3.

ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE

3.1 Generalităţi

Solicitarea de încovoiere apare într-o bară dreaptă, dacă în secţiunile ei

transversale se dezvoltă momente încovoietoare şi forţe tăietoare, dirijate după
axele principale de inerţie. În funcţie de tipul de efort care acţionează în secţiunea
transversală, solicitarea de încovoiere este:
• încovoiere pură, atunci când există numai moment încovoietor, iar în acest caz,
în secţiune se produc tensiuni normale;
• încovoiere simplă, atunci când există, concomitent, moment încovoietor şi forţă
tăietoare, iar în secţiune se produc şi tensiuni tangenţiale.
Încovoierea pură este o solicitare mai rar întâlnită, pe când încovoierea
simplă este cea mai răspândită. În acest capitol se prezintă încovoierea pură iar în
capitolul următor încovoierea simplă, numită de unii autori forfecarea cu
încovoiere datorită tensiunilor tangenţiale ce apar în secţiune.

3.2 Diagrame de eforturi la bare drepte supuse la

încovoiere

Barele drepte încărcate în plan vertical sunt supuse la încovoiere, iar

pentru acestea trebuie stabilită secţiunea periculoasă.
Trasarea diagramelor de eforturi este prima etapă în determinarea
oricărei cerinţe de calcul. Diagramele de eforturi sunt reprezentări grafice ale
variaţiei eforturilor în lungul axei barelor care alcătuiesc o structură, în vederea
stabilirii secţiunilor în care urmează a se efectua calcule de rezistenţă.
42 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
3.2.1 Relaţii diferenţiale între eforturi şi încărcare

Se consideră un element de lungime dx, detaşat dintr-o bară dreaptă

solicitată prin sarcini conţinute în planul Oxz. Eforturile T, M, T+dT şi M+dM se
obţin din suprimarea porţiunii din bară, din stînga şi din dreapta elementului
respectiv, conform figurii 3.1.

Fig. 3.1

Din ecuaţia de proiecţii a forţelor pe verticală rezultă

dT
T - q⋅dx - ( T+dT ) = 0, de unde q = − , (3.1)
dx
adică derivata funcţiei forţei tăietoare în raport cu axa Ox este egală cu sarcina
distribuită q, luată cu semn schimbat.
Ecuaţia de momente scrisă faţă de secţiunea din dreapta este
dx
M + T⋅dx - q⋅ dx ⋅ - ( M + dM ) = 0,
2
de unde, neglijând termenul infinit mic de ordin doi, rezultă
dM
T= , (3.2)
dx
adică derivata funcţiei momentului încovoietor în raport cu axa Ox este egală cu
forţa tăietoare.

dT dM d 2M
Relaţiile: = − q; = T; = − q, (3.3)
dx dx dx 2
reprezintă relaţiile diferenţiale între eforturi şi încărcare, la bare drepte.
Aceste relaţii conduc la o serie de concluzii utile pentru trasarea
diagramelor şi anume:
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 43

• valoarea sarcinii distribuite q dă panta curbei de variaţie a forţei tăietoare. Pe

porţiunea unde q = 0, forţa T este constantă;
• valoarea forţei tăietoare T într-o secţiune dă panta curbei de variaţie a
momentului încovoietor;
• pe intervalul în care forţa T este pozitivă, momentul încovoietor creşte şi
invers;
• pe intervalul pe care nu există sarcină distribuită, forţa tăietoare este
constantă, iar momentul încovoietor variază liniar;
• pe intervalul cu sarcină uniform distribuită, forţa tăietoare variază liniar, iar
momentul încovoietor variază parabolic. Parabola are o valoare de extrem în
acest interval, dacă în acea secţiune, forţa tăietoare se anulează (dreapta care
o reprezintă taie axa Ox);
• în punctele în care se aplică o forţă concentrată, diagrama T are un salt, iar
diagrama M îşi schimbă panta;
• în punctele în care este aplicat un cuplu, în diagrama T nu se înregistrează
nicio modificare, dar M are un salt.

3.2.2 Trasarea diagramelor de eforturi

Pentru trasarea diagramelor sunt necesare etapele enunţate mai jos.

