Sunteți pe pagina 1din 7

Corelația comerț exterior – dezvoltare economică

în teoria comerțului internațional

Caracterul biunivoc al relației comerț exterior – dezvoltare economică: este unanim


recunoscut că pe parcursul întregii evoluții economice au existat interrelații strânse și
complexe între comerțul exterior și dezvoltare economică. Ele sunt evidente atât la nivelul
exporturilor, cât și la nivelul importurilor.
Exporturile permit fructificarea economiilor de scală prin lărgirea producției și
creșterea gradului de utilizare și valorificare a factorilor de producție permise de accesul pe
piețele străine. Mai mult, ele procură mijloacele de plată în valută pentru achiziționarea
mărfurilor din import. La rândul lor, importurile în funcție de obiectul lor, exercită efecte
benefice de intensitate diferită asupra procesului de dezvoltare. Așa-numitele importuri
necesare având ca obiect produse pentru care nu există factori de producție locală acoperă
importante segmente ale cererii de bunuri de consum sau de producție care ar rămâne
nesatisfăcute de produsele autohtone. Apoi, importurile alternative, având ca obiect mărfuri
care ar putea fi asimilate în producția proprie dar în condiții de slabă eficacitate, permit
alocarea factorilor de producție interni unor activități mai profitabile. De asemenea, ele susțin
procesul dezvoltării, atât atunci când sunt compuse din bunuri de consum care asigură un
standard de viață mai ridicat și mai ales atunci când au ca obiect bunuri de producție și
mijloace tehnice avansate care permit desfășurarea și modernizarea activității unor ramuri de
producție autohtone. Cu alte cuvinte, per ansamblu, dincolo de limita importurilor necesare
aflate și ele în relație directă cu procesul dezvoltării, comerțul exterior apare ca un instrument
de specializare internațională.
El permite alocarea factorilor de producție interni activităților caracterizate prin înaltă
productivitate și profitabilitate, furnizoare de mărfuri destinate satisfacerii cererii interne și
exportului, contribuind astfel la creșterea output-ului național. La rândul său, dezvoltarea
economică se repercutează în mod direct asupra exporturilor.
În proporții diferite, creșterea output-ului național poate genera ofertă adițională de
exporturi și cerere suplimentară de importuri. Prin urmare, relația comerț exterior – dezvoltare
economică este biunivocă și teoria economică are sarcina de a studia ambele laturi ale
corelației și anume, pe de o parte impactul produselor în creșterea și dezvoltarea economică
asupra comerțului exterior, și pe de altă parte, influența comerțului exterior asupra creșterii și
dezvoltării economice.

1
Deși interconexiunile dintre comerț și dezvoltare economică sunt evidente în
macroeconomie, cei doi termeni ai binomului au fost studiați preponderent separat; astfel s-au
conturat două secvențe distincte ale macroeconomiei și anume: teoria comerțului
internațional și teoria dezvoltării economice. Prima și-a asumat ca obiect de studiu definirea
criteriilor de specializare internațională, evaluarea avantajelor generate de comerțul exterior,
explicarea modului de repartiție a acestora între partenerii de schimb și fundamentarea
politicilor comerciale care să asigure maximizarea lor. A doua studiază cu precădere
determinanții creșterii și dezvoltării economice concretizați în principal în dotarea cu factori
de producție, investițiile în capitalul fizic și intrastructură, progresul tehnologic, apoi educația
și pregătirea profesională (se introduce în analiza economică prin termenul generic de capital
uman). Interferențele între aceste două secvențe s-au înregistrat încă din momentul
cristalizării lor și ele au generat în timp ceea ce numim astăzi noile teorii ale comerțului
exterior și creșterii economice.

Concepția mercantilistă
Deși în formă incompletă, corelația comerț exterior – dezvoltare economică apare destul de
explicit formulată în opera predecesorilor mercantiliști pentru care dezvoltarea înseamnă
sporirea bogăției, mai exact, sporirea stocului de metale prețioase de care o țară dispunea. În
acord cu această concepție, ei consideră că în afara extracției, singura cale de sporire a
bogăției o reprezentă comerțul exterior, în măsura în care exporturile sunt excedentare față de
importuri.

