POLITICA REGIONALA A UNIUNII EUROPENE:

PRINCIPII SI INSTRUMENTE

Politica regionala la nivel Comunitar are ca scop reducerea disparitatilor dintre

regiunile cele mai dezvoltate si cele mai putin dezvoltate cuantificate, de obicei în
termenii PIB/locuitor. Aceasta politica urmareste “sprijinirea acelor actiuni menite sa
contribuie la reducerea disparitatilor de natura economica, sociala si teritoriala din cadrul
Uniunii”. Ea contribuie la realizarea acestui deziderat prin concentrarea resurselor în
acele zone considerate a fi ”ramase în urma celorlalte”. Majoritatea acestor fonduri sunt
alocate acelor regiuni în care PIB/locuitor este mai scazut decât 75% din media UE.
Aceasta politica nu abordeaza disparitatile respective în mod direct, ci mai degraba pune
accent pe acele interventii menite sa influenteze factori determinanti ai cresterii
economice precum infrastructura, incluzând aici transport, resurse umane, capacitatea de
a administra investitii si servicii, în special prin intermediul unui sistem viabil de
întreprinderi mici si mijlocii, printr-un management eficient al sectorului public si prin
tehnologii informationale.

 Principiul Programarii apare ca urmare a faptului ca până în 1988 erau

finantate proiecte individuale, ce au avut ca impact suprapuneri si chiar ineficienta. Acest
principiu se refera la pregatirea planurilor multianuale de dezvoltare, care se realizeaza
pe baza deciziilor luate în parteneriat cu Statul Membru si printr-o serie de etape
succesive, finalizându-se cu asumarea de sarcini de catre organisme publice sau private.
Programarea multianuala asigura o mai buna coordonare la nivelul programelor si
implica 3 etape importante:

→ depunerea de catre statele membre a planurilor de dezvoltare pentru fiecare

obiectiv la Comisia Europeana, ceea ce reprezinta baza de negociere între cei
doi parteneri;

→ realizarea Cadrului de Spijin Comunitar, ce include strategii de dezvoltare,

obiective, resurse financiare pentru atingerea obiectivelor amintite, prioritati;

→ Programele Operationale ce implementeaza Cadrul de Spijin Comunitar si

contin prioritati si masuri în vederea atingerii scopului propus.

În anumite situatii, pasii 2 si 3 sunt realizati concomitent într-un singur document, care
necesita doar o aprobare formala a Comisiei – Document Unic de Programare.

 Principiul parteneriatului este în strânsa legatura cu principiul subsidiaritatii, ce

asigura o oarecare independenta autoritatilor de rang inferior fata de cele
superioare. Introducerea principiului parteneriatului a constituit un pas important
în politica regionala, semnificând recunoasterea importantei nivelului regional si
local. Aceasta descentralizare a avut efecte benefice în politica regionala datorita
colaborarii tuturor actorilor implicati. Principiul parteneriatului, asa cum este
 definit prin regulamentele în vigoare în 1988, impune o strânsa colaborare între
Comisie si autoritatile nationale, regionale si locale, în special prin implicarea
acestora în toate etapele – de la elaborarea si aprobarea planurilor de dezvoltare la
implementarea si monitorizarea acestora.

 Aditionalitatea, fiind unul din cele mai vechi principii ale politicii regionale,
stipuleaza faptul ca sursele comunitare completeaza si nu substituie resursele
financiare ale statului membru receptor al asistentei nerambursabile în vederea
atenuarii/eliminarii disparitatilor în dezvoltare. Prin aceasta reforma, Comisia
Europeana a reusit sa impuna acest principiu si sa oblige guvernele nationale sa
mentina cheltuielile nationale în ariile care beneficiau de asistenta financiara
comunitara. Se pare ca în acest demers, numeroase autoritati locale si regionale au
sustinut activ initiativa Comisiei, desi initial statele membre erau reticente cu
privire la furnizarea unor informatii financiare transparente, astfel încât sa se
poata asigura „aditionalitatea”. Desi aplicarea acestui principiu la nivelul Cadrului
de Sprijin Comunitar a fost introdusa în regulamentul general al fondurilor
structurale, aditionalitatea nu a fost respectata de toate statele membre - si în 1999
mai existau state care nu începusera procedura de evaluare ex - post a asistentei
financiare comunitare din perioada 1989-1993, aditionalitatea neputând fi
demonstrata prin date clare.