1) Stabilirea expresiilor analitice ale eforturilor
Pentru stabilirea expresiilor analitice ale eforturilor se alege un punct de
plecare situat la unul din capetele barei şi se iau în considerare toate forţele
exterioare, care acţionează de la capătul barei până la o secţiune curentă (de abscisă
oarecare x).
Eforturile sunt următoarele:
♦ forţa tăietoare T, egală cu suma proiecţiilor pe normala Oz, faţă de axa barei,
ale tuturor forţelor care acţionează de la capătul barei până la secţiunea
considerată;
♦ momentul încovoietor M, egal cu suma cuplurilor şi a momentelor forţelor care
acţionează de la capătul barei până la secţiunea considerată.
Rezultă că pentru scrierea expresiei unuia din eforturi, se alege pentru
fiecare interval al barei o secţiune oarecare şi faţă de ea, se scrie expresia analitică
corespunzătoare.
2) Convenţia de semne este cea dată în capitolul 1.
3) Reprezentarea grafică a expresiilor analitice ale eforturilor
44 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Pentru trasarea graficului funcţiilor eforturilor, se utilizează un sistem de
axe care are abscisa paralelă cu axa Ox a barei. Eforturile se reprezintă pe ordonată.
Pentru diagramele de momente se preferă orientarea ordonatei cu sensul pozitiv
în direcţia axei Oz a barei.

Aplicaţia 1

Să se traseze diagramele de forţe tăietoare şi de momente încovoietoare la

grinda în consolă din figura 3.2.

Rezolvare

Forţele tăietoare:

T1− 2 = 4 kN;
Tx = 4 − 5 x ;
T3− 4 − A = 4 − 5 ⋅ 1,4 = − 3 kN;
T2 4
xo = = = 0,8 m .
q 5
Fig. 3.2
Momentele încovoietoare:

M1 = 0 ;
M 2 = 4 ⋅ 0,6 = 2,4 kNm;
4⋅ xo
M x = 2,4 + = 4 kNm;
2
3 (1,4 − x o )
M3 = 4 − = 3,1 kNm;
2

M '4 = 3,1 − 3 ⋅ 1,2 = − 0,5 kNm, în stânga secţiunii din 4;

3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 45

M "4 = − 0,5 + 2,5 = 2 kNm, în dreapta secţiunii din 4;

M A = 2 − 3 ⋅ 0,8 = − 0,4 kNm.

3.3 Tensiuni normale în barele drepte solicitate la

încovoiere pură. Relaţia lui Navier

Se consideră o bară dreaptă, cu secţiune transversală constantă, solicitată

la încovoiere pură. Tensiunile care apar în secţiunea barei sunt numai tensiuni
normale σ. Pentru determinarea tensiunii într-un punct al barei se consideră
valabile următoarele ipoteze:
- se consideră planul forţelor de încărcare Oxz, conţinând axa principală de
inerţie Oz fiind şi plan de simetrie al barei;
- vectorul moment încovoietor M acţionează normal pe planul forţelor şi este
orientat pe axa principală Oy;
- axa longitudinală a barei Ox în stare nedeformată este o linie dreaptă;
- înălţimea secţiunii barei este relativ mică în raport cu lungimea ei.
Din bara dreaptă supusă la încovoiere pură se detaşează un element de
lungime dx. Prin încovoierea elementului, acesta se deformează, iar secţiunile
transversale se rotesc una faţă de cealaltă, cu unghiul dϕ, ca în figura 3.3.
46 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR

Fig. 3.3

Fibrele de deasupra axei barei sunt comprimate, iar cele de sub axă sunt
întinse, iar fibra corespunzătoare axei longitudinale a barei rămâne nemodificată,
având denumirea de fibră medie deformată. Fibrele care nu-şi modifică lungimea
se numesc fibre neutre. Axa barei în secţiune, Oy, determinată de intersecţia
planului neutru cu planul secţiunii este axa neutră. După deformare fibra neutră
devine un arc de cerc de rază ρ şi de lungime dx = ρdϕ.
O fibră oarecare aflată la distanţa z de deformată se lungeşte cu ∆dx.
Variaţia lungimii fibrei este
∆dx = (ρ + z)dϕ - ρdϕ = zdϕ,
rezultând expresia lungirii specifice a fibrei
∆ dx z
ε= = . (3.4)
dx ρ
Dacă se raportează unghiul dϕ la distanţa dintre secţiuni se obţine
rotirea specifică
dϕ 1
θ= = , (3.5)
dx ρ
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 47