Comerț exterior – dezvoltare economică în gândirea clasică


Depășind concepția îngustă a mercantiliștilor despre bogăție, și extinzând analiza și în sfera
circulației, fondatorii teoriei clasice păstrează ideea binomului comerț exterior - dezvoltare
economică. În acest sens, Smith ne oferă o amplă pledoarie a contribuției diviziunii
internaționale a muncii fondată pe diferențele de costuri absolute la creșterea avuției
națiunilor. La rândul său, Ricardo aprofundează analiza; el sesizează caracterul limitat al
resurselor și generalizează criteriul de specializare în varianta proprie a costurilor
comparative. Specializarea internațională pe baza costurilor comparative condiționează
participarea comerțului exterior la lărgirea limitelor creșterii economice a unei țări.

Teoreticienii neoclasici conservă și aprofundează cadrul de analiză ricardian fără însă a


manifesta preocupări diferite pe linia investigării legăturilor dintre comerț și dezvoltare. În

2
varianta costurilor de oportunitate propusă de Marshall și Habert am putea spune că, deși
instrumentul algebric și geometric neoclasic permite analiza acestor legături, investigațiile în
această direcție sunt estompate în măsura în care avantajele generate de amorsarea
schimburilor externe sunt explicate prin deplasarea curbelor de indiferență a consumului, în
timp ce curbele posibilităților de producție rămân invariabile; însă cea de-a doua variantă
neoclasică propusă de școala suedeză, rerspectiv de Hoeckser și Ohlin, deschide noi
perspective pentru abordarea teoretică a binomului comerț exterior – dezvoltare economică,
aceasta mai întâi pentru că autorii suedezi își propun în mod expres să demonstreze că
diviziunea internațională a muncii se explică prin dotarea cu factori de producție ai fiecărei
țări. Prin aceasta, sursele avantajelor comparative sunt identificate cu dotarea factorială care
constituie determinantul fundamental al dezvoltării.

Cadrul de analiză neoclasic al interrelației comerț - dezvoltare deși rămâne static, este
extins față de cadrul ricardian cu noua problemă a contribuției comerțului internațional. La
egalizarea condițiilor de dezvoltare, prin egalizarea prețurilor factorilor de producție.
Considerată ca tendință în modelul lui Ohlin, demonstrată matematic în condiții
restrictive de Samuelson ca egalizare absolută, această teză a provocat ample controverse.
Nouă teorie a comerțului exterior și creșterii economice s-a cristalizat și s-a impus atenției la
sfârșitul anilor 40.
Noua teorie s-a coagulat din contestările postbelice la adresa teoriei tradiționale,
clasice și neoclasice, cu mențiunea că cele mai multe critici vizează ipotezele și concluziile
modeluilui H-O-S. Insuficiențele teoriei tradiționale, ca și noile elemente de răspuns privind
relațiile cauzale dintre comerț exterior și creștere economică au fost formulate din două
perspective: unele din perspectiva ofertei, care au vizat cu predilecție impactul creșterii
economice asupra comerțului exterior, altele din perspectiva cererii, care au contribuit cu
precădere la elucidarea rolului comerțului exterior ca factor al creșterii economice.
Din perspectiva ofertei, numerosi teoreticieni contemporani precum: Johnson,
Bagwati, Gerald Mayer, contestă caracterul static al teoriei tradiționale bazate pe condiția
restrictivă a invariabilității ofertei de factori. Aceasta împiedică analiza evoluției pe termen
lung a diviziunii internaționale a muncii pe parcursul creșterii și dezvoltării economice.
Abordarea dinamică s-a concretizat în principal în studiul variației avantajelor
comparative generate de modificările în dimensiunea, structura și calitatea dotării cu factori,
respectiv acumularea capitalului, creșterea populației, creșterea productivității și
perfecționarea tehnologiei. Dar toate acestea reprezintă surse ale creșterii economice. Prin