Reforma a implicat dublarea Fondurilor structurale, alocate prin intermediul bugetului

comunitar, de la 6,3 mld. ecu în 1987, la 14,1 mld. în 1993.

Primul ciclu de programare (1989–1993) a fost implementat diferit la nivelul

fiecarei tari. Italiei si Greciei le-a fost cel mai dificil din cauza dificultatii de abordare a
schimbarilor institutionale, în timp ce Irlanda, Portugalia si Spania s-au adaptat rapid
procedurilor introduse de reformele din 1988.

Dupa reforma din 1988, reglementarile pentru Fondurile Structurale au mai fost revizuite
de trei ori, pentru perioada de programare 1994 – 1999, 2000 – 2006 si 2007 - 2013, si de
asemenea, si listele de regiuni eligibile.

Fondurile europene - instrumente ale Politicii Regionale UE

Istoric

În materie de politici structurale, demersul comunitar consta pe de o parte în a

propune si acorda stimulente financiare, iar pe de alta parte în coordonarea politicilor
statelor membre. Instrumentele folosite în acest scop sunt fondurile structurale (FEDR,
FSE, FEOGA, IFOP) si Fondul de Coeziune (pentru finantarea proiectelor în domeniul
protectiei mediului si al infrastructurii de transporturi), initiativele comunitare si, mai
recent instrumentele financiare de pre-aderare.

Fondurile structurale suplimenteaza finantarile traditionale si uzuale. Orice

proiect finantat din fonduri structurale trebuie sa-si demonstreze impactul economic.
1. Fondul European de Dezvoltare Regionala

(FEDR)

Fondul European de Dezvoltare Regionala a fost înfiintat în anul 1957 în scopul

redistribuirii unei parti a contributiilor bugetare a statelor membre catre regiunile mai
putin dezvoltate. Filozofia FEDR urmareste întarirea coeziunii economice, sociale si
teritoriale prin reducerea disparitatilor de dezvoltare si sustinerea ajustarii structurale a
economiilor regionale, inclusiv reconversia regiunilor industriale aflate în declin.

La summitul de la Paris, din anul 1974, s-a stabilit pentru FEDR o alocare de
1300 milioane unitati de cont, pentru perioada 1975 – 1977, suma ce includea si un
transfer din FEOGA. Din 1979 alocarile FEDR au început sa creasca, ajungâng la suma
de 3175 mil. ECU în 1986.

2. Fondul Social European (FSE)

Fondul Social European este cel mai vechi fond structural european, prevazut în
Tratatul de la Roma (art. 123-125) si creat în anul 1960. Initial, rolul fondului a fost
conceput pe doua paliere: sa acopere jumatate din cheltuielile statelor membre pentru a
asigura muncitorilor o reconversie productiva prin reintegrare profesionala si cu
indemnizatii de reinstalare si sa acorde ajutoare salariatilor afectati de restructurarea
întreprinderilor unde lucreaza. Administrat de Comisia Europeana si asistat de un comitet
condus de un comisar european, FSE a sprijinit un numar de 35 mil persoane din 1970
pâna în 1997, cu o suma de aproape 30 mld ecu.

Principalele obiective ale FSE vizeaza sprijinirea politicilor active ale pietei
muncii prin promovarea ocuparii si a incluziunii sociale, a politicilor în domeniul
educatiei si formarii (prin învatare pe parcursul întregii vieti si mobilitate), promovarea
adaptabilitatii si spiritului antreprenorial, precum si a politicilor specifice pentru femei.