adică unghiul cu care se rotesc, una faţă de alta, două secţiuni aflate la distanţa
egală cu unitatea de lungime. Relaţia (3.4) devine
z
ε= = θz, (3.6)
ρ
din care se remarcă variaţia liniară a alungirii funcţie de z. Alungirii ε îi
corespunde o tensiune normală σ, orientată în lungul fibrei oarecare. Folosind
legea lui Hooke, se obţine
σ = Eε = Eθz, (3.7)
unde E este modulul de elasticitate longitudinal al materialului.
Relaţia (3.7) arată variaţia liniară a tensiunii pe secţiune, funcţie de z.
Folosind această relaţie se poate trasa diagrama de variaţie a tensiunilor normale σ
pe înălţimea secţiunii. Pe direcţia fibrei neutre (z = 0), tensiunea este nulă.
Tensiunea maximă se produce în dreptul fibrelor cele mai îndepărtate de axa
neutră.
Tensiunea σ este normală pe planul secţiunii şi variază liniar pe
înălţimea secţiunii, funcţie de z.
Relaţia de legătură dintre tensiunea σ şi momentul încovoietor M se
obţine folosind ecuaţiile de echivalenţă din statică. Pentru forţele elementare σdA,
conform figurii 3.4, ecuaţiile sunt:
∑ X = 0; ∑ My = M ; ∑ Mz = 0, adică,

- suma proiecţiilor forţelor pe direcţia axei Ox, ∫σ

A
dA = 0;

- suma momentelor pe direcţia axei Oz, ∫σ A

y dA = 0;

- suma momentelor pe direcţia axei Oy, ∫σ

A
z dA = M.
48 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Fig. 3.4

Introducând relaţia (3.7) în condiţiile de echivalenţă se obţine

∫ Eθ zdA =Eθ ∫ zdA =EθS

A A
y = 0, (3.8)

unde Sy este momentul static al secţiunii în raport cu axa neutră;

∫ Ez dA = Eθ ∫ z 2 dA = EθIy = M,
2
(3.9)
A A

unde Iy este momentul de inerţie axial în raport cu axa neutră Oy;

∫ Eθ yzdA = Eθ ∫ yzdA = EθI

A A
yz = 0, (3.10)

unde Iyz este momentul de inerţie centrifugal.

Relaţiile (3.8) şi (3.10) confirmă că sistemul folosit este central (trece
prin centrul de greutate) şi principal, dar relaţia (3.9) poate fi scrisă sub forma
M 1
θ= = , (3.11)
EI y ρ
unde EIy poartă numele de modul de rigiditate la încovoiere.
În relaţia (3.7) se înlocuieşte (3.11), rezultând
M
σ= z. (3.12)
Iy
Relaţia (3.12) permite determinarea tensiunii normale în orice punct al
secţiunii transversale. Ea face legătura dintre tensiunea σ dintr-un punct al
secţiunii, momentul încovoietor M, forma şi dimensiunile secţiunii, prin Iy. Relaţia
(3.12) constituie formula lui Navier. Tensiunea σ are o variaţie liniară în lungul
axei Oz, este nulă în axa neutră şi are valori maxime în fibrele cele mai îndepărtate
de axa neutră, variind funcţie de distanţa z. Ţinând seama de caracteristica
geometrică a secţiunii faţă de axa neutră,
Iy
Wy = , (3.13)
z max
numită modul de rezistenţă la încovoiere, rezultă:
M
σ= . (3.14)
Wy
Cu formula lui Navier se rezolvă următoarele categorii de probleme:
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 49

a) probleme de dimensionare, la care se determină modulul de rezistenţă necesar,

astfel încât bara să reziste
M max
Wynec = . (3.15)
σa
Trebuie stabilite forma secţiunilor şi dimensiunile acestora, deci trebuie căutată
forma optimă a secţiunilor.
b) probleme de verificare, la care se calculează tensiunea maximă de încovoiere şi
se compară cu tensiunea admisibilă. Bara rezistă, dacă
M
σmax = ≤ σa; (3.16)
Wy
c) probleme de determinare a momentului încovoietor capabil al barei, cu
Mcap = σaWy. (3.17)

