c

 




 





Marie Basitian, femeie de serviciu la Ambasada Germană din Paris în 1894, era totodată un
agent de rang inferior în cadrul Section de Statistiques et de ReconnaissancesMilitaires, o unitate
de stat-major din cadrul Armatei Franceze preocupată de spionajul şi contraspionajul extern.
Misiunea femeii era să-i trimită intermediarului ei francez conţinuturile coşurilor de hârtii ale
ambasadei. Printre documentele descoperite de ea s-a numărat o scrisoare în care ofiţerul
principal de spionaj al ambasadei, locotenent colonelul Maximilien von Schwartzkoppen, se
referea la planuri de război obţinute de la ͣacel ticălos de D͟.
Apoi, în septembrie 1894, şeful contraspionajului francez, colonelul Jean -Conrad Sandherr,
a primit un borderou, sau un memorandum explicativ, scris de mână pe hârtie transparentă. El o
primise de la ajutorul său, maiorul Joseph Henry, ofiţerul de legătură al lui Marie Basitian. Mai
jos, în traducere, este reprodus începutul borderoului:

Pentru că nu mi-aţi dat de ştire că aţi dori să ne întâlnim, vă trimit totuşi, domnule, câteva
informaţii interesante:
1. O notă despre frâna hidraulică a [tunului de] 120 [milimetri] şi despre modul în care a
funcţionat piesa.
2. O notă despre trupele sub acoperir e (unele modificări vor fi introduse în planul nou.)
3. O notă despre modificarea diviziilor de artilerie.
4. O notă despre Madagascar.
5. Ciorna manualului de tragere pentru artileria de câmp (14 martie 1894).

Ultimul document este extraordinar de greu de procurat şi îl voi avea la dispoziţie în câteva
zile. Ministerul de Război a trimis un număr fix de copii regimentului, iar acesta este responsabil
pentru ele. Fiecare ofiţer aflat în posesia unei copii trebuie s-o returneze după manevre. Dacă,
prin urmare, luaţi din ea ceea ce vă interesează şi apoi o păstraţi la dispoziţia mea, eu o voi cere.
Asta în caz că nu doriţi să o copiez în detaliu şi să vă trimit copia.
Plec la manevre͟.


  
 
  

În dimineaţa zilei 15 octombrie 1894, căpitanul Alfred Dreyfus a intrat în Ministerul de
Război din Paris. Dreyfus, care era evreu, urmase EcolePolytechnique înainte de a intra în
armată. La vârsta de 35 de ani, părea destinat unei cariere militare. Însă, dat fiind antisemitismul
virulent din armata franceză, se confrunta cu un obstacol dificil.
I s-a dat ordinul enigmatic de a purta haine civile în acea zi. Odată ajuns la minister, a fost
condus de un ofiţer în biroul şefului de stat -major. Un ofiţer s-a apropiat de Dreyfus şi i-a spus:
ͣGeneralul ajunge în curând. În timp ce-l aşteptăm, eu am de redactat o scrisoare, dar mă doare
degetul, aşa că n-ai vrea s-o scrii dumneata în locul meu?͟ Imediat ce Dreyfus a terminat de scris
scrisoarea, ofiţerul a aruncat o privire peste ea şi apoi a strigat: ͣÎn numele legii, te arestez! Eşti
acuzat de înaltă trădare!͟ Dreyfus a fost dus imediat la închisoare şi plasat singur într-o carceră.
Aşa a început Afacerea Dreyfus, un scandal care a zguduit Franţa.

  
 


 

 




Un tribunal militar l-a judecat pe Dreyfus în spatele uşilor închise în decembrie 1894.
Singura dovadă împotriva lui a fost acel borderou. Experţi cu o calificare dubioasă au depus
mărturie că Dreyfus scrisese borderoul, deşi scrisul era diferit de monstra pe care Dreyfus o
oferise fără să ştie în ziua arestării sale.
După judecată, în vreme ce judecătorii cumpăneau verdictul, un ofiţer de spionaj din cadrul
Armatei Franceze le-a prezentat un dosar cu documente falsificate sau ambigue, adunate pentru
a demonstra vina lui Dreyfus. Nici Dreyfus şi nici avocatul său nu ştiau de acest dosar.
 