3. Fondul European pentru Orientare si Garantare în Agricultura (FEOGA) initiat

din 1962, este scindat doi ani mai târziu în doua. Sectiunea Orientare contribuie la
sprijinirea regiunilor a caror dezvoltare este ramasa în urma, prin îmbunatatirea eficientei
structurilor de productie, procesarea si marketingul produselor agricole si forestiere si
dezvoltarea de potentialuri locale în zonele rurale. Sectiunea Garantii sprijina
dezvoltarea rurala în cadrul Politicii Agricole Comune în zonele cu dificultati structurale.
Sectiunea de orientare actioneaza ca fond structural propriu-zis si are urmatoarele
domenii de interventie:

− investitii în asociatiile agricole (în vederea modernizarii, reducerii costurilor de

productie, asigurarea calitatii produselor, protejarii mediului, etc.),

− sprijinirea tinerilor agricultori si a formarii profesionale în domeniu

− sprijinirea pensionarii înainte de vârsta limita

 − sprijinirea zonelor mai putin favorizate,

− masuri protectie a mediului în interactiunea cu agricultura (inclusiv de conservare

a peisajului rural)

− procesarea si promovarea pe piata a produselor agricole,

− dezvoltarea si utilizarea optima a padurilor,

− dezvoltarea zonelor rurale prin furnizarea de servicii,

− încurajarea agro-turismului si a activitatilor mestesugaresti, etc.

4. Instrumentul Financiar pentru Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP)

Contribuie la adaptarea si modernizarea industriei pescuitului în regiunile

Obiectiv 1 si în alte regiuni, prin crearea unui echilibru durabil între resursele marine si
folosirea lor, cresterea competitivitatii companiilor, îmbunatatirea furnizarii si dezvoltarii
de produse de pescuit si acva-cultura, revitalizarea zonelor dependente de pescuit.

5. Fondul de Coeziune

Fondul de coeziune apare ca un instrument special al politicii de solidaritate si,

prin circumstantele în care a fost înfiintat, trimite în mod direct la principiile acestei
politici si la unul din scopurile principale ale Uniunii Europene: de a promova progresul
economic si social si de a elimina diferentele care exista între standardele de viata la
nivelul diferitelor regiuni si State Membre.

Înfiintat în 1993 pentru a sprijini Spania, Portugalia, Grecia si Irlanda - care,

dinpunct de vedere economic, se situau la un nivel inferior comparativ cu celelalte State
Membre- Fondul de coeziune a trecut deja printr-un proces de reforma, în 1999 (odata cu
întreaga politica structurala) si are doua etape de functionare: 1994-1999 si 2000-2006.

6. Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (The European Union Solidarity Fund)

este cel mai nou fond al politicii regionale si a fost înfiintat în noiembrie 2002, în urma
inundatiilor ce au afectat Franta, Germania, Austria si Republica Ceha.

Obiectivul acestui fond este de a facilitata exprimarea solidaritatii UE fata de

populatia unui Stat Membru sau în curs de aderare, care a fost afectata de un dezastru
natural major. Astfel, acesta este un fond care permite reactia imediata, eficienta si
flexibila, în functie de natura si de amploarea situatiei.

7. Initiativele Comunitare au rolul de a identifica solutii problemelor care afecteaza un

numar mare, daca nu chiar totalitatea statelor membre si a regiunilor europene, fiind
reprezentate de patru programe special create în vederea realizarii obiectivelor prioritare
si finantate din bugetul fondurilor structurale. Fiecare program este finantat printr-un
singur fond, iar împreuna absorb 5,35% din bugetul total alocat FS (în perioada de
programare 2000 - 2006).

8. Actiunile inovatoare sunt un set de masuri finantate din bugetul fondurilor structurale
si care au drept scop experimentarea celor mai noi idei ce pot contribui la diversificarea si
îmbunatatirea strategiilor de dezvoltare regionala. Fondurile care finanteaza sau au în
vedere finantarea de actiuni inovatoare sunt FEDR, FSE si IFOP.

Bibliografie:

http://www.scritube.com/stiinta/stiintepolitice/POLITICA-
REGIONALA-A-UNIUNII-E224622923.php#_ftn25