3.4 Caracteristicile geometrice ale secţiunii barei

În calculele de rezistenţă intervin o serie de caracteristici geometrice ale

secţiunii barei, care depind de forma şi dimensiunile acesteia.
Fie o secţiune de arie A şi un element de arie dA de coordonate y 1 şi z1, în
sistemul y1O1z1 şi de coordonate y şi z în sistemul yOz, ca în figura 3.5.

Fig. 3.5
50 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Momentele statice ale suprafeţei de arie A în raport cu axele O1y1 şi O1z1,
care nu trec prin centrul de greutate al suprafeţei, se definesc prin relaţiile:

∫
Sy1= z1dA ,
A
∫
Sz1= y1dA .
A
(3.18)

Momentele statice ale suprafeţei în raport cu axele Oy şi Oz paralele cu

axele O1y1 şi O1z1 sunt:

∫ ∫
Sy= zdA = (z 1 − a )dA ,
A A

Sz= ∫ ydA = ∫ ( y
A A
1 − b)dA , (3.19)

sau Sy = Sy1-aA, Sz = Sz1-bA. (3.20)

Dacă Sy1 = aA şi Sz1 = bA, rezultă Sy = 0, Sz = 0.
Axa faţă de care momentul static al suprafeţei este nul se numeşte axă
centrală. Punctul de intersecţie al axelor centrale determină centrul de greutate al
secţiunii. Rezultă că momentul static al unei secţiuni faţă de orice axă care trece
prin centrul său de greutate este nul. Faţă de o axă de simetrie a unei secţiuni plane,
momentul static este nul şi deci orice axă de simetrie trece prin centrul de greutate
al secţiunii.
Din relaţiile de mai sus rezultă coordonatele centrului de greutate:
S z1
yG = ,
A
S y1
zG = . (3.21)
A
Poziţia centrului de greutate la o suprafaţă compusă din mai multe
suprafeţe simple, faţă de un sistem de coordonate ales arbitrar, se determină cu
relaţiile:

yG =
∑ Ay
i i
, zG =
∑ Az
i i
. (3.22)
∑A i ∑A i

Ecuaţia de dimensiuni a momentelor statice este L3, iar unitatea de

măsură uzuală este mm3.
Momentele de inerţie se definesc pentru o suprafaţă plană în raport cu
axele centrale Oy şi Oz şi faţă de un pol. Ele au următoarele denumiri:
- momente de inerţie axiale, definite prin relaţiile:
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 51

∫ ∫
2 2
Iy = z dA , Iz = y dA ; (3.23)
A A

- moment de inerţie polar

∫
Ip = r dA = (z + y )dA = Iy+Iz, ∫
2 2 2
(3.24)
A A

- moment de inerţie centrifugal

Iyz = yzdA . ∫
A
(3.25)

Momentele de inerţie axiale şi cel polar sunt întotdeauna pozitive, iar

momentul de inerţie centrifugal poate fi pozitiv, negativ sau nul (atunci când una
din axe este axă de simetrie a secţiunii).
Ecuaţia de dimensiuni pentru momente de inerţie este L 4, iar unitatea de
măsură uzuală este mm4.
Axele faţă de care momentele de inerţie au valori extreme se numesc axe
principale de inerţie, iar momentele de inerţie sunt principale.
Momentele de inerţie ale suprafeţei faţă de sistemul y1O1z1 paralel cu
sistemul de axe central yOz (fig. 3.5) sunt:
2
∫
Iy1= z1 dA = ∫ (z + a ) dA = ∫ z dA + 2a ∫ zdA + a ∫ dA ,
2 2 2

A A A A A

2
∫
Iz1= y1 dA = ∫ (y + b) dA = ∫ y 2 dA + 2b ∫ ydA + b 2 ∫ dA ,
2
(3.26)
A A A A A