3
urmare, dinamizarea teoriei comerțului internațional a permis studiul efectelor creșterii
economice asupra schimburilor comerciale.
Inițial, acest studiu a fost intreprins în cadrul de analiză neoclasic, considerat a fi
extrem de flexibil și aplicabil unui evantai extrem de vast de probleme. În acest cadru,
creșterea economică este definită prin sporirea output-ului ca efect al creșterii populației,
acumulării capitalului și progresului tehnic sau al sporirii nivelului de productivitate.
Geometric, procesul creșterii este reprezentat ca o deplasare a curbei posibilităților de
producție în sus și spre dreapta.
Scopul unei asemenea abordări a fost de a stabili dacă procesul de creștere majorează
oferta de exporturi sau cererea de importuri mai puțin, mai mult, sau în aceeași proporție. Cu
alte cuvinte, dacă atenuează sau accentuează dependența față de exterior.
Pentru aceasta, se are în vedere că exporturile reprezintă diferență între consum și
producție. La rândul lor, importurile apar ca diferență între consum și producție. În aceste
condiții, efectul creșterii economice asupra comerțului exterior apare ca rezultat al combinării
efectelor de producție cu efectele de consum. Ambele categorii de efecte sunt definite în
funcție de elasticitatea produs a producției și respectiv a consumului intern. Astfel,
elasticitatea producției se calculează ca raport între rata creșterii produsului intern brut (PIB).
Similar poate fi determinată elasticitatea produs a consumului intern.
Pe baza acestor concepte și mărimi, mai întâi Hick, apoi inspirându-se din lucrările lui
Johnson și Mayer în terminologii diferite definesc aceleași cinci tipuri de creșteri economice.
În terminologia lui Johnson, d.p.d.v. a producției, aceste tipuri sunt:
1. Creșterea economică neutră (când oferta de bunuri exportabile și cea de bunuri
importabile cres în aceeași proporție),
2. Creșterea economică defavorabilă schimburilor externe (dacă oferta de bunuri
importabile crește în proporție mai mare decât oferta de bunuri exportabile),
3. Creșterea economică favorabilă comerțului exterior (când oferta de bunuri
importabile crește în proporție mai mică decât oferta de bunuri exportabile),
4. Creșterea economică ultrafavorabilă comerțului exterior (când se soldează numai cu
reducerea ofertei de bunuri importabile),
5. Creșterea economică ultradefavorabilă comerțului exterior (dacă pe parcursul ei are
loc numai reducerea ofertei de bunuri exportabile).

Similar, sunt definite cinci tipuri de creștere d.p.d.v. al efectelor de consum. Prin
combinarea cu tipurile precedente poate fi evidențiat efectul global al creșterii economice

4
asupra comerțului exterior. Deși abstractă, tipologia prezentată poate conduce la identificarea
pe plan teoretic a unor tipuri și grade diferite de deschidere față de exterior și de intensitate a
depndenței unei economii față de piața internațională. În acest sens, atenția teoreticienilor a
fost reținută de creșterea de tip pauperizant. Ea a fost definită de Bagwati prin analiza
efectelor creșterii ofertei de factori și ale progresului tehnic, nu numai asupra volumului și
compoziției exporturilor și importurilor, ci și a rapoartelor de schimb. Creșterea pauperizantă
constă într-o creștere a ofertei de factori sau a productivității, care în mod paradoxal se
soldează cu efecte negative pentru țara în cauză. Un asemenea proces poate avea loc atunci
când creșterea stimulează producția de bunuri exportabile, accentuând dependența de exterior
sub aspectul desfacerii și dacă sporirea ofertei de export contribuie ea însăși sau are loc într-o
perioadă de scădere a prețurilor internaționale la mărfurile în cauză.
În forma schițată mai sus, varianta dinamizată a teoriei neoclasice s-a constituit în
modelul de bază al analizei primei laturi a corelării comerț exterior – creștere economică,
respectiv al efectelor creșterii asupra schimburilor comerciale externe. Protagoniștii
contemporani ai noii teorii a comerțului și creșterii economice au extins și apofundat analiza
în cadrul unor foarte interesante și complexe modele catalogate drept modele grows led
export.
În acest sens, Soderste și detaliază analiza tipurilor de creștere economică în
funcție de creșterea diferențiată a stocului de factori și de natura progresului tehnologic.
Punctul lor de plecare îl reprezintă teorema Rybczynski. Potrivit acesteia, dacă dotarea cu un
factor de producție crește, stocul din celălalt rămânând invariabil, producția bunului intensiv
în factorul acumulat va crește, în timp ce cantitatea din bunul intensiv în factorul invariabil se
va reduce în mărime absolută cu condiția ca prețurile mărfurilor și ale factorilor să rămână
constante.
Luând în considerație și comerțul exterior, autorii mai sus menționați, ajung la
concluzia că dacă o țară este relativ bogată ăn muncă și exportă un bun intensiv în acest
factor, atunci creșterea dotării în factorul muncă va genera o creștere a producției
ultrafavorabilă comerțului. În modelul lor, studiul este completat cu conseciințele diferitelor
tipuri de creștere asupra variației prețului factorilor, respectiv asupra distribuției veniturilor.
O altă parte importantă a modelului este consacrată analizei efectelor progresului
tehnologic asupra comerțului internațional. Studiul este detaliat pe cazul țărilor mici și cel al
țărilor mari, și pe trei tipuri de progres tehnologic definite în funcție de efectele asupra
productivității marginale a factorilor de producție. Este vorba despre: progress tehnologic
neutru care crește productivitatea marginală a factorilor în aceeași măsură, progres tehnologic

