la diverse forme ale comportamentului
de apărare:
- agresivitatea (se manifestă în cadrul conflictelor pe „verticală", deci elev-profesor, profesor-
administraţie etc.); ea poate fi orientată spre alte persoane şi spre interiorul persoanei ce o
manifestă (adesea poate fi în formă de autoînjosire, autocondamnare);
- protecţia (atribuirea propriilor neajunsuri altor persoane, întregii lumi, este o metodă de
degajare a surplusului de tensiune interioare);
- fantezia (ce este imposibil de a realiza în realitate, se realizează în vis, în fantezie);
- regresia (modificarea scopurilor, coborârea nivelului cerinţelor, motivele comportamentului
rămânând aceleaşi);
- înlocuirea scopului (încordarea psihică e orientată spre alte sfere de activitate);
- evitarea situaţiei neplăcute (persoana evită instinctiv o situaţie în care a suferit cândva
înfrângere sau care 1-a dezamăgit),
Procedura de aplanare a conflictelor constă în următoarele:
- a percepe situaţia anume aşa cum ea este în realitate;
- evitarea concluziilor pripite;
- să fie supuse analizei poziţiile ambelor părţi antagoniste, evitând acuzările
reciproce;
- a fi capabil de a se plasa în situaţia părţii adverse;
- a nu permite răspândirea, amplificarea conflictului;
- problemele să fie rezolvate de acei ce le-au creat;
- manifestarea respectului faţă de cei cu care intri în comunicare;
- de a căuta compromisuri în orice situaţie;
- conflictul poate fi depăşit doar în cazul activităţilor în comun şi comunicării
neîntrerupte dintre părţi.
Formele de bază ale încheierilor de conflict sunt:soluţionarea, reglementarea, potolirea,
înlăturarea, evoluarea în alt conflict.
 Soluţionarea conflictului constă în activitatea în comun a tuturor participanţilor îndreptată
spre încetarea oscilaţiilor şi soluţionarea problemei ce a generat confruntarea. Soluţionarea
presupune întreprinderea măsurilor, din ambele părţi, în vederea schimbării condiţiilor, în cadrul
căror s-a conlucrat, pe un făgaş favorabil ambelor părţi. Soluţionarea conflictului cere schimbări în
poziţiile ambelor părţi (sau măcar a unei). Adesea soluţionarea se bazează pe schimbarea
atitudinii oponenţilor, unul faţă de altul.
Reglementarea conflictului diferă de soluţionarea lui prin faptul, că la înlăturarea
contradicţiilor este implicată o terţă parte. Implicarea terţei părţi e posibilă atât „cu" cît şi „tară"
acordul părţilor antagoniste.
O astfel de încheiere a conflictului nu întotdeauna e soldată cu înlăturarea contradicţiilor ce
au fost la baza lui.
Potolirea conflictului - este o încetare temporară a confruntărilor, un armistiţiu ce
transformă indicii de bază din formă evidentă în formă ascunsă, mocnindă. Potolirea
conflictului are loc, în fond, din următoarele motive:
-epuizarea, din ambele părţi, a resurselor necesare pentru luptă;
-dispariţia motivelor de luptă, scăderea importanţei obiectului conflictului;
- reorientarea motivaţiei oponenţilor (apariţia unor probleme mai importante decât implicarea în
conflict).
Înlăturarea conflictului presupune o astfel de influenţă asupra lui, din care rezultă lichidarea
elementelor structurale de bază ale conflictului, în pofida caracterului „neconstructiv" al
înlăturării, exista unele situaţii care impun nişte măsuri rapide şi decisive de presiune asupra
conflictului (pericolul producerii unei agresiuni, pericol de moarte, deficit de timp şi posibilităţi
materiale).
Înlăturarea conflictului poate fi efectuată prin aplicarea următoarelor procedee:
• scoaterea unui participant din conflict;
• excluderea interacţiunii participanţilor, pe un termen lung;
• înlăturarea obiectului conflictului.
Evoluarea în alt conflict are loc în cazul, când în cadrul relaţiilor dintre părţi apare o
contradicţie nouă, mai acută, producându-se astfel o înlocuire a obiectului conflictului.
Finalul conflictului este rezultatul luptei din punctul de vedere a stării părţilor şi atitudinii lor
faţă de obiectul conflictului.
• Eliminarea unei sau ambelor părţi;
• întreruperea conflictului fără a exclude posibilitatea de a-1 continua;
• Victoria unei din părţi (însuşirea obiectului conflictului);
• împărţirea obiectului conflictului (simetrică sau asimetrică);
• încheierea unei înţelegeri privind folosirea în comun a obiectului conflictului;
• Acordare unei din părţi a unei compensaţii pentru însuşirea obiectului de partea opusă;
• Dezicerea de la obiectul conflictului produsă de ambele părţi.
Întreruperea interacţiunii conflictuale — o primă şi evidentă condiţie a rezolvării
conflictului. Atât timp cît fiecare parte depune eforturi îndreptate spre întărirea poziţiilor sale sau
slăbirea poziţiilor părţii adverse, conflictul nu are nici o şansă de soluţionare.
Căutarea unui numitor comun (sau apropiat) în scopurile, interesele participanţilor este un
proces bilateral care presupune analiza, revizuirea atât a propriilor scopuri şi interese, cît şi a
intereselor părţii adverse. Pe parcursul soluţionării conflictului, urmează a se concentra atenţia
asupra intereselor, dar nu şi asupra personalităţii oponentului. Pe parcursul soluţionării conflictului
se înregistrează o atitudine negativă constantă şi reciprocă.
Ea se manifestă în păreri, atitudini, emoţii negative faţă de partener. Pentru a purcede la
soluţionarea conflictului este necesar de a reduce din atitudinea negativă.
E foarte important de a înţelege că problema ce a generat conflictul se va supune mai uşor
rezolvării, rezultând din eforturi comune, prin conlucrare.
 O analiză critică a propriilor poziţii şi acţiuni, constituie o contribuţie substanţială în această
direcţie.
Depistarea şi recunoaşterea propriilor greşeli coboară nivelul perceperii negative a
participantului, în al doilea rând, trebuie să ne străduim neapărat de a înţelege interesele părţii
adverse.
A înţelege nu înseamnă a fi de acord sau a aproba. în schimb, acest lucru ne va lărgi reprezentările
referitoare la oponent, le va face mai obiective, în al treilea rând, este oportun de a observa un punct
constructiv de plecare în comportamentul sau poate chiar în intenţiile oponentului. Nu există
oameni sau grupuri sociale absolut negative sau absolut pozitive. Fiecare are neapărat în sine ceva
pozitiv, pe care trebuie să te bazezi pe parcursul soluţionării conflictului.