Charles

Baudelaire
~ estetica baudelairiana ~

Frinculescu Silvana

Facultatea de Litere – Studii Europene

anul I, grupa 1

1
Cuprins:

1. Scurta prezentare biografică

2.Sursele de inspiraţie ale operei baudelairiene

3.Estetica baudelairiana

4.Concluzii

2
Capitolul 1: Scurta prezentare biografică

Charles Baudelaire (9 aprilie 1821 – 31 august 1867) , este o figură destul de slab
conturată, în contextul unui ansamblu de personalităţi marcante ale literaturii universale, servind
de cele mai multe ori drept anti – exemplu, fiind mai curând hulit, neînţeles şi condamnat.

Viaţa sa – înlănţuirea aproape spectaculoasă a evenimentelor cât şi frecvenţa şi

intensitatea cu care acestea se succed – prezintă importanţă pentru critica literară în măsura în
care i-au influenţat decisiv poetului maniera de a trăi şi de a scrie

Născut la Paris, pe strada Hautefeuille la numărul 13, Baudelaire sufera de la vârstă

fragedă drama pierderii tatălui – întruchipare a eleganţei si amabilităţii în ochii fiului său, a unui
om pasionat de literatură si artă, pătruns de tradiţiile secolelor trecute. Acest eveniment si
recăsătorirea mamei sale la scurtă vreme cu un "ofiţer strălucit" il transforma pe poet intr-un
copil însingurat şi temător.

Studiază la Paris, apoi la Lyon, unde este dus la un internat auster, care îi alimentează
melancolia şi caracterul bolnăvicios. Excelează în domenii precum desenul, şi limba latină,
motiv pentru care este mutat la Liceul Louis le Grand, din Paris. Deşi exmatriculat din liceu, îşi
dă bacalaureatul şi se înscrie la Facultatea de Drept, trăind viaţa boemă, risipitoare si libertină a
Parisului urmatorii ani. Următorii ani călătoreşte si cunoaşte pe Jeanne Duval, secretul şi viciul
său. Între „tinereţe” şi „desfrâu” poetul însuşi sugerează un voalat semn de egalitate (confirmat

3
de studii şi evidenţe temeinice), prin sintagme de tipul „viaţă liberă la Paris”1; „prima aventură”2;
„plimbări fericite”3.

Existenţa lui Baudelaire, concepută in contextul manifestării ei concrete, nu e altceva

decât o împletire dialectică între mizerie şi spiritualitate, adică condiţia umană în secvenţele ei de
viaţă, supusă unei rigori, unei violenţe intelectuale şi a unei lucidităţi spirituale, concentrate in
jurul preocupărilor lui privind problemele Răului şi ale Frumosului.

Contactul intens, încă de timpuriu cu această lume a deşertăciunilor i-a adus lui
Baudelaire o degradare rapidă şi decisivă, contribuind, de altfel, cu prisosinţă, la prematura
curmare a vieţii sale, la numai 46 de ani, în 1867.

Capitolul 2: Sursele de inspiraţie ale operei baudelairiene

Baudelaire a fost renumit pentru opiniile şocante şi controversate exprimate prin

activitatea sa. Inspiraţia a apărut încă din timpul călătoriei în India, în 1841. El a admirat foarte
mult elementele de cultură exotică.

Cu toate acestea, poetul american Edgar Allan Poe a fost cea mai mare sursă de
inspiraţie. Baudelaire a început prin traducerea lucrărilor lui Poe din engleză în limba sa maternă,
1
În intervalul 1836 – 1840, în timpul şederii la Paris, Baudelaire a frecventat Cartierul latin, atunci sediul artiştilor
din Paris, unde s-a îndatorat peste măsură. Îi întâlneşte pe de Nerval şi Balzac. Se crede că tot atunci a contractat
sifilisul.

2
Pentru a-l scoate din mediul boem, tatăl vitreg îl trimite în India, de unde revine un an mai târziu la Paris, fugind.
La întoarcere, moşteneşte o avere considerabilă care-i va permite să ducă o viaţă de dandy. Începe să iubească
hainele şi îşi petrece zilele în galeriile de artă şi cafenelele din Oraşul luminilor. Începe să folosească drogurile, în
special haşiş şi opium.

3
Se îndrăgosteşte de Jeanne Duval, o prostituată din Africa, cea care îl va inspira când scrie poemele din secţiunea
"Venus cea neagră" a volumului Florile răului.