∫
Iy1z1= (z + a)(y + b)dA =
A
∫ zydA + a ∫ ydA + b ∫ zdA + ab∫ dA .
A A A A

Ţinând seama că:

∫ z dA =I , ∫ y dA =I , ∫ yzdA =I
2 2
y z ,
yz (3.27)
A A A

iar ∫ zdA = S
A
y = 0,
A
∫ ydA = S z =0

şi întrucât axele Oy şi Oz sunt axe centrale, rezultă

Iy1 = Iy + a2A,
Iz1 = Iz + b2A, (3.28)
Iy1z1 = Iyz + abA.
52 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Modulele de rezistenţă ale unei suprafeţe se definesc în raport cu axele
centrale şi cu un pol. Acestea pot fi:
- axiale (fig. 3.6), definite prin relaţiile
Iy Iz
Wy = , Wz = . (3.29)
z max y max

Fig. 3.6 Fig. 3.7

- polare (fig. 3.7), definite pentru secţiuni circulare sau inelare prin relaţia
Ip
Wp = . (3.30)
rmax
Ecuaţia de dimensiuni pentru modulele de rezistenţă este L3, iar unitatea
de măsură uzuală este mm3.
Profilele laminate sunt standardizate, iar caracteristicile lor geometrice
sunt calculate şi indicate în literatura de specialitate.
În cazul suprafeţelor compuse se descompune aceasta într-o serie de
figuri geometrice simple (dreptunghiuri, cercuri etc), se determină poziţia axelor
centrale şi apoi se calculează caracteristicile geometrice faţă de aceste axe.
Forma raţională a secţiunilor barelor solicitate la încovoiere rezultă din
Wy
compararea raportului pentru câteva forme ale suprafeţelor acestora. Cu cât
Ah
acest raport este mai mare, cu atât secţiunea este mai raţional aleasă, aşa cum
rezultă din Tabelul 1.
Tabelul 1
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 53

Caracteristicile geometrice pentru câteva suprafeţe simple sunt:

a) dreptunghi (fig. 3.8)
h
2
bh 3 hb 3
∫
Iy= z 2 dA =
A
∫
h
z 2 bdz =
12
şi similar Iz=
12
, (3.31)
2

iar modulele de rezistenţă

bh 3 hb 3
Iy bh 2 I hb 2
W y= = 12 = , Wz= z = 12 = . (3.32)
z max h 6 y max b 6
2 2
54 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR

Fig. 3.8 Fig. 3.9

b) cerc (fig. 3.9)

d
2π Ip π d 4
Ip= r 2 dA = r 2 rdr dα = π d , Iy = Iz =
2 4
=
∫
A
∫
0
∫
0
32 2 64
, (3.33)

π d4 π d4
Ip π d3 Iy π d3
Wp= = 32 = , Wy = Wz = = 64 = . (3.34)
rmax d 16 rmax d 32
2 2
c) inel circular (fig. 3.10)

Ip = π D 4 π d 4 π D4   d   ,
4

− = 1−   
32 32 32   D  

π D4   d  
4

Iy = Iz =  1 −    , (3.35)
64   D  

π D3   d  4
Wp =  1 −    ,
16  D 

π D3   d  
4

Wy = Wz = 1−    . (3.36)
32   D  
Fig. 3.10
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 55

Calculul de rezistenţă al barelor solicitate la încovoiere se realizează

pentru secţiunea periculoasă a barei, adică acolo unde tensiunea normală este
maximă.

Aplicaţia 2

Pentru grinda având încărcarea şi secţiunea din figura 3.11, să se traseze

diagramele de eforturi şi să se dimensioneze. Se dau: F = 10 kN, l = 1m şi σ
a=120MPa.