  
Convinşi de dosarul secret, judecătorii l-au condamnat pe Dreyfus, pentru trădare, la
închisoare pe viaţă. Pe 5 ianuarie 1898, în curtea interioară a Colegiului Militar Francez, în faţa a
sute de soldaţi, Dreyfus a fost degradat oficial: butonii, insignele, decoraţiile şi panglicile i -au fost
smulse de pe uniformă, iar sabia i-a a fost ruptă în două. Dreyfus a ridicat mâna dreaptă şi a
strigat: ͣJur şi declar că degradaţi un om nevinovat. Trăiască Franţa!͟
A fost ţinut timp de o lună în Franţa, apoi trimis în cunoscuta colonie de pe Insula
Diavolului, în Guyana Franceză. În timpul coşmarurilor avute în celula sa solitară el a strigat:
ͣSingura mea vină e aceea de a mă fi născut evreu.͟ Părea destinat să moară pe insulă.


    

La doi ani după degradarea lui Dreyfus, locotenent-colonel Georges Picquart a devenit
şeful serviciului de spionaj din ar mată. Picquart a redeschis cazul, începând cu borderoul. Era
convins că bărbatul care scrisese borderoul era maiorul Ferdinand Walsin -Esterhazy, un veteran
al armatei papale şi al Legiunii Străine Franceze care lucrase în birourile statului-major traducând
documente din limba germană. Picquart a adunat destule dovezi pentru a -l aduce pe Esterhazy
în faţa curţii marţiale în 1898. Acesta a fost achitat. Picquart a fost trimis în Tunisia, iar mai târziu
ͣlăsat la vatră pentru purtare nepotrivită în cadrul serviciului͟. Informaţiile oficiale despre
nevinovăţia lui Dreyfus au dus la o operaţiune de acoperire care a atins cele mai înalte niveluri
ale armatei.






 

  

În 1898, romancierul Emile Zola a scris J͛Accuse, o scrisoare deschisă către preşedintele
francez, în care acuza armata de înscenarea procesului lui Dreyfus. Tensiunea de la nivelul opiniei
publice a crescut, cerându-se reexaminarea cazului. Dreyfus a fost adus înapoi în Franţa pentru
un nou proces în faţa curţii marţiale. A doua sa condamnare pe bază de dovezi falsificate a şocat
Franţa, generând organizarea de demonstraţii ce au avut drept rezultat iertarea sa de către
Preşedintele Republicii. Esterhazy a fugit în exil în Anglia, unde ulterior a mărturisit că, fiind
înglodat în datorii, câştigase bani spionând pentru Germania.

  
  

 !"# 

Dreyfus a luptat pentru a fi reprimit în armată, lucru pe care l-a obţinut în 1906. I s-a
acordat gradul de maior şi a fost făcut cavaler al Legiunii de Onoare. S-a retras în 1907, însă şi-a
oferit serviciile în mod voluntar pe durata Primului Război Mondial. Fiul său, Pierre, a fost căpitan
de artilerie pe front şi a fost decorat cu Crucea de Război.

c

  $

   


Afacerea Dreyfus a frământat Franţa mai mulţi ani, demascând antisemitismul care
afectase întreaga naţiune. În 1898, reacţionând la cazul Dreyfus, ziarul catolic La Croix du Midi a
susţinut că bazele legitime ale antisemitismului reprezintă: ͣefortul francezului de a-şi recuceri
pământul natal͟. În 2006, o ceremonie desfăşurată în curtea în care a fost degradat a marcat un
secol de la reintegrarea lui Dreyfus în rândurile armatei.