4
limba franceză. Aceste traduceri au construit faima lui Poe în Europa, mai ales în Anglia şi
Franţa. Cei doi artişti au avut interpretări similare pe anumite teme, cum ar fi frumuseţea,
moartea şi excentricitatea1.

Baudelaire a fost influenţat şi de Fourier, mai precis, de concepţia unităţii universale a

acestuia, care considera că cele trei regnuri ale lumii – mineral,vegetal şi animal - sunt intr-o
strânsă legătură şi conţin simbolurile tuturor elementelor acestei lumi.

Mai mult decât atât, poetul francez a fost influenţat şi de pictori ca Edouard Manet,
Gustave Courbet şi Eugène Delacroix2, sau muzicieni, cum ar fi Wagner. Toate aceste surse de
inspiraţie l-au impulsionat spre a scrie primele sale lucrări de excepţie, cuprinse în volumul
Florile răului.

În 1857, el a fost adus în instanţă de către autorităţile franceze, pentru că această colecţie
de poezii a fost considerată negativă, conţinând teme care au efect ofensator la adresa moralităţii
publice şi a religiei.

Gândurile şi ideile sale nu erau conforme cu normele sociale din secolul al 19-lea. El
mustra cu severitate cea mai mare parte din valorile conservatoare ale clasei de mijloc.

În operele lui Baudelaire, simbolismul este puternic reflectat.

În literatură, percepţia sa asupra simbolismului a fost opoziţia cu principiul descrierii

directe de idei pentru într – ajutorarea cititorilor. De asemenea, el a susţinut şi dezvoltat un tip de
scris care a folosit analogii şi alte metode, pentru a transmite ideile în manieră aluzivă.

Capitolul 3 :Estetica baudelairiană

1
Conform propriei sale declaraţii, Charles Baudelaire îl considera pe Edgar Allan Poe “un suflet geamăn”.

2
Criticile pictorilor contemporani francezi l-au ajutat pe Baudelaire să se impună drept critic cu idiosincrazii, dar
care ştie să facă diferenţa între arta adevărată şi kitsch.

5
 Baudelaire şi-a trăit in mod tragic opera înainte de a o exprima.

Existenţa concretă, simplă, redusă la strictul necesar, prin eroism şi renunţare, nicidecum
scutită de greutăţi, s-a reflectat constant în versurile sale: “vreau să fac să se simtă neîncetat că
mă simt străin lumii şi cultelor sale” spunea el mamei sale intr-o scrisoare.

Baudelaire este un sensibil, dar se vrea nepăsător, şi nu consimte să fie emoţionat sau
uimit, deci influenţat, pentru că în orice situaţie şi în orice moment el este în căutarea
perfecţiunii morale. Numai astfel înţelegem de ce defineşte el dandysmul ca « ultima strălucire
de eroism în decadenţă ». Dandysmul este acela care îl împinge să se îmbrace in negru, să
cumpere cărţi rare, să işi decoreze apartamentul cu tablouri si mobile vechi, cu gravuri celebre, şi
să se inconjoare de o societate aleasă.

"Să glorific cultul imaginilor, iată marea, unica, primitiva mea pasiune", spunea
Baudelaire in "Mon cœur mis à nu".1 Logica sa , ca şi cea a copiilor este intuitivă, sincretică,
personală şi egocentrică, dispreţuind înlănţuirile judecăţii. El preferă analogiile, corespondenţele,
simbolurile, foloseşte imaginile vizuale drept probe.

Nimic nu se compară cu bucuria cu care copilul absoarbe forma şi culoarea, întocmai cum o face
şi Baudelaire în poemele sale. O astfel de gândire poetică este lesne de înţeles atunci când vine
din partea unei persoane care resimte, opus « paradisului » dragostei şi spiritului de copil, un
« infern » al unei copilării prelungite peste măsură, frustrate după moartea tatălui său, cum este
Baudelaire. Ca şi copilul sau primitivul, poetul adoptă fără greutate ideea magică de a fi în
puterea lui să acţioneze asupra realităţii exterioare cu un simplu cuvânt sau cu un simplu gând.
Drama lui Baudelaire ar avea drept cauză esenţială imposibilitatea de a renunţa la gândirea
magică în favoarea gandirii logice.

