Rezultatul 1: Metode de determinare a emisiilor de gaze si radiatii ale

materialelor de constructii si/sau din mediul construit

⇒ Metoda radiometrica de determinare a continutului de radon 222 din aer.

Varianta I - cu baloane de scintilatie si numarator de impulsuri, cu
sensibilitatea 0,954 Bq/l pentru un fond maxim de 10 impulsuri/min, timp de
masurare 5 min si eficacitate 20%; eroarea maxima este de 30%. Varianta
II – cu manometru, cu sensibilitatea de 0,721 Bq/l pentru un fond maxim de
10 impulsuri/min, timp de masurare 5 minute si eficacitate 40%; eroarea
maxima este de 5%. Dupa stabilirea echilibrului cu produsii sai de
dezintegrare, radonul 222 se determina prin masurarea activitatii alfa.
⇒ Metoda de determinare a continutului de descendenti de viata scurta ai
toronului, precum si de descendenti de viata scurta ai radonului 222 in
amestec cu cei ai toronului, in aer. Descendentii de viata scurta ai toronului,
fixati pe aerosoli, sunt determinati, dupa retinerea lor pe un filtru membrana,
prin masurarea activitatii alfa. Continutul de descendenti de viata scurta ai
toronului se exprima prin energia lor alfa potentiala in MeV/l, eroarea
maxima a metodei este ±10%.
⇒ Metoda radiometrica de determinare a continutului de descendenti de viata
scurta ai radonului 222 in aer. Descendentii de viata scurta ai radonului
222, fixati pe aerosoli, sunt determinati, dupa retinerea lor pe un filtru
cantitativ, prin masurarea dezintegrarilor alfa.Eroarea maxima a metodei
este de ±20%.
⇒ Metoda folosită pentru determinarea activităţii specifice a 218Po, 214Pb, 214Bi
and 212Pb. Se foloseste un detector de scintilaţie ZnS, radioactivitatea alfa
se reţine pe un filtru cu eficienţă ridicată, după aspirarea unui volum de aer
cunoscut la un anumit debit şi într-un anumit timp de prelevare. Expunerea
internă datorată inhalării descendenţilor radonului şi toronului în aerul
interior şi exterior este exprimată în termeni de doză efectiva, folosind
pentru estimări coeficienţii de conversie adoptati de raportul UNSCEAR
2000.
⇒ Metoda de determinare a concentratiei de radon din aer, bazata pe
combinatia intre fenomenul de termoluminiscenta si adsobtia pe carbune
activat. Avantajul acestei metode este legat de costurile mici si de
simplitatea masuratorilor, dezavantajul constand in faptul ca perioada de
supraveghere nu poate depasi, de regula, o saptamana din cauza
dezintegrarii radonului adsorbit in proba. Termoluminiscenta apartine
familiei de procese colective cunoscute sub termenul generic de fenomene
stimulate termic. Aceste fenomene pot fi descrise prin doua stadii
fundamentale: faza 1, perturbarea sistemului din starea de echilibru intr-o
stare metastabila, si faza 2: relaxarea sistemului stimulat termic inapoi in
starea de echilibru. Faza 1 necesita absorbtia de energie de catre material
pentru a-l perturba intr-o stare de dezechilibru. In cazul TL, sursa externa
de energie este radiatia ionizanta sau UV. Obiectivul central al dozimetriei
 TL este determinarea cantitatii de energie pe unitatea de masa care este
inmagazinata de materialul termoluminiscent in timpul procesului. Emisia
luminoasa (IR sau UV) este rezultatul relaxarii sarcinilor electrice de pe
nivelele excitate si metastabile pe nivelul fundamental.
⇒ Metoda de determinare a exalatiei de radon din materiale (agregate,
caramida, beton, ciment, adaosuri pentru cimenturi si betoane, etc.) cu
ajutorul aparatului Radim3A. Dispozitivul detectează numai particulele alfa
şi selectează numai acele impulsuri produse prin dezintegrarea RaA, astfel
incat activitatea RaA este de maxim interes (timpul de înjumătăţire al
dezintegrării este de 3 minute, RaA este în echilibru cu radonul după
aproximativ 6 timpi de înjumătăţire, adica după aproximativ 20 de minute).
Astfel, creşterea activităţii totale depozitate pe suprafaţa detectorului este
dependentă de debitul difuziei radonului în cameră şi de debitul formării de
RaA prin dezintegrarea radonului.
⇒ Metoda de determinare a continutului de CO. Monoxidul de carbon este o
specie chimica ce absoarbe radiatii din domeniul infrarosu. In mod uzual
CO se determina cu ajutorul unui analizor non-dispersiv de radiatii, adaptat
pentru analiza de probe gazoase. Pentru mediul ambiant, concentratia de
CO poate fi cuprinsa in intervalul 0-100 ppm, iar pentru emanatii gazoase,
in intervalul 0—250%.
⇒ Metoda de determinare prin spectrometrie de absorbtie moleculara in UV a
continutului de SO2 si NOx. Principiul metodei este similar cu cel bazat pe
absorbtie de radiatii IR. SO2, NO si NO2 absorb radiatii UV, maximele
benzilor lor de absorbtie situandu-se la urmatoarele lungimi de unda: λ≈215
nm (pentru NO), λ≈280 nm (pentru SO2), λ≈380 nm (pentru NO2). Prin
aceasta metoda se poate determina SO2 in domeniul de concentratii de 0-
2000ppm, iar NO2 pe domeniul 0-2000 ppm.
⇒ Metoda de determinare a continutului de SO2 prin spectrometrie de
fluorescenta moleculara. Metoda este foarte sensibila si selectiva si
acceptata ca metoda oficiala de determinare a dioxidului de sulf din probe
de aer si de emisii industriale. Domeniul de masurare este de la 0-10ppm
pentru emisii gazoase si de la 0-0,1 la 0-1,0 ppm pentru probe de aer.
⇒ Metoda de determinare a continutului de NO-NOx prin spectrometrie de
chemiluminiscenta. Monoxidul de azot reactioneaza cu ozonul, iar radiatia
de chemiluminiscenta este detectata de catre un fotomultiplicator.
Intensitatea acesteia este proportionala pe un domeniu larg cu concentratia
de NO. Pentru a determina continutul de NOx, care reprezinta suma
NO+NOx, este necesara transformarea prealabila a dioxidului de azot in
monoxid de azot. Domeniul de masurare este de pana la 2000 ppm pentru
emisii gazoase si de pana la 10 ppm pentru probe de aer.