Fig. 3.11

Rezolvare
Din calculul reacţiunilor grinzii, rezultă V1 = F şi V2 = 0.
Diagramele de eforturi T şi M sunt reprezentate în figura 3.11. Grinda
este supusă la încovoiere. Pe intervalul 3-2 este încovoiere pură. Secţiunea are
dublă simetrie. Momentul de inerţie axial este
2d(3d) 3 π d 4
Iy = − = 4,45d 4 .
12 64
Modulul de rezistenţă se calculează cu relaţia
4,45d 4
Wy = = 2,97d 3 .
1,5d
Dimensionarea barei se obţine cu relaţia (3.15)
56 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
1
Fl
Fl 10 4 ⋅ 10 3
2,97d 3 = 3 ; d=3 = 3 = 21 mm .
σa 2,97 ⋅ 3 ⋅ σ a 2,97 ⋅ 3 ⋅ 120

Aplicaţia 3

Pentru grinda din figura 3.12, cunoscând t = 6 mm, a=0,3 m, σa=150MPa,

să se determine valoarea sarcinii distribuite q, să se traseze diagrama de variaţie a
tensiunilor σ şi să se calculeze aceasta în punctul N, din secţiunea periculoasă.

Fig. 3.12

Rezolvare
a) Reacţiunile V1 şi V2 rezultă din ecuaţiile de echilibru static
∑M2 = 0; V15a-2qa2-3qa⋅3a-2q⋅3a⋅1,5a = 0, de unde V1 = 4qa;
∑M1 = 0; V25a-2q⋅3a⋅3,5a-3qa⋅2a+2qa2=0, de unde V2 = 5qa;
iar verificarea
∑Fv = 0; V1+V2 = 3qa+6qa.
Forţele tăietoare pe intervalul 4-2 se anulează la distanţa x = 0,5a, valoare
obţinută din expresia Tx = 0, V1-3qa-2qx = 0. În acest punct pe diagrama de
momente există un punct de extrem
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 57

Mx = V1(2a+x)-3qax-2qx⋅x/2-2qa2 ,
rezultând pentru x = 0,5a, Mmax = 6,25qa2.
Centrul de greutate al secţiunii este
12t ⋅ 2t ⋅ t + 20t ⋅ 2t ⋅ 12t
zG = = 7,875t .
12t ⋅ 2t + 20t ⋅ 2t
Momentul de inerţie este
12t(2t) 3 (20t) 3 2t
Iy = + 12t ⋅ 2t(7,875t − t) 2 + +
12 12
+ 20t ⋅ 2t(14,125t − 10t) 2 = 3156,33t 4 .
Folosind expresia (3.17) rezultă
3156,33t 4
6,25qa = 2
σ , de unde
14,125t a

3156,33t 4 ⋅ σ a 3156,33 ⋅ 6 3 ⋅ 150

q= = = 12,87 N/mm.
6,25qa 2 ⋅ 14,125t 6,25 ⋅ 3002 ⋅ 14,125
Tensiunea σ variază liniar funcţie de coordonata z, conform relaţiei
(3.12) şi este reprezentată în figura 3.12.
În punctul N, tensiunea rezultă,

M max z N 6,25qa 2 (− 5,875t) 6,25 ⋅ 12 ⋅ 300 2 ⋅ 5,875

σ N = = = − = − 58,16 MPa.
Iy 3156,33t 4 3156,33 ⋅ 6 3

Aplicaţia 4

Să se dimensioneze grinda căruciorului cuvei unui transformator încărcat

ca în figura 3.13 şi având secţiunea alăturată. Grinda este din oţel cu σa = 150 MPa.
58 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR

Fig. 3.13

Rezolvare
Reacţiunile sunt egale, V1 = V2 = 3,4 kN.
Diagramele de eforturi sunt trasate în figura 3.13.
Secţiunea periculoasă este situată la mijlocul deschiderii grinzii, unde
solicitarea este de încovoiere pură cu M = 0,93 kNm.
Modulul de rezistenţă axial este
0,93 ⋅ 10 6
Wy = = 6200 mm3.
150
Iy Iy
Dar Wy = = , astfel încât momentul de inerţie axial este
z max 6t

6t ⋅ (12t) 3 5t(10t) 3
Iy = − = 447,33t 4 ,
12 12
447,33t 4
iar Wy = = 74,55t 3 , obţinându-se 74,55t3 = 6200, t = 4,37 mm.
6t

3.5 Deformaţiile barelor drepte solicitate la încovoiere

3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 59

Sub efectul forţelor şi cuplurilor exterioare, barele se deformează. Ca

urmare, punctele de aplicaţie ale forţelor suferă deplasări şi rotiri.

3.5.1 Ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate

Se consideră o bară dreaptă simplu rezemată şi solicitată la încovoiere

pură. Bara se reprezintă, de obicei, prin fibra ei medie deformată, conform figurii
3.14.

Fig. 3.14

Starea deformată se caracterizează prin:

a) deplasarea w, pe direcţia axei Oz, denumită săgeată, care rezultă direct din
ecuaţia fibrei medii deformate în secţiunea de abscisă x:
w = f(x); (3.37)
b) unghiul ϕ, făcut de tangenta la fibra medie deformată cu axa Ox, denumit
rotire,
dw
ϕ ≈ tgϕ = ; (3.38)
dx
c) raza de curbură ρ a fibrei medii deformate sau curbura ρ-1, dată de relaţia:

1 w ′′ d 2 w dϕ
= ≅ =
ρ 3
dx 2 dx . (3.39)
[ 1+ w ′ ] 2 2

Expresiile (3.38) şi (3.39) sunt aproximative, deoarece ele se bazează pe

ipoteza deformaţiilor mici, iar în metoda de calcul, acestea conduc la erori
neglijabile. În consecinţă, relaţia (3.36) devine:
1
= w ′′ . (3.40)
ρ
60 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Folosind relaţia (3.11), rezultă expresia
M
w ′′ = . (3.41)
EI y
Această formă este necorespunzătoare în privinţa semnului faţă de sistemul de
referinţă folosit. Dacă M>0 şi w′′ este negativ, atunci expresia devine
d2w M
2 = − , (3.42)
dx EI y
care reprezintă ecuaţia diferenţială a fibrei medii deformate a barei drepte
solicitate la încovoiere.
Integrând succesiv ecuaţia (3.42) se determină expresiile pentru calculul
rotirii ϕ şi săgeţii w:

M
ϕ = −∫ dx + C 1 ,
l
EI y
(3.43)
 M 
w = − ∫ ∫ dx  dx + C1 x + C 2 .
l  l
EI y 

Determinarea constantelor de integrare se realizează folosind condiţiile la

limită:
- de rezemare; pentru reazemul simplu, w = 0, iar în încastrare w = 0 şi w’ = 0;
- de continuitate, în secţiunea de trecere de la un interval la altul, săgeţile şi rotirile
sunt aceleaşi.
Integrarea analitică a ecuaţiei fibrei medii deformate se foloseşte la
cazurile simple de rezemare şi încărcare.

Aplicaţia 5

Pentru grinda cu rigiditate constantă, din figura 3.15, să se determine

săgeata şi rotirea maximă.
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 61

Fig. 3.15

Rezolvare
În secţiunea 2, săgeata şi rotirea sunt maxime. Reacţiunile din încastrarea
1 sunt V1 = F şi M1 = - Fl.
Expresia momentului încovoietor pe intervalul 1-2 este:
M12=-F(l-x).
Folosind expresia (3.42) rezultă
d2w − F(l − x) d 2 w F(l − x)
= − ; = .
dx 2 EI y dx 2 EI y
Din expresiile (3.43) se obţin
dw F(l − x) F x2
ϕ =
dx
= ∫
l
EI y
dx + C1 =
EI y
(lx −
2
) + C1 ,

 F x2  F x2 x3
w= ∫
l

 EI y
(lx −
2
) + C 1

dx + C 2 = (l
EI y 2
−
6
) + C1 x + C 2 .

Introducând condiţiile la limită pentru încastrarea 1, avem la x = 0,

săgeata şi rotirea nule (w = 0, w’= 0), rezultând C1 = 0 şi C2 = 0.
Expresiile săgeţii şi rotirii devin,
F x2 x3
w= (l − ),
EI y 2 3
F x2
ϕ = (lx − ).
EI y 2
În capătul barei, pentru x = l, rezultă expresiile:
Fl 3 Fl 2
w max = şi ϕ max = . (3.44)
3EI y 2EI y
62 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Aplicaţia 6

O lamelă contactor încărcată cu forţa F, având secţiunea dreptunghiulară,

ca în figura 3.16, are săgeata la capătul liber de 2,5 mm. Materialul lamelei este un
bronz fosforos cu E = 105 MPa şi σa = 220 MPa. Să se determine valoarea forţei F
şi tensiunea maximă în lamelă.

Fig. 3.16

Rezolvare
Porţiunea de bară 1-2 nu este solicitată şi nu se deformează, astfel încât
deplasarea capătului liber al barei este
w1 = w2 + ϕ2(l-a).
Folosind expresiile obţinute pentru săgeţi şi rotire de la aplicaţia 4,
Fa 3 Fa 2 Fa 3 Fa 2 (l − a) Fa 2 (l − a)
w2 = , ϕ2= ,rezultă w1= + = ,
3EI y 2EI y EI y 2EI y 6EI y

6EI y w 1
de unde F = .
a 2 (l − a)
Înlocuind cu valorile date prin problemă, se obţine
53 ⋅ 40
6 ⋅ 105 ⋅ ⋅ 2,5
12 N.
F= = 67,8
240 (400 − 240)
2

Tensiunea maximă în secţiunea din încastrare este

67,8 ⋅ 240
σ = = 97,6
40 ⋅ 52 MPa 〈 σ a .
6
3. ÎNCOVOIEREA BARELOR DREPTE 63

3.6 Grinzi static nedeterminate

Atunci când numărul necunoscutelor (reacţiuni sau eforturi) este mai

mare decât numărul ecuaţiilor de echilibru static, grinda este static nedeterminată.
Pentru rezolvarea problemei se pun condiţii suplimentare în deplasări
(săgeţi sau rotiri) în anumite secţiuni ale grinzii unde acestea sunt cunoscute.

Aplicaţia 7

Pentru lamela din oţel de secţiune dreptunghiulară, având o pastilă de

contact la distanţa w = 1,5 mm de un reazem fix (fig. 3.17), se cere:
a) Să se calculeze valoarea forţei F necesară pentru închiderea contactului electric
în punctul C;
b) Să se calculeze valoarea reacţiunii în contactul C, dacă forţa F = 30 kN.
Se dau: l = 100 mm, E = 21⋅104 MPa.

Fig. 3.17

Rezolvare
a) Momentul încovoietor în secţiunea grinzii este M = - Fx. Ecuaţia
diferenţială a fibrei medii deformate şi integrarea succesivă a acesteia conduc la
expresiile următoare:
EIyw’’ = - M = Fx ,
Fx 2
EIyw’ = +C1 ,
2
Fx 3
EIyw = + C 1x + C 2
6
64 ELEMENTE DE REZISTENŢA
MATERIALELOR
Din condiţiile la limită w = 0 şi w’= 0, pentru x =1,5l, se obţin:
9Fl 2 9Fl 3
C1 = − , C2= şi
8 8
Fx 3 9Fl 2 9Fl 3
EIyw = − x+ .
6 8 8
Săgeata în punctul C, pentru x =0,5l este
7Fl 3
w= ,
12 EI y
din care se obţine valoarea forţei F, care realizează în C săgeata w,
12EI y w
F= .
7l 3
Înlocuind cu datele problemei se obţine
12 ⋅ 21 ⋅ 10 4 ⋅ 20 ⋅ 2 3 ⋅ 15
F= = 7,2 N.
7 ⋅ 1003 ⋅ 12
b) Dacă forţa F = 30 N, atunci în reazemul din C, apare reacţiunea X, iar
problema a devenit simplu static nedeterminată întrucât sunt trei necunoscute şi
numai două ecuaţii de echilibru static.
În acest caz se scrie şi condiţia suplimentară ca săgeata în punctul C al
lamelei, produsă de forţa F1 şi de reacţiunea X să fie egală cu 1,5 mm. Utilizând
relaţia stabilită anterior şi relaţia (3.44) se obţine
7 F1l 3 X 1l 3
− = w,
12 EI y 3EI y

7 F1 3wEI y
de unde X 1 = − .
4 l3
Pentru datele problemei rezultă,
7 ⋅ 30 3 ⋅ 1,5 ⋅ 21 ⋅ 10 4 ⋅ 20 ⋅ 2 3
X1 = − = 39,9 N.
4 1003 ⋅ 12