Jean-Paul Sartre în studiul său "Baudelaire" a putut afirma că el "n-a depaşit niciodată
stadiul copilăriei".2

1
Marin Radulescu, "Baudelaire – existenta si creatie", vol2.
2
Marin Radulescu , "Baudelaire – existenta si creatie", vol1.

6
 Din punct de vedere religios, Baudelaire a fost de departe unul dintre cei mai
controversaţi artişti. Mai mult maniheis decât creştin, Baudelaire îi acordă o importanţă mai mare
lui Satan decât lui Dumnezeu, încercând să amestece creştinismul cu tradiţii păgâne. Poetul şi-a
însuşit de la gnostici doctrina prăbuşirii, care susţinea că lumea în care trăim, deşi a fost
spirituală la origine, s-a prăbuşit în materie. Aşa ne explicăm spleenul baudelairian, ura faţă de
existenţă, dezgustul trupului şi un anume misticism.

El se simţea mai mult nefericit decât rău, pentru ca răul din "Florile Răului" este de fapt răul
nefericirii, al bolii, al nenorocului, al durerii şi al păcatului, al spleenului şi al viciului, al
nefericirii de a se simţi mereu slab, trist, contestat, batjocorit, lipsit de iubire si trădat.

Adept al artei pure, Baudelaire a refuzat conformismul estetic, începând cu natura.

Pentru Baudelaire tot ceea ce este natural este de domeniul răului şi al urâtului. S-a opus poeziei
ca simplă descripţie sculpturală a obiectelor, susţinând că adevărata poezie iese din interior, din
lumea visului, din aspiraţii şi melancolii. Frumosul său este mereu bizar, mereu straniu, un
mijloc spre spiritualitate, şi nu un scop în sine. Întreaga opera a lui Baudelaire s-a născut din
această sete de spiritualitate şi din lupta dintre această sete şi orice resurgenţa a naturii, a
timpului şi a realului.

Unul dintre instrumentele Artei pure este Imaginaţia, care ocupă un loc important în
estetica baudelairiană, mai presus de natura şi natural. Imaginaţia face legătura dintre critică şi
creaţie, dintre toate ramurile artei, dintre religios şi profan.

Originalitatea lui Baudelaire constă, nu în invenţii de suprafaţa , ci în pătrunderi în

profunzime, ducând chiar la anularea sau încetinirea ritmului versurilor, la folosirea de rime plate
şi de strofe foarte unitare, la ocolirea alternanţei, la lipsa exactităţii, la comparaţii stricte sau
largi, pentru a permite imaginilor, versurilor frumoase, frazelor muzicale, să obţină întreaga
strălucire. La Baudelaire sunetele au o culoare, culorile au o muzică.

7
Capitolul 5 : Concluzii

Pe parcursul carierei sale literare, Baudelaire şi-a îndemnat cititorii să scape de realitate,
indiferent dacă prin intermediul visului , sau al imaginatiei, al opiului sau al artei pure. Numai o
estetica a unitaţii şi a desăvârşirii spirituale putea să îl satisfacă pe Baudelaire. Pornind ca o
descoperire proprie, o experienţa unică, ideea totalităţii spirituale a ajuns să fie concepută de
Baudelaire ca o doctrină solidă şi de netăgăduit.

Aşa se naşte simbolismul lui Baudelaire, din neajunsuri si frustrări, din elanul cu care
peotul se aruncă în necunoscut, pentru a experimenta tot ceea ce simţurile percep, intr-un mod
cât mai mistic, cat mai bizar. Estetica primului poet modern este definită de dandysmul său, de
iubirea sa pentru tot ce este nesănătos si morbid, si de dezvăluirea dramei profunde ce stă la baza
mizeriei şi originalităţii sale.

8
Bibliografie:

BAUDELAIRE, Charles – Critică literară şi muzicală, Editura pentru Literatură

Universală, Bucureşti, 1968

RĂDULESCU, Marin – Baudelaire : existenţă şi creaţie, Editura Spirale,

Bucureşti, 1992

Charles Baudelaire – Wikipedia :

http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Baudelaire

Symbolism – Symbolism in French Literature :

http://science.jrank.org/pages/11376/Symbolism-Symbolism-in-French-
Literature.html

The Flowers of Evil – Sparknotes:

http://www.sparknotes.com/poetry/flowersofevil/

9
Charles Baudelaire Site – by Erin:

http://www.angelfire.com/ct/edarling/

10