5
care economisește munca (progres labor saving) prin faptul că mărește productivitatea
marginală de capital în proporție mai mare decât pentru muncă și progres tehnologic care
economisește capital (capital saving) prin ridicarea în mai mare proporție a nivelului marginal
al productivității muncii față de productivitatea marginală a capitalului.
Diferențiat pe categorii de producție (capital intensive sau labor intensive) variatele
tipuri de progres tehnic se repercutează în mod direct asupra exporturilor și importurilor și a
distribuției veniturilor definind numeroase variante de creștere economică raportată la comerț,
semnificative pentru caracterizarea diversității de situații, specifici diferitelor țări și grupe de
țări.
Alți doi teoreticieni remarcabili contemporani ai comerțului internașional, respectiv
Paul Krugman și Maurice Obstfel, abordează în același cadru de analiză efectele creșterii
economice într-o economie deschisă.
Cu alte cuvinte ei studiază cum și în ce măsură prin canalul schimburilor comerțului
extern, creșterea economică dintr-o țară influențează restul lumii și viceversa. Cum tipurile de
creștere din țările partenere se repercutează în economia locală. Confruntarea diverselor tipuri
de creștere în economia mondială și analiza lor prin prisma variațiilor stocului de factori, a
intensității factoriale a bunurilor de export și import și a dinamicii prețurilor permit
delimitarea teoretică a numeroase cazuri, mai mult sau mai puțin verificate în realitate.
Modelul propus de autorii menționați evidențiază că în general, creșterea economică în
țările partenere are efecte benefice asupra unei economii naționale deoarece îi oferă noi
oportunități de export. Concomitent însă, aceasta poate să însemne și confruntarea cu o
constrângere dar și benefice de stimulare a eforturilor de adaptare și modernizare.
La fel, creșterea economică din economia națională poate exercita efecte benefice prin
sporirea capacității de export și import. Evaluarea unor asemenea situații este mult mai
nuanțată prin radiografierea lor din perspectiva mișcării rapoartelor de schimb și a
transferurilor de venit, antrenate între partenerii de schimb. Astfel, Krugman și Obstfel
demonstrează în ce condiții pot să apară și situații de excepție în care o creștere favorabilă
exporturilor tinde să deterioreze raportul de schimb al țării în creștere, în beneficiul restului
lumii sau o creștere favorabilă importurilor, tinde să amelioreze raportul de schimb al țării
respective.
Referitor la efectele unor asemenea tipuri de creștere din țările partenere asupra
raportului nostru de schimb, autorii ajung la concluzia că o creștere favorabilă exporturilor în
restul lumii, poate fi o bună afacere pentru noi prin ameliorarea rapoartelor de schimb în timp
ce o creștere favorabilă importurilor în străinătate poate deteriora raportul notru de schimb. Ei

6
fac însă observația că asemenea situații pot apare doar în cazul în care creșterea exporturilor
naționale sau ale străinătății sporesc atât de mult oferta pe piețele internaționale, încât conduc
la scăderea prețurilor, ceea ce nu se întâmplă foarte